igiena_apei

IGIENA APEI POTABILE

Metode standardizate separate pentru :

• Apa potabilă

• Apa potabilă îmbuteliată

• Apa de îmbăiere

• Apele de suprafață

• Apele reziduale

Apa potabilă: apa destinată consumului uman. Calitatea trebuie să corespundă

valorilor stabilite pentru parametri de calitate.

Supravegherea calității apei potabile are ca obiectiv protecția sănătății împotriva

oricărui tip de contaminare

Condiții de calitate:

• să fie lipsită de microorganisme, paraziți sau substanțe care prin număr sau

concentrație pot constitui un pericol

• să întrunească cerințele minime prevăzute de lege

Parametrii de calitate urmăriți:• microbiologici• chimici• indicatori

Control igienico-sanitar al apei potabile:

1. Ancheta sanitară a surselor

2. Recoltarea probelor de apă

3. Analiza fizico-chimică

4. Analiza microbiologică

5. metode de laborator utilizate în controlul purificării și dezinfecției apei

6. Interpretarea rezultatelor analizelor de laborator

1. Ancheta sanitară a surselor de apă

1. Cercetarea instalațiilor centrale sau locale de alimentare cu apă: se

desfășoară pe teren (plan de situație cu indicarea amplasării,

funcționalitatea instalației, starea igienico-sanitară, zone de protecție

sanitară a surselor)

2. investigarea mediului înconjurător: controlul sanitar al surselor de apă

(fântâni) trebuie efectuat atât la construire cât și pe toată perioada de

utilizare.


A. ptr. analize fizico-chimică

B. ptr. analize bacteriologică

C. ptr. analize biologică

Diferă în funcție de tipul analizelor:


Se face în sticle cu dop etanș o cantitate de 1 litru.

A. Recoltarea apei pentru analize fizico-chimice

Mod de recoltare:• din rezervoare și cisterne: se introduce sticla direct în apă la o distanță

oarecare de fund sau suprafață• în rețea de distribuție: se curăță robinetul și se lasă să curgă apa timp de

5 minute• din fântâni: de la o adâncime de 10-30 cm sub nivelul apei• de la izvoare: de la punctul de deservire a populației

Probele se însoțesc de o fișă de recoltare:• localitatea de unde s-a făcut recoltarea• felul sursei de apă• temperatura apei și aerului în momentul recoltării• scopul analizei • condiții meteo cu cel puțin 3 zile înaintea recoltării• numele și calitatea celui care a recoltat


Conservarea probelor de apă: ptr. unii indicatori analizele trebuie efectuate în

maxim 4 ore. Dacă nu este posibilă apa trebuie conservată cu 2 cm3 H2SO4 la 1

litru de apă și păstrat la temperatura de 6-10°

A. Recoltarea apei pentru analize fizico-chimice


Se recoltează și se transportă în condiții speciale. Cantitatea necesară este de

100-300 cm3 ptr analize curente și 1-3dm3 analize speciale.

B. Recoltarea apei pentru analiză bacteriologică

Mod de recoltare:• în flacoane de sticlă cu dop sterilizat la căldură uscată• robinetul se sterilizează prin flambare• apa se lasă să curgă 5 minute înainte de recoltare

În cazul apelor clorizate înainte de recoltare se introduc 1 ml de Na2S2O3 6,5%

pentru fiecare 100 ml de apă. Flaconul va fii montat într-un suport metalic,

împachetat în hârtie și se sterilizează. Păstrarea probelor se face la +4°C.


Cantitatea şi punctele de recoltare sunt diferite în funcţie de scopul cercetării:

• pentru analiza apei din bazine naturale, lacuri de acumulare, apei potabile care a

suferit un proces de poluare se recoltează între 100 cm3 -1 litru apă. în flacoane,

lăsând la suprafaţă o cantitate suficientă de aer pentru menţinerea în stare vie a

microorganismelor

• pentru reţeaua de distribuţie apa se recoltează din diferite puncte ale reţelei.

După 10-15 minute de scurgere a apei se trece printr-un fileu planctonic pentru

microorganisme şi se recoltează direct în flacon

• pentru apa potabilă (fântâni, instalaţii centrale) se recoltează între 1-100 l apă.

Analiza se va face în primele 2-4 ore de la recoltare! Dacă nu, probele se

conservă în formol 4%

C. Recoltarea apei pentru analiza biologică


La faţa locului se examinează unele proprietăţi ale apei potabile care pot să

dispară sau se pot modifica în cursul transportului, adică se determină:

proprietăţile organoleptice, temperatura, culoarea, turbiditatea şi concentraţia

ionilor de hidrogen (pH).

C. Recoltarea apei pentru analiza biologică

3. Analiza fizico-chimică a apei

În funcţie de folosinţa lor apele de suprafaţă se clasifică în 3 categorii:

• Categoria I-a se foloseşte pentru alimentarea centrală cu apă potabilă,

pentru industria alimentară si pentru ştranduri organizate.

• Categoria a II-a cuprinde apele de suprafaţă, care se folosesc în

piscicultură, pentru scopuri urbanistice sau pentru sporturi nautice.

• Categoria a III-a se foloseşte pentru irigaţie. în industrie sau pentru diferite

procese tehnologice.

Analiza fizico-chimică a apelor de suprafaţă se face vara, când debitul este cel mai scăzut si impurităţile sunt crescute, iar condiţiile sunt favorabile proceselor de autopurificare.


A. Determinarea proprietăţilor organoleptice ale apei (miros, gust)

• determinări subiective

• sunt indicatori indirecţi de impurificare

a. Determinare a mirosului

Se face senzorial, prin compararea cu un miros cunoscut sau se exprimă în

grade în funcţie de intensitatea lui după o scară.

Determinarea se va face la rece (15-20 C) sau la cald (60°C).

Caracterizarea şi notarea mirosului se face după felul mirosului: aromatic, de

pământ, de mucegai, de peşte, de iarbă cosită sau fân. etc.


A. Determinarea proprietăţilor organoleptice ale apei (miros, gust)

b. Determinarea gustului

Se face senzorial, comparându-se cu un gust cunoscut sau se exprimă în

grade de intensitate. Determinarea se face la cald şi la rece.

Se iau 15 ml apă de cercetat care se ţine câteva secunde în gură (apa nu se

va înghiţi) pentru a putea compara cu un gust cunoscut. In cazul apelor

presupus infectate renunţăm la această probă.

Felul gustului se apreciază: acidulat, sărat, dulce, amar, acru. special, etc.


B. Determinarea proprietăţilor fizice ale apei

a. Determinarea temperaturii apei

• Se va face la faţa locului, fie în proba recoltată, fie direct în bazinul de apă

cu ajutorul unui termometru gradat în zecimi de grad.

• Se introduce direct în apa de cercetat, se lasă 5 minute, apoi se scoate şi se

citeşte temperatura (normal între 7-15°C) pentru apa de profunzime

b. Determinarea turbidităţii apei (substanţele insolubile din apă)

• se măsoară turbidimetric

• rezultatul se exprimă în grade de turbiditate

Definiţie: 1 grad de turbiditate reprezintă tulburarea produsă de 1 mg de pământ de infuzorii în suspensie într-un litru de apă distilată (mg SiCK/dm3).Cantitativ se apreciază gradul de opalescenţă prin comparare cu un lichid cu turbiditate cunoscută. Se foloseşte o scară de turbiditate. în eprubete identice,cu diluţii de la 1 mg-100 mg suspensie pământ de infuzorii / dm3 apă distilată. Se compară apa de cercetat în cantitate egală cu celelalte până ce luminozitatea este aceeaşi.


C. Determinarea proprietăţilor chimice ale apei

I. Indicatori de mineralizare

a. Determinarea concentraţiei ionilor de hidrogen (pH)

Numărul ionilor de hidrogen creşte atunci, când în apă predomină substanţe

acide şi scade când predomină substanţele alcaline.

Apele naturale au valoarea pH-ului în jurul punctului de neutralitate

Determinări:

i. Determinarea cu banda de hârtie indicator: Se execută cu o bandă de hârtie-indicator universal cu o exactitate de aproximativ 0.5 unităţi pH. Pe banda de hârtie se pune o picătură din apa de cercetat şi coloraţia obţinută se compară cu scara de culori.

ii. Determinarea cu ajutorul scării de comparare (metoda Aliamovski): la proba de analizat se adaugă un amestec de soluţii indicator, apoi se compară coloraţia cu scara etalon de comparare.

Apa acidă conţine: acizi, CO:; Apa alcalină conţine: NH3, săruri




b. Determinarea clorurilor din apă (CI)

În apă clorurile se găsesc sub formă de:

• NaCI (clorură de sodiu)

• KC1 (clorura de potasiu)

• MgCb (clorură de magneziu)

• CaCh (clorură de calciu)

Determinări: metoda Mohr

Clorurile din apă sunt precipitate cu azotat de argint (AgNO3) sub formă de

clorură de argint (AgCl2). Excesul de AgNO3 este evidenţiat cu cromat de potasiu

(K2CrO4).

Cl+Ag = AgCl precipitat alb

CrCO4+2Ag = Ag2Cr04 precipitat brun- roşcat




c. Determinarea durităţii apei

Duritatea este un indicator indirect ala gradului de mineralizare al apei şi este

determinată de ionii de Ca, Mg. Fe. Al, Mn, etc. prezenţi în apă. Deoarece ionii de

Ca2 şi Mg2 se găsesc în concentraţii mult mai mari faţă de celelalte elemente,

determinarea durităţii apei se bazează pe dozarea lor.

• Duritatea temporară: este dată de bicarbonaţii de Ca şi Mg. Bicarbonaţii, prin încălzire se transformă în carbonaţi.

• Duritatea permanentă: este dată de celelalte săruri de Ca şi Mg din apă (suflaţi, azotaţi, cloruri).

• Duritate totală: reprezintă totalitatea sărurilor de Ca şi Mg. adică suma celor două durităţi.

Apa cu duritate prea mare: nu face spumă cu săpun, nu fierbe legumele eficient si formează cruste pe vase.




c. Determinarea durităţii apei

Determinarea: se bazează pe formarea unui complex stabil între ionii de Ca şi Mg şi sarea de sodiu a acidului EDTA (etilen-diamino-tetraacetic = Complexon III)Dispariţia ionilor de Ca şi Mg este indicată de indicatorul negru de eriocrom.

Mod de lucru• se introduce într-un vas Erlenmeyer 50 ml apă de analizat• se adaugă 1 ml soluţie tampon I amoniacal• se adaugă 1 vârf de spatulă indicator negru de eriocrom• se titrează cu soluţie complexon III, până când culoarea roşie virează în

albastru.

Duritatea totală = VI x f x 0.561 x 1000/V x 10

Vl=ml soluţie complexon III folosită la titrare f=factorul soluţiei de complexon III V=volumul de apă luat în lucru (50 ml)0,561=cantitatea de CaO în mg care corespunde la 1 grad de duritate.



II. Indicatori de poluare

a. Determinarea amoniacului

Amoniacul se găseşte în apă, fie în stare de amoniac propriu a zis: NH3, NH4 OH. fie sub formă de săruri amoniacale.

Paralel cu determinarea amoniacului este obligatoriu şi examenul bacteriologic şi determinarea substanţelor organice.

Principiu: în prezenţa amoniacului apa se colorează în galben, datorită formării

iodurii-amido- oxi-dimercurice. Când se găseşte o cantitate mai mare de amoniac

se formează un precipitat roşu.

Mod de lucru:

• se iau 10 ml apă de analizat într-o eprubetă

• se adaugă 2-3 picături de reactiv Nessler.

În procesul de impurificare a apei, amoniacul apare în primele zile după

impurificare, deci indică o impurificare recentă şi periculoasă.




b. Determinarea azotiţilor (N02 )

Nitriţii se găsesc în concentraţii mai mari în apele epurate biologic şi în apele

industriale reziduale şi pot avea acţiune methemoglobinizante.

Principiu: constă în dozarea colorimetrică a compusului azotic de culoare roşie care rezultă în urma diazotării unei amine aromatice cu azotiţi în mediu acid.Mod de lucru:

• se iau 10 ml din apa de analizat• se adaugă 0,5 ml alfa-naftilamină + 0,5 ml acid sulfanilic• se agită şi se lasă în repaus 10 minute

apariţia unei coloraţii roz indică prezenţa nitriţilor în apă Sau:• 10 ml apă de analizat• 2-3 picătură de acid sulfuric• 10 picătură de iodură de zinc amidonată în soluţie• se lasă în repaus 10 minute

în caz pozitiv apare o coloraţie albastră.




c. Determinarea substanţelor organice (Oxidabilitatea apei sau Consumul chimic de oxygen, CCO)

Mod de lucru:

• se iau 100 ml apă de analizat

• se adaugă 5 ml acid sulfuric

• se încălzeşte

• se adaugă 10 ml KMn04

• se fierbe 10 minute din momentul începerii fierberii - în acest timp are loc oxidarea

substanţelor organice existente în apa de cercetat

• se lasă să se răcească puţin şi se adaugă 10 ml acid oxalic (care va consuma cantitatea de

KMn04 rămasă în exces după oxidarea substanţelor organice)

• lichidul se va decolora complet şi în soluţie va rămâne un exces de acid oxalic, care s titrează

cu KMn04 până la apariţia unei coloraţii slab roz persistentă

Calcul: CCO în KMn04 mg/l=[(n+n 1) x f-n2] x 0,316 x 1000/100




c. Determinarea substanţelor organice (Oxidabilitatea apei sau Consumul chimic de oxygen, CCO)

n = volumul de KMn04 adăugat la început

nl = volumul de KMn04 consumat la titrare

n2 = volumul de acid oxalic adăugat

f = factorul soluţiei de KMn04

0,316 = cantitatea de KMn04 în mg, corespunzător la 1 ml KMn04 n/ 100



III. Indicatori toxici

Determinarea azotaţilor (NO3 )

Apele cu conţinut mărit de azotaţi pot deveni nocive pentru sănătate, datorită faptulu

că azotaţii sunt reduşi la azotiţi în intestin de către enterobacterii, iar azotiţii se

combină ci hemoglobina formându-se methemoglobină. care produce cianoză

generalizată la sugari sau îi cazuri grave chiar moarte.

Mod de lucru:

• într-o capsulă de sticlă se dizolvă câteva granule de difenilamină în acid sulfuric

• după dizolvare se pun câteva picături din apa de analizat pe suprafaţa soluţiei

• în caz pozitiv apare o coloraţie albastră (în urma reacţiei datorită

difenilbenzoidină)

4. Analiza microbiologică a apei

Reprezintă un complex de examene de laborator cu scopul de a aprecia gradul de

încărcare microbiană a apei, precum şi felul germenilor.

Flora microbiană din apă a fost clasificată în 2 categorii:

• MICROFLORA PROPRIE - se găseşte în orice fel de apă şi este formată din diferitt

bacterii, germeni şi ia parte la procesele de degradare biochimică a substanţelor

organice.

• MICROFLORA DE IMPURIFICARE - pătrunde în sursele de apă din natură şi est

formată din specii microbiene provenite de la om şi animale.

Analizele bacteriologice necesare stabilirii potabilităţii apei furnizate de o instalaţie de aprovizionare cu apă, au fost împărţite în:

• ANALIZE CURENTE - care se execută periodic şi obligatoriu prin determinarea

numărului total de germeni la 37°C şi a numărului de germeni coliformi.

• ANALIZE COMPLEMENTARE - care se folosesc pentru suplimentarea analizelor

curente în cazul obţinerii repetate a unor rezultate nefavorabile.• ANALIZE SPECIALE - care urmăresc cercetarea prezenţei anumitor agenţi potageni

în apă.


Principiul determinării: din fiecare germen se dezvoltă pe mediu de cultură solid o colonie vizibilă.Numărând coloniile, determinăm nr. de germeni din volumul de apă cercetat.

Mersul determinării:• se recoltează apa• se agită flaconul cu proba de apă pentru omogenizare• se fac diluţii zecimale din apa de cercetat (diluţia de 1/10 se realizează introducând un

ml din apa de analizat într-o eprubetă cu 9 ml apă sterilă, iar diluţia de 1/100 prin introducerea unui ml din diluţia 1/10 într-o eprubetă cu 9 ml apă sterilă)

• însămânţarea cu pipeta de 1 ml se introduce 1 ml din apa nediluată şi din diluţiile zecimale în cutii Petri

• se toarnă în cutiile Petri câte 10 ml geloză nutritivă topită şi răcită la 45°C• după solidificarea gelozei se introduc cutiile Petri la termostat la 37°C, se incubează 48

de• după scoaterea de la termostat se numără coloniile crescute

Calculul: Nr. total de germeni în cm3 de apă = n x d/N n = nr. de colonii crescuted = gradul de diluţie N = nr. cutiilor Petri

a. Determinarea numărului total de colonii la 37°C la 1 ml apă


Această analiză completează informaţia privitoare la prezenţa florei de impurificare

obţinută prin determinarea nr. total de germeni la 37°C şi ne indică contaminarea apei

cu conţinut intestinal uman sau animal.

GERMENII COLIFORMI - sunt germeni saprofiţi normali în intestinul uman şi cel

animal, germeni Gram negativi, care prin incubarea la 37°C fermentează lactoza cu

producere de gaze şi aciditate.

b. Determinarea numărului de bacterii coliforme la 1 ml apă (Indicele Coli)


Pentru punerea în evidenţă folosim 3 teste bacteriologice:

1. Testul de prezumţie

Se folosesc - eprubete DURHAM pentru captarea gazelor (cu tuburi de fermentaţie)

sau sticle SOXLETH (ce conţin 50 ml bulion şi 50 ml apă de examinat)

Se fac însămânţări în tuburi cu bulion lactozat (tuburi care în interior au un tub mic de

fermentaţie care captează gazele rezultate din fermentaţie, ca urmare a faptului că

germenii coliformi fermentează bulionul lactozat). Prezenţa gazului de fermentaţie va fi

controlată la 24 ore şi la 48 de ore. După însămânţare tuburile se incubează la 37 C.

Tuburile pozitive vor fi reţinute pentru testul de confirmare..



2. Testul de confirmare

Se face cu scopul de a confirma dacă germenii care au fermentat lactoza sunt germeni

coliformi.

Se folosesc medii speciale solide EMB (cu eozină, albastru de metilen şi bulion). Din

fiecare tub pozitiv la prezumţie se trece o picătură pe un sector dintr-o cutie Petri cu

mediu EMB, apoi se incubează la 37()C şi se urmăreşte la 24 de ore apariţia coloniilor.

Coliformii dezvoltă colonii caracteristice: rotunde, bombate cu un luciu verde metalic.

3. Testul de identificare a Escherichiei coli (E.coli)

Identificarea E. coli este un semn sigur de contaminare a apei cu dejecte umane sau

animale.



Tuburile pozitive de la testul de prezumţie se trec în tuburi de mediul lichid, care

conţine bulion, bilă şi lactoză. Se incubează la 44,5°C timp de 24 ore. la această

temperatură mediul cu bilă inhibând creşterea germenilor coliformi respectiv lăsând să

se dezvolte doar germenii fecali. Apoi se urmăreşte prezenţa bacteriei fie în mediu

solid de cultură fie lichid, specific.


5. Dezinfecţia apei

CLORUL - se foloseşte fie ca atare, fie sub formă de compuşi - care pun în libertate

clorul activ, dezinfectant: se foloseşte fie direct sub formă gazoasă, fie indirect dintr-o

soluţie pregătită în prealabil într-un volum mic de apă.

Se realizează cu ajutorul substanţelor clorigene:

• Hipocloriţii de calciu şi sodiu

• Cloramina – cu un conţinut de 25-33% clor activ

• Clorura de var - un amestec de hipocloriţi de calciu CaCl2, Ca(OH)2 şi conţinut de

25 % clor activ

Timpul minim necesar de contact este 30 de minute


Determinarea clorului activ din substanţe clorigene

Principiu: Clorul eliberat din substanţa clorigenă într-un mediu acid este determinat indirect

prin dozarea unei cantităţi echivalente de iod pus în libertate de către clor. Iodul se dozează

cu tiosulfat de sodiu în prezenţa amidonului.

Mod de lucru: se măsoară 0,5 g substanţă clorigenă, se mojarează şi se introduce într-un

balon cu 20 ml KI. Se agită bine, se astupă şi se lasă să sedimenteze. Din supernatant se iau

5 ml. se introduc într-un balon Erlenmeyer, se adaugă 1 ml acid clorhidric şi câteva picături de

amidon, respectiv amestecul se colorează în albastru brun. Apoi se titrează cu tiosulfat de

sodiu n/l 0 până la decolorarea completă Calcul:

Clor activ mg % = N x 0,355 x 100 / 5 x 10

N = nr. de ml a sol. tiosulfat de sodiu folosiţi la titrare

0,355 = echivalentul în Cl2 al 1 ml sol. tiosulfat de sodiu 1 /100

5 = cantitatea sol. Clorigenă folosită la titrare în ml

100 = cifră pentru exprimare procentuală

Norme igienico-sanitare: o substanţă clorigenă eficientă trebuie să aibă în jur de 25% activ.


Determinarea clorului rezidual

Clorul rezidual este clorul rămas în exces în apă după dezinfecţie (după un interva 30 de

minute). Are 3 forme:

• Clorul Rezidual Liber - reacţionează direct şi imediat cu materia organică şi constituit

din clor elementar (CI:), acid hipocloros (HOC1) şi ioni hipocloriţi (CIO) şi ne ar că

doza folosită a fost suficientă pentru dezinfecţie

• Clorul Rezidual Legat - se găseşte sub formă de cloramine

• Clorul Rezidual Total - reprezintă suma celor două forme mai sus.

Metoda colorimetrică eu ortotolidină - arsenit

Principiu: Se bazează pe reacţia de culoare pe care o dă clorul în prezenţa ortotolid cu

care dezvoltă un compus de culoare galben- verde. Intensitatea culorii este proporţioi cu

concentraţia în clor şi se apreciază faţă de o scară etalon de comparare pregătită din

soluţie de cromat-bicromat, astfel alcătuită încât rezultatul este exprimat direct în mg

CI2/I.


Ortotolidină intră imediat în reacţie cu clorul rezidual liber, iar reacţia cu clo rezidual

legat necesită un timp mai îndelungat.

Arsenitul de sodiu este folosit pentru blocarea reacţiei în momentul dorit, reduc atât

clorul rezidual liber cât şi cel legat

Determinarea clorului rezidual liber:

• într-o eprubetă se introduc 5 ml ortotolidină

• se adaugă 90 ml apă de analizat

• se adaugă 5 ml arsenit de sodiu

• se agită şi se compară cu scara de etalon

Arsenitul de sodiu blochează clorul legat, astfel reacţia de culoare este dezvolt numai de

clorul rezidual liber + substanţele interferenţe (Fe:\ Mn“+, NO2', H2S) şi se notează cu A.


Determinarea clorului rezidual total:

• într-o eprubetă se introduc 5 ml ortotolidină


• se agită şi se compară cu scara de etalon după 5 minute.

Reacţia de culoare este dezvoltată de clorul rezidual total + interferenţele (Fe“\ Mn~ .

NO2', H:S) şi se notează cu B.

Determinarea interferenţelor

• într-o eprubetă se introduce 5 ml arsenit de sodiu


• se adaugă 5 ml ortotolidină

• se agită şi se compară cu scara de etalon

Arsenitul de sodiu blochează clorul liber şi cel legat, astfel reacţia de culoare este dată

numai de interferenţe şi se notează cu C.


Calcul:

• Clorul rezidual liber = A - C

• Clorul rezidual legat = B - A

• Clorul rezidual total = B – C

Clorul rezidual liber trebuie să fie prezent în apa potabilă dezinfectată, deoarece lipsa lui

indică o dezinfecţie insuficientă.

Norme igienico-sanitare: Concentraţia clorului rezidual liber trebuie să fie

• la intrarea în reţea 0,50 mg/l

• la capăt de reţea 0,25 mg/l.

Dacă concentraţia clorului rezidual liber este mai mare, modifică gustul şi mirosul

apei.


Determinarea necesarului de clor pentru dezinfecţia apei

Pentru a efectua clorizarea unei ape în bune condiţii, este necesar a se stabili:

Consumul de clor şi Necesarul de clor.

Consumul de clor

Este cantitatea de clor necesară pentru distrugerea germenilor şi pentru oxidarea

substanţelor organice şi anorganice într-o anumită perioadă de timp şi în anumite

condiţii.

Se exprimă în mg Cl2 într-un 1 de apă.

Necesarul de clor

Este cantitatea de clor care trebuie administrată unei ape ca să rămână în apă un exces

de clor liber (clor rezidual liber), adică doza introdusă trebuie să acopere consumul de

clor al apei şi să lase în exces o anumită cantitate de clor.

Necesarul de clor variază în funcţie de calitatea apei, durata perioadei de contact şi

temperatură.


Dezinfecţia apei din fântâni

Se aplică ori de câte ori constatăm sau suspectăm o impurificare.

Pentru ca dezinfecţia să fie bună şi eficientă este necesar să se respecte o serie dt

condiţii:

• depistarea sursei care poluează fântâna şi neutralizarea ei

• recondiţionarea din punct de vedere tehnic-sanitar a instalaţiei - adică se fac

reparaţiile necesare: se curăţă fundul şi pereţii fântânii

• se determină volumul apei (cunoscând suprafaţa fântânii şi înălţimea stratului

de apă)

• se stabileşte procentajul de clor activ din substanţa clorigenă pe care o vom

folosi îi dezinfecţie


Pentru 1 m3 apă de dezinfectat se folosesc 10 g CI activ

Formula de calcul pentru substanţa clorigenă necesară pentru dezinfecţie:

m = D x V x 100/P

D - doza de clor activ în mg/l sau g/m3

V- volumul apei din fântână în l sau nr m3

P - procentajul de clor activ al substanţei clorigene

Se pregăteşte o soluţie de 1% clor activ în apă, pe care o vom introduce în fântână şi se

lasă în contact timp de 24 ore. Ulterior se extrage apa din fântâna, până când numai

rămâne gust şi miros de clor.

Ozonizarea apei

Ozonizarea apei este o metodă modernă aplicată pentru dezinfecţia apei.

Această metodă de dezinfecţie exclude dezavantajele metodelor prin clor sau substanţe

clorigene, adică după ozonizare apa nu mai are miros şi gust de clor.

igiena_apei

Documents