Anul XLIV B l a j , 14 Aprilie 1934 Numărul 15

Dr. D I R E C T O R :

AUGUSTIN POPA

i^DACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA i,jLAI - JUD. TÂRNAVA MICA

!,] I N S E R A T E : , |n şir garmond: 6 Lei. La Knbllcări repetate după lJ,i învoială

REDACTOR: Prof. DUMITRU N E D A

ABONAMENTUL Pe un an . . . 200 Lei Pe 6 luni . . 100 Lei Pentru ttrăinătate 400 Le

Foaie bisericească-politică — Apare în fiecare Sâmbătă

Vestirea cuvântului T o m a necredinc iosu l din zi le le n o a s t r e — Ignoranţa re l i g ioasă —

înv iorarea pred ice i şi a catehezei

îi

i Quod superiore anno cari ui ("+")• ^ M t°aW lumea binecredincioasă a fost a Iii situaţia de a face, de Anul Sfânt, calea *tîomei, ca să se poată împărtăşi de specialele şi * Viense/c binefaceri împreunate cu aniversarea, in Cetatea Veşnică, a împlinirii alor nouăsprezece

m,sacuri dela Mântuirea prin Sfintele Patimi ale lulmului-Dumnezeu. Luând in socotinţă acest fapt,

i cu dor dorind să Jacă părtaşi de aceste bu­curi duhovniceşti pe toţi fiii săi de bine, Sfântul

3ărinte, prin constituţiunea apostolică > Q u o d ' « u p e r i o r e a n n o « , din 2 Aprilie c, a extins toate

cele favoruri la toate eparhiile catolice, atât a-usene cât şi r ă s ă r i t e n e , de pe întreg rotogolul

Pământului. După ce-şi exprimă bucuria c'a avut

fericirea să vadă Anul Sfânt încheiat curgând lejipre Borna urmaşului 8f. Petru, vdluri-valuri, credincioşi „de toate limbile, din toate popoarele

i neamurile", de toată vârsta şi de toate condi-iile sociale, Vicarul Domnului dă expresie gân­

dului său, — pe care prin aceasta îl şi realizează, 3 de a prelungi încă un an, pentru lumea in-

reagă, indulginţele jubilare de anul trecut. Leagă s%todată de suflet tuturor mai marilor bisericeşti, tâkdeosebi episcopilor, să se îngrijească de lămurireu \imrmelor cuvântătoare prin cuvântări, exerciţii

pirituale, „sacrisque expeditionibus", asupra ma-elui bine care este câştigarea indulgenţei plenare

jubilare, să-i pregătească în acest scop şi să-i în­demne stăruitor, în Domnul, să se roage la in­tenţia Capului creştinătăţii neînpuţinate. Iar

ntenfia, respectiv intenţiile acestea, sunt: cuve-\ita libertate a bisericii, pacea între popoare,

II un sporul operei misionare, revenirea disiden­ţilor la staulul lui Hristos, zădărnicirea nefastelor

trădanii ale „Ateilor militanţi" cei cu deviza: tiără Dumnezeu; împotriva lui Dumnezeu", şi

Eliminarea întunecatelor suflete ale celor ce urăsc »e cel Preaînalt. Cu acest gând se va oficia şi în lasilica Vaticană o slujbă de ispăşire, la careva mrticipa şi Sfântul Părinte.

na' Dispoziţii de amănunt: Pentru câştigarea ndulgenţei jubilare e absolut necesară mărturi­sirea şi cuminecarea. Cea de Paşti nu intră în

* ţombinaţie. Sunt a se face apoi douăsprezece vi-jţite la biserici sau oratorii în cari se păstrează

preasfântul Sacrament. Se vor recita cu fiecare tinzilă, în faţa altarului, cinci latăl Nostru, născătoare, Mărire, Şi acum. Plus înc'odată latăl

•Mostru tic. la intenţiile Supremului Pontifice. OPupă care se va rosti, în faţa crucii, de trei ori (fredeul, cu adausul vreunei oraţiuncule potrivite.

ItLa noi, de ex. va fi potrivită închinarea: Crucii ' l a / e etc). Numai decât se vor zice, — meditând 0; i e / e şapte dureri ale Preacuratei, — şapte Născă­toare în faţa icoanei Panaghiei, cu o mică rugă­

ciune mariană în plus. (De ex.: Preasfântă ^făscătoare de Dumnezeu, măntue§te-ne pe noi), tpistopiltr eparhioţi răsăriteni U-se îngăduie să

Schimbe aceste rugăciuni cu altele socotite de dânşii ţkai potrivite. Câtu-i pentru bisericile şi orato­riile de vizită, te precizează: In oraşele cu reşe­dinţă episcopală, se vor designa spre acest scop

ilte trei biserici, pe lângă cea catedrală. In pa­rohiile cu mai multe biserici, le revine vlădicilor

îndatorirea să fixeze seria bisericilor de cercetat. ^La caz că nu sunt patru biserici, sau oratorii,

ntr'o parohie, se vor aranja lucrurile cu mai Wwţine; chiar şi cu o singură biserică. Vizitele se )ihr face insă toate (douăsprezece), cu rugăciunile

weterite pentru fiecare. Excepţie se face cu ma-T-inarii, călugării contemplativi, călugăriţele, bol-\havii, cei deţinuţi, cei întemniţaţi şi persoanele

ari atittă pe bolnavi.

( = ) . învierea Domnului este izvor de viată veşnică. Dar numai pentru celce cred. — Şi credincioşi adevăraţi sunt puţini, chiar şi între cei cari, după toate semnele, se par şl se zic „creştini buni". Botezaţi sunt mulţi de tot; destui merg şi la biserică, mai bolbo­rosesc şi câte-un „Tatăl nostru" la nevoie şi nu uită, fireşte, să se îndoape cu mâncări alese la praznicele împărăteşti. Dumnezeu vrea însă drepţi cari trăiesc din credinţă, îşi formează viaţa după tiparele evangheliei şi merg voioşi pe calea crucii şi a învierii. De aceştia sunt puţini. De ce ?

Răspunsuri se pot da multe, după cum şi cauze explicative pentru necredinţa modernă se pot găsi nenumărate. Mai potrivit va fi să întrebăm pe apostolul Toma care deodată cu porecla de „necredincios" a moştenit şi cinstea celei dintâi Dumineci după înviere. De ce n'a crezut, la început, Toma ? De rău, de încăpă­ţînat, de duşman ce era al Domnului? Nici vorbă de aşa ceva. Voia însă dovezi palpabile; certitudine absolută. Era un mic „raţionalist", o minte cu, poate prea mult, simţ critic; un pozitivist în faşă.

Par 'că ar fi din veacul nostru I ŞI par'că vremea noastră l-ar avea măiestru şi model. Căci şi astăzi răii, pierduţii, ticăloşii, împie-triţll în rătăcire sunt mai puţini decât s'ar crede. Există, chiar în zilele noastre, o rudă hotărîtă de bunăvoinţă pentru credinţa lui Hristos. învie văzând cu ochii nostalgia ce­rului şi încolţeşte pretutindeni sămânţa în­vierii. — Toată lumea vrea însă dovezi. Vrea să ştie ce crede. Vrea să poată striga cu sf. Pavel, cu convingere neclătită: ştiu cui am crezut". Nu-i mai ajunge puterea obişnuinţei şi amintirile copilăriei. Vrea răspunsuri lumi-

Confesarii se bucură de puteri excepţionale. Pro foro conscientiae, dar observând prescrisele canoanelor: 254, 900, 2254, 2336 şi 985 ale noului Codex Juris apusean, pot da deslegare dela orice cenzuri, (pe preoţi şi de iregularitate din delict ocult). Ba chiar şi dela impedimentul ocult al înrudirii de grad şase şi patru în linie cola­terală, după socoteala orientală, dacă-i vorba de naştere nelegiuită.

Notăm, în sfârşit, că indulginţa jubilară se câştigă tolies quoties. Adecă deatâtea ori de câte ori ai împlinit complexul de condiţii menţionate mai « M S . Şi încă ceva: se pot aplica şi sufletelor din purgator. — Un motiv mai mult, ca îndată ce înalţii noştri Ierarhi vor primi inviaţiunile Congregaţiei Orientale şi vor publica cetea de publicat în cauză, tă ne sârguim din răsputeri cu toţii să câştigăm cât mai mult din bunurile ce ni-se pun la dispoziţie. Vremea este ca, mai mult ca ori când, să înţelegem fi tă urmăm sfatul: Cine poate cuprinde, tă cuprindă t

nate Ia infinitele întrebări ce se ridică ame­ninţătoare, mii şi mii, din haotica clocotire a vieţii moderne.

Şi aceste răspunsuri întârzie prea mult şi prea de multeorl. Şi prea ales nu se dau destul de luminat, nu destul de sistematic, nu destul de stăruitor. De aceea ignoranţa reli­gioasă, cu vălul el de întunerec, ţine acoperită încă în măsură atât de îngrijorătoare faţa noro­dului nostru. De aici vine, în mare parte, şi necredinţa ostilă a unora, şi pasivitatea bine­voitoare a altora, şi deformarea păgubitoare ce-o îmbracă bunele intenţiuni ale atâtora. In bună parte şi în mare măsură, necredinţa este neştiinţă. Această ignoranţă o fi ea pentru unii taina a opta, mântuitoare; în general însă este cea mai mare nenorocire a vremilor noastre.

Se pare că la noi această ignoranţă este supărător de mare, după 200 ani de catoli­cism. Este imens numărul intelectualilor cari nu ştiu deosebi păcatul greu de cele uşoare, şi tot aşa numărul ţăranilor cari confundă pâinea şi vinul dela Paşti cu sf. cuminecătură. Să nu ne pierdem însă în amănunte, pe care cititorii le vor putea spori, din propria ştiinţă şi experienţă, la infinit. Ţinta noastră nu este să facem procesul trecutului. Ne gândim nu­mai la viitor. La uriaşa şi ardenta datorie ne se desprinde pentru slujitorii bisericii din această stare de lucruri. Datoria de a merge şi a învăţa, cum sună porunca supremi a Mântuitorului. Căci nu se poate ieşi din ar­gumentaţia străină a sf. Pavel: „Cum vor crede aceluia de care nu au auzi t? Şi cum vor auzf fără de propovăduitor?" (Rom. 10, 14).

Presă creştină bună, răspândită cu s tă­ruinţă neobosită, la sat şi la oraş deopotrivă, este fără îndoială, o putere de instrucţiune religioasă absolut indlspenzabilă. — Totuşi primul şi principalul mijloc pentru atingerea acestui scop a fost şi rămâne pentru totdea­una predica şl catehizarea: mergând, învăţaţii

Semne multe arată, că este necesară o reexaminare şl un control serios al stărilor din biserica noastră sub acest raport. Cu toate îndemnurile, cu toate poruncile şi cu toate controalele, predica şi cateheza lasăîncă mult de dorit. Sunt şi acum parohii, unde din capuî locului nu se cunosc, ori să rătăcesc doar, pe amvon şl în şcoală, din an in Paşti. Credem că sunt puţine astfel de cazuri. Dar dacă ar fl şl numai zece, este foarte grav. Fiindcă se mal alătură la ele un număr, destul de mare a-cesta, de parohii, în cari învăţătura ae face neregulat, şi foarte multe de acelea in cari se face neslstematlc, fără pregătirea şi, deci, fără efectul necesar. Pe când normal ar fi c i în ctJ mult zece să nu se predice regulat, la fit-

care Liturghie şi să nu se ţină cateheza adul­ţi lor regulat la fiecare vecernie şi a copiilor In toate orele prescrise. Şi regala normală ar fi, ca in cele mai multe locuri să se facă bine, ca sistem, ca plan şi c a pregătire. Dar câţi dintre preoţii noştri an explicat s is te­matic, dapă plan stabilit înainte, într 'un ciclu de ani, de pe amvon înt reg patrimonial cre-dinţi l? Aşa cum prevede Catehismul tridentin, de pildă.

Progres s'a făcut faţă de trecut. Chiar faţă de trecutul apropiat . Asta nu se poate nega . Nu-i destul însă. RitmuS accelerat al vremii , cere să ne mişcăm şi noi simţitor mai repede . Altfel suferim pierderi ireparabile. O înviorare, un nou elan în vestirea cuvântului divin este porunca inexorabilă a ceasului de faţă. Predica şi cateheza trebuie să treacă pe întâiul plan al preocupărilor şi grijilor noastre. N a namai a celor sus puşi, ci a tuturor. Noui îndemnuri; nou control; noui stăruinţe; an plan de predici model întocmit pe ciclu de ani; reînvierea catehizării adulţilor Dumineca după masă — catehismul lai Deharbe face şi acum servicii admirabile — şi, mai presus de toate, o coborîre în noi înşine, o adâncire a marel porunci care ni-se dă ca prima şi cea mai însemnată pentru pastoraţie etc. sunt da­toriile imediate ale zilei.

Dumineca Tomii să ni-le aducă aminte şl darul lui Dumnezeu să ne ajute a le îm­plini 1

S t a t u l ţ ă r ă n e s c ş i b i s e r i c a . In nu­mărul de Paşti al gazetei „România Nouă", d. Gh- Pop, fost subsecretar de stat al cultelor, un intelectual de marcă, a publicat, sub titlul de mai sus, an articol pe cât de clar, pe atât de substanţial. Constată, cn mâhnire, că în vremile din urmă se vorbeşte prea puţin de rosturile bisericii în viaţa neamului. Se pare, că nici chiar unii dintre teoreticianii „statului ţărănesc" de mâine nu-1 înţeleg covârşitoarea importanţă. Comit prin aceasta o mare greşală.

„Naţional-ţărănlsmul — continuă — nu trebuie să alte, că atât prin ideea naţională, cât prin cea ţărănistă el este organic legat de biserica românească". In satele noastre, ca

casele pitite în jarul bisericii, ca nişte pui în jarul unei cleşte, multe trebuiesc schimbate şi multe dărâmate. Un singur lucru însă trebuie să rămână: biserica.-Şi noul sat românesc tot în jarul bisericii trebuie să se grupeze, ca în jurul anei mame calde şi ocrotitoare.

Motivează aşa : «Biserica a fost în cursul veacurilor singurul factor constructiv de cul­tură şi educaţiune a sufletului ţărănesc lăsat de toţi în părăgin i re . . . Dela plecarea legiu­nilor imperiale în secolul al treilea şi până în secolul al XVIII lea, biserica creştină a fost singura instituţie, care a rămas în picioare prin furtunile veacurilor; ea a format singurul fir de continuitate al unei vechi culturi mo­rale, care ne-a menţinut în sfera civilizaţiei europene. Timp de o miie cinci sute de ani, ea a fost s ingura hrană sufletească, singurul far de lumină spirituală, unica autoritate mo­rală, adânc ancorată în inima unul popor obidit, dispreţuit şi părăsi t de toţi.

„Ar fi o greşală imensă şi ireparabilă să nesocotim acest capital de tradiţie şi auto­ritate cu rădăcinile adânc coborîte în sufletul poporului dela ţară. E! trebuie nu numai r e ­spectat, dar şi utilizat ia clădirea satului ro­mânesc de mâine.

„Noua construcţie trebuie ridicată pe vechea temelie a tradiţiei religioase şi morale, atât de vie şi puternică în sufletul sateior noastre, pe credinţa în autoritate, pe simţul de disciplină, pe evlavia curată, pe omenia şi cuviinţa, pe bunăta tea şi idealismul moral sădit ds biserică în sufletul ţărănesc de astăzi şi de totdeauna. Această temelie nu e nici „anacronică" şi nici slăbită sau putredă. Pe fundamentul ei se înalţă şi azi toate civiliza­ţiile mândre ale Statelor apusene. Ea ie dă tărie, echilibra şi sănătate, ea formează acea contrapondere, care nu îngăduie ca excesele progresului material şi tehnic să impingă na­ţiunile moderne la descumpănire morală şi la deslegare finală. Ea trebuie să rămână Ia baza nouei civilizaţii româneşti, dacă vrem să o facem solidă şi dăinuitoare.

„Ţărănismul în general şi naţional-ţără­nlsmul în special ar fi, fără biserică, o gravă eroare şi o absurditate. — După cum ţăranul

nu poate fi închipuit fără credinţă, t o politică ţărănească nu poate fi infănt J 1

biserică şi fără preoţime". — 111

alt comentar.

Ortodoxie şi r o m â n i ş i

de Gavrl l T,J II.

Când mi-am scris şi mi-s'a pub!jc,| ticoiul I, sub acest titlu, în No. l l - i j j „Unirii", am presimţit că voia întâmpit

riposte, observări de sens contrar. Orice chestie omenească poate fi,

minată din diferite puncte da vedere, p0 )

studiată sub diferite aspecte. Ar fi o naivitate din partea mea, oi

voinţă patenta ; ar însemna să nu cunosc lubilitatea spiritului omenesc, dacă m respecta convingerile altora, din simplul Q că nu cadrează cu ale mele.

In revista sibiană „Viaţa Ilustrată*% prin articolul întitulat tot , Ortodoxie şiroi nism", semnat de N., se combat unele afirmaţiile mele. In aparenţă mi-se in!| acele idei, da r în realitate mi-se coniii dupăcum vom vedea din cele următoare,

Eu am pus alternativa: „Ori creştia genuin, care având în vedere viaţa suflete» mal pe sus de contingenţele naţionale, eol e universal, valabil pentru toţi oamenii şlti popoarele — ori «legea strămoşească",» doxie naţională, care variind dela popoi popor, ne duce în mod logic ia zeii naţloi păgâni".

Evident că eu vorbesc în mod gwt înţelegând toate popoarele ortodoxe.

Dl N. îmi aplică alternativa numi! poporul român, dar scapă din vedere ci noi am inventat ortodoxia greco-bizanticl am primit-o, cât direct dela bizantini, câtj intermediul popoarelor slave, cari toatt avut şi ere precreştine de păgânism- Iatâi cum cade dela sine imputarea ce mi-se I că aş fi identificat „păgânismal strămoşi cu „legea românească".

— „Dacă sf. Pavel a zis că: „Na i

m {§) Foiţa „Unirii" ® f i j | i t l j i l i i s : i t i i i ! t S ! i i i i i i i i i i i i i i i i t i i i i [ i ! i i i : s n i u i i ] i H * n i t i i r i i i n i i i i i i i i i i f i i i i i i i i i t l i i i i i i i n i i

Preotul Don Bosco Mic omagiu Sfânlului canonizat de Pastile

latine din acest an

- de Pr. IOAN GEORGESCU

Maica Domnului a fost ajutătoarea pu­ternică a S. Don Bosco. De mic copil avea un cult deosebit pentru ea. Când începuse să meargă la şcoală şi să îndrăgească studiul şi pe şcolari, a avut un vis ce s'a împlinit apoi în vieaţa lui. Se făcea că a văzut o femee nespus de frumoasă, înconjurată de o ceată enorm de mare de copilaşi. — Vezi-i? întrebă femeea pe visător. — Vădi răspunse acesta. — Pe toţi aceştia ţi—i dan în seama tal grăia iarăşi femeea din arătare . — Cum o să-i ţin eu, un băiat s ă rman? întrebă tânărul. — O să-ţi ajut eul încheie vorba femeea şi apoi dispăru.

Şl, în adevăr, Maica Domnului 1-a ajutat S. Don Bosco Ia toate lucrările mari al vieţii sale.

In 1865, după ce întemeiase Societatea Saleslană şl înfiinţase atâtea Institute de edu­caţie pentru băeţi, el află că biserica ce le sta la îndemână era prea mică şl, în urmare se cerea una mal încăpătoare. Făcu rost de teren, apoi chemă pe antreprenorul Carlo Buz-

zettl să-i dea un avans asupra lucrării. Când colo, abia găsi în toată casa opt bani. — Nu e nimic! îl mângâie Sfântul. Primeşte şi numai atâta. Dacă eu sunt sărac, Maica Domnului e bogată. Ea se va îngriji de noi. Eu voiu fi cassierul ei. Şi s'a îngrijit. Lucrările înaintau frumos. Dar lată că la 16 Noemvrie 1866 tre­buia plătit odată patra mii de lire. Plăteşte, dacă ai ca ce. Abia au putut face rost de o mie de lire. Mal trebuiau trei mii. Atunci ce-i vine'n gând S. Don Bosco: Ian să mă duc în cartierul Porta Nicova din Torino, unde n'am fost încă nici odată! Şi, iată, abia soseşte a-colo, un lacheiu iese grăbit dintr'un palat şi-1 întrebă: — Sfinţia Ta eşti Don Bosco? — E u ! fu răspunsul. — Tocmai pe Sfinţia ta te cău­tam, — Pentru ce? —- Pentrucă stăpânul meu e bolnav şi te doreşte foarte mult.

Cât ce intră Don Bosco la bolnav, îi spuse: Maica Domnului te va tămădui, dacă te vei ruga cu credinţă şi dacă-i vei ajuta să-şl isprăvească biserica începută aici. Câad a isprăvit bolnavul cu rugăciunile cerute de Don Bosco, iată-1 că se ridică din pat şi, bucuros că a scăpat de boală, se duce numai decât la cassa cu bani, ia trei mii de Lire şl-i dă preotului pentru zidirea biserlcei. Era toc­mai suma trebuincioasă pentru a face plăţile în ziua aceea.

Când apoi Don Bosco a fost rugat, din toate părţile să facă şi pentru fete ceea ce făcuse pentru băieţi, el convocă sfatul Socie­

tăţii Salesiene şl-i ceru părerea cu priviri această propunere. Ca să afle care este voi lui Dumnezeu, toţi au fost de părere si roage cu multă râvnă în luna lui Mai 11 ca să-i lumineze Dumnezeu. Şi i-a latul Cu sprijinul preotului Domenico Pestarli întemeie la Momesc societatea Fiicelor I riei celei Ajutătoare. Sora Măria Mazza'1

a fost cea dintâi superioară generală a acei societăţi, astăzi răspândită pe tot global.

Maica Domnului 1-a ajutat pe Don Bo să facă chiar minuni.

Ducându-se la Lanzo, în 29 Mai 1868 ia parte Ia procesiunea euharistică din * zi, găsi în infirmerie şapte băeţi bolua*1

variolă. Aceştia îl rugară să-i binecuvin* Sfântul a spus : Vâ binecavintez, dacă »' credinţă în Preacurata. — Avem! răspan' aceştia. Şi rostind toţi cu mare evlavie rt clunea „Născătoare de Dumnezeu" şi pr'" binecuvântarea cerută, săriră toţi din pa { l

seli că erau sănătoşi. Unul singur nu ef8

plin încredinţat, dacă s'a însănătoşit sau1

de aceea a mai rămas în infirmerie; nu a" credinţă tare ca ceilalţi şase .

Tot aşa a vindecat o femee para" din Caramagua Piemontului în ziua de 3» 1867, apoi zece ani după aceea (1877) Pe. tlţa Giuseppina Longhi din Torino, fâcW să îngenunche pe cea dintâi şi să-şl" crace ca mâna dreaptă, cea paralizată, P c (

de a doua.

Nr. 15 U N I R E A Pag. 3

Jidov, nici Elin, Varvar, Schit, nu este rob, nici slobod, nu este parte bărbătească, nici femeească, ci toţi suntem una întru Hrlstos I s u s " . . . prin aceste cuvinte a înţeles câ în Isus Hrlstos se întemeiază o unitate spirituală, o comunitate spirituală nouă, cu păstrarea deosebirilor fireşti".

Cu pasagiul acesta sunt de acord, fără nici o restricţie, dar îmi permit întrebarea, că oare catolicismul altceva ne învaţă? Unde şi când s'a pretins ca Italianul, Spaniolul, Fran­cezul, Germanul, Englezul etc. etc. sâ se de-snaţionaliseze?

Nu resultă oare, cu deplină claritate, că acea ^comunitate spirituală", propovă­duită de apostolul neamurilor, şi accentuată cu tot dreptul şi de dl N., e mai presus de contingenţele naţionale?

Iasă când ceva e rnai presus, mai general, mai universal, nu însemnează că desfiinţează ceeace e mal de jos, mal restrîns, mai parti­cular. „Gratia non tollit naturam, sed perficit" — ne învaţă doar şl s. Torna de Aqalno.

Misiunea religiei creştine nu este des­fiinţarea naţiunilor, ci înfrăţirea, lor în comunitatea spirituală, in Biserica lui Hristos.

Dacă admitem sincer punctul ccests, atunci ce rost iiu separatisrnele ţanţoşe, în „biserici naţionale"? Svârcolirile aceste şovi-niste, intolerante, nu sunt ele mal de grabă tot momente de slăbiciuni omeneşti? Cum se poate înfrăţi în Biserica lui Hristos Ertnul cu Varvarul, dacă în lume cât trăesc ei se tot ciorovăesc şi nici unul nu vrea să ştie decât de altarul său „strămoşesc" ? Agitându-se prea pătimaş pe tema naţionalismului în biserică, sau a „legi! strămoşeşti'*, bieţii de ei cam alunecă în păcate şi devin incapabili de harul superior al lui Dumnezeu.

Crezul ortodox fiind ce! mai apropiat de crezul catolic: noi Românii avem toate moti­vele de a ne închina Iui Dumnezeu, în deplină linişte, fie cu faţa spre răsărit» fie cu faţa spre apus şi de a lucra în perfectă armonie spre răstignirea păcatelor. Când vom fi mal puri­ficaţi: ni-se vor îmblânzi inimile, ni-sevarupe vălul de pe ochi. Vom putea distinge mai

bine frământările naţionale şl exaltările lor morbide: jos şl „comunitatea spirituală ecu­menică": sus.

Tocmai biserica unită ne dă dovada că se poate concilia foarte bine forma ortodoxă cu crezul catolic.

Aşa simţesc eu, ca simplu laic, neangajat in nimic. Şl caut 6ă dau expreslane cât de clară la ceeace simţesc, fără nici un balast de erudlţiune*), ci căutând în toate coptras-tele armonia sau posibilităţile de armonie.

Stiri mărunte P e n t r u r e s t a n ţ l e r l . Controlând cărţile

de cassă ale "Unirii*, am făcut constatări din cale afară triste. Numărul cetitorilor cari nu plătesc abonamentul creste îngrijorător. Sumele ce ni-se datorează sunt mai mult decât conside­rabile: sunt insuportabile pentru bugetul nostru. La fel sumele pe care, la rândul nostru, Ic da­torăm tipografiei, din mila căreia am putut totuşi rămânea în viaţă. Această situaţiuue dezastruoasă nu mai poate dăinui. Intr'un chip ori altul, va trebui să i punem capăt. De sigur, înainte de a trage ultima concluzie, suntem datori să utilizăm toate mij'oacele pentru a intra in drepturiln noa­stre, asigurând astfel viaţa foii. De aceea ne permitem să facem un călduros şi stăruitor apel la omenia cetitorilor noştri restanţieri, rugându i să ne trimită fără întârziere sumele ce ne dato­rează. Dacă această rugăminte nu va fi ascultată, vom fi nevoiţi să recurgem la alte mijloace, mai costisitoare şi mai supărătoare, pentru încasarea restanţelor. In acelaşi timp anunţăm, că dela ju­mătatea anului gazeta nu se mai trimite nici unui cetitor in restanţă eu mai mult de un an cu plata abonamentului. — Suntem nevoiţi să luăm acesU măsuri pentru a asigura viaţa unei publicaţii, pe care o socotim folositoare şi necesară.

„ A s t r u " ia R o m a . Printre miile de pe­lerini cari au văzut grandioasele solemnităţi

*) Aş putea remarca bunăoră, că nu numai cato­l icul W i l h . Moock, ci şi ortodoxul Berdiaeff declară categoric că biserica nu poate fi niciodată naţională. (Cf. Revista Fundaţiilor Regale. Bucureşti, 1934. No. pe Martie, pag. 696).

desfăşurate, de Pastile catolice, în Cetatea Va­ticanului, s'a remarcat ţi grupu! de 29 membri ai »Astru«-lui nostru. Conduşi de păr. C. lagăr, studenţii noştri au ţinut să participe la marele congres organizat de »Pax Romana*, din care face parte şi asociaţia lor. Au sosit la Roma în Vinerea patimilor rom.-catolice. »Pax Romana* s'a Îngrijit de găzduire, program, recepţie la Sf» Părinte, asistarea la solemnităţile din ziua în­vierii. Studenţii români din Roma, teologi şi laici, asemenea le-au arătat multă dragoste. Ca şi păr. Dr. I. Bălan şi £ . Iuga, cari le-au fost de bun ajutor. Studenţii noştri s'au prezentat demn şi la congresul organizaţiei »Pax Romana*, unde oratorul delegaţiei ungureşti a mâncat-o nespălată. Voind adecă să facă niţică politică, i-s'a, luat scurt şi ruşinos, cuvântul. — »Astru« ne-a făcut cinste. Iar participanţii la pelerinaj au trăit 7 zile, pe care nu le vor uita toată viaţa.

B u c u r i a f r a ţ i l o r d i n Aţ int i ş . Afin-tişul e o parohie, în districtul Luduş al arhidie-cezei. Credincioşi nu are prea mulţi. Dar buni şi jertfelnici. Cu multă osteneală şi sacrificii, ei au clădit un nou locaş de închinare Domnului. Pâr. protopop Enea P. Bota, ca delegat arhie-piscopesc, a binecuvântat, la Bunăvestire,noua bi­serică. — A fost o sărbătoare mare, pentru întreg jurul. Sate Întregi, cu preoţii în frunte, au alergat să ia parte la marea bucurie. Şi mulţi intelectuali mireni. — Despărţirea de vechea bisericuţă de lemn, clădită de sute de ani, de mâini trudite de iobagi, a fost foarte înduioşetoare. înălţă­toare, în schimb, Intrarea în noul locaş, cere­moniile binecuvântării şi cuvântările rostite. La liturghie a cântat un bine instruit cor al ele­vilor de şcoală. Bucuria credincioşilor din Aţintiş şi mai ales a păr. Gh. Nicoară, care s'a străduit nespus de mult până a ajuns la această, izbândă, este mare şi justificată. Mare va fi şi binecuvântarea lui Dumnezeu. {Participant).

P a s t i l e l a V a t i c a n . învierea s'a prăznuit anul acesta, la Vatican, cu măreţie excepţională. Sute de mii de pelerini, din toate neamurile pământului, au inundat Cetatea eternă, pentru a fi faţă la grandioasele ceremonii ale închi­derii Anului Sfânt şi a canonizării lui Don Bosco. La slujba canonizării, în ziua de Paşti, nu numai »San-Pietro« a fost tixit de peste

Chiar pe patul morţii, puţin înainte de a-şi da sufletul, se ruga astfel: «Maică Prea­curată, deschide-mi porţile raiului!"

Papa era, în concepţia S. Don Bosco, cheia de boltă a întregei Biserici creştine, încă de pe timpul când era student teolog la Chleri şi-a dat seama că, cine nu cunoaşte istoria papilor, nu înţelege nimic din viaţa creştinismului catolic. De aceea se ocupa de aproape de el în mica sa Istorie bisericească. Dragostea şl respectai acestei Instituţii i-a sugerat-o patronul societăţii sale, S. Francisc de Sales. De aceea declară în 1887, un an înainte de a muri: „Ceeace pot sâ fac, este să mărturisesc, precum mărturisesc sus şl tare, că-mi însuşesc toate sentimentele de credinţă, de stimă, de respect, de veneraţie, de dragoste neschimbată ale S. Francisc de Sales către supremul pontif. Admit cu exal­tare toate titlurile glorioase, pe care el le-a cules din Sfinţii Părinţi şi din Sinoade. For­mând din acestea o cunună de nestemate, împodobi capul Papii. Astfel, între altele, el îl numeşte: Abel pentru întâietate, Avram pen­tru patriarhat, Melhisedec pentru preoţie, Aron pentru vrednicie, Molse pentru vază, SamoiI pentru judecată, Petru pentru putere, Hristos pentru ungere. Păstorul tuturor păstorilor şi alte 40 de titluri, nu mai puţin strălucite şl potrivite. — înţeleg ca elevii umilei Congre­gaţii a S. Francisc de Sales să nu discute nici când sentimentele acestui mare Sfânt, Patron

al nostru, pentru Scaunul Apostolic; să pri­mească prompt, respectuos, cu simplitate de minte şi de inimă nu numai hotârîrîle Papii în chestiuni de credinţă şi de morală, dar, chiar şi în cele controversate, să îmbrăţişeze totdeauna părerea lui ca a unui învăţat par­ticular înaintea părerii oricărui teolog sau în­văţat al lumii. — Observ apoi câ aceasta trebue să se facă nu numai de Salesleni şi de colaboratorii lor, ci de toţi credincioşii, mai cu seamă de cler; pentruca mal presus de datoria ce o au fiii de a respecta pe Pă­rintele lor şl creştinii de a cinsti pe locţiito­rul lui Isus Hristos, Papa e vrednic de toată stima, pentruca e ales din mijlocul oamenilor celor mai luminaţi prin învăţătură, cei mal prevăzători prin înţelepciune, cei mai strălu­ciţi prin virtutea lor şl este, în mod special, asistat de Spiritul Sfânt, Ia cârmuirea Bisericii".

Puţini prelaţi şl demnitari ecleslastici înalţi au fâcat atât de mult pentru prestigiul S. Scaun, cât a făcut acest preot sărman.

Când papa Plus IX fu silit să se refu­gieze în 1849 din Roma în Gaetn, Don Bosco strânse din toată sărăcia copiilor săi găsiţi 33 de lire şi le trimise papii în surghiun. Mulţi copilaşi şi-au tras cu adevărat bucăţica dela gură, ca să-şl poată trimite obolul lor Sf. Pă­rinte. Ne putem închipui, cât a fost de mişcat papa de o asemenea atenţiune.

Dela 1858 până la 1887, Don Bosco a călătorit de 19 ori la Roma pentru diferite in­

terese mari bisericeşti. Era numit „Garibaldi al Vaticanului*.

Timp mai îndelungat a petrecut în 1869-70, sub durata sinodului ecumenic din Vatican. Prin tactul şi înţelepciunea sa, arhiepiscopul de Torino Lorenzo Gastaldi, apoi teologul Gnglielmo Audisis şi alţii au părăsit tabăra celor ce ziceau că nu e oportun să se defi­nească dogma infailibilităţii papale, primind propunerea majorităţii covârşitoare a părinţi­lor sinodali (535 din 767 de episcop!).

Ce argument convingător aducea Don Bosco pentru infalibllitatea papală! El zicea: „Domnul a dat Bisericii Sale infalibilitate; rămâne să vedem, unde rezidă aceasta. Epi­scopii unul câte unul nu sunt infalibili; dec i nu în singuraticii episcop! trebue căutată in­failibilitatea. Dacă episcopii toţi, unul câte unul, nu sunt infalibili, nici adunaţi laolaltă, numai pentruca sunt laolaltă, nu vor deveni infalibili. Ce-i face, deci, Infalibili şi le dă ceea ce n'au? Faptul că ascultă de P a p ă . . . In numele meu... Deci izvorul infalibilităţii Bisericii rezidă în Papa. Dintr'un corp se pot tăia unele membre, fără ca să urmeze moartea; însă capul nu poate II tăiat; tălndu-se aceBta, încetează îndată viaţa.

Servicii îndemnate a adus Bisericii şi mai târziu, după ocuparea sacrilegă a Cetăţii Eterne de către revoluţionarii italieni. Având legături personale aproape cu toţi miniştrii.Piemontului şi chiar cu casa domnitoare de Savoia, el a

Pag. 4 U N I R E A iÎE-15 50.000 credincioşi, ci şi întreagă piaţa din faţă gemea de lume. Când s'a vestit proclamarea de sfânt al marelui apostol al tineretului, înainte de evanghelie, toate clopotele din Roma au vestit lumii marea clipă de sărbătoare. Din balconul bisericii, Papa a binecuvântat imensa mulţime din piaţă. Ploua. Nimeni insă nu s'a clintit din loc. Toată mulţimea a căzut în ge­nunchi, în linişte şi concentrare emoţionantă. — Pentru mii şi mii, aceste serbări de strălucire neînchipuită au însemnat momentul marei în­vieri a sufletului propriu.

E x a g e r ă r i h l t l e r l s t e . In loc de a se îmbunătăţi, raporturile dintre naţional-socialismul german şi bisericile creştine, atât catolică cât şi reformată, sunt tot mai încordate. Cea mai mică critică la adresa regimului, se plăteşte cu temniţă grea. Preoţi tot mai mulţi înfundă puşcăria pentru curajul de a fi vestit adevărul evangheliei fată de exagerările hitleriste. In în­verşunarea lor »naţistă«, ucenicii »Fiihrerului« nu se opresc la purificarea sângelui şi a rassei. Cer şi dărâmarea creştinismului, care trebuie înlocuit cu vechea religie a lui Wotan. O abe­raţie patentă, care ameninţă cu noui şi primej­dioase frământări Germania. Un nou Kultur-kampf e în perspectivă. Ar fi, de sigur, o mare nenorocire. Ar însemna însă, fără îndoială, şi moartea naţional-socialismului.

L o c a l e . Dumineca viitoare, a Mironosi­ţelor, va predica în catedrală păr. Iosif Bucur dela Adm. Centr. Capitulară.

— A doua zi de Paşti, seara, Reuniunea meseriaşilor şi comercianţilor din loc a aranjat o producţiune teatrală urmată de dans, în sala de gimnastică a liceului de băieţi. S'a jucat ne­muritoarea comedie a lui Caragiale: O scrisoare pierdută. Rolurile au fost susţinute de membrii şi membrele tinere ale reuniunei, cari în gene­ral s'au achitat bine, stârnind mereu explosii de haz sănătos din partea publicului deosebit de numeros, care i-a răsplătit cu aplause bineme­ritate. — Venitul material încă este satisfăcător.

B a r b a r i i s o v i e t i c e . Sălbăticiile din iadul roşu nu mai contenesc. Ştiri trimise ga­zetelor dela Chişinău dau veste despre cruzimi proaspete, săvârşite la praznicul învierii Dom­nului. Satele româneşti de dincolo de Nistru

au ieşit, în noaptea învierii, pe ţărmul râului, ca măcar din depărtare să asculte, slujba reli­gioasă din comunele de pe malul românesc. Autorităţile sovietice au scos armată împotriva lor. Mai multe sute de credincioşi au fost ma­sacraţi astfel, în noaptea învierii, pentru alipirea lor la credinţă. — Totuşi, ţările Europei «civi­lizate* încep a se împieteni cu aceşti barbari cari au mâinile înroşite în sânge nevinovat!

Ş c o a l ă ţ ă r ă n e a s c ă la B l a j . Se pare că, în vremea din urmă, »Astra« şi-a regăsit rosturile adevărate şi dă semne de viaţă nouă. îşi concentrează atenţiunea asupra satului. De­pune toate silinţele pentru ridicarea lui, sub toate raporturile. In acest scop înfiinţează, în diferite centre ale Ardealului, >şcoli superioare ţărăneşti*, în cari fruntaşi ai satelor noastre să-şi sporească metodic cunoştinţele, devenind adevăraţi agenţi de cultură în mijlocul ţărănimii. — O astfel de «şcoală* se deschide şi la Biaj, pe data de 24 Aprilie. Ţine 3 săptămâni. Se primesc plugari între 28—40 ani. Vor avea toată întreţinerea gratuită. In programul şcoalei sunt: cunoştinţe teoretice şi practice de agricultură, pomicultură, stupărit, creşterea vitelor, valori­zarea produselor, asociaţii economice, legi şi aşezăminte de stat; istorie, geografie şi civili­zaţie; igienă şi educaţie fizică; coruri. — Spe­răm, că chemarea lansată de conducerea desp. Blaj al »Astrei« către satele jud. Târnava Mică va fi ascultată şi şcoala va fi o nouă binefacere obştească.

T e l e f o n u l „ U n i r i i "

_ M. Arad. Mul ţumim pent ru interes. Aş tep tăm cele promise . Când vom a v e a toa te dovezile, nu vom în­târzia să punem punctul p e i. Dacă părerea ce v-aţi format DV. despre d. S. P . se va dovedi jus tă , va fi cu a tâ t mai trist pen t ru dânsul .

. _ D. Bucu re ş t i . Cum am putea avea noi informa-ţiuni speciale în astfel d e probleme? R ă s p u n d e m totuş i , fără nici o teamă d e a greşi . Zvonul privitor la chemarea primatelui Ungariei Sei^dy, în locul cardinalului Pacel l i — p e care îl ia din nu şt im ce «ziar s t ră in* d. Gh. P o p p şi îl publică in «Adevărul* sub ti t lul a l a r m a n t : >Un prelat maghiar va conduce Vat icanul?* — es te l ipsi t de orice t eme i . Nici chiar p resupunerea D-sale, că şt i rea ar fi un simplu balon d e încercare, sp re a s e vedea ce efecte ar p r o d u c e a c e a s t ă numire în s ta te le Micei înţelegeri , nu p o a t e fi luată în serios. Nu intră în m e ­tode le Vaticanului »sondăr i d e teren* de aceas tă na tură . T o a t ă lumea ş t ie şi d. Gh. P . mai bine decâ t mulţ i alţii că P a p a are pu t in ţa să s e documenteze p e al te căi

făcut totul să înceteze pacostea vacanţelor scaunelor eplscopeşti. Prin mijlocirea lui, peste 40 de episcopii vacante din Italia unită îşi dobândiră titularii lor.

Puţin a lipsit ca acest preot iscusit să nu facă la 1870 înţelegerea deplină între Italia şi S. Scaun, înfăptuită, din nenorocire, abia la 11 Februarie 1929. Cauza că s'a zădărnicit acea Iniţiativă frnmoasă, care ar fi cruţat Italia de un mare sdruncln sufletesc, a fost intervenţia vrăjmaşă a lui BIsmatk, care atunci , după îngenuncherea Franţei, spera să aibă o victorie asupra romanităţii întregi (Sieg liber den Roraanisraus) şi punea la cale faimosul 8Kultuikampf".

Papa Plus IX ţinea nespus de mult la Don Bosco, numindu-1 „sentinela, îngerul Iul Israll" şl „straja stâncel Domnului şi a table­lor Legii".

Tot atât de duioase şi mişcătoare au fost legăturile Sfântului cu marele papă Leon XIII. Acesta a spus despre Congregaţia Saie-slană, întemeiată de el, că are o misiune Înaltă de a educa buni catolici şi buni cetă­ţeni. O n e e vrăjmaşul Saleslenilor e vrăjmaşul iul Dumnezeu.

Ultima lui vizită a fost la papa acesta în seara de 1 3 Mal 1 8 8 7 . Văzându-1 că -1 e frig, papa *'» d a B * l l~» adus un covor de hermină, primit în dar cu prilejul jubileului B ă a preoţesc de 50 de ani. Nimeni nu tuşesc

învălit încă cu acel covor. Văzând Don Bosco atâta dragoste şi atenţiune din partea S. Pă­rinte, zise cuvintele dreptului Simeon: Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace! Deşi papa îl mângâia, el a mulţumit respec­tuos de bunele urări ce-i făcea pentru sănă­tatea lui, dar el ştia că aceea avea să fie ultima lui vizită la părintele comun al cre­ştinătăţii.

Şi cât de mângâiat a fost, când pe patul morţii a primit binecuvântarea papii t rans­misă de cardinalul Rampolia: „Sfântul Păr inte , îndurerat de boala lui Don Bosco, se roagă pentru el şl-i trimite binecuvântarea cerută".

Dar Sfântul încă a lăsat cu limbă de moarte celui dintâi episcop Salesian Cagliero să spună papei că Salesienii ori unde ar fi, ei sunt şi muncesc pentru prestigiul S. Scaun.

Şi binecuvântarea Domnului nu le l ip­seşte nici lor, precum n'a lipsit nici Sfântului lor întemeietor, o figură vrednică de a fi pusă alături de S. FiHp Nerl, S. Vlncent de Paul , sau chiar alături de patronul lor ceresc S. Francisc de Sales.*)

*) Amănunte la Mons . CARLO SALOTTI , / / beato Giovanni Bosco, Tor ino (Società editrice internazionale) 1929, format 8°, 686 de pagini . 30 de lire;

despre băta ia vântului politic, decâ t lansând zmei cu coadă , din hâr t ie colorată. Ştie, o r m " * ' * foarte b ine , că n u m i r e a unui card ina l maehjta mai mare p o s t pol i t ic al Vaticanului, oricât d t' 5 % ar fi acesta , în zilele noas t re a r fi o imposibil?* t% "" cu absurdul. Nu numai nent™ Mira r«t_i. t a*e cu absurdul. Nu numai pentru Mica Inteleper» "'H pentru a l te mot ive . Şi chiar numai pentrui a c i li D greutăţi d e unde n ' a r e , Papa nu va rupe o t respectabi lă de j a şi folositoare a Vaticanului ne alarmăm, deci , inutil . Că nu toţ i porumbeii^T.'. «iE C respectabi lă de j a ş i folositoare a Vaticanului % ne alarmăm, deci , inutil . Că nu toţ i porumbeii'a~*f« ' ' E~ cari sboară d e p e s t e T isa , se ş i mănâncă! ' ^ L /

B . C l u j . N 'avem cu capitala fir telefonic A-A ş a că sunte ţ i mai în măsură decât noi să auziţi 11

tele* var ia te cari n ă p ă d e s c ţara în legătură cu uU>?0lf evenimente poli t ice. De altfel, cele mai a l a r m a n t ''In ele sunt chiar comunica te le da te d e guvern J»u."r* ̂ de semnificaţie nici at i tudinea «Universului* L p,'ea' mental, p recum se ş t ie . In numărul din 13 ÂrTrir'1'1

mentează «fastul neobişnuit* cu care s'a sancţionat t l

lege a conversiuni i . Găseş te că nu e bine 'ceesp făcut. Şi con t inuă : >Nu numai din punc t de t V' constituţional, ci ş i din acel al împrejurărilor apt? Coroana t rebuia să fie mai presus d e orice am fiindcă prea mul t s 'a vorbit în ultimul timn — S t ( |

fără t eme i — d e part ic iparea ei la unele acte car??-' bură conşt i inţe le . — Pentru prest igiul ş i trăinicia ? roanei, maxima «Regele domneşte , dar nu guverne,,.1

consfinţită ş i d e const i tu ţ ie , nu t rebuie să fie sorn' perimată. Dar dacă din contră a l t inteles se dă a« mântului const i tuţ ional , el t rebuie spus categoric n truca lumea să ş t ie la ce se poa te aş tep ta şi fiecare se aranjeze în cadrul care - i convine*. — Cam da^A, şi totuşi destul d e lămurit. a a d o i l l i a !

? e S ? i n - În ţe leptul p romi te ş i . . . celalalt ta,"1

nădejde. î n ţ e l ep t a fost, în cazul acesta , guvernul fd promis, că va face un minister al cultelor, deosebit L al instrucţiune!. Asta , pe vremea alegerilor şi a numi' de miniştri , cari e rau mai mulţi decâ t portofoliile j& De a tunci a t recu t vreme. Au înverzit câmpiile şi „ s'au usca t spe ran ţe le . D. prim-ministru TătărăscVv declarat categoric , că da t fiind greutăţ i le financiare i ' r

se va mai înfiinţa proiectatul minis ter al culteiou» («Viitorul* biser icesc No. 7). — Adevăra t că a spus-ol 1 Aprilie. Totuş i nu - i glumă ş i nu pare d e râs. o

M . Motiş . Confirmăm primirea abonamentului i 1933.

f A. G h e t e a . Am primit 400 Lei, abonament i

1932 şi 1933. D r . B . C l u j . Chităm primirea abonamentului jt

anul curent . D r . C . Alba - Iu l i a . Am primit 200 Le i , abonama-

pe 1931. 1

C. N ă d l a c . Am primit abonamentul p e 1933, 'l

Publicajiune • Domnii proprietari de vţhicule ca ia,

ţiune mecanică sunt rugaţi, ca în decurs;1

lunei Aprilie 1934 să facă declaraţiunlld* impunere la Percepţiile locale. r

Aceasta în conformitate cu art. 3 { legea pentru aşezarea impozitelor pe aut'' mobile.

Şeful poliţiei de reşedinţa B Ion L u p e a n u j —— a

Oficiul parohial roman unit — teicii * _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ ^

Publicaţlune r

n In ziua de 23 Aprilie a. c. se va ţineai

biroul oficiului parohial lelciu, judeţul Năsât53

licitaţie publică pentru darea în întreprinir a lucrărilor de lemn şi zugrăvire a unui top nostas necesar bisericii pe care această f, rohie o edifică în cătunul Fiad. Lucrareai va adjudeca la ora 24, în sarcina celui tic avantajos ofertant şl care va prezenta $r serioase garanţi i asupra execuţiei şi a P'e {ului. — Iconostasul va avea înălţimea d'o metri şi lăţimea de 8 metri. (înălţimea P*« ţilor este de 4 metri până sub boltitoră). ™ care concurent va prezenta în plic închis H plan de execuţie şl un deviz de cheltuieli; {u oferta.

Informaţiuni detailate se pot primi ! orice zi la oficiul parohial. e

Curatoratul hisericetf'j

Citiţi şi răspândiţi

„UNIREA" T i p o g r a f i a S m i n a r u l u i T e o l o g i c g r . - c a t . B l a j