ETICA IN AFACERI CURS 1. 18/02/2010PRECIZARI CONCEPTUALE : ETICA SI MORALA

Termenul de etica provine din grecescul ETHOS si care inseamna caracter, obisnuinta (obicei), datina.

Termenul de morala provine de la latini : semnifica aproximativ acelasi lucru.Cicero a tradus ethos-ul in latina prin mores ; moravuri, obiceiuri.Astazi, in prezent, can vorbim de ethos ne referim la atitudini, caracteristici, obiceiuri ce

sunt specifice unei culturi, sau unui popor, sau unui group uman.Etica se distinge de morala, spun filosofii, prin faptul ca daca morala se refera la

comportamentul uman vazut prin prisma valorilor ( ex. : de bine, de rau, drept si nedrept etc.), etica se refera la studiul a tot ceea ce intra in aceasta sfera, arie a valorilor si normelor morale in actiune.

In limbajul obisnuit, acesti 2 termeni sunt folositi in situatiile cand incercam sa descriem oameni pe care ii consideram buni, iar actiunile lor le consideram morale, conctrete, juste.

De asemenea, termenii anetic si imoral sunt sinonimizati atunci cand descriem persoane reale sau cand spunem ca actiunile lor sunt imorale.

Oriunde am incerca sa plasam etica in afaceri, si anume, fie in cadrul eticii aplicate, fie in cadrul moralei practice, pana la urma se impun in acest domeniu 5 tipuri de analiza :

1. evidentierea si analiza cazurilor de imoralitate in afaceri2. studiul empiric(concret) al practicilor in afaceri3. clasificarea termenilor de baza si lamurirea presupozitiillor neacoperite din punct de

vedere etic din sfera afacerilor.4. problemele metaetice ( ex. Cele legate de statutul moral al unor entitati precum

corporatiile etc.)5. obligatriile corporatiilor multinationale care opereaza (functioneaza) in tarile

subdezvoltate.Dincolo de aceste precizari conceptuale, majoritatea autorilor au ajuns la concluzia ca disciplina teoretica ce

isi ia ca obiect de studiu morala din afaceri, poate fi numita, perfect justificat, etica afacerilor.Un punct de vedere mai nuantat ne ofera Paul Ricoeur, care in lucrarea sa “1991”,

considera ca morala si etica nu pot fi disociate cu totul, el spune : “ Propun sa se faca distinctia intre etica si morala si sa fie desemnat prin morala tot ceea ce in ordinea binelui si raului se refera la legi (legi morale), norme imperative”.Ceea ce apropie etica de morala sunt ; intentia si scopul etic. Acestea, dupa parerea autorului preced notiunea de lege, de imperativ moral.

In concluzie, relatia dintre etica si morala asa cum o defineste Paul Ricoeur este perfect aplicabila intreprinderii, mediului economic si de afaceri in genere.

Orice salariat, angajat al unei firme pe de o parte este autonom, dar pe de alta parte el trebuie sa isi asigure increderea celorlalti.In al doilea rand, fiecare salariat al unei fireme va trece prin adecvarea proiectului sau la cel al institutiei, al companiei sau firmei care l-a angajat.In al treilea rand, prin raportare la mediul sau extern, compania poate fi considerata autonoma, dar in acelasi timp ea trebuie sa se asigure de concurenta sau de cooperarea celorlalti, respectand adecvarea la functionarea pietei.

CURS 2. 25/02/2010Etica in afaceri reprezinta un domeniu care urmareste sa clarifice problemele de natura

morala ce se ridica in mod curent in activitatea agentilor economici dintr-o societate capitalista.In literatura de specialitate exista mai multe orientari in ceea ce priveste definirea eticii in

afaceri.O prima orientare defineste etica in afaceri drept perspectiva etica fie implicita in

comportament, fie enuntata explicit a unei companii sau a unui individ ce face afaceri. Aceasta

definitie situeaza etica in afaceri la nivelul unei simple descrieria a ceea ce face efectiv si a ceea ce declara un agent economic in raport cu anumite considerate etice.

O a doua orientare in literatura de specialitate defineste etica in afaceri drept acel set de principii sau argumente care ar trebui sa guverneze conduita in afaceri fie la nivel individual, fie la nivel colectiv. Aceasta definitie se refera la ceea ce oamenii ar trebui sa faca in afaceri. In acest caz, etica in afaceri isi delimiteaza problematica la nivelul normelor de comportament moral care indica agentilor economici ce trebuie si ce nu trebuie sa faca in activitatea lor specifica.

A treia orientare din literatura de specialitate considera ca etica in afaceri ar fi un domeniu de investigatii folosofice avand propriile sale probleme si teme de discutie, specialisti, publicatii, centre de cercetare si o varietate de curente sau scoli de gandire.

Din aceste definitii rezulta ca etica in afaceri este o expresie compusa al carei sens poate fi inteles numai in masura in care sunt explicate atat notiunea de etica, cat si notiunea de afaceri. Din acest motiv, este usor de inteles ca in rand cu etica medievala, etica juridica sau bioetica, etica afacerilor reprezinta o teorie aplicata in care conceptele si metodele eticii ca teorie generala sunt utilizate in abordarea problemelor morale specifice unui anumit domeniu de activitate precum medicina, justitia sau afacerile.

Lasand de-o parte opiniile curente ale specialistilor americani despre intelesul eticii si particularitarile semantice ale termenului “ethics”, trebuie sa ne intrebam ce se intelege in mod curent prin cuvantule tica in limba romana pentru a face distinctii lamuritoare.

La noi, termenul etica are trei semnificatii diferite. In primul rand, etica se refera la asa-numitele moravuri, cutume si obiceiuri traditionale specifice diferitelor culturi.

Pentru a evita posibilele confuzii terminologice vom denumi ethos acel ansamblu de cutume si obiceiuri traditionale.

In al doilea rand, prin termenul etica s eintelege ansamblul de valori si norme care definesc intr-o anumita societate omul de caracter si regulile de comportare justa, demna si vrednica de respect a caror incalcare este blamabila si vrednica de dispret. In aceast acceptiune etica promoveaza anumite valori ca cinstea, dreptatea, sinceritatea, curajul etc. incercand sa faca respectate norme de genul sa nu minti, sa nu furi, respecta-ti promisiunile etc.

In firescul limbii romane, ansamblul acestor reguli de buna purtare se numeste morala, iar conditia omului care aspira sa traiasca conform unor principii si idealuri cat mai inalte se numeste moralitate.

In al treilea rand, in sensul sau propriu, etica sau filosofia morala este o interpretare teoretica a ethos-ului si a fenomenelor morale.

Reflectia etica isi propune sa clarifice cu isntrumente teoretice o serie de probleme precum : 1. putem fi morali ?2. de ce sa fim morali ?3. cum sa fim morali ?4. ce sunt binele si raul, palcere, datorie, dreptate, demnitate?5. ce fel de argumente pot sustine in mod consistent o anumita angajare sau decizie

morala?Etica nu incearca sa raspunda la intrebari din perspectiva specifica a vreunei categorii

particulare de oameni ci se straduieste sa afle raspunsuri cu valoare universal valabila .

Interogatia fundamentala ce sta la baza interogatiilor etice este urmatoarea : - ce ar trebui sa faca un om spre a-si realiza dorintele, scopurile si idealurile astfel incat sa

poate atinge maxima implinire a fiintei sale fara a face insa rau in mod inutil celorlalti ci lasand pe fiecare sa-si caute propria implinire personala si chiar contribuind la progresul intregii societati ?

Eticile aplicate pun si ele exact aceeasi intrebare insa o fac din perspectiva unei anumite categorii sociale particulare.

DE CE ESTE IMPORTANTA ASTAZI ETICA IN AFACERI ?Etica in afaceri a devenit extrem de importanta mai ales in ultimele 2 decenii intrucat

fenomenele sociale, economice si culturale specifice unei economii in tranzitie sunt extrem de compelxe si au o dinamica fara precedent.

In primul rand, trebuie subliniat faptul ca puterea si influenta firmelor private asupra intregii societati sunt mai amri decat au fost vreodata pana acum, iar politicile imorale frecvent

intalnite in mediul de afaceri pot sa provoace imense daune si prejudicii atat indivizilor si somunitatilor cat si mediului.

Politicile guvernamentale din ultimii 20 de ani de exemplu, au scos in relief anumite probleme de etica in afaceri care se pun in prezent cu mare pregnanta nu numai la noi in tara, dar si in alte tari occidentale.

Moralitatea oamenilor de afaceri este pusa vehement sub semnul intrebarii de catre opinia publica, starnind dezbateri aprinse in legatura cu obiectivele esentiale pe care trebuie sa le urmareasca firmele comerciale. Si de aici se pune in mod logic o intrebare si anume : aceste fime trebuie sa se puna in primul rand in serviciul bunastarii generale a societatii ori sa serveasca mai rpesus de orice interesele actionarilor. Odata cu retragerea totala sau partiala a administratiei de stat din anumite sectoare de activitate pe care le-a controlat timp de mai multe decenii, s-au pus tot mai multe intrebari in legatura cu masura in care firmele private ar trebui sa preia responsabilitatile de ordin social dar si mora pe care statul le-a declinat ( a renuntat).

Odata cu cresterea influentei sectorului privat asupra intregii vieti economice si sociale, interesele canalelor mediatice fata de lumea afacerilor a sporit in mod constant.

Ajunse din ce in ce mai frecvent pe prima pagina , “scandalurile’ starnite de “asa-zisii oameni de afaceri” au starnit reactii , critici din partea opiniei publice sporind astfel interesul general fata de moralitatea agentilor economici si a functionarilor publici cu atributii si competente dubios exercitate in gestionarea avutiei nationale.

Cresterea interesului fata de etica in afaceri este determinata si de schimbarea naturii insasi a afacerilor in controlul ultimelor decenii in care a luat o amploare evidenta procesul de globalizare. Astfel, firmele comerciale devin tot mai active pe plan international si in consecinta apar probleme noi, iar certitudinile valoric normative ale mediilor de afaceri locale sunt inlocuite de relativitatea unui context multinational si multicultural in care criteriile corectitudinii morale difera si se modifica rapid.

Din acest motiv, chiar si problemele mai vechi devin tot mai greu de solutionat, iar afacerile trebuie sa le puna in discutii anumite principii si valori pana de curand fiind considerate a fi de la sine intelese.

In concluzie, si in context european se configureaza un consens tot mai deplin asupra importantei eticii in afaceri, fie ca este vorba de mediul academic, fie ca este vorba de functionarii guvernamentali sau consumatori, fie ca este vorba de firmele comerciale.

In mait oate Universitatile din Europa s-au introdus in ultimii ani cursul de etica in afaceri.Numarul articolelor publicate in presa pe teme de etica in afacei a crescut enorm. Pe internet s epot gasi in acest moment peste 25000 de pagini web si peste 2000 de carti dedicate exclusiv eticii in afaceri. Se poate chiar vorbi despre o noua “industrie” in domeniu. In corporatiile moderne exista deja directori pe probleme de etica. A crescut numarul consultantilor independenti in materie de etica in afaceri. Sunt tot mai prezente pe pietele de capital trust-urile de investitie in materie de etica in afaceri si de asemenea, de mare autoritate si influenta se bucura autoritatile de monitorizare.

Putem spune ca, ca o dovada a vitalitatii eticii in afaceri I s epoate prevedea un viitor notabil atat in mediul academic cat mai ales in evolutia previzibila a firmelor si corporatiilor multinationale angrenate in mecanismul economiei de piata.

CURS 3

Categorii de probleme analizate de etica afacerilor

In literatura de specialitate se disting pe de-o parte o categorie de probleme micromorale, iar pe de alta parte o categorie de probleme macromorale.

Pornind de la aceste premise putem considera ca in genere, problemele eticii afacerilor luate intr-un cadru dat si raportate la un sistem economic pot fi impartite in 6 categorii :

1. Primul tip de probleme priveste determinarea corectitudinii distribuirii resurselor.Altfel spus, el vizeaza fundamentele dreptatii distributive, adica alocarea resurselor , a veniturilor sa se faca in functie de anumite criterii : merit, egalitate, nevoi , efort, abilitate, creativitate etc. Apartin acestui tip de probleme disputele cu privire la dreptul la proprietate, la posesie si folosire, la salarizare corecta, la recuperarea capitalului investit, la recompensa cea mai potrivita pentru riscuri, pentru calificare sau pentru inventivitate. Intr-un asemenea cadru se pun in prim-plan discutii referitoare la asigurarea membrilor unei societati astfel incat acestea sa nu ajunga niciodata sub un anume nivel al bunastarii sau demnitatii.

2. Un al doilea set de probleme este mult mai conexat eticii aplicate in afaceri si el se afla explicit in legatura cu modul de aplicare propriu-zisa a unui principiu clar circumscris al dreptatii la cazuri particulare. Si din moment ce foarte rar vem de-a face cu 2 cazuri absolut identice, inseamna ca ne confruntam aproape permanent cu cazuri dificile ce pun pribleme morale care pot fi solutionate doar prin discutii ample, dezbateri publice si in cele din urma prin luarea unor decizii pe baza celor mai bune informatii.

3. A treia categorie de probleme morale apartine domeniului afacerilor si se refera la conflictul dintre diferite valori ( libertate, dreptate, egalitate, bunastare, productivitate, merit, eficienta etc. ), mai ales atunci cand nu pare a exista o alternativa buna. La limita este cazul dilemelor morale, iar strict rational, in asemenea cazuri cel mai bun lucru pe care il poate face cineva este sa determine si sa aleaga cea mai buna alternativa si „raul cel mai mic”.

4. Un al patrulea tip de probleme morale apare ca urmare a dezvoltarii intentiilor morale si a sarcinii de a le aplica la practicile anticipate anterior.Astfel, de exemplu, segregarea rasiala si discriminarea in munca bazata pe criterii de sex sau rasa sunt practici considerate in prezent ca fiind imorale, dar ele nu au fost evaluate asa de-a lungul timpului. Intrebarea care se pune este urmatoarea : dat fiind faptul ca sfera morala se afla in continua expansiune cuprinzand si alte specii decat omul sau incluzand chiar natura inseamna ca nu este foarte clar cine este responsabil in diverse actiuni din punct de vedere moral. Inseamna ca etica afacerilor contribuie din plin la largirea temei responsabiloitatii in teoria etica si totodata la adancirea discutiilor despre cine este raspunzator moral in toate aceste noi cazuri.

5. A cincea categorie de probleme morale este cea creata de consecintele pe care le aduc cu ele noile produse tehnologice, inclusiv tehnicile societatii informationale cat si cele de manipulare genetica. Problemele ridicate de progresul tehnicii sunt intr-un fel un nou tip de probleme necunoscute anterior. Exista in prezent posibilitatea de a distruge rasa umana, ca si mediul inconjurator dupa cum exista totodata posibilitatea de a consuma total resursele neregenerabile.Ori, toate aceste situatii afecteaza afacerile si impun solutii la intrebari de tipul : este moral sa se investeasca intr-o tehnologie de varf daca unt deja identificate pericole si amenintari ? sau este moral, imoral sau este neutru din punct de vedere moral daca angajatii continua sa lucreze in asemenea intreprinderi ?

6. Ultima categorie de probleme se refera la modul in care se aplica valorile morale acceptate in mod obisnuit si se refera la interdictiile care se impun in conducerea afacerilor si a intreprinderilor si este vorba in acest caz de ceea ce este acceptat de aproape toti oamenii si anume ca minciuna si furtul de exemplu sunt 2 acte imorale la care am putea adauga luarea si darea de mita in sfera afacerilor.

Putem spune ce problemele tipice eticii afacerilor s-ar rezuma la o serie de aspecte cum ar fi : de exemplu se

pune intrebarea daca o corporatie, o firma este obloigata sa ajute societatea in lupta cu problemele cu care se confrunta acestea cum ar fi : inegalitatile de venit, saracia, poluarea etc. In ce masura trebuie sa se implice oamenii de afaceri in problema asigurarii egalitatii sanselor ? sau este legitim dreptul angajatilor de a se folosi de pozitiile pe care le detin in interiorul firmelor pentru a-si avansa propriile interes e? Sau sunt practicile bazate pe folosirea unor informatii privilegiate imorale ? sau incepand din ce punct o exagerare acceptabila se transforma in minciuna despre un produs sau despre un serviciu? Sau cand piata devine agresiva incercand sa manipuleze consumatorii ? sau ce obligatii are un angajat fata de segmentul exterior firmei cum ar fi clientii, competitorii sau societatea , comunitatea in general ?

Exista in randul oamenilor de afaceri mentalitatea ca etica nu ar avea nimic de-a face cu afacerile si aceasta

opinie reprezinta un punct de vedere destul de raspandit, dar trebuie precizat ca aceasta conceptie adopta o viziune ingusta atat asupra eticii cat si asupra afacerilor.

In realitate, daca se admite intr-o definitie logica ca etica este disciplina care se ocupa cu ce este valoros in viata, cu ce merita sa dorim si cu regulile ce ar trebui sa guverneze comportamentul uman, atunci constatam ca afacerile nu sunt numai o problema de bani, de schimburi economice, de articole de comert si de profituri, ci ele implica interactiuni umane reprezentand de fapt fundamentul societatii umane.

Afacerile se intrepatrund cu viata politica, cu justitia si nu in ultimul rand cu dimensiunea morala a societatii in ansamblu. In acest sens exista numerosi autori care afirma in mod explicit ca nu este nimic imoral sau anetic in a face bani, insa banii nu reprezinta principala girja a gandirii etice in afaceri.

Exista o legatura foarte evidenta intre afaceri si etica, o conexiune care se impune cu pregnanta in experienta.Astfel, putem spune, oarecum, in mod metaforic, ca un om de afaceri ai carui angajati il fura nu ar avea mai multe sanse de a supravietui decat un om de afaceri care prin minciuna si frauda vinde numai produse care nu functioneaza.

In aceeasi ordine de idei putem afirma ca dincolo de standardele morale care exista in lumea afacerilor pana la urma corectitudinea si incorectitudinea in practica afacerilor nu sunt dependente de obiceiurile particulare adoptate de anumiti oameni intr-un moment dat de timp.

In realitate,chiar intrebarea curenta daca aceasta afacere este corecta/morala sau incorecta/imorala implica un raspuns care trece dincolo de orice cultura, el implicand ideea de standard general si impersonal valabil pentru judecarea oricarei afaceri.

CURS 4Normele morale

In cea mai sumara si clara definitie posibila, etica este o teorie filosofica despre viata morala. Marea majoritate a regulilor morale sunt totodata si norme legale, deci prescriptii juridice si in acelasi timp norme religioase. Din acest motiv este foarte greu de alcatuit o lista de norme exclusive morale pe care sa nu le intalnim decat in sfera eticului dupa cum exista foarte putine situatii in care, prin ceea ce face individul, sa fie si sa actioneze exclusiv moral fara nici o implicare de ordin utilitar, economic, social, politic sau religios.

In loc de a cauta normele tipic morale si de negasit altundeva decat in sfera moralitatii pure , trebuie mai degraba sa vedem prin ce atribute specifice, o reglementare normativa se inscrie in domeniul etic si in acest scop avem nevoie de cateva clarificari conceptuale privind normele in general.

Def. O norma reprezinta un model de actiune aplicat in anumite imprejurari. Normele au o serie de caracteristici si anume :- in primul rand, chiar daca aplicarea unei normevreme indelungata duce la formarea unor

deprinderi , un model normativ trebuie sa fie asumat de catre un individ in mod constient. Din acest motiv, reflexele automate, stereotipurile si orice tip de obisnuinta buna/rea, care au fost dobandite fara voie de catre individ nu apartin domeniului normativ pentru ca nu au caracter constient.

- O norma este un model de comportament individual dar care are o semnificatie si o valabilitate supraindividula. Fiecare individ are propriile sale reguli de comportament, dar nici una dintre aceste r.personale nu este o norma pentru ca ele nu conteaza ca modele sociale de comportament adoptate si respectate catre un numar mare de oameni.

- Individul se poate conforma in mod constient unei norme numai daca aceasta este enuntata explicit ca model supraindividual de comportament. SImpla uniformitate statistica a stereotipiilor sociale realizata spontan prin imitatie sau “dresaj social”, nu are nimic comun cu actiunea normativa.

In concluzie, o norma este o regula de comportament avand o valailitate supraindividuala explicit

enuntata la nivelul constiintei colective ca standard de conduita deliberat , acceptat si respectat de indivizi.

STRUCTURA NORMELOR Primul element constitutiv al normelor este expresia lor normativa. La randul lor, expresiile

normative se caracterizeaza prin 2 componente mai mult sau mai putin independente :1. Prin continutul normei vom intelege modelul comportamental pe car eil propune si il solicita

norma. De exemplu, luam norma “spune intotdeauna adevarul”. Aceasta defineste un anumit comportament fata de ceilalti atunci cand este vorba de comunicarea unor informatii sau de exprimarea anumitor atitudini si sunt ale individului fata de ceilalti.

2. Prin forma lor, expresiile normative dau continutului normei anumite preciari foarte importante. Forma expresiei normative indica pe de o parte forta sau taria normei. In acest sens trebuie sa distingem normele categorice de genul “ sa nu minti”, “sa nu furi " etc. care solicita imerativ sau neconditionat un anumit comportament de normele ipotetice de genul “ daca vrei sa ai succes in afaceri, fa-ti si apoi pastreaza-ti o cat mai buna reputatie” Acest gen de norma recomanda doar un anumit comportament. Regula impunandu-se numai cu conditia acceptarii de catre individ a unui anumit scop.

Forma expresiei normative indica totodata si caracterul normei care poate fi comparat analogic cu

simbolurile matematice “+”, “-“ si “0”, indicand astfel sensul atitudinii solicitate subiectului fata de un anumit continut normativ.

Dupa caracterul lor, expresiile normative pot fi sub forma obligatiilor , ( “spune adevarul “ ), sub forma interdictiilor ( “ sa nu minti!” ) si sub forma permisiunii ( “esti liber sa nu participi la vot”. Oricat de importanta ca vehicul sau purtator lingvistic al normei, expresia normei, ca atare, nu este suficienta pentru a cuprinde toate dimensiunile unei reguli efective de comportament social.

Oricine poate emite o expresie normativa dar pentru ca verbele sa devina reguli sociale efective, se cer intrunite o serie de atribute importante pe care nu le putem gasi la nivel logico-semantic si numai privind norma ca pe o relatie sociala din care nu pot lipsi anumite componente cum ar fi :

1. Autoritatea normativa reprezinta acea “putere” sau instanta care emite o norma avand capacitatea sa impuna indivizilor fie prin persuasiune, fie prin cerere la forta.

Autoritatea poate fi o anumita institutie ( biserica, parlamentul, prefectura ), dar poate aparea si sub forma anonima atunci cand norma respectiva este impusa de catre o forta “invizibila”, dar cat se poate de activa, fie ca este vorba de presiunea difuza dar deloc neglijabila a colectivitatii, cum se intampla in cazul moravurilor si obiceiurilor, fie ca avem de-a face cu anumite cerinte care impun oamenilor sa adopte un anumit comportament in scopul adaptarii lor fata de legile naturii si societatii2. Subiectul normei este acea clasa de indivizi carora li se adreseaza autoritatea normativa,

cerandu-le sau fortandu-I sa urmeze un anumit model de comportament.3. Domeniul de aplicate a normei = clasa de situatii sau contexte practice in care autoritatea

normativa cere subiectului sa adopte un model de comportament.4. Sanctiuni si recompense. Orice norma efectiva este sustinuta si intarita de anumite sanctiuni

sau si de recompense. Sanctiunile sunt aplicate pentru a amenda consecintele nefevorabile a unei actiuni efectuate de catre un individ, iar premiile recompenseaza aplicarea normei.

In concluzie, putem spune ca exista anumite asemanari intre normele morale, poruncile religioase, prescriptiile juridice, dar trebuie amintite si deosebirile dintre acestea. Iar pentru a surprinde trasaturile distinctive ale unei norme morale trebuie sa precizam urmatoarele aspecte : cand vorbim de specificul normelor morale avem in vedere : in primul rand ne referim la actele noastre libere cu consecinte asupra celorlalti sau asupra propriei noastre persoane. In al doilea rand, forma cea mai caracteristica este data de expresiile normelor categorice si universalizabile care formuleaza anumite obligatii sau datorii de a savarsi fapte de natura sa creasca valoarea intrinseca a umanitatii din fiecare individ. In al treilea rand, normele morale se bazeaza pe autonomia vointei fiind impusa de catre o anumita autoritate interioara subiectului care este reoprezentata de constiinta morala. In al patrulea rand, normele morale sunt insotite de sanctiuni spirituale , iar in al cincilea rand ele au drept functie sociala promovarea maximului de sociabilitate.

PRINCIPIILE MORALE

Majoritatea teoriilor etice admit ideea ca libertatea vointei este de fapt fundamentul moralitatii in formele ei cele mai evoluate. Actionam moral numai atunci cand ne supunem unei reguli venite dinlauntrul propriei noastre constiinte in masura in care credem cu adevarat ca oricine ar trebui sa faca la fel in orice imprejurari, deoarece asa este bine. Acest gen de autolegiferare pune cel putin o problema dificila, “cum si de unde stie subiectul moral?”, “ce trebuie sa faca atunci cand este in situatii atipice si cu totul neprevazute? “.

Libertatea individului este incompatibila cu o lista completa de modele comportamentale care sa reglementeze in mod strict fiecare moment din viata noastra.

destul de frecvent ne aflam in situatii dificile in care se iveste un conflict intre scopurile noastre, fiecare dintre acestea fiind asociat cu o alta norma morala. In astfel de situatii complicate si atipice, individul trebuie sa ia decizii pe cont propriu. El nu poate sa aplice pur si simplu un model abstract si inflexibil de comportament in doar cateva cuvinte de genul “ sa nu minti”, “sa nu furi”. Ca element de autolegiferare, normele morale trebuie sa fie comparate, evaluate si ierarhizate. Dar aceste operatii necesita o supraregula sau o metanorma ce arata intotdeauna directia binelui. Iar aceasta regula suprema este principiul moral.

CURS 5Principiile morale sunt acele norme de maxima generaliate care-si propun sa integreze si sa

coordoneze intr-un sistem coerent, diferitele reguli morale oferind totodata un criteriu universal de decizie morala, justa, intr-o cat mai mare varietate de sisteme posibile.

Metaforic vorbind, principiul moral, caci intr-un sistem etic nu poate exista doar unul singur, joaca rolul busolei sau stelei polare care arata invariabil Nordul, in speta acel comportament care satisface exigentele moralitatii.

Cel mai des sustinut si comentat principiu moral este Regula de Aur usor de inteles dar cu o mare forta persuasiva. Ideea de baza a Regulii consta in reciprocitatea si afirmarea implicita a valorii egale a indivizilor sub aspectul umanitatii lor.

Potrivit acestui principiu, in luarea deciziei moralmente corecte, agentul moral trebuie sa raspunda cu sinceritate la intrebarea “daca lui i-ar conveni si daca ar accepta fara rezerve ca el insusi sa fie tratat de catre ceilalti la fel cum intentioneaza sa procedeze el in relatia cu semenii sai. Prezenta in folclorul nostru , in forma negativa, ce tie nu-ti place altuia nu-I face, regula de aur poate fi regasitas ca o tema cu variatiuni in mai toate regulile lumii.

In formele sale populare, regula de aur prezinta insa un inconvenient major care conduce la relativism adica tocmai ceea ce urmareste sa evite oferind o regula universal valabila : indivizii sunt destul de diferiti in ceea ce priveste interesele, nevoile, dorintele si aspiratiile lor astfel incat ceea ce place sau displace unora nu coincide catusi de putin cu ceea ce place sau displace altora. De exemplu, un individ care iubeste puterea sau familia , bogatia sau contemplatia teoretica, frumosul sau distractia, cu greu ar putea sa actioneze de fiecare data moral calauzit fiind de acest principiu al reciprocitatii.

Cu unele amendamente insa, regula de aur poate fi ridicata la rangul unui principiu moral rezistent la o astfel de obiectie. Dar, se pune intrebarea “de unde shtie agentul moral ca regula lui de actiune are o semnificatie si o validitate supraindividuala nefiind doar o preferinta subiectiva a sa? “.

Cum poate fi el sigur ca oricine altcineva ar trebui sa recunoasca sau sa urmeze acelasi principiu moral si cum se explica faptul obisnuit insa de neinteles ca atat de frecvent stim ce este bine sa facem si actionam exact pe dos. Acestea sunt probabil cele mai dificile probleme ale eticii, iar incercarea de a gasi un raspuns ne duce in pragul unei alte teme fundamentale in filosofia morala si anume conceptul de valoare.

La intrebarea “ce sunt valorile?” a-m putea raspunde ca acestea ne apar drept atribute ale persoanelor, ideilor, faptelor , institutiilor sau lucrurilor care sunt importante, vrednice de respect si pretuire despre care oamenii cred ca merita eforturi de a le vedea infaptuite cat mai deplin. De exemplu, in calitate de persoane rationale si responsabile, gandim ca adevarul este o valoare, adica ceva demn de respectul si pretuirea oricarei fiinte umane. Pe scurt, valoare este ceva important si vrednic de respect.

Important pentru cine si de ce ?!

La aceste intrebari s-au conturat de-a lungul timpului cateva raspunsuri diferite, fiecare din ele avad deopotriva puncte tari si puncte slabe.

Valorile pot fi definite ca entitati sau ca idealuri inzestrate cu o existenta proprie. Se poate spune ca valorile integreaza viata cotidiana si actiunile intr-o anumita directie, directie care indica sensul actiunilor umane. Reactiile psihologice ale diferitilor indivizi, atitudinile individuale ale acestora au o anumita autonomie, iar aceasta libertate oscileaza intre extreme si anume adeziunea neconditionata la un pol si dezinteresul manifest la celalalt pol.

Consecintele in plan comportamental precum si cele psihosociale ale conduitelor personale sunt la randul lor extrem de variate. Valorile si nonvalorile morale se refera la persoane si acte precum si la sentimente, intentii, motivatii si atitudini legate de acestea. Prin cupluri conceptuale de genul generozitate-egoism, sinceritate-fatarnicie, modestie-ingamfare, demnitate-umilinta desemnam ceea ce este bine, valoros , iar la polul opus ceea ce este negativ din punct de vedere moral.

Binele ocupa un loc aparte, privilegiat in sistemul acestor categorii.Intr-un sens mult mai larg, Binele se refera la multiple alte sfere ale existentei : utilitati,

avantaje, bunastarea materiala, binele spiritual, rangul in societate, starea de sanatate etc.Pot fi considerate bune sau apartinand Binelui,acele fenomene, conditii, raporturi,

intamplari, evenimente istorice etc. care in virtutea insusirilor si efectelor benefice pe care le pot avea satisfac anumite nevoi, trebuinte, aspiratii si exigente umane.

Binele moral, putem spune ca are criterii specifice de valorizare care il deosebesc de celelalte ipostaze.

Specificul valorilor morale.Valorile morale se refera intotdeauna la efectele sau consecintele actelor noastre asupra

celorlalti sau asupra propriei noastre persoane. Ele definesc acele trasaturi de caracter a caror cultivare si mai ales afirmare practica in actiune sunt de natura sa tina in frau pornirile noastre agresive, antisociale, impiedicandu-ne sa producem suferinte inutile si dezavantaje, dar mai ales sa stimuleze atitudinile noastre de solidaritate cu ceilalti astfel incat actele noastre sa duca la cat mai deplina afirmare a umanitatii din noi insine si din semenii nostri.

Binele ca valoare cardinala a domeniului etic este o notiune polimorfa aproape imposibil de sintetizat intr-o definitie de manual. In orice caz, binele are intotdeauna legatura cu maxima implinire a conditiei umane, iar opusul Binelui, Raul moral, se regaseste in toate faptele noastre care ne impiedica sa ne realizam umanitatea pe deplin provocand dureri si suferinte.

In lumea contemporana extrem de diversa, dar din ce in ce mai mult integrata prin procesul de globalizare, date fiind slabirea autoritatatii cutumelor locale si traditionale precum si marea varietate confesionala, valorile morale tind sa exercite din ce in ce mai mult un rol coordonator si ierarhizat in sfera tuturor valorilor.

In absenta unor repere etice, stiinta poate produce deopotriva atat miracole extrem de benefice pentru omenire cat si adevarata catastrofe cu urmari incalculabile. Iata de c eisi face din ce in ce mai pregnant loc in lumea de azi ideea ca dezvoltarea omenirii trebuie sa se bazeze pe o responsabilitate morala, clar asumata de catre factorii decizionali in domeniul economic, politic si stiintific. Altminteri, omenirea risca sa se confrunte cu amenintari si crize grave de natura sa puna in pericol supravietuirea ei nemaivorbind despre calitatea vietii si despre valorile existentei umane.

In concluzie, putem spune ca normele morale pot fi definite prin cateva caracteristici printre care cele mai importante sunt : in primul rand normele morale sunt autonome. Ele nu ne sunt impuse de catre o autoritate exterioara ci sunt dictate din interiorul constiintei morale. In al 2-lea rand, normele morale sunt universalizabile adica ele se pretind valabile pentru oricine indiferent de imprejurari. In al 3-lea rand, aceasta autolegiferare morala poate fi inteleasa daca pornim de la ipoteza ca toate imperativele morale sunt macar din punct de vedere logic, daca nu neaparat si practic, deductibile din valorile noastre morale.

CURS 6COMPETENTA ETICA SI TREPTELE CONSTIINTEI MORALE.

Exista diferite niveluri de competenta etica, iar faptul ca multi indivizi nu izbutesc sa atinga treptele cele mai inalte este un fapt dovedit, dar absolut irelevant.

Moralitatea, in mediul afacerilor, nu este o chestiune de calcule statistice si de majoritati confortabile si tine de dezvoltarea si implinirea potentelor inerente naturii umane. Moralitatea nu apartine tuturor in egala masura si daca dorim sa intelegem gandirea etica in afaceri trebuie sa luam drept exemple revelatoare acele persoane care au ajuns cel mai departe pe calea dezvoltarii morale.

Trecand in revista cercetarile psihologice de data recenta privind dezvoltarea morala a individului, putem constata anumite tendinte si anume : intre 20-30 ani tinerii adulti trec prin modificari profunde ale strategiilor prin care cauta sa solutioneze problemele lor etice. Aceste modificari sunt legate de anumite schimbari de perceptie sociala si de rolurile sociale pe care si le asuma acestia. Amploarea modificarilor este asociata cu durata si nivelul de scolarizare. Incercarile educationale de a spori acuitatea sesizarii problemelor morale si maturitatea judecatii etice au avut rezultate masurabile. Dupa cum rezulta din studiile efectuate, comportamentul unei persoane este influentat de perceptia si judecata sa morala.

Abilitatea unei persoane de a solutiona problemele etice se poate dezvolta de-a lungul intregii vieti, iar educatia reprezinta un factor de influenta in acest proces de evolutie.

S-a constatat in urma studiilor ca asa cum exista stadii de crestere in dezvoltarea semantica, tot astfel capacitatea de gandire etica si discernamantul moral se dezvolta la randul lor stadial.

Exista o teorie a lui Kohberg in care se disting 4 stadii sau trepte fundamentale in dezvoltarea constiintei morale :

1. Primul stadiu este heteronomia supunerii fata de autoritate, perfect morala in cazul copilului si preadolescentului care asculta de parinti bucurandu-se de rasplata acestora pentru buna purtare si temandu-se de pedeapsa cuvenita relei purtari.

2. In stadiul 2 avem de-a face cu heteronomia mimetica sau acomnodanta specific adolescentei cand indivizii se razvratesc impotriva prohibitiilor impuse de adulti, contesta valorile in care cred acestia, dar pun in locul lor ceea ce reprezinta canonul normativ si axiologic al anturajului de aceeasi varsta asumat in mod destul de necritic numai din dorinta de a fi acceptati de catre ceilalti si de a se identifica cat mai deplin cu o anumita comunitate.

3. Un numar important de oameni ajung la varsta matura spre binele lor, dar mai ales al societatii la autonomia autoritatii interiorizate. Pe masura ce devin constienti de naivitatea si superficialitatea regulilor adoptate mimetic in adolescenta, acesti indivizi isi reconsidera in mod critic judecatile de valoare si normele corespondente pe masura ce modelele exemplare la care se raporteaza educatia si experienta de viata pe care o acumuleaza treptat ii fac sa inteleaga legitimitatea unora dintre regulile acceptate in copilarie doar sub presiunea autoritatii parintilor. In acest stadiu, oamenii incep sa fie cu adevarat morali in masura in care se supun normelor morale intrucat inteleg acum rationalitatea si intemeierea lor, dar nu pe deplin morali, intrucat ei inca mai asculta de o autoritate straina de propria fiinta chiar daca acum aceasta pare a fi interiorizata.

4. Se poate constata ca putini indivizi ajung pana la autonomia propriei constiinte ca vointa rationala capabila de autolegiferare cu vocatie de universalitate. Modele exemplare pentru ceilalti, acestia, oameni rari sunt capabili sa judece si sa actioneze calauziti de propria lor constiinta potrivit unor valori universale. Ei considera atunci cand actioneaza intr-un anumit mod ca asa trenuie sa faca orice om constient, puternic racordat in orizontul unor valori universale precum adevarul, binele, sacrul sau frumosul care stau mai presus in ierarhia valorilor decat placerea si interesul egoist, ambitia si setea de avutie, de faima sau de putere asupra celorlalti.Multi factori pot sa stimuleze dezvoltarea constiintei morale pana la atingerea stadiilor superioare de

evolutie. Kohlberg a redescoperit ca unul dintre factorii fundamentali este educatia. El a constatat ca

subiectii experimentelor sale care au urmat cursul de etica astfel orientate incat sa-I provoace a privi problemele morale dintr-un punct de vedere universal, au avut tendinta sa urce mai rapid spre nivelurile superioare de competenta morala.

In concluzie, putem accepta ca moralitatea ca autolegiferare universala si obiectiva nu este intotdeauna prezenta si manifesta in comportamentul tuturor, deoarece nu toti oamenii ating

acelasi nivel de competenta etica. Atingerea celui mai inalt nivel nu este rezultatul unor calitati innascute ci urmarea eforturilor proprii de invatare, educatie si exercitiu.

Ceea ce e specific vietii morale este faptul ca trebuie sa existe o legatura intre ceea ce trebuie sa gandim si modul cum trebuie sa actionam. Cel mai frecvent gandim bine, dar ne purtam rau. Stim ce trebuie sa facem insa nu ii dam ascultare ratiunii si ne lasam condusi de sentimente, dorinte, porniri instinctive si pulsiuni inconstiente.

Comportamentul moral cere ca ratiunea sa controleze vointa, ceea ce nu se dobandeste prin invatatura ci prin practica si exercitiu. Din punctul de vedere al eticii afacerilor, este important sa fie urmarite aceste probleme pe care le-am teoretizat din mai multe motive.

In primul rand, in dezvoltarea sa, fiecare individ este afectat de experientele pe care le are in legatura cu egalitatea si inegalitatea, cu ceea ce e drept/nedrept, cu ceea ce este schimbul, pedeapsa, asteptarea mutuala, utilitatea sau binele valabil in mod universal pentru orice om indiferent de situatia sa particulara.

In al 2-lea rand, daca exista asemenea stadii de evolutie a constiintei morale, atunci e important sa se vada unde anume apar conflictele morale in afaceri si cum pot fi ele rezolvate, sau mai precis, in care stadiu pot fi solutionate dilemele morale aparute in sfera tot mai larga a afacerilor.

Potrivit lui Kohlberg exista atunci cand vorbim de formarea constiintei morale rapoarte la etica afacerilor,

3 stadii si anume : cel preconventional, conventional si postconventional,iar fiecare stadiu are 2 nivele -> in toatal exista 6 etape ce compun si definesc constiinta morala.

1. Etapa supunerii si pedepsei.2. Etapa scopurilor individuale, instrumentale si a schimbului.3. Etapa asteptarilor mutuale si a conformitatii.4. Etapa mentinerii sistemului social si a constiintei.5. Etapa drepturilor primare, al contractului social si al utilitatii sociale.6. Etapa principiilor etice universale. In aceasta etapa, facand apel la constiinta, individul

considera ca exista principii etice impuse din interior care trebuie urmate si care sunt prioritare oricaror altor obligatii impuse din exterior de legi si institutii. Iar, a proceda moral inseamna a actiona in acord cu aceste principii. Persoana face ceea ce este drept si bine sa faca, pentru ca, fiind o fiinta rationala intelege valabilitatea acestor principii si este hotarat sa le urmeze. Iar aceste principii fac apel la intelegere logica, la universalitate, dar mai ales la consecventa. Ele sunt principii universale, de egalitate, libertate si reciprocitate a drepturilor umane si de respect pentru demnitatea fiintelor umane ca persoane individuale.In concluzie, putem spune ca din punct de vedere teoretic, apar cateva intrebari

semnificative, cea dintai vizand relatia dintre dezvoltarea psihologica si cea morala s-a ajuns in acest sens la cateva certitudini si anume : prima, dezvoltarea constiintei morale presupune existenta unui substrat de psihism; a doua : exista un srtans paralelism intre dezvoltarea afectivitatii si cea a functiilor intelectuale de unde rezulta un paralelism intre dezvoltarea morala si cea cognitiva a proceselor de cunoastere; a 3-a : daca exista stadii universale in dezvoltarea psihologica si in dezvoltarea morala, aceasta nu inseamna ca cine a parcurs toate stadiile psihologice se va comporta neaparat in conformitate cu etapa cea mai inalta din punct de vedere moral.

Dimpotriva, iar acest fapt are o importanta practica pentru etica afacerilor si anume ca cineva poate sa atinga varsta senectutii, dar din punct de vedere moral sa nu poata depasi de pilda etapa a 40-a si anume ce a mentinerii sistemului social si a conformarii la acesta. In aceeasi ordine de idei, daca ultimele 2 etape sunt nivele ultime de legitimare universala a conduitei si constiintei morale, atunci rezulta ca apelul la moralitate este singura cale satisfacatoare pentru rezolvarea conflictelor si dilemelor etice inclusiv in afaceri. Aceasta inseamna ca atunci cand apare un conflict moral generat de aderente, individului de pilda la una din primele 4 etape este necesara deplasarea spre etape mai inalte, sprea cea a drepturilor primare si spre cea a principiilor etice universale. Se poate astfel ajunge spre o forma tot mai adecvata de rationare morala pentru solutionarea tot mai adecvata a conflictelor de ordin etic in lumea afacerilor.

CURS 7

CONSISTENTA ETICA

Consistenta, adica absenta contradictiilor poate fi considerata piesa de rezistenta a eticii. Se asteapta ca etica sa ne ofere un ghid al vietii morale, dar ca sa realizeze acest deziderat ea trebuie sa fie in primul rand, rationala, iar pentru a-si sustine rationalitatea trebuie sa nu contina contradictii.

Consistenta etica presupune ca normele, valorile si actele noastre morale sa nu fie contradictorii.

Contradictiile pot apare in primul rand intre exigentele noastre morale,descoperind inconsistenta in acele situatii in care aceste exigente reclama comportamente incompatibile. Un alt gen de inconsistenta se iveste atunci can aplicam un anumit standard moral in situatii diferite. Spre a fi consistenti trebuie sa recurgem la aceleasi criterii de judecata morala in toate situatiile in afara de cazaul in care putem evidentia anumite diferente relevante intre ele. Adesea, inconsistenta apare datorita unor contradictii intre convingerile si faptele noastre. Este posibil ca exigentele noastre etice si aplicarea lor in diferite situatii sa fie consistente, dar sa esuam atunci cand ar trebui sa le punem in practica. In astfel de situatii personalitatea celui in cauza este contradictorie. Integritatea este o calitate morala de prim rang tocmai pentru ca se refera la consistenta convingerilor si actelor morale ale unei persoane. Consistenta inseamna in acest caz ca faptele unui om sunt in deplina armonie cu valorile sale. Dar, de foarte multe ori faptele contrazic convingerile noastre morale, deoarece nu suntem condusi in ceea ce facem numai de ratiune ci ne supunem intr-o masura sau alta si altor instante psihologice cum ar fi : sentimentele, pasiunile, dorintele, pornirile instinctuale, pulsiunile inconstiente etc. Aceste instante de ordin psihologic nu au catusi de putin nevoie de consistenta pentru a-si dobandi o satisfactie deplina.

Consistenta pare a fi atat de importanta in etica in general, si in etica afacerilor in particular, incat multi specialisti, filosofi, eticieni au socotit ca in etica nici nu e nevoie de mai mult. Este vorba in primul rand de sustinatorii acelei reguli de aur care reprezinta dupa cum stim un principiu moral fundamental. In opinia lor, daca oamenii nu s-ar contrazice in modul de a-I trata pe ceilalti si felul in care se judeca si se evalueaza pe ei insisi atunci s-ar comporta intotdeauna cat se poate de moral, caci a fi si a te comoprta moral nu inseamna altceva decat a fi consistent acordand tuturor celorlalti oameni respectul si consideratia pe care le pretinde pentru noi insine. Dar, trebuie facuta o precizare si anume : consistenta este necsara eticii , dar nu si suficienta.

Este posibil ca valorile si normele moraleale cuiva sa nu fie contradictorii, dar sa fie eronate dupa cum iarasi este posibil sa ii consideram si sa ii tratam pe ceilalti la fel ca pe noi insine, dar se pune intrebarea “ce se intampla atunci cand conceptia noastra etica este precara?”. Si atingem in aecst moment un subiect controversat al filosofiei morale din totdeauna. Se pune intrebarea daca “putem fi siguri ca anumite conceptii etice sunt eronate? Exista, cu alte cuvinte, adevar si fals in spatiul moralitatii sau trebuie sa ne multumim a recunoaste ca exista o pluralitate nedefinita de conceptii etice toate la fel de indreptatite astfel incat conditia consistentei nu este absoluta ci relativa fata de un anumit mod particular de a concepe si de a trai viata morala ? “. Iar aceasta solutie este sustinuta de argumentele teoriilor etice relativiste foarte mult intalnite in prezent. Pentru adeptii relativismului, valorile si normele morale au o valabilitate supraindividuala, dar numai in limitele unui spatiu cultural specific. Nu exista, spun ei, valori si norme universale. In consecinta, pentru acestia/relativisti reflectia morala este capabila sa solutioneze controversele etice si sa elimine inconsistenta etica, dar numai atata timp cat ne mentinem in cadrele spirituale proprii unui anumit context cultural. De indata ce am incercat sa construim argumente universal valabile, spun ei, pierdem lgatura cu realitatea si construim o teorie abstracta si ca atare inaplicabila. In consecinta, spun acestia, nu ar fi posibila solutionarea contradictiilor dintre norme si valori morale daca acestea apartin unor culturi si societati diferite.

Conceptul de afacere :

Raspunsul la intrebarea ce raspunderi morale trebuie sa isi asume un om de afaceri depinde in mod decisiv de modul in care se defineste conceptul de afacere.

Trebuie spus de la bun inceput ca termenul romanesc de afacere de origine franceza este o traducere destul de imperfecta si aproximativa a termenului englezesc “business” care la noi a patruns in forma alterata de “bijnita”, ceea ce este simptomatic pentru modul incare s-a manifestat la noi in tara atat sub regimul comunist, dar si cu viguroase prelungiri si in prezent spiritul intreprinzator capitalist.

In romaneste, cuvantul afacere acopera o gama foarte variata de activitati socialede interes public, iar din punct de vedere economic, afacere inseamna tranzactie comerciala. In acest sens se poate spune ca am facut o afacere atunci cand am cumparat sau am vandut ceva la un pret avantajos ori ca un intreprinzator face afaceri cu statul ori cu primaria.

Termenul anglo-saxon de business s-ar traduce mult mai bine in romaneste prin intreprindere comerciala privata. In acest sens, afacere nu mai inseamna tranzactie comerciala ci o unitate economica aflta in proprietate privata individuala sau colectiva pe baza de actionariat care produce anumite bunuri sau presteaza anumite servicii oferite pe piata libera. Deci, a face afaceri presupune a avea o afacere.

Termenul de afacere il vom folosi numai in sensul anglo-american de business.La intrebarea “ce sunt afacerile? “ toata lumea este de acord ca se poate raspunde ca

o afacere reprezinta o activitate menita sa aduca proprietarilor patroni sau actionari un anumit profit. Dar, nu orice modalitate de a castiga bani sau bunuri este o afacere. A scoate un profit dintr-o afacere inseamna a inregistra anumite castiguri banesti prin vanzarea pe piata a unor bunuri si servicii. Cu o mentiune, si anume, contrabanda cu tigari si alcool , prostitutia, vanzarea de droguri sua armament sunt in sensul mentionat “afaceri” si inca unele extrem de profitabile pentru ca ofera consumatorilor bunuri si servicii , dar sunt afaceri ilegale. Noi ne vom referi la afacerile profitabile care isi desfasoara activitatea in cadru lehal. Activitatile economice in afara legii nu constituie un obiect de discutie in etica afacerilor intrucat, ilegalitatea nu se poate nici cum justifica din punct de vedere moral.

Se pune in mod firesc intrebarea “care este scopul intrinsec al afacerilor? “. Unii specialisti considera ca scopul unic sau cel putin primordial al oricarei afaceri este profitul intreprinzatorilor, adica o afacere nu este pusa pe picioare de dragul satisfacerii unor nevoi sociale ci pentru ca detinatorii ei sa realizeze anumite castiguri banesti. Altii considera, dimpotriva, ca scopul oricarei afaceri este in primul rand acela de a satisface anumite nevoi sociale, profitul fiind doar rasplatas cuvenita celor care prin initiativa lor contribuie cat mai eficient la realizarea acestui obiectiv. Pe scurt, o afacere trebuie sa aduca profit indiferent cum, dar in limite legale, iar opinia contrara o afacere trebuie sa fie socialmente utila, profitul fiind o consecinta a acestei utilitati.

In al doilea rand se pune intrebarea “care este marimea profitului urmarit ?”. unii specialisti introduc chiar in definitia conceptului de afacere maximizarea profitului. Cu alte cuvinte, orice afacere urmareste nu doar un anumit profit ci profitul maxim in conditii legale. Altii sustin, dimpotriva, ca maximizarea profitului cu orice pret chiar daca numai in limite legaleeste o forma de egoism si de iresponsabilitate morala si sociala. Grija omului de afaceri, spun ei, trebuie sa fie in primul rand, utilitatea sociala si calitatea produselor sau serviciilor pe care le ofera pe piata consumatorilor multumindu-se cu un profit rezonabil.

Si , in sfarsit, se mai pune intrebarea “ in folosul cui lucreaza oamenii de afaceri?”. Si aici sunt doua tendinte. Unii sustin ca exclusiv pentru a satisface interesul patronilor sau actionarilor de a realiza profituri cat mai mari, o afacere nefiind o utilitate publica sau o actiune filantropica pornita cu gandul la foloasele si interesele altora, ci reprezinta un risc asumat si multa munca in vederea satisfacerii dorintei intreprinzatorilor de a castiga cat mai multi bani. Altii considera insa ca o afacere buna si onorabila nu-I priveste exclusiv pe detinatorii capitalului investit, ci trebuie sa aiba in vedere interesele unor cercuri si categorii sociale mult mai largi care, direct sau indirect, au de castigat sau de pierdut din ceea ce face o anumita intreprindere privata. Aceste cercuri si categorii sociale mult mai largi sunt numiti “participanti” la afacere direct sau indirect si cuprind : consumatorii, salariatii, furnizorii, creditorii sau locuitorii comunitatii in care o firma isi are locatia/sediul si care au dreptul sa ceara ca o afacere sa lucreze si in interesul lor oferind bunuri si servicii sigure si de buna calitate la preturi rezonabile sa asigure locuri de munca pentru forta de munca locala, salariati sau furnizori, sa nu polueze mediul etc.

CURS 8Analizand cu atentie conceptul de afacere observam ca pozitia ideologica isi pune punternic

amprenta asupra disputelor care au loc intre specialisti. In realitate, trebuie sa reconsideram cele 2 pozitii si sa le apreciem ca fiind de fapt complementare decat incompatibile fiecare bazandu-se pe argumente valabile in cadrul teoretic pe care si l-a delimitat.

Putem contura aceste perspective diferite asupra afacerilor in urmatorul mod si anume : exista o perspectiva rstransa sau interna si punctuala asupra afacerilor, perspectiva ce priveste lucrurile la scara redusa microeconomica din interiorul intreprinderii capitaliste din interiorul firmei. Cadrul teoretic din acest caz se limiteaza asadar la ceea ce se petrece in interiorul unei afaceri considerand relatiile sale cu mediul economic exclusiv din punctul de vedere al celor care poseda capitalul si la managerilor care raspund de utilizarea lui cat mai eficienta, adica cat mai profitabila; iar a doua perspectiva, perspectiva largita sau externa si globalizanta priveste diferitele afaceri la scara macroeconomica, macrosociala ca elemente ale sistemului economic si ale celui social. Cadrul teoretic se extinde mult dincolo de limitele unei singure afaceri considerand orice afacere ca pe o componenta printre altele a sistemului economic din punctul de vedere al tuturor indivizilor care fie ei oameni de afaceri sau nu coexista intr-un sistem de relatii necesare de competitie, dar si de cooperare.

Analizand afacerile din perspectiva microeconomica sau din perspectiva restransa constatam ca exista o serie de autori care incearca sa elaboreze diferite modele de expunere radicala si consecventa a dimensiunilor etice ale afacerilor.

Intr-o lucrare scrisa in anul 1994, Elaine Stenberg urmareste sa dezvolte punctul de vedere enuntat ceva mai devreme de catre Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru Economie. Potrivit acestuia, managerii nu sunt responsabili decat fata de actionari, iar singura lor obligatie morala este aceea de a realiza un profit maxim pe cai lagele. Daca actionarii doresc sa cheltuiasca o parte din profitul lor in scopuri sociale sau filantropice este treaba lor, dar un manager nu are dreptul moral de a fi “generos” fata de diferite grupuri sociale pe banii actionarilor intrucat tot ceea ce el are de facut este sa gestioneze afacerea pe care o conduce astfel incat proprietarii ei sa realizeze profituri maxime.

Analizand in continuare afacerile din perspectiva restransa si privind lucrurile exclusiv din perspectiva unei singure intreprinderi comerciale oarecare , Stenberg incearca sa raspunda la intrebarea “care este scopul intrinsec al unei afaceri ?”, iar raspunsul pe care il da este acela ca “ scopul intrinsec al oricarei afaceri este maximizarea profitului sau maximizarea valorii proprietarilor pe termen lung prin intermediul vanzarii de bunuri sau servicii”. Aceasta afirmatie, sustine autoarea, este cheia intelegerii afacerilor si prin urmare, unul dintre fundamentele intelegerii eticii in afaceri. Aceasta definitie este, in prezent, in centrul atentiei specialistilor si a devenit extrem de controversata. Tendinta dominanta este aceea de a fi negata ideea ca scopul afacerilor este numai profitul proprietarilor atribuindu-se afacerilor o diversitate/multitudine de alte scopuri sociale si pshihologice, politice si exonomice. Pe masura ce numarul acestor tine a crescut, s-au multiplicat si grupurile sociale fata de care se pretinde ca afacerile ar fi responsabile. A devenit foarte cunoscuta ideea ca proprietarii nu sunt decat o categorie de participanti la mediul de afaceri ale caror interese trebuie satisfacute. Intrucat importanta si presiunea acestei multitudini de scopuri si de grupuri sociale interesate este considerabila ele nu pot fi ignorate, dar cu precizarea ca nici nu pot intra in chiar definitia conceptului de business.

Autoarea lucrarii, Elaine S. , propune in realitate o viziune despre raspunderile si datoriile morale ale oamenilor de afaceri subliniind ideea ca acestia trebuie sa tina seama si de interesele altora doar in masura in care acest “altruism interesat” este de natura sa conduca la maximizarea profiturilor. Autoarea britanica afirma, de fapt, ca etica in afaceri nu propune un tip de moralitatediferita de cea universala. Cu alte cuvinte ar fi cu totul inacceptabila si de neconceput ideea ca valorile si normele morale valabile pentru ceilalti oameni n-ar fi semnificative pentru oamenii de afaceri care ar avea de respectat alte valori si principii morale speciale rezervate numai lor.

Etica in afaceri nu reprezinta decat o aplicatie a regulilor morale generale in domeniul specific al afacerilor. Respingand cu argumente ferme relativismul etic, autoarea afirma universalitatea valorilor si normelor

morale. Si mai importanta este afirmatia ca normele etice au prioritate fata de scopurile intrinseci ale afacerilor respectiv maximizarea valorii pe termen lung a proprietarilor.

Dat fiind scopul limitat al afacerilor, principiile etice in afaceri sunt acelea care se conformeaza valorilor de baza fara de care activitatea de business ar fi imposibila.

VALORI SI PRINCIPII ALE ETICII IN AFACERI.Se pune intrebarea “care sunt concret valorile si principiile morale indispensabile in

afaceri?”.In primul rand, maximizarea valorii pe termen lung a proprietarilor solicita o perspectiva de lunga durata, dar aceasta solicita consecventa care la randul sau necesita incredere. In plus, valoarea proprietarilor presupune cu necesitate posesie si ca atare solicita respectul dreptului de proprietate. Prin urmare, afacerile presupun un comportament care exclude minciuna, inselatoria, furtul, coercitia, violenta fizica si orice ilegalitate, iar aceste constrangeri intrupeaza valorile a ceea ce s-ar putea numi “decenta elementara”. Intrucat emai probabil ca afacerile sa isi atinga scopul definitoriu atunci cand incurajeaza contributiile orientate in acest sens si nu altele, clasica dreptate distributiva este de asemenea esentiala. Acest concept de dreptate distributiva reprezinta un concept de mare rezonanta in etica si teoria politica lansat in ultimele decenii avandu-l ca autor pe John Rawls. In cea mai generala formulare, principiul dreptatii distributive afirma ca recompensele acordate in cadrul unei organizatii trebuie sa fie proportionale cu contributiile fiecarui membru al organizatiei la realizarea obiectivelor acesteia. Dreptatea distributiva arata de ce se acorda beneficii pentru contributiile aduse la realizarea obiectivelor organizatiei. De asemenea, specifica si cum trebuie alocate beneficiile si anume proportional cu valoarea acelor contributii in urmarirea scopurilor unei organizatii. Si cum scopul afacerilor este maximizarea valorii e logic sa primeasca cele mai mari beneficii acei oameni care isi aduc o contributie substantiala la prosperitatea unei firme.

Dreptatea distributiva serveste atat ca principiu de alocare a beneficiilor cat si ca principiu de selectie si promovare.

In primul rand, dreptatea distributiva se refera exclusiv la contributia fiecaruia, la prosperitatea afacerii si nu are nimic de-a face cu valoarea morala a unei persoane ca atare.

In al doilea rand, ceea ce este corect sau just din perspectiva dreptatii distributive se raporteaza intotdeauna la scopul definitoriu al unei anumite organizatii si nu la un standard abstract exterior.

In al treilea rand, dreptatea distributiva se aplica in interiorul unei organizatii si nu intre organizatii diferite.

In al patrulea rand, dreptatea distributiva nu cere un tratament egal pentru toti aceia care ocupa functii similare, adica aceia care au contributii mai mari merita mai mult decat ceilalti.

In concluzie, aceasta analiza din perspectiva interna sau restransa asupra afacerilor ajunge sa recomande cat se poate de explicit atentia si respectul fata de consumatori, tratamentul corect si stimularea atat materiala cat si morala a salariatilor, intelegerea si impartialitatea fata de furnizori, deplina corectitudine fata de creditori sau debitori, implicarea firmelor in viata publica a comunitatilor locale in care isi au sediul, o contabilitate cat se poate de corecta, respectarea legalitatii si achitarea tuturor obligatiilor fisclae fata de stat, protectia mediului si in ultima instanta un comportament echitabil in relatiile economice internationale cu parteneri din tari mai putin dezvoltate din punct de vedere economic.

CURS 9Afacerile in perspectiva macroeconomica :

Ideea de baza a specialistilor in etica afacerilor care abordeaza afacerile dintr-o perspectiva largita este aceea ca toti membrii societatii au diferite nevoi materiale, trebuinte pe care trebuie sa le satisfaca sistemule xonomic prin activitati de productie , prestari de servicii, distributie, reparatie etc.

Esential este faptul ca nu societatea exista pentru ca oamenii de afaceri sa profite de pe urma ei ci, dimpotriva, afacerile exista pentru a satisface nevoile sociale

Privind relatiile economice la nivel macrosocial se observa cu totul altceva si anume faptul ca fara nevoile de consum ale populatiei n-ar exista afaceri de nici un fel.

Ca o firma sau alta merge bine sau prost in functie de management si de diferite conjuncturi ale pietii este un lucru de inteles, dar faptul ca exista firme in general este cu ottul altceva si la acest nivel de analiza raportul dintre afaceri si societate se modifica radical.

Daca scopul unei firme este intr-adevar sa scoata un profit cat mai mare pentru proprietarii ei, scopul, sau mai bine spus functia social economica a firmelor ca sistem de piata concurentiala nu mai este profitul intreprinzatorilor ci satisfacerea in cat mai bune conditii a nevoilor sociale ale consumatorilor printre care se cer enumerate nu numai nevoie de consum ci si nevoia unui loc de munca si a unor mijloace de trai, nevoia de a trai intr-un mediu natural nepoluat sau nevoia unor servicii publice vitale precum educatia, sanatatea sau justitia.

In realitate, unii oameni de afaceri din fericire nu toti gandesc si se comporta ca si cum nevoia de a tine cont de pretentiile si de interesele diferitelor grupari sociale reprezinta un inconvenient in afaceri pe care il accepta totusi , cu gandul la faptul ca facandu-le pe palc unora si altora , in cele din urma tot ei vor iesi in castig.

O tratare fundamentala a afacerilor din perspectiva macrosiciala ofera autoarea americana Laura Nash intr-o lucrare scrisa in anul 1993. Ea prezinta/propune o etica in afaceri “consensuala” sau “contruactualista” ocnstruita pe ideea ca sistemul capitalist se bazeaza de fapt pe un contract social voluntar intre public si mediu de afaceri care se angajeaza sa isi indeplineasca anumite indatoriri reciproc avantajoase. Ea afirma in lucrarea respectiva ca scopul principal al afacerilor este crearea si furnizarea de valoare pe o piata controlata voluntar sau democratic. Totodata, piata are prin intermediul cumparatorilor si a legii obligatia sa asigure ca afacerile sa primeasca un venit corect in schimbul valorii furnizate. Astfel, profitul devine rezultatul altor conditii initiale mai degraba decat prima conditie a afacerilor, iar eficienta este mai degraba o componenta decat definitia valorii livrate.

Adoptand o perspectiva mult mai larga, teoriile care definesc afacerile la scara macrosociala au nevoie de un cadru conceptual mai vast si mai elaborat in care sa se poata contura o mare varietate de “responsabilitati sociale” pe care afacerile trebuie sa si le asume nu motivate doar de interesul egoist, ingust al intreprinzatorilor ci in virtutea unor functii si roluri sociale definite prin “contractul social” dintre intreprinzatori si ansamblul societatii.

Este evident pentru oricine ca firmele, organizatiile comerciale nu sunt identice cu membrii lor/indivizii, dar tot ceea ce se stie in materie de etica se refera la criteriile decizionale ale agentilor individuali orientati de valori si de norme specifice, individuale.

Inainte de a enumera obligatiile moralepe care unul sau altul dintre acestia crede ca trebuie sa si le asume corporatiile trebuie sa vedem daca acestea pot avea astfel de obligatii.

Firma incorporata este de departe forma dominanta de entitate organizationala in economia de piata moderna.

Chiar daca nu toate afacerile au statut de corporatie (micile firme de familie sau liber-profesionistii ) si chiar daca multe corporatii sunt societati non-profit (organizatii caritabile, universitati sau cluburi sportive) afacerile care domina economia de piata si care sunt cel mai adesea tinta atacurilor si criticilor vehemente privind pretinsa lor imoralitate sunt societatile pe actiuni.

Dar se pune intrebarea “daca o organizatie anonima poate obligatii morale sau discutia priveste exclusiv comportamentul si deciziile indivizilor care fac parte dintr-o astfel de organizatie. Ca sa putem raspunde la aceasta intrebare trebuie sa stabilim care sunt trasaturile esentiale ale unei corporatii.

O corporatie este in esenta definita in termeni de statut legal si de proprietate asupra bunurilor.

Din puncte de vedere legal, o corporatie are personalitate juridica fiin considerata drept o entitate independenta fata de indivizii care lucreaza in cadrul ei, care o conduc, care investesc in ea sau care primesc din partea ei anumite produse si servicii. Din acest motiv, o corporatie se bucura de succesiune perpetua. Cu alte cuvinte este o entitate ce poate supravietui dupa disparitia oricarui investitor, salariat sau consumator individual cu conditia sa isi gaseasca alti investitori, salariati sua consumatori.

Acest statut legal sta la baza celei de-a doua trasaturi definitorii a corporatiilor si anume ca bunurile aflate in proprietatea unei corporatii nu sunt ale actionarilor sau ale managerilor ci apartin in exclusivitate organizatiei.

In mod similar, salariatii, furnizorii sau consumatorii incheie contracte cu organizatia si nu cu actionarii ei.

Implicatiile acestei stari de fapt sunt deosebit de semnificative in intelegerea raspunderilor ce revin corporatiilor : - In calitate de “persoane juridice” corporatiile aua numite drepturi si obligatii in societate

intocmai sau la fel ca si cetatenii unui stat.- Nominal, corporatiile se afla in proprietatea actionarilor, dar exista independent fata de

acestia. Corporatia poseda bunurile sale, iar actionarii nu sunt raspunzatori de datoriile sau daunele provocate de corporatie (ei au raspundere limitata).

- Managerii si directorii au raspunderea de a proteja investitiile actionarilor. Aceasta inseamna ca se asteapta din partea managementului sa pastreze investitiile actionarilor in siguranta si sa actioneze spre a le satisface cat mai bine interesele.Toate aceste premise creeaza un cadru legal in care corporatiile sunt vizate de problema responsabilitatii, dar

aceasta nu inseamna in mod automat ca ele ar avea numai decat niste obligatii morale.O persoana se simte responsabila pentru actiunile sale si incearca diferite sentimente de

mandrie sau rusine pentru faptele sale bune sau rele, ceea ce nu se poate spune despre niste entitati artificiale neinsufletite cum sunt corporatiile. Din acest motiv, este necesar sa analizam mai indeaproape natura specifica a responsabilitatii corporatiile.

In 1970, imediat dupa prima afirmare viguroasa a eticii afacerilor in Statele Unite ale Americii, viitorul laureat al premiului Nobel pentru economie Milton Friedman publica un articol mult dezbatut si astazi intrucat este considerat un text clasic al celor care contesta rolul social al corporatiilor.

Sub titlul provocator “responsabilitatea sociala a afacerilor este aceea de a spori profiturile”, Friedman respinge categoric ideea de responsabilitate sociala a corporatiilor in virtutea urmatoarelor 3 argumente :

- Numai fiintele umane sunt moralmente responsabile de actiunile lor. Corporatiile nu sunt fiinte umane si prin urmare nu pot sa isi asume cu adevarat raspunderea morala pentru ceea ce fac. Intrucat organizatiile sunt alcatuite din indivizi, numai acestia sunt fiecare in parte responsabili pentru actiunile lor in cadrul corporatiilor.

- Unica responsabilitate a managerilor este aceea de a actiona in interesul actionarilor. Atata timp cat o firma/ corporatie se supune cadrului legal pe care societatea l-a instituit pentru afaceri, singura responsabilitate a managerilor unei corporatii este aceea de a realiza un profit deoarece acesta este scopul pentru care a fost creata organizatia comerciala si pentru care au fost angajati managerii. A actiona in vederea oricarui alt scop inseamna in fapt abandonul raspunderii lor si un adevarat furt din buzunarele actionarilor.

- Problemele sociale sunt de competenta statului si nu ii privesc pe managerii corporatiilor. In conceptia lui Friedman, managerii nu trebuie si nici nu pot sa decida ce anume serveste cel mai bine interesele societatii. Aceasta este treaba guvernului intrucat managerii corporatiilor nu sunt nici pregatiti sa fixeze si sa urmareasca teluri/scopuri sociale si spre deosebire de politicieni nici nu sunt alesi in mod democratic sa se ocupe de asa ceva. Toate aceste contraargumente ale lui friedman merita atentie si in special trebuie analizata ideea lui ca o firma/companie nu poate fi moralmente responsabila pentru actiunile sale de vreme ce deciziile apartin unor indivizi.

CURS 11Intrebarea cheie este uramtoarea : este corporatia numai o colectivitate de indivizi care

lucreaza impreuna sau este o entitate nu numai din punct de vedere juridic ci si moral ? poate o corporatie sa isi asume responsabilitatea morala pentru corectitudine sau incorectitudine etica a faptelor sale ?

Dezbaterea acestei probleme este cat se poate de ampla, aducand in discutie o mare varietate de argumente pro si contra. Tendinta dominanta in literatura de specialitate sustine

ca se pot atribui si corporatiilor anumite raspunderi morale, dar acestea sunt mai putine si mai slabe decat responsabilitatile morale ale indivizilor.

Argumentle se bazeaza in principal pe urmatoarea idee : pentru a atribui responsabilitate morala corporatiilor este necesar sa se arate ca pe langa independenta legala fata de membrii lor corporatiile conteaza si ca agenti independenti fata de indivizii care le alcatuiesc. Doua argumente pledeaza in acest sens : primul argument este acela ca pe langa indivizii care iau decizii in cadrul unei compani, fiecare organizatie poseda o structura decizionala interna care orienteaza de fapt deciziile corporatiei in directia anumitor obiective predeterminate. Aceasta structura decizionala interna devine manifesta in diferite cazuri care insumate si sincronizate dau nastere unor situatii in care majoritatea sectiunilor corporatiei nu mai pot fi puse pe seama unor decizii individuale si ca atare, nu angajeaza doar responsabilitati individuale.

Al doilea argument care sustine dimensiunea morala a responsabilitatii corporatiilor este faptul ca toate companiile au nu numai o structura decizionala interna ci si un set de valori care definesc ceea ce se considera a fi corect sau incorect in cadrul corporatiei si anume ceea ce numim o cultura organizationala.

Aceste convingeri si valori exercita o puternica influenta asupra deciziilorsi comportamentelor individuale. Putem prin urmare sa tragem concluzia ca organizatiile, firmele, corporatiile au realmente un anumit nivel de responsabilitate morala ce reprezinta mai mult decat responsabilitatile insumateale indivizilor din alcatuirea lor.

Tipuri de responsabilitati sociale ale corporatiilor : Cel mai elaborat si cel mai larg acceptat model al responsabilitatilor sociale ale corporatiilor

este asa-numitul “model cvadripartit al responsabilitatii sociale corporatiste” propus initial in 1979 de Archie Caroll si perfectionat apoi intr-o lucrare recenta realizata in colaborare cu A.K.Bucholtz. Acest model este structurat piramidal. Autorii modelului in speta Caroll priveste responsabilitatea sociala ca pe un concept multistratificat in care distinge 4 aspecte intercorelate si anume : responsabilitati economice, responsabilitati legale, responsabilitati etice si responsabilitati filantropice dispuse piramidal astfel incat adevarata responsabilitate sociala presupune reunirea tuturor celor 4 niveluri in comportamentul corporatiei astfel incat cei doi autori ai modelului ofera urmatoarea definitie : “ responsabilitatea sociala a corporatiei cuprinde ceea ce societatea asteapta din partea unei ogranizatii din punct de vedere economic, legal, etic si filantropic intr-un anumit moment.”

In ceea ce priveste responsabilitatea economica, companiile au actionari care pretind un castig rezonabil pentru investitiile lor, au angajati care doresc slujbe sigure si bine platite, au clienti care cer produse de buna calitate la preturi accesibile etc. Aceasta este prin definitie ratiunea de a fi a diveritelor afaceri in societate astfel incat prima responsabilitate a unei afaceri este aceea de a fi o unitate economica functionala care prin modul sau de actiune trebuie sa se mentina pe piata.

Primul strat al responsabilitatii sociale a corporatiei reprezinta baza celorlalte tipuri de responsabilitati pe care le sustine si le face posibile. Iata de ce satisfacerea responsabilitatilor economice este pretinsa adica solicitata imperativ tuturor corporatiilor.

Al doilea tip de responsabilitate, responsabilitatea legala a corporatiei solicita ca afacerile sa se supuna legilor si sa respecte regulile jocului . In majoritatea cazurilor, legile codifica vederile si convingerile morale ale societatii astfel incat respectarea lor este o conditie obligatorie pentru orice firma.

Responsabilitatile etice obliga corporatiile sa faca ceea ce este just, corect si echitabil, chiar daca nu sunt silite sa procedeze astfel de cadrul legal existent. Responsabilitatile etice constau in ceea ce societatea asteapta din partea corporatiilor dincolo de cerintele economice si legale.

In varful piramidei, cel de-al patrulea nivel al responsabilitatii sociale a corporatiei cuprinde actiunile filantropice. Cuvantul grecesc filantropie inseamna literal, iubirea de oameni si introducerea acestui termen in contextul mediului de afaceri are in vedere toate acele situatii in care corporatia are libertatea de a decide fara nici o constrangere exterioara sa se implice in actiuni ce vizeaza imbunatatirea calitatii vietii angajatilor, a comunitatilor locale si in ultima instanta a societatii in ansamblu. Acest nivel de responsabilitate sociala cuprinde o mare varietate de initiative printre care donatii caritabile, constructia unor facilitati recreative pentru salariati si familiile lor, sprijinul acordat unitatilor de invatamant locale, sponsorizarea unor evenimente artistice sau sportive etc.

Responsabilitatile filantropice sunt numai dorite din partea corporatiilor fara a fi pretinse ori asteptate din partea societatii, ceea ce ne face sa fie mai putin importante decat celelalte 3 categorii de responsabilitati.

In concluzie, meritul modelului cvadripartit este acela ca structureaza diferitele responsabilitati sociale ale corporatiilor pe dimensiuni distincte fara a le socoti faptul primordial ca firmele au obligatia de a fi inainte de toate profitabile in limitele legii, iar in acest sens acest model este cat se poate de pragmatic.

SUBIECTE :1. Precizari conceptuale : etica si morala.2. Importanta eticii in afaceri.3. Categorii de probleme analizate de etica afacerilor.4. Normele morale si importanta lor in afaceri.5. Principiile morale( regula de aur).6. Valorile morale. Speciicul valorilor morale in afaceri.7. Competenta etica si treptele constiintei morale.8. Consistenta etica in afaceri.9. Conceptul de afacere.10.Abordarea afacerilor din perspectiva microeconomica, restransa sau interna.11.Abordarea afacerilor din perspectiva macroeconomica, largita, sau externa si

globalizanta.12.Valori si principii ale eticii in afaceri. Conceptul de dreptate distributiva.13.Responsabilitatea sociala a corporatiilor. Tipuri are responsabilitatii sociale.14.Etica afacerilor internationale.