Interviu realizat de Daniela De Ross de la revista italiană LONG-HO THUYSON, Maestrului Pham Xuan

Tong

R.: Întâlnirea cu Maestrul Chau Quan Ky a fost determinantă pentru viaţa dvs. Ce

v-a spus? Ce semnifică pentru dvs. întâlnirea cu un Maestru de Arte Marţiale?

M.: Întâlnirea, sau mai precis unica posibilitate a vieţii mele de a fi admis ca elev

al Maestrului Chau Quan Ky, iar cu timpul fiu adoptiv, a fost pentru mine o ocazie

excepţională. Nu pot decât să mă înclin divinităţii, care mi-a acordat această

favoare. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima entitatea acestei origini

care mi-a permis să cunosc cultura milenară şi fantastica tehnică a Artelor

Martţale absolut originale, în persoana Maestrului Chau Quan Ky. El a fost pentru

mine un ghid în viaţa şi un al doilea tată, un tată spiritual şi incontestabil, un

Maestru de Arte Marţiale.

R.: Qwan Ki Do înseamnă formarea, modelarea persoanei. Ce gândesc tinerii

despre aceasta?

M.: Practicarea Qwan Ki Do–ului nu se reduce numai la învăţarea tehnicii, ci mai

ales să faci parte din marea familie a Qwan Ki Do–ului, să înveţi să fi corect şi

sincer, nu numai puternic.

O mare parte a omenirii trăieşte sub semnul neliniştii şi al violenţei. Nesiguranţa

vieţii, care foarte adesea se transmite în jur, se manifestă prin neliniştea care

generează concurenţă, agresivitate, violenţă.

Corpul funcţionează, dar nu trăieşte normal. Această nelinişte se reflectă

inevitabil asupra tuturor gesturilor cotidiene ale fiecăruia dintre noi.

Qwan Ki Do-ul trebuie să fie impregnat cu blândeţe şi nu cu violenţă. Este bine

să se atragă, adesea, atenţia asupra puterii apei şi a elementelor uşoare, care

ajung să pătrundă prin diferite obstacole, în special datorită fluidităţii şi

flexibilităţii. Apa ocupă locurile cele mai de jos, pe care oamenii le detestă. ” Nu

există nimic în lume mai neconsistent şi mai slab decât apa şi totuşi nu tot ce e

dur e şi rezistent.” Marele Înţelept Lao Tse numeşte întotdeauna slăbiciune ceea

ce noi numim forţă. După el, agilitatea triumfă întotdeauna asupra durităţii.

Calmul învinge violenţa. Cel ce e maleabil învinge pe cel dur. Noul născut e

delicat şi docil, dar odată mort devine rigid şi dur. La naştere, plantele, copacii

sunt flexibili, prin moarte devin rigizi. Puterea şi rigiditatea însoţesc moartea;

flexibilitatea şi agilitatea însoţesc viaţa. De aceea cel ce e puternic şi mare e într-

o poziţie inferioară, iar cel ce e flexibil şi slab într-o poziţie superioară.

Perfecţiunea pentru cel ce comandă este pacifismul; pentru cel ce luptă este

calmul; pentru cel ce vrea să învingă este să nu lupte, iar pentru cei ce se

servesc de oameni, să se aşeze mai jos decât fiinţa umană.

” Trebuie să învingi fără să lupţi, să convingi fără să vorbeşti.” În Occident se

găseşte echivalenţa acestui climat în fabuloasa fabulă a lui La Fontaine

”Greierele şi furnica”.

Raţiunea pentru care Qwan Ki Do–ul orientează întotdeauna învăţătura sa către

flexibilitate şi lipsă de tensiune, relaxarea musculară şi nervoasă, ca în

gimnastica psiho-corporală Tam The, este foarte utilă în zilele noastre.

R.: Programul tehnic este într-o continuă evoluţie. Puteţi dezvolta această idee?

M.: Viaţa este o evoluţie continuă, care nu oscilează înainte – înapoi. Cu aceasta

vreau să spun că conţinutul Qwan Ki Do-ului rămâne imobil, iar formele sale

trebuie să suporte anumite modificări. Uriaşa operă de codificare, abia terminată,

a Qwan Ki Do–ului, putem să o desemnăm, fără cea mai mică confuzie, pentru

toate mişcările corpului, pentru toate tehnicile interne şi externe. Nu este vorba

despre norme rigide, care ar bloca evoluţia tehnică. Dimpotrivă, datorită unui

mod foarte particular, ”codificarea” permite învăţarea rapidă şi clară a noii tehnici

până acum foarte puţin cunoscută. În afară de tehnicile de mână şi de picior,

programul Qwan Ki Do insistă şi asupra tehnicilor de proiectare, de chei, secerări

şi mai ales pe Khi Phap – controlul energiei prin respiraţie.

Ceea ce face Qwan Ki Do, e o artă completă a vieţii, care aspiră la cultura

corpului cu un scop protector şi terapeutic. Practicat cu inteligenţă, duce la o

fortificare atât organică, cât şi morală.

R.: Ce înseamnă pentru dvs. a avea ”adeziune afectivă”; participând alături de

miile de înscrişi din toată lumea şi de alte persoane care colaborează, făcând

numeroase sacrificii pentru cauza sa?

M.: A avea adeziune afectivă este pur şi simplu a deschide inima spre fericire şi

prietenie. Reprezentăm o metodă de Arte Marţiale în care formarea unei minţi

sănătoase într-un corp sănătos este primordială; nefolosind metode de

condiţionare reuşim să ne facem respectaţi şi, mai mult, să fim iubiţi.

Este instinctul oricărei fiinţe vii de a trăi în colectivitate şi a şti să creeze o

atmosferă afectivă – este esenţial pentru fiinţa umană. De asemenea, este

nevoie să cauţi în permanenţă fericirea şi prietenia.

Viaţa activă şi febrilă a timpurilor moderne pare a nu favoriza crearea sau

păstrarea prieteniei.

Totuşi prietenia este binele cel mai de preţ al spiritului nostru. Dacă prietenia

dintre noi şi altcineva se destramă, trebuie sa ne simţim vinovaţi, pentru că am

fost ostili în modul nostru de a acţiona.

Este mult mai uşor să întâlneşti un prieten decât să-l păstrezi. Este o Artă şi o

profundă ştiinţă, o înţelepciune care poate fi câştigată cu perspicacitatea şi

talentul inimii ... iată, astfel îmi construiesc ”adeziunea mea afectivă” şi mă fac

iubit...

R.: Se vorbeşte de secretul surâsului dvs., continuu şi molipsitor, de calmul dvs.,

de spiritul dvs. pozitiv, de forţa dvs. internă.

M.: Surâsul meu continuu şi molipsitor, cum spuneţi dvs., este poate un mod de a

fi, pe care l-am moştenit de la tatăl meu, cu ai săi 11 fii, într-o viaţă cu adevărat

modestă. Dumnezeu ştie că astăzi sunt şi eu un cap de familie şi deci pot

înţelege mai bine dificultăţile datorate existenţei. Nu l-am vazut niciodată pe tatăl

meu plângând, avea tot timpul surâsul pe buze.

El e cel care m-a învăţat că secretul comunicării între oameni e surâsul. Ca o

chemare a sufletului, care merge în căutarea sufletului geamăn, surâsul este ca

o floare ce înfloreşte pe drumul vieţii: când un om surâde, şi cei din jur o fac.

Râsul este mai strălucitor decât lumina cerului, mai pur, mai strălucitor decât

soarele, într-un cuvânt este natura. Şi adesea mi se spunea: ”râsul trebuie să fie

înzestrarea celui care aspiră la fericire”. Un obraz închis creează o cortină

împotriva proiecţiilor binelui; un om care râde totdeauna descoperă seninătatea

sufletului. Surâsul este pentru faţă tot ceea ce este muzica pentru ureche.

Cea mai frumoasă perioadă a fiinţei umane este copilăria, pentru că râdem uşor,

chiar şi cu lacrimi, dar surâsul le absoarbe şi le va evapora imediat.

Un caracter care râde descoperă un temperament vesel, gata să cucerească

întreaga lume, pentru că alţii sunt cuceriţi de surâsul lui. Bucuriile inimii nu

aparţin unei clase privilegiate. Surâsul e minunat, atât pe obrazul unui bogat, cât

şi pe al unui sărac. Cea mai mare bogaţie a sufletului este surâsul, ca răspuns

atât la bucurie, cât şi la duşmănie.