Numerul 21. Gpadea-mape 25 maiu (6 iunie) 1897. Anul XXXIII. Ese dumineca. A b o n a m e n t pe an 8 f l . , pe 7 2 de an 4 fl., pe t re i lun i 2 f l . P e n t r u România pe an 20 lei.

P o r t r e t e . III

^ajjjjalid şi slab, cu ochii mari, căcjuti adânc în or-y5Fg>bite, din care se poate ceti o frică stupidă, înco-3 « ^ v o i a t şi gâb la statură, învăluit numai în zdrenţe, SŢ5CU picioarele vîrîte în nişte ghete sparte, percurge

{. dilnic strădile oraşului . . . 1 Bietul cerşitor . . . E o figură interesantă care

te umple de milă şî compătimire, şi de la pr ima ve­dere deşteaptă în tine curiositatea de-a-1 cunoaşce mai de-aproape . . .

îl întălneşci adeseori în ca­pul strădilor rădimat cu spatele de păreţi, privind cu ochii pe cer, pierdut aşa fără de scop, fără de-a cugetă ceva, cu a-ceeaş faţă palidă şi sarbedâ, împrejmuită de-o barbă lungă şi sperlitâ, cu aceiaşi ochi mari şi stupidi, fără nici o expresie . . .

Mie adeseori mi se opriau ochii asupra lui, şi petreceam cu o curiositate de copil, mult timp studiându-1 . . .

Stetea ore întregi aşa . . . Numai când trecea pe lângă el vre-o femee şi se 'ntemplâ s'o observe, tresăriâ convulsiv, fa fa lui palidă lud o expresie de groază, ochii mari i se făceau şi mai mari , iar buzele i se mişcau convulsiv ca şi când ar fi avut să dică ceva — pre-când doue lacrămi mari i se scurgeau încet şi t remurător pe fată . . .

PRINCIPESA SOFIA D'ALENCON

Dar n'a fost el tot aşa — istoria vieţii lui e foarte tristă. Eu am audit-o şi de-atunci nu o mai pot u i ta . .

Erâ un timp — e demult de-atunci — când el era un tiner frumos, cel mai drăguţ tiner din oraş şi inteligent şi avut . . . Şi nu-i mirare dacă in lot locul eră primit cu drag. Şciea să se învârtă aşa de bine în societăţi, atâta haz şciea să facă, si fetele asâ-1 a-veau de drag. Toate îl aşteptau cu braţele deschise, — şi frumos şi inteligent — dar şi avut — o condiţie a amorului modern — la fete !

Dar poate e dată omului nefericirea. . . într 'o di a vădut o fată

săracă cum trecea repede pe stradă . . . s'a oprit mirat in faţa ei, vrăjit de orbitoarea ei frumseţe — şi el care era aş­teptat în tot locul cu braţele deschise — s'a îndrăgit în o simplă cusătoare, săracă, care cu lucrul manilor îşi susţinea viaţa . . .

Dar şi eră frumoasă nespus de drăguţă . . . Nella. Avea perul negru puţin creţ, obraji rumeni şi trandafirii — şi ochii de-o frumseţă particu­lară. Erau negrii acei ochi ca pecatul, şi în fulgerarea lor puteai ceti atâtea patimi, în­lănţuite în suiletul ei de le­gile morale, pentru ca mai pe urmă lotus să isbucneaseă . . .

El a vedut-o -— 1-uu fermecat ochii ei. In curend a legat cu-noşcinţă cu ea. La început credea că atragerea lui faţă de ea e aşa numai o copilărie, dar din ce o cuno.şcea mai

21

F A M I L I A Anul XXXIII.

bine, din ce petrecea mai mult cu ea, şimţiâ cum mai mult se leagă sufletul lui de sufletul ei, şi cum atra­gerea lui cătră ea se schimbă în un amor pătimaş şi înflăcărat. . .

Şi pornirii inimii nu i se putea opune nici cum. Lumea a fost început deja să şoptească de nepotrivita lui dragoste — dar ce-i păsa lui . . . 0 iubiâ, cu dra­goste nebună, care puţin dă pe vorbele lumii, voia să o iee in căsătorie, speră astfel o viaţă f e r i c i t ă . . . 0 iubiâ cu un amor cast şi virginal, departe de ori ce patimi şi porniri pătimaşe . . .

Dar ea nu eră aşâ . . . Patimile înlănţuite în inima ei, se deslănţuiră sub îmbrăţoşerile şi sărutările lui. El inse orbit de dragostea lui ideală, nu o pu­tea pricepe. Nu înţelegea focul din privirea ei, con­vulsivul tremurător, pătimaşa strlngere în braţă . . . El le atribuia acestea iubirii, nu observă decât că e fru­moasă, şi nu putea pătrunde până în adâncul sufletu­lui ei, turmentat de patimi josnice, nepoleit prin eul-tură, şi aţiţat prin un temperament sangvinic din cale afară . . .

Intr 'o di când se credea mai fericit — i spuse cineva, că Nella a fugit cu un prietin de-al lui, că 1-a lăsat . . . Vestea 1-a atins ca un fulger . . . Nu voia să creadă — a alergat la locuinţa ei şi a aflat-o p u s t i e . . .

Dar a iubit-o prea mul t decât s'o poată uită — o desperare mare l-a cuprins, şi a înfluinţat în mod hotărî tor asupra lui — s'a închis şi s'a făcut ursuz de tot — şi oamenii îl priviau miraţi , unii cu milă, iar alţii bat jocorindu-1. . .

A început a face voiagiuri spre a o pute u i t ă . . . şi s'a dat desfreului şi beţiei, să-şi înăduşe durerea şi să-şi tîmpească simţirile inimii . . . Aşâ pribegia din oraş în oraş, fără linişte şi fără de scop, urmărit veci­nie de chipul ei, şi de cugetul păcătoasei trădări . . .

Intr 'o noapte de pribegie ş-a petrecut în o cafe­nea până târdiu. — Jalea l-a fost cuprins ca nici când — şi pentru a-ş înecă durerea — a început să bee şi a beut mult de t o t . . .

Gând a ieşit din cafenea, picioarele i se Împleti­ceau, ochii roşii i erau aiuriţi şi limba i se întorcea greu în gură . . .

O femee — în uşa cafenelei îşi băgă braţul în braţul lui . . . Eră una din acelea femei perdute, cari au alunecat pe povârnişul peririi şi al desfreului . . .

El o primi buimăcit cu patima omului beat . . . — Me duc cu tine . . . me duc — bolborosi el —

şi urma ca năuc femea ce-1 conducea . . . Când s'a deşteptat, se afla sedând pe-un scaun

în o chilie scundă şi mică — o debilă lumină se re­vărsa în giur . . . îşi duse mâna la frunte şi par că ceaţa începu a i se luâ de pe ochi . . . înaintea lui trântită pe-un pat şedea o femee frumoasă, pe care înse se puteau ceti urmele miseriei şi a corupţiei . . .

Un simţement de milă îl cuprinse. Se simţid mai bine, mintea i părea mai l impede şi beţia părea că i-a t r ecu t . . .

Se apropia de pat ş-o prinse de m â n ă . . . — Eşti foarte frumoasă — i dise el. — Ai meri­

tat o soarte mai bună — spune-mi cum ai ajuns în halul acesta ? . .

Ea începu a rîde — un rîs diavolic al unui suflet lipsit de ori ce sen t imen te . . .

— Ai dreptate — începu ea — aş fi putut fi fe­ricită, aş fi putut fi o damă distinsă în societate. Am avut un iubit drăguţ şi inteligent — şi prelângă aceea şi avu t . . . Dar eu l-am trădat — am fugit cu un

prietin al lui . . . Şi proprie nici nu şciu de ce am fu­g i t . . . De nebună . . . Am un temperament păt imaş şi sangvinic . . .

Şi începu a rîde din nou. Apoi adăuse — mai mult pentru s ine:

—- Şi Victor cât a fost de frumns şi cum m'a iu­b i t . . .

El t resăr i . . . — era şi numele l u i . . . 0 privi mai de-aproape şi i se părea că femeia aceasta sea­mănă foarte mult cu Nella — eră numai puţin mai pal idă: sigilul desfreului. De-odată ochii i se făcură mari şi o slăbiciune aproape să ameţească îl cuprinse — pe degetul femeii observă un inel — îl recunoscu, el i l-a fost dat spre suvenire iubitei lui Nella în vremile fericite ale dragostei . . .

Ga năuc îşi duse f m â n a la frunte şi abia putu bolborosi :

— Nella, tu aici, in aceasta stare . . . Ea sări de pe pat, îl privi scrutător şi îl recu­

noscu : — Victor — şopti ea, plecându-şi ochii . , . El o mai privi odată lung şi ochii i se umplură

de lacrâmi, apoi simţi cum i se suie sângele spre creeri — şi că-1 junghie ceva in partea dreaptă a capului, îşi duse repede mâna acolo — o clipă şovăi, iar în clipa următoare — fugi din chilie r îdend şi strigând, — lă­sând uşa deschisă în urma lu i : — înnebunise !

*** Gând a fost adus ca nebun în oraşul seu natal ,

nime nu erâ să-1 recunoască. Slăbise şi i s'a schimo­nosit faţa — iar ochii lui negri şi cuminţi ş-au căpă­tat o expresiune stupidă şi fricoasă. . .

La început până a mai avut avere, a fost îngri-git şi căutat de prietini şi de rudenii , dar dacă i s'a gătat averea, a fost lăsat pe drumuri . . .

Adi a îmbătrânit sub povara durerilor şi a vre­mii . . . E un nebun blând şi bun . Nici când n u dice cătră nime nici un cuvent — numai când vede câte-o femee, une-ori plânge, iar une-ori r îde cu hohot . . . Trăieşce din milă —- nu cere de la nime — iar dacă cineva se îndură să-i dee, primeşce, şi din mila altora îşi mai susţine t rupul istovit şi acoperit de zdrenţe. Eu îl văd aproape în fiecare di — şi de câte-ori îl văd, îmi vine în minte istoria lui . • .

El s'a încredut orbeşce în sinceritatea şi iubirea unei femei . . . bietul nebun . . . bietul cerşi tor! . .

EMILIAN.

P r o v e r b e . în casa celor fuduli şi fanfaroni găseşci multe site

de păianjen. (German.) *

Garul norocului calcă în d rumul lui mulţi oameni. (German.)

Greşelile dintr 'un singur minut se plătesc cu ani de chinuri . (Românesc.)

* Cine vorbeşce cu pat imă, nu judecă bine.

Nu e faptă fără răsplată.

(Englez.)

(Românesc.)

Nu toţi câţi merg în térg cumpără. (Italienesc.)

Anul XXXIII. F A M I L I A 243

L a c u l . De L a m a r t i n e .

Ce fel ? împinşi într'una spre ţSrmuri tot streine, Tîrîţi în noaptea 'n care pe veci vom adormi, Pe-oreanii- atâtor veacuri nu ne putem în fine

Opri măcar o di ?

De-abiâ un an se duse, şi lâng' a tale valuri, O lac, pe care densa le-a părăsit sperând, Vedi? singur stau acuma pe piatra de pe maluri,

Unde-ai vedut-o stând.

Mugeai tot na şi astădi sub stânca ce te-ascunde, Te sfărâmai tot astfel isbindu-te de ea, Iar ventul la picioare-i tot astfel de pe unde

Luă spuma şi-o ducea.

Odată, într'o sară, îţi mai aduci aminte! Plutiam. Din depărtare, d'abid se auŞiâ Lopata, mânând luntrea să lunece-'nnainte

Pe unda-ţi ce şoptiâ.

D'odată, ca din ceruri, o dulce melodie Făcu să se deştepte ecoul de pe mal. Tăcură-a tale unde, iar vocea scumpă mie

Rosti din val în val:

„O, timp! curmează-ţi sborul! şi voi, senine clipe, Curmaţi al vostru drum!

„Lăsaţi din fericirea ce 'ntinde-a ei aripe Să bem şi noi acum.

„Căci sunt destui pe lume ce n'au astă dorinţă, Destui nenorociţi;

„Luaţi-le cu viaţa întreaga suferinţă, Uitaţi pe fericiţi !

„Dar însedar sânt toate şi ruga-mi e pustie, Căci vremea se grăbeşce.

„Eu, cu nădejdea 'n suflet, dic nopţii să 'ntârdie Şi ea se risipeşce.

„ 5 « iubim deci ! Din viaţă să guste fiecare! Iubiţi ! Să ne grăbim!

„Scăpare nare omul, şi timpul ţerm nu are : El curge, noi murim!"

Timp plin de gelosie, se poale-un cias, pe care în scumpă fericire amorul l-a schimbat, Să sboare tot cum sboară o oră de 'utristare

Dinir'un trecut uitat ?

Şi cum ? Plecăm din viaţă făr a lăsă vro urmă ? Cum ? Pentru toldauna ? Se stinge totu 'n noi ? Tot ce ne dete vremea şi tot ce ea ne curmă,

Nu ne mai dă 'unapoi?

Neanturi, vecînicie, trecut, adânci abisuri, Ce faceri voi cu anii pe care-i înghiţiţi? Ar<? mai redaţi vr'odată acele scumpe visuri

Ce Silnic ne răpiţi?

O lac ! stânci mute ! peşteri ! păduri în adormire! Voi, care 'n mersul vremei muriţi şi re'nviaţi, Păstraţi din astă noapte o dulce amintire,

Măcar atât păstraţi!

Păstreax-o pe furtună, păstreax-o când senină E bolta, şi pe dealuri când prinde-a se 'nnoptă, Şi 'n bradii de pe ţărmuri, şi 'n stânca ce se 'nelină

încet d'asupra ta.

Să-l aibă şi zefirul ce-adie şi se duce, Şi sgomotul, din maluri în maluri resunând, Şi fruntea argintată a lunei ce străluce

D'asupra ta trecend.

Şi ventul care geme ca o 'ntristată liră, Şi aerul, în care parfum e respândit, Tot ceea ce s'aude, se vede, se respiră,

Să Şică : „au iubit!" HARALAMB G. LECCA.

P a r m e n o. Comedie î n 5 acte de Pttblhi Terenţiu Africanul.

(Urmare.)

ACTUL III.

S c e n a I.

TRASO, GNATO, PARMENO.

TRASO.

Şi di, e fericită? A u d ? Şi-mi mult i imeşce?

GNATO. Teribil.

TRASO. Asta-mi place. Şi-i veselă?

GNATO. Fireşce.

Săriă de veselie. TRASO.

Ei, taci! Că şi eu sar.

GNATO. Dar nu de dar atâta, cât pentru c'acest dar E darul teu! De-aceea e veselă.

TRASO. Hei, Gnato!

Eu tot ce fac, e bine. De mult am observat-o. E 'n firea mea aceasta, că place tot ce fac.

GNATO. Aş, asta se 'nţelege.

TRASO. Chiar regelui îi plac

Mai mult decât s'ar crede. La masă me pofteşce, La jocuri, la petreceri. Vedi, el îmi mult,umeşce In to tdauna mie, iar altora de loc.

GNATO. Renumele la unii e muncă, dar e joc La cei cu cap, ca t ine !

TRASO. Vedi as ta- i !

244 Anul XXXIII.

GNATO. PARMENO (a parte.) O, dei, ce prost e bietul! Ce slabă minte are, Şi cât de miserabil e celalalt!

TRASO. Ţi-am spus

De prostul cel din Rodos, odată cum l-am pus La locul lui ?

GNATO. Din Rodos? Nu, Traso, nici odată.

Te rog, s'o spui. De sigur o vorbă minuna tă ! (A parte.)

Mi-a spus-o pân ' acuma de şapte mii de ori !

TRASO. Cum dic, eram la masă mai mulţi chefuitori, Era şi băeţandru, de care-ţi spun, la masă. Eu me ţineam cu-o fată pe-atunci — acum remasă Pe drumuri — ei, şi 'n u rmă băetul meu făcea Acestei fete curte şi 'n tr 'una-i tot vorbia La masă. Eu de colo observ, sar în picioare Şi-i dic, lăsând spre densul priviri fulgerătoare: „Tu om fără ruşine, şi-obraznic ruşinat , „Eşti iepure tu ensuţi, şi vrei să faci vena t ? "

GNATO. Ei, b r ava !

TRASO. Ce-i ?

GNATO. Teribi l! Sublim, fără păreche !

Atâta spirit! — Spune-mi nu-i gluma asta veche ? E gluma t a ?

TRASO. Ce dracul ! Tu credi că-i gluma ta ?

Ori au mai spus-o alţ i i? GNATO.

De mii de or i !

TRASO. Ha, h a !

GNATO. Spun toţi, că e sublimă !

TRASO. A mea e !

GNATO. Tot oraşul

O şcie. Cred cu toţii, că tu ai fost posnaşul Ce-ai spus-o 'nteiu . . . Teribil! Dar bietul omuleţ L-ai strîns cu uşa ?

TRASO. Tocmai.

GNATO. S'a prins el c 'un isteţ

Ca tine — PARMENO (a parte.)

Sta-ţi-ar vorba în gât, tu secă tură!

GNATO.

Şi ce-a făcut băiatul ?

TRASO. Nici cârc n 'a dis din gură.

Murise! Iar amicii din giur r îdeau mereu, De-atunci îmi poartă frică, se tem de duhul meu

Se 'nţelege.

Şi-ai l'ost, cum dici, odată în mare preţ la rege?

TRASO. Ei, ai vedut ?

GNATO. Tu mâna-i cea dreaptă —

TRASO. Ei,nu-ţi spuiu?

El mi-a 'ncredut şi oastea şi planurile lui. Nu-i mult ?

GNATO. Ce mul t ! ? E totul.

TRASO. Nu-ţi spuiu ? Şi-adese,

Gând gi'igile vin multe .şi-amare, să-i apese Pe suflelu-i, când scârba de oameni şi de legi îl fac să cale 'n lume distracţii — me 'nţelegi ?

GNATO. Ei, şciu ! Gând vrea s'alunge durerea fără seamă —

TRASO. Nu-ţi spuiu?

GNATO. Atunci —

TRASO. O, Gnato, nu-ţ i spuiu ? Atunci me

cbiamâ La masă, singuri numai .

GNATO. Acolo-i loc îngust!

TRASO.

Eu ce d ic! Nobil rege; ş i -audi : e om cu gust.

GNATO. Ter ibi l !

TRASO. El iubeşce puţini aleşi !

GNATO. Îmi vine

Să dic: pe nimeni, nimeni, avendu-te pe t i n e !

TRASO. De-aceea sunt atâţia cari dile negre-mi fac : Me muşcă mulţi pe-ascunsul ; eu, nobil, trec .şi tac. Ei crapă de mânie. Odată numai unul, Acel cu elefanţii din India, nebunul De Strato, când odată prea mult m'a supărat, Să vedi cum a 'nghiţ i t -o! Sublim m'am ridicat Şi-am <Jis: „De-aceea mintea în cap nu ţi se coace, Fiind că eşti stăpânul atâtor dobitoace !"

GNATO. Sublim, pe «Joi! Ce spirit, ce vorbe!

TRASO. Şi eu dic!

GNATO. L-ai prins de gât cu as ta ! Şi ce-a dis el ?

TRASO. Nimic!

Pe loc închise gura. Nici cârc !

GNATO. Nu e mi ra re !

246 F A M I L I A Anul XXXIII.

GNATO. 0, da, le dau dreptate.

TRASO. Dar spune-nii ce să fac:

Aş vre să 'mpac pe Tais şi nu şciu cum s'o 'mpac. Ea crede, că mi-e dragă Pamfila ; şi se 'şală! Aş vre, iubite Gnato, s'o scot din bănuială.

GNATO. 0 , n u ! Mai bine-i, Taso, să pui uleiu pe foc.

TRASO. Ei cum?

GNATO. Ei, cum I Stăpâne, tu nu observi de loc !

De câte ori vorbeşce de Fedrias, lăudându-1, N'o face pentru alta, decât numai cu gândul Să-fi facă ţie 'n ciudă —

TRASO. Me jur, c'am observat.

GNATO. Şi ca să n'o mai facă, avem mijloc probat. Când va vorbi de-acuma de Fedrias, tu 'ndată Vorbeşce-i de Pamfila; când buna noastră fală Va elice: „Hai, s 'aducem pe Fedrias, la noi, La masă!" di tu 'n g r a b ă : „Pamfila! Astădi voiu Să cânte !" Când va 'ncepe să laude statura Lui Fedrias, tu 'ncepe să laudi ochii, gura, Sprâncenele Pamfilei, divinul ei obraz — Şeii, dinte pent ru dinte, să crape de necaz!

TRASO. Aceasta nu-mi ajută, cât t imp nu me iubeşce.

GNATO. Oho ! Eu cred din con t ră ! Gât timp nădăjdueşce Şi vre să aibă daruri , tu nu-i poţi fi u r î t ! Atâta t imp o doare, o strînge ca de gât O vorbă cât de mică : se teme, e 'ngrijată Că poate să se curme cu darurile-odată, Că, tot ce-i dai tu astădi, poţi alteia să dai.

TRASO. Aşd-i ! Ideea-i b u n ă ! De nu me luminai, Eu n 'aş fi fost în stare s'o aflu!

GNATO. O, stăpâne,

Glumeşci! Dar di, că ţie nici timp nu-ţi mai remâne Să-1 .pierdi cu d'al de-acestea! Că dac' ai fi gândit, Găsiai un plan, de sigur, cu mult mai potr ivi t !

Scena II.

Cei (ie mai nainte. TAIS. PITI AS.

TAIS (ieşind din casă.) Credeam că-i căpitanul. Nu-i el, mi s'a părut Că-i vocea lui. A, iată-1! Iubite, te salut.

TRASO. A, ce mai faci, drăguţo, tu nobilă minune? Iubeşci-mc, fiind eâ ţi-am dat o roabă ? Spune. '

TRASO. Da, foarte mult, cum meriţi —

PARMENO. Audi, ce delicat

Soldatul! El vorbeşce înteiu de ce i-a d a t !

GNATO. Să mergem dar la cină, că vremea e cam scurtă .

PARMENO. Canalia! Trăeşce tot numai pentru bu r t ă !

TAIS. De vrei, să mergem, Traso.

PARMENO (lui Cherea . ) Me duc acum la ei.

Me fac că vin de-adreptul de-acasă. (Tare.)

Tais, vrei Să pleci?

TAIS. A, da să mergem. ( î n c e t lu i P a r m e n o . ) Nu vedi că nu

me lasă. PARMENO ( î n c e t ) .

Ba ved şi-mi este ciudă — (Tare)

Nu vrei s'aştepţi acasă ? Stăpânul îţi trimite un dar ; de-aceea viu.

TRASO. Ce dracul stăm în stradă ? Să mergem, că-i târziu I

PARMENO. Dar fii tu bun şi-aşteaptă să-mi dau şi eu solia, Să-i spuiu o vorbă numai. Nu şeii ce-i omenia ?

TRASO. Ah, ah, frumoase da rur i ! La urmă s'ar pu te Să fie ca al nostru de vrednic !

PARMENO. Vom vede.

Tu Dorus, vino 'ncoace! — Venim acum la faptă!

TRASO (cu dispreţ. \ Trei mine dau pe densul —

GNATO. Eu nici a t â t !

PARMENO. Aşteaptă !

Dar ' vin' odată, Dorus ! . . . Vedeţi-1, e castrat,

E tiner ca o floare, frumos de sărutat. TAIS.

Drăguţ ce e ! PARMENO.

Ei, marfă ! Ce dici, mi-am lăudat-o ? Tu taci acum jupâne , aşâ-i ? Respunde, Gnato I De poţi, despreţueşce-1! Dă-mi, Traso, un r e s p u n s : Ei tac. Aşa- i : tăcerea e laudă de-ajuns! încearcă-1 în şciinţe, în musică, în arte, Şi 'n scrimă. Nici un liber nu merge-aşâ depar te Şi 'n toate, ca acesta. Ei, ce mai dici acum ?

GNATO. Aş vr£ să-1 ducă dracul ! îmi vine să-1 sugrum.

PARMENO. Şi cel ce ţi-1 trimete, nu cere de la tine Să-1 ai pe densul numai iubit, o nu ! Şi 'n fine Nici pentru el pe alţii nu-ţ i cere să-i alungi ; El nu-ţi arată rane, nu 'ndrugă vorbe lungi De lupte nevedute, nici graţia n'o cere, Cum face câte unul . . . Aşâ când ai plăcere Şi t imp, se mulţumeşce un cias să fii a lui.

Anul XXXIII. F A M I L I A 247

Nu-ţi spuiu ?

GNATO (tncet.)

Castratu-i miserabil, priveşce-! tu !

TRASO.

(Tare.)

Se vede că stăpânu-i, un biet de Frige-linte, E v r ' un golan —

GNATO. Se vede! De-ar fi vr 'un om cuminte

Şi cu averi, n'ar face ca dar pe-un pecătos De rob.

PARMENO. Tu taci din gură! Tu cel mai ticălos

Din oameni! Linguşeşce pe ăsta, coţofană, Pe Traso! Ce nimernic ! Faci totul pentru hrană !

TRASO. Să mergem, Tais t

TA1S. Bine. Să întru mai înteiu

Cu ăştia doi în casă —

TRASO ( iui Gnato . )

Eu plec ; iar tu remâi S'aştepţi aici pe Tais.

PARMENO (batjocoritor.) Ei, d e ! Nu se cuvine

Alături de-o heteră să mearg' un om ca tine, Viteazule!

TRASO. Ce-i asta ? Eu nu~ţi dic altceva,

Decât că eşti maimuţa lui domnu-teu !

GNATO. Ha, ha!

TRASO. De ce rîdi t u ?

GNATO. De vorba ce-ai spus-o mai nainte.

Şeii, mi-a venit cu asta Rodîanul teu în minte — Dar uite, Tais —

TRASO. Pleacă ; să aflu totul pus

La masă. Punct şi-atâta. Ei, du-te-acum.

GNATO. M'am dus.

TAIS (că ră Pit ia . ) Iar dacă vine Cremes, tu roagă-1 să m'aştepte. De nu, să vie mâne. De n 'o pute, atunci Să vii cu el la mine.

PITIA. Mai ai ceva porunci?

TAIS. Să-ţi fie ochii 'n patru ! Păzoşce-mi bine fata, Şi nu eşi de-acasă . . . Urmaţ i -me, sunt gata.

(Va urma.)

GEORGE CO.ŞBUC.

Câte-am dorit odată. Gâtc-am dorit odată : Să am aripi să sbor, Şi 'n sborul miri clipe, /'ameţitul m-l masor.

Ori să plutesc pe ceruri în .sbor de rendunea, Şi 'ntreagă lumea asta, Să stea stih cârma mea.

Doriam să fi.u un ânger Şi mândru şi frumos, Cu ochii mari albaştri, Ou pirul de-abanos :

Să le 'ntelnesc copilă, Şi tu nxjenunchi să-mi eatji, Vin ochii-ţi lacremi calde Să-ţi lunece pe-obraxi.

Iar eu vrăjit de milă, Pe braţe-mi să. le-alint, Şi să ie iau eu grije Sub aripa-mi de-arginl.

VI x, du hui s tră b ătcmbi.-l în veci nedeslipiţi, Să fim feriţi de rele, Şi-atât de fericiţi.'

A(}i nu-mi încape gândul Asemenea povesti ; închis intr'o celulă Cu gratii la fereşti,

Mi-ar fi de-ajuns o sară Să pot esi la larg, De-o fi să-mi ieşi în cale : Să te privesc cu drag .'

Seghedin. AUREL CIATO.*

Pacea va domni în lume în diua în care intere­sele şi patima vor dispare, şi aceasta va li pacea ci­mitirului . . .

E o artă ca să şeii să-ţi ascundi cugetarea vor­bind, şi s'o dai pe faţă tăcând.

* Sunt oameni aşa de satisfăcuţi de persoana lor,

încât ţi-ar pare grozav de reu dacă le-ai schimba părerea.

* în toate ordinele cugetării sau ale activităţii ome­

neşti , puterea închipuirei face pe oameni mari. *

în faţa morţii, în faţa lipsei de hrană, chiar omul civilisat devine bestie.

* U n n o u co laborator al nostru, care a c u m a îşi face o s e n d a pentru >agitaţ.ie« în î n c h i s o a r e a de stat din S e g h e d i n , iar la t oamnă v a scoate un v o l u m de poes i i . Red.

Anul XXXIII.

Henrik lbsen. — Studiu crit ic . —

(Urmare.)

^j |acă e drept că poetul e un tiu al t impului seu, !mai bine îl putem cunoaşcc pe el şi vremea în

iyrcjCare a trăit, din alegerea motivelor istorice. în ^ J , , W i l h e l m Tell" în „Joana D'Arc" şi mai ales în

£ cuvintele de apostol al revoluţiei franceze, puse a în gura marchizului Posa, îl recunoaşcem pe de­

plin pe Schiller şi ehou-rile revoluţiei din 1793.

Cum stă lbsen cu ale­gerea motivelor istorice ?

Timpul în care se pe­trec dramele Iui e acela pretutindeni, o vreme „pe dungă", un t imp de t ran-siţie între doue idei me­nite de a da sîmbure la veacuri întregi.

într 'o astfel de vreme trăeşce Catilina şi trăesc toţi eroii sei şi chiar şi în Espediţia de nord, al cărei motiv e împrumuta t curat tradiţiei, vedem per­soanele infectate de a-ceea vreme dcsconturată, când valurile creştinismu­lui s trăbătură cu putere în Nord.

Este vremea în care trăim şi noi adi. Volume întregi nu ar pute-o des­crie mai bine, de cum o cuprind în sine cuvintele „fin de siecle". Conflictul tragic zace în t imp. De aceea lbsen poate spune cu drept: „Am descris în­tâmplări, pe cari ensumi le-am trăit". Esenţa e aceeaş adi ca şi atunci, şi acum când lbsen nu mai scrie drame istorice, când motivele toate sunt împrumutate vremii în care trăim la coada vea­cului al XIX, vedem re-oglindate în caracterile persoanelor aceeaş golă-tate şi aceleaşi contrazi­ceri cuprinse în t imp, ca şi în dramele sale istorice.

La 1855 apăru d rama sa în Iii Oesterrad" („Jnger doamna de

E o scenă din 1528. Stăm pe pragul dintre doue evuri. Acest an e de însemnătate în istoria Norvegiei, căci dacă planul făurit în Copenhaga de a zădărnici alegerea de rege pământean ar fi reuşit, atunci domnia Danezilor în Norvegia ar fi fost asigurată pentru sute de ani. Norvegia geme deja de mult t imp sub jugul asupritorilor şi de aceea anul 1528 e momentul deci­siv, cu devisa: „acum ori nici odată".

Precum strîngi razele solare printr 'o lupă, eon-

T r i t o n .

5 acte : „Fru la Oesterrot".)

•Jnger

centrându-le într 'un singur punct, tot astfel concen­trează lbsen totul asupra unei singure persoane : Jnger sau Jngergerd, s tăpâna Oestcrrotului.

Mai demult se întâmplase, că unul dintre cei mai iubiţi bărbaţi ai terii fusese ucis mişeleşce de Danezi. La cadavrul lui s'a adunat toată nobilimea terii şi mic şi mare, tiner şi betrân, a jurat să resbune moartea ucisului. Deodată apăru în mijlocul lor o fecioară de 15 ani şi cu ochi scânteietori, cu voce esaltată, jura jurământul tuturor. Era Jnger, descendenta unei fami­lii fruntaşe.

Ca o minune apăruse in mijlocul bărbaţilor, şi toţi o considerară de o minune, predestinată de soarte ca să mântuie ţara.

De atunci trecură ani şi cu ei se schimbară multe in Norvegia. Da­nezii puseseră frâu asu­pririlor pentru câtăva vreme, asigurând astfel liniştea terii. Nobilii îşi uitară deja de jurământ şi tot mai mulţi treceau pe par tea Danezilor. Cei ce făceau opositie, erau asupriţi şi t rebuiră să se

refugieze pr in ascunzi­şurile munţi lor , pentru ca să-şi salveze viaţa. De acolo aşteptau mântui rea de la Jnger.

Iar Jnger? Jnger nu mai era fe­

cioara de odinioară, a cărei inimă să bată nu­mai pentru binele ţârii. Când depusese jurămân­tul, se asemena cu Joana D'Arc, putea fi privită de o minune, în a cărei mâni zăcea soartea terii. De atunci inse sosise un Lionel, care-i smulse sabia fermecată din mâni.

într 'o di veni la ea, ca să-i ceară adăpost, Sten Sture, prigonitul preten­dent al tronului Norve­giei, travestit în ha ine de servitor. „Era aşa de fru­mos, cum nu mai vâ-(lusem bărbat pe lume. O iarnă întreagă trăi sub

aceea începui să cuget tot în toamna viitoare veni

acoperişul meu. In iarna mai puţin la binele terii . din nou Sten Slureşi când pleca iarăş, duse cu sine un gingaş copilaş, care fu dat in tăinuita grige a unui preot".

Fecioara în jnger făcu loc femeiei şi mamei. Inima ei începu să zvîcnească în bătăile iubirei sexuale, iar aceste bătăi făcură să amuţească iubirea de ţară.

Piesa e o tragedie. Ori cine poate gâci în ce con­stă conflictul tragic.

Sten Sture se însura cu alta şi lăsa in urma sa un moştenitor legitim. Jnger se mări ta cu bogatul Gyl-

Anul XXXIII. F A M I L I A 249

denloeve şi îi născu 3 fete. Moşia ei se mări ; remasă văduvă, avea cei mai mulţi ostaşi în ţară, aşa că ea deveni în ochii tu turor paza Norvegiei. Dar gândurile ei erau tot la Sten Sture, şi inima ei bătea pentru copilul nelegitim, despre care nu mai şciea nimic. Această o face ca să rm-şi poată iubi fiicele, o face să se teamă de ori-ce pas pentru mântuirea terii. „Câte odată me apuca greaţă faţă de mine ensâmi, că trăim în neactivitate şi problema mea eră să nasc fete". Şi totuş n 'are curajul să se retragă cu totul din lup tă şi pent ru ca să poată vegeta, jertfeşce pe enseşi copilele sale. Elina are dreptate, când îi aruncă în faţă cuvintele: „Âi fost ca o mamă, care sedând în sanie cu copilaşii sei, îi aruncă rend pe rend în gura lupilor flămândi, ce-i urmăresc, pentru ca să se poată mântui pe sine!"

Scot un fragment foarte explicativ dintr 'un dialog al piesei:

Jnger: Eu am jurat ceea-ce aţi jurat şi voi ; nici mai mult, nici mai puţin.

Olaf1: îţi aduci aminte de jurământ şi totuş l-ai uitat.

Jnger: Şi cum se ţinură ceialalţi de jurământul loţ? . . . Nici unul nu e între ei, care în trecerea aces-fui amar de ani să fi avut inimă de bărbat, şi totuş mi se fac mie reproşuri, pentru că am fost femeie.

Olaf: Şciu ce vreai să spui. De ce s'au supus asupritorilor, în loc să li se împotrivească până la cea din urmă picătură de sânge? E drept. în neamul nos­tru e o mcdură putredă asiădi , dar uniţi, cine şcie ce / a r fi putut, face? Şi dta trebuia să ne uneşci, căci înaintea dtale ne-am fi supus toţii.

Jnger: Uşor ţi-aş pute respunde, dar nu mi-ai înţelege vorbele . . . "

Da. în faţa reactivităţii sale, ea are scuze, dar chiar aste scuze arată, că ea ensaş are în oase mă­duva putredă a timpului. în vorbele ei de desvinovă-ţire zace ceva din urluitorul gol al cuvintelor : „fin de siecle". Jnger nu mai e fecioara puternică de odinioară, nu e nici umbra ei, căci se poate scuza cu vorbe, ca : „Eram o copilă atuncia".

Dar anul 1528 a sosit, lucrurile aveau să se decidă.

Din toate părţile sosesc deputaţii la Jnger. în mai multe ţinuturi s'au făcut răzmeriţe, ţăranii de la Oestenol cer arme. După o scurtă şovăire, par că ve­dem in Jnger. care trimite pe ţărani în arsenal, iarăş pe' fecioara de odinioară. Dar pentru o clipă numai . Danezii au trimis pe cel mai bon diplomat al lor, pe Lykke, Ia Ingergerd, ca s'o convertească. Şi el are în mâni pe fiul ei nelegitim. Cu acest chezaş o silesce să subscrie ajutor Danezilor. Jnger e iarăş mamă.

Şi de acest cuvânt se mai leagă unu altul m a m ă ambiţioasă. Ambiţia a fost totdauna un motiv puter­nic în caracterul ei, poate cel mai principal, care a silit-o să nu repăşească din luptă. în aceste momente se naşce în ea cuceritorul gând de a deveni mamă de rege, legitimând naşcerea fiului seu. Dar acest gând e prea mare pentru ea, el îi turbură ereerul şi în i r 'un moment de exaltare, credend că pune capăt vieţii co­pilului legitim al lui Sten Sture, îşi omoară propriul seu copil.

Recunoaşcerea faptei o duce la mormânt. Dacă căutăm acum acest t imp în istoria Norve­

giei, vom vede că multe pagini tractează despre el, pa -

1 Olaf Skaktav l e unul dintre nob i l i i refugiaţ i , car i n u şi-a uitat de jurăment .

gini încadrate în negru, Dar despre Jnger Ottesdatter abia aflăm o notiţă răsleaţă scr isă! cu litere mici, care o presintă cu totul în altă lumina, decum ni-o arată Ibsen. înger cea istorică e o femeie ambiţioasă, a cărei ţîntă e să-şi mărească avuţiile. Nici chiar episodul cu Lykke şi Elina nu corespunde istoriei, iar relaţiile lui Sten Sture cu înger şi copilul acestora e numai o năs­cocire a poetului.

Deja din „Catilina" am vedut că Ibsen nu e isto­riograf, ci poet istoric. „Pentru dramaticianul Ibsen nu era istoria atunci alta, decât realitatea pentru liric ; ea eră numai petecul de uscat, de unde el îşi între­prindea călătoria în oceanul cugetelor şi fantasiei pro­pr i i" . '

El interpretează istoria aşa cum îi convine lui, şi din faptul istoric el crează motivul dramei sale, ca re-eşind din caracterele persoanelor, aşa cum le înţelege şi le vre el. Dramaturgul istoric are unele avantaje îna­intea celui ce scrie piese originale, dar acestea dispar faţă cu mulţimea de greutăţi noue ce i se pun în cale. Născocirea subiectului nu mai e de lipsă, fiind el dat de istorie, dar evenimentul istoric adeseori nu e aşa cum l-ar dori poetul şi atunci ei se vede răpit de cel mai sfânt dintre drepturile sale, de a cred în deplină libertate.

Şciut e că Shakespeare s'a ţinut strîns de datele cronicelor şi scoţîndu-se regule dramatice din piesele Iui, s'a spus că scriitorul dramatic trebuie să creeze caractere din persoanele istorice, dar nu e iertat ca să se atingă de adevărul istoric. 2

(Va urma.)

SEXTIL PUŞCARIU.

3 c h i n t e i. i

Tu te plângi catâta 'n lume Nu ţi s'a rea lisat. Dar speranţele mai scumpe Sunt care te-au înşelat.

II

O flacără e dragostea, Ca metalu inima; Unile 'n ca se topesc. Altele se oţetesc.

III

Fericirea şi amorul Sunt surori, şi ruda lor Mai intimă mai de-aproape : E momentul trecător.

TRAÍAN.

1 Jaeger : Henrik Ibsen , s tud iu crit ic tradus in ger- • m a n a de Zscha l ig . ed. II p. 87.

8 cfr. H. H e t t n e r : D a s m o d e r n e Drama. p. 33 sqq.

21

250 F A M I L I A Anul XXXIII.

Patriarhi, mitropoliţi, episcopi greci în ţerile române şi 'n deosebi la Bucureşci.

(Fine.)

iHacă, domnilor, la ce grad ajunsese violenţa reac-Jpmiune i în contra Grecilor în toate clasele poporului, ^vjg.pe vremea lui Matei Basarab. JW-' împregiurările înse şi evlavia Domnilor u rmă-

u tori, precum şi deşteptăciunea Grecilor făcură ca l rădăcinele influenţei lor să se adâncească iarăş în

pământul ţărilor române. Venirea la tron în Iaşi şi 'n Bucureşci a Domni­

lor Fanarioţi, „suflete dospite în străvechi păcate, pu­t r e g a i din trunchiul vechiului Byzanţ", —- pune vârf puterei greceşci. Protestele Românilor deveniră din ce în ce mai slabe, iar îndrăsneala Grecilor, bei, patriarhi, episcopi, egumeni şi până la infimii calemgii, din ce în ce mai mare.

Ţara suferiâ adânc, şi 'n concertul de suspine tăcute şi supuse, d'abiâ se audia la munte doina :

Grecu-i fiftră duşmănoasă , Grecu-i l i m b ă v e n i n o a s ă , Ce pgtrunde pân' la oasă ;

iar în oraşe, în Bucureşci bunăoară, bocetul duios al lui Zilot Românul, care se jăliâ d icend:

Ara a j u n s n e g u s t o r i e G*eci lor d in Ţar igrad : Cine dă mai mul t , să fie D o m n terii neapevat ! Ş i -apo i , d u p ă - a c e s t e a toa te , Cu pic iorul toţi n e dau ; Care precum va şi poate N e rupe şi mi la n'au. A h ! D o a m n e n e m i l u e ş c e , T i n d e m i l a ta spre oi : P r e c u m şeii , n e spr ig ineşce , Că n e 'necâm, va i de n o i ! '

XVII

Aşa se 'ncheiă, domnilor, cu secolul XVIII ces-tiunea patriarhilor, mitropoliţilor şi egumenilor greci în ţerile române .

Cel care va face, acum sau mai târziu, istoria acelui mare eveniment român din secolul nostru, care se numeşce secularisarea mănăstirilor închinate, va ave mari şi frumoase lucruri de zugrăvit şi de povestit, într 'acelaş t imp, va ave de arătat cele mai mari sver-coliri, întrigi, cumpărări de conştiinţe, târguri infame, ameninţări copilăreşti, cari au fost vre-odată în istoria diplomaţiei orientale, şi pe care egumenii şi patriarhii le făcură numai ca să remână stăpâni pe moşiele, cari dau adi regatului român un venit mai mare de 25.000.000 de lei.

Gestiunea secularisării, începută din timpul lui Caragea de unele din familiele istorice ale ţării, va fi continuată de-alungul Domnielor cari se urmară de ia 1821 şi până in vremurile lui Cuza-Vodă. Secularisarea, reintrarea României în stăpânirea moşielor româneşt i , se făcii sub Cuza-Vodă, cu toate blestemele, anatemele şi strigătele patriarhilor şi episcopilor greci. Răsună Europa de la 1860 şi până la 1864 de jalea adâncă a stâlpilor bisericei ortodoxe din Asia, Africa şi Pen -

1 Haşdeu: U l t i m a Cronică -Română d in e p o c a Fanar io ţ i ­lor (Bucureşci , 1884). pag. XVII.

insula balcanică. La 15 aprilie 1863, acum 34 de ani, patriarhul lacob al Alexandriei Egiptului măr tur is i i cu lacrimi într 'o scrisoare d icend: «Tronul nostru a lexan-„drinean se ţine numai cu venitul moşielor din ţerile „române. Şi acum ce să ne f acem?" 1

Respunsul Românilor a fost şi va fi totdauna ur­mătorul : să ve faceţi ceea ce s'au făcut toţi aceia cari nu şi-au îndeplinit datoriele şi legăturile ce li se lasă cu limbă de moarte.

De 400 de ani, de când s'a închinat patriarhielor, mitropolielor şi episcopielor ortodoxe din Africa, Asia

j şi Europa biserici române, moşii, păduri , vii, mori, | stupine, case, prăvălii, ţigani, vite, bani, scule, toate I româneşt i , făcute din agoniseală românească, ~ de

atunci şi până acum, toate fuseseră închinate cu ur­mătoarele condiţiuni, cari se găsesc în toate actele de dan ia :

î . Pomenirea reposaţilor donatori şi ctitori şi fa­cerea pomenelor lor;

2. Ajutorarea rudelor ; 3. întreţinerea bisericelor şi odoarelor lor in bună

s ta re ; 4. Măritarea de fete; 5. Facerea de scoale; 6. Facerea şi întreţinerea de sp i ta le ; 7. Facerea şi întreţinerea ospicielor de bătrâni, şi numai, la sfârşit, după îndeplinirea acestor

şapte prime condiţiuni, 8. Trimiterea prisosului de bani din venituri la

mănăstirile din Asia, Africa şi Europa, unde erau în­chinate biserica şi starea românească a evlaviosului reposat boier sau neguţător.

Nici una din cele şapte condiţiuni ale actelor de dania nu a fost respectată de patriarhi, mitropoliţi, episcopi şi egumeni şi, deci, seculaTisarea se impunea.

România a făcut-o, şi a făcut-o pentru vecie, spre cel mai mare bine al demnităţii şi economiei na -t i o n a l e - 2 G. I . IOHNESCU-GIOH.

Uustratiunile noastre. Principesa Sofia d' AlenQOn. Grozava catastrofă

de la Paris, arderea bazarului de caritate, care a stîns atâtea vieţi, a izbit şi familia domnitoare de Austro-Ungaria, căci între victime a fost şi principesa Sofia d' Aleneon, sora mai mică a împărătesei şi reginei Eii-sabeta. Densa ar fi pu tu t să scape, înse mai înteiu a îngrigit de mântuirea fetelor din giurul ei, cari au şi

| eşit bine. dar pe când voia să ie urmeze, ea n 'a mai | putut , flăcările au încins-o şi a murit, jelită de to t

Parisul şi de toată lumea. Primele flori ale primăverii, o idilă drăgălaşă.

Vânătorul a plecat în pădure, poate nu atât pentru eenat, cât mai cu seamă pentru că la pădurarul de acolo sunt doue fete, dintre cari cea mai mare de mult i-a rănit inima. Soseşce acolo. Fetele îl aşteaptă par că la fereastă. Mominte interesante. Cea mai mare i întinde la plecare un buchet, primele flori ale primăverii.

Triton. O deitate de mare, care se arată numai a tunce , dacă se iveşce viforul. Atunci, după Iradiţiune mar inară , Triton se urcă in vârful unei stânci şi cu cornul seu de scoici îndeamnă par că elementele să turbeze şi mai cumplit, să-şi arate toată furia.

1 B o l l i a c : >Bnciumul şi T r o m p e t a Carpaţilor* de pe a c e l e v r e m u r i şi mai î n c o a c e .

3 A c e s t capi to l d in «Istoria Bucureşci lor< a fost cit it c a c o n f e r i n ţ ă în s a l a A t e n e u l u i Român în sara de 19 ianuarie 1897,

Anul XXXIII. F A M I L I A

S A L O N .

Serbări le de la Orăştie. Anul acesta Societatea pentru fond de teatru ro­

mân, precum s'a anunţat, va \'me adunarea sa gene­rală în Orăştie, în prima şi a doua di de Rusalii.

Se spereazâ că adunarea aceasta are să fie foarte reuşită, căci din mai multe părţi s'a arătat interesare faţă de ea ; iar fruntaşii noştri din Orăştie au ţinut să facă Societăţii o primire din cele mai ^călduroase şi au întocmit un program interesant pentru partea socială a serbărilor.

Din incidentul acestei adunări , „Tribuna Poporu­lui" din Arad publică un frumos articol, care se în­cheie astfel:

„Ispiti-vom deci, ca pe dina de 1 j 13 iunie toţi Românii să alerge la Orăştie, şi după cum în discul bisericesc fiecare creştin i.şi pune obolul, tot aşa şi Ia adunarea generală a societăţii pentru sporirea fondu­lui de teatru român, fiecare Român să-şi ţină de cea mai sfântă datorie a se presentâ, ca mulţi fiind la un loc, entusiasmul să crească şi altarul închinat limbii româneşci să se ridice cu o di mai nainte.

Aici nu o să poată încape scuze: că cel absent nu împărtăşeşce ideea, pentru că nu-i vorbă de poli­tică, unde încap mai multe idei, ci-i vorba dacă voim ori nu să trăim ca Români ?

Nu mărim înţelesul. Aducă-şi înse fiecine aminte şi să întrebe : atunci când n 'aveam nici un drept po­litic, când nu erâ o singură brazdă de pământ româ­nesc, cine şi ce a sus ţ inu t romanitatea noas t ră? Ali­pirea strămoşilor noştri, toţi opincari, cătră limba şi legea lor.

Teatrul Român vre să cultive mai departe această virtute.

Cine nu pune umărul şi nu se însuileţeşce de ţinta unei asemeni societăţi, şi-a uitat strămoşii! Nu mai e deci vrednic să poarte numele de Român I

Adunâ-ne-vom înse, Români din patru unghiuri, şi dovadă bună vom da, că ţinem la limba noastră cum ţinerii la ensă-şi viaţa noas t ră!"

Chiar primim programa serbărilor sociale întocmite de comitetul arangiator din Orăştie. Din aceasta an­ticipăm următoarele puncte-:

Sâmbătă 12 iunie n. Pr imirea oaspeţilor la gară ; seara Ia orele 8 întrunire de cunoşcinţă in otelul „La leul de aur" .

Duminecă, 118 iunie. Primirea oaspeţilor ia gară. Serviciu divin în biserica gr. or . ; apoi deschiderea adu­nării tot acolo; la orele 2 banchet în otelul „Leul de aur" . La orele 8 sara serată teatrală dansan tă ; se va juca piesa in versuri „La Turnu-Măgurele" de V. Alexandri prin dşoara Gizela Romoşan şi dnii loan Margita şi luliu Florea, apoi „Trei doctori" comedie localisată de dna V. A. Vlaicu, prin dşoarele Lucreţia Eli, Miţi Baciu, Olga Romoşan şi dnii Petru Bariţiu, George Oprea, loan Moţa, Artemiu Corvin şi Constan­tin Baicu. După teatru joc.

Luni. 214 iunie, serviciu divin în biserica gr. or. ; apoi a doua şedinţă a adunări i . După prând la orele 2 pornire cu musică în frunte în pădurea Grigori. la Nedee poporală, jocurile Căluşerul şi Bătuta jucate de mai mulţi căluşeri din loc şi din comunele vecine, apoi jocuri poporale, cânturi etc. în cas de timp nefavorabil, petrecerea se va ţine în pavilonul otelului „La 2 pis­toale".

Marţi, 3/15 iunie. Excursiuni eventuale la băile de la Geoagiu ori Sibişel.

LITERATURĂ si ARTE. Şciri literare. Dl Gr. O. Tocikscu, distinsul mem­

bru al Academiei Române, a ţinut la Ateneu o con­ferinţă întitulată „Eri şi astădi", care va fi tipărită în dece mii de exemplare. — Dl Oeorge Ooşbuc va pune în curând snb tipar o ediţie poporală a „Aeneidei" cu note explicative. — DIT. Pop. Rrtei/anul .a scos la lumină o broşură întitulată „Opşaguri", „cât cioplite, cât pilite şi la lume împărţi te", cuprindând snoave scrise în versuri. — Dl P. Gârbovicean, profesor şi de­putat în România, a tipărit la Bucureşci un studiu asupra stării Românilor din Turcia.

Monografia institutului Albina. Din incidentul jubi­leului de 25 de ani al „Albinei" din Sibiiu, dl N. Petra-Petrescu, cel mai vechiu funcţionar al ei, a publicat, din însărcinarea aceleia, un frumos volum întitulat „Monografia institutului de credit şi economii „Albina", care cuprinde istoricul fondării institutului şi desvolta-rea lui până astădi- în frunte se află portretul regre­tatului Visarion Roman, iniţiatorul şi primul director, executiv al „Albinei" ; apoi urmează o ilustraţie ce represintă casa institutului şi o mulţime de portrete de ale acelora cari au stat şi stau în fruntea „Albinei", toate foarte bine reuşite.

0 publicaţiune despre România. Nr. 3—4 al re­vistei „ Gazette des étrangers", care se publica in Buda­pesta în mai multe limbi, se ocupă in deosebi cu Ro­mânia, pe care o şi represintă prin o mulţime de ilus-traţiuni frumoase. Astfel găsim portretul regelui Carol, al reginei Eîisabeta, al prinţului Ferdinand, al princi­pesei Maria, doue vederi a Bucureşcilor, palatul regal, Calea Victoriei, cabinetul de lectură al regelui şi al re­ginei, sala de tron, treptele palatului regal, Ateneul, palatul Vernescu, legaţiunea austro-ungară, Teatrul Naţional, Bulevardul Eîisabeta, Scvarul Sărindar, mi-nisteriul domeniilor, poşta şi telegraful, Spitalul Colţea, Cheiul Dîmboviţei, Statua lui Minai Viteazul, Cişmegiul, palatul de la Cotroceni şi parcul. Monumentul princi­pesei Maria, Biserica Domniţa Balaşa şi statua domni­ţei, Spitalul Brancovenesc, Biserica Bucur, Biserica Stavropoleos, Biserica Antim, Universitatea, liceul La-zăr, diverse porturi poporale. Testul e scris obiectiv,în patru l imbi : maghiară, franceza germană şi română. Se află de vêndare la librăriile Krafft în Sibiiu şi Ni-colae Giurcu in Braşov. Preţul 2 lei.

Bustnl lui Enache Văcărescu. Dl Hegel, cunos­cutul statuar, autorul statuei lui Miron Costin din Iaşi, lucrează actualmente la bustul lui Enache Văcărescu. Acest bust se va inaugura la toamnă, cu ocasiunea serbării de 100 ani de la moartea marelui literat. Această dată, necunoscută până adi biografilor lui Enache Văcărescu, a fost precisată în mod documentat de cătră dl V. A. Urechiă, în Istoria Românilor care e în curs de publicaţie.

252 F A M I L I A Anul XXXIII.

G E E N O U ? Hymen. Dl dr. Elie Dăianu, directorul diarului

.Tr ibuna" şi dşoara Netti Totoian, îşi vor serba cu­nunia la 6 iunie n. în Miceşci lângă Alba-Iulia. — Dl Ioan Opreau şi dna Ana Popovici n. Stefanie s'au cununat la 30 maiu în Beriu. — Dl Dumitru Bancki şi dşoara Paraschiva Steflea s'au logodit în Selişte. — Dl Nicolae Mureşan, înveţător, se va cununa la 14 iunie n. cu dşoara Constanţa Pop în Rodna-veehe.

Şciri personale. Dl V. A. Urechiă a fost ales decan al facultăţii de litere din Bucureşti . — Dl I. Caragiani, membru al Academiei Române, profesor de limba elenă la facultatea de litere din Iaşi, va cere să fie transferat la catedra de la facultatea de litere din Bucureşti, care acuma e vacantă.

Boala prinţului moştenitor Ferdinand al Româ­niei s'a întors spre bine. Noaptea cea mai rea a pe-trecut-o în 15|27 spre 16J28 maiu. La un moment dat, solemn în împregiurările prin cari familia regală t re ­cea, bolnavul a luat mâna soţiei sale şi punendu-o în manile regelui, i-a spus : „Sire, încredinţez dragostei Măriei Tale soartea soţiei şi a copiilor mei". La cu­vintele prinţului, regina şi princesa Măria au izbucnit în lacrămi. Ensuş regele abia îşi putea ţine emoţiunea. Când afară a început a se lumină de diuă, prinţul a spus pe româneşce : „S'a făcut lumină". Apoi a che­mat pe feciorul seu de cameră şi i-a spus: „Eu me duc, voi remâneţi. N'aveţi să me uitaţi!" Din fericire dimineaţa boala s'a întors spre bine şi, de atunci, de şi' foarte încet, îmbunetăţirea a progresat, încât luni la 19/31 maiu medicii au declarat că pericolul a trecut. Regele a eşit pe balcon şi plin de bucurie a strigat de acolo mulţimei care sta jos, că „Prinţul merge mai bine". De atunci toată lumea e veselă ia palatul de la Co-troeerti.

Profesori noi. Dl dr. teol. losif Siegeseu, din die-cesa Lugosului, a făcut în Budapesta censură de pro­fesor din filologia modernă; dl Nicolae Fabian, profesor la gimnasiul din Beinş, a făcut tot în Budapesta censură de profesor din filologia dassică."

Românii din Bulgaria, p iarul „Drapelul" din Bu­cureşti publică o interesantă corespondenţă din Sofia. Reproducem din ea următoarele renduri : „Sofia e un centru important pentru românii macedoneni ; aci tră-esc peste doue inii de români, mai toţi din Macedonia şi cari se bucură de o bună situaţie naţ ională; ei sunt comercinaţi, proprietari, bancheri, cu relaţii întinse în restul Bulgariei şi peste fruntariile ei. Românii de aci sunt organisaţi în societate sub preşedinta dlui A. Tr i -fon. mare comerciant, un bun patriot şi care face sa­crificii pentru causa românească. Societatea de sub preşedinta sa contribue la susţinerea şcoalei româneşci de aci, care numeră peste 150 elevi şi eleve. Director al şcoalei e dl lonescu care e admirabil secundat de soţia sa. Dl lonescu s'a devotat cu trup şi cu suflet învăţământului românesc în capitala Bulgariei. Tot atâta putem spune şi despre dl şi dna Pocletaru. Ar fi de mare necesitate aci o bibliotecă românească.

0 nouă catedrală in Bucureşci. Cetim în diarele bucureşcene, că guvernul român a întocmit o comi-siune pentru alegerea terenului pe seama unei ca te­drale, ce se va ridica în Bucureşci. Din comisiune fac parte mitropolitul primat losif, dnii D. Sturdza şi S. Haret. primarul capitalei şi inginerii C. Băicoianu, Gr. Cerchez, Cucu şi Rîmniceanu.

Poşta redacţiei. Dşoarei A. D. in Ut. Am cet i t cu

plăcere poves tea b ine scr i să şi v o m căută să-i facem loc cât mai cu-rend.

Dnei A. ]'• Noi n u ve putem s e r v i , dar dl Kmil ian Micu î n O h a b a - S e r -bească , comita tu l Caraş-Severin , are de vondare „Fami l ia" din 1865 -1890, Columba, Tanda Manda, Pan

teonul Român, Cavaler i i Nopţi i şi n u m e r e s inguar t i ce din Fa­mi l ia şi coa ie s ingurat i ce din C a v a l e r i i Nopţi i .

Bla.f Cum s e n u m e ş c e autoru l după care e făcută loc a-l isarea ?

Dlui I. I. Portretul şi biografia lui Ion Ghica se va publ ica în nr. vi i tor.

Călindarul s ëp tëmâne i . D u m i n e c a SS. Părinţi Ev. d é l a l o a n c. 1

D iua sept. 1 Ci l indarul vech i i Duminecăj25j f Aflarea c. s. 1 8. Luni 26' S. Apost. Carp. Marţi 27! Mart. Therapont . Mercuri 2 8 Păr. Nichita Joi 29 Mart. Teodos ia Vineri 30, Pă.r Isachie Sâmbătă 31! Păr. Eremia

gl. 6. a înv IU. . Călind, nou bore l e . K\(f)Roia'.H ¡3 --Í7I =< & 7 ir Luiiin li 12<>¡8 \ KiMñdard

: 9¡ a r n i m u s ¡¡10! Margareta ¡IIJBarnaba J!12JBasilides

-S ><o h *

!3 25:8 2 ¡3 25 8 1 '13 2418 0

Proprietar, redactor respundător .şi editor : Í O S 1 F V U L C A N . (STRADA ALDAS NR. 296 b.)

Renumite terme su l furoase si sărate , cu temperatură terestră de 55" C.

M T începutul sesonului la 1 maiu.

pî e! ja ei

¡ Băile Hercuiane (Mehadia.) îs — — | (Herkulesíürdó, ungaria.) | Staţiune de cale ferată, poştă şt telegraf ia ¡3 ¡3 ¡3 ia ia ¡a ia

P) ia ia ia ia

tí i P] Fi

i gl

Loc de cură c l imat ică . — Gimnast ică s u e d e z ă şi m a s s a g i u . — Băi e lectr ice . — Hidroterapia. — R e n d e z v o u s i n t e r ­naţ ional . — Situaţ.iune admirabi lă în v a l e a r o m a n t i c ă a Cernei . — P r o m e n a d e şi locuri de e x c u r s i u n e . — C l i m ă

S favorabi lă . — S i tua ţ iune scutită de vént . — Aer o z o n i c |J şi l iber de praf. — Pătaturi de băi, o te lur i s p l e n d i d e . —• ¡3 Sa lon de cură. — Lunnnaţ iune electrică. — M u s i c ă pro-§ prie. — Orfeu (Teatru Variété . )

¡3 . §j NT* Medici români. "TU ¡a ia ¡a — • E. l u n c ţ i u n e cu trenul Expres şi Or i en t -Expres ; de la Or-| j ş o v a cu nă i l e d u n ă r e n e . [ i S

§ Bilete cu preţuri reduse. Frecvenţa în anul iSgó : jf ¡3 1—4 ' peste IO.OOO. & ia ă EteiaiaiaiaiajaiaiaiEKiEii^iEisia^^

Consultatiuni iu toate limbile europene.

Cu TIPARUL LUI IOSIF L Á N G I N O R A B E A - M A R E .