Filocalia

126

Baltazar înseamnă aici legea naturală şi deprinderea născuta din ea, dar nu diavolul. Căci nimeni nu spune că se face rugăciune pentru diavolul. O rugăciune pe care n-a condamnat-o cuvântul proorocesc, nu trebuie să credem că s-a adus lui Dumnezeu pentru diavolul.

7. Firea se va reîntoarce la sine însăşi, recăpătând lipsa de păcat şi nestricătiunea. Căci păcătoşii, adică pricinile păcatului, vor pieri şi toţi vor fi fără de păcat şi prin aceasta fără stricăciune; pentru că acestea se nasc una din alta. Şi toţi vor cunoaşte împărăţia cea adevărată, unii prin iluminare, alţii prin osândă. Dar nu toţi se vor bucura de bunuri, şi cei ce se vor bucura nu se vor bucura la fel.

~ntrebarea 27

Odată ce Domnul a poruncit limpede după

înviere să fie învăţate toate neamurile,199 de ce a mai avut Petru lipsă de descoperire în cazul lui Cornelie?200 Şi de ce Apostolii din Ierusalim, auzind de cele cu privire la Cornelie, se deosebeau de Petru?201

Răspuns

A avut foarte mare lipsă Sf. Petru, fruntaşul

Apostolilor, de o descoperire cu privire la neamuri. Căci nu ştia că nu este nici o deosebire între tăierea împrejur şi netăierea împrejur în privinţa credinţei. Nu ştia adică limpe-de că Domnul a spus să fie învăţate neamurile, fără să mai fie obligate la slujirea din afară a legii, până ce nu i-a arătat

199 Mt. 28, 19. 200 Fapte 10, 11. 201 Fapte 11, l urm

Sfântul Maxim Mărturisitorul

127

prin descoperire taina sfatului Său ascuns. Abia aceasta l-a convins, prin simbolul pânzăturii, că harul Duhului Sfânt se dă şi neamurilor, ca şi lui, numai prin credinţă şi deci în Hristos nu este deosebire între Iudeu şi Elin. Dar nici Apostolii din Ierusalim n-au ştiut de aceasta. De aceea s-au deosebit de el, până ce au aflat şi ei bogăţia cea ascunsă a milostivirii dumnezeieşti cu privire la toţi oamenii. C\ci harul propovăduirii aducea o viaţă dumnezeiască şi o slujire nouă, deosebită de cea a legii, şi o învăţătură a sufletului, care îl face să se elibereze de bunăvoie şi din proprie hotărîre de trup, precum şi o naştere mai dumnezeiască din alt izvor (1). Dar tocmai din această pricină cei încredinţaţi cu slujba propovăduirii aveau lipsă la tot cuvântul de învăţătura celui ce i-a trimis. Ba dacă nu par cuiva mai scrupulos decât trebuie, fiecare cuvânt al poruncii dumnezeieşti avea trebuinţă de o învăţătură şi de o descoperire care să-i hotărască modul în care trebuie împlinit (2). Căci nu se află nicidecum cineva care să cunoască modul de aplicare al vreunui cuvânt, fără descoperirea celui ce a grăit acest cuvânt (3). Ştiind-o aceasta şi vestitul Petru, după ce a primit de la Domnul porunca propovăduirii între neamuri, nu a pornit la lucru, ci a aşteptat să fie învăţat modul de aplicare al poruncii de către Cel ce a dat porunca.

Dar poate că pe lângă acestea mai erau şi alte lucruri pe care trebuia să le înveţe Petru prin pânzătura coborîtă din cer şi prin diferitele animale cuprinse în ea. Mai bine zis poate că erau lucruri pe care trebuia să le înveţe tot neamul omenesc, sau orice om care, asemenea lui Petru, străbătând la ultima înălţime a credinţei, învaţă limpede să-şi stingă cu totul orice simţire, întrucât până ce priveşte prin ea cele văzute, cunoaşte zidirea ca una ce se strică prin sine,

Filocalia

128

neputând s\ fie ferită de stricăciune şi de confuzie. Deci prin pânzătură şi prin dobitoacele de pe ea, Dumnezeu i-a descoperit lui Petru drept mâncare duhovnicească lumea văzută, înţeleasă prin cea nevăzută, pe temeiul raţiunilor ei, sau pe cea nevăzută arătată prin chipurile lucrurilor sensibile. De aceea îi zice: "Ridică-te Petre, jertfeşte şi mănâncă".202 De unde i se porunceşte să se ridice? De unde altundeva, dacă nu din deprinderea şi din lanţurile simţirii (percepţiei prin simţuri) şi dintr-o prejudecată coborîtă despre lucruri, sau din păruta dreptate a legii, ca eliberat de nălucirile simţurilor, să poată vedea numai cu mintea raţiunile lucrurilor sensibile, dezbrăcate de figuri, şi aşa să cunoască tipurile celor inteligibile şi să înveţe că nimic din cele făcute de Dumnezeu nu e necurat. Căci cel care contemplă creaţiunea văzută în raţiunile ei, ca pe o înfăţişare a celei inteligibile, sau tipurile celor inteligibile din podoaba lucrurilor văzute, ca pe o pânzătură ce coboară de sus nu va mai crede nimic necurat din lucrurile văzute, nemaiobservînd în raţiunile lor nimic care să trezească scârbă (4). Pentru că stricăciunea se află în latura sensibil\, ca şi războiul făpturilor întreolaltă. ~ntre raţiuni însă nu este învrăjbire.

Pânzătura ţinută de cele patru capete este deci lumea sensibilă ţinută şi ea de cele patru elemente.203 Iar târâtoarele, dobitoacele şi păsările sunt diferitele raţiuni ale făpturilor, care pentru simţire sunt necurate, dar pentru minte sunt curate şi bune de mâncat, susţinînd viaţa spirituală, în sfârşit, glasul ce se repetă de trei ori este filosofia activă (practică), naturală şi teologică.204 Căci cel

202 F.A. 10, 13 203 Pămînt, aer, apă, foc. 204 Cele trei trepte ale urcuşului duhovnicesc.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

129

ce vrea să urmeze cu adevărat lui Dumnezeu trebuie nu o dată, ci de două şi de trei ori să se ridice şi să jertfească creaţiunea văzută şi să o mănânce prin cunoaştere (în chip gnostic). Astfel cel ce s-a ridicat din Alipirea pătimaşă la cele văzute, a jertfit mişcarea acestora şi a izbutit să mănânce virtutea activă.205 Cel ce s-a ridicat de la părerea mincinoasă despre lucruri, a jertfit normele cele văzute şi, mâncând raţiunile nevăzute, a dobândit contemplaţia naturală cea în duh. Iar cel ce s-a ridicat din rătăcirea politeistă, a jertfit însăşi fiinţa lucrurilor şi, mâncând prin credinţă cauza lor, s-a umplut de puterea cunoaşterii teologice (lui Dumnezeu). Deci toată mintea contemplativă, având sabia Duhului, care este cuvântul (raţiunea) lui Dumnezeu, dup\ ce a omorît în sine mişcarea creaţiunii văzute, a dobândit virtutea, iar după ce a tăiat de la sine nălucirea formelor sensibile, a aflat adevărul în raţiunile lucrurilor, aceasta constituind contemplaţia naturală; în sfâr[it, după ce s-a ridicat deasupra fiinţei lucrurilor, primeşte iluminarea nemărginitei monade dumnezeieşti, aceasta constituind taina teologiei adevărate.

Sau poate i-a poruncit Dumnezeu prealăudatului Petru, fruntaşul Apostolilor, ca, ridicându-se din puterea nemărginită a firii la puterea dumnezeiască cea după har, să jertfească cu ajutorul lui Dumnezeu, prin sabia cuvântului, patimile răutăţii din oameni şi să le facă după aceea o mâncare bună şi bineplăcută Cuvântului spre mistuire duhovnicească prin lepădarea vieţii pătimaşe şi dobitoceşti de mai înainte. Căci se spune că sângele care curge din orice animal înjunghiat este simbolul vieţii. Iar deosebirea animalelor arătate în pânzătură înseamnă poate felurimea

205 Nu-1 mai tulbură mişcările ce le provoacă `n om lucrurile văzute şi şi-a însuşit virtutea cu fapta.

Filocalia

130

patimilor din oameni. Târ`toarele înfăţişează pe cei a căror poftă se târîie în lucrurile pămnteşti; fiarele, pe cei care îşi aprind cu furie toată mânia spre a se nimici întreolaltă; iar păsările, pe cei ce-şi împing toată puterea raţională spre sudalma mândriei şi spre îngâmfarea ce se naşte din ea, ca şi pe cei ce grăiesc nedreptate faţă de cele înalte şi ridică spre cer gura lor. Acestea jertfindu-le, ca un împreună lucrător al lui Dumnezeu, marele Petru, prin cuvântul Duhului, pe cei dintâi i-a făcut poftitori ai celor cereşti, pe ceilalţi blânzi şi iubitori de oameni şi cu îngăduinţă întreolaltă, iar pe cei din urmă iubitori de Dumnezeu şi smeriţi la cuget.

Să vedem acum ce vrea să arate prin înţelesul numelui ei şi Ioppe, în care preasfântul Petru, marea talpă a Bisericii, a avut această vedenie? Numele de Ioppe se tălmăceşte ca post de observaţie, desemnând paza ce se cuvine să o acordăm faptelor (6). C\ci cetatea, aflându-se la ţărmul mării, ar fi fost luată de multele valuri, dacă nu şi-ar fi avut aşezarea pe înălţime. Din această pricină socotesc că prin ea este indicat acela care-şi zideşte virtutea, ca pe o cetate, pe înălţimea cunoştinţei şi care nu e totuşi departe de ispitele fără voie, întrucât nu s-a scuturat încă cu totul de legătura (afecţiunea) faţă de lucrurile sensibile, ci o are aproape ca pe o mare şi de aceea are lipsă de un post de observaţie, ca nu cumva dracii necuraţi, folosindu-se pe furiş de ispitele fără de voie, să înlesnească pătrunderea patimilor celor de bunăvoie. Dar Ioppe aparţinând seminţiei lui Isahar, iar acesta tâlcuindu-se ca "plată" sau "osteneală", ea mai poate să însemne şi deprinderea în supravegherea faptelor, pe care le păzeşte de năvălirile nevăzute ale duhurilor răutăţii. Marelui Apostol i s-a poruncit, prin urmare, să-şi ridice mintea de la aceasta206 şi să şi-o mute 206 Apostolul Petru şi tot cel ce a dobândit deprinderea în virtute, să nu

Sfântul Maxim Mărturisitorul

131

spre cunoştinţa celor înalte. Aşadar cel ce se află pe înălţimea de unde

supraveghează filosofia activă, putem spune că se află în Ioppe; iar cel ce locuieşte în Sionul din Ierusalim, adică în locul de unde se vede pacea (căci aşa se tâleuieşte "Ieru-salim"), se află departe de orice afecţiune faţă de cele sensibile, precum geografic e departe marea de locul pe care-i aşezat Sionul. Acesta, aflându-se pe înălţimea cunoştinţei, priveşte numai spre vederile inteligibile ale existenţelor, depărtând cu mintea formele văzute ale lucrurilor. Ca urmare el primeşte în modul cel mai clar cu putinţă arătările lucrurilor dumnezeieşti, care îi dau o formă mai dumnezeiască minţii sale. Cel ce locuieşte aşadar în Ioppe este omul faptelor (πρακτικός), care supraveghează cursele vrăjmaşilor, iar cel ce locuieşte în Sion este omul cunoştinţei (γνωστικός) care contemplă cu mintea numai frumuseţea lucrurilor dumnezeieşti.207

Iar dacă pânzătura este răpită iarăşi la cer, prin acestea avem să înţelegem că după ce a arătat marelui Petru raţiunile duhovniceşti ale lucrurilor sensibile, care există la un loc cu cele inteligibile, iarăşi le trage la Sine, arătându-ne în felul acesta că nimic din acelea ale căror raţiuni se află la El, nu este necurat. De aceea înţelegând marele Apostol sensul celor văzute de el, a învăţat că nu trebuie să socotească pe nici un om necurat şi că la Dumnezeu nu este căutare la faţă, în temeiul căreia ar face vreo împărţire nedreaptă a făpturilor. Din acesta pricină, nemaiîntârziind, a împlinit porunca duhovnicească, jertfind spre viaţa duhovnicească pe cei ce-şi taie de bunăvoie inima împrejur,

rămână aici, ci să se înalţe la treapta superioară a cunoştinţei. 207 Locuitorul din Ioppe e cel de pe treapta virtu ţilor, iar cel din

Ierusalim cel de pe treapta contempla ţiei.

Filocalia

132

prin cuvântul harului, şi îşi leapădă toată necuraţia necredinţei, a răutăţii şi a neştiinţei, ca pe un prepuţ, fără să-şi taie de la trup nimic din cele ce le are acesta prin fire, dat fiind că acestea nu şi-au luat fiinţa din aplicarea pătimaşă a voii, ci îşi au originea în creaţiunea dumnezeiască. Căci nimic din cele proprii firii nu este necurat, având pe Dum-nezeu drept cauză a lor.

Scolii

1. Taina Noului Testament este anunţată ca schimbarea vieţii, ca slujire îngerească, ca înstrăinare de bunăvoie a sufletului de trup şi ca început al prefacerii dumnezeieşti în duh.

2. Altceva, zice, este raţiunea (cuvântul) poruncii şi altceva modul în care trebuie să se împlinească porunca. Primind deci marele Petru poruncă despre evanghelizarea neamurilor, a aflat modul de executare a poruncii, pe care nu-l cunoştea, prin pânzătură, învăţând că trebuie să se facă prin tăierea împrejur chemarea neamurilor, precum şi fără celelalte rânduieli mai trupeşti ale legii. C\ci Scriptura nu cunoaşte decât tăierea împrejur cea duhovnicească, adică tăierea afecţiunii pătimaşe a sufletului faţă de trup.

3. Orice cuvânt al poruncii dumnezeieşti are lipsă de învăţătură cu privire la modul cum trebuie împlinit, lucru pe care dumnezeiescul Apostol îl numeşte "destoinicie".208

4. Cel ce nu rămâne de dragul simţirii la figurile lucrurilor văzute, ci caută cu mintea raţiunile lor, ca tipuri ale realităţilor inteligibile, sau contemplă raţiunile făpturilor sensibile, învăţă că nimic din cele văzute nu este necurat.

208 II Cor. 2, 16; 3, 5.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

133

Căci toate sunt bune foarte prin fire.209 5. Cel ce nu se schimbă deodată cu mişcarea

lucrurilor ce cad sub simţuri, se îndeletniceşte cu faptele nepătate ale virtuţilor. Iar cel ce nu-şi lasă mintea modelată de figurile lor, a dobândit cunoştinţa cea adevărată despre lucruri, în sfârşit cel ce a străbătut cu înţelegerea dincolo şi de însăşi fiinţa lucrurilor, a ajuns, ca cel mai bun teolog, în chip neştiut în preajma monadei. Prin urmare cel care a jertfit de trei ori în sine creaţiunea lucrurilor văzute, s-a făcut vrednic de treapta celor desăvârşiţi.210

6. Ioppe este, zice, deprinderea întru virtute, care păzeşte să nu se apropie vreo vătămare de la lucrurile sensibile învecinate. Iar Sionul este deprinderea întru cunoştinţă, care vede cum se primesc darurile înţelegerii.

~ntrebarea 28

Către cine a spus Dumnezeu: "Veniţi să ne

coborîm şi să amestecăm limbile lor?"211

Răspuns

Sf. Scriptură închipuieşte pe Dumnezeu după

209 Gen. l, 31. 210 Sunt iarăşi cele trei trepte ale urcuşului. Fiecare reprezintă o nouă

desprindere de lucrurile ce cad sub simţuri (o nouă jertfire a lor). Cel de pe treapta virtuţii nu se mai schimbă cu mişcarea lor, adică nu se încântă de faptul că le dobândeşte sau le pierde, de producerea şi de dispariţia lor. Cel de pe treapta contemplaţiei, naturale şi-a detaşat cugetarea de robia înfăţişărilor lor sensibile. Iar cel ce cunoaşte tainic pe Dumnezeu, a uitat chiar şi de raţiunile inteligibile ale lucrurilor, adică de fiinţa lor.

211 Gen. 11, 7.