Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău

REFERATla Educația Civică

Tema: „Viața și conflictul de valori: Eugenetica – izvoare și evoluție.

Aspecte bioetice. ”

Au elaborat :

Platon V.

Gudumac E.

Chiperi A.

Țugui C.

Botnari D.

Modruci N.

Chișinău 2015

Eugenism

"Eugenismul este auto-controlul evoluţiei umane": Logo de la cel de-al doilea Congres

Internaţional de Eugenie, 1921, înfăţişând un copac care uneşte mai multe zone.

Eugenia, denumită și eugenism, este o teorie socială care susține îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție. Scopurile declarate sunt acelea de a crea oameni mai sănătoși, mai inteligenți, economisirea resurselor societății și curmarea suferinței umane. Metodele inițiale de atingere a acestor scopuri se bazau pe alimentație selectivă, dar cele moderne se concentrează pe controale parentale, analizele fetușilor, consiliere genetică, controlul sarcinilor, fertilizare in vitro și inginerie genetică.

Criticii susțin că eugenia este imorală, și că este o pseudoștiință. Istoric, eugenia s-a folosit ca justificare pentru măsuri coercitive discriminatorii susținute de anumite state, precum sterilizare forțată a persoanelor cu defecte genetice, omorârea persoanelor cu afecțiuni grave, și chiar, în anumite cazuri, genocid asupra raselor privite ca inferioare.

Criticii susțin că eugenia este imorală, și că este o pseudoștiință.

Istoric, eugenia s-a folosit ca justificare pentru măsuri coercitive discriminatorii susținute de anumite state, precum sterilizare forțată a persoanelor cu defecte genetice, omorârea persoanelor cu afecțiuni grave, și chiar, în anumite cazuri, genocid asupra raselor privite ca inferioare.

Care este viitorul eugeniei?

Imaginaţi-vă o lume în care oamenii nu se îmbolnăvesc niciodată. Ei sunt bine făcuţi, rezistenţi şi au capacităţi intelectuale deosebite. Este o lume pe care o poate propune eugenia.

Mulţi vor da nemulţumiţi din cap, pentru că este o teorie care preconizează ameliorarea populaţiei umane prin măsuri genetice a fost folosită de Germania nazistă. Naziştii au folosit eugenia pentru justificarea „superiorităţii şi perfecţiunii” unei rase. Din această cauză, mulţi savanţi au renunţat la ideile eugenetice şi ştiinţa a stagnat.

Însă totul se schimbă. Avem oare nevoie de această ştiinţă? Eugenetica are un viitor? Psihologul Irina Lukianova relatează: „Natura umană este de aşa natură, încât tinde să ajungă la un ideal. Ce este eugenetica în sensul profund al cuvântului? Este dorinţa subconştientă a omului de a deveni perfect, fără cusur”.

Cel puţin de a deveni sănătos. Nu este nici un secret faptul că ultimul secol a fost marcat de un progres al medicinii. Mai demult, oamenii care sufereau de anomali genetice şi boli grave, nu ajungeau la vârsta maturităţii sexuale şi, astfel, nu puteau transmite genele lor viitoarelor generaţii. În prezent, odată cu dezvoltarea farmaceuticii, programul de selecţie naturală începe să dea greş. Pe de o parte, media de viaţă a crescut cu circa 30-40 de ani. În acelaşi timp, a crescut riscul transmiterii bolilor genetice.În prezent, eugenia este utilizată în mod tradiţional la consultaţiile femeilor gravide în ceea ce priveşte stabilirea mutaţiilor genetice ale fătului. Se dezvoltă intens terapia genetică, o nouă ramură a medicinii care prevede căutarea şi tratarea bolilor ereditare ale genomului embrionului. Deocamdată, în multe ţări este interzisă modificarea genetică a celulelor embrionului. Dacă în viitor, această interdicţie va fi ridicată, acest lucru poate duce la discriminarea unor oameni în detrimentul altora, menţionează Irina Lukianova.

„Este important să înţelegem că lumea este minunată în diversitatea sa. Bineînţeles, bolile nu aduc nimănui fericire, însă aceasta nu înseamnă că oamenii cu anumite dizabilităţi şi boli genetice nu au dreptul la viaţă? Un om orb poate să fie un mare muzician. Câţi asemenea oameni putem pierde dacă vom începe „să facem curăţenie”? Are eugenetica viitor? Îmi permit să las această întrebare deschisă”.

Eugenismul ca „drept al omului”

În fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au ajuns în ultima perioadă mai multe cazuri îngrijorătoare, care privesc refuzul unor state de a permite practici eugenetice, precum diagnosticul de preimplantare [1] sau avortul în caz de Sindrom Down [2].

Acest din urmă caz, aflat încă în instrumentare, prezintă un interes deosebit. O mamă s-a adresat Curții, reclamând faptul că nu i-a fost posibil să își avorteze fetița, afectată de Trisomia 21. În particular, ea reclamă că medicul a neglijat obligația de a-i prescrie un test de screening pentru această anomalie genetică. Acuzând o legătură directă între absența testării și nașterea fiicei sale cu Sindromul Down, reclamanta pretinde că i s-ar fi violat dreptul la respectarea vieții private, viață privată care include – conform persoanei în cauză! – dreptul de a decide în legătură cu avortarea propriului copil. Nota bene, în acest caz este vorba despre un avort efectuat dincolo de limita legală pentru avortul „la cerere”, întrucât sindromul Down poate fi diagnosticat cu precizie abia după săptămâna 20 de sarcină. Pe scurt, Curtea este solicitată să răspundă  la întrebarea dacă eugenia este sau nu un „drept al omului”.

Pretenția reclamantei, Kristine Kruzmane (Letonia), poate părea nebunească. Însă Curtea n-a apreciat-o ca atare, din moment ce nu a respins aplicația ca ne-eligibilă sau pentru abuzul de drepturi – conform Convenției Europene a Drepturilor Omului (care guvernează funcționarea CEDO), nimeni nu poate folosi drepturile garantate pentru a încerca abolirea sau restrângerea acelor drepturi. Avocații Centrului European pentru Lege și Justiție, organizație care intervine frecvent ca terță parte în diferite cauze la instanța europeană, consideră [3] cazul Kruzmane și altele de același fel ca „strategice” în încercarea de a impune un „drept” la avortul eugenetic. Lucrurile par a fi ajuns la punctul în care eugenia poate să devină, la fel ca avortul în sine, un fapt normal din punct de vedere social. Cei care vor vedea încă în acest act o barbarie nedemnă de umanitate vor fi tot mai puțini.

Dar ce este eugenia?

Eugenismul sau eugenia este o teorie socială care susține „îmbunătățirea” speciei umane prin intervenție expresă, mai exact prin inginerie socială și manipulare genetică. Scopurile sale declarate sunt, aparent, nobile: oameni mai sănătoși și mai inteligenți, mai puțină suferință și economisirea resurselor societății și a resurselor naturale.Inițial, metodele de atingere a acestor deziderate s-au bazat pe segregarea, izolarea, sterilizarea (forțată de cele mai multe ori) și eliminarea fizică a persoanelor dizabile iar, în cazuri extreme precum Holocaustul (și nu doar!), la genocid contra unor etnii „inferioare”.

Nu este aici locul unei istorii a eugenismului, dar aș vrea să adaug că acesta este strâns legat, prin așa-numitul „darwinism social” de teoria evoluției, care pretinde că omul este produsul întâmplării și al unei lupte oarbe pentru supremație. Da, de teoria evoluției – dacă nu așa cum a consacrat-o Ch. Darwin, cel puțin în forma avocațiată de numeroșii săi fideli, precum Leonard Darwin (fiul), Winston Churchill (chiar el!), Auguste Forel, celebrul patolog elvețian sau Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului…

La fel de evidente sunt legăturile între eugenism și utilitarism (sau pragmatism), teorie etică bazată pe filosofia empiristă a şcolii anglo-saxone (John Stuart Mill și Jeremy Bentham) ce urmăreşte obţinerea maximului de fericire – înţeleasă ca bunăstare economică şi materială – cu minimum de suferinţă. Etica utilitaristă este o etică a eficienţei: „The end justify the means” (Mill), adică valoarea morală a unei acțiuni este determinată de rezultatul său. Etica utilitaristă a creat un concept extrem de controversat: acela de calitate a vieţii, care înlocuieşte conceptul creştin de sacralitate a vieţii. Adepţii utilitarismului consideră că individului i se poate recunoaşte statutul de persoană şi deci dreptul de a trăi doar dacă posedă anumite atribute, cum ar fi capacitatea cognitivă şi de raţionare, autonomia etc. care să îi confere un anumit standard de „calitate a vieţii”, decis, arbitrar, de membrii comunităţii. Cei care nu (mai) pot atinge acest standard sunt indezirabili. Există indivizi care au pierdut dreptul de a trăi – bătrânii, handicapaţii, bolnavii incurabil trebuie eutanasiaţi; alţii nu au primit încă acest drept – de exemplu copilul nenăscut, depistat cu malformaţie prin diagnostic prenatal defavorabil trebuie avortat sau, dacă s-a născut, trebuie lăsat să moară prin privare de hrană; pacienţii se împart în categorii din care unele primesc asistenţă medicală preferenţială iar altele deloc, etc. De asemenea, pornind de la ideea necesității de a „ameliora” rasa umană, sunt justificate și tehnicile de manipulare genetică.

În istorie, cele mai notorii aplicații ale eugeniei rămân experimentele sociale ale regimului nazist, care, după al Doilea Război Mondial, au fost condamnate unanim. În urma Procesului de la Nuremberg și a intrării în vigoare a Declarației Universale a Drepturilor Omului (1948), eugenia, în înțelesul său originar și manifestările cele mai violente, a fost repudiată.

Însă nu pentru mult timp.

Odată cu secularizarea crescândă și  în plină „revoluție sexuală”, statele vestice au importat din blocul comunist una din piesele de rezistență ale ideologiei de Stânga: libertatea avortului (primul stat din lume care a legalizat avortul a fost URSS, în 1922), însoțită de pretenția tot mai agresivă a lobby-ului feminist de înscriere a acestuia printre „drepturile fundamentale” precum dreptul la sănătate sau dreptul la viața privată.

În acest context, utilizarea progreselor în fetologie, ecografie și alte ramuri ale științelor medicale pentru depistarea prenatală a afecțiunilor genetice a dus tot mai des la eliminarea, prin avort eugenetic (numit, în mod eronat, și „terapeutic”), a nenăscuților suferinzi de diverse boli. Promovarea, mascată sau directă, conștientă ori nu, a eugenismului și utilitarismului, sub aspectul poverii pe care o reprezintă pentru familie și societate bolnavul în contrast cu dezideratul unei vieți lipsite de griji și responsabilități, a dus la creșterea semnificativă a ratei sarcinilor întrerupte pe motiv de boală fetală.

Lipsit de apărare și drepturi, dizabilul mai puțin norocos, cum ar fi cel suferind de Sindrom Down sau Sindrom Turner (malformații genetice diagnosticabile în săptămânile 20-24 de sarcină) are azi 9 „șanse” din 10 de a fi avortat. Aceasta deși, după cum declara dr. Jerome Lejeune, întemeietorul citogeneticii moderne și descoperitorul Trisomiei 21, dacă doar o fracțiune din costurile afectate depistării prenatale a maladiilor genetice ar fi alocate cercetării științifice oneste, viața persoanelor cu Down ar fi cu mult mai ușoară.Confuzia între avortul eugenetic și procedura numită “avort terapeutic” a fost și este întreținută cu bună știință prin ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numea „antilimbaj”: manipularea lingvistică, pentru a face o acțiune să pară ceea ce nu este și a reprima deliberarea de natură morală.„Cercetarea ştiinţifică tinde să sustragă avortul oricărei forme de control şi responsabilitate socială, prin folosirea unei terminologii confuze şi înşelătoare.” (Papa Ioan Paul al II-lea,  Evangelium Vitae 13)Denumirea unei proceduri eugenetice drept terapie este, în sine, un oximoron. Cum poate fi terapeutic un act care curmă o viață și de ce este necesară o „vindecare” într-o stare fiziologică normală, așa cum este sarcina?În România, definiția și reglementarea sunt ambigue, în opinia mea intenționat, deschizând larg poarta unor abuzuri strigătoare la cer. Colegiul Medicilor  este unica instituție de specialitate care spune lucrurilor pe nume, precizând că singura situație în care avortul poate avea valențe „terapeutice” este aceea în care continuarea sarcinii pune în pericol viața mamei.Asociația Pro-vita Filiala București a luat de altfel atitudine în două rânduri, prin acțiuni pe cale judecătorească, ambele câștigate irevocabil, față de astfel de abuzuri îndreptate contra unor copii cu Down. Despre acestea, poate într-un material viitor.Astfel a revenit în actualitate eugenismul, într-o formă „aseptică” și care diferă de eugenismul clasic doar prin nuanță: nu se mai practică după naștere, ci înainte, atunci când persoana umană nu este, încă, purtătoare de drepturi și nu se numește copil ci… „produs de concepție” sau altfel.Din punctul de vedere al autorului acestor rânduri, visul lui Streicher și Rosenberg [4] este mai viu ca niciodată.

Ce este eugenetica sau eugenia?

Termenul eugenetică se referă la acea disciplină pseudoştiinţifică menită să perfecţioneze specia umană prin studiu, selecţie şi „promovarea caracterelor fizice şi mintale considerate pozitive - eugenetica pozitivă, şi îndepărtarea celor negative - eugenetica negativă.

„Generarea unui om nu va putea fi niciodată redusă la o simplă reproducţie a unui nou individ al speciei umane, aşa cu se întâmplă cu un oricare animal. Orice apariţie în lume a unei persoane este întotdeauna o nouă creaţie”. Benedict al XVI-lea a amintit astfel un hotar pe care uneori exuberanţei ingineriei genetice îi vine greu să-l respecte, chiar cunoscând faptul că progresul ştiinţelor biologice a produs cunoştinţe în stare să permită nu numai „un diagnostic mai eficient şi mai precoce al bolilor genetice”, dar şi identificarea unor „terapii destinate să aline suferinţele bolnavilor şi, în unele cazuri chiar să redea speranţa redobândirii sănătăţii”.  Totuşi, partea din umbră a medaliei este reprezentată, a spus Pontiful, de „riscurile eugeneticii”, adică ale selectării rasei, o practică - a stigmatizat - care a cunoscut deja „în trecut aplicarea unor forme nemaiauzite de discriminare şi violenţă”. „Cu toate acestea, apar încă în zilele noastre manifestări preocupante ale acestei practici odioase, care se prezintă cu trăsături diferite. Desigur, nu sunt propuse din nou ideologii eugeniste şi rasiale care în trecut au umilit omul şi provocat suferinţe inumane, dar se insinuează o nouă mentalitate ce tinde să justifice o diferită considerare a vieţii şi demnităţii personale bazate pe propria dorinţă şi pe dreptul individual”.

Avortul selectiv - pro şi contra

    Pentru a “scăpa” de un copil diagnosticat cu sindromul Down, în urma intervenţiei chirurgicale a murit copilul sănătos.

    Un caz ieşit din comun a zguduit opinia publică din Italia, provocând aprigi dispute în problema avortului selectiv, adică “suprimarea” fătului bolnav în favoarea celui sănătos. O femeie însărcinată cu două fetiţe gemene, una dintre ele fiind diagnosticată cu sindromul Down, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, menită să “înlăture” fetiţa bolnavă. Pentru că în scurta perioadă de la efectuarea investigaţiilor medicale şi efectuarea operaţiei, fetiţele, identice morfologic (cu aceeaşi lungime a arterelor, aceeaşi dezvoltare a sistemului osos etc.), s-au mişcat şi şi-au inversat locurile, în locul fetiţei bolnave a murit cea sănătoasă. Ulterior, femeia a decis să avorteze şi fătul rămas în viaţă, cu sindromul Down.    Cazul a avut loc în iunie într-un spital din Milano, dar a fost făcut public doar la sfârşitul lunii august. Potrivit cotidianului italian “Corriere della Sera”, medicii susţin că a fost o fatalitate, excluzând responsabilitatea chirurgului care a efectuat operaţia. Cazul a bulversat opinia publică, provocând numeroase proteste în problema avortului selectiv, permis în Italia prin Legea nr. 194 din 1978 (cu privire la avortul terapeutic). “Avortul eugenetic nu este acceptat, în aparenţă, dar deja a fost acceptată ideea că pot exista discriminări în cazul fiinţelor umane.

Iar selecţia embrionară adaugă injustiţie la o altă injustiţie”, susţine preşedintele Mişcării pentru Viaţă, Carlo Casini (în imagine). 

Cazul tinerei mame din Milano, de 38 de ani, supuse unei intervenţii chirurgicale pentru a salva copilul sănătos, s-a transformat într-un adevărat conflict de bioetică. Potrivit medicilor de la spitalul San Paolo din Milano, anual au loc în jur de 10 avorturi selective, iar în 3 la sută din cazuri, “când se decide stoparea creşterii unuia din gemeni, există riscul să moară şi celălalt copil”.     Potrivit  lui Maoro Cozzoli, cunoscut specialist în materie de teologia morală, cazul trezeşte îngrijorare nu atât pentru eroarea comisă, cât pentru mentalitatea şi practica eugenetică pe care o scoate în evidenţă. “Este greşit să suprimi, prin selecţie, vieţi omeneşti care nu ar corespunde aşteptărilor”, a declarat Maoro Cozzoli. La rândul său, senatoarea Paola Binetti, neuropsihiatru şi membru al Comitetului naţional de bioetică al Italiei, susţine că nu este vorba de un avort terapeutic, ci unul eugenetic. “S-a dorit uciderea fătului bolnav şi salvarea celui sănătos. Ceea ce nu a funcţionat a fost chiar selecţia”, a precizat ea. “Acest caz denotă, o dată în plus, că omul nu-şi poate aroga dreptul de a decide asupra vieţii cuiva. Aceste erori sunt previzibile, pentru că nu există garanţii. Gravitatea avortului, în sine, este neacceptarea copilului cu sindromul Down”, a declarat senatoarea italiană. 

Bioetica și omul viitorului (V). Eugenismul – pista de lansare pentru „crearea omului perfect”

Societatea liberală din Occident ne face să ne gândim că practicile eugenice nu mai sunt de actualitate şi nici nu vor mai fi niciodată. În realitate, însă, putem constata că eugenismul s-a transformat, dar nu a dispărut şi, probabil, nu va dispărea niciodată. În viaţa noastră cotidiană pare greu de identificat practicile eugenice, poate pentru că astăzi eugenismul nu mai este coercitiv, cel puţin nu în mod direct sau „legal”[1]. Înainte de toate, trebuie să fim atenţi să nu confundăm eugenismul, care are misiunea de a elimina în mod violent toţi indivizii bolnavi şi de a „favoriza” subiecţii „normali”, cu obligaţia morală a societăţii de a căuta un tratament adecvat pentru handicapurile care pot fi depăşite cu ajutorul medicinii şi a tehnicii disponibile într-un anumit moment al existenţei noastre ca rasă umană şi societate civilizată. O primă prolemă etică şi socială pusă de eugenismul tradiţional era acela al instituţiilor publice care au favorizat un grup social în detrimentul altuia[2], fără a putea justifica cu adevărat această politică publică discriminatorie, chiar dacă explicaţii pseudo-ştiinţifice au fost folosite până şi de regimul nazist pentru a-şi justifica politicile eugenice şi exterminatorii:

Eugenismul nazist[3] era îmbibat de ideologie şi contaminat de idei eronate cu privire la transmiterea caracteristicilor şi referitor la presupusa superioritate a unor rase în defavoarea altora pe baza unor dovezi „obiective” (de fapt, genetica). Ideologia politică a unei rase ariene superioare a străpuns medicina şi biologia care vor deveni instrumente pentru afirmarea unor principii discutabile din punct de vedere moral şi pentru camuflarea, cu o aură ştiinţifică, a celor mai atroce acţiuni[4].

Punctul intermediar dintre eugenismul tradiţional şi cel contemporan a fost politica liberală promovată de organizaţiile eugenice care propuneau trecerea de la eugenismul coercitiv la eugenismul „recomandat” datorită condiţiilor economice ale familiilor. Cuvintele lui Frederik Osborn, membru al Eugenics Society sunt mai mult decât sugestive pentru această politică strategică:

În anumite condiţii, lumea va avea copii în raport cu propria capacitate de a se îngriji de ei. Dacă se simt siguri din punct de vedere economic, dacă sunt bucuroşi să-şi asume responsabilitatea, dacă sunt fizic puternici şi competenţi, probabil vor avea familii numeroase. Dacă, în schimb, nu sunt în stare să procure hrana pentru proprii fii, dacă se tem de responsabilităţi, probabil nu vor avea mulţi copii. Dacă vor avea moduri eficace de planificare familială, cu siguranţă nu vor avea mulţi copii. Pe această bază se poate construi un sistem de „selecţie voluntară inconştientă”. Să fundamentăm propunerile noastre pe dorinţa de a avea copii care să se nască în case unde vor avea o îngrijire responsabilă şi afectuoasă şi, poate, propunerile noastre vor fi acceptate[5].

Forma de eugenism coercitiv a nazismului a fost eradicată din conştiinţele noastre şi a condus la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dar istoria eugenismului continuă şi în zilele noastre îmbrăţişând libertatea democratică. În continuare, vom reda o amplă parte din discursul Papei Benedict al XVI-lea (ţinând cont de relevanţa acestui discurs şi de importanţa care i se acordă Papei în lumea catolică şi nu numai) referitor la eugenismul contemporan şi la soluţiile pe care acesta le propune societăţii care începe să uite demnitatea umană:

Dezaprobarea pentru eugenismul impus cu forţa de un regim statal sau care este chiar fruct al urii faţă de o rasă sau o populaţie este atât de înrădăcinată în conştiinţe încât a fost exprimată în mod formal în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, şi în zilele noastre apar manifestări îngrijorătoare ale acestei practici odioase care se prezintă sub forme diverse. Bineînţeles, nu sunt propuse din nou ideologii eugenice şi rasiale care în trecut au umilit omul şi i-au provocat suferinţe imense, ci se propune o nouă mentalitate care tinde să justifice un nou mod de a evalua viaţa şi demnitatea personală, fondată pe dorinţa proprie şi pe dreptul individual. Se încearcă, deci, favorizarea capacităţilor operative, a eficienţei, a perfecţiunii şi a frumuseţii fizice în defavoarea altor dimensiuni ale existenţei care nu sunt considerate demne. Astfel, este slăbit respectul care se datorează oricărei fiinţe umane, chiar şi în prezenţa unui defect în dezvoltarea ei sau a unei boli genetice care ar putea să se manifeste pe parcursul vieţii sale şi sunt pedepsiţi chiar de la concepere acei fii a căror viaţă este considerată nedemnă de a fi trăită.

Este necesar să reconfirmăm că orice discriminare exercitată de orice putere împotriva persoanelor, popoarelor sau etniilor în baza unor diferenţe care se datorează unor factori generici reali sau presupuşi este un atentat împotriva întregii omeniri. Ceea ce trebuie reafirmat cu putere este egalitatea demnităţii oricărei fiinţe umane pentru însuşi faptul că a prins viaţă. Dezvoltarea biologică, psihică, culturală sau starea de sănătate nu pot să devină niciodată un factor de discriminare. Din contră, este necesară reconsolidarea culturii primitoare şi pline de iubire care să mărturisească în mod concret solidaritatea faţă de cei care suferă, înlăturând barierele pe care adesea societatea le ridică, discriminând persoanele cu handicap şi bolnave, sau, mai rău, ajunge să selecteze şi să refuze viaţa în numele unui ideal abstract de sănătate şi de perfecţiune fizică. Dacă omul este redus la stadiul de

obiect manipulabil experimental încă din primele clipe ale dezvoltării sale, acest lucru înseamnă că biotehnologiile medicale îmbrăţişează legea celui mai puternic. Încrederea în ştiinţă nu ne poate face să uităm primatul eticii atunci când în joc este viaţa umană[6].

Astăzi unii susţin că în anumite circumstanţe eugenismul ar putea fi justificat din punct de vedere etic, luând drept repere morale următoarele principii care trebuie respectate pentru ca eugenismul să fie acceptabil, chiar dacă rămâne încă „suspect din punct de vedere moral”: dreptatea inter-generaţii presupune să nu fie înrăutăţite condiţiile generaţiilor viitoare; responsabilitatea ştiinţifică de a nu comercializa tehnici care nu au fost testate suficient; să nu faci răul; autonomia personală; dreptatea ar trebui să asigure echitatea socială[7].

Această poziţie nu poate fi acceptată cel puţin datorită următoarelor obiecţii: autonomia ar putea fi „încurajată” în mod cultural, economic sau social pentru alegerea abordării eugenice, mai mult, nu toate persoanele care ar trebui să „beneficieze” de tratamentul eugenic pot să se exprime în mod autonom şi liber; echitatea socială, deci posibilitatea ca toţi să beneficieze de aceste practici eugenice nu poate fi justificată.

Crearea unui regulament pentru eugenism nu este altceva decât un compromis între practicarea eugenismului şi cultura libertăţii personale, căutând astfel justificarea unui act categoric imoral. Acestei libertăţi îi lipseşte adevărata responsabilitate care are misiunea de a asigura bunăstarea individului uman şi nu bunăstarea economică a întregii societăţi.

Un factor destul de important, care ar putea să ne întunece gândirea în problema eugenismului este mărirea taxelor şi impozitelor pentru a putea susţine sistemul sanitar naţional. Această creştere ar putea în viitor să „constrângă” societatea să folosească eugenismul negativ şi pozitiv pentru a economisi banii colectivităţii şi folosirea lor în alte sectoare importante pentru societate, renunţând la ajutorarea persoanelor cu handicap, până când nu vor mai exista astfel de persoane[8].

Argumentul financiar nu poate însă justifica practicile eugenice aducând dovezi ştiinţifice sau morale, mai mult, nu respectă nici unul dintre principiile pe care noi le-am propus: adevărul ne cere să recunoaştem că handicapul nu este sinonim cu viaţa lipsită de sens sau fără utilitate publică; libertatea pe care noi ne-o asumăm în momentul în care intervenim asupra unei terţe persoane în mod abuziv nu respectă libertatea acelei persoane şi, cu atât mai puţin, nu este responsabilă faţă de celălalt, faţă de noi şi faţă de întreaga omenire. Dacă ţinem cont de faptul că nu suntem doar „animale raţionale”, ci şi „animale morale”, caritatea ne-ar cere să continuăm să ajutăm această persoană umană aflată în nevoi, să o ajutăm să-şi depăşească handicapul, dar şi să-l accepte atunci când nu există posibilitatea „tratării” lui. Potenţialul tratament al handicapului nu trebuie căutat pentru că în acest mod am plăti taxe mai mici, ci pentru că şi acel individ este o persoană umană care are o demnitate egală cu a noastră.

În orice caz, trebuie să fim conştienţi că eugenismul propus ca serviciu social gratuit sau subvenţionat de stat pentru a oferi „o calitate de viaţă superioară” tuturor cetăţenilor săi, chiar dacă uneori acest lucru presupune eliminarea anumitor indivizi, ar putea fi acceptat de majoritatea popoarelor dezvoltate.

La finalul analizei noastre putem spune că odată cu progresul tehnologic şi medical, eugenismul nu dispare, nu se transformă într-o simplă mentalitate[9], ci îşi schimbă modalitatea de operare şi îşi continuă existenţa în societatea noastră, rămânând, probabil, o prezenţă constantă şi în societăţile viitoare în toate tehnicile prin care se încearcă „crearea unui om de calitate superioară”.

De aceea, putem spune fără dubii că eugenismul este pista de unde a fost lansată îmbunătăţirea organismului uman, este puntea de legătură dintre realitatea obiectivă şi „lumea omului perfect”, fiind în substanţă acelaşi eugenism nazist care a exterminat milioane de „imperfecţi”.

 Marea diferenţă dintre eugenismul trecutului şi cel al viitorului, eugenismul îmbunătăţirii, este „libera” alegere a celor care-şi vor extermina propriile imperfecţiuni sau proprii fii.

Eugenia – susține îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție, scopul căreia este de a crea o super specie umană, rezistentă la condiții extreme şi boli,cu o viteză analitică şi un coeficient de inteligență superior tuturor oamenilor născuți natural de până acum. În 1883 - Francis Galton propunea prin eugenie îmbunătațirea omenirii”.

În ultimii 50 de ani, geneticienii au analizat mii de gene umane ce răspund de culoarea ochilor, culoarea părului, și apariția a numeroase boli.

Aceste descoperiri, sînt folosite în aria tehnologiilor reproducerii și permite părinților și medicilor să diagnosticheze zigotul în vederea depistării bolilor genetice și reduc șansa nașterii unui copil cu boli sau malformații genetice. Touși, aceste intervenții în materialul genetic, prin alegerea caracteristicilor dorite - duc la modificarea genetică.

Dezvoltarea geneticii implică riscul unei descriminării dintre oameni, în dependenţă de rasă, naţiune , stare fizică (sănătos sau bolnav), starea materială (aceste proceduri sînt foarte costisitoare).

De aceea este necesară implicarea bioeticii care urmărește:• Să protejeze viața, sănătatea individuală și cea publică;• Să reglementeze cercetările biomedicale (domeniile transplantologiei, determinăriimomentului morții, limitele susținerii vieții bolnavilor incurabili)• Ca scopului primordial al cercetări genetice să fie combaterea unei patologii şinicidecum ameliorarea speciei umane

Eugenica a fost răspândită în Statele Unite, Germania şi ţările scandinave la începutul secolului. În Statele Unite această mişcare s-a bucurat de o largă popularitate. Au fost realizate filme, tipărite manuale, care propagau eugenica. În ţară au activat câteva instituţii, care se ocupau de aceste probleme. Cea mai renumită dintre ele: Eugenics Record Office (ERO).

Eugenica prevede că " materialul uman fără valoare " să nu se mai multiplică. Eugenica, bazându-se pe informaţii de genetică, a ajuns la concluzie că oamenii, aidoma plantelor şi animalelor, trebuie să fie separaţi de membrii mai puţin utili printr-o sterilizare forţată, în timp ce numai cele mai sănătoase specii se pot multiplica. În acest caz, se recunoşteau ca oamenii nesănătoşi persoane social vulnerabile. Ele par a avea un fel de ereditate ireversibil deteriorată. Astfel, eugenia  încerca să explice cauza bolilor sociale ale omenirii, cum ar fi sărăcia, alcoolismul, vagabondajul, criminalitate şi prostituţie.

Adepţii eugenicăi au crezut că societatea pierde sume imense, permiţând naşterea oamenilor nesănătoşi. Deoarece aceştia necesită îngrijire, în timp ce sterilizarea unui individ nesănătos va salva pentru generaţiile viitoare  mii de dolari. Eugenica a devenit un mod convenabil de soluţionare a tuturor problemelor stringente ale societăţii, pentru că motivul lor se explica nu prin structura societăţii, ci prin ereditatea ireversibil deteriorată a indivizilor aparte şi chiar a grupurilor etnice.

EUGENIA CA “DREPT AL OMULUI”, MAI ACCESIBILA PRIN INGINERIE GENETICA?

Celebrul film SF “Gattaca” din anul 1997 infatiseaza o lume futuristica in care fiintele umane nascute natural, considerate inferioare, sunt discriminate in fata celor imbunatatite genetic cu diverse trasaturi dezirabile. Si, in numai 15 ani de la lansarea acestui film, acest scenariu a devenit realitate, odata cu descoperirea de catre stiinta moderna a unei cai de testare a nenascutilor pentru circa 3500 de asa-zise “defecte” genetice.

Publicatia britanica The Telegraph informeaza ca o echipa de cercetatori de la Universitatea Washington din Seattle a conceput o metoda de examinare a codului genetic al nenascutilor prin analizarea unor probe de sange de la mame si a unor probe de saliva de la tati. Micile cantitati de ADN prezente in ambele seturi de probe le permite cercetatorilor sa cartografieze intregul cod genetic al bebelusilor nenascuti si sa determine ce trasaturi genetice vor avea acestia la nastere.

Unii bebelusi sunt nascuti natural cu mutatii “de novo”, despre care se spune ca ar fi legate de anumite defecte genetice precum sindromul Down si fibroza chistica. Aceste mutatii nu sunt de obicei mostenite de la parinti, ci sunt dobandite intr-un alt fel, de exemplu datorita vaccinarilor sau a expunerii la medii toxice.

In 39 din 44 de cazuri, cercetatorii au putut prezice cu exactitate mutatiile de novo prezente la bebelus dupa nastere. Si pe masura ce tehnologia devine accesibila parintilor in viitorul apropiat, inspaimantatorul scenariu din filmul “Gattaca” va evolua intr-o realitate atot-cuprinzatoare, in care singurii nenascuti carora li se va permite sa traiasca vor fi aceia cu trasaturi genetice “superioare”.

“Aceasta lucrare face loc posibilitatii de scanare a intregului genom al fatului in cautare de mai mult de 3000 de defecte, totul printr-un test simplu, non-invaziv”, a afirmat Dr. Jay Shendure, seful echipei de cercetatori. Totusi, toti membrii echipei sale au tinut sa adauge ca “incorporarea acestui nivel de informare in factorii decizionali pre-natali ridica o multime de probleme etice, care trebuie luate foarte atent in consideratie de catre comunitatea stiintifica si la nivel de societate”.

Monitorizarea genetica va conduce la mai multe avorturi, mai multa eugenie si la o cultura de suprimare pe motive de clasa genetica. Cand stiinta incepe sa mestereasca public viata umana avand la baza perceptii subiective asupra caror trasaturi genetice sunt dezirabile si care nu, nu mai exista nicio opreliste in calea dezlantuirii tehnicilor de control a populatiei.Parintii in cautarea “copilului perfect” vor prefera, mai mult ca sigur, sa avorteze un copil cu “erori” genetice si sa continue sa incerce pana il vor obtine pe cel dorit.

Pe masura ce conducerea sanatatii publice trece tot mai mult sub egida guvernului, doctorii controlati de stat vor incepe sa le interzica parintilor sa dea nastere unui copil imperfect, deoarece tratarea conditiei genetice inevitabile a acestuia va costa statul prea mult. Avorturile fortate, cu alte cuvinte, ar putea deveni norma in cazul in care tehnici de testare precum acestea devin raspandite la scara larga.

Si, in cele din urma, inmultirea copiilor genetic “superiori” va conduce mai mult ca sigur catre o clasa genetic superioara de fiinte umane, ce vor privi de sus catre cei cu trasaturi inferioare. Exact acest lucru se intampla si in film, unde oamenilor “inferiori”, cu imperfectiuni naturale li se refuza accesul la slujbe, fiind tratati ca niste cetateni de mana a doua.

Aceste interventii umane s-au dovedit a fi direct responsabile pentru producerea defectelor genetice din oameni, si sunt doar cateva dintre multele cauze ale mutatiilor de novo. Daca nenascutii nu ar fi expusi chimicalelor precum Bisfenol A, ierbicidelor precum glifosatul (Roundup), organismelor modificate genetic si adjuvantilor chimici ai vaccinurilor precum mercurul (Thimerosal) si aluminiul, cei mai multi dintre ei nici macar nu ar dezvolta defecte genetice.

Cercetari recente au dovedit ca vatamarile genetice cauzate de expunerea la chimicale pot trece de la o generatie la alta printr-un proces numit epigenetica, chiar si atunci cand generatiile ulterioare nu mai sunt expuse respectivelor chimicale. Aceasta inseamna ca toxinele create de om precum cele pulverizate peste culturile conventionale de alimente, adaugate mancarurilor procesate, varsate in rezervele de apa potabila si aplicate mobilierului sau altor produse de consum sunt un dezastru flagrant pentru genomul uman.

Dar stiinta prefera sa ignore evidentul si sa dezvolte tehnologii care vor permite sistemului sa filtreze “indezirabilii” genetic dupa ce acestia au fost conceputi. Ceea ce au incercat sa obtina Hitler si alti tirani nebuni in trecut intr-un mod violent, devine astazi posibil genetic avand “avansul stiintei” ca paravan.

Concluzie!!!

Mulţi vor da nemulţumiţi din cap, pentru că este o teorie care preconizează ameliorarea populaţiei umane prin măsuri genetice a fost folosită de Germania nazistă. Naziştii au folosit eugenia pentru justificarea „superiorităţii şi perfecţiunii” unei rase. Din această cauză, mulţi savanţi au renunţat la ideile eugenetice şi ştiinţa a stagnat.

Însă totul se schimbă. Avem oare nevoie de această ştiinţă? Eugenetica are un viitor? Psihologul Irina Lukianova relatează: „Natura umană este de aşa natură, încât tinde să ajungă la un ideal. Ce este eugenetica în sensul profund al cuvântului? Este dorinţa subconştientă a omului de a deveni perfect, fără cusur”.

Cel puţin de a deveni sănătos. Nu este nici un secret faptul că ultimul secol a fost marcat de un progres al medicinii. Mai demult, oamenii care sufereau de anomali genetice şi boli grave, nu ajungeau la vârsta maturităţii sexuale şi, astfel, nu puteau transmite genele lor viitoarelor generaţii. În prezent, odată cu dezvoltarea farmaceuticii, programul de selecţie naturală începe să dea greş. Pe de o parte, media de viaţă a crescut cu circa 30-40 de ani. În acelaşi timp, a crescut riscul transmiterii bolilor genetice.

În prezent, eugenia este utilizată în mod tradiţional la consultaţiile femeilor gravide în ceea ce priveşte stabilirea mutaţiilor genetice ale fătului. Se dezvoltă intens terapia genetică, o nouă ramură a medicinii care prevede căutarea şi tratarea bolilor ereditare ale genomului embrionului. Deocamdată, în multe ţări este interzisă modificarea genetică a celulelor embrionului. Dacă în viitor, această interdicţie va fi ridicată, acest lucru poate duce la discriminarea unor oameni în detrimentul altora, menţionează Irina Lukianova.

„Este important să înţelegem că lumea este minunată în diversitatea sa. Bineînţeles, bolile nu aduc nimănui fericire, însă aceasta nu înseamnă că oamenii cu anumite dizabilităţi şi boli genetice nu au dreptul la viaţă? Un om orb poate să fie un mare muzician. Câţi asemenea oameni putem pierde dacă vom începe „să facem curăţenie”? Are eugenetica viitor? Îmi permit să las această întrebare deschisă”.