Introducere

Supravegherea prudențială implică reglementarea și monitorizarea sistemelor financiar - bancare

de către instituțiile statului pentru a asigura stabilitatea și soliditatea acestora.

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE FINANȚE, ASIGURĂRI, BĂNCI ȘI BURSE DE VALORI

Instrumente de monitorizare prudențiala utilizate de autoritatea de supraveghere din Anglia

Ciprian MateiValentin Macari

Noiembrie 2012

Pentru a înțelege importanța crucială a supravegherii prudențiale in buna funcționare a sistemelor

financiare este important sa identificăm rolul asimetriei informației in aceasta ecuație.

Sistemul financiar a unei țări joacă un rol esențial in sănătatea economiei deoarece rolul acestuia

este de o importanță crucială pentru economie prin canalizarea fondurilor de la agentii economici

care au economii către cei care au nevoie de resurse pentru a face investiții. Dacă sistemul

financiar nu îndeplinește bine aceasta funcție, economia nu poate opera eficient, iar creșterea

economică va fi serios afectată.

Un obstacol important in buna funcționare a sistemului financiar este și asimetria informației,

situație în care o parte a sistemului financiar are la dispoziție informații mai puține și de o

calitate mai scăzută decât alte entități. De exemplu, cei care contractează împrumuturi au

informații mai realiste despre profitabilitatea investițiilor decât cei care oferă acele împrumuturi.

Asimetria informației conduce la două probleme cu care se confruntă sistemele financiare:

selecția adversă și hazardul moral.

Selecția adversă este o problemă care apare înaintea tranzacțiilor din cauza că cei care vor sa ia

împrumuturi au un risc mai mare decât alții și sunt dispuși să plătească o rată a dobânzii mai

mare pentru aceasta. Astfel, agenții economici mai riscanți vor primi acele împrumuturi in

detrimentul celor care sunt mai siguri. De exemplu, agenții economici care au un risc de credit

slab vor fi cei mai dornici să contracteze credite la dobânzi ridicate deoarece sunt conștienți că

nu vor fi capabili sa plăteasca înapoi banii luați. Din cauza selecției adverse instituțiile financiare

pot decide să limiteze sau chiar sa nu mai acorde credite chiar si agenților economici care au risc

de credit scăzut. Aceasta este o caracteristică importantă a 'problemei lămâii', analizată pentru

prima data de Akerlof (1970). Evident că, conform selecției adverse, creditorii trebuie să

selecteze in primul rand agentii economici care au un risc de credit ridicat de cei care au risc de

credit scazut.

Hazardul moral apare după ce tranzacția are loc din cauza că creditorul este supus riscului ca

împrumutatul să inițieze activități mai riscante decât au fost inițial analizate, făcând astfel ca

împrumutul să fie mai puțin probabil returnat. În plus, împrumutatul poate avea interes să

deturneze fondurile luate pentru a le folosi în scop personal sau pentru activități mai riscante ori

sa nu mai depună suficient efort pentru îndeplinirea obiectivelor. Conflictul de interese dintre

împrumutat și împrumutător poate avea ca efect o reticență din partea împrumutătorilor de a

1

pune la dispoziția agenților economici un nivel optim de credite. Asimetria informației nu este

singura cauză a problemei hazardului moral, acesta putând apare și din cauza costurilor prea mari

care ar trebui sa fie acoperite pentru a avea informații suficiente pentru ca banca sa fie pe deplin

informată de activitățile împrumutatului. Pentru a minimiza hazardul moral, creditorii impun

condiții restrictive împrumutaților pentru a evita ca aceștia să adopte un comportament care ar

genera riscul de neplată a creditelor. În plus creditorii trebuie să monitorizeze constant activitatea

împrumutaților și să fie capabili să ia masuri în funcție de starea financiara a partenerilor.

Un alt concept important in întelegerea bunei funcționari a sistemelor financiare este asa numita

problemă a 'călărețului liber' (free-rider). Aceasta apare din cauza faptului ca agenții economici

nu folosesc resurse pentru a obține informații complete despre partenerii lor obținându-le de la

alți agenți care deja au aceste informații. Problema free-rider apare mai des și are o importanță

mai mare în cadrul piețelor de capital. Dacă unii investitori obțin informații despre acțiunile care

sunt subevaluate și apoi investesc in aceste acțiuni, alți investitori pot să aiba aceeasi opțiune fără

să fi investit resurse pentru obținerea acestor informații. Dacă suficient de multi investitori din

ultima categorie ajung in posesia informației, cererea pentru aceste acțiuni va creste generând o

miscare în acelasi sens a prețului acțiunilor. Rezultatul final va fi acela ca investitorii care au

plătit pentru informație nu vor mai beneficia de aceasta în aceeași măsură cum ar fi trebuit,

efectul fiind diluat de către acești free-rideri.

Posibilitatea scăzută a agenților economici de a profita de aceasta va reduce stimulii de a renunța

la resurse pentru obtinerea informațiilor, însemnând ca din ce in ce mai puțină informație va fi

produsă, apărând astfel problema selecției adverse în care acțiunile supraevaluate sunt cele mai

oferite pentru vânzare și apărând probleme în buna funcționare a piețelor financiare.

2

Modele de supraveghere prudenţiala

Există mai multe modele de supraveghere prudenţială: modelul instituţional sau sectorial,

modelul integrat sau unificat, modelul în funcţie de obiective, modelul combinat şi modelul

funcţional.

Modelul instituţional ( sectorial )

În urmă cu câteva decenii, specialiştii apreciau că supravegherea prudenţială trebuie plasată sub

"umbrela" Băncii Centrale. O asemenea abordare era esenţială pentru elaborarea şi

implementarea politicii monetare, respectiv pentru asigurarea stabilităţii monetare, precondiţie a

stabilităţii financiare. Multe ţări au decis să externalizeze această funcţie a Băncii Centrale către

o entitate independentă şi chiar implementarea acesteia la nivelul unei Agenţii de Supraveghere

Unificată. Ţările dezvoltate, cu un sistem financiar matur, au fost primele care au trecut de la

supravegherea sectorială la cea integrată şi ulterior alte ţări, dintre cele emergente, au pus sub

"umbrela" unei singure agenţii. Acest model urmăreşte segmentarea clasică a sistemului

financiar în trei pieţe (piaţa bancară, piaţa de capital, piaţa de asigurări), şi vizează o categorie

specifică de instituţii financiare, indiferent de activitatea pe care o desfăşoară. Există deci, câte o

autoritate de supraveghere pentru fiecare din aceste segmente ale pieţei financiare.

Supravegherea instituţională este eficientă în cazul intermediarilor financiari, deoarece nu

creează duplicări ale controalelor prudenţiale şi determină costuri scăzute. În situaţia în care

există intermediari aparţinând unor sectoare diferite, dar cărora li se permite să desfăşoare

aceleaşi activităţi, modelul poate conduce la distorsiuni de reglementare datorită faptului că este

posibil să se aplice reguli prudenţiale diferite faţă de acelaşi tip de operaţiuni. Distorsiunile

respective pot genera arbitraje de reglementare, cu consecinţe destabilizatoare asupra sistemului

financiar. O variantă recentă a acestui model este supravegherea prudenţială consolidată,

consecinţă a modificărilor care au avut loc în ultimul timp în structura sistemului financiar, în

diluarea segmentelor specifice acestei pieţe financiare. Această consolidare presupune o mai

bună cooperare între autorităţile de supraveghere, fie prin adoptarea unor memorandumuri de

cooperare, fie prin crearea unor consilii ale supraveghetorilor financiari,care au menirea

coordonării activităţilor ce nu sunt specifice unui singur segment al sistemului financiar. În

prezent, în multe ţări, Banca Centrală are în responsabilitate supravegherea prudenţială a

instituţiilor de credit. În cazul acestui model, există mai multe argumente pro şi contra:

3

Argumente pro:

sinergia informaţiei – relevă importanţa informaţiei colectată de Banca Centrală,

esenţială în elaborarea şi implementarea politicii monetare- riscul sistemic – se

sprijină pe relaţia de cauzalitate dintre controalele prudenţiale exercitate asupra

instituţiilor de credit şi evaluarea riscului la nivelul întregului sistem financiar;-

independenţa şi expertiza – reflectă calitatea Băncii Centrale şi aportul acesteia la

realizarea stabilităţii financiare, independenţa ei de interferenţă a politicului fiind

esenţială.

Argumente contra:

conflictul de interese – se creează premizele unei presiuni inflaţioniste, care poate

afecta obiectivul fundamental de stabilitate a preţurilor;

hazardul moral – Banca Centrală poate salva băncile care se confruntă cu

probleme acute de lichiditate (prin manevrarea ratei dobânzii) pentru a acoperi

posibilele nereguli din activitatea de supraveghere;

conglomeratele financiare – pe plan internaţional, asistăm la crearea de mari

grupuri financiare, unde se integrează activităţi din domeniul bancar cu cel de la

asigurări sau alte domenii

Modelul integrat ( unificat )

Trendul actual de creare a unei structuri integrate a început în urmă cu 20 de ani, în ţările

scandinave, pentru ca apoi sa se creeze asemenea agenţii integrate şi în ţările din Europa sau alte

regiuni geografice. Modelul supravegherii integrate (supraveghere unică) implică că o singură

agenţie, de regulă diferită de Banca Centrală, supraveghează piaţa financiară în ansamblul ei.

Acest model îşi are geneza în procesul de erodare continuă a barierelor tradiţionale între

activităţile financiare şi în apariţia conglomeratelor financiare. Ca şi în cazul modelului

instituţional, acest model prezintă atât argumente pro, cât şi argumente contra:

4

Argumente pro:

oferă o imagine concretă a riscurilor specifice sectorului financiar;- este o

structură mai transparentă, înlăturându-se astfel suprapunerea pe linia

supravegherii;

generează reduceri de costuri întrucât permite dezvoltarea serviciilor comune de

analiză a riscurilor;

se realizează o mai bună cooperare între autorităţile cu responsabilităţi specifice

acestui domeniu.

Argumente contra:

o structură centralizată nu asigură o dispersie a riscului, făcând supravegherea mai

vulnerabilă faţă de deficienţele manageriale existente într-o singură agenţie;

elimină avantajele potenţiale care decurg de pe urma competiţiei între agenţiile de

supraveghere specializate;

omogenizarea excesivă a practicilor de supraveghere poate duce la scăderea

calităţii de ansamblu a acesteia, în condiţiile în care profilul de risc şi natura

activităţii diferă de la un segment la altul al sectorului financiar;

o autoritate unică de supraveghere poate spori riscul moral dacă publicul va

percepe că sectorul financiar se află sub controlul unei simple entităţi.

Modelul în funcţie de obiective

Modelul în funcţie de obiective are o utilizare mai restrânsă comparativ cu primele 2 modele.

Fiecare autoritare de supraveghere are drept atribuţii exercitate în funcţie de un anumit obiectiv

indiferent de instituţia financiară sau indiferent de activitatea pe care o desfăşoară. Altfel spus,

avem o autoritate care este responsabilă cu supravegherea mai multor sau a tuturor tipurilor de

instituţii financiare şi o altă autoritate responsabilă cu supravegherea regulilor de conducere a

afacerilor.

5

Avantajele acestui model sunt:

înlătură conflictul de interese dintre necesitatea asigurării confidenţiale în situaţia unei

crize a unei instituţii financiare, pe de-o parte, şi necesitatea asigurării transparenţei

informaţiei către clienţi, pe de altă parte; conflictul este evitat pentru că aceste atribuţii

revin unor autorităţi de supraveghere distincte;

asigură o mai clară distincţie între sarcinile autorităţilor de supraveghere, sporind astfel

gradul de răspundere şi de transparenţă în faţa clienţilor;

asigură o egalitate competitivă întrucât aceleaşi reguli prudenţiale şi de transparenţă se

aplică tuturor instituţiilor;

facilitează coordonarea dintre diferitele autorităţi în cazul supravegherii conglomeratelor

financiare multinaţional, prin reducerea numărului de agenţii implicate.

Modelul combinat

În multe ţări, atât modelul supravegherii instituţionale, cât şi modelul supravegherii integrate, au

fost implementate în forma lor pură. În practică, modelele de supraveghere cunosc o mare

diversitate combinându-se elementele de la fiecare dintre ele. Acest tip de supraveghere se

realizează fie de către agenţii independente de Banca Centrală, fie este implicată şi Banca

Centrală.

Modelul funcţional

Acest model este utilizat destul de puţin în practica financiară. Fiecare autoritate este

responsabilă cu supravegherea unei singure activităţi, indiferent de tipul instituţiei financiare care

desfăşoară această activitate.

Criza globala a demonstrat încă o dată nevoia pentru reforme fundamentale in sistemul financiar.

Structura sistemului financiar si monetar este in curs de reorganizare. Oricare va fi noua

configurație, cadrul prudențial de reglementare va trebui sa fie reorientat, astfel încât să cuprindă

întregul sistem. Îmbunătățirile vor trebui făcute în așa fel încât să permită instituțiilor financiare

să cadă fără a impune costuri uriașe pentru restul societății.

În derularea crizei financiare, în cadrul întregului sistem financiar , au existat disproporții masive

de lichiditate si efect de levier (leverage). Acestea au lăsat sistemul vulnerabil la schimbările

6

adverse atât în mediul de afaceri cât și in cel macroeconomic, ceea ce a generat actualele

probleme. Una dintre provocările esențiale este reorientarea reglementărilor prudențiale către

riscul sistemic. Acesta este obiectivul principal a politicilor macro-prudențiale.

Politicile macro-prudențiale sunt ingredientul lipsă din actualele politici de supraveghere. Dacă

acestea a fi fost capabile să mărească flexibilitatea sistemului și să modereze exuberanța în

acordarea creditelor către economie, criza ar fi avut costuri sesizabil mai mici.

Scopul stabilității financiare este în primul rând să mențină o ofertă constantă de servicii

financiare pentru economie – incluzând aici servicii de plăți, credite sau asigurări împotriva

riscurilor. Acesta este punctul de plecare pentru orice instrument de politica macro-prudențială.

Pe de altă parte, prin temperarea ofertei de servicii financiare se ajunge la evitarea bulelor care

generează într-un final crizele. Prevenirea bulelor ar fi totuși un obiectiv nerealist în

reglementarea sistemului bancar.

Riscul sistemic are două cauze majore. O data, este tendința colectivă a agenților economici de a

se îndatora în perioade de creștere economică și de a fi cu aversiune la risc în perioadele de

contracție. Apoi, băncile nu iau în considerare efectul de contagiune asupra celorlalte bănci din

sistem a acțiunilor lor.

Banca Națională a Angliei (Bank of England – BoE) a luat în considerare impunerea unei

scheme de cerințe de capital în funcție de riscul activelor deținute de bănci. Abordarea sectorială

ar putea permite politicilor să fie mai bine țintite către temperarea expansiunii necontrolate, dar

ar fi si mult mai complexe. Mărirea cerințelor de capital într-o perioadă de boom a creditului ar

genera un grad mai ridicat de siguranță pentru sistem, manifestându-se ca și o frână. Acest

mecanism poate funcționa și invers – scăzând cerințele de capital se creează premisele unei

creșteri a creditării si reducere probabilitatea unei contracții a creditării generând mai departe

pierderi pentru bănci și scădere economică.

Este important ca aceste condiții să fie aplicate în regimul prudențial pentru a asigura

transparență, responsabilitate și predictibilitate. Un alt element important este gradul de

cooperare internațională. Pentru a fi pe deplin eficient, regimul macro-prudențial are nevoie de o

coordonare internațională semnificativă.

7

Începând cu anii 1970, probabilitatea apariției unor crize sistemice a crescut semnificativ, odată

cu costul acestora. Costul și intensitatea au atins niveluri record în criza financiara declanșată in

2008, cerințele de capital fiind unul dintre factorii declanșatori. Se poate observa trendul

evoluției capitalurilor băncilor din Statele Unite ale Americii si din Regatul Unit în ultimul

secol.1

În 2010 guvernul Regatului Unit a dezvăluit planurile de reformare a sistemului de supraveghere,

punctul central fiind înființarea unui Comitet de Politici Financiare (Financial Policy Committee

- FPC), care să funcționeze în subordinea Băncii Angliei și să aibă rolul de supraveghetor

prudențial al sistemului bancar. După o perioadă de consultări publice, această autoritate a luat

naștere la 12 ianuarie 2012 prin publicarea legii in care se reglementează funcționarea acestui

comitet. În paralel, Guvernul a publicat o lucrare cu titlul “O noua abordare în reglementarea

financiară: Protejarea stabilității și a consumatorilor2”.

Comitetul de Politici Financiare are rolul de contribui la stabilitatea băncilor prin identificarea,

monitorizarea și luarea de decizii pentru a îndepărta și reduce riscul sistemic.

1 *** - The role of macroprudential policy - http://www.bankofengland.co.uk/publications/Documents/other/financialstability/roleofmacroprudentialpolicy091121.pdf2 *** - A new approach to financial regulation: securing stability and protecting consumers - http://www.hm-treasury.gov.uk/d/fin_fs_bill_policy_document_jan2012.pdf

8

 O altă autoritatea s-a înființat in luna octombrie 2012, aflată de asemenea sub tutela Băncii

Angliei, care v-a avea atribuții în reglementarea prudențială a sistemului financiar (bănci, bănci

de investiți sau companii de asigurări). Funcționarea efectivă a acestei noi entități (Prudential

Regulation Authority - PRA) va începe abia din 2013.

Metode de supraveghere prudențială3

Supravegherea prudențială apare în următoarele feluri:

1. Restricții asupra deținerilor de active și asupra activităților permise

2. Separarea între activitățile bancare și celelalte activități financiare (tranzacți financiare,

asigurări sau real estate)

3. Restricții în ceea ce privește concurența

4. Cerințele de capital

5. Prime de asigurare corelate cu riscul luat de bănci

6. Cerințe de informați

7. Autorizarea băncilor

8. Supravegherea băncilor

3 Frederic S. Mishkin - Prudential Supervision: Why Is It Important and What are the Issues? - http://www.nber.org/papers/w7926.pdf?new_window=1

9

1 – Restricții asupra deținerilor de active și asupra activităților permise

Chiar și fără o plasă de siguranță, băncile au tendința de a-și lua prea multe riscuri. Activele

riscante aduc venituri mai mari, dar în cazul in care acestea au probleme, acestea produc pierderi,

iar deponenții iși pierd economiile. Dacă deponenții ar avea acces nelimitat la informații, aceștia

evita băncile care își iau riscuri prea mari. Băncile ar prefera să își ajusteze riscul activelor decât

să piardă clienți. Dar cum accesul la astfel de informați este foarte greu, această sarcină revine

Băncii Centrale care oferă facilități de garantare a depozitelor. Nevoia de restricții pentru

operațiuni riscante este cu atât mai mare pentru piețele în care nu există garantarea depozitelor.

Băncile Centrale încurajează diversificarea portofoliilor, precum și restricționarea activităților

care sunt considerate adiacente (care ar putea expune băncile la riscuri suplimentare ).

2 – Separarea între activitățile bancare și celelalte activități financiare (tranzacți

financiare, asigurări sau real estate)

O activitate foarte riscantă este subscrierea de acțiuni. Temerile că hazardul moral generat de

garantarea depozitelor ar încuraja băncile să își ia riscuri suplimentare au determinat autoritățile

să impună separarea activităților bancare de cele de piață de capital. Această separare a apărut în

SUA prin Legea Glass-Steagall din 1933 și modificată in 1999 în Legea modernizări serviciilor

financiare (Gramm-Leach-Bliley).

Aceeași măsură a fost aplicată și în Anglia într-o tentativă de a întări sistemul bancar în fața

acestor pericole4.

3 – Restricți în ceea ce privește concurența

O concurență mare între băncile active într-un sistem financiar poate determina ca unele dintre

ele să își asume riscuri mai mari în speranța creșterii profitabilității sau a menținerii acesteia.

Multe autorități au reglementat nivelul de concurență permis între bănci. Aceste reglementări pot

lua patru forme: separarea între activitățile bancare si nonbancare, restricții referitoare la intrarea

în sistem a băncilor străine, limitări în ceea ce privește sucursalele și nu în ultimul rând limite

maxime pentru ratele de dobânda la credite sau la depozite.

4 ALISTAIR MACDONALD - SARA MUÑOZ - Plan to Rope Off Bank Peril - http://online.wsj.com/article/SB10001424052702303848104576385822623507038.html

10

Deși restricțiile menționate protejează soliditatea băncilor, acestea au și dezavantaje evidente,

scăzând eficiența băncilor. În Anglia, Autoritatea de Disciplină Finaciara (Financial Conduct

Authority) are rolul de a reglementa aceste probleme5.

4 – Cerințele de capital

Necesitatea ca băncile să aibă suficient capital este o altă modalitate de a schimba apetitul de risc

al băncilor. Când o bancă este forțată să dețină mai mult capital, aceasta are mai mult de pierdut

în caz de faliment și astfel este mai probabil că se va implica în activități mai putin riscante.

Cerințele de capital pentru bănci îmbracă trei forme: prima este așa numitul “Leverage ratio”,

calculat ca și capital raportat la totalul activelor băncii. Înainte de izbucnirea crizei se considera

că o bancă este bine capitalizată dacă nivelul LR era în jurul nivelului de 5%, ridicându-se semne

de întrebare doar daca acesta era la 3%. Odată cu noile realităti, cerințele de capital au crescut

semnificativ. Iata cum a evoluat nivelul LR raportat la PIB în Anglia, pe parcursul ultimului

secol6.

A doua forma este reglementată prin Acordul de la Basel (1988, 2004 și 2010), prin care

capitalul se ajustează în funcție de risc, dar luând în considerare și activitățile din afara bilanțului

5 Huw Jones -Matt Falloon - UK says new watchdog must promote banking competition - http://news.yahoo.com/watchdog-must-promote-banking-competition-uk-minister-083244367--finance.html6 David Miles - What is the optimal leverage for a bank? - http://www.voxeu.org/article/what-optimal-leverage-bank

11

cum ar fi scrisori de credit, angajamente de credit, swapuri pe rata dobânzii sau poziții luate pe

opțiuni sau futures.

O a treia formă este apărută în 1996 și este țintită pe acoperirea riscului de tranzacționare a

băncilor mari. Acest așa numit capital de nivel 3 (Tier 3 Capital) , este format din titluri pe

termen scurt pe care băncile nu le pot încasa la maturitate dacă există un deficit de capital.

5 – Prime de asigurare corelate cu riscul luat de bănci

Sistemul de garantare al depozitelor creează hazard moral pentru bănci, încurajându-le să ia

riscuri excesive. Problema de hazard moral poate fi eliminată dacă primele de asigurare oferite

de autorități ar fi corelate cu gradul de risc luat de fiecare bancă.

În UK, nivelul garantat al depozitelor este 85,000 GBP și garantarea poate fi făcută atât în sistem

privat cât și de către autorități sau un mix între cele trei părți implicate7.

6 – Cerințe de informații

O altă problemă care apare frecvent în relația dintre bănci si deponenți este cea a free-riderului.

Aceasta se traduce prin reticența deponenților de a obține informații despre calitatea băncilor.

Astfel că, aceasta sarcină revine Băncii Centrale, care poate cere băncilor sa respecte anumite

standarde de contabilitate (IFRS) și să facă publice o serie largă de informații care să permită

piețelor să evalueze corect portofoliul de active și expunerea bănci la risc. Cantitatea de

informație făcută publică este într-o relație directă cu disciplina pieței, determinând ca

investitorii sunt capabili să ia decizii informate, iar băncile să aibă strategii de risc echilibrate.

Într-un studiu asupra informațiilor făcute publice referitoare la riscurile luate de principalele opt

banci din Regatul Unit (Alliance & Leicester; Barclays; Bradford & Bingley; HBOS; HSBC ;

LloydsTSB; Northern Rock și Royal Bank of Scotland), publicat în 2011, s-a constat că aceste

bănci și-au adaptat portofoliile (scăzând riscurile asumate) după izbucnirea crizei (2008)

comparat cu perioada anterioară (2002-2007)8.

7 Ronald MacDonald – Deposit Insurance - http://www.bankofengland.co.uk/education/Documents/ccbs/handbooks/pdf/ccbshb09.pdf8 Philip Linsley - UK BANK RISK DISCLOSURES IN THE PERIOD THROUGHTO THE ONSET OF THE GLOBAL FINANCIAL CRISIS - http://www.icaew.com/~/media/Files/Products/financial-services/cbp-uk-bank-risk-disclosures-in-the-period-through-to-the-onset-of-the-global-financial-crisis.pdf

12

BoE militează pentru ca o mai mare varietate de date să fie făcută publică de către bănci, întărind

astfel sistemul financiar. Aceste informații ar fi referitoare la tranzacțiile over-the-counter,

despre care nu se știau foarte multe lucruri până acum dar care s-au dovedit mari generatoare de

pierderi pentru bănci9.

7 – Autorizarea băncilor

Evaluarea persoanelor care conduc o bancă este o metodă eficientă pentru diminuarea problemei

de selecție adversă creeată de sistemul de garantare al depozitelor. Din cauza faptului că prin

intermediul băncilor pot acționa persoane necinstite sau antreprenori prea ambițioși, angrenând

banca în activități riscante, este sarcina autorităților să blocheze astfel de actiuni. Iar cea mai la

îndemână metodă este neutorizarea acestor persoane de a ocupa poziții in managementul

băncilor. Un alt mijloc la îndemâna autorităților este evaluarea planului de afaceri al băncilor

aflate în faza de autorizare inițială. Banca Centrală cere persoanelor care inființează o nouă

bancă un plan din care să rezulte modul în care iși propun să opereze în piață. Evaluarea

aplicației constă în evaluarea managentului propus, evaluarea planului de afaceri precum și

investigarea provenienței capitalului inițial al băncii.

În Regatul Unit, autorizarea băncilor este o atribuție a Financial Services Authority, aflat în

subordinea guvernului . Activitatea FSA este reglementată prin Legea Serviciilor ți Piețelor

Financiare din anul 2000 si obiectivele avute sunt menținerea încrederii în piețele financiare,

stabilitatea financiară, protejarea consumatorilor, reducerea infracțiunilor financiare.

8 – Supravegherea băncilor

Pentru limitarea riscului hazardului moral în luarea de riscuri excesive, nu este suficient să existe

reglementări care să determine diminuarea riscurilor, ci băncile trebuie monitorizate pentru a

vedea dacă acestea respectă regulile impuse - iar dacă nu, să se ia măsuri pentru remedierea

problemelor. Băncile trebuie să depună periodic (de obicei trimestrial) rapoarte care conțin

informații despre active și pasive, venituri, dividende, structura de acționariat, operațiuni valutare

șamd. Reprezentanții Băncii Centrale evaluează calitatea creditelor băncii și le clasifică în

9 Brooke Masters - Bank of England calls for more disclosure - http://www.ft.com/cms/s/0/58461a48-854c-11e0-871e-00144feabdc0.html#axzz2AbPoljC5

13

funcție de gradul de recuperabilitate. Astfel se determină cerințele de capital ale băncii si

nivelurile de provizioane.

Regatul Unit, ca parte a Uniunii Europene se va supune noilor norme către care se converge,

adică o centralizare a procesului de supraveghere bancară, ca și parte a Uniunii Bancare

Europene (European Banking Authority - EBA).

EBA va juca un rol-cheie în dezvoltarea „standardelor tehnice" care vor detalia modul în care

multe dintre cerinţele de reglementare şi de raportare din Regulament şi din Directivă vor fi

aplicate în practică. Aceste standarde tehnice vor fi obligatorii pentru autorităţile naţionale. EBA

are şi competenţa de a asigura aplicarea consecventă a legislaţiei comunitare prin emiterea de

decizii cu caracter obligatoriu; şi de a media disputele privind interpretarea legislaţiei UE,

rezoluţiile sale fiind executorii.

Implementarea acestei agende va reprezenta o provocare pentru EBA, date fiind resursele

limitate de care dispune, importanţa consultărilor asupra propunerilor sale, precum şi faptul că

procedurile interne şi externe necesare pentru dezvoltarea şi agrearea standardelor tehnice

obligatorii sunt încă netestate.

Instituţiile financiare şi autorităţile de reglementare vor trebui să integreze implementarea

reglementărilor Basel 3 cu multitudinea de alte iniţiative legislative. Acestea includ cerinţe

suplimentare de capital pentru instituțiile financiare cu importanţă sistemică la nivel global şi

naţional; revizuirea fundamentală a portofoliului de tranzacţionare de către CSBB; cerinţele de

capital, de lichiditate şi alte cerințe care urmează să fie impuse asupra contrapartidelor centrale

pentru a lua în considerare riscurile sistemice pe care aceştia şi le asumă şi le gestionează;

supravegherea macro-prudenţială şi utilizarea instrumentelor macro-prudenţiale (altele decât

rezerva de capital anti-ciclică); şi planurile de redresare şi capitalul contingent (incluse în

Directiva de gestionare a crizei propusă de UE)10.

10 Cezar Furtună, Angela Manolache, Andrei Dochia - Capital Requirements Directive IV: Ceva vechi, ceva nou… - http://www.kpmg.com/RO/en/IssuesAndInsights/ArticlesPublications/Newsflashes/Advisory/Advisory-Newsflash/Documents/RNF_120_RO1.pdf

14

Bibliografie:

1. *** - A new approach to financial regulation: securing stability and protecting consumers

- http://www.hm-treasury.gov.uk/d/fin_fs_bill_policy_document_jan2012.pdf

2. *** - The role of macroprudential policy -

http://www.bankofengland.co.uk/publications/Documents/other/financialstability/

roleofmacroprudentialpolicy091121.pdf

3. Alistair MacDonald - Sara Munoz - Plan to Rope Off Bank Peril -

http://online.wsj.com/article/SB10001424052702303848104576385822623507038.html

4. Brooke Masters - Bank of England calls for more disclosure -

http://www.ft.com/cms/s/0/58461a48-854c-11e0-871e-

00144feabdc0.html#axzz2AbPoljC5

5. Cezar Furtună, Angela Manolache, Andrei Dochia - Capital Requirements Directive IV:

Ceva vechi, ceva nou… -

http://www.kpmg.com/RO/en/IssuesAndInsights/ArticlesPublications/Newsflashes/

Advisory/Advisory-Newsflash/Documents/RNF_120_RO1.pdf

6. David Miles - What is the optimal leverage for a bank? -

http://www.voxeu.org/article/what-optimal-leverage-bank

7. Frederic S. Mishkin - Prudential Supervision: Why Is It Important and What are the

Issues? - http://www.nber.org/papers/w7926.pdf?new_window=1

8. Huw Jones -Matt Falloon - UK says new watchdog must promote banking competition -

http://news.yahoo.com/watchdog-must-promote-banking-competition-uk-minister-

083244367--finance.html

9. Philip Linsley - UK Bank Risk Disclosures In The Period Through To The Onset Of The

Global Financial Crisis - http://www.icaew.com/~/media/Files/Products/financial-

services/cbp-uk-bank-risk-disclosures-in-the-period-through-to-the-onset-of-the-global-

financial-crisis.pdf

10. Ronald MacDonald – Deposit Insurance -

http://www.bankofengland.co.uk/education/Documents/ccbs/handbooks/pdf/

ccbshb09.pdf

15