Universitatea:Artifex Facultatea:Management si Marketing Specializarea:ECTS Anul 1 Grupa 512

Imprumuturi de stat

Student:Ciuca Elena

Bucuresti,2011

Cuprins1. Continutul economic al creditului public 1.1. Imprumutrile de stat:trasaturi caracteristice 1.2. Destinatia si rolul imprumuturilor de stat Bibliografie

2

1.Continutul economic al creditului public 1.1.Imprumuturile de stat:trasaturi caracteristiceSub raport juridic, imprumutul de stat apare ca o intelegere intervenita intre o persoana fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata, iar aceasta din urma se angajeaza sa o rambureseze la termenul stabilit si sa achite dobanda si alte costuri aferente. Imprumutul de stat prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice: 1. Imprumutul de stat are un caracter contractual. Spre deosebire de impozit,care constituie o prelevare obligatorie, stabilita in mod unilateral de catre stat in sarcina unei persoane fizice sau juridice, imprumutul exprima acordul de vointa al partilor. Aici se cuvine o precizare: conditiile de emisiune si de rambursare a imprumutului, forma si marimea venitului pe care il asigura, precum si alte avantaje acordate imprumutatorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fara consultarea prealabila a subscriitorilor potentiali. Persoanele interesate pot sa accepte sau sa refuze in bloc conditiile stabilite de stat, dar nu pot pretinde sa li se asigure un tratament preferential fata de ceilalti subscriitori. De regula, imprumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii. Sunt cunoscute insa si cazuri de imprumuturi fortate, cand subscriirea nu a fost lasata la latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter obligatoriu. La imprumuturile fortate se recurge in situatii exceptionale, si anume atunci cand independenta nationala, integritatea teritoriala a statului sau cuceririle sociale ale intregii populatii sau ale anumitor categorii sociale au fost lichidate sau sunt grav amenintate. Sunt cunoscute si cazuri de imprumuturi contractate de stat pentru pregatirea si ducerea de razboaie, reconstructia postbelica a tarii, refacerea bunurilor distruse de calamitati naturale, inlaturarea urmarilor unor crize economice de mare amploare etc., cand libertatea de actiune a subscriitorilor este mult ingradita prin masurile luate de autoritatile publice. Intrucat conditiile de emisiune si de rambursare a unor asemenea imprumuturi sunt mai putin atractive decat in imprejurari normale, pentru plasarea acestora se desfasoara o ampla actiune de popularizare: se evidentiaza faptul ca obiectivele prevazute a se finanta pe cale de imprumut sunt de interes national, iar subscriierea la un imprumut constituie o datorie patriotica a fiecarui cetatean. Uneori subscriitorii sunt pusi in situatia de a3

alege intre un impozit forfetar extraordinar, avand caracter definitiv si nearambursabil, si un imprumut de stat rambursabil si cu o dobanda sub nivelul pietei. 2. Imprumutul are un caracter rambursabil. Ca mijloc de procurare a resurselor banesti de care statul are nevoie,imprumut se caracterizeaza prin aceea ca se restituie,la un termen fixat, persoanelor fizice si juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare, la dispozitia statului definitiva si nerambusabila. La plasarea unui imprumut, statul stabileste termenul de rambursare a acestuia care poate fi mai apropiat sau mai indepartat, in functie de evolutia previzibila a veniturilor si cheltuielilor publice. De la aceasta regula fac exceptie imprumuturile perpetue, la emiterea carora angajamentul statului se limiteaza la plata unei anumite dobanzi creditorilor sai, pe o perioada de timp nederminata, fara sa se stabileasca un termen de restituiere a imprumutului propriu-zis. Lipsa unui angajament expres de rambursare nu impidica insa statul sa rascumpereze la bursa inscrisurile imprumutului respectiv, in momentul in care aceasta actiune prezinta conveniente. 3. Imprumutul de stat asigura detinatorilor de inscrisuri publice, pe langa rambursarea sumei imprumutate, si o anumita contraprestatie. Pentru a putea intra in posesia sumei de bani care ii lipseste si a o folosi potrivt trebuintelor sale, statul de angajeaza sa achite sistematic, detinatorilor de inscrisuri publice, pretul acestei folosinte. Pretul la care ne referim imbraca forma dobanzii, forma castigului, ori ambele forme, dupa caz, la care se adauga adesea si alte avantaje materiale. Uneori, avantajele oferite de stat la lansarea unui imprumut sunt ulterior restranse. Astfel, in conditiile scaderii ratei dobanzii pe piata capitalului de imprumut, in perioada de criza sau de depresiune, statul poate apela la coversiunea datorie sale: preschimba inscriusurile unui imprumut vechi cu o dobanda ridicata cu inscrisuri ale unui imprumut nou cu o dobanda mai redusa. Alteori, avantajele materiale initial oferite de stat creditorilor sai se diminueaza ca urmare a deprecierii accelerate pe care o sufera moneda in care a fost libelat imprumutul. Desi statul achita in mod sistematic dobinda aferenta si ramburseaza ratele scadente ale imprumutului, totusi sumele ce revin detinatorilor de inscrisuri publice au putere de cumpare mai mica decat cea incredintata de acestia statului de la lansarea imprumutului.

4

1.2 Destinatia si rolul imprumuturilor de statStatul apeleaza la imprumuturi fie din necesitati de trezorerie, fie din necesitati de echilibru bugetar. In primul caz, veniturile bugetare ordinare prevazute a se realiza in anul considerat nu acopera integral cheltuielile bugetare. Desi pe intregul an bugetul de stat se prezinta echilibrat, totusi pe parcursul acestuia, si cu deosebire in primele luni ale anului poate sa nu existe o concordanta deplina intre termenele la care se incaseaza veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Ca urmare, in unele perioade platile devanseaza incasarile, ceea ce provoaca un gol in casa, adica o insuficienta temporar de resurse, in timp ce in altele se inregistreaza un plus de resurse fata de ritmul normal al platilor. Organul insarcinat cu executia de casa a bugetului(Trezoreria Finantelor Publice) trebuie sa cunoasca din timp perioadele in care se profileaza goluri de casa pentru a putea procura resursele necesare acoperirii acestora din afara bugetului de stat. In cazul in care toate resursele publice incasate pe teritoriul tarii se corecteaza la Trezoreria Finantelor Publice, este posibil ca insuficienta de resurse inregistrata la bugetul de stat sa fie acoperita pe seama sumei imprumutate de la bugetul altei institutii de stat care inregistreaza un prisos de resurse. In momentul incasarii veniturilor bugetare prevazute, suma respectiva se restituie, intregind resursele bugetare ale institutiei imprumutatoare. In cazul in care disponibilitatile de resurse ale unor institutii publice pastrate la trezoreria statului nu acopera golul de casa al bugetului de stat, atunci se solicita imprumuturi pe termen scurt la alti detinatori de resurse banesti de pe piata.In ultima instanta se face apel la banca centrala a tarii, in contul unui avans in contul veniturilor bugetare viitoare, in limitele si in conditiile prevazute de lege. Resursele banesti imprumutate de la diversi detinatori publici sau privati, nu maresc masa semnelor banesti in circulatie, ci numai o redistribuie; in schimb resursele imprumutate de la banca centrala reprezinta o emisiune de bani fara acoperire materiala.Apelul la imprumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte nefaste asupra circulatiei banesti ori de cate ori aceasta vizeaza sume importante si nu se ramburseaza la termenele prevazute.De aceea numarul tarilor care interzic astfel de credite este in crestere. In cazul in care veniturile fiscale si nefiscale ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare pe intregul an, pentru finantarea deficitului realizat, statul se imprumuta pe piata5

interna sau in strainatate. Intrucat, uneori, deficitul bugetar atinge dimensiuni mari, iar creditul public este totusi limitat, statul apeleaza la resursele bancii centrale. Aceasta ii asigura imprumutul solicitat pe seama emisiunii de bani fara acoperire. In perioada postbelica deficitul bugetar a capatat un caracter cronic, numeroase tari ale lumii confruntandu-se confruntandu-se cu problema deficitului bugetar public. Astfel, potrivit datelor Fondului Monetar International, in perioada 1990-2000, 18 tari dezvoltate au incheiat 168 de bugete anuale la nivelul administratie centrale, din care 139 (82%) cu deficit si 29 (17.3%) cu excedent; 52 tari in curs de dezvoltare au incheiat 529 de bugete anuale, din 413 (78.1%) au fost deficitare , iar 116 (21.9%) excedentare; 6 tari in tranzitie au incheiat 61 de bugete anuale din care 43 (70.5%) cu deficit, 18 (29.5%) cu execent. Sursa: Government Finance Staistics Yearbook, 2001, I.M.F. Pentru imprumuturile contractate pe piata interna, inclusiv la banca centrala, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur, certificate de trezorerie sau inscrisuri altfel denumite. In unele tari emisiunea de astfel de inscrisuri este plafonata prin lege, in timp ce in altele aceasta este nelimitata.In acest din urma caz, emisiunea de inscrisuri publice pe termen scurt, din instrument de trezorerie (de acoperire a golurilor temporare de casa), se tranforma in mijloc de echilibrare a bugetului de stat (de acoperire a deficitului bugetar). Sumele imprumutate de stat de la banca centrala au, cel putin teoretic, caracter rambursabil. Ele urmeaza sa se restituie fie din excedentul bugetar, atunci cand acesta exista, fie din imprumuturile contractate de stat de la diverse persoane fizice sau juridice (altele decat banca centrala). Practic, insa, rambursarea acestor imprumuturi are adesea un caracter formal: statul stinge imprumuturile sale vechi, primite de la banca de emisiune, pe seama unor imprumuturi noi, contractate le aceasi institutie, ceea ce nu duce la diminuarea masei de bani in circulatie. Imprumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se incheie, de regula, pe termene medii si lungi. Rambursarea ratelor scadente si achitarea dobanzilor aferente au drept consecinta sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage dupa sine majorarea impozitelor, iar in caz de insuficenta a acestora, contractarea de noi imprumuturi. In conditiile in care veniturile bugetare ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare aprobate pentru anul urmator, guvernul tarii are de ales intre sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) si contractarea6

de imprumuturi. De cele mai multe ori, guvernul opteaza pentru cea de-a doua solutie, din urmatoarele considerente: a) Majoritatea impozitelor constituie o masura nepopulara, deoarece afecteaza nivelul de trai al populatiei, iar partidul (partidele) de la putere evita sa o aplice de teama sa nu-si piarda electoratul. In tarile cu un nivel mai ridicat al fiscalitatii, o noua sporire o nou sporire a acesteia se loveste de impotrivirea ferma a categoriilor sociale care ar urma sa suporte sarcina suplimentara; b) Imprumuturile de stat ofera categoriilor sociale instarite un plasament sigur si remunerator pentru disponibilitatile lor banesti;c) Imprumuturile de stat reprezinta un mijloc mai rapid de procurare a resurselor

decat impozitele directe. Perioada necesara pentru identificarea si evaluaea materiei impozabile, stabilirea si preceperea impozitelor este mai indelungata decat cea de a subscriere la imprumut si efectuarea varsamintelor in contul acestuia; d) In conditiile in care imprumutul se solicita la banca centrala, termenul de obtinere a resurselor banesti este si mai scurt decat in cazul in care acesta se plaseaza in randurile populatiei ori al persoanelor juridice (altele decat banca centrala). In problema imprumuturilor de stat, economistii contemporani au o pozitie diferita de aceea a celor din perioada capitalismului ascendent. In ce priveste dilema impozite sau imprumuturi pentru finantarea cheltuielilor impruuturi publice. Aceasta, deoarece: a) Dupa opinia lor, activitatea economica trebuie sa se desfasoare in conditii de libera concurenta, pe baza initiativei private, fara nici un amestec din partea statului; cheltuilile publice trebuie reduse la minimum, impozitele sa fie modice spre a nu diminua interesul intreprinzatorilor pentru dezvoltarea activitatilor economice, iar, echilibrarea bugetului de stat sa se asigure exclusiv pe seama veniturilor ordinare (fiscale si eventual domeniale);b) Imprumuturile antreneza cheltuieli bugetare suplimentare sub forma de dobanzi,

bugetare, economistii din perioada de

ascensiune a capitalismului erau adepti ai solutiei impozitelor si criticau aspru recurgerea la

comisioane, prime de rambursare, etc. care fac necesare in final majorarea impozitelor; c) Imprumuturile usureaza sarcina fiscala a generatiei prezente, dar impovareaza generatiile vitoare cu cheltuielile reclamate de rambursarea ratelor scadente si plata dobanzilor d) Imprumuturile publice afecteaza insusi capitalul natiunii, in timp ce impozitele diminueaza numai venituirle acesteia.7

In sec. al XX-lea si mai cu seama dupa marea depresiune economica din 1929-1933, numerosi economisti au renuntat la conceptia neamestecului statului in viata economica a tarii, sustinand necesitatea influentarii acesteia cu ajutorul diferitelor parghii economicofinanciare, intre care impozitele, imprumuturile, cheltuielile publice, moneda, rata scontului, cursul valutar, etc. Ei recunosc faptul ca imprumuturile de stat sunt generatoare de cheltuieli bugetare, dar apreciaza ca acestea, folosite ca instrumente de interventie a statului in economie, contribuie la corectarea ciclului economic, impulsionarea economiei stagnante, restabilirea echilibrului economic. Unii economisti contemporani considera nefondata teza potrivit careia imprumuturile ar constitui un mijoc de transferare a sarcinilor financiare asupra generatiilor viitoare. Dupa opinia lor, afirmatia de mai sus este valabila numai daca privim lucrurile prin prisma imprumutatorului individual: acesta, in loc sa plateasca astazi un impozit majorat carte sa-i amputeze definitiv veniturile, imprumuta statului o parte din disponibilitattile sale banesti, care ii va fi rambursata ulterior din impozitele majorate. Judecand insa lucrurile la nivelul intregii societati, optica se schimba: cu suma imprumutata statului se diminueaza partea din venitul national (PIB) destinata formarii brute de capital ori consumului individual, dupa caz, in momentul lansarii imprumutului, adica afecteaza resursele generatiei prezente. Cu alte cuvinte, fiecare generatie suporta consecintele imprumuturilor contractate de stat in epoca sa si care se materializeaza in schimbarea destinatiei initiale a partii din venitul national incredintate statului: in loc sa se creeze noi capacitati de productie, si deci noi locuri de munca, se vor achizitiona mai multe avioane, rachete, nave militare, se vor mari efectivele de militatri ori se vor procura calculatoare, automobile aparate de telecomunicatii, etc. sau se vor majora retributiile aparatului administrativ-politienesc. Cat priveste generatia viitoare dupa opinia unor economisti contemporani, aceasta nu va avea o sarcina suplimentara de suportat deoarece plusului de cheltuieli ce vor avea de suportat platitorii de impozite in legatura cu imprumuturile contractate in trecut, ii va corespunde un plus de venituri (dobanzi si retituiri de imprumuturi), ce va reveni creditorilor statului. Afirmatia potrivit careia imprumuturile de stat afecteaza capitalul individual si pe cel al natiunii intregi este respinsa de o parte din economistii actuali, pe considerent ca nu imprumuturile distrug capitalul natiunii, ci lipsa de preocupare a unort agenti economici pentru buna intretinere, reparare si modernizare a echipamentelor industriale, a mijloacelor8

de transport si a instalatiilor energetice, pentru formarea profesionala a fortei de munca, improspatarea cunostintelor cadrelor etc. In masura in care imprumuturile sunt folosite pentru finantarea reinnoirii si dezvoltarii capitalului national, in loc sa fie utilizate in scopuri de consum, ele il conserva si il multiplica. Consideram ca realitatea zilelor noastre demonstreaza in mod neindoielnic ca imprumuturile constituie un mijloc de procurarea resurselor financiare necesare statului mai costisitor decat impozitele; dobanzile si celalalte avanataje acordate creditorilor statului majoareaza inevitabil cheltuielile publice. Imprumuturile de stat ulitilizate in scop de consum reprezinta, fara indoiala, impozite amanate. Apelul la imprumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar nu scuteste societatea de povara a acestora, doar intarzie momentul transferarii asupra contribuabililor. Afirmatia potrivit careia imprumuturile de stat nu provoaca un transfer de sarcini de la o generatie la alta pe motiv ca judecatile de valoare ar trebui facute la nivelul intregii societati, dar nu al membrilor acesteia luati in mod individual trece cu vederea procesul de larga redistribuire a venitului national realizat prin intermediul imprumuturilor si a impozitelor intre contribuabili, creditorii statului si beneficiarii creditelor finantate pe seama imprumuturilor. Este adevarat ca imprumuturile de stat produc efecte asupra intregii societati, dar acestea sunt diferite atat sub raport temporal (unele se produc in momentul plasarii lor, iar altele in cel al rambursarii acestora si platii dobanzii aferente), cat si ca sens (unele persoane fizice si juridice profita de pe urma lor iar altele le suporta povara). Despre o influenta favorabila a imprumuturilor de stat asupra capitalului nu se poate vorbi decat in cazul in care acestea sunt utilizate pentru finantarea investitiilor in capital real sau in resurse umane. Dar, in majoritatea cazurilor imprumuturile de stat sunt utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli de consum numai arareori pentru dezvoltarea economiei nationale, pentru obiective si actiuni cu caracter productiv ori pentru dezvoltarea si modernizarea invatamantului, a ocrotirii medicale, a cercetarii stiintifice sau a protectiei mediului.

5. Bibliografie9

1. Talpos I., - Creditul public, Ed. Sedona, Timisoara, 1999 2. Vacarel Iulian, Bistriceanu Gh. D., Bercea Florian, -Finante publice, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2004 3. Ludwing von Mises, - Capitalismul si dusmanii sai, Ed. Nemira, Bucuresti, 1994 4. H.-R. Patapievici, - Omul recent, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2005

10