Grupul și comunicarea de grup în

organizații

Echipa de proiect:

Atitienei Mihaela

Burciu Alexandra

Gurzu Lavinia Ancuța

Sofinceanu Carmen

Țabrea Georgiana

Grupul

Din punct de vedere psihosociologic, grupul poate fi definit ca un ansamblu de

persoane între care exista legaturi integrative de tip functional, comunicativ, afectiv si normativ.

Membrii grupului au scopuri comune, desfășoară activități comune, comunica si stabilesc relatii

care au o anumita evolutie în timp. Prin natura sa, societatea umana are o organizare grupala,

fiind formata din grupuri mari (popoare, etnii, clase sociale) care includ diverse alte tipuri de

grupuri mijlocii si mici (colective de munca, clase de elevi, grupuri de prieteni, familii, cupluri).

Clasificarea grupurilor

a) Marimea poate constitui un prim criteriu de clasificare a grupurilor, astfel

avem:

• Grupurile mari - popoare, clase sociale, etnii, se caracterizeaza prin relatii

sociale stabile, dispun de un instrument de comunicare (limba), au o durata mare în timp, iar

rezultatele activitatii comune se obiectiveaza în cultura materiala si spirituala. Ele constituie

obiect de studiu pentru sociologie.

• Grupurile mici - sunt formate dintr-un numar restrâns de membri, între care

exista relatii directe, “fata în fata” (spre deosebire de grupurile mari, ai caror membrii, practic,

nu-i pot cunoaste pe toti ceilalti); functionarea grupului mic presupune un sistem bine precizat de

statute si roluri, norme si reguli recunoscute si acceptate de toti, relatiile fiind caracterizate prin

durata si evolutie în timp.

b) Dupa criteriul tipului de relatii existente între membri distingem:

Grup primar - grup secundar

Trecând la tipologia grupurilor sociale, staruim mai întâi pe diferenta grup primar

- grup secundar. Ce este un grup primar? Asa cum spune Cooley, el este alcatuit din doua sau

mai multe persoane, situate în relatii directe unele cu altele sau în relatii intime si coezive.

Fiecare membru al grupului se simte angajat în viata si activitatea grupului, si îi percepe pe

ceilalti ca prieteni sau chiar membri ai unei familii. Grupul primar reprezinta pentru cei care-l

alcatuiesc ceva foarte important si, de aceea, el constituie, înainte de orice, un scop si nu un

mijloc în vederea realizarii unor scopuri. În acest grup individul traieste sentimentul propriei

identitati direct si, totodata, îsi afirma specificitatea, pe care ceilalti membri o accepta ca atare.

Grupul primar este, prin functiile sale esentiale în socializare, o structura

fundamentala pentru individ si societate. Primele procese de socializare cunoscute de copil au loc

în grupul primar, adica în familie. În acest cadru copiii achizitioneaza norme si valori prin

intermediul carora se pregatesc pentru stapânirea mecanismelor vietii sociale.

De altfel, grupurile primare sunt punti între individ si societate deoarece ele

transmit, mediaza si ofera modele culturale ale societatii dupa care individul îsi organizeaza

propria viata. În general, grupurile sociale, si în special cel primar, dau expresie fiintei umane ca

om si ca ins social. Orice individ se formeaza ca om într-un grup primar. De aceea, grupurile

primare sunt fundamentale pentru individ si pentru societate. Ele ofera cadrul în care el îsi

exprima cele mai multe dintre nevoile personale. Numai într-un asemenea grup omul are calea de

formulare a propriilor trebuinte pe care sa le cunoasca si ceilalti. Spre deosebire de alte fiinte,

omul tinde sa-si prezinte cerintele sale astfel încât sa obtina, pe de o parte, acceptul grupului si

pe de alta parte, sa aiba sprijin din partea grupului în satisfacerea lor. Cum unul dintre mijloacele

de constituire a grupului îl reprezinta interactiunea membrilor rezulta ca trebuintele se regasesc

cel mai clar în grupul primar. De altfel, grupul primar se instituie si ca spatiu al exprimarii si

satisfacerii nevoilor personale. În cadrul grupurilor primare oamenii experimenteaza prietenia,

iubirea, securitatea si sensul global al existentei.

O alta functie a grupurilor primare este controlul social. Ele apar astfel ca

instrumente puternice de control asupra comportamentelor individului. Membrii acestor grupuri

detin si distribuie, cum spune James W. Vander Zanden, multe dintre recompensele atât de vitale

pentru individ. Comportamentul individului trebuie sa se conformeze normelor grupului.

Grupurile primare confera sens realitatii sociale prin structurarea experientelor membrilor. În

acest sens, ele impun individului un comportament care sa se conformeze la valorile si normele

sale, concomitent cu adaptarea la cerintele societatii.

Grupul secundar consta din doua sau mai multe persoane implicate într-o

relatie impersonala si au un scop practic specific. Oamenii coopereaza cu alti semeni pentru

realizarea unui scop. Spre deosebire de grupul primar, relatia dintre membrii grupului secundar

este un mijloc pentru atingerea unui tel. Exemple de grupuri secundare sunt corporatiile, scolile,

unitatile de munca, unitatile militare, comunitatile etnice si nationale etc. Prin natura lor,

grupurile secundare se manifesta ca medii sociale unde indivizii se produc ca actori sociali.

Relatiile interumane se stabilesc în temeiul unor regulamente pe care, fie ca le accepta sau nu,

individul trebuie sa le respecte. Numai astfel insul integrat într-un grup secundar este acceptat ca

membru si poate sa realizeze scopurile sale. Mai mult, în acest tip de grup, oamenii se reunesc

dincolo de diferentele ce-i marcheaza, pentru ca nu au alta cale de înfaptuire a intereselor lor.

Ilustrativ este în acest sens grupul secundar specific unitatilor de munca. Într-o uzina lucreaza

insi ce urmaresc, prin interactiunea lor, sa aiba satisfactia derivata din exercitarea unei ocupatii

sau obtinerea unui câstig, prestigiu profesional etc. Daca grupul primar ramâne prioritar în

socializarea primara a individului, initiindu-l si introducându-l în mecanismele vietii de grup si

ale vietii sociale, grupul secundar are rol esential în afirmarea sociala si profesionala a

individului. În grupurile secundare insul fiinteaza ca realitate sociala. Grupul primar actioneaza

pentru insul concret, iar grupul secundar activeaza individul prin statusurile sale. De pilda, în

grupul primar poti fi prieten pentru ceilalti, conditie suficienta pentru a fi acceptat ca parte a

acestuia. În grupul secundar existi cu precadere printr-un status social, profesional, cultural,

religios etc.

O problema asociata analizei grupului secundar o reprezinta relatia acestuia cu

grupul primar. Relatiile caracteristice grupului primar se pot desfasura în cadrul grupului

secundar.

Situatia poate fi întâlnita, de regula, în unitatile de munca, unde oamenii dezvolta,

adesea, relatii de prietenie cu colegii de munca. În acelasi mod au loc relatii între oameni în

cadrul unitatilor de învatamânt. Trebuie spus ca în anumite contexte sociale sau culturale,

relatiile interumane din grupurile secundare se pot organiza si ca alternativa la influenta excesiva

a acestor grupuri asupra conduitei individuale. Referindu-ne concret la societatea româneasca de

dinainte de anul 1989, puternic socializanta, este de notorietate functionalitatea raporturilor

interumane în cadrul întreprinderii sau al unei institutii. Cerinte institutionale erau înfaptuite prin

intermediul acestor relatii specifice grupului primar. De cele mai multe ori acest tip de relatii se

identifica în relatiile specifice grupului informal despre care vom vorbi mai jos.

Diferentele între grupul primar si cel secundar sunt prezentate mai jos

c)Dupa tipul de normativitate existent în cadrul grupului pot fi întâlnite:

Grup formal - grup informal

O alta clasificare a grupurilor este cea dintre grupul formal si cel informal

derivata în mare masura din diferentierea grupului de colectiv. În orice grup, cu exceptia celui

primar, exista contexte ce impun organizarea lui pe baza de legi, ordine, decizii, toate acestea

reprezentând documente oficiale, si confera o structura formala raporturilor dintre membrii sai.

Alcatuirea formala a grupului constituie organizarea ierarhica, iar functionarea grupului se

bazeaza pe o organigrama care vizeaza obiective ale grupului, si functiile sale sunt definite în

raport de aceste obiective. În cadrul aceluiasi grup fiinteaza relatii informale sau nonformale

determinate de interactiunea membrilor grupurilor dincolo de exigentele formale. Manifestarea

relatiilor informale exprima afectivitatea între membri ai grupului. Totodata, contextele

informale contribuie la distribuirea simpatiei si a antipatiei în grup, si produc atractia si conflictul

dincolo de structurile oficiale. Intensitatea relatiilor informale este mult accentuata de contextul

social în care exista un grup. Daca managementul unei colectivitati se axeaza numai pe

structurile formale, neglijând orice problema umana sau luarea în seama a relatiilor

interpersonale, atunci cu siguranta membri ai grupului cauta sa creeze cadrul informal necesar în

a diminua efectele negative ale rigiditatii structurilor formale. Semnificative sunt în acest sens

situatiile din societatea româneasca de dinainte de anul 1989, în care se accentua dimensiunile

formale ale activitatii din organizatii (industriale, scolare, agricole, administrative etc.).

Neglijarea sau diminuarea chestiunilor legate de individ au condus la functionarea paralela a

structurilor informale, ceea ce s-a finalizat în eludarea normei sau chiar a legii. Efectele unei

asemenea stari s-au reflectat în alcatuirea de grupuri informale ce cautau sa rezolve aspecte ale

activitatii profesionale si sociale.

În cadrul grupurilor formale, structurile informale pot sa fiinteze ca grupuri

alcatuite spontan în procesul de munca, fara ca acestea sa fie neaparat opuse formalului. În raport

de cerintele organizatiei formale, asemenea grupuri informale ar putea sa actioneze eficient atât

pentru membrii sai, cât si pentru obiectivele generale ale grupului formal. Daca însa distanta

dintre cele doua tipuri de grupuri se mareste, atunci scade si coeziunea grupului formal.

Grupurile organizationale

Tendinta de grupare formala si informala a indivizilor în cadrul organizatiilor

este dictata de o serie de cauze obiective (tinând de sarcina de munca) si subiective (individuale

si sociale):

• Majoritatea sarcinilor de munca presupun competenta si efortul mai multor

persoane, de aceea grupurile formale se constituie pe baza specializarii si complementaritatii

functionale; grupurile informale apar din necesitatea de a opune rezistenta la unele presiuni ale

conducerii, de a se securiza, de a obtine unele avantaje, putere, de a-si apara drepturile.

• Prin cadrul normativ pe care îl impune individului, grupul exercita o forma de

control social: exista reguli implicite si explicite referitoare la rezolvarea sarcinilor, la ce este

conduita acceptabila în organizatie (grup formal); atitudinile si opiniile celorlalti pot contribui la

conformarea individului (în ambele tipuri de grup).

• Pentru individ, grupul reprezinta un cadru de satisfacere a nevoilor sociale, de

afirmare si raportare valorica, un mediu în care îsi dezvolta capacitatile, beneficiaza de

experienta comuna, învata de la cei mai vechi; securitatea si stimularea create de grup

încurajeaza initiativa si creativitatea; grupul ofera sprijin în situatii dificile (ex. conflicte cu

conducerea); prin toate acestea, munca în grup poate constitui o sursa de motivatie si satisfactie.

Formarea grupurilor de munca este favorizata de îndeplinirea unor conditii:

apropierea fizica între indivizi si sarcinile de munca legate între ele, fie prin succesiunea

operatiilor, fie prin scopul comun, înlesnesc interactiunea si comunicarea; totusi, stabilirea unor

relatii durabile între toti membrii grupului este dificila daca numarul lor este mai mare de 12

(numar considerat de unii specialisti ca limita superioara a grupului mic) si daca între membri

exista mari diferente de statut, abilitati sau educatie. Coalizarea indivizilor aflati în acelasi loc de

munca si structurarea lor grupala poate fi favorizata de amenintarea externa. Aparitia spontana de

grupari informale este paralela cu constituirea celor formale si ea raspunde trebuintelor afective,

de reputatie, de putere ale membrilor. Este inevitabil ca în orice organizatie sa apara grupuri si

retele de influenta si interese, grupuri de presiune, sindicate sau, pur si simplu, grupuri care îsi

petrec timpul liber împreuna

Grupurile sociale restranse sunt forme bazale de organizare. Pentru organizatiile

mai mari, in care grupurile sunt integrate, sau pentru societate, in ansamblul sau, functiile

grupurilor sunt multiple. Este foarte probabil ca motivele pentru care au fost constituite primele

grupuri umane, sa se concentreze in jurul functiilor individuale, adica al functiilor pe care

grupurile le au pentru membrii ce le compun. Aceasta observatie este usor de sustinut daca se

analizeaza formele primordiale de organizare din regnul animal. Grupurile au sanse mai ridicate

de a gasi hrana si de a se apara decat indivizii solitari. Constituirea grupurilor sociale restranse

pentru satisfacerea unor scopuri organizationale sau sociale subordonate grupului in sine este cu

siguranta o forma de organizare mult mai recenta din punct de vedere istoric. Prin urmare,

grupurile organizationale moderne sunt un tip particular de grupuri sociale restranse.

Din perspectiva psihologiei sociale si avand in vedere definitia pur didactica,

grupul poate fi definit ca un ansamblu social, identificabil si structurat, caracterizat printr-un

numar restrans de indivizi, in cadrul caruia acestia stabilesc legaturi reciproce, indeplinesc

anumite roluri conform normelor de conduita si valorile comune, in vederea atingerii unor

scopuri comune.

Fiecare individ apartine de-a lungul vietii mai multor astfel de grupuri. Desi

apartin aceluiasi grup social mare (cetatenii unui oras, ai unei tari) persoanele aflate întâmplator

într-un loc public - stadion, compartiment de tren etc. Pot comunica, pot coopera în actiuni

comune, pot stabili relatii pasagere de simpatie / antipatie, fara a constitui, în sensul definitiei de

mai sus, un grup, deoarece unui astfel de ansamblu de persoane îi lipsesc una sau mai multe din

trasaturile definitorii ale grupului: scop, activitate, valori, norme comune, durata în timp a

relatiilor. O astfel de aglomerare incidentala sau grupare spontana, indiferent de marimea ei,

poate fi considerata, din punct de vedere psihosociologic, multime, gloata, dar nu grup.

Influența grupului asupra eficienței individuale

Gradul de performanță în cadrul organizației sau eficiența fiecărui individ ca parte a unui

grup este direct influențată de contingențele critice legate de sarcină ( dacă locul de muncă este

aprovizionat cu materii prime necesare, dacă apar defecțiuni ale utilajelor, întreruperi incidentale

ale procesului tehnologic etc.). Comportamentul concret la locul de muncă este la rândul său o

urmare a strategiilor utilizate (metode și mijloace), a efortului susținut de fiecare persoană și de

nivelul de pregătire sau a trăsăturilor individuale.

      Influența grupului asupra cunoștințelor și abilităților: grupul de muncă este un cadru de

formare profesională specifică prin care se transmit cunoștințele și abilitățile necesare; individul

învață de la ceilalți membrii ai grupului cum să muncească corect, cum să folosească canalele de

comunicare existente în organizație, învață valorile și normele specifice acesteia, atitudinile și

comportamentele care să-i faciliteze integrarea și buna lui funcționare ca membru al organizației.

Cu cât organizația este mai complexă și mai formalizată (are un numar mai mare de reguli și mai

multe niveluri ierarhice), cu atât această ucenicie (formala și informala) este mai importantă.

Influența grupului asupra stimulării: Faptul că individul este conștient de nivelul de

performanță al celorlalți membrii ai grupului și că ceilalți, la rândul lor ii evaluează

comportamentul, constituie un factor motivațional stimulator. Acest lucru poate duce la creșterea

implicării individului pentru lucrul bine facut, prin încurajarea performanței și prin recompense

în caz de reușită. Totuși, grupurile prea suportive (care manifestă o excesivă încurajare și

toleranță față de greșeli și inconsecvențe), încetinesc învățarea unor tehnici noi tocmai pentru că

lipsește amenințarea sancțiunii pentru non-performanță (ca factor motivator) și individul nu se

străduiește îndeajuns.

            Influența grupului asupra strategiilor: Modul în care sunt folosite resursele materiale și

cele individuale în realizarea performanței este parțial prescris de normele organizationale (există

reglementări tehnice de execuție, reguli de protecție a muncii, metode de muncă standard), dar

modul în care individul, în situația de muncă, își gestionează efortul și resursele personale într-o

sarcină anume, pentru a realiza un raport optim între calitate și cantitate, este învățat, în perioada

de “ucenicie”, de la ceilalți membri ai grupului. Grupurile bine structurate își au propriile lor

norme în această privință, pe care le impun noilor veniți. Cu cât sarcina de muncă este mai

complexă, cu atât numărul variantelor de strategie este mai mare și grupul poate exercita o

influență mai puternică asupra individului.

            Influența asupra efortului: evaluând modul în care muncesc ceilalți, individul își face o

idee despre nivelul acceptabil de efort și, sub influența presiunilor grupului, are tendința de a se

conforma. Grupul descurajeaza abaterile, într-un sens sau altul de la acest nivel (cei prea harnici

sau prea leneși sunt sancționați în egală măsură pentru că atentează la norma de grup).

Teoriile perfomanței individuale în context social

Facilitarea socială se referă la reducerea performanței individuale în condițiile prezenței altor

persoane. Primele studii riguroase au fost realizate de Norman Triplett ân 1897-98. Acesta

studiază timpii realizați de cicliști în două condiții: 1. cicliștii realizează cursa singuri sau 2.

realizează cursa în cadrul unei competiții. Rezultatul a fost că, în cea de-a doua situație,

performanța a fost semnificativ mai ridicată. Într-un alt studiu, Triplett a studiat rapiditatea cu

care copiii rulează firul de pescuit pe o mulinetăș mai întâi , fac această acțiune singuri, apoi

realizează acțiunea în grupuri. Rezultatele sunt similare celor obținute în studiul cu cicliștiiȘ

rapiditatea cu care îndeplinesc sarcina este sporită de prezența celorlalți. Explicația lui Triplett

este că prezența celorlalți activează un instinct al competiției ce are ca efect creșterea energiei

nervoase și sporirea performanței. Rezultatele ulterioare sunt încă inconsistente și arată că, în

unele situații sociale, performanța individuală este sporită de prezența altor persoane, iar în alte

situații este semnificativ redusă.

Pentru explicarea acestui efect de facilitare a performanței individuale în condițiile

prezenței altor persoane, precum și a rezultatelor inconsistente, Zajonc (1965) propune teoria

arousalului. Aceasta afirmă că sporirea nivelului difuz de activare potențează realizarea

răspunsurilor/ reacțiilor dominante sau supraînvățate. Dat fiind că, pentru creșterea sarcinilor

simple, răspunsurile dominante sau supraînvățate sunt suficiente, creșterea arousalului va duce la

creșterea performanței în realizarea acestor sarcini, în timp ce pentru sarcini complexe

răspunsurile dominante sau supraînvățate nu sunt suficiente, deci creșterea arousalului va duce la

scăderea performanței.

Zajonc susține că teoria arousalului poate fi generalizată și argumentează că prezența

membrilor din aceeași specie crește arousalul și prin urmare influențează diferențiat performanța.

Pentru a evidenția acest lucru , unul dintre experimente a fost realizat cu gândaci de bucătărie.

Aceștia erau puși într-un culoar pe care trebuia să îl parcurgă. Se aprindea o lumină, știut fiind

faptul că eu fug de sursa de lumină, se înregistrează timpul în care aceștia parcurg culoarele.

Gândacii puteau parcurge două tipuri de culoare: în linie dreaptă sau în labirint. De asemenea, ei

erau puși să fugă individual sau cu un alt gândac.

Linie dreaptă Labirint

Singuri 40 de secunde 100 de secunde

În perechi 30 de secunde 120 de secunde

Se observă deci că într-un labirint (sarcina complexă) gândacii opțin un timp mai bun atunci

când fug singuri decât în perechi, în timp ce într-un culoar în linie dreaptă (sarcina ușoară)

performanța cea mai ridicată se obține atunci când îl parcurg în perechi.

Eficienţa individuală, eficienţa de grup

Orice companie/ organizaţie îşi doreşte să fie performantă în domeniul în care îşi desfăşoară

activitatea, lucru care poate garanta într-o măsură semnificativă succesul, stabilitatea şi

competitivitatea pe piaţă.

Există o serie de factori care pot influenţa în mod diferit soarta unei organizaţii, de la

aspecte ce ţin de modul de funcţionare a organizaţiei ca şi întreg, la cele ce se referă la fiecare

individ şi la maniera în care acesta contribuie la îndeplinirea obiectivelor de business.

Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra rolului şi a ponderei factorului uman în

atingerea eficienţei la nivel global, este evident necesar să existe un sistem de cuantificare şi

interpretare a implicării fiecărui angajat în activitatea pe care o desfăşoară. Este vorba practic

despre măsurarea performanţei individuale, care reprezintă gradul de îndeplinire a sarcinilor

care definesc postul pe care îl ocupă un angajat.

Oamenii , ca indivizi , caută satisfacţie personală si apartenenţă la grup, posibilitatea de a

îndeplini un anumit rol şi obţinerea unui anumit statut în cadrul grupului.

În etapa de eficientizare nu ajung toate grupurile spre exemplu. Dacă membrii grupului

ajung în acest stadiu calitatea, cuprinderea şi profunzimea relaţiilor personale produc o

interdependenţă adevărată.

Dacă echipa urmează să devină eficientă, trebuie să treacă dincolo de starea de confort,

unde membrii se bucură că fac parte dintr-o etapă câştigătoare, se bucură de încredere în

capacitatea lor de a atinge obiective, îşi sprijină reciproc eforturile şi ajung să recunoască faptul

că această interdependenţă este esenţială..

În această etapă echipa petrece mult timp pentru a-şi evalua sistematic obiectivele,

organizarea, metodele şi relaţiile externe. Indivizii îşi oferă reciproc feedback-uri constructive şi

echipa caută să primească feedback-uri de la alte echipe.

Grupul începe să rezolve probleme cheie în acest stadiu. De obicei membrii grupului

interacţionează optim şi se susţin reciproc pentru îndeplinirea scopului comun, conflictele sunt

rezolvate constructiv.

Pentru a dezvolta încrederea în interiorul echipelor, managerul trebuie să respecte câteva

reguli de bază:

să comunice des cu membrii echipei

să manifeste respect pentru membrii echipei

să fie corecţi faţă de echipă

să fie consecvenţi în acţiunile lor

să demonstreze competenţa

Pornind de la întrebarea : Cine este mai puternic INDIVIDUL sau GRUPUL? MITUL

INDIVIDULUI sau MITUL GRUPULUI? am realizat o succintă comparaţie, evindenţiind

aspectele pozitive şi cele negative ale celor două:

GRUP- ASPECTE POZITIVE GRUP- ASPECTE NEGATIVE

eficient în luarea deciziilor

producţie de idei din propria reţea de

comunicări externe

putere de convingere

rezolvă probleme complexe

decizii uşor acceptate şi rezistenţă la

aplicarea lor

cultivă loialitatea si funcţionează pe

principiul “toţi pentru unul şi unul pentru

toţi”

consum mare de timp ( în cazul grupurilor

noi, neconsolidate se pierde timp)

deciziile sunt deseori luate mai lent

“gândire colectivă” şi înclinaţie spre risc

presiuni asupra indivizilor în sensul

conformării

EXEMPLU NEGATIV DE DECIZIE:

Escaladarea Războiului din Vietnam

INDIVID – ASPECTE POZITIVE INDIVID – ASPECTE NEGATIVE

cel mai bun individ îmbunătăţeşte neeficient în luarea deciziilor la un nivel

performanţa grupului prin calităţile sale

timp câştigat

ridicat

nu se poate “alimenta” de unul singur la o

arie largă de informaţii

Dacă ar fi să analizăm eficacitatea grupurilor în funcţie de procesele pe care le derulează,

mai degrabă decât după rezultatele finale, atunci tabloul de perspicacitate al diferenţelor între

grupurile eficace şi cele ineficace întocmit de Mc Gregor este mai mult decât grăitor. Câteva

dintre diferenţele cele mai notabile observate de către Mc Gregor, ar putea fi rezumate după cum

urmează:

GRUPURI EFICACE GRUPURI INEFICACE

atmosfera este necondiţionată şi relaxată

au loc multe discuţii pertinente la care

participă activ majoritatea membrilor

sarcina grupului este bine înţeleasă şi

oamenii sunt hotărâţi să o îndeplinească

membrii grupului îşi ascultă reciproc opiniile

conflictele nu sunt evitate, ci exprimate

deschis şi abordate constructive

majoritatea deciziilor se iau prin conses

grupul îsi analizează progresele înregistrate şi

propriul comportament

atmosfera sugereaza plictiseală sau tensiune

discuţiile sunt adesea dominate de una sau

două personae şi sunt irelevante

membrii grupului au tendinţa să nu se asculte

unii pe alţii

conflictele sunt fie evitate, fie se transform

într-un război pe faţă

se consideră că majoritatea simplă este

suficientă pentru luarea unei decizii de grup

coordonatorul numit de grup îşi rezervă

autoritatea de conducere

grupul evită să-şi discute propriul

comportament

Atât valoarea individului cât şi valoarea grupului depinde doar de obiectivele pe care le

au fiecare. Unele pot fi atinse de către un grup altele de către indivizi care nu lucrează obligatoriu

în echipă.

Care este mitul până la urmă, INDIVIDUL sau GRUPUL? Răspunsul este simplu! Mit

este acela care afirmă că eficienţa este dată fie numai de GRUPURI fie numai de INDIVIZI!

Eficienţa este dată de folosirea corespunzătoare atât a individului în afara echipei cât şi a

GRUPULUI în sine.

Rolurile indivizilor în cadrul grupurilor

Rolurile orientate spre sarcină aparţin vieţii "raţionale" a grupului, îndeplinind funcţii de

facilitare a definirii sarcinilor, de atingere a obiectivelor, de planificare a activităţilor, de alocare

a resurselor, de distribuire a îndatoririlor şi responsabilităţilor, de verificare a performanţelor şi

controlare a calităţii, de revizuire a activităţii. Iată câteva posibile roluri orientate spre sarcină:

Iniţiatorul - este cel care "porneşte," la propriu, treaba, mai ales în primele momente de

existenţă a grupului şi este jucat de cel care îi adună laolaltă pe membri. El poate fi la început şi

lider al grupului, sau poate orienta ulterior activitatea grupului spre o nouă direcţie.

Clarificatorul - analizează contribuţiile individuale şi desprinde semnificaţia lor în raport

cu sarcina grupului, găseşte punctele de legătură între contribuţiile membrilor, îi încurajează pe

ceilalţi să fie mai precişi şi să evite greşelile (expresii specifice: "dacă înţeleg eu bine, vrei să

spui că...", "aşa cum spuneai...").

Ofertantul de informaţie - furnizează informaţii care contribuie la realizarea sarcinii,

constând din cunoştinţe sau experienţe utile de natură tehnică, sau chiar informaţii care

precizează natura sarcinii. El se poate oferi să caute informaţii. Contribuţia lui caracteristică este

de a veni cu informaţii la momentul potrivit.

Cel care pune întrebări - rolul lui este de a manifesta o atitudine critică referitoare la

natura sarcinii sau la modul în care membrii grupului îşi îndeplinesc sarcinile individuale. El este

relativ detaşat de ceea ce se întâmplă şi poate feri grupul de devieri de la scopurile iniţiale.

Resoneurul - are rolul de a însuma contribuţiile celorlalţi membri, fără a aduce nimic

nou, dar permiţând grupului să verifice unde s-a ajuns. Informal, rolul poate fi jucat de cel care

expune pe scurt ce s-a făcut până la un moment dat, dar poate exista şi o variantă formală a

rolului, când cineva îndeplineşte o funcţie de secretar, care notează ce se spune şi / sau face,

furnizând periodic membrilor o dare de seamă. Contribuţia lui poate fi importantă pentru că

furnizează un punct de pornire clar pentru o etapă ulterioară de activitate, mai ales când grupul se

află într-un impas.

Elaboratorul - omul planurilor strategice.

Evaluatorul critic - "ochiul soacrei" - surprinde cu uşurinţă deficienţele si punctele slabe

ale contributiilor celorlalti; este orientat spre evaluarea calitatii rezultatelor.

Energizatorul - este preocupat de mobilizarea eforturilor în respectarea termenelor.

Tehnicianul - maestrul procedurilor, fanaticul aplicării standardelor, are o competenţă de

sarcină deosebită.

Rolurile de menţinere fac parte din viaţa "emoţională" a grupului, îndeplinind funcţii de

menţinere a moralului grupului, de construire a spiritului de echipă, de menţinere a grupului ca

unitate coezivă, de menţinere a disciplinei, de formare a membrilor pe post:

Suporterul - este caracterizat prin căldura raporturilor interpersonale; el îi susţine pe

ceilalţi în ceea ce fac sau îi ajută să se integreze în grup (expresii tipice: "da, aşa e...", "bine ai

zis..."; comportamente ne

verbale: înclinări aprobatoare ale capului, privire directă, zâmbet). Mai ales aspectele neverbale

ale comportamentului lor sunt importante pentru că îi încurajează pe cei mai timizi şi ajută în

acest fel la realizarea sarcinii.

Glumeţul - are rolul de a destinde atmosfera şi de a prilejui descărcarea tensiunilor apărute

în momente dificile ale activităţii. Deseori glumeţul face glume deplasate, care jignesc,

ridiculizează pe ceilalţi sau chiar sarcina. Grupul se poate antrena în tachinări, dar tendinţa este

distructivă, ducând la pierderea încrederii şi a coeziunii. În varianta pozitivă, glumeţul poate

contribui la un climat destins, care să favorizeze creativitatea şi satisfacţia.

Sfătosul - comportamentul este manifestat atunci când cineva face o remarcă personală

privitoare la o problemă care preocupă grupul. Oferind celorlalţi ceva din experienţa proprie,

rolul favorizează relaţionarea la un nivel mai intim şi "spargerea gheţii" care este caracteristică

relaţiilor formale. Relatarea nu este neapărat o dezvăluire a ceva intim, ci mai degrabă o cale de

a permite relaţionarea nu numai al nivel "profesional", ci şi la un nivel mai cald, informal

(expresie tipică: "chiar aşa mi s-a întâmplat şi mie...").

Încurajatorul - mereu optimist, îşi manifestă deschis încrederea în capacitatea grupului şi

a fiecărui individ de a-şi atinge scopurile.

Armonizatorul - caută să pună de acord părerile şi atitudinile membrilor.

Împăciuitorul - este cel care "linişteşte apele" şi caută soluţii în situaţiile conflictuale.

Standardizatorul - elaborează şi propune reguli pentru comportamentele legate de sarcină

şi propune standarde de evaluare a performanţei.

Observatorul / comentatorul - comentează orice: evenimentele, sarcina, obiectivele,

comportamentele celorlalţi.

Solidarul - îşi manifestă apartenenţa la grup urmând majoritatea.

Dispecerul - încearcă să menţină în funcţiune canalele de comunicare, să faciliteze

participarea tuturor.

Rolurile centrate pe afirmarea individului nu au nicio legătură cu sarcina sau cu ceilalţi,

ci doar cu individul, fiind mai degrabă expresia imaturităţii:

Agresivul - este mereu în atac, certăreţ şi revendicativ, încearcă să iasă în evidenţă

contrazicând şi întrerupând mereu pe ceilalţi.

Negativistul - contestă totul, valoarea obiectivelor, capacitatea grupului de finaliza,

valoarea fiecărui individ; este lipsit de tact şi jigneşte pe ceilalţi prin dispreţul afişat.

Infatuatul - este plin de sine, de importanţa meritelor sale, activitatea de grup fiind un prilej

de a le etala şi de a dobândi o recunoaştere publică.

Playboy-ul / cocheta - este fluşturatic(ă); nu este preocupat(ă) de sarcina propriu-zisă,

participarea la activitatea grupului fiind mai degrabă un mijloc de a-şi testa capacităţile de

seducţie asupra sexului opus; ceilalţi membri ai grupului sunt mai degrabă "public" pentru

spectacolul pe care îl oferă.

Dominatorul - îi place să fie şef, nu neapărat pentru responsabilităţile pe care le are, ci

pentru prestigiu (elemente expresive tipice: tonul autoritar, întreruperile frecvente ale

vorbitorilor, priveşte "de sus").

Neajutoratul - se plânge mereu că nu poate să facă singur ce are de făcut pentru a ieşi în

evidenţă.

Concluzii

În urma prezentării acestui curs, trebuie trase câteva concluzii şi trebuie reţinute câteva

idei de bază ale acestui capitol. Înainte de toate trebuie trasata o idee de bază a comunicării.

O problemă importantă cu care se confruntă societatea modernă, ce afectează direct şi

imediat, dar şi indirect, pe termen nedeterminat, viaţa indivizilor, a colectivelor şi a societăţii în

ansamblu, este problema comunicării. Caracteristică specific umană, comunicarea este liantul

indivizilor dintr-o colectivitate, ce oferă posibilitatea cunoaşterii opiniilor acestora, asigurând

funcţionarea normală a colectivului, indiferent de mărimea şi de natura sa.

În primul rând trebuie reţinută definiţia grupului. Acesta poate fi definit ca un sistem

format din mai multe persoane, între care exista o corelaţie, şi care are un anumit scop. Între

membrii acestuia se stabileşte un set de relaţii determinate de rolurile pe care le îndeplineşte

fiecare persoana din grup şi de normele dupa care funcţionează grupul în sine. Toţi membrii unui

grup au o identitate comună.

În al doilea rând trebuie ştiut că grupurile se clasifică în funcţie de mai multe criterii,

precum: mărime, tipuri de relaţii şi tipul de normativitate. Indiferent de grup, fie el mare sau mic,

primar sau secundar, formal sau informal, el parcurge aceleaşi stadii de evoluţie: mai întâi toţi

membrii grupului trebuie sa se accepte reciproc pentru ca mai apoi să poată comunica între ei, să

decidă împreună şi să fie capabili să rezolve orice conflict ar apărea. În continuarea dezvoltării

grupului, membrii acestuia ajung să fie capabili să lucreze împreună şi să producă mai mult

pentru ca în final acesta să ajungă să fie din ce în ce mai flexibil.

În al treilea rând trebuie menţionat faptul că, grupul prin definiţia si prin caracteristicile

sale, are o influenţă deosebita asupra eficienţei individuale. De exemplu, grupul are o deosebita

influenţă asupra cunoştinţelor şi abilităţilor, asupra stimulării, a strategiilor şi asupra efortului.

De asemenea, un alt concept ce trebuie reţinut în afară de eficienţa individuala, este

eficienţa de grup. Dacă privim din punct de vedere al ideii sau al deciziei, grupul devine mult

mai eficient decât individul, deoarece acesta poate avea mult mai multe idei de concepere,

proiectare, implementare, etc. decât individul.

O altă idee esenţială a acestui capitol se referă la rolurile din cadrul organizaţiei. Rolul

este comportamentul aşteptat de la o persoană ce ocupă o poziţie bine stabilită în grup sau

organizaţie. Aşteptările grupului referitoare la un rol sunt de obicei transmise de o persoană din

grup ca emiţător în cadrul unei interacţiuni cu persoana ţintă. De obicei acest gen de interacţiuni

sunt părţi ale procesului de socializare organizaţională.

În concluzie, membrii grupului au scopuri comune, desfășoară activități comune,

comunică și stabilesc relații care au o anumită evoluție în timp, fiind în permanență dependenți

de mediul social. Departamentele de Resurse Umane din cadrul organizaţiilor din zilele noastre,

pun foarte puţin accent pe aceste relaţii, şi mai mult pe climatul social. Aici facem referire la

strict relaţiile de colaborare şi de înţelegere dintre indivizii unui grup.

Bibliografie

1. Managementul personalului – G. A. Cole, Edit. Codecs, Bucureşti 20002. Psihologia comunicării – Jean Claude Abric, Edit. Polirom, Iaşi 20023. Grupurile în organizaţii – Petru Lucian Curșeu, Edit. Polirom, Iaşi 20074. Sociologia organizaţiilor – Oscar Hollman, Edit. Economică, Bucureşti 20045. Economia seria Management- Comunicarea în grupurile organizaţionale- Ec.

Monica Radu, Anul X, Nr. 2, 2007