elanul107

20
raporturile cu cei din jur. A urmat o perioada pentru copiii sãi dar ºi ai rudelor apropiate, În constelaþia luminoasa a personali- de intensa pregãtire intelectuala la moºia unde se fãceau studii serioase, în primul tãþilor pe care judeþul Vaslui le-a dãruit rând de limbi strãine. De la 14 ani, îsi face României, Elena Cuza ocupã un loc aparte, debutul în societatea ieºeanã distingându- impresionând prin unicitatea imaginii sale. se de la bun început prin preocupãri cul- Într-un secol dominat de glorioºi bãrbaþi de turale si de ordin social. În acest mediu stat - în primul rând soþul sãu, Alexandru elevat îl va cunoaºte pe Alexandru Ioan Ioan Cuza -fragilitatea aparentã a fiicei Cuza, cãsãtorindu-se cu el la 30 aprilie Soleºtilor se distinge cu atât mai mult, 1844, la Soleºti. Urmându-ºi soþul, se muta înfãptuirile sale egalându-le pe cele ale la Galaþi ºi de pe acum apar semnele marilor oameni politici. viitoarelor sale nefericiri. Nu reuºeºte sã se Elena Rosetti, viitoarea prima integreze în societatea localã dominatã de Doamnã a României s-a nãscut la 17 iunie strãlucitorul sãu soþ, trebuie sã medieze 1825, dintr-o strãlucitã familie de origine între acesta ºi mama sa, care-l privea cu voievodalã - întemeietorul fiind domnitorul multã suspiciune. A venit însã anul Moldovei Antonie Ruset, având numeroase revoluþionar 1848, miºcarea din Moldova ramuri, atât în Moldova cât ºi peste Milcov. avându-i printre conducãtorii sãi ºi pe Ramura Rosetti - Solescu, din care Alexandru Ioan Cuza. Dupã înfrângerea provenea direct, era înruditã cu mari familii miºcãrii, vor fi arestaþi cu toþii, duºi la Galaþi boiereºti ca Sturdza, Balº, Cantacuzino, de unde urmau sa fie exilaþi în Turcia. Catargi etc. Primii ani ai copilãriei îi petrece Atunci, timida, sfioasa ºi firava domniþã de la Soleºti sub privegherea blândului sãu la Soleºti dovedeºte nebãnuite calitãþi, îºi tatã Iordache Rosetti. amaneteazã bijuteriile ºi cu banii obþinuþi Spre deosebire de acesta, "mama sa reuºeºte sã devieze drumul exilaþilor la Ecaterina (Catinca) avea o personalitate Brãila unde, în colaborare cu consulul accentuatã, dominatoare, care s-a exercitat Scheia, a unchiului sau Constantin Sturdza. Angliei, organizeazã o spectaculoasã uneori tiranic asupra micuþei Elena, Boier luminat, întemeiase un mic pension evadare. determinându-i o oarecare timiditate în Nr. 107 2011 IANUARIE REVISTà DE CULTURà EDITAT à DE ASOCIAÞIA CULTURALà „ACADEMIA RURALà ELANUL“ DIN GIURCANI, COMUNA GÃGEªTI, JUDEÞUL VASLUI Fondatã: 1998 Anul XIII ELANUL ELANUL - continuare în pagina 2 - - continuare în pagina 18 - Vertebratele pleistocene de la Zorleni – Dealul Bour * ** Vlad CODREA , Daniel BEJAN , *** * Laurenþiu URSACHI , Alexandru SOLOMON Ultimul ciclu de sedimentare din Platforma Sciticã are ca câteva astfel de fosile recuperate de localnici la sãparea unei fântâni episod final depunerea unor acumulãri recente de sedimente aflate în curtea orfelinatului din localitate. Mai exact, erau în discuþie continentale pleistocene ºi holocene, adicã ceea ce runit, formeazã dinþi ai unui cal tridactil (“Hipparion gracile”), respectiv craniul unei Cuaternarul. Investigarea acestora s-a focalizat de obicei pe antilope asociatã speciei „Gazella brevicornis”. Simionescu a atribuit reperarea nivelelor de terase ale diferitelor râuri, cu precizarea – pe baza acestor fosile, rocile de provenienþã la început Pliocenului acolo unde a fost posibil – vârstelor sedimentelor. Datãrile au fost în (în accepþiunea temporalã extinsã a acestei vârste, aºa cum era majoritatea situaþiilor lãmurite graþie dovezilor paleontologice, cunoscutã atunci), apoi Ponþianului. În momentul de faþã suntem în fosilele cele mai frecvente ºi totodatã utile, fiind din categoria mãsurã sã apreciem cã de fapt acele depozite erau cu siguranþã mai vertebratelor mari. Totuºi în unele situaþii, vârstele documentate de vechi decât Ponþianul, putând reveni fie Meoþianului, sau chiar fosile au fost eronat interpretate, iar aceasta din cauza tentaþiilor de a ultimei pãrþi a Sarmaþianului (Kersonian) din aria extracarpaticã se concluziona exclusiv pe baza unor elemente izolate, care ar fi (Sarmaþianul intracarpatic care revine Paratehysului Central, are o putut fi cu uºurinþã remobilizate din rocile lor primare, de origine extensie temporalã semnificativ mai scurtã, în raport cu cel (remaniate). extracarpatic). Prospecþiunile din ultimii ani au adus în atenþia noastrã comuna Ca semn al importanþei pentru geologia Moldovei, fosilele Zorleni. Aflatã în proximitatea oraºului Bârlad, la cca ºapte km. cãtre descrise de Simionescu au fost subsecvent reluate în repetate nord-est, localitatea în discuþie nu este nicidecum nouã pe lista rânduri, în diferite liste ale vertebratelor fosile din România (dintre siturilor de referinþã pentru vertebratele fosile din þara noastrã. La ele, fãrã a avea pretenþia de a le aminti pe toate, ar merita reþinute începuturile secolului trecut, cunoscutul geolog ºi paleontolog Ion cele ale lui I.Z. Barbu, I. Simionescu ºi Virginia Barbu, N. Macarovici Simionescu, la acea vreme profesor universitar ieºean, semnala etc.). Doamna Soleºtilor, Doamna României Prof. Dan RAVARU

Upload: toderascu25

Post on 01-Jul-2015

212 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

EDITATA DE ACADEMIA RURALA ELANUL SI SCOALA MIHAI IOAN BOTEZ DIN GIURCANI, DIRECTOR MARIN ROTARU

TRANSCRIPT

Page 1: ELANUL107

raporturile cu cei din jur. A urmat o perioada pentru copiii sãi dar ºi ai rudelor apropiate, În constelaþia luminoasa a personali-de intensa pregãtire intelectuala la moºia unde se fãceau studii serioase, în primul tãþilor pe care judeþul Vaslui le-a dãruit

rând de limbi strãine. De la 14 ani, îsi face României, Elena Cuza ocupã un loc aparte, debutul în societatea ieºeanã distingându-impresionând prin unicitatea imaginii sale. se de la bun început prin preocupãri cul-Într-un secol dominat de glorioºi bãrbaþi de turale si de ordin social. În acest mediu stat - în primul rând soþul sãu, Alexandru elevat îl va cunoaºte pe Alexandru Ioan Ioan Cuza -fragilitatea aparentã a fiicei Cuza, cãsãtorindu-se cu el la 30 aprilie Soleºtilor se distinge cu atât mai mult, 1844, la Soleºti. Urmându-ºi soþul, se muta înfãptuirile sale egalându-le pe cele ale la Galaþi ºi de pe acum apar semnele marilor oameni politici.viitoarelor sale nefericiri. Nu reuºeºte sã se Elena Rosetti, viitoarea prima integreze în societatea localã dominatã de Doamnã a României s-a nãscut la 17 iunie strãlucitorul sãu soþ, trebuie sã medieze 1825, dintr-o strãlucitã familie de origine între acesta ºi mama sa, care-l privea cu voievodalã - întemeietorul fiind domnitorul multã suspiciune. A venit însã anul Moldovei Antonie Ruset, având numeroase revoluþionar 1848, miºcarea din Moldova ramuri, atât în Moldova cât ºi peste Milcov. avându-i printre conducãtorii sãi ºi pe Ramura Rosetti - Solescu, din care Alexandru Ioan Cuza. Dupã înfrângerea provenea direct, era înruditã cu mari familii miºcãrii, vor fi arestaþi cu toþii, duºi la Galaþi boiereºti ca Sturdza, Balº, Cantacuzino, de unde urmau sa fie exilaþi în Turcia. Catargi etc. Primii ani ai copilãriei îi petrece Atunci, timida, sfioasa ºi firava domniþã de la Soleºti sub privegherea blândului sãu la Soleºti dovedeºte nebãnuite calitãþi, îºi tatã Iordache Rosetti. amaneteazã bijuteriile ºi cu banii obþinuþi Spre deosebire de acesta, "mama sa reuºeºte sã devieze drumul exilaþilor la Ecaterina (Catinca) avea o personalitate Brãila unde, în colaborare cu consulul accentuatã, dominatoare, care s-a exercitat

Scheia, a unchiului sau Constantin Sturdza. Angliei, organizeazã o spectaculoasã uneori tiranic asupra micuþei Elena, Boier luminat, întemeiase un mic pension evadare. determinându-i o oarecare timiditate în

Nr. 107

2011

IANUARIE

REVISTÃ DE CULTURÃ EDITATÃ DE ASOCIAÞIA CULTURALÃ „ACADEMIA RURALÃ ELANUL“

DIN GIURCANI, COMUNA GÃGEªTI, JUDEÞUL VASLUI

Fondatã: 1998Anul XIII ELANULELANUL

- continuare în pagina 2 -

- continuare în pagina 18 -

Vertebratele pleistocene de la Zorleni – Dealul Bour* **Vlad CODREA , Daniel BEJAN ,

*** *Laurenþiu URSACHI , Alexandru SOLOMON

Ultimul ciclu de sedimentare din Platforma Sciticã are ca câteva astfel de fosile recuperate de localnici la sãparea unei fântâni episod final depunerea unor acumulãri recente de sedimente aflate în curtea orfelinatului din localitate. Mai exact, erau în discuþie continentale pleistocene ºi holocene, adicã ceea ce runit, formeazã dinþi ai unui cal tridactil (“Hipparion gracile”), respectiv craniul unei Cuaternarul. Investigarea acestora s-a focalizat de obicei pe antilope asociatã speciei „Gazella brevicornis”. Simionescu a atribuit reperarea nivelelor de terase ale diferitelor râuri, cu precizarea – pe baza acestor fosile, rocile de provenienþã la început Pliocenului acolo unde a fost posibil – vârstelor sedimentelor. Datãrile au fost în (în accepþiunea temporalã extinsã a acestei vârste, aºa cum era majoritatea situaþiilor lãmurite graþie dovezilor paleontologice, cunoscutã atunci), apoi Ponþianului. În momentul de faþã suntem în fosilele cele mai frecvente ºi totodatã utile, fiind din categoria mãsurã sã apreciem cã de fapt acele depozite erau cu siguranþã mai vertebratelor mari. Totuºi în unele situaþii, vârstele documentate de vechi decât Ponþianul, putând reveni fie Meoþianului, sau chiar fosile au fost eronat interpretate, iar aceasta din cauza tentaþiilor de a ultimei pãrþi a Sarmaþianului (Kersonian) din aria extracarpaticã se concluziona exclusiv pe baza unor elemente izolate, care ar fi (Sarmaþianul intracarpatic care revine Paratehysului Central, are o putut fi cu uºurinþã remobilizate din rocile lor primare, de origine extensie temporalã semnificativ mai scurtã, în raport cu cel (remaniate). extracarpatic).

Prospecþiunile din ultimii ani au adus în atenþia noastrã comuna Ca semn al importanþei pentru geologia Moldovei, fosilele Zorleni. Aflatã în proximitatea oraºului Bârlad, la cca ºapte km. cãtre descrise de Simionescu au fost subsecvent reluate în repetate nord-est, localitatea în discuþie nu este nicidecum nouã pe lista rânduri, în diferite liste ale vertebratelor fosile din România (dintre siturilor de referinþã pentru vertebratele fosile din þara noastrã. La ele, fãrã a avea pretenþia de a le aminti pe toate, ar merita reþinute începuturile secolului trecut, cunoscutul geolog ºi paleontolog Ion cele ale lui I.Z. Barbu, I. Simionescu ºi Virginia Barbu, N. Macarovici Simionescu, la acea vreme profesor universitar ieºean, semnala etc.).

Doamna Soleºtilor, Doamna României

Prof. Dan RAVARU

Page 2: ELANUL107

Aºadar, ºi în þara noastrã poate fi urmãritã aceastã istorie începând cu O datã cu scurgerea timpului, atât orfelinatul de la Zorleni, cât ºi finalul Pliocenului, când astfel de carnivore au demolat dominanþa

fântâna respectivã au dispãrut, substituite de liceul din localitate. În strãmoºului câinelui enot (Nycterutes megamastoides), ca pofida acestei realitãþi, vom numi acel dintâi loc de descoperire al pretutindeni de altminteri în Europa. vertebratelor fosile, Zorleni – Fântâna Orfanilor. Cea mai veche semnalare a genului Canis este din Pliocenul

Urmare a prospecþiunilor din ultimii ani, un nou punct fosilifer a superior (Romanian) de la Cãpeni (Bazinul Baraolt), din aceeºi fost reperat în aceeaºi localitate. Ne referim la o micã carierã aflatã pe regiune a Þãrii Bârsei existând menþiuni ºi de la Araci sau Cernatu versantul drept geografic al Pârâului Zorleni, pe Dealul Bour, imediat pentru acelaºi gen. Cea mai veche specie clar conturatã rãmâne însã lângã drumul 24A. C. etruscus din Oltenia, de la Tetoiu-Irimeºti, de la începutul

Conform modelului geologic general Platformei Scitice, ºi la Zorleni apar depozite Miocen terminale dispuse sub forma unui monoclin cu înclinare pe direcþia NV-SE acoperite de depozite mai noi, cuaternare. Acestea din urmã includ pietriºuri de terasã, nisipuri, ºi nu în ultimul rând specificul löess, care poate apare ºi mixat cu alte roci sedimentare, sub forma aºa numitelor löessoide. Aceste roci sunt exploatate de cãtre localnicii din Zorleni pentru diferite trebuinþe, în cariera deja amintitã (Foto 1).

Coloana litologicã de la Zorleni surprinde, dinspre bazã spre partea superioarã: i. argile nisipoase cenuºii; ii. nisipuri cu stratificaþie încruciºatã de origine fluviatilã, în care apar acumulãri lentiliforme de pietriºuri amestecate cu nisipuri grosiere ºi medii, frecvent cu cruste feruginoase (limonitice); clastele se referã la roci de origine carpaticã de tipul gresiilor ºi ºisturilor menilitice, cu alte cuvinte roci tipice ce intrã în alcãtuirea fliºurilor Moldavidelor; în astfel de lentile pot fi colectate mici cochilii de moluºte terestre sau de apã dulce în general precar conservate, precum ºi resturi fragmentare de vertebrate fosile (Foto 2), cu urme vizibil avansate de rulare de cãtre curenþii de apã, petrecutã înaintea îngropãrii definitive în sediment; iii. argile; iv. löess ºi roci löessoide de culoare gãlbuie.

Eburonianului. De la aproximativ acelaºi nivel stratigrafic se cunoaºte Dintre fragmentele de oase ºi dinþi de vertebrate, douã elemente ºi C. (Xenocyon) cf. falconeri din celebra localitate Betfia (celebrã, sunt deocamdatã clar determinabile: un fragment de mandibulã a unui fiindcã este ºi localitate tip pentru o unitate stratigraficã mamalianã, lup (Canis lupus) ºi un fragment bazal al unui corn de cãdere atribuit Biharianul), de lângã Oradea. Din acelaºi loc C. mosbachensis este de unui „cerb gigantic” (Megaloceros giganteus) (Planºa 1).asemeni semnalatã, însã din nivele mai tinere (Menapian-Cromerian). Deºi între C. lupus ºi Cuon alpinus existã apropieri morfologice,

În privinþa lupului modern, dovezile sunt mai puþin numeroase pe baza caracterelor conservate (lungimea diastemei p2-p3, prezenþa decât s-ar crede. Existã semnalãri privitoare la fosile pleistocene m3, la care se adaugã argumentele metrice) fosila de la Zorleni poate fi recuperate din sedimentele unor peºteri (majoritatea din Apuseni, atrubuitã fãrã dubii, lupului. Istoria geologicã europeanã a genului precum Mãgura, Tibocoaia, Igriþa, Chiºcãu, Vadu Criºului), dar ºi din Canis este una deloc scurtã. Spre deosebire de Spania, unde situri din afara domeniului spelean (Otomani). Nici formele holocene reprezentanþi ai genului sunt cunoscuþi începând încã cu Miocenul nu sunt mai luxuriant dovedite. Din Transilvania putem repertoria localitãþi holocene precum Peºtera Piatra Jurcoaii (lângã oraºul Aleºd), Oradea, Galoºpetreu, Vadu Criºului, Giriºu de Criº sau Sãlacea, iar din Moldova prezenþa lupului de aceastã vârstã poate fi consemnatã de la Cucuteni (Iaºi), Târpeºti, Traian-Viei Hill (Neamþ), Drãgãneºti (Galaþi).

Studiile din Europa Occidentalã (M.-F. Bonifay) au reuºit sã configureze tendinþele evolutive ale lupului în intervalul Mindel-Actual. Se remarcã astfel o tendinþã de creºtere a lungimii carnasierei inferioare dinspre Mindel spre Würm, urmatã de o scurtare cãtre timpurile recente ºi actual. Acest fapt nu exclude însã ca unele specimene actuale sã egaleze dimensional strãmoºii din ultimul glaciar.

„Cerbul gigant” (Megaloceros giganteus), cunoscut ºi drept „elanul irlandez” (ambele, numiri nefericite, fiindcã contrazic o serie de realitãþi sistematice sau paleobiogeografice), este dovedit de un unic fragment de corn de cãdere, mai exact un fragment din baza cornului.

Cei mai vechi reprezentanþi ai tribului Megacerini apar în Miocenul terminal, o datã cu genul Praesinomegaceros. Aceastã evoluþie s-a încheiat chiar cu specia descoperitã ºi la Zorleni. Animal falnic, acest ierbivor avea populaþii în care masculii atingeau pânã la doi metri înãlþime la greabãn, cu deschideri ale coarnelor de pânã la

terminal (“Canis” cipio, o specie turolianã), România este lipsitã 3,6 m. Primii reprezentanþi ai speciei au apãrut acum circa 450 mii de deocamdatã de astfel de forme arhaice. Dacã pentru specia amintitã ani. Dispariþia s-a produs gradual ºi diferenþiat regional: în Europa, la din Spania mai existã deocamdatã incertitudini de ordin taxonomic, limita Pleistocen/Holocen - când un întreg cortegiu de specii de pentru reprezentanþii mai recenþi situaþia pare mai bine conturatã, lupul mamifere mari se stinge -, în vreme ce în Asia, a supravieþuit pânã modern fiind rezultatul unei linii evolutive pleistocene care implicã acum 7000-6000 ani, dupã cum o dovedesc o serie de datãri recente. succesiunea speciilor C. arnensis C. mosbachensis C. lupus, fãrã Spre deosebire de datãrile la care facem trimitere, caracterizate prin vreo participare directã a speciilor C. etruscus ºi C, mosbachensis. fineþe ºi acurateþe, descoperirile din România sunt sãrace ca bogaþie

ELANUL

2

Nr. 107 - ianuarie 2011

Vertebratele pleistocene de la Zorleni – Dealul Bour- urmare din pagina 1 -

Foto 2 : Fragment de corn de cerb megacer in situ, la Zorleni

Foto 1: Roci löessoide exploatate de localnici în cariera Zorleni-Dealul Bour

Page 3: ELANUL107

3

ELANUL Nr. 107 - ianuarie 2011monografic (Paléolitique et mézolitique dans l'espace de detalii stratigrafice. “Cerbul gigantic”, precum ºi ancestorii sãi, au transylvaine. Etude monographique). Bucureºti, Ed. AGIR, 2001, fost semnalaþi din varii locaþii de pe teritoriul þãrii. În Moldova, fosilele 274 p. acestui mare ierbivor apar fie în terasele unor râuri, fie în acumulãrile

Ripoll, M.P., Pérez, J.V.M., Serra, A.S., Tortosa, J.E.A., Montanana, I.S., löessoide. Dintre localitãþile mai semnificative amintim aici localitãþi 2010. Presence of the genus Cuon in upper Pleistocene and initial precum Ripiceni-Izvor, Iaºi, Hulubãþ, Bãneasa. Holocene sites of the Iberian Peninsula: new remains identified in

Interpretãrile de paleomediu ne aratã cã am avut un archaeological contexts of the Mediterranean region. Journal of

reprezentant ubicvist sub aspectul exigenþelor. Este cunoscut din Archaeological Science, 37: 437-450. diferite ambianþe climatice, eºalonate de la cele temperate la sub- Rãdulescu, C., Samson, P., 1985. Pliocene and Pleistocene mammalian arctice, însã niciodatã nu le-a frecventat pe cele extrem arctice. În asociaþiile de climã rece, acest cervid însoþeºte mamutul (Mammuthus primigenius), bizonul de stepã (Bison priscus) sau rinocerul lânos (Coelodonta antiquitatis). În multe situaþii însã este consemnat în peisaje temperate, cu spaþii deschise ierboase întrerupte de pâlcuri de arbori, sau în zone de lizierã. Pãdurile dense trebuie însã excluse din discuþie, fiind neverosimil ca un animal cu asemenea deschideri ale coarnelor, sã se poatã deplasa nestingherit prin vegetaþia densã.

Cum la Zorleni nu avem deocamdatã decât aceste douã mamifere, interpretãrile de paleomediu ºi de stratigrafie rãmân deocamdatã destul de vagi. Este evident cã exista o ambianþã de luncã pleistocen superioarã. Secvenþa sedimentarã poate reveni oricãrei etape din intervalul Riss/Saale - Würm/Weichsel. Doar descoperirile adiþionale ar putea aduce un plus de fineþe pentru o mai exactã stratigrafie. Ceea ce meritã însã fãrã niciun fel de îndoialã reþinut, este cã Zorleni-Dealul Bour este o localitate pleistocen superioarã nouã, care acum se adaugã celorlalte cunoscute de la exteriorul Carpaþilor româneºti.

Pentru a ºti mai mult:

Barbu I.Z., 1930. Catalogul vertebratelor fosile din România. Academia Românã, Memoriile Secþiunii ªtiinþifice, Seria III, VII, memoriul 2: 8-17.

Bonifay, M.F., 1971. Carnivores quaternaires du Sud est de la France. Mémoires du Muséum National d'Histoire Naturelle Sér. C 21 (2), 1–377.

Garcia, N., Arsuaga, J.-L., 1998. The carnivore remains from the hominid-bearing Trinchera-Galería, Sierra de Atapuerca, Middle Pleistocene site (Spain). GEOBIOS, 31, 5: 659-674.

Garrido, G., Arribas, Al., 2008. Canis accitanus nov. sp., a small dog (Canidae, Carnivora, Mammalia) from the Fonelas P-1 Plio-Pleistocene site (Guadix basin, Granada, Spain). Geobios, 41: 751-761.

Jurcsák, T., 1970. Date paleontologice privind vîrsta teraselor ºi a locurilor fosilifere din împrejurimile oraºului Oradea. Muzeul Þãrii Criºurilor, Caiet de comunicãri, 8: 9-41.

biostratigraphy in southeastern Transylvania (Romania). Travaux Jurcsák, T., 1974. ªtiinþele Naturii. În: Repertoriul Monumentelor naturii, de l'Institute Spéologique “Emile Racovitza”, XXIV: 85-95.arheologice, istorice, etnografice, de arhitecturã ºi artã din judeþul

Simionescu I.Th., 1904. Sur quelques mammiferes fossiles trouvés dans les Bihor. (S. Dimitraºcu ed.): 320-399.terrains tertiaires de la Moldavie. Annales Scientifiques de Jurcsák, T., Poliº. R., Ignat, D., ªerban, M., Popa, E., 1981. Date privind l'Université de Jassy: 1-5. fauna fosilã a Peºterii Urºilor. Nymphaea, VIII-IX: 161-257.

Simionescu, T., 1990. Observaþii asupra faunei de mamifere romaniene ºi Kovács, S., 1981. Catalogul colecþiei de paleontologie (mamifere pliocene ºi cuaternare din Moldova. Arheologia Moldovei, XIII: 165-171. cuaternare) a Muzeului Sf. Gheorghe. Aluta (1981): 271-297.

Stuart A. J., Kosintsev P.A., Higham T.F.G., Lister A.M., 2004. Pleistocene to Kretzoi, M., 1941. Die unterpleistozäne Säugetierfauna von Betfia bei Holocene extinction dynamics in giant deer and woolly mammoth. Nagyvárad. Földtani Közloni, 71: 7-12, 235-261. Nature, 431: 684-689.Lister A., 1994. The evolution of the giant deer Megaloceros giganteus

Terzea, E., 1973. La faune quaternaire de la Grotte Tibocoaia (Sighiºtel, (Blumenbach). Zoological Journal of the Lynnean Society, 112: Bihor). Lucrãrile Institutului de Speologie „Emil Racoviþã”, XII: 65-100.181-189. Macarovici N., 1975. Sur la faune de vertébrés pléistocenes de la Roumanie.

Terzea, E., 1994. Fossiliferous sites and the chronology of mammal faunas at University of Michigan, Studies on Cenozoic Paleontology and Betfia (Bihor Romania). Travaux du Muséum d'Histoire Naturelle Stratigraphy, Ann Arbor, Papers on Paleontology, 12: 89-95.“Grigore Antipa”, XXXIV: 467-485. Macarovici N., 1978. Sur la faune des mammiferes fossiles néozoiques de la

Terzea, E., Jurcsák, T., 1969. Contribuþii la cunoaºterea faunelor pleistocene Roumanie. Revue Roumaine de Géologie, Géophysique, medii de la Betfia (România). Lucrãrile Institutului de Speologie Géographie, 22 : 71-98. „Emil Racoviþã”, VIII: 201-213. Necrasov, O., ªtirbu, M., Iacob, M., 1967. Rãspîndirea unor mamifere

Trelea N., Sficlea V., 1984. Asupra prezenþei lui Megaloceros giganteus sãlbatice la începutul Holocenului (Neolitic) pe teritoriul (Blumb.) în colinele Covurlui. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaºi, României. Analele ªtiinþifice ale Univeritãþii “Al. I. Cuza”, Seria Lucrãrile Seminarului geografic „Dimitrie Cantemir”, 4: 13-20.Biologie, XIII, 2: 311-320.

Vislobokova I.E., 2009. The most ancient megacerine deer from the Late Necrasov, O., ªtirbu, M., 1975. Asupra prezenþei castorului (Castor fiber L.) Miocene of Siberia and its implications to the evolution of the în faunele vechi din România. Ocrotirea naturii ºi a mediului group. Palaeoworld, 18: 278–281înconjurãtor, 19, 1: 29-34.

Pãunescu, Al., 1998. Paleoliticul si epipaleoliticul de pe teritoriul Moldovei _________________cuprins între Carpati si Siret. Vol.I/1 (Le paléolithique et * Babeº-Bolyai University, Faculty of Biology and Geology, l'épipaléolithique du territoire de la Moldavie entre les Carpates et Department of Geology-Paleontology, Cluj-Napoca, Romania.le Siret). Bucuresti, Ed. Satya Sai, 1998, 387 p.Corresponding author: e-mail: [email protected] ; Pãunescu, Al., 2000. Paleoliticul ºi mezoliticul din spaþiul cuprins între [email protected] Carpaþi ºi Dunãre. Studiu monografic (Paléolitique et mézolitique **Alexandru Ioan Cuza University, Faculty of Geography and de l'espace Carpatho-Danubien). Bucureºti, Ed. A.G.I.R., 429 p. Geology, Department of Geology, Iaºi, RomaniaPãunescu, Al., 2001. Paleoliticul ºi mezoliticul din spaþiul transilvan. Studiu

Planºa 1 : Vertebrate pleistocen superioare de la Zorleni: Canis lupus – Fig. 1: vedere lingualã; Fig. 2: vedere labialã;

Megaloceros giganteus – Fig. 3: fragment de corn de cãdere.

Page 4: ELANUL107

Note: Bucureºti, 1980, LXXIII.8.,p. 279; Capetele mobile de statuete sunt 1. Vladimir Dumitrescu, Arta neoliticã în Marin Rotaru, op.cit., p.123-129.componente anatomice întâlnite foarte rar

1 Romania, Bucureºti 1968, p.72-84; 3. Costachi Buzdugan, Marin Rotaru, op. în culturile neolitice . Curând s-a descoperit Dan Monah, Plastica antropomorfã a cit., p. 25-26un cap mobil de statuetã într-o aºezare de culturii Cucuteni-Tripolie, Iaºi, 1997, 4. Adrian C. Florescu, Repertoriul culturii la sfârºitul epocii bronzului de la Poºta

2 fig.5/1-2; Costachi Buzdugan, Marin Noua - Coslogeni din Romania, Elan .Rotaru, Antichitãþile Elanului, 1997, Cãlãraºi, 1991, fig.95-A, p.267; Piesa, aproximativ sfericã, este p.18-20; Marin Rotaru, Antichitãþile Ghenuþã Coman, op.cit., fig.119, confecþionatã dintr-o gresie maroniu-Elanului II, 2009, p. 41-43. p.329.cenuºie cu diametrul de 6,5 cm ºi are douã

2. Ghenu þã Coman, Reper to r iu l alveolãri, care reprezintã ochii, cu diametrul arheologic la judeþului Vaslui, de 2,5 cm ºi adâncimea de 1,2 cm. Spaþiul

dintre ochi contureazã pe verticalã nasul (fig.1/1-2). Partea posterioarã a capului a fost puþin deterioratã de un utilaj agricol. Chiar dacã ochii ºi nasul sunt singurele elemente anatomice, prin maniera de tratare chipul are expresivitate ºi echilibru, sugerând imaginea stilizatã a unei reuºite reprezentãri antropomorfe antice. Capul de la Poºta Elan poate fi confundat cu un frecãtor, pentru cã pãstreazã urmele folosirii în acest scop. Este posibil sã fi fost utilizat în ceremoniile legate de cultul rodului bogat.

Trebuie sã amintim cã în aºezãrile Noua de pe valea Elanului s-au mai gãsit reprezentãri antropomorfe din piatrã. Interesante sunt douã piese, oarecum asemãnãtoare, lucrate din rocã durã de culoare neagrã, descoperite la Giurcani

3SV . Ambele au forme aproximativ ovale, decorate cu benzi, incizii ºi simboluri solare ºi au aceleaºi urme de folosire ca frecãtoare (fig.2/1-2). Este cunoscut cã în cursul epocii bronzului cultul dedicat soarelui (elementul patern) a înlocuit aproape în întregime vechile credinþe neolitice.

Descoperirea de la Poºta Elan adaugã noi elemente la plastica culturii

4Noua, destul de redusã cantitativ ºi se aflã la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad.

ELANUL

4

Nr. 107 - ianuarie 2011

Un cap mobil de statuetã descoperit la Poºta Elan, comuna Vutcani, judeþul Vaslui

Marin Rotaru, Cristian Onel, Laurenþiu Ursachi

Fig. 1. Cap mobil de statuetã descoperit la Poºta Elan.

Fig. 2. Reprezentãri plastice de piatrã descoperite la Giurcani SV.

Page 5: ELANUL107

5

ELANUL Nr. 107 - ianuarie 2011

Satul BÃLÃBÃNEªTI – TUTOVA– micromonografie –

Ion N. OPREA

„Satul Bãlãbãneºti din þinutul Tutovei de la origini pânã la 1866” – Batistã Balaban, învioreazã minþile.micromonografie – de George-Felix Taºcã, lucrare donatã de autor Legenda spune cã la Româneºti îºi avea moºia, târla ºi

Arhivelor Statului Iaºi în semn de deosebitã preþuire, Bucureºti 22 aprilie gospodãria unul Roman care avea o fatã Florica ºi un argat voinic cu

1987, înregistratã ºi pãstratã sub nr. 2640, a mai fost cercetatã de Paul numele Lupu. Adesea Lupu se mãsura în lupte cu nãvãlitorii Tãtari care

Paltanea la 6 iunie 1988, de C. Mariniuc în august 1988 ºi de se temeau de el, îi spuneau pe turceºte „Balaban Adam”, adicã om

subsemnatul – Ion N. Oprea – în septembrie 2010, când am scris cele ce mare, matahalã, poreclã care i-a devenit rezumatã la numai numele

urmeazã. Lupu Balaban.Micromonografia, spune autorul – Bucureºti, 1982 – este alcãtuitã La o incursiune a tãtarilor, când Lupu tocmai lipsea de la târlã,

dintr-o altã lucrare mai veche, „Rãzeºii din Bãlãbãneºti”din 1987, la care invadatorii au rãpit-o pe Florica lui Roman. Intorcându-se la moºie ºi

s-au adãugat informaþii ulterioare. aflând cã Florica lui Roman a fost rãpitã, spre a fi vândutã ca roabã la Lucrarea „Rãzeºii din Bãlãbãneºti,”sprijinitã de organele locale, Constantinopol, cum era obiceiul, Lupu Balaban s-a oferit s-o

are un pronunþat caracter documentar-ºtiinþific, dar pentru editarea ei s- redobândeascã, ceea ce s-a ºi întâmplat. Drept recompensã, Roman i-a a izbit de lipsa hîrtiei pentru cele peste 500 de pagini. dat lui Lupu în cãsãtorie pe Florica, iar ca zestre moºia de la Româneºti.

Din cele aproximativ 200 de documente despre rãzeºii din Prevãzãtor faþã de o viitoare incursiune ºi rãzbunare a Tãtarilor, Bãlãbãneºti, cam o treime fuseserã publicate de diverºi autori pe Lupu Balaban ºi-a mutat gospodãria la mai sud cu vreo doi kilometri, în parcursul a 75 de ani prin diferite periodice sau colecþii de documente, codri, unde s-a întemeiat ºi dezvoltat un sat prosper care, cu timpul, din din care, ºapte documente inedite le-a publicat autorul în revista Româneºti a devenit Bãlãbãneºti.Danubius – nr. X, 1981 – a Muzeului Judeþean de istorie Galaþi ºi încã Cã aºa este, autorul aduce drept argument ºi faptul cã în curtea

altele pânã la 13. interioarã a ºcolii de 8 ani din Bãlãbãneºti se aflã ºi astãzi – 1982 – o Lucrarea despre satul Bãlãbãneºti, explicã autorul, se opreºte la veche construcþie a strãbunicului sãu preotul Ioan Taºcã, iar doi stâlpi de

anul 1866 din varii motive care sunt detailate, printre care ºi lipsa colþ ai clãdirii erau doi stejari seculari, nedesrãdãcinaþi, rãmaºi de pe documentelor, cele cercetate fiind ºi aºa greu accesibile, scrise numai timpul lui Roman, tatãl Floricãi, cãrora, li se retezaserã doar ramurile, cu litere chirilice. pentru a servi construcþiei…

Adãugarea la numele satului ºi apartenenþa sa la þinutul Tutovei – O mãrturie de la 1 iunie 1757, reþinutã de la doi oameni, Simion marcheazã odatã în plus cã monografia nu ajunge în contemporaneitate Vârgolici ºi Lupu Balaban, trecuþi în 1982 de 8o de ani, ca ºi acte oficiale ºi cã sate cu acelaºi nume au mai existat, unul în judeþul Lãpuºna, unul spun care au fost strãmoºii Bãlãbãneºtilor, un Roman ºi ginerele sãu cu numele Balaban în judeþul Cahul, altul numit Balabanca în judeþul Pechi, negustor de vite care a avut un fiu cu numele de Balaban. Acest Cetatea Albã, dar ºi unul Balabani în judeþul Muscel, în aceeaºi perioadã Balaban, feciorul lui Pechiu, a avut 1o copii – 4 fete ºi 6 bãieþi, din care se dintre ultimele douã rãzboaie mondiale. trag Balabanii de astãzi. Iar pe linie femininã, familiile din sat: Focºa,

O scurtã privire istoricã asupra localitãþii atestã cã încã în urmã cu Patraºcanu, Tau, Vârgolici, Stratulat.vreo zece mii de ani, pe locurile respective a trãit o populaþie de vânãtori, Autorul, George-Felix Taºcã prezintã o listã a celor cu numele de venitã din regiunile din vestul ºi nordul Moldovei, care ºi-a stabilit aºezãri Balaban, mulþi fii ori urmaºii ai locuitorilor din Bãlãbãneºti – p. 7-9 – ºi pe înãlþimea Dealului Chilian ºi râpa Româneascã. participarea locuitorilor din Bãlãbãneºti la rãzboaiele secolului al XVI-

Documentele confirmã continuitatea neîntreruptã aici a populaþiei lea, inclusiv bãtãlia de la Vaslui de la 10 ianuarie 1475, între Racova ºi care filologic ºi arheologic ºi-a pãstrat tradiþiile. Lipovãþ, a trupelor rãzeºeºti ale lui ªtefan cel Mare cu armata otomanã

Dacã despre oraºul Bârlad prima atestare documentarã apare în invadatoare.Cronica de la Kiev din anul 1176, iar la 3 iunie 1374 aici, la Bârlad se Autorul atestã cu documente cã în secolul al XVI-lea din 27 emite hrisovul lui Iurg Koriatovici, atestarea documentarã a satului schimbãri la tronul Moldovei, cel puþin doi dintre domni au favorizat în Bãlãbãneºti este uricul dat la 5 decembrie 1460 la Bârlad de ªtefan cel mod deosebit pe rãzeºi, inclusiv pe cei din Bãlãbãneºti. E vorba de Mare, împreunã cu mitropolitul Teoctist ºi cu 24 mari boieri din Sfatul ªtefãniþã Vodã – 1517-1627 - ºi Ioan Vodã cel Cumplit – 1572-1574 -, în þãrii, cu ocazia unui proces dintre Ivaºco comisul, pe de o parte, ºi Toma timp ce Ilieº Rareº – 1546-1551 – este menþionat ca cel care a impus la Dumitrescu cu Coste Tubure, pe de alta. Pãrþile se judecau pentru satul bir pânã ºi pe mitropolit, episcopii, poate ºi diaconii, vãtafii mari ºi mici ºi Sãseºti de pe apa Bârladului, astãzi înglobat în municipiul Tecuci, ºi pe toþi privilegiaþii.satul Româneºti, de pe ambele pãrþi ale Jeravãþului, Bãlãbãneºtii de Sunt enumerate evenimente din perioada 1538-1591 care au astãzi, începînd din secolul al XVIII-lea. afectat grav ºi pe rãzeºii din Româneºti: marea foamete ºi invazia

Câºtigãtor a fost Ivaºco, comisul, care stãpânea cele douã sate lãcustelor de la 1538, invazia cazacilor ºi înfrângerea lor de la 1582, de la socrul sãu Ivan Visternicul. Documentele spun cã satul Româneºti seceta de la 1585…a existat chiar înainte de a se constitui statul moldovean în secolul al Este urmãritã evoluþia pe cei patru bãtrâni – Epure, Nacu, XIV-lea. Mohorâtu ºi Porojie – a satului Româneºti-Bãlãbãneºtii de mai apoi. Dar

Alte documente fac mãrturii despre existenþa satelor Griviþa la ºi în timpurile de dupã. Sunt enumerate relaþiile de rudenie ºi economice 1414 – care purta numele de Lieºti -, de Obârºeni-Vinderei, pe la 1436 dintre Bãlãbanii din Bãlãbãneºti cu locuitorii din satele Bursuci, Vicoleni, etc. Vinderei, Popeºti, Hãrmãneºti, Jorãºti, Pupezeni, Comana – Comãneºti

Documentele din timpul domniei lui ªtefan cel Mare probeazã cã – sau Oncani…la 2 noiembrie 1491 satul Drãghiºani, actualul sat Lungeºti, aparþinând Expunerea aminteºte cã din secolul al XVIII-lea la Bãlãbãneºti se de comuna Bãlãbãneºti, era vândut cu 200 zloþi tãtãreºti unuia Stanciu; putea învãþa carte, în tinda bisericii încã de la 1750. Un Alexe Balaban, cã la 12 ianuarie 1495, când ªtefan cel Mare împreunã cu 6 mari boieri negustor din Grecia, este restauratorul cu bani proprii, ai paraclisului din Sfatul þãrii fãceau delimitarea târgului Bârlad ºi a tuturor satelor care Trei Ierarhi de la biserica Adormirea Maicii Domnului din Lemberg – ascultau de acest târg, stabilindu-le hotarele, satul Româneºti era vecin Kvov- Polonia, cunoscutã sub numele de „Biserica moldoasã”. Bârladului; cã la 12 ianuarie 1495 când ªtefan cel Mare dã ºi întãreºte Datele statistice confirmã cã satul Bãlãbãneºti nu a fost niciodatã anumite proprietãþi cel „ puþin douã din cele trei persoane” devenite prea populat. Numãrul sufletelor în sat a variat între 360 în 1810 – la proprietare, se înrudeau , prin familiile lor, ceva mai târziu, cu familia 1029 în 1859-60. In perioada 1842-1854 la Bãlãbãneºti existau 600 - Balaban – de la Bãlãbãneºti, printre care ºi cãpitanul de mazili 1000 de oi, 350-500 vite cornute, cam 40 de cai, 200 boi buni de arat, Constantin Balaban. 120-170 pogoane de vie, cam 600 fãlci de arãturã ºi 80 fãlci pentru imaº,

Dintre satele care au dispãrut dar care au adãpostit numai români 60-100 fãlci pentru fânaþ, 6 pietre de moarã, iar la cele douã biserici, care au purtat nume româneºti este o binefacere cã satul Bãlãbãneºtilor Sfântul Neculai ºi Sfinþii Voievozi, între 1862-1866, au fost câte trei care ºi-a schimbat aºezarea ºi denumirea a dãinuit ºi existã ºi astãzi. preoþi ºi doi dascãli, la prima cu 130 de familii ºi câte un preot ºi un

Legenda satului povestitã de inginerul silvic I. E. Balaban, auzitã dascãl la 100 de familii la ultima bisericã.în 1860 de la Ioan Balaban, un bãtrân atunci de 104 ani, spune cã în In ce priveºte ºtiinþa de carte la Bãlãbãneºti, trebuie reþinut cã la 1924, când legenda a fost publicatã, rãmãsese un singur urmaº - Ioan sfârºitul secolului al XIX-lea Bãlãbãneºtii, în raport de numãrul

Page 6: ELANUL107

ELANUL

6

Nr. 107 - ianuarie 2011locuitorilor sãi, era primul pe judeþul Tutova cu numãrul cel mai mare al Secolul al XVII-lea este calificat de autor ca fiind cel cu ºtiutorilor de carte. instabilitatea politicã maximã pentru Moldova, cu 42 schimbãri de

George-Felix Taºcã probeazã în lucrarea sa cã la Bãlãbãneºti se domnii, din care cea mai lungã domnie a fost a lui Vasile Lupu – 1634-putea învãþa carte cirilicã încã de pe la 1750. Cu o sutã de ani mai târziu 1653. Sub el situaþia economicã a rãzeºilor pare sã fi fost mai bunã, deºi este menþionat un cãlugãr Gherontie care nu slujea la bisericã ci învãþa pãstrarea moºiei ºi a libertãþii individuale a necesitat o luptã acerbã. carte pe vreo 30 de bãieþi din Bãlãbãneºti pentru care pãrinþii copiilor îi Limba românã începe a se afirma în bisericã, în actele de cancelarie ºi în plãteau câte un galben pe an. cele private, devenind tot mai numeroase.

In „Bãlãbãneºti Tutova” - 1982 sunt redate ca certe participarea Numele Balaban începe sã aparã în documentele privind locuitorilor din Româneºti la evenimentele secolului al XV-lea, Româneºtii, ca ºi cele ale celor patru bãtrâni – Epure, Nacu, Mohorâtu ºi importante de preluat ºi aduse aici ºi de subsemnatul, motivat fie ºi Porojie.numai de faptul cã ele au aparþinut cel puþin cojudeþenilor ºi vecinilor lor, Printre dispoziþiile fiscalitãþii excesive ale timpului, care au iar cunoaºterea devine o necesitate: afectat ºi rãzeºii din Româneºti sunt menþionate:

-invazia lui Dan al II-lea, domnul Þãrii Româneºti, cu ajutor -1678, Gheorghe Duca Vodã venit a treia oarã în scaunul turcesc, în sudul Moldovei, ºi izgonirea invadatorilor de cãtre Alexandru Moldovei, introduce mortasipia ºi goºtina de oi;cel Bun în primãvara anului 1429; -1694, Constantin Duca Vodã instituie o dare de un zlot pe

-la 1440, invazia hoardelor tãtarilor din 12 decembrie, când sunt pogonul de popuºoi;arse oraºele Vaslui ºi Bârlad; -1700, Antioh Cantemir Vodã introduce generalizarea „ruptei”-

-la 1473, invazia turceascã, sprijinitã de Radu cel Frumos, din sumã fixã, plãtibilã în patru rate trimestriale- ºi desfiinþeazã vãcãritul.decembrie, care predã ºi jefuieºte din sud Moldova pânã la Bârlad, unde Scrierile cronicarilor Moldovei Grigore Ureche, Miron Costin,

ºi aºeazã tabãra la 31 decembrie 1473; Nicolae Costin ºi Pseudoamiras fac informaþiile asupra Moldovei mult -1475, cu marea ºi importanta bãtãlie de la 10 ianuarie , între mai bogate, influenþând favorabil sau defavorabil viaþa moldovenilor, ei

Racova ºi Lipovãþ, când, trei zile dupã victorie, s-a desfãºurat urmãrirea fãcând trimitere la anii îmbelºugaþi, la calamitãþile naturale,- ca secete, ºi distrugerea marii armate otomane invadatoare, în retragerea peste ierni grele, inundaþii, lãcuste – la luptele pierdute:Dunãre; -invazia de lãcuste din vara anului 1612 care pustieºte Moldova;

-1476, invazia tãtarilor din 10-25 iunie, înfrântã de rãzeºii -belºugul în cereale, vite ºi vin în 1615;-gerul cumplit de la 23 februarie 1617;moldoveni;-anii 1621-1623, sub ªtefan Tomºa, când þara a fost în pace ºi -1476, iunie, la sfârºitul lui, marea invazie turceascã, condusã de

mare belºug;sultanul Mehmed II ºi lupta de la Rãzboieni – Valea Albã din 26 iulie -1626-1629 când belºugul existent a „umplut þara de oameni”;acelaºi an.-iarna grea numitã „iarna lui Barnovschi Vodã,” 1633;Printre curtenii care au cãzut în aceastã luptã, autorul, pornind de -1634, an de belºug în vite ºi peºte ieftin, anii 1634-1653 ai la pomelnicul mãnãstirii Bistriþa, îl menþioneazã ºi pe ªteful Corui, care

domniei lui Vasile Lupu, despre care Miron Costin scrie ca fiind perioada s-ar putea sã fie un strãmoº al Grozavei Coroi – 1625-1700 - , cãsãtoritã unui belºug general, când nu era om sãrac decât „cel care nu voia sã cu Iftimie Sîn Ion vistiernicul sau un strãbun al Tofanei Coroi – 1680-aibã”;1740-, cãsãtoritã cu Todiraºcu Sîn Vasile Balaban.

- 23 martie 1640, ger groaznic ºi zãpadã mare, pânã la genunchii -eveniment important este consideratã foametea ºi ciuma din cailor;vara anului 1476;

-1641, belºug de fructe, cereale, vin ºi peºte;-la 1497 este marea concentrare a oºtirii moldovene de cãtre -1644, belºug în fructe, peºte, vin, vite ºi mere, iar oamenii sunt ªtefan cel Mare la Roman în august, cu scop de a se opune invaziei

bogaþi;polone, terminatã cu lupta de la 26 octombrie 1497 la Codrii Cosminului; -1647, anul când stolurile de lãcuste veneau din sud numai când -eveniment important e victoria din 5 decembrie 1460 ºi cea din

soarele strãlucea pe cer;ianuarie 1495 la Bârlad a lui ªtefan cel Mare;-1648, alt val de lãcuste, dar mai puþin numeros ca în anul In timpul lui Alexandru cel Bun – 1400-1432 – la Bârlad era vamã

precedent;pentru mãrfurile care veneau pe drumul Tecuciului, iar veniturile -1652, bogãþie în peºte, miere ºi vite. In octombrie invazie de dobândite au fost date ca înzestrare în 1422 mãnãstirii Bistriþa.

lãcuste veninoase pe valea Bârladului ºi la Galaþi, pânã la Vaslui, Secolul al XV-lea a reprezentat pentru Moldova cea mai lungã concomitent cu ciuma;perioadã, totuºi, de stabilitate politicã ºi de progres, cu toate

-1653-1658, în cei cinci ani de domnie a lui Gheorghe ªtefan a fost evenimentele întâmplate, pentru cã domniile îndelungate ale lui mare belºug în pâine, vin ºi stupi, cu mare roadã;Alexandru cel Bun – 32 de ani – ºi ªtefan cel Mare – 47 de ani – au

-1660, a fost foamete mare, de mâncau oamenii papurã uscatã ºi însemnat ºi stabilitate, muncã.mãcinatã, anul domniei lui ªtefãniþã Lupu – 1659-1661 – de i s-a zis Secolul al XVI-lea însã a cunoscut 27 schimbãri la tronul Papurã Vodã; Moldovei, 7 nãvãliri tãtare – 1510, 1513, 1518, 1538, 1564, 1568 ºi 1574

-1668, a fost anul când þara era plinã de oameni, cu hranã ºi - , presiuni crescânde otomane, biruri ºi corvezi sporite, alte calamitãþi, agonisealã bunã;care n-au favorizat evoluþia. Sunt citaþi doi dintre domnii care au

-1672, a fost mare belºug în þarã ºi oamenii s-au umplut de bani, favorizat în mod deosebit pe rãzeºi – ªtefãniþã Vodã ºi Ioan Vodã cel vânzând turcilor care mergeau la Cameniþa tot felul de produse;Cumplit – în timp ce Iliaº Rareº este pomenit ca cel care a impus la bir

-1673, recolta a fost slabã, þara ameninþatã cu foametea, mai ales mitropolitul, episcopii, preoþii ºi diaconii, vãtafii mari ºi mici, pe toþi cã grâul din recolta anului trecut fusese luat tot de turci pentru privilegiaþii, aducând atingere economiei þãrii, ceea ce demonstreazã cã aprovizionarea Cameniþei;întotdeauna marile impozite au defavorizat economicul.

-1675-78, ani în care a fost þara îndestulatã de toatã roada; Autorul socoteºte cã urmãtoarele evenimente din secolul XVI -1677, la sfârºitul lunii iunie au cãzut ploi prea bogate care au au afectat ºi ele pe rãzeºii din Româneºti ºi împrejurimi, zicem noi:

produs inundaþii;-1538, marea foamete ºi invazia lãcustelor din august 1538;-1684, foamete foarte mare, þara era bejenitã, oamenii nu puteau -1574, luptele lui Ioan Vodã cel Cumplit cu turcii, tãtarii ºi muntenii,

ara ºi nu se fãcuse pâine;începând cu cea de la Jiliºtea – Vrancea - ºi terminând cu cea de la -1691, a cãzut o iarnã timpurie ºi în retragerea sa din Moldova, Roºcani – Basarabia - , inclusiv luptele de la Brãila, Tighina-Bugeac,

Ioan III Sobieschi a fost surprins de un viscol atât de puternic câteva zile, concentrarea de forþe la Huºi ºi lupta de la Iezerul Cahul;încât i-a murit oastea mai mult de jumãtate îngheþatã ºi leºinatã din -invazia pustiitoare a tãtarilor în toatã Moldova, dupã înfrângerea cauza gerului ºi a boliºtei, dar i - au murit ºi toþi caii care tractau tunurile, suferitã de Ioan Vodã la 11 iunie 1574 la Roºcani, ca ºi marea foamete încât nici regele nu a mai avut cal;din acelaºi an;

-1692, vinul ºi stupii s-au fãcut din belºug, dar þara era prost -marea foamete din 1576, când o pâine de secarã constituia un chivernisitã;dar de mare preþ;

-1695-1700, s-au fãcut bucate, iar stupii în nici un an nu au fost rãi. -invazia cazacilor ºi înfrângerea lor de câtre Petru ªchiopul la Dacã þinea aºa zece ani, se umplea þara de oameni ºi de dobitoace.Bogdãneºti, pe Prut, în Fãlciu, la anul 1582;

Moldova secolului al XVIII-lea a cunoscut de trei ori administraþie -seceta cea cumplitã din 1585, când s-au uscat ºi copacii.rusã: pe o întindere totalã de peste 8 ani – 1739, 1769-74 ºi 1788-91 - ; Secolul XVI e important de menþionat. A început cu ªtefan cel odatã administraþia militarã austriacã de 3 ani – 1788-91 – ºi 39 Mare ºi s-a încheiat cu domnia lui Mihai Viteazul –doi titani ai istoriei schimbãri de domni, inclusiv cele 4 cãimãcãmii. De câte patru ori au noastre naþionale, îi numeºte George-Felix Taºcã.

Page 7: ELANUL107

7

ELANUL Nr. 107 - ianuarie 2011domnit Grigore II Ghica ºi Constantin Mavrocordat ºi de trei ori Mihail Bursuci, Vicoleni,Vinderei, Popeºti, Hãrmãneºti, Jorãºti, Pupezeni, Racoviþã, cel din urmã totalizând 15 ani de domnie. Comemna –Comãneºti – sau Oncani, unde Balabanii aveau strãmoºi

Acest secol al XVIII-lea – 1711- 1821 – este socotit de istorici îndepãrtaþi, autorul menþioneazã în – „Bãlãbãneºti – Tutova” - , 1982, epoca fanarioþilor, de puternicã influenþã greceascã în administraþie, informaþii cu aplicabilitate mai largã, nu numai la Bãlãbãneti:bisericã ºi ºcoli, prin înlocuirea treptatã a influenþii slavone. - 1711, martie 5, protopopul de Tutova ªtefan Cotman cumpãrã

Sunt totuºi enumeraþi domnitorii care, cu milã de þarã ºi de popor, Vieþile Sfinþilor de Dosoftei cu 4 lei; tot în 1711 tãtarii au prãdat Moldova au adus reforme binefãcãtoare: ºi Petru cel Mare intrã în þarã cu armatele ruseºti; familia lui Lupu

- în 1741-42 Constantin Mavrocordat a adus o importantã Costachi se refugiazã la mãnãstirea Bursuci;reformã fiscalã, scutind de dajdie mânãstirile, tot clerul ºi neamurile; tot - 1717, februarie 13, tãtarii au prãdat din nou Moldova;el a suprimat vãcãritul ºi pogonoritul, iar contribuabilii au plãtit dãrile în - 1721, iulie 2, Mihai Vodã Racoviþã întãreºte stãpânirea lui Ion patru sferturi trimestriale; Balaban ºi a fraþilor lui pe jumãtate din satul Bãlãbãneºti;

- în 1757 Constantin Racoviþã Vodã desfiinþeazã din nou - 1734, ªtefan Lipanul dã foc casei lui Lupu Balaban;vãcãritul, cuniþa ºi vidrãritul; - 1738, mai 31, ora 13,30 mare cutremur de pãmânt, se dãrâmã ºi

Sunt enumerate alte momente din bunele ºi relele Moldovei: multe biserici ºi chiar turnul Goliei din Iaºi;- la 1758 se produce ultima invazie tãtarã dinspre Bugeac care - 1739, septembrie, cazacii fac orgii în Moldova, de la Iaºi pânã la

devasteazã bunã parte din sudul Moldovei; Galaþi;- 1707-1709 s-a fãcut vin mult, dar stupii s-au fãcut rãu ºi pâinea - 1740, noiembrie 30, Grigore Ghica Vodã II curmã litigiul dintre

s-a scumpit; descendenþii lui Aron Misimãnescul ºi cei ai vistiernicesei Simina - 1708 au venit lãcustele, dar nu multe ca altãdatã; Gheuca – vezi ºi „Un proces civil în Moldova care a durat 150 de ani”, - 1710-1711 a fost lipsã de pâine ºi molimã mare la vite; cota 2650, la Arhivele Statului Iaºi. Judecata va reîncepe de mai multe - 1715-26, 11 ani de domnie ai lui Mihai Racoviþã, þara se ori ºi nu va înceta pânã pe la 1840, recunoscându-se, în final, de fiecare

întemeiase bine, se înmulþiserã satele ºi oamenii; în toþi anii se fãcuse datã, prin împãcarea pãrþilor, cã boierii care nu erau acceptaþi de rãzeºi pâine foarte bunã, iar stupii numai în doi ani au fost buni. Vin ºi fân s-au la stãpânire, au fost la origine tot rãzeºi, dupã cum strãmoºii unor rãzeºi fãcut din abundenþã, dar mai în toþi anii vitele au fost bolnave. Negustorii au fost boieri – ºi chiar mari boieri în sfatul þãrii sau înrudiþi cu vechii ºi oamenii au avut bani; domni pãmânteni sau cu domniþele acestora.

- 1716, vara au fost prea multe ploi, de nu s-au fãcut fructe, pâine, - 1744, decembrie 7, o nouã carte de la Ioan Mavrocordat mãlai ºi vii. Miere, orz ºi fân s-au fãcut, dar puþin; Voievod întãrea stãpânirea descendenþilor din Avram Misimãnescul în

- 1718, din cauza secetei nu se gãsea nici pâine, nici mãlai. S-a Româneºti;adus grâu din Polonia, iar merþa de mãlai la Iaºi se vindea cu 10 lei. - 1747, aprilie 21, alt cutremur de pãmânt;Oamenii au mâncat papurã, buruieni din pãdure ºi ciulini – vezi anul - 1752, martie 6, ca ºi în 1744, Constantin Mihai Cehan Racoviþã 1660, perioada lui Papurã Vodã n.n.; dã altã întãrire, deºi ca cealaltã, în procesul de la Bãlãbãneºti, motivatã

- 1719, a fost belºug mare în miere, grâu ºi mei; astãzi de noi cã în vechiul drept românesc nu se respecta principiul - 1729, ianuarie 3o, a fost frig foarte mare, cu furtuni ºi ninsori, de autoritãþii lucrului judecat, fiecare domn, dupã cum s-a mai spus, putând

au murit mulþi cai ºi oameni de-ai lui Grigore II Ghica Vodã în drum spre redeschide orice proces ºi da orice soluþie pe care o considera Mãria-sa Iaºi; vara au fost ploi ºi inundaþii mari, de au trebuit oamenii sã se mute bunã;din case pe dealuri; - 1757, iunie 1, într-o mãrturie a unor oameni bãtrâni despre

- 1731-32, au fost ani grei, cã nu s-a fãcut pâine; de la Iaºi în sus a strãmoºii Bãlãbãneºtilor aratã cã aceºtia se trag din Pechi, ginerele fost chiar foamete. In sudul Moldovei recolta a fost mai bunã Tot în anul paharnicului Kamen;1732 au fost multe haite de lupi, care mâncau oamenii pe sub munte; - 1759, iarnã caldã, din noiembrie pânã în martie fãrã zãpadã;

- 1732-33, iarna a fost omãt mare din decembrie pânã în martie, - 1764, martie 16, ora 3 din noapte, iarãºi cutremur de pãmânt;cu mare lipsã de nutreþ pentru vite; - 1773, are loc recensãmântul din toatã Moldova – catagrafia - .

- 1733-35, n-a fost belºug nici în pâine, nici în stupi, nici în La Bãlãbãneºti erau 35 de case, doi þigani boiereºti, 5 preoþi, 14 sãteni comerþ, iar în vite a fost moarte mare; moldoveni, 9 ruptaºi, 3 vãduve, un vornic ºi un vataman – dregãtori

- 1735, au rodit viile bine, dar recolta a fost slabã ºi iarna n-a fost sãteºti;pâine, iar vitele oamenilor mureau; - 1781, octombrie 9, noaptea, s-a cutremurat pãmântul foarte

- 1737, iarna a fost mare scumpete de fân; tare;- 1739-40, iarna a fost grea, cu zãpadã pânã la brâu, din - 1785, decembrie – 1786, decembrie, se întocmesc tabele

decembrie pânã la Sfântul Gheorghe, iar vitele mureau de foame, fiind lunare cu toþi mazilii ºi ruptaºii din toate þinuturile Moldovei, mare crizã de fân vitelor, ca ºi oile mai mureau de boalã, de vãrsat; nediferenþiate pe sate, dar din care George-Felix Taºcã identificã dupã

- 1740, în august a fost brumã mare, care a stricat grâul, meiul ºi nume, din Bãlãbãneºti, 4 membri ai familiei Taºcã ºi un Balaban la mazili porumbul, iar pânã în martie n-au putut oamenii ara. A fost foamete mare ºi câte un Taºcã, un Balaban ºi un Vârgolici la ruptaºi;de pâine, de vin ºi de vite; - 1787, în raportul contelui d-Hauterive, fãcut la cererea

- 1741, toamna, Þãrii de Jos îi mergea bine, iar Þãrii de Sus îi domnitorului Alexandru Ipsilanti, asupra vechii ºi actualei stãri a mergea mai rãu, fiind lipsã de pâine; Moldovei, în capitolul IV spune, printre altele, cã în cele trei eparhii ale

- 1754, a fost foamete, lipsã de pâine, în sudul Moldovei; Moldovei ar fi fost 6ooo de preoþi, cifrã care i se pare exageratã;- 1779 ºi 1780 vara au fost ploi mari ºi inundaþii care au înecat - 1789, ruºii se stabilesc la Bârlad ºi Tecuci, iar austriecii la

multe vite ºi pãsãri; Focºani;- 1780, în iulie, au venit lãcustele ºi au fãcut mare stricãciune; - 1793, noiembrie 28, seara la ora 18, alt cutremur de pãmânt, - 1784, a fost an foarte sãrac; foarte puternic, repetat încã de douã ori, mai slab – în cursul nopþii; - 1786 a fost lipsã de pâine; - 1793, ca ºi la 10 decembrie 1792 sub Alexandru Moruzi - 1790, vara a fost puhoiul cel mare – inundaþii - ; Voievod, Mihai ªuþu, urmaº la domnie, menþine ºi adânceºte ordinul - 1794, a fost secetã mare toatã primãvara ºi vara, pânã la 25 predecesorului cu privire la protecþia pãdurilor ºi ocrotirea în special a

iulie, când au început ploile; stejarului, pânã la ei se putea lua din pãdure orice fel de lemn.- 1798-99, a fost o iarnã grea ºi fânul scump, de au pierit multe Vorbind despre secolul al XIX-lea la „Bãlãbãneºti – Tutova” –

vite; pagina 21 º. u. din materialul dactilografiat – George-Felix Taºcã trece în - 1799, a izbucnit ciuma în Moldova. revistã însãºi situaþia politicã, economicã, socialã ºi culturalã a þãrii, Este menþionat cã documentele acestui secol sunt strânse de perioada respectivã marcând începutul istoriei moderne a principatelor

George-Felix Taºcã într-un vechi manuscris intitulat „Rãzeºii din române.Bãlãbãneºti” – 1979, 510 file, donat din Bucureºti, 22 aprilie 1982, Din punct de vedere politic Moldova cunoaºte pânã la sfârºitul Arhivelor Statului din Iaºi, în semn de deosebitã preþuire, cota nr. 2642, domniei lui Alexandru Ioan Cuza o viaþã deosebit de frãmântatã, cu 13 cercetat în 6 iunie 1988 ºi 22 februarie 1990 de Paul Paltanea, iar de Ion schimbãri de domni, la care se adaugã 10 interregnuri de caimacani, 3 N. Oprea în 3- 30 septembrie 2010, cu documente în care apar tot mai ocupaþii militare ruseºi, în total aproape 13 ani _ 1806-1812 ; 1828-1834 des membrii familiilor Balaban, Vârgolici, Tau, Bode, Ciocan ºi Taºcã, ºi 1853-1854 - , eteria lui Alexandru Ipsilanti – aprilie 1821 - , o ocupaþie cei din urmã veniþi pe la mijlocul secolului, prin cãsãtorie, de la Corod, otomanã de 14 luni - 1821-1822 – ºi una austriacã – 1854.unde ºi Balabanii aveau interese. Faþã de cele notate mai sus de autor, aceasta puncteazã ºi

Cum relaþiile locuitorilor din Bãlãbãneºti se extind la satele tendinþa accentuatã spre independenþã ºi unitatea naþionalã. Se

Page 8: ELANUL107

ELANUL

8

Nr. 107 - ianuarie 2011recãpãtau cele trei judeþe, Cahul, Bolgrad ºi Ismail, din sudul ispravnici Tutovei;Basarabiei, se fac paºi în dezvoltarea economicã ºi socialã, care - 1780 iulie 6 – Costantin Paladi, ispravnic Tutovei;

- 1780 septembrie 13 – Costantin Paladi, ispravnic Tutovei;afecteazã ºi þãrãnimea. Se înfiinþeazã ºcoli la sate, sporesc tranzacþiile - 1781 iunie 10-17 – Costantin Paladi biv vel paharnic ºi Iordache imobiliare, se înmulþesc procesele ca ºi hotãrniciile, existã preocupãri

Canano, biv vel medelnicer, ispravnici Tutovei;sanitare, se fac noi catagrafii, apoi actele de stare civilã, în 1832 la - 1781 noiembrie – Manolache Costache, stolnic, ispravnic biserici ºi de abia în 1864 la primãrii, sporesc dovezile scrise ale vieþii

Tutovei;localnicilor, inclusiv ai celor de la Bãlãbãneºti.- 1781 decembrie 20 – Man. Costache, biv vel stolnic, ispravnic Dupã 1864 se introduce oficial alfabetul latin, înlocuind scrierea

Tutovei;cu litere chirilice.- 1782 martie 20 – Man. Costache, biv vel stolnic, ispravnic Sintetic sunt prezentaþi de autor anii buni ºi anii rãi din Moldova

Tutovei;care înseamnã ºi judeþul Tutova – satul Bãlãbãneºti: anii buni cu recolte - 1783 mai 12, august 1 – Costin Negre, biv vel stolnic, ispravnic bogate, anii 1811 ºi 1842, ani rãi, 1806 – pentru vite, stupi pâine ºi vin;

Tutovei;1810 – foamete - , 1813 – mari inundaþii -, 1815 – secetã la porumb ºi fân - 1784 iulie 2 – Gavril Conache, biv vel stolnic, -, 1816 – iarãºi lipsã de nutreþ ºi moartea vitelor -, 1818 – fructe -, 1833 – - 1785 martie 26 – Iordache Lambrino, biv vel paharnic, ºi Costin foamete, porumb scump -, 1837- inundaþii în august -, 1841 – iarnã grea,

Negre, biv vel stolnic, ispravnici Tutovei;lipsã de fân, mor vitele -, 1847 – în iulie invazia lãcustelor -, 1852 – frig în - 1785 octombrie 29 – Iordache Lambrino, biv vel paharnic, ºi martie-aprilie, mor vitele de foame -, 1857 – un an neroditor, 1860 – douã

Gh. Costandache, biv vel stolnic, ispravnici Tutovei;invazii de lãcuste.- 1786 aprilie 2 – Lupul Balº serdar ºi Gh. Costandache, stolnic, Din volumul – „Rãzeºi din Bãlãbãneºti” – 1979, cota 2642, la

ispravnici Tutovei;Arhivele Statului Iaºi, redãm pp. 492-194, cuprinzând vornicii, ºoltuzii, - 1786 august 20 – Costantin Paladi, cãminar, Lupul Balº, serdar, ispravnicii din þinutul Tutova în anii 1596-1828, dupã I Tanoviceanu –

ispravnici Tutovei; „Pãrcãlãbiile Moldovei” – Vornicii, staroºtii, ispravnicii, pe þinuturi, sec - 1786 iulie 16 – Man. Costache ban ºi Costantin Crupenschi, XII-XIX – Arhivele Statului Bucureºti, Ms.1207 :

clucer, ispravnici Tutovei;- 1596 aprilie 19 – Jora, orãjnic la Bârlad;- 1787 decembrie 12 – Costantin Paladi, cãminar, ºi Costantin - 1599 martie 5 – Procop Negrea, vornic la Bârlad;

Crupenschi, clucer, ispravnici Tutovei; - 15 99 martie 15 – Cãlin ºi Creþul, mari vãtafi de Tutova;- 1793 martie 21 – Gh. Costandache, biv vel spatar ºi Mih. - 1601 septembrie 15 – Gligore, vãtaf de Bârlad;

Cerchez, ban, ispravnici Tutovei;- 1605 mai 12 – Constantin, pârcãlab de Tutova;- 1653 februarie 24 – Bejan Gheuca, vornic de Bârlad;

- - 1793 iulie 28 – Gh. Costandache, biv vel spãtar, ispravnic '- 1660 octombrie 28 – Gheorghe Bogdan, pârcãlab de Tutova;Tecuci?- 1661 iulie 17 – Gheorghiþã, pârcãlab de Tutova;

- 1796 iulie 10 – Matei Costache, vel paharnic, ispravnic Tutovei;- 1671 – Pârvul Ioniþã ºi Vasile Gâlcã, vornici de Bârlad; Gavril - 1797 iunie 2 ºi 7 – Vasile Boghianul, stolnic, ºi Iordache Milu, Mandrea, ºoltuz de Bârlad;

clucer, ispravnici Tutovei;- 1676 mai 17 – Vasile Pârc, staroste ot Tutova;- 1798 februarie 28 – Gh. Costandache, spãtar, ispravnic Tutovei;- 1685 aprilie – Vasilache, vornicul de Bârlad;- 1799 martie 15 – Gh. Costandache ºi Mihail Cerchez, ispravnici - 1686 februarie 18 – Vasilache, vornicel de Bârlad;

Tutovei;- 1686 iunie 3, Vasile sin Popa, vornicul de Bârlad;- 1799 august 12 – Iancul Greceanu, biv vel paharnic, ºi - 1693 ianuarie 8 – Enachi biv vel sulger, ispravnic Tutovei;

Iordache, biv vel medelnicer, ispravnici Tutovei;- 1710 octombrie 5 – Dima, ispravnic de Bârlad, dar nesigur;- 1801 iulie 21 – Costantin Catargiu, comis, ºi Crupenschi, - 1712 martie 20 – Dima, ispravnic de Bârlad;

cãminar, ispravnici Tutovei;- 1730 august 29 – Ion, ispravnic de Bârlad;- 1803 august 12 – de la isprãvnicia Tutova, ªtefan…? Spãtar ºi - 1742 iunie 30 – Ion Bogdan, ispravnic Tutovei;

Mihai Racoviþã;- 1742 iulie, 1, 3, 10, - Ion Bogdan, giudecãtor Tutovei ºi ispravnic - 1803 decembrie 11 – de la isprãvnicia Tutovei…?, Mihai Tutovei;

Racoviþã, ban;- 1743 mai – Ion Bogdan, biv vel stolnic, judecãtorul Tutovei; - 1804 iunie 24 ºi 28 – de la isprãvnicia Tutovei, iscãlit Ioan Jora, - 1743 decembrie 15, Ion Bogdan, biv vel stolnic, ispravnic

schivnic;Tutovei;- 1805 mai 18 – ªtefan Sturza, spãtar, ispravnic Tutovei;- 1745 mai 2 – Dumitru Paladi, biv vel paharnic, ispravnic Tutovei;- 1808 ianuarie 14 – de la isprãvnicia Tutova, Hrisoverghi, spãtar;- 1753 decembrie 14 – Lupul Costache, biv vel, stolnic, ispravnic - 1809 octombrie 1 – paharnic Ioan Jora, numit în acea zi;Tutovei;- 1810 aprilie 1 – Ioan Jora, biv vel paharnic, ºi Iordache Donio, - 1754 octombrie 9 – Leon Imbru, ispravnic Tutovei;

biv vel serdar, ispravnici Tutovei;- 1755 aprilie 5 – Lupul Costache, biv vel stolnic, ºi Leon Imbru, - 1812 februarie 8 – Manolache, stolnic, ispravnic Tutova;ispravnici Tutovei;- 1820 iulie 29 – Toma Iamandi, ban, ispravnic Tutova;- 1756 iulie 5 – Dediul Codrianu, sardar, ispravnic Tutovei;- 1825 septembrie 10 – Giurgea, spãtar, ºi Mo… spãtar , - 1757 septembrie 12 – Iordache, biv vel gram, ispravnic Tutovei ;

ispravnici Tutovei,- 1758 iulie 15 – Lupul Costache, biv vel stolnic, ispravnic - 1827 ianuarie 27 – M…aga, ispravnic Tutova;Tecuciului;- 1828 februarie 24 – Greceanu…? Aga…spãtar, ispravnic - 1762 martie 2o – Panaite, biv iuhadar, ispravnic Tutovei;

Tutova. - 1762 octombrie 29 – Enache, biv vel sulger, ispravnic Tutovei;- La 1 septembrie 1829 fostul vechil Iordachi Opriºan a lui - 1764 mai 5 – Brãescul, pârcãlab de Tutova, fin popei Timofte;

- 1766 mai 16 – Enachi sulger, ispravnic Tutovei; Gheorghe Bogdan, nepotul lui Manolache Bogdan, ucis de Vodã Moruzi - 1766 iunie 5 – Ioniþã Cuza, biv vel stolnic, ispravnic ºi diriguitor pentru hiclenie, fost student la Paris în 1803 sã înveþe dreptul, rãmas

þinut Vaslui; proprietar a unor moºii precum cele de la Movileni, Mãciucaºi,Iveºti, - 1768 mai 2 – Costantin Sturza, biv vel stolnic ºi Costin Catargi, Pogãneºti ºi Ciocani din þinutul Tutovei, ajunsese ispravnic al þinutului –

biv vel sluger, ispravnici Tutovei; dovadã cã ºi atunci existau rãsturnãri în ierarhia genealogiilor. La 1830, - 1769,Costantin Costache, medelnicer, ispravnic Tutovei; în aprilie, se stingea ºi Gheorghe Bogdan. In 1835 întreaga avere a lui - 1770 – Manol. Bogdan, ban, Iordache Despa, ºatrar, Tutova; Gheorghe Bogdan o moºtenea un Manolache Bogdan, agã în Moldova - 1776 noiembrie 23 – Petrache biv vel vameº, ispravnic Tutova; acelor timpuri, ceea ce însemna cã ciclul proprietãþii Manolache - 1777 februarie 11 – Petrache biv vel vameº, ispravnic Tutova; continua în zona Ciocani-Tutova – vezi în acest sens studiul Wilhelm de - 1777 mai 28 – Costantin Paladi, medelnicer, ispravnic Tutova; Cotzebue ºi prefacerea societãþii moldoveneºti – Note despre familia - 1778 iulie 30 – Costin Caragiu spãtar, Mihai Cerchez, jicnicer, Bogdan, în Memoriile secþiunii istorice a Academiei, tom. XV, 1934, p.

ispravnici Tutovei; 108-112; 326-330, date invocate de N. Iorga într-o ºedinþã a Academiei - 1779 mai 18, 23, Iancul Greceanu paharnic ºi Iordache Române din 12 mai 1933, preluate ºi prelucrate de Ion N. Oprea în

medelnicer, ispravnici Tutovei; volumul sãu – Scurte medalioane, Editura PIM, Iaºi, 2010, pp.407-415. - 1780 ianuarie 12 – Costantin Negri stolnic, ispravnic Tutovei;- 1780 martie 5 – Costantin Paladi paharnic ºi C. Negri stolnic,

Page 9: ELANUL107

9

ELANUL Nr. 107 - ianuarie 2011

“Boierii noi” în viziunea paharnicului Constandin Sion

Ciprian-Gicã TODERAªCU

Nimic nu apare întâmplãtor aº putea spune celor care au urechi sã afirmã indirect propoziþia citatã mai sus. Din acest punct de vedere mã audã ºi celor care au ochi sa vadã. Aceasta pentru cã, subiectele de cartea analizatã se vrea a fi una care oglindeºte antagonimul termenilor istorie care mi-au plãcut cel mai mult au fost cele sugerate de oameni cu “vechi” ºi “nou”.experienþã ºi nu cele care pãreau a fi rezolvarea unei probleme. E Data începerii scrierii a fost estimatã de specialiºti ca adevãrat, cele din urmã sunt mai greu de dus la capãt, dar asta nu reprezentând anul 1840. Momentul finalizãrii sale graviteazã în jurul înseamnã cã primele nu trebuie luate în seamã. anului 1857. Faptul cã timpul în care lucrãrii i s-a dat o formã finalã este

Cu aceste gânduri de început pornesc astãzi pe un nou drum, destul de lung (aproape douã decenii) mã face sã mã gândesc la drum care mi-a fost deschis de Mihail Cojocariu, conf. univ. dr. la motivele pentru care Constandin Sion a lucrat timp îndelungat asupra Facultatea de Istorie din Iaºi, pe vremea când frecventam cursul de manuscrisului. În primul rând numãrul mare al “boierilor noi” care era “Elite sociale ºi politice (sec. XIX-XX)”. într-o perpetuã augmentare, alãturi de parcurgerea materialului existent

“Boierii noi” în viziunea paharnicului Constandin Sion este un reprezintã motive temeinice. subiect pe care l-am putut desluºi numai citind Arhondologia Moldovei. Intitulatã de autor Boierii moldoveni, iar de primul editor

1 –Arhondologia Moldovei, cartea care în fapt nu este o lucrare ºtiinþificã, Amintiri ºi note contimporane. Boierii moldoveni , operã de o valoare ci o culegere de memorii aºezate în ordine alfabeticã, prezintã ceea ce a impresionantã atât pentru istoria românilor, cât ºi pentru memorialistica ºtiut autorul mai bine despre contemporanii sãi. În genere el a ºtiut ºi ºi literatura româneascã. Dat fiind faptul cã lucrarea aparþine lui aºternut pe hârtie mai ales lucrurile rele ale contemporanilor sãi întrucât Constandin Sion, pentru început, se impune sã fac o scurtã prezentare a a demonstrat în operã incapacitatea ºi imoralitatea acestora. Puþini au familiei, vieþii ºi activitãþii acestui dregãtor cu scopul de a evidenþia fost cei care au scãpat acestui “masacru” general, însã despre aceºtia spiritul în care acesta ºi-a putut încondeia gândurile pe coala de hârtie ºi nu voi aminti în lucrarea de faþã întrucât nu doresc a lua de la gurã mai ales, ceea ce l-a determinat sã aibe atitudini diferite faþã de “boierii pâinea altcuiva. timpului sãu”.

Nemulþumirile autorului sunt exprimate în lucrare în mod clar ºi Constandin Sion s-a nãscut în jurul anului 1795, ca fiu – al cincilea detaliat. Ele au pornit, cum deja am amintit, de la imposibilitatea din ºase - al baº-ceauºului Iordache Sion (m. 1612) ºi al Ecaterinei Danu apropierii lui de vârful ierarhiei sociale, dar mai ales de la faptul cã atât (m.1835), nepoatã, dupã mamã, a lui Simion Tãutu, vornic de Suceava Mihai Sturza (1834-1849), cât ºi Grigorie Alexandru Ghica ºi-au uitat (m.1792); astfel prin mama sa, autorul se înrudea cu marea familie “fãgãzile ce ne da în multe rânduri, înainte de suire pe scaun”. Cel dintâi boiereascã a Tãutuleºtilor, descinzând din logofãtul lui ªtefan cel Mare era principalul vinovat în decãderea adevãratei boierimi (boierimea ºi Bogdan al III-lea, Ioan Tãutu (m.1511); banul Ioan Tãutu (m. 1827), veche) din care ar fi fãcut parte ºi el, cel din urmã era domnul în care a unul din boierii care au mers la Constantinopol sã cearã restabilirea avut încredere la început dar pe care pânã la urmã l-a criticat vehement domniilor pãmântene (1822), îi era strã-unchi; iar comisul Ionicã Tãutu spunând cã “schimbarea domnilor e bucuria nebunilor”. Este vorba de (1795-1830)- unchi (vãr cu mama sa). Dupã tatã, paharnicul era fapt de dezamãgirea treptatã pe care i-o produce paharnicului domnia coborâtor dintr-o familie de boiernaºi tutoveni, familie despre care aº celui care nu avea sã-l foloseascã – nici el! – în slujbe importante, dar vrea sã amintesc doar cã nu descindea din “Demir Sultan”, aºa cum risipea în schimb banii publici pe “ zãdãrnicii” ca îmbunãtãþiri edilitare. spune Sion în lucrare sa, ci din “boierimea ºtefanianã” a cãrui rod a fost

În ceea ce-l priveºte pe Mihai Sturza motivul acuzaþiei este acela pe la sfârºitul secolului al XVI-lea Ionaºcu Coºãscu pârcãlab (m.ccca cã ºi-a transformat privilegiul de a acorda ranguri într-o adevãratã 1633), dupã cum aratã profesorul ªtefan Gorovei în posfaþa aceleiaºi afacere rentabilã, care îºi are începuturile în vremea lui Ioniþã Sandu lucrãri. Sturza (1822-1828), moment în care “au început a se tãvãli boieriile”.Constandin Sion a avut cinci fraþi, ºi anume: spãtaul Antohi,

Pentru a nu rãmâne indiferent de toate aceste lucruri, autorul a paharnicul Ioniþã, banul Neculai, paharnicul Costachi ºi pe serdarul gãsit de cuviinþã ca în lucrare sã prezinte defectele ºi mai cu seama Toader. Dintre aceºtia, Ahtohi Sion a fost cel care a dominat întreaga originea umilã a celor mai mulþi dintre norocoºi care i-o luase înainte pe familie Sioneascã. Din pãcate a cãzut pradã holerei de la 1848. scara ierarhiei sociale. De asemenea, sã punã în prim planul atenþiei Paharnicul Costache Sion a rãmas în istorie ca un memorialist, la fel ca imoralitatea ºi necinstea de care unii boierii aflaþi în diferite funcþii dau ºi fiul lui Neculai Sion. Antohi ºi Toader au fost singurii Sioneºti care s-au dovadã. remarcat în viaþa politicã. Am lãsat la urmã paharnicul “Arhondologiei”

Este foarte adevãrat cã scrierea sa abundã în caracterizãri noastre întrucât el a fost un om cu dragoste de carte ºi de slovã (ca injurioase la adresa unui numãr mare de “boieri noi”, acuzaþi, cu sau fãrã majoritatea Sioneºtilor), însã care nu a reuºit sã se apropie de vârful dreptate, de a fi de origine strãinã, însã înverºunarea memorialistului se piramidei sociale, fiind doar slujbaº în administraþia provincialã. S-a îndreaptã cu precãdere spre “nãpastele þãrii”, cei care au avut o nãscut pe la 1795 ºi a fost luat de tânãr în casa lui Theodor Paladi la Iaºi. ascensiune rapidã în ierarhia socialã a timpului sãu. Cã aceasta este Aici ºi-a fãcut studiile ºi a învãþat foarte bine limba greacã. S-a cãsãtorit una din cauzele pornirii sale o probeazã atitudinea de asemenea ostilã cu Eufrosina, fata banului Toma Stamatin. În anul 1821 întâmplarea a faþã de moldovenii ridicaþi în diferite funcþii dupã ieºirea sa din fãcut, aflându-se la Iaºi, sã scape niºte turci din mâinile grecilor. În urma competiþie, adicã în timpul lui Mihai Sturza. Despre aceºti “boieri noi”, a acestei întâmplãri Sali Paºa îl însãrcineazã cu misiunea de a rândui scris autorul, cã “i-au fãcut boieri ca ºi mai mult sã împileze þara ºi sã ispravnici pe la unele þinuturi. La 1822 era scriitor la vistierie, iar la 1824 a mãscãreascã noblesa Moldovei”, ajungând chiar ca “ºireþii, obraznicii, fost rânduit sã umble cu potira prin þarã. La 1828 a fost trimis în calitate pezevenchii sau hoþii, mincinoºii ºi savolnicii sã fie bine vãzuþi” în de ceauº sã ducã animale spre Balcani. În 1829 a ajuns staroste de detrimentul celor cinstiþi. Putna, dar în aceastã funcþie nu a stat mult pentru cã a fost numit

Intrigat de situaþiile cu care s-a confruntat autorul nu s-a oprit în îngrijitor al spitalului ostãºesc care avea vreo 1500 de bolnavi, mai ales acest punct întrucât, însuºi a menþionat, ultimul val de migratori din din cauza ciumei care bântuia pe atunci prin þarã. În 1831 a fost arestat ºi Grecia, de la începutul secolului al XIX-lea, a dus la disoluþia structurilor dus la Bucureºti întrucât facea parte din boierii nemulþumiþi de sociale, lucru ce a dat ºansa unor “coate goale” sã poatã acapara funcþii regulamentul organic. Din 1834 a stat departe de funcþiile boiereºti importante pe scara ierarhiei sociale. În acelaºi spirit critic, autorul pentru cã nu era de acord cu modul în care acestea erau ocupate. Între comenteazã ridicarea la boierie a þãranilor simpli, a birnicilor, despre timp, Sion a fost preocupat de scrierea operei sale, lucrare în care “ºi-a care ajunge sã spunã cã “sunt un soi de ciuperci, ieºite dupã ploi, ridicaþi vârsat tot focul inimii”. Conceputã într-un moment de revoltã a autorului la boierie de mojici, din galantomia ºi nerespectarea drepturilor þãrii”. Se faþã de situaþia social-politicã existentã în prima jumãtate a secolului al vede clar faptul cã ideea exprimatã mai sus a stat la baza puternicii ºi XIX-lea în Moldova, moment care devine persistent în abordarea noii ironicei opinii exprimatã cu atâta vehemenþã de Constantin Sion la boierimi, “Arhondologia” se prezintã ca o lucrare în care critica ºi adresa noilor boieri care îºi câºtigau funcþia nemeritând-o. De aici subiectivismul deþin un rol important. Referitor la aceste douã trãsãturi rezultã ºi viziunea pesimistã a paharnicului asupra realitãþilor vremii din urmã ale operei sale, însuºi autorul ne face sã credem cã era sale, vreme supusã unor puternice transformãri în ierarhia socialã cu conºtient de particularitãþile arhondologiei sale în momentul în care

Page 10: ELANUL107

ELANUL

10

Nr. 107 - ianuarie 2011care autorul este atât de puþin familiarizat. Aceastã viziune în acord cu intenþie a acestuia de a denigra într-un mod cât mai execrabil aceste cea a spiritului romantic al vremii nu face decât sã minimalizeze calitatea familii. Cu toate acestea, exemplele citate se situeazã pe o poziþie moralã a timpurilor contemporane autorului. mediocrã. Ironia scriitorului nu ºi-a atins apogeul. Cazurile urmãtoare

Acesta ºi-a pãstrat propria sa viziune asupra boierimii noi pânã la demonstreazã clar cã într-o posibilã tipologie a limbajului rãu-voitor, finele lucrãrii, o viziune subiectivã prin care aratã cã boierimea devenise tânãrul crescut în casa familiei Palade mai are multe de spus. Când vine în vremea sa o pacoste pentru þarã din care nu profita decât domnul. vorba despre familia Ralet, de origine tot greceascã, ni se aratã cã unul Ceea ce pare a fi ºi mai interesant în lucrare constã faptul cã paharnicul din membrii ei, dupã ce s-a aventurat în relaþii incestuase pe tãrâmuri Constandin Sion analizeazã lucrurile ca ºi cum el ar fi centrul în jurul dorohoiene “s-au dus în Basarabia ºi de acolo au venit la Iaºi, s-au cãruia ar trebui sã se învârtã toþi. Pãrerea lui în ceea ce-i priveºte pe îngurluit cu fimeia lui Costachi Voinescu, fata lui Vasile Alecsandri, º-au boieri este strâns legatã de raportul ce l-a avut el cu fiecare neam lãsat bãrbatul curva, cum era de bun ºi bogat, º-au lãsat ca o cãþã ºi trei boieresc descris în lucrare. Dacã momentul interacþionãrii dintre autor ºi copii º-au fugit la tatã-sãu”. În aceeaºi termeni este caracterizatã ºi unul din boieri, sau membrii familiei sale, a fost unul nefavorabil familia Radu. Vorbind despre unul dintre fiii postelnicului Malonachi, pe paharnicului, ironia ºi critica adusã acestora sunt de o aciditate nume Iorgu, ni se precizeazã cã acesta “s-au împrietenit cu logofãtul memorabilã. Astfel, prezentând familia boierilor Drãghici, Constantin Costachi Sturza, care dupã introducerea Regulamentului fãcându-se Sion spune cã reprezintã o “corciturã de arman cu jidov; adecã, Neculai logofãt a dreptãþii, au fãcut pe târtan prezident de Neamþ. Dupã aceea Drãghici a fost arman ºi femeia lui jidaucã, botezaþi; au fost baº- închipuind târtanul un fel de revoluþie, ca sã facã pe Costachi Sturza bulubaºã la hãtmanie, pe vremea domnului Constantin Moruz”. Chiar domn, descoperindu-sã, l-au desþerat Mihai vodã pe la 1842 ºi nu ºtiu ce dacã nu putem vorbi de o rãzbunare personalã a paharnicului faþã de sã va fi fãcut”. familia amintitã, termenii în care aceasta este prezentatã vãdesc în mod La finalul acestui demers se impun câteva concluzii edificatoare clar o anumitã atitudine de abordare. Acelaºi lucru poate fi probat ºi privitoare la “boierii noi” în viziunea lui Constandin Sion. Cartea asupra familiilor Flipide ºi Palade. Referitor la prima spune cã “o pociturã analizatã nu este precum genealogia falsã pe care autorul ºi-a construit-greceascã, Neculai Filipide, calic ºi rãpãnos, pe la 1816 viind la Bârlad ºi o. Despre aceasta Gheorghe Ghibãnescu considerã cã este compusã având talent de mãscãrici ºi liguºitor, ca toþi grecii, au cãpãtat intrare prin din “câte cuvinte, atâtea neadevãruri”. Cu un observabil caracter casele boiereºti; boierii moldoveni, ca cei din fire miloºi, blânzi ºi memorialistic, lucrarea de faþã nu este alcãtuitã în mod obiectiv. Nu pot primitori, dar totodatã ºi proºti, i-au fãcut mai multe ajutoare, ba, încã, cere însã nici prea multe de la aceasta þinând cont de caracterul ei vornicul Ioan Greceanu, postelnicul Gavril Iamandi ºi alþii l-au tocmit memorialist. Ea delecteazã cititorul prin comparaþiile de-a dreptul hazlii dascal sã li înveþi copiii greceºte; rãpãnosul acela þap s-au plodit foarte, ºi uneori ieºite din comun. Cu toate acestea, dincolo de exagerãri au umplut Bârladul de iezi, ba, încã, unul ajunsese în departamentul conþine informaþii care pot fi luate în calcul într-un posibil studiu istoric. dinlãuntrul, unde au fãcut multe prãdãciuni, s-au boierit ºi pe el ºi pe toþi Dubla perspectivã din care poate fi lecturatã cartea (literarã ºi istoricã) fraþii ºi cumnaþii lui, în domnia lui Grigori Ghica”. Despre cea de a doua face ca aceasta sã fie revendicatã de ambele pãrþi. Aºadar, “ferice familie spune cã “la hatmanul Constantinicã rãmâind numai o fatã pentru þarã, cu înmulþirea boierilor, tocmai ca ºi a stupilor cu înmulþirea Luþica, ºi foarte rã de muscã fiind, n-au gãsit în toatã Moldova, din toþi trântorilor”. feciorii de boieri unul sã o poatã sãtura. Au purces, au trierat toatã Notã: Europa, au cercat toþi berbanþii ºi ºi-au gãsit pe plac, tocmai în Ispania, 1. Constandin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri ºi note un jîdov spaniol, ºi l-au luat bãrbat; cu carele pe la 1844 venind aice ºi contimporane, cu o prefaþã analiticã de Gheorghe Ghibãnescu, Iaºi, numindu-l marchiz de Bedmar º-au vândut toate moºiile ºi þiganii ºi s-au Tipografia Buciumului Român,1892; Idem, Arhondologia Moldovei. dus înapoi la praznicul dracului”. Amintiri ºi note contimporane. Boierii Moldovei, text ales ºi stabilit,

Aceste exemplele ilustreazã o voitã ºi totodatã o evidentã glosar ºi indice de Rodica Rotaru, prefaþa de Mircea Anghelescu, atitudine negativã a lui Constandin Sion în special faþã de boierii de postfaþa, note ºi comentarii de ªtefan S. Gorovei, Editura Minerva, origine greceascã. Termenii descriptivi utilizaþi de autor trãdeazã clara Bucureºti, 1973.

Spre exemplu, în drumul spre cimitirul “Eternitatea” din Bârlad, ne-a dat un luminos exemplu .... Ducându-se din mijlocul nostru, când carul mortuar al lui Epureanu a fost oprit la Biserica “Domneasca”, rãmâne între noi pentru totdeauna acel spirit generos ºi patriotic pe unde s-a oficiat un amplu serviciu religios, au þinut discursuri panegirice care Manolaki Kostaki îl avea împreunã cu numele sãu, moºtenire a I. Gane (primarul oraºului) ºi senatorul Theodor Rosetti. Iatã ce frumos secolelor trecute; cãci dacã a reprezentat ideile unui timp nou, portret i-a zugrãvit atunci Theodor Rosetti ilustrului om politic caracterul ºi simþirea cu care a fãcut-o au fost aceleaºi care formau Manolache Costache Epureanu: “Omul în jurul rãmãºiþelor cãruia o tãria neînfrânatã a vremilor vechi, pentru cã el era reprezentantul firesc întristare comunã ne-a adunat din toate unghiurile þãrii, Manolaki al poporului sãu, prin caracterul îngãduitor, prin cuminþenia ºi bunul Kostaki, a fost unul din întemeietorii junelui stat român. Nãscut la 1820, simþ care deosebesc poporul nostru de altele. Reintrând în pãmântul el aparþinea acelei generaþiuni pe care o soartã ingratã a destinat-o la pãrintesc, þãrâna patriei sale iubite îi va fi uºoarã, pe cât timp vor mai munca grea ºi adeseori plinã de decepþiuni de-a fonda o stare de lucruri rãsuna peste mormântul sãu accentele limbii noastre ºi se vor realiza nouã în o þarã strãveche, de-a deºtepta la conºtiinþa naþionalitãþii pe un aspiraþiunile poporului nostru .... Numai menþinând vii în inimile noastre popor care pãrea adormit sub greutatea nenorocilor seculare ce gândurile sale înþelepte, nobilele sale aspiraþiuni ºi transmiþându-le trecuserã peste el. Epoca de regenerare a României, adaptarea ei la generaþiilor viitoare, vom putea îndeplini datoria de recunoºtinþã ce cu viaþa modernã a familiei popoarelor europene, e strâns unitã cu numele toþii o avem cãtre omul de bine Manolaki Kostaki, cãtre acest adevãrat bãrbatului pe care-l plângem. Pe la jumãtatea acestui secol, pe când patriot care totdeauna a pus interesul þãrii mai presus de interesele

78domneau încã formele unei organizaþii vechi, care-ºi pierduserã de individualitãþii sale ....” mult spiritul lor, odinioarã dãtãtor de viaþã, Manolaki Kostaki, Totodatã, ziarul “Telegraful Român” din 12 septembrie 1880 împreunã cu contimporanii sãi, a formulat pentru întâia datã în Iaºi scria despre controversatul om politic Epureanu (cãruia pânã atunci îi principiile acelea de regenerare naþionalã, care de atunci ºi pânã acum fusese ostil) urmãtoarele: “Vrem sã-l judecãm cu nepãrtinire ºi sã-l s-au realizat necontenit. Cel dintâi act politic al sãu a fost participarea la ridicãm din confuziunea în care opiniunea publicã îl pierde. Acest acea miºcare ce, la 1848, cuprinsese ºi þara noastrã ºi a cãrei bãrbat politic avea într-însul o patimã, aceea de a domina. Ea l-a târât în programã a fost însãºi calea pe care am parcurs-o de atunci ºi pânã toate contrazicerile, în toate inconsecinþele aparente, care fac din viaþa acum. Luptele din trecut ºi-au pierdut înþelesul lor ºi probleme cu totul acestui inteligent om politic un lanþ de verigi variate în culoare, în preþ ºi noi rãsar în calea statului român, la rezolvarea cãrora e de dorit ca în calitate. Manolaki Kostaki a fost liberal pânã în adâncul sufletului de generaþia actualã ºi cele viitoare sã lucreze cu aceeaºi dezinteresare, câte ori a putut face ceva pentru þara lui cu liberalii, dar ºi conservator cu acelaºi nestrãmutat patriotism de care rãposatul Manolaki Kostaki pânã în adâncul patimei când era vorba de a face opoziþiune unui

MANOLACHE COSTACHE EPUREANU – OMUL EPOCII SALE- (4) -

Laurenþiu CHIRIAC

Page 11: ELANUL107

11

ELANUL Nr. 107 - ianuarie 2011guvern liberal, totul pentru a urca la cârma guvernului sufletul sãu noua familie locuind fie la Bârlad, fie în conacul de la Epureni (moºie eminamente liberal ... . L-am combãtut pe Manolaki Kostaki, ºi foarte care a trecut în proprietatea lui Manolache, dupã moartea unchiului sãu

84adeseori dur, pe aceastã suprafaþã a luptelor, dar eram convinºi de un - Iordache Costache). Totuºi, a trãit mai mereu încurcat în datorii, asta fapt: cã în inima lui nu era terenul pe care reacþiunea sã prindã roade, ºi pentru cã socrii sãi - Alecu Sturza Bârlãdeanul ºi soþia sa, Smaranda - cãci nici o faptã a Epureanului, de câte ori a fost el la putere, n-a nu i-au dat nimic ºi nici nu l-au lãsat sã vinã în casa lor. În aceste

79atentat nici la libertatea, nici la neatârnarea statului.” condiþii, pentru a-ºi achita împrumuturile fãcute în perioada exilului ºi O frumoasã caracterizare a lui Manolache Costache Epureanu a cheltuielile necesare întreþinerii familiei, Epureanu ºi-a vândut moºia

fãcut-o ºi ziarul “Rãsboiul” (la cîteva zile de la moartea politicianului): Borosãºti (1855), casele Catincãi Costache de pe actuala stradã "Credinþa sa fundamentalã era aceea cã un stat numai atunci poate Nicolae Bãlcescu, nr. 40 din Bârlad (februarie 1859) ºi casele sale din

85înflori, când destinele sale sunt conduse de partea aceea a naþiei care e acelaºi oraº (în 1859 ºi 1868).neatârnatã prin avere ºi culturã ºi cã orice stat e osândit la o În altã ordine de idei, dupã ce a fost ales ca membru de seamã al retrogradare sigurã, mai ales când încape pe mâna oamenilor care îºi Comitetul Central al Unirii din Iaºi (30 mai 1856), Manolache Costache - fac din politicã o meserie de credinþã, un mijloc de îmbogãþire ori de bun allãturi de alþi membri bârlãdeni ai acestui comitet, cum ar fi Al. I. Cuza, trai. Ca orator, Epureanu era strãlucit, ore întregi fermeca auditoriul, Ion Codrescu, Ion Vârgolici, Constantin Dimake ºi Mihai Cerchez - au îmbrãcând adevãrurile cele mai crude în forma nevinovatã a unui umor fãcut din Bârlad al doilea mare centru unionist al Moldovei, contribuind atât de contagios, încât cei mai mari adversari la înfiinþarea la 19 iulie 1856 a Comitetului politici ai sãi, departe de a fi jigniþi de acele valuri Unionist din Bârlad (cu 134 de membri). Alãturi de finã ironie, de acele scânteieri ademenitoare de unii profesori ai Gimnaziului “Gh. Roºca ale unui spirit atât de cult, atât de elegant ºi de o Codreanu” din Bârlad (Panait Chenciu, Ioan amabilitate personalã covârºitoare, îl ascultau cu Popescu) ºi de boierii progresiºti Iorgu Radu,

80o adâncã plãcere." Constantin Sturza, Ioan Miclescu, G. Giuºcã, aga

Dintre contemporani, cel mai bine l-a înþeles Costin Emanoil ºi alþii, Epureanu a luptat pentru ºi l-a evocat poetul naþional Mihai Eminescu, Unire, iar în casa sa ori în cea a lui Lupu Costachi cel care în vibrantul sãu articol de la ziarul din Bârlad se adunau membrii Comitetului “Timpul”, fãcut dintr-un admirabil sentiment de Unionist al judeþului Tutova ºi al oraºului Bârlad. devoþiune, a sintetizat politicianul, militantul ºi La aceste întruniri participau deseori ºi fruntaºii patriotul care a fost Manolache Epureanu: “... Un unioniºti moldoveni Al. I. Cuza, Costachi Negri, stat - aºa cum spunea Epureanu - poate înflori Mihail Kogãlniceanu, Anastasie Panu, Mihail numai atunci când destinele sale sunt conduse de Jora, Petrache Mavrogheni, Dumitru Sturza ºi

86partea aceea a naþiei care e neatârnatã prin avere Constantin Rolla. ºi prin culturã. ... Epureanu era liberal ºi un liberal Intrigaþi de maºinaþiunile cârmuirii la sincer. Admirator ºi cunoscãtor al instituþiilor alegerile locale din vara anului 1857, Manolache liberale engleze, el recunoscuse adevãrul cã Costache ºi alþi unioniºti bârlãdeni au trimis de la garanþia duratei ºi trainicei dezvoltãri a unui stat Bârlad o scrisoare consulului francez din cu instituþiunile lui cu tot e, de fapt, împãcarea Moldova, Victor Place (30 iulie 1857), prin care îl formelor tradiþionale de existenþã cu cuprinsul lor informau asupra abuzurilor administraþiei locale nou, cu dezvoltarea nouã... Astfel de om politic în cadrul acestor alegeri, ilegalitãþile comise în care a fost Manolaki Kostaki Epureanu, cel care întocmirea listelor electorale ºi neexercitarea avea simþul datoriei împins pânã la ideal, o corespunzãtoare a dreptului de vot. Mai mult, amabilitate desãvârºitã, un înalt spirit de onoare ºi Epureanu a vegheat ºi asupra corectitudinii cavalerism, o generozitate personificatã la care întocmirii listelor electoarale din judeþul Tutova nimeni nu a fãcut apel zadarnic ºi, mai ales, un pentru Divanul ad-hoc, cercetând în august 1857 devotament aparte pentru naþiune ºi pentru Tron, ca fiecare candidat sã fie înscris, în funcþie de a înþeles pe deplin destinul acestei þãri a noastre ºi, de aceea,cu atât avere, în colegiul de care aparþinea. Tocmai de aceea, prefectul Dia al

81mai mult astãzi îi simþim lipsa modelului sãu. ..." districtului Tutova dorea sã-l radieze de pe listele electorale pe Manolache Costache ºi l-a defãimat, printr-o scrisoare, în faþa caimacamului Nicolae Vogoride. Cu toate acestea, la alegerile din septembrie 1857, el a fost ales ca deputat în districtul Tutova al 4. Personalitate de seamã a BârladuluiDivanului Ad-hoc din Moldova cu 35 de voturi, din totalul de 41 de electori prezenþi, fãcând parte din colegiul marilor proprietari (alãturi de Ca bârlãdean, Manolache Costache Epureanu a fost foarte Grigore ªuþu). Printre bârlãdenii care l-au ajutat pe Epureanu sã apropiat faþã de concitadinii sãi ºi extrem de apreciat pentru inteligenþa câºtige aceste alegeri erau colonelul Boteanu, P. Veissa, C. Costaki, dr. ºi moralitatea sa. Se cunoºtea bine cu Iorgu Radu, Gheorghe Iamandi,

87Costin, G. Giuºcã, K. Ciucã, C. Alexis, G. Gane ºi mulþi alþii. Iordache Lambrino ºi cu prietenul acestuia din urmã - Alexandru Ioan

În 20 februarie 1862, dupã ce bârlãdenii l-au reales a cincea oarã Cuza, cel care venea deseori la Bârlad. Fãcea parte din elita ca deputat al þinutului Tutova în Adunarea legislativã a Principatelor bârlãdeanã ºi se bucura de un mare respect în rândul profesorilor de la Unite, Epureanu a susþinut un discurs, prin care mulþumea bârlãdenilor Gimnaziul “Gh. Roºca Codreanu” din localitate. Dintre rude, buni pentru alegerea sa ºi-ºi exprima recunoºtinþa faþã de Adunarea care, în prieteni i-au fost Costache Negri (veriºorul sãu) ºi surorile acestuia - cele din urmã, l-a validat: ”Domnilor, suindu-mã pentru întâia oarã la Elena ºi Catinca (tatãl lor Petrache Negre fiind vãrul primar al Catincãi

82 aceastã tribunã, care reprezintã astãzi tribuna Principatelor Unite, am o Epureanu).datorie foarte plãcutã a îndeplini cãtre Dv. ºi o datorie de recunoºtinþã Dupã ce a intrat ºi mai mult în viaþa publicã a Bârladului, ca cãtre Adunare, care a binevoit a valida alegerea mea impuindu-mi magistrat, devenind preºedinte al Tribunalului Tutova din Bârlad astfel datoria de a-i mulþumi ºi în numele alegãtorilor bârlãdeni care mi-(1846-decembrie 1847), incoruptibilul ºi exigentul Epureanu a dat au fãcut onoarea pentru a cincea oarã a mã trimite în adunare ca dovadã de moralitate profesionalã ºi nu a tolerat niciodatã mita, reprezentant al lor; cãtre Dv., cãci - în iubirea de dreptate ºi influenþa ºi nedreptatea, declarând cu fermitate cã “Tribunalul nu se imparþialitate - aþi voit a le recunoaºte dreptul de a alege o persoanã supune poruncilor, ci legii”. Într-o societate bârlãdeanã dominatã de care are onoare a se bucura de încrederea lor ºi care întruneºte flagelul corupþiei, el ºtia sã împartã dreptatea celor nevoiaºi ºi chiar nu condiþiunile admisibilitãþii. Mulþumesc acum, în numele meu personal, îngãduia nici un abuz al vechilor boieri sau al politicienilor faþã de acelor oratori care au binevoit, prin concursul elocinþei d-lor, a înlãtura târgoveþii ºi þãranii judecaþi. Încã de atunci, bârlãdenii i-au admirat

8883 obiecþiunile ce s-au ridicat în contra admiterii mele.” integritatea ºi moralitatea, cinstea ºi onoarea.Participând la alegerile legislative din 1867, Epureanu a cãºtigat Mai apoi, reîntors în þarã în august 1849, Manolache Costache a

lejer locul de senator conservator al judeþului Tutova, devansându-l locuit alternativ la Bârlad ºi la Iaºi. De altfel, în Bârlad a cunoscut-o pe 89cu 163 din 233 de voturi pe liberalul Scarlat Vârnav. Deasemenea, la frumoasa Maria (fiica lui Alexandru Sturza ºi a Smarandei Sturza

alegerile pentru Senat din martie 1876, desfãºurate în timpul Bârlãdeanul, nãscutã Costandachi), de care s-a îndrãgostit ºi cu care tumultoaselor certuri politice, la Colegiul I din judeþul Tutova a ieºit s-a cãsãtorit în 1851. Cãsnicia celor doi a fost una din cele mai fericite,

Cavoul fam. Costachi Epureanu

Page 12: ELANUL107

ELANUL

12

Nr. 107 - ianuarie 2011învingãtor senatorul Manolache Costache, iar la Colegiul II a cãºtigat ºi, în special, Elena Monu.

90 Spre exemplu, în 1885, la cinci ani de la moartea lui Manolache Iorgu Radu. De altfel, putem spune cã bârlãdenii l-au ales pe Costache, un contemporan al sãu - N. G. Rãdulescu - îl caracteriza Epureanu de fiecare datã când acesta a candidat la alegerile astfel: “Manolaki Kostaki Epureanu a strãbãtut lumea aceasta a parlamentare. Chiar ºi când acestea au trebuit sã fie devansate din deºertãciunilor, departe de orice deºertãciuni pentru sine, urmãrind cauza rãzboiului ruso-turc ºi s-au desfãºurat la 9-13 aprilie 1877, el a

91 totdeauna scopuri mãreþe, nefãcându-ºi decât datoria ºi iar datoria în fost ales ca senator al judeþului Tutova. În fine, reales ca senator al politicã, în viaþa sa publicã ºi privatã. Dragostea fierbinte ce-a avut judeþului Tutova în aprilie 1879, Epureanu era extrem de activ în pentru þarã ºi devotamentul cãtre naþiunea sa i-au dominat întreaga cadrul dezbaterilor parlamentare, exprimându-ºi ideile asupra mai

multor probleme importante ale þãrii, dar niciodatã nu uita sã mulþumeascã bârlãdenilor pentru încrederea pe care aceºtia i-o

92acordau.La 27 septembrie 1875, când soþia sa Maria, bolnavã de cancer,

a murit, Epureanu a preferat s-o înmormânteze la Biserica “Sf. Spiridon” din Bârlad - ctitoria familiei bârlãdene Sturdza, ca semn al

93preþuirii sale faþã de bârlãdeni.

Mai târziu, dupã moartea lui Manolache Costache la 7 septembrie 1880, la Schlagenbad (Germania), deºi iniþial familia sa a dorit ca el sã fie înmormântat în biserica de la Epureni (ctitoria neamului sãu), totuºi peste 200 de fruntaºi bârlãdeni i-au adresat o scrisoare prefectului judeþului Tutova, C. Nanu, rugându-l sã intervinã pe lângã Alexandru Exarcu (ginerele urmaº care se ocupa de funeraliile lui Epureanu) ca sã permitã ca trupul marelui om politic sã fie înhumat în Cimitirul "Eternitatea" din Bârlad. Iatã ce frumos scriau aceºti bârlãdeni despre greaua pierdere a compatriotului lor - Manolache Costache: “Domnule Prefect, subsemnaþii, pãtrunºi de cel mai profund regret pentru pierderea distinsului nostru concetãþean ºi ilustru patriot, Manolaki Kostaki Epureanu, luând informaþiuni cã s-ar fi dispus ca trupul sãu sã fie înmormântat la moºia sa de la Epureni, ne grãbim cu tot respectul a vã ruga sã binevoiþi a interveni, din partea noastrã, a tuturor cetãþenilor bârlãdeni, pe lângã familia defunctului, spre a se regula înmormântarea sa aici, în oraº. Cu stãruinþã vã rugãm a face sã ni se satisfacã aceastã dorinþã unanimã, cãci dupã o pierdere aºa de însemnatã, sã ne poatã rãmânea mãcar mângâierea, cã precum în viaþã ilustra persoanã a lui Epureanu a fost între noi, nici dupã moarte

94el nu ne-a pãrãsit.”

În aceste condiþii, sosind în Bârlad, sicriul lui Epureanu a fost aºezat pe un catafalc în sala mare a gãrii. A doua zi, la înmormântare, au participat foarte mulþi bârlãdeni, dar ºi reprezentanþi ai autoritãþilor centrale ºi locale, precum ºi iluºtri oameni politici: A. Teriachiu (ministru de interne), Lascãr Catargiu, Petre Mavrogheni, Theodor Rosetti, Al. Zissu, V. Hiotu, P. Teulescu, col. Greceanu (adjutant domnesc, reprezentantul prinþului Carol I), gen. Zefcari (reprezentantul Armatei). Din partea oficialitãþilor locale au participat I. Gane - primarul oraºului Bârlad, C. Nanu - prefectul

existenþã, mergând pânã la jertfã, care nu-i judeþului Tutova, V. Costãchescu (directorul pãrea niciodatã mare, dacã printr-însa putea sã Prefecturii Tutova), avocatul Theodor Ioan contribuiascã la propãºirea României. (senator ºi ºeful PNL-ui din judeþul Tutova), Manolaki Kostaki Epureanu avea apoi o col. Bibescu ºi Teodor Codrescu (senatori elocinþã fireascã, strãlucitã ºi de o mare putere conservatori din judeþul Tutova), Sandu Negri, de convingere, care se aprindea pânã la cel G. Leca etc. Printre cei care au susþinut mai mare entuziasm când grãia de soarta cea discursuri panegerice, alãturi de senatorul mare ce întrevedea pentru þara lui ... . Era un Theodor Rosetti, au fost ºi primarul I. Gane ºi orator cu totul modern. Nu fraze mari ºi patetice prefectul C. Nanu. Cei doi au evidenþiat ca un orator popular, ci spirit de convingere. patriotismul lui Manolache Epureanu, iubirea Înapoia acestui farmec al graiului, însã, se pe care bârlãdenii i-au purtat-o ºi o vor purta ascundea o inimã rãnitã de starea tristã a þãrii mereu, precum ºi enorma sa contribuþie la lui, cãci el, poate cel întâi, a fost care nu s-a crearea ºi modernizarea statului naþional lãsat orbit de frazeologia goalã a politicienilor român. De altfel, ºi în presa vremii au apãrut de industrie, nici de aparenþele unei propãºiri în a t u n c i a m p l e c o m e n t a r i i d e s p r e formã, pe când în fond poporul da înapoi pe înmormântarea de la Bârlad a acestei toate cãile... . În fine, bunãtatea inimii lui remarcabile personalitãþi politice a epocii

95 Manolaki Kostaki Epureanu era nemãrginitã sale.ºi nimenea n-a fãcut vreodatã apel zadarnic la generozitatea sa. Toatã lumea care l-a ???cunoscut îºi aminteºte încã, desigur, blândeþea Memoria ºi preþuirea bârlãdenilor sa, spiritul sãu pãtrunzãtor ºi plin de farmec, pentru aceastã uriaºã personalitate a urbei lor n-a contenit niciodatã,

adeseori muºcãtor, dar niciodatã plin de patimã, cu care dezarma chiar semn cã respectul pentru semenul lor a rãmas viu ºi nepãtat. Drept 96ºi pe duºmanii sãi.”mãrturie stau nenumãratele comemorãri, aniversãri ºi sãrbãtori

Totodatã, trebuie amintit faptul cã, dupã alegerile din toamna legate de numele lui Manolache Costache Epureanu, dar mai ales anului 1898, bârlãdenii au propus sã se aleagã un Comitet Central care monumentele statuare ºi votive ridicate în cinstea sa. La acestea se sã acþioneze pentru ridicarea unei statui a lui Manolache Costache. adaugã ºi numeroasele studii, articole ºi lucrãri care aprofundeazã Lista de subscriere - publicatã la finele lui octombrie a aceluiaºi an - aceastã complexã personalitate a Bârladului, dintre care meritã arãta cã orãºenii au subscris cu 100 de lei, iar Gheorghe Iamandi, dr. amintite cele ale lui N. G. Rãdulescu, Emil Ioachimovici, Traian Nicola

Cavoul fam. Costachi Epureanu

Page 13: ELANUL107

13

ELANUL Nr. 107 - ianuarie 2011Alexandru ªabner-Tuduri ºi Theodor Iamandi au dat câte 40 de lei ai Bârladului, animaþi de sentimentul datoriei niciodatã împlinite, au fiecare. Mai mult, în 1900, în semn de preþuire pentru compatriotul lor, redat numele lui Epureanu unui Bulevard (fosta stradã K. Marx), iar bârlãdenii au dat numele de Epureanu unui Gimnaziu real, care apoi s- ªcoala nr. 9 din localitate îi poartã numele ilustrului om politic. Totodatã,

97 s-au organizat ample manifestãri publice dedicate lui Epureanu, a comasat cu Liceul “Gh. Roºca Codreanu”. Dupã aceea, în 1902, Societatea Culturalã “Academia Bârlãdeanã” fiind promotoarea lor. când principesa Elena Bibescu (fiica lui Manolache Costache) a Preºedinta acestui for, prof. dr. Elena Monu, a fost cea care a iniþiat decedat ºi a fost înmormântatã în cavoul familiei Epureanu din cimitirul procedura de atribuire a numelui lui Epureanu ºcolii din satul Epureni, “Eternitatea” din Bârlad, fiii principesei - Emanuel ºi Anton Bibescu - au iar - alãturi de prof. univ. dr. C. D. Zeletin - ea a reuºit în 2002 sã atribuie rdicat deasupra mormântului un monument din marmurã, în formã de numele principesei Elena Bibescu ªcolii nr. 5 din Bârlad, precum ºi piramidã, în interiorul cãruia a fost amplasat în cinstea bunicului lor

Cãminului Cultural din Epureni (aflat bustul lui Epureanu (realizat de pe locul vechiului han boieresc). În sculptorul Ernest Dubois). Din pãcate, acelaºi spirit de “restitutio memoriae”, acest bust a dispãrut în 1985, în condiþii

98 tot din 2002 se oficiazã anual la necunoscute. monumentul funerar al familiei lui Cu aceleaºi sentimente de Manolache Costache din cimitirul preþuire pentru compatriotul lor - bârlãdean “Eternitatea” o slujbã de Manolache Costache - bârlãdenii au

101pomenire.insistat pe lângã Emanuel ºi Anton

Mai mult decât atât, Societatea Bibescu ºi au ajutat financiar la Culturalã “Academia Bârlãdeanã” a realizarea unui monument votiv din declarat anul 2005 drept "Anul marmurã (realizat de Charles Jacquot), Manolache Costache Epureanu" deasupra cãruia era amplasat bustul (când se împlineau 125 de ani de la din bronz a lui Epureanu, iar pe un moartea marelui om de stat), deschis soclu de piramidã retezatã a fost fixat un la 29 iunie, în carul manifestãrii medalion din bronz pe care erau tradiþionale "Sãrbãtoarea Teiului" din sculptate, în tehnica basoreliefului, comuna Epureni. În acel context, iatã chipurile principesei Elena Bibescu ºi a ce declara prof. Elena Monu - fratelui ei, Ion. Deºi iniþial acest preºedinta “Academiei Bârlãdene” - monument votiv a fost amplasat pe despre ilustrul om politic: "Manolache fostul bulevard Elisabeta, în faþa Gãrii Costache Epureanu a fost unul dintre Bârlad, el a fost mutat în perioada primii politicieni români care s-a aflat în interbelicã în faþa fostului Tribunal prima linie a paºoptiºtilor, a pregãtit ºi ( d e v e n i t a p o i P r e f e c t u r ã º i , a organizat Unirea Principatelor Unite actualmente, Teatrul “V. I. Popa”), iar în de la 24 ianuarie 1859, fiind de trei ori 1948 a fost demolat, pentru ca, în 1951, prim-ministru – o datã al Moldovei ºi de în condiþiile proletcultismului, sã disparã

99 douã ori al României, în perioada complet.1860-1876. A fost organizator ºi În orice caz, la solemnitatea de moderator al Coaliþiei de la Mazar-dezvelire a acestui frumos monument (9 Paºa, constituitã din grupãrile liberale iunie 1913) au participat locotenent-ºi conservatoare din România, care s-colonelul V. Costescu (adjutant regal ºi a finalizat prin crearea primului partid reprezentantul regelui Carol I), miniºtrii politic, PNL, la 24 mai 1875. A murit în M. G. Cantacuzino (reprezentantul Germania, în anul 1880, ºi a fost Guvernului ºi al Clubului Conservator)

102înmormântat la Bârlad." ºi C. Arion (venit împreunã cu soþia sa), În fine, în septembrie 2009, Emilian Constantinescu (directorul de

angajaþii Poliþiei Bârlad - cu aprobarea cabinet al lui Cantacuzino) etc. Din consilierilor locali ai municipalitãþii - au partea autoritãþilor locale au participat

amplasat în faþa sediului instituþiei bustul din bronz a lui Epureanu, ªtefan Drãgãnescu (prefectul judeþului Tutova), Ion Stãnescu (primarul pentru a cinsti memoria acestuia ºi pentru faptul cã acesta a fost oraºului), M. Vidraºcu (procuror la Curtea de Casaþie), protoiereul C. ministru de interne, judecãtor al þinutului Tutovei ºi primul doctor în Dolinescu, I. Toneanu (procurorul general al oraºului Iaºi), senatorul drept din România.Theodor Ioan ºi deputaþii A. Ionescu ºi I. ªtefãnescu, M. Cerchez,

???avocaþi, magistraþi, doctori, profesori ºi alþii, iar din partea familiei au Într-o societate româneascã a contrastelor, în care orologiile nu participat Alexandru Exarcu (ginerele lui Epureanu), Lupu Kostaki ºi

bãteau, din pãcate, la unison, timpul destinului lui MANOLACHE Emil Juvara. Dupã conferinþa avocatului Emil Ioachimovici - þinutã în COSTACHE EPUREANU pãrea unicul tãmãduitor pentru acþiunea sala “Curþii cu juraþi” a Tribunalului - participanþii s-au deplasat spre politicã a boierimii ºi a burghezimii în formare. De altfel, frãmântate de Garã, unde a fost dezvelit monumentul în cauzã, iar apoi s-a trecut la marile prefaceri înnoitoare ce se impuneau, Principatele Române oficierea unei slujbe religioase de cãtre un sobor de preoþi (condus de aveau nevoie atunci de oameni de caracter ºi care sã cunoascã protoiereul C. Dolinescu). Cu aceastã ocazie, au luat cuvântul direcþiile de dezvoltare modernã ale societãþii. Un astfel de om politic Alexandru Exarcu, Emil Ioachimovici, primarul I. Stãnescu, protoiereul al epocii a fost ºi Epureanu, cel care a înþeles cã adevãrata putere a Dolinescu, senatorul Theodor Ioan ºi ministrul de justiþie M. românilor nu este datã doar de unitatea lor sau de întinderea Cantacuzino - cel care ºi-a încheiat cuvântarea astfel: “Fie ca faþã de pãmântului lor ºi nici de abundenþa resurselor, ci de munca, principiile greutãþile din afarã, adãpându-ne la izvorul generator al curãþeniei de morale ºi seriozitatea cu care poporul îºi poate croi propriul destin. Ca cuget ºi a cãldurii ºi luminatului patriotism a marii generaþiuni cãreia a atare, într-o perioadã a încrâncenatei opoziþii dintre conservatori ºi aparþinut Manolaki Kostaki Epureanu, sã uitãm micile patimi ale liberali, când þãrii pãrea sã-i fie greu sã înainteze pe drumul momentului, sã trecem peste efemeridele luptelor noastre politice, sã modernizãrii, el ºi-a asumat rolul de verigã de legãturã între cele douã ne ridicãm deasupra cadrului strâmt al trecãtoarelor chestiuni de lumi contrastante, îmbogãþindu-le reciproc cu noi cunoºtinþe de ordin persoane, înãlþându-ne îndeajuns spre a nu mai zãri decât idealul care moral, juridic ºi politic ºi trezindu-le interesul ºi chiar nevoia de a se a încãlzit o viaþã întreagã marea generaþiune din epoca de renaºtere a

100 studia ºi de a se înþelege una pe alta. Lui MANOLACHE COSTACHE þãrii, adicã Unirea tuturor românilor, spre înãlþarea României.” EPUREANU nu i-a fost uºor, dar simbioza dintre înþelepciunea ra?natã, Mai târziu, deºi regimul comunist a scos din istoria naþionalã ºi diversitatea ºi policromia sa orientalã ºi cunoºtinþele enciclopedice de localã pe Manolache Costache Epureanu, s-a pãstrat undeva, tip raþionalist pe care le-a cãpãtat în Occident l-au impus între români ca oarecum, flacãra recunoºtinþei faþã de acest mare om al epocii sale, iar pe primul mare formator român de opinie politicã ºi ca pe un lider dupã 1990 s-au înmulþit semnele de preþuire ale bârlãdenilor pentru incontestabil de partide ºi guverne politice. aceastã reprezentativã personalitate a urbei lor. Intelectuali de seamã

Page 14: ELANUL107

ELANUL

14

Nr. 107 - ianuarie 2011În acelaºi timp, trebuie spus faptul cã niciunde vrednicia ºi 16-18.

mãreþia inimii sale nu pot fi mai nimerit preþuite, nici unui loc nu poate a-i 12. Elena Monu, op. cit., p. 174. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 33.urma o mai adevãratã ºi veºnicã glorie a faptelor ºi memoriei lui decât la 13. Ibidem, p. 175. C. D. Zeletin, Pianista Elena Bibescu ºi Robert de

Montesquieu, în “Muzica”, anul 12, nr. 2 (46), Bucureºti, 2002, p. Bârlad. Lucrarea sa sãvârºitã cãtre bârlãdeni de a le reînnoi societatea 37. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 35.ºi de a-i reprezenta cu demnitate în Parlamentul României au adus aici

14. Ibidem, p. 173. G. Panu, Portrete ºi chipuri parlamentare, cuvenita strãlucire a numelui sãu. Din acest motiv, MANOLACHE Bucureºti, 1892, p. 44-46.COSTACHE EPUREANU reprezintã figura singularã a celui mai

15. Ibidem, p. 159. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 32-33. Radu Rosetti, important parlamentar al judeþului Tutova, iar pentru bârlãdeni el a op. cit., p. 703.rãmas, dincolo de marele justiþiar al urbei, o fãpturã stranie ºi purã, de

16. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 33. Elena Monu, op. cit., p. 159-160. o genialã claritate în previziuni, de o neînþeleasã reþinere în a persevera Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 405.

în intuiþii salvatoare. 17. Ibidem, p. 90. Elena Monu, op. cit., p. 173.

MANOLACHE COSTACHE EPUREANU nu a fost un copac fãrã 18. N. G. Rãdulescu, Manolachi Kostachi Epureanu, Bârlad,

rãdãcini ºi nici n-a fost nevoit sã-ºi întindã coroana sub un soare strãin Imprimeria George Caþafany, 1885, p. 17-19. Traian Nicola, op.

ca sã rodeascã, ci a constituit sinteza totalã ºi genialã a culturii noastre cit., vol. 2, p. 441. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 86.politice, cãci el cunoºtea întregul program de preocupãri al înaintaºilor 19. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 379. N. G. Rãdulescu, op. cit., p. paºoptiºti ºi l-a dus cu atâta mândrie în Europa, înnobilându-l cu 20.frumuseþea sa spiritualã ºi cu extraordinara sa erudiþie. Tocmai de 20. Ibidem, vol. 2, p. 430. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 87. Elena aceea, formându-ºi cultura politicã ºi juridicã dinspre clasici cãtre Monu, op. cit., p. 170.moderni ºi preluând modelul politic al deschiderii cãtre lume ºi viaþã, el 21. Elena Monu, op. cit., p. 166-167. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. a fost anticipaþie ºi sintezã a ideilor politice româneºti. 436.

Aºadar, aceastã succintã prezentare a marelui om politic ºi 22. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 430. Emil Ioachimovici, op. cit., p. de stat MANOLACHE COSTACHE EPUREANU nu face decât sã 73-76. Elena Monu, op. cit., p. 169-170.concretizeze o invitaþie la nivel de investigaþie istoricã profundã, prin 23. Elena Monu, op. cit., p. 171. Mihai Eminescu, Opere, vol. XI -

Publicisticã, ediþia criticã Perpessicius, Bucureºti, Editura care el ne apare ca o figurã sintetizatã poate mozaical, umanizatã Academiei, 1984, p. 327-328. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 437-complice ºi tandru. La urma urmei, numai prin astfel de abordãri, vom 438.putea înþelege de ce acest „nobil al politicii româneºti” a avut în

24. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 438. Ziarul “Telegraful Român”, epoca sa o prezenþã viguroasã, conºtientã, eroicã, având chiar viziune Bucureºti, 12 septembrie 1880.ºi un înalt simþ al lucrurilor posibile. Doar aºa a putut el determina

25. Ibidem, vol. 2, p. 439. Ziarul “Telegraful Român”, Bucureºti, 12 crearea unei lumi româneºti noi pe care a învãþat-o sã respecte valorile septembrie 1880, p. 89. Elena Monu, op. cit., p. 176.

modernitãþii, sã asculte muzica Europei, sã fie întotdeauna alãturi de 26. Emanoil Hagi-Mosco, Bucureºti. Amintirile unui oraº, ediþie

cei simpli, iar prin exemplul sãu personal a format caractere ºi a reuºit îngrijitã de ªtefan Pleºia, Dan Pleºia ºi Mihai Sorin Rãdulescu,

sã rãmânã pe veci în mintea ºi inima noastrã, clasa politicã Bucureºti, Editura Fundaþiei Culturale Române, 1995, p. 268. româneascã de acum având posibilitatea sã creascã sub falnica umbrã Elena Monu, op. cit., p. 150.a exemplului strãmoºului lor. În fond, dorind fericire ºi prosperitate 27. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 18. Ion Bulei, op. cit., p. 21-23.patriei sale, MANOLACHE COSTACHE EPUREANU aspira s-o facã 28. Dumitru Ivãnescu, Virginia Isac, Alexandru Ioan Cuza. Acte ºi liberã ºi luminatã, demnã de interesul ºi atenþia oamenilor politici, dar scrisori, Iaºi, Editura Junimea, 1973, p. 74, 78, 81 ºi 83.mai ales a oamenilor de rând ai þãrii. A fost nevoie de ceva timp pentru 29. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 23. Gheorghe Platon, op. cit., p. 22-ca aceste visuri ale sale sã se realizeze, dar important este cã a crezut 24.în ele. Oricum, vasta sa activitate politicã ºi ca om de stat se constituie 30. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 434 ºi p. 442. Emil Ioachimovici, ºi astãzi într-un model demn de urmat ºi care ar trebui revalorificat. op. cit., p. 112-115.

În fine, cu o nobleþe ºi o onoare aparte, MANOLACHE 31. Ibidem, vol. 2, p. 438. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 118.COSTACHE EPUREANU poate fi considerat unul din cei mai mari 32. George Sion, Suvenire contimporane, vol. II, Bucureºti, Editura

Minerva, 1973, p. 14. Anul 1848 în Principatele Române. Acte ºi politicieni români ai vremii sale care a avut puterea sã strãbatã cu documente, vol. I, Bucureºti, 1902, p. 239-241. Anul revoluþionar mintea ceaþa viitorului românimii, deºi cea mai mare izbândã a geniului 1848 în Moldova, Bucureºti, Editura de Stat, 1950, doc. 47, p. 38; sãu va rãmâne acea reuºitã de întoarcere a poporului lui cu faþa cãtre doc. 71, p. 53; doc. 78, p. 56.cultura de tip politic ºi cãtre autentica elitã a societãþii româneºti.

33. Anul revoluþionar 1848 în Moldova, doc. 84, p. 62; doc. 93, p. 67; doc. 107, p. 75; doc. 108, p. 76.

Note:34. Gândirea social-politicã despre Unire (1859), volum îngrijit de

1. Emil Ioachimovici, O paginã din istoria politicã a României. Petre Constantinescu-Iaºi ºi Dan Berindei, Bucureºti, Editura

Manolache Costache Epureanu, Bucureºti, 1913, p. 17. Politicã, 1966, p. 39. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 383.2. Ion Bulei, Conservatori ºi conservatorism in România, Bucureºti, 35. Cornelia Bodea, Lupta românilor pentru unitate naþionalã (1834-

2001, p. 12-15. Elena Monu, Istoria unei familii – Costache, Iaºi, 1849), Bucureºti, Editura Academiei, 1967, p. 138-140. Teodor Facultatea de Istorie a Universitãþii „Al. I. Cuza”, 2008, tezã de Balan, Activitatea refugiaþilor moldoveni în Bucovina - 1848, doctorat (manuscris), p. 150. Sibiu, 1944, doc. 22, p. 73. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 384.

3. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 16-17. Elena Monu, op. cit., p. 147. Gheorghe Platon, Moldova ºi începutul Revoluþiei de la 1848, Iaºi, Iacov Antonovici, Documente bârlãdene, vol. II, Bârlad, 1912, p. 1993, p. 16-19.378., Alexandru Peretzianu-Buzãu, Vidomostie de boierii

36. Teodor Balan, op. cit., doc. 19, p. 70 – unde e redat Procesul Moldovei aflaþi în þarã la 1829 (II), în „Arhiva Genealogicã”, an I, verbal al ºedinþei de constituire a Comitetului revoluþionar din 6/18 partea a II-a, nr. 3-4, Iaºi, Editura Academiei, 1994, p. 290.iulie 1848, semnat ºi de „M. Costachi”. Dumitru Ivãnescu, Virginia 4. Alexandru Peretzianu-Buzãu, op. cit., p. 292-293. Emil Isac, op. cit., doc. 92 ºi 93, p. 152-153. George Sion, op. cit., p. Ioachimovici, op. cit., p. 17-18. Elena Monu, op. cit., p. 148.148-149 ºi p. 155. Gheorghe Platon, op. cit., p. 20-21.5. Iacov Antonovici, Fraþii Gheorghie ºi Neculai Roºca Codrianu,

37. Dumitru Ivãnescu, Virginia Isac, op. cit., doc. 117, p. 193 ºi doc. Bârlad, 1908, doc. XV, p. 36-37.119, p. 198-199. George Sion, op. cit., p. 164.6. Paul Pãltânea, Viaþa lui Costache Negri, Iaºi, Editura junimea,

38. Anul revoluþionar 1848 în Moldova, vol. I, doc. 612, p. 429-430.1985, p. 178. Elena Monu, op. cit., p. 148.39. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 23. Gheorghe Platon, op. cit., p. 22-7. Elena Monu, op. cit., p. 147. Paul Pãltânea, op. cit., p. 179 - unde

24.existã ºi Tabelul genealogic al familiei Negre.40. Acte ºi documente relative la istoria renaºterii României, vol. III, 8. Iacov Antonovici, Documente bârlãdene, vol. II, doc. CXLVII, p.

Bucureºti, 1889, doc. 384, p. 531-532; doc. 422, p. 553-554. 250. Elena Monu, op. cit., p. 147-148.Dimitrie R. Rosetti, Dicþionarul contimporanilor, Bucureºti, Editura 9. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 17. Revista „Ioan Neculce”, Lito-Tipografiei "Popularã", 1897, p. 171.fascicolul IV, Iaºi, 1924, p. 223. Elena Monu, op. cit., p. 149.

41. Ibidem, vol. IV, doc. 926, p. 166-170 ºi doc. 1133, p. 497-500; vol. 10. Elena Monu, op. cit., p. 153-154. Radu Rosetti, Scrieri, Bucureºti, V, doc. 1624, p. 311-313 ºi doc. 1776, p. 610. Documente privind Editura Minerva, 1980, p. 703.Unirea Principatelor, Bucureºti, Editura Academiei, 1959, p. 163.

11. Ibidem, p. 175. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 32. Traian Nicola, Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 389.

Valori spirituale tutovene. Biobibliografii, vol. 2 - C, Bârlad, 42. Documente privind Unirea Principatelor, p. 256. Acte ºi Primãria Municipiului Bârlad, 2001, p. 408. Ion Bulei, op. cit., p.

Page 15: ELANUL107

15

ELANUL Nr. 107 - ianuarie 2011documente relative la istoria renaºterii României, vol. VI/I, Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 426-427.Bucureºti, 1896, p. 68 ºi 85-86. Gheorghe Platon, op. cit., p. 25- 68. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 427-428. Publicaþia „Românul”, 27. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 388 ºi p. 398-399. Bucureºti, anul XX, nr. 29 din 30 martie 1876, p. 2-4.

43. Mihai Cojocariu, Partida naþionalã ºi constituirea statului român 69. Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare, vol. II, Bucureºti, 1897, (1856-1859), Iaºi, Editura Universitãþii „Al. I. Cuza”, 1995, p. 212- p. 15. Traian Nicola, vol. 2, p. 428-429. Elena Monu, op. cit., p. 213, 301, 316-317 ºi 341. Dumitru Ivãnescu, Virginia Isac, op. cit., 168. Istoria românilor, Iaºi, Editura „Cultura fãrã frontiere”, 1996, p. 383. Aspecte ale luptei pentru unitate naþionalã. Iaºi: 1600 – p. 222. Stelian Neagoe, op. cit., p. 63-64.1859 - 1918, coord. Gh. Buzatu, A. Kareþki ºi D. Vitcu, Iaºi, Editura 70. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 432. Elena Monu, op. cit., p. 169. Junimea, 1983, p. 117. Acte ºi documente relative la istoria Emil Ioachimovici, op. cit., p. 72-73. Istoria românilor..., p. 223. renaºterii României, vol. VIII, Bucureºti, 1900, p. 306. Traian Memoriile regelui Carol I ..., vol. III (1876-1877), Bucureºti, Nicola, op. cit., vol. 2, p. 402. Editura „Machiavelli”, 1994, p. 47-49.

44. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 27-30. Claudiu Paradais, Un ctitor 71. Stelian Neagoe, op. cit., p. 65-66. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 73- uitat: Scarlat Vârnav, Iaºi, Editura Junimea, 1984, p. 39. Stelian 76. Elena Monu, op. cit., p. 169-170. Memoriile regelui Carol I ...,

Neagoe, Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 pânã vol. III, p. 53. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 430-431.în zilele noastre - 1995, Bucureºti, Editura Machiavelli, 1995, p. 72. Memoriile regelui Carol I ..., vol.III, p. 108 ºi 128. Elena Monu, op. 11-13. A.D. Xenopol, Domnia lui Cuza-Vodã, Iaºi, 1903, p. 12-14. cit., p. 170. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 432-433.

45. Stelian Neagoe, op. cit., p. 15- 18. Elena Monu, op. cit., p. 157- 73. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 83. Elena Monu, op. cit., p. 170-171. 158. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 405-406. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 433-434.

46. Ibidem, p. 30-31. Elena Monu, op. cit., p. 158. Stelian Neagoe, op. 74. Ion Bulei, Sistemul politic al României moderne. Partidul cit., p. 15- 16. Ion Bulei, op. cit., p. 27-28. Conservator, Bucureºti, Editura Politicã, 1987, p. 18-20. Idem,

47. Elena Monu, op. cit., p. 158. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 32-34. Conservatori ºi conservatorism..., p. 43-46. Ziarul “Timpul”, nr. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 408. Ilie Popescu-Teiuºani, 37/16 februarie 1880, Bucureºti, 1880 - Statutele clubului Contribuþii la studiul legislaþiei ºcolare româneºti. Legea conservatorilor ºi programul partidului. Elena Monu, op. cit., p. instrucþiunii publice din 1864, Bucureºti, Editura Didacticã ºi 171. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 435.Pedagogicã, 1963, p. 35. Stelian Neagoe, op. cit., p. 17-19. A.D. 75. Mihai Eminescu, op. cit., vol. XI - Publicisticã, p. 327. Elena Monu, Xenopol, op. cit., p. 29-31. op. cit., p. 171. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 436.

48. Manolache Costache Epureanu, Chestia locuitorilor privitã din 76. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 64. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. punct de vedere al Regulamentului Organic ºi al Convenþiei, Iaºi, 436. N. G. Rãdulescu, op. cit., p. 17-20.1860, p. 8 ºi 22. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 36-37. A.D. Xenopol, 77. Ibidem, p. 107-108. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 437-438. op. cit., p. 32-34. Elena Monu, op. cit., p. 172-173. N. G. Rãdulescu, op. cit., p. 22-

49. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 32-33. A.D. Xenopol, op. cit., p. 36- 24. Ziarul “Timpul”, Bucureºti, 8 septembrie 1880.37. Stelian Neagoe, op. cit., p. 21-22. 78. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 437-438. Emil Ioachimovici, op.

50. Istoria românilor, VII. Constituirea României moderne (1821- cit., p. 99-102. Ziarul “Timpul”, 25 septembrie 1880.1878) , coord. acad. Dan Berindei, Bucureºti, Editura 79. Ziarul “Telegraful Român”, Bucureºti, 12 septembrie 1880. Emil Enciclopedicã, 2003, p. 531-532. A.D. Xenopol, op. cit., p. 45. Ioachimovici, op. cit., p. 86-87.

51. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 34. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 80. Ziarul “Rãsboiul”, Bucureºti, 12 septembrie 1880. Traian Nicola, 392. Elena Monu, op. cit., p. 159. op. cit., vol. 2, p. 439.

52. Ibidem, p. 34-35. Elena Monu, op. cit., p. 160. Traian Nicola, op. 81. Mihai Eminescu, op. cit., vol. XI - Publicisticã, p. 328. Ziarul cit., vol. 2, p. 409. “Timpul”, Bucureºti, 10 septembrie 1880.

53. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 410-411. C. D. Sturza-ªcheianu, 82. Dumitru Ivãnescu, Virginia Isac, op. cit., p. 74, 78, 81 ºi 83. Elena Acte ºi legiuiri privitoare la chestia þãrãneascã, vol. I, Bucureºti, Monu, op. cit., p. 173-174.1907, p. 798-807. A.D. Xenopol, op. cit., p. 38-39. Stelian Neagoe,

83. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 18. Ion Bulei, op. cit., p. 21-23. Elena op. cit., p. 23-24.

Monu, op. cit., p. 175.54. Dan Bogdan, Viorel ªtirbu, Pe urmele lui Alexandru Ioan Cuza,

84. Elena Monu, op. cit., p. 153-154. Radu Rosetti, Scrieri, Bucureºti, Bucureºti, Editura Sport-Turism, 1985, p. 183. Istoria românilor,

Editura Minerva, 1980, p. 703.VII. Constituirea României moderne (1821-1878) ... , p. 535. A.D.

85. Ibidem, p. 159. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 32-33. Radu Rosetti, Xenopol, op. cit., p. 40. Stelian Neagoe, op. cit., p. 25. Traian op. cit., p. 703.Nicola, op. cit., vol. 2, p. 411-412.

86. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 389. Anul revoluþionar 1848 în 55. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 412. Emil Ioachimovici, op. cit., p. Moldova, vol. I, doc. 612, p. 429-430. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 40-41. N. G. Rãdulescu, op. cit., p. 14.23. Gheorghe Platon, op. cit., p. 22-24. Acte ºi documente relative

56. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 41-42. Elena Monu, op. cit., p. 161. la istoria..., vol. III, doc. 422, p. 553-554.

Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 413-414.87. Publicaþia “Gazeta de Moldova”, nr. 71, Iaºi, 9/21 septembrie

57. Mihai Eminescu, op. cit., vol. XI - Publicisticã, p. 23. N. G. 1857. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 396.

Rãdulescu, op. cit., p. 23.88. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 409. Elena Monu, op. cit., p. 160.

58. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 42-43. Elena Monu, op. cit., p. 161-89. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 42-43. Elena Monu, op. cit., p. 161-162. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 414.

162. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 414.59. Ibidem, p. 44-48 – unde E. Ioachimovici reproduce scrisoarea lui 90. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 427-428. Publicaþia „Românul”,

Carol Anton ºi pe cea a lui Epureanu. Bucureºti, anul XX, nr. 29 din 30 martie 1876, p. 2-4.60. Ibidem, p. 50-54. Elena Monu, op. cit., p. 162-163. Memoriile 91. Memoriile regelui Carol I ..., vol.III, p. 108 ºi 128. Elena Monu, op.

regelui Carol I al României, vol. I, ediþia Stelian Neagoe, cit., p. 170. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 432-433.Bucureºti, Editura „Scripta”, 1993, p. 115. Stelian Neagoe, op. cit., 92. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 83. Elena Monu, op. cit., p. 170-171. p. 45-46. Ion Bulei, op. cit., p. 29-30. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 433-434.

61. Memoriile regelui Carol I ..., vol.I, p. 115-117. Traian Nicola, op. 93. Elena Monu, op. cit., p. 166-167. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. cit., p. 419-420. Elena Monu, op. cit., p. 164. 436.

62. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 58-61. Elena Monu, op. cit., p. 164- 94. Ibidem, p. 107-108. Ziarul “Timpul”, Bucureºti, 12 septembrie 165. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 421. 1880. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 436-437.

63. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 422. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 95. Ibidem, p. 108. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 437. Ziarul 62. Elena Monu, op. cit., p. 165. “Timpul”, Bucureºti, 12 septembrie 1880.

64. V. Boerescu, Discursuri politice (1859-1873), Bucureºti, 1910, p. 96. N. G. Rãdulescu, op. cit., p. 17-19. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 583-585 ºi p. 611-612. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 63-64. Traian 441.Nicola, op. cit., vol. 2, p. 422-424. Stelian Neagoe, op. cit., p. 58. 97. Ziarul „Bârladul”, anul I, nr. 7 din 26 octombrie 1898, Bârlad, p. 1. Ion Bulei, op. cit., p. 32-35. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 438.

65. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 66-68. Elena Monu, op. cit., p. 167. 98. Elena Monu, op. cit., p. 176. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 438.Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 426. V. Boerescu, op. cit., p. 585-

99. Ibidem, p. 177. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 438.587. Ion Bulei, op. cit., p. 38-43. P. P. Carp, Discursuri (1868-

100. Ziarul “Conservatorul”, Bârlad, 11 iunie 1913, p. 14. Traian Nicola, 1888), vol. I, Bucureºti, 1907, p. 153-158. op. cit., vol. 2, p. 438.

66. P. P. Carp, op. cit., vol. I, p. 45-46 ºi p. 159. Traian Nicola, op. cit., 101. Elena Monu, op. cit., p. 177. Traian Nicola, op. cit., vol. 2, p. 438.vol. 2, p. 424-425.102. Ziarul “Bârladul”, serie nouã, nr. 11, 4-10 iulie 2005.67. Emil Ioachimovici, op. cit., p. 66-70. Elena Monu, op. cit., p. 168.

Page 16: ELANUL107

ELANUL

16

Nr. 107 - ianuarie 2011

Inaugurarea Centrului „Mihai Eminescu” din Bârlad (15 ianuarie 2011)

Gheorghe CLAPAMotto:

„Un om este suma actelor sale, a ceea ce a fãcut, a ceea ce poate sã facã. Nimic altceva.” (André Malraux)

îngrijorãtoare avarii. Dupã o întrerupere de un an, ºcoala îºi reia Scurt istoriccursurile ºi întreaga activitate în localul propriu recondiþionat.Contrazicând ceea ce zicea Seneca – „cea mai mare parte

La 28 martie 1944 îºi fac apariþia în oraºul Bârlad primele din viaþã ne-o pierdem fãcând rãul, o mare parte dintr-însa nefãcând trupe germane în retragere, localul ªcolii Normale de Bãieþi nimic ºi toatã viaþa fãcând altceva decât trebuie” – am reuºit sã „Principele Ferdinand” din Bulevardul Gheorghe Palade nr. 11 fiind facem ce trebuia, sã câºtigãm timpul în folosul nostru, al spiritului, al ocupat complet. Întregul personal al ºcolii a fost scos afarã din creaþiei ºi al acumulãrilor prin aceastã lucrare. Progresul omenirii nu locuinþã. Dupã plecarea acestei unitãþi, ºcoala a fost ocupatã de un zace adesea în mulþimea geniilor

spital german, fiind propusã sãi, naþiuni cu genii multe ºi pentru evacuare în localul ªcolii strãlucite sunt adesea nefericite, Normale de Învãþãtor i din ci în acele personagii multe ale Timiºoara. Dupã ce între zidurile istoriei, cari lucreazã neobosit e i se adãpost iserã º i se fãrã altã rãsplatã decât conºtiinþa vindecaserã, timp de 4 luni, câteva datoriei împlinite, în f ine mii de rãniþi, în retragerea lor progresul e în toþi, nu în unul ori în furibundã, trupele germane au altul...” (Mihai Eminescu, Nevoia gãsit de cuviinþã s-o incendieze. de progres).Noaptea de 23 spre 24 august În urma intervenþi i lor 1944, pe o vreme liniºtitã, clãdirea stãruitoare fãcute de oameni principalã a ºcolii a fost complet care doreau progresul ºcolii distrusã de incendiu dimpreunã cu bârlãdene, Ministrul a aprobat averea mobilã ce exista înãuntru. construirea pentru ªcoala De asemenea, clãdirile anexe ale normalã, a unei clãdiri moderne. ºcolii – infirmeria, locuinþa Se simþea necesitatea unui local direcþiei („castel”) ºi ferma au propriu, care, ca spaþiu ºi utilaj, fost avariate din cauza luptelor ce sã satisfacã cerinþele majore ale s-au dat în apropiere în zilele de unui învãþãmânt modern ºi ale

23 ºi 24 august 1944.unui internat civilizat. Ioan Popescu a obþinut pentru ºcoalã un lot de Localul principal a fost distrus complet de foc, atât parterul cât mai multe hectare, în partea nordicã a oraºului, lângã Grãdina

ºi etajul, rãmânând numai pereþii. Din masiva clãdire a ºcolii au Publicã, pentru experienþe agricole. Pe acest teren, în 1893, au rãmas fundaþiile ºi cam 80% din zidãria pereþilor. S-a putut recupera început lucrãrile de construcþie, cu suma de 400.000 de lei, strânsã material utilizabil, cam 50% din tabla de pe acoperiº. Unde au fost de el, în anul 1888, o nouã ºi mare clãdire monumentalã, una dintre pãrþi de construcþie din material lemnos, incendiul a distrus tot. În cele mai frumoase din þarã. A fost construitã dupã modelul anul ºcolar 1944-1945, ºcoala a funcþionat în partea de nord a Arsenalului din Veneþia, fiecare cãrãmidã fiind adusã în pachet localului ºcolii Liceului industrial de fete, ctitorit de Neculai Roºca pentru a nu se deteriora.Codreanu din Bulevardul M.C. Epureanu, cu trei dormitoare, în care Când s-a terminat construirea localului propriu al ªcolii au încãput circa 100-120 de paturi, precum ºi cu o salã pentru Normale de Bãieþi „Principele Ferdinand” a devenit un edificiu de sufragerie, o camerã pentru bucãtãrie, infirmerie ºi locuinþa pentru înaltã facturã arhitectonicã pentru acele vremuri. În 1898, director. Restul de elevi pânã la 160-180 vor locui în localul construcþia fiind gata, o adevãratã podoabã arhitecturalã a oraºului, infirmeriei ªcolii Normale de Învãþãtori „Principele Ferdinand” – 30 ªcoala normalã se mutã în localul nou, situat lângã frumoasa paturi ºi în locuinþa directorului („castel”), tot 30 de paturi.„Grãdinã Publicã”, pe Bulevardul „Gheorghe Palade”, nr. 11, având

Internatul ªcolii Normale s-a mutat apoi în Cãminul „Dr. faþa spre rãsãrit, la strada principalã – pe atunci „Regalã”, azi Filibiliu”. Aici avea bucãtãria, sufrageria ºi cancelariile – internatul Republicii – arterã naþionalã de circulaþie.era prevãzut cu 120 de paturi. Cãminul din strada I.Gh. Duca, nr. 6, Mãreþul edificiu a fost una dintre cele mai bune construcþii din proprietatea Societãþii Ortodoxe a Femeilor Române, a fost folosit Bârlad, atât din punct de vedere arhitectonic, cât ºi din acela al gratuit, în timpul reparaþiilor ºcolii normaliºtilor. A fost înzestrat cu 7 solidaritãþii. La execuþie, materialele de construcþie au fost alese dormitoare, 182 paturi, 44 cuiere, 22 pãturi de lânã ºi o salã de cele mai bune, iar manopera – executatã în condiþii desãvârºite atât mese. În locuinþa directorului de la vechea clãdire a ªcolii ca artã cât ºi ca tehnicã. Se întindea pe o suprafaþã de circa 6.500 Normale ºi infirmeria acesteia s-au mai instalat 60 de paturi.m.p., era destul de încãpãtor. Putea sã adãposteascã 500 de elevi

Directorii ªcolii Normale de Bãieþi „Principele Ferdinand” între interni, avea 10 sãli de clasã, plus 3 sãli ale ªcolii de aplicaþie, 8 anii 1944-1952: 1. Victor Apostoleanu, profesor de geografie – 1 dormitoare, 2 laboratoare, un amfiteatru, o salã de spectacol, 2 ianuarie 1942 – 1 februarie 1945; 2. Costicã Constantinescu, biblioteci, la care se adãugau baia, spãlãtoria, infirmeria, uzina profesor de lucru manual – 1 februarie 1945 – 1 februarie 1947; 3. electricã, 2 ateliere, magazii, anexele fermei ºcolare. La 8 Ioan Galiþã, profesor – 1 februarie 1947. Din anul 1944 ºi pânã în noiembrie 1894 se inaugureazã, sub direcþia lui Grigore Patriciu, 1949, internatul a funcþionat ºi în corpul de clãdire ce a mai întemeietorul, ªcoala de aplicaþie de pe lângã ªcoala Normalã, cu rãmas dupã incendiu, „la castel”.douã posturi, la care dupã un an, se adaugã încã un post de

Distrusã cum era, clãdirea s-ar fi putut reface. Au existat învãþãtor. Spaþiile construite, aleile, spaþiile verzi ºi terenul arabil din iniþiative din partea „comitetului ºcolar”, a prefectului de Tutova ºi a jurul ºcolii se ridicau la 11 hectare.primarului oraºului, a directorilor ºcolilor secundare ºi primare, a În timpul primului rãzboi mondial, localul ºcolii a fost ocupat de directorului ºcolii normale, a preºedintelui sindicatelor muncitoreºti, diferite comandamente militare, suferind unele stricãciuni. În care au deplasat o delegaþie la minister pentru a cere fonduri pentru primãvara anului 1934 ºi în noiembrie 1940, localul este zguduit din reparaþii. Dar, la minister se fac doar promisiuni. Au fost ºi acþiuni temelii de puternice cutremure de pãmânt, suferind mari ºi

Page 17: ELANUL107

17

ELANUL Nr. 107 - ianuarie 2011concrete: s-au dat spectacole ºi s-au primit donaþii, dar, banii nu arhitectonicã” (Primar Constantin Constantinescu).ajungeau. Reparaþia era estimatã la 780 milioane lei. Se contura la „(...) Astãzi, 15 ianuarie 2011, la Bârlad se împlineºte un vis. orizont o altã politicã ºcolarã, care urmãrea demolarea tradiþiilor Eminescu devine o realitate pentru noi, iar spiritul sãu, spiritul româneºti prin Legea învãþãmântului din 1948. Rãmasã de eminescian, este fixat definitiv în localitatea noastrã. Vã rog sã-mi izbeliºte, clãdirea se ruineazã complet. Regimul comunist, în loc sã permiteþi sã ofer din suflet acest dar tuturor bârlãdenilor noºtri, o repare, a demolat-o, din cãrãmizi construind clãdirea ºi gardul tuturor iubitorilor de frumos ºi de Eminescu. Vã mulþumesc pentru securitãþii. onoarea pe care mi-aþi fãcut-o de a fi astãzi împreunã ºi vã invit sã

Pe terenul ºcolii, în partea de nord-vest a oraºului, se întinde vã bucuraþi de ceea ce se gãseºte în Casa Eminescu” (Din cuvântul primul cartier de blocuri construit pentru lucrãtorii Fabricii de colecþionarului Dr. Constantin Teodorescu la inaugurarea Centrului Rulmenþi din Bârlad. Pe locul unde altãdatã s-a înãlþat cetãþuia „Mihai Eminescu”).culturalã din partea de nord a Bârladului, ªcoala Normalã de Ziua de 15 ianuarie 2011, cu prilejul aniversãrii a 161 ani de la Învãþãtori, în anii puterii populare s-au ridicat „Blocul tineretului” naºterea lui Mihai Eminescu, s-a înscris pentru eternitate în (n.n. azi „Palatul de justiþie”) ºi blocul Z-1 de pe strada Republicii existenþa Bârladului ca o zi cu totul deosebitã. Însemnãtatea acestei (fostã Regalã), nr. 277. Din vechiul local mai supravieþuieºte, ca zile a constat în împlinirea unui vis de aproape 40 de ani a o solidã amintire a trecutului, „castelul”, o clãdire care altãdatã colecþionarului Dr. Constantin Teodorescu ca în municipiul Bârlad, servea ca locuinþã pentru directorul ºcolii. Aici, a funcþionat oraº cu tradiþie culturalã, sã existe Centrul „Mihai Eminescu”.Grãdiniþa de Copii a F.R.B. De remarcat este

S i n g u r a u r m ã f ap tu l cã , l a baza materialã a existenþei ºcolii înfiinþãrii Centrului „Mihai a rãmas fosta clãdire a Eminescu” se aflã o directorului, trecutã de-a impresionantã ºi unicã lungul anilor din mânã în colecþie în România, m â n ã , g a t a s ã s e oferitã cu generozitate de prãbuºeascã. Splendidul doctoru l Constant in fronton cu ceas de la intrarea Teodorescu comunitãþii, principalã a fostei ªcoli prin fundaþia ce-i poartã Normale de Bãieþi „Principele numele. Colecþia constã Ferdinand” a mai durat, în 200 de lucrãri plastice vertical, câþiva ani pânã când ( g r a f i c ã , p i c t u r ã , a fost inauguratã noua sculpturã, fotografii), clãdire a Complexului ªcolar realizate de artiºti de din Bârlad. Autoritãþile de mare valoare naþionalã, atunci au vrut sã mute precum Sabin Balaºa, ceasul, cu mijloace primitive, Dan Hatmanu, Gheorghe la Complexul ªcolar sã-l Miron, Cela Neamþu, instaleze la intrare, dar, din Costin Neamþu, Vasilian pãcate, l-au distrus când au D o b o º , M a r c e l vrut sã-l demonteze. Guguianu, Dumitru Passima, Elena Uþã Chelaru, Dragoº Pãtraºcu,

Liceul pedagogic a funcþionat în minunatul sediu din ªtefan Popa Popa's, Nelu Grãdeanu, Doina Leahu, Georgel Pascu, Complexul ºcolar „Gheorghe Gheorghiu-Dej”, local modern ºi Sebastian Pascu, Dorinel Filiche etc.impunãtor pe mãsura transformãrii oraºului, a noilor construcþii De asemenea, colecþia mai conþine peste 6.000 de volume cu realizate aici. Atribuirea acestui mediu, încã din 1958, vine pe drept ºi despre Mihai Eminescu, publicate în timpul vieþii marelui poet cuvânt ca o recunoaºtere a unui trecut prestigios a Liceului (1884 primul volum de versuri apãrut într-o ediþie a cãrui prefaþã pedagogic. este semnatã de Titu Maiorescu) ºi pânã în prezent; peste 300 de

exemplare de reviste literare; numeroase plãci, casete audio ºi C.D.-uri cu romanþe ºi muzicã pe versurile lui Mihai Eminescu sau Centrul „Mihai Eminescu”, deschis publicului inspiratã din creaþia Luceafãrului. Pentru o ilustrare cât mai bârlãdeancompletã a valorii creaþiei eminesciene, ca sursã inepuizabilã de inspiraþie, colecþia mai conþine 150 de medalii ºi insigne, dar ºi

Inaugurarea Centrului „Mihai Eminescu” – instituþie de culturã numeroase exponate de cartofilie ºi filatelie cu tematicã Eminescu,

închinatã simbolului culturii naþionale, a fost posibilã cu sprijinul ºi realizate de-a lungul timpului pentru a marca diverse momente

susþinerea deosebitã a primarului Constantin Constantinescu ºi a Eminescu. Medalistica închinatã lui Eminescu conþine 5 medalii

întregii comunitãþi care a pus la dispoziþie imobilul cunoscut cu realizate la Bârlad, dovadã preocuparea deosebitã pe care au avut-

denumirea de Casa Roºie. Clãdirea, veche de peste 100 de ani, a o numismaþii bârlãdeni.

necesitat ample lucrãri de reconsolidare, fiind astfel inclusã în Noua instituþie de culturã, singura de gen din þarã, deþine un

patrimoniul cultural local ºi naþional.fond documentar de carte. De mare valoare sunt manuscrisele lui

Noua instituþie de culturã a luat fiinþã ca urmare a colaborãrii Mihai Eminescu, fotocopii dupã manuscrisele originale aflate în

Fundaþiei Culturale „Dr. Constantin Teodorescu” cu Primãria ºi patrimoniul Academiei Române, precum ºi caietele poetului din

Consiliul Local Bârlad. Contribuþia autoritãþilor locale a constat în clasele I-IV (originalele au fost oferite spre pãstrare Academiei

punerea la dispoziþie a imobilului cunoscut cu denumirea de Casa Române de Titu Maiorescu). În patrimoniul Centrului „Mihai

Roºie, dotarea cu mobilierul necesar funcþionãrii Centrului „Mihai Eminescu” se mai aflã lada în care Luceafãrul culturii naþionale ºi-a

Eminescu” ºi asigurarea utilitãþilor, fondurile fiind alocate de la purtat bunurile personale. Colecþia Dr. Constantin Teodorescu,

bugetul local.conform conceptului acestuia, este structuratã pe câteva teme

„Un moment pe care îl aºteptãm de mai bine de 4-5 ani de zile, majore ºi esenþiale pentru a pune în valoare mãreþia creaþiei

acela de a recondiþiona o casã care din punct de vedere estetic este eminesciene, dar ºi faptul cã a reprezentat ºi reprezintã cu adevãrat

una dintre frumuseþile oraºului nostru, ce a mai rãmas din Bârladul o sursã de inspiraþie inepuizabilã pentru oamenii de culturã români.

de odinioarã ºi pe care tot noi bârlãdenii am gãsit de cuviinþã sã o Temele Colecþiei „Mihai Eminescu” sunt: Începutul operei

punem în valoare. (...) De data aceasta prin strãdania noastrã, a eminesciene; Elita culturii naþionale; Opera politicã a lui Eminescu;

cetãþenilor Bârladului, din contribuþiile noastre, atât cât sunt ele, din Eminescu în a doua jumãtate a secolului al XX-lea; Eminescu în

taxele ºi impozitele noastre, adicã din munca noastrã, am reuºit în limbi strãine; Eminescu ºi lumea copiilor; Nichita Stãnescu, Grigore

ultimii cinci ani sã punem în valoare aceastã frumoasã operã de artã Vieru ºi Cezar Ivãnescu, scriitori de seamã care s-au inspirat din

Page 18: ELANUL107

ELANUL

18

Nr. 107 - ianuarie 2011creaþia Luceafãrului; Laureaþii premiului naþional de poezie „Mihai Vaslui – Corneliu Bichineþ, prof. Costel Giurcanu ºi gazdele Eminescu” de la Botoºani (reprezentãri plastice ºi cãrþile scrise de manifestãrii, dr. Constantin Teodorescu ºi primarul Constantin aceºtia); Eminescu în secolul al XXI-lea – de referinþã fiind opera Constantinescu.distinsului prof. univ .dr. eminescolog Constantin Barbu. Dintre invitaþii de seamã, la inaugurarea Centrului „Mihai

Fundaþia Culturalã „Dr. Constantin Teodorescu” a emis o Eminescu”, s-a remarcat prezenþa artiºtilor: Marcel Guguianu, Cela medalie, o insignã ºi o carte poºtalã, iar la Editura „Dacri” a apãrut Neamþu, Costin Neamþu, Gheorghe Miron, Doina Leahu, Vasilian primul volum editat de Centrul „Mihai Eminescu”, Poezii de Mihai Doboº, Florin Buciuleac, Dorinel Filiche, publicistul-scriitor Mihai Eminescu, ediþie alcãtuitã de Mircea Coloºenco. Vicol.

Inaugurarea Centrului „Mihai Eminescu” a constat în oficierea „Iatã-ne la un moment deosebit din viaþa noastrã, a Bârladului. de cãtre preotul protopop Vasile Lãiu ºi un sobor de preoþi a unei (...) Spre fericirea ºi spre norocul nostru am avut alãturi de noi ºi ca slujbe religioase de sfinþire. A fost dezvelitã statuia lui Mihai iniþiator, pentru cã trebuie sã subliniem ºi acest lucru, pe dl. doctor Eminescu (lucrare în bronz din colecþia Dr. Constantin Teodorescu, Constantin Teodoresuc care, ºi nu pentru ultima oarã, ºi nu numai realizatã de sculptorul Marcel Guguianu) ºi douã plãci din marmurã: aici, a gãsit de cuviinþã ca munca domniei sale de o viaþã sã o ofere

Prima placã oraºului Bârlad, fãcând o donaþie de o valoare cel puþin sub aspect „S-a inaugurat astãzi, 15 ianuarie 2011, Centrul „Mihai cultural ºi estetic inestimabilã. Sã-i mulþumim d-lui Doctor pentru

Eminescu” – Bârlad din iniþiativa Primarului Constantin gestul fãcut. Sã-i urãm multã sãnãtate, iar nouã, bârlãdenilor, multã Constantinescu ºi a domnului Constantin Teodorescu, spre perena viaþã, sãnãtate, sã ne bucurãm de aceastã bijuterie care se amintire a Poetului Nostru Naþional”. numeºte Centrul „Mihai Eminescu” pentru cã Eminescu suntem noi

ºi cultura naþionalã” (Primar, ing. Constantin Constantinescu).Primarul municipiului Bârlad Centrul „Mihai Eminescu” îºi propune sã-ºi desfãºoare ing. Constantin Constantinescu activitatea în colaborare cu toate instituþiile de culturã ºi unitãþile

ºcolare din municipiul Bârlad ºi judeþul Vaslui; cu unitãþile de profil A doua placã din cadrul Academiei Române, a Bibliotecilor Naþionale, instituþiilor „Am dezvelit aceastã placã la împlinirea a 140 de ani de la ºi unitãþilor de profil din centrele universitare ºi judeþene, alte

darea în folosinþã a ªcolii Normale din Bârlad, înfiinþatã la iniþiativa instituþii de culturã, precum ºi organizaþii nonguvernamentale de pe profesorului Ioan Popescu”. plan naþional ºi internaþional.

Bârlad, Bârlãdenii sunt invitaþi sã viziteze Centrul „Mihai Eminescu” 15 Ianuarie 2011 pentru a se convinge de mãreþia ºi însemnãtatea acestuia pentru

comunitate ºi nu numai. Cãrþile sunt la dispoziþia publicului interesat Despre importanþa evenimentului au vorbit: preotul protopop în cadrul Departamentului de documentare a centrului. Prin Centrul

Vasile Lãiu, criticul de artã Valentin Ciucã, prof. univ. dr. Nicolae „Mihai Eminescu” municipiul Bârlad se înscrie pe harta culturalã a Creþu, scriitorul Mircea Coloºenco, maestrul Marcel Guguianu, României care nu poate fi imaginatã fãrã Eminescu.profesorul Gruia Novac, vicepreºedintele Consiliului Judeþean

Primarul Municipiului BârladIng. Constantin Constantinescu

Preºedintele Comisie de Culturã a Consiliului Local

dr. Constantin Teodorescu

Doamna Soleºtilor, Doamna României- urmare din pagina 1 -

Pe 24 ianuarie 1859, o datã cu marele triumf al alegerii lui de spitale, ºi de aºezãminte de binefacere, interesându-se ºi de

Cuza ºi la Bucureºti, începe ºi nefericita sa legãturã cu Maria categorii de marginalizaþi care nu erau în atenþia nimãnui: cei

Obrenovici. Din aceastã cauzã, deºi devenitã Doamnã a suferinzi de boli mintale, puºcãriaºii, copii sãraci din rândul

României, Elena Cuza va rãmâne la Iaºi, iar din 1860 va începe minoritãþilor, evrei de exemplu. A sprijinit de asemenea ridicarea

o lungã cãlãtorie în strãinãtate stabilindu-se pentru un timp la unor lãcaºuri de cult, pe lângã bisericile ortodoxe având în

Paris. A fost perioada în care patriotismul Elenei Cuza s-a vedere ºi biserici reformate sau chiar sinagogi.

manifestat la cele mai înalte cote. Alegerea concomitentã a lui Cea mai dureroasã piatrã de încercare a venit în 1864,

Cuza ca domnitor în ambele Principate era împotriva dorinþei când soþul i-a cerut sã-l înfieze pe Alexandru, fiul sãu nãscut de

unor mari puteri care, prin diferite mijloace, cãutau sã anuleze Maria Obrenovici, pretinzând cã ar fi un orfan ai cãrui pãrinþi au

alegerea respectiva. În aceste împrejurãri, un divorþ cu rãsunet murit la inundaþiile din acel an, deºi toatã lumea, inclusiv Elena,

le-ar fi servit de minune. Se pare ca Maria Obrenovici, prin ºtia adevãrul. Pentru prima oarã refuzã, dar acest prim ºi ultim

afiºarea scandaloasa a legãturii sale cu Alexandru Ioan Cuza, refuz dureazã foarte puþin. Impresionatã de dragostea pe care

fãcea jocul unor servicii secrete care o plãteau pe ascuns. Din þãranii din Ruginoasa o manifestau faþã de domnitorul lor

1862, venind în întâmpinarea dorinþei unor largi cercuri ale Alexandru Ioan Cuza, consimte sã-1 înfieze pe micuþul ºi

opiniei publice, Elena Cuza revine în þarã, se stabileºte la nevinovatul Alexandru. Încurajat, soþul îi aduce în anul urmãtor

Bucureºti, ignorând din sentiment patriotic intrigile ºi provocãrile 1865 un nou "orfan" fãcut tot cu Maria Obrenovici, pe Dimitrie.

rivalei sale. Elena devenind ºi mama acestuia. ªi, ceea ce este cu totul

Deºi nu a nãscut copii, Elena Cuza a avut un deosebit simþ remarcabil, a fost pentru Alexandru ºi Dimitrie mai mult decât o

al maternitãþii, dovedind totuºi calitãþi de mamã. Mai întâi, ea a mamã adevãratã. La 11 februarie 1866, când Alexandru Ioan

adoptat practic pe cei trei copii ai surorii sale Zoe Lambrino, sta- Cuza a fost detronat printr-o lovitura de stat, deºi nimeni nu a

bilita la Banca si moartã la ultima naºtere. S-a dedicat apoi avut ceva împotriva ei sau a copiilor, prima ei grijã a fost sã se

organizãrii ºi conducerii unor aºezãminte de binefacere. Mai ducã în camera acestora, sã-i apere de orice rãu posibil. Din

întâi, confecþioneazã ea însãºi îmbrãcãminte pentru orfani, nefericire, ambii copii au murit tineri în împrejurãri tragice ca ºi

împãrþind hainele prin preoþi ºi sub anonimat. În iulie 1862 Alexandru Ioan Cuza. A murit la 3 aprilie 1909 la 84 ani,

înfiinþeazã o instituþie de mare prestigiu, "Azilul Elena Doamna", odihnindu-se în veci la Soleºti, leagãnul copilãriei ºi

care va salva de la moarte nenumãrate fetiþe orfane ºi le va adolescenþei sale, singurele perioade în care a fost cu adevãrat

asigura practicarea unor profesii prin care sã-ºi câºtige un loc fericitã.

onorabil în societate. Elena Cuza se va interesa în permanenþã

Page 19: ELANUL107

Responsabilitatea pentru conþinutul articolelor aparþine, în exclusivitate, autorilor.

Contul Asociaþiei Culturale

“ACADEMIA RURALÃ ELANUL”

2511.1-6065.1/ROL deschis la B.C.R. Bârlad

Numãr apãrut cu sprijinul Centrului Judeþean pentru

Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale VasluiISSN: 1583-3593

e-mail: [email protected]

Tehnoredactare: Bogdan ArteneTipar: SC Irimpex SRL Bârlad

19

ELANUL Nr. 107 - ianuarie 2011

Redacþia (tel.: 0235-436100)Redactor ºef: Marin Rotaru

Redactor-ºef adjunct: Cristian Onel

Redactori corespondenþi:

Vlad Codrea, Univ. “Babeº Bolyai”, Cluj-NapocaLaurenþiu Chiriac, Vaslui

Dan Ravaru, VasluiIon N. Oprea, Iaºi

Simion Bogdãnescu, BârladSerghei Coloºenco, Bârlad

Mircea Coloºenco, BucureºtiLaurenþiu Ursachi, BârladTeodor Hardon, RânzeºtiFlorin Varvara, Sãrãþeni

Sorin Langu, GalaþiCiprian Toderaºcu, Gãgeºti

Un pasionat cercetãtor al arhivelor: istoricul N. A. Bogdan (1858-1939).

153 de ani de la naºtere Iulian Marcel CIUBOTARU

3dubla componenþã a numelui viitorului monografist a capitalei Moldovei . Studiile primare Despre Nicolae Andriescu Bogdan s-a scris, le-a fãcut în Iaºi. El însuºi nota referitor la acestea urmãtoarele : „am învãþat în ºcoala din în general, puþin. Cei care i-au evocat personalitatea, Trei Sfetitele, avînd ca institutor pe fostul diacon ºi povestitor Ioan Creangã, la care am au oscilat în a-l încadra într-un anumit domeniu, fiind

stat în gazdã aproape trei ani”. A urmat revendicat deopotrivã de istoriografie, publicisticã sau cursurile liceale la Gimnaziul "Alexandru cel chiar literaturã. Aºa se face cã la 153 de ani de la Bun" ºi la Liceul Naþional, fãrã a le termina, naºterea celui mai bun cunoscãtor a istoriei Iaºului, deoarece rãmîne orfan la vîrsta de 16 ani. În figura acestui personaj este ºtearsã ºi destul de 1879 s-a înscris la Conservatorul de Muzicã ambiguã. Din informaþiile pe care le am în momentul de ºi Declamaþiuni din Iaºi, ale cãrui cursuri le-a faþã, nu existã încã o monografie dedicatã vieþii ºi absolvit în 1882. Informaþiile despre N. A. activitãþii culturale a lui N. A. Bogdan. Fãrã a-mi Bogdan lipsesc în perioada 1874-1879, dar propune sã tratez acest personaj în toatã complexitatea putem deduce cã acum poate fi plasat sa, voi încerca în rândurile ce urmeazã sã relev o laturã începutul carierei sale de publicist, deaorece mai puþin cunoscutã a lui N. A. Bogdan: pasiunea ºi între 1875-1876 redacta o revistã lunarã, strânsa legãturã ce a existat între el ºi domeniul intitulatã Scrieri amuzante. În anul 1878 arhivisticii. Aºa cum am precizat deja, de cele mai multe publica în Femeia românã ºi Telegraful din ori au fost evocate alte laturi ale omului ºi cercetãtorului

1 Bucureºti, iar în 1879 la publicaþiile ieºene ce a fost N. A. Bogdan . Cu toate acestea, ele sunt Steaua României ºi Zimbrul. A fost angajatul astãzi destul de prost cunoscute. De altfel, este destul profesorului Victor Castano, ca scriitor ºi de dificil sã ne raportãm doar la un anumit segment al traducãtor, perioadã în care ºi-a perfecþionat preocupãrilor sale, pentru cã în cazul scriitorului ieºean

4limba francezã . domeniile lui de interes sunt strâns legate între ele. Începutul activitãþii artistice a lui N. Dupã cum am menþionat anterior, în cele ce urmeazã

A. Bogdan este considerat momentul care voi vorbi despre interesul manifestat de N. A. Bogdan coincide cu angajarea sa în colectivul faþã de studierea arhivelor, luând însã în considerare ºi teatrului ieºean, pe scena cãruia a apãrut preocupãrile sale privind istoria Iaºului dar ºi diversele între 1881-1884. A jucat cu predilecþie în sale monografii cuprinzând teme de interes local sau

piesele scrise, localizate ºi traduse de el. A pãrãsit ulterior scena pentru a se dedica naþional. ziaristicii, fiind printre primii ziariºti profesioniºti din Iaºi. A devenit apoi funcþionar 1. Câteva date privitoare la viaþa lui N. comunal, iar la primãria Iaºului a fost pe rînd, funcþionar modest, apoi ºeful oficiului stãrii A. Bogdan

5civile, ºeful serviciului administrativ, secretar general ºi prim ajutor de primar . Nãscut la Iaºi, cel mai probabil la data de 10 2 În 1885 N. A. Bogdan s-a cãsãtorit cu Alice-Isabela Barozi, realizînd împreunã mai 1858 , N. A. Bogdan provenea din familia

numeroase cãlãtorii în strãinãtate, prilej pentru documentare în arhivele ºi bibliotecile postelnicului Dumitru Bogdan. Mama sa, Profira Franþei, Germaniei sau Belgiei. În 1920 îl gãsim bibliotecar la Societatea Franco-românã Andriescu, era fiicã de preot. În acest fel se explicã Lutetia. În 1904, la propunerea primarului de atunci al Iaºului, Constantin B. Pennescu (1901-1904), redacteazã ºi tipãreºte în doar patru luni lucrarea monograficã Oraºul Iaºi-odinioarã ºi astãzi, care în 1913, la a doua ediþie, devine Oraºul Iaºi-monografie istoricã ºi socialã ilustratã, opera capitalã a vieþii sale. N. A Bogdan a primit în 1922 ordinul "Officier d`Instruction Publique", acordat de regele Ferdinand. Cicisprezece ani mai târziu, adicã în 1937 a fost propus de Ilie Bãrbulescu pentru titlul de Doctor Honorius Causa al Facultãþii de Litere din Iaºi. Doi ani mai târziu, la 17 aprilie 1939, N. A. Bogdan a

6decedat, fiind inmormântat la cimitirul Eternitatea .

2. Opera autorului Opera acestui cãrturar este extrem de vastã, cuprinzând scrieri literare,

(versuri ºi epigrame, un titlu reprezentativ fiind Povestiri ºi anecdote din popor (1892), nuvele, cronici, satire, amintiri º.a. ), scrieri dramatice, (30 de comedii, ºase piese istorice), traduceri ºi adaptãri (Hamlet, prinþul Danemarcei, din 1887, diverse traduceri din Moliére etc. ). Scrierile sale monografice, cele mai importante pe care le-a lãsat N. A. Bogdan ca valoare din înteraga sa operã, sunt urmãtoarele: Oraºul Iaºi-odinioarã ºi astãzi. Prima ediþie a acestei cãrþi a apãrut în 1904, fiind înmânatã familiei regale, prezentã în acel an la Iaºi, cu ocazia sfinþirii bisericilor Sfântul Nicolae-Domnesc ºi Sfinþii Trei Ierarhi, ctitorii ale lui ªtefan cel Mare, respectiv Vasile Lupu, recent restaurate radical de cãtre arhitectul francez André Lecomte du Nouy (1844-1914). O altã monografie cunoscutã a lui N. A. Bogdan, pentru care a primit Medalia de Aur, este Monografia Universitãþii din Iaºi. 1860-1905. Însã cea mai cunoscutã monografie a acestui autor, este, fãrã îndoialã, Oraºul Iaºi-monografie istoricã ºi socialã ilustratã, publicatã în 1913. Trezind un viu interes în epocã, apreciatã de contemporani ºi de urmaºi, aceastã lucrare este încã actualã, fiind probabil cea mai bine documentatã monografie dedicatã oraºului

Page 20: ELANUL107

20

ELANULNr. 107 - ianuarie 2011Iaºi. O altã operã importantã a lui N. A. Bogdan este Regele Carol I ºi a Bogdan, precum ºi ale soþiei sale, cãrþi poºtale primite de la diverse doua sa capitalã, publicatã la numai doi ani de la moartea lui Carol I, persoane, scrisori din corespondenþa sa º. a . În cea de-a doua adicã în 1916, ca un pios omagiu adus celui dintâi rege al românilor, ºi categorie intrã versuri în limba francezã despre Iaºi, ilustrativã în acest deopotrivã capitalei României din acel moment, oraºul Iaºi. Societatea sens fiind placheta Les béautes de Iassy, de Albert Patrognet, publicatã Medico-Naturalistã ºi Muzeul Istorico-Natural din Iaºi este o altã în 1928, cuprinzînd 13 poezii dedicate Iaºului, buletinele electorale din monografie scrisã de acest autor, publicatã în 1919. N. A. Bogdan a avut 1919, cuvântarea regelui Ferdinand I din parlamentul þãrii, la depunerea ºi o importantã activitate publicisticã, ce poate fi caracterizatã ca fiind jurãmântului din 1914, diverse reviste º. a . extrem de bogatã, ºi care s-a concretizat în colaborãri la diverse ziare ºi Toate acestea aratã un personaj dinamic, cu un interes reviste, din þarã sau strãinãtate. De cele mai multe ori, N. A. Bogdan ºi-a deosebit faþã de istoria propriului oraº, un adevarat cronicar al Iaºului scris publicistica sub pseudonime ca Basile N., Cezar, Clio, Dan, autentic, aºa cum i se spune des. La finalul acestui demers se poate Iassiensis, N. a Irinei ºi altele. El însuºi va scoate o concluziona alãturi de Ionel Maftei, cã N. A. Bogdan, serie de reviste, printre cele mai importante „stimat ºi apreciat de contemporani, a fost pe nedrept numãrându-se Scrieri amuzante, Cabinetul de uitat de urmaºi, deºi lucrãrile sale reprezintã pânã în

7 zilele noastre - izvoare preþioase despre trecutul lecturã, Lupta cu viaþa . 13oraºului Iaºi” .

3. N. A Bogdan ºi Arhivele Note :1. Astfel, Ionel Maftei, în volumul IV din Personalitãþi Prima ediþie a principalei lucrãri a lui N.A.

ieºene, publicat în 1975, la paginile dedicate Bogdan, Oraºul Iaºi-odinioarã ºi astãzi, publicatã aºa omagiului lui N. A. Bogdan, respectiv 47-48, îl cum am menþionat anterior în 1904, a fost înmânatã prezintã pe acesta drept istoriograf ºi publicist. În regelui Carol I ºi familiei sale chiar în anul apariþiei acelaºi registru, însã punând accent ºi pe latura sa cãrþii, cu ocazia restaurãrii ºi resfinþirii bisericilor Trei de publicist, este prezentat N. A. Bogdan de Aurel

Ierarhi ºi Sf. Nicolae-domnesc. Ediþia a doua nu este o Leon, în Umbre, vol. IV, Editura Junimea, Iaºi, 1979,

reeditare a primei, ci o reconstruire din temelii a pp. 175-184. N. A. Bogdan s-a considerat înainte de

întregii cãrþi, acest lucru fiind observabil chiar din titlu. toate publicist, acest lucru fiind dovedit de faptul cã

Referitor la materialul utilizat însuºi autorul scria parafa sa personalã cuprinde alãturi de numele ºi referindu-se la acest subiect :”ca ieºean, nãscut ºi trãit adresa sa, acest termen. Pe majoritatea aici, mi-am iubit poate mai mult decât alþii oraºul, ºi am documentelor pãstrate de la N. A. Bogdan la citi ºi am cules, oricînd alte ocupaþii mi-au îngãduit, Arhivele Statului Iaºi se poate uºor identifica cãrþi vechi ºi nouã, documente, hãrþi, stampe, gazete, aceastã ºtampilã. tradiþii ºi povestiri de la bãtrâni, tot cee ce mi se pãrea 2. Aceastã datã este mãrturisitã chiar de N. A. Bogdan.

Totuºi, în documentul eliberat la 2 iulie 1895 de a avea atingere cu ceea ce a fost sau mai este capitala Primãria Iaºului, care þine loc de act de naºtere, se Moldovei (...). Pe lângã materialul întâmplãtor ce specificã cã N. A. Bogdan s-a nãscut la 10 mai 1854 posedam, cercetai ºi adunai de prin bibliotecile ºi – Cf. Olga Rusu, Constantin Ostap, N. A. Bogdan arhivele publice ºi particulare, cît ºi de pe la mai mulþi

(1858-1939). Scurtã bibliografie, introducere la reeditarea lucrãrii bibliofili ºi chiar bichiniºti din Iaºi, Bucureºti ºi de aiurea, tot ce putui ºi 8 Oraºul Iaºi-monografie istoricã ºi socialã ilustratã, Editura Tehnopres, crezui interesant” . Dacã pentru primele fascicole ale primei ediþii a

Iaºi, 1997. monografiei, care aveau 96 de pagini, N. A. Bogdan a consultat, dupã

3. Ibidem. propriile mãrturisiri, 145 de opere documentare ºi 20 de reviste, în ceea

4. Ibidem. ce priveºte materialul documentar pentru cea de-a doua ediþie a 5. Ionel Maftei, op. cit., p. 47.

9monografiei, trebuie remarcat cã a consultat peste 650 de lucrãri , pe 6. Olga Rusu, Constatin Ostap, Destinul unei cãrþi, introducere la care le va include la sfârºitul fiecãrei pãrþi. El însuºi spune cã "am monografia citatã, p. XI. scotocit"documentele aflate la Arhivele Statului, Eforia oraºului, Arhiva 7. Ibidem. Universitãþii din Iaºi, a Muzeului de Istorie Naturalã, a Academiei 8. Fragment reprodus din încheierea volumului Oraºul Iaºi-monografie Române din Bucureºti, bibliotecile din Bruxelles, Postdam, Paris sau istoricã ºi socialã ilustratã, ed. cit., p. 496.

10 9. Olga Rusu, Constatin Ostap, Destinul unei cãrþi, introducere la Berlin . Deºi a vrut sã pregãteascã ºi o a treia ediþie a monografiei, 11 monografia citatã, p. XI. aceasta nu a reuºit sã aparã din motive diverse .

10. Ibidem. Întrega documenaþie pe care N. A Bogdan a strâns-o despre 11. La Arhivele Statului din Iaºi se pãstreazã la fondul care poartã numele istoria Iaºului ºi nu numai, alãturi de documente personale, se pãstreazã

celui despre care vorbesc, manuscrisul ediþiei a treia, compus din ediþia în 38 de dosare la Biblioteca Centralã Universitarã din Iaºi, iar alte douã

a II-a a monografiei ºi foarte multe adãugiri de mânã, extrase din dosare sunt pãstrate la Arhivele Statului Iaºi. Numãrul de documente pe

reviste, tãieturi din ziare, menite sã îmbunãtãþeascã calitatea ºi 12care dosarele amintite le cuprind este de 2854 . Arhiva N. A. Bogdan cantitatea informaþiilor oferite în ediþiile anterioare. pãstratã la Arhivele Statului Iaºi, pe care am consultat-o în mare parte, 12. Olga Rusu, Constatin Ostap, Destinul unei cãrþi, introducere la fãrã a fi foarte vastã, este extrem de variatã. Ea cuprinde de la diverse monografia citatã, p. XIII. documente personale ale autorului pânã la lucrãri cu caracter general 13. Ionel Maftei, op. cit., p. 47. despre Iaºi. Din prima categorie fac parte poze personale ale lui N. A

Fig. 2 – Coperta monografiei Oraºul Iaºi-monografie istoricã ºi socialã ilustratã, reeditatã în 2004

la editura ieºeanã Tehnopress

Sub streaºinã, la geamuri, Era poate mai bine Cã tu-n singurãtate,Dor de mamãUn cuib de rândunici, Cu vorba sã mã cerþi, Ai suferit, o ºtiu,Albine-n flori, pe ramuri Mi-ai spus printre suspine: ªi tot visai cã-þi bateÎn memoria mameiªi jos roi de furnici. ... „Sunt bine!” ºi mã ierþi. La uºã al tãu fiu...

..................................O, mamã, bunã mamã,Tu mi-ai ieºit 'nainte Dar lacrimile-aceleaTe-am revãzut în maiªi mã priveai din prag Ce rost au mai avut? Acum din veºnicie,ªi spun cã mi-a fost teamãªi mi-ai adus aminte Nu povesteau durerea Tristeþei nu-i dai glas,De ochi-þi ºi de grai.Cât eu þi-am fost de drag. Prin care ai trecut? În sufletul meu vie

Tu, mamã, ai rãmas.Ninsese iarãºi pãrulApoi þi-am dat obrazul, Cã eu plecat departeSub geam, la cãscioarã,Tu, mâna sã-þi sãrut, De tine am cam uitat,ªi flori ardeau în mãrulÞi-a dispãrut necazul Cã rar þi-am trimis carte Corneliu VÃLEANUCa obrazul de fecioarã.ªi tare n-aº fi vrut... ªi tot nu m-ai certat.