hultanul de mihail sadoveanu + rezumat

1
HULTANUL Povestirea începe cu descrierea sosirii primăverii în valea Moldovei, când mestecenii înfrunzeau mărunt. Eroul povestirii Iliuţă, zburda ca un căluţ” înfiorat de soare şi încurajat de gazda lui baba Mărgărinta, care începuse să-şi orănduiască grădiniţa. Era când în vârful dealului privind munţii posomorâţi, când în vale, la pârău unde veneau fetele de clăteau cămăşile. Iliuţă umbla şi după Irinuţa, fata gazdei care ducea vaca la imaş ori aducea bobocii la pârău. Când dădea ploaia sau pornea vântul se strecura în ograda lui moş Sava, tatăl babei Mărgărinta, care era rotar, lucra cu tesla ori cu cuţitoaia meşterind schiţe şi ciolane de roate. Intr-o zi îi povesti moşului Sava că numai vrea să se întoarcă la târg şi că vrea să înveţe rotărie. Intr-o dimineaţă, când abia se sculase şi ieşise la soare, le găsi pe Mărgărinta şi Irinuţa văicărindu-se. Mărgărinta îi povesti cum un hultan i-a luat găina cea mare şi neagră din curte. Iliuţă se duse la moş Sava şi îi povesti întâmplarea şi s-au hotărât amândoi să-l caute în pădure şi să-l împuşte. Iliuţă rămăsese uluit când află că hultanul e o pasăre, nu-I nici lup, nici balaur sau vreo altă dihanie. Au stat la pândă toată ziua, dar a reusit moş Sava să-l impuşte şi să culce aprigul duşman la pământ . Iliuţă privea cu ochii în lacrimi în jurul lui şi întelegea că duşmanul lor hultanul , care venise din adâncul cerului şi căzuse fulgerat, nu era o pasăre de rând.

Upload: nicoleta

Post on 30-Jul-2015

20.092 views

Category:

Documents


55 download

TRANSCRIPT

Page 1: Hultanul de Mihail Sadoveanu + Rezumat

HULTANUL

Povestirea începe cu descrierea sosirii primăverii în valea Moldovei, când

mestecenii înfrunzeau mărunt. Eroul povestirii Iliuţă, “zburda ca un căluţ” înfiorat de

soare şi încurajat de gazda lui baba Mărgărinta, care începuse să-şi orănduiască

grădiniţa. Era când în vârful dealului privind munţii posomorâţi, când în vale, la pârău

unde veneau fetele de clăteau cămăşile. Iliuţă umbla şi după Irinuţa, fata gazdei care

ducea vaca la imaş ori aducea bobocii la pârău. Când dădea ploaia sau pornea vântul se

strecura în ograda lui moş Sava, tatăl babei Mărgărinta, care era rotar, lucra cu tesla ori

cu cuţitoaia meşterind schiţe şi ciolane de roate.

Intr-o zi îi povesti moşului Sava că numai vrea să se întoarcă la târg şi că vrea

să înveţe rotărie. Intr-o dimineaţă, când abia se sculase şi ieşise la soare, le găsi pe

Mărgărinta şi Irinuţa văicărindu-se. Mărgărinta îi povesti cum un hultan i-a luat găina cea

mare şi neagră din curte. Iliuţă se duse la moş Sava şi îi povesti întâmplarea şi s-au

hotărât amândoi să-l caute în pădure şi să-l împuşte. Iliuţă rămăsese uluit când află că

hultanul e o pasăre, nu-I nici lup, nici balaur sau vreo altă dihanie. Au stat la pândă toată

ziua, dar a reusit moş Sava să-l impuşte şi să culce aprigul duşman la pământ . Iliuţă

privea cu ochii în lacrimi în jurul lui şi întelegea că duşmanul lor hultanul , care venise

din adâncul cerului şi căzuse fulgerat, nu era o pasăre de rând.