Finante 12

Finante 12.03.2007

- curs 3 -STRUCTURA FINANCIARA A INTREPRINDERII

Prin structura financiara a intreprinderii se intelege raportul existent intre finantari pe termen scurt si cele pe termen lung.

Aproape in toate cazurile, intreprinderea nu se finanteaza 100% din fonduri proprii si apeleaza si la fonduri externe.

Capitalul permanent al intreprinderii se compune din fonduri proprii si imprumuturi pe termen lung si mijlociu si acopera activele imobilizate si o parte a stocurilor de exploatare (active circulante) sub denumirea de fond de rulment.

Resursele de trezorerie sunt formate din credite bancare pe termen scurt, precum si credite comerciale, adica datoriile fata de furnizori.

Capital propriu

Active imobilizate Capital permanent

Imprumuturi pe termen

mediu si lung

Credite pe termen scurt

Active circulante Resurse de trezorerie Credite furnizori

Alegerea unei anumite structuri financiare reprezinta o decizie importanta de politica financiara.

Daca acoperirea finantarii prin obligatii pe termen scurt confera o anumita suplete pt intreprinzator, finantarea cu capitaluri permanente este mai putin costisitoare si deci mai avantajoasa. Structura financiara este influentata si adesea determinata de actionari, de banci, de alti imprumutatori, de stat, de conjuncture economico-financiara.

Adoptarea unei structuri financiare este determinate de creditori care are in vedere riscul in momentul in care crediteaza intreprinderea.

Riscul creditorului poate fi:

- risc de pierdere de capital cand debitorul nu isi poate rambursa obligatia;

- risc de dobanda cand debitorul nu isi poate plati dobanzile la termen;

- risc de imobilizari care exista chiar si atunci cand debitorul isi achita obligatiile la termen.

Daca rentablitatea este scazuta, debitorul trebuie sa aiba o participare mai mare cu fonduri proprii pt a-l asigura pe creditor, si invers.

In cazul in care rentabilitatea nesatisfacatoare, finantarea prin indatorare accentueaza riscul de insolvabilitate si de lichiditate / ilichiditate.

Criteriul rentabilitatii in alegerea structurii financiare

Atat capitalul propriu cat sic el imprumutat comporta costuri. Diferenta fundamentala dintre costul capitalului propriu si cel al capitalului imprumutat rezida in faptul ca fondurile proprii nu sunt remunerate decat atunci cand intreprinderea obtine beneficii, in timp ce capitalul imprumutat trebuie remenerat oricare ar fi rentabilitatea intreprinderii.

O intreprindere puternic indatorata va avea sistematic cheltuieli financiare mari (principal + dobanda) ceea ce micsoreaza posibilitatile de autofinantare. Prin urmare, intreprinderea respective trebuie sa apeleze la noi credite care ii vor acoperi nevoile de finantare si care, la randul lor, vor genera alte cheltuieli financiare. In aceste conditii, hotarator este criteriul rentabilitatii. Daca intreprinderea este rentabila, adica daca rata rentabilitatii este superioara ratei dobanzii este posibila si de dorit apelarea la credite.

In opozitie, intreprinderea are alternative de a astepta sa acumuleze fonduri proprii pt finantarea unui proiect.

Efectul de indatorare se obtine comparand rentabilitatea economica a intreprinderii cu costul capitalului imprumutat.

Daca rentabilitatea economica este mai mare decat rata dobanzii rezulta un efect de indatorare negative sau nefavorizat.

Re > Rd Ei (+)

Re < Rd Ei ()

Rentabilitatea financiara este direct proportional cu structura financiara respective datorii raportate la capitalul propriu si cu diferenta dintre rata rentabilitatii economice si rata dobanzii.

Practic, rentabilitatea financiara este cu atat mai mare cu cat structura financiara este mai indatorata si totodata cu cat mai mare este diferenta dintre rata rentabilitatii economice si rata dobanzii.

Este avantajos ca intreprinderea sa se finanteze concomitant cu fonduri proprii si imprumutate cand rata rentabilitatii economice este superioara ratei dobanzii, intrucat eficienta utilizarii capitalului propriu este mai mare, ritmul de crestere a rentabilitatii financiare este mai mare la intreprinderile indatorate cu conditia ca rata rentabilitatii economice sa fie mai mare decat rata dobanzii. In schimb, structura financiara indatorata implica un risc financiar sporit determinat de existenta cheltuielilor financiare fixe.

Criteriul destinatiei resurselor

in alegerea structurii financiare a intreprinderii Activele imobilizate care reprezinta nevoi cu caracter permanent este _________ cu capital permanent in timp ce activele circulane, respectiv cheltuielile de exploatare formate din stocuri de marfuri, crente asupra clientilor si diverse lichiditati primare pot fi acoperite din fonduri de rulment care este un capital permanent, dar si prin datorii pe termen scurt formate din credite de trezorerie si din credite de trezorerie si din obligatii fata de furnizori. 1. cheltuielile ciclului de exploatare (active circulante) sunt formate din fonduri de rulment + resurse de trezorerie;

2. fondul de rulment alcatuit din:

capital permanent + imobilizari din mijloace fixe activele circulante resursele de trezorerie

3. capitalul permanent reprezinta:

fonduri proprii + datorii pe termen lung si mijlociu

Structura financiara a unei intreprinderi se exprima ca un raport intre indatorare si capitalul propriu, precum si ca raport intre finantarile pe termen scurt si cele pe termen lung.

Capacitatea de indatorare a intreprinderii Daca consideram schematic ca activul unei intreprinderi este format din active imobilizate, stocuri de marfuri si alte valori materiale, soldul clientilor si alte lichiditati, iar pasivul este format din capitalul permanent si datorii pe termen scurt, respective furnizori, credite de tezorerie, putem folosi ca instrumente de analiza a structurii financiare, urmatorii indicatiri:

1. coeficientul de indatorare globala (CIG) il calculam raportand datorii totale la total pasiv; coeficientul admis este mai mic sau egal cu 2/3; datoriile totale la capital propriu, valoarea admisa este mai mica sau egala cu 2.

Indicatorul indatorare globala este exprimat in doua variante, dar este sufficient numai una din cele doua.

Se prefera cea de-a doua varianta pt ca face referinta la uzantele bancare conform carora datoriile totale nu trebuie sa fie mai mari decat de doua ori capitalul propriu. 2. coeficientul de indatorare la termen se obtine raportand datoriile la termen (datoriile pe termen mediu si lung) la capitalul propriu. Acest coefficient trebuie sa incadreze la mai mic sau egal cu 1; se mai poate obtine raortand datoriile la termen la capitaluyl permanent, coeficientul otim fiind mai mic sau egal cu 1/2.

Indicatorii prezentati exprima elementa esentiale ce caracterizeaza situatia financiara a intreprinderii in relatie cu bancile, insa acestea se preocupa de situatia clientilor si sub aspectul posibilitatii de achitare a obligatiilor in cuantumul si la termenele stabilite. Astfel spus, bancile sunt interesate sa cunoasca din timp daca rambursarea si plata dobanzilor aferente pot fi realizate de debitori in conditiile normale, fara sa le creeze dificultati de ordin financiar. Din acest scop se utilizeaza alti indicatori care sa exprime posibilitati acceptate de banci, de onorare a obligatiilor de catre debitori.

- pt creditele de trezorerie intereseaza ponderea costului creditelor in totalul beneficiului brut. Costul creditelor pe termen scurt la beneficiul brut, coeficientul optim trebuie sa fie mai mic sau egal cu 1.

- in cazul datoriilor la termen, indicatorul care se utilizeaza este raportul dintre cheltuieli financiare (principal + dobanda) care reprezinta efectul financiar annual al debitorului si la numitor capacitatea de autofinantare formata din fondul de amortizare; valoarea optima fiind mai mica sau egala cu 4. Capacitatea de indatorare a unei societati exprima posibilitatile sale de a primi credit care sa fie rambursate si garantate inclusive plata dobanzilor san u creeze greutati financiare greu de suportat.

In analiza capacitatii de indatorare, interesul este pe o parte, al intreprinzatorului de a-si achita obligatiile, si pe de alta parte al creditorului.