Axid ( Nizatidinum ) - prospect

IndicatiiAxid este indicat pentru tratamentul ulcerului duodenal activ, pentru o perioada de pâna la 8 saptamâni. La majoritatea pacientilor, ulcerul se vindeca în 4 saptamâni. Axid este indicat în doze reduse, de 150 mg/zi în terapia de întretinere la pacientii cu ulcer duodenal cronic, dupa vindecarea ulcerului duodenal activ. Nu se cunosc consecintele continuarii terapiei cu nizatidina mai mult de un an. Axid este indicat pentru o perioada de 8 saptamâni si în tratamentul ulcerului gastric benign activ. Înainte de administrarea tratamentului, trebuie exclusa posibilitatea ulceratiilor gastrice maligne. Axid este indicat pentru o perioada de 12 saptamâni în tratamentul esofagitei diagnosticate endoscopic, inclusiv al esofagitei erozive si ulcerative si asociate cu pirozis datorat refluxului gastro-esofagian. Pirozis-ul prezent la pacientii cu reflux gastro-esofagian a fost diminuat chiar dupa prima zi de tratament. Axid injectabil este indicat, ca o alternativa de scurta durata, pentru pacientii spitalizati aflati în imposibilitate de a primi medicatia pe cale orala.Reactii adverseRar au fost raportate episoade de reactii de hipersensibilitate sau de soc anafilactic. Au fost raportate cazuri rare de leziuni hepatice colestatice sau atât colestatice, cât si la nivel hepatocelular, fenomene reversibile odata cu încetarea tratamentului cu nizatidina. Ocazional au fost raportate anemie, urticarie, dureri de cap, ameteala si transpiratii. Supradozare: animale test care au primit doze mari de nizatidina au prezentat reactii de tip colinergic, incluzând lacrimare, salivatie, voma, mioza si diaree. Exista prea putine informatii clinice în ceea ce priveste supradoza de niizatidina la oameni. Daca apare totusi un caz de supradozaj, se vor utiliza: carbunele medicinal activ, voma provocata sau spalaturile gastrice, împreuna cu terapia generala de întretinere si monitorizarea clinica a pacientului.Mod de administrarePacientii cu insuficienta renala moderata si severa  Ajustarea dozajului oral: Ulcer duodenal activ si ulcer gastric benign activ sau reflux gastro-esofagian: Clearance la creatinina (Ccr),              Doza 20-50 ml/min                            150 mg/zi <20 ml/min                              150 mg o data la doua zile Pacienti cu reflux gastro-esofagian, pentru care sunt necesare doze mai mari: Ccr,                                    Doza 20-50 ml/min                            150 mg de doua ori pe zi <20 ml/min                              150 mg/zi Terapie de întretinere: Ccr,                                     Doza 20-50 ml/min                             150 mg o data la doua zile <20 ml/min                               150 mg  la trei zile Ajustarea dozei intravenoase:  Ulcer duodenal activ sau gastric benign activ: Ccr,                                      Doza 20-50 ml/min                              120-150 mg/zi <20 ml/min                                75 mg/zi Instructiuni de utilizare: nizatidina injectabila poate fi adaugata sau diluata cu solutie injectabila de clorura de sodiu 0,9%, solutie injectabila de dextroza 5%, solutie lactata Ringer sau solutie injectabila de bicarbonat 5%.Actiune terapeuticaMetipranololul Nizatidina este un inhibitor competitiv, reversibil, al histaminmei la nivelul receptorilor histaminici H2, în  special al celor care se gasesc în celulele gastrice parietale. Nizatidina inhiba semnificativ secretia gastrica nocturna pentru o perioada de pâna la 12 ore când este administrata oral, pâna la 24 de ore daca este administrata sub forma unei perfuzii continue si pentru 5 ore dupa o injectie i.v. Inhiba, de asemenea, în mod semnificativ secretia de acid gastric stimulata de alimente, cafeina, betazol si pentagastrina.    Pentru administrarea orala: biodisponibilitatea nizatidinei nu este în mod semnificativ influentata de alimente sau antiacide. Absorbtia nizatidinei dupa adminstrarea orala este rapida si concentratii plasmatice de vârf (700-1800 mg/l dupa o doza de 150 mg; 1400-3600 mg/l dupa o doza de 300 mg) sunt obtinute în 3 ore. Biodisponibilitatea orala depaseste 70% si

timpul de înjumatatire este de 1-2 ore si clearance-ul plasmatic este de 40-60 l/ora. Aproximativ 35% din nizatidina se leaga de proteinele plasmatice. Volumul de distributie este de 0,8 1,5 l/kg. Se produce si o prima trecere la nivel hepatic, dar în procent foarte scazut (6%), însa nizatidina este în primul rând excretata pe cale renala, 60% sub forma nemodificata. Mai mult de 90% dntr-o doza orala de nizatidina (inclusiv metabolitii) este excretata prin urina în decursul a 12 ore. Insuficienta moderata sau severa prelungeste în mod semnificativ timpul de înjumatatire si scade clearance-ul de nizatidina. La indivizii care sunt anefrici din punct de vedere functional, timpul de înjumatatire este 3,5 pâna la 11 ore, iar clearance-ul plasmatic este 7-14 l/ora.    Pentru administrarea i.v.: concentratii plasmatice de vârf ale nizatidinei în plasma sunt de 1450-3350 mg/l dupa administrarea  timp  de 15 minute a unei perfuzii de 100 mg. Concentratii stabile în plasma variaza între 190-330 mg/l daca se administreaza în perfuzie continua 10 mg/ora timp de 24 de ore; doze de 20 mg/ora administrate timp de 24 de ore producând concentratii plasmatice stabile de 130-740 mg/l. O concentratie  de 1000 mg/l este echivalenta cu 3 mmol/l; o doza de 100 mg este echivalenta cu 302 mmol. Concentratiile plasmatice la 8 ore dupa perfuzarea intravenoasa a 100 mg de nizatidina timp de 15 minute au fost mai mici de 60 mg/l la pacientii cu functie renala normala. Distributia nizatidinei administrata i.v este similara cu cea a nizatidinei administrata oral.     Nu s-a descoperit în studiile realizate pe animale potentialul carcinogenic sau mutagenic al nizatidinei.ContraindicatiiHipersensibilitate la nizatidina sau alti antagonisti  de receptori histaminici H2.     Precautii speciale în folosire: raspunsul simptomatic la terapia cu nizatidina nu exclude existenta unei formatiuni gastrice maligne. Cum nizatidina este partial metabolizata  de ficat si în cea mai mare parte excretata de rinichi, pacientii cu insuficienta renala sau hepatica trebuie tratati cu multa grija.  Interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiune: nici o informatie de importanta clinica.    Sarcina si lactatia: nu s-a stabilit siguranta utilizarii acestui produs în timpul sarcinii la femei. Evaluarea studiilor experimentale realizate pe animale nu indica nici un efect nociv, fie el direct sau indirect, în ceea ce priveste dezvoltarea embrionului sau fatului, în cursul dezvoltarii lui peri- si postnatale. Nizatidina nu trebuie administrata femeilor gravide sau celor care vor sa ramâna gravide decât daca este absoluta nevoie. Nizatidina este secretata în laptele uman. În cazul puilor de sobolan în lactatia carora li s-a administrat nizatidina, s-a observat o stopare a procesului de crestere; din aceasta cauza nizatidina trebuie administrata mamelor în perioada de alaptare numai daca este absolut necesar.     Efectul asupra abilitatii de a conduce masina si de a utiliza alte masini: axid nu afecteaza abilitatile de conducere sau de utilizare a unor masini.

Histodil ( Cimetidinum ) - prospect

IndicatiiTratamentul ulcerului duodenal si ulcerului gastric (benign), al esofagitei de reflux, al recidivelor ulceroase dupa operatie, al sindromului Zollinger–Ellison; profilaxia bolii ulceroase (mai ales ulcerul duodenal cu recidive frecvente si risc mare de complicatie) si a esofagitei de reflux; tratamentul hemoragiilor digestive superioare prin ulceratii, profilaxia ulceratiilor gastro–duodenale de stres.Reactii adverseUneori diaree, greata, voma, ameteli, cefalee, constipatie, uscaciunea gurii, dureri musculare, rareori ginecomastie si galactoree; la batrâni, la renali si la hepatici pot aparea tulburari nervos–centrale; somnolenta, letargie, instabilitate, agitatie, confuzie, rareori disartrie, halucinatii, convulsii; foarte rar leucopenie, trombocitopenie (reversibile), hepatita, pancreatita, nefrita interstitiala (idiosincrazice sau alergice). Injectarea intravenoasa rapida poate fi cauza de bradicardie si hipotensiune.Mod de administrareOral, pentru tratamentul ulcerului activ, câte 2 comprimate (400 mg) dimineata si seara la culcare sau 4 comprimate seara la culcare, timp de 4–6 saptamâni pentru ulcerul duodenal si 6–8 saptamâni pentru ulcerul gastric; pentru prevenirea recidivelor bolii ulceroase, 2 comprimate seara la culcare; în esofagita de reflux si în sindromul Zollinger– Ellison, 2 comprimate de 3 ori/zi. Parenteral, în sângerarile acute si pentru profilaxia ulceratiilor de stres, în injectie intravenoasa lenta sau intramuscular 1 fiola (200 mg), eventual repetând la

intervale de 4–6 ore, sau în perfuzie intravenoasa continua 50–100 mg/ora, timp de 24 ore. La copii (mai mari de 1 an), oral sau parenteral 25–30 mg/kilocorp si zi (fractionat).Actiune terapeuticaInhibitor al secretiei gastrice de acid clorhidric sipepsina, cu actiune intensa; efectul este datorit blocarii receptorilor H2 – histaminergici.ContraindicatiiAlergie la cimetidina; prudenta si doze mici la batrâni,la renali si la hepatici; este necesara excluderea posibilitatii cancerului gastric (cimetidina poate masca simptomele si întârzia diagnosticul). Cimetidina întârzie epurarea unor medicamente; dozele de anticoagulante cumarinice, fenitoina si teofilina (aminofilina) trebuie reduse.SinonimeAltramet, Asiloc, Cemidin, Cimedine, Cimehexal, Cimetidin,Cimetidina, Cimetidine, Ipirovet, Tagamet.

Ulfamid ( Famotidinum ) - prospect

IndicatiiTratamentul ulcerului duodenal sau gastric evolutiv, profilaxia bolii ulceroase (mai ales ulcer duodenal cu recidive frecvente sau risc mare de complicatii); sindrom Zollinger-Ellison.Reactii adverseÎn general bine suportat; rareori cefalee, ameteli, constipatie sau diaree; foarte rar astenie, uscaciunea gurii, greata, voma, eruptii cutanate, prurit, cresterea enzimelor hepatice, icter colestatic, edem angioneurotic, urticarie si alte reactii alergice de tip anafilactic; au fost semnalate câteva cazuri de confuzie mintala (atribuite incert medicamentului).Mod de administrareOral, pentru tratamentul ulcerului evolutiv, câte 1 comprimat de 40 mg seara, zilnic 4-8 saptamâni; pentru profilaxia ulcerului, câte 1 comprimat de 20 mg seara, zilnic, timp îndelungat; în sindromul Zollinger-Ellison se începe cu 1 comprimat de 20 mg la fiecare 6 ore si se creste dupa nevoie - obisnuit 1 comprimat a 40 mg de 4 ori/zi. În insuficienta renala avansata doza utila pentru tratamentul ulcerului este de 1 comprimat a 20 mg/zi.Actiune terapeuticaAntiulceros, inhiba marcat secretia gastrica acida prin blocarea receptorilor H2-beta-adrenergici; efectul se instaleaza repede si este de durata relativ lunga - apare la circa o ora de la administrarea orala, este maxim dupa 1-3 ore si se mentine, obisnuit, 10 ore (sau mai mult).ContraindicatiiAlergie la famotidina; este necesara excluderea posibilitatii cancerului gastric (famotidina poate masca simptomele si întârzia diagnosticul); prudenta la bolnavii cu insuficienta renala (doze mici); prudenta în timpul sarcinii, se evita în primul trimestru.SinonimeFamodar, Famosan, Gastrosidin, Lecedil, Nevofam, Panalba,Pepdine, Pepdul, Tidine, Ulceran-40.

Zantac ( Ranitidinum ) - prospect

IndicatiiTratamentul ulcerului dudodenal sau gastric evolutiv, profilaxia bolii ulceroase (mai ales ulcer duodenal cu recidive frecvente sau risc mare de complicatii); esofagita de reflux; sindrom Zollinger-Ellison.Reactii adverseÎn general bine suportat; rareori pozitivitatea trecatoare a unor probe hepatice, leucopenie, trombocitopenie (chiar agranulocitoza sau pancitopenie), reactii alergice (urticarie sau alte eruptii cutanate), edem angioneurotic, bronhospasm, hipotensiune, cefalee, ameteli, confuzie mentala, tumefactia sânilor la barbati.Mod de administrareOral, pentru tratamentul ulcerului evolutiv câte 1 comprinat a 150 mg de 2 ori/zi (dimineata si seara) sau 1 comprimat a 300 mg seara, zilnic, 4-6 saptamâni, pentru profilaxia ulcerului câte 1 comprimat a 150 mg seara, zilnic, timp îndelungat; în sindromul Zollinger-Ellison se începe cu 1 comprimat a 150 mg de 3-4 ori/zi, se poate creste, dupa nevoie, pâna la 1 comprimat de

300 mg de 3-4 ori/zi. În insuficienta renala avansata doza utila în tratamentul ulcerului este de 1 comprimat a 150 mg/zi.Actiune terapeuticaAntiulceros, inhiba marcat secretia gastrica acida prin blocarea receptorilor H2-histaminergici.ContraindicatiiAlergie la ranitidina; este necesara excluderea posibilitatii cancerului gastric (ranitidina poate masca simptomele si întârzia diagnosticul); prudenta la bolnavii cu insuficienta renala avansata (doze mici).SinonimeAzantac, Gertocalm, Ptinolin, Raniplex, Ranisan,  Ranitab, Ranital, Ranitidina, Ranitin, Sostril.

Scopul tratamentului ulcerului este de a calma durerea şi pentru a preveni complicaţii ulcer, cum ar fi sângerarea, obstrucţie, şi perforare. Primul pas în tratament implică reducerea factorilor de risc (AINS şi ţigări). Următorul pas este de medicamente.

Antiacide neutraliza existente acid în stomac. Antiacide cum ar fi Maalox, Mylanta, şi Amphojel sunt tratamente sigure si eficiente. Cu toate acestea, acţiunea de neutralizare a acestor medicamente este de scurtă durată, şi doze frecvente sunt necesare. Antiacide care conţin magneziu, cum ar fi Maalox si Mylanta, poate provoca diaree, în timp ce agenţii de aluminiu ca Amphojel poate provoca constipatie. Ulcere reveni frecvent atunci când antiacidele sunt întrerupte.

Studiile au arătat că o proteină din stomac numita histamina stimulează secreţia de acid gastric. Histamina antagonişti (blocante H2) sunt medicamente concepute pentru a bloca acţiunea histaminei asupra celulelor gastrice, reducând astfel producţia de acid. Exemple de blocante H2 sunt cimetidină (Tagamet.), ranitidina. (Zantac), nizatidina (Axid), şi famotidine (Pepcid.). În timp ce blocante H2 sunt eficiente în vindecarea ulcerului, acestea au rol limitat în eradicarea H. pylori fără antibiotice. Prin urmare, ulcere reveni frecvent atunci când blocante H2 sunt oprite. În general,, aceste medicamente sunt bine tolerate şi au puţine efecte secundare chiar şi cu utilizarea pe termen lung. În cazuri rare, pacienţilor raport dureri de cap, confuzie, letargie, sau halucinaţii. Consumul cronic de cimetidină poate determina foarte rar impotenta sau piept de umflare. Atât cimetidina şi ranitidina poate interfera cu capacitatea organismului de a gestiona alcool. Pacienţii cu privire la aceste medicamente care consuma alcool poate avea un nivel ridicat de alcool din sânge. Aceste medicamente pot de asemenea interfera cu manipularea ficatului de alte medicamente cum ar fi Dilantin, Coumadin, şi teofilină. monitorizarea frecventă şi ajustări ale dozelor acestor medicamente pot fi necesare.

inhibitori ai pompei de protoni, cum ar fi omeprazolul (Prilosec), lansoprazol. (Prevacid), pantoprazol. (Protonix), esomeprazol. (Nexium), şi rabeprazol (Aciphex.) sunt mai puternice decat blocante H2 în secreţia de acid suprimarea. inhibitori ai pompei de protoni Diferite sunt foarte similare în acţiune şi nu există nici o dovadă că unul este mai eficient decât un alt în vindecarea ulcerelor. În timp ce inhibitorii pompei de protoni sunt comparabile cu blocante H2 în eficienţa în tratarea ulcerelor gastrice şi duodenale, este superior blocante H2 în tratarea ulcerelor esofagiene. ulcere esofagiene sunt mai sensibile decât ulcere gastrice şi duodenale la sumele minute de acid. Prin urmare, suprimarea acid

mai complete realizate de inhibitori ai pompei de protoni sunt importante pentru vindecarea ulcerului esofagian. inhibitori ai pompei de protoni sunt bine tolerate. Efectele secundare sunt mai puţin frecvente; Acestea includ dureri de cap, diaree, constipaţie, greaţă şi erupţii cutanate. Este interesant de, inhibitori ai pompei de protoni nu au nici un efect asupra capacităţii unei persoane de a digera si absorbi nutrienti. inhibitori ai pompei de protoni au, de asemenea, sa constatat a fi în siguranţă atunci când sunt utilizate pe termen lung, fără grave raportate efecte adverse asupra sănătăţii.

Sucralfat (Carafate.) şi misoprostol (Cytotec.) sunt agenţi care să consolideze mucoasei intestinale împotriva atacurilor cu acid sucuri digestive. Carafate straturi de suprafaţă şi promovează vindecarea ulcerului. Medicament are efecte secundare foarte puţine. Mai frecvent efect secundar este constipaţie şi interferenţa cu absorbţie de alte medicamente. Cytotec este o substanţă de prostaglandine ca de obicei folosite pentru a contracara efectele ulcer de AINS. Studiile sugereaza ca Cytotec poate proteja stomacul de ulcer la cei care iau AINS în mod cronic. Diareea este o reacţie adversă frecventă. Cytotec poate cauza pierderi de sarcină în cazul administrării la femeile gravide, şi ar trebui să fie evitată de femeile de vârstă fertilă.

Mulţi oameni port H. pylori în stomacul lor, fără a avea vreodată durere sau ulcere. Acesta nu este complet clar dacă aceşti pacienţi trebuie trataţi cu antibiotice. Mai multe studii sunt necesare pentru a răspunde la această întrebare. Pacienţii cu boala ulceroasă documentată şi H. pylori ar trebui să fie trataţi cu combinaţii de antibiotice. H. pylori poate fi foarte dificil de a eradica complet. Tratamentul necesită o combinaţie de mai multe antibiotice, uneori în combinaţie cu un inhibitor de pompă de protoni, blocante H2 sau Pepto-Bismol. Frecvent antibiotice utilizate sunt tetraciclină, amoxicilină, metronidazol (Flagyl), claritromicină (Biaxin.), şi levofloxacină (Levaquin). Eradicarea H. pylori previne revenirea ulcere (o problemă majoră cu toate celelalte opţiuni de tratament ulcer). Eliminarea acestei bacterii se poate reduce, de asemenea, riscul de cancer gastric în curs de dezvoltare în viitor. Tratamentul cu antibiotice comportă riscul apariţiei de reacţii alergice, diaree, şi uneori severe antibiotic induse de colita (inflamaţie a colonului).

Nu există dovezi concludente că restricţiile alimentare şi diete bland juca un rol în vindecarea ulcerului. Nici o relaţie dovedit există între ulcerul peptic şi consumul de cafea şi alcool. Cu toate acestea, deoarece cafeaua stimulează secreţia de acid gastric, şi alcool poate provoca gastrită, moderaţie în consumul de alcool şi cafea este adesea recomandat.

TERAPIA ANTIULCEROASÃ

Medicamentele antiulceroase actioneaza patogenic, fie prin combaterea dezechilibrului între factorii agresori si factorii protectori ai mucoasei, fie prin eradicarea infectiei cu Helicobacter pylori (HP).

Principalele clase de medicamente antiulceroase sunt:1. antiacide2. antisecretorii: anticolinergice (neselective si selective), antagonisti de receptori H2, antigastrinice, inhibitorii de pompa protonica (IPP)3. protectoare ale mucoasei4. antibiotice anti HP

NIVELUL DE ACTIUNE AL ANTIULCEROASELORi) Factorii agresori sunt hipersecretia clorhidropeptica (prin hiperplazia sau hipertrofia celulelor parietale, hiperstimulare vagala, cresterea secretiei de gastrina sau histamina) si alterarea motilitatii gastrice (staza antrala în cadrul stenozei pilorice sau gastroparezei diabetice, refluxul duodenogastric). Secretia de HCl este rezultatul activitatii celulelor parietale (oxintice), prin intermediul pompei protonice H/K ATP-aza. Activitatea secretorie este stimulata vagal (prin intermediul receptorilor muscarinici), endocrin (prin intermediul gastrinei secretata de celulele G) si paracrin (prin intermediul histaminei), mesagerii secunzi fiind reprezentati de ionii de Ca si AMPc. Diminuarea actiunii factorilor agresori se poate realiza prin inhibarea secretiei gastrice acide (IPP, blocante H2, anticolinergice) si prin stimularea evacuarii gastrice (prokinetice). Neutralizarea secretiei acide se poate face cu ajutorul antiacidelor. Somatostatina este de asemenea benefica deoarece inhiba adenilat-ciclaza, scade disponibilul de AMPc si consecutiv scade si activitatea pompei protonice.     ii) Factorii protectori sunt reprezentati de stratul de mucus (care tamponeaza acidul clorhidric si pepsina), secretia de bicarbonat, vascularizatia bogata si turnoverul rapid al celulelor mucoasei. Cresterea protectiei gastrice se face prin admnistrarea de protectoare ale mucoasei si prostaglandine (care cresc vascularizatia locala, stimuleaza secretia de mucus si bicarbonat).iii) Bacteria Helicobacter pylori actioneaza prin sinteza unei enzime - ureaza - care descopune ureea în dioxid de carbon si apa; dioxidul de carbon astfel format alcalinizeaza mediul gastric (formeaza bicarbonat si creste pH-ul), stimulând astfel celulele parietale sa secrete si mai mult acid clorhidric; se creaza astfel un cerc vicios, deoarece cresterea pH-ului duce la popularea masiva a tractului digestiv cu HP iar stimularea prelungita a celulelor duce la cresterea populatiei de celule parietale si la agravarea ulcerului. Eradicarea infectiei cu HP se face prin tratament antibiotic timp de 14 zile cu metronidazol/tinidazol si tetraciclina/amoxicilina/claritromicina. Compusii de bismut au si ei efect supresor asupra HP, dar nu trebuie asociati cu tetraciclina deoarece îi scad biodisponibilitatea dupa administrare orala.    

ANTIACIDE

Actiunea antiacidelor consta în neutralizarea secretiei gastrice acide cu cresterea consecutiva a pH-ului si inhibarea actiunii proteolitice a pepsinei. Pe lânga efectul de tamponare a aciditatii gastrice, antiacidele pot modifica tranzitul intestinal (compusii cu magneziu determina diaree, iar cei cu aluminiu constipatie) si pot alcaliniza urina.În functie de gradul de absorbtie din lumenul gastric în sânge, antiacidele pot fi:i) sistemice: pot produce alcaloza metabolica si sindrom calciu-alcali (în conditiile unui aport crescut de calciu). ii) nesistemice: nu modifica echilibrul acidobazic, nu determina alcaloza.Antiacidele pot produce numeroase interactiuni medicamentoase, prin mecanisme variate: cresterea pH-ului poate altera biodisponibilitatea medicamentelor administrate oral, alcalinizarea urinii poate modifica viteza epurarii renale a unor medicamente iar accelerarea/îngreunarea tranzitului intestinal poate influenta absorbtia enterica a diferitelor substante. În acest sens, se recomanda ca administrarea oricarui alt medicament sa fie facuta la 2 ore de la administrarea antiacidului. Pentru a mari timpul de actiune la nivel gastric al antiacidelor, se pot administra concomitent agenti spumogeni sau anticolinergice. Pe lânga utilizarea în

boala ulceroasa, antiacidele sunt indicate si în boala de reflux gastroesofagian, sindromul Zollinger-Ellison si pentru profilaxia pneumoniei de aspiratie la pacientii din ATI. Principalele substante antiacide sunt: > hidroxidul de aluminiu - antiacid nesistemic cu actiune slaba, lenta si de durata lunga. Efecte adverse: constipatie, depletie de fosfati, osteoporoza, encefalopatie si miopatie în cazul insuficientei renale, scaderea biodisponibilitatii (prin mecanism independent de alcalinizarea mediului gastric) izoniazidei, tetraciclinei, indometacinului, clorpromazinei, digoxinei si propranololului.  > hidroxid de magneziu - antiacid nesistemic cu actiune intensa, rapida si de durata medie. Efecte adverse: diaree, deprimare SNC. > bicarbonat de sodiu - antiacid sistemic cu actiune rapida, intensa si de durata scurta. Efecte adverse: sindrom calciu-alcali, cresterea valorilor tensionale la cardiaci. > carbonat de calciu - antiacid nesistemic cu actiune intensa, rapida si de durata medie. Efecte adverse: rebound al secretiei gastrice acide datorita cresterii gastrinemiei, constipatie, alcaloza, hipercalciurie (litiaza renala). 

ANTISECRETORII

i) Blocantele H2 histaminergice actioneaza prin blocarea receptorilor H2 de la nivelul celulelor parietale si împiedica efectul histaminei de stimulare a secretiei gastrice. Scad atât secretia clorhidrica bazala, cât si pe cea nocturna. Principalii reprezentanti ai acestei clase de substante sunt cimetidina (abandonata deoarece are efect inhibitor enzimatic si poate creste efectul altor medicamente administrate simultan care se metabolizeaza la nivel hepatic: diazepam, fenitoina, carbamazepina, teofilina, chinidina, calciu-blocante, labetalol, propranol, metoprolol, metronidazol), ranitidina, famotidina, nizatidina.   Efectele adverse ale blocantelor H2 sunt: cefalee, greata, fatigabilitate, insomnii, ameteala, stari confuzionale, mialgii, rash cutanat, prurit, efecte antiandrogene prin cresterea secretiei de PRL (ginecomastie, galactoree, impotenta), diaree/constipatie, trombocitopenie, alopecie, artralgii, citoliza hepatica. Blocantele histaminergice se administreaza seara, înainte de culcare. Sunt utile si în boala de reflux gastroesofagian, în sindromul Zollinger-Ellison si în preanestezie pentru a scadea riscul aspirarii continutului gastric. Dozele echipotente pentru blocantele H2 în ulcer activ sunt cimetidina 400 mg de 2 ori/zi, famotidina 20 mg de 2 ori/zi, nizatidina 150 mg de 2 ori/zi sau ranitidina 150 mg de 2 ori/zi. Pentru prevenirea recurentei dozele se înjumatatesc.

ii) Inhibitorii de pompa protonica (IPP) actioneaza prin blocarea pompei H/K ATP-aza, ducând la o scadere eficace a secretiei acide gastrice. IPP-urile sunt indicate în tratamentului ulcerului gastric/duodenal, în boala de reflux gastroesofagian si în sindromul Zollinger-Ellison. Inhibitorii H/K ATP-azei sunt prodroguri: dupa ce sunt absorbiti în sânge, ei sufera un proces de protonare (forma activa biologic) si se leaga de gruparile tiol (-SH) ale resturilor de cisteina din componenta pompei protonice, pe care o blocheaza (blocarea este reversibila la administrarea de glutation). Timpul de înjumatatire al ATP-azei este de 18 ore, astfel ca activitatea secretorie a celulelor parietale este blocata pentru mai mult de 24 ore.   Principalii reprezentati ai clasei sunt omeprazolul (are efect inhibitor enzimatic), lansoprazol, pantoprazol. Efectele adverse sunt: hipergastrinemie secundara, hiperplazia mucoasei gastrice, tulburari gastrointestinale (greata, diaree, dureri abdominale), tulburari nervos centrale (cefalee, ameteala, somnolenta), eruptii cutanate si crestere tranzitorie a transaminazelor.   IPP-urile se administreaza dimineata, înainte de micul dejun. Dozele echipotente pentru IPP sunt: esomeprazol 40 mg/zi, lansoprazol 30 mg de 2 ori/zi, omeprazol 20 mg de 2 ori/zi, pantoprazol 40 mg de 2 ori/zi sau rabeprazol 20 mg de 2 ori/zi.

iii) Parasimpatoliticele scad secretia bazala si secretia stimulata de acid clorhidric prin blocarea receptorilor muscarinici. Scaderea vitezei de evacuare a continutului gastric este avantajoasa pentru ulcerul duodenal, dar riscanta pentru ulcerul gastric în absenta protectiei antiacide. Alte dezavantaje ale anticolinergicelor ar fi ca agraveaza boala de reflux gastroesofagian (prin relaxarea sfincterului esofagian inferior) si scad secretia de mucus si bicarbonat.Atropina, substanta parasimpatolitica neselectiva, a fost abandonata în tratamentul antiulceros datorita efectelor adverse (uscaciunea gurii - xerostomie, midriaza, cresterea presiunii intraoculare, împiedicarea vederii de aproape, constipatie, dificultati de mictiune, tahicardie) si contraindicatiilor multiple (glaucom, adenom de prostata, BRGE, stenoza pilorica). Au urmat apoi compusii cu structura cuaternara de amoniu - propantelina, metantelina, butantelina - care aveau o eficacitate similara atropinei în ceea ce priveste scaderea secretiei acide, si pastrau doar efectele adverse digestive (constipatie, întârzierea evacuarii gastrice, favorizarea refluxului gastroesofagian). Ultima generatie de anticolinergice este cea a antagonistilor muscarinici selectivi - pirenzepina si telenzepina, care blocheaza doar receptorii muscarinici M1 din peretele gastric.Dozele uzuale de pirenzepina sunt 50 mg PO de 2-3 ori/zi, iar pentru telenzepina 3 mg/zi.

iv) Antigastrinicele sunt substante care blocheaza receptorii gastrinici de la nivelul celulelor parietale. Reprezentantul clasei - proglumida - blocheaza atât receptorii pentru gastrina, cât si pe cei pentru colecistokinina. Doza uzuala este de 400 mg PO de3 ori/zi, înaintea meselor principale.

v) Inhibitori anhidrazei carbonice - de tipul acetazolamidei - au fost abandonati în terapia antiulceroasa. Mecanismul de actiune consta în blocarea anhidrazei carbonice, enzima care intervine în procesul de formare a ionilor de H necesari sintezei de HCl. Acetazolamida are si proprietati antiepileptice, diuretice si antiglaucomatoase. Ca reactii advese pot aparea:  parestezii ale extremitatilor, astenie, somnolenta, mialgii, reactii alergice, discrazii sangvine.

vi) Analogii prostaglandinelor au atât efecte protectoare (cresc secretia de bicarbonat si mucus, amelioreaza vascularizatia locala), cât si efecte antisecretorii (prin inhibarea adenilat ciclazei, scaderea concentratiei de AMPc si diminuarea consecutiva a stimularii pompei protonice). Reprezentatii clasei - misoprostol (PGE1) si enprostil (PGE2) - sunt indicati în special în profilaxia si tratamentul ulcerului produs de AINS. Ca reactii adverse pot aparea: diaree, greata, stimulare uterina (efect ocitocic), hipotensiune. Se administreaza cu prudenta la pacientii cu insuficienta hepatica, insuficienta renala, boli coronariene sau cerebrovasculare. Pentru prevenirea ulcerului la AINS, misoprostol se administreaza în doze de 200µg de 3 ori/zi.

vii) Analogii de somatostatina (octreotid) mimeaza efectele SS (hormon secretat atât la nivel cerebral, cât si la nivel pancreatic) - inhiba secretia peptidelor enteropancreatice (gastrina, serotonina, VIP, glucagon, insulina). Octreotidul este indicat în gastrinoame (sindrom Zollinger-Ellison, ulcer multiple si cu localizare atipica), în controlul hemoragiilor digestive superioare severe, în alte tumori endocrine gastroenteropancreatice (VIPom, glucagonom, insulinom) si în acromegalie. Efectele adverse pot consta în: alterarea tolerantei la glucoza, anorexie, greata, varsaturi, meteorism, dureri abdominale, diaree, rareori hepatita cu icter.     

PROTECTOARE ALE MUCOASEI

Sunt substante care favorizeaza factorii protectori la nivelul mucoasei gastrice si exercita efecte citoprotectorii.Principalii reprezentati sunt:> sarurile de bismut - subcitrat/subsalicilat de bismut: cresc secretia de mucus si bicarbonat, scad activitatea proteolitica a pepsinei si formeaza (la pH acid) o pelicula aderenta la suprafata leziunii ulceroase, care împiedica retrodifuzia H si agresiunea clorhidropeptica. Au si efect supresor asupra Helicobacter pylori. Ca efecte adverse pot aparea: diaree/constipatie, colorarea scaunului în brun-negru, extrem de rar tulburari neurologice. Se administreaza oral, cu jumatate de ora înaintea meselor principale. Compusii cu bismut sunt contraindicati la pacientii cu insuficienta renala (datorita riscului acumularii bismutului în organism).   > sucralfat (complex de sucroza octasulfat cu hidroxid de aluminiu) - în mediu acid elibereaza aluminiu si polimerizeaza, formând un gel aderent de suprafata mucoasei (în special la nivelul leziunilor ulceroase). Creste productia de mucus si bicarbonat, stimuleaza formarea de prostaglandine, fixeaza sarurile biliare si pepsina si are si actiune antibacteriana fata de HP. Efectele adverse sunt rare: constipatie, xerostomie, varsaturi, cefalee, eruptii cutanate, intoxicatie cu aluminiu (tratamente prelungite cu doze mari, în conditii de insuficienta renala). Trebuie folosit cu prudenta la diabetici, datorita continutului glucidic. În ulcerul activ, sucralfatul se administreaza 1g de 4 ori/zi, înaintea meselor principale si la culcare (maxim 8 saptamâni), iar ca tratament de întretinere doza recomandata este de 1g de 2 ori/zi, cu 1 ora înaintea meselor. Antiacidele si alimentele cresc pH-ul gastric si limiteaza activarea sucralfatului, de aceea între administrarea lor trebuie lasat un interval de 30 min - 1 ora.  

ANTIBIOTICE antiHP

Majoritatea pacientilor ulcerosi prezinta infectie cu Helicobacter pylori, de aceea eradicarea bacilului este o componenta importanta a tratamentului. Deoarece HP dezvolta rapid rezistenta, se folosesc combinatii de antibiotice: metronidazol/tinidazol si tetraciclina/amoxicilina/claritromicina.

ASPECTE CLINICEPentru tratamentul unui ulcer HP pozitiv, au fost standardizate 2 scheme terapeutice:1. Tripla terapie (PO, 14 zile, rata eradicare de peste 90%): claritromicina 500 mg de 2 ori/zi + metronidazol 400 mg de 3 ori/zi + un IPP (esomeprazol 40 mg/zi, lansoprazol 30mg de 2 ori/zi, omeprazol 20 mg de 2 ori/zi, pantoprazol 40 mg de 2 ori/zi sau rabeprazol 20 mg de 2 ori/zi). Dozele pentru celelalte antibiotice antiHP sunt amoxicilina 500 mg de 3 ori/zi sau tetraciclina 500mg de 3-4 ori/zi. 2. Cvadrupla terapie: la tripla terapie se mai adauga subsalicilat de bismut 525 mg de 3-4 ori/zi.Tratamentul antibiotic se întrerupe dupa 14 zile, restul se continua timp de 4-8 saptamâni. Evaluarea terapiei se face endoscopic (în special daca pacientul este simptomatic la finalul terapiei), iar daca leziunile ulceroase nu s-au închis în proportie de peste 50% se va practica biopsie (cu suspiciune de malignitate); daca ulcerul este benign si refractar la tratament se va efectua rezectie chirurgicala. Daca persista infectia cu HP se va schimba schema de antibiotice. Pentru complicatiile bolii ulceroase se va practica terapie endoscopica sau chirurgicala.

Pentru tratamentul unui ulcer HP negativ (post AINS, din sindrom Zollinger-Ellison, ulcer de stress sau asociat cu alte afectiuni) se administreaza blocante H2 timp de 4-8 saptamâni pentru ulcer duodenal si 10-12 saptamâni pentru ulcer gastric.

HISTAMINAInfo,

cuprinsComentează

  Histamina este o amină care provine din histidină, în urma unei reacţii de decarboxilare. Pierderea grupării carboxilice îi conferă substanţei un caracter bazic prin activitatea pronunţată a grupării aminice, care are caracter alcalin.

  Histamina este o amină biogenă care apare ca produs intermediar în metabolismul protidelor. Ea este răspândită atât în lumea plantelor cât şi în regnurile superioare.  În corpul uman, cea mai mare cantitate de histamină se găseşte la nivelul plămânilor, a pielii şi a mucoasei gastrice.  Din punct de vedere biologic şi fiziologic, histamina, pentru om este:   - o substanţă fiziologică cu acţiune locală,   - un hormon tisular,   - un mediator chimic.

Histamina ca substanţă fiziologică cu acţiune locală

  Histamina acţionează prin contactul direct cu diferite ţesuturi (vase de sânge, mucoase, glande cu secreţie externă), având un efect mai mult sau mai puţin iritant (în funcţie de sensibilitatea individuală) asupra acestora.  Acţiunea de contact a histaminei este mult amplificată de efectul de hormon local, cele două aspecte necesitând o abordare comună.

Histamina ca hormon tisular

  Ca hormon tisular (local), histamina provoacă dilatarea vaselor capilare şi contractarea vaselor mari. Ea măreşte permeabilitatea capilarelor, determină contractarea musculaturii netede şi măreşte secreţia de acid clorhidric în stomac. Histamina este responsabilă de apariţia stărilor alergice, mai ales a guturaiului produs de polen (Neamţu 1997).  Acţiunea de hormon tisular a acestei amine, depinde de sensibilitatea receptorilor de histamină. Receptorii histaminici sunt situaţi la nivelul membranelor celulare.

Receptor Localizare Semne ale sensibilităţii

  H1  Endoteliul capilarelor, creier, plămâni

  Mâncărime, bronhocostricţie, vasodilataţie periferică, edem, dureri de cap.

  H2  Mucoasa gastrică, miocard, creier

  Hiperaciditate gastrică, piroză, deprimare cardiacă.

  H3   Creier   Inhibarea neurotransmisiei sinaptice

Histamina ca mediator chimic

  Histamina ca mediator chimic intervine atât în transmiterea impulsurilor nervoase,

cât şi, mai ales, în activitatea mastocitelor (cele mai multe histamine sunt eliberate de către mastocite).  Atunci când are loc o hiperproducţie endogenă de histamine sau când se înregistrează  un deficit a enzimei histaminaza (ferment ce degradează histamina), euzinofilele, numite şi acidofile - elemente figurate din rândul leucocitelor, sunt atrase spre ţesutul conjunctiv printr-un mediator chimic (factor chemotactic) eliberat de mastocite.  Euzinofilele migrate spre conjunctive, vor elibera enzime şi prostaglandine, care au tendinţa de a  inhiba histaminele eliberate de către mastocite. Deoarece eliberarea de histamine de către mastocite se face cu consum de energie şi de calciu ionic, de multe ori secreţia în exces a acei amine conduce la instalarea unor crize de tetanie.

Acţiunea histaminei în corpul uman

  Histamina se formează preponderent  în elementele celulare fixe ale ţesutului conjunctiv (mastocite) precum şi unele leucocite (bazofile). Histamina din organism mai poate să provină direct din sursele de hrană (histamina exogenă) sau din reacţiile biochimice ce au loc în organismul uman (histamina endogenă). Este discutabil şi destul de puţin probabil ca histamina din hrană să îşi manifeste nocivitatea în mod direct, mai ales că, după cum se ştie alimentele histaminofore pot fi sărace în histamine libere, ele producând mai degrabă o reacţie de tip alergic, care conduce la o secreţie endogenă sporită de histamină.  Histamina, în cantitate mică, dacă are o scurtă existenţă în această formă (în mod normal se înlocuieşte ciclic), este benefică organismului uman, având un rol stimulent şi reglator al ţesuturilor din corp. Histamina stimulează secreţiile gastrice, produce vasodilataţie periferică, provoacă vasoconstricţia vaselor mari, măreşte permeabilitatea capilară, creşte sensibilitatea cutanată amplificând senzaţiile neplăcute (mâncărimea) sau cele plăcute (excitaţia sexuală, orgasmul).  Persoanele sensibile la diferite substanţe nenocive pentru majoritatea oamenilor, suferă efectele unui nivel crescut al histaminei în organism. După cum am mai arătat, nu histamina din hrană produce excesul histaminei din corp, ci diferiţi alergeni (polen anemofil, alimente histaminofore, acarieni, etc.). Sensibilitatea la această amină se manifestă prin semne ca: urticarie, edem, hipotensiune (rar - hipertensiune), hiperaciditate gastrică, arsuri în zona cardia a stomacului, stări alergice, pusee astmatice, contracţii involuntare ale muşchilor, cefalee pulsatilă, tahicardie, înroşirea pielii, şoc anafilactic. Aceste semne  apar individual sau  asociate, în funcţie de sensibilitatea receptorilor histaminici.  Histamina prezintă şi un rol detoxificant, constatându-se că un organism intoxicat este anergic ("anergic" este  termenul opus la "alergic"). Când ficatul nu-şi mai poate îndeplinii în mod optim rolul antitoxic şi atunci când organismul nu mai produce destulă histamină, se instalează boli cronice degenerative, aşa cum este şi cancerul. De aceea reacţiile alergice, care apar la un moment dat în diferite boli, pot fi considerate ca semne de vindecare (M. Gerson).

Teoria alergiilor fără alergeni

  Creierul uman, prin centrii endocrini cerebrali, sintetizează numeroase

neuropeptite, cu rol de adaptare a organismului la factorii de mediu. Se presupune că doar 10 % din aceste neuropeptide au fost identificate până în prezent. Fiecare celulă din organism, prezintă numeroşi receptori de neuropeptide, astfel încât, adaptarea globală a tuturor ţesuturilor devine facilă. Însă aceşti produşi endocrini cerebrali, odată intraţi în fluxul sanguin în calea lor spre celulele receptoare, pot determina reacţii alergice cu eliberare de histamină. Aşa se explică unele reacţii indirecte, în lipsa oricărui alergen depistabil, cum ar fi alergiile la: frig, căldură, diferite mirosuri, stări nervoase, schimbări existenţiale, adevrsitate faţă de ceva sau cineva, etc. Astfel, spre exemplu, ceea ce se spune în mod ironic despre un leneş, şi anume că prezintă "alergie la muncă", ar putea fi adevărat.

Antihistaminicele naturale

  Eliminarea histaminei din organism este neglijabilă. Mai puţin de 3% din histamină se excretă pe cale renală cu structura neschimbată. Pentru a se putea debarasa de acest compus, organismul trebuie mai întâi să-l degradeze. Neutralizarea histaminei se face sub cataliză enzimatică, sub acţiunea fermentului histaminaza.  Organismul uman nu dispune de mecanisme eficiente de neutralizare a excesului de histamină. Cele mai multe substanţe endogene, care limitează cantitatea de histamină, nu sunt antihistaminice propriu-zise, deoarece nu blochează receptorii (H1,H2, H3) histaminici de pe suprafaţa membranelor celulare. Antihistaminicele propriu-zise sunt întotdeauna substanţe de sinteză, care posedă capacitatea de a bloca receptorii histaminici, ele neavând similitudine în natură. Deşi nu există antihistaminice naturale propriu-zise, o serie de principii active de origine vegetală acţionează pe căi indirecte, în sensul diminuării excesului şi sensibilităţii la histamină.   • Bioflavonoidele

  Bioflavonoidele sunt substanţe naturale vegetale din grupa glicozidelor, care acţionează  prin inhibarea unor sisteme enzimatice la nivelul leucocitelor, în special a fosfolipazelor, blocând astfel trecerea acidului arahidonic în leucotrină. Datorită acestui mecanism, bazofilele şi mastocitele nu mai eliberează histamina, acidofilele pierzându-şi totodată, atracţia pentru mastocitele, situaţie în care simptomele caracteristice alergiilor diminuează. În acelaşi timp, flavonoizii din grupul vitaminelor P, reduc permeabilitatea capilară, cu consecinţe favorabile asupra edemului de natură alergică (Bojor O., Popescu O).  Cele mai bogate surse de flavonide şi flavonoizi sunt citricele, ardeii roşii, măceşele, hrişca şi coacăzele negre.

  • Nigelona

  Nigelona este o componentă a uleiul volatil din seminţele de negrilică ( Nigella sativa ) , Acest compus prezintă proprietăţi inhibante asupra histaminei.

  • Metionina

  Metionina este un aminoacid esenţial pentru om. În corp, această substanţă, reuşeşte să inhibe histamina circulantă.

  • Protopina

  Protopina, numită şi fumarină, este un alcaloid prezent în părţile aeriene ale plantelor care aparţin genului Fumaria. Această substanţă,  posedă capacitatea de a neutraliza o parte din histamina aflată în exces, motiv pentru care, fumăriţa este întrebuinţată ca plantă medicinală în combaterea alergiilor. este posibil ca acţiunea antihistaminică a fumăriţei să se datoreze şi prezenţei în compoziţia plantei a acidului fumaric.

  • Principiile din polenul apicol

  Polenul recoltat de albine (polen entomofil), se comportă ca desensibilizant al reacţiilor alergice  provocate de polenul anemofil (vezi: Polenul şi păstura, ca produse naturale dietetice şi curative).

HISTAMINA

- histamina – amina biogena care se gaseste in tesuturile animale, in unele plante, bacterii, veninuri si secretii iritante.- La om, o cantitate mare este continuta in plamini, piele si mucoasa gastrointestinala.- Histamina endogena rezulta prin decarboxilarea histidinei, reactie catalizata de histidindecarboxilaza.- majoritatea histaminei se formeaza in mastocite si leucocitele bazofile, unde se gaseste depozitata in formatiuni granulare ( impreuna cu heparina si ATP ).- Cantitati mici se formeaza si in alte celule: epiderm, mucoasa gastrica, in anumiti neuroni si in tesuturile care se dezvolta repede.- Hisamina ingerata sau cea provenita de la bacteriile intestinale este repede epurata din organism- Metabolizarea se face repede, ceea ce explica durata scurta a efectului.- In cazul administrarii orale, este in intregime inactivata de catre flora intestinala.- Functiile histaminei – stimulator al secretiei gastrice- factor de reglare locala a microcirculatiei- favorizarea proceselor anabolice ale cresterii si repararii tisulare- stimuleaza terminatiile senzitive responsabile de prurit si durere- actiuni circulatorii importante: congestia pielii, hipotrnsiune, tahicardie reflexa, cefalee pulsatila, vasodilatatie, hipovolemie, pina la soc, dilatatia marcata a arteriolelor terminale si venulelor postcapilare- injectata intradermic, determina durere, prurit si o eruptie caracteristica ( tripla reactie Lewis )- bronhoconstrictie- stimularea secretiei gastrice- efectele histaminei se datoreaza actionarii unor receptori specific- receptorii H1 - stimularea lor determina bronhoconstrictie si vasodilatatie- receptorii H2 - stimularea lor determina hipersecretie gastrica de HCl si vasodilatatie- receptorii H3 sunt autoreceptori cu functie inhibitorie

- factorii fizici sau chimici pot determina eliberarea de histamina, cu fenomene locale sau generale- histamina este unul dintre principalii mediatori ai alergiilor de tip I sau anafilactic- exista ubstante care pot sa elibereze histamina: morfina, unele venunuri, endotoxine- histamina este putin folosita clinic- este utila pentru testarea capacitatii secretorii acide a stomacului

ANTIHISTAMINICELE H1

- antihistaminicele clasice sunt folosite în unele reacţii alergice de tip I, unde acţionează prin blocarea receptorilor histaminergici, cu impiedicarea consecutivă a acţiunilor H1 ale histaminei eliberată prin reacţia antigen – anticorp.- Impiedică efectul bronhoconstrictor şi stimularea altor muşchi netezi de către histamina.- inhibă permebilizarea capilarelor şi vasodilataţia la nivelul microcirculaţiei- efectul antihistaminic are drept consecinţă protecţia parţială sau totală faţă de unele simptome ale reacţiilor alergice de tip I- sunt eficace faţă de edemele alergice- au proprietăţi sedative de intensitate variabilă ( cele din a doua generaţie sunt lipsite de astfel de efecte ).- Unele sunt antivomitive ( active în răul de mişcare )- Unele sunt antitusive- Majoritatea au efecte anticolinergice periferice şi centrale- Efectul anestezic local este evident pentru unele dintre ele.- Indicaţii: afecţiuni alergice ( rinite, conjunctivite, urticarie, edem Quinke şi edemul laringian de intensitate moderată ), înţepături de insecte, în stări de nelinişte şi agitaţie, pentru instalarea somnului, în tulburări vestibulare- Reacţii adverse: sedare, somnolenţă- Reprezentanţi: PROMETAZINA, CLEMASTINA, CETIRIZINA, ASTEMIZOL, LORATADINA ( CLARITINE ), TERFENADINA

ANTIHISTAMINICELE H2

- blocantele receptorilor H2 impiedica efectul excitosecretor al histaminei, controlind activitatea secretorie a celulelor parietale gastrice- inhiba marcat secretia gastrica- amelioreaza simptomele gastrice si grabeste vindecarea ( mai ales in cazul ulcerului duodenal, eficacitatea in ulcerul gastric este mai slaba )- determina o crestere a gastrinemiei, secundar reducerii activitatii secretorii- reactii adverse: oboseala, ameteli, diaree, bradicardie, eruptii cutanate, ginecomastie, oligospermie, confuzie mentala la batrini- prudenta in cazuri de insuficienta hepatica sau renala, la virstnici, in caz de asociere cu anticoagulante cumarinice, fenitoina, teofilina- reprezentanti: CIMETIDINA (800 – 1600 mg/zi, in trei prize, jumatate din cantitate fiind administrata seara, cind secretia de acid clorhidric este marita), RANITIDINA (150 – 300 mg/zi, doza unica, seara), FAMOTIDINA (20 – 40 mg/zi, doza unica, seara)

- tratamentul cu antihistaminice H2 dureaza 6 – 8 saptamini si nu se intrerupe brusc, existind riscul reactivarii ulcerului.