Etica in in afaceri Abordări ale responsabilității sociale a afacerilor

MP, AEMP, Semestrul 1, 2014-201

Responsabilitatea sociala corporativa = OBLIGATIA ASUMATA

IN MOD LIBER DE O FIRMA/ORGANIZATIE, DINCOLO DE CELE

IMPUSE DE LEGE SAU DE CONSTRANGERILE / RESTRICTIILE

ECONOMICE DE A URMARI OBIECTIVE PE TERMEN LUNG IN

FOLOSUL SOCIETATII

1.1. Scurt istoric al apariției noțiunii de responsabilitate

sociala corporativă

Secolul XIX – preocupări privind puterea prea mare a corporațiilor

și lipsa unor mecanisme de identificare a responsabilității și a

comportamentului responsabil al acestora (Friedman, Miles, p. 19);

corporații fără ”suflet” sau ”sentimente” pentru consecințele

acțiunilor lor

Din 1930 - Preocuparea pentru CSR (Marea Criza)

Dupa al II-lea razboi mondial: expansiune si globalizare

economica, tendinta de epuizare a resurselor, degradarea mediului,

conditii inumane de munca cum poate interveni societatea?

prin sancțiuni legale sau prin responsabilitatea socială

corporativă

1. Responsabilitatea sociala corporativa (organizationala)

1.2. Responsabilitatea socială si conceptul de stakeholder.

H.R. Bowen (1953): o organizatie are obligatia de a “urmari acele politici, de a lua acele decizii sau de a urma acele linii de actiune care sunt dezirabile si acceptate in termeni de obiective si valori ale societatii” afacerile exista datorita societatii; oamenii de afaceri trebuie sa se comporte ca agenti responsabili moral fata de societate

Johnson (1971): responsabilitatea socială în contextul firmelor se referă la echilibrarea multitudinii de interese ale stakeholder-ilor.

Davis (1973): ”responsabilitatea socială începe acolo unde se termină legea” Archie B. Carroll (1979) – unul dintre contribuitorii majori în domeniul CSR

responsabilitatea socială a afacerilor cuprinde expectanțele economice legale, etice și discreționare pe care societatea le are la un moment dat față de organizație

propune un model al evoluției importanței acestor aspecte: economic , legal, etic, discreționar (volițional)

Teoria responsabilităţii sociale corporative = obligaţiile unei corporaţii se

extind la nivelul întregii comunităţi (indiferent de motive), nu doar la nivelul grupurilor care îşi aduc contribuţia la profiturile companiei. principala responsabilitate în afaceri este de a face profit, însă există limite sau constrângeri etice referitoare la ceea ce se poate face efectiv în afaceri dreptul de a urmări obţinerea profitului nu este nelimitat

2. Dimensiunile responsabilităţii sociale corporative

2.1. Responsabilităţile unei organizaţii de afaceri (Carroll, 1979)

responsabilitatea socială corporativă vizează întreaga gamă de obligaţii pe care organizaţiile de afaceri le au faţă de societate în ansamblul său: responsabilităţile economice, legale, etice şi discreţionare (filantropice)

2.1. Responsabilităţile economice („Obţine profit!”)Orice companie are principala responsabilitate de a produce bunuri şi servicii cerute de societate şi de a le vinde cu un profit (acceptabil). Componente economice ale RSC= obtinerea de profit maximizarea randamentului acţiunilor; menţinerea unei poziţii competitive pe piaţă; păstrarea unui nivel ridicat de eficienţă operativăcrearea de locuri de muncă generarea creşterii economice.

2.2. Responsabilităţile legale („Respectă legea!”) = îndeplinirea activităţilor de bază ale companiei într-un cadru guvernat de lege, reguli şi reglementări clare.

Componentele legale ale RSC = a respecta diversele reglementări locale şi naţionale; a furniza bunuri şi servicii ce respectă cel puţin cerinţele legale

minimale;

2.3. Responsabilităţile etice („Fii etic!”) =activităţi şi practici care sunt aşteptate sau interzise de către membrii unei societăţi, chiar dacă nu sunt codificate în cadrul unor legi (corectitudine faţă de consumatori şi salariaţi, onestitate în relaţiile firmei cu partenerii săi etc.)

Componentele etice ale RSC =a acţiona în conformitate cu cutumele sociale şi normele morale; a recunoaşte şi a respecta normele morale noi adoptate de către societate;a preveni compromiterea normelor etice în cadrul desfăşurării activităţilor economice; a recunoaşte că integritatea corporativă şi comportamentul etic presupun asumarea unor obligaţii superioare respectării legilor şi regulamentelor.

2.4. Responsabilităţile discreţionare (filantropice) („Fii un bun cetăţean corporativ!”) = obligaţii cu privire la care societatea nu are o idee clar conturată, lăsate la latitudinea companiilor expectanta ca organizaţiile de afaceri să contribuie financiar şi uman la dezvoltarea comunităţii şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii; implicarea voluntara (programe de instruire a şomerilor, programe filantropice de sprijinire a comunităţii, acţiuni de prevenire şi corectare a degradării mediului, sprijinirea reînnoirii şi reconstrucţiei urbane etc.) Componentele discreţionare ale RSC =

a acţiona în conformitate cu aşteptările de ordin filantropic pe care societatea le are la adresa companiilor;

a implica managerii şi angajaţii companiei în activităţi voluntare şi caritabile în cadrul comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea; a asigura asistenţă instituţiilor de învăţământ publice şi private; a contribui în mod voluntar la dezvoltarea acelor proiecte care duc la îmbunătăţirea calităţii vieţii în cadrul anumitor comunităţi a contribui la dezvoltarea socio-culturala;

3. Argumentele pro şi contra responsabilitate socială corporativă

3.1. PRO

Argumentul “cetăţeniei corporatiste” companiile, în

calitate de membri instituţionali ai societăţii sunt “cetăţeni”, iar

cetăţenii au datorii şi responsabilităţi civice

Argumentul redistribuirii bunastarii in economia de piaţă nu există o garanţie eficienta a echităţii -

afacerile au efecte sociale majore. multe corporaţii au resurse enorme o parte ar trebui să fie

canalizate către activităţi ce tin de bunăstarea socială.

Argumentul recunoştinţei/ etic: corporaţiile beneficiază de pe urma societăţii au o datorie de recunoştinţă faţă de societatea care le permite să existe şi să funcţioneze

Argumente economicecentrarea numai pe profit ca scop al afacerilor este greşită: deşi o firmă urmăreşte să fie profitabilă, poate obţine profit numai prin furnizarea unor servicii şi produse de calitateResponsabilitatea socială nu determină, în mod necesar, lezarea intereselor acţionarilor: in funcţionarea pe perioade îndelungate de timp, luarea in considerare a responsabilităţilor sociale va accentua interesele acţionarilor. O societate mai bună oferă şanse pentru condiţii viitoare mai bune: investiţiile sociale produc un climat de afaceri favorabil.

3.2. CONTRA

Sistemul pieţei concurenţiale lucrează efectiv numai când organizaţia se concentrează pe performanţa economică şi interesul acţionarului

organizaţiile = instituţii economice, se specializeaza în producţia eficientă de bunuri şi servicii.

Profitul = o recompensă pentru performanţa efectivă, economica + socială. Afacerile nu trebuie să urmărească obiective sociale această funcţie este

lăsată în seama altor instituţii din societate. Orice încercare altruistă de responsabilitate socială corporativă reprezintă

practic o însuşire din resursele acţionarilor, care nu vor mai fi, în mod legitim, distribuite ca profituri.

Afacerile exercită o mare putere economică responsabilitatea socială a marilor corporaţii va avea o influenţă excesivă, nepotrivită, asupra multor altor activităţi (sociale, politice) concentrarea puterii (ec. + politica)

Compania care accentueaza responsabilitatea socială are un dezavantaj concurenţial faţă de cele care nu practică o asemenea responsabilitate sau o practică într-o proporţie mai mică.

In multe cazuri RSC este doar un PR lipsit de substantaajuta companiile sa-si construiasca un brand, cu impact social efectiv redus• RSC este o strategie de evitare a legiferarii- o reactie a corporatiilor la neincrederea si apelul societatii pentru o legislatie mai stricta

4. Motive pentru implicarea companiilor în acţiuni responsabile social

4.1. Motivul pragmatic sau raţional egoismul „luminat” corporativ (enlightened self-interest) organizaţiile de afaceri îşi asumă responsabilităţi sporite şi se implică activ în proiecte sociale pentru a câştiga în termeni de imagine şi a-şi consolida profiturile pe termen lung. acţiunile responsabile social induc companiei iniţiatoare un avantaj competitiv4.2. Motivul deontologic Compania se simte obligată să se implice în RSC: activităţile economice şi comerciale apar ca urmare a existenţei unei nevoi sociale, ce trebuie satisfăcută în mod corect şi raţional afacerile au o datorie de ordin moral faţă de societate şi faţă de comunitatea în care îşi desfăşoară activităţile acţiuni voluntare ale companiilor pentru bunăstarea societăţii în ansamblu.

4.3. Motivul presiunii sociale Compania este forţată

să se implice în RSC)

companiile trebuie să răspundă cerinţelor sociale din ce

în ce mai accentuate: societatea ca întreg respinge

companiile care nu dau dovadă de un comportament

responsabil şi are anumite aşteptări cu privire la

implicarea corporativă în aspectele de ordin social.

O analiză empirică a mediului global demonstrează că

organizaţiile de afaceri ale lumii îşi asumă iniţiative

sociale din motive mixte, reprezentând o combinaţie a

celor trei de mai sus.

Referinţe bibliografice

1. Carroll, Archie B., A Three-Dimensional Conceptual Model of Corporate Performance, The Academy of Management Review, Vol. 4, No. 4, pg. 497 – 505, 1979

2. Carroll, Archie B., The Pyramid of Corporate Social Responsibility: Toward the Moral Management of Organizational Stakeholders, Business Horizons, Vol. 34, Issue 4, pg. 39 – 48, Elsevier Science Inc., USA, 1991

3. Ionescu, Gh. Gh.; Bibu, Nicolae; Munteanu Valentin, Etica în afaceri, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2007

4. Painter-Morland, Mollie, Business Ethics as Practice. Ethics as the Everyday Business of Business, Cambridge University Press, 2008

5. Corporate Watch Org.http://www.corporatewatch.org/?lid=2678