ENDORFINELE

In fiecare zi organismul uman este supus unui stres cotidian, ce manifesta influente indirecte asupra modului de desfasurare a miliardelor de reactii chimice care definesc modul cuiva de a gandi si implicit, propria personalitate. Pentru a combate efectele induse de agentii stresori de natura fizica sau chimica, care pot declansa o paleta vasta de senzatii, de la o simpla stare de  disconfort pana la durere, dispunem de un sistem eficient de aparare reprezentat de endorfine.

Endorfinele constituie o clasa de compusi biochimici din categoria neurohormonilor, fiind sintetizate de catre hipofiza si hipotalamus sub forma unui precursor denumit proopiomelanocortina (POMC). Asemeni majoritatii hormonilor de natura polipeptidica, sinteza endorfinelor se face sub forma de prepro-hormon, reprezentat de POMC, care contine in structura sa secvente specifice ce vor fi clivate sub actiune enzimatica. Asadar, in urma modificarilor posttranslationale, din POMC prin scindarea in cadrul glandei pituitare vor rezulta endorfine, ACTH si MSH alaturi de hormonul beta-lipotrop. 

Termenul de „endorfine” incifreaza chiar functia acestui tip de compusi, constituind o prescurtare a sintagmei „morfine endogene”. Prin urmare, endorfinele reprezinta substante care poseda proprietati analgezice asemanatoare morfinei, a caror sinteza este indusa de organism drept raspuns la actiunea stimulilor durerosi. Diverse opioide precum morfina, heroina sau codeina se leaga de receptori specifici (μ1, μ2, δ) de la nivelul terminatiilor neuronale presinaptice, favorizand eliberarea de neurotransmitatori cu efect inhibitor precum GABA - acidul gama-amino butiric, timp in care stimuleaza eliberarea neconditionata de dopamina. Dopamina, in calitate de neurohormon, are rol antialgic, iar pe de alta parte, este raspunzator de generarea senzatiei de euforie, motiv pentru care constituie un „marker” veritabil in cadrul mecanismelor moleculare implicate in chimia atractiei interpersonale. Spre deosebire de substantele opioide de natura exogena, endorfinele, desi actioneaza la nivelul acelorasi receptori, previn eliminarea cantitatilor improprii de dopamina precum si feed-back-ul pozitiv vicios aferent excesului de neurohormon, motiv pentru care nu genereaza dependenta. 

Pana in momentul de fata au fost identificate patru clase de morfine endogene, respectiv alfa, beta, gamma si sigma endorfine. Dintre acestea, rolul cel mai eficace il poseda beta-endorfinele prin implicarea in mecanismele de reducere a durerii inflamatorii sau lezionale. Particularizand pe aceste tipuri de durere, sub influenta citokinelor, a factorilor de crestere nervoasa precum si a activitatii

electrice neuronale, sunt accelerate sinteza, transportul axonal, traficul membranar si cuplarea cu proteine G a receptorilor opioizi de la nivel neuronal. Liganzii acestor receptori, peptidele de natura opioida, pot fi eliberate, in mod surprinzator, si la nivel extrapituitar de catre elemente componente ale sistemului imun – macrofage, limfocite si leucocite polimorfonucleare - care migreaza la locul leziunii datorita factorilor chemotactici. Atenuarea perceptiei durerii se produce conform mecanismului expus anterior, respectiv prin inhibarea excitabilitatii senzoriale neuronale generata de stimularea emisiei de GABA. 

Pe de alta parte, beta-endorfinele nu actioneaza doar in calitate de reglatori ai neurotransmitatorilor, acestea manifestand efecte si asupra peretilor arteriolelor de la nivel cerebral prin intermediul canalelor de calciu. Erwin Neher alaturi de Bert Sakmann, inventatorii tehnicii patch-clamp si castigatori ai premiului Nobel pentru Medicina si Fiziologie in 1991, sustin ipoteza conform careia beta-endorfinele reprezinta elementul cheie lipsa dintre terminatiile neuronale si peretii arteriolari, motiv pentru care acesti compusi ar trebui priviti drept neurotransmitatori veritabili alaturi de cei deja consacrati. 

Sistemul μ-opioid este, de asemenea, implicat considerabil in etiologia afectiunilor mentale, intrucat in regiunile sistemului limbic raspunzatoare de reglarea raspunsului la stres (sept, amigdala) s-au detectat concentratii inalte de liganzi endogeni asociati receptorilor μ.  Drept argument, soarecii knock-out pentru gena ce codifica acest tip de receptori prezinta alterari la nivel emotional corelate cu depresie accentuata. Studii clinice efectuate asupra pacientilor cu tulburari psihice precum schizofrenie sau simple nevroze au generat ideea ca endorfinele produc un efect antidepresiv. Prezenta teorie s-a concretizat prin administrarea unui antagonist al receptorilor μ (Naloxona), fiind astfel combatut efectul antidepresiv oferit de agonistii acestui tip de receptori. 

In concluzie, morfinele endogene atesta inca o data, prin complexitatea efectelor pe care le manifesta, faptul ca organismul uman se adapteaza permanent conditiilor impuse de mediu prin raspunsuri inovative care atrag o atentie sporita asupra modului de interrelationare dintre natura si om. 

BibliografieMaria Mohora – „Biochimie medicala” (Ed. Niculescu), Bucuresti 2008, pag.34http://www.chemistryexplained.com/Di-Fa/Endorphins.htmlhttp://micro.magnet.fsu.edu/micro/gallery/endorphin/endorphins.htmlhttp://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC15573/http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18040794http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19157985http://iai.asm.org/cgi/reprint/48/3/813.pdfhttp://pharmrev.aspetjournals.org/content/59/1/88.full.pdf+html