Ingrijirea la domiciliu a pacientului cu angina pectorala

Structura aparat circulator

Aparatul circulator este format dint-un organ central propulsor al sângelui – inima şi un sistem de vase prin care circulӑ sângele în organism – arborele circulator.

Din punct de vedere embrionar aparatul circulator în totalitate se formeazӑ din Mezoderm.

Sistemul circulator este format din inimӑ împreunӑ cu vasele prin care circulӑ sânge în timp ce sistemul limfatic este un sistem de vase prin care circulӑ limfa.

Inima (cordul)Definiţie:Inima este organul central al aparatului cardiovascular, un organ muscular

cavitar cu rol de pompӑ si este situatӑ în mediastin – între cei doi plӑmâni. Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul îndreptat oblic în jos, la stânga şi înainte. Astfel 1/3 din inimӑ este aşezatӑ la dreapta si 2/3 din inimӑ la stânga planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este de 250-300 g. Prezintă o față convexă, sternocostală și o față plană, diafragmatică. Cele două fețe se unesc printr-o margine mai ascuțită, marginea dreaptă. Marginea stânga, rotunjită, vine în raport cu plămânul stâng.

Baza inimii este situată posterior și la dreapta, aici gasindu-se vasele mari ale inimii. La baza inimii se gasesc atriile, iar spre vârf, ventriculele. Pe suprafața inimii se găsesc o serie de șanțuri: două interventriculare și două atrioventriculare, numite și șanțuri coronare între atrii și ventricule.

Cavitățile inimii:Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor, pereții mai

subțiri și prezintă câte o prelungire numite urechuișe. La nivelul atriului drept segăsesc orificiul:

venei cave superioare; venei cave inferioare; sinusului coronar; urechiușei drepte; atrioventricular drept, prevăzut cu valve trecuspidă.La nivelul atriului stâng sunt patru orificii de deschidere: ale venelor pulmonare; al urechiușei stângi; atrioventricular, prevăzut cu valva bicuspidă (mitrală).

Cele două atrii sunt separate prin septul interatrial.Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul

atrioventricular. Pereții lor nu sunt netezi, ci prezintă pe fața internă trabecule. La baza ventriculilor se află orificii atrioventriculare – drept și stâng - fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară și orificiile arteriale prin care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept cu trunchiul pulmonar.

Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular.Structura inimii:Din punct de vedere structural, inima este alcatuită din trei tunicicare, de la

exterior spre interior, sunt:1) epicardul;2) miocardul;3) endocardul.

Epicardul este foița vișcerală a pericardului seros și acoperă complet exteriorul inimii. Cealaltă foiță a pericardului seros este parietală și acoperă fața profundă a pericardului fibros, care are forma unui sac rezistent, cu fundul așezat pe diafragm.

Pericardul fibros protejează inima. El este legat prin ligamente de organele din jur: stern, coloana vertebrală si diafragmă. Miocardul, stratul cel mai gros din structura inimii, cuprinde:

miocardul contractil; miocardul embrionar, de comandă – țesut nodal.

Fibrele miocardului contractil sunt dispuse circular în atrii și oblic în ventricule. Musculatura atriilor este complet separată de musculature ventriculelor, legatură anatomică și functională fiind realizată de țesutul nodal, alcătuit dint-o musculatură specifică ce păstrează caracterele embrionare.

Morfologic țesutul nodal se deosebește de cel de execuție prin aranjamentul neregulat al rinofibrilelor care trec de la o celulă la alta formând rețele și prin abundența sarcoplasmei, bogată în glicogen.Țesutul nodal prezintă: nodulul sinotrial, în atriul drept, în vecinătatea vărsării venei cavei superioare; nodulul atrioventricular, situat deasupra orificiului atrioventricular drept; fasciculul atrioventricular (Hiss), care pleacă din nodulul atrioventricular și se împarte în două ramuri, una stangă și alta dreaptă, care coboară în ventricule. Cele două ramuri se divid, formând în perețiiventriculari rețeaua subendocardică (Purkinje).

Endocardul căptușește încăperile inimii, trecând fără întrerupere de la atrii spre ventricule. Endocardul de la nivelul atriilor se continuă cu venele, iar la nivelul ventriculilor cu arterele. Endocardul inimii drepte este independent de endocardul inimii stângi.

Angina pectoralăDefiniție:Angina pectorală este un sindrom clinic care tratează o suferință miocardică

determinată de un dezechilibru între necesitatea de oxigen a mușchiului inimii și aportul coronarian.

Se caracterizează prin crize dureroase paroxistice localizate de cele mai multe ori înapoia sternului cu iradiere, în cazurile tipice în umarul stâng brațul și antebrațul stăng până la ultimele degete.

Criza dureroasă apare după: efort; emoții; mese copioase.

Durează două-trei minute până la maxim zece minute și dispare spontan sau la administrarea de nitroglicerină.

Etiologia cardiopatiei este dominată de departe de ateroscleroza coronariană prezentă în 92-97 % din cazuri. Un număr mic de cazuri cu afecțiuni coronariene nu au ca etiologie ateroscleroza, fapt pentru care în aceste situații se discută:

coronaritele reumatismale (deși afectează mai ales ramurile mici ale arterelor coronare);

arteritele inflamatorii (în endocarditele inflamatorii);

coronaritele alergice și cele Rickettsiene (au aceeași localizare); leziunile coronariene în caz de trombangeită obliterantă greu de

demonstrat la oameni la care există concomitent și leziuni de ateroscleroză coronariană;

coronaritele din periarterita tip Kussmaul-Maier,exceptionale ca frecvență;

emboliile coronariene de asemenea foarte rare din cauza situației anatomice a arterelor coronare care iau naștere în unghi drept din aortă.

Factori favorizanțiÎn declanșarea crizelor anginoase sunt implicate o serie de cause determinate

și favorizate.Cauze determinate:

arterioscleroza coronariană - se manifestă sub formă de stenozari sau obliterari coronariene;

cardiopatii valvulare - stenoza aortică și mai rar stenoza mitrală și insuficiența aortică.

alte cauze coronarita reumatismală, coronarita ricketsiană (la zootehnicieni, veterinari), trombangeita obliterantă.

Cauze favorizante: diabetul zaharat; hipertensiunea arterială sistemică tulburatii de ritm mai mari de 180 - 200 bătăi pe minut bolile aparatului digestiv:

a) litiază biliară;b) colecistitele cronice;c) ulcerul gastric și duodenal;d) hernia diafragmatică;

administrarea unor medicamente (extractele tiroidiene); tabagismul.

FiziopatologieAngina pectorală este expresia unei insuficiențe coronariene acute, datorită

dezechilibrului brusc apărut la efort între nevoile miocardului (mai ales în oxigen) și posibilitatea arterelor coronare. În mod normal circulația coronariană se adaptează necesităților miocardului putând crește la effort de opt- zece ori.

Pe fondul arteriosclerozei coronariene, spasmul supra adăugat (emoții, frig) sau travaliu cardic scurt (efort fizic) determină o disproporție între irigația coronariană și nevoile metabolice ale miocardului urmată de acumularea cataboliților în exces (acid lactic, acid piruvic) și iritarea consecutivă a fibrelor nervoase intracardiace.

SimptomatologieSimptomul dominant care definește angina pectorală este:DUREREA CARDIACĂ caracterizată prin patru trasături esențiale:

1. sediul, iradierea și tipul durerii;2. condiții (circumstanțe) de apariție a durerii;

3. durata;4. răspunsul la nitroglicerină.

Sediul, iradierea și tipul durerii. Localizarea durerii este în majoritatea cazurilor (70%) retrosternal în partea inferioară, mijlocie sau superioară și precordială. Mult mai rar durerea poate pleca din alte teritorii:

flancuri maxilar inferior sprâncene obraji.

Important este modul în care pacientul arată sediul durerii toracice: cu întreaga palmă sau cu ambele palme, niciodată cu degetul, sau, cu mult mai elocvent cu pumnul strâns al mâinii drepte plasat în plin stern exprimând dinamica feței senzația de zdrobire resimtită.

Gestul ajută mai ales la bolnavii incompatibili de a descrie suferințele cardiace. Iradierea tipică a durerii se face în umărul stâng de unde pleacă pe fața anterioară abrațului și antebrațului pană la ultimele două degete a măinii stăngi.

Durerea poate iradia însă și numai în : membrul superior drept; regiunea claviculara stângă; în dinți; în regiunea epigastrică; fosa iliacă dreaptă.

Este posibil ca durerea de angina pectorală să apară inițial în membrul superior stâng și ulterior în regiunea precordială. Calitatea (tipul) durerii anginoase depinde de intensitatea durerii și mai ales de personalitatea psihică a bolnavului. Cel mai adesea este vorba de o senzație de presiune (apăsare), zdrobire, arsură, mai rar junghi (ca un cuțit), constricție (ca o menghină sau arc).

Circumstanțe de aparițieSunt strâns legate de solicitările fizice și psihice. Circumstanțele cele mai

obișnuite sunt: efort fizic de orice fel; frigul are rol izolat sau potențial efortul fizic; prânzurile copioase; raporturile sexuale; emoțiile acute (stresul psihic și general).

Durata și evoluția crizelor anginoase Tipic pentru angina pectorală este caracterul paroxistic, intermittent al durerii. Durata medie a crizei este de unu - trei minute, maxim cincisprezece minute. O criză anginoasă ce a depășit cincisprezece – douăzeci de minute trebuie suspectat a fi:

infarct miocardic; angina instabilă; expresia unor tulburări nevrotice.

Diagnostic pozitiv

Angina pectorală este un sindrom definit prin durere precordială localizată retrosternal sau precordial, cu durată scurtă (mai puțin de cincisprezece minute) cu iradiere tipică în umărul și membrul superior stâng sau atipică în mandibulă, abdomen sau membrul superior drept, declanșată de efort, emoții, sau alți factori care cresc munca inimii și trec în repaus sau după administrarea de nitroglicerină.

Examenul subiectiv nu evidentiază deseori nimic. Alteori se găsesc semnele boliicare produce acest sindrom:

arteroscleroza; hipertensiunea arterială; tulburări de ritm; dispnee; agitație; anxietate.

De regulă diagnosticul se pune pe baza examenului clinic dar este confirmat din examenul EKG.

Diagnosticul diferențialÎn cazurile în care înfățișarea durerii coronariene este neconcludentă iar

electrocardiograma este normală sau conține unele modificări discutabile se impune un diagnostic cu următoarele boli:

nevroza cu manifestări cardiace; boli ale esofagului; ulcerul gastro- duodenal; hipertensiune arterială pulmonară și pericardită.

O atentie deosebită, prin măsurile terapeutice și prognostic se impune față de diagnosticul diferențial cu INFARCTUL MIOCARDIC ACUT.

Formele Clinice1.Angorul spontan, adeseori de repaus sau nocturn, cu crize tipice, dar fără un

factor declanșator, se datorează unei crize tahicardice, hipertensive, unei intricări coronaro-digestive, stări psiho-nevrotice sau anunță un infarct.

2.Angorul de decubit, însoțește fenomenele insuficienței acute a ventriculului stâng și apare tot în condiții de creștere a muncii inimii (contact cu așternutul rece, tahicardii, hipertiroidim, etc.).

3.Angorul intricat, cu modalități de declanșare, iradiere, durată, aspect al durerii, se datorează intervenției unei alte afecțiuni dureroase vișcerale (litiază biliară, ulcer, hernie hiatală, spondioloză). Prima criză de angor corespunde frecvent unui infarct miocardic prin tromboză și trebuie tratată cu 7-10 zile repaus, analgetice, coronarodilatatoare și anticoagulante. Accentuarea duratei și frecvenței angorului anuntă, de obicei, un infarct miocardic.

TratamentTratamentul anginei pectorale începe cu stabilirea cauzelor și a factorilor care

precipită apariția sau favorizează accesul de angor. Trebuie combătut fumatul, obezitatea, sedentarismul, hipercolesterolemia, diabetul zaharat, hipertiroidismul, cu alte cuvinte toți factorii de risc. Se recomandă efort dozat, în primul rând mersul. Repausul la pat are indicații speciale: crize frecvente, de durată, intense și rezistente

la nitroglicerină,crize de decubit. Somnul este obligatoriu 8 h noaptea și 1 h după-amiază.

Se vor evita mesele copioase și după fiecare masă bolnavul va sta în repaus 60-90 minute. Regimul va fi echilibrat la normoponderali și hipocaloric la obezi. În general regimul va fi cel recomandat în arteroscleroză, obezitate, hipoproteinemii. Se va combate aerogastria și constipația prin supozitoare cu glicerină, administrate cu ulei de parafină, etc. Se vor utiliza sedative și tranchilizante:

Fenobarbital sau Ciclobarbital o jumătate de tb x 2; Diazepam 10 mg x 2; Napoton 2-3/zi.

Tratamentul crizei anginoase începe cu administrarea de Nitroglicerină sublingual (1 comprimat de 0,0005). Dacă durerea nucedează în 20-30 minute se suspectează un angor inticat sau un sindromcoronarian sever și se administrează al doilea comprimat.

Prevenirea crizei se face prin administrarea de medicamente cu acțiune coronarodilatatoare și de favorizare a circulației coronariene:

Intensain drajeuri de 75 mg, 3-6/zi; Persantin 2-6 tb, oral/zi; Nitrocompuși cu acțiune prelungită: Propranolol-Inderal 10-40 mg/zi.

Alte medicamente cu acțiune coronarodilatatoare: Miofilin i.v. 1-2 f/zi de 0,4 g si Papaverină oral sau i.m. Tratamentul anticoagulant este controversat, iar cel chirurgical – de excepție.

EvoluțieEvoluția este obișnuit progresivă. Durata medie a supraviețuirii este de 4-5

ani, sfârsitul producându-se prin moarte subită, infarct miocardic, tulburări de ritm și de conducere sau insuficiență cardiacă.

ComplicațiiAngina pectorală poate să rămână stabilă ani la rând, dar cu o evoluție

imprevizibilă cu pericolul de a surveni: disritmii cardiace, șoc cardiogen, edem pulmonar acut, infarct miocardic acut, moarte subită coronariană.

PrognosticEste favorabil în cazul anginei pectorale fără modificări semnificative la

arteriografie fără ereditate încărcată sau leziuni organice cardiace. Este nefavorabil în cazurile cu:

ereditate încărcată; infarct cu antecedente; diabet zaharat; leziuni valvulare aortice; tulburări de ritm.

Evitarea medicatiei potential periculoasaEducatia medicala a bolnavului anginas:

Aplicarea principiului moderatiei in toate activitatile zilnice Exercitii fizice adaptate cu evitarea eforturilor intense

Evitarea stresului Evitarea meselor abundente Evitarea bauturilor cu continut mare in cofeina Intreruperea fumatului Evitarea expunerii la frig Acoperirea naului si gurii la frig Haine calduroase Incetinirea mersului pe timp rece Pacientul poarta la el nitroglicerina.

In cursul durerii anginoase:

Plasarea NTG stang Bolnavul nu inghite saliva pana la dizolvarea complete a comprimatului Se opreste din activitate si se odihneste pana la complete disparitie a durerii Daca durerea nu cedeaza se mai administreaza un cp de NTG dupa 5

minute(maxim 3 cp) Absenta rapunsului therapeutic la NTG sau schimbarea caract durerii

anginoase necesita imediat consult medical de urgent

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA DOMICILIU

îngrijirea bolnavilor in mediul familial, la domiciliu, ridica o serie de probleme în faţa personalului de specialitate, care trebuie rezolvate în colaborare cu familia bolnavului. Aparţinătorii nu posedă de cele mai deseori cunoştinţele necesare pentru îngrijirea bolnavilor, din acest motiv aplicarea tehnicilor de specialitate (administrarea injecţiilor, schimbarea pansamentelor etc.) revine asis¬tentei de circumscripţie, întrucat aceasta nu poate să-şi sacrifice tot timpul de muncă unui singur bolnav, ea va instrui unul din aparţinătorii bolnavului asupra tehnicilor elementare de îngrijire generală (ca spălarea, schimbarea patului, administrarea medica¬mentelor, aplicarea compreselor, pregătirea alimentelor dietetice etc.). Conducerea, controlul şi îndrumarea activităţii de îngrijire a bolnavului rămas la domiciliu — după indicaţiile medicului de circumscripţie — răman însă în sarcina asistentei.

Numeroase cazuri de boală pot fi tratate la domiciliu, spre exem¬plu bolile contagioase din categoria B : gripa, catarurile sezoniere, pojarul, varicela, tusea convulsivă, parotidita epidemică şi cu aprobări speciale şi unele din categoria A ca hepatita epidemică sau scarlatina. în anumite condiţii pot fi tratate acasă pneumonia, nefrita, colecistita, precum şi bolnavii a căror boală contraindică transportul lor, ca : hemoragia cerebrală, infarctul miocardic în primele zilo etc. La domiciliu se tratează şi mulţi bolnavi cronici, cu insuficienţe cronice circulatorii, reumatisme progresive, cancere inoperabile etc. îngrijirea bolnavilor la domiciliu trebuie condusă după aceleaşi principii ca şi îngrijirea bolnavilor în spital. Mediul de familie nu întruneşte însă condiţiile favorabile existente în instituţiile organizate pentru acest scop.

Transformarea mediului familial în vederea cre¬ării condiţiilor optime de îngrijire a bolnavului în limita posibilită¬ţilor — fără a perturba prea mult viaţa familiei — este sarcina cea mai importantă a asistentei care îngrijeşte bolnavii la domiciliu.

Capacitatea ei de convingere, alături de cunoştinţele temeinice prolesionale, trebuie să-i ţie de multe ori adevărate arme de luptă contra unor concepţii retrograde, învechite şi individuale ale aparţi¬nătorilor în problema îngrijirii bolnavului. Tocmai din acest motiv, îngrijirea bolnavilor la domiciliu necesită cunoştinţe profesionale mult mai temeinice şi o experienţă profundă, pentru ca asistenta să poată aplica în orice

condiţii, cu mijloace cat de rudimentare tot ceea ce este esenţial pentru a ajuta medicul la stabilirea diag-nosticului şi aplicarea corectă a tratamentului.

Problemele cele mai importante ale îngrijirii bolnavilor la domiciliu sunt următoarele :— crearea condiţiilor igienice corespunzătoare de mediu;— asigurarea bazei materiale a îngrijirii bolnavului;— menţinerea igienei personale şi deservirea bolnavului la pat;— supravegherea funcţiilor normale şi modificate patologic ale organismului;— aplicarea corectă a tratamentelor prescrise.

Camera bolnavului trebuie să fie cat mai luminoasă, uscată şi uşor de încălzit. Din acest motiv se va alege din locuinţă camera cea mai bună pentru bolnav. Dacă familia are numai o singură cameră, patul va ii aşezat în partea cea mai luminoasă a camerei. Temperatura camerei să se păstreze în jurul a 20°C, iar pentru bătrani, copii şi bolnavi anemici 24°. Vara cand căldura este prea intensa se vor întinde cearceafuri umede în faţa ferestrelor, care împiedică pătrunderea razelor arzătoare ale soarelui sau a curenţilor de aer încălzit. Fumatul, prepararea alimentelor ca şi staţionarea inutilă a vizitatorilor în cameră sunt strict interzise, pentru a nu vicia aerul din cameră. Aerisirea se va face după aceleaşi reguli ca şi în saloa¬nele de spital.

Camera va fi aerisită zilnic, cel puţin de trei ori: dimineaţa, imediat după masă şi seara înainte de adormirea bolna¬vului şi în plus după fiecare scaun. Iarna, cand se deschid geamu¬rile pentru aerisire, bolnavul va fi bine acoperit, iar pe cap i se va pune un prosop. Camera să aibă lumină electrică. Becul să fie acoperit cu un abajur de culoare închisă, pentru ca lumina directă să nu supere ochiul bolnavului. Dacă nu există lumină electrică, se va avea grijă ca lampa să nu afume şi să nu emane gaze.Perdelele şi covoarele groase vor fi îndepărtate din cameră, ele fiind adevărate rezervoare de praf, iar maturatul se va face numai cu o cîrpă udă, pentru a nu ridica praful în camera Pentru bolnav trebuie asigurat patul cel mai corespunzător

Suprafaţa acestuia trebuie să fie dreaptă, elastică, dar tare. Patul se va aşeza în apropierea geamului, cu capul spre lumină, în aşa fel încît să rămînă accesibil din trei părţi personalului de îngrijire. Dormezele şi recamierurile din locuinţele moderne prezintă din acest punct de vedere o serie de dezavantaje, întrucît nu sînt accesibile decît dinţr-o singură parte şi nu posedă rezemătoare la căpătîi, pentru sprijinul bolnavului în poziţie şezînd sau semişe-zînd. Din acest motiv, dacă nu există perne suficiente la dispoziţie, asistenta trebuie să improvizeze cu ajutorul familiei un sprijinitor de perne Salteaua trebuie reînnoită sau măcar bine aeri¬sită. Cearşaful trebuie bine întins. Cearşafurile utilizate în familiesunt de obicei prea mici pentru a le întinde prin aranjarea colţurilor, din acest motiv ele trebuie fixate de saltea, fie cu ajutorul acelor de siguranţă, fie cu panglici cusute pe cearşaf. Muşamaua poate fi înlocuită în mod provizoriu cu celofan, nylon sau alt material impermeabil.Instrumentarul şi materialele necesare îngrijirii bolnavului trebuie să fie asigurate de asistentă. Ea trebuie să aibă cele necesare totdeauna la îndemînă şi deci trebuie să le poarte cu sine într-o geantă corespunzătoare. Astfel ea trebuie să aibă seringi în număr şi capacitate corespunzătoare injecţiilor şi prelevărilor de sînge, pe care le va efectua.

Seringile trebuie să fie împachetate în cutii de metal încă din serviciul central de sterilizare al policlinicii sau circumscripţiei. Mai sînt necesare 2—3 pense, o foarfecă, un irigator cu numărul corespunzător de canule rectale, sonde pentru evacua¬rea vezicii la femeie şi bărbat, 1—2 termometre, mănuşi de cauciuc, lanternă electrică, vată şi tifon steril, leucoplast, o muşama, un burete de baie, săpun, ştergar,

perie de unghii, apoi alcool, tinctură de iod şi cîteva ampule de analeptice pentru prima urgenţă (cafeina, pentetrazol, efedrina) etc. în aceeaşi geantă asistenta trebuie să aibă şi hainele de protecţie, halatul cu şorţul, eventual un sorţ din mate¬rial plastic, întrucît în condiţiile foarte variate ale mediului în care lucrează, acestea se murdăresc mult mai repede.

Pentru recoltări şi manevre terapeutice mai deosebite, ca spălătură gastrică, asistenta va asigura cele necesare, de la caz la caz, din inventarul circumscripţiei.în multe familii asistenta va găsi o parte din instrumentele şi materialele necesare, ca termometru, irigator, chiar şi seringă cu ace. în acest caz, la cererea bolnavului, ea poate utiliza instrumen¬tele personale. Dacă seringa şi acele au fost utilizate numai la bol¬navul respectiv, sterilizarea lor poate fi efectuată şi la domiciliu, în acest caz, asistenta va pretinde şi un fierbător separat (o cratiţă curată) utilizat numai pentru fierberea seringilor şi acelor. Nu va lăsa niciodată sterilizarea pe seama membrilor de familie, în conse¬cinţă, pentru a nu pierde timpul, în momentul sosirii sale la bolnav, ea trebuie să pună imediat seringile la fiert, pentru ca sterilizarea să se termine în timpul cît se ocupă cu toaleta bolnavului şi cu înregistrările de temperatură, puls etc.

Bolnavul îngrijit la domiciliu trebuie supus aceluiaşi regim de viaţă ca şi în spital. Dacă nu se poate ridica din pat în fiecare zi trebuie să i se facă toaleta completă, la fel ca şi în cazul bolnavilor spitalizaţi: baie parţială la pat, îngrijirea părului,a unghi¬ilor, toaleta cavităţii bucale. Deservirea bolnavului cu ploscă şi urinar se face de asemenea la fel ca şi în spital. Pentru prevenirea escarelor de decubit se vor aplica toate procedeele cunoscute. Ali¬mentarea bolnavului se va face conform indicaţiilor de regim. Intrucît asistenta nu poate sta în permanenţă lîngă bolnav, ea va învăţa pe unul din membrii familiei tehnicile elementare de îngrijire a bol¬navului ca : facerea patului, schimbarea lenjeriei, baia parţială la pat, îngrijirea părului, a cavităţii bucale, aşezarea bazinetului sub bolnav, metodele alimentaţiei pasive etc. şi va controla modul de însuşire şi de aplicare a acestor tehnici

Persoana care va îngriji bolnavul în familie trebuie să se îngri¬jească în primul rînd de igiena sa personală. Ea trebuie să se îmbăieze în mod regulat, să aibă unghiile tăiate şi întreţinute, mîinile curate şi spălate înainte de a atinge bolnavul sau lucrurile acestuia. Brăţările şi inelele trebuie să le îndepărteze pe perioada cît îngriijeşte bolnavul, hainele să-i fie curate şi este bine dacă peste haine poartă un halat sau un şorţ alb. îmbrăcămintea în care îngrijeşte jolnavul nu trebuie utilizată în timpul cînd lucrează la bucătărie SI gospodărie.

Pentru supravegherea funcţiilor normale şi modificate patologic lle organismului, asistenta va conduce foaia de temperatură şi Fpentru bolnavii îngrijiţi la domiciliu. Temperatura, pulsul, respi¬raţia, cantitatea de urină emisă trebuie înregistrate. Datele culese de ea sau de apaţinători trebuie notate şi apoi introduse în foaie. Pentru aceasta nu este absolut nevoie de sistemele de coordonare obişnuite, datele pot fi înregistrate şi pe o simplă bucată de hîrtie după o oarecare regulă, după care medicul şi asistenta se vor putea orienta. Tot ceea ce asistenta observă la bolnav sau i se comunică prin aparţinători, trebuie să-şi noteze în carnetul ei, pentru a le aduce la cunoştinţa medicului.

Aplicarea corectă a tratamentului prescris necesită o strînsă colaborare între medic, asistentă şi aparţinători. In centrul acestei colaborări trebuie să stea asistenta. Intrucît vizita ei nu coincide de obicei cu vizita medicului, ea trebuie să se întîlnească în fiecare zi la sediul circumscripţiei cu acesta pentru a-i comunica obser¬vaţiile culese, a-i raporta modul de executare a prescripţiilor şi a prelua noile indicaţii de tratament. O parte din aceste indicaţii le execută personal, o altă parte însă le transmite aparţinătorilor.

Dispoziţiile date acestora relativ la îngrijirea bolnavilor, la orarul de administrare a medicamentelor, indicaţiile de regim dietetic, schimbarea poziţiei bolnavului, colectarea urinii etc. Le va nota pe hîrtie pe baza unui orar fix.Asistenta va avea grijă ca medicamentele bolnavului să fie ţinute într-un loc inaccesibil copiilor din casă şi să pună din anumite categorii de medicamente la dispoziţia bolnavului numai doza unică. Pe pungile de medicamente va nota în mod vizibil numele medica¬mentului, doza, precum şi orele exacte de administrare. Asistenta trebuie să controleze modul cum au fost administrate medicamentele, numărînd tabletele sau prafurile, întrebînd la nevoie şi bolnavul asupra orelor cînd le-a primit.

Sondajele, injecţiile, pansamentele etc. le va executa personal. Pentru aceasta este nevoie ca unii bolnavi să fie vizitaţi de 2, 3 şi chiar de mai multe ori în aceeaşi zi. Asistenta îşi va asigura pentru perioada cat lucrează la domiciliul bolnavului un loc corespunzător unde să-şi pregătească lucrurile necesare pentru aplicarea trata¬mentului, pe care îl va acoperi cu un cîmp steril. Condiţiile de steri-litate perfectă trebuie asigurate în orice împrejurare, indiferent de mediul în care ele trebuie aplicate.

Activitatea asistentei care îngrijeşte bolnavi la domiciliu tre¬buie să se desfăşoare pe baza unui plan bine stabilit. Ar fi logic ca asistenta să-şi viziteze întai cazurile mai grave şi la urmă cazurile infecţioase. Acest plan însă nu-l poate îndeplini totdeauna, din cauza dispoziţiei geografice diferite a locuinţelor bolnavilor pe care trebuie să-i viziteze. Din acest motiv, la alcătuirea programului ei de zi, asistenta va ţine seamă de toate criteriile de urgenţă, gravitate, infecţiozitate, domiciliu şi posibi¬litate de transport.

Asistenta trebuie să aibă o atitudine demnă la domiciliul bolna¬vului. Ea trebuie să caştige încre-derea familiei şi acest lucru nu este uşor în condiţiile grele ale activităţii sale. Asistenta nu trebuie să facă impresia că este pripită. Ajungand la domiciliul bolnavu¬lui, ea trebuie să îmbrace halatul şi şorţul curat şi să vină imediat în ajutorul bolnavului. Activitatea ei este multilaterală şi în funcţie nu numai de bolnavi dar şi de condiţiile în care va găsi bolnavul. Munca ei este mai uşoară dacă este aşteptată de membrii familiei şi devine mult mai grea, dacă găseşte bolnavul singur, fără aparţinători.

Asistenta nu trebuie să critice lipsa materialelor necesare, sau necorespondenţa lor, ci va încerca cu multă bunăvoinţă să asigure pentru bolnav cele mai potrivite condiţii de îngrijire cu mijlocele ce le va avea la dispoziţie.

O preocupare deosebită a asistentei, care umblă toată ziua de la un bolnav la altul, trebuie să fie prevenirea transmiterii infec¬ţiilor secundare, în vederea acestui scop ea va lucra numai cu instru¬mente riguros sterilizate, va arde pansamentele vechi, iar la bolnavii infecţioşi va ţine un halat separat, pe care îl va lăsa acolo pînă la dezinfecţia terminală. Spălarea riguroasă a mîinilor, utilizarea dezin¬fectantelor şi purtarea măştii în cursul epidemiilor aerogene vor ajuta asistenta de a se achita cu cinste şi de această sarcină.