gestiunea riscului de lichiditate
TRANSCRIPT
Cuprins
Scopul studiului.......................................................................................................................- 2 -Definirea obiectivelor.............................................................................................................- 3 -Cuvinte cheie...........................................................................................................................- 3 - Introducere.............................................................................................................................- 4 -Cap. 1. Riscul în activitatea bancară.......................................................................................- 5 -
1.1 Riscul în general............................................................................................................- 5 -1.2 Riscul bancar.................................................................................................................- 5 -1.3 Riscul de lichiditate.......................................................................................................- 6 -
Cap. 2. Analiza riscului de lichiditate.....................................................................................- 8 -2.1 Indicatori de măsurare a riscului de lichiditate.............................................................- 9 -2.2 Protejarea împotriva riscului de lichiditate.................................................................- 12 -
Cap. 3. Metode şi tehnici de gestiune a Riscului de lichiditate.............................................- 14 -3.1 Tehnici şi instrumente folosite pentru managementul riscului de lichiditate.............- 14 -3.2 Gestiunea riscului de lichiditate..................................................................................- 16 -3.3 Reglementări privind lichiditatea bancară..................................................................- 18 -3.4 Factori de risc..............................................................................................................- 19 -
Cap. 4. Propuneri şi modalităţi de perfecţionare a gestiunii.................................................- 20 -Riscului de lichiditate............................................................................................................- 20 -Cap. 5. Studii de caz..............................................................................................................- 22 -
5.1. BCR............................................................................................................................- 22 -5.2. Unicredit Ţiriac..........................................................................................................- 22 -5.3. Banca Transilvania.....................................................................................................- 23 -5.4. BRD...........................................................................................................................- 24 -5.5. CEC Bank..................................................................................................................- 24 -5.6. Piraeus Bank..............................................................................................................- 26 -
Concluzii...............................................................................................................................- 27 -Bibliografie:..........................................................................................................................- 28 -
Scopul studiului
Acest studiu are ca obiectiv descrierea modului de gestionare a riscului de lichiditate
cu care se confrunta bancile comerciale.
Primul capitol se refera la riscul in general al activitatii bancare, detaliat apoi prin
riscul de lichiditate.
Capitolul al doilea analizeaza acest risc si prezinta indicatorii utilizati pentru masurarea
riscului de lichiditate.
Capitolul al treilea se refera la metodele si tehnicile prin care se gestioneaza riscul de
lichiditate. In cadrul acestui capitol am vorbit si despre reglementarile privind lichiditatea
bancara. De asemenea factorii de risc sunt unul din punctele despre care am ales sa vorbesc in
cadrul managementului riscului de lichiditate.
In capitolul patru am venit cu propuneri si modalitati de perfectionare a gestiunii
riscului de lichiditate in vedere unei mai bune functionarii a bancilor comerciale.
La finalul acestui referat am ales cateva banc: BCR, Pireus Bank, Banca Transilvania,
Unicredit Tiriac Bank, BRD, CEC Bank pentru a analiza riscul de lichiditate ce apare la
fiecare dintre ele.
1
Definirea obiectivelor
Cunoasterea riscului de lichiditate Definirea riscului de lichiditate Gestiunea acestui risc Formele riscului de lichiditate Care sunt indicatorii de lichiditate Propuneri pentru imbuntatirea managementului riscului de lichiditate cu care se confrunta bancile comerciale
Cuvinte cheie
- risc de lichiditate, gestiunea riscului de lichiditate, forme de risc, indicatorii riscului de lichiditate
2
Introducere
Perioada actuală este denumită “era managementului de risc” în domeniul bancar, iar
managementul riscului este o sarcină extrem de complexă și importantă a managementului
bancar. Riscul bancar poate să apară pe parcursul derulării operațiunilor bancare, fenomen ce
poate provoca efecte negative asupra activității bancare, ducând la deteriorarea calității
afacerilor, la diminuarea profitului și chiar înregistrarea de pierderi, ceea ce afectează
funcționarea normală a băncii.
Riscul bancare este provocat, de regulă, de clienții băncii care contractează
împrumuturi pe care nu le rambursează la termen și nici nu sunt acoperite de garanții
asiguratorii corespunzătoare, ceea ce provoacă pierderi băncii.
Băncile sunt obligate să asigure un echilibru între criteriile legate de profitabilitate,
lichiditate și risc.
Lichiditatea reprezintă, pentru bancă, posibilitatea de a onora în orice moment
solicitările deponenților vizând plăți dispuse în favoarea terților sau retrageri ale depozitelor.
Necesitatea de a avea lichiditate, și de a asigura în același timp, câștiguri sigure, obligă
băncile să mențină o parte a fondurilor sub forma unor plasamente care îndeplinesc condițiile
referitoare la lichiditate și securitate, chiar dacă rata dobânzii aferentă acestora este mai mică.
Pentru evitarea riscului lichidității trebuie să se realizeze o corelare corespunzătoare a
activelor cu pasivele privind durata de mobilizare și utilizare a resurselor. Spre deosebire de
celelalte riscuri bancare (riscul ratei dobânzii, riscul valutar, riscul de țară), riscul de lichiditate
este un aspect normal al managementului unei bănci, doar in cazuri extreme el transformându-
se în probleme de solvabilitate pentru bancă.
3
Cap. 1. Riscul în activitatea bancară
1.1 Riscul în general
În literatura de specialitate riscul este un subiect predilect, ceea ce demonstrează importanţa dar şi complexitatea lui în economie. În practică, instituţiile se confruntă cu o mare varietate de riscuri, atât interne, cât şi externe, care datorită acestor aspecte, niciodată nu pot fi avute în vedere 100%.
“Riscul este un eveniment nesigur sau un set de circumstanţe care, odată ce se manifestă, produc un efect (negativ) asupra obiectivelor propuse”
Riscul apare atunci când: • un eveniment se produce sigur, dar rezultatul acestuia e nesigur• efectul unui eveniment este cunoscut, dar apariţia evenimentului este nesigură• atât evenimentul cât şi efectul acestuia sunt incerte
1.2 Riscul bancar
O definiţie a riscului bancar este dată de Ion Niţu în lucrarea sa: “Riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective, prin deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcţionalităţii băncii. Riscul bancar poate fi provocat în interiorul băncii de către clienţi sau din cauza mediului concurenţial extern.”
Francezii Michael Rouch şi Gerard Naullen , în cartea Le control de gestion bancaire et financiere, definesc riscul bancar ca “un angajament purtând o incertitudine dată, cu o probabilitate de câştig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere.”
Clasificarea riscurilor bancare O clasificare a riscurilor bancare este dată de Ion Niţu în funcţie de caracteristicile bancare:
Riscuri financiare Riscuri de prestare Riscuri ambientale1. Riscurile financiare sunt riscuri ce pot conduce la falimentul bancar:
a. Riscul de creditare este denumit şi risc de insolvabilitate a debitorilor sau risc de nerambursare.
4
b. Riscul de lichiditate exprimă probabilitatea finanţării efective a operaţiunilor bancare (rambursarea anticipată a creditelor sau lipsa resurselor atrase prin depozite)
c. Riscul de piaţă d. Riscul de faliment este numit şi risc de îndatorare sau risc de capital. El exprimă
probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie suficiente pentru acoperirea pierderilor rezultate din activitatea curentă.
În cadrul riscurilor financiare pot fi incluse şi riscurile specifice ansamblului băncilor, denumit risc sistematic. Acesta este gestionat de către autoritatea bancară centrală prin reglementări privind RMO, indicele de adecvare a capitalului etc.
2. Riscurile de prestare sunt riscuri asociate operaţiunilor şi serviciilor bancare:a. Riscul operaţional numit şi risc de sarcină b.Riscul tehnologic este asociat calităţii şi structurii ofertei de produse bancarec. Riscuri generate de introducerea de noi produse bancared. Riscul strategic, determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei şi
condiţiilor date
3. Riscurile ambientale sunt riscurile cu un puternic impact asupra performanţei bancare, dar asupra cărora societatea bancară are un control limitat. Această grupă de riscuri cuprinde:
a. Riscul de fraudă (de ordin intern şi extern)b. Riscul economic exprima probabilitatea diminuării performanţelor băncii, ca urmare a
unei evoluţii adverse a condiţiilor de mediu economicc. Riscul concurenţial datorat în special modificării condiţiilor de pe piaţă.d. Riscul legal se referă la faptul că activitatea oricărei societăţi bancare trebuie să se
desfăşoare în condiţii de deplină legalitatee. Riscul de ţară poate fi perceput de o bancă ca fiind un risc ambiental atunci când
raitingul de ţară este scăzută
1.3 Riscul de lichiditateBăncile trebuie să studieze permanent gradul de lichiditate, să-şi asigure permanent
starea lor de lichiditate. Lichiditatea bancară reprezintă capacitatea unei bănci de a face faţă, în orice moment, atât obligaţiilor asumate în numele clienţilor, cât şi în nume propriu. Factorul esenţial de gestiune al lichidităţii şi implicit al riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt îl reprezintă accesul oricărei bănci la diferite pieţe de capital care permit ajustări rapide si la un cost minim al scadenţarului activelor şi pasivelor. În acest sens, băncile trebuie să dispună de rezerve suficiente, rezerve care în esenţă nu sunt altceva decât active ce pot fi utilizate ca mijloc de plată sau care pot fi transformate operativ în astfel de mijloace.
Acest lucru depinde de o serie de elemente, cum ar fi: notorietatea băncii, notaţiile agenţiilor de rating, talia, rentabilitatea şi calitatea acţionariatului.
În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau de disponibil în cont curent.
În sens mai restrâns, specializat, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea bancară exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile curente.
5
Economistul Edward A.McNelly definea lichiditatea ca „deţinerea banilor în momentul în care banca are nevoie de aceştia”.
Riscul de lichiditate exprimă probabilitatea de încetare a plăţilor, care, pentru o investiţie bancară, este în general legată de o imposibilitate de a se refinanţa sau de condiţii de refinanţare ce antrenează automat pierderi. Acest tip de risc este legat de structura bilanţului şi este foarte sensibil la posibilele „dezechilibre”, cum este cazul creditelor pe termen mediu şi lung finanţate prin depozite la vedere.
Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile faţă de clienţi, ca urmare a devierii proporţiei dintre creditele acordate pe temen lung şi creditele pe termen scurt şi a necorelării acestor active cu pasivele băncii, adică cu resursele. Printre cauzele care conduc la apariţia riscului de lichiditate bancară pot fi menţionate următoarele:
• situaţia economiei reale;• influenţa mass-media;• indisciplina financiară a clienţilor;• dependenţa de piaţa financiară;• necorelarea între scadenţele depozitelor şi a creditelor.“Se concretizează în probabilitatea încetării plăţilor datorită imposibilităţii băncilor de
a se refinanţa, de a-şi procura în condiţii normale fonduri de pe piaţa monetară. Cauza principală a apariţiei acestui risc o reprezintă asimetria bilanţului, structura dezechilibrată a acestuia, altfel spus finanţarea de credite din resurse extrem de volatile. Principalul efect antrenat de acest risc îl reprezintă creşterea costului împrumuturilor pe care banca în cauză trebuie să le contracteze pentru a-şi onora obligaţiile ajunse la scadenţă.”
“Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile, la un moment dat, faţă de clienţi, datorită devierii proporţiei dintre plasamentele pe termen lung şi a celor pe termen scurt şi a necorelării cu structura pasivelor băncii.”
Riscul de lichiditate are mai multe accepţiuni :1. reprezintă riscul unei bănci ca veniturile şi capitalul său să fie afectate, datorită
incapacităţii de a-şi onora la termen obligaţiile fără a se confrunta cu pierderi acceptabile;
2. riscul de lichiditate include :a. incapacitatea băncii de a-şi finanţa portofoliul de active pe maturităţile şi la
ratele de dobândă corespunzătoare;b. incapacitatea băncii de a lichida poziţia la momentul oportun şi la un preţ
rezonabil;3. riscul de lichiditate decurge din necorelarea maturităţilor dintre fluxurile de încasări şi
cele de plăţi;4. riscul de lichiditate decurge din necorelarea scadenţelor cash-flow-urilor unui grup de
active, pasive şi instrumente extrabilanţiere;5. riscul de lichiditate constă în pierderile potenţiale de profit şi/sau capital ca urmare a
eşuării în respectarea obligaţiilor asumate şi derivă din insuficienţa rezervelor comparativ cu nevoile de fonduri.
6
Cap. 2. Analiza riscului de lichiditate
Riscul de lichiditate este considerat un risc major, dar el face obiectul unor accepţiuni precum: lichiditate extremă, „pernă de securitate" ce procură activele lichide, sau capacitatea de mobilizare a capitalului la un cost „normal".
Situaţia lichidităţii extreme antrenează eşecul unei instituţii bancare. În acest sens, riscul de lichiditate poate fi fatal. O asemenea situaţie extremă îşi are originea în alte cauze (de exemplu: pierderi importante ce rezultă din slăbirea contrapartidelor sau din evoluţiile adverse ale pieţelor) şi pot provoca neliniştea instituţiei respective. Ele pot fi suficiente pentru a antrena retrageri masive de fonduri sau închiderea liniilor de credit obişnuite ale altor instituţii, ceea ce generează o criză brutală a lichidităţii.
După o altă accepţiune curentă privind riscul de lichiditate, acesta este mai curând cel al dispunerii de lichidităţi bancare insuficiente, adică activele lichide disponibile nu par suficiente pentru a face faţă nevoilor neaşteptate. În această optică, lichiditatea este mai curând „o pernă de securitate" pentru a face faţă dificultăţilor.
În fine, riscul de lichiditate exprimă eventualitatea dificultăţilor, temporare sau importante, de a accede la surse de fonduri pentru a face faţă nevoilor. Lichiditatea arată în acest caz capacitatea instituţiei de a mări capitalurile la un cost rezonabil în permanenţă. Această capacitate depinde, în realitate, de doi factori distincţi: lichiditatea pieţei şi lichiditatea instituţiei.
Riscul de lichiditate este cel mai important risc al pieţei de capital şi el constă în aceea că o bancă nu poate dispune de lichidităţi corespunzătoare pentru a acoperi obligaţiile financiare la un moment dat. Riscul lichidităţii este cel mai ridicat când o bancă nu poate să anticipeze cererea de noi împrumuturi sau retragerile de depozite şi când nu are acces la noi surse de numerar.
În cazul când plasamentele pe termen lung sunt mai mari decât resursele pe termen lung ale băncii, din această cauză băncile se confruntă cu două situaţii destul de neplăcute:
Să nu-şi poată onora angajamentele pe termen scurt; Să nu aibă resurse cu scadenţă mai mică, în timp ce plasamentele au scadenţă
mare.Prima situaţie denumită şi risc de lichiditate imediată este determinată de retragerile
masive şi neaşteptate ale creditorilor ei. O bancă care este confruntată cu riscul lichidităţii, poate fi forţată fie să împrumute fonduri de urgenţă la costuri excesive pentru a-şi acoperi nevoile imediate de cash, fie să atragă deponenţi, plătind în schimb dobânzi mai mari decât cele practicate pe piaţă.
Riscul de lichiditate imediată este un risc specific băncilor, arta de a conduce o bancă constă tocmai în a şti să gestionezi lichidităţile pentru a face faţă retragerilor, fără a afecta însă posibilităţile de a onora şi solicitările de credite.
Autorităţile monetare veghează asupra acestui risc impunând băncilor să păstreze suficiente active lichide prin respectarea unui raport de lichiditate.
Interpretarea lichidităţii bancare pe baza situaţiei fluxului de numerar(aşa cum se practică în cazul firmelor), este problematică, aceasta reflectând invariabil faptul că banca reuşeşte să îşi procure suficient numerar din noile depozite sau din fondurile de pe piaţa
7
monetară pentru finanţarea creşterii creditelor pe care le acordă. În schimb, această situaţie nu reflectă posibilitatea ca banca să fie obligată a plăti dobânzi mai mari pentru resursele atrase.
A doua situaţie, denumită risc de transformare, poate fi prevenită prin analiza: resurselor şi plasamentelor în funcţie de exigibilitatea lor reală şi nu juridică (de pildă, depozitele la vedere sunt, de regulă, mai stabile decât depozitele la termen, sau conturile debitoare ale clienţilor pe termen scurt sunt deseori mai imobilizate decât creditele cu scadenţă mai îndepărtată); şi inovaţiilor financiare din ultimii ani ale băncii, astfel: mărind riscul de nelichiditate prin dezvoltarea angajamentelor de credit, micşorându-l prin dezvoltarea pieţelor secundare de creanţe negociabile.
Transformarea resurselor cu scadenţă mică, în plasamente cu scadenţă mare pentru a putea face faţă crizei de lichiditate într-un timp scurt şi cu costuri scăzute este specifică managementului bancar .
Managementul bancar trebuie să rezolve trei aspecte ale riscului de lichiditate, şi anume: să se protejeze împotriva riscului de lichiditate, să măsoare riscul de lichiditate şi să gestioneze riscul de lichiditate.
2.1 Indicatori de măsurare a riscului de lichiditate
Datorită limitelor informaţionale ale situaţiei fluxului de numerar, analiştii bancari utilizează o serie de indicatori pentru măsurarea lichidităţii.
Băncile comerciale păstrează în mod normal între 20 şi 30% din depozite sub formă de fonduri lichide.
Principalii indicatori analizaţi şi calculaţi pentru analiza lichidităţii reprezintă rate de referinţă ale lichidităţii:
• lichiditatea globală – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt în lichidităţi, pentru a satisface obligaţiile de plăţi exigibile;
• lichiditatea imediată(de trezorerie) – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie (numerar, cont current al BNR) de a face faţă datoriilor pe termen scurt;
• lichiditatea în funcţie de total depozite – care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor;
• lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi – care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor şi împrumuturilor;
• raportul total de credite / total depozite – reflectă proporţia din resursele atrase de la deponenţi care este împrumutată altor clienţi. În condiţiile în care acest raport este subunitar, se spune că banca are o lichiditate stocată, deci se bazează pe propriile resurse în acordarea creditelor, iar când raportul devine supraunitar se spune că banca se bazează pe un regim de management al pasivelor, adică îşi asigură o bună parte din resurse pentru acordarea creditelor prin operaţiuni de împrumut.
Trezoreria determină şi expunerea băncii în funcţie de depozitele la vedere şi total depozite(raportul dintre acestea) – care exprimă tendinţa de evoluţie a depozitelor la termen comparativ cu cea a disponibilităţilor la vedere cu influenţă asupra stabilităţii resurselor şi nivelului costurilor.
Alţi indicatori care sunt calculaţi pentru estimarea riscului de lichiditate:
8
A. Grupa pasivelor neteO prima grupă de indicatori de lichiditate are 4 componente distincte ce pot fi
calculate pe baza aceloraşi date, respectiv detalierea pe benzi de scadenţe a pasivelor şi a activelor bancare: pasive nete simple, pasive nete cumulate, indicele lichidităţii şi transformarea medie a scadenţelor.
1. Pasivele nete simple, respectiv diferenţa între activele şi pasivele cu aceeaşi scadenţă şi exprimă măsura în care activele scadente acoperă pasivele scadente. Tabelul de mai jos prezintă un exemplu de calcul:
Tabel 1: Calculul pasivelor nete simpleNr. Perioada(P) Active Pasive Pasive nete simple1. P<1 lună 125 225 1002. 1 lună<P<3 luni 150 200 503. 3 luni<P<6 luni 275 125 -150
Total 550 550 -Probleme de gestiune apar mai ales acolo unde pasivele nete simple sunt
positive, căci pentru acoperirea lor banca trebuie să găsească resurse suplimentare. În plus, repartizarea pe coloană a semnului pasivelor ne poate da informaţii suplimentare referitoare la transformarea scadenţelor practicate de bancă. De regulă, transfomarea scadenţelor este cea clasică: resursele mobilizate preponderant pe termen scurt pentru finanţarea unor plasamente preponderant pe termen lung.
2. Pasivele nete cumulate se calculează ca diferenţă între pasivele şi activele cumulate corespunzătoare fiecărei benzi de scadenţă.
Tabel 2: Calculul pasivelor nete cumulateNr. Perioadă(P) Active Active
cumulatePasive Pasive
cumulatePasive nete cumulate
1. P< 1 lună 125 125 225 225 1002. 1 lună<P<3 luni 150 275 200 425 1503. 3 luni<P< 6 luni 275 550 125 550 -
Total 550 - 550 - -Pasivele nete cumulate sunt folosite pentru a semnala perioada de maximă
nevoie de lichiditate. Astfel, din exemplu de mai sus rezultă că banca va înreistra un deficit de lichiditate pentru perioadele cuprinse între 0 şi 3 luni, iar maximul va fi atins peste 3 luni având nivelul de 150.
3. Indicele de lichiditate (IL) – reprezintă raportul dintre suma pasivelorşi suma activelor, ambele ponderate cu numărul mediu de zile sau cu numărul curent al grupei de scadenţe respective. Dacă indicele de lichiditate este: = 1 – banca nu trebuie să facă transformare de scadenţă; < 1 – banca face transformarea din pasive pe termen scurt în active pe termen lung, în condiţiile curbei crescătoare a dobânzii; > 1 – banca transformă pasivele pe termen lung în active pe termenscurt, rezultând riscul de lichiditate.
În tabelul de mai jos este prezentat un model de calcul al IL utilizând ponderea cu numărul curent al perioadei scadente respective:
Tabelul 3 – Calculul indicelui de lichiditate
9
Nr. Perioada(P) Active Active ponderate
Pasive Pasive ponderate
1. P<1 lună 125 125 225 2252. 1 lună<P<3 luni 150 300 200 4003. 3 luni<P<6 luni 275 825 125 375
Total 550 1250 550 1000În funcţie de aceste date vom avea:
IL=
Valoarea optimă a unui indicator este 1 sau 100%. În cazul nostru vom aprecia că banca are o lichiditate adecvată cu posibilitate de îmbunătăţire.
4. Transformarea medie a scadenţelorAcest indicator exprimă(în număr de zile, de luni sau de ani) diferenţa între scadenţa
medie ponderată a activelor bancare şi cea a pasivelor bancare.
Tabelul 4.Pondere Perioadă(P) Active Active
ponderatePasive Pasive
ponderate0.5 P<1 lună 125 62.5 225 112.51.5 1 lună<P<3 luni 150 225 200 3003.0 3 luni<P<6 luni 275 825 125 375
Total 550 1112.5 550 787.5Valoarea acestui indicator va fi:
Se apreciază că în acest exemplu s-a folosit ca sistem de ponderare durata medie a fiecărei perioade(benzi), exprimată în luni(adică 0.5,1.5, 3), rezultatul exprimându-se de asemenea în luni.
Faţă de ceilalţi 3 indicatori prezentaţi anterior, transformarea medie a scadenţelor sugerează mai bine riscul de lichiditate, deoarece permite exprimarea în unităţi de timp a transformării practice.
B. Grupa lichidităţii imediate
1) Poziţia lichidităţii – indicator derivat din practica gestiunii de trezorerie, a cărui valoare se determină ca diferenţă între activele lichide şi pasivele imediate.
Active lichide= Contul curent la Banca Centrală + Plasamente scadente de încasatPasive imediate= Depozite volatile + Împrumuturi scadente de rambursatUn exemplu simplificat este prezentat în următorul tabel:
10
Săptămâna
Active lichide Pasive imediateContul curent la Banca Centrală
Plasam. Scadente de încasat
Total Depozite volatile
Împrumuturi scadente de rambursat
Total Lichidităţi
0 1 2 3=1+2 4 5 6=4+5 7=3-61-6 150 1200 1350 1750 360 2110 -7607-13 200 1750 1950 1800 350 2150 -20014-20 175 1800 1975 1500 300 1800 17521-27 250 1820 2070 1450 230 1680 39028-30 220 1750 1970 1300 220 1520 450
Daca poziţia de lichiditate este negativă, activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrală a obligaţiilor, banca recurge la împrumuturi de pe piaţa interbancară, de la banca centrală sau lichidarea unor active de portofoliu înainte de termen.
Dacă poziţia lichidităţii este pozitivă, excedentul de lichiditate peste limita admisibilă se plasează pe termen scurt în depozite pe piaţa interbancară.
Nivelul optim este de 15%, dar variază în funcţie de gradul de dezvolatare a pieţelor financiare secundare şi de volatilitatea depozitelor la vedere. În România valoarea lui ar trebui să fie mai mare date fiind condiţiile financiare.
2) Gradul de indatorare pe termen scurtAcest indicator, din prisma lichidităţii, se calculează pentru perioade foarte scurte de
timp şi pe benzi de scadenţă. Raportul de referă la poziţia considerată a angajării faţă de piaţă şi vizează raportul dintre solicitările noi faţă de piaţă, prilej de noi angajări faţă de piaţă şi împrumuturile scadente, prilej de dezangajare.
Rata =
Mărimea acestui indicator trebuie să se situeze aproape de valoarea 1, aceasta însemnând un echilibru între noile solicitări de credite şi împrumuturile scadente. În cazul în care raportul are valori supraunitare, banca se află în postura de a fi nevoită să atragă resurse. În cazul invers, valoarea subunitară a raportului, banca se află în ipostaza de surplus de resurse pe care trebuie să le fructifice în condiţii de maximă profitabilitate şi minim de risc.
2.2 Protejarea împotriva riscului de lichiditate
Băncile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice să reducă riscul de lichiditate. Aceste tehnici vizează resursele şi plasamentele băncii. Tehnicile sunt următoarele:
Atragerea depozitelor de la populaţie Acordarea de credite de către bănci presupune alocarea unor sume pe care acestea le
au sub formă de depozite atrase. Riscul de lichiditate apare atunci când beneficiarii de credite nu rambursează creditele la termenele prevăzute în contract (la ora actuală criza economică cauzează disponibilizări masive în industrie. Astfel apare condiţia nerambursărilor de către beneficiarii de credite).
11
Băncile care pot să atragă depozite de la populaţie într-un volum foarte mare sunt mai puţin îngrijorate de nerambursările în termen de la beneficiarii de credite. Pentru băncile mai mici problema este mai dificilă, acestea trebuind să-şi acopere uneori în întregime nerambursările prin apelarea la credite de refinanţare de la Banca Naţională sau la împrumuturi pe piaţa interbancară.
Atragerea resurselor (depozitelor) este pentru bancă o sursă sigură pentru menţinerea unei mase de lichidităţi.
Căutarea unor depozite stabile Băncile sunt interesate în promovarea unor produse prin care să-şi constituie depozite
stabile (depozite la termen, certificate de depozite etc.). Din punctul de vedere al rentabilităţii, acest lucru diminuează, riscul de lichiditate deoarece retragerea depozitelor nu se poate face inopinat (deponenţii vor primi dobânzi mai mici). Stabilitatea depozitelor permite băncilor să facă investiţii pe termen lung, care aduc mai mult profit băncii.
Creşterea fondurilor propriiMajorarea capitalului social şi implicit a fondurilor proprii determină băncile să-şi
mărească lichidităţile şi puterea lor financiară, având posibilitatea de a face investiţii pe termen lung din fondurile proprii (de obicei majorarea de capital se anunţă de către bancă fiind pentru clienţi o garanţie a stabilităţii băncii).
RefinanţareaConstă în cedarea, gajarea sau concesionarea unor titluri de creanţe pe care banca le
are în portofoliul ei, în schimbul lichidităţilor de care are nevoie. Pentru a dispune de aceste titluri, băncile fie fac investiţii în titluri de valoare, fie acceptă ca garanţii titluri de valoare, în procesul de acordare a creditelor.
Tehnicile privind plasamentele băncii vizează în mod exclusiv gestiunea tezaurului băncii. Gestionarea tezaurului unei bănci înseamnă a asigura în mod continuu un echilibru între lichidităţi şi plasamente. Acest lucru presupune:
a.) Prevederea evoluţiei zilnice a intrărilor şi ieşirilor de fonduri şi deci a soldului net al băncii la sfârşitul zilei:
Toate operaţiunile făcute de bancă se materializează sub forma unor solduri creditoare sau debitoare faţă de Banca Naţională. Administratorul trezoreriei trebuie să prevadă din timp acest sold pe care îl va respecta făcând diverse operaţiuni bancare. Acest sold va trebui să fie creditor pentru a asigura rezervele obligatorii la Banca Naţională.
b.) Acoperirea deficitelor şi plasarea excedentelor:Deficitul între soldul rezultat la sfârşitul zilei şi cel prevăzut se acoperă cu un
împrumut fie de pe piaţa interbancară, fie de la Banca Naţională. Excedentele rezultate vor fi plasate pe piaţa interbancară, sau vor fi utilizate pentru
rezolvarea unor obligaţii ale băncii în avans, în cazul în care se preconizează o creştere a ratei dobânzii.
Prin aceste operaţiuni trezoreria asigură atât rezervele minime obligatorii, cât şi respectarea raportului de lichiditate impus de autorităţi.
12
Cap. 3. Metode şi tehnici de gestiune a Riscului de lichiditate
3.1 Tehnici şi instrumente folosite pentru managementul riscului de lichiditate
Managementul lichidităţii reprezintă una dintre cele mai importante sarcini pentru conducerea unei bănci. O bancă este considerată lichidă dacă are asigurat accesul la fonduri care pot fi utilizate imediat, la un cost rezonabil, în momentul în care acestea sunt necesare.
Pentru toate băncile menţinerea unui grad adecvat de lichiditate este importantă şi pentru minimizarea riscului de lichiditate, datorat riscului de contagiune prin decontările interbancare.
În opinia lui Corneliu Benţe, pentru gestionarea corectă a lichidităţii banca foloseşte următoarele metode:Achiziţionarea de titluri (obligaţiuni): emise cu o opţiune de cumpărare înainte de scadenţă la un preţ fix, cunoscut dinainte. Aici se elimină riscul de piaţă la lichidarea titlului şi se măreşte lichidarea obligaţiunilor.Piaţa de capital: pentru acoperirea unor nevoi de lichiditate (mai ales pe termen lung), prin emisiuni proprii de obligaţiuni, sau piaţa monetară în sens larg, pentru emisiunea de titluri pe termen scurt.Rezerva minimă obligatorie: este constituită la BNR, atât pentru mijloacele în lei, cât şi pentru cele în valută.
Problemele de care se loveşte conducerea unei bănci în asigurarea lichidităţii provin din faptul că rareori cererea de lichiditate este egală cu oferta de lichiditate la un anumit moment în timp. Banca se află în permanenţă în exces sau deficit de lichiditate şi trebuie să existe un echilibru între lichiditate şi profitabilitate. Cu cât mai mari vor fi fondurile menţinute disponibile pentru a satisface necesarul de lichiditate, cu atât mai mică va fi profitabilitatea băncii.
În opinia lui Ion Niţu rezolvarea problemelor de lichiditate depinde şi de costurile implicate efectiv sau potenţiale. Aici se includ costul cu dobânda la fondurile împrumutate, costurile de tranzacţie dar şi costul de oportunitate sub forma câştigurilor viitoare la care se renunţă atunci când se vând active productive pentru a obţine lichiditate.
Din alt punct de vedere analizat de către Ion Niţu, managementul lichidităţii depinde de riscul variaţiei dobânzilor şi de riscul ca fondurile lichide să nu fie disponibile în volumul necesar băncii. Dacă ratele dobânzii cresc, valoarea activelor financiare pe care banca intenţionează să le vândă pentru a obţine lichidităţi va scădea, iar unele trebuie vândute în pierdere. În această situaţie, nu numai că banca va obţine mai puţine fonduri lichide , dar va pierde şi din reducerea câştigurilor sale. Dacă împrumutătorii de lichidităţi consideră că banca îşi asumă riscuri mai multe ca înainte, banca va fi forţată să plătească dobânzi mai mari pentru împrumuturile de fonduri lichide, iar unii creditori vor refuza împrumutarea fondurilor lichide.
Managementul riscului de lichiditate se desfăşoară după următoarele principii:o Informarea operativă a conducerii băncii asupra situaţiei lichidităţii, prin mai multe
raportări ca de exemplu: - Situaţia zilnică a contului curent în lei la BNR şi a numerarului existent în casieriile
băncii - Situaţia zilnică a depozitelor interbancare atrase şi plasate în lei
13
- Situaţia zilnică a evoluţiei resurselor atrase de la clienţii nebancari - Situaţia săptămânală a portofoliului de certificate de trezorerie - Situaţia zilnică a depozitelor în sume importante atrase de la persoane juridice - Situaţia zilnică a vânzărilor/cumpărărilor de valută efectuată de clienţi - Situaţia dobânzilor în lei şi valută practicate de celelalte bănci comerciale
o Gestionarea lichidităţii printr-un sistem computerizat de scadenţare în care sunt cuprinse încasările şi plăţile estimate pe baza prognozelor efectuate.
o Urmărirea permanentă a structurii încasărilor şi plăţiloro Realizarea unor simulări pe calculator ale evoluţiei contului curent al băncii deschis la
BNRo Atragerea resurselor o Menţinerea unui stoc de active lichide, atât în lei cât şi în valutăo Urmărirea permanentă a dobânzilor oferite de celelalte bănci şi ajustarea când este
necesar a dobânzilor instituţieio Corectarea intrărilor/ieşirilor mari în lei sau valutăo Realizarea unei politici adecvate de marketing pentru menţinerea şi obţinerea de noi
depozite interbancare necesare desfăşurării activităţii atât pe piaţa monetară locală, cât şi pe cea internaţională, pentru a face faţă unor situaţii speciale.
Pentru a controla riscul de lichiditate, conducerea Băncii Comerciale Române, de exemplu a impus anumite limite, prin intermediul unor reglementări interne corelate evident cu reglementările privind lichiditatea, impuse de banca centrală a băncilor comerciale.Pentru lei:
o Limita minimă a sumei investite în titluri de stat este de 20%din totalul activelor în leio Limita minimă a sumei plasate pe piaţa interbancară, în contul de RMO la BNR şi în
cash este de 20% din totalul activelor în leio Limita maximă a creditelor către persoanele juridice şi fizice este de 55% din totalul
activelor în lei.o Perioada maximă pentru plasamente interbancare este de 6 luni pentru maximum 20%
din toalul depozitelor în leio Diferenţa dintre plasamente şi resurse trebuie să fie pozitivă în perioada 1-7 zile până
la scadenţă
Pentru valută:o Limita minimă a sumei plasate pe piaţa interbancară, în contul de RMO la BNR şi în
cash este de 30% din totalul activelor în valutăo Limita maximă a creditelor către persoanele juridice şi fizice este de 50% din totalul
activelor în valută.o Banca trebuie să menţină permanent o sumă de 10 milioane USD în depozite overnight
şi 10 milioane EUR în depozite tom-nexto Perioada maximă pentru plasamente interbancare este de 3 luni, pentru maximum 10%
din totalul depozitelor în valută
14
3.2 Gestiunea riscului de lichiditate
În mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei bănci constă în:− cedarea, ipotecarea sau gajarea titlurilor de creanţă din portofoliul băncii fără a suferi
pierderi excesive.− găsirea unor resurse noi cu costuri mult inferioare randamentului mediu al
investiţiilor băncii.Gestiunea riscului de lichiditate distinge:− gestiunea pe termen scurt: permite măsurarea cu precizie a riscului de lichiditate a
băncii.− gestiune trezoreriei: permite determinarea unei structuri optime a activului băncii
(banca să nu înregistreze pierderi).− gestiune pe termen lung: permite băncii să elaboreze politica ei de creditare.Gestiunea riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt are un scop bine determinat,
acela de a găsi căi de acces pentru bancă pe diferite pieţe, care să-i permită o ajustare rapidă a graficului de scadenţe active-pasive cu minimum de cheltuieli.
Gestiunea trezoreriei constă în gestiunea activelor şi pasivelor deţinute atât în monedă, cât şi în valută, respectând normele monetare şi valutare impuse de autorităţi.
Trezoreria este considerată un centru de profit care trebuie să contribuie la fel ca celelalte activităţi ale băncii la obţinerea profitului bancar.
Maximizarea profitului depinde atât de evoluţia dobânzilor pe perioada considerată, cât şi de structura activului băncii. Dacă se anticipează o creştere a dobânzilor pe perioada considerată, banca va trebui să-şi crească volumul de credite în detrimentul lichidităţilor, deci are loc asumarea riscului de lichiditate.
Profitul suplimentar pe care banca îl va primi prin majorarea volumului de credite va fi: DP' = r x DcÎn care: - DP' = profitul suplimentar aferent majorării volumului de credite
- r = rata dobânzii pe perioada anticipată - Dc = volumul suplimentar de credite pe care banca vrea să le angajeze în perioada următoare.Gestiunea pe termen lung permite băncii să-şi fixeze plafoane pe diferite categorii de
active şi pasive, în funcţie de caracterul acestora: lichide şi nelichide, stabile şi volatile, în funcţie de politica de creditare pe care aceasta vrea să o promoveze în viitor.
15
1. Numerar2. Rezerve excesive3. Credite pe piaţa interbancară pe termen scurt4. Titluri de valoare
1. Rezerve obligatorii2. Credite3. Clădiri şi echipamente4. Investiţii financiare pe termen lung
1. Costuri de disponibilităţi2. Depozite la vedere3. Împrumuturi pe termen scurt de pe piaţa interbancară
1. Depozite la termen2. Capital propriu
Graficul situaţiei existente a unei bănci:
Dacă diferenţa între activele lichide şi pasivele volatile este pozitivă, atunci banca se află în situaţia unei lichidităţi excesive.
Dacă diferenţa ar fi negativă, banca ar avea probleme privind lichiditatea ei. În acest caz, criza lichidităţii poate fi corectată fie apelând la împrumuturi pe piaţa interbancară, fie făcând operaţiuni cu titlurile de valoare pe care le are în portofoliul ei.
Din grafic rezultă că banca a finanţat împrumuturile neprevăzute pe seama excesului de lichidităţi pe care ea le-a avut, dar şi a depozitelor pe care nu le-a prevăzut..
Dacă banca nu ar fi avut acest exces de lichidităţi, ea ar fi trebuit să-şi acopere împrumuturile neprevăzute prin mobilizarea unor credite de pe piaţa interbancară.
Se constată, în acest caz, că trezoreria a urmărit asigurarea lichidităţii băncii pe seama activelor ei lichide, reducând dependenţa băncii de resursele de pe piaţa interbancară şi de refinanţarea de la Banca Naţională.
lichide volatile
Disponibil de lichidităţi stabile
nelichide
Creşterea depozitelor prevăzute
Depozite neprevăzute
Creşterea împrumuturilor
prevăzute
Împrumuturi neprevăzute
Necesar de lichiditate
16
ACTIVE PASIVE
3.3 Reglementări privind lichiditatea bancară
1. Indicele de lichiditate – se poate determina pe diferite scadenţe (1 luna , 1 an, etc.) ca raport între activele şi pasivele pe termen scurt. Cerinţele prevăd un minim de 100 %.
2. Coeficientul fondurilor proprii şi resurselor permanente – stabileşte un minim de 60 % pentru raportul dintre fondurile proprii ale băncii plus resursele pe termen lung şi utilizarea acestora în special prin credite şi plasamente în titluri. Termenul lung înseamnă peste 5 ani.
3. Rezervele minime obligatorii – Societăţile bancare sunt obligate să constituie depozite în conturi la banca centrală, în funcţie de nivelul depozitelor deţinute. Cuantumul rezervei minime se stabileşte prin aplicarea ratei rezervei minime, stabilită de banca centrală, la baza de calcul constituită din depozitele atrase. Baza de calcul poate cuprinde depozitele în monedă natională şi monedă straină la vedere şi la termen, dar şi alte instrumente de economisire sub formă de titluri.
Constituirea RMO generează pentru orice bancă comercială două efecte: pe de o parte îi limitează posibilitatea de acordare a creditelor, cu scăderea corespunzătoare a veniturilor rezultate din dobânzi; pe de altă parte îi asigură lichiditatea minimă necesară pentru fluenţa plăţilor.
Este necesară o planificare atentă a rezervei minime obligatorii. Dacă o bancă comercială constituie rezerve mai mari decât cele obligatorii, renunţă practic la câştiguri (surplusul nefiind purtător de dobândă), iar dacă ea nu îşi îndeplineşte obligaţia în întregime de a constitui rezerve, BNR recurge la dobânzi penalizatoare foarte mari.
4. Lichiditatea valutară – cuprinde o serie de cerinţe privind resursele şi utilizările în valută ale băncilor. Aici se încadrează şi rezervele minime obligatorii pentru depozitele în valută. Lichiditatea valutară poate fi pusă în evidentă printr-un indicator numit gradul de lichiditate valutară. Acesta se determină ca raport între totalul activelor nete în valută ponderate şi totalul acestora fară ponderare.
5. Asigurarea depozitelor – această măsură este mai complexă şi vizează mai multe aspecte privind gestiunea riscurilor bancare. Ea poate fi considerată ca o normă de gestiune a riscului lichidităţii în măsura în care oferă clienţilor băncii o posibilitate de a dispune de sumele din conturi în situaţii extreme. Totodată participarea băncii la un astfel de sistem de asigurare duce la îmbunătăţirea imaginii sale.
În practica bancară există două sisteme de asigurare:a) sistemul mutual- care presupune răspunderea solidară pentru toate băncile
membre privind acoperirea depozitelor în caz de faliment. b) Sistemul asigurărilor organizate – care implică existenţa unui asigurator care
administrează fondul de asigurare, constituit prin aportul băncii asigurate.În acest scop, toate băncile sunt obligate să participe la constituirea unui fond de asigurare a depozitelor care să despăgubească total sau parţial deponenţii în caz de faliment bancar. În România funcţionează Fondul de garantare a depozitelor care se constituie ca persoană juridică de drept public. Scopul fondului este de a garanta rambursarea depozitelor constituite la societăţile bancare de către deponenţi persoane fizice. Prin depozit se înţelege orice sold creditor ce rezultă din sume depuse într-un cont bancar de orice tip, deschis în numele uneia sau mai multor persoane, supuse rambursării de către deponenţi de către societăţile bancare în conformitate cu legea şi termenii contractuali. Garantarea se aplică şi sumelor reprezentate de certificatele de depozit nominative emise de societatea
17
bancară, dar nu şi la sumele reprezentate de alte titluri de credit. Fondul garantează toate depozitele şi plasamentele în certificate de depozit, în lei şi valută, ale rezidenţilor şi nerezidenţilor.
3.4 Factori de risc
Riscul de lichiditate este determinat, în special de trei factori: situaţia bilanţului bancar, încrederea în bancă, situaţia generală a pieţei.1. Situaţia bilanţului bancar – în cadrul funcţiei de intermediar financiar, băncile atrag
resurse, prin depozite în special şi le plasează în primul rând prin credite acordate. Lipsa de lichiditate apare din necorelarea pe scadenţe a operaţiunilor active şi pasive. Există două motive mai importante ce pot determina această situaţie. În primul rând, resursele atrase de bancă sub formă de depozite au scadenţe mai mici decât plasamentele băncii sub formă de credite. Un al doilea motiv ce determină o astfel de situaţie î l reprezintă tendinţa băncii de a-şi creşte profitul prin plasamente pe termen lung, mai bine remunerate. De fapt, banca urmăreşte să-şi plaseze cât mai rentabil resursele atrase.
2. Încrederea în bancă – încrederea de care beneficiază banca în faţa terţilor, îi permite acesteia să beneficieze de oportunităţile pieţei în cele mai bune condiţii, să-şi crească rentabilitatea să-şi îmbunătăţească lichiditatea şi în aceste condiţii să-şi consolideze în continuare imaginea. În sens invers, o imagine proastă antrenează o degradare a situaţiei financiare a băncii cu consecinţe negative asupra imaginii.
3. Situaţia generală a pieţei – nu întodeauna criza de lichiditate este determinată de dificultăţile interne ale bănci. Uneori piaţa este cea care transferă o lipsă de lichiditate generală la nivelul băncii. O astfel de situaţie pe piată poate sa apară în urma raportului dezechilibrat dintre cererea şi oferata de monedă sau în urma unei intervenţii energice pe piaţa autorităţii monetare.
18
Cap. 4. Propuneri şi modalităţi de perfecţionare a gestiuniiRiscului de lichiditate
Una dintre conditiile principale necesare pentru managementul eficient al riscurilor bancare consta in stabilirea de structuri organizatorice adecvate, bazate pe o conceptie clara din punct de vedere al raspunderii, responsabilitati1or, monitorizarii si controlului in domeniu.
Ca in orice afacere, intr-o banca, managementul riscului este in primul rand responsabilitatea consiliului de administratie si, implicit, a comitetului de directie, care reprezinta managementul executiv. Obiectivul fundamental al consiliului de administratie vizeaza tratarea riscurilor intr-o maniera care sa intareasca veniturile actionarilor, concomitent cu minimizarea potentialelor daune, avand in vedere in acelasi timp protejarea intereselor c1ientilor si personalului propriu. In egala masura, consiliul trebuie sa se preocupe de asigurarea unui plan operational de supravietuire si refacere in cazul producerii unor pagube, indiferent de precautiile luate. Responsabilitatea pentru managementul zilnic al riscurilor ramane in sarcina echipei executive.
Managementul riscurilor intr-o banca este, in primul rand, responsabilitatea conducerii sale superioare si a conducerii executive, care trebuie sa indeplineasca directivele conducerii de la varf.
Conducerea superioara a bancii are ca prim deziderat maximizarea "valorii actionarilor", dar, in acelasi timp, trebuie sa aiba in vedere cerintele c1ientilor, salariatilor si societatii in coordonarea managementului riscurilor'. Pentru a realiza acest deziderat, conducerea bancii trebuie sa-si stabileasca obiective clare in domeniul gestionarii riscurilor.
Pentru a urmări riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii şi riscul de preţ în cadrul băncii funcţionează – un comitet de gestionare a activelor şi pasivelor.
Menţinerea unei structuri “granulare” a portofoliului de plasamente presupune realizarea unui echilibru optim al activelor după gradul lor de risc. Pe de altă parte, băncile trebuie să urmărească diversificarea resurselor atrase, în general, şi a sistemului de depozite.
Principalele obiective ale unui sistem bun de management al riscurilor vizeaza:- stabilirea unei definitii comun acceptate a "riscului" si a tipurilor de risc, care sa
determine elaborarea unei "harti" a riscurilor bancii;- evaluarea cuprinzatoare si continua a surselor existente si potentiale de riscuri interne
si externe;- stabilirea unor responsabilitati clare in domeniul managementului riscurilor si a
sistemului de raportare, pentru a evita confuziile, suprapunerea eforturilor sau pierderea din vedere a unor aspecte importante;
- asigurarea unei transparente, a unui sistem cuprinzator de informare a conducerii si a unui sistem de monitorizare si raportare, care sa prezinte, sa analizeze si sa comunice expunerile efective, castigurile si pierderile care trebuie cunoscute si stocate pentru referiri viitoare;
- elaborarea unui sistem de masurare a performantei financiare, care sa ia in considerare pierderea prevazuta, pierderea neprevazuta, alocarea de capital pe fiecare risc, acolo unde este posibil, si veniturile ajustate pentru fiecare risc;
- definirea si utilizarea principiilor de diversificare a riscurilor si de management al portofoliului;
19
- elaborarea unui sistem de c1asificare a creditelor pe baza ratei anticipate de neperformanta;
- stabilirea preturilor produselor si serviciilor, luand in considerare toate elementele de mai sus;
- identificarea inclinatiei/tolerantei in asumarea riscurilor si stabilirea limitelor de expunere in concordanta;
- elaborarea unui cadru conceptual consistent, in cadrul caruia sa se stabileasca obiectivele si sa se evalueze performantele unitatilor de activitate, produselor relatiilor cu c1ientii si salariatii;
- analizarea permanenta a realizarilor si esecurilor sistemului de management al riscurilor si ajustarea in conformitate a instrumentelor de control;
- stabilirea unui control independent de management al riscurilor, separat de initierea si derularea activitatii;
- asigurarea unui nivel profesional. si specializat al cunostintelor salariatilor in domeniul neutralizarii si controlului diferitelor tipuri de riscuri bancare;
- menţinerea unui grad adecvat de lichiditate de cǎtre toate bǎncile;- menţinerea la acelaşi nivel a nevoilor de finanţare viitoare şi a noilor producţii;- stabilirea unor raţii sau plafoane de finanţare periodice;- plafonarea refinanţărilor necesare pe unul sau mai multe orizonturi fixate;- finanţarea angajamentelor pe toată durata lor de viaţă, cu resurse pe termene
comparabile, pentru minimalizarea nevoilor de lichiditate prezente şi viitoare.
20
Cap. 5. Studii de caz
5.1. BCR
Structura activelor şi pasivelor a fost analizată pe baza perioadei rămase de scurs până la data contractuală a scadenţei. Banca urmăreşte menţinerea unui echilibru între maturităţile plasamentelor şi scadenţele surselor atrase.
In Tabel este prezentata structura activelor si pasivelor in functie de perioada ramasa de la sfarsitul anului financiar pana la data maturitatii contractuale, atat pentru anul financiar 2010 cat si pentru 2009.
Banca isi evalueza lichiditatea prin:- analizarea structurii activelor, in ceea ce priveste lichiditatea si vandabilitatea lor;- analizarea datoriilor (in ceea ce priveste volatilitatea lor) si a elementelor extrabilantiere (implicand intrari/iesiri potentiale de fonduri);- analizarea lichiditatii valutelor principale, atat la nivel individual cat si agregat.
Pentru evaluarea si controlul riscului de lichiditate al portofoliului BCR, banca utilizeaza ALM (Administrarea activelor si pasivelor) concentrata pe determinarea unei structuri adecvate a bilantului, prin corelarea resurselor si plasamentelor in ceea ce priveste structura si scadenta lor.
In Tabel se poate vedea evolutia raportului dintre activele lichide si datoriile clientelei (clienti bancari si nebancari) in functie de momentul in care sunt asteptate sa fie recuperate sau decontate, atat pe Grup cat si pe banca pentru anii financiari 2009 si 2010.
21
5.2. Unicredit Ţiriac
În calitatea sa de persoană juridică ce oferă servicii financiare, Banca este expusă riscului de lichiditate sau riscului de a nu își putea onora la scadenţă obligaţiile de plată.
Riscul de lichiditate include următoarele categorii:· riscul lichidităţii de necorelare – depinde de structura pe maturităţi a elementelor
bilanţiere;· riscul lichidităţii contingente – determinat de comportamentul imprevizibil al
clienţilor;· riscul lichidităţii de piaţă – rezultă din disfuncţionalitatea pieţei monetare
determinând incapacitatea de a vinde active lichide la preţul pieţei.Prin natura sa, riscul de lichiditate este un risc sistemic cu potenţial de contaminare la
nivelul întregului sistem bancar. Prin urmare, în vederea limitării potenţialelor daune cauzate de problemele de lichiditate, Banca evaluează în permanenţă condiţiile macroeconomice, cuaccent asupra sistemului bancar.
Abordarea băncii privind lichiditatea este de a se asigura, pe cât posibil, că va avea mereu suficiente lichidităţi pentru a răspunde obligaţiilor sale, la scadenţă, atât în condiţii normale cât și în condiţii de criză, fără producerea de pierderi sau afectarea reputaţiei băncii.
Pentru managementul riscului de lichiditate, responsabil în bancă este Departamentul de Administrare active și pasive, care raportează către CFO și Comitetul de Administrare activelor și pasivelor (ALCO).
Managementul riscului de lichiditate este o problemă de optimizare cu două variabile în relaţie directă (risc și venit), astfel instrumentele lichide generează un venit scăzut. Din
22
această cauză abordarea băncii este împărţită între managementul lichidităţii pe termen scurt și lichidităţii pe termen mediu și lung (lichiditate structurală).
Nivelul lichidităţii imediate este monitorizat zilnic și în mod regulat se efectuează teste prin simularea de scenarii care redau atât condiţiile normale cât și condiţii nefavorabile ale pieţei. Toate politicile și procedurile privind lichiditatea sunt revizuite și aprobate de ALCO.Raportul poziţiilor zilnice, incluzând orice excepţie și acţiune de remediere luată, este prezentat periodic către ALCO, care se întrunește cel puţin o dată pe lună.
5.3. Banca Transilvania
Profilul de risc de lichiditate - este adoptat ”moderat” datorită structurii activelor , respectiv pasivelor băncii, anume mixului de instrumente de fructificare a excedentelor temporare de lichidităţi, dar și a ponderii resurselor stabile, atrase de la clienţi în totalul resurselor atrase.
Banca gestionează lichiditatea la nivel centralizat. În stabilirea tipurilor de instrumente folosite de trezorerie pentru fructificarea excedentelor temporare, principiile principale sunt profitabilitatea și lichiditatea acestora.
În vederea ameliorării riscului de lichiditate, Banca urmărește permanent atragerea de lichidităţi prin operaţiunile de trezorerie, finanţări externe, pieţe de capital, etc.
Indicatorii de lichiditate ai Băncii Transilvania sunt menţinuţi la valori care să se încadreze (conform sistemului CAMPL) în cel mai nefavorabil caz în grupa 2.
Deasemenea, se urmărește :- Corelarea ritmurilor de creștere resurse / plasamente ;- Plasarea în active cu grade mai reduse de risc (ex. creditele rapide fără garanţii s-au redus în favoarea creditelor cu garanţii materiale);- Creșterea controlată a portofoliului de credite ;- Alocarea adecvată a capitalului;
5.4. BRD
Managementul lichidităţii băncii are 2 componente majore: - Monitorizarea poziţiei de lichiditate, respectiv estimarea necesarului de finanţare al băncii pe termen scurt, mediu și lung, pe baza previziunilor și identificarea soluţiilor de finanţare corespunzătoare; - Planurile de criză inclusiv o evaluare continuă a potenţialelor tendinţe, evenimente și incertitudini care ar putea impacta lichiditatea băncii.
În ceea ce privește asigurarea lichidităţii în monedă străină, managementul lichidităţii băncii este bine integrat cu cel al Societe Generale. CGAP validează principiile de bază pentru organizarea și managementul riscului de lichiditate, validează programele de finanţare ale Băncii, examinează rapoartele de monitorizare a poziţiei de lichiditate, respectiv estimările
23
privind poziţia de lichiditate viitoare, examinează scenariile de criză și propune acţiunile adecvate Comitetului de Direcţie.
Banca a menţinut o structură echilibrată a resurselor şi plasamentelor, chiar şi în condiţiile în care piaţa românească nu oferă încă posibilităţi de finanţare pe termen mediu şi lung. Printr-o politică flexibilă de dobânzi, Banca şi-a consolidat relaţiile cu deponenţii oferind dobânzi atractive la produsele de economisire din ce în ce mai diversificate.
5.5. CEC Bank
Strategia privind administrarea riscului de lichiditatePrin strategia riscului de lichiditate s-a urmărit realizarea obiectivelor stabilite prin
profilul de risc, respectiv:· încadrarea în limitele semnificative a ponderii activelor curente în pasivele curente petermen scurt și a indicelui GAP pe benzi de scadenţă;· realizarea unui indicator al lichidităţii la valori de peste nivelul de risc consideratsemnificativ.
De asemenea, în conformitate cu prevederile Normei B.N.R. nr.1/2001 (art. 27, pct. 1si 2) privind lichiditatea băncilor, cu modificările și completările ulterioare, s-a elaborat„Strategia CEC BANK-S.A. privind managementul lichidităţii și soluţii pentru depășireacazurilor de criză - exerciţiul financiar 2008“, transmisă Băncii Naţionale a României.
Având în vedere că situaţiile de criză sunt determinate atât de factori exogeni cât șide factori endogeni Băncii, acestea vor fi preîntâmpinate prin măsuri de monitorizarepermanentă a situaţiei lichidităţii, concomitent cu măsuri de prevenire a unei eventuale crizede lichiditate.
Principalele obiective ale strategiei Băncii în administrarea riscului de lichiditate aufost:a) prevenirea și preîntâmpinarea situaţiilor de criză;
Metodele de prevenire și preîntâmpinare a situaţiilor de criză s-au referit la administrarea riscului de lichiditate, prin: definirea profilului de risc al lichidităţii pe un orizont de timp limitat și încadrarea expunerii Băncii în nivelul riscului de lichiditate prevăzut de reglementările Băncii Naţionale a României.b) elaborarea/adoptarea planurilor alternative și identificarea de soluţii de acţiune pentru depășirea/remedierea unor eventuale perioade de criză de lichiditate ale Băncii;
Prin adoptarea planurilor alternative pentru administrarea riscului de lichiditate însituaţii de criză, Banca și-a asumat menţinerea lichidităţii pe termen scurt și mediu la un niveloptim, corelate cu strategia sa de risc, astfel încât să poată asigura creșterea prudentă a activelor și onorarea obligaţiilor sale, fără a induce costuri inacceptabile.
Principalul obiectiv al Băncii într-o situaţie de criză de lichiditate îl constituie onorareaangajamentelor sale în condiţii optime de costuri/beneficii și cu asigurarea constituirii rezerveiminime obligatorii.c) identificarea de soluţii post-criză;
După depășirea crizei de lichiditate, se vor avea în vedere liniile directoare privindremedierea situaţiei și măsurile post-criză, în principal:· determinarea cauzelor care au condus la criza de lichiditate;· analiza situaţiei Băncii în timpul crizei de lichiditate și obţinerea de concluzii care să
24
conducă la îmbunătăţirea și perfecţionarea sistemelor informaţionale/informatice, decontrol, gestiune a riscurilor etc.
Administrarea funcţionării Băncii în perioada crizei de lichiditate, depășirea șiminimizarea urmărilor negative ale acesteia sunt asigurate de către Comitetul de gestionarea crizei de lichiditate.
Profilul riscului de lichiditate
În ceeea ce privește riscul de lichiditate, Banca a urmărit încadrarea într-un profil derisc scăzut, avându-se în vedere parametrii consideraţi optimi pentru Bancă.
Riscul de lichiditate a fost gestionat conform:- Procedurii interne privind urmărirea și limitarea riscului de lichiditate (în conformitate cu prevederile Normelor BNR nr.1/2001, cu completările și modificările ulterioare);- Strategiei CEC BANK-S.A. privind managementul lichidităţii și soluţii pentru depășirea cazurilor de criză - exerciţiul financiar 2008 (care a avut drept scop asigurareacapabilităţii Băncii de a-și îndeplini obligaţiile și în condiţii adverse);- Reglementării interne privind administrarea riscurilor semnificative în cadrul Băncii(elaborată în conformitate cu prevederile Normelor BNR nr.17/2003).
Reglementările de mai sus au fost elaborate în scopul măsurării riscului de lichiditateacceptat.
Prin profilul de risc, Banca a monitorizat :a. poziţia lichidităţii Băncii:
- Indicatorul de lichiditate - determinat pe principiile Normei BNR nr.1/2001. Acest indicator s-a determinat lunar atât static (aferent lunii încheiate) cât și în sens dinamic (pe baza evoluţiei istorice a unui an) urmărindu-se valoarea acestuia faţă de pragul minim acceptat de Bancă.- Profilul lichidităţii prin intermediul analizei G.A.P.
Profilul lichidităţii s-a realizat prin:· distribuţia pe benzi de scadenţă a surselor și plasamentelor;· determinarea valorilor absolute a GAP-ului pe benzi de scadenţă;· calculul a trei dintre indicatorii de lichiditate monitorizaţi lunar, respectiv: GAP cumulat, lichiditate curentă pe termen scurt și indice GAP.
5.6. Piraeus Bank
Riscul de lichiditate asumat de banca este de nivel mediu(M).Potrivit planului de afaceri pentru perioada 2011-2014, principalele obiective strategice
cu impact asupra riscului de lichiditate sunt:_ gestionarea atenta a lichiditatii si pastrarea unui nivel optim al activelor cu grad ridicat de lichiditate;_ diversificarea mixului de finantare si reducerea gradului de concentrare a surselor atrase; in acest sens, PBR se va orienta catre depozitele de dimensiuni reduse si standard, cu volatilitate scazuta;_ cresterea activitatii interbancare, respectiv a volumului liniilor deschise cu alte institutii de credit, in special prin plasamente catre acest segment;
25
_ sustinerea activitatii de creditare prin autofinantare, pe baza resurselor atrase sub forma dedepozite.
Piraeus Bank Romania este constienta de faptul ca pentru a putea sa-si desfasoare activitatea in conditii optime, una dintre cerinte este sa asigure o lichiditate corespunzatoare.
In conformitate cu prevederile Regulamentului BNR nr. 18/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, banca defineste garantiile financiare utilizate pentru scopul de obtinere de lichiditati de la Banca Nationala a Romaniei astfel:- Garantiile financiare vor fi acele active eligibile pentru tranzactionare acceptate de Banca Nationala a Romaniei pentru efectuarea de operatiuni de piata monetara.
Aceste active eligibile sunt definite de Banca Nationala a Romaniei ca fiind titlurile de stat sau alte categorii stabilite in baza unei hotarari a Consiliului de Administratie al sau.
Activele eligibile pentru tranzactionare si garantare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii in mod cumulativ:a) sa fie in proprietatea Bancii;b) sa nu fie gajate sau sechestrate;c) sa aiba o scadenta ulterioara scadentei operatiunii ce se doreste a fi efectuata;d) sa aiba cupoane scadente ulterior scadentei operatiunii efectuate;e) sa nu fie emise de Banca.
Totodata, PBR a stabilit, in cadrul unei proceduri formalizate, o metodologie detaliata pentru evaluarea capacitatii de contrabalansare si a perioadei de supravietuire in situatii de criza de lichiditate. Banca a definit tipurile de active reprezentand capacitatea de contrabalansare pe termen foarte scurt, respective rezerva de lichiditate (liquidity buffer):- numerarul excedentar soldului minim de mentinut pentru acoperirea nevoilor unitatilor teritoriale;- titluri de stat libere de gaj;- rezerva minima obligatorie, in RON, in exces peste limita retinuta de 20 milioane de RON, pe termen de o saptamana, in conditiile in care nu este vorba despre finalul perioadei de mentinere a rezervei minime obligatorii, si ramane timp suficient pentru refacerea soldului de mentinut pana la finalul perioadei de rezerva. Nivelul de declansare oficial pentru refacerea soldului rezervei obligatorii este momentul in care soldul ramas de mentinut pana la sfarsitul perioadei devine mai mare cu 40% fata de soldul initial de mentinut pentru respectiva luna, si pentru un numar de maximum 14 zile calendaristice.- excesul de rezerva minima obligatorie in RON sau EUR.
26
Concluzii
Înrăutăţirea lichidităţii pe plan global s-a manifestat pronunţat şi în România, iar
datoria externă pe termen scurt reprezintă o reală problemă, dar aceasta este atenuată de
angajamentele asumate de băncile-mamă ale principalelor nouă instituţii de credit cu capital
străin de a-şi menţine expunerea faţă de România[1]. Pe lângă aceste angajamente, pentru a
diminua riscurile de lichiditate generate de şocurile externe sau din cauze interne, s-au luat şi
alte măsuri precum acordurile de finanţare externă cu FMI şi UE precum şi cu alte instituţii
financiare externe.
În ultimii 5 ani, lichiditatea sistemului bancar a înregistrat un trend descendent având
în vedere că principala sursă de finanţare a activelor instituţiilor de credit, adică depozitele
atrase de la companii şi populaţie au avut o pondere în pasiv tot mai mică. Până în 2009 acest
indicator avea valori de peste 2 la sută (mai exact 2,39 la sută în iunie 2009), iar apoi a avut o
scădere de până la un punct procentual. În februarie 2010 acest indicator avea valoarea de 1,37
la sută , reflectând problemele de lichiditate din economie, dar se află încă peste nivelul minim
impus de 1 la sută.
Pentru a asigura lichiditate în sistem, BNR a luat anumite măsuri prudenţiale,
diminuând rata minimă obligatorie, băncile au putut să atragă lichiditate prin apelarea la
facilităţile de creditare şi toate băncile au fost obligate să prezinte un plan alternativ de
finanţare în care să detalieze strategiile de administrare a riscului de lichiditate în condiţii de
criză.
Toate aceste măsuri au fost luate deoarece riscul de lichiditate este foarte ridicat în
această perioadă, principalele cauze fiind:
băncile mamă sunt ele însele afectate de o lipsa de lichiditate datorită evoluţiei proprii sau a
filialelor din alte ţări
profilul de risc al României este înrăutăţit iar băncile mame ar putea să îşi retragă susţinerea.
Prima de risc pentru ţările din Europa Centrală şi de Est a crescut şi prezintă o provocare
pentru sistemul bancar românesc deoarece aceste resurse sunt mai greu de înlocuit.
[1] Declaraţia băncilor participante la reuniunea de la Viena, 26 martie 2009, reconfirmată la întâlnirea de la Bruxelles din 19 mai 2009
27
Bibliografie:
1. Magdalena Rădulescu, Managementul performanţelor şi riscurilor
bancare în contextul crizelor bancare şi configurării sistemelor bancare
actuale, Ed Sitech, Craiova, 2009
2. Dănilă N. Berea A., Management bancar-Fundamente şi orientări, Ed.
Economică, Bucureşti, 2000
3. Ion Niţu, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti, 2000
4. Maricica Stoica, Management bancar, Editura Economică, Bucureşti,
1999
5. Corneliu Benţe, Gestiunea şi contabilitatea instituţiilor de credit, Editura
Universitatea din Oradea, Oradea, 2008
6. Vasile Dedu, Gestiune şi audit bancar, Ed. Naţional, Bucureşti, 2001
7. http://www.dexx.ro - Dicţionar financiar online
8. www.krimket.ro – Dicţionar bancar
9. www.biblioteca.ase.ro
10.www.acurs.blogspot.com/2008/01/clasificarea-riscurilor-bancare-
in_26.html
11.http://www.economica.md/dictionar-economic/riscuri-bancare.html
12.www.bnr.ro
28