CUPRINS

ARGUMENT..............................................................................................................................................2

CAPITOLUL I BUGETUL PUBLIC ŞI INSTITUŢIILE PUBLICE

1.1. Bugetul public – noţiune şi conţinut.......................................................................................3

1.2. Componentele bugetului public.............................................................................................4

CAPITOLUL II PRINCIPIILE BUGETARE

2.1. Principiul universalităţii......................................................................................................8

2.2. Principiul publicităţii..........................................................................................................8

2.3. Principiul unităţii................................................................................................................8

2.4. Principiul anualităţii bugetare.............................................................................................9

2.5. Principiul specializării bugetare.........................................................................................9

2.6. Principiul unităţii monetare...............................................................................................9

CAPITOLUL III PROCESUL BUGETAR IN ROMANIA

3.1. Elaborarea proiectului de buget...............................................................................................10

3.2. Aprobarea bugetului.................................................................................................................12

3.3. Execuţia bugetului de stat........................................................................................................14

3.4. Încheierea execuţiei bugetare....................................................................................................16

3.5. Controlul execuţiei bugetului de stat........................................................................................17 3.6. Aprobarea execuţiei bugetare...................................................................................................18

CONCLUZII...........................................................................................................................................19

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................20

1

ARGUMENT

Activitatea economică se desfăşoară în fiecare ţară potrivit unui mecanism propriu, numit mecanism economic. Acesta reprezintă un sistem de metode de conducere economică, de obiective ce determină conducerea şi de structuri organizatorice (instituţionale, suprastructurale, juridice) prin care se efectuează conducerea

În acest sistem de conducere se includ: principiile fundamentale de conducere, organizarea economiei şi conexiunile între componentele acesteia, sistemul pieţei, criteriile de eficienţă, pârghiile economice, sistemul informaţional.

Principala funcţie a acestui mecanism este cea de conducere şi reglare a proceselor economice, condiţionate de raporturile de interese. Un rol important în realizarea acestei funcţii revine pieţei concurenţiale, pe care se reglează raportul de interese prin participarea agenţilor economici la formularea cererii şi ofertei, la înfăptuirea lor şi a echilibrului economic. În acest context un rol însemnat revine şi statului, în două ipostaze: agent economic prin nimic deosebit de ceea ce reprezintă (ca drepturi, atribuţii şi obligaţii) oricare alt agent economic, dar şi ca autoritate publică ce crează şi execută cadrul legislativ şi poate influenţa derularea mecanismului economic prin însăşi forţa sa economică, precum şi prin pârghiile economico-financiare la care poate apela, ca de exemplu: pârghia fiscală, pârghia vamală, pârghia cheltuielilor publice. Aceste pârghii se adaugă la cele generate de piaţa însăşi, respectiv preţul, costul, profitul, dobânda ş.a.

Sistemul bugetar este cadrul organizatoric prin care se incaseaza veniturile bugetare, se repartizeaza si se cheltuie. Reprezinta totalitatea relatiilor economice sub forma baneasca, rezultat al repartitiei venitului national, relatii ce apar cu prilejul constituirii si repartizarii de fonduri centralizate la si de la dispozitia statului, precum si a unitatilor administrativ teritoriale, in scopul satisfacerii unor interese generale ale societatii ori colectivitatilor publice. Principalele caracteristici ale acestor relatii economice sunt: continutul economic, exprimarea valorica, rezultatul repartitiei valorii nou create, constituirea si repartizarea de fonduri centralizate, implicarea puterii de stat, satisfacerea unor nevoi publice. Sistemul bugetar are asadar componente distincte, pentru care se poate utiliza si expresia de subsisteme bugetare.

Bugetul public contribuie la realizarea echilibrului între nevoile colective şi mijloacele cu care se acoperă. În acest scop, se stabileşte un raport între resursele financiare publice provenite, în principal, din impozite şi taxe şi nevoile sociale; în cadrul acestui raport trebuie să se urmărească respectarea echităţii în repartiţia sarcinii fiscale asupra membrilor societăţii. Astfel, pe baza puterii de contribuţie a subiecţilor impozabili, se stabileşte capacitatea de satisfacere a nevoilor generale (utile, necesare sau indispensabile).

Proiectul de buget conferă Parlamentului şi Guvernului posibilitatea de a avea o imagine de ansamblu asupra raportului dintre valoarea bunurilor materiale şi nemateriale create în economia financiară publică şi valoarea eforturilor făcute pentru realizarea lor. În mod similar, autorităţile publice locale identifică acest raport şi modul în care se realizează echilibrul dintre nevoi şi resurse la nivel mezoeconomic.

Bugetul public este instrumentul de programare, de executare şi de control asupra rezultatelor execuţiei resurselor băneşti ale societăţii şi a modului de repartizare şi utilizare a acestora prin cheltuieli publice.

2

CAPITOLUL IBUGETUL PUBLIC ŞI INSTITUŢIILE PUBLICE

1.1. Bugetul public – noţiune şi conţinut

Bugetul este documentul care prezintă previziunea pentru o anumită perioadă de timp atât a veniturilor cât şi a cheltuielilor unei ţări, a unei unităţi administrativ – teritoriale (comună, oraş, judeţ etc.), a unei instituţii publice autonome, a unui agent economic (regie autonomă, societate comercială), a unei organizaţii obşteşti sau a unei familii.

Bugetul public este un act juridic, prin care se prevăd şi se aprobă prin lege veniturile şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice. Astfel, veniturile se înscriu, după conţinutul lor fiscal sau nefiscal şi după sursa de provenienţă, în cadrul fiecărei subdiviziuni stabilindu-se nivelul încasărilor. Cheltuielile se înscriu, conform clasificaţiei bugetare, după conţinut şi după destinaţie (pe domenii de activitate), stabilindu-se nivelul acestora.

Prin bugetul public se stabileşte un raport între veniturile publice, care sunt, în principal, impozite şi taxe, şi nevoi sociale, urmărindu-se evitarea inechităţii în repartiţia sarcinilor fiscale asupra membrilor societăţii.

Bugetul public se caracterizează prin următoarele:este un act de previziuni, el prezentându-se sub forma unui tablou de venituri publice, indicând

sursele băneşti ale statului şi destinaţiile acestora, exprimate în cheltuieli;este un act de autorizare, prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă să

utilizeze fonduri şi să colecteze venituri, conform prevederilor legale;este un act anual, anul bugetar, ca perioadă de exerciţiu financiar, fiind cel mai potrivit interval

pentru care se poate efectua programarea şi se poate urmări execuţia veniturilor şi cheltuielilor.Prin bugetul public se stabilesc, pe baza unor considerente de ordin economic, politic, social şi

financiar, veniturile care reflectă politica fiscală a statului.Veniturile publice sunt reprezentate preponderent de impozite şi taxe.Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor

fizice sau juridice la dispoziţia statului, în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face, în mod obligatoriu, cu titlul nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului.

Bugetul public este documentul care cuprinde nu numai evidenţierea resurselor băneşti, ci şi modul de repartizare şi utilizare a acestora, prin cheltuieli publice.

Conform prevederilor Legii 500/2002 privind finanţele publice, veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice, finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcţie de subordonare sau integral din venituri extrabugetare se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice în cauză, potrivit normelor privind finanţele publice.

Aceste venituri provin din taxe, chirii, manifestări culturale, valorificări de produse din activităţi proprii sau conexe, concursuri artistice, publicaţii, impresariat, exploatarea filmelor, prestaţii editoriale, consultaţii şi servicii medicale, studii, proiecte, prestări de servicii, lucrări, exploatări ale unor bunuri pe care le au în administrare şi altele.

Cheltuielile publice exprimă relaţiile economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane juridice şi fizice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia. Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinaţia lor. Conform prevederilor Legii 500/2002 privind finanţele publice, finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură astfel: a) integral din bugetul de stat sau din bugetele locale, după caz, în funcţie de subordonare;

3

b) din veniturile extrabugetare şi alocaţiile acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcţie de subordonare;

c) integral din veniturile extrabugetare; d) din fondurile speciale, pentru anumite cheltuieli stabilite de lege a se finanţa din aceste fonduri. Instituţiile publice pot beneficia de alocaţii bugetare nerambursabile, granturi, obţinute în sistem competitiv, pe care le cuprind în buget în scopul realizării unor obiective sau programe în condiţiile legii. Instituţiile publice finanţate integral de la buget varsă veniturile realizate la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, în funcţie de subordonare. Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, în special în domeniul social-cultural, indiferent de subordonare, se asigură atât din bugetul de stat, cât şi din bugetul local.

1.2. Componentele bugetului public

Conform legii finanţelor publice nr. 500/2002, resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume: a) bugetul de stat; b) bugetul asigurărilor sociale de stat; c) bugetele fondurilor speciale; d) bugetul trezoreriei statului; e) bugetele instituţiilor publice autonome; f) bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz; g) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii; h) bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice; i) bugetele fondurilor externe nerambursabile.

Prin aceste componente, bugetul public oferă o imagine de ansamblu a tuturor veniturilor şi cheltuielilor publice ale statului şi constituie, totodată, un instrument de informare a opiniei publice.

În analiza bugetului public se iau în considerare şi fondurile extrabugetare, care au destinaţie specială şi care nu se includ în bugetul de stat. Aceste mijloace se află la dispoziţia organelor de stat, centrale şi locale, ele fiind concentrate în fonduri cu destinaţie specială.

Fondurile extrabugetare lărgesc posibilitatea statului de a interveni în economie, ocolind bugetul, deci, şi controlul parlamentar. În plus, se conturează apariţia unei surse de diminuare a deficitului bugetar, care în prezent este de 0,9 % din PIB.

Bugetul de stat cuprinde resursele financiare care se mobilizează anual prin lege la dispoziţia statului în vederea finanţării acţiunilor social culturale, instructiv – educative, asigurarea apărării ţării, menţinerea ordinii publice, înfăptuirea justiţiei, finanţarea unor investiţii şi a unor activităţi de interes strategic, asigurarea protecţiei şi refacerii mediului înconjurător, asigurarea măsurilor de protecţie socială a populaţiei stabilite prin lege, realizarea programelor de cercetare şi alte acţiuni de interes naţional.

Bugetul de stat este un plan anual al cheltuielilor de stat şi al surselor de acoperire a lor. Proiectul de buget se dezbate anual şi se aprobă de organul legislativ (de Parlamentul ţării, respectiv organele locale ale puterii).

La închiderea exerciţiului bugetar, reprezentanţii puterii executive prezintă rapoarte cu privire la activitatea lor de mobilizare a resurselor şi de efectuare a cheltuielilor, în concordanţă cu legea bugetului. În mod concret, există mai multe documente referitoare la bugetul de stat: în primul rând, se constituie proiectul de lege privind bugetul supus dezbaterilor, urmează legea iniţială a bugetului de

4

stat, urmând apoi legi rectificative ale legii bugetului pentru exerciţiul bugetar precedent şi, în final, legea de aprobare a execuţiei bugetului de stat.

Bugetul de stat are o triplă semnificaţie, în ceea ce priveşte regularizarea economică: ca sistem de finanţare a activităţilor statului, bugetul este expresia unui dat

fundamental al economiei, el reflectând repartiţia veniturilor şi resurselor între sectorul privat şi cel public;

ca sistem de redistribuire a veniturilor de la agenţii cu venituri ridicate la cei cu venituri mai scăzute, bugetul influenţează afectarea resurselor, în favoarea persoanelor fizice cu venituri mici;

bugetul este un sistem de stabilizare conjuncturală şi restructurare economică, prin politica de atragere a veniturilor şi de orientare a cheltuielilor, unele sectoare fiind susţinute să se dezvolte în detrimentul altora.

Bugetul de stat concentrează cea mai mare parte a fondurilor bugetare, iar în structura sa sunt grupate toate veniturile şi cheltuielile publice, ordinare şi extraordinare, în conformitate cu clasificaţia bugetară aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1954/2005. (anexa nr.1)

În conformitate cu Legea nr. 500/2002, se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea la emisiune monetară sau prin finanţare directă de către bănci.

Refinanţarea datoriei publice interne şi finanţarea deficitului bugetului de stat se asigură prin împrumuturi de stat, în condiţiile legii.

Pentru acoperirea temporară a deficitului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice, cu aprobarea Guvernului, poate să emită bonuri de tezaur şi alte instrumente specifice, purtătoare de dobândă şi a căror scadenţă nu poate depăşi sfârşitul exerciţiului financiar. Totalul bonurilor de tezaur şi a altor instrumente specifice aflate în circulaţie nu va depăşi 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat.

Emiterea bonurilor de tezaur şi a altor instrumente specifice se poate face numai în primele 10 luni ale exerciţiului financiar, iar retragerea lor trebuie să se facă, fără a depăşi anul calendaristic în care au fost emise.

O altă modalitate de acoperire a cheltuielilor bugetare şi a deficitului bugetar, este contractarea de împrumuturi, fără dobândă de la Banca Naţională a României.

Banca Naţională poate acorda împrumuturi fără dobândă pentru acoperirea decalajului temporar dintre veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, pe seama resurselor de creditare ale acesteia. Acest împrumut urmează a fi rambursat, până la sfârşitul exerciţiului financiar respectiv, pe seama veniturilor bugetare sau a unui împrumut de stat efectuat în condiţiile legii.

Împrumutul acordat de Banca Naţională a României nu poate depăşi într-un an financiar 10% din totalul cheltuielilor bugetului aprobat, precum şi dublul capitalului acesteia şi al fondului de rezervă constituit.

Constituirea şi utilizarea de mijloace financiare aparţinând statului, în afara bugetului, sunt interzise prin lege.

În cazul excedentului bugetar se prevede constituirea unui fond de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, pentru finanţarea unor activităţi neprevăzute în legea bugetului de stat.

Din excedentul bugetului de stat, rămas după lichidarea integrală a datoriei publice, se rezervă anual o cotă de 50% pentru crearea unui fond de tezaur al statului. Fondul de tezaur al statului se păstrează în contul trezoreriei statului, deschis la Banca Naţională a României şi se utilizează conform legii. Până la utilizare, disponibilităţile fondului de tezaur vor fi plasate sub formă de depozit financiar cu dobândă. În bugetul de stat se înscriu Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, care se utilizează pe bază de hotărâri ale acestuia, în vederea finanţării, potrivit dispoziţiilor legale, a acţiunilor sau sarcinilor nou-intervenite în cursul anului în

5

bugetul de stat şi în bugetele locale, cu menţinerea echilibrului bugetar, respectiv pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale.

Bugetele locale reprezintă bugetele unităţilor administrativ – teritoriale care au personalitate juridică. Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile Legii nr. 500/2002 şi potrivit prevederilor Legii privind finanţele publice locale 189/1998.

Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al Municipiului Bucureşti, întocmeşte buget propriu, în condiţii de autonomie; între bugetele consiliilor locale şi bugetele consiliilor judeţene nu există relaţii de subordonare. Veniturile bugetelor locale se formează din impozite, taxe şi alte venituri, stabilite în condiţiile legii. Din bugetele locale se finanţează, în condiţiile stabilite de lege, acţiuni social-culturale, obiective şi acţiuni economice de interes local, cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a organelor administraţiei publice locale, precum şi alte obiective prevăzute prin dispoziţii legale. Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale se desfăşoară pe baza clasificaţiei bugetare stabilite de Ministerul Finanţelor Publice. La solicitarea consiliilor locale şi judeţene, după caz, prin legile bugetare anuale se pot autoriza unităţile administrativ-teritoriale să contracteze împrumuturi pentru acoperirea cheltuielilor privind realizarea unor acţiuni temeinic fundamentate, prin emisiune de obligaţiuni, cu condiţia ca unităţile respective să poată garanta acoperirea dobânzilor şi răscumpărarea titlurilor respective. În cazurile în care în execuţia bugetelor locale apare deficit temporar, acesta poate fi acoperit, până la încasarea veniturilor bugetare aprobate, pe seama resurselor aflate în contul general al trezoreriei statului. Consiliile judeţene şi consiliile locale se pot asocia între ele, în condiţiile legii, pentru realizarea unor lucrări şi servicii publice de interes local, pe bază de convenţie, asigurându-se şi resursele financiare corespunzătoare. În bugetele proprii ale judeţelor, municipiului Bucureşti şi sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor se poate înscrie fond de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local sau a celui judeţean, după caz, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se poate utiliza pentru suplimentarea unor credite bugetare aprobate prin bugetele locale, în vederea finanţării acţiunilor sau a sarcinilor nou-intervenite în cursul anului. Fondul de rezervă bugetară poate fi majorat, în cursul anului, cu până la 50% din cuantumul iniţial al acestuia aprobat prin buget, din disponibilităţile de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului. Nu pot fi folosite cu această destinaţie disponibilităţile de credite bugetare provenite de la cheltuielile de personal şi de capital. În cazurile în care în bugetele proprii ale unor unităţi administrativ-teritoriale veniturile proprii aprobate depăşesc cheltuielile aprobate, inclusiv rezerva bugetară stabilită potrivit legii, diferenţele se constituie ca excedente planificate ale fiecărui buget local.

În funcţie de cheltuielile şi veniturile prevăzute în cadrul bugetelor locale, deosebim: bugete proprii şi bugete centralizatoare. Bugetele proprii cuprind anumite venituri şi cheltuieli specifice structurii teritorial – administrative respective, în timp ce bugetele centralizatoare regrupează veniturile şi cheltuielile unităţii teritorial – administrative, în ansamblul ei.

Potrivit reglementărilor Ordinului Ministrului finanţelor nr. 1954/2005, structura veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale se prezintă conform clasificaţiei bugetare (anexa nr.2).

Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a sistemului unitar bugetar. Proiectul acestui buget este elaborat de Guvern şi este supus spre aprobare Parlamentului, odată cu bugetul de stat. La nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat sunt regrupate cheltuielile şi sursele de finanţarea ale acestora, aferente activităţii de protecţie socială.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este alimentat din contribuţia pentru asigurările sociale plătită de angajatori, contribuţia celor care beneficiază de bilete de tratament balnear şi de odihnă, contribuţia

6

salariaţilor pentru pensia suplimentară şi alte venituri. Cheltuielile acestui buget vizează protecţia socială şi îmbracă forma pensiilor, trimiterilor la tratament, balnear şi odihnă, indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este gestionat şi administrat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi de Ministerului Finanţelor Publice.

Potrivit reglementărilor Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1954/2005, structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat se prezintă conform clasificaţiei bugetare (anexa nr.3).

Bugetele fondurilor speciale vizează rezolvarea unor probleme de natură economică şi socială apărute în economie şi sunt alimentate din resurse special afectate acestor scopuri. Utilizarea lor a devenit o practică curentă în perioada de după 1990, ele reprezentând circa 20% din resursele financiare publice. Cele mai importante fonduri speciale sunt:

fondul de şomaj; fondul de risc şi accident pentru protecţia persoanelor handicapate; fondul special pentru sănătate; fondul special pentru modernizarea drumurilor publice; fondul special pentru modernizarea sistemului energetic; fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate etc.Potrivit reglementărilor Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1954/2005, structura veniturilor şi

cheltuielilor bugetele fondurilor speciale se prezintă conform clasificaţiei bugetare (anexa nr.4).Bugetul trezoreriei generale a statului cuprinde resursele şi cheltuielile trezoreriei, ca

instituţie, privind activitatea prin care aceasta îşi îndeplineşte funcţiile.Bugetele instituţiilor publice autonome cuprind resursele şi cheltuielile acelor instituţii, care nu

sunt subordonate nici unei alte instituţii de drept public.Potrivit reglementărilor Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1954/2005, structura veniturilor şi

cheltuielilor bugetelor instituţiilor publice autonome se prezintă conform clasificaţiei bugetare (anexa nr.5).

7

CAPITOLUL IIPRINCIPIILE BUGETARE

La baza elaborării şi execuţiei bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale şi bugetelor locale stau următoarele principii prevăzute explicit şi care rezultă implicit din conţinutul Legii privind finanţele publice nr. 500/2002:

principiul universalităţii; principiul publicităţii; principiul unităţii; principiul anualităţii bugetare; principiul specializării bugetare; principiul unităţii monetare;

2.1 Principiul universalităţii.

Acest principiu presupune înscrierea în buget a veniturilor, respectiv, a cheltuielilor în sume absolute. Din această cauză, bugetul de stat mai este denumit şi buget brut.

Practica în materie, fie din raţiuni economice, fie din raţiuni politice, a impus evidenţierea în buget a diferenţelor dintre sursele (veniturile) şi creditele bugetare. În acest caz, avem de a face cu bugete nete. Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unor cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii precise.

2.2. Principiul publicităţii bugetului

Sistemul bugetar este deschis şi transparent, acestea realizându-se prin: a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora; b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora; c) publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie ale acestora; d) mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului bugetului.

2.3 Principiul unităţii

În conformitate cu acest principiu, toate cheltuielile şi veniturile bugetare sunt reunite într-un singur document care este bugetul de stat.

Particularităţile sistemului bugetar au impus, însă, apariţia unor documente anexe, cum ar fi: bugetele autonome, bugetele anexe, bugetele extraordinare sau conturile speciale de trezorerie.

Bugetele autonome se întocmesc de către instituţii publice cu personalitate juridică care au autonomie naţională. Acest tip de bugete nu sunt aprobate în Parlament, aprobarea lor rămânând la latitudinea instituţiei publice respective.

Bugetele anexe sunt aprobate de Parlament, după aprobarea bugetului de stat. Acestea cuprind în structura lor veniturile şi cheltuielile aferente instituţiilor publice fără personalitate juridică. Aceste bugete sunt elaborate în situaţii extraordinare: calamităţi, stări de necesitate, războaie etc.

8

Conturile speciale de trezorerie sunt încasări ce nu reprezintă veniturile bugetare, ci plăţi cu caracter temporar. Legătura acestora cu bugetul de stat se realizează prin intermediul soldurilor acestora. Toate veniturile reţinute şi utilizate în sistem extrabugetar, sub diverse forme şi denumiri, se introduc în bugetul de stat, urmând regulile şi principiile acestui buget, precum şi a celor pentru constituirea, potrivit legii, a fondurilor de stimulare a personalului. Veniturile şi cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic şi ale Fondului special al drumurilor publice se introduc în bugetul de stat ca venituri şi cheltuieli cu destinaţie specială, urmând regulile şi principiile acestui buget.

2.4. Principiul anualităţii bugetare

Decurge din faptul că anul bugetar se suprapune anului calendaristic. În consecinţă, bugetul de stat începe să fie executat începând cu data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. După data încheierii exerciţiului bugetar, veniturile aferente anului încheiat se consideră realizări ale bugetului din anul următor, în timp ce cheltuielile anului încheiat se mai pot efectua numai în măsura în care au fost prevăzute şi în noul buget. În mod concret, toate creditele bugetare neconsumate în anul bugetar expirat sunt anulate odată cu închiderea bugetului la sfârşitul anului bugetar.

Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar.

Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.

2.5. Principiul specializării bugetare

Conform acestui principiu, veniturile bugetare trebuie înscrise în buget şi aprobate de Parlament, pe surse de provenienţă, iar cheltuielile publice ce urmează a se efectua, pe categorii distincte de destinaţie şi în funcţie de conţinutul lor economic.

Individualizarea poziţiilor privind veniturile şi cheltuielile publice, pe baza unor criterii bine definite, semnifică specializarea bugetară. În plus, Parlamentul aprobă nivelul cheltuielilor ca limite maxime, care, pentru fiecare destinaţie, reprezintă credite bugetare. Plăţile de casă se pot efectua, astfel, din conturile deschise fiecărei cheltuieli aprobate, în cadrul limitelor reprezentând creditele bugetare.

Principiul specializării este consfinţit de prevederile Legii Finanţelor Publice nr. 500/2002. Astfel, se prevede că Legea bugetară anuală aprobă pentru fiecare an bugetar lista impozitelor şi taxelor, precum şi a cotelor acestora. Este interzisă perceperea cu orice titlu şi sub orice denumire de contribuţii, directe sau indirecte, cu excepţia celor stabilite prin lege. În ceea ce priveşte creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu, acestea se aprobă prin Legea bugetară anuală, în structura stabilită de această lege.

Respectarea specializării bugetare, prin clasificaţia bugetară, presupune utilizarea creditelor bugetare în cadrul destinaţiilor pentru care s-au aprobat, neadmiţându-se virarea acestora de la un ordonator de credite la altul sau de la un capitol de cheltuieli la altul. Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, la nivelul fiecărui ordonator principal de credite se pot efectua, fiind de competenţa acestuia, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor subordonate.

Legea Finanţelor Publice prevede că, în cazuri excepţionale, se pot efectua virări de sume de la un capitol bugetar la altul al clasificaţiei bugetare, începând cu trimestrul al III–lea al exerciţiului bugetar şi cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.

2.6 . Principiul unităţii monetare

Toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională.

9

CAPITOLUL IIIPROCESUL BUGETAR IN ROMANIA

Procesul bugetar se constituie din ansamblul operaţiilor privind elaborarea proiectului de buget, aprobarea acestuia, execuţia bugetului, încheierea şi aprobarea contului de execuţie, precum şi controlul bugetar.

3.1. Elaborarea proiectului de buget

Potrivit uzanţelor, iniţiativa în materie bugetară are, de regulă, Guvernul. Acesta trebuie să prezinte anual Parlamentului proiectul de lege pentru adoptarea bugetului de stat, însoţit de o expunere de motive şi de o mulţime de anexe şi calcule de fundamentare.

Lucrările pregătitoare sunt efectuate de către Ministerul Finanţelor Publice şi, în paralel, de către ministere, administraţii locale sau alte instituţii publice care îşi pregătesc propriile schiţe de buget.

Potrivit actualei Legi a finanţelor publice [nr. 500/2002], Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte proiectele pentru întregul sistem unitar de bugete, precum şi proiectele de legi pentru aprobarea acestora.

Aceste proiecte de buget se întocmesc de către Ministerul Finanţelor Publice pe baza:a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se

elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii trei ani;b) politicilor fiscale şi bugetare;c) prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere sau ale altor

acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau ratificate;

d) politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;

e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni

sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pe anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată;

g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;

h) posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.Datorită complexităţii deciziei bugetare, elaborarea proiectului de buget reprezintă un proces

iterativ, care presupune un flux informaţional dublu, respectiv de la Ministerul Finanţelor Publice către instituţiile bugetare cu atribuţii în furnizarea bunurilor şi serviciilor publice şi apoi în sens invers.

Lucrările de elaborare a acestor proiecte de buget se etapizează pe baza aşa – zisului calendar bugetar, prevăzut în Legea finanţelor publice, care conţine termene exacte pentru finalizarea fiecărei etape a elaborării bugetului, precum şi obligaţii stricte în sarcina întocmirii bugetului:• până la 31 martie: organele abilitate vor elabora indicatorii macroeconomici şi sociali pentru anul

bugetar căruia îi corespunde proiectul de buget, precum şi pentru următorii trei ani, cu menţiunea că, în măsura în care realitatea o impune, indicatorii respectivi vor fi actualizaţi pe parcursul desfăşurării procesului bugetar;

10

• până la 1 mai: Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi următorii trei ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite;

Calitatea de ordonatori principali de credite o au, în cazul bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetului trezoreriei statului, bugetelor instituţiilor publice autonome, bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetului fondurilor provenite din credite externe şi bugetului fondurilor externe nerambursabile, miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome. Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt, după caz, ordonatori secundari sau terţiari de credite.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităţilor administrativ – teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene. Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică cărora li se acordă fonduri din bugetele locale sunt, după caz, ordonatori secundari sau terţiari de credite.• până la 15 mai: Guvernul aprobă aceste obiective şi limite, după ce le-a analizat, şi informează

comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale macroeconomice şi ale finanţelor publice;

• până la 1 iunie: Ministerul Finanţelor Publice, având aprobarea Guvernului, va transmite ordonatorilor principali de credite o scrisoare – cadru prin care specifică contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern;

• până la 15 iunie: Ministerul Finanţelor Publice comunică ordonatorilor principali de credite eventuale modificări a limitelor de cheltuieli, adoptate de către Guvern în cazul în care schimbarea cadrului macroeconomic impune acest lucru. Pe baza limitelor redimensionate vor fi definitivate proiectele de buget;

• până la 15 iulie: - ordonatorii principali de credite sunt obligaţi să depună la Ministerul Finanţelor Publice

propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii trei ani, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate;

- Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii şi le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat;

- autorităţile administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de transferuri consolidate şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;Începe, de acum, examinarea proiectelor primite la Ministerul Finanaţelor Publice prin

compararea cifrelor înscrise în aceste proiecte cu cele precizate prin limitele de cheltuieli comunicate. Se poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra nivelului maxim al cheltuielilor bugetare pentru fiecare minister, instituţie centrală sau administraţie locală. Desigur că intervin conflicte de interese, se exercită presiuni, fiecare ordonator de credite încercând să obţină un nivel cât mai ridicat al cheltuielilor, iar Ministerul Finanţelor Publice, având grijă de echilibrul de ansamblu şi ţinând seama de priorităţile din programul de guvernare, încearcă să tempereze excesele. În caz de divergenţe, hotărăşte Guvernul.• până la 1 august: ordonatorii de credite îşi definitivează, după soluţionarea divergenţelor, propriile

bugete şi le depun la Ministerul Finanţelor Publice;• până la 30 septembrie: Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget definitivate primite

de la ordonatorii principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare anuale şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern. Proiectul legii bugetului de stat este

11

însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi proiecţia acesteia în următorii trei ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate proiectele de buget, precum şi strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice. Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal – bugetară a Guvernului, precum şi alte informaţii relevante în domeniu;

• până la 15 octombrie: Guvernul dezbate şi definitivează aceste proiecte, ale legilor bugetare şi ale bugetului, şi le înaintează Parlamentului spre adoptare.

Odată cu însuşirea acestor proiecte de legi de către Guvern şi remiterea acestora Parlamentului, se încheie prima etapă a procesului bugetar, aceea privind elaborarea proiectelor de buget.

3.2. Aprobarea bugetului de către Parlament

Procedura dezbaterii şi aprobării bugetului în Parlament diferă de la o ţară la alta, în funcţie de modul de organizare a acestuia (sistem unicameral sau bicameral) şi în funcţie de tradiţie. În ţările cu sistem bicameral, atribuţiile celor două camere pot să fie aceleaşi sau pot fi diferite. De regulă însă camera inferioară are prioritate în materie bugetară, în sensul că este prima care analizează proiectul de buget şi este cea care decide în ultimă instanţă.

În unele ţări, şeful executivului sau ministrul finanţelor prezintă, mai întâi, de regulă, în camerele reunite, raportul asupra proiectului de buget, cu referiri la execuţia bugetului de anul în curs şi proiecţia cifrelor bugetare pentru anul viitor. Uneori acest raport este mult mai amplu, referindu-se la bugetul economic în ansamblul lui şi nu numai la componenta sa financiară. Urmează ca apoi documentele să fie analizate în comisiile camerelor care au dreptul să formuleze amendamente.

În multe ţări însă, inclusiv în România, comisiile permanente pentru buget, ce funcţionează pe lângă cele două camere, sunt cele care primesc mai întâi proiectele guvernamentale spre analiză şi amendare, abia apoi proiectul, cu amendamentele propuse, înaintându-se spre dezbatere camerelor.

În privinţa analizei, dezbaterii, amendării şi aprobării bugetului, în practică există două soluţii:- dreptul Parlamentului de a aproba bugetul aşa cum a fost el întocmit de către Guvern sau de a-l

respinge fără a-i putea aduce amendamente;- dreptul de a-i aduce modificări, propunerile de amendamente făcându-le, de obicei, comisiile

permanente pentru buget. Aceste modificări se fac, în principiu, în sensul reducerii cheltuielilor şi sporirii veniturilor înscrise în proiectul guvernamental şi nu în sens invers. Acolo unde se poate proceda şi invers, legislaţia obligă să se prezinte propuneri adecvate de compensare a reducerii veniturilor sau a sporirii unor cheltuieli.

În România, documentele dezbătute de către comisiile specializate pentru buget, finanţe şi bănci sunt transmise spre avizare şi altor comisii permanente interesate, precum şi compartimentului tehnic – legislativ al fiecărei camere. Aceste organisme au şi ele dreptul de a propune amendamente. Se exercită şi în această etapă puternice presiuni pentru acceptarea unor solicitări de majorare a alocaţiilor de care vor beneficia diferiţi ordonatori principali de credite. La dezbateri, în comisiile camerelor participă şi ministrul finanţelor şi ceilalţi miniştri interesaţi.

Propunerile de amendamente pot să difere de la o comisie la alta. În acest sens, se constituie o comisie mixtă de mediere, iar, în final, cele două comisii reunite întocmesc un raport comun prin care propun acceptarea proiectelor de lege (cu sau fără amendamente) sau respingerea acestora.

Urmează apoi dezbaterea proiectelor în camerele parlamentului. În unele ţări, inclusiv în România, această dezbatere are loc în camerele reunite, după ce, în prealabil, ministrul finanţelor a prezentat raportul asupra proiectului de buget, iar comisiile permanente au prezentat raportul lor comun.

12

În prima fază are loc o dezbatere generală asupra proiectului de buget, la care, reprezentanţii diferitelor grupuri parlamentare, îşi prezintă punctul lor de vedere, opoziţia criticând de obicei proiectul prezentat, iar reprezentanţii puterii susţinând propunerile executivului.

În finalul acestei dezbateri generale, ministrul finanţelor prezintă, în numele Guvernului, poziţia acestuia cu privire la problemele ridicate de către reprezentanţii diferitelor grupuri parlamentare.

Dacă prin raportul lor comun, cele două comisii permanente au propus respingerea proiectului guvernamental, după încheierea dezbaterilor generale, preşedintele şedinţei comune poate cere Parlamentului să se pronunţe prin vot asupra acestei propuneri.

Dacă însă raportul comun al comisiilor a fost favorabil proiectului de buget, cu sau fără modificarea acestuia, atunci se trece la faza a doua a dezbaterilor din şedinţa comună consacrată analizei şi votării legilor bugetare.

Bugetele se aprobă de parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de amgajament pentru acţiuni multianuale.

Potrivit legislaţiei româneşti, dacă legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate de către Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care se referă proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgenţă. Dacă totuşi legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îşi îndeplineşte sarcinile pe baza unor avansuri lunare în limita a 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent sau din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul anterior. Instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea legii bugetare, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.

Legile bugetare anuale adoptate de către Parlament trebuie să fie apoi promulgate de către Preşedinte şi publicate în Monitorul Oficial pentru a putea fi puse în aplicare.

Bugetul, în ansamblui lui, este un document extrem de voluminos, el cuprinzând adesea peste 15.000 de pagini. Ceea ce se publică în Monitorul Oficial este doar Legea bugetului de stat şi respectiv Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, care cuprind circa 20 de pagini de text şi anexele lor.

În articolele Legii bugetului de stat sunt înscrise:- volumul total al veniturilor, cheltuielilor şi a deficitului bugetar, aşa cum au fost acestea aprobate

de către Parlament;- structura veniturilor în raport cu natura şi provenienţa lor;- structura economică a cheltuielilor grupate în cheltuieli curente, cheltuieli de capital şi operaţiuni

financiare, precum şi regulile ce trebuie respectate de către cei care decid în privinţa efectuării acestor cheltuieli;

- structura cheltuielilor în raport cu destinaţiile lor: servicii publice generale; apărare, odine publică şi siguranţă naţională; cheltuieli social – culturale; cheltuieli pentru servicii şi dezvoltare publică; cheltuieli pentru acţiuni economice; pentru fonduri la dispoziţia Guvernului şi pentru cheltuieli aferente datoriei publice;

- transferurile, cotele şi sumele defalcate pentru bugetele locale; veniturile şi cheltuielile Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Toate acestea îşi găsesc detalierea în anexele la legea bugetului de stat, ce fac parte integrantă din legea aprobată, ca de exemplu:

- sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole, subcapitole, paragrafe şi titluri;

- sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finanţare, cu detaliere pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz;

- bugetele ordonatorilor principali de credite li anexele la acestea;- sume defalcate pentru bugetele locale;

13

- categorii de venituri şi cheltuieli aferente bugetelor locale;- veniturile şi cheltuielile Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, detaliate

corespunzător;- alte anexe.

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat cuprinde:- volumul total al veniturilor, cheltuielilor şi excedentul bugetar aferent acestui buget;- structura veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat;- structura economică şi funcţională a cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat;- dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj;- dispoziţii referitoare la Fondul de garantare pemtru plata creanţelor salariale [constituit prin

Legea 200/2006];- reglementări specifice exerciţiului bugetar.

Anexele Legii bugetului asigurărilor sociale de stat cuprind:- sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la

cheltuieli pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz;- sinteza fondurilor alocate pe surse de finanţare şi titluri de cheltuieli;- sume alocate din credite externe detaliate pe capitole, subcapitole, paragrafe, titlrui de cheltuieli,

articole şi alineate, după caz;- programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse;- sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj;- alte anexe.

Astfel, bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor externe nerambursabile se adoptă prin lege.

Bugetele locale se aprobă de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor, judeţelor şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz.

Bugetele instituţiilor publice autonome se aprobă de către organele abilitate în acest scop prin legi speciale.

Bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul creditelor externe, bugetul fondurilor externe nerambursabile se aprobă prin lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite, iar dacă sunt finanţate integral din bugetele de mai înainte, atunci bugetul respectivelor instituţii publice se aprobă de către ordonatorii de credite ierarhic superior al acestora.

Bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri proprii se adoptă de către organul de conducere al instituţiei publice şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior.

Bugetul trezoreriei statului se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

3.3. Execuţia bugetului

Odată legea bugetară aprobată şi promulgată, se trece la cea ce-a treia etapă a procesului bugetar şi anume la execuţia bugetului. Aceasta înseamnă încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor autorizate de către Parlament prin aprobarea legilor bugetare. Sarcina revine Guvernului, care o realizează prin organul său specializat, şi anume Ministerul Finanţelor Publice. În execuţia bugetului sunt implicaţi însă mii de participanţi, atribuţiile acestora, de dispoziţie sau de execuţie, fiind riguros delimitate potrivit principiului separării funcţiilor. Grija principală a acestora este de a asigura încasarea veniturilor cel puţin la nivelul aprobat şi efectuarea cheltuielilor în limitele şi pentru destinaţiile aprobate.

14

Înseamnă că veniturile înscrise în buget reprezintă sarcini minime. Depăşirea acestora (cu excepţia celor extrabugetare) nu reprezintă un act de indisciplină bugetară dacă nu au fost încălcate legile fiscale. Atenţia este deci îndreptată spre identificarea tuturor surselor de venituri şi încasarea integrală a sumelor cuvenite statului, fără săvârşirea de abuzuri fiscale.

În schimb, în cazul cheltuielilor, sumele înscrise în buget reprezintă limite maxime. Efectuarea de cheltuieli peste plafonul aprobat sau pentru alte scopuri decât cele pentru care s-a obţinut aprobarea, reprezintă o încălcare a disciplinei financiare, iar cei vinovaţi sunt sancţionaţi. Aici preocuparea este aceea de a efectua cheltuieli în limitele, condiţiile şi pentru destinaţiile legale, evitându-se deturnările de fonduri, risipa şi abuzurile.

Pentru a se putea trece la execuţia de casă a bugetului, adică la încasarea propriu – zisă a veniturilor şi la efectuarea plăţilor pe seama resurselor bugetare alocate, trebuie efectuate câteva operaţii prealabile. Mai întâi, cifrele anuale aprobate prin lege pentru venituri şi cheltuieli trebuie repartizate pe trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de eşalonarea în timp a cheltuielilor. Urmează apoi deschiderea creditelor sau alimentarea conturilor ordonatorilor de credite, deschise la trezoreria statului, condiţie indispensabilă pentru ca alocaţiile să poată fi folosite. Alocarea resurselor se face în limita creditelor aprobate pe destinaţiile legale, în raport cu gradul de folosire a resurselor puse la dispoziţie anterior. Ordonatorii de credite au obligaţia de a folosi alocaţiile primite numai în limita şi pentru destinaţiile aprobate şi numai pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiei pe care o conduc.

Execuţia de casă a bugetului se realizează fie prin Banca Centrală şi băncile specializate, fie prin instituţii specializate ale Ministerului Finanţelor sau, de cele mai multe ori, printr-un sistem mixt.

În România, execuţia de casă a ugetului a fost asigurată, până în anul 1992, de către Banca Naţională în cooperare cu băncile specializate, iar din 1992 s-a înfiinţat trezoreria finanţelor publice [Hotărârea Guvernului 78/1992], care a preluat execuţia de casă a bugetului.

Fazele şi metodele folosite în execuţia bugetară sunt diferite pentru venituri şi cheltuieli. Există de altfel o delimitare riguroasă între execuţia părţii de venituri şi execuţia părţii de cheltuieli în virtutea interdicţiei de a se efectua plăţi direct din venituri şi în conformitate cu regula non – contractării veniturilor şi cheltuielilor.

Execuţia părţii de cheltuieli ridică probleme mai complexe şi de aceea sunt riguros delimitate fazele ce trebuie parcurse şi competenţele organelor de dispoziţie (ordonatorii de credite) şi a celor de execuţie (casierii sau contabilii plătitori).

Primele trei faze, adică angajarea, lichidarea şi ordonanţarea sunt de competenţa ordonatorilor de credite, iar cea de-a patra, plata propriu – zisă, este realizată de organele de execuţie.

Prin angajarea cheltuielii de către o instituţie publică finanţată din buget se înţelege asumarea obligaţiei acesteia de a plăti în viitor o sumă de bani unei terţe persoane fizice sau juridice. Angajarea trebuie să aibă temei legal. Ea se realizează în cazul achiziţionării bunurilor sau serviciilor prin încheierea unui contract, emiterea unei comenzi sau acceptarea unei oferte. Unele obligaţii se nasc prin adoptarea unei decizii de numire în funcţie, în cazul angajării unui funcţionar public, printr-o hotărâre judecătorească cu titlu executoriu prin care instituţia este obligată să efectueze unele plăţi, sau angajarea poate rezulta din legile adoptate de către Parlament cu privire la introducerea unei noi grile de salarizare pentru bugetari, care duce la majorarea salariilor, cu privire la indexarea salariilor sau acordarea unor compensaţii.

Lichidarea cheltuielii are două faze:- faza în care se constată faptic şi pe bază de acte justificative realizarea operaţiei angajate sau

dispuse în prealabil şi- faza în care se stabileşte suma datorată beneficiarului. În raport cu gradul de îndeplinire a

obligaţiei consemnate cu prilejul angajării prealabile, suma datorată coincide sau nu cu cea stabilită în momentul angajării cheltuielii.

15

Ordonanţarea plăţii se realizează prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de plată adresată casierului, prin care, în urma lichidării, se dispune plata sumei cuvenite beneficiarului. Angajarea şi efectuarea de cheltuieli se aprobă şi se efectuează numai dacă pe documentul respectiv există viza de control financiar preventiv. Pentru cheltuielile consolidate sau cu caracter sistematic, precum plata salariilor funcţionarilor publici sau plăţile în contul serviciului datoriei publice, plăţile se pot efectua fără o ordonanţare prealabilă. Aceasta nu înseamnă însă că statele de plată nu trebuie să poarte viza de control financiar preventiv.

Plata propriu – zisă este obligaţia de achitare a sumei datorate beneficiarului.În execuţia părţii de venituri se respectă, de asemenea, principiul separării funcţiilor, iar

operaţiile care se realizează diferă în raport cu felul veniturilor cuvenite statului.Există astfel, potrivit naturii veniturilor, două feluri de proceduri: proacedurile fiscale şi

procedurile nefiscale.La rândul lor, procedurile fiscale sunt diferite pentru impozitele directe şi pentru cele indirecte.În cazul impozitelor directe, procedurile presupun, în virtutea principiului separării funcţiilor,

două faze şi anume: faza deciziilor administrative şi faza deciziilor contabile.Executată de către aparatul fiscal specializat din subordinea Ministerului Finanaţelor Publice,

faza administrativă comportă trei operaţii tehnice şi anume: aşezarea, lichidarea şi emiterea titlului de percepere.

Aşezarea implică identificarea materiei impozabile, atunci când faptul generator de impozite s-a aprodus, şi evaluarea acesteia. Aşezarea reprezintă o operaţie de maximă importanţă pentru evitarea evaziunii fiscale pe calea clandestinismului sau a subevaluării materiei impozabile.

Lichidarea constă în stabilirea mărimii impozitului datorat de către fiecare contribuabil în funcţie de baza de calcul a impozitului (materia impozabilă evaluată) şi regimul fiscal de impozitare (cotele sau sumele fixe stabilite prin lege pentru unitatea de impunere şi eventualele facilităţi fiscale de care poate beneficia, potrivit legii, contribuabilul). Suma datorată de către fiecare contribuabil reprezintă debitul său fiscal.

Emiterea titlului de percepere a impozitului constă în înscrierea debitului fiscal ce urmează a fi încasat de la fiecare contribuabil într-un act sau dispiziţie prin care se autorizează perceperea propriu – zisă a impozitelor.

Faza execuţiei contabile încheie procedura în cazul impozitelor directe, constând în perceperea propriu – zisă a acestora de către agenţi încasatori sau contabili încasatori ce aparţin trezoreriei statului sau unităţilor ce efectuează cu mandat operaţiile de încasare a impozitelor.

Procedura de execuţie a impozitelor indirecte se caracterizează prin faptul că nu se aplică întocmai separarea funcţiilor. De exemplu, în cazul taxelor vamale, aşezarea, lichidarea şi perceperea se realizează deodată, cu ocazia vămuirii mărfii şi a achitării taxelor vamale stabilite. Aici un rol considerabil îl are plătitorul care întocmeşte declaraţia vamală, organul administrativ verificând exactitatea datelor.

Există şi proceduri nefiscale practicate în unele ţări prin emiterea unui ordin de vărsare sau de încasare prin care datornicul este invitat pe cale amiabilă să-şi achite datoria, în caz contrar fiind sesizată instanţa, sau procedura de încasare forţată, caz în care se emite un titlu executoriu (pentru acele creanţe ale statului care nu au un mod special de încasare).

3.4. Încheierea execuţiei bugetare

Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a urmări şi supraveghea în permanenţă mersul execuţiei bugetului şi de a prezenta rapoarte periodice pentru informarea Guvernului cu privire la starea de echilibru a bugetului.

16

El foloseşte în acest sens dările de seamă contabile trimestriale ale ordonatorilor de credite şi urmăreşte conturile privind execuţia de casă a bugetului prin trezoreria statului.

La încheierea exerciţiului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să întocmească contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele la acestea.

Momentul întocmirii depinde de metoda folosită în realizarea exerciţiului bugetar.Dacă se foloseşte metoda de gestiune, atunci conturile bugetului se închid în ultima zi a anului

bugetar, astfel că în contul general anual de execuţie se vor reflecta veniturile efectiv încasate şi cheltuielile efectuate până la sfârşitul anului. În acest caz, veniturile cuvenite bugetului şi neîncasate şi cheltuielile angajate, dar neefectuate până la sfârşitul anului se transmit în bugetul următor şi se vor reflecta în contul anual al exerciţiului următor.

Dacă se aplică metoda de exerciţiu, atunci contul general anual se va întocmi după expirarea perioadei de prelungire a execuţiei pentru bugetul anului încheiat, el reflectând veniturile şi cheltuielile anului expirat, chiar dacă unele dintre ele s-au realizat după încheierea exerciţiului bugetar.

Conturile anuale de execuţie cuprind:a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale, prevederi bugetare definitive şi încasări realizate;b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale, credite bugetare definitive şi plăţi efectuate.

Prin compararea încasărilor realizate cu plăţile efectuate se poate aprecia starea de echilibru a bugetului încheiat, diferenţa favorabilă apărând ca excedent definitiv, iar cea nefavorabilă ca deficit al bugetului.

Conturile generale întocmite de către Ministerul Finanţelor Publice se prezintă Guvernului spre analiză şi însuşire. Odată însuşite de Guvern, se înaintează până la data de 1 iulie a anului următor Parlamentului spre aprobare.

Ministerul Finanţelor Publice este obligat să întocmească şi să anexeze la contul general de execuţie a bugetului de stat şi contul general al datoriei publice. Acesta cuprinde conturile datoriei publice interne şi datoriei publice externe directe a statului şi situaţiile garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi pentru credite externe primite de către alte persoane juridice.

3.5. Controlul execuţiei bugetare

După primirea contului privind execuţia bugetară, Parlamentul transmite documentul instituţiei supreme de control financiar extern care, în cele mai multe ţări, inclusiv în România, poartă denumirea de Curte de Conturi.

În privinţa contului de execuţie bugetară, Curtea de Conturi efectuează la fiecare instituţie publică controlul ulterior, vizând legalitatea şi realitatea datelor cuprinse în acest document. Ea verifică eficienţa, eficacitatea şi economicitatea execuţiei bugetare, pronunţându-se şi asupra calităţii gestiunii banilor publici la nivelul fiecărei instituţii şi pe ansamblul bugetului. La încheierea verificărilor efectuate prin structurile sale funcţionale, dacă nu se constată ilegalităţi şi prejudicii aduse fondurilor publice, Curtea de Conturi emite actul de descărcare de gestiune a conducătorului (ordonatorului de credite) fiecărei instituţii publice. Dacă se constată operaţiuni ilegale, generatoare de pagube materiale, acestea se recuperează prin organele de jurisdicţie ale Curţii de Conturi.

În final, Curtea de Conturi întocmeşte Raportul public, care stă la baza dezbaterilor în Parlament în vederea aprobării legilor anuale de execuţie a bugetelor publice.

Organizarea şi funcţionarea controlului financiar, în general, asupra execuţiei bugetare, în special, prezintă particularităţi de la o ţară la alta. Important este ca, prin formele concrete de organizare şi funcţionare a controlului financiar, să se evite manifestarea conflictului de interese şi să se realizeze controlul reciproc al puterilor în stat, în sensul că organul care gestionează bugetul (guvernul) să fie

17

controlat şi de o entitate publică exterioară acestuia, aprobarea execuţiei bugetare efectuând-o o altă putere în stat, respectiv forul legiuitor (parlamentul).

Deşi am prezentat controlul ca o etapă distinctă a procesului bugetar, în realitate el este prezent, aşa cum subliniam încă de la început, în toate fazele procesului bugetar, deşi activitatea cea mai intensă se realizează de-a lungul execuţiei bugetare.

Obiectul controlului bugetar îl reprezintă actele de decizie şi de execuţie ale tuturor persoanelor implicate în procesul bugetar, începând cu Guvernul, continuând cu ordonatorii de credite şi terminând cu simplii mânuitori ai banului public. În toate cazurile se urmăreşte respectarea strictă a legilor şi disciplinei bugetare, încasarea integrală şi la timp a veniturilor, prevenindu-se evaziunea, dar şi abuzurile fiscale, cheltuirea judicioasă a resurselor alocate, în limitele şi pentru destinaţiile alocate.

Şi în domeniul controlului bugetar, controlul cel mai eficace este cel preventiv, menit să asigure respectarea legalităţii, oportunităţii şi eficienţa în mânuirea banului public. Cel concomitent, exercitat cu prilejul efectuării plăţii are o eficacitate mai redusă, verificându-se doar dacă operaţiile anterioare de angajare, lichidare şi ordonanţare s-au făcut corect. Controlul ulterior este doar constatativ, prin măsurile şi sancţiunile aplicate putându-se cel mult preveni actele de indisciplină financiară în viitor, existând puţine şanse de a se repara prejudiciile aduse statului prin evaziune fiscală sau prin risipa în cheltuirea banului public.

3.6. Aprobarea execuţiei bugetare

Pe baza raportului privind contul de execuţie bugetară, elaborat de instituţia specializată de control al finanţelor publice, Parlamentul declanşează procedura de dezbatere şi aprobare a acestuia. Mai întâi are loc analiza raportului în comisiile permanente reunite de buget, finanţe şi bănci ale forului legislativ, iar apoi se dezbate în plenul Parlamentului proiectul de Lege privind aprobarea contului de execuţie bugetară.

Cu această ocazie se prezintă de către executiv sinteza evoluţiilor economico – financiare din anul la care se referă execuţia bugetară şi factorii care au influenţat evoluţia acesteia. Apoi are loc exprimarea punctelor de vedere ale formaţiunilor politice reprezentate în forul legislativ, prilej cu care se fac aprecieri privind calitatea gestiunii bugetare comparativ cu prevederile bugetului aprobat. Totodată, se pot avansa propuneri privind modificarea unor legi în vederea creşterii eficienţei utilizării banilor publici. În continuare, se trece la discutarea pe articole a proiectului legii privind aprobarea contului de execuţie bugetară. În conţinutul său, pe lângă articolele privind aprobarea contului respectiv, se pot introduce prevederi referitoare la continuarea verificării de către Curtea de Conturi a anumitor aspecte ale execuţiei bugetare şi raportarea către Parlament a constatărilor rezultate şi a măsurilor legale aplicate.

Votul final favorabil asupra proiectului de lege privind aprobarea contului de execuţie bugetară marchează încheierea etapelor componente ale procesului bugetar.1

1 Manual “Finante Publice”,editia a-IV-a,autori: Iulian Vacarel,Tatiana Mosteanu,Florin Georgescu,Florian Bercea,editura Didactica si Pedagogica,anul2004

18

CONCLUZII

Bugetul de stat este documentul program care face obiectul celor mai complexe dezbateri şi analize asupra situaţiei macroeconomice a unei ţări pentru fiecare an financiar, întrucât prezintă mărimea şi structura veniturilor şi cheltuielilor din cadrul economiei publice, precum şi proiecţia macroeconomică pe o perioadă de 3 ani.De la geneza primelor elemente de finanţe, până în zilele noastre, finanţele au făcut parte integrantă din sistemul relaţiilor sociale şi economice, noţiunea de finanţe suferind de-a lungul timpului schimbări multiple şi profunde, sistemul fiscal stabilindu-se în raport cu organizarea politică.Atunci când în relaţiile financiare una din părţi este statul, organismele sau instituţiile sale, centrale sau locale, avem de-a face cu finanţe publice. Aceste aspecte au constituit criteriile care au stat la baza conexiunii dintre bugetul de stat şi finanţele publice.Structura finanţelor naţionale evidenţiază clar rolul preponderent al bugetului de stat în sistemul finanţelor publice, întrucât majoritatea componentelor sunt în conexiune cu bugetul de stat.Importanţa bugetului de stat în sistemul finanţelor publice decurge din faptul că acesta, în mod direct, asigură autonomia reală a colectivităţilor locale, garantează realizarea efectivă a protecţiei sociale a unor categorii importante din rândul populaţiei şi asigură echilibrul financiar, monetar şi valutar al statului.Rolul primordial al sistemului bugetului de stat la nivel macroeconomic se evidenţiază prin conexiunile dintre acesta şi celelalte elemente componente ale bugetului general consolidat.Rolul semnificativ al finanţelor publice în economie arată că bugetul public cuprinde ansamblul documentelor din sectorul public, ceea ce-i conferă statutul de sistem unitar de bugete format din: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale.Pe de altă parte, bugetul de stat este componenta cea mai semnificativă a sistemului unitar de bugete, prin relaţiile financiare pe care le desfăşoară cu fiecare element al sitemului public. Bugetul de stat cuprinde veniturile şi cheltuielile repartizate prin legea bugetară anuală, care sunt de importanţă centrală. La bugetul de stat se varsă majoritatea impozitelor şi o parte din taxe şi contribuţii, precum şi alte venituri specifice.Odată cu trecerea la economia de piaţă, specialiştii utilizează conceptul de buget general consolidat al statului, care reprezintă întregul sistem bugetar, ce cuprinde toate bugetele ce au legătură cu banii publici.Prin urmare, Bugetul de Stat (BS) este o parte semnificativă a Bugetului General Consolidat al statului (BGC), dacă se ia în calcul faptul că o altă parte a componentelor BGC sunt influenţate tot de BS, fie prin componenta Transferuri între bugete, fie prin alte elemente ale bugetului general.Prin bugetul general consolidat al statului (şi implicit prin bugetul de stat) se permite elaborarea unor politici sociale şi economice coerente, care vizează realizarea echilibrului macroeconomic, în perioadele viitoare.Astfel, reglarea macroeconomică prin bugetul general al statului, şi implicit prin bugetul de stat, se realizează prin dimensionarea echilibrelor sau dezechilibrelor macroeconomice, cu metode moderne ce analizează apariţia de noi tipuri de deficite sau surplusuri ale sectorului public, respectiv deficitul sau surplusul convenţional, primar, operaţional, structural, precum şi deficitul cvasifiscal.

19

Pe baza clasificaţiei bugetare se organizează evidenţa bugetară, asigurându-se înregistrarea, prelucrarea şi furnizarea de informaţii complete pentru toate veniturile şi cheltuielile bugetare, care sunt grupate în funcţie de anumite criterii. Sistemul de venituri şi cheltuieli bugetare constituie baza unei analize detaliate a situaţiei economico-sociale a unei ţări, urmând a se stabili măsurile ce se impun pentru reglarea macroeconomică.

BIBLIOGRAFIE

1. Filip Gheorghe - Finanţe Publice, Ed. Sedcom Libris, Iaşi,20032. Gliga Ioan - Dreptul finanţelor publice, Bucureşti (1992- Ed. Didactică şi Pedagogică; 1994- Ed.

All; 1996-Ed. Economică)3. Ionescu Luminiţa – Contabilitatea instituţiilor publice, Ed. Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti, 20044. Ionescu Luminiţa – Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică locală, Ed. Economică,

Bucureşti, 20015. *** Legea nr 500/2002 a finanţelor publice6. Mihăescu Sorin- Controlul Fiscal, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 20027. Moşteanu Tatiana – Buget şi trezorerie publică, Ed. Du. Style, Bucureşti, 20008. Moşteanu Tatiana – Reforma sistemului fiscal în România, Ed. Didactică şi pedagogică,

Bucureşti, 19999. *** Ordonanţa de urgenţă nr.45 din 5 iunie 2003 privind finaţele publice locale10. Stolojan Theodor şi alţii – Integrare şi politică fiscală europeană, Ed. Infomarket, Braşov, 200211. Şaguna-Drosu Dan – Drept financiar şi fiscal european, Ed. Oscar Print, Bucureşti 1998 (2000)12. Şaguna-Drosu Dan şi alţii – Procedura fiscală, Ed. Oscar Print, Bucureşti , 199613. Vâşcu Barbu Viorica –Bugetul de stat şi agebţii economici, Ed. Didactică şi pedagogică,

Bucureşti, 199714. Vacărel Iulian şi alţii – Finanţe Publice, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 200315. Vacărel Iulian - Politici fiscale şi bugetare în România –1990-2000, Ed. Expert, Bucureşti, 200116. Voinea Gheorghe şi alţii – Impozite, taxe şi contribuţii, Ed. Junimea, Iaşi, 2002 (2004)17. http://www.mfinante.ro/18. http://www.ziare.com/articole/buget+aprobat+200919. http://www.financiarul.com/articol_21132/-proiectul-de-buget-pentru-2009-

mizeaza-pe-impozitarea-companiilor.html

20

21