supraveghere ;prudentiala

REGLEMENTARI SI SUPRAVEGHERE BANCARA

Continutul, necesitatea si obiectivele supravegherii

bancare

Autoritatea de supraveghere bancara

Modalitati de supraveghere bancara

Supravegherea bancara in Romania si UE

Reglementari privindind supravegherea bancara

Abstract:

Procesul de supraveghere a instutiilor bancare reprezinta pilonul

central al stabilitatii financiare. Un trend recent il reprezinta crearea unei

singure autoritati de supraveghere a sectorului bancar, asigurarilor precum

si a pietei de capital. In literatura financiara gasim o multitudine de

argumente in favoarea acestui trend, dar exista si pareri ale specialistilor

care considera ca supravegherea bancara este necesara a fi executata doar

de bancile centrale. In cursul de fata ne propunem sa prezentam atat

avantajele cat si dezavantajele supravegherii unificate precum si

oportunitatea de a trece la o singura autoritate de supraveghere a activitatii

financiare din Romania.

Continutul, necesitatea si obiectivele supravegherii bancare

Activitatea de autorizare, reglementare si supravghere prudentiala a

societatilor bancare are ca obiectiv principal mentinerea stabilitatii si

viabilitatii intregului sistem bancar. Reglementarile elaborate de BNR sunt

aliniate la standardele internationale in materie, fiind in concordanta atat cu

principiile generale stabilite de Comitetul de la Basel privind activitatea de

supraveghere bancara, cat si de Directivele Uniunii Europene privind

reglementarea activitatii institutiilor financiare si de credit1.

Procesul de supraveghere prudentiala a sectorului bancar romanesc

s-a realizat pe 3 planuri: legislativ, institutional si operational2. In plan

legislativ, s-au emis reglementari privitoare la adecvarea capitalului,

clasificarea activelor, aplicarea legii falimentului bancar, etc. In plan

institutional, s-a creat Fondul de Garantare a Depozitelor, Centrala Riscurilor

Bancare, Centrala Incidentelor de Plati, Oficiul National pentru Prevenirea si

Combaterea Spalarii Banilor etc, iar in plan operational, s-a ameliorat

climatul bancar prin imbunatatirea indicatorilor de performanta bancara si

scaderea creditelor neperformante. In Romania supravegherea bancara este

caracterizata in prezent de o adaptare la noile conditii ale tehnologizarii

informatice din sectorul bancar, impunandu-se o verificare on-site, cat si o

evaluare de tip off-site, adaptarea managementului contabilitatii bancare si

controlului intern la cerintele diversificarii produselor si serviciilor bancare3.

Crizele bancare, schimbarile tehnologice rapide si globalizarea

continua a determinat politicile nationale si internationale sa acorde o mai

1 Stoica Maricica – “Management bancar”, Edit. Economica, Bucuresti, 1999, pag.132 Florin Coman – “Activitatea bancara – profit si performanta”, Edit. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, pag.30-323 Studii si cercetari economice vol.9-10 – “Reconstructia sistemului financiar – bancar romanesc in perspectiva integrarii europene”, Centrul de Informare si Documentare Economica, Bucuresti, 2002, pag.39

mare atentie rolului crucial al reglementarii si supravegherii bancare. Aceste

discutii se refera in mod special la acele probleme legate de existenta unei

singure autoritati de supraveghere si care este gradul de independenta al

autoritatii de suparaveghere fata de politica statului si a bancilor. Problema

adusa cel mai des in discutie dupa Acordul de la Basel II in tot mai multe tari

este acel al ariei de cuprindere a supravegherii: ar trebui sa exite o singura

autoritate de supraveghere financiara, in cadrul careia bancile sa ocupe doar

o mica parte din aceasta activitate. In ceea ce priveste supravegherea doar

in domeniul bancar, exista variate opinii conform carora ar trebui sa existe o

singura autoritate al carei scop sa fie supravegherea bancara a intregului

sector bancar sau ar trebui sa existe mai multe institutii abilitate cu aceasta

responsabilitate. Pentru fiecare dintre cele doua variante exista atat opinii

pro care au in vedere avantajele unui astfel de sistem de supraveghere, cat

si pareri care se opun tinand seama in primul rand de posibilele dezavantaje

ale unei supravegheri pe mai multe niveluri. Cei care apreciaza necesitatea

unei singure autoritati autorizata sa realizeze supravegherea bancara au in

vedere eliminarea concurentei in ceea ce priveste aceasta activitate pe cand

cei care doresc ca activitatea de reglementare si control al bancilor sa se

realizeze in cadrul unei structuri pun accent pe ideea realizarii unei

competitivitati inovative. Majoritatea tarilor din Uniunea Europeana au

adoptat modelul unei singure autoritati insarcinata cu efectuarea

operatiunilor de monitorizare a bancilor la nivel national, exceptie de la

acestea facand Germania care a apelat la modelul mai multor institutii in a

caror sarcina se afla realizarea supravegherii in domeniul bancar.

O alta problema care se pune este aceea daca lasa in atributia

bancilor centrale responsabilitatea de supraveghere alaturi de politica

monetara, sau ar trebui ca aceasta activitate sa fie specifica unei alte

institutii. Cei care agreaza ideea ca banca centrala ar trebui sa exercite

functia de supraveghetor bancar sustin aceasta idee avand in vedere faptul

ca banca centrala este aceea care dispune cel mai rapid de informatii

pertinente din intreg sectorul bancar si este prima care poate sa cunoasca si

sa evalueze performanta bancilor nationale. Pe de alta parte, posibile

conflicte de interese intre politica monetara specifica bancii de emisiune si

activitatea de supraveghere apare ca motivatie a celor care se opun ideii de

concentrare a acestei din urma activitati in sarcina bancilor centrale. De

asemenea, banca centrala ar putea sa practice o politica monetara

expansionista in cazul unei economii aflate in cadere fara a fi impiedicata in

realizarea acestui scop prin prisma rolului ei de supraveghetor financiar. In

situatia in care, in unele tari supravegherea se realizeaza de catre mai multe

institutii, trebuie ca acestea sa realizeze o coooperare eficienta tinand cont

de eventualele crize care ar putea apare datorita lipsei de transparenta a

respectivelor autoritai si a informatiilor pe care acestea le detin. Un bun

exemplu in acest caz este reprezentat de Marea Britanie, care a stabilit

printr-un memorandum cadrul pentru transmiterea informatiilor si de

cooperare intre Banca Angliei si Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Autoritatea de supraveghere bancara

In Romania, pentru asigurarea si mentinerea stabilitatii financiare in

economia nationala, banca centrala a statului trebuie sa realizeze

supravegherea institutiilor financiare nebancare inscrise in registrul general,

in principal pe baza informatiilor furnizate de aceste entitati prin raportarile

transmise. Institutiile financiare nebancare sunt obligate sa respecte

cerintele impuse de legislatia europeana si sa transmita Bancii Nationale a

Romaniei orice informatii solicitate de aceasta, in scopul realizarii

supravegherii creatiei monetare. Una din cerintele activitatilor institutiilor de

credit o constituie respectarea criteriiilor de inscriere in registrul special.

Criteriile, fara a se limita numai la acestea, se pot referi la:

cifra de afaceri;

volumul creditelor;

gradul de indatorare;

totalul activelor;

capitalurile proprii.

Pe baza unui program bine stabilit banca centrala va desfasura, ori de cate

ori considera necesar, inspectii la sediul institutiilor financiare nebancare si

la unitatile teritoriale ale acestora, unde trebuie sa verifice cerintele impuse

de lege prin personalul specializat in supraveghere bancara, imputernicit in

acest sens. O cerinta aparte de care depinde continuarea activitatii

institutiilor financiare nebancare este calitatea actionarilor semnificativi si

structura grupurilor din care acestia fac parte. Acestia trebuie sa asigure

stabilitatea si dezvoltarea institutiei financiare nebancare si sa permita

realizarea de catre evaluatorii bancari a unei monitorizari si supravegheri

eficiente a capitalului nebancar. In acest sens managerii, administratorii si

membrii consiliului de supraveghere trebuie sa dispuna de buna reputatie si

experienta adecvata naturii, intinderii si complexitatii activitatii institutiei

financiare nebancare si responsabilitatilor incredintate. Managementul

autoritatii centrale trebuie sa fie asigurat de cel putin doua persoane, in

cazul optarii pentru sistemul unitar de administrare reglementat de Legea nr.

31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Conducatorii

unei institutiei financiare nebancare nu vor putea fi investiti cu atributii de

conducere, in sensul prevederilor legale, in cadrul altei institutii financiare

nebancare sau al altei societati comerciale, cu exceptia institutiilor de credit

si institutiilor financiare aflate in acelasi grup cu respectiva institutie

financiara nebancara.

Cu privire la primele operatiuni ale institutiilor financiare nebancare,

prin monitorizarea si supravegherea permanenta a acestora se va urmari

daca s-au respectat cerintele precizate in legislatia in vigoare in activitatea

desfasurata, care se refera la:

fondurile proprii;

expunerea fata de un debitor si expunerea agregata;

expunerea fata de persoanele aflate in relatii speciale cu

institutia financiara

nebancara;

organizarea, controlul intern, auditul intern si administrarea

riscurilor.

Pentru atingerea indicatorilor de referinta privind calitatea activitatii

institutionale toate operatiunile desfasurate de institutiile financiare

nebancare trebuie sa se desfasoare pe baza procedurilor si a normelor

specifice. Normele, in forma aprobata de organele statutare ale institutiei

financiare nebancare, trebuie sa se transmita bancii centrale a statului ,

impreuna cu celelalte norme interne care reglementeaza desfasurarea

activitatii institutiei financiare nebancare, in termen de 5 zile lucratoare de la

data primirii documentului care atesta inscrierea in registrul special. Pentru

ca participa activ la creatia monetara si pot influenta stabilitatea financiara

prin crearea monedei de cont o cerinta importanta se refera la modul cum

sunt organizate aceste entitati. Prin urmare, organizarea si functionarea

institutiilor financiare nebancare este reglementata de prevederile Legii 93

din 2009 privind institutiilor financiare nebancare, de cele ale Legii nr.

31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si

completarile ulterioare, si de cele ale Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu

privire la asociatii si fundatii, aprobata cu modificari si completari prin Legea

nr. 246/2005, cu modificarile ulterioare. Capitalul social minim al institutiilor

financiare nebancare nu poate fi mai mic decat echivalentul in lei al sumei

de 200.000 euro, respectiv 3.000.000 euro in cazul institutiilor financiare

nebancare care acorda credite ipotecare.

Institutiile financiare nebancare, persoane juridice romane, pot majora

capitalul social prin aporturi banesti, precum si prin incorporarea rezervelor

constituite din profitul net, a dividendelor din profitul net cuvenit actionarilor

dupa plata impozitului pe dividende si a rezultatului reportat reprezentand

profit net. Sucursalele din Romania ale institutiilor financiare nebancare,

persoane juridice straine, pot majora capitalul de dotare prin noi aporturi

banesti, cu caracter permanent, puse la dispozitia sucursalei de institutia

financiara nebancara, persoana juridica straina, si prin utilizarea rezervelor

constituite din profitul net, existente in sold potrivit ultimei situatii financiare

anuale, in baza aprobarii institutiei financiare nebancare, persoana juridica

straina. Fondurile proprii ale institutiilor financiare nebancare sunt formate

din capital propriu si capital suplimentar.

Capitalul propriu al institutiilor financiare nebancare cuprinde:

capital social subscris si varsat (capital de dotare);

prime legate de capital (de emisiune, aport, fuziune, divizare,

conversie si alte prime

legate de capital), integral incasate, aferente capitalului social

reprezentat prin actiuni;

rezerva legala;

rezerve statutare sau contractuale;

alte rezerve, cu exceptia celor incluse in capitalul suplimentar,

destinate majorarii

capitalului social sau acoperirii pierderilor si inregistrate in situatiile

financiare

publicabile ale institutiei financiare nebancare;

rezultat reportat reprezentand profit net nerepartizat;

profitul interimar inregistrat pana la data determinarii nivelului

fondurilor proprii,

cu conditia sa fie net de orice obligatii previzibile si sa fie verificat de persoanele cu

atributii in auditarea situatiilor financiare ale institutiei financiare nebancare.

Capitalul suplimentar se compune din:

rezerve si fonduri speciale constituite potrivit reglementarilor speciale

aplicabile;

rezerve din reevaluarea imobilizarilor corporale si a altor reevaluari

efectuate potrivit legii;

imprumuturi subordonate primite, inclusiv fondurile puse la dispozitia

institutiilor

financiare nebancare, asimilate, potrivit legii, imprumuturilor

subordonate;

alte elemente, de natura fondurilor si/sau rezervelor

Principala operatiune desfasurata de aceste entitati o constituie activitatea

de creditare, ceea ce impune stabilirea marimii expunerii fata de debitorii

inregistrati. Conform legislatiei in vigoare, activitatea de creditare

reprezinta orice forma de finantare realizata de institutiile financiare

nebancare prin urmatoarele operatiuni:

acordare de credite, incluzand fara a se limita la: credite de consum,

credite ipotecare,

credite imobiliare, microcredite, finantarea tranzactiilor comerciale,

operatiuni de

factoring, scontare, forfetare;

leasing financiar;

emitere de garantii si asumare de angajamente, inclusiv garantarea

creditului;

acordarea de credite cu primire de bunuri spre pastrare, respectiv

amanetare prin case de

amanet;

acordare de credite catre membrii unor asociatii fara scop patrimonial,

organizate pe baza

liberului consimtamant al salariatilor, in vederea sprijinirii prin

imprumuturi financiare a

membrilor lor, respectiv case de ajutor reciproc;

alte forme de finantare de natura creditului.

Expunerea unei institutii financiare nebancare fata de "un singur debitor" este considerata ca fiind expunere mare atunci cand valoarea bruta a acesteia este egala sau depaseste 10% din fondurile proprii ale institutiei financiare nebancare. Expunerea unei institutii financiare nebancare fata de o persoana aflata in relatii speciale cu aceasta este considerata ca fiind expunere mare atunci cand valoarea bruta a acesteia este egala sau depaseste 10% din fondurile proprii ale institutiei financiare nebancare. Orice operatiune care conduce la inregistrarea unei expuneri mari, va fi efectuata numai cu aprobarea prealabila a consiliului de administratie al institutiei financiare nebancare. Competenta de aprobare a majorarii expunerilor mari poate fi delegata de consiliul de administratie conducerii institutiei financiare nebancare, cu conditia ca limita maxima de majorare a expunerii sa fie prestabilita de consiliul de administratie. In contextul creditarii, supravegherea prudentiala este acea activitate desfasurata de Banca Nationala a Romaniei, prin stabilirea unor norme si indicatori, cu rolul de a proteja clientii si de a asigura o buna desfasurare a activitatii de creditare si o stabilitate financiara a intregului sistem. Pe langa cele precizate, in activitatea de supraveghere Banca Nationala a Romaniei, trebuie sa monitorizeze si alte activitati ale institutiilor financiare nebancare precum:

emiterea si administrarea de carduri de credit pentru clienti, precum si activitati legate de

procesarea tranzactiilor cu acestea;

operatiuni de schimb valutar aferente activitatilor permise;

operatiuni de mandat si prestari servicii de consultanta, acestea in masura in care

activitatile avute in vedere se circumscriu activitatilor de creditare inscrise in obiectul de

activitate al IFN-ului;

administrarea fondurilor publice acordate drept fonduri pentru microcredite de agentiile

guvernamentale, respectand prevederile legale;

alte activitati, conexe si auxiliare, cu privire la realizarea activitatilor de creditare sau la

functionarea entitatii.

Institutiile financiare nebancare trebuie sa dispuna de proceduri administrative si evidente operative, impreuna cu mecanisme adecvate de control intern, in scopul:

indentificarii si inregistrarii tuturor expunerilor mari fata de un singur debitor si

fata de persoanele aflate in relatii speciale cu institutia financiara nebancara si a

schimbarilor care pot interveni asupra lor;

alocarii de coduri care sa permita institutiei financiare nebancare identificarea

unica a fiecarui grup reprezentand un singur debitor sau persoane aflate in relatii

speciale cu aceasta, precum si identificarea fiecarui membru al acestui grup.

Valoarea neta a expunerilor mari inregistrate de o institutie financiara

nebancara fata de toate persoanele aflate in relatii speciale cu aceasta

trebuie sa nu depaseasca 25% din valoarea fondurilor proprii. Totalul

expunerilor mari nete ale unei institutii financiare nebancare, inregistrate

fata de un singur debitor si fata de persoanele aflate in relatii speciale cu

institutia financiara nebancara, nu trebuie sa depaseasca 600% din valoarea

fondurilor proprii ale acesteia. Expunerea agregata inregistrata de o institutie

financiara nebancara nu poate depasi 1500% din valoarea fondurilor proprii

ale acesteia.

In concluzie, in activitatea de supraveghere a activitatii institutiilor

financiare

nebancare, banca centrala trebuie sa foloseasca o tehnica de monitorizare

menita sa asigure stabilitate financiara in conditiile actuale. Unul dintre

criteriile de supraveghere este cel al cerintelor minime de capital, care are

ca scop imbunatatirea senzitivitatii riscului.

Modalitati de supraveghere bancara

In perioada de dupa 1990, sistemul bancar romanesc a cunoscut

transformari esentiale in toate aspectele sale semnificative – tipurile de

activitati desfasurate, produsele oferite, cadrul legislativ si institutional,

numarul de institutii de credit, forma de proprietate, performantele etc. In

baza noului cadru legislativ, sistemul bancar a fost organizat pe doua nivele:

La varf - Banca Nationala a Romaniei, ca banca centrala a

statului roman, organ unic de emisiune;

La baza, societatile comerciale bancare.

Noul cadru juridic a incurajat dezvoltarea bancilor cu capital privat si a

permis intrarea libera pe piata bancara autohtona a institutiilor financiare

straine. Bancile au fost autorizate sa opereze in calitate de banci comerciale

de tip universal, putand efectua o gama larga de operatiuni bancare pe

intreg teritoriul tarii in conditiile respectarii normelor prudentiale emise de

BNR, in calitatea sa de autoritate de supraveghere bancara. Una dintre

componentele transformarilor produse a constituit-o introducerea unui

sistem de supraveghere prudentiala. Activitatea de supraveghere este

exercitata de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR). Institutie nou-creata,

supravegherea bancara a avut o istorie evolutiva, marcata de succese, dar,

mai ales in primii ani, si de ezitari si esecuri. In prezent, calitatea

supravegherii poate fi considerata in acord cu nivelul de dezvoltare a pietei

bancare romanesti. Totusi, ea va trebui sa se adapteze in continuare

provocarilor prezente (cum ar fi recenta aderare a Romaniei la Uniunea

Europeana) sau viitoare.

Supravegherea prudentiala bancara consta in ansamblul proceselor

prin care una sau mai multe autoritati nationale asigura siguranta si

stabilitatea sistemului bancar. Termenul este utilizat atat in sens restrans,

cat si in sens larg. O supraveghere prudentiala de calitate reprezinta o

conditie necesara, dar nu si suficienta pentru a avea un sistem bancar

sanatos. Alte conditii includ asigurarea unui cadru macroeconomic stabil, a

unui sistem juridic functional, a unui sistem contabil care sa permita

reflectarea situatiei patrimoniale corecte a companiilor, a unui sistem

echitabil de impozitare a profiturilor bancilor, a unui sistem financiar

nebancar bine dezvoltat. Practica a aratat ca, desi crize bancare au aparut si

in economii puternic dezvoltate, ele au fost mai frecvente in economii in

tranzitie sau in curs de dezvoltare, la care o parte dintre conditiile de mai sus

nu erau indeplinite. Daca in ceea ce priveste ideea generala a necesitatii

supravegherii prudentiale a bancilor exista un consens pe plan international,

sub aspectul modului concret de desfasurare a acestei activitati exista

diferentieri notabile intre practicile diferitelor tari. Mai jos sunt prezentate

cateva dintre zonele in care se manifesta aceste diferente:

Supraveghere unificata versus supraveghere specializata. In

mod traditional, supravegherea diferitelor sub-sectoare ale sistemului

financiar era exercitata de catre autoritati separate, supravegherea bancara

fiind atribuita Bancii Centrale, asa cum este cazul si in Romania. In ultimii 10-

15 ani, cu precadere in tarile nordice, dar si in alte state europene, cum sunt

Marea Britanie, Germania si Austria s-a produs o unificare a autoritatilor de

supraveghere. In prezent, in cadrul Uniunii Europene ponderea statelor cu

supraveghere unificata si a celor cu supraveghere specializata este

aproximativ egala. Dezbaterile privind superioritatea unuia sau altuia dintre

modele inca nu s-au incheiat, dar Banca Centrala Europeana, prin implicarea

directa in asigurarea stabilitatii financiare, a dat un semnal in sensul

necesitatii mentinerii unui anumit rol pentru bancile centrale din statele

membre.

Instrumente de supraveghere prudentiala. Desi in acest domeniu

exista o mai mare uniformitate pe plan international, diferentele intre tari se

regasesc la nivelul detaliilor si al modului de utilizare. Astfel, marea

majoritate a tarilor cu o supraveghere bancara avansata utilizeaza sisteme

de rating (si Romania se numara printre tarile cu un sistem de rating), dar

numarul de indicatori cuprinsi in cadrul acestora difera. De asemenea,

sistemele de avertizare timpurie se diferentiaza prin gradele de

complexitate, numai cateva tari reusind pana in prezent sa puna la punct

astfel de sisteme cu un grad de sofisticare ridicat.

Modul de rezolvare a crizelor bancare. Un mare numar de tari s-au

confruntat in ultimii 30 de ani cu crize bancare de amploare, fie ca a fost

vorba de state dezvoltate, in curs de dezvoltare sau de economii emergente.

Modalitatea in care autoritatile au raspuns la provocarile create de crizele

respective a avut un rol important in ce priveste configurarea cadrului

institutional si legislativ si, in ultima instanta, a intregului sistemul de

supraveghere.

Arhitectura sistemelor bancare. Desi in cadrul Uniunii Europene (si

al Romaniei) este statuat principiul bancii universale, in practica exista

diferentieri intre banci, datorate evolutiei istorice. Aceste diferentieri se

regasesc, de exemplu, in ce priveste forma de proprietate (de stat, privata

sau cooperatista), tipurile de activitati desfasurate (unele institutii de credit

prefera sa se concentreze pe anumite nise de piata sau categorii de activitati

unde considera ca au un avantaj comparativ), dimensiuni etc. In general, o

diversificare tipologica superioara a sistemului bancar constituie o provocare

suplimentara pentru autoritatea de supraveghere, care trebuie sa-si ajusteze

in mod corespunzator reglementarile si pregatirea personalului.

Sistemele de garantare a depozitelor bancare. Acestea constituie

un instrument pretios de sprijin pentru activitatea de supraveghere.

Garantand micilor deponenti recuperarea sumelor depuse in cazul unui

faliment bancar, ele limiteaza efectul de panica si implicit efectul de

contagiune care poate escalada o problema a unei banci catre o criza de

sistem. Si aici se manifesta diferente intre tari, in ce priveste nivelul sumei

garantate pe deponent, caracterul participarii bancilor (obligatoriu sau nu),

paleta competentelor acordate, modul de asigurare a fondurilor, nivelul

contributiei percepute, tipul de deponenti asigurati.

Sistemele de raportare a creditelor. Necesitatea unor astfel de

sisteme deriva din faptul ca riscul de credit constituie cel mai important risc

bancar. Acestea pun la dispozitia autoritatilor, dar si a bancilor, informatii cu

privire la performanta clientilor in ce priveste rambursarea creditelor.

Sistemele de raportare a creditelor functioneaza fie in cadrul bancilor

centrale, fie ca entitati separate si se mai diferentiaza prin limita de

raportare, frecventa raportarii datelor, tipurile de informatii raportate. Desi,

asa cum am aratat, se mentin diferente notabile intre tari in ceea ce priveste

elementele de mai sus, in ultimii douazeci de ani se depun eforturi pentru

omogenizarea procesului de supraveghere, prin desfasurarea unei vaste

cooperari internationale in vederea diseminarii celor mai bune practici in

domeniu si a realizarii unor reglementari cu aplicabilitate universala, asa

cum este si cazul Acordului Basel II.

Odata cu semnarea de catre Romania a Acordului de aderare la

Uniunea Europeana, unul din obiectivele prioritare ale BNR a fost preluarea

aquis-ului comunitar4 in reglementarile ei, obiectiv cuprins in strategia

dezvoltarii pe termen mediu a sistemului bancar, parte integranta a

Strategiei Nationale de Dezvoltare Economica a Romaniei pe termen mediu.

4 Un set de reglementari si principii care trebuie mentinute si dezvoltate. Termenul de aquis communautaire provine din frantuzescul acquis care desemneaza totalitatea reglementarilor comunitare, a drepturilor si principiilor care deriva din acestea. Aplicat Comunitatii, acest lucru inseamna “patrimoniul legislativ” al Comunitatii, constand in: tratatele de baza si instrumentele internationale ale Comunitatii, legislatia care deriva din acestea, decizii juridice, opinii si recomandari, precum si rezolutii adoptate de institutii ca Parlamentul European si Consiliul de Ministrii

Obiectivele generale stabilite de strategie se refera in

principal la:

1. Crearea unui sector format din banci puternice, capabile sa asigure

o

intermediere financiara pe criterii de eficienta si rentabilitate. Pentru

realizarea acestui obiectiv este nevoie de masuri orientate spre:

Redimensionare sectorului bancar;

Imbunatatirea procedurilor de solutionare a situatiei bancilor

insolvabile;

Intarirea activitatii de supraveghere prudentiala.

2. Diversificarea si cresterea calitatii serviciilor financiar-bancare:

Integrarea serviciilor bancare cu cele furnizate de operatorii de

piata financiara;

Implementare de servicii si produse moderne de finantare, servicii

de tip e-banking

Controlul prudential are ca obiectiv impiedicarea manifestarii

riscurilor interne si externe la nivelul unei institutii de credit, precum si

evitarea propagarii acestora. La nivel microeconomic, controlul prudential

consta in gestionarea interna a activitatii, avandu-se in vedere evolutia

constrangerilor care se exercita din exterior, respectiv modificarile cadrului

de desfasurare a activitatii sau redefinirea regulilor prudentiale la nivel

national sau international.

Controlul intern corespunde autocontrolului prin care se poate

ameliora nivelul rezultatelor financiare si raportul dintre costuri si

randament. Un control intern eficient constituie un instrument de gestiune

indispensabil bunei functionari a institutiilor de credit si completeaza in mod

necesar masurile prudentiale. Nu exista, teoretic, nici un sistem sau vreo

schema optima pentru procesul de reglementare si supraveghere al

institutiilor de credit. In realitate, aceste sisteme de reglementare difera

considerabil de la tara, la tara. Pe langa diferentele in structura politici, cei

mai importanti factori care motiveaza diferentele in incercarile de abordare a

supravegherii includ complexitatea generala si nivelul de dezvoltare a

sistemului financiar, marimea si concentrarea institutiilor de credit, relativa

deschidere a sistemului financiar, natura si intinderea publicarii pozitiilor

financiare ale bancilor, precum si disponibilitatea resurselor umane si tehnice

pentru reglementare si supraveghere. Totusi, un cadru implicit pentru

reglementarea si supravegherea bancara poate fi gasit in “Core Principles

pentru o supraveghere eficiena” emis de Comitetul pentru supraveghere

bancara de la Basel. Cadrul cuprinde 4 seturi de masuri, distincte si totusi

complementare, si anume:

masuri legale si institutionale referitoare la formularea si

implementarea

politicii publice, respectand sectorul financiar, si, in particular, sistemul

bancar;

masuri regulatorii privind formularea legilor, a politicilor,

prescriptiilor,

ghidurilor sau directivelor aplicabile institutiilor de credit (cerintele de

capital, ghidurile de management al riscurilor, inregistririle contabile si

provizioanele);

masuri de supraveghere cu respectarea implementarii

regulamentelor de

supraveghere si monitorizarii aplicarii lor;

masuri de siguranta ce asigura un cadru pentru manevrarea

dificultatilor

de natura lichiditatii si solvabilitatii ce pot afecta institutiile de credit

individuale sau sistemul bancar ca intreg, sau pentru impartirea pierderilor

financiare ce pot aparea (scheme de asigurare a depozitelor).

Obiectivul general al acestui proces cuprinzator de supraveghere este

de a garanta faptul ca bancile pot fi infiintate, vindecate si restructurate intr-

o maniera sigura, transparenta si eficienta. Desfasurarea supravegherii

bancare consta dintr-un mix de proceduri offsite si on-site. Monitorizarea off-

site este instrumentul minim de desfasurare a supravegherii. Autoritatile de

supraveghere care nu au mandatul sau resursele pentru desfasurarea

periodica a examinarii on-site se folosesc in mod extensiv de aceasta

metoda pentru a monitoriza conditia financiara si performantele bancilor si

pentru a identifica acele institutii care necesita o atentie deosebita. Procesul

presupune analiza financiara periodica si verificarea informatiilor primite de

catre supraveghetori, referitoare la activitatea bancara. In mod obisnuit,

supraveghetorii solicita bancilor, subiect al reglementarii, sa raporteze

gradul de indeplinire a cerintelor, situatiile bilantiere si ale contului de profit

si pierdere, profilul de activitate, creditele, plasamentele, pasivele, nivelul

capitalului si al lichiditatii, provizioanele pentru pierderi din credite etc. In

timpul examinarilor on-site, supraveghetorii fac o apreciere generala a

institutiei bancare, pornind de la ideea de organizatie. Examinarea prin

intermediul examinatorilor specializati si pregatiti permite aprecierea cu mai

multa acuratete a factorilor calitativi cum ar fi capacitatea managementului

si procedurile controlului intern care pot sa nu se reflecte adecvat in

rapoartele de reglementare. Autoritatile de supraveghere pot, de asemenea,

sa imputerniceasca organizatii externe, cum ar fi cazul auditorilor externi, sa

desfasoare examinari complete on-site sau sa acopere domenii specifice ale

operatiunilor din cadrul unei institutii bancare. Bineinteles ca auditorii externi

efectueaza in mod independent actiuni de audit statutar al contabilitatii

bancii si urmaresc respectarea procedurilor contabile si conformarea cu cele

mai bune practici in domeniu. In principal, acest lucru ar putea pune la

dispozitia supraveghetorilor o asigurare suplimentara a faptului ca situatiile

contabile ale bancii ofera o imagine corecta a pozitiei financiare a acesteia.

In multe cazuri, examinatorii bancari vor acorda o atentie deosebita acestor

rapoarte de audit si modalitatilor in care bancile folosesc recomandarile

formulate de auditorii lor externi. In ultimii ani, supraveghetorii au adoptat

abordari noi si au dezvoltat noi sisteme de efectuare a supravegherii in

scopul de a fi mai bine inarmati pentru a putea face fata multiplelor

provocari datorate innoirilor in domeniul financiar si al globalizarii. Aceste noi

sisteme incearca sa aprecieze si sa produca schimbari in conditia financiara

a bancii si in profilul sau de risc si sa avertizeze din timp supraveghetorul in

vederea initierii de actiuni sigure.

Supravegherea on-site si off-site

Rating-urile atribuite de supraveghere institutiilor de credit au aparut

initial ca aprecieri derivate pe baza examinarilor on-site. In ultimii ani,

abordarea a cunoscut o mare dezvoltare si a fost aplicata sa functioneze pe

baze off-site. Sistemele de rating ale supravegherii bancare ajuta la

identificarea institutiilor a caror conditie impune o atentie speciala din partea

supravegherii. Ratingurile examinarii on-site se bazeaza pe aprecieri

subiective facute de examinator asupra diferitelor aspecte ale functionarii

institutiei bancare. Totusi, aprecierile vizeaza anumite semne evidente care

reprezinta fundamentul aprecierii; acestea nu sunt riguroase si restrictive si

permit examinatorului sa ia in consideratie si alti factori pe care-i considera

pertinenti pentru aprecierea sa, in legatura cu institutia bancara. In timp ce,

rating-urile examinarilor on-site pot fi impartasite cu managementul bancii in

cauza, acestea nu sunt facute public.

Rating-urile supravegherii off-site se bazeaza pe analiza off-site a

informatiilor reglementate a se transmite bancii centrale, precum si a altor

informatii aflate la dispozitia supraveghetorului ca si a informatiilor din

rapoartele de examinare on-site. Aceste rating-uri se atribuie pe baza unui

proces continuu de evaluare a unei institutii bancare intr-o perioada de timp,

in general de un an. Ratingurile de supraveghere bancara off-site sunt in

general confidentiale si de uz intern al supraveghetorilor.

Supravegherea bancara in Romania si UE

Banca Nationala a Romaniei a fost cea care s-a ocupat de

supravegherea in sistemul bancar, inca de la infiintarea sa. In perioada

interbelica a functionat, in cadrul BNR un Consiliu Bancar Superior a carui

functie era de a aplica legile referitoare la activitatea bancara. Pe data de 8

mai 1934 a intrat in vigoare legea bancara, numita si legea pentru

organizarea si reglementarea comertului de banca conform careia (Vijoli A.,

1980):

Se infiinteaza Consiliul Superior Bancar care urma sa functioneze pe langa Banca

Nationala a Romaniei. Acest Consiliu avea si atributii de natura jurisdictionala.

Deciziile Consiliului erau definitive si executorii, nefiind supuse decat recursului la

Inalta Curte de Casatie si Justitie;

Nici o banca nu poate lua fiinta fara aprobarea Consiliului. Bancile noi si cele vechi

trebuie inscrise in registrul societatilor bancare, infiintat prin acesta lege;

Bancile trebuie sa aiba un capital minim destul de insemnat. Acesta

nu se poate

constitui prin aporturi in natura sau debitori in cont, ci, chiar de la

inceput, cel putin

jumatate din capital trebuia varsat in numerar;

Atat administratorii cat si cenzorii trebuiau sa posede un procent destul de mare din

actiunile bancii, care trebuiau depozitate la sediul bancii cu titlu de garantie;

In vederea asigurarii lichiditatii bancilor, acestea nu puteau achizitiona imobile decat

pentru uzul propriu;

Daca din cauza pierderilor suferite, capitalul social al unei banci scadea la jumatate si

nu se luau masuri de reintregire, Consiliul Superior Bancar poate decide lichidarea

acestei banci;

La constatarea oricarei abateri de la legea bancara, Consiliul Superior Bancar putea

decide limitarea operatiunilor bancii sau chiar lichidarea acesteia.

Indicatorii de prudenta bancara se exprima, in general, prin anumite

raporturi si au ca sfera de cuprindere principalele aspecte ale gestiunii

bancare. Respectarea acestor indicatori orienteaza strategia bancara si

permite armonizarea cu legislatia europeana in vederea integrarii tarilor

europene.

Principalii indicatori de prudenta bancara calculati de banci si raportati

la Banca Nationala a Romaniei sunt:

1. Creditele si plasamentele care se clasifica in urmatoarele categorii5:

5 Regulamentul nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor si plasamentelor si constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit si Normele metodologice nr. 12/2002 pentru aplicarea Regulamentului nr. 5/2002, publicate in Monitorul Oficial al Rom`niei, Partea I, nr. 626/23 august 2002

standard;

in observatie (numai pentru creditele acordate clientelei din

sectorul nebancar);

substandard (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul

nebancar);

indoielnic (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul

nebancar);

pierdere.

Clasificarea creditelor si a plasamentelor se face prin aplicarea

simultana a urmatoarelor trei criterii:

serviciul datoriei care reprezinta capacitatea debitorului de a-si

onora datoria la scadenta, exprimata ca numar de zile de intarziere la plata

de la data scadentei;

performanta financiara reprezinta reflectarea potentialului economic

si a soliditatii financiare ale unei entitati economice, obtinuta in urma

analizarii unui ansamblu de factori cantitativi (indicatori economico-financiari

calculati pe baza datelor din situatiile financiare anuale si periodice,

denumite in continuare situatii financiare) si calitativi;

initierea de proceduri judiciare reprezinta cel putin una dintre

urmatoarele masuri luate in scopul recuperarii creantelor:

1. darea de catre instanta a hotararii de deschidere a procedurii

falimentului;

2. declansarea procedurii de executare silita fata de persoanele fizice

sau juridice.

Categoriile de performanta financiara sunt notate de la A la E, in

ordinea descrescatoare a calitatii acesteia. In cazul clientelei din sectorul

bancar, precum si in cazul persoanelor fizice performanta financiara este

considerata in categoria A. In cazul in care bancile se gasesc in imposibilitate

de a evalua performanta financiara a unui client din sectorul nebancar,

aceasta va fi incadrata direct in categoria E. Creditele acordate unui debitor

si/sau plasamentele constituite la acesta se incadreaza intr-o singura

categorie de clasificare, pe baza principiului declasarii prin contaminare,

respectiv prin luarea in considerare a celei mai slabe dintre categoriile

individuale de clasificare. Pentru determinarea necesarului de provizioane

specifice de risc de credit, aferent unui credit sau plasament, se parcurg

urmatoarele etape, in baza regulamentului mentionat:

1. determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc

de credit, astfel:

1.1. prin deducerea din expunerea bancii fata de debitor a

garantiilor

acceptate a fi luate in considerare conform Normelor metodologice ale Bancii

Nationale a Romaniei nr. 12/2002 pentru aplicarea Regulamentului nr. 5, in

cazul unui credit clasificat in categoria „standard”, in „observatie”,

„substandard”, „indoielnic” si „pierdere”, in situatia in care nu s-au initiat

proceduri judiciare si in situatia in care toate sumele respectivului credit

inregistreaza un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile;

1.2. prin luarea in considerare a intregii expuneri, indiferent de

garantii, in

cazul unui credit clasificat in categoria „pierdere”, in situatia in care s-au

initiat proceduri judiciare sau in situatia in care cel putin una dintre sumele

respectivului credit inregistreaza un serviciu al datoriei mai mare de 90 de

zile, precum si in cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare

aferenta acestuia;

2. aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul

obtinute.

Constituirea de provizioane specifice de risc de credit se refera la

crearea acestora, lucru realizat prin includerea pe cheltuieli a sumei

reprezentand nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.

Regularizarea provizioanelor specifice de risc de credit se realizeaza prin

includerea pe cheltuieli sau prin reluarea pe venituri a sumei reprezentand

diferenta dintre nivelul existent in sold al provizioanelor specifice de risc de

credit si nivelul necesarului. Utilizarea provizioanelor specifice de risc de

credit se refera la anularea provizioanelor specifice de risc de credit, in cazul

realizarii riscului de credit, si se realizeaza prin reluarea pe venituri a sumei

reprezentand nivelul existent in sold al provizioanelor specifice de risc de

credit aferente creditelor si/sau plasamentelor care se scot in afara

bilantului.

Responsabilitatea directa pentru supravegherea bancara si stabilitatea

financiara revine autoritatilor competente ale fiecarui stat membru al UE,

insa tratatul i-a incredintat SEBC misiunea de „a contribui la buna

desfasurare a politicilor promovate de autoritatile competente in ceea ce

priveste supravegherea prudentiala a institutiilor de credit si stabilitatea

sistemului financiar”. Indeplinirea acestei atributii presupune trei linii

principale de actiune. In primul rand, SEBC monitorizeaza si evalueaza

stabilitatea financiara la nivelul zonei euro si al Uniunii Europene. Aceasta

activitate completeaza si sprijina activitatea paralela la nivel national,

desfasurata de bancile centrale nationale si de autoritatile de supraveghere

in scopul mentinerii stabilitatii financiare in statul respectiv.

In al doilea rand, SEBC ofera institutiilor financiare consiliere cu privire

la definirea si revizuirea cerintelor de reglementare si de supraveghere.

Aceasta activitate se desfasoara in mare parte prin participarea BCE la

organismele internationale si europene de reglementare si de supraveghere

relevante, cum ar fi Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancara,

Comitetul bancar european si Comitetul european al autoritatilor de

supraveghere in domeniul bancar. In al treilea rand, BCE promoveaza

cooperarea intre bancile centrale si autoritatile de supraveghere pe

probleme de interes comun (de exemplu, supravegherea sistemelor de plati,

gestiunea crizelor financiare). Aceste activitati se desfasoara cu asistenta

Comitetului pentru supraveghere bancara, care reuneste experti ai bancilor

centrale si ai autoritatilor de supraveghere din Uniunea Europeana.

In Germania, in urma scaderii competitivitatii bancilor, a esuarii mai

multor fuziuni bancare la varf si a cresterii ponderii intereselor incrucisate

(principalele societati de asigurari sunt actionare la cele mai mari banci si

reciproc), Parlamentul a decis in anul 2001 infiintarea unei autoritati de tip

FSA, in profida opozitiei Bundesbank. In Austria, o decizie similara a fost

luata in acelasi an, aparent mai mult ca efect al imitatiei fata de economia

vecina mai mare, dar si pentru a rezolva problemele suprapunerilor care

apareau ca rezultat al exercitarii supravegherii bancare de catre Banca

Austriei si Ministerul Federal al Finantelor. Decizia a fost ulterior respinsa de

Curtea Constitutionala si a trebuit sa fie modificata, ceea ce a facut ca

Finanzmarktausfsicht, Autoritatea de Supraveghere a Pietei Finaniare, sa

devina operationala abia la 1 aprilie 2002. Belgia a mers intr-o directie

opusa, in sensul cresterii rolului bancii centrale in supravegherea bancara. In

anul 2002, Comisia Bancara si Financiara (CBF) si Oficiul pentru Controlul

Asigurarilor (OCA) au fost puse sub coordonarea guvernatorului Bancii

Belgiei, care asigura conducerea unei unei nou- infiintate Autoritati pentru

Serviciile Financiare, organism de cooperare intre cele doua autoritati de

supraveghere. In Portugalia a fost creat, in septembrie 2000, Consiliul

National al Supraveghetorilor Financiari. Acesta nu unifica cele 3 entitati de

supraveghere existente (pentru banci, asigurari si piete de capital), dar

asigura cadrul institutional pentru schimbul de informatii si coordonarea

activitatii acestora. De asemenea, CNSF propune proiectele de reglementari

privind conglomeratele financiare, precum si proiecte de acorduri de

cooperare cu autoritatile de supraveghere straine. Semnificativ este faptul ca

presedintele CNSF este guvernatorul Bancii Portugaliei, ca o recunoastere a

preponderentei rolului sectorului bancar in cadrul sistemului financiar

portughez. In Ungaria, motivul pentru infiintarea in aprilie 2000 a unei

autoritati de tip FSA a parut a fi mai degraba unul de demonstratie. In cursa

pentru aderarea la U.E., statul ungar dorea sa semnaleze alinierea la

practicile cele mai avansate in domeniu, respectiv la experienta din Marea

Britanie, piata financiara cea mai dezvoltata din Europa. Acest lucru s-a

evidentiat si in acordarea pentru noua institutie de competente privind

protectia consumatorului. Estonia a infiintat in iulie 2001 o autoritate de

supraveghere unificata mai degraba pentru a imita experienta tarilor

nordice, care reprezinta principalii investitori nu numai in sistemul bancar

estonian, dar si in intreaga economie si, in acelasi timp, principalii parteneri

comerciali. Olanda, tara caracterizata printr-o proportie foarte ridicata a

conglomeratelor in activitatea financiara, solutia adoptata si dezvoltata in

perioada 1999-2004 a condus la o structura hibrid care ar putea prefigura un

model de succes in viitor. Astfel, supravegherea prudentiala, atat

macroeconomica (sistemica) cat si microeconomica pentru toate institutiile

financiare a fost integrata in cadrul Bancii Olandei (pana in 1999

supravegherea microeconomica se realiza de catre autoritati de

supraveghere separate), iar Autoritatea Pietelor Financiare realizeaza

supravegherea asa-numitului conduct of business – in fapt, protectia

consumatorului.

Supravegherea bancara era exercitata de regula, pana la sfarsitul

anilor ’90, de bancile centrale. Celelalte segmente ale pietei financiare – in

principal piata de capital si piata asigurarilor – erau supravegheate de

entitati separate. In cazul pietelor financiare foarte sofisticate, numarul

acestor entitati putea fi foarte mare; astfel, in Marea Britanie functionau in

1996 nu mai putin de 9 autoritati de supraveghere ale pietei financiare.

Tot in Marea Britanie a aparut si vantul schimbarii. In 1996, Civil Service

Committee, un comitet parlamentar, a elaborat un raport care, in urma

prabusirii BCCI si bancii Barings, recomanda scoaterea supravegherii

bancare de sub umbrela Bancii Angliei si transferarea ei unui organism

separat. Dezbaterile au condus la infiintarea, in anul 1998, a Financial

Stability Authority (FSA), un organism de supraveghere care din 2001 a

integrat atributiile tuturor celorlalti supraveghetori din sectorul financiar.

Totusi, Banca Angliei a ramas responsabila pentru asigurarea stabilitatii

generale a sistemului financiar. Avand in vedere reputatia deosebita a

Londrei ca cel mai dezvoltat centru financiar al Europei, unificarea

supravegherii financiare a castigat rapid adepti. In urmatorii cativa ani, mai

multe tari din Uniunea Europeana au adoptat modelul FSA – cazul Irlandei, al

unora dintre tarile nordice, mai recent al Germaniei si Austriei. O abordare

similara a dus la crearea unor institutii de tip FSA si in alte tari de cultura

bancara anglo-saxona, precum Australia, sau in economii emergente, care se

aflau in plina reforma a sistemului financiar si incercau sa arda etapele,

adoptand de la inceput ceea ce percepeau a fi cele mai avansate practici –

cazurile Estoniei sau Ungariei.

In favoarea modelului FSA au fost aduse mai multe argumente, cele

mai importante fiind:

structurile separate de supraveghere au fost create in anumite

momente istorice in care arhitectura sistemelor financiare era cu mult mai

simpla si cu separatii mult mai clare intre diferitele tipuri de institutii. In

ultimii ani indeosebi, granitele intre activitati s-au estompat din ce in ce mai

mult. Au aparut activitati mixte, cum sunt bancassurance sau alte forme de

cross-selling. Globalizarea a condus la aparitia conglomeratelor financiare,

care necesita supravegherea simultana din partea mai multor institutii de tip

clasic;

obiectivele supravegherii au devenit mai complexe. Realizarea lor

prin intermediul mai multor agentii creste costul supravegherii, cu impact

asupra competitivitatii entitatilor supravegheate. Unificarea supravegherii ar

genera economii de costuri, atat administrative prin eliminarea duplicarii

serviciilor logistice, cat si sub aspectul sistemelor informatice pentru

obtinerea raportarilor de la entitatile supravegheate;

separarea supravegherii in cadrul unor agentii specializate impiedica

sau cel putin face mai dificila diseminarea invatamintelor rezultate in urma

unor crize in interiorul unui subsistem financiar, limitand astfel posibilitatile

de reactie in viitor ale celorlalti supraveghetori;

gradul din ce in ce mai mare de interdependenta intre sectoare face

ca focalizarea ingusta pe un anumit sector sa fie uneori ineficienta in

prevenirea riscurilor sistemice. De exemplu, este posibil ca o cadere masiva

a burselor sa aiba un impact major nu numai asupra pietei de capital, ci si

asupra bancilor sau societatilor de asigurari - si ca atare o supraveghere

consolidata poate aparea ca necesara;

in ceea ce priveste supravegherea bancara, exista perceptia unui

conflict de interese intre scopul fundamental al oricarei banci centrale –

asigurarea stabilitatii preturilor - si rolul de supraveghere acordat acesteia

sub aspectul calitatii de imprumutator de ultima instanta. Astfel, se crede ca

in eventualitatea unei crize de sistem, banca centrala, pentru a evita o

pierdere de credibilitate, ar putea fi prea generoasa in acordarea de sprijin

financiar bancilor cu probleme, ceea ce ar putea duce la cresterea inflatiei;

evitarea „arbitrajului de supraveghere”, respectiv a riscului ca

anumite conglomerate financiare sa isi deplaseze unele produse financiare in

zonele unde percep ca supravegherea este mai laxa – in scopul comiterii

unor fraude sau al obtinerii unor avantaje competitive nejustificate;

realizarea unei mai mari flexibilitati si acoperirea mai buna a

„zonelor gri”. Acest lucru este important mai ales in cazul aparitiei unor

produse financiare noi (fenomen din ce in ce mai frecvent in ultimii ani)

pentru care legislatia este insuficient de clara in ce priveste autoritatea de

reglementare si supraveghere. Existenta unei entitati unificate previne

pasarea responsabilitatilor.

Argumentele in favoarea mentinerii supravegherii bancare in interiorul

bancii centrale sunt si ele puternice:

in cele mai multe tari dezvoltate, si cu deosebire in interiorul Uniunii

Europene, banca centrala se bucura de un inalt grad de independenta. Acest

lucru ii permite sa adopte deciziile dificile cerute de functiile de

supraveghere bancara fara a fi supusa presiunilor de ordin politic, asa cum s-

ar putea intampla in cazul unei alte institutii;

credibilitatea bancii centrale, in general superioara celei ale altor

institutii nationale, poate juca un rol decisiv in prevenirea sau dezamorsarea

unor crize bancare inca din faza incipienta. In multe cazuri, declaratii facute

de oficiali ai bancilor centrale sau anumite actiuni intreprinse de acestea au

stopat accesele de panica ale publicului;

prin viziunea sa de ansamblu asupra economiei, banca centrala este

institutia care detine cele mai multe dintre informatiile necesare pentru

identificarea din timp a principalilor factori de risc privind sistemul bancar;

in toate economiile dezvoltate, banca centrala exercita

supravegherea asupra sistemelor de plati de importanta sistemica – in unele

cazuri, acestea sunt chiar localizate institutional in interiorul bancii centrale.

Separarea supravegherii bancare de supravegherea sistemelor de plati este

considerata de unii specialisti ca fiind riscanta;

separarea rolului de imprumutator de ultima instanta (detinut, in

majoritatea tarilor, de banca centrala) de rolul de supraveghetor bancar

poate genera intarzieri in rezolvarea in faza incipienta a unor crize si implicit

poate contribui la escaladarea acestora;

in sfarsit, unii specialisti sustin ca nu exista nici o garantie ca

problemele de comunicare care eventual exista intre agentiile de

supraveghere separate nu s-ar putea manifesta si in interiorul unei agentii

unificate.

Desi principala disputa pare a fi intre adeptii autoritatilor de

supraveghere separate si cei ai agentiilor unificate de tip FSA, in practica

situatiile sunt mult mai diversificate. Astfel, in unele tari, chiar daca

supravegherea bancara se exercita separat de supravegherea celorlalte

institutii financiare, aceasta nu se realizeaza in cadrul bancii centrale, ci al

unei alte entitati. Alteori, exista chiar mai multe autoritati insarcinate cu

realizarea supravegherii bancare. De exemplu, dezbaterea privind

supravegherea unificata versus supravegherea specializata a fost inflamata

incepand din aprilie 2002 de semnalele transmise de Banca Centrala

Europeana (BCE). Aceasta nu numai ca sustine mentinerea unui rol

important al bancilor centrale in realizarea supravegherii bancare, dar si-a

manifestat si intentia de a-si asuma la randul sau anumite competente pe

linia supravegherii.

Reglementari privindi supravegherea bancara

De la precedentul Raport asupra stabilitatii financiare, sistemul financiar din

Romania a evoluat în conditii puternic marcate de manifestarea virulent a

crizei financiare si economice globale. La debutul crizei, economia

romaneasca parcursese o perioada de mai multi ani de crestere economica

în ritmuri înalte, dar însotita de acumularea unui deficit extern relativ

important, precum si de majorarea datoriei externe pe termen scurt.

Sectorul bancar, cu pozitie dominanta în sistemul financiar, a rezistat bine

acestor presiuni.

Stabilitatea financiara a fost pusa la încercare de o vulnerabilitate noua –

volatilitatea finantarii externe. Cu un mic decalaj s-au manifestat si

repercusiunile deteriorarii climatului economic extern asupra economiei

romanesti, cu consecinte negative asupra calitatii portofoliului de credite, si

care continua sa se manifeste; riscul de credit ramane vulnerabilitatea

majora a sectorului bancar. Banca Nationala a Romaniei, ca autoritate de

supraveghere, a reactionat la noile amenintari prin asigurarea punctuala de

lichiditate, monitorizarea mai stricta a bancilor, masuri de îmbunatatire a

cadrului de reglementare prudentiala si, împreuna cu Guvernul, semnarea

unor acorduri de finantare cu Fondul Monetar International si Uniunea

Europeana. Aceste acorduri asigura finantarea corespunzatoare a

deficitului de cont curent si transmit o credibilitate sporita politicilor

economice si financiare.

Situatia pietelor financiare s-a deteriorat puternic din septembrie 2008,

odata cu falimentul bancii de investitii americane Lehman Brothers Inc.

Gradul de încredere printre participantii pe pietele financiare a scazut

puternic, iar primele de risc au crescut la niveluri extrem de ridicate.

Functionarea pietei interbancare a fost grav afectata, bancile cu exces de

lichiditate fiind reticente a împrumuta surplusul altor banci.

Raspunsul bancilor centrale si al guvernelor pentru contracararea efectelor

crizei a fost fara precedent.

Politicile fiscale si monetare au devenit puternic expansive. Principale

masuri adoptate de bancile centrale au fost: (i) relaxarea rapida si

semnificativa a politicii monetare; cresterea volumului si frecventei

operatiunilor pe piata pentru asigurarea lichiditatii si extinderea bazei de

garantii eligibile si a maturitatilor ofertei de lichiditate. Cooperarea între

principalele banci centrale ale lumii a devenit tot mai stransa, actiunile de

politica monetara fiind mai corelate.

De altfel, bancile centrale tind sa primeasca un mandat formal mai puternic

în vederea asigurarii stabilitatii financiare prin masuri de reorganizare a

structurii de reglementare si supraveghere financiara (de exemplu: Blueprint

for a modernized financial regulatory structure în SUA sau Raportul De

Larosiere în UE).

Diminuarea marjei de manevra a politicii monetare a condus la acordarea

unei importante sporite stimulului fiscal. Masurile luate de guverne au vizat

fie sustinerea sistemului bancar prin recapitalizari, garantii

guvernamentale sau programe de preluare a activelor toxice, fie

stimularea cererii agregate prin cresterea investitiilor guvernamentale,

reducerea taxelor, prin programe de stimulare a cumpararii de noi

autovehicule, subventii pentru angajatori etc. La nivelul tarilor OCDE,

valoarea stimulentelor fiscal adoptate pana în martie 2009, pentru perioada

2008-2010, reprezinta 3,4 % din PIB al acestui grup de tari (OCDE), Fiscal

packages across OCDE countries: Overview and country details, martie

2009).

În pofida acestor eforturi, conditiile de creditare s-au mentinut restrictive, iar

cererea agregata si gradul de ocupare în multe tari au continuat sa se

deterioreze. Dificultatile companiilor nefinanciare de a obtine finantare,

precum si contractarea cererii pe fondul efectului de bilant si de avere

au avut consecinte negative asupra volumului productiei. Economia

mondiala si-a diminuat considerabil ritmul de crestere, anticipandu-se chiar

o scadere în 2009. Integrarea economica si financiara s-a dovedit ca

propaga cu mare rapiditate si efectele negative, nu numai pe cele pozitive,

inclusiv în tari care nu au avut expuneri directe pe instrumente derivate

complexe. În fata unei crize globalizate, sunt necesare si masuri de aceeasi

amploare.

Fondul Monetar International devine tot mai implicat ca parte a solutiei.

Sprijinul financiar a început sa fie acordat tot mai multor tari emergente, în

special celor din Europa Centrala si de Est (Ungaria, Ucraina, Letonia,

Polonia sau Romania).

Masurile de politica monetara si fiscala au fost suplimentate si prin

extinderea protectiei deponentilor.

La nivelul UE au fost modificate reglementarile privind sistemele de

garantare a depozitelor: plafonul minim de garantare a crescut la 50 000

euro (urmand a ajunge la 100 000 euro pana la sfarsitul anului 2010),

coasigurarea a fost abandonata, iar termenul de plata compensatiilor s-a

redus. Tot la nivelul UE se afla în curs de adoptare o propunere de revizuire

a cerintelor de capital impuse bancilor, în sensul unei mai bune gestionari a

expunerilor mari, a riscurilor de lichiditate, a riscului pentru produsele

securitizate, precum si unei mai bune supravegheri a grupurilor bancare

transfrontaliere si a unei calitati îmbunatatite a capitalului bancar.

Sistemul financiar intern este supus presiunilor exercitate de turbulentele

financiare internationale, iar riscurile sunt în crestere. Institutiile financiare

din Romania nu au expuneri pe activele cu grad ridicat de risc ce au

destabilizat sistemul financiar international, însa efectele indirecte s-au

resimtit, în proportii diferite, la nivelul tuturor segmentelor sistemului

financiar intern. Începerea colectarii de resurse de catre fondurile de pensii

(pilonul 2) a constituit principalul element în dezvoltarea sistemului financiar

în anul 2008 si în prima parte a anului 2009.

Impactul turbulentelor financiare internationale s-a resimtit cel mai puternic

asupra pietei de capital datorita posibilitatii de transfer rapid al fondurilor,

dar si sensibilitatii ridicate la informatiile din mediul financiar si din

economia reala. Piata de capital reactioneaza prima în perioadele de

instabilitate, dar are si capacitatea de a se redresa înaintea celorlalte

sectoare financiare si a economiei reale, în conditiile restabilirii încrederii

investitorilor. Fondurile de pensii beneficiaza de un volum nesemnificativ al

platilor efectuate pentru situatii de invaliditate sau deces si sunt

asteptate sa-si mentina ridicat ritmul de crestere al activelor în anii urmatori.

Celelalte component ale sistemului financiar si-au redus semnificativ ritmul

de crestere în 2008, în special în a doua parte a anului.

Nu s-au produs consolidari la nivelul sistemului financiar în anul 2008.

Numarul companiilor ce activeaza în sectoarele financiare cu cerinte

semnificative de capital, precum institutiile de credit si societatile de

asigurari, s-a mentinut relativ constant, în timp ce brokerii de asigurare si

fondurile de investitii au înregistrat cresteri notabile. De asemenea,

numarul institutiilor notificate în baza pasaportului unic european a crescut.

În anul 2008 si primul trimestru al anului 2009 nu s-au remarcat modificari

notabile în structura sectorului bancar romanesc. Tendinta de extindere a

activitatii în teritoriu ca si a numarului de angajati îsi pierde din intensitate

în ultima parte a anului, în contextul crizei globale. Gradul de concentrare,

moderat, continua trendul descendent.

În 2008 si trimestrul I 2009 nu se constata mutatii importante în structura

sectorului bancar romanesc. Autorizarea unei banci cu capital strain (BCR

Banca Pentru Locuinte), deschiderea unei noi sucursale la Bucuresti (DEPFA

Bank Plc. Dublin), dupa ce o alta banca îsi înceta activitatea în urma unei

fuziuni (Banca di Roma) sau modificarile produse în structura actionariatului

unei banci (ABN AMRO Bank, în prezent RBS Bank Romania S.A., în urma

preluarii ei de catre Royal Bank of Scotland) nu au modificat substantial

structura sectorului bancar. Începand cu ianuarie 2009, CitiBank Romania

S.A. si-a modificat statutul de banca – persoana juridica romana cu capital

strain, devenind sucursala din Romania a CitiBank Europe cu sediul la

Dublin.

La sfarsitul anului 2008, pe teritoriul Romaniei existau 43 de institutii de

credit, fata de 42 la finele anului 2007, dintre care 32 autorizate de BNR si

functioneze ca persoane juridice romane, 10 sucursale ale unor grupuri

bancare din UE si o retea cooperatista de credit. Acelasi numar de institutii

de credit regasim si la 31 martie 2009, singura modificare, si aceasta doar

la nivel de structura, fiind noul statut al CitiBank.

La sfarsitul anului 2008, pe teritoriul Romaniei existau 43 de institutii de

credit, faat de 42 la finele anului 2007, dintre care 32 autorizate de BNR sa

functioneze ca persoane juridice romane, 10 sucursale ale unor grupuri

bancare din UE si o retea cooperatista de credit. Acelasi numar de

institutii de credit regasim si la 31 martie 2009, singura modificare, si

aceasta doar la nivel de structura, fiind noul statut al CitiBank.

De remarcat sunt, de asemenea, notificarile privind intentia unui numar de

174 de institutii din strainatate de a oferi în mod direct servicii financiare pe

teritoriul Romaniei. Unii dintre solicitanti se aflau în fata unui prim contact cu

piata financiara romaneasca , în încercarea de a uza de avantajul

pasaportului european în conditiile în care operatiunile transfrontaliere

s-au dovedit pentru acestia o oportunitate, în special pe segmentul

finantarii corporatiilor.

Pe de alta parte, institutiile de credit din Romania, în cursa pentru o cota de

piata mai buna, si-au continuat, cu o intensitate însa mai redusa spre finele

anului 2008, tendinta de extindere a activitatii în teritoriu, prin înfiintarea

a 1.067 de noi unitati. În luna decembrie 2008 s-au înregistrat 88 de noi

unitati, cu 6 mai putine decat în luna precedenta, iar în primele trei luni ale

anului curent numarul acestora s-a cifrat la doar 65, 26, respectiv 23.

Scaderea dinamicii angajarilor sau chiar reducerile de personal nu au

influentat semnificativ numarul salariatilor din sistem care se ridicau la

71.622 la 31 decembrie 2008 si respectiv 70.458 la 31 martie 2009. Cele

doua tendinte mentionate au contribuit la contractia indicatorului „numar

de salariati pe unitate operativa” de la 12 în 2007, la 11 în decembrie 2008

si 10,8 în martie 2009.

Sub aspectul tarii de origine a capitalului investit în institutiile de credit ce

functionau pe piata bancara romaneasca la finele lunii martie 2009,

noutatea a constat în rocada ocupantelor primelor doua pozitii. Astfel, în

functie de aportul de capital, Grecia a trecut pe primul loc, cu o pondere

de 30,7 % din capitalul strain agregat înregistrat la finele lunii martie

2009 de sectorul bancar autohton, Austria a ocupat pozitia secunda cu

23,5 %, iar ocupanta locului trei a ramas Olanda cu 11,9 %.

Pe fondul incertitudinilor induse de criza globala, s-au produs mutatii în

structura bilantului institutiilor de credit romanesti. Depozitele atrase de la

companii si populatie, în usor declin, îsi mentin statutul de sursa principala

de finantare a activitatii institutiilor de credit din Romania. Pasivele

externe, al doilea element important de bilant, au mentinut o traiectorie

ascendenta pana în luna noiembrie 2008, intrand ulterior pe o curba usor

descrescatoare.

Continuand tendintele anterioare, în prima parte a anului 2008 bancile si-au

orientat preponderent plasamentele catre piata interna, în principal sub

forma creditului acordat sectorului privat care, începand cu ultimele luni ale

anului, si-a redus substantial ritmul de crestere, în favoarea titlurilor de

stat.

Pe parcursul trimestrului I 2009, pozitia BNR de creditor al sistemului bancar

autohton s-a consolidat, banca centrala acomodand treptat cererea crescuta

de rezerve a bancilor prin utilizarea activa a operatiunilor de piata

monetara, în special a tranzactiilor repo. Aceasta a permis evitarea

volatilitatii excesive a cursului de schimb, cat si functionarea fluent a pietei

monetare interbancare, concomitent cu stabilizarea relativa a ratelor

dobnzilor interbancare în jurul dobanzii de politica monetara. Totodata,

operatiunile bancii centrale au avut ca efect îmbunatatirea lichiditatii

sistemului bancar prin cresterea stocului de titluri de stat detinute de banci,

creditul guvernamental contrabalansand contractia creditului acordat

sectorului privat.

Cea mai importanta componenta a activului agregat continua sa o

reprezinte activele interne, contributia decisiva revenind creantelor supra

sectorului nebancar autohton, care concentreaza mai mult de jumatate din

volumul activelor bancare. Viteza de crestere a creditului acordat sectorului

privat s-a atenuat sensibil începand cu ultimul trimestru al anului 2008,

atingand cel mai mic nivel din ultimii trei ani. Astfel, ritmul de crestere a

creditului acordat sectorului privat, în termeni nominali, a scazut de la 50,5

% la finele lunii septembrie 2008 (40,2 % în termeni reali) la 33,7 % la

finele lunii decembrie 2008 (25,8 % în termeni reali), respectiv 23,1 % la

finele lunii martie 2009 (15,4 % în termeni reali), fata de perioadele similare

ale anului anterior. Scaderea de ritm a fost mai pronuntata în cazul

împrumuturilor în lei, astfel încat ponderea creditelor în devize în totalul

împrumuturilor acordate sectorului privat a continuat sa se majoreze,

ajungand sa înregistreze cea mai mare valoare din ultimii trei ani si jumatate

(59,0 % la 31 martie 2009), efect datorat aproape în totalitate deprecierii

leului. Ambele sectoare – companii si populatie – au consemnat scaderi ale

dinamicii, cu aproape o treime fata de perioada precedenta, astfel încat la

finele lunii martie 2009 fiecare dintre acestea au ajuns sa detina cate o

treime din activul agregat.

Evolutia creditelor acordate populatiei s-a caracterizat printr-o reducere

semnificativa a dinamicii componentei denominate în franci elvetieni, bancile

renuntand aproape în totalitate, în ultimele luni ale anului 2008, la

creditarea în aceasta moneda.

Preponderenta plasamentelor la banca centrala în totalul operatiunilor

interbancare (91 % la finele lunii martie 2009) se mentine ca o caracteristica

a ultimilor ani datorita, îndeosebi, rezervelor minime obligatorii (Date

aferente bilantului monetar al BNR).

În structura pasivelor din sistemul bancar romanesc se remarca dominanta

componentei interne, contributia decisiva revenind depozitelor atrase de la

sectorul nebancar, care reprezinta aproape jumatate din volumul pasivelor

bancare.

Desi în scadere ca pondere în pasivul bilantier, depozitele atrase de la

companii si populatie continua sa reprezinte principala sursa de finantare

pentru institutiile de credit, aproape 43 % la 31 martie 2009. Reducerea

ritmului de crestere a depozitelor, pe ambele componente – populatie si

companii –, s-a produs pe fondul deteriorarii climatului economic si al

asteptarilor privind perspectivele economiei si ale veniturilor. În cazul

depozitelor overnight, declinul dinamicii s-a manifestat atat la nivelul

plasamentelor în lei cat si al celor în valuta în cazul populatiei, în timp ce în

cazul companiilor, acesta s-a resimtit la nivelul depozitelor în devize.

Cresterea ratelor dobanzii la depozitele noi la termen, precum si

neimpozitarea veniturilor sub forma de dobanzi la depozitele la termen si

instrumentele de economisire (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.

200/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul

Fiscal) au stat la baza migrarii clientelei dinspre depozitele overnight spre

cele la termen (Conform informatiilor prezentate în Raportul asupra inflatiei,

mai 2009).

Depozitele atrase de pe piata interbancara, ca si cele atrase din sectorul

guvernamental continua sa ocupe ponderi relativ reduse în pasivul bilantier.

Începnd cu ultimele doua luni ale anului 2008, piata monetara

interbancara a început sa se relaxeze, iar randamentele pe termen foarte

scurt au continuat trendul descrescator, evoluand în jurul ratei dobanzii de

politica monetara. Ponderea crescuta a depozitelor interbancare din primele

luni ale anului 2009 se datoreaza în principal operatiunilor repo efectuate de

banca centrala.

Curba usor ascendenta a depozitelor în lei si în valuta atrase de la

nerezidenti, ca pondere în totalul resurselor, a fost întrerupta, începand cu

noiembrie 2008, ca urmare a regresului înregistrat de ponderea celor pe

termen scurt.

Sistemul bancar romanesc se mentine bine capitalizat, dar efectele crizei

financiare internationale încep sa se resimta odata cu ultimul trimestru al

anului 2008, în special pe canalul lichiditatii externe si asupra portofoliului de

credite ca urmare a deprecierii monedei nationale si încetinirii cresterii

economice. Toate institutiile de credit au consemnat niveluri de solvabilitate

aflate deasupra limitei minime reglementate. Un aspect pozitiv îl constituie

încetinirea tendintei de scadere a indicatorului de solvabilitate, comparativ

cu anii anteriori, pe fondul majorarilor de capital efectuate de actionarii

institutiilor de credit si diminuarii ritmului de crestere a creditului

neguvernamental.

De la finele anului 2008, banca centrala a întarit monitorizarea situatiei

financiare si prudentiale a institutiilor de credit, prin solicitarea raportarii

lunare a indicatorului de solvabilitate de catre bancile cu un nivel al acestuia

sub media pe sistem si cu rezultate financiare negative. Au fost modificate si

unele norme de prudent bancar, constand în includerea profitului interimar

în calculul fondurilor proprii si, respectiv, includerea în proportie de maxim

25 % a nivelului garantiilor aduse de debitori în metodologia de calcul a

provizioanelor constituite pentru creditele clasificate în categoria

„pierdere”. Ambele masuri vor avea ca efect cresterea volumului fondurilor

proprii ale institutiilor de credit. În contextul crizei financiare internationale,

un factor pozitiv este reprezentat de angajamentul bancilor-mama, care

detin cele mai importante noua institutii de credit din Romania, de a mentine

expunerile fata de subsidiarele lor si de a le recapitaliza, în vederea

asigurarii unui raport de solvabilitate de minim 10 %.

Continuand tendintele începute în anul 2006, atat fondurile proprii

apartinand bancilor personae juridice romane, cat si principala lor

componenta – fondurile proprii de nivel 1 - au înregistrat în decembrie

2008 cel mai scazut ritm anual de crestere, în termeni reali, din ultimii sase

ani. Aceasta situatie a fost determinata atat de consemnarea unor rezultate

financiare negative de catre o serie de banci care detin 10 % din activele

bancare agregate (cu impact direct asupra nivelului - fondurilor proprii de

nivel 1 -), cat si de modificarile intervenite în luna august 2008 în

reglementarile de prudenta bancara (Regulamentul BNR – CNVM nr.

10/8/15.08.2008 pentru modificarea si completarea Regulamentului BNR –

CNVM nr. 18/23/14.12.2006 abroga prevederile art. 4 lit. d) referitoare la

luarea în calculul - fondurilor proprii de nivel 1 - a „profitului net al

ultimului exercitiu financiar, reportat pana la repartizarea sa conform

destinatiilor stabilite de adunarea generala a actionarilor, în limita sumei ce

se intentioneaza a se repartiza pe oricare dintre destinatiile prevazute la lit.

a) – lit. c)”. Ca urmare, noua componenta a - fondurilor proprii de nivel

1 - consta în: a) capitalul social subscris si varsat, cu exceptia actiunilor

preferentiale cumulative sau, dupa caz, capitalul de dotare pus la dispozitia

sucursalei din Romania de catre institutia de credit din statul tert; b) primele

de capital, integral încasate, aferente capitalului social; c) rezervele legale,

statutare si alte rezerve, precum si rezultatul reportat pozitiv al exercitiilor

financiare anterioare, ramas dupa distribuirea profitului conform hotararii

adunarii generale a actionarilor. Ca urmare a acestei modificari, - fondurile

proprii de nivel 1 - contin doar sursele primare de capitalizare), care

vizeaza eliminarea din calculul - fondurilor proprii de nivel 1- (si,

respectiv, al fondurilor proprii totale) a celui mai volatil element, respectiv

rezultatul exercitiului curent reprezentand profit. De altfel, chiar si pana la

intrarea în vigoare a modificarii mentionate, numai o parte dintre bancile

care au consemnat profit au inclus suma respectiva în cadrul rezervelor

eligibile, datorita cerintelor impuse de reglementarile de prudent bancara în

vigoare, constand în auditarea rezultatului financiar reprezentand profit.

Drept urmare, în anul 2008, capitalul social si rezervele eligibile au

reprezentat principalele elemente de sustinere a - fondurilor proprii de

nivel 1 -.

O evolutie preocupanta este scaderea, în luna martie 2009, a volumului -

fondurilor proprii de nivel 1 - în cazul unui numar de 22 de institutii de

credit (detinand 39 % din activele agregate), ca urmare a consemnarii unor

rezultate financiare negative, în contextul cresterii semnificative a

cheltuielilor cu provizioanele de risc aferente clientelei nebancare. Aceasta

evolutie a condus, în luna martie 2009, la scaderea relativa a fondurilor

proprii totale ale bancilor persoane juridice romane, pentru prima data în

ultimii noua ani. Desi nivelul restrangerii mentionate este relativ redus (1 %

din - fondurile proprii de nivel 1- raportat pentru luna decembrie 2008),

evolutia nivelului de capitalizare a bancilor este monitorizata atent de banca

centrala. De altfel, reglementarile de prudenta bancara stipuleaza ca sumele

aferente elementelor incluse în fondurile proprii (respectiv - fondurile

proprii de nivel 1 - si - fondurile proprii de nivel 2 - de baza) trebuie sa

fie la dispozitia institutiei de credit pentru a fi utilizate imediat si

nerestrictionat în vederea acoperirii riscurilor sau pierderilor, imediat ce

acestea apar.

Pe fondul modificarilor survenite în reglementarile de prudenta bancara, în

cursul lunii decembrie 2008 - fondurile proprii de nivel 1 - si-au

diminuat cu mai mult de doua puncte procentuale contributia la sustinerea

fondurilor proprii totale apartinand bancilor persoane juridice romane, cu

majorarea corespunzatoare a contributiei - fondurilor proprii de nivel 2 –

(Regulamentul BNR – CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale

institutiilor de credit si ale firmelor de investitii stipuleaza în Sectiunea a 2-a

componenta fondurilor proprii de nivel 2, respectiv: a) fonduri proprii de

nivel 2 de baza; b) fonduri proprii de nivel 2 suplimentar. Fondurile

proprii de nivel 2 de baza se compun din: a) rezervele din reevaluarea

imobilizarilor corporale, ajustate cu obligatiile fiscale aferente, previzibile la

data calcularii fondurilor proprii; b) alte elemente care îndeplinesc conditiile

prevazute la art. 14 alin. 1 si art. 14 alin. 3 din regulament; c) titluri pe

durata nedeterminata si alte instrumente de aceeasi natura care îndeplinesc,

cumulativ, conditiile prevazute la art. 15 din regulament. Acestora li se pot

adauga, fiind asimilate lor, actiunile preferentiale cumulative (altele decat

cele care reprezinta elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 suplimentar).

Fondurile proprii de nivel 2 suplimentar se compun din: actiunile

preferentiale cumulative pe durata determinate si capitalul sub forma de

împrumut subordonat, cu respectarea conditiilor prevazute de art. 16 din

regulament), în special pe seama cresterii volumului împrumuturilor

subordonate contractate de institutiile de credit.

Proportia - fondurilor proprii de nivel 1- s-a mentinut relativ constanta si

în luna martie 2009, pe fondul consemnarii de catre o serie de banci a unor

rezultate financiare negative. Este de mentionat ca, desi ponderea -

fondurilor proprii de nivel 2 - în - fondurile proprii de nivel 1 - a avansat

în anul 2008 (pana la 34 %), potentialul de crestere a acestui element se

mentine ridicat (În scopul reglementarii unei baze sanatoase de capital, în

sensul asigurarii preponderentei surselor primare de capitalizare, în

Regulamentul BNR – CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale

institutiilor de credit si ale firmelor de investitii se stipuleaza, la art. 21 alin. 1

lit. a, ca totalul fondurilor proprii de nivel 2, care poate fi luat în calculul

fondurilor proprii, nu poate depasi 100 % din- fondurile proprii de nivel 1

- . BNR poate aproba, la cererea institutiilor de credit, depasirea limitei

mentionate, dar numai în situatii exceptionale si doar provizoriu), institutiile

de credit putand apela în continuare la surse secundare de capitalizare în

vederea dezvoltarii activitatii bancare.

În anul 2008, capitalul social a ramas cel mai important element de

sustinere a - fondurilor proprii de nivel 1-, contributia acestuia crescand

pana la 66,5 %. Aceasta situatie a fost determinata în parte de eliminarea

rezultatului financiar curent reprezentand profit din calculul - fondurilor

proprii de nivel 1 -, precum si de majorarea capitalului social. Astfel, în

anul 2008, din totalul de 32 de banci personae juridice romane, actionarii a

18 banci si-au majorat participatiile la capitalul social. De asemenea, au fost

consemnate majorari ale capitalului social al Bancii Centrale Cooperatiste

Creditcoop si ale capitalului de dotare a doua dintre cele 9 sucursale ale

bancilor straine care desfasoara activitate pe teritoriul Romaniei, ceea ce a

condus la o crestere anuala reala a capitalului social agregat al sistemului

bancar romnesc de 12,6 % în 2008, însa sub investitiile de aceeasi natura

efectuate în anii 2005 si 2006. În primele trei luni ale anului curent, înca

doua banci au recurs la noi aporturi de capital, conducand la cresteri ale

acestuia cu 48 % si, respectiv, 63 % comparativ cu nivelul consemnat la

finele lunii decembrie 2008. În plus, alte doua sucursale ale unor banci

straine, precum si Banca Centrala Cooperatista Creditcoop au consemnat

majorari de capital, însa de volum redus. Totodata, este de mentionat ca,

pana în luna august 2008, profitul exercitiului curent s-a constituit într-un

element important de sustinere a - fondurilor proprii de nivel 1-. În

schimb, consemnarea, în primele trei luni ale anului curent, a unui rezultat

financiar negativ de catre multe dintre bancile comerciale a avut un impact

negativ asupra nivelului fondurilor proprii agregate.

Împrumuturile subordonate contractate de bancile persoane juridice romane

au devenit principalul element de sustinere a - fondurilor proprii de nivel

2 -, reprezentand în fondurile proprii totale ale bancilor persoane juridice

romane pana la 20,4 % în decembrie 2008 si, respectiv, 21,6 % în martie

2009. Desi atat în luna decembrie 2008, cat si în luna martie 2009 rezervele

din reevaluarea patrimoniului au consemnat reduceri, acestea raman totusi

un element important în finantarea - fondurilor proprii de nivel 2 - (cu o

contributie de 10 %).

Anul 2008 a consemnat încetinirea trendului descendent al indicatorului de

solvabilitate (Începand cu primul trimestru al anului 2008, institutiile de

credit raporteaza indicatorul de solvabilitate în conformitate cu principiile

Basel II. Reglementarile impun institutiilor de credit, persoane juridice

romane, sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit din state terte,

societatilor de servicii de investitii financiare, cooperativelor de credit din

cadrul retelelor cooperatiste si societatilor de administrare a investitiilor

mentinerea unui volum al fondurilor proprii care sa se situeze în permanenta

la un nivel cel putin egal cu suma cerintelor de capital pentru riscul de credit,

riscul de diminuare a valorii creantei aferente întregii activitati, riscul de

pozitie, riscul de decontare, riscul de credit al contrapartidei, riscul valutar,

riscul de marfa si riscul operational. Cerintele de capital sunt diferite în

functie de abordarea aleasa de institutiile de credit, respectiv: abordarea de

baza, abordarea standard, abordarea standard alternativa, abordarea

avansata) calculate la nivel agregat pentru institutiile de credit persoane

juridice romane (Cerintele de prudenta bancara referitoare la fondurile

proprii nu sunt aplicabile sucursalelor bancilor straine din statele Uniunii

Europene si, în consecinta, nici indicatorilor de prudenta bancara calculati în

functie de acestea. Începand cu 1 ianuarie 2007, fondurile proprii ale

acestora sunt reprezentate de - fondurile proprii de nivel 1 - . Totodata,

acestor sucursale le sunt aplicabile si prevederile Regulamentului BNR –

CNVM nr. 13/18/ 2006 privind determinarea cerintelor minime de capital

pentru institutiile de credit si firmele de investitii), acesta ajungand la 12,3 %

la finele lunii decembrie; la finele lunii martie 2009 indicatorul se situa la

nivelul de 12,03 %.

Factorii determinanti pentru situatia mentionata au fost actiunile de

majorare a capitalului social al institutiilor de credit, precum si temperarea

ritmului de crestere a creditului neguvernamental, în special în ultima parte

a anului 2008 si primul trimestru al anului curent (2009).

Chiar si în conditiile mentinerii unui trend general descendent, raportul de

solvabilitate se situeaza la un nivel corespunzator în cazul tuturor institutiilor

de credit, fiind superior pragului minim impus de reglementarile de prudenta

bancara aplicabile în Romania (8 %), armonizate cu cele în vigoare în UE.

Dintre bancile care detineau, la finele anului 2008, o cota de piata mai mare

de 5 % din activele agregate, numai una consemna un raport de solvabilitate

mai mic de 10 %. La aceeasi data, o singura banca, detinand o cota de piata

sub 1 % din activele agregate ale sistemului, înregistra un raport de

solvabilitate apropiat de limita minima prevazuta de reglementarile de

prudenta bancara, situatie care a fost remediata prin efectuarea, în luna

ianuarie 2009, a unei majorari corespunzatoare de capital.

De la 1 ianuarie 2008 au intrat în vigoare reglementarile de prudenta

bancara care impun aplicarea principiilor Basel II în procesul de evaluare a

adecvarii capitalului. Pentru bancile care detin o cota de piata mai mare de 5

% din activele agregate, 91 % din cerintele de capital au fost constituite

pentru riscul de credit, riscul de credit al contrapartidei, riscul de diminuare a

valorii creantei si pentru tranzactii incomplete, calculate în conformitate cu

abordarea standard. A doua categorie de riscuri pentru care bancile au

calculat cerinte de capital au fost riscurile operationale, cu o pondere de 8 %

din total, majoritatea bancilor cu cota de piata mai mare decat 5 % utilizand

abordarea de baza. Alte doua banci s-au bazat pe abordarea standard si,

respectiv, abordarea avansata de evaluare. Pentru riscul de pozitie, riscul

valutar si riscul de marfa, bancile au constituit 1 % din cerintele totale de

capital, evaluarea fiind realizata în conformitate cu abordarea standard.

Bancile analizate nu au calculat cerinte de capital pentru riscul de

decontare/livrare. Toate bancile analizate au consemnat un indicator de

solvabilitate superior limitei minime reglementate, acestea dispunand de un

excedent de fonduri proprii al carui cuantum era, la finele anului 2008, de 36

% din nivelul total al cerintelor de capital calculate.

Nivelul reglementat al indicatorilor de adecvare a capitalului, calculat pentru

grupurile bancare mari, cu activitate complexa din zona euro (Banca

Centrala Europeana, Financial Stability Review, decembrie 2008), a

consemnat o crestere în primele noua luni ale anului 2008, în pofida

diminuarii cuantumului veniturilor retinute, care a afectat profitabilitatea

acestora. Principalii factori care au determinat aceasta situatie au fost

majorarile de capital efectuate în anul 2008 (reprezentand 15 % din baza de

capital, partial din bani publici) si, respectiv, scaderea activelor ponderate în

functie de risc în primul semestru al anului 2008. Astfel, nivelul raportului

dintre - fondurile proprii de nivel 1- si activele ponderate în functie de

risc a crescut de la 7,9 % la finele anului 2007 la 8,7 % în septembrie 2008,

în cazul unui esantion din grupul de institutii analizate. În mod similar,

raportul de solvabilitate agregat a consemnat o crestere de la 10,6 % în

decembrie 2007 la 11,7 % în septembrie 2008. Astfel, capacitatea de

absorbtie a locurilor s-a îmbunatatit în cazul institutiilor de credit al caror

nivel de adecvare a capitalului nu era suficient în comparatie cu riscurile

asumate. Aceasa evolutie survine dupa ce, în anul 2007, adecvarea

capitalului a consemnat o deteriorare.

Raportul de solvabilitate calculat la nivel agregat pentru sistemul bancar

romanesc se situa, în decembrie 2008, la un nivel comparabil cu multe state

membre UE. Aceasta situatie sugereaza ca, pentru continuarea dezvoltarii

activitatii bancare – care corespunde unui grad de intermediere financiara

relativ modest în Romania –, multe dintre institutiile de credit vor fi nevoite

sa apeleze la majorarea bazei surselor proprii, fie a celor primare (pe seama

capitalizarilor si a maririi cuantumului rezervelor eligibile), fie a celor

secundare (cum ar fi împrumuturile subordonate), în cuantumul prevazut de

reglementarile în vigoare.

În anul 2008 se constata unele evolutii divergente în ceea ce priveste

raportul de solvabilitate calculat pe grupe de banci în functie de criteriul

activelor detinute (În scopuri de analiza, BNR utilizeaza o clasificare a

bancilor în functie de ponderea activelor acestora în total active ale

sistemului bancar. Astfel, bancile mari sunt definite ca fiind acelea ale caror

active detin o pondere mai mare de 5 % din total, bancile medii sunt cele ale

caror active detin o pondere cuprinsa între 1 % si 5 % din total, în timp ce

bancile mici sunt definite ca fiind cele ale caror active reprezinta mai putin

de 1 % din activele agregate): (i) bancile mari continua sa dispuna de cel

mai redus palier de solvabilitate; (ii) nivelul de solvabilitate pentru bancile

mijlocii este plasat între nivelurile maxime si minime; (iii) bancile mici au

nivelurile cele mai ridicate ale solvabilitatii, însa în usoara scadere în ultimele

luni.

La finele anului 2008, 60 % dintre activele bancare se concentrau în

segmentul bancilor care raportau la acea data un nivel al ratei de

solvabilitate cuprins între 10 % si 12 %. Numai 18 % dintre activele bancare

(comparativ cu 31 % din active, la finele anului 2007) erau detinute de

bancile cu un nivel de adecvare a capitalului cuprins între 8 % si 10 % . Acest

avans a fost pierdut în martie 2009, cand 39 % din active erau detinute de

bancile care raportau nivelul mentionat de solvabilitate. Înca 35 % din active

apartineau bancilor cu o solvabilitate cuprinsa între 10 % si 12 %.

Gradul de finantare din surse proprii a activitatii institutiilor de credit (Gradul

de finantare din surse proprii a activitatii institutiilor de credit a fost masurat

cu ajutorul indicatorului - Rata fondurilor proprii de nivel 1 -, care se

determina ca pondere a - fondurilor proprii de nivel 1 - în total active la

valoare medie), calculat la nivelul sistemului bancar, nu a suferit o contractie

semnificativa în anul 2008, însa indicatorul a pierdut un punct procentual în

trimestrul I al anului 2009 (pana la 6 %). Este de remarcat ca situatia pe

grupe de banci este divergenta, grupa bancilor mari înregistrand cel mai

scazut grad de autofinantare (5,2 % la 31.03.2009). Ca urmare a injectiilor

de capital efectuate începand cu semestrul II al anului 2008, gradul de

autofinantare a bancilor mici a crescut pana la 12,5 % în martie 2009.

Ca urmare a acestor evolutii prezentate mai sus, nivelul de finantare din

surse proprii al bancilor romanesti, calculat la nivel agregat, ramane

comparabil cu cel aferent tarilor din UE, în conditiile în care, în anul 2008,

multe banci cu activitate internationala au fost recapitalizate prin efortul

statului, din bani publici, sau al actionarilor acestora.

În virtutea responsabilitatilor pe linia supravegherii prudentiale, BNR

monitorizeaza evolutia indicatorilor financiari si prudentiali raportati de

institutiile de credit. În contextul efectelor negative asupra mediului

economic si financiar intern, generate de criza internationala, banca centrala

a solicitat transmiterea lunara a raportarii privind adecvarea capitalului (În

conformitate cu reglementarile de prudenta bancara în vigoare, armonizate

cu cele din Uniunea Europeana, raportarea privind cerintele de capital are

periodicitate trimestriala) în cazul institutiilor de credit care au înregistrat

pierderi si un nivel al indicatorului de solvabilitate sub media pe sistem.

Totodata, în cazul unei banci cu capital strain, banca centrala a dispus

masuri ca nivelul indicatorului de solvabilitate, raportat lunar, sa nu scada

sub 10 %. De asemenea, în cazul a doua banci cu capital majoritar autohton,

banca centrala a recomandat mentinerea unui volum al fondurilor proprii

care sa asigure un nivel de cel putin 10 % al indicatorului de solvabilitate. În

ceea ce priveste masurile de natura reglementarii, banca centrala a

modificat, în anul curent, prevederile Regulamentului BNR – CNVM nr.

18/23/2006 privind fondurile proprii ale institutiilor de credit si ale firmelor de

investitii în sensul revenirii la exercitarea optiunii prevazute de Directiva

europeana privind cerintele de capital constand în includerea în calculul

fondurilor proprii a profitului intermediar. Astfel, se modifica abordarea avuta

de banca centrala începand cu luna august 2008 cand, în contextul

eforturilor de temperare a creditului neguvernamental, a fost adoptata

decizia neexercitarii respectivei optiuni. Modificarea vizata are ca efect

posibilitatea includerii în calculul - fondurilor proprii de nivel 1 - a

profitului interimar înregistrat pana la data determinarii fondurilor proprii,

precum si a profitului aferent ultimului exercitiu financiar reportat pana la

repartizarea sa conform destinatiilor stabilite de adunarea generala a

actionarilor, în suma neta de orice obligatie sau dividend previzibile la data

determinarii fondurilor proprii. Noua reglementare asigura totodata corelarea

cu modificarile avute în vedere în prezent de catre Grupul de Lucru pentru

Modificarea Directivei privind Cerintele de Capital (CRDWG) si Comitetul

Supraveghetorilor Bancari Europeni (CEBS) si cu initiativa promovata la

nivelul Parlamentului European în procesul de modificare a directivei privind

cerinta de capital (CRD). Profitul interimar va putea fi inclus în calculul

fondurilor proprii numai daca cuantumul acestuia a fost verificat de

persoanele responsabile cu auditarea situatiilor financiare si daca în raportul

întocmit în urma verificarii se exprima opinia conform careia sumele

respective au fost evaluate în conformitate cu principiile si regulile de

contabilitate si sunt nete de orice obligatie sau dividend previzibile. Pentru

ratiuni de prudenta bancara, reglementarea mentine prevederea referitoare

la deducerea din cuantumul fondurilor proprii a pierderii aferente perioadei

curente, indiferent daca aceasta a fost sau nu verificata de persoanele

responsabile cu auditarea situatiilor financiare. În contextul economic actual,

caracterizat prin încetinirea puternica a ritmului de crestere a creditului

neguvernamental, modificarea Regulamentului BNR – CNVM nr. 18/23/2006

în sensul includerii profitului interimar în calculul fondurilor proprii poate

favoriza deblocarea creditarii.

La cele de mai sus se adauga decizia bancii centrale de amendare a cadrului

de reglementare în domeniul clasificarii si provizionarii creditelor

(Regulamentul BNR nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor si

plasamentelor, precum si constituirea, regularizarea si utilizarea

provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificarile si completarile

ulterioare, stipuleaza ca determinarea necesarului de provizioane pentru

creditele clasificate în categoria „pierdere”, în situatia în care s-au initiat

procedure judiciare sau în situatia în care cel putin una dintre sumele

respectivului credit înregistreaza un serviciu al datoriei mai mare de 90 de

zile, se efectueaza prin luarea în considerare a întregii expuneri, indiferent

de garantii. Din punct de vedere al metodologiei, aceasta prevedere este

echivalenta cu ajustarea valorii garantiei prin aplicarea unui coeficient cu

valoarea zero), în sensul flexibilizarii acestuia. Astfel, Regulamentul BNR nr.

3/2009 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si

constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de

credit stipuleaza urmatoarele: garantiile aferente expunerilor reprezentand

principalul creditelor/plasamentelor clasificate în categoria „pierdere”, în

cazul carora serviciul datoriei este mai mare de 90 de zile si/sau în cazul

carora au fost initiate proceduri judiciare fata de operatiune ori fata de

debitor, se ajusteaza prin aplicarea de coeficienti stabiliti de împrumutator,

pentru fiecare categorie/caz. Valoarea acestor coeficienti nu poate fi mai

mare de 0,25. Împrumutatorul trebuie sa dispuna de documentatia de

fundamentare aferenta stabilirii valorii coeficientilor prevazuti în regulament.

În baza noii reglementari, garantiile aferente expunerilor reprezentand

dobanzi curente/restante, atasate creditelor/plasamentelor mentionate, nu

se iau în considerare, coeficientul care se aplica sumelor aferente

respectivelor garantii avnd valoarea zero. Aceasta modificare a reglementarii

va avea ca efect diminuarea necesarului de provizioane constituit pentru

aceasta categorie de creante, surplusul urmand a fi reluat pe venituri, cu

impact favorabil asupra indicatorilor financiari si de prudenta bancara.

supraveghere ;prudentiala

Documents