Lăcomie, obezitate și dependențe alimentare în antichitate și în perioada

contemporană.

Înțelegerea modului cum este definit excesul alimentar într-o anumită perioadă este un mijloc

prin care putem să determinăm care este idealul corporal într-o anumită perioadă și modul

cum societăți diferite își construiesc principii și norme prin care să se definească sănătatea

fizică și morală. De asemenea, în demersul nostru încercăm să identificăm și factorii care au

influențat aceste excese și modul cum le-au perceput contemporanii.

Având în vedere interesele mele și ale colegei mele eu voi analiza modul cum erau definite și

văzute excesele alimentare și dependențele în antichitatea clasică greco-romană iar colega

mea va analiza excese și dependențe alimentare în societatea contemporană.

Pentru început aș vrea să vorbesc despre obiceiurile alimentare ale greco-romanilor. Deși

dovezile arheologice nu oferă foarte multe date iar cele literare vorbesc în special de meniul

elitelor. Totuși, analizând toate aceste date cât și resursele pe care le poate oferi spațiul

mediteraneean se poate face o idee despre modul cum arăta meniul pentru greco-romani din

epoca fierului.

În urma analizei datelor osteologice și prin observația că statura grecilor, una scundă, s-a

stabilit că dieta grecilor era în special una vegetală, suplimentele de carne fiind rezerve

calorice: capre, oi sau porci. Aceștia mai consumau și o mare varietate de fructe de mare și de

pește.

În Roma republicană avem o dietă bazată în special pe cereale, legume, o gamă largă de

fructe, nuci, semințe, vegetale și o cantitate redusă de carne. Odată cu extinderea imperiului

meniul începe să se extindă pentru că soldații și coloniștii sunt nevoiți să trăiască într-un alt

mediu. Coloniștii încep să preia modelul alimentar la teritoriilor cucerite combinându-l cu cel

roman. Extinderea rețelei comerciale reduce diferențele în ceea ce privește meniul roman care

începe să fie cât mai variat și mai extravagant după cum critică romanii tradiționaliști și

stoicii.1

Atât elitele grecești cât și cele romane organizau mese festine comensuale numite

symposionu-ri. Aici își etalau bogățiile și puterea financiară având ca invitați un număr mai

mic sau mai mare de invitați. Symposion semnifica ”băutura în comun” ce urma după masa de

seară, deipnon.

Termenul se întâlnește pentru prima oară la Theagnis și apoi la Pindar, dar o descriere a

ospețelor grecești o avem încă de la Homer. Mai târziu deipnon și symposion au ajuns să

desemneze același lucru.

Aveau loc symposioane cu ocazia unor evenimente importante din viață precum căsătorii,

victorii sau doar o simplă etalare a bogăției. De obicei, participau la symposion toți cei care

luaseră parte la deipnon, cu excepția femeilor și a copiilor. Erau situații când persoanele

respectabile părăseau sala și puteau participa și persoane care nu luaseră parte la deipnon.

La terminarea deipnonului avea loc o ceremonie care consta în gustarea unui înghițituri de vin

neamestecat în cinstea lui Zeus. Se intinau cântece și se puneau cununi pe capul convivilor și

li se ungea deseori părul cu parfumuri. Exista de asemenea obiceiul să fie ales un simposiarh-

un fel de rege al simposionului care se ocupa de fixa mai întâi cantitatea de vin care se

amesteca în vin. Se puneau de obicei- trei măsuri de apă și una de vin. Apa putea fi caldă sau

rece. Se putea pune și gheață în apă.

Amestecul se realiza într-un crater și mesenii erau seriviți în cyathos(un fel de cești) de către

sclavi. Simposiarhul fixa și numărul de cyathos pe care trebuia să-l bea fiecare. Trebuia să se

bea totul dintr-o dată astfel cel care nu bea era obligat să danseze dezbrăcat, fie să facă

înconjurul mesei purtând în brațe cântăreața din flaut, un chel era obligat să se pieptene, un

șchiop să sară.

Drept divertisment puteau fi ascultate cântărețele din flaut sau din harpă, dansuri cu acrobații,

uneori dansau chiar convivii, cântece de pahar( scolion). Ospățul lua sfârșit în zori.

Despre symposionurile greco-romane au scris Platon și Xenophon, Convivium. Primul

prezintă symposioane unde se purtau discuții filozofice despre dragoste. Al doilea prezenta

imaginea unui simpozion în care participanții se distrau animați de cântărețele din flaut.

1 Antonio Leda Matalas, Vassili Stavrinos, Antonis Lampelas, Mediterranean Diet. Constituents and Health Promotion, CR Press, London, 2001, pp. 21-24

Cea mai completă descriere a symposioanelor antice o oferă Athenaios în Ospețele

înțelepților în care prezintă desfășurarea unui festin la care ia parte. Cu această ocazie

vorbește și despre obiceiurile alimentare și de distracție a elitelor, meniu, excese alimentare și

muzică.

Ideea proporționalității corpului, a unei alimentații corespunzătoare, a exceselor și apetitului

pentru mâncare sunt teme abordate de autorii antici precum: filozofii stoici și epicurei, Platon(

dialogul cu Timaios sau Ospățul-Convivium), Aristotel (Etica Nicomahică),

Xenophon(Ospățul), Athenaios (Ospățul înțelepților).Legile lui Philon, Institutele lui Ioan

Cassian.

Primii ilustrează mai mult dialogurile filozofice și principii filozofice precum moderația,

plăcerea sau conviețuirea pe când Athenaios- este, consider eu, un mai bun enciclopedist

evidențiind toate aspectele care țin de alimentația clasică greco-romană. El prezintă

symposioane la care a participat ilustrând toate aspectele care țin de desfășurarea acestor

ospețe, obiceiuri culinare, excese alimentare- gurmanzi, distracție, muzică cât și obiceiuri

alimentare la diferite populații: greci, romani, celți, perși, sciți, traci, egipteni. Cu toții pun

accentul pe un aspect fundamental anume obezitatea este văzută ca o boală, nu atât

fizică cât morală, o lipsă de disciplină personală și este pusă mai ales în asociere cu

lăcomia.

Pe lângă aceștia mai sunt și filozofi care dezvoltă o pseudo-știință cea a Physionomiei care

asociază trăsăturilor corpului trăsături ale caracterului. Este cazul tratatelor de fizionomie

ale lui Pseudo-Aristotel, Polemon cât și mulți alți biografi ai antichității, printre care și

Suetoniu în ”Viețile celor 12 cezari”.

”The creators of our race . . . knew that our gluttony would lead us to consume much more

than the moderate amount we needed.” Plato, Timaeus, trans. Donald J. Zeyl (Indianapolis,

IN: Hackett Publishing, 2000), 72e

În dialogul Timaios, Platon împarte corpul uman în două în funcție de două nevoi: una

rațională, a dorinței de a dobândi înțelepciunea, și una irațională, aceea de a se hrăni.

Stomacul se afla în partea irațională, animalică, fiind văzut ca o parte non-masculină,

irațională care determină la lipsă de moderație și chiar lăcomie. De asemenea, pentru Platon,

proporția perfectă o reprezintă armonia dintre cele două părți ale corpului.2

2 Susan Hill, Eating in Excess. The Meaning of Gluttony and Fat Boby in Ancient World, Preager Series of Ancient World, Preager, 2011, pp. 45-50

Now in the natural appetites few people go wrong, and that in only one direction, namely

excess. Aristotle, Nicomachean Ethics, trans. Martin Ostwald, Library of Liberal Arts (Upper

Saddle River, NJ: Prentice Hall, 1962), 1118b.

În Etica Nicomahică, Aristotel vorbește despre virtuți și vicii. Omul virtuos este și omul

moderat în alegeri și inclusiv în obiceiurile alimentare. Omul care consumă în exces este un

om vicios. Aristotel se ocupă de un viciu în special, care depășește ideea de lăcomie ci devine

chiar o dependență, o subjugare a raționalului în detrimentul consumului irațional, anume

viciul vinului.3

”if appetite and desire do not obey and do not subject themselves to the ruling element, they

will go far astray. For the desire for pleasure is insatiable in a senseless creature and knows

no bounds, and the active gratifi cation of appetite will increase the appetite with which we

were born, and if the appetites are great and intense, they push aside the power of

reasoning.” Aristotle, Nicomachean Ethics, 119b, trans. Martin Ostwald, Library of Liberal

Arts (Upper Saddle River, NJ: Prentice Hall, 1962).

Fizionomiștii sunt cei care încearcă să dea o definiție mai clară a lăcomiei care, în multe

cazuri poate fi asociată cu obezitatea.

Astfel, Polemon în Physionomia asociază aspectul corpul, adică trăsăturile stomacului cu

anumite trăsături ale persoanei: înțelepciunea, dar și lăcomia, viclenia, etc.

Thinness and fineness of the stomach is an indication of a healthy intellect, magnanimity, and

enthusiasm. Excessive emaciation and thinness of the stomach is an indication of boldness,

wickedness of intellect, and gluttony. Largeness of the stomach and great fl eshiness,

especially if it has softness and droop, indicates much movement, drunkenness, and love of

sexual intercourse. If it is very fleshy and strong, twhen the stomach is large and congested

with fl esh which is soft and hanging, it indicates a man without sense who is drunken and

intemperate and dedicated to luxury and sex. If the fl esh is excessive but solid, it reveals a

malevolent man who devises evils. If the stomach has an excessive recess, as if it were empty,

it indicates a timid, malicious and greedy man. A stomach which is considerably softer and

pressed in shows manliness of mind and magnificencehat indicates wickedness of deeds,

malice, deceit, cunning and lack of intellect. Robert Hoyland, trans., “The Leiden Polemon,”

3 Ibidem, pp. 62-65

in Seeing the Face, Seeing the Soul: Polemon’s Physiognomy from Classical Antiquity to

Medieval Islam, ed. Simon Swain (Oxford: Oxford University Press, 2007), 405.4

Dependențe alimentare.

Mâncarea este o importantă sursă de nutrienți și energie necesare pentru supraviețuire,

creștere și reproducere. Deci teoretic, suntem dependenți funcțional de mâncare.5 Dependența

alimentară se manifestă prin dorință de irațională de a mânca neîncetat fiind întâlnită mai ales

în cazul persoanelor care suferă de obezitate.

Cauzele dependenței alimentare sunt: disponibilitatea unor mari cantități de reurse, modificări

neurochimice care determină modificări comportamentale, un super stimul care induce dorința

de a consuma un anumit tip de gust. 6 Din preistorie, principala preocupare a oamenilor a fost

aceea de a găsi hrană pentru a-și asigura supraviețuirea și a se evita foametea, care reprezenta

un fapt real după cum o dovedește și descoperirile arheologice.

Odată cu inventarea agriculturii, în neolitic, omul începe să-și depoziteze alimentele și începe

să-și creeze astfel resurse păstrând surplusul pentru perioadele de foamete.

Dependențele alimentare apar odată cu strângerea a suficiente resurse pentru a avea sursplus

de resurse. Pentru lumea antică, dependențele alimentare apar mai ales în cazul elitelor și ele

sunt legate de ceea ce Peter Garnsney le numește ”alimente de prestigiu”. Pentru lumea greco-

romană alimtentele de prestigiu sunt carnea și vinul.7

A mânca doar carne era de neacceptat în viziunea romanilor. Principala atribuție a cărnii era

aceea de aliment folosit în sacrificiile în cinstea zeilor. Dar ea era și un element care sublinia

puterea și prestigiul. În cadrul alegerilor era frecventă împărțirea de carne pentru oamenii de

rând.

4 Ibidem, p. 775 Serge Ahmed, Nicole M. Avena, Kent C. Berridge, Ashley Gearhardt, and Karyn Guillem, Food Addiction, in Pfaff, Neuroscience in the 21st Century, Springer Science and Business Media, LLS, 2012, p. 26 Ibidem, pp. 4-57 Peter Garsney, Food and Society in Classical Antiquity, Key Themes in Ancient History, Cambridge University Press, 1999, pp. 122-127

În ceea ce privește excesul sau mai bine spus dependența de carne este cazul împăratului

roman Maximin Tracul care, după cum ne spune autorul Historiei Augusta, consuma numai

carne între 4 și 6 kg. Acest comportament era considerat unul incacceptabil, unul animalic.8

Societatea romană a încercat să și reglementeze consumul moderat de hrană. De exemplu, în

161 a. Chr, Senatul roman a emis lex Fannia prin care interzicea care interzicea consumarea

altor păsări în afară de găini- și acestea nu trebuiau să nu fie foarte grase (Pliniu, Istoria

naturală, 10.140).9

Medicii antici au încercat să recomande tratamente pentru tratarea obezității. Astfel, Hipocrate

recomandă: - ”Persoanele grase trebuie să facă exerciții pe stomacul gol și să ia loc să

mânânce fără a respira. Trebuie să-și țină respirația pentru mult timp. Înainte de a mânca ei

trebuie să bea puțin vin diluat, nici prea rece, și carnea trebuie să fie spălată cu susan .

Carnea trebuie să fie într-o cantitate tot mai mică. Trebuie să ia o singură masă pe zi, să facă

plimbări fără a face băi, să doarmă pe paturi tari și să poarte cât mai puține haine posibil.”

(Hipocrates, IV.4, Natura umană).

Galenus a descris un tratament pt obezitate dar oferă puține indicații în ceea ce privește dieta.

- ”Alergare, masaj , și apoi, după o baie inițială, se face o a doua baie și se ia o masă

conținânt puține nutrimente, atât cât să fie distribuite în tot corpul”, Galen, De Sanitate

Tuenda, 6.8

Paul din Egina recomandă un regim alimentar strict pentru a reduce obezitatea:

- ”Când corpul ajunge la un anumit grad de obezitate, ea trebuie dată jos prin exerciții

active și un regim care să atenueze depunerea. Sărurile extrase din ”viper” arsă reduc

îngrășarea. Corpul poate fi redus în volum prin ungerea cu ulei ars coținând semințe de

dovleac sălbatic.

În primul rând nu trebuie să se ia masa imediat după ce s-a făcut baia, în schimb trebuie să se

pună la somn pentru o perioadă scurtă de timp. La masă se pot lua pentru început boabe

subțiri de struguri. O cantitate mică de hrană trebuie să fie luată pentru a se ajunge la

proporțiile dorite. Ar fi cel mai bine ca pacienții să ia o singură masă pe zi. (Paul din Aegina,

Epitome, 1.57)10

8 SHA, IV, 1-49 Peter Garnsey, op.cit, p.12510 Matalas, Stavrinos, Lampelas, op. cit, pp. 20-22

Bibliografie.

1. Athenaios din Naucratis, traducere de Nicolae Barnu, Ospățul înțelepților, Meridiane,

București, 1967

2. Avena Ahmed, Gerhardt Beerdidge, Food Addiction, în Daniel Pfaff, Neuroscience in

21th Century, Los Angeles, 2012, pp. 110-145

3. Garnsey Peter, Food an Society in Ancient World, Key Themes in Ancient World,

Cambridge University Press, 1999

4. Hill Susan, Eating to Excess. The Meaning of Gluttony and Fat Boby in Ancient

World, Key Themes in Ancient World, Preager Series in Ancient World, Preager,

London, 2011

5. Matalas Antonia Leda, Stavrinos Vassili, Zampelas Antonis, The Mediterranean Diet.

Constituents and Health Promotion, CRC Press, 2011