helioterapia

5
Teslovan Stoian Marcela Helioterapia În timpurile străvechi, oamenii foloseau lumina şi căldura Soarelui ca unic mijloc de însănătoşire. Perşii, grecii, egiptenii, babilionienii şi romanii se închinau plini de veneraţie înaintea Soarelui. Mai mult decât atât, civilizaţiile Aztecă, Maya şi Inca au clădit monumente uriaşe în cinstea zeului Soarelui. Hipocrate, considerat a fi pǎrintele medicinei, a încurajat utilizarea luminii soarelui pentru a trata o serie de boli. Deși acest tratament a fost folosit și de vechii greci, în cele din urmă a căzut în dizgrație. Helioterapia și-a recapǎtat popularitatea la sfârșitul anilor 1800, atunci când a fost utilizatǎ ca un remediu pentru tuberculoză. Soarele este sursa principală din care se hrăneşte tot ceea ce ia naştere şi se dezvoltă în natură. Atunci când suntem suficent de conştienţi de aceasta avem acces la o putere extraordinară de regenerare pentru a ne recâştiga sau menţine o excelentă stare de sănătate a corpului, a psihicului şi chiar a minţii. Helioterapia este o metodă naturală şi foarte eficientă care se bazează pe puterile vindecătoare ale Soarelui. Este o metodă holistică, pentru că tratează omul ca întreg şi nu ca sumă de părţi componente, ţinând seama că orice boală a fiinţei umane îşi are originea într-o slăbiciune a 1

Upload: marcela-elena-stoian

Post on 05-Nov-2015

213 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

3 pagini, , referat fara note subsol si bibliografie

TRANSCRIPT

Helioterapia

Teslovan Stoian Marcela

Helioterapia n timpurile strvechi, oamenii foloseau lumina i cldura Soarelui ca unic mijloc de nsntoire. Perii, grecii, egiptenii, babilionienii i romanii se nchinau plini de veneraie naintea Soarelui. Mai mult dect att, civilizaiile Aztec, Maya i Inca au cldit monumente uriae n cinstea zeului Soarelui. Hipocrate, considerat a fi printele medicinei, a ncurajat utilizarea luminii soarelui pentru a trata o serie de boli. Dei acest tratament a fost folosit i de vechii greci, n cele din urm a czut n dizgraie. Helioterapia i-a recaptat popularitatea la sfritul anilor 1800, atunci cnd a fost utilizat ca un remediu pentru tuberculoz. Soarele este sursa principal din care se hrnete tot ceea ce ia natere i se dezvolt n natur. Atunci cnd suntem suficent de contieni de aceasta avem acces la o putere extraordinar de regenerare pentru a ne rectiga sau menine o excelent stare de sntate a corpului, a psihicului i chiar a minii. Helioterapia este o metod natural i foarte eficient care se bazeaz pe puterile vindectoare ale Soarelui. Este o metod holistic, pentru c trateaz omul ca ntreg i nu ca sum de pri componente, innd seama c orice boal a fiinei umane i are originea ntr-o slbiciune a psihicului sau n anumite greeli de gndire sau de comportament, mai mult sau mai puin grave, pe care aceasta le face. Complet gratuit, lumina solar ne druiete extraordinar de mult din imensa putere vindectoare a naturii, iar energiile sale dttoare de via, sunt absorbite de aer, de ap, de ierburi, de fructe i de alte medii pe care adeseori le utilizeaz medicul naturist.Aceast form de terapie a fost i este utilizat pentru a trata boli precum psoriazisul, tuberculoza, tulburarile de dispoziie sau insomia. Helioterapia funcioneaz n mai multe moduri, iar unul dintre rolurile sale este acela de transportor al vitaminei D. Razele soarelui ajut organismul s produc aceast vitamin, care, la rndul ei, ajut la formarea oaselor, n tratamentul rahitismului dar i al scderii heipertensiunii arteriale. Soarele mbuntete funcionarea sistemului imunitar, care ajut organismul s lupte mpotriva infeciilor. De-a lungul timpului specialitii au dezvoltat diferite lmpi menite s nlocuiasc lumina soarelui, n special ca o alternativ folosit n anotimpurile reci.

Helioterapia poate fi folosit i ca un antibiotic natural iar dac aceasta este practicat dimineaa devreme, mai precis nainte de ora 09:00, timp de cel puin 20 de minute, poate ajuta la vindecarea rnilor, dar i la eliminarea microbilor din piele. Helioterapia este utilizat, de asemenea, pentru a reduce durerea n caz de nevralgie sau artrit. Practicarea acestei metode n mijlocul zilei trebuie evitat, deoarece n aceast perioad razele UV sunt mult mai puternice i pot afecta pielea.Exist dou tipuri de helioterapie: specific i general.Practica helioterapiei const n realizarea de plimbri n aer curat, la Soare, avnd capul acoperit. Vom urmri expunerea la Soare mai ales a zonei afectate de boal, prefernd orele dimineii i ale dup-amiezii i evitndu-le pe cele de la prnz. Datorit modului predominant de via actual i, n special, a alimentaiei cel mai adesea cu o hran complet nociv, toxic ori incomplet, aceast metod strveche de folosire a luminii solare pentru vindecare nu mai este suficient de eficient, singur. Recomandri care faciliteaz succesul n terapia cu lumina soarelui- adoptarea unui diete specifice helioterapiei cu cel puin 12 zile nainte de nceperea acestui tip de terapie;- abordarea atitudinii psiho-mentale adecvate;- aceast terapie nu este recomandat n asociere cu folosirea oricror altor remedii i medicamente de sintez care nu sunt perfect naturale, cu expunerea la radiaii, cum ar fi cele roentgen sau cele date de lmpile ultraviolete.- se va urmri ca mesele, ingerarea apei, odihna, baia s se realizeze dup un program bine stabilit, n prealabil. Se vor evita nirosurile neplcute, efortul fizic intens, ambianele viciate, fumatul.

Dieta n helioterapie Dieta n helioterapie se bazeaz pe cereale proaspete, printre care amintim grul i orezul, ce vor fi splate i apoi fierte n ap care a fost n prealabil expus la Soare, sau chiar n lapte proaspt nu prea gras. Acestea (grul i orezul) - dac sunt consumate cu moderaie - sunt ntodeauna de preferat oricror alte mncruri n perioada de tratament helioterapic. Alte alimente ar fi porumbul proaspt, fiert n ap sau n lapte i care poate fi consumat sub form de sup sau terci; meiul poate fi folosit i el ca terci sau fiert n lapte; zilnic pot fi consumate fructe coapte, ct mai naturale (fr hormoni sau ngrminte de sintez), legume proaspete. Vor fi consumate ct mai rar legumele verzi, verdeurile i cartofii. Sunt contraindicate carnea de orice fel, zahrul, cafeaua, drogurile sau alte substane toxice. Nu sunt recomandate fasolea i lintea. Se vor bea zilnic cteva pahare mari de ap pur de izvor sau ap plat.

Beneficiile helioterapiei

Lumina soarelui este o surs sigur de vitamina D. Doar expunerea la lumina natural a soarelui timp de 15 minute pe zi este suficient pentru a obine doza zilnic recomandat de vitamina D.

Expunerea la lumina soarelui crete capacitatea organismului de a metaboliza colesterolul, ceea ce duce la o scdere de 15% a nivelului colesterolului din snge.

Lumina soarelui amelioreaz simptomele produse de tulburrile sezoniere cum ar fi astenia sau insomnia.

Helioterapia este eficace n tratarea psoriazisului i n tratarea artritei.

Un nou studiu realizat n SUA afirm faptul c expunerea la lumina soarelui poate juca un rol important n prevenirea anumitor tipuri de cancer cum ar fi: cancerul de sn, cancerul ovarian i cancerul de colon.

Expunerea direct la lumina soarelui timp de 15 minute stimuleaz limfocitoza.

Zece minute de expunere controlat la lumina UV, de trei ori pe sptmn reduce frecvena rcelilor cu pn la 40%.

Contraindicaiin ciuda faptului c helioterapie este considerat, n general, sigur, acesta poate avea unele efecte secundare. Cele mai frecvente reacii secundare sunt cele cutanate, ns multe dintre aceste reacii, cum ar fi eritemul, sunt inofensive i vor disparea la scurt timp dup tratament.

Alte reacii adverse pe care helioterapia le poate produce sunt: deteriorarea pielii sau mbtrnirea prematur. Dei exist temeri privind faptul c acest terapie poate duce la apariia cancerului de piele, studiile clinice nu au putut dovedi acest lucru.

Terapia poate provoca, de asemenea, dureri de cap uoare, oboseal, diaree, balonare sau dureri abdominale. Reaciile sunt, n general, temporare i se remit dup cteva ore. Expunerea la razele naturale ale soarelui sau la razele lmpilor speciale se face sub ndrumarea unui specilist n helioterapie, n special n cazul n care pacientul sufer de o afeciune. Nu se recomand supraexpunerea!

PAGE 1