fenomenul_svinita
TRANSCRIPT
Ilie SĂLCEAN & Nicolaie CURICI
FENOMENUL „SVINIŢA”
Volumul I Istoria
Editura Virtual
2012
-3-
ISBN (e): 978-606-599-959-6
Avertisment
Acest volum digital este prevăzut cu sisteme de siguranţă anti-piratare. Multiplicarea textului
sub orice formă este sancţionată conform legilor penale în vigoare.
Digitizare realizată de Merlin IT Consulting Ltd. London, U.K.
-4-
Cuprins
INTRODUCERE ................................................................................................................................. 2
1. ISTORICUL CERCETĂRII (Ilie Sălceanu, Nicolaie Curici) .......................................................... 3
2. ECOLOGIA (Ilie Sălceanu, Nicolaie Curici) ................................................................................... 9
2.1 Geologia ........................................................................................................................... 10
2.2 Geografia .......................................................................................................................... 12
2.2.1 Hidrologia ...................................................................................................................... 13
2.2.2 Clima ............................................................................................................................. 14
2.2.2.1 Complexe microclimatice........................................................................................... 15
2.2.3 Solurile .......................................................................................................................... 16
2.2.4 Repartiţia sălaşelor ........................................................................................................ 17
2.2.5 Fenomene carstice ......................................................................................................... 18
2.3 Vegetaţia ........................................................................................................................... 19
2.4 Fauna ................................................................................................................................ 21
2.4.1 Reptilele......................................................................................................................... 21
2.4.2 Mamiferele .................................................................................................................... 22
2.4.3 Avifauna ........................................................................................................................ 23
2.4.4 Artropode. Scorpionul ................................................................................................... 23
2.4.5 Fauna piscicolă .............................................................................................................. 23
2.5 Antropologia .................................................................................................................... 24
2.5.1 Indicele cefalic, indicele morfologic al feţei, indicele de robusticitate ......................... 25
2.5.2 Repartiţia sistemului OAB ............................................................................................ 25
3. PREISTORIA 7460 îHr – 106 dHr (Ilie Sălceanu) ........................................................................ 28
3.1 Lepenski Vir ..................................................................................................................... 28
3.1.1 Geneza culturii epipaleolitice la Lepenski Vir şi Sviniţa .............................................. 29
3.1.2 Contribuţia Sviniţei ....................................................................................................... 31
3.1.3 Aşezări de tip Lepenski Vir la Sviniţa .......................................................................... 34
3.1.3.1 Ieleşeva (Jeleševa). ...................................................................................................... 34
3.1.3.2 Izlaz-Livadiţa ............................................................................................................. 35
3.1.3.3 Staricea-Greben .......................................................................................................... 36
3.1.3.4 Sviniţa şi Vârtop-Iuţi ................................................................................................. 37
3.1.4 Oamenii în cultura Lepenski Vir .................................................................................. 38
3.2 Neoliticul şi eneoliticul ................................................................................................... 39
-5-
3.2.1 Neoliticul ...................................................................................................................... 39
3.2.2 Eneoliticul .................................................................................................................... 40
3.3 Epoca bronzului .............................................................................................................. 42
3.4 Epoca fierului ................................................................................................................... 42
3.4.1 Prima vârstă a fierului, Hallstadt ................................................................................. 42
3.4.2 La Tène .......................................................................................................................... 43
4. ANTICHITATEA 106 – 443 (Ilie Sălceanu) ................................................................................. 44
4.1 Sviniţa în provincia Dacia (106 - 271).............................................................................. 44
4.2 Sviniţa după retragerea aureliană (271 - 443) .................................................................. 46
4.2.1 Rejişte (Režište sau Aržište) .......................................................................................... 47
4.2.2 Tri Kule ........................................................................................................................ 49
4.2.3 Greben ........................................................................................................................... 50
4.2.4 Ad Scrofulas ................................................................................................................. 51
5. VECHIMEA SVINICENILOR (Ilie Sălceanu) ............................................................................. 54
5.1 Autohtonii ........................................................................................................................ 54
5.2 Locuiri la Livadiţa şi Tri Kule ......................................................................................... 54
5.3 Slavii ................................................................................................................................ 55
5.3.1 Argumente lingvistice ale prezenţei slavilor................................................................. 56
5.3.1.1 Trescavăţ şi Liburazine ............................................................................................... 57
5.4 Prima imigraţie balcanică la Sviniţa. Primii sviniceni .................................................... 59
5.4.1 Macedonia ..................................................................................................................... 59
5.4.2 Bogomilii ...................................................................................................................... 60
5.4.3 Din Macedonia la Sviniţa .............................................................................................. 64
5.4.3.1 Episcopul Gerard din Banat ...................................................................................... 65
5.4.3.2 Intrarea refugiaţilor din Macedonia în Clisura Dunării............................................. 66
5.4.3.3 Refugiaţii din Macedonia se stabilesc la Sviniţa ....................................................... 69
5.5 A doua imigraţie balcanică .............................................................................................. 73
5.5.1 Principele Ştefan Nemanja ............................................................................................ 73
5.5.2 Al doilea val bogomilic în Banat şi la Sviniţa .............................................................. 74
6. FORMAREA GRAIULUI SVINICEAN (Ilie Sălceanu) .............................................................. 77
6.1 Originalitatea ................................................................................................................... 77
6.2 Caracteristici macedonene ............................................................................................... 78
6.3 Caracteristici lingvistice comune la sviniceni şi caraşoveni ........................................... 82
6.4 Elementul vlah balcanic. Bilingvismul ............................................................................ 84
6.5 Forme arhaice sârbeşti. Forme proprii ale graiului create în cursul
-6-
evoluţiei sale la Sviniţa .................................................................................................... 88
6.6 Zona de origine a graiului svinicean ................................................................................ 89
6.7 Populaţii venite ulterior în Sviniţa ................................................................................... 91
7. CETĂŢI ŞI LOCALITĂŢI MEDIEVALE ÎN SVINIŢA (Ilie Sălceanu) ....................................... 93
7.1 Cetăţile Sviniţa şi Tri Kule ............................................................................................... 93
7.1.1 Prima atestare documentară ........................................................................................... 93
7.1.2 Fortificaţia Zynicze ........................................................................................................ 94
7.1.3 „Castelul” Zynicze era amplasat la Tri Kule ................................................................. 95
7.1.4 Cavalerii Teutoni vor reorganizarea „castelului” Zynicse ............................................. 97
7.1.5 Sfârşitul Cavalerilor Teutoni .......................................................................................... 98
7.1.6 Cavalerii Ioaniţi. Tri Kule .............................................................................................. 99
7.1.8 Pippo Spano şi Iancu de Hunedoara ............................................................................ 103
7.1.9 A doua atestare documentară a Sviniţei ...................................................................... 104
7.2 Porecea (Poreča) ............................................................................................................. 107
7.3 Stănilăuţi ........................................................................................................................ 111
7.4 Localităţi medievale din comuna Sviniţa ....................................................................... 113
7.4.1 Satul Sviniţa. Toponimul şi istoria medievală a localităţii .......................................... 113
7.4.2 Satul Staricea (Stariča) ................................................................................................ 115
8. IMPERIUL OTOMAN (Ilie Sălceanu) .........................................................................................116
8.1 Evlyia Celebi ..................................................................................................................116
8.2 Mănăstirea Sv. Nikola .................................................................................................... 118
8.3 Sfârşitul stăpânirii otomane ......................................................................................... 119
9. AUSTRIECII (Ilie Sălceanu) ....................................................................................................... 121
9.1 Anul 1723, prima atestare documentară a noului sat Sviniţa ........................................ 121
9.2 Conscripţia din 1743 ...................................................................................................... 123
9.3 Împăratul austriac Iosif al II-lea la Sviniţa .................................................................... 123
9.4 Regimentele grănicereşti ................................................................................................ 125
9.4.1 Familii de grăniceri ..................................................................................................... 129
9.5 Bătălia de la peştera Veterani ......................................................................................... 129
9.6 Canalizarea Dunării în zona Cataractelor ...................................................................... 134
9.6.1 Francesco Griselini ...................................................................................................... 134
9.6.2 Trasul la edec .............................................................................................................. 135
9.6.3 Construirea canalului navigabil .................................................................................. 136
9.6.4 Participarea svinicenilor la construirea canalului navigabil ....................................... 138
9.6.5 Cataractele din Sviniţa prezentate într-un ghid din 1912 ........................................... 139
-7-
9.7 Demografia ..................................................................................................................... 140
9.8 Biserica ........................................................................................................................... 142
9.9 Şcoala ............................................................................................................................. 143
9.10 Luptători în primul război mondial .............................................................................. 144
10. SVINIŢA ÎN EPOCA CONTEMPORNĂ 1918-1970 (Nicolaie Curici) ................................... 148
10.1 Populaţia ....................................................................................................................... 148
10.1.1 Eroii Sviniţei din cel de-al doilea război mondial ..................................................... 149
10.2 Şcoala în perioada interbelică ...................................................................................... 150
10.3 Şcoala postbelică .......................................................................................................... 151
10.4 Biserica ........................................................................................................................ 153
10.5 Economia ...................................................................................................................... 154
10.6 Represiunea .................................................................................................................. 158
10.7 Administraţia ................................................................................................................ 160
10.8 Personalităţile. Vizita Regelui Mihai I ..........................................................................161
11. SVINIŢA ZILELOR NOASTRE (Nicolaie Curici) ................................................................... 162
11.1 Sviniţa după 1970 ......................................................................................................... 162
11.2 Sviniţa în viitorul apropiat ........................................................................................... 163
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 165
The Phenomenon „Svinica” ............................................................................................................. 173
ILUSTRAŢIA .................................................................................................................................. 175
„Koj smo mi? Što smo mi? Otkude smo došli? Kaki izik vrevimo?“
„Cine suntem noi? Ce suntem noi? De unde am venit? Ce limbă vorbim?”
(Întrebări pe care şi le pun svinicenii de sute de ani!)
-9-
INTRODUCERE
Fenomenul „Sviniţa” există. Este un fenonem istoric, lingvistic şi etnografic. Fenomenul este reprezentat de o comunitate sârbă arhaică, venită din centrul Balcanilor în urmă cu 900 de ani. Faptul în sine nu ar reprezenta mare lucru, comunităţi cu o astfel de vechime sunt pretutindeni în lume. Dar niciuna dintre ele, nu îşi păstrează limba vorbită în secolul XI. Graiul svinicean are o structură gramaticală străveche, cu vechi elemente gramaticale slave, uitate astăzi de alte limbi, şi de asemenea cuvinte ce nu au mai fost rostite de aproape un mileniu. Graiul svinicean este un conglomerat de elemente arhaice sârbeşti, vlahe, macedo-bulgare, care au dat naştere limbii vorbite la Sviniţa. Dincolo de acest fapt, de amestecul lingvistic întruchipat de graiul svinicean, svinicenii au sentimentul de apartenenţă la comunitatea sârbească.
Fenomenul „Sviniţa”, prin diversitatea ce o propune îmbogăţeşte cultura comunităţii sârbe. Comunitatea sârbă de la nord şi de la sud de Dunăre trebuie să ia act de acest fenomen şi să fie mândră de existenţa unei civilizaţii arhaice, venită la nordul Dunării la ora când limba şi poporul sârb erau abia în formare.
Unicitatea acestui grai, întăreşte şi încarcă de sensuri fenomenul „Sviniţa”. Un sârb din Banat sau unul din Serbia sau, pur şi simplu, un locuitor din centrul peninsulei Balcanice pot veni la Sviniţa să audă cum vorbeau strămoşii lor cu aproape un mileniu în urmă. Va descoperi în vorbirea curentă vechi cuvinte slave, ce mai târziu au dispărut în evoluţia semantică a limbii sârbe şi a altor limbi sud-slave. Va descoperi elemente gramaticale uitate, nefolosite de aproape un mileniu. Va avea în jurul său, ca într-un muzeu lingvistic, spectacolul de neuitat al genezei limbii sârbe şi a altor limbi balcanice.
Pe lângă toate acestea, graiul svinicean şi svinicenii cu toate aspectele vieţii lor tradiţionale cresc valoarea spirituală a inestimabilului tezaur românesc, căruia îi aparţin în exclusivitate. Fenomenul „Sviniţa”, evoluând la nordul Dunării, în Banatul istoric şi azi în judeţul Mehedinţi este o parte componentă a istoriei naţionale a României.
Această carte, proiectată în mai multe volume, analizează toate aspectele fenomenului. Primul volum, proaspăt ieşit de sub tipar, are ca obiect doar istoria comunităţii. Volumul al doilea va avea în vedere etnografia şi onomastica ca izvoare istorice şi culturale. Fenomenul „Sviniţa” a generat un univers multidimensional, care poate fi aprofundat numai cu instrumente ştiinţifice, iar ca să poată fi cunoscut se impune analiza temeinică a fiecărui detaliu.
Şi cartea mai are un rost deosebit de important: ca svinicenii să-şi cunoască istoria. Nouă secole s-au aşternut peste Sviniţa şi evenimentele trecute au dispărut din memoria colectivă. Este firesc ca acum, în secolul XXI, satul să se întrebe: CINE SUNTEM? DE UNDE VENIM? Pentru că singura constatare, pe care o pot face generaţiile de acum, este că deşi sunt sârbi, graiul folosit de ei se deosebeşte de limba sârbă literară.
Acesta este primul volum dintr-o serie ce vrea să redea svinicenilor propria lor istorie. Şi nu numai atât, această carte vrea să redea locuitorului din Sviniţa identitatea şi mândria de a fi svinicean. Mândria de svinicean a fost reprimată de presiunile lingvistice şi culturale ale celor din jur, de ignoranţa acestora în privinţa istoriei Sviniţei. Şi acest sentiment va fi recuperat dacă vorbitorul acestui grai se va dumiri că vorbeşte limba strămoşească a sârbilor balcanici, aşa cum o rosteau ei, cu aproape un mileniu în urmă, cu elemente din graiurile limitrofe.
Ilie Sălceanu, Nicolaie Curici
-10-
1. ISTORICUL CERCETĂRII
Sviniţa a fost ocolită de oamenii de ştiinţă până în anul 1963, când în sat a descins slavistul Mile Tomici1, aflat pe atunci la debutul cercetărilor pentru elaborarea tezei de doctorat. Comunitatea din Sviniţa, deşi de o indiscutabilă vechime, vorbind o limbă sârbă arhaică, nu a trezit interesul unor savanţi importanţi, ca de pildă academicianul Emil Petrovici, preocupat doar de limba vorbită de caraşoveni. Izolată în Clisura Dunării, stabilită într-un loc mai ferit decât alte comune bănăţene, nu a intrat pe traseele cercetării ştiinţifice, rămânând multă vreme o zonă albă, neexplorată.
Mile Tomici a efectuat în Sviniţa o cercetare temeinică. A studiat graiul vorbit de sviniceni timp de 3 luni de zile, dintre care 3 zile în noiembrie 1963, 30 de zile în noiembrie 1964, 25 de zile în februarie-martie 1965 şi 30 de zile în mai-iunie 1965. În acest răstimp, a notat răspunsurile la 25.000 de întrebări şi a înregistrat pe bandă magnetică mostre de grai timp de 25 de ore.
În anchetele sale dialectale s-a folosit de un informator principal, în vârstă de 81 de ani, Păun Avramovici-Avramovski, iar pentru verificarea unor materiale a mai recurs la un informator din Sviniţa numit Ţveta Ianculovici-Pazarkinska, de 13 ani. A rezultat o literatură de specialitate esenţială pentru a înţelege şi dovedi arhaismul graiului svinicean, pentru a-l plasa în arealul lingvistic sud-slav şi pentru a prezenta lumii ştiinţifice caracteristicile impresionante ale acestuia.
Rodul final al acestei cercetări de o mare importanţă pentru ştiinţă şi pentru Sviniţa a fost monografia lingvistică, publicată la Belgrad în 1984, sub titlul Govor Sviničana.
De atenţia lingvistului Mile Tomici s-a bucurat şi toponimia şi onomastica din Sviniţa, tratate în volumul Onomastica sârbilor şi a croaţilor din România, apărut în 2006, de asemenea şi numele de familie macedonene, utilizate încă în Sviniţa, fenomen analizat de autor în lucrarea sa Makedonski elementi u antroponimiji Sviničana, apărută la Skopje în 1972.
Din punct de vedere lingvistic, graiul svinicean a mai trezit interesul unor specialişti, dar aceştia s-au rezumat fie doar la unele elemente lingvistice, fie la generalităţi. În lucrările lor se resimte lipsa unor investigaţii profunde pe teren, limba vorbită în Sviniţa rămănând pentru ei necunoscută2.
Remarcabil este şi faptul că cercetările arheologice şi cele istorice obţinute ulterior, certifică concluziile lui Mile Tomici rezultate din investigaţiile sale lingvistice la Sviniţa. Şi nu greşim câtuşi de puţin, dacă îl considerăm pe slavistul Mile Tomici ca un deschizător de drumuri în cunoaşterea
1 Mile Tomici, Unele observaţii în legătură cu adjectivul calificativ în graiul sîrbesc din Sviniţa, regiunea Banat. În: SCL, XVIII, 2, Bucureşti, 1967, 223-230; Mile Tomici, Graiul sârbesc din Sviniţa (fonetică, fonologie, morfologie). Rezumatul tezei pentru obţinerea titlului de doctor în filologie. Bucureşti, 1970; Mile Tomici, Sistemul verbal al graiului sîrbesc din Sviniţa, judeţul Mehedinţi. În: Studii de slavistică, II. Editura Academiei RSR, 1971, 177-216; Mile Tomici, Makedonski elementi u antroponimiji Sviničana. În: Makedonski jazik. Institut za makedonski jazik, XXIII, Skopje, 1972, 271-278; Mile Tomici, Elemente lexicale româneşti în graiul sârbesc din localitatea Sviniţa (judeţul Mehedinţi). În: Fonetică şi dialectologie, IX, 1975, 165-176; Mile Tomici, Un sistem nominal în evoluţie; substantivul în graiul sîrbesc din Sviniţa. În: SCL, XX, 6, Bucureşti, 1979, 551-570; Mile Tomić, Govor Sviničana. În: Srpski dijalektoški zbornik, XXX, Beograd, 1984, 11-265; Mile Tomici, Elemente de dialectologie a limbii sârbe. Constanţa, Universitatea Ovidius, 1998; Mile Tomici, Limba sârbă contemporană (fonetică, ortografie, ortoepie, morfologie, sintaxă, lexic, dicţionar minimal sârb-român şi român-sârb). Bucureşti, 1999, 126-148; Mile Tomici, Onomastica sârbilor şi a croaţilor din România. Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006.2 Mirco Jivcovici, Articolul postpus la adjective în graiul sârbesc din Sviniţa. În: Studii şi cercetări lingvistice, XX, 1, 1969, 63-68; Victor Vescu, Problemele studierii graiurilor sârbeşti şi croate din România. În: Romanoslavica, XVII, Bucureşti, 1970, 171-181.
-11-
reală şi profundă a comunităţii din Sviniţa. Un impuls bine venit în investigarea Sviniţei şi din punct de vedere istoric, arheologic, dar şi
social, etnologic şi ecologic l-a dat – cu rezultate remarcabile – colectivul de cercetare al Academiei Române, înfiinţat la inaugurarea lucrărilor hidrocentralei de la Porţile de Fier. Întrunind un colectiv de oameni de ştiinţă din universităţile româneşti şi din institutele de cercetare ştiinţifică, colectivul a avut sarcina de a examina, analiza şi publica rezultate de pe teren din zona inundabilă a Clisurii Dunării3.
Cercetarea istorică şi arheologică, din cadrul acestui colectiv şi-a adus şi ea aportul la cunoaşterea trecutului istoric al Sviniţei. În paralel cu descoperirile senzaţionale de la Lepenski Vir, de pe malul drept al Dunării, unde arheologii au constatat prezenţa unei aşezări cu caracter urban din perioada epipaleoliticului, arheologul român Vasile Boroneanţ a dezvelit puncte de locuire similară şi pe malul stâng al Dunării. Patru dintre acestea se află în perimetrul comunei Sviniţa, racordând astfel teritoriul Sviniţei la spaţiul de origine şi la evoluţia culturii Lepenski Vir4. Fenomenul istoric nu ia în seamă frontierele de stat care au apărut târziu, în epoca modernă, manifestările sale au fost identice, şi pe malul stâng, şi pe malul drept al Dunării.
Vasile Boroneanţ, în căutarea relicvelor culturii Lepenski Vir şi pe malul stâng al Dunării, în cursul unei săpături arheologice a descoperit la Livadiţa-Sviniţa, la km fluvial 1004, un cimitir de cea mai mare importanţă pentru istoria Sviniţei5. Mormintele acestuia sunt ale primilor locuitori ai satului, aici în discuţie, această necropolă fiind cheia cunoaşterii vechimii comunităţii din Sviniţa.
Pentru cunoaşterea preistoriei, a perioadei antice şi-au adus aportul o serie de cunoscuţi arheologi români precum: Gheorghe Lazarovici6, Nicolae Gudea7, Doina Benea8 şi Ştefan Olteanu9. Alţi autori, ne referim la Mircea Babeş10 şi Sabin Adrian Luca11 au cuprins Sviniţa în volumele lor ce tratează ansamblul descoperirilor din ţară sau din Banat şi din judeţul Mehedinţi.
Indirect şi o serie de arheologi sârbi şi-au adus contribuţia la aprofundarea istoriei Sviniţei, în perioadele ei mai vechi. Printre ei: Dragoslav Srejović12, Slavenka Ercegović Pavlović13, Владимир Kондић14, Јовица С. Орловић, Вене П. Стоименов15, Љубица Зотовић şi Невенка Петровић16.
3 vezi ACPF.4 Vasile Boroneanţ, Paleolitique et epipaleolitique dans la zone des Portes de Fer. Silex, Bucureşti, 2000, 12-15, 26-27, 52-53, 346-347.5 V. Boroneanţ, Cimitirul feudal timpuriu de la Sviniţa, km fluvial 1004. În: Drobeta, 6, 1985, 11-18.6 Gheorghe Lazarovici, Ioan Dragomir, O nouă sculptură neolitică descoperită în Clisură. În: Banatica, 12, Reşiţa, 1993, 8-13.7 N. Gudea, O cărămidă cu ştampilă din secolul al IV-lea la Sviniţa (judeţul Mehedinţi). În: Acta Muzei Napocensis, 7, 1970, 555-559.8 Doina Benea, Noi cărămizi ştampilate din sec. IV, descoperite la Sviniţa (judeţul Mehedinţi). În: Tibiscus, 4, 1975, 125-128; Doina Benea, Dacia sud-vestică în secolele III-IV. Timişoara, Editura de Vest, 1996.9 Ştefan Olteanu, Cuptoare de ars piatra de var de la Sviniţa (jud. Mehedinţi) din secolele III-IV e.n. În: Drobeta, 1974, 179-186.10 Mircea Babeş, Les fouilles archeologiques en Roumanie (1970). În: Dacia N. S., XV, 1971, 359-394.11 Sabin Adrian Luca, Arheologie şi istorie (II). Descoperiri din Banat. Bibliotheca Septemcastrensis, X. Editura Economică, 2004, 573: Sviniţa.12 Драгослав Срејовић, Лепенски бир-ископaвања 1965-1967 године. În: Старинар, XVIII, 1967. Београд, 1968; Dragoslav Srejović, Lepenski Vir. Beograd, 1972.13 Slavenka Ercegović Pavlović, Les sites d’habitation et les nécropoles médiévaux de Boljetin et de Hajdučka Vodenica. În: Cahiers des Portes de Fer. Monografies 1. Beograd, 1, 1986.14 Владимир Kондић, Равна, римско и рановизанско утврђење, од средине III-VI bb. În: Старе културе у Ђердапу. Београд, 1969, 114-117.15 Јовица С. Орловић, Вене П. Стоименов, историчари, Белики кораци. 175. г. Поречке школе. II допуњено издање. Мајданпек, 1985; Јовица С. Орловић, Поречке сеобе, Поречки Милановац, 1994.16 Љубица Зотовић, Невенка Петровић, Бољетин-Градац на Лепени. În: Старе културе у Ђердапу. Београд,
-12-
Evul mediu este perioada în care comunitatea sviniceană se aşează în spaţiul ocupat şi în prezent. După cum va reieşi din paginile următoare ale acestui volum, svinicenii sunt urmaşii unor refugiaţi din Balcani. Traseul lor în Clisura Dunării a putut fi stabilit şi urmărit datorită cercetărilor efectuate de Maria Comşa şi Vasile Boroneanţ la peştera Gaura Chindiei de la Coronini17, iar punctul care certifică aşezarea lor la Sviniţa a fost dovedit prin necropola de la Livadiţa-Sviniţa, de la km fluvial 1004, dezvelită de Vasile Boroneanţ.
De altfel, arheologul Maria Comşa a izbutit să lămurească împrejurările istorice, existente la Sviniţa, înainte de sosirea actualei comunităţi din Balcani18.
Cercetările din evul mediu de la Sviniţa s-au concentrat pe studiul fortificaţiei Tri Kule şi a cetăţii Sviniţa (Zynicze). După ce în 1969, Theodor N. Trâpcea a publicat într-un articol şi unele detalii despre cetatea de la Sviniţa19, arh. A. Corvătescu şi N. Rădulescu au executat două secţiuni arheologice la Tri Kule, obţinând rezultate remarcabile, valorificându-le pentru istoria fortificaţiei şi a cetăţii Sviniţa (Zynicze)20. Ulterior, sugestiile oferite de specialiştii Valentin Sălăgeanu şi Valentin Agrigoroaie, în privinţa fortificaţiei de la Tri Kule şi a cetăţii de aici au fost binevenite pentru aprofundarea acestei teme21.
Dar studiul asupra cetăţii Zynicze şi a localităţii Sviniţa în evul mediu nu se putea desfăşura fără consultarea izvoarelor istorice, fundamentale pentru cunoaşterea şi înţelegerea fenomenului istoric.
În anul 1912, la Innsbruch, Erich Joachim a publicat o lucrare despre Cavalerii Teutoni la Dunăre şi, de asemenea, a publicat documentele moştenite de la aceştia referitoare la cetăţile luate de ei în gestiune, printre care şi Sviniţa. La fel şi documente privind cetatea Stănilăuţi, încă neidentificată, dar aflată tot în perimetrul comunei Sviniţa. Din documentele prezentate de Erich Joachim am aflat starea cetăţilor Zynicze şi Stănilăuţi la sosirea Cavalerilor Teutoni şi, la fel, despre proiectul acestora de reorganizare a cetăţilor22.
La 1443, regalitatea maghiară emite un alt document însemnat pentru Sviniţa. Din acesta am obţinut detalii asupra reparaţiilor realizate la cetatea Zynicze în timpul banului Iancu de Hunedoara şi a fratelui său Ioan. Documentul a fost publicat de istoricul maghiar Pesty Frigyes23 la 1878, într-un volum ce cuprinde şi o istorie sumară a Sviniţei, aşa cum era ea cunoscută în acea epocă.
Analiza noastră asupra „fenomenului Sviniţa”, a avut în vedere rezultatele obţinute de alţi istorici. Comunitatea svinicenilor nu este una oarecare, ea are o istorie de peste 900 de ani, iar membrii ei au ajuns pe aceste meleaguri în urma unor represiuni sângeroase, administrate de biserica bizantină
1969, 104-106.17 Vasile Boroneanţ, Arta rupestră din peştera „Gaura Chindiei”, comuna Pescari (judeţul Caraş-Severin). În: Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă, 1, 1977, 23-34; Dr. C. Rişcuţia, Irina Rişcuţia, Impresiunile palmare rupestre din peştera Gaura Chindiei, comuna Pescari (judeţul Caraş-Severin). În: Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă, 1, 1977, 34; Maria Comşa, Inscripţia chirilică din peştera Gaura Chindiei, comuna Pescari (judeţul Caraş-Severin). În: Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă, 1, 1977, 35-36.18 Maria Comşa, Unele date cu privire la Banatul de sud în secolele IV-VII. În: In memoriam Constantini Daicoviciu. Cluj, Editura Dacia, 1974, 85-97.19 Theodor N. Trâpcea, Despre unele cetăţi medievale din Banat. În: Studii de istorie a Banatului, Timişoara, 1969, 23-8220 Arh. A. Corvătescu, Al. Rădulescu, Despre ansamblul fortificat de la Tricule-Sviniţa (jud. Mehedinţi). În: Tibiscus, 5, 1979, 169-182.21 Valentin Sălăgeanu, Vladimir Agrigoroaie, Cele trei turnuri de la Tricule-Sviniţa (www.patzinakia.ro).22 Erich Joachim, König Sigismund und der Deutsche Ritterorden in Ungarn, 1429-1432. Mitteilungen aus dem Staatsarchiv zu Königsberg. În: Mitteilungen des Instituts für Österreichische Geschichtsforschung, XXXII, 1, Innsbruch, 1912, 87-119, anexa 2, 108-110.23 Pesty Frigyes, A Sörény Bánság es Sörény vármegye története. Harmadik kötet (Oklevéltár I. Kötet). Budapest, 1878, doc. 55, 44-46.
-13-
pentru convingerile lor religioase. De mare preţ au fost lucrările semnate de medievistul Silviu Oţa, ca şi dialogul cu acesta pe
tema bogomilismului şi mai ales a urmelor arheologice lăsate de bogomili în sudul Banatului24. Pentru perioada stăpânirii otomane au fost binevenite notele de călătorie ale cărturarului turc
Evlia Celebi, acesta vede şi descrie Cataractele Sviniţei şi poposeşte la Tri Kule25. Sviniţa mai este amintită şi în lucrările medievistei Cristina Feneşan26, iar o orientare generală asupra epocii otomane ne-a oferit-o unul din volumele publicate de Ioan Haţeganu27, şi, în sfârşit, date despre mănăstirea din Sviniţa ni le-a pus la dispoziţie, prin lucrările sale, istoricul Dumitru Ţeicu28.
Şi studiul nostru asupra perioadei austriece din istoria Sviniţei a avut înaintaşi. De cadrul general al acestei epoci s-a ocupat un reputat istoric al Banatului: P. Drăgălina29, cu unele amănunte privitoare şi la satul nostru. Începuturile stăpânirii austriece au însemnat şi începuturile noului sat Sviniţa, mutat de pe vechiul său amplasament din apropierea Tri Kulelor. Asupra acestor împrejurări s-a aplecat istoricul Aurel Ţintă30.
Satul a apărut, pe noua sa poziţie, pe o hartă din 1723, pe care o socotim prima atestare documentară a noului sat Sviniţa. Conscripţia din 1743 cu detalii asupra satului şi averii locuitorilor a fost publicată de istoricul clujean Bujor Surdu, în 197031. Lucrările istoricului militar Liviu Groza din Caransebeş şi ale cercetătorului de la Viena Trinţu Măran32, ne-au edificat asupra Sviniţei grănicereşti, din vremea Regimentului vlaho-ilir, de asemenea, asupra confruntărilor militare din Banat, din Clisura Dunării mai ales, la care au participat şi grănicerii sviniceni. Acestea au fost ilustrate pe îndelete şi de Cronica Banatului, scrisă de preotul militar din Mehadia, Ioan Stoica de Haţeg33, participant la evenimente.
Istoria bisericii din Sviniţa, de la începuturile ei până astăzi, a fost obiectul de studiu al autorilor: Stevan Bugarski şi Ljubomir Stepanov34, precum şi a preotului Vasa Lupulovici35 din Reşiţa, biserica din Sviniţa nefiind neglijată nici de culegerea de documente ale Mitropoliei Banatului, îngrijită de istoricii I.D. Suciu şi Radu Constantinescu36.
De asemenea, începuturile învăţământului în Sviniţa, sunt marcate într-o istorie a învăţământului din Banat, semnată de Petru Radu şi Dimitrie Onciulescu37.
24 Ion Silviu Oţa, Mormintele bogomilice din sudul Banatului (secolele XII-XV). În: Arheologia medievală, II, 1998, Reşiţa, Editura Banatica, 1998, 113-118; Silviu Oţa, Les sepultures bogomiles de Vadu Anei. În: MINR. Cercetări arheologice, XIII, 2006, 309-332.25 Mustafa Ali Mehmet, Călători străini despre ţările române. VI, Evlia Celebi. Îngrijit de Mustafa Ali Mehmet. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976.26 Feneşan Cristina, Extracţia minieră în Banat în secolele XVI-XVII. În: Revista de Istorie, 40, 9, Bucuresti, 1987, 885–897.27 Ioan Haţegan, Cronologia Banatului-Vilayetul de Timişoara. Timişoara, Editura Banatul, 2005.28 Dumitru Ţeicu, Geografia ecleziastică a Banatului medieval. Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2007.29 P. Drăgălina, Din istoria Banatului Severin. Partea I-II-III. Caransebeş, 1899.30 Aurel Ţintă, Situaţia Banatului la cucerirea lui de către habsburgi. În: Studii de istorie a Banatului, Timişoara, 1969, 83-114.31 Bujor Surdu, Aspecte privitoare la situaţia Banatului în 1743. În: Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie, 1970, 7-47.32 Trinţu Măran, Liviu Groza, Documente vieneze referitoare la Banatul grăniceresc. 3. Lugoj, Editura Nagard, 2005.33 Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului. Studiu introductiv, ediţie, glosar şi indice de Damaschin Mioc. Ediţia a II-a revăzută. Timişoara, Editura Facla, 1981.34 Stevan Bugarski, Ljubomir Stepanov, Bisericile şi mănăstirile sîrbilor din România. Timişoara, Uniunea Sârbilor din România, 2010.35 Vasa Lupulovici, Srpski svie stenici i monasi Dunavske Klisure i Poliadie (în manuscris).36 I.D. Suciu, Radu Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului. Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 1980.37 Petru Radu, Dimitrie Onciulescu, Contribuţii la istoria dezvoltării învăţământului din Banat. Timişoara, Casa Corpului Didactic, 1976.
-14-
Cataractele şi-au păstrat sălbăticia până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dintodeauna acestea au creat mari dificultăţi navigatorilor, datorită stâncilor şi a curenţilor vijelioşi ai Dunarii. Asupra acestor aspecte ne-au lămurit inscripţiile romane din secolul I, când s-a încercat pentru prima oară temperarea Cataractelor. De asemenea, le-a descris şi Evlia Celebi, celebrul călător turc, căruia i s-au părut deosebit primejdioase şi care a lăsat posterităţii o descriere spectaculoasă a Cataractelor din secolul al XVII-lea.
La circa o sută de ani mai târziu, omul de cultură Francesco Griselini38 parcurge aproximativ acelaşi drum pe Dunăre şi este şi el, la rândul său, impresionat de monumentalitatea Cataractelor. Pe harta desenată de acesta apare şi Sviniţa.
A fost perioada când locuitorii Sviniţei au avut ca ocupaţie importantă trasul la edec al navelor ce doreau să urce cursul Dunării prin Cataracte. Etnologul Marcela Popilian39 din Craiova, într-una din lucrările din palmaresul ei ştiinţific, a avut buna inspiraţie să se aplece şi asupra acestei teme.
Decizia autorităţilor austriece şi europene de a crea un canal navigabil prin Cataractele din zona Sviniţei a fost urmată de lucrări de mare amploare, de la Iuţi până spre Drencova. Inginerul Th. Voiosu40 publică la 1958 o lucrare bine documentată asupra lucrărilor efectuate cu acel prilej, de un real folos pentru elaborarea acestui volum. Mai recent, profesorul Tudor Răţoi41, director al Arhivelor Naţionale Mehedinţi, a scos de sub tipar, în anul 2009, o culegere de documente relative la aceste construcţii din albia Dunării, marcând şi participarea şi sacrificiul svinicenilor pe aceste şantiere. Volumul al doilea al acestei culegeri de documente, apărut în 201142, întregeşte tabloul schiţat de primul.
Eroii Sviniţei, participanţi la primul şi al doilea război mondial şi căzuţi pe câmpul de luptă, au fost identificaţi şi studiaţi de Nicolaie Curici, coautor al acestui volum. Nicolaie Curici a folosit documente ale Arhivelor Naţionale Mehedinţi, precum şi registre din arhiva Primăriei Sviniţa şi a avut iniţiativa, de o valoare excepţională pentru sat, de a ridica, în centrul comunei, un monument pentru glorificarea martirilor, apărători ai cetăţii Zynicze (Sviniţa), la fel a celor care au luptat în Regimentul de graniţă vlaho-ilir şi de asemenea a celor din primul şi cel de-al doilea război mondial.
Pentru Sviniţa, statisticile demografice au fost publicate de un specialist în sociologia istoriei, Varga E. Arpád43, şi fiind cele mai complete şi pertinente, le-am acordat proritate.
Pentru perioada de după 1918, autorii au ales Dicţionarul Transilvaniei, Banatului şi a celorlalte teritorii alipite, semnat de C. Martinovici şi I. Istrati44 şi Anuarul „Socec” al României Mari din 192545, pentru a afla primele date consemnate, după ce Sviniţa, după cum era firesc, a fost inclusă în România întregită.
Istoricii Nicolae Chipurici şi Tudor Răţoi46, fostul şi respectiv, actualul director al Arhivelor Naţionale Mehedinţi au dezvăluit într-o culegere de documente şi un caz tipic de represiune comunistă
38 Francesco Griselini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei. Prefaţă, traducere şi note de Costin Feneşan. Timişoara, Editura Facla, 1984.39 Marcela Popilian, Trasul la edec în Clisura Dunării. În: Historica, I, 1970, 167-175.40 ing. Th. Voiosu, Contribuţii la studiul amenajării Dunării din punctul de vedere al navigaţiei, în sectorul Cataractelor şi al Porţilor de Fier. În: Revista transporturilor, 9, 1958, 391-396.41 Tudor Răţoi, Regimul Dunării la Porţile de Fier şi Cataracte (1891-1924). Documente, vol. I. Craiova, 2009.42 Tudor Răţoi, Regimul Dunării la Porţile de Fier şi Cataracte (1925-1930). Documente, vol. II. Craiova, 2011.43 Varga E. Arpád, E Kárpátokon túli megyékhez került települések etnikai (anyanielvi/nemzetiségi) adatai, 1850/ 1880-1992; www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002.htm; Varga E. Arpád, E Kárpátokon túli megyékhez került települések felekezeti etnikai (anyanielvi/nemzetiségi) adatai, 1850/1869-1992.44 C. Martinovici, I. Istrati, Dicţionarul Transilvaniei, Banatului şi a celorlalte teritorii alipite. Cluj, 1921.45 Anuarul „Socec” al României Mari, volumul II - 1925. Bucureşti, Editura „Socec & Co” S.A.46 Nicolae Chipurici, Tudor Răţoi, Rezistenţa anticomunistă din sud-vestul României. Opresiune şi rezistenţă. Documente. I.. Volum alcătuit de Nicolae Chipurici şi Tudor Răţoi. Craiova, Editura Alma, 2004.
-15-
la Sviniţa, iar Miodrag Milin şi Ljubomir Stepanov47 au ilustrat în cartea lor Sârbii din România în gologota Bărăganului şi cazul familiei Curici, deportată din Sviniţa.
Restul, capitolele 10 şi 11, au fost întocmite de Nicolaie Curici, pe baza documentelor din Arhivele Naţionale Mehedinţi, ale arhivei Primăriei Sviniţa şi ale documentaţiei existente în această instituţie.
47 Miodrag Milin, Ljubomir Stepanov, Sârbii din România în golgota Bărăganului. Traducere din limba sârbă Ivo Muncian, Ljubomir Stepanov. Timişoara, Uniunea Sârbilor din România, 2003.
-16-
2. ECOLOGIA
Cei 97 de km2 ai comunei, oferă ştiinţei un adevarat paradis geologic, geografic, vegetal, faunistic, climatic şi hidrologic48.
În cei 900 de ani de existenţă ai Sviniţei pe aceste meleaguri, cadrul natural a oferit condiţii de trai excepţionale locuitorilor şi, mai mult decât atât, a încurajat dezvoltarea caracterului autarhic al economiei locale, contextul natural oferind toate elementele necesare existenţei cotidiene.
Terasele de la Dunăre, devenite terenuri agricole, au permis cultivarea unei diversităţi de plante, şi dintre cele specifice feudalismului timpuriu şi mijlociu, dar şi dintre cele introduse ulterior, în epoca modernă.
Orientarea şi înclinarea spre sud a teraselor Dunării şi a întregului relief, precum şi compoziţia solurilor au favorizat cultivarea viţei de vie nobile, Sviniţa fiind - până la filoxera ce a lovit năpraznic estul Europei, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea - un centru viticol important, de renume european.
Zonele de abundenţă vegetală, au creat condiţii optime pentru creşterea vitelor, a oilor şi a caprelor, iar condiţiile climatice au favorizat dezvoltarea pomiculturii, ocupaţii ce au luat mari proporţii de-a lungul timpului.
Zonele din apropierea Dunării, cele de pe văile afluenţilor, dar mai ales zonele montane ale comunei au determinat diversificarea economiei locale. Acestea au constituit puncte însemnate în dezvoltarea creşterii animalelor, dar şi a unei agriculturi specifice zonelor înalte, în porţiuni de teren defrişat. Nu mai vorbim de păşuni, cu întinderile lor apreciabile, prezenţa acestora dând un impuls remarcabil creşterii animalelor.
Văile afluenţilor Dunării, cu apele lor repezi, au fost folosite din plin de localnici, şi pentru pescuit, dar şi pentru construirea morilor de apă, prezente în număr mare pe toate cursurile de apă.
Bogata vegetaţie meliferă, mai bogată decât în alte zone ale Clisurii Dunării, după cum au constatat botaniştii, a asigurat o bază solidă pentru dinamica stupăritului.
La toate acestea suntem obligaţi să adăugăm pescuitul. În epocile anterioare, înainte de construcţia barajului hidrocentralei de la Poţile de Fier, Cataractele Sviniţei au fost locuri binevenite pentru sturionii din Marea Neagră, care îşi depuneau aici icrele. Sturionii au constituit baza economică a populaţiei din cultura Lepenski Vir, din epipaleolitic şi neoliticul timpuriu, bază ce a oferit prosperitatea locuitorilor de atunci, din perioadele străvechi până în perioada contemporană a istoriei. Sviniţa a fost de-a lungul secolelor un punct piscicol faimos, tocmai pentru că a beneficiat de o bogăţie fabuloasă de peşte, datorată condiţiilor excepţionale dăruite de Cataracte.
Specialiştii au aflat după cercetări riguroase că pe întinsul comunei Sviniţa cresc şi vieţuiesc specii vegetale şi faunistice nemaiîntâlnite în alte zone ale ţării. Existenţa unora dintre acestea este determinată de aspectele climatice, cu remarcabile accente mediteraneene. Existenţa altora însă, e datorată exclusiv condiţiilor naturale specifice Sviniţei. Şi un fapt şi celălalt, dau o notă inedită acestui spaţiu geografic, fără analogii în zonele limitrofe.
48 Ca o curiozitate, dar şi pentru a avea o imagine mai limpede asupra suprafeţei comunei Sviniţa raportăm întinderea ei de 97 km2 la statul San Marino, cu cei 61 de km2 ai acestuia, la statul Monaco cu numai 2 km2 , la statul Nauru cu 22 de km2 , la statul Tuvalu cu 25 de km2.
-17-
Structurile geologice din Sviniţa sunt şi ele încurajatoare, mai ales pentru viitorul economic al comunităţii. Zăcămintele de uraniu şi antracit nu sunt epuizate. Contextul geologic semnalează prezenţa acestora în diferite puncte din perimetrul comunei, fapt bine cunoscut de ştiinţă şi nu numai. Zăcămintele aşteaptă momentul economic propice pentru a fi exploatate.
Rezervaţiile fosilifere, atât de bogate, cum puţine sunt în Europa, dau şi ele o notă aparte Sviniţei, asigurându-i celebritatea în lumea paleontologiei. Acestea trebuie păstrate, este desigur o mare obligaţie, dar, în acelaşi timp pot fi valorificate şi turistic.
Cercetările din antropologie efectuate la Sviniţa în 1968, sunt de o reală importanţă pentru cunoaşterea stării de sănătate a locuitorilor. Dar peste toate, ele au şi cea mai mare relevanţă pentru istoria comunităţii.
Rezultatele studiului antropologic relevă că această comunitate a svinicenilor este total deosebită de cele din jurul ei, că este unică în Clisura Dunării şi în Banat. Caracteristicile antropolgice ale svinicenilor dovedesc că grupul lor comunitar a venit de pe alte meleaguri, depărtate de zona în care se află acum, adăugându-se la celelalte argumente lingvistice, arheologice, istorice şi etnologice.
Ele ne edifică şi asupra unui accentuat caracter endogam, caracteristic comunităţii. Şi, în acelaşi timp, din studiul structurilor genetice efectuate de antropologi, găsim şi răspunsul la întrebarea, de ce endogamia nu a avut repercusiuni asupra sănătăţii locuitorilor. Desigur, un răspuns îl dă şi istoria, mai precis traseul evoluţiei istorice: fondul ancestral romanic, peste care s-a suprapus unul slav, ambele oferind svinicenilor o sănătate trainică.
Revenind la caracterul autarhic al economiei locale, trebuie să adăugăm că din studiul ecologiei constatăm polivalenţa cadrului natural. Această polivalenţă are capacitatea de a susţine existenţa umană în toate aspecte ei. Hrana a fost furnizată de spaţiile agricole, de livezi, de creşterea vitelor, a porcilor, de fructele de pădure, de produsele din miere, de peşte şi altele. Îmbrăcămintea era confecţionată în sat, la războaiele mânuite de femei pricepute, folosind lâna şi alte produse potrivite acestei îndeletniciri. Încălţămintea tradiţională era prelucrată din piele de animale. Produsele din exteriorul comunităţii au pătruns mult mai târziu şi pentru a înţelege istoria Sviniţei, derulată de-a lungul secolelor, trebuie să avem în vedere şi această caracteristică.
Endogamia şi caracterul autarhic au fost două aspecte ale existenţei svinicenilor. Ambele au constituit temelia puternică pe care s-a format şi s-a păstrat până azi limba vorbită de locuitori.
2.1 Geologia
Judecând din punct de vedere geologic, teritoriul comunei Sviniţa s-a format în decursul unor străvechi ere din istoria Pământului. Comuna se află pe roci vechi de 300-250 de milioane de ani, din erele geologice carbonian şi permian.
Geologii au stabilit că de la intrarea Dunării în comună până în punctul Sviniţa veche (Starono Selo) şi în adâncimea teritoriului, până dincolo de limita nordică a comunei, baza pe care se sprijină solul s-a născut în era permian, menţionată mai sus.
Peste rocile din permian, s-au suprapus straturi din jurasic (cu o vechime de 200-150 de milioane de ani) şi din cretacicul inferior (150-100 milioane de ani), formând pe teritoriul comunei mai multe depozite geologice49.
Primele două sunt şi cele ce furnizează ştiinţei două puncte fosilifere: pe ogaşul Saraorschi (Saraorski Vagaš) şi ogaşul Ţiganilor (Tiganski Văgaš). Aceste depozite din jurasic sunt situate la 49 Muthihac 1972, cartograma II. În: ACPF, 20.
-18-
limita sudică a Munţilor Almăjului, în apropierea Dunării: prima la 3 kilometri amonte de satul Sviniţa, în punctul Greben (Ceardak), a doua de la ogaşul Ţiganilor, din satul Sviniţa până la Tri Kule.
În partea de est a comunei, pe cursul afluentului Iuţi (Ljuti), zona este formată din roci eruptive, rezultate ale unei activităţi vulcanice ce a avut loc înainte de procesul de formare a munţilor (preorogenă).
Sunt binecunoscute în literatura geologică gabrourile de la Iuţi50. Aceste gabrouri sunt roci magmatice, formate în urma răcirii lavei vulcanice, cristalizate şi utilizate azi în construcţii.
Merită a fi rememorate aici câteva puncte din comuna Sviniţa de cel mai mare interes geologic. Munteana-Dumbrăviţa. Aici, datorită eroziunii solului, s-a creat o situaţie, considerată de
specialişti, ca fiind una din cele mai interesante din Clisura Dunării. Secvenţa geologică începe cu roci din permianul inferior (cu 299-285 de miloane de ani în urmă), apoi din jurasicul superior şi mijlociu, rocile din aceste ere geologice generând un deal abrupt, situat de-a lungul Dunării. Acesta este locul unde, în anul 1870, celebrul paleontolog U. Schloembach a căzut şi a murit în timp ce culegea fosile. Zona oferă aşadar şi un depozit fosilifer din jurasic51 .
Trescavăţ (Treskovăc). Vârful Trescavăţ are o înălţime de 617 m (Planşa 8). Este un neck vulcanic (gât vulcanic) datat de specialişti în permianul inferior (cu 299-285 de miloane de ani în urmă). Formaţiunea de Trescavăţ, astfel denumită de geologi, are pe lângă tuf vulcanic şi gresii şi conglomerate, de asemenea, argile roşii şi negre. Neckul vulcanic de la Trescavăţ a fost generat de porfire cuarţifere. Acest gât de porfire este foarte bine exprimat morfologic şi având un caracter spectaculos, este vizibil de pe ambele maluri ale Dunării. Neckul vulcanic este parţial înconjurat de sedimente din jurasicul inferior (155-145 de miloane de ani)52.
Cucuiova (Kukujova). Complexul de straturi de roci specifice acestui loc, cunoscut în literatura geologică sub numele de formaţiunea Cucuiova, este vechi. Formaţiunea este datată la sfârşitul erei geologice a carboniferului - începutul permianului (325-285 milioane de ani), iar straturile sunt compuse din gresii, conglomerate, argile şi cărbuni (antraciţi), aceştia din urmă fiind exploataţi în trecut la Cucuiova şi la Povalina53.
Staricea (Stariča). Pe acest afluent al Dunării, se găsesc la suprafaţă straturi de porfire cuarţifere din permian. Literatura geologică consideră aceste porfire ca fiind impresionante, cu vârfurile lor proeminente şi vălurite54. Porfirele cuarţifere de aici, conform unor autori, au pătruns şi în albia Dunării, formând cataractele de la Tachtalia Mare şi Tachtalia Mică55.
Ieleşeva (Jeleševa). De-a lungul văii afluentului Ieleşeva există, bine păstrate, straturile de roci din permian, rezultate ale unei activităţi vulcanice. Aceste straturi din permianul inferior (din urmă cu 299-285 milioane de ani) conţin uraniu. După al doilea război mondial, în anii ́ 50, societatea Sovrom Uraniu a deschis aici o exploatare minieră, exploatare continuată de Întreprinderea Minieră Banatul, la Ciudanoviţa56.
Ogaşul Roşu (Črveni Văgaš). Aici straturile roşii din permian sunt la suprafaţă şi culoarea lor, roşie, a inspirat şi denumirea cursului de apă57.
Povalina. Întocmai ca formaţiunea de Trescavăţ, straturile conţin gresii, conglomerate, argile roşii şi negre şi tuf vulcanic. Aici a existat un punct de extracţie a antracitului, zăcământ păstrat din
50 Muthihac 1972. În: ACPF, 135.51 Popa 2003a, 4.52 Popa 2003, 4; Popa 2003a, 5.53 Popa 2003, 4; Popa 2003a, 5.54 Popa 2003a, 5.55 Popa 2003a, 6.56 Popa 2003a, 6.57 Popa 2003a, 5.
-19-
carboniferul superior58. Iardumovacia-Boştiţa Mare (Jardumovača-Velika Boštica). Între cei doi afluenţi ai Dunării,
sunt depuneri geologice din jurasic până în cretacicul inferior (cu o vechime între 200-140 de milioane de ani)59.
Cioaca Borii (Borina Čoka). Depunerile succesive din jurasicul inferior denumite straturile de Cioaca Borii, se găsesc la suprafaţă la Zelişte, Veligan şi Cioaca Borii (Planşa 7)60.
Rezervaţii fosilifere. Sunt două puncte cunoscute, de notorietate internaţională, de mare valoare pentru ştiinţă, ştiute din vechime de literatura geologică.
Cel mai bogat dintre acestea se găseşte la Greben, pe cursul inferior al ogaşului Saraorschi (Saraorski Văgaš), unde se întâlnesc depozite din toate perioadele jurasicului, de la jurasicul inferior la cel superior. Se găsesc amoniţi, moluşte cefalopode acoperite de o cochilie. Literatura geologică conţine denumirile exacte ale acestora, pe care nu le mai transcriem aici. Deosebit de importante sunt calcarele din jurasicul superior, care oferă o mare diversitate din aceşti amoniţi.
Al doilea punct de mare interes se află pe cursul inferior al ogaşului Ţiganschi (Ciganski Văgaš). Pe un perimetru de 5 ha, s-au descoperit mai multe nivele fosilifere. Cele trei nivele acoperă întreaga perioadă a jurasicului, de la cel inferior la cel superior. De asemenea, în acest punct s-a păstrat o bogată faună de amoniţi61.
2.2 Geografia
Comuna Sviniţa se găseşte pe malul nordic al Dunării, în punctul cel mai sudic al provinciei istorice Banat. Conform împărţirii administrativ-teritoriale din 1967, a fost desprinsă din regiunea Banat şi inclusă în judeţul Mehedinţi.
Este situată la limita sud-vestică a acestuia, în locul unde Dunărea intră în judeţul Mehedinţi, la Munteana-Piatra Lungă, învecinându-se cu judeţul Caraş Severin, comuna Berzasca, iar la est cu comuna Dubova din acelaşi judeţ Mehedinţi (Fig.1; Harta comunei Sviniţa).
Comuna Sviniţa se găseşte pe un versant sudic Munţilor Almăjului, având altitudini ce variază pe o scară de 848 de metri, diferenţa fiind între cei circa 68 de metri ai Dunării şi cei 916 de metri ai vârfului Kopriva62 .
Cursul Dunării este în prezent la 68,5 de m altitudine şi limitează perimetrul comunei la sud-est, sud şi sud-vest.
Reşedinţa comunei, satul Sviniţa, este situată la 44°30’ latitudine nordică şi 22°06’ longitudine estică63.
Punctul din extremitatea sudică a comunei are următoarele coordonate: 44°28’46.44” N, 22°08’29.82” E64.
58 Popa 2003, 6.59 Popa 2003, 6.60 Popa 2003. 4.61 Puşcariu, Toniuc 1972, 176; cf. şi cartograma XLV. În: ACPF, 63.62 Mihai Iancu, cartograma IV. În: ACPF, 22.63 MDEJM, 544.64 cf. Google Earth, pe suport electronic.
-20-
2.2.1 Hidrologia
Formarea Clisurii Dunării şi implicit a cursului Dunării la Sviniţa, este un proces mult mai tânăr decât fenomenele geologice discutate anterior. Între permian, jurasic şi cretacicul inferior, constatate pe teritoriul comunei Sviniţa, şi formarea Dunării este o distanţă uriaşă în timp. Procesele geologice încep la Sviniţa în urmă cu 299 milioane de ani şi se încheie în urmă cu 130 de milioane de ani. Până la apariţia Dunării vor mai trece încă circa 100 de milioane de ani, dată la care structura geologică a comunei este deja formată.
Sunt în circulaţie ştiinţifică mai multe teorii referitoare la formarea cursului Dunării în Clisura Dunării65.
Aşadar, în urmă cu circa 22 de milioane de ani, în perioadele geologice premiocen şi miocen, Dunărea la Sviniţa şi în Clisura Dunării era doar o strâmtoare. Aceasta făcea legătura între Marea Panonică la vest şi Marea Pontică la est. La finele pliocenului şi începutul cuaternarului (pe parcursul a circa 2 milioane de ani) vechea strâmtoare se modelează ca fluviu, curgând în direcţia actuală, prin defileul Clisurii Dunării, care de atunci are conformaţia actuală66.
La Sviniţa, reţeaua hidrografică de suprafaţă şi subterană este foarte bogată. Reţeaua hidrografică de suprafaţă este ilustrată de afluenţii Dunării, dintre care cei mai importanţi, din amonte în aval, sunt: Ieleşeva (Jeleševa), Staricea (Stariča), Povalina, Ţiganschi Ogaş (Ciganski Vagaš), Vodenicichi Ogaş (Vodenički Vagaš) Murgucev Ogaş (Murgučel Vagaš), Iardumovacea (Jardumovača), Baştiţa Mare (Bastica Velika), Baştiţa Mică (Baštica Malana), Ogaşul Roşu (Črveni Vagaš), Ogaşul Satului (Selski Vagaš), Iuţi (Ljuti).
De asemenea, reţeaua hidrografică subterană este ilustrată de nenumăratele izvoare, consemnate şi în toponimii. 17 izvoare cu debit bogat se află pe lista de toponime din comuna Sviniţa, după cum urmează: Kládănăc na Grében, na Mártino Polóšte, na Górnji Bígar, u Čertég, u Izvóre, u Kóšnište kod Láze, u Liparétinu, u Pólinske Poljáne, u Solíla, u Súvono Búče, za Kukujóvu, Kládenăc,
65 Circulă în literatura de specialitate diferite ipoteze referitoare la formarea defileului dunărean: ipoteza fracturilor, ipoteza revărsării lacului Panonic în lacul Pontic, ipoteza captării şi a antecedenţei. Enumerarea lor, dar şi bibliografia corespunzătoare fiecărei ipoteze se poate consulta în A. Banu, Reţeaua hidrografică. În: ACPF, 144, notele 1,2,3,4.66 Banu 1967,17-18; Banu 1972, 144-145.