Cap. 7. FINANTAREA PRIN CREDITARE PE TERMEN LUNG7.1. Investitia. Conceptul de investitie.7.2. Creditul obligatar7.3. Creditele bancare pe termen mijlociu si lung7.4. Finantarea prin leasing

7.1. Investitia. Conceptul de investiţieNoţiunea de investiţii reprezinta:

în sens larg: totalitatea cheltuielilor şi alocărilor de fonduri de la care se aşteaptă nişte venituri viitoare;

modalitati de investire: investiţia tehnică:

- achiziţia, construcţia şi montajul mijloacelor fixe: clădiri, maşini, utilaje, instalaţii, mijloace de transport etc.;

investiţia in personal: formarea personalului:- recrutare, calificare, specializare;

investiţia socială:- vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale

salariaţilor (cantină, cămin, protecţia mediului etc.); investiţia financiară:

- cumpărarea de titluri de participaţie la alte societăţi comerciale (acţiuni, obligaţiuni);

investiţia comercială: publicitate, reclamă. în sens restrâns:

o reprezintă cheltuielile ce se efectuează pentru obţinerea de active imobilizate: construirea, reconstruirea, modernizarea, achiziţionarea activelor fixe de natura:

clădirilor, maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, mijloacelor de transport etc.o Tipologia investiţiilor:

Investiţiile pot fi grupate după mai multe criterii:o din punct de vedere al influenţei asupra patrimoniului:

investiţii de menţinere a capacităţii activelor fixe existente; investiţii de modernizare; investiţii de expansiune;

din punct de vedere al structurii:o lucrări de construcţii – montaj;o achiziţii de utilaje, maşini, instalaţii, mijloace de transport;o lucrări geologice şi alte investiţii;

din punct de vedere al metodei de executare:o investiţii în antrepriză: se execută pe bază de contract cu firme specializate;o investiţii în regie proprie: se execută cu forţe proprii;

din punct de vedere al surselor de finanţare:o investiţii finanţate din fonduri proprii;

1

o investiţii finanţate din fonduri împrumutate;o investiţii finanţate din fonduri nerambursabile (granturi).

Decizia de investire Fundamentarea deciziei de investiţii

o este o decizie dificila pentru firmă: presupune o cheltuială iniţială foarte mare; presupune o imobilizare făcută în prezent; scopul: obţinerea unei eficienţe viitoare pe întreaga durată normată de

funcţionare a mijlocului fix;o necesită selectarea celui mai bun proiect de investiţii;o necesită găsirea şi selectarea surselor de finanţare.o trebuie avute în vedere următoarele elemente de calcul:

previzionarea cheltuielilor ; previzionarea veniturilor ; previzionarea profiturilor viitoare (cash-flow); asigurarea comparabilităţii în timp a fluxurilor valorice viitoare,

recalculate la data realizării investiţiei.Presupunem:

perioada de timp: 0,1,2,…,n ani; fluxurile valorice: V0, V1, V2, …, Vn.

Valoarea actuală a fluxului din anul n este:

V unde: = coeficientul de actualizare pentru anul n

Insumarea fluxurilor valorice din anii t = 0,1,2,…,n se realizeaza la valorile actualizate, valoarea totala fiind :V

T =

Valoarea actualizată netă (VAN) : se calculează VAN ca diferenţă între:

o suma fluxurilor financiare anuale pozitive actualizate (Ft)şi

o cheltuielile iniţiale ale investiţiei (Co).

VAN =

Trierea proiectelor:o Daca au aceeaşi valoare iniţială (Co):

se alege proiectul cu VAN cea mai mare; se resping toate proiectele cu VAN < 0, deoarece vor produce pierderi;

o Daca au valori iniţiale (Co) diferite: se alege proiectul cu VAN cea mai mare.

Termenul de recuperare a investiţiei (TR)

2

1

(1+a )nna=

V n

(1+a )n

∑V t

(1+a)t

∑ F ta−Co=∑

F t

(1+a)t−Co

o TR reprezintă perioada de timp (în ani) la capătul căreia investiţia iniţială (Co) va fi recuperată în întregime, ca urmare a cumulării fluxurilor anuale pozitive (Ft ) generate de

proiectul de investiţii;o TR (ani)se calculează astfel:

în cazul în care fluxurile anuale pozitive sunt egale: F1 = F2 = ..Fn = F:

o TR = în cazul în care fluxurile anuale pozitive sunt inegale, se procedează la cumularea

an cu an a fluxurilor până se ajunge la valoarea iniţială;o se alege proiectul de investiţii cu TR cel mai mic;o această metodă prezintă un dezavantaj:

nu ţine cont de veniturile suplimentare pe care le poate aduce proiectul după recuperarea integrală a valorii iniţiale.

o Bugetul investiţiei este un instrument de previziune financiară; urmăreşte realizarea echilibrului finaciar pe mai mulţi ani, între:

cheltuielile pentru investiţii; sursele de finanţare a acestora.

I.Cheltuielile pentru investiţii :Cuprind:

o cheltuielile privind valoarea investiţiei: preţul de deviz negociat, care conţine:

cheltuielile pentru fiecare obiectiv în parte, grupate după natura lor :- materiale, - manoperă, - cheltuieli generale etc;

o cheltuielile cu rambursarea creditelor pe termen mediu şi lung: rate credit scadente;

o cheltuielile financiare: dobânzi; comisioane bancare ;

II. Sursele de finanţare a investiţiilor o finanţarea prin fonduri proprii:

autofinanţare: fondul de amortizare a activelor imobilizate; profitul net reinvestit pentru dezvoltare ;

o dezinvestiri active: casări de mijloace fixe, valorificarea materialelor şi pieselor după dezmembrare, vânzarea mijloace fixe etc.

creşteri de capital social;o finanţarea prin fonduri provenite din afara firmei:

finanţare de pe piaţa financiară internă: împrumuturi obligatare; credite bancare pe termen mediu şi lung; leasing;

finanţare de pe piaţa financiară internaţională: investiţii străine directe:

3

CoF

- investitii în natură: utilaje, patente, mărci, know-how etc;- investitii în bani: valută

emisiuni de titluri de valoare pe pieţe financiare internaţionale: acţiuni, obligaţiuni;

credite bancare pe termen mediu şi lung; ajutoare financiare nerambursabile = granturi.

Documentaţia investiţiei:o Studiul tehnico-economic:

informaţii tehnice, economice şi financiare cu caracter general, prin care: se justifică necesitatea şi oportunitatea investiţiilor, se fundamentează posibilităţile de realizare şi exploatare în condiţii de

eficienţă maximă:- studiu de prefezabilitate: defineste investitia, parametrii

financiari estimativi;- studiu de fezabilitate: se stabilesc si se aleg solutiile economico-

tehnico- financiare; - studiu de impact;

o Proiectul de execuţie: proiect tehnic pentru obtinerea autorizatiei de construire (PAC) :

stabileste indicatorii tehnico-economici ; se soluţionează diferite probleme tehnice de detaliu; se executa de persoane fizice/juridice autorizate;

o Devizul lucrărilor de investiţii: stabileşte volumul cheltuielilor pentru realizarea investiţiei:

pe categorii de lucrări: săpături, fundaţii, construcţii, instalaţii, montaj etc; pe obiecte de investiţii: o recapitulaţie a devizelor pe categorii de lucrări

care concură la realizarea unui obiect de investiţii; devizul general: reflectă totalitatea cheltuielilor pentru executarea investiţiei.

7.2. ÎMPRUMUTUL OBLIGATAR Imprumutul obligatar reprezinta:

un contract de credit, încheiat între:- o masă de creditori;- o întreprindere, care urmăreşte să-şi procure resursele financiare

pe termen lung şi într-un cuantum ridicat; este accesibil, în principal, marilor societăţi pe acţiuni sau statului.

Motivele pentru care întreprinderile apelează la împrumutul obligatar, atunci când au necesar de fonduri suplimentare pentru finanţarea activităţii sau a investiţiilor:

majorarea capitalului social : prezintă dezavantaje sub aspectul condiţiilor juridice, dar şi datorită reticenţei subscriitorilor, determinate de existenţa riscului de pierdere a capitalului investit şi chiar a reticenţei conducătorilor întreprinderii sau a acţionarilor majoritari datorită riscului de pierdere a controlului întreprinderii;

credite bancare : sunt dificil de obtinut, datorită costului ridicat şi a condiţiilor restrictive cerute de bănci prin contractul de credit.

Cauze care influenţează pozitiv dezvoltarea împrumuturilor obligatare:

4

o concurenţa dintre emitenţii de obligaţiuni conduce la condiţii atrăgătoare pentru subscriitori;

o apariţia unor organisme de plasament colectiv a valorilor mobiliare (obligaţiuni) care reprezintă şi operează în contul unei multitudini de mici subscriitori, face posibilă apelarea la împrumuturi obligatare şi a întreprinderilor mai mici;

o reducerea, în anumite perioade, a dobânzii la plasamentele pe termen scurt, favorizează, de asemeni, orientarea subscriitorilor către plasamentele pe termen lung;

o deşi în ţara noastră această formă de finanţare este foarte puţin folosită, multe întreprinderi din ţările occidentale se împrumută prin emiterea de obligaţiuni cu rata dobânzii fixă şi cu o dată a scadenţei prestabilită, în special între 10 şi 25 de ani.

Factorii de care trebuie să se ţină cont la emisiunea de obligaţiuni:o costurile emisiunii: sunt relativ reduse;o costurile serviciului:

sunt mai reduse decât în cazul emisiunii de acţiuni; obligaţia de a plăti dobânda = cuponul :

- obligaţie ferma de plată periodică a dobânzilor: garantata;- în cazul unei potenţiale insolvabilităţi, serviciul finanţării prin

împrumut obligatar poate fi o povară considerabilă pentru întreprinderea împrumutată;

o împrumutul obligatar reprezintă o investiţie cu risc scăzut pentru investitori;o veniturile aşteptate tind să fie mai mici decât cele pentru deţinătorii de acţiuni;

obligaţia de a răscumpăra împrumutul obligatar: o există indiferent dacă întreprinderea a emis obligaţiuni răscumpărabile sau nu, ea având

întotdeauna posibilitatea să răscumpere propriile obligaţiuni, de pe piaţa deschisă:o dacă împrumutul obligatar are la bază obligaţiuni răscumpărabile cu data stabilită de

răscumpărare (cazul obişnuit), întreprinderile sunt obligate, prin contract, să facă răscumpărarea, ceea ce poate pune firma într-o poziţie dificilă privind fluxul de numerar în preajma datei răscumpărării;

o deductibilitatea dobânzii la împrumutul obligatar: o remuneraţia sub forma cuponului se deduce din profitul impozabil, făcându-l mai

accesibil;o plăţile de dobânzi la creditul obligatar sunt mai ieftine decât plăţile de dividende pentru

acţiuni, adică finanţarea este mai ieftină;o efectul asupra controlului şi libertăţii de acţiune:o consecinţele neîndeplinirii obligaţiilor de plată a dobânzii şi de răscumpărare a

obligaţiunilor pot limita în mod considerabil libertatea de acţiune a întreprinderii;o nu apare controlul în sensul drepturilor de vot, însă controlul în sensul existenţei

capacităţii de a gestiona afacerile fără piedici poate fi serios erodat prin emisiunea de împrumut obligatar.

Tipurile de împrumuturi obligatare:o individual: emis de către societăţile comerciale puternice;o grupat: prin asocierea mai multor întreprinderi, care să garanteze solidar împrumutul sau

prin intermediul unor instituţii sau organisme de plasament colectiv, constituite ca societăţi anonime, care repartizează fondurile recepţionate sub forma de credite, întreprinderilor aderente cu nevoi de finanţare.

Împrumutul obligatar grupat prezintă un avantaj pentru emitent:

5

o suportă costuri administrative mai reduse, o parte a cheltuielilor este repartizată întreprinderilor împrumutate.

In tara noastra rolul creditului obligatar pentru întreprinderi este relativ minor în comparaţie cu creditul bancar.

Caracteristicile împrumutului obligatar valoarea nominală (VN) a obligaţiunilor:

o este cea înscrisă pe titlu şi la care se calculează dobânda, anual sau semestrial, sub formă de cupon;

preţul de emisiune (PE):o reprezintă suma plătită de cel ce cumpără o obligaţiune;o maturitatea obligatiunii:o termenul de restituire a capitalului către creditor, care coincide cu expirarea contractului

de credit obligatar;o poate avea loc:

fie prin amortizarea obligaţiunilor de către emitent; fie prin răscumpărarea obligaţiunilor pe piaţă, de către emitent, la cursul bursei; suma împrumutului nu este limitată juridic şi este stabilită de către întreprinderi,

funcţie de nevoile de fonduri şi de capacitatea de rambursare: o in practică, suma împrumutului obligatar este condiţionată de situaţia pe piaţa financiară,

adică de posibilităţile de absorbţie ale acesteia; cuponul (dobânda) : suma vărsată anual pentru fiecare obligaţiune deţinută; cursul obligaţiunii: arată raportul dintre preţul plătit şi valoarea nominală; preţul de rambursare (PR) sau valoarea de rambursare:

o suma pe care o plăteşte întreprinderea deţinătoare de obligaţiuni la scadenţa împrumutului, care poate fi egala sau mai mare decât valoarea nominala a obligaţiunilor;

o rambursarea obligaţiunilor la un preţ mai mare decât valoarea nominală aduce un beneficiu deţinătorului, numit prima de rambursare;

o in ultimul timp s-a generalizat tripla egalitate:

PE=VN=PR condiţiile de risc: reduse:

- risc de rată a dobânzii;- risc de insolvabilitate a debitorului: garantate;

Modalităţi de rambursare (amortizare) a împrumutului obligatar prin amortizări constante şi dobanda variabila:

o platile vor fi variabile: se vor rambursa în fiecare an tranşe egale de împrumut si dobanda corespunzatoare;

prin anuităţi constante : o platile vor fi constante, ca suma platita:

transa de imprumut si dobanda .

integral la scadenţă: o în ultima zi a duratei acestuia, devine tot mai utilizată din motive de simplificare a

gestiunii financiare:

6

pentru societatea împrumutată, prezintă avantajul dispunerii de capitalul împrumutat pe toată durata de acordare a acestuia, trezoreria nefiind afectată decât de plata dobânzilor;

in momentul rambursării, există însă un inconvenient, acela de a afecta trezoreria cu întreaga sumă împrumutată ce trebuie rambursată dintr-o dată;

costul procurării acestui împrumut este cel mai ridicat, întrucât dobânda se calculează de fiecare dată la suma totală a capitalului împrumutat.

intreprinderea capitalizează acumularea brută realizată din exploatarea investiţiei, ceea ce este de natură să reducă din dezavantajul costului ridicat.

prin răscumpărarea pe piata de capital: o este interesantă pentru societatea împrumutată, atunci când cursul bursier al

obligaţiunilor este inferior valorii de rambursare (valoarea nominală şi prima de rambursare);

o există însă limite legale privind numărul de obligaţiuni răscumpărate: în principiu nu pot fi răscumpărate prin bursă mai mult de jumătate din numărul

obligaţiunilor amortizabile într-un an. Avantajele şi dezavantajele împrumutului obligatarAvantaje:

costul datoriilor este limitat şi deţinătorii de obligaţiuni nu participă la creşterea profiturilor, dacă afacerea are succes;

proprietarii întreprinderilor nu trebuie să împartă controlul atunci când utilizează finanţarea prin obligatiuni;

rata rentabilităţii necesare este mai mică decât la acţiuni; plata dobânzii este o cheltuială deductibilă din impozit, ceea ce îi reduce şi mai mult costul

relativ; prin înserarea unei clauze de revocare în contractul de emisiune a obligaţiunii, întreprinderea

poate reduce cheltuielile fixe, dacă ratele dobânzilor scad.Dezavantaje:

datoriile prin obligatiuni reprezintă o cheltuială fixă:o dacă profiturile întreprinderii fluctuează, s-ar putea să nu facă faţă acestei cheltuieli şi, în

cel mai rău caz, utilizarea datoriilor va face ca profitul net disponibil acţionarilor comuni să fie mai volatil decât veniturile din exploatare;

riscul mai ridicat conduce la un cost mai ridicat al capitalurilor proprii:o creşterea nivelului datoriilor poate creşte probabilitatea încetării plăţilor împreună cu

costurile asociate falimentului;o chiar dacă îndatorarea creşte profitul pe acţiune, probabilitatea mai mare a încetării

plăţilor, împreună cu rata mai mare a capitalizării poate scădea valoarea acţiunilor;o datoriile pe termen lung implică un angajament pe o lungă perioadă de timp, implică în

acelaşi timp un risc : speranţele şi planurile care au determinat emisiunea dobligatiunilor ar putea să

nu se materializeze şi datoria se poate dovedi o povară; relaţia contractuală pe termen lung impune clauze mult mai restrictive în contractul de emisiune

decât în cazul unei convenţii de credit pe termen scurt, de aceea, o firmă care utilizează datorii pe termen lung poate să devină obiectul unei restricţii mult mai perturbatoare decât dacă ar împrumuta pe termen scurt sau ar emite acţiuni comune.

7.3. CREDITELE BANCARE PE TERMEN MEDIU SI LUNG7

Definire: reprezinta un împrumut obţinut de la bănci sau alte instituţii financiare; trebuie rambursat într-o perioadă mai mare de un an; este negociat direct între întreprinderea care solicită împrumutul şi bancă sau altă

instituţie financiară; avantaj fata de împrumutul pe termen scurt:

asigură întreprinderii împrumutate un grad mai mare de siguranţă; poate fi structurat în aşa fel încât scadenţa acestuia să coincidă cu

veniturile generate de activul finanţat : - fluxurile de numerar ce vor fi generate de activul finanţat pot servi

la rambursarea ratelor la împrumut.Elementele contractului de creditare :

- costul creditului: dobânda, comisioanele;- garanţiile cerute de creditori;- modul şi termenele de rambursare ale ratelor creditului;- penalizări pentru nerespectarea clauzelor contractuale.

Dobânda : fixă pe întreaga perioadă de acordare a creditului: va fi stabilită aproapiat de rata dobânzii

obligaţiunilor cu aceeaşi scadenţă şi acelaşi risc ca împrumutul bancar; variabilă: va fi stabilită cu un anumit număr de puncte procentuale peste dobânda bancară de

referinţă sau rata interbancară oferită pe piaţa de la Londra (LIBOR); aceste rate pot fi ajustate anual, trimestrial, lunar sau pe baza altor date specificate în contract; dobânda este o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal.

Comisioanele bancare: stabilite prin OUG nr.50/2010:

denumire; cuantum;

Anuitate (dobanda + comisioanele):o anuitate constanta;o anuitate variabila.

Garanţiile cerute de creditori: majoritatea creditelor pe termen mediu şi lung sunt garantate ; creditele bancare pe termen mediu şi lung se acordă numai pe bază de garanţii ferme,

prevazute in Contracte de garantie: - active imobilizate; contractele de credit prevăd şi acorduri restrictive, care să dea o mai mare certitudine

creditorului în legătură cu recuperarea creditului acordat.Termenele de rambursare:

contractul de credit pe termen mediu sau lung prevede ca valoarea creditului să fie amortizată pe întreaga perioadă de angajare a acestuia, însemnand că întreprinderea va trebui să plătească periodic rata creditului;

conditiile de rambursare a acestor credite se realizează în conformitate cu clauzele contractuale:

- anual, semestrial, trimestrial sau lunar;- prin anuităţi constante / variabile;- cu /fără perioadă de graţie;

conditiile de rambursare impuse de banca vizeaza reducerea riscului creditorului;

8

in cazul nerambursarii sumelor datorate se percep penalitati, stabilite prin contractul de creditare .

Forme de creditare : credite pentru investiţii pe termen mediu; credite pentru investiţii pe termen lung:

- sunt caracteristice instituţiilor şi organismelor financiare.

Credite bancare pe termen mediu:o joacă un rol important în finanţarea întreprinderilor:o sunt împrumuturi a căror rambursare se face între 1 şi 5 ani;o sunt destinate acoperirii cheltuielilor de investiţii de mai mica amploare:

echipament de producţie cu durate de funcţionare relativ scurte, amenajări, construcţii uşoare, cheltuieli pentru inovări, cercetări sau pentru operaţiuni de export;

o tipuri de credite bancare pe termen mediu : mobilizabile; nemobilizabile.

Creditele pe termen mediu mobilizabile :o se materializează în efecte financiare care:

se pot sconta la bancă; se pot resconta de către băncile comerciale la banca centrală;

o pot să prevadă şi o perioadă de graţie de 1-2 ani.

Creditele pe termen mediu nemobilizabile:o au aceeaşi destinaţie ca şi cele mobilizabile;o se pot sconta ;o se solicita garanţii materiale:

gaj, ipoteca; o garanţie a unei instituţii financiare specializate;

o durata creditului se poate extinde pană la 7 ani.B.Credite bancare pe termen lung:

- sunt împrumuturi a căror rambursare depăşeşte 5 ani;- se acordă pentru investiţiile pe termen lung;- pentru acordarea creditelor, întreprinderea trebuie sa prezinte

băncii un dosar cu mai multe documente: - cererea de acordare a creditului;

- dovada înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului, Codul de inregistrare fiscala;

studiu de fezabilitate al afacerii, incluzând si studiul de fezabilitate al investiţiei care face obiectul creditului;

certificatul de bonitate :- privind situaţia economico-financiară a întreprinderii,

9

- aprecieri asupra nivelului profesional al managementului întreprinderii;

- bilanţurile contabile pe ultimii 5 ani, vizate de organele fiscale;- situaţia încasării creantelor si a platii datoriilor etc.

Conditii ulterioare creditarii: banca ia măsuri de reducere a riscului de nerambursare:

pe parcursul perioadei de angajare a creditului, banca procedează la analize periodice asupra întreprinderii şi a obiectivului creditat;

analize detaliate privind:- produsele fabricate ;- pieţele de aprovizionare ;- pieţele de desfacere ;- poziţia întreprinderii pe piaţa ;- calitatea produselor ; - starea financiară a principalilor săi clienţi .

banca ia măsuri în cazul producerii riscului: acţionează pentru recuperarea ratelor rămase de rambursat; are loc valorificarea garanţiilor consemnate în contractul de creditare;

Avantajele creditului bancar pe termen mediu şi lung : rapiditate:

o obţinerea sumelor necesare printr-un credit bancar pe termen mediu sau lung poate fi realizată mult mai rapid decât cele prin emiterea de obligaţiuni;

flexibilitate: o împrumuturile pe termen mediu şi lung prezintă o flexibilitate viitoare, spre deosebire de

împrumutul obligatar: datorită numărului mare de deţinători de obligaţiuni, este virtual imposibil să se

obţină permisiunea de a modifica condiţiile contractului, chiar dacă apariţia unor noi condiţii economice poate conduce la dorinţa celui împrumutat sau a deţinătorilor de obligaţiuni de a le schimba;

în cazul unui împrumut bancar pe termen mediu sau lung, cei împrumutaţi pot, în general, conveni cu creditorul să modifice mutual condiţiile contractuale;

costuri de obţinere relativ reduse: o deoarece se negociază direct cu cei care acordă credite, documentele formale legate de

obţinerea împrumuturilor sunt minime, la fel ca şi cheltuielile; "efectul de levier“:

o duce la creşterea rentabilităţii capitalurilor proprii, cu condiţia ca rentabilitatea întregului capital angajat (propriu şi împrumutat) să fie superioară ratei dobânzii la sumele împrumutate;

o efectul de levier se poate resimţi şi invers, în sensul scăderii ratei rentabilităţii capitalurilor proprii.

7.4. FINANŢAREA PRIN LEASING

Finanţarea prin leasing poate fi furnizată: de către întreprinderile industriale producătoare, pentru a creşte vânzările; de întreprinderile specializate în asigurarea finanţării prin leasing.

10

Definire: Leasing-ul

o este o procedură de finanţare a investiţiilor prin inchiriere a unui echipament de productie, care are loc intre 3 parteneri:

fabrica de echipamente; banca sau o institutie financiara de specialitate (firma de leasing); un beneficiar de contract de leasing = chirias al echipamentului;

o contractul de leasing se deruleaza astfel: o fabrica de echipamente fabrica mai multe echipamente decat poate vinde; o bancă sau o instituţie financiară specializată achiziţionează un echipament de la

fabrica producatoare; închiriază acel echipament unei întreprinderi, contra unei sume de bani;

Caracteristici ale contractului de leasing: o întreprinderea care a închiriat bunul plăteşte societăţii de leasing o chirie =redevenţă,

care cuprinde: amortizarea bunului închiriat; dobânzile aferente fondurilor avansate de societatea de leasing pentru

cumpărarea bunului respectiv; cheltuielile de administraţie; marja de profit a societăţii de leasing;

o chiria se înregistrează ca o cheltuială de exploatare, deductibila fiscal;o la încheierea contractului, bunul se inregistreaza in patrimoniul firmei chiriase, la

valoarea reziduală, ca activ imobilizat; contractul de leasing este, în general, irevocabil; durata contractului de leasing :

în general este de 75 – 80% din durata de viaţă economică a bunului închiriat ; se poate conveni şi asupra unei durate mai scurte; regimul juridic al bunului aflat in leasing: societatea de leasing rămâne proprietară a bunului până la scadenţa contractului; locatarul nu poate amortiza activele imobilizate care fac obiectul contractului.

Forme de leasing: o leasing operaţional;o leasing financiar;o leaseback.

Leasing operaţional :(leasing de mentenanţă) 

o oferă atât finanţarea cât şi serviciile de mentenanţă ;o se caracterizează prin faptul că, în mod frecvent, activul nu este complet amortizat,

plăţile solicitate prin contract nu sunt suficiente pentru recuperarea costului total al echipamentului ;

o durata contractului de leasing este însă mai mică decât durata de viaţă economică estimată a echipamentului ;

o existenţa clauzei de anulare: dă posibilitatea locatarului să renunţe la locaţie; dă posibilitatea locatarului să restituie echipamentul înainte de expirarea

contractului de bază.

11

Leasing financiar : (leasing de capital)

o diferă de cel operaţional din trei puncte de vedere: nu oferă servicii de mentenanţă; nu poate fi reziliat; bunul este complet amortizat;

o intreprinderea care va utiliza echipamentul selectează produsele de care are nevoie şi negociază preţul şi termenul de livrare cu fabricantul sau distribuitorul;

o firma utilizatoare negociază apoi termenii cu o societate de leasing sau cu o instituţie financiară şi aranjează cumpărarea de către locator a echipamentului de la fabricant sau distribuitor;

o durata contractului va depinde de durata de viaţă economică a mijlocului fix. Leaseback :

această formă de leasing apare în cazul în care o întreprindere deţine active imobilizate valoroase (terenuri, clădiri, echipamente etc);

vinde aceste active imobilizate unei instituţii financiare (societăţi de leasing sau unui investitor ), la o valoare negociata;

în acelaşi timp încheie un contract prin care preia proprietăţile înapoi, în locaţie, pentru o perioadă specificată şi în condiţii specificate;

avantaj:- firma beneficiaza de suma obtinuta de la societatea finantatoare in sistem leaseback;- poate exploata bunul respectiv, in conditiile in care costurile nu cresc foarte mult.

Costul leasingului Costul actual net al leasing-ului :

Vn R

t (1+ T)

o V0 = +Σ

(1+kl)n (1+k

l)t

unde: V0 = valoarea bunului ce face obiectul contractului;

Vn = valoarea reziduală a bunului la finele contractului;

Rt = chiria plătită în anul t, t = 1, 2, …, n;

T = cota de impozit pe profit; kl = costul leasing-ului.

Avantajele leasing-ului pentru beneficiari: oferă o finanţare flexibilă:

majoritatea contractelor de leasing tind să aibă mai puţine acorduri restrictive decât contractele de împrumut;

este o operatiune financiara mai convenabila: reprezinta o finanţare treptată a nevoilor întreprinderii; firma care utilizeaza activele poate să considere mai convenabil să ia în

leasing aceste active; pentru creşterea capitalului propriu alternativa ar fi:

12

- să negocieze un împrumut obligatar sau bancar, - să promoveze o majorare de capital social;

creşte capacitatea întreprinderii de a se îndatora: este o operaţiune care nu modifică structura financiară a întreprinderii; totuşi banca şi ceilalţi creditori ţin seama că leasing-ul constituie o

obligaţie de plata a firmei; permite finanţarea 100% a bunurilor pe care întreprinderea doreşte să le

exploateze, ceea ce permite conservarea capitalului de lucru şi utilizarea acestuia drept garanţie pentru contractarea altor împrumuturi pentru dezvoltare;

o avantajele fiscale : deductibilitatea fiscală a amortizării este unul dintre cele mai cunoscute motive

de apelare la leasing în detrimentul cumpărării, deoarece determină o economie prin diminuarea impozitului;

o constituie o formă de asigurare contra riscului tehnologic: apar mijloace de producţie mai performante;

o poate creşte lichiditatea întreprinderii: o vânzare şi leaseback transformă anumite active corporale ale întreprinderii în

numerar, în schimbul unei obligaţii de plata fixa în viitor;o permite întreprinderilor mici şi mijlocii să-şi finanţeze dezvoltarea:

au capacitate de îndatorare mica; sunt rentabile sau au o rentabilitate scăzută.

Principalele dezavantaje al leasing-ului:o costul:

redevenţele (cumulează chiria, comisionul de serviciu şi cota de risc) sunt relativ ridicate;

aceasta impune necesitatea obţinerii unei rentabilităţi cel puţin acoperitoare;o afectează inevitabil autofinanţarea viitoare:

obligaţiile periodice de plată;o pierderea valorii reziduale a activului:

in cazul bunurilor imobiliare poate fi substanţială;o facilitatea obţinerii:

poate antrena întreprinderea în operaţiuni mai puţin rentabile;o falimentul societăţii de leasing:

întreprinderea care închiriază bunurile poate pierde, prin întreruperea activităţii până la înlocuirea bunului.

13