PLACEBO

deHoward Pittman

Dedicaţie

Creatorului Suprem, care în mila Lui nesfârșită, mi-a mai dat o șansă de viață. El s-a îndurat de mine, un păcătos nevrednic. Pe măsură ce această carte se contura în mintea mea, doi oameni au contribuit în mod deosebit la scrierea ei: soția mea, Joyce, care a muncit alături de mine și mi-a corectat cu răbdare greșelile de gramatică și iubitul meu tată, care acum se bucură de Gloria Cerească lângă Domnul și Mantuitorul său, Isus Cristos. Oameni ca tatăl meu, Efraim Pittman, plini de iubire de Dumnezeu, nu se nasc așa de des. E1a fost cel care mi-a adus prima rază de soare. El mi-a sădit în inimăiubirea pentru aproapele meu și credința într-un Dumnezeu care poartă de grijă fiecăruia în parte. Lor le dedic cu umilințăaceastă carte.

Nu pot să trec cu vederea nici pe acel tânăr ciudat, care, pe neașteptate a venit la mine într-o zi și s-a oferit să-mi scrie la mașină manuscrisul original. A trudit trei zile fără a pretinde vreo plată și a refuzat chiar și mâncarea. Când a terminat, a plecat așa cum a venit, mergând pe jos. Nu a acceptat să-i cumpăr nici măcar un bilet de autobuz, iar eu nici măcar nu-i cunosc numele. Nu știu unde locuiește. Dar îl simt aproape de inima mea. Ție, dragă tinere, oricine ai fi și oriunde te-ai afla, îți multumesc. Pentru mine vei rămâne mereu un "ÎNGER" deosebit!

Despre autor

La 3 august 1979 fratele Howard O. Pittman a intrat într-o comă profundă, fiind aproape de moarte, datorită rupturii unei artere și a colapsului venelor prin pierdere de sânge. El a fost readus la viață de două ori de medici și în acest interval de timp duhul lui a fost transportat în sfera cerească unde Dumnezeu i-a arătat multe lucruri despre viața lui, despre starea bisericii, și despre anumite evenimente care se vor desfășura in viitorul apropiat. I s-a îngăduit să cunoască un "Plan in cinci puncte", conform căruia întreaga lume va ajunge sub stăpânirea unui mare guvem mondial și mulți creștini vor fi dați la moarte. “Planul" arată că în cele din urmă, judecata va acoperi întreg pământul. Dumnezeu i-a mai dat o șansă și i-a încredințat un mesaj pentru omenire alcătuit din cinci puncte. În urma acestei experiențe și a mesajului pe care l-a primit, el spune că Biserica din zilele noastre este în mare neorânduială, iar majoritatea oamenilor care o

frecventează, de fapt, se joacă! El consideră că ei nu au nici o "lumină" și cei mai mulți dintre ei nici măcar nu înțeleg ce înseamnă a fi creștin cu adevărat!

Cuvânt înainte

Dictionarul Webster definește "placebo" ca fiind “o medicație prescrisă mai mult pentru vindecarea mintală a unui pacient decât pentru efectul real asupra bolii lui, sau ceva care aduce alinare.” Doctorii spun că atunci când știm că suntem tratați cu placebo, el nu-și mai face efectul. Trebuie să credem că el este un medicament real, cu putere de

vindecare. Când pacientul crede acest lucru el poate fi vindecat prin acest tratament chiar de boli incurabile. În realitate tratamentul cu placebo nu conține nici o substanță, dar este real în mintea pacientului. Pentru ca acest tratament să aibă efect, doctorul trebuie să-și convingă pacientul de actiunea lui binefăcătoare. Prietene, exact acesta este "tratamentul" pe care cei mai mulți dintre cei care se pretind creștini îl folosesc astăzi. Doctorul care administrează acest "medicament" este însuși Satan. El dă "pacientului" o religie siropoasă, o experiență superficială, și-i șoptește la ureche semiadevăruri. Apoi îi spune "pacientului" ca tratamentul este real și este exact ceea ce îi trebuie. “Pacientul" se încrede în păcăleala lui Satan și merge vesel pe calea lui spunând tuturor că el a fost născut din nou, că mântuirea lui este reală, și că aceasta este experiența de care are nevoie. Doctorul Satan va permite “pacientului'' său să frecventeze în continuare orice fel de biserică, să participe la serviciul divin, adică, să cânte, să conducă rugăciunea, să dea învățătură la școala duminicală, și chiar să predice. El va permite "pacientului" să le facă pe toate și să declare orice în legătură cu religia lui "de fațadă", chiar să vorbească despre puterea mântuitoare a lui Isus. Îl va lăsa pe “pacient" să facă tot și să spună tot, cu o singură excepție, și anume: “pacientului'' nu i se va da voie să aibă o trăire conformă cu mărturisirea lui.

“Pacientul" nu vede nici o necesitate pentru alt tip de "tratament", de vreme ce acesta pare să funcționeze bine. Trebuie să creadă ca “medicația" este bună pentru el, ca ea să aibă efect. Pentru ca "tratamentul" să aibă efect el trebuie să se încreadă în două lucruri: în doctor și în puterea de vindecare a medicamentului. Așa se explică de ce acest tip de “medicație" are efect. Ea lucrează prin credința pacientului. S-a dovedit că atunci când "pacientul" se încrede mai mult în priceperea doctorului și în medicație, vindecarea este mai rapidă. Deci cu cât credința este mai mare, cu atât este mai mare lucrarea făcută prin tratamentul placebo. Doctorul Satan câștigă încrederea pacientului'' pentru că s-a dat drept altul. Uneori el vine ca un înger de lumină, iar alteori, se dă drept Dumnezeu. Un lucru este sigur însă: el nu va veni niciodată în numele lui personal. Lucrurile pe care el le trece iute prin fața ochilor "pacientului" sunt impresionante dar sunt întotdeauna false. După ce l-a păcălit pe "pacient" și l-a atras în capcană, caută să-l convingă de efectul deosebit și vindecător al religiei siropoase pe care el se pregătește să i-o dea. El își convinge "pacientul" că trebuie să ia numai ceea ce îi este dat de Doctorul Satan și să nu caute părerea altui medic. Pacientul" nu trebuie să asculte niciodată sfaturile celor care încearcă să-i arate slăbiciunea produsă de acest tip de viață.

Tratamentul placebo din biserica de astăzi este o religie de suprafață, care conține toate elementele adevăratei credințe creștine, doar că aceste elemente sunt superficiale și se opresc la nivelul minții. O astfel de credință este practicată doar prin vorbe, fără să fie trăită și demonstrată prin fapte. Adevarata credință și falsa credință din cadrul cultelor creștine din zilele noastre conțin aproape aceleași elemente. Marea diferență constă în aceea că falsa credință este doar predicată, iar adevarata credință trebuie trăită. Satan a preluat controlul bisericilor locale (vizibile) de astăzi, și cu ajutorul demonilor lui, deține acum controlul peste cea mai mare parte a confesiunilor creștine prin tratamentul placebo. Creștinii știu toți despre Dumnezeu și despre nașterea din nou. Ei știu despre iubirea de aproapele, dar numai câțiva trăiesc cu adevărat aceste lucruri. Majoritatea copleșitoare a așa-zișilor creștini din zilele

noastre sunt doar creștini cu numele și se află la o foarte mare depărtare de adevărata trăire creștină. Ca rezultat, ei nu au nici o putere în viața lor. Ei nu pot trăi o viață de mărturie pentru că nu au primit adevărul de la conducătorul bisericii lor. De aceea ei sunt conduși printr-o minciună. Biblia descrie această stare foarte clar. Cel care slujește lumii nu va putea nicidecum să slujească lui Dumnezeu. Nu uitați că pentru a fi ucenicii lui Cristos, trebuie să fim despărțiți de această lume și sfințiți. Trebuie să trăim credința noastră și nu doar să o predicăm. Dovada acestei stări pe care o au marea majoritate a creștinilor "căldicei" de astăzi, se găsește în Biblie, la Apocalipsa capitolul 3, versetele 14 până la 22. Aceasta este a șaptea sau ultima scrisoare adresată bisericilor. Citez:

,Îngerului bisericii din Laodicea scrie-i: "Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutu zidirii. lui Dumnezeu: ,,Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă ești căldicel, nicirece, nici in clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: "Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic ", și nu știică ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești: și hainealbe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii, și să vezi. Eumustru și pedepsesc pe toți aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te! Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă audecineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine. Celui ce va birui, ii voi da să șadă cu Mine pescaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul. "

Dumnezeu mi-a descoperit că această epistolă a fost scrisă pentru perioada Bisericii din Laodicea. Noi trăim acum chiar în perioada ce precede răpirea Bisericii. Din această epistolă vedem cum creștinii căldicei nu sunt conștienți de starea lor, deși au cunostință de toate elementele adevaratei credințe creștine. Ei presupun că nu mai au nevoie de altceva, căci Doctorul Satan i-a convins de puterea de vindecare a “tratamentului placebo". Întrucât nu li se cere să trăiască o viață de credință, ei nu au nici o temelie. Este o religie doar a intelectului și a cunoașterii la nivelul minții. O astfel de credință, doar intelectuală, înăbușe duhul omului și îi dă voie să practice în viața lui lucruri imorale. El își găsește o scuză prin faptul că merge la biserică și se folosește de minciuna lui Satan - că doar toți fac așa - dar aceasta nu-l poate ajuta. Credința intelectuală dă voie unui om să meargă la biserică duminica și să cânte ,,O, cât îl iubesc pe

Isus". Apoi, în cursul săptămânii el poate ajunge să pună ipotecă pe casa vreunui necăjit. El își scuză fapta arătând ca a fost obligat să

facă așa, pentru că așa este în afaceri. Însă afacerile nu pot fi amestecate cu religia. Religia intelectuală îngăduie orice tip de imoralitate. Ea are întotdeauna o scuză gata pregătită de Doctorul Satan, care este mereu acceptată de cei mai mulți semeni din biserică. Aceasta este starea în care ne găsim și noi astăzi. Adevăratul creștin este mai degrabă o excepție de la regulă. El este privit de creștinii "căldicei" ca un fanatic religios sau o curiozitate și este urât și persecutat de cei din jur. Deși cei mai mulți nu pot spune de ce se poartă cu el așa, ei î1 urăsc cu adevărat. Celui care este creştin cu inima îi spun: “Îmbărbătează-te. Fii optimist. Înaintea ta a fost urât, disprețuit și prigonit până la moarte Mântuitorul. Prin toate acestea, El a rămas neschimbat și a fost primul Biruitor. Vestea bună, prietene, este că și tu poți birui."

Introducere

Tot ceea ce urmează să vă spun acum este adevărat pentru că mi s-a întâmplat mie. Este trist că unii oameni nu pot crede mărturia mea. Nu voi încerca să conving pe nimeni că cele spuse de mine sunt adevărate, nu am fost chemat 1a aceasta. Slujba mea este doar să vă transmit mesajul pentru care am fost însărcinat. Dacă aveți nevoie de acest mesaj, veți simţi autenticitatea 1ui prin puterea Duhului Sfânt.

Ceea ce va urma este un mesaj pe care Dumnezeu mi l-a încredințat pentru voi. Când Domnul mi-a încredințat această sarcină, mi-a spus să merg prin credință, căci El îmi va deschide toate ușile. Îndemnul Lui l-am primit în ziua de 7 mai 1980, dar abia după zece luni de zile am început lucrarea de transmitere a acestui mesaj în cele cincizeci de state și la peste douăzeci de națiuni. Acest lucru părea cu neputință căci nu aveam posibilitatea să suport cheltuielile necesare pentru aceste călătorii. La 7 mai 1980, când Domnul mi-a spus să merg, am demisionat din vechea slujbă și am pășit pe acest nou drum, neavând nimic în afară de credința nestrămutată că El va ști să Își împlinească Cuvântul. Astfel am început o călătorie care avea să dureze trei ani, pentru a duce acest mesaj la toate națiunile. Dacă am putut ajunge în toate cele cincizeci de state și la douăzeci de națiuni străine, într-o perioadă de timp de numai zece luni, a fost numai datorită ajutoru1ui Celui Sfânt. Numai El putea să o facă. Eu nu puteam.

Aș dori mai întâi să vă prezint câteva lucruri despre mine. Prin aceste câteva informații veți înțelege mai bine minunea care a avut loc în viața mea. Trebuie să înțelegeți starea mea spirituală și fizică, pentru a înțelege miracolul pe care l-a săvârșit Dumnezeu cu mine.

M-am născut la 24 noiembrie 1928, ca al șaptelea copil într-o familie cu opt copii. Am crescut într-un cămin creștin. Tatăl meu a fost diacon în biserica timp de cincizeci de ani. La vârsta de doisprezece ani am mărturisit public credința mea și am devenit membru al bisericii. La vârsta de douăzeci și doi de ani m-am dedicat predicării Evangheliei și am intrat la un colegiu pentru a mă pregăti. După o luptă de doi ani, am renunțat la colegiu, și am mers în orașul New Orleans unde mi-am început cariera de apărător al ordinii publice. Această carieră a durat peste douăzeci și cinci de ani și în tot acest timp eu m-am străduit să rămân și un creștin devotat. Astfel am căutat să-mi continuu pregătirea și pe tărâmul credinței și chiar m-am înscris la seminar. O perioadă, în timp ce lucram full time ca polițist și urmam cursurile seminarului, am şi păstorit o biserică.

Capitolul 1

Puterile proprii

Într-o sâmbătă seara, pe la nouă și jumătate, efectuam patrula de rutină într-un cartier mărginaș al orașului New Orleans. Fusese o zi de august îngrozitor de fierbinte. M-am bucurat de scăderea temperaturii adusă de lăsarea întunericului, chiar dacă era vorba de numai câteva grade. La un moment dat, am văzut o mașină cu farurile stinse rulând chiar pe mijlocul drumului. Mergea repede si se indrepta spre mine. Am acționat din reflex și am apăsat ambele frâne ale motocicletei, apoi am urcat peste bordură, exact

când mașina a trecut în viteză pe lângă mine. Am pus motorul în viteza întâi și m-am învârtit în loc. Chiar și gangsterii ar fi fost mândri de cauciucurile mele încinse. Mașina era mare și puternică și m-a lăsat repede în urmă. La o distanță bună față de mine, mașina a părăsit deodată strada principală, luînd-o pe un drum acoperit de praf și s-a afundat pe acest drum izolat. Șoferul știa că în momentul în care mă voi angaja pe acest drum, voi încetini viteza din cauza norilor de praf. Și într-adevăr, când am luat-o pe acel drum de țară, praful a devenit atât de gros, încât a trebuit sa reduc mult viteza. Dar totul a fost spre avantajul meu, pentru că oriunde s-ar fi dus, ar fi lăsat o urmă de praf.

Imediat am ajuns la o fundătură, și am văzut mașina pe care o urmăream parcată în spatele unui copac mare. Mașina era goală și toate clădirile din vecinătate erau în întuneric. Pe partea cealaltă a drumului se afla un bar și mi-am dat seama că șoferul trebuia sa fie acolo. Fără să mă asigur deloc am sărit de pe motocicletă și am intrat în bar, cerând ca proprietarul mașinii să facă un pas înainte. Când mi-am dat seama că intrasem într-o capcană, era prea târziu. Se pare că vizita mea fusese anticipată, întrucât atunci când am intrat, aproape treizeci sau patruzeci de inși au sărit asupra mea și mi-au imobilizat brațele ca să nu mai pot folosi arma. În timp ceBarmanul îi întărâta împotriva mea, unul din oameni a ieșit ca să facă rost de o frânghie. Ei s-au sfătuit ce să facă cu mine și au plănuit să mă spânzure de un copac mare care se afla în fața barului. Un bărbat din mulțime a încercat să-i opreasca și m-am înviorat imediat. Planul meu era sa trag de timp, sperând că își vor da seama ce fac și mă vor lăsa în pace. Planul a eșuat. Între timp, barmanul continua să-i întărâte. În cele din urmă, bărbatul care plecase, s-a întors cu frânghia. Ca să mă scoată din bar, mulțimea trebuia să iasă pe o ușă strâmtă. Trei oameni nu puteau trece pe ea în același timp. Când intrasem în bar, îmi lăsasem motocicleta parcată la intrare, cu motorul mergând. La ieșirea din bar, mulțimea s-a împuținat iar eu am putut să-mi eliberez mâna dreaptă. Trecând pe lângă motocicletă, am apucat microfonul de la stația de emisie și am chemat ajutor prin radio. Atunci s-a petrecut ceva ciudat. O forță necunoscută a pus o teamă în inima celor care mă înconjurau și ei s-au risipit în toate direcțiile. Eu am sărit pe motocicletă și am luat-o din loc exact la timp pentru a auzi dispecerul care îmi răspundea: “Unitatea care cere ajutor... Schimbă poziția ... Nu pot să-ți localizez semnalul."

Acesta a fost doar un incident pe care l-am trăit în cariera mea de polițist. Însă eu m-am confruntat de atâtea ori cu situații disperate din care am scăpat numai pentru ca o mână nevăzută m-a salvat. De fiecare dată am respirat ușurat și am crezut că fusesem “norocos''. Acum, când privesc înapoi, peste cariera mea, pot vedea clar mâna lui Dumnezeu, care a avut în vedere orice împrejurare a vieții mele, pentru ca eu să pot fi astăzi aici să vă aduc acest mesaj.

Capitolul 2

Zile timpurii

M-am născut în timpul unei crize economice, într-o fermă mică dintr-o zonă foarte săracă a statului Mississippi. Tatăl meu, fiind tâmplar, lucra "în afară". Frații mai mari munceau la fermă pentru a asigura hrana familiei. Mama ținea gospodăria și gătea trei mese pe zi. Ne spăla rufele cu mâna ajutându-se de o scândură de frecat. Fierul de călcat era încins la un foc puternic, ca mama să poată călca hainele noastre. Ea obișnuia să spună că dacă ești sărac nu este o scuză ca să fii"soios", așa că trebuia să fim toți curați și plăcuți. Poate veți spune că am fost mai binecuvântat decât mulți copii din vremea mea, de vreme ce am crescut într-o familie creștină. Tata era diacon în biserica locală și a slujit în această funcție cincizeci de ani. Nu l-am auzit pe tata niciodată rostind blesteme. Nu spun că nu le-a rostit, ci doar că nu l-am auzit niciodată rostindu-le. Nu l-am auzit niciodată ridicând vocea la mama, dar am auzit-o pe ea de multe ori ridicând vocea la el. Oricât de ciudat ar părea, tata se străduia să mențină pacea în casă. .

Părinții mei erau din aceia care își luau copiii la biserică și nu doar îi trimiteau acolo. Cu tatăl meu, am avut o relație deosebită. Pentru mine, el a însemnat mai mult decât un simplu tată. A fost cel mai bun prieten al meu. Când aveam probleme deosebite și aveam nevoie de un prieten apropiat în care să mă încred, mergeam mereu la el și el m-a înțeles. Când aveam o nevoie, mi se părea mereu că el era acolo ca s-o împlinească. Oricare ar fi fost cererea mea, el făcea tot posibilul ca să o împlinească. Ca băiețandru, evenimentul săptămânii era mersul la biserică duminica. Acolo, eu și frații mei aveam prilejul să ne întâlnim și să discutăm și cu ceilalți cunoscuți pe care nu-i văzusem toată săptămâna. Eu nu tânjeam după slujba de la biserică, ci după ocazia de a mă juca cu ceilalți copii. Când începea serviciul divin, trebuia să mergem toți înăuntru și să stăm cuminți în timp ce se predica. Foarte adesea păstorul striga în loc să vorbească. Ați fost vreodată nevoiți să stați nemișcați pe una din băncile acelea lucioase ale bisericii mai mult de două ore ? Dacă da, atunci știți la ce mă refer și înțelegeți prin ce treceam. Păstorul acela bătrân pe care-l aveam ... ei bine ... avea atâta putere în plămâni când striga, încât sunetele scoase țâșneau ca o rafală de vânt ce nu se mai termina. Iar eu eram sigur de un lucru - el nu putea spune cu precizie cât este ceasul! Își scotea ceasornicul rotund, de ceferist, și îl așeza pe amvon. După aceea eu nu-i mai vedeam ceasul.

Privind înapoi, îmi dau acum seama ce iubire sinceră era în inima acelui predicator. El dorea ca nimeni să nu ajungă în iad. Ce mult se străduia și pleda pentru fiecare suflet, dar așa de mulți nu-l auzeau. Eu credeam tot ce spunea

acel predicator și tot ce spunea învățătorul meu de școală duminicală. Când ei mi-au vorbit despre Isus, i-am crezut. Când mi-au vorbit despre Moise, David și Avram și toate celelalte personaje din Biblie, i-am crezut. Am crezut că toate acele personaje au existat în mod real și niciodată nu m-am îndoit de autenticitatea acestei învățături. În cursul săptămânii, la școală, profesoara îmi vorbea despre Abraham Lincoln, George Washington, și alți eroi americani, care au fost părinții acestei țări și care și-au adus contribuția la făurirea unei Americi civilizate. Ea ne explica ce făcuseră ei ca noi să avem astăzi ceea ce avem, cea mai mare națiune de pe fața pământului. Nepunând la îndoială niciodată spusele profesoarei, am crezut ca toți acei oameni au fost reali. Cu mintea mea de copil înțelegeam că ei trăiseră cu mult timp în urmă. Ei muriseră de mult și îmi era greu să mă raportez la niște oameni care muriseră de mult. Nu puteam înțelege valoarea și nici legătura vieții lor de demult cu viața mea de astăzi.

Într-o duminică, un evanghelist a venit în biserica noastră și a vorbit despre iad. El a predicat despre flăcările de acolo și le-a prezentat așa de real încât aproape că le simțeam dogoarea. Aveam impresia că simt mirosul cărnii arse și, deodată, ceva despre care vorbea predicatorul s-a raportat la mine. El a vorbit despre osândă, despre focul veșnic, și moartea veșnică. Eu am primit mesajul și am crezut că există iad. Fiind atent la fiecare cuvânt rostit de aceI predicator, în timp ce el continua să vorbească despre iad, mi-am spus că orice s-ar întâmpla, nu trebuie să ajung acolo! M-am hotărât chiar din acel moment, să nu ajung niciodată în situația de a fi osândit să merg în iad. Deși eram doar un băiețel am fost într-adevăr atent la cuvintele acelui evanghelist și ceva a devenit foarte clar pentru mine. În.acea zi, m-am hotărât să mă alătur acelei biserici și să fac tot ce era necesar ca să scap de osânda veșnică a iadului.

Capitolul 3

Timpul pentru placebo

După ce m-am întors din războiul din Coreea, la vârsta de douăzeci și doi de ani, am simțit că Dumnezeu mă chemase să predic. M-am înscris la un colegiu creștin dorind să ajung un lucrător în via Domnului, dar după doi ani de lupte spirituale și îndoieli am considerat că mai mult de atât nu puteam face. Am renunțat la școală și mi-am croit drum către New Orleans City, unde m-am înrolat ca polițist, începând o carieră ce avea să dureze peste douăzeci și cinci de ani. În timpul acestor ani de aplicare a legii, am avut ocazia să lucrez în toate ramurile acestei profesiuni. Am început cu patrula de rond, apoi am lucrat ca anchetator în civil, ca dresor de câini, instructor la academie, comandant, șef de unitate și membru al bordului de administrație. În timpul celor douăzeci și cinci de ani, am servit cinci luni full time la poliția statului Louisiana și trei luni full time detașat cu serviciul la Baltimore, la Departamentul poliției din Maryland. În afară de acești ani, am reușit să aranjez totul astfel, încât să-mi pot continua școala. Criminologia era inclusă în cursurile mele, dar teologia a continuat să mă intereseze în mod deosebit. Am urmat cursurile seminarului și în timp ce îl frecventam am păstorit chiar o biserică un an de zile. În timpul carierei de polițist am rămas un creștin adevărat și devotat. Uneori, în afara orelor de serviciu de la Departamentul de poliție, stăteam la colțul străzilor și împărțeam tractate. Am predicat evanghelia în închisori, am vizitat bolnavi în spitale și chiar am călătorit în orașele din zona limitrofă pentru a predica în incinta tribunalelor. Făcând toate acestea și mult mai multe, am încercat chiar să împart puținul meu cu cei necăjiți.

În timp ce activam ca polițist, am practicat "regula de aur". Chiar atunci când lucram ca ofițer în uniformă la divizia de motociclete și aplicam reguli1e de circulație, am făcut tot ce am putut pentru a respecta "regula de aur". Înainte de a mă coborî de pe motocicletă pentru a mă îndrepta către vehicolul unui contravenient oprit, îmi spuneam: “Dacă m-aș afla în locul lui, cum mi-ar place să fiu tratat?" Mă străduiam să tratez pe fiecare așa cum mi-ar fi plăcut mie să fiu tratat. Am încercat să-mi iubesc aproapele și am căutat să fac tot ce spune Biblia că trebuie să facă un creștin și ... într-o zi am murit. În timp ce am stat înaintea lui Dumnezeu, El a numit viața mea o urâciune. În cele ce urmează vreau să vă spun de ce această viață de slujire a fost calificată de El ca o urâciune. În cursul anului 1973, mi-am petrecut mult timp cu cercetarea Scripturii, încercând să descopăr noi indicii despre lucrarea lui Anticrist.Datorită condițiilor existente în lume, eram sigur că el era pe cale să se descopere. Pe la începutul lui 1974, am primit un mesaj sub forma a cinci vise, care s-au petrecut într-o perioadă de șapte zile. Ele au fost diferite, dar aveau o temă comună. Primul vis l-am avut în noaptea de 30 decembrie 1973. Al doilea vis a fost pe 1 ianuarie 1974. Al treilea, pe 3 ianuarie 1974, iar al patrulea și al cincilea în noaptea de 5 ianuarie 1974. Nu mi-am dat seama de mesajul lor, dar am înțeles că Dumnezeu îmi vorbea. Pentru că eram angajat într-o cercetare aprofundată despre Anticrist, am crezut că acele vise erau un fel de mesaj despre el. Am aflat mai târziu, că ele erau legate de lucrarea supranaturală în care urma să fiu implicat șapte ani mai târziu.

Capitolul 4

Proorocia

După un studiu aprofundat al Scripturii despre Anticrist, în noaptea de 30 decembrie 1973, m-am retras ca să măodihnesc pe la ora unsprezece și jumătate. În acea noapte am avut primul vis, în care m-am văzut pe mine stând într-unbalansoar, legănându-mă încoace și încolo, în timp ce o briză răcoroasă îmi bătea în față. Stăteam așa de confortabil, încâtațipisem și mă simțeam de parcă nu aveam nici o grijă sau nevoie pe lume. Pe un pat lângă mine se afla mama care era pemoarte. Necazul ei nu mă interesa deloc. Nu îmi păsa de ea. Apoi, am simțit o durere ascuțită la degetele de la mâna stângă. Privind în jos din scaunul în care mă aflam, am văzut un câine uriaș, din rasa Marele Danez, care mă mușca de degete. Câinele părea să fie foarte rău, dar nu m-am speriat de el. M-am sculat încetișor și l-am momit către ușa din față. După ce a ieșit afară, am trântit ușa cu putere. L-am auzit fugind în jurul casei îndreptându-se către ușa din spate și în timp ce fugeam prin casă, am ajuns la ușă odată cu el. Când el a început să sară la ușă, am trântit-o cu putere și am proptit-o cu umărul. M-am deșteptat și așa s-a sfârșit primul vis. Două nopți mai târziu am avut al doilea vis în care m-am văzut stând la intrarea unei case cu trei etaje. Era o casă veche, dar eu o vedeam pentru prima oară. Din casă se auzea schelălăitul îngrozitor al unui câine. Am deschis ușa și am intrat. Casa era goală- înăuntru nu erau nici oameni, nici mobilă - iar schelălăitul câinelui continua. M-am uitat în jur dar nu am găsit nimic. Am urcat la etaj și nici acolo nu era nimeni. Urletul câinelui continua ca un bocet și ca o amenințare. La capătul scărilor am vazut o încăpere și am deschis ușa. Înăuntru se aflau doi câini care păreau gemeni, dar aveau culori diferite. Unul era alb, iar celălalt era negru. Erau de talie mică și semănau cu rasa Fox Terrier, sau cu Terrierul Scoțian. Câinele negru zăcea pe o parte de parcă era mort, și câinele alb stătea peste el. Câinele alb lătra și se uita la mine cu o privire rea. Mi-am dat seama imediat ca era foarte rău. Încerca să mă hipnotizeze, însă prin mijloace supranaturale am aflat că era hotărât să mă distrugă, dar nu avea nici o putere asupra mea. Din momentul în care am înțeles că aveam o protecție divină, nu mi-a mai fost teamă. Deodată, câinele a ieșit din încăpere și s-a dus să întâlnească oameni pe stradă. Era mic și nostim, iar oamenii se opreau să-l mângâie. Atunci el îi hipnotiza, iar ei pluteau către un cuptor uriaș și ardeau. Câinele a dispărut repede. M-am întors ca să cercetez mai departe clădirea și am auzit un ciocănit la ușa din față. Când am deschis ușa, acolo stătea cel mai bun prieten al meu. Am fost surprins să-l văd - intră Larry - i-am spus. Când a intrat pe ușă, mi-am dat seama dintr-o dată că nu era pietenul meu, ci era câinele cel alb cu ochi răi, deghizat în prietenul meu. El căuta să mă distrugă, dar eu nu mă temeam. Când a încercat să mă hipnotizeze, l-am hipnotizat eu, iar el a plutit spre cuptor. Masca lui a ars și am văzut că de fapt era câinele alb și rău care râdea de mine. Acesta a fost visul numărul doi.

A trecut o noapte și apoi a venit visul numărul trei în care m-am văzut pe mine mergând pe o potecă ciudată într-olocalitate neobișnuită. În juru1 meu erau munți acoperiți de zăpadă și arbori înalți. Purtam pe umăr un sac cu mâncare pentru câini și mă îndreptam către o casă construită recent, cu aspect de fermă, pe care nu o mai văzusem niciodată. În timp ce mă apropiam, am putut zări ceva printr-o fereastră a casei. În jurul unei mese stăteau mulți oameni și mâncau. Majoritatea erau adulți, dar se aflau și câțiva copii. Deși toți de acolo făceau parte din familia mea, pe cei mai mulți, nu i-am recunoscut. Am recunoscut-o pe cumnata mea care a ieșit afară și m-a invitat înăuntru să mănânc. Am refuzat scuzându-mă că trebuia neapărat să merg în curtea din spate și să dau mâncare la câine. Când am ajuns în curtea din spate, am pus sacul cu mâncarepentru câini pe un raft și am început să o pregătesc pentru un câine. În acel moment, m-a atacat un câine Ciobănesc german. El sărea la mine și căuta să mă muște, dar nu putea. Eu simțeam în jurul meu un scut nevăzut și nu mă temeam. Am continuat să pregătesc mâncarea în timp ce câinele continua să mă atace. Deodată, ca și cum ar fi venit dintr-un gigantic megafon din cer, s-a auzit un anunț care mă informa că' tatăl meu fusese asasinat într-un fel de lovitură de stat. Mesajul nu era în întregime clar. Acesta a fost sfârșitul celui de-al treilea vis.

Acum îmi dau seama că visele îmi comunicau un mesaj special, prin mijloace supranaturale. Nu realizam care era semnificația lor și nici pentru ce îmi erau adresate mie. În noaptea care a urmat celui de-al treilea vis, adică în noaptea a șaptea, am avut ultimele vise, al patrulea și al cincilea. În visul numărul patru, m-am văzut coborând pe o stradă pavată cu pietre de râu, având pe ambele părți niște căsuțe albe și curate. Pe stradă circulau oameni în ambele sensuri. Unii din ei mergeau în grupuri, râdeau și vorbeau. După accent păreau englezi și după aspectul terenului și al arhitecturii se părea că nu mă aflam în America. De aceea, am tras concluzia că mă aflam în Anglia. M-am apropiat de o casă despre care am înțeles că era a mea și am intrat. Înăuntru mi-am văzut familia. Deși nu-i mai văzusem niciodată pe oamenii aceia, știam că ei sunt familia mea. Ei m-au întâmpinat vorbindu-mi cu accent englezesc, după care și-au continuat discuția. Eu am ieșit afară în curtea din spate, unde am fost întâmpinat de Collie, câinele meu. Am început să mă joc cu el și familia mea a ieșit afară să mă privească cum mă joc cu Collie. Chiar în acel moment, a intrat în curte tata pe poarta din spate și pe neașteptate câinele l-a atacat. Am sărit în ajutorul tatălui meu, căutând să îndepărtez câinele. În acest timp ai mei râdeau și aplaudau amuzându-se de atacul câinelui. M-am trezit și așa s-a terminat visul numărul patru.

M-am trezit brusc "ca luat din oală" și am înțeles că prin acele vise îmi vorbea Dumnezeu. Am resimțit un fel de teamă, apoi de îngrijorare. Mă întrebam mereu care era scopul acelor vise. Aproape o oră am cugetat la acel vis și în cele din urmă am adormit iar. După ce am adormit am avut cel de-al cincilea vis.

În acest vis m-am văzut mergând pe o stradă din orașul meu natal. Mă îndreptam către primărie, unde primarul nou ales urma să mă numească într-o funcție oficială, în noua administrație a orașului. Nu știam care va fi această funcție,nici care va fi slujba mea. Când am ajuns la primărie, am intrat în foaier unde erau câțiva oameni ce stăteau și discutau îngrupuri mici. M-am alăturat unui grup și am discutat cu ei despre noul primar. În acel timp a venit și el. Numele lui de familie era White și era medic. Doctorul White a început imediat să-mi explice ce trebuia să fac în conducerea orașului și

care urma să fie slujba mea. Eu nu puteam pricepe ce spunea, iar el părea să se enerveze din această pricină. În acel moment, au intrat în foaier doi politiști negri care aveau cu ei doi câini în lesă. Primarul a spus celor prezenți că cei doi politiști aduseseră doi câini noi de poliție pe care orașul tocmai îi primise și că administrația orașului era foarte mândră de cei doi câini. Tot atunci au evadat câțiva deținuți din închisoarea orașului și s-au îndreptat în grabă chiar către locul unde ne aflam noi. Politiștii au dat drumul câinilor și le-au ordonat să-i prindă pe criminali. După ce câinii au primit comanda, au alergat după criminalii fugari și au atacat câțiva trecători nevinovați. Eu am alergat dupa câini și le-am comandat să oprească atacul. Câinii au ascultat imediat comanda mea și au venit la mine cu cozile între picioare, cu teamă. Doctor White s-a apropiat de mine și a spus: “Avem nevoie de tine să dresezi din nou câinii noștri." Eu am răspuns primarului: "Nu câinii voștri trebuie dresați din nou, ci oamenii vostri." Atunci primarul a început să-mi explice din nou care va fi funcția mea în conducerea orașului. Pentru că tot nu puteam înțelege ce îmi spunea, el mi-a propus să stăm puțin la el în mașină ca să-mi poată explica mai bine oferta lui.Am ieșit din clădire și ne-am îndreptat spre limuzina primarului pe care nu o mai văzusem. În mod ironic, era un Chevrolet, albastru

cu alb, model 1953.Primarul era foarte mândru de mașina lui și spunea că este nouă. M-a invitat să iau loc pe scaunul din față și mi-a

spus că el va sta pe scaunul din spate. În mașină mai era cineva care stătea la volan. Nu-i puteam vedea figura și nici nu mă interesa

deloc cine era. Mi-am pus mâna dreaptă pe spătarul scaunului și mi-am întors capul ca să-l pot vedea pe primar, care, în acel moment,

tocmai intra în mașină. L-am rugat din nou să-mi explice în detaliu slujba și funcția pe care urma să o primesc. Când el a început să

mă lămurească despre acestea, mașina a alunecat înapoi pe o pantă și s-a lovit de un copac. În clipa aceea m-am deșteptat.

Atunci am înțeles că acel vis a fost de la Dumnezeu și prin el mi se încredința un mesaj important pe care eu nu l-am priceput. Când

Dumnezeu lucrează în felul acesta, înseamnă că este vorba de ceva cu totul deosebit. Eu însă nu îmi dădeam seama ce voia să

însemne. Această experiență a fost prea importantă pentru a o trece cu vederea. Dacă Dumnezeu a îngăduit să trec prin ea însemna că

El voia să-mi comunice un mesaj. Am cugetat câteva zile la aceste vedenii de noapte și m-am hotărât să le înregistrez pe bandă. Erau

prea importante și m-am temut că memoria nu le va păstra intacte.

In următorii șapte ani, acele benzi de casetofon au fost ascultate de foarte multe persoane. Nădăjduiam că Dumnezeu va tâlmăci visele mele poate chiar unuia din ascultători. Dar abia după ce s-a petrecut acel eveniment deosebit din viața mea, am primit o interpretare parțială a viselor. Fragmente din aceste vise rămân încă o taină. Interpretările pe care le-am primit vor fi tratate în ultima parte a acestei cărți.

Capitolul 5

Pregătirea

În anul 1978, m-am retras de la Departamentul poliției din New Orleans și m-am mutat cu familia la o fermă din Mississippi de douăzeci și cinci de hectare. În această fermă, am început împreună cu soția o nouă lucrare, oferind azil copiilor necăjiți, neglijați, abuzați și maltratați. În decurs de trei ani am primit în casa noastră treizeci și doi de copii. Cei mai mulți oameni se credeau binecuvântați pentru că aveau familii mici, dar noi ne-am considerat binecuvântați din belșug pentru că în acei trei ani am avut treizeci și doi de copii. În timp ce desfășuram această activitate, eu mai eram încă implicat într-o lucrare a poliției, deși fusesem pensionat. În cadrul acestei lucrări instruiam oameni și câini care să fie folosiți în industria petrolului, peste ocean, pentru a detecta și preveni folosirea drogurilor ilegale în această industrie. Întrucât o parte din sarcinile mele includeau vânzarea acestui program către industria petrolului, trebuia să-mi petrec o mare parte din timp călătorind.

Pe la începutul lui 1979 eram încă nemulțumit de viața mea. Îmi simțeam sufletul gol și-mi dădeam seama că îmi lipsea ceva. Tot timpul meu era ocupat, dar eu eram flămând după altceva și nu știam ce era acel altceva. Fusesem convins că dacă voi face din casa mea un cămin de copii voi afla o satisfacție spirituală. Dar nu a fost așa. În aceea perioadă câțiva prieteni au încercat să mă convingă să intru în politică. Ei credeau că, datorită experienței căpătate în poliție, aș fi bun să candidez ca șerif. Mi-am petrecut toată primăvara și vara lucrând cu toată puterea la campania mea. Însă cu câteva zile înainte de alegerea programată pentru data de 7 august 1979, am fost lovit pe neașteptate de o boală groaznică. În noaptea dinaintea tragediei m-am dus la culcare ca de obicei după ce mi-am făcut un plan pentru a doua zi. Dimineața am avut o ușoară senzație de greață și nu am mai servit micul dejun. Soția m-a întrebat dacă nu aveam de gând să mănânc. I-am răspuns că mă grăbesc la o întâlnire cu niște persoane care urmau să-mi susțină candidatura ca șerif, prin contribuții pentru campanie. Nu știam că în acea zi îmi dăduse întâlnire și Dumnezeu. Biblia spune că omului îi este dat să moară o singură dată. Pe neașteptate, artera principală din trup s-a ruptprovocând o pierdere de sânge masivă. Am fost internat în spitalul local unde s-au început imediat investigațiile pentru alocaliza zona din care provenea pierderea de sânge. Spitalul local era foarte mic și nu avea suficient echipament ca să rezolve cazul meu. Târziu, în după amiaza zilei de 3 august 1979, medicul a intrat în camera unde mă aflam și privindu-l

am înțeles că era îngrijorat. El mi-a spus: .”Domnule Pittman, sunteți foarte bolnav. Aici nu avem nici specialiști, nici aparatură pentru a vă îngriji. De aceea, vă recomand să fiți transferat de urgență la centrul medical regional."

Centrul medical se afla la 72 de km. astfel că nu am fost de acord, spunându-i doctorului că mă simțeam prea epuizat pentru a face față la un asemenea drum. Dorind să mă odihnesc, l-am rugat pe doctor să-mi dea voie să rămân acolo peste noapte și să mă transfere în ziua următoare. L-am rugat să mă lase să-mi revin puțin și i -am spus că voi merge a doua zi. Dar el mi-a replicat că a doua zi nu voi mai fi în viață. Au pregătit imediat o ambulanță, au chemat un paramedic ca să aibă grijă de mine pe drum, și au permis soției mele să mă însoțească. Cam pe la jumătatea distanței pe care o aveam de parcurs până la centrul medical, toate funcțiile mele vitale au încetat brusc. Venele au cedat, împiedicândcorpul să mai primească sângele care întreține viața. Paramedicul m-a considerat mort și a transmis acest lucru prin stația radio. El a cerut spitalului să trimită un medic care să ne întâlnească pe rampă, explicând că poate un medic ar putea să mă resusciteze și să-mi readucă semnele vitale.

La centrul medical, mă aștepta un medic care m-a dus imediat la camera de urgență. Aici în următoarele 24 de ore s-a desfășurat o bătălie disperată pentru a-mi salva viața. O echipă de șase medici a luptat cu disperare să păstreze scânteia de viață în trupul meu. Șapte din acele 24 de ore au fost petrecute în camera de urgență, 7 la chirurgie, și restul la recuperare. Șapte zile au fost petrecute la terapie intensivă. În cursul primelor șapte ore, cât am stat la camera de urgență, au reapărut semnele vitale. După aproape 3 ore de muncă, unul dintre doctori a ieșit afară și a spus familiei mele să se pregătească pentru tot ce e mai rău. Mai târziu a ieșit chirurgul șef, care a spus soției mele că pierdusem o cantitate masivă de sânge și nu puteau opri hemoragia. El a dec1arat că nu au putut localiza zona de sângerare, deși au făcut tot ce era omenește posibil. A arătat că situația era într-adevăr foarte gravă, și nu erau speranțe de supraviețuire.

Pe la miezul nopții doctorul a ieșit din camera de urgență și a spus soției mele că, în cele din urmă, au localizat vasul de sânge rupt și că singura cale prin care puteau opri scurgerea sângelui era prin intervenție chirurgicală. A mai adăugat însă că era imposibil să facă această operație pentru că eram prea bătrân, pierdusem prea mult sânge și nu aș fi rezistat la operație. Din aceste motive, doctorii s-au hotărât să mă ducă la terapie intensivă ca să mă întărească printr-o hrănire specială. Ei sperau că voi rezista până luni. Mai mult de atât, ei lăsau să se înțeleagă că voi avea șansa să rezist la operație. Astfel la miezul nopții am fost dus la terapie intensivă, dar la ora 6 dimineața, semnele mele vitale au dispărut din nou. Medicul șef a ieșit din salonul de terapie intensivă și a spus soției mele că a intervenit altceva. M-au dus la sala de operație unde au lucrat asupra mea alte șapte ore.

Capitolul 6

Minunea

La un moment dat, în timp ce medicii lucrau asupra mea, mi-am revenit și am realizat că eram pe moarte. Am înțeles că viața mă părăsea și că mă ținea în viață doar voința. Fiecare respirație era atât de dureroasă încât mi-am dat seama că trupul meu nu va mai putea rezista. Simțeam că puterea mea cedează cu fiecare inspirație iar după ce inspiram aveam nevoie de același efort ca să expir. Nu era nimic automat. Am înțeles că mă aflam în ceasul morții. Din această vastă întunecime mi-a apărut înaintea ochilor un verset din Scriptură din Epistola către Evrei 9: 27 : ,,Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata " Asta era.

Știind că numai Dumnezeu îmi putea reda viața și că numai El putea schimba ceasul morții, am făcut o rugăciune ciudată. Rugăciunea mea a fost ca Dumnezeu să îmi îngăduie să apar în fața tronului Său și să cer prelungirea vieții mele fizice. În alt loc și în alt timp o asemenea rugăciune ar fi fost neobișnuită, totuși, toate acestea au fost după planul lui Dumnezeu pentru ca în cele din urmă să slujească scopului Său. Gândul de a face o asemenea rugăciune a fost pus în mintea mea de către Duhul Sfânt.

Când mi-am încheiat rugăciunea am auzit o voce. O voce minunată! Nu există cuvinte în limba noastră ca să v-o descriu. Era un glas deosebit de atrăgător care fascina. Timbrul era așa de plăcut că numai datorită lui ajungeai să crezi că cel care vorbește este Dumnezeu. Eu m-am gândit: “Este Dumnezeu! El a auzit rugăciunea mea și acum îmi răspunde!'' Glasul mi s-a adresat: "Nu mai respira. Oprește-te, totul se va termina. Odihnește-te și nu te tulbura." Apoi a continuat spunându-mi că dacă voi asculta, voi avea toate lucrurile pe care le-am dorit vreodată. În acel moment, am început să mă supun și să

reduc efortul de a respira. Era prima data în viața mea când auzeam o voce supranaturală, așa că înțelegeți cât eram de impresionat. Era o voce frumoasă, care nu poate fi descrisă în cuvinte omenesti. Chiar tonul acelei voci te convingea că cel care vorbea era Dumnezeu. Vă închipuiți cu ce plăcere m-am supus poruncii acelei voci, astfel că pentru un moment, nu m-am mai luptat să respir . Apoi, un gând mi-a străfulgerat prin minte: "NU! - acesta nu este Durnnezeu, ci diavolul care căuta să mă facă să-mi pun capăt zilelor." Acel gând mi-a venit în minte așa cum este scris in Epistola lui Iacov: Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. "Acolo în starea în care mă aflam, dincolo de perdeaua de lacrimi, chiar în valea umbrei morții, Satan m-a întâlnit și m-a mințit. Desigur, acea mașinație nu era mare lucru pentru el, întrucât mă mințise toată viața. El mă mințea încă odată în timp ce eram pe moarte. Nimic nu este sacru pentru Satana, tatăl minciunii, căci chiar în locul acela el venea să-mi sugereze că este Dumnezeu.

Acestea sunt tacticile cu care oamenii acestei lumi sunt confruntați în această perioadă dinaintea răpirii Bisericii. Satana este, mai întai de toate, un mincinos. El a mințit-o pe Eva și de atunci continuă să mintă. Partea tristă este că mulți oameni acceptă minciunile lui fără să știe. Remarcați că în situația mea Satana nu a început cu o minciună directă. El a spus că dacă îl voi asculta, durerea fizică se va opri. A fost sincer în spusele lui, dar tot ce a adăugat apoi era minciună. A luat puțin adevăr pentru a da credibilitate spuselor lui, apoi a răsucit totul ca să-i convină, făcând din tot o minciună. De aceea este așa de greu să-l prinzi. În general, el are întotdeauna un mic adevăr amestecat cu o mare minciună.

Capitolul 7

Marea călătorie

Ce s-a întâmplat apoi este așa de neobișnuit că unii oameni pot foarte greu să creadă. De la început vreau să subliniez că știu diferența care există între visuri, vedenii și experiențe reale. De asemenea pot sublinia că dacă nu credeți că Satan și demonii lui sunt ființe reale, atunci vă faceți vouă și Împărăției lui Dumnezeu un mare deserviciu. Căci nu veți

rezista unui dușman dacă nu credeți că el este real. În momentul în care m-am împotrivit Satanei, el a fugit de la mine. Îngerii au fost acolo și au luat duhul meu din trup. Acești îngeri au fost prezenți tot timpul cât Satan m-a ispitit, deș i eu nu am știut aceasta pentru că eram încă în trup de carne. Îngerii nu au încercat să mă ajute până ce eu nu m-am împotrivit Celui Rău cu propria voință. Singurul ajutor pe care l-am avut a fost descoperirea supranaturală pe care mi-a făcut-o Duhul Sfânt că vocea pe care o auzeam aparținea lui Satan și nu lui Dumnezeu. Dacă acceptam, sau nu, să ascult acea voce era alegerea mea.

După ce duhul meu a părăsit trupul, îngerii m-au însoțit și m-au dus imediat în al doilea cer. Nu a trebuit să părăsim camera de spital pentru a intra în al doilea cer. Am pătruns acolo chiar din aceea cameră în care se afla trupul meu, trecând doar printr-un zid dimensional. Era un zid prin care trupul de carne nu putea trece, ci numai duhul. Cititorule, dacă vrei să înțelegi ce s-a întâmplat atunci, trebuie să înțelegi separarea duhului de trup. Ca să știm cum se petrece acest lucru, trebuie să știm cum suntem făcuți noi, oamenii. Biblia afirmă că noi, ființele umane, suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu. Biblia afirmă 3 adevăruri veșnice despre Dumnezeu: numărul 1:Dumnezeu este Duh; numărul 2: Dumnezeu este nevăzut; numărul 3: Dumnezeu este nemuritor. Dacă noi suntem creați după chipul Lui, atunci noi suntem duh, suntem nevăzuți și suntem nemuritori. Prin urmare, atunci când ne uităm într-o oglindă nu vedem ființa noastră reală. Vedem numai trupul, sau vasul de lut, în care trăim. Întrucât toți suntem creați după chipul lui Dumnezeu, ar trebui să fim toți identici cu celuilalți oameni, dacă lăsăm la o parte trupurile noastre pământești, fizice. De aceea, ni s-a dat un suflet pentru a ne separa unul de celălalt, a ne individualiza.

Animalele au și ele un suflet. Singura diferență dintre sufletele lor și ale noastre este că sufletul nostru aparține duhului, iar sufletul lor aparține trupului. Când trupul lor piere, piere și sufletul lor odată cu el. Când trupul nostru piere, sufletul rămâne cu duhul. Când duhul meu a părăsit trupul, sufletul meu l-a însoțit. Consider că cea mai simplă modalitate de a identifica sufletul ar fi să spunem că el este personalitatea cuiva. Deși la un moment dat am fost departe de trupul meu, eu mi-am păstrat individualitatea, sau personalitatea. Mi-am păstrat toate facultățile. De fapt, ele au fost mult sporite.

În timp ce ne mișcam prin acel perete dimensional înăuntrul celui de-al doilea cer, m-am găsit pe mine însumi într-o lume complet diferită, o lume cum nu mi-am imaginat vreodată. Acea lume era populată de ființe spirituale la fel denumeroase ca nisipul mării. Acele ființe erau demoni, sau îngeri căzuți și aveau mii de aspecte și forme. Chiar cei cu forme și aspecte asemănătoare se diferențiau prin coloritul lor divers. Mulți demoni erau cu forme sau aspecte umane și mulți alții semănau cu animalele lumii noastre. Alții aveau forme și aspecte cumplit de hidoase. Unele forme erau atât de scârboase că aproape mi s-a făcut greață. Când am ajuns în al doilea cer, am știut imediat în ce direcție trebuie să merg ca să ajung la al treilea cer unde era Dumnezeu. Nu-mi dau seama de unde știam acest lucru, dar așa era. De asemenea știam că pentru a căpăta răspuns la rugăciunea mea, trebuia să apar înaintea Tatălui Ceresc. Eram conștient că atât eu cât și îngerii care mă escortau călătoream în lumea spiritelor sub protecția Duhului Sfânt. Să nu vi se pară ciudat că îngerii

aveau nevoie acolo de protecția Duhului Sfânt, căci ne aflam în al doilea cer. În al doilea cer se află acum tronul Satanei. Satan nu este încă în iad, deși iadul va fi destinul lui final.

Toate spiritele din acea lume erau conștiente de prezența noastră și de protecția pe care ne-o acorda Duhul Sfânt. Ca să înțelegeți de ce era necesară acea protecție, voi da o referință biblică care arată cum a fost arătată puterea lui Satan în al doilea cer. Daniel cap. 10 spune că Dumnezeu a trimis un înger pentru a-i duce un mesaj lui Daniel. Datorită importanței acestui mesaj, Satan nu voia ca el să fie transmis. Pentru a ajunge la Daniel, îngerul trimis de Dumnezeu din al treilea cer trebuia să străbată al doilea cer. Satan și-a trimis pe unul dintre prinți sau dintre căpeteniile de seamă ca să-l oprească pe înger. Îngerul trebuia să lupte și nu o putea face singur și, din această cauză, el a trebuit să ceară întăriri. Dumnezeu a trebuit să trimită pe unul din arhanghelii Lui, pentru a-l ajuta pe mesager și, chiar și în această situație, au fost necesare douăzeci și una de zile. După ce îngerul a transmis mesajul lui Daniel, i-a amintit că va trebui să lupte iar la întoarcere, când va trece din nou prin al doilea cer.

În timp ce ne mișcam prin acea lume, am fost foarte dezamăgit de faptul că escorta mea nu mă ducea în d irecția celui de-al treilea cer, unde se afla Dumnezeu. În schimb, ne îndreptam spre direcția opusă. În timp ce ne mișcam din loc în loc, în acea lume, am învățat multe lucruri despre demoni.

În acea lume a spiritelor făceam lucrurile diferit de cum le facem aici în lumea fizică. De exemplu, nu comunicam prin cuvinte, ci mai degrabă comunicam cu mintea. Era ca o proiectare a cuvintelor noastre prin undele gândului și primirea răspunsului se făcea în același fel. Cu toate acestea, eu puteam să mă gândesc la mine fără să-mi proiectez gândul, dar am descoperit că aceasta nu mă avantaja, căci îngerii îmi puteau citi gândurile.

În acea lume puteam auzi sunete diferite, dar nu le auzeam cu urechile, ci le percepeam cu mintea. Când călătoream, o făceam mai mult într-un fel pe care eu îl numesc "viteza gândului". Acest fel de călătorie însă nu-mi dădea nici o senzație de mișcare. Îngerul spunea încotro mergem și ne și aflam acolo. Alteori nu călătoream în felul acesta. Odată când am fost conștient de mișcare a fost atunci când m-au adus înapoi în lumea fizică pentru a vedea acolo lucrarea demonilor. Călătoria noastră în acea lume semăna cu o plutire pe nor. Încă mai am acea senzație de mișcare.

Nu vă lăsați amăgiți de nimeni, demonii sunt foarte reali. Biblia face mai multe afirmații despre demoni decât despre îngeri iar în Luca 11: 24-26 se arată că demonii sunt răi. Marcu 5: 8,9 arată cât de numeroși sunt și Matei 10: 1 arată că ei sunt duhuri necurate. Matei 12: 26-28 afirmă că ei se află sub comanda lui Satan și Matei 8: 28, 29 arată că ei îi pot poseda pe oameni.

În lumea demonilor există o împărțire a puterii ca în cadrul armatei, unde totul este structurat în funcție de ranguri și ordine. Anumiți demoni poartă titlul de prinț, care desemnează întotdeauna pe demonul însărcinat cu conducerea unui principat. Un principat este un teritoriu, o arie, un loc, sau un grup care poate fi atât de întins încât să cuprindă o națiune sau poate fi atât de mic încât să aibă o singură persoană. Când Satan trasează o sarcină unui prinț, el dă prințului autoritatea de a acționa în numele lui și de a folosi orice mijloace pentru a-și îndeplini sarcina. I

În timpul călătoriei pe care am făcut-o în al doilea cer, îngerii mi-au arătat diferitele tipuri de demoni. Fiecare din aceste tipuri îmi era arătat, cu indicarea domeniului de specializare. Am descoperit curând că în lumea demonilor nu existau "practicieni generaliști" (cu 0 singura exceptie). Demonii sunt cu toții experți în domeniul lor particular. Fiecare demon are câte un singur domeniu în care excelează. Există însă o singură excepție. Există o anumită categorie de duhuri rele care sunt total diferite de celelalte. Ele au fost identificate mai întâi de Isus în Matei 17: 21 ca fiind un soi diferit . Domeniul lor de acțiune îl explic în detaliu în cartea mea intitulată "DEMONUL MISTER".

Capitolul 8

Demonii

În timp ce mi se arăta fiecare tip de demon, am descoperit repede ca există o anumită ordine socială, sau ranguri. Cei care se aflau în vârful ierarhiei aveau forme asemănătoare oamenilor. Pe măsură ce ne îndreptam către cei din c1asele sau ordinele de jos, vedeam demoni cu aspecte și forme tot mai diferite. Unii semănau cu niște ființe din mitologia greacă - jumătate animal și jumătate om. Alții semănau cu animalele din lumea noastră. Iar alți demoni aveau forme și aspecte atât de dezgustătoare că nici măcar nu vi-i puteți imagina. Duhurile care se află în vârful ierarhiei sunt demonii de război. Ei sunt "crema cremei" lui Satan. Ei se mișcă în al doilea cer și chiar în aceasta lume fizică după voia lor călătorind întotdeauna în grupuri, niciodată singuri. Pe oriunde mergeau aceștia, ceilalți demoni se dădeau la o parte din calea lor. Demonii războiului aveau aspect omenesc. Ei arătau ca și oamenii, dar aveau o statură gigantică. Erau înalți (cam 2,5 m până la 3,65 m), robuști și minunat clădiți. Semănau oarecum cu atleții giganți. Toți demonii de război erau de culoarea bronzului. (În descrierea mea despre lumea spiritelor nu am putut să prind toate aspectele și formele diferitelor ordine de ființe spirituale pe care mi s-a îngăduit să le văd. Există mult mai multe ordine decât am putut cuprinde eu în această

descriere. O descriere detaliată a lor și a activităților pe care le desfășoară fiecare, se găsește în cartea mea "DEMASCAREA LUCRĂRII CELUI RĂU")

Al doilea tip de demon puternic care mi-a fost arătat avea de asemenea formă umană și semăna cu oamenii obișnuiți. Toți demonii repartizați acestei arii de lucru păreau că se situează pe locul al doilea ca importanță . Șeful acestui grup este demonul de lăcomie și cuprinși în această grupă sunt demonii de ură, poftă, ceartă, și alți câțiva.

Al treilea tip de demoni foarte puternici mi-a fost descoperit sub aspecte șI forme mixte. Unii aveau forme umane,alții erau jumătate oameni, jumătate animale iar alții semănau numai cu animalele. Acești demoni erau experți în domeniulartelor tenebroase precum vrăjitoria și alte domenii înrudite cu ea. Tot din acest grup făceau parte demonii de spaimă și demonii de autodistrugere ca și ceilalți demoni care știu să imite perfect duhurile celor răposați și se manifestă ei înșiși înlumea fizică ca fantome. Demonii acestui grup sunt cei care îi controlează pe închinătorii lui Satan din această lume.

Când am ajuns la cel de-al patrulea grup sau ordin, toți demonii din acest grup au fost arătați cu forme diferite de cele omenești. Unii aveau aspectul unor animale cunoscute, iar alții aveau aspectul unor animale necunoscute. În acest grup erau demonii de crimă, de brutalitate, de sadism și alții care se află în spatele masacrelor.

În timp ce ne mișcam mai departe spre partea de,jos a ierarhiei către capătul formelor morbide, unii demoni erau atât de scârboși încât înfățișarea lor producea greață. În acest grup erau demonii răspunzător i de perversiunile sexuale. Ei sunt așa de disprețuiți de confrații lor încât par mereu că se ascund atât în cel de-al doilea cer cât ți în lumea fizică. Ei nu se asociază cu alți demoni în afară de cazul în care au de împlinit o sarcină.

Se afla acolo și un alt grup de demoni pe care l-am putut vedea, dar nu-mi amintesc prea mult despre domeniul lor de acțiune. El mi-a fost îndepărtat din minte în mod intenționat și nu mi s-a îngăduit să aflu sau să rețin prea multe despre acest grup. Nu știu nici măcar unde se află pe scara ierarhică și nici înfățișarea lor nu mi-a fost arătată. Nu cunosc bine care este aria lor de acțiune, totuși, sunt conștient de influența lor puternică asupra carnalului. Se pare că acest grup misterios de demoni acționează diferit de ceilalți și este folosit numai în cazuri și situații speciale pe care nu le-am înțeles. Nu mi s-a permis să rețin prea multe în memorie despre acest grup deosebit de demoni. Mi s-a permis să rețin numai atât cât vă relatez acum și chiar acest lucru, este foarte vag.

De asemenea sunt conștient că acești demoni deosebiți sunt mult mai greu de abordat decât oricare din cei deja prezentați. Se pare că marea lor putere constă în abilitatea de a rămâne anonimi în lucrarea lor asupra ființei umane. În cadrul acestui grup se află demonul care poate să se manifeste la oameni ca o formă de epilepsie. Nu sunt sigur, dar se pare că și alți demoni din alte grupuri au abilitatea de a imita epilepsia. Nu știu dacă demonii provoacă epilepsia, așa cum se spune, dar îmi amintesc clar că ei pot imita aceasta boală în ființele omenești.

La un moment dat în timpul plimbarii prin al doilea cer, am privit demonii în cadrul grupului de care aparțineau și am avut un sentiment îngrozitor. Imediat ce am pătruns în al doilea cer m-am simțit coplesit și apăsat de ceva morbid. Nu știam care este cauza. Cu acea ocazie am aflat că îngerul îmi putea citi gândurile, pentru că mi-a spus imediat: "Sentimentul acesta neplăcut pe care îl ai, este produs de faptul că în această lume nu există iubire." A fost ca un șoc. Vă puteți imagina toți acei demoni slujind unui stăpân pe care nu-l iubesc și stăpânul domnind peste ființe pe care nu le iubește? Mai rău decât atât, acești tovarăși lucrează împreună o veșnicie și nici măcar nu se iubesc unul pe altul.

Am început să reflectez cum ar fi lumea noastră fizică -numită și primul cer – fără iubire. Dacă Dumnezeu nu ar fi adus iubirea Lui în lumea noastră, atunci am fi trăit într-o atmosferă fără iubire, ca în al doilea cer. Prin Dumnezeu care ne-a dăruit iubirea Sa, noi suntem în stare să întoarcem acea iubire și apoi să ne iubim unul pe .celălalt. Cum ar fi căminul vostru sau comunitatea voastră dacă ar fi lipsite total de iubire?

Când am înțeles că printre demoni nu exista nici o iubire, m-am întrebat care este motivația pentru zelul lor. Ce îi face să lucreze din greu, ca să îndeplinească ordinele așa de repede? Ei nu se iubesc unul pe altul, și totuși împlinesc aceste ordine așa de repede și cu atâta zel încât orice organizație militară de pe pământ ar fi mândră să aibă angajați așa de loiali și ascultători. Poate avea motivația lor vreo legătură cu judecata și sentința care îi așteaptă ? Se pare că de la prima lor răzvrătire care a avut loc cu atâtea epoci în urmă, când erau în al treilea cer, ei au primit un loc unde nu se mai pot răzvrăti. Indiferent de motivații, ei par să exceleze în tot ce fac, în timp ce își exprimă furia asupra cărnii. Se pare că singura lor distracție este să creeze necazuri oamenilor. Deși mi s-a îngăduit să merg printre ei și să-i privesc în timp ce lucrau, multe lucruri nu mi-au fost explicate clar sau lămurite. Anumite lucruri pe care le-am văzut nu mi s-a îngăduit să le rețin în memorie. Știam că demonii din ordinul superior detestau prezența mea și s-ar fi împotrivit la aceasta, dacă nu aș fi fost sub protectia Duhului Sfînt. La un moment dat, unul dintre demonii de război a venit drept spre mine și mi-a rânjit în față, dar eu nu m-am clintit pentru că nu mi-a fost teamă. Știam că nu cu mine trebuia el să se lupte, ci cu Cel care mă adusese, cu Duhul Sfânt. Demonii din ordinul de mijloc păreau că mă ignoră total și-și vedeau de treaba lor, de parcă nu aș fi fost acolo. Cei din ordinul inferior păreau să manifeste o ușoară teamă față de mine, sau față de îngerul care mă escorta, dar demonii din ordinul superior nu se temeau nici de mine nici de îngeri.

Escorta m-a informat că urma să văd cum are loc un proces de posedare a unei ființe omenești de către un demon.Pentru aceasta am fost dus înapoi prin zidul dimensional care separă al doilea cer de lumea fizică. Astfel că ne-am aflat iar în spitalul în care se găsea trupul meu, dar într-o altă încăpere. Încăperea părea a fi biroul unui funcționar. Se aflau acolo

mese, scaune și farfurii cu mâncare. Într-un colț al biroului erau un bărbat și o femeie tânără care râdeau și discutau. Ei nu mă puteau vedea nici pe mine, nici pe îngeri, deși ne aflam la o distanță foarte mică. Aproape că îi puteam atinge cu mâna. Puteam auzi și înțelege fiecare cuvânt pe care îl spuneau. Ei credeau că sunt singuri și în timp ce râdeau și conversau, nu erau conștienți de creatura hidoasă care stătea între ei. Aspectul și forma acestui demon erau așa de oribile, încât am recunoscut imediat că este din grupul inferior, cel al demonilor de perversiune. Îngerii, demonii și cu mine, eram în duh în acea încăpere și ne dădeam seama de tot ce se întâmplă. Cei doi tineri nu erau conștienti de prezența noastră, pentru că se vedeau numai pe ei. Întrucât eram în duh, noi comunicam tot cu mintea. Nu am dat o atenție deosebită cuvintelor pe care le rosteau cei doi. Toată atenția mea era ațintită asupra demonului. Arăta oribil. Era ca o broască verde, foarte mare, umflată și murdară. Această creatură s-a mișcat încet până la fața bărbatului, și brusc, ca o pală de fum, a dispărut prin figura bărbatului, ca și cum ar fi pătruns prin porii pielii. Când demonul a intrat în bărbat, îngerul a spus: “ S-a făcut." Îngerul a început să-mi explice cum anume a fost posedat acest om. El a spus: Demonul s-a făcut doritor și atractiv omului."

Apoi îngerul mi-a arătat că oamenii au o voință proprie și suverană, peste care demonul nu poate trece. El mi-a mai arătat că îngerii nu pot trece peste această voință suverană a omului. Nici Durnnezeu nu va viola aceasta voință. Noi suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu, de aceea, ni s-a dat o voință suverană și dreptul de a ne alege propriul destin. Nu mi s-a permis să rețin tot ce am aflat de-a lungul călătoriei mele.

Îmi amintesc vag că există anumite situații, prin care demonilor li se dă voie să posede sau să intre în copiii mici. Se pare ca numai demonii de mister sunt singurii cărora li se permite să facă acest lucru. Din câte îmi amintesc, acest lucru poate să se întâmple numai datorită unor împrejurări neobișnuite. Dupa câte mi-au spus îngerii, peste nouăzeci la sută din cazurile de activitate demonică în ființele umane sunt limitate la acei oameni care sunt sau au depășit vârsta când pot da socoteala de faptele lor.

În timpul acestei discuții cu îngerul, el mi-a arătat că celor care sunt copiii lui Dumnezeu li s-a dat putere peste toți demonii și îi pot scoate afară, totuși, această putere este bazată pe credința creștinului. Ea are efect numai când creștinul are suficientă credință pentru ceea ce face. Sunt unii creștini care au primit daruri deosebite în acest domeniu. Ei au fost chemați în mod special de Duhul Sfânt la o slujbă de eliberare, iar cei chemați la o asemenea slujbă au primit de asemenea darul deosebirii duhurilor. Când cineva poruncește demonilor este foarte important să știe cu ce duh are de-a face. În cazurile rare de posedare demonică la copii, este nevoie de un efort special și de cunoaștere divină în fiecare caz pentru a-i elibera. Un asemenea caz a fost relatat în Biblie în Matei 17: 14-21.Toți creștinii posedă capacitatea de a porunci demonilor.

Îngerii însoțitori au dorit ca eu să văd activitatea demonică în lumea de afară. Am fost dus atunci în afara spitalului prin peretele de cărămidă, direct pe străzile orașului. Am fost uimit privind activitatea oamenilor în lumea fizică. Îi vedeam agitându-se cu problemele cotidiene, ignorând cu totul faptul că erau urmăriți de ființe din lumea duhurilor. Am fost uluit privind oamenii și m-am îngrozit când am văzut demonii sub toate aspectele și formele mișcându-se în voie printre oameni. Apoi am aflat că demonii nu au putere să lucreze în viața unei persoane împotriva voinței ei, dar nici îngerii nu pot face Iaceasta. Fiecare creștin născut din nou are un înger păzitor și înainte ca viața lui să se termine, se poate ca o întreagă armată de îngeri să îl aibă în grijă. Am aflat că îngerii păzitori se luptă pentru noi, dar nu pot lupta pe tărâmul voinței noastre. Lupta pe care o duc ei este ca un fel de ocrotire a părții noastre"oarbe", a unei laturi pe care nu o putem vedea. Ei se opun demonilor când aceștia vin împotriva noastră în afara tărâmului voinței noastre. Dar nu se pot împotrivi demonilor când ei vin împotriva noastră prin propria noastră voință. Noi suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu, și asemenea Lui, avem o voință suverană.

Am aflat că demonii pot lupta cu îngerii dacă trebuie, dar preferă să nu o facă. Le este mai ușor și mai sigur să ne distrugă prin propria noastră voință, unde îngerii nu pot să intervină, dedit sa mearga in afara vointei noastre, unde trebuie să lupte personal cu îngerii. Din această cauză, demonii și-au dezvoltat o mare îndemânare în domeniul înșelăciunii. Ei se misca prin vietile noastre prin prefacatorie si viclenie si caută ca noi să nu știm nimic despre activitatea lor.Am aflat că nu toți demonii se află în al doilea cer. Există unii demoni înspăimântători care se află înlănțuiți în iad. (El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia, ci și-au părăsit locuința”. - Iuda 6). Totuși, în prezent, Satan și oștirea lui de demoni nu sunt în iad. Nici nu vor să fie acolo. Nu mi s-a îngăduit să văd iadul și nici să văd demonii înlănțuiți. Știu însă că acești demoni înlănțuiți au depășit limitele domeniului lor.

Dumnezeu în înțelepciunea Sa a îngăduit lui Satan și demonilor anumite hotare sau limite în cadrul cărora ei pot acționa. Ei nu au voie să depășească limitele impuse de Domnul, totuși demonii înlănțuiți din iad au făcut aceasta. Pentru că au trecut dincolo de restricțiile stabilite de Domnul, ei se află acum în acel loc de osândă.

Biblia arată acest fapt în multe locuri, mai ales în epistola lui Iuda. De fiecare dată când Satan acționează dincolo de acele limite, trebuie mai întâi să primească permisiunea de la Dumnezeu. În cazul lui Iov, i s-a acordat permisiunea, dar în cazul lui Petru nu i s-a dat voie. Demonii care lucreaza în copiii care sunt sub vârsta la care pot da socoteala de faptele lor, au voie să facă acest lucru numai dupa obținerea unei permisiuni speciale. Nu mi s-a arătat clar ce situații trebuie să existe ca Dumnezeu să acorde această permisiune, deși era clar că permisiunea este acordată în anumite împrejurări. Autorizația de a acționa în copii sub vârsta la care pot da socoteală de faptele lor este rar acordată. În majoritatea cazurilor, lui Satan i se respinge această autorizație specială, dar în aceste vremuri din urmă ne putem aștepta la o creștere puternică a activității demonice, atât la adulți cât și la copii. Despre această activitate demonică sporită ne-a prevenit Domnul în Marcu 13: 22 când a' vorbit despre minunile nemaîintâlnite pe care le vor face proorocii mincinoși în zilele din urmă. Este greu de înțeles pentru ce Domnul îngăduie demonilor să lucreze prin copii, dar întrucât fiecare s-a născut în păcat, există întotdeauna acest potențial care poate fi exploatat de Cel Rău.

Pentru că prin activitatea lor au încălcat limitele îngăduite de Domnul Isus, demonii care se află înlănțuiți în iad nu au obținut aceasta autorizație. Faptele lor ilegale sunt amintite în Geneza 6: 2-5. Întrucât ei au acționat fără permisiunea Domnului, au fost pedepsiți. O osândă deosebită pentru Diavol și demonii lui este rânduită pentru sfârșitul vremurilor și este amintită în Apocalipsa 20: 1-3. Iazul de foc a fost creat pentru Diavol și demonii lui ca moarte veșnică. În această perioadă trebuie să veghem la săgețile arzătoare ale lui Satan de înșelăciune și ispită care sunt îngăduite în limitele permise de Domnul. Există o limită de timp stabilită de

Domnul în care demonii pot acționa, și această perioadă de timp nu s-a terminat încă. În calitate de creștini, avem puterea să-i legăm prin autoritatea lui Isus, totuși, această legare nu este permanentă. Noi nu putem să-i aruncăm în iad, pentru că numai Dumnezeu poate face aceasta. De aceea este foarte important.pentru cineva care tocmai a fost eliberat să fie instruit cum se cuvine, pentru a rămâne în Domnul ca nu cumva să fie chinuit din nou. Un creștin poate alunga demonii dintr-o persoană pierdută, dar dacă acea persoană nu devine mântuită și nu rămâne pe calea Domnului, va exista posibilitatea ca demonii să se întoarcă. (Vezi Matei 12: 43- 45)

Demonii sunt ființe spirituale reale, individuale, care manipulează tot ce este rău în lume. Aceasta mi s-a arătat întimp ce mă aflam în lumea duhurilor călătorind pe străzile unui oraș și privind cu oroare cum demonii își împlineau sarcina lor de corupere a oamenilor.

Deși oamenii sunt ființe spirituale, ei sunt limitați de trupuri fizice. Marea bătălie spirituală care se dă astăzi este între spiritul omului și forțele spirituale ale răului conduse de Satan care se luptă pentru controlul și manipularea trupurilor noastre fizice. Duhurile noastre luptă prin credință și prin voința noastră suverană, în timp ce diavolul și îngerii lui luptă prin înșelăciune, viclenie și ispită. Nu vă lăsați amăgiți în privința acestui război sau a armelor implicate, pentru că Scriptura este clară și lămurită în privința ambelor. Eu am avut posibilitatea de a-i vedea pe acești demoni luptându-se ca să aibă controlul asupra trupului omenesc.

Poate vi se pare că omenirea este imens covârșită de aceste duhuri pentru că ele pot să vadă și să audă tot ce gândim, spunem sau facem, în timp ce noi suntem total incapabili să percepem ceva din activitățile lor. Este foarte greu să te lupți cu un dușman pe care nu-l poți vedea, auzi, sau simți, dar cât timp vă încredeți în Domnul, nu aveți de ce să vă temeț. Uneori chiar și cel mai puternic creștin se poate îndoi de existența și de activitatea lor și atunci pentru ei totul este mult mai simplu. Cu toate acestea, omul nu a fost lăsat fără apărare. Fiind creat după chipul lui Dumnezeu, asemenea Lui, omul are o voință suverană si nici un duh nu poate viola această voință fără permisiunea persoanei însăși. Din această cauză, demonii și-au dezvoltat o mare pricepere de a înșela. Principiul lor de bază este de a face ca ceva rău să pară cât mai atrăgător, mai frumos, și nepericulos încât persoana ispitită să lase garda jos și să accepte orice poate fi folosit pentru a cădea în păcat. Odată ce cineva este înșelat, este ușor după aceea să-l menții în înșelăciune. În cazul posedării, devine mai ușor pentru demon să-și mențină controlul.

O altă mare apărare o are omul în îngerul păzitor.Îngerul păzitor nu este repartizat tuturor oamenilor, ci numai celor mântuiți, care aparțin lui Dumnezeu. Nici îngerii pazitori, nici demonii nu pot încălca voința omului. Cea mai importantă activitate a îngerului păzitor este de a ocroti individul în afara voinței lui suverane. Cea mai puternică armă a omului este Cuvântul lui Dumnezeu. În descrierea armelor folosite în lupta spirituală, Pavel a citat Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6: 11-18) ca pe unica armă de apărare pe care o au oamenii. Deși depășiți cu mult mai mult ca număr de către aceste ființe (câteva mii la un individ), omul este pregătit în mod corespunzător pentru bătălie. Datorită voinței suverane, a îngerului ocrotitor și a Cuvântului lui Dumnezeu, omul are o apărare superioară și este cu mult mai puternic în bătălia pentru sufletul lui decât sunt demonii. Dacă ești serios în angajamentul tău ca să lupțiîn acest război și să câștigi, nu te teme! Comandantul tău suprem, învățătorul, medicul și apărătorul tău, Duhul Sfânt - nu te va părăsi niciodată și nici nu te va uita.

Capitolul 9

Drumul spre casă

Când îngerii au considerat că am văzut destul despre lucrarea demonilor în lumea fizică, am fost dus înapoi în al doilea cer doar trecând prin peretele dimensional despărțitor. Odată întors înapoi în al doilea cer, escorta mea m-a ghidat către al treilea cer și în cele din urmă am fost fericit. De fapt, acolo am dorit tot timpul să merg. Chiar după ce văzusem și înțelesesem atâtea lucruri, tot viața mea fizică mă preocupa mai mult.

Deodată am ajuns într-un loc de o frumusețe de nedescris. După ce am străbătut al doilea cer, unde totul mi s-a părut îngrozitor, vă puteți imagina ce plăcut impresionat am fost să aflu în sfârșit ceva frumos. Dumnezeu nu mi-a îngăduit să țin minte motivele pentru care acest loc era atât de frumos. Îmi amintesc doar că era cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată, Acest loc arăta ca un tunel, un drum, o vale sau un fel de autostradă. Avea o lumină a lui, de o strălucire deosebită și era înconjurat cu un scut invizibil. Am înțeles că scutul invizibil era protecția Duhului Sfânt.

Prin acel tunnel, sau de-a lungul acelei șosele, sau văi, sau ce o fi fost, se vedeau mergând niște ființe care semănau cu oamenii. Am întrebat pe cel ce mă însoțea cine erau aceia. El mi-a spus: "Sunt sfinții care merg acasă". Erau duhurile plecate ale creștinilor care muriseră pe pământ și mergeau acasă. Fiecare din acești sfinți era însoțit de cel puțin

un înger păzitor si unii aveau o întreagă oaste de îngeri cu ei. Mă întrebam de ce unii sfinți erau însoțiți numai de un singur înger, iar alții aveau mai mulți. Priveam cum sfinții treceau pe drumul pe care toți sfinții trebuie să ajungă acasă. Aici era culoarul de trecere de pe pământ către al treilea cer. Am aflat că numai ființele spirituale "autorizate" aveau voie să intre în acel tunel. Nici un demon nu avea voie sa intre acolo.

Când însoțitorul meu a încheiat explicația despre călătoria spre casă a sfinților, m-am pornit către tunel. Îngerul m-a oprit însă și mi-a spus că trebuie să călătorim de-a lungul tunelului pe dinafara lui. Astfel că am călătorit paralel cu tunelul în care erau sfinții, dar prin exterior. De această dată călătoria de-a lungul tunelului nu s-a mai făcut "cu viteza gândului". În schimb aveam senzația că plutim pe un nor. Deși nu era nici un nor, percepeam modul de călătorie ca o plutire pe nor. Puteam vedea sfinții tot timpul mișcându-se de-a lungul tunelului pe dinăuntru. Ei aveau forma și aspectul oamenilor, deși nu puteam distinge nici o rasă, vârstă, sau sex. Erau toțI îmbrăcați la fel cu îmbrăcăminte care părea făcută din două piese. Aveau o bluză, sau cămașă și o pereche de pantaloni largi. Culoarea îmbrăcămintei era un albastru pastel la una din piesele vestimentației și o nuanță mai deschisă la cealaltă. Albastrul era așa de deschis la culoare aproape ca albul. Pe atunci nu știam că albastrul este culoarea purității. Mi-am dat seama că acești sfinți pe care îi vedeam nu primiseră încă trupurile lor de slavă; trebuia ca ei să aștepte până la prima înviere.

La început, am fost dezamăgit că nu mi s-a permis să călătoresc în tunel cu sfinții, dar acest sentiment mi-a trecut când mi s-a spus că ne îndreptăm spre același loc unde mergeau și ei. Știam că dacă voiam ca viața mea să se prelungească, trebuia să apar înaintea 1ui Dumnezeu. Chiar și atunci tot viața mea fizică era cel mai important lucru pentru mine. În timp ce continuam călătoria către al treilea cer, am observat că demonii din jurul meu începuseră să rămână în urmă. Au început să se zărească Porțile Cerești și cu cât ne apropiam de acele Porți, cu atât mai mult ramaneau demonii în urmă. Când am ajuns în fața Porților nu se mai vedea nici un demon. Deși Portile celui de-al treilea cer se deschideau către al doilea cer, nici un demon nu se putea apropia de ele. Îngerul nu mi-a dat voie să intru pe acele Porți, ci m-a oprit în fața lor. El mi-a spus să stau acolo și să privesc cum li se dădea voie sfinților să intre în cer. În timp ce sfinții intrau în cer, am observat un lucru ciudat. Li se dădea voie să intre numai câte unul. Nu aveau voie să intre în același timp câte doi pe acele Porți. Acest lucru m-a mirat, dar nu am primit explicație pentru el. După revenirea mea în trupul fizic, am cugetat adesea la acest lucru și acum cred că înțeleg motivul. Acea intrare individuală pe Porțile Cerești era ca un omagiu sau un salut pentru fiecare în parte. La urma urmei, fiecare din ei a făcut această alegere prin propria voință suverană. Mi s-a arătat în mod deosebit că noi, alcătuiți fiind după chipulDumnezeului Celui Viu, posedăm o voință suverană prin care avem dreptul să ne alegem propriul destin.

În timp ce sfinții erau primiți în cer, mă întrebam de ce nu mi se dădea voie să fac ceea ce doream. Eram tare nerăbdător să vin cu cererea mea înaintea lui Dumnezeu, încât scăpam din vedere ceva foarte important. Atât de important, încât Duhul Sfânt mi-a atras atenția. Am privit cei cincizeci de sfinți intrând în Cer, dar ceea ce scăpasem din vedere era intervalul de timp implicat. Mi s-a explicat că cei 50 de sfinți au murit în același timp pe pământ. Tot în același timp însă au mai murit pe pământ încă 1950 de oameni. Ori, numai 50 din 2000 au mers către Cer. Ceilalți 1950 nu se aflau acolo. Unde erau ei? Erau numai 2,5 % care mergeau spre Cer! Restul de 97,5 % nu se îndreptau într-acolo! Reprezintă acest lucru situația omenirii de astăzi? Dacă da, atunci 97,5% din populația acestei lumi nu este gata să-L întâlnească pe Dumnezeu. Partea tristă este că acest lucru reprezintă chiar perioada actuală, aceeaa Bisericii din Laodicea. Ne aflăm acum în perioada în care majoritatea celor care merg la biserică împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu doar "cu vorba", fără să-l aibă în inimă.

La început am afirmat că nu voi încerca să conving pe nimeni de spusele mele. Cu toate acestea, mi-ar plăcea să vă ofer ca exemplu pilda semănătorului așa cum este spusă de Isus în capitolul 13 din Evanghelia după Matei. Dacă citiți cu atenție acest

capitol, veți observa că din cele patru persoane care au auzit evanghelia predicată, trei au respins-o. Aceasta face șaptezeci și cinci la

sută. Cu alte cuvinte, la fiecare patru persoane, trei se plictiseau să audă evanghelia, o respingeau! Mai trist este că majoritatea copleșitoare a oamenilor care au respins evanghelia, nu și-au dat seama că au făcut acest lucru! Ei au cumpărat o minciună de la Satan și au fost înșelați. Au fost păcăliți de Satan să creadă un neadevăr și să respingă evanghelia! Adăugați la cei șaptezeci și cinci lasută care au respins evanghelia pe ceilalți din lume care pretend că nu au auzit adevărul și aveți cifra copleșitoare de 97 ,5 % a populației de astăzi!

Privind la această situație, înțeleg dezgustul Domnului pentru Biserica de tipul celei din Laodicea. De asemenea înțeleg versetele Scripturii din Matei 7: 22-23 care descriu cum vor sta mulți oameni în fața Tronului de Judecată apărându-se: .Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? ", și numai lor Domnul le va spune: .Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrațI fărădelege. "

Găsim în Scriptură că atunci când Domnul nostru dorea să descopere un mare adevăr, El spunea: "cel care are urechi de auzit, să audă. " Când ajungi la aceasta frază, în studiul tău asupra Cuvântului Sfânt, te sfătuiesc să fii foarte atent cum interpretezi ceea ce urmează după aceea, pentru că este descoperită o mare taină a lui Dumnezeu. La acest punct este ușor să fii înșelat. Acest mare adevăr este precedat de acest îndemn, pentru că importanța versetului cere o atenție deosebită din partea cititorului, pentru a putea înțelege ceea ce este scris. Aceste pasaje deosebite constituie o atenționare suplimentară asupra celor spuse de Domnul. Este ca atunci când un profesor ridică vocea peste limita normală în timp ce ține o lecție elevilor săi, pentru a evidenția un anumit aspect. Aș vrea să subliniez semnificația celor afirmate în mesajul meu și dacă aveți urechi spirituale de auzit, atunci, vă rog să ascultați! Ascultați ceea ce am de spus despre starea bisericilor noastre, pentru că Însuși Domnul a afirmat că starea lor este identică cu cea a bisericii din Laodicea (Apocalipsa 3: 14-22). Ei cred că sunt sănătoși și nu au

nevoie de nimic, dar în realitate ei sunt ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi! Iată ce mi s-a spus! Mulți oameni care cred

că sunt bine, sunt de fapt pe punctul de a fi condamnați la moarte veșnică! Sunt mulți aceia care se fălesc că îl cunosc pe Domnul, când în realitate ei sunt complet orbi! Diavolul i-a înșelat atât de bine, încât ei ar putea fi la fel de bine atei! Această slujire doar "cu vorba" poate păcăli pe alții, dar cu siguranță nu poate păcăli pe Domnul. Cât timp inima acestor oameni este lipită de lume, ei vor fi în pericolul osândei veșnice. Din Scripturi înțelegem clar că acolo unde se află comoara omului, se află și inima lui, așadar cel a cărui inimă este în lume acolo va avea și comoara sufletului lui. Eu strig către voi, ca un glas care vine de dincolo de mormânt: "Omule care ai urechi de auzit, te rog să asculți!"

Capitolul 10

O trezire bruscă

După ce ultimii 50 de sfinți au intrat în al treilea cer, am vrut să intru și eu, dar însoțitorul meu m-a oprit. El mi-a spus că dacă intru nu voi mai putea ieși și va trebui să rămân acolo până ce Tatăl mă va aduce înapoi. Îngerii mi-au spus că toți cei care intră în al treilea cer trebuie să rămână acolo până ce vor fi aduși înapoi în lumea fizică de Domnul Isus. Aceasta este o veste minunată. Prietene, am crezut întotdeauna Biblia și ce se afirmă despre revenirea Domnului care va aduce sfinții cu El. Acest fapt a fost adeverit chiar de către îngeri în timp ce stăteam în fața Porților Cerului. Iubite cititor, aceasta îți va aduce o mare bucurie. Nu există nici o îndoială. El vine iar!Când îngerul mi-a spus că nu pot intra ci trebuie să rămân acolo, am protestat. Am respins cu putere sfatul lui, căci mi-am zis: "Păi, dacă nu am să mai pot ieși, atunci trupul meu va muri. Iar venirea mea aici a fost zadarnică!" Căci și atunci, tot viața mea fizică era mai importantă pentru mine. Însoțitorul meu mi-a spus să stau în fața Portilor și să-mi prezint cauza. El m-a asigurat că Dumnezeu va auzi rugămintea mea și-mi va răspunde.

Acolo, înaintea Porților, am simțit bucuria, fericirea și mulțumirea care radiau din Cer. Simțeam cu adevărat căldura pe care o emana Cerul și așteptând acolo pentru a-mi apăra cauza, am putut simți și eu puterea înfricoșătoare a lui Dumnezeu. Nici o ființă nu se putea înfățișa înaintea Lui, nici chiar separată de o poartă cum eram eu, fără să simtă această copleșitoare putere, tărie și măreție. La început am avut un sentiment de teamă, ca un fel de vinovăție care se declanșa în mine de câte ori credeam că mă impun altora. Cu ochii minții vedeam un Dumnezeu ocupat, supărat pe mine pentru că îl distrăgeam de la niște lucruri

importante. Apoi, acest sentiment a trecut, la fel de repede cum a venit. Atunci am găsit tăria sau curajul în faptul că îl slujisem cu credincioșie mulți ani. Astfel, eram convins că rugămintea mea va primi un răspuns binemeritat!

Am venit cu îndrăzneală înaintea tronului și am început să-I spun Domnului ce viață plină de iubire, închinare și jertfă am trăit pentru El. I-am arătat toate lucrările pe care le făcusem. I-am amintit că îl primisem în viața mea când eram foarte tânăr șI că îl slujisem cu dăruire mulți ani. I-am spus că acum aveam necazuri și numai El mă putea ajuta lungindu-mi firul vieții. Dumnezeu a tăcut tot timpul cât am vorbit. Când mi-am terminat rugăciunea am auzit glasul Său care mi-a răspuns. Vocea pe care am auzit-o nu era ca acea voce plăcută pe care o folosise Satan ca să mă înșele mai înainte în acel moment de disperare. Ați putea pune la un loc zgomotul tuturor furtunilor, vulcanilor, tornadelor și uraganelor și tot nu s-ar putea imita în nici un fel ceea ce am auzit. Sunetul vocii Lui nu semăna nicidecum cu vocea aceea dulce despre care am vorbit mai înainte. Sunetul vocii Sale a ajuns la mine de deasupra Porților înainte de a percepe cuvintele. Tonul Său mânios m-a lovit în față în timp ce Dumnezeu continua să-mi spună ce fel de viață trăisem în realitate. El mi-a spus ceea ce credea despre mine, dar și alte lucruri care mărturiseau ce eram. Mi-a arătat că am avut o credință moartă, că faptele mele nu erau demne de a fi primite, și că am muncit în zadar. Mi-a spus că viața pe care am dus-o a fost o urâciune și nu pot îndrăzni să o numesc viață de închinare. Mai mult de atât, El a adăugat că cei care fac acest lucru se află în pericolul de a avea parte de mânia Lui veșnică. În timp ce Dumnezeu discuta cu mine, Și-a manifestat mânia față de mine. Rețineți

însă că aceasta nu era mânia Lui veșnică. El a spus că există unii care vor fi atinși de mânia Lui veșnică. Nu-mi venea să cred că îmi vorbea în felul acesta! Îl slujisem ani de zile! Credeam că am dus o viață plăcută Lui!

În timp ce El îmi enumera greșelile, eram sigur că mă confundă cu altcineva. Nu mai aveam putere în mine nici să mă mișc, nici să protestez măcar, dar totuși am intrat în panică. Nu mai avea importanță ce îmi spunea! Eu nu puteam să cred că spuse1e Lui se refereau la mine! În toți acei ani am crezut că făceam acele fapte pentru Dumnezeu! Dar Cel Prea Îna1t îmi spunea că tot ce făcusem, pentru mine făcusem. Chiar dacă am predicat și am mărturisit despre haru1 mântuitor a1lui Isus Cristos, am făcut-o numai pentru mine pentru a-mi alina conștiința. În esență, iubirea mea dintâi și faptele mele dintâi erau numai pentru mine. După ce nevoile și dorințele mele erau împlinite, pentru a-mi împăca conștiința, declaram că fac lucrarea Domnului. Aceasta a făcut ca prioritățile mele să fie într-o neorânduială de neacceptat. Pur și simp1u, devenisem propriul meu dumnezeu.

El a arătat în învățăturile Lui că este un Dumnezeu gelos și nu va accepta alți dumnezei înaintea Lui - din carne, piatră, sânge, sau din orice altceva. El nu va accepta alți dumnezei înaintea Lui. Domnul mi-a spus că El nu a acceptat

acest fel de închinare pe vremea fariseilor și nu o va accepta nici acum în perioada Bisericii din Laodicea. Apoi mi-a arătat cum se putea face aceasta prin cuvinte și prin fapte. Pentru ca faptele noastre să fie primite, trebuie să lucrăm după porunca pe care a dat-o El în Matei 6: 33 unde se accentuează în mod deosebit: "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra".În timp ce Dumnezeu îmi vorbea despre adevăratele mele motive, versetele din Matei 16: 24-26 și Luca 14: 25-33 au devenit foarte clare pentru mine. In Matei 16 se spune: “Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă

urmeze. Pentru că oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga. În Luca 14:26 se spune: "Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său și pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. Și oricine nu-și poartă crucea, și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească?" În versetul 33 al aceluiași capitol Isus face următoarea afirmație care este piatra de temelie a celor două citate din Scriptură relatate anterior: "Tot așa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu. "

Abia acum când mă aflam înaintea Lui, meritând osânda, am priceput adevăratul înțeles al celor două citate din Scriptură. În timp ce Dumnezeu îmi arăta adevarata motivație a lucrărilor mele, am realizat pentru prima oară că într-adevăr faptele mele de credință erau moarte. Când Domnul Și-a arătat mânia față de mine, nu am mai avut putere să stau în picioare și nici să vorbesc. Nu mai rămăsese nici o putere în mine căci nu mai eram altceva decât o zdreanță umedă care zăcea acolo și se zvârcolea în agonie. Spre binele meu aceasta nu a fost mânia veșnică a lui Dumnezeu, ci doar mânia temporară. Dar atunci nu știam că aceasta era doar mânia temporară.

E necesar să spun că în timp ce Dumnezeu mă osândea, El nu a spus nici o clipă că nu sunt mântuit și nici că numele meu nu este scris în Cartea Vieții Mielului. Nu a vorbit deloc despre mântuirea mea ci doar despre faptele mele. El mi-a spus că felul de viață pe care l-am dus era de neacceptat pentru un adevărat creștin. În timp ce îmi vorbea despre faptele mele moarte, a arătat că există unii oameni care nu sunt mântuiți, dar ei cred că sunt. Acești oameni vor gusta mânia Lui veșnică. El mi-a explicat că sunt și alți copii ai Lui care se vor afla în situația mea la Ziua Judecății. În acest fel mi s-a descoperit adevăratul înțeles din 1 Corinteni 3: 15 în care se spune: .Dacă lucrarea lui va fi arsă, își va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc. "

Prima dată când am intenționat să intru în al treilea cer, îngerul m-a oprit. El nu mi-a spus că îmi este interzis să intru, ci a spus doar că dacă voi intra acolo, nu voi mai putea ieși și va trebui să rămân acolo până ce mă va aduce Domnul înapoi. Eu am ales să nu intru în cer ca să-mi recapăt viața fizică. Nu mi-am dat seama că în acel moment deosebit făcusem acea alegere. Credeam că trăisem după voia Domnului și nu mă gândeam în termenii unei lucrări neterminate. Alegerea mea s-a bazat în întregime pe motive egoiste.

Nu există cuvinte care să descrie durerea pe care am îndurat-o în timp ce mânia lui Dumnezeu era asupra mea pentru această viață de așa-zisă slujire. Agonia depășea imaginația, iar remușcarea o resimțeam ca pe o greutate imensă care mă țintuia la pământ și mă strivea. Devenind din ce în ce mai slab, mintea mea făcea un efort deosebit ca să rețină ceea ce îmi spunea Domnul, în timp ce El îmi amintea fiecare incident petrecut în viața mea. Dumnezeu nu lasă nici un loc pentru greșeală și aceasta include și ceea ce avem în minte.

Surpriza m-a copleșit așa de mult încât am rămas în nesimțire. Puterea m-a părăsit imediat, de parcă aș fi fost lovit de un trăsnet. Chiar dacă Dumnezeu s-ar fi oprit și mi-ar fi dat voie să spun un cuvânt de protest, tot nu aș fi fost în stare să o fac. Nu aveam absolut nici un fel de putere să rostesc ceva sau să-mi exprim părerea. În mintea mea continuam să neg greșelile din viața mea deși recunoșteam că le făptuisem. Conștiința îmi era adormită dar mintea nu.

Apoi încet, am putut să înțeleg adevărul. Mi-am amintit că Biblia spune să nu avem alți dumnezei. Iar eu crezusem că Dumnezeul Cel Prea Înalt era unicul Dumnezeu al vieții mele, dar lăsasem ceva să se interpună între El și mine. Acel ceva devenise “Dumnezeul" meu. Mi-am dat seama că fiecare zi din viața mea era dedicată numai mie însumi! Toată viața fusesem preocupat mai întâi de nevoile mele și apoi mă ocupam să fac voia Domnului. Banii pentru biserică, problema săracilor, sau orice altceva erau pe planul al doilea pentru că eu eram propriul meu “Dumnezeu''. Bineînțeles, diavolul era mulțumit să rămân în starea aceea, întrucât în felul acela nu eram de nici un folos Domnului și Împărăției Sale. Am lăsat acele lucruri să se petreacă în viața mea, pentru că într-adevăr eram indiferent față de lucrarea Domnului. Era prea incomod să mă schimb și eram convins că pot rămâne cum eram fără să fie nevoie sa fac într-adevăr ceva (de exemplu sa urmez porunca Domnului privind lepădarea de sine și să-mi iau în fiecare zi crucea să-L urmez). Pentru acest motiv, înaintea Domnului viata mea era ca și irosită și echivala cu nimic.

Nădăjduiesc că înțelegeți ce înseamnă cele spuse de mine pentru că acesta este miezul acestui capitol. Trebuie să dovedim că suntem creștini adevărați mai întâi prin motivațiile care se află în spatele fiecărei fapte pe care o împlinim. Și apoi pocăindu-ne și reangajându-ne că vom urma în fiecare zi pe Domnul. Dacă ne hotărâm să-L urmăm mai întâi pe El, atunci hotărârea trebuie urmată de fapte, altminteri va fi inutilă.

Capitolul 11

Adevăratul meu părinte

Când Domnul a terminat ce avea să-mi spună, s-a terminat și întrevederea la fel de brusc de parcă cineva ar fi închis un robinet. Nu mi s-a îngăduit să zăbovesc, nici să reflectez la cele spuse de El. Îngerii m-au îndepărtat imediat de parcă aș fi fost o cârpă umeda fără putere. Eram total anihilat, nu puteam nici măcar să-mi adun gândurile. Îngerii m-au condus înapoi prin al doilea cer, prin peretele dimensional, până în camera de spital unde zăcea trupul meu. Până nu am ajuns în patul pe care se afla trupul meu, nu mi-amrecăpătat liniștea. După ce mi-am recăpătat liniștea, am protestat vehement spunând îngerilor că, de fapt, Dumnezeu nu mi-a răspuns mie! Că El nu a dat nici un răspuns afirmativ, nici unul negativ rugăminții mele! Am implorat pe îngeri să mă ducă înapoi! Domnul este un Dumnezeu al orânduielii și niciodată nu face ceva la întâmplare. Întrucât toată această experiență a fost plănuită de Cel Prea Înalt, îngerii au acceptat rugămintea mea de a mă duce înapoi. De astă data, în marea Lui iubire, Dumnezeu a tratat cu mine cu blândețe și delicatețe, știind ce trebuia să experimentez eu ca să-mi cadă solzii de pe ochi. Când El Și-a manifestat mânia față de mine, m-am gândit că această mânie este îngrozitoare și dureroasă. Mai târziu am aflat că nimic nu se compara cu durerea pe care cei pierduți o vor experimenta când vor avea parte de mânia Lui veșnică. În timp ce ne aflam în drum înapoi către al treilea cer, eram tulburat și incercam să găsesc un motiv logic sau o bază legitimă pe care să-mi pledez cazul. Domnul îmi spusese deja că viața mea fusese un eșec, și de aceea, nu putea trece drept o viață de mărturie și de slujire creștină. Într-un fel sau altul, mi-a venit în minte gândul lui Ezechia..Când Dumnezeu i-a trimis cuvânt lui Ezechia să-îi pună casa în rânduială, el a plâns, s-a rugat și

Domnul l-a auzit. El i-a lungit firul vieții cu cincisprezece ani. Mi-am amintit din studiile pe care le făcusem despre Ezechia că fusese ca și mine un "băiat bătrân și bun". Mi-am amintit că el avea multe intenții bune, dar se confrunta cu mari probleme ori de câte ori voia să le transpună în viața de toate zilele. Întrucât părea că acesta era un caz similar cu al meu, am tras concluzia că Dumnezeu a tratat cu Ezechia după intențiile inimii lui. Datorită acestei presupuneri, m-am hotărât să-mi bazez pledoaria pe acest raționament.

Când am fost readus în fața porților celui de al treilea cer, am fost dus în același loc unde îmi pledasem mai înainte cazul. De astă dată nu mai eram la fel de curajos căci mi-am amintit cum mânia lui Dumnezeu mă doborâse

anterior. Cu toate acestea, Îi cerusem o favoare și El nu-mi răspunsese. Dorind răspunsul Lui, oricare ar fi fost, am început cu timiditate să-mi apăr iar cazul. De astă dată Dumnezeu nu m-a doborât ci m-a lăsat să vorbesc. El nu mi-a vorbit cu manie, ci a început să-mi răspundă pe un ton milos. Înainte ca totul să se termine, mi-a vorbit cu regret. Deschizând-mi pledoaria cu citate din Scriptură, am început să spun Domnului ce știam eu despre Ezechia. I-am spus că eu mi-l închipuiam ca pe un gen de "băiat bătrân și cumsecade", că intențiile lui au fost bune, dar el nu și-a putut transpune în viață acele intenții. Mă aflam acolo, un nimic fără importanță, o creatură infimă din universul Lui, târguindu-mă cu El, Dumnezeul măreț și înfricoșător care a creat totul. Și ce putea fi mai minunat! El a lăsat totul pentru o clipă, numai ca să trateze cu mine. Ar fi putut să mă nimicească la clipeala ochiului sau m-ar fi putut lăsa să tratez cu un subaltern. Putea alege atâtea variante ca să nu fie necesar să trateze El I personal cu mine. Dar nu s-a eschivat ci a venit să trateze El Însuși cu mine. Vă puteți imagina? Nu este aceasta o minune! În iubirea și în grija Lui nemărginită El a ascultat cu răbdare fiecare propunere pe care am făcut-o. În timp ce Își arăta îngrijorarea, mi-a arătat cum același lucru fusese cu mult timp în urmă încercat și dăduse greș.A ascultat cu o grijă plină de iubire și răbdare, propunerea pe care i-o făceam. Era ca un părinte iubitor, care suferă nespus pentru că odrasla lui nu înțelege că-i cere lucruri care nu sunt posibile și îi fac rău. Părea că singura Lui grijă era problema mea și cum să îmi vină în ajutor. Acum căutam cu disperare unele cuvinte care să justifice o altă șansă pe care să mi-o dea El, căci șansa mea anterioară eșuase. Nici o lucrare nu m-a urmat în cer și nu mai aveam pe ce să mă sprijin pentru a mă apăra. El mi-a arătat că intențiile - oricât ar fi de bune - nu contează. S-a spus foarte bine: .”Drumul spre Iad este pavat cu intenții bune." Satan folosește adesea intențiile noastre pentru a ne justifica nouă acțiunile noastre.

Desigur, undeva în tot vocabularul meu trebuie sa existe niște cuvinte, sau cel puțin un cuvânt, pe care să-l pot oferi Lui ca justificare pentru a-mi prelungi viața. După ce toate cuvintele au fost spuse și am ajuns la sfârșit, mai rămăsese un singur lucru. Ajungând la fundul sacului, nu mai rămăsese decât un lucru care mă ajutase de multe ori înainte – promisiunile mele. Am spus: "Tată, dacă vei împlini această rugăminte, eu îți promit că data viitoare voi face totul mult mai bine și după voia Ta."

Domnul mi-a răspuns astfel: "Howard Pittman, tu ai promis și înainte." El nu a trebuit să spună alt cuvânt. Se aflau acolo toate promisiunile pe care le făcusem unui Dumnezeu Sfânt, în toată viața mea trecută. Nici una dintre ele nu a fost îndeplinită complet. Dintr-un motiv sau altul, ajunsesem să le încalc. Nemaiavând nimic de spus, nici un cuvânt care să-mi mai vină în minte, nicăieri unde să merg, am căzut în genunchi înaintea Lui. Tot ce am putut spune a fost: “amin”, la propria mea condamnare. Știam că dacă în acel moment El m-ar fi izgonit în fundul Iadului, trebuia doar să spun: “amin” acceptându-mi osânda.Dar lăudat să fie Numele Lui, nu voi înceta niciodată să-I mulțumesc, căci în acel moment, El nu a cerut dreptate, ci mi-a

arătat îndurare. Mi-au căzut solzii de pe ochi și sufletul meu a fost dintr-o dată inundat de lumină. Acel Dumnezeu puternic, înfricoșător, ca un foc mistuitor, nu mai era atât de evident. Acolo, pe acel tron, tratând cu mine era ADEVĂRATUL meu Tată. Nu mai era un Dumnezeu distant, ci un Părinte real, adevărat. Pentru prima oară în viață am realizat că El este adevăratul meu Părinte și cel mai bun Prieten al meu. Relația minunată pe care am avut-o cu tatăl meu de trup și iubirea minunată pe care am resimțit-o unul pentru celălalt mi-a fost deodată readusă în memorie dar de o mie de ori mai mare. Pentru că acum eram cu Adevăratul Tată, singurul care m-a iubit așa de mult încât a lăsat toată creația Sa ca să trateze cu mine, fiul risipitor.

Pentru prima dată în viață, am văzut cu ochii minții cine este cu adevărat Dumnezeu. Pentru prima oară m-am întâlnit cu El așa cum este în adevăr, Părintele meu adevărat, prietenul meu cel mai bun. Când înțelegerea acestui lucru, mi-a inundat sufletul, a trecut și supărarea aceea dureroasă. Supărarea venise atunci când mi-am dat seama că prin neascultare, Îl rănisem pe Tatăl. Înțelegerea acestui fapt și supărarea au produs efectiv o durere care nu a fost doar un sentiment de vinovăție, ci o durere asemănătoare cu aceea pe care o simți în trup când te lovești. În acel moment, El a început să manifeste față de mine regret și tonul vocii Sale nu mai exprima milă, ci un regret sincer. Mi-am dat seama deodată că El era rănit de asemenea. Dumnezeu era rănit pentru că eu eram rănit. Fiind un Dumnezeu adevărat și drept, El trebuia să îngăduie ca eu să sufăr durerea și nu a înlăturat-o. Deși El trebuia să mă lase să sufăr durerea, El nu m-a lăsat să o sufăr de unul singur. Dumnezeul Suprem și atotputernic, Creatorul a toate, Părintele tuturor nu m-a lăsat să sufăr de unul singur.

Vă puteți imagina ce s-a întâmplat? Cel care este Alfa și Omega, Cauza existenței universului era rănit pentru că un biet copil de pe pământ era rănit. Câtă iubire! Câtă înțelegere! Era așa de departe de ceea ce poate înțelege un simplu muritor. Cât de prețios este pentru acest Dumnezeu măreț, un mic și neînsemnat copil de pe pământ.

Atunci mi-am dat seama ca viața mea trupească nu era așa de importantă. Ceea ce într-adevăr mă îngrijora în acel moment era voia Tatălui meu. Voința Lui a devenit dintr-odată cel mai important lucru pentru mine și viața mea trupească nu mai avea importanță. Acesta a fost momentul când El mi-a redat viața fizică. Când am ajuns să nu mai prețuiesc atât de mult viața fizică, atunci El mi-a dat-o înapoi. Acum, când fiul risipitor s-a întors, în sfârsit Tatăl i-a vorbit. El mi-a spus totul despre călătoria mea în cer și faptul că avea un mesaj pe care dorea să-l comunic oamenilor de pe pământ.

"Mărețul har m-a mântuit pe mine din păcat;Pierdut eram, dar m-a găsit, de moarte m-a scăpat."

Când mi-au căzut solzii de pe ochi am văzut cine este Tatăl meu cel adevărat. Am înțeles că El este rănit atunci când eu sunt rănit. Ce iubire măreață am trăit în acea zi! Nu știu cum să vă fac să înțelegeți cât de scumpi Îi sunteți, cât de mult iubește El pe fiecare ființă de pe această planetă și cât de mult pretuiți pentru Domnul nostru. Dacă lumea ar putea înțelege măcar ce valoare are fiecare individ pentru Dumnezeu. În acea zi am înțeles că dacă pe pământ ar fi fost doar un singur om, Isus ar fi venit să moară pentru el. S-a spus că Isus a murit ca sa salveze omenirea, și așa a fost. Dar dincolo de acel imens sacrificiu de care nu suntem vrednici, Isus a murit ca să te salveze și pe tine! Mântuirea este o relație personală între tine și Isus. El este cel mai bun Prieten al tău. Întoarce-te la El acum! Predă-ți viața Lui acum și roagă-te simplu, dar sincer ca El să te călăuzească în toate căile tale și să te ierte pentru toate păcatele. Dacă Îl cauți pe Isus cu o inimă deschisă, vei găsi Adevăratul Izvor de pace și fericire.

Capitolul 12

Trezeşte-te!

Mesajul pe care Dumnezeu mi l-a încredințat era deja consemnat în Biblie. El nu mi-a transmis ceva care să fie secret pentru lume. Biblia confirmă fiecare din cele cinci puncte ale mesajului pe care mi l-a dat Dumnezeu pentru lumea de acum. Chiar capitolul 10 din Evanghelia după Matei confirmă aproape întregul mesaj.

Repet acum cele cinci puncte ale mesajului pe care mi l-a încredințat Dumnezeu ca să-l transmit oamenilor.

- Punctul unu: Pentru cei care se consideră creștini, perioada în care trăim este cea a Bisericii din Laodicea. Marea majoritate a așa-zișilor creștini trăiesc de fapt o viață de înșelăciune. Ei vorbesc despre Isus și se joacă de-a biserica, dar nu trăiesc ca și creștini. Pretind că sunt creștini, dar trăiesc după îndemnurile diavolului. Ei au acceptat de la Satan minciuna cea mare care le spune că sunt pe calea Domnului. El le spune că este foarte bine să mergi la biserică duminica, să iei parte la slujbele din cursul săptămânii, dar că pot face ce vor cu timpul liber, încercând să ia tot ce pot din viață. În ceea ce privește viața lor creștină, ei cred că sunt cum trebuie și numai au nevoie de nimic și drept rezultat, au ajuns niște creștini căldicei, sau chiar necreștini. Din această cauză Domnul a spus că îi va vărsa din gură. Biblia descrie starea acestui soi de creștini în Apocalipsa 3: 15-19.

- Punctul doi: Satan este 0 persoană. Știai că Satan este dumnezeu? Știai că Satan tratează cu fiecare individ în mod PERSONAL? După cum Isus tratează personal cu fiecare individ, la fel face și Satan. Sufletul fiecărei ființe umane este foarte căutat atât de Dumnezeu, cât și de Satan, totuși jocul numerelor a fost de mult câștigat de către Satan. El câștigă acest joc cu numere mari, datorită abilității lui deosebite de a crea deprimare, de a înșela, de a păcăli și de a minți. În plus, el are la dispoziție un mare număr de demoni care au aceleași îndemânări și abilități pentru a-l ajuta în această bătălie. Una dintre cele mai mari arme pe care Satan și demonii lui le

au o reprezintă o mare parte din așa-zișii creștini. Acești creștini nici măcar nu cred că Satan și demonii lui sunt reali, și reprezintă o amenințare. Știm toți că nimeni nu poate rezista unui dușman dacă nu crede că acel dușman există. Cine are urechi de auzit, să audă. Învățați din Cuvântul lui Dumnezeu cum să rezistați atacului lui Satan.

- Punctul trei: Pentru întreaga lume, perioada actuală este asemănătoare cu cea din vremea lui Noe. Așa cum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi înainte de venirea Fiului Omului. Până când a intrat Noe în corabie, oamenii din zilele lui se ocupau cu tot felul de lucruri: vindeau, cumpărau, construiau ... Oamenii nu au luat deloc seama la ce spunea Noe, nici nu au crezut că poate interveni o schimbare. Ei au văzut norii de furtună la orizont, dar tot nu au crezut că ploaia era iminentă. Într-adevăr este o asemănare foarte mare cu zilele de astăzi. Oamenii văd semnele zilelor din urmă, și tot nu cred că va interveni o schimbare. Ei nu cred în venirea apropiată a Domnului nostru și nu se pregătesc pentru a-L întâlni. În schimb, își fac planuri, construiesc, vând, cumpără și-și adună comori pe pământ. Chiar dacă norii de furtună ai marelui necaz se adună la orizont, ei nu aud și nu cred. Mai bine zis refuză să creadă.

- Punctul patru: Cei care pretind că sunt creștini, trebuie să fie ca niște ambasadori ai lui Cristos pe pământ. Ambasadorii trebuie să reprezinte guvernul țării lor tot timpul. Un creștin nu poate avea mărturie adevărată sau putere în viața lui, dacă nu-și trăiește viața de credință tot timpul, 24 de ore pe zi, în fiecare zi din săptămână. Cine vrea sa fie un creștin adevărat, trebuie să trăiască viața de creștin, nu doar să o declare. Să-L cinstești pe Dumnezeu doar cu buzele tale, dar nu cu inima ta nu poate fi acceptat, căci pe cei care-L cinstesc doar cu buzele, Dumnezeu îi va vărsa din gura Lui. De la cei care pretind că El este Mântuitorul lor, El nu dorește numai vorbe, ci și fapte. Cei care proclama că Îl cunosc pe El ar trebui să-L cunoască mai bine. Cei care se așează într-o poziție de conducere în cadrul mișcării creștine ar trebui să fie cu adevărat chemați în acea slujbă de El. Cei care acceptă responsabilitatea de a învăța, predica, sau orice alt rol de conducere vor da socoteală pentru mai mult. Tot ceea ce a fost spus până la acest punct se leagă de porunca consemnată în Matei 6: 33. "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. "

- Punctul cinci : Aceasta este cea mai mare veste de la ziua Cincizecimii! Domnul Își recrutează o armată cu care va scutura încă o dată această lume veche. Prin ostașii Lui, Dumnezeu va produce mari minuni care VOl' zdruncina ierarhia stabilită a așa-numitei religii organizate care este azi in lume. Acești soldați pe care îi recrutează Dumnezeu acum, vor demonstra puterea Lui mult mai amplu decât au făcut-o ucenicii în perioada Cincizecimii. Vor fi lucrări mai mari chiar decât cele ale lui Ilie. Este ceva fantastic! Aceasta este cea mai mare veste din toate timpurile! Recrutarea pe care o face Domnul pentru această armată va continua o bucată de vreme. Unii dinacești soldați au fost crescuți la un anumit nivel de credință și plasați într-o poziție "influență" în care vor rămâne până ce El îi va aduce și pe cei nou veniți la acest nivel. Biblia spune că El este începutul șI desăvârșirea credinței noastre. Prin credințaacestor soldați, Dumnezeu Își va arăta marea Lui putere. Așa cum s-a afirmat mai înainte, o perioadă îndelungată, El Și-arecrutat câțiva oameni. Acum recrutarea a devenit serioasă pentru că Dumnezeu este pe punctul de a împlini mari minuni prin armata Lui, după cum a promis în Cuvântul Său. Ioan Botezătorul a venit în duhul și puterea lui Ilie în această lume, iar el nici măcar nu a știut că îl avea. El nu a recunoscut, dar a mărturisit Isus acest lucru. Scopul acestui duh era de a netezi cărările pentru venirea Domnului.

Eu vă spun că voi, soldații recrutați acum, care vă alăturați soldaților recrutați mai demult, veți aduce în această lume duhul lui Ilie. Scopul este tot de a netezi cărările pentru venirea Domnului, căci El este gata sa vina! Voi care dormiți, treziți-vă! Voi care ați fost puși în acea poziție influentă ani de zile, ridicați-vă capul! Trebuie să începeți să lucrați! Celor recent recrutați, vă spun că trebuie să studiați Biblia cu seriozitate și să căutați voia Domnului în toate căile voastre. Timpul pentru instruirea voastră spirituală este scurt, dar voi veți fi folosiți cum nici nu va-ți închipuit, dacă în viața voastră Îl căutați mai întâi pe Domnul.

Voi care veți fi aleși, veți fi soldații ploii târzii (o trezire a duhului care doarme) așa cum se spune în Scriptură. Această recrutare este pentru sfârșitul marii treziri despre care vorbește profetul Ioel care a început în ziua Cincizecimii. Perioada de sfârșit a acelei mari treziri este începutul ploii târzii, astfel că trebuie să vă pregătiți pentru bătălie ca un militar de carieră.

Va fi o vreme sau un proces de "cernere" a celor care nu vor face parte din această armată a lui "Ghedeon". Așa cum a fost aleasă armata lui Ghedeon, la fel va fi și acum. Numai câțiva aleși vor fi potriviți pentru slujire în armata soldaților creștini pe care Domnul îi va folosi în bătălia zilelor din urmă.

Capitolul 13

Credinţa

După ce totul s-a terminat și mesajul Lui a fost limpede pentru mine, Dumnezeu mi-a îngăduit să repet lumii experiența trăită și conținutul mesajului Său. Duhul Sfânt mi-a arătat că lucrarea mea de a face cunoscut acest mesaj a fost

limitată la trei ani. (Acesta a fost un timp de testare). Nu mi s-a spus ce va urma dupa cei trei ani, nici măcar dacă voi avea parte în întregime de ei. Perioada socotită pentru slujba mea de trei ani a început la 7 mai 1980.

După ce mi s-a arătat ce trebuie să fac, am aflat că îmi fuseseră puse anumite restricții în privința lucrării încredințate. Domnul mi-a făcut cunoscut că nu trebuia să recrutez asociați sau urmași. De asemenea El mi-a arătat că îmi va purta de grijă și mă va ajuta. Apoi Dumnezeu mi-a redat viața și mi-a spus că am fost vindecat. M-a chemat pe nume și mi-a spus: "Howard Pittman, facă-se după credința ta."

Când El a spus aceasta, întrevederea s-a încheiat. Îngerii m-au luat în primire și nu mi-am mai amintit nimic decât după ce mi-am revenit în camera de spital. Prima persoană pe care am văzut-o a fost medicul. Când mi-am deschis ochii, el stătea la picioarele patului meu și mă privea cu un zâmbet vag. L-am văzut întorcându-se către asistentă și spunându-i: “Vino să vezi pe omul minune!" Am încercat să-i vorbesc despre călătoria mea în cer, dar el nu m-a luat în seamă. A refuzat să discute cu mine despre experiența prin care trecusem; totuși a declarat că se petrecuse o minune cu mine!

Privind înapoi la marea descoperire de care mi-a făcut parte Dumnezeu, m-am întrebat de multe ori de ce unele lucruri mi-au fost șterse complet din memorie. Acum însă înțeleg clar pentru ce a trebuit să fie așa. Chiar dacă am stat la sfat cu Dumnezeu și chiar dacă am primit de la El acest mesaj, tot era necesar ca eu să pășesc prin credință. Și credința mea a fost încercată aproape zilnic.

Una din primele încercări a fost vindecarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. El mi-a vindecat nu numai artera ruptă, ci și o altă boală, destul de rară și incurabilă. Aceasta boală nu avea legătură cu artera ruptă sau cu minunea trăită, ci era ceva care îmi făcea probleme de 20 de ani. Era o boală pe care doctorii o numesc apnee (sufocare) în somn. Apneea în somn este o tulburare care cauzează uneori oprirea automată a funcției respiratorii în timpul somnului. Când aveam o asemenea criză, mă trezeam brusc, cu senzația de sufocare. Dacă stăteam în capul oaselor și atingeam ceva, începeam iar să respir. Era o experiență îngrozitoare, dar îmi facea probleme

numai când dormeam. Am primit vindecare pentru această boală care mă chinuise 20 de ani. În acei ani am fost examinat de către 4 medici, care au spus că boala era de etiologie necunoscută și nu avea remediu. De fapt, tratamentul primit au fost niște sfaturi cu privire la dietă și somn. Sunt împrejurări în care medicii fac experiențe, care nu dau rezultate. Pentru mine nu exista lameliorare și nici remediu.

Ultima criză de sufocare a fost cu aproximativ o săptămână înainte de încercarea prin care urma să trec. Ea s-a petrecut cam pe la miezul nopții când m-am trezit brusc și nu am mai putut să respir. Stând în capul oaselor în pat, am apucat mâna soției știind că așa îmi pot reveni, dar tot nu am putut să respir. Am sărit din pat și m-am dus în baie. Am luat un pahar cu apă și m-am așezat în genunchi. Abia când am atins apa cu buzele, mi-a revenit respirația. Bineînțeles că nu m-am mai culcat în noaptea aceea și la prima oră m-am prezentat la medic.

Medicul s-a arătat foarte nemulțumit față de mine, pentru că avea impresia că nu i-am urmat sfaturile. El mi-a spus: .D-le Pittman, nu părețI a fi conștient de gravitatea acestei boli." L-am asigurat că i-am apreciat sfatul și îmi dădeam seama de starea mea gravă. El a sfătuit-o pe soția mea să învețe cum să-mi dea primul ajutor în cazul unei alte crize. Pentru aceasta ea trebuia să învețe să facă respirație artificială.

Când i-am cerut Domnului să mă vindece, m-am rugat numai pentru vindecarea arterei rupte. Totuși, El a tămăduit ambele boli, dar pe fiecare în mod diferit. El m-a vindecat imediat de apneea în somn prin vindecare imediată sau instantanee, care este cunoscută ca vindecare miraculoasă. Și El mi-a vindecat artera ruptă prin vindecare divină, care se petrece printr-un proces sau într-o

perioadă de timp. Astfel, după ce El mi-a spus că sunt vindecat, aproape trei luni de zile de la întoarcerea din spital, nu am resimit în trup acea vindecare.

Durerea a continuat și uneori era așa de mare că de-abia puteam rezista. Soția m-a rugat să mă întorc la spital pentru tratament, dar nu puteam face aceasta. Domnul îmi spusese că sunt vindecat și trebuia să-L cred. Dacă El nu mi-ar fi spus că sunt vindecat, atunci m-aș fi întors la spital pentru tratament.Dar eu m-am încrezut în promisiunea lui Dumnezeu oricât de mare a fost durerea. Abia după câteva luni, am început să simt că sunt vindecat. Dumnezeu mă vindecase de două boli serioase și o făcuse în două moduri diferite. El a ales modul de vindecare pentru fiecare boală, totuși în ambele vindecări, a fost implicată credința mea. Încercarea credinței mele a fost necesară pentru că trebuia să aflu printr-o experiență reala că nu exista doar un singur fel de credință. Biblia vorbește despre patru feluri diferite de credință: o credință temporară, o credință moartă, o credință intelectuală, și la urmă, cea mai importantă, credința adevarată și mântuitoare. A fost necesar să învăț ce este credința adevărată pentru că întreaga mea umblare cu Dumnezeu în transmiterea acestui mesaj către oameni trebuia să fie prin credință. Ar fi fost un mare eșec dacă aș fi încercat să umblu cu El având o credință greșită. Ca să putem înțelege diferența, voi prezenta exemple din Biblie pentru fiecare din cele patru credințe.

Primul exemplu - cel al unei credințe temporare. În Luca 8:13 se spune că "Cei închipuiți prin sămânța căzută pe stâncă, sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad. "Deci ei cred doar "până la o vreme" dar apoi cad, pentru că au doar o credință temporară. Dacă credința mea ar fi fost doar temporară, nu aș fi primit niciodată vindecarea pe care mi-a spus Dumnezeu că mi-a dat-o. În plus, vindecarea mea pentru apneea din somn ar fi fost doar temporară.

Exemplul al doilea - cel al unei credinţe intelectuale. În Iacov 2: 19 se afirmă: .Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred ... şi se înfioară!" Nu este de ajuns doar să spui că există Dumnezeu, pentru că şi dracii Îl recunosc. Aş fi

putut spune toată ziua că am fost vindecat, şi chiar să merg la doctor ca să mă conving, dar aceasta ar fi fost o demonstraţie de credinţă intelectuală. Aş fi recunoscut verbal, fără să am convingerea în inimă.

Exemplul al treilea se referă la credinţa moartă. În Iacov 2: 17 se afirmă: "Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi" Când Dumnezeu mi-a spus că am fost vindecat L-am crezut. De aceea, mi-am văzut mai departe de treburi în ciuda durerii care mă însoţea, Aş fi putut sta în pat şi spune: .Aştept să-mi vină vindecarea." Dacă aş fi procedat în felul acesta, vindecarea mea tot nu ar fi venit. A trebuit să transpun credinţa mea în fapte, sau să o pun în acţiune, pentru ca ea să fie vie. Fără acţiuni sau fapte, ea ar fi fost moartă. Dumnezeu a spus că sunt vindecat şi sunt vindecat! Deşi mai simţeam semnele bolii în trup, eu îmi continuam activitatea în fiecare zi tratând cu indiferenţă acele simptome.

Exemplul al patrulea are în vedere credina mântuitoare sau adevarată. În Romani 10: 9-10 se afirmă: .Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire." Când Biblia vorbeşte despre inimă, nu este vorba de ace1 organ fizic care pompează sângele în trup. Ci este vorba despre fiinţa noastrăinterioară, despre duhul nostru. Aşa a fost şi cu inima mea, cu duhul meu sau cu fiina mea interioară, căci am crezut pe Dumnezeu şi am acţionat conform cu acea credinţă. Ceea ce E1 mi-a spus s-a împlinit pentru că am crezut. Am practicat această credinţă zilnic şi ea a rezistat testului în fiecare zi. Testul nu a avut loc într-o singură zi . E1 nu a durat două sau trei zi1e ca apoi să se încheie. Testarea a venit zi după zi, săptămână după săptămână, şi lună după lună. A trebuit să fac faţă prin credinţă la ceea ce a spus Dumnezeu şi să-mi continui activitatea ca şi cum trupu1 meu ar fi crezut de asemenea.

Capitolul 14

Interpretare

Am prezentat într-un capitol anterior seria de vise pe care le-am avut cu şapte ani înainte de acea experienţă

deosebită pe care am trait-o. Mi-am dat seama că Dumnezeu a vrut să-mi transmită un mesaj prin ele, dar nu ştiam care.

Am povestit visele respective la nenumărate persoane care au vrut să mă asculte, sperând că Domnul îmi va trimite o

interpretare prin vreuna din ele. Aceasta s-a întamplat abia după 7 ani, adică după ce a avut avut loc acel eveniment din

viaţa mea prezentat în această carte. Şi chiar după evenimentul sus amintit, a mai trebuit să aştept nouă luni pentru a afla interpretarea viselor.

Când Dumnezeu mi-a îngăduit pe 7 mai 1980 să merg să povestesc tuturor despre experiena mea, El mi-a trimisinterpretarea pentru o parte din visele mele prin bunul meu prieten, Larry Boone, care apărea într-unul din vise. Larry eraşi el folosit de Dumnezeu în organizarea bisericii nonconfesionale Noua Filadelfie, care se înfiinţase cu scopul de a mă susţine să merg ca mesager în lume prin autoritatea bisericii. La 7 mai 1980, şapte dintre noi au semnat autorizaţia bisericii Noua Filadelfie. Dumnezeu a folosit şapte oameni strânşi la un loc în mod special pentru acest scop. El a adunatpe cei şapte bărbaţi din diferite sectoare ale naţiunii şi i-a condus către mine fără ca eu să Îi cer acest lucru. Unii dintre ei veneau de la o distanţă de peste 1200 mile (1900 km). În ziua în care noi am semnat autorizaţia, porunca de a merge să prezint mesajul a devenit realitate. Larry Boone a venit atunci la mine acasă şi mi-a făcut cunoscut că Domnul îi dăduse interpretarea pentru o parte din visele mele. Am adus casetofonul în care îmi înregistrasern visele şi în timp ce asculta fiecare casetă, Larry mi-a dat următoarele interpretări:

Visul numărul 1: Somnul meu în balansoar simboliza atitudinea mea faţă de biserica adevarată şi lucrarea mea în cadrul ei. Eu credeam ca stau confortabil şi nu am nevoie de nimic. Mama mea care era pe moarte reprezenta biserica adevarată de care nu îmi păsa. Câinele îl reprezenta pe Satan, iar muşcătura pe care el mi-a făcut-o la mână arată că este nevoie de o durere fizică care să mă trezească. Scutul nevăzut din jurul meu era ocrotirea Duhului Sfânt.Faptul că l-am dat afară pe Satan prin uşa din faţă simboliza victoria mea asupra lui Satan, iar încercarea lui de a reveni prin uşa din spate arată că el va cauta în continuare să mă distrugă. Zguduitura pe care am primit-o când trupul câinelui lovea uşa arată duritatea atacului lui Satan.

Visul numărul 2: Faptul că m-am văzut stând la intrarea unei clădiri vechi şi goale, cu trei etaje, voia să sugereze că eu priveam la adevărata biserică a lui Cristos. Clădirea era veche, dar mie îmi părea nouă. Cele trei etaje reprezentau slujba mea de trei ani de testare în biserică. Faptul că în clădire nu erau nici oameni, nici mobilă însemna absenţa adevăraţilor soldaţi ai lui Cristos şi a averilor materiale ale adevăratei biserici de astăzi. Câinele alb din cămăruţă îl reprezenta pe Satan, iar câinele negru reprezenta adevărata adunare.

Astăzi Satan trage în jos adevărata adunare care, este vizibil moartă în ochii lumii. Câinele alb apărea ca fiind bun iar câinelenegru părea să fie rău, însă, cu toate acestea, adevărul era exact opus. Faptul că m-am putut împotrivi privirii hipnotice a câinelui alb aarătat că Dumnezeu mi-a dat biruinţă încă o dată asupra lui Satan. Pentru un timp, Satan a fugit de la adevărata biserică, dar apoi s-a întors deghizat în cel mai bun prieten al meu. Încă o dată am primit ajutor supranatural ca să-l pot recunoaşte şi astfel am putut să îl demasc.

Totuşi, aceasta nu îl va opri, căci el se va întoarce deghizat în prieten al meu, ceea ce arăta una dintre metodele pe care Satan le va folosi pentru a încerca să mă distrugă pe mine şi acest mesaj. El va veni la mine prin cei pe care îi consideram prietenii mei.

Visul numărul 3: În acest vis mă aflam într-o călătorie misionară. Traista cu hrană pentru câine pe care o aveam pe umăr era mesajul pe care Dumnezeu mi l-a dat ca să-l duc în lume. Lumea din casă reprezenta pe copiii lui Dumnezeu la care fusesem trimis. Efortul câinelui de a mă ataca reprezenta atacul necontenit al lui Satan împotriva mesajului pe care Dumnezeu îl transmitea prin mine. Anunţul din cer prezicea un mare eveniment supranatural care va avea loc în timp ce eu voi fi într-una din călătoriile misionare.

Când Larry a terminat interpretarea acestor trei vise, el a spus că aceasta era tot ce a avut de la Durnnezeu. Nu a avut

interpretări pentru visurile 4 şi 5. În timp ce Larry îmi tâlmăcea visele, Duhul Sfânt m-a făcut să primesc cuvintele lui şi astfel am ştiutcă acelea erau tâlmăcirile adevărate. Am ştiut că Dumnezeu i-a dat într-adevăr tâlmăcirile corecte pentru cele trei vise. Într-o noapte, stând singur în camera mea, două luni mai târziu, Duhul Sfânt mi-a dat tâlmăcirea celui de-al patrulea vis. Prin acest vis, El mi-a făcut cunoscut că voi transmite mesajul meu şi pe meleaguri străine şi că în timp ce voi fi în Anglia va avea loc un alt mare eveniment supra natural. Apoi tâlmăcirea a încetat. Nici până acum nu am primit tâlmăcirea pentru ultimul vis - al cincilea.

Acum ştiu că acele vise aveau legătură cu miracolul pe care Dumnezeu l-a făcut în viaţa mea, cu mesajul pe care El mi l-a datca să îl duc lumii, şi cu evenimentele care vor avea loc în anii mei de slujire. Toate vorbesc despre mesajul pe care îl transmit astăzi oamenilor. Pentru creştinii care sunt adevăraţi copii ai lui Dumnezeu, timpul este foarte preţios. Este preţios mai ales pentru că se va schimba curând. Ca o concluzie la acest capitol vreau să spun: .Priveşte în sus, prietene, căci izbăvirea ta se apropie!"

Capitolul 15

Neterminat

Din 7 mai 1980, când Dumnezeu mi-a dat libertatea să merg să vestesc mesajul Lui, El mi-a pus la dispoziţie câteva mii de dolari cât costa timpul de la radio şi televiziune, prin amabilitatea reţelei Christian Broadcasting, a reţelei Trinity Broadcasting, a reţelei Christian Communications şi a altora. Astfel acest mesaj a fost răspândit prin media electronică la milioane de oameni din lumea întreagă. De asemenea El mi-a permis răspândirea mesajului prin casete şi cărţi, care au ajuns până acum la peste jumătate din naţiunile de pe glob. Prin intermediul casetelor şi cărţilor, mulţi oameni care nu aveau cum să mă audă sau să mă vadă la televizor au putut să primească mesajul meu.

Vreau să subliniez încă o dată faptul că Dumnezeu va împlini tot ce a promis. El mi-a spus să merg prin credinţă acolo unde El va deschide uşile. Prin urmare am mers la diferite confesiuni în Statele Unite şi în toată lumea. Multe biserici s-au deschis pentru mine fără să le cer eu, pentru că Dumnezeu mi-a arătat că ei mă vor chema. Totul s-a petrecut aşa cum a spus El. Domnul mi-a dat posibilitatea să merg personal şi să prezint acest mesaj. Eu am fost devotat în această lucrare de la început, iar El a împlinit cu credincioşie angajamentul Său.

Folosesc acest prilej pentru a te încuraja astăzi şi pe tine, cititorule. Dacă nu ai siguranţa că faci parte din această armată pe care o recrutează Domnul, dacă nu ai siguranţa că numele tău se găseşte în Cartea Vieţii Mielului, dacă nu eşti un credincios născut din nou şi mântuit, te rog, nu continua cu viaţa de până acum, ci aşează-te pe genunchi şi împacă-te cu Dumnezeu. Caută să primeşti naşterea din nou. Îţi mărturisesc că tot ceea ce El mi-a spus că va face, a împlinit fără excepţie. El a făcut deja ceea ce a spus că va face prin lucrarea mea. Nu ştiu cum pot unii să spună că aceasta a fost o halucinaţie, sau un vis, sau o experienţă rea. Însă totul trebuie să se împlinească. Iată ce încerc să-ţi spun prin cuvinte simple. Aşa cum ştii ne aflăm la sfârşitul veacurilor şi în această perioadaă fiecare zi va fi modificată drastic. Timpul este foarte preţios pentru tine şi pentru mine. Vorbind ca unul care a experimentat moartea, eu am fost în Cer şi mi s-a dat o a doua şansă. Acum mă rog pentru tine. S-ar putea ca atunci când vei fi în ceasul morţii, să nu mai ai o a doua şansă. Chiar în această zi Dumnezeu împlineşte şi continuă să împlinească tot ce mi-a spus El că va face. Dacă El a împlinit în viaţa mea tot ce a promis, cu atât mai mult Îşi va împlini Cuvântul Sfânt, care este adevărul şi care ne arată că vremea este pe sfârşite.

Mai 1983: Voi toţi care sunteţi familiarizaţi cu slujirea mea ştiţi că Dumnezeu mi-a dat trei ani pentru această lucrare. Aceasta a fost tot ce am ştiut fără a cunoaşte măcar data începeri i sau a avea vreo altă explicaţie. Am considerat întotdeauna că data de 7 mai 1980 a fost momentul de început, întrucât aceea a fost ziua când mi s-a dat “autoritate" din partea Bisericii.

Cu şapte ani înainte de minunea care a avut loc în viaţa mea, Dumnezeu mi-a dat o serie de vise. Pe atunci nu ştiam ce semnificaţie aveau ele. Ştiam că erau importante, dar nu le înţelegeam. Am prezentat aceste vise în capitolul al patrulea şi am arătat tot ce înţelesesem din ele. Când Domnul mi-a trimis tâlmăcirea celui de-al treilea vis, El nu m-a lămurit în privinţa ultimei părţi a visului, acolo unde era vorba despre "anunţul din cer", care se referea la un eveniment supranatural. Eu nu am primit tâlmăcirea întregului vis. În el se vorbea puţin despre "cei trei ani la care era limitată slujirea mea", care se raportează la un eveniment supranatural.

Pe 18 ianuarie 1983, mă aflam în drum către Seattle, în zona Washingtonului, ca răspuns la o invitaţie pe care o primisem de la Ted şi Angie Schiermeyer din Langley, Washington, pentru a sluji în câteva grupuri şi biserici din acea zonă. În timp ce treceam muntele, am realizat brusc că mai văzusem acel peisaj în cel de-al treilea vis al meu. În vis se făcea că eu coboram pe o potecă într-un ţinut neobişnuit. Pe o parte erau munţi acoperiţi cu zăpadă, pe cealaltă parte erau copaci înalţi cu frunze necăzătoare. În timp ce

traversam muntele, am observat că acelaşi peisaj se află şi la poalele muntelui. Am spus imediat soţiei mele şi i-am cerut să-mirecitească visul aşa cum îl consemnasem.

Pe măsură ce ne apropiam de destinaţie am început să simt o emoţie puternică în duhul meu, ca şi cum m-aş fi aflat în mijlocul unui mare eveniment. Când am sosit la casa lui Ted şi Angie, am revăzut a doua scenă din acelaşi vis. Era vorba despre casa aceea mare ca o fermă, plină de oameni, aşa cum fusese în visul meu. Înainte de această călătorie, nici eu, nici soţia mea nu fusesem în statul Washington, şi nici nu-i întâlnisem pe Ted şi Angie. Şi totuşi cu zece ani înainte, văzusem chiar această casă plină de oameni, exact cum era atunci. Văzusem toate acestea în vis! Îmi lipsea acum numai ultima scenă, sau anunţul din cer şi al treilea vis ar fi fost complet.

Am stat în Washington încă zece zile, dar nimic nu s-a întâmplat cu privire la visul meu. Nu ştiam ce se întâmplă. De ce mi-au fost arătate cele două scene din vis? Încă nu am primit răspuns la aceasta. Ştiam că ceva important trebuia să aibă loc, dar ce?

Am fost chemat în Lafayette, Indiana pentru a predica la o adunare în ziua de 12 martie 1983. În noaptea dinaintea acelei zile mă aflam la un motel. Pe la ora 3 dimineaţa am fost trezit brusc cu un mesaj în minte. Mesajul a fost interpretarea ultimei părţi din al treilea vis, aceea care vorbea despre anunţul din cer. Am cugetat o vreme la acea interpretare înainte de a mă culca din nou, ştiind că trebuie să cercetez “duhul" pentru a fi sigur că mesajul era corect.

În seara zilei de 12 martie 1983, chiar înainte de a predica, unul dintre vicepreşedinţii fraternităţii de acolo, s-a apropiat de mine ţi mi-a pus în mână o hârtie împăturită. El mi-a spus ca o doamnă din mulţime îl rugase să mi-o înmâneze. Doamna, primise în vis, cu o noapte înainte, ceea ce credea ea că este tâlmăcirea celui de al cincilea vis. Ceea ce scrisese doamna era un mesaj pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a confirma mesajul pe care mi-l dăduse şi mie în aceeaşi dimineaţă. Aşa a confirmat Domnul autenticitatea explicaţiei.

Iată mesajul pe care l-am primit în minte în acea dimineaţă. “Limita de trei ani însemna o slujbă de proorocie pentru un eveniment zguduitor care va avea loc la sfârşitul acestor trei ani. Evenimentul însuşi va fi supranatural."

Astfel anunţul din cer a fost explicat. Anunţul însuşi reprezenta un eveniment mondial care va avea loc imediat. Respectivul eveniment a fost prezis de Domnul însuşi şi este consemnat în Apocalipsa 3: 16. El este de fapt, o mare regurgitare aşa cum arată Domnul când spune că îi “varsă din gură" pe creştinii căldicei.

În vis, tatăl meu îl reprezenta pe Dumnezeu. Lovitura politică simboliza subtilitatea cu care Satan prin aşa-zişii lideri ai bisericii va lua control deplin asupra "religiei mondiale". Acum Satan este în controlul aşa-zisei biserici. Din această cauză, cei care cu adevărat aparţin Bisericii lui Dumnezeu, trebuie să ia atitudine ca să fie cu adevărat poporul Lui "ales", în caz contrar, nu vor fi ai Lui deloc!

Acum când vărsarea din gură are loc, nu se ştie cât timp va îngădui El acest lucru. Ce va fi după aceea? Priviţi cu atenţie la Apocalipsa 18:3 Acest verset ne spune ce va fi după aceea. Ce înseamnă "aur încercat în foc"? Dar “haine a1be" şi "doftorie pentru ochi"? Aurul a fost întotdeauna comoara omului, hainele au fost acoperământul sau veşmântul lui, doftoria pentru ochi trebuia să-l ajute să vadă. Comoara de foc (râvna), haina albă (neprihanirea), şi alifia de ochi (credinţa pentru a vedea cele duhovniceşti), toate acestea sunt date numai celor care sunt cu adevărat poporu1 lui Dumnezeu ... celor care ascultă de El! ... Cugetaţi la aceste lucruri!!!

NOTĂ din partea autorului. Aceasta este a doua adăugare la această carte. Prima adăugare a fost în 1983. Astăzi, 9 ianuarie 1999, pregătesc această carte pentru a şaptea tipărire. Prima publicare a fost în 1980. În aproape douăzeci de ani de când a fost publicată această carte, sute de mii de exemplare au circulat peste tot. Ea a fost publicată în multe limbi. Am efectuat această adăugare pentru că există două interpretări greşite pe care vreau să le corectez sau să le lămuresc. În timp ce făceam un mare tur în lumea duhurilor, multe lucruri pe care am avut voie să le văd nu mi-au fost explicate de către îngerii care mă escortau, alte lucruri însă au fost explicate. Spre exemp1u nu mi-a fost complet explicat ce era cu perioada de trei ani despre care am mai vorbit în carte. Era ca un fe1 de perioadă de testare, dar nu sunt sigur la ce se referea. Ea se raporta şi la vărsarea din gură a creştinilor căldicei cum este consemnat în Apoc. 3: 16. De asemenea nu ştiu cât avea să dureze această perioadă.

Lucrurile care nu mi-au fost explicate, a trebuit să le interpretez bazându-mă pe ceea ce mi s-a explicat. De la adăugarea din 1983, mi s-a îngăduit să aflu mesajul celui de-al patrulea vis în timp ce mă aflam pe meleaguri străine. Aceasta mi s-a întâmplat în Anglia în 1987. Singurul vis care a rămas încă nelămurit este cel de-al cincilea şi totodată ultimul. Toate lucrurile s-au petrecut exact cum le-am visat cu şapte ani înainte de miracolul pe care l-am trăit. La fel a fost şi cu lucrurile care mi-au fost arătate în timp ce mă aflam în lumea duhurilor. Tot ce am consemnat în această carte că a fost transmis de Dumnezeu, s-a petrecut exact cum a spus El, cuexcepţia acelor lucruri care vor trebui să vină în curând!

Domnul să vă binecuvânteze şi să vă ţină până la venirea Împărăţiei lui. Amin.

·