EGIPTUL ANTIC

    Egiptul (Herodot îl denumea „un dar al darul Nilului") este situat în

partea de nord-est a continentului african, în fertila vale a Nilului

(„pământ negru”), lungă de circa 1000 km şi lată de 10-20 km,

mărginită la V şi la E de pustiuri („pământ roşu”).

      Suprafaţa pământului cultivabil în valea Nilului varia între 25-50

km lăţime, în regiunea dinspre Marea Mediterană, iar spre sud-est

era mult mai îngustă. La est şi vest munţi stâncoşi şi deşerturi

imense mărginesc Egiptul şi, de fapt, îl şi izolează de restul lumii

antice.

      Spre deosebire de aceste deşerturi, pământul din valea Nilului

era extrem de bogat, datorită aluviunilor aduse în timpul revărsărilor

periodice ale marelui râu.

      Începând din luna iunie, fluviul Nil se umfla datorită zăpezilor din munţii Abisiniei

şi din cauza ploilor din regiunile ecuatoriale. Până în luna septembrie, Nilul se

revarsă acoperind întreaga suprafaţă cu nămolul vegetal bogat în îngrăşăminte

naturale. De aceea populaţia capta o parte a apelor revărsate pentru a le folosi la

irigarea pământului în perioada de secetă.

      Egiptul mai avea şi alte bogăţii naturale. În munţii aflaţi la est şi vest de Nil

existau variate soiuri de piatră (calcar, granit, diorit, bazalt, porfir etc), la fel aramă (în

Peninsula Sinai), aur (Nubia).

  Populaţia din epocile istorice este un amestec al diferitelor triburi care au pătruns pe

valea Nilului, ocupându-se de agricultură. Viaţa acestor triburi a fost o luptă

permanentă împotriva altor triburi învecinate. De

aici au rezultat numeroase influenţe reciproce de natură cultural-politică. Săpăturile

arheologice au scos la lumină, în diferite

puncte al Egiptului, mai ales în zona Deltei

şi în sud, urme de viaţă şi aşezări

omeneşti încă din epoca neolitică. În alte

locuri, au apărut urme de viaţă materială

dintr-o epocă mai recentă, când, alături de

obiecte din piatră  (vârfuri de săgeţi de

silex, capete de buzdugane din granit,

pumnale sub formă de romburi), au

început să apară obiecte din aramă.

       Societatea omenească de pe teritoriul

Egiptului trăia în comunităţi gentilice,

cultivând pământul pe care-l ocupa. Aceste

comunităţi erau legate între ele nu numai

prin efortul comun împotriva revărsării

Nilului, ci şi prin legături de natură religioasă. Cu timpul obştile gentilice se

transformă în obşti teritoriale, în grija cărora cade întreţinerea canalelor de irigaţie de

pe teritoriile lor. Mai multe comunităţi se unesc pentru îngrijirea aceloraşi canale de

irigaţie. Aceste unităţi teritoriale erau numite nome (nomos = ţinut, în limba greacă).

      Formarea nomelor reprezintă un pas înainte în unificarea teritorială pentru

formarea statului. Fiecare nomă era condusă de un nomarh. Pe teritoriul fiecărei

nome se dezvoltă un centru în care se întrunesc organele de conducere pentru a lua

măsuri de interes general. Aşezarea era, de obicei, înconjurată de o incintă circulară,

pentru a apăra nu numai pe conducătorii nomei, ci şi pe cei care căutau adăpost

împotriva atacurilor, mai ales în timpul nopţii.

 

  O mare varietate de texte hieroglifice, monumente de

arhitectură funerară, de cult sau laică, basoreliefuri, picturi, texte

scrise pe papirusuri caracterizează cultura veche egipteană.

Evoluţia ei poate fi urmărită în timp de-a lungul întregii istorii

milenare a statului egiptean şi, în continuare, în secolele în

epoca elenistică şi

romană.

      În Egipt scrierea

hieroglifică a apărut din

reprezentarea

schematică a unui obiect

în epoca primitivă.

Scribii au început

simplificarea semnelor

pictografice, care iniţial,

însemnau cuvinte apoi devin silabe. Prin aceasta scrierea

primea pe lângă caracterul vizual şi unul fonetic. Simplificarea

silabelor printr-un semn grafic într-o altă etapă va duce în timpul

Regatului Vechi la existenţa unui alfabet având 24 de sunete

principale.

      Scrierea hieroglifică însumează o scriere pictografică

utilizând simboluri pentru cuvinte, grupuri de consoane şi

consoane izolate; nu există vocale.

      Scrierea era dispusă în coloane orizontale, citite de la

dreapta la stânga, uneori şi pe coloane verticale, care se citeau

de sus în jos. Materialele folosite pentru scris erau lemnul,

piatra, pielea de animale şi papirusul.

      Tot în timpul Regatului Vechi a apărut o scriere rapidă,

simplificată, denumită scrierea hieratică. Ea a fost utilizată mai

ales pentru scrierea pe papiri.

      În secolul al VIII-lea î.Hr. a apărut forma definitivă a scrierii

denumite demotică, care era o simplificare a scrierii hieratice.

      Scrierea hieroglifică însumează o scriere pictografică

utilizând simboluri pentru cuvinte, grupuri de consoane şi

consoane izolate; nu există vocale.

Literatura egipteană

      Literatura egipteană a cunoscut o înflorire importantă pe

măsura extinderii materialelor pe care erau scrise, desenate,

pictate diferitele texte: piatră, lemn, ceramică şi în final pe

papirus. între producţiile poetice egiptene,un loc distinct ocupă

imnurile dedicate zeilor, regilor şi oraşelor.

      Imnurile, se pare, sunt cele mai frumoase, mai ales cele

descoperite la Medinet Habu, care reprezentau omagii aduse

faraonilor pentru o viaţă îndelungată. O mare operă lirică,

databilă în epoca Regatului Nou, este Imnul lui Amon-Ra care

exprimă idei ce reflectă o gândire pre-filosofică de mulţumire

fată de binefacerile soarelui:

           „El face să înverzească păşunile pe care pasc turmele şi

cirezile ce dau hrană oamenilor,

            El dă viaţă peştilor din fluviu şi tuturor păsărilor cerului.

            El dă suflare făpturii din ou şi hrană dă gâştelor,

            El dă viaţă păsărilor din stufăriş, târâtoarelor şi tuturor

insectelor zburătoare,

            El dă hrană şoarecilor de câmp şi păsărilor,care zboară

din ram în ram ....”.

      Un loc distinct îl ocupă textele funerare incizate pe pereţii

mormintelor, statuetelor sau sarcofagelor. Ele cuprindeau sfaturi

pentru viaţa de dincolo, prescripţii rituale. Cele mai vechi texte

sunt Textele Piramidelor databile în timpul dinastiei a V-a şi a

VI-a (2500 î.Hr.), dar care probabil existau cu mult înainte.

      Operele cu caracter moral-etic, cunoscute încă din timpul

Regatului Vechi, se continuă pe întreaga durată a antichităţii.

Astfel, sunt învăţăturile lui Ptah-hotep, dinastia a V-a, în care se

exprimă ideea de bază de supunere faţă de faraon: „Pleacă-ţi

spinarea în faţa mai marelui tău” sau idei de conduită morală,

cum ar fi de pildă.

      „Nu fi îngâmfat de ştiinţa ta, ci sfătuieşte-te cu cel neştiutor

la fel ca cu cel învăţat, căci hotarele ştiinţei nu pot fi atinse... şi

nu se află învăţat care s-o stăpânească cu desăvârşire...”.

      Această operă literară în versuri este guvernată de un fir

călăuzitor şi anume că ordinea stabilită în Univers şi în Stat

trebuie respectată.

      În perioada intermediară au apărut lucrări de inspiraţie laică,

cum ar fi lucrările în versuri: Profeţiile lui Ipuwer, Învăţăturile

lui Merikare, care reflectă, implicit, epoca în care au fost scrise,

provocate de instabilitatea internă a statului.

      În timpul Regatului Nou, tradiţia poeziei magico-religioase

se continuă cu Cartea Morţilor, care preluase idei ale vechilor

texte funerare din epoca precedentă.

Primele piramidele din Egipt

      Piramidele din Egipt Antic au fost construite ca morminte pentru faraoni şi

reginele lor. Ele, încă din cele mai vechi timpuri, i-au fascinat pe călători şi cuceritori,

şi au continuat să-i intrige pe turiştii, matematicienii şi arheologii care le vizitează,

explorează şi studiază.

      Ridicate încă din timpul primelor dinastii egiptene, piramidele au avut o evoluţie

treptată în diferite forme şi dimensiuni. Primele sunt mormintele tumulare (sub formă

de movile) realizate în timpul regilor egipteni din Regatul Vechi, numite mastabale

(numite aşa de arabi pentru că semănau cu banca de la uşa caselor tradiţionale ale

localnicilor). O mastaba avea o structură joasă, cu acoperişul plat şi cu o faţadă

decorată de ornamente. Avea forma unui trunchi de piramidă, realizat din cărămizi de

lut nears, ce cuprindea o capelă şi o îngrămădire de pietre ce ascundeau cavoul care

avea camere de depozitare a mobilierului şi a proviziilor.

      La Saqqara (lângă Memfis) s-au descoperit mastabe mari (lungimea de aproape

25 m) ornate cu capete de taur, care acopereau adevăratele apartamente funerare.

      În timpul faraonului Djoser (Zoser) – dinastia a III-a –, arhitectul şi vizirul

Imhotep (în jurul anului 2670 î.Hr.) a construit, prin suprapunerea unor mastabale

din piatră, piramida în trepte. Monumentul lui Djoser avea fiecare latură de 63 m şi

8,30 m înălţime la prima treaptă. În centrul piramidei se afla puţul funerar. Piramida a

fost extinsă de trei ori prin încorporarea altor morminte princiare, rezultând o

combinaţie de trei mastabale aşezate una peste alta (înălţimea a ajuns la circa 70 m)

cu şapte trepte. Complexul funerar era protejat de un zid de piatră.

      Ultimul faraon din dinastia a III-a, Huni, a început construirea unei piramide, la

Meydum, la început în trepte, care apoi au fost umplute rezultând o suprafaţă

netedă. Aceasta se poate să fi fost cauza prăbuşirii piramidei într-o formă curioasă.   

      Faraonul Snefru, fondatorul dinastiei a IV-a, realizează, în etape, prima piramidă

adevărată. De fapt, el a construit două piramide la Dahshur aflate la circa 1,5 km

depărtare una de cealaltă:

            • Piramida Îndoită sau Ramboidă (îşi schimbă unghiul de înclinare de la 54

la 42,5 grade);

            • Piramida Nordică (are un unghi al pantei mai mic 43 de grade şi 36 de

minute).   

 

Piramidele de la Giseh

      Experienţa acumulată în construirea piramidelor a fost folosită de fiul lui Snefru,

faraonul Keops (Hufu) care a construit cea mai cunoscută dintre piramide – Marea

Piramidă de la Giseh. La fel ca şi faraonii dinaintea lui, imediat ce a urcat pe tron a

şi început să planifice construirea casei sale pentru „eternitate” pe malul vestic al

Nilului. De obicei, cimitirele egiptene din antichitate erau construite pe malul vestic al

Nilului, fiindcă soarele „moare” (apune) în această parte a Nilului.

      Construirea piramidei era strâns legată de venerarea zeului soare Ra (Re) de la

Heliopolis. Arhitecţii piramidei cunoscând importanţa locului de odihnă al faraonului,

au proiectat piramida având laturile sale orientate spre punctele cardinale nord, sud,

est şi vest. Cerinţele religioase ale acelor timpuri au făcut ca intrarea în piramidă să

fie făcută în partea nordică, îndreptată spre steaua polară.

      Dimensiunile piramidei erau:

            • înălţimea sa era de 145,75 m (din care azi lipsesc circa 10 m)

            • laturile piramidei au fiecare 229 m (cu o diferenţă de 20 cm între cea mai

lungă şi cea mai scurtă)

            • unghiul de înclinaţie al laturilor este de 54 de grade şi 54 de minute

      Pentru construcţia sa se estimează că au fost folosite 2.300.000 de blocuri de

piatră, cu greutatea între 2 şi 15 tone. Piatra era din calcar şi era adusă de la

carierele de piatră din Tura. Examinarea structurii arată că Marea Piramidă a suferit

cel puţin trei schimbări de plan în timpul construcţiei. Planul iniţial era să se sape o

cameră mortuară subterană la mare adâncime, ceea ce aproape a fost realizat, dar

foarte curând a fost abandonat, pentru a se construi o a două cameră funerară

amenajată în corpul piramidei (numită în mod eronat „Camera Reginei”) şi la care se

ajungea printr-un coridor prelungit ce urca spre o galerie mare până la a treia cameră

cu pereţii din granit, care adăpostea sarcofagul fără capac al defunctului. În pereţii de

nord şi sud ai piramidei au fost observate tuburi lungi, care ajungeau până în

exteriorul piramidei (cel mai lung măsoară 47 m şi este înalt de 8,5 m.

      Al patrulea faraon din dinastia a IV-a, frate sau fiu al faraonului Keops, a fost

Kefren (Hafra). El a fost constructorul celei de a doua piramide de la Gizeh (înălţime

144 m, iar latura de 215 m).

      A treia piramidă, înaltă de 66,40 m şi cu latura de 108 m aparţine lui Mykerinos

(Menkaura). Cele trei piramide formează un complex funerar unic, care chiar dacă

sunt distanţate între ele relevă o unitate prin realizarea arhitectonică în sine.

      Piramidele erau construite într-un complex arhitectural din care făceau parte

mai multe grupuri de clădiri, ce includeau temple, capele, alte morminte şi ziduri

masive. De asemenea, rămăşiţe ale unor bărci funerare au fost aduse la suprafaţă

de arheologi, cele mai bine conservate fiind cele de la Gizeh.

      Piramide mai mici au continuat să fie construite încă timp de 1.000 de ani. Unele

au fost descoperite, iar altele rămân să fie descoperite, multe dintre ele fiind încă

îngropate în nisip. Dar fiindcă a devenit evident faptul că piramidele nu au oferit

protecţia dorită pentru corpurile mumificate ale regilor (au devenit ţinte ale tâlharilor),

mai târziu regii au fost îngropaţi în morminte ascunse, tăiate în stânci de piatră.

Cum s-au construit piramidele

Lorem ipsum dolor sit amet, contuer adiping elit, sed diam nonummy nibh euismod.

 

PIRAMIDELE

Piramidele de la Giseh

Zeii egipteni 

Timp de aproape 3000 de ani (3200-30 î.Hr) civilizaţia egipteană a înflorit într-un ţinut deşertic, în valea îngustă a apelor Nilului. Mitologia egipteană sau religia egipteană este numele dat unor serii de credinţe ale locuitorilor din Egiptul antic, înainte de apariţia creştismului şi islamului. Mitologia egipteană este mai veche şi diferită de mitologia romană şi mitologia greacă, ultimele două inspirându-se şi din ea. În Egipt se obişnuia adorarea diferitelor divinităţi, unele sub forma umană, altele cu înfăţişare animală, altele hibride (om şi animal). Chiar şi corpurile cereşti puteau fi considerate divinităţi. O zeitate putea apărea în mai multe forme, manifestându-se sub mai multe aspecte ale ba (elementul care oferea zeilor capacitatea de a avea mai multe înfăţişări). În Egiptul acelor vremuri, oraşele puternice erau reunite sub autoritatea Faraonului. Fiecare oraş, fiecare regiune avea un zeu protector. Însuşi Faraonul era considerat un zeu în viaţă. Totuşi, zeii cei mai importanţi erau cunoscuţi de toţi.

 Ammon sau Amon-Ra, Tatăl şi Regele Zeilor

Iniţial a fost zeu obscur al vântului. Cultul său apare în Regatul Mijlociu şi se dezvoltă repede (mai ales în Regatul Nou), compunând o divinitate a aerului şi fecundităţii.Cele două zeităţi Ammon (zeul taur al vântului) şi Ra (zeul soare) se contopesc într-o singură divinitate, Amon-Ra al cărui cult începe să ia amploare, astfel Amon-Ra devine cel mai puternic zeu egiptean. Ammon, "cel ascuns", rege al zeilor, în principal în timpul dinastiei XI, a apărut pe inscripţiile incintelor funerare încă din timpul dinastiei V. Pentru ptolemeici el este asociat cu Zeus. Sub numele de Amun Kematef a fost una din cele opt divinităţi străvechi. Era un zeu creator, capabil să se readucă singur la viaţă. Nubienii îl venerau în mod special, considerând că a fost născut în Sudan. Ammon, sau Amon (confundat cu Ra din cauza numelui Amon-Ra), zeul suprem al preoţilor tebani şi venerat în oraşul Teba, era reprezentat cu un cap de berbec, sau ca un bărbat purtând o tiară cu pene. Anubis, Zeul Ţinutului Sfânt, zeul ce ghida spiritele morţilor în lumea de dincolo

Anubis (găsit şi sub numele de Inpew, Yinepu sau Anpu) este numele zeului ce ghida spiritele morţilor în lumea de dincolo. Acesta este supranumit "Zeul Ţinutului Sfânt". Deoarece egiptenii credeau că Valea morţilor se află spre vest, aceştia îl denumesc de altfel şi Regele Vestului. Venerarea lui Anubis pare a exista din cele mai vechi timpuri ale Egiptului Antic, posibil chiar mai veche decât cea a lui Osiris acest fapt fiind confirmat de asocierea sa cu Ochiul lui Horus şi de către textele inscripţionate în mormântul faraonului Unas. În textele mormântului lui Unas se precizeată următoarele "Unas alăturându-se spiritelor, acestea trei fiind, Anubis, apoi Amenti şi apoi Osiris". Ca protector al necropolelor, zeul apărea şi pe sigiliile care închideau porţile mormântului. Tot legat de tărâmul morţilor e şi rolul lui Anubis din timpul cântăririi sufletului. Zeul conducea ritualul în Sala celor Două Adevăruri. Aici trebuia să cântărească sufletul şi să vadă dacă e la fel de uşor ca statuia-imagine a zeiţei Maat. Lângă Anubis apărea şi Thot care îl asista, notând rezultatul cântăririi.

Anubis este deseori descris ca fiind un bărbat de culoare neagră cu cap de şacal sau ca fiind un şacal negru. Egiptologul Flinders Petrie consideră conceptul lui Anubis astfel: egiptenii observând şacalii pe lângă morminte, au asociat şacalul cu omul creându-l astfel pe zeu. Pentru a arăta importanţa sa în lumea morţilor, capul său era pictat cu negru, dar şi ca reprezentare a fertilităţii. Anubis era considerat pe lângă ghidul sufletelor decedaţilor ca fiind zeul îmbălsămării şi paznicul mormintelor.Când egiptenii au început să îl venereze mai mult pe Osiris decât pe Anubis, acestuia i sau retras multe dintre muncile sale precum ghid al spiritelor sau paznicul morţilor, rămânând a fi zeul îmbălsămării. Când o înmormântare avea loc, preotul ce urma să mumifice decedatul purta o mască în formă de şacal, fiind astfel denumit "Supravegetorul misterelor" sau "hery seshta" simbolizând astfel întruparea zeului în preot. Anubis este fiul lui Nephthys şi Seth sau al lui Nephthys şi Osiris acest lucru fiind incert însă. Există de asemenea varianta în care acesta a fost dat în creştere de către Isis lui Osiris datorită posibilităţii uciderii sale de către Seth, soţul lui Isis. Egiptenii de asemenea credeau că Anubis avea o fiică numită Kebechet descrisă ca fiind un şarpe sau ştruţ. Aceasta era considerată zeiţa purificării şi prospeţimei. Kebechet îl ajuta pe tatăl său la îmbălsămări aducându-i apă sfântă pentru ca acesta să poată termina procesul de mumificare, pe lângă aceasta ea păzea corpul împotriva forţelor negative pentru ca sufletul ka să rămână proaspăt. Soţia lui Anubis pare a fi Anput deoarece deasupra capului are şacalul deasupra casei sale. Aceasta este posibil să fie şi mama lui Kebechet. Apis, zeu al fecundităţii

În mitologia egipteană, Apis a fost un zeu din Memfis, asociat cu Ptah pentru celebrarea unui cult al fecundităţii. Apis este reprezentat printr-un taur alb cu pete negre.    Apophis, zeul egiptean antic al răului şi distrugerii

Apophis (cunoscut şi ca Apep sau Distrugătorul) era spiritul antic al răului şi distrugerii, zeul demon-şarpe în mitologia egipteană, care locuia în întunericul etern. Zilnic, aştepta să distrugă Barca Solară a lui Ra care plutea deasupra cerurilor. Rolul primordial al lui Ra era să-l învingă pe Apophis şi să-l oprească de la distrugerea bărcii. Uneori, Apophis reuşea să învingă, iar lumea se cufunda în întuneric (eclipsă solară). Dar Ra şi însoţitorul său, Mehen, despicau pântecele lui Apophis permiţând Bărcii Solare să scape. Apophis comanda o armată de demoni care distrugeau omenirea. Oamenii puteau învinge aceşti demoni doar dacă îşi puneau credinţa în zeii luminii. 

Atum, zeul creator

Atum este totul, autocreatorul şi sursa tuturor în mitologia egipteană, preexistă din el însuşi viaţa masculină - Ankh şi justiţia, adevărul feminin - Ma’at. Prin spirit sau prin masturbare el creează aerul curat, răsuflarea, Shu şi pe Tefnut, sora şi soţia sa, umezeala. Din ei apare pământul Geb şi sora şi soţia lui, Nut, cerul. Geb şi Nut sunt despărţiţi de Shu. Din pământ şi cer se nasc Osiris, Isis, Nefertum şi Seth. Atum este zeul creator al Heliopolisului. El poartă coroană dublă, simbolul Egiptului de Sus şi Egiptului de Jos, iar imaginea sa este asociată cu leul, taurul, şopârla, şarpele sau scarabeul.   Bastet, zeiţa lunii şi a fecundităţii

În mitologia egipteană, Bastet a fost zeiţa lunii şi a fecundităţii, ocrotitoarea femeilor gravide, şi zeiţa felinelor, reprezentată fie într-o formă hieratică, de femeie cu cap de leoaică, fie popular, ca o femeie cu cap de pisică, sau numai ca un cap de pisică (pisica sălbatică a fost venerată în Egipt sub dinastia a II-a, în jurul anului 3000 î.Hr.). Bastet a fost sora lui Ra, uneori considerată şi soţia acestuia, alteori, fiica lui. În unele variante este considerată sora zeiţei Isis. Bastet mai era şi zeiţa ocrotitoare a pisicilor. În Valea Regilor s-au găsit mii de mumii de pisici, dar arheologii nu le-au dat importanţa. În Egiptul Antic, oricine ucidea o pisică, primea pedeapsa capitală.  Bes, ocrotitorul familiilor şi al oamenilor contra duhurilor rele şi animalelor periculoase

În mitologia egipteană Bes era un zeu foarte urât, însă binefăcător, reprezentat ca un pitic care se schimonoseşte (cap mare, trup uniform, ochi bulbucaţi, limba scoasă, barbă de câlţi şi pe corp piele de leu şi pene de pasăre).    

 Geb, un zeu antropomorf, personificând Pământul

Geb, fiul zeiţei Tefnut şi al zeului atmosferic Shu, e despărţit violent de către tatăl său, de soţia sa Nut (zeiţa cerului), cu care a avut patru copii: Osiris, Isis, Seth şi Nephthys. În unele imagini, trupul său este acoperit de pete verzi (vegetaţie). După un mit heliopolitan a fost primul rege de pe pământ (din dinastia regilor).  Hathor, zeiţa feminităţii, dragostei, a familiilor şi a recoltelor

Hathor era o zeiţa celesta şi conform unui mit, ea s-a născut în acelaşi moment în care Ra a devenit zeul Soare. Hathor era reprezentată şezând lângă Ra în barca solară. Ea era şi protectoarea dragostei, a muzicii şi a dansului, fiind venerată de artişti. Uneori aceasta era asociată cu Sekmet, zeiţa răzbunării, întruchipată ca fiind o femeie cu cap de leu. Alteori, Hathor este identificată cu zeiţa cerului, a soarelui, a lunii, a fertilităţii şi a agriculturii. Hathor era şi zeiţa bucuriei, maternităţii şi iubirii. Era considerată a fi protectoarea femeilor însărcinate. Dar Hathor a fost prin excelenţă, patroana tuturor femeilor, indiferent de statutul lor. Ca zeiţă a fertilităţii, era asociată şi pusă în legătură cu revarsările Nilului. Mai târziu, când cultul osirian a câştigat mai multă popularitate şi mai mulţi adepţi, rolul său s-a schimbat. Conform noului statut, Hathor primea decedaţii în lumea de jos, oferind sufletelor apă şi hrană. În perioada târzie, femeile decedate erau identificate cu Hathor, aşa cum bărbaţii decedaţi erau identificaţi cu Osiris.Ca mod de reprezentare, la început, Hathor era adorată în forma unei bovine. Mai târziu, este reprezentată ca o femeie cu cap de vacă şi în final cu un cap uman, deşi uneori este reprezentată cu urechi şi coarne similare cu cele ale bovinelor. Reprezentarea cea mai întâlnită este aceea în care Hathor are două coarne cu discul lunar în mijloc.Templele dedicate lui Hathor prezintă o particularitate: capitelurile cu capul zeiţei cu urechi de vacă, animalul său sacru. Sunt deci considerate „capiteluri hathorice”, pe care le găsim în temple ca Deir el-Bahri şi Abu Simbel.

 Heket, zeiţa-broască a naşterii, a creaţiei şi a fertilităţii

Puterile dătătoare de viaţă a lui Heket au făcut ca ea să fie adoptată ca o zeiţă binevoitoare, demnă de a-l însoţi pe Osiris, în al cărui templu de la Abydos ea primeşte vin de la regele Seti I (dinastia a XIX-a) şi este denumită „Stăpână a celor Două Ţări”. La Qus, în Egiptul de Sus, există ruinele unui templu închinat lui Hekhet, unde zeiţa este considerată soţia lui Haroeris.    Hnum, divinitate primordială, creatorul zeilor, a făurit şi omul pe o roată de olărit

Hnum, Khnum sau Khnemu, divinitate primordială din mitologia egipteană. Traducerea numelui său este "a crea". Khnum stăpân al apelor reci, este considerat creatorul tuturor lucrurilor care au fost, sunt şi vor fi. A creat toţi zeii şi a făurit omul pe o roată de olărit şi este considerat ca fiind primul care a domesticit berbecul. Imaginea sa este în strânsă legătură cu revărsarea anuală a Nilului şi cu pământul fertil, care simbolizează renaşterea. Este reprezentat ca un om cu cap de berbec. Consoarta sa este Menhyt. La Esna este considerat creatorul universului. Lui i se aduceau ofrande pe timpuri de foamete datorate inundaţiilor produse de Nil. Horus, zeu protector al Egiptului şi al faraonului

Horus este fiul lui Isis şi al lui Osiris, şi este reprezentat cu un cap de şoim. Horus a fost născut de zeiţa Isis, după ce ea a adunat toate părţile dezmembrate ale corpului soţul ei ucis, Osiris, cu excepţia penisului, care a fost aruncat în Nil şi mâncat de un peşte. Ea şi-a utilizat puterile magice pentru a-l reînvia pe Osiris şi a creat adorarea unui falus de aur, pentru a-l concepe pe fiul ei. Într-o altă versiune a poveştii, Isis a rămas

însărcinată cu ajutorul focului divin. Odată ce Isis ştia că este însărcinată cu Horus, ea a fugit în mlaştinile din Delta Nilului ca să se ascundă de fratele ei Seth, cel care l-a ucis pe Osiris din gelozie şi care vroia să-l omoare şi pe fiul lor. Astfel Isis a născut un fiu divin, pe Horus. În epocile timpurii, Horus a fost adorat vreme îndelungată ca zeu al libertăţii spaţiilor aeriene; devenit mai târziu Zeul-soare, începe să fie socotit domnitor peste cer şi aştri; apoi ajunge protectorul personal al faraonului sau chiar se confundă cu faraonul însuşi. Recunoscut ca zeu suprem, acesta a fost considerat „Marele Zeu”. Pentru egipteni faraonul era Horus, şoimul ceresc ai cărui ochi reprezentau soarele şi luna. Egiptenii venerau şoimii pentru maiestuozitatea, forţa şi capacitatea de a zbura la mari înălţimi. Ochiul lui Horus (anterior numit Wadjet sau Udjat), este un simbol antic egiptean, de protecţie şi de putere regală. Acest simbol sacru se regăseşte pe aproape toate operele de artă. Era considerat o sursă de fluid magic, ochiul-lumină purificator. Imhotep, om zeificat, arhitect regal, a construit prima piramidă (în trepte)

Imhotep a fost o persoană despre care multă vreme istoricii s-au întrebat dacă a fost reală sau este un zeu. În urma cercetărilor arheologice s-a descoperit că Imhotep a existat cu adevărat. A fost arhitectul regal al regelui egiptean Djeser/Joser(Zoser) şi a construit prima piramidă (în trepte) la Saqqara/Sakkarah, până la el regii fiind îngropaţi în mastabe, uriaşe ridicături facute din cărămizi de lut.Graţie talentelor sale multiple, nu doar a ajuns pe culmile puterii, dar a şi rămas în istorie drept primul arhitect din lume, pionier al medicinei, poet şi astrolog, fiind considerat primul geniu al planetei. Deşi se cunosc atât de multe lucruri despre ceea ce a făcut în timpul vieţii sale, datele sale biografice sunt extrem de controversate.Deşi avea un rang înalt, Imhotep este descris ca un om modest, înfăţişat cel mai adesea ca un scrib aşezat pe un scaun simplu, fără bijuterii sau haine somptuoase, ţinând un papirus pe genunchi. După dispariţia lui (căci nu i s-a găsit mormântul şi nu există vreo înregistrare scrisă a morţii sale), a fost zeificat graţie numeroaselor cunoştinţe pe care le-a adus egiptenilor (printre care şi în medicină). Este considerat echivalentul aproximativ al lui Asclepios/Esculap, din mitologiile greacă/romană.Arta construirii piramidelor al cărei inovator a fost Imhotep a continuat şi s-a dezvoltat, atingând culmile perfecţiunii o dată cu Marea Piramidă a lui Keops, dar ulterior s-a renunţat la aceste monumente funerare, faraonii fiind înmormântaţi apoi în cripte săpate în piatră, în Valea Regilor. Isis, zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei

În mitologia egipteană, Isis este zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale şi fidelităţii femeii faţă de soţ. Soţia şi sora a lui Osiris, fiica zeilor Geb şi Nut şi mama lui Horus, Isis este una din principalele divinităţi venerate de vechii egipteni. Ea aparţine Eneadei de la Heliopolis, iar în epoca elenistică a devenit protectoarea marinarilor. Numele ei s-ar putea traduce prin "Regina tronului", ea fiind chiar o personificare a tronului faraonului şi a puterii regale. Cu toate acestea, hieroglifa ei însemna la început "muritoare" şi e posibil ca zeiţa să fie o sinteză a mai multor regine egiptene deificate.Originile zeiţei Isis sunt necunoscute, deşi se crede că ar proveni de la egiptenii din Delta Nilului. Spre deosebire de celelalte zeităţi egiptene, Isis nu are un cult centralizat într-o zonă anume. Prima menţiune a zeiţei a apărut în timpul celei de-a Cincea Dinastie a Egiptului atunci când primele texte literare sunt găsite, dar cultul ei devine proeminent în istoria Egiptului Antic mai târziu, când Isis începe să absoarbă elemente de la alte zeiţe din Orient. În cele din urmă, în perioada elenistă, cultul lui Isis s-a răspândit peste graniţele Egiptului către Orientul Mijlociu şi Europa. Se mai poate ca Isis să fi fost o fecioară numită Io, care a fost răpită de soţia lui Zeus, Hera şi trecând prin multe peripeţii, aceasta a ajuns în Egipt, unde s-a căsătorit cu regele Osiris. După un mit circulând în Regatul Nou (1580-1100 î.C.) Isis a izbutit să afle numele secret a lui Ra, dobândind astfel puteri nemărginite asupra universului.În artă, Isis este înfăţişată ca o femeie îmbrăcată cu o rochie lungă şi încoronată cu semnul hieroglific pentru tron. Uneori ea ţine un lotus. Isis apare câteodată şi cu nişte aripi desfăcute deasupra şi în jurul lui Osiris, ca şi cum ar vrea să îi încălzească şi să îi protejeze trupul. Din acest punct de vedere, Isis se aseamnănă foarte bine cu zeiţa Maàt, diferenţa fiind că Maàt poartă pe cap o pană de struţ, iar Isis simbolul tronului regal. După asimilarea lui Hathor, podoaba capului se schimbă coroana fiind înlocuită cu două coarne de vacă între care se află discul solar. Isis este astfel uneori simbolizată de o vacă sau de capul unei vaci. De multe ori, Isis apare împreună cu fiul ei, Horus sau, sub formă de uliu, deasupra corpului lui Osiris. Fiind şi o zeiţă a cerului, Isis este reprezentată stând pe o jumătate din lună, simbol al luminii nocturne.Isis ţine în mână simbolul vieţii, ankh, dar poate avea şi unul din obiectele specifice zeiţei Hathor, cum ar fi sistrum-ul sacru (un fel de instrument muzical) şi colierul menat aducător de belşug şi fertilitate. 

Maat, zeiţa adevărului, a dreptăţii şi a armoniei cosmice

Zeiţa Dreptăţii era înfăţişată sub chipul unei femei cu o pană de struţ. În mitologia egipteană, Maàt era zeiţa adevărului, a dreptăţii şi a armoniei cosmice, personificarea ordinii divine. Considerată fiica lui Ra, zeul Soare, Maat apărea în spatele tatălui său în barca ce îi purta în fiecare noapte în lumea de dincolo. Avea de asemenea un rol major în cultul funerar şi în judecarea decedatului la Curtea Dreptăţii dominată de Osiris. Se spune că, obişnuia să pună o pană în balanţă cu inima decedatului. Dacă acesta trăise conform legilor zeitei Maat, inima era uşoara şi nu atârna în balanţă. Dacă decedatul nu trăise în adevar şi armonie, pe placul zeiţei Maat, balanţa se înclina în defavoarea lui. Inima sa urma să fie devorată de o fiinţă malefică monstruoasă - Ammut. Maat este reprezentată ca o femeie care poartă în păr pene ale adevărului. În unele reprezentări ea este îngenuncheată cu braţele larg deschise precum nişte aripi. În perioada Noului Regat, faraonii au început să încorporeze numele zeiţei Maat titlului lor şi să susţină că viaţa lor se desfăşoară conform regulilor zeiţei Maat.Fiind personificarea justiţiei şi responsabila ordinii din Univers, Maat a fost considerată protectoarea judecătorilor. Pentru a fi în stare să-şi exercite datoria în mod demn judecătorii purtau la gât o amuletă a acestei divinităţi. Min, zeul fertilităţii masculine, protector al minelor şi al agriculturii

Min apare încă din perioada predinastică. Uneori este considerat fiul lui Isis, alteori consortul ei şi tatăl lui Horus. În cinstea lui erau ţinute festivaluri, pentru a asigura potenţa masculină. Grecii l-au asociat cu Pan.  Neith, zeiţa creatoare a lumii, mama zeului soare

Neith sau Nekhbet este zeiţa creatoare a lumii conform textelor gravate în templul din Esna. Ea este mama zeului soare şi poartă pe cap coroana Egiptului de Sus. În

mitologia egipteană, Nekhbet (cunoscută şi sub numele de Nechbet sau Nekhebit) a fost zeiţa ocrotitoare a oraşului Nekheb. În decursul timpului ea a devenit zeiţa protectoare a întregului Egipt de Sus şi una din cele două zeităţi protectoare ale Egiptului (după unificarea acestuia). Preotesele zeiţei Nekhbet se numeau muu (mame) şi purtau robe făcute din pene de vultur. Nephthys, zeiţa protectoare a morţilor

Nephthys, era soţia lui Seth, mama lui Anubis, sora lui Isis şi Osiris, protectoare a morţilor şi a zeului cu cap de babuin Hapy. Cei morţi trebuie să scape de bandajele cu care au fost mumificaţi (părul ei) pentru a ajunge la viaţa de apoi. Originală din Heliopolis, nu a avut temple dedicate exclusiv ei, dar stă alături de Isis şi de Osiris la Ultima Judecată. A fost de asemeni asociată cu zeiţa Anuket. Deşi soţie a zeului demonic Seth, în lupta lui fratricidă, Nephtys este mereu de partea victimei (Osiris). În această împrejurare, neavând copii de la soţ, îşi arată nestăpânita dorinţă de a avea un copil de la Osiris; de aceea, fie că îl îmbată, fie că se deghizează ca Isis (cu care era geamănă), zeiţa reuşeşte să îşi împlinească dorinţa şi astfel îl naşte pe Anubis. De frica răzbunării lui Seth, îşi părăseşte copilul imediat după naştere, acesta fiind adoptat de Isis. Nephtys a fost adorată în special în perioada heliopolitană, însă în rest rămâne o prezenţă mitologică enigmatică. Nun, zeul apelor

Nun este numit „Tatăl zeilor”, dar acest titlu subliniază doar vechimea sa necontestată ca element al cosmosului egiptean - ca importanţă el este depăşit de zeul-soare creator Atum. Nun are o existenţă continuă, neafectată de mitologie sau evenimente, şi nu participă la ritualurile religioase, neavând temple sau cler propriu. În reprezentările sale pe pereţii mormintelor sau în papirusurile religioase, braţele lui Nun împing soarele pe orizont, în cea de-a douăsprezecea oră a nopţii, pentru a-şi începe călătoria în barca zilei (vezi Khepri şi Ra). Lacurile sacre din incinta templelor (de pildă la Karnak sau Dendera) simbolizau apele primordiale, ceea ce mărea funcţia practică în abluţiunile clerului. Deşi nu este supus ordinii cosmice (Maàt), haosul de apă al lui Nun este considerat benefic. Amenhotep III a construit la Theba un bazin care l-a încântat pe zeul Nun (adică apa lacului). Uneori, zeul poate reprezenta Nilul, ca într-un imn către Khnum unde se spune că oamenii şi zeii se ospătează cu peştii lui Nun.  

Nut, zeiţa cerului

Nut (sau Nuit) era zeiţa cerului în mitologia egipteană, fiind fiica lui Shu şi a lui Tefnut, sora şi soţia lui Geb, mama lui Isis, Osiris, Seth şi Nephthys. Grecii l-au considerat şi pe Horus ca fiind fiul ei. Aşa cum soarele apare pe cer în fiecare zi, Nut a fost asociată cu renaşterea. A fost blestemată de Ra să nu poată naşte 360 de zile pe an, dar Thot a intervenit şi a adăugat anului încă 5 zile. Osiris, zeul vieţii de apoi, al lumii de dincolo şi al morţilor

Osiris a fost un rege legendar al Egiptului, celebru prin vigoarea şi dreptatea cu care îşi guverna ţara. Seth, fratele său, a fost gelos pe el şi i-a întins o cursă, reuşind să-l asasineze. Soţia lui Osiris, zeiţa Isis, reuşeşte să rămână însărcinată cu Osiris mort. După ce l-a îngropat pe Osiris, Isis se refugiază în delta Nilului; acolo îl aduce pe lume pe Horus, care, ajuns adult, îşi face recunoscute drepturile în faţa zeilor Enneadei şi îl atacă pe Seth. Horus îl va învinge pe Seth în luptă, dar îşi va pierde un ochi, pe care i-l oferă lui Osiris care astfel îşi recapătă viaţa. Seth va fi condamnat de zei să-şi poarte propria victimă (fiind transformat în barca ce-l transportă pe Osiris, pe Nil). Astfel, Osiris devine un exemplu pentru toţi cei care vor să înfrângă moartea. Cultul său a fost răspândit în Noul Regat, perioadă în care a devenit divinitatea principală a panteonului. Deoarece se crede că Osiris a avut un trecut regal, el este înfăţişat cu un sceptru legat şi cu bici. Sanctuarul său principal se găsea în Abydos, în Egiptul de Sus. Osiris fiind judecătorul morţilor, conducea judecata sufletului, petrecută în Sala celor Două Adevăruri. Ptah, patronul spiritual al meşteşugarilor, zeu creator, treptat devine o zeitate funerară

Ptah e zeul care a creat lumea, de aceea a fost numit Ptah Ta-Tenen, adică zeul care are legătura cu pământul. Patronul spiritual al meşteşugarilor, se extinde în a fi zeu creator, lumea născându-se din gândurile şi cuvintele lui. Zeul Ptah era reprezentat ca un om cu aspect de mumie. Şi Ptah a fost asociat altor divinităţi. Zeul a primit aspect de şoim şi a

început să fie asemănat cu zeul morţilor, Sokar. Aşa a fost creat zeul Ptah-Sokar. Începând cu perioada Noului Regat a fost asemănat cu Osiris şi aşa a devenit zeul Ptah-Sokar-Osiris, judecătorul morţilor. S-a sugerat că prin grecizarea numelui templului său, Hwt-ka-Ptah în Aiguptos a deviat numele actual al ţării, Egipt. Ra, personificarea soarelui, cel mai puternic din toţi zeii

Ra este un zeu egiptean reprezentând o personificare a soarelui, fiind cel mai puternic din toţi zeii. Era venerat la Heliopolis (Cetatea Soarelui). Reprezentarea obişnuită era a unui om cu un cap de şoim şi cu un disc solar deasupra capului. Călătorea prin lumea subterană în fiecare noapte în nava sa, şi era protejat Mehen. Se spune că atunci când Ra sfârşea călătoria subterană soarele răsărea din nou pe cer, dar Seth, stăpân al deşertului, trimitea mereu un şarpe care să împiedice acest fapt. Simbolurile lui Ra sunt discul şi cercul cu un punct înăuntru. Sekhmet, zeiţa leoaică, luptătoare, protectoare a faraonului, creatoarea deşertului

Zeiţa Sekhmet a fost iniţial zeiţa luptătoare a Egiptului de Sus. Sekhmet, „Cea puternică” este întruchiparea puterii zeităţii feminine. Soţia lui Ptah, mama lui Nefertem, fiica lui Ra, era respiraţia de foc a Ochiului lui Ra. Unii faraoni din perioada dinastică timpurie erau consideraţi a fi concepuţi de Sekhmet. Mitologia tebană o asimilează laturii agresive a zeiţei Mut. Ea este descrisă ca având trăsături de leu, cel mai crud prădător cunoscut de către egipteni. Se spunea că respiraţia ei a creat deşertul. Ea a fost văzută ca protectoare a faraonului, ea fiind cea care îl ghida în război. Sakhmet era reprezentată cu un disc solar şi un uraeus, în forma unei leoaice sau unei femei cu cap de leoaică. Sekhmet simboliza flăcările solare. Funcţia ei era de a distruge duşmanii zeului Ra. 

Seth, zeu malefic, stăpân al deşertului şi al dezordinii

Seth (scris şi Sutekh, Setesh, Seteh, Seti), este cunoscut drept fiu al lui Geb şi al lui Nut, fratele lui Isis, Nephthys şi Osiris, este un zeu malefic, stăpân al deşertului, reprezentat cu trup de ogar cu coada despicată şi cu botul prelung.La început a fost considerat constructor de cetăţi, apoi zeul viguros al violenţei, răului şi dezordinii, iar la un moment dat şi zeu al războiului (grecii îl identificau cu Typhon). Seth dorea mult să conducă Egiptul şi s-a luptat cu fratele său Osiris. L-a înecat în Nil şi i-a tăiat corpul în mii de bucăţele şi le-a aruncat în Egipt. Isis a adunat toate bucăţile soţului ei şi l-a mumificat ca sa treacă în viaţa de apoi. Fiul lui Osiris, Horus s-a luptat cu Seth ca să-şi răzbune tatăl. În timpul luptei, Seth a luat forma unui hipopotam şi l-a atacat pe Horus, dar acesta l-a nimerit în inimă cu săgeata şi l-a omorât, răzbunându-şi tatăl. Înfrânt de Isis şi de fiul său, zeul şoim Horus, Seth devine un spirit liber, un hoinar pe pământ şi, după exilul său forţat, zeul singurătăţii pustii. Ca şi o răzbunare pentru această înfrângere Seth îl trimite pe Apofis în fiecare să-l împiedice pe Ra să termine călătoria nocturnă a Soarelui. Pentru că dacă soarele nu străluceşte pe cer, Seth poate ieşi la suprafaţa.Cultul lui Osiris s-a folosit de această înfrângere pentru a-i discredita pe adepţii lui Seth care acum este considerat fratele diabolic. Povestea susţine că Seth a fost rău de la naştere, când a sfâşiat pântecul mamei sale. Egiptenii antici credeau despre el că reprezintă diavolul. Seth, după anumite legende este înfăţişat ca fiind zeul morţilor. Sobek, zeul apelor, al inundaţiilor, cel care irigă câmpurile, al fertilităţii

Sobek este fiul zeiţei apelor Neith, statutul său de zeu al apei şi al inundaţiei au făcut să fie venerat în toată delta Nilului, la Fayum şi, mai ales, la Kom Ombo (unde era sanctuarul principal), unde o avea ca soţie pe Hathor. El este înfăţişat cu corp de om, cap de crocodil şi coroană cu coarne răsucite, pene şi uraeus. Conform unor legende, era creatorul lumii, ieşit din apele haosului sau Nun. Fiind crocodil el era un zeu pozitiv dar şi negativ. În textele sarcofagelor crocodilul apare ca demon a lumii de apoi, care trebuia distrus. Fiind stăpânul apelor, zeul care irigă câmpurile, este asociat şi fertilităţii. Cultul zeului Sobek era localizat în Kom Ombo şi Shedyet (mai târziu numit Crocodilopolis) în regiunea Fayum. Templele conţineau bazine cu crocodili şi multe mumii ale acestora. Regii i-au luat numele, iar mai târziu a devenit Sobek-Ra. A fost asociat de greci zeului Helios. 

Shu, zeu al aerului şi al răsăritului

Shu, în mitologia egipteană era Cel care răsare. El separă cerul de pământ şi aducea soarele la viaţă în fiecare dimineaţă, iar noaptea îl păzeşte. Shu are formă umană, cu o pană (hieroglifa numelui său) pe cap şi cu braţele ridicate, sprijinindu-o pe zeiţa-cer Nut, pe care el o ţine despărţită de soţul ei, zeul-pământ Geb. El este una dintre cele două prime zeităţi create de Atum. S-a născut la fel ca şi soţia-soră a sa, Tefnut, din sămânţa lui Atum; ca o explicaţie alternativă care implică un joc de cuvinte, Shu a apărut din mucusul pe care Atum l-a strănutat din nările sale.În Textele Piramidelor, oasele lui Shu, probabil norii, sunt folosite de către rege pentru a urca la cer. Lacurile lui Shu (poate ceaţa ce se adună deasupra Nilului) îl purifică pe monarh. Shu ca zeu al luminii solare este atestat pentru prima oară în Regatul Vechi, când era responsabil cu aducerea la viaţă în fiecare zi a lui Ra şi a regelui. În Lumea de Dincolo, Shu este un zeu periculos care aduce o bandă de călăi şi al cărui butuc de tăiere constituie un mare pericol pentru cel decedat. Dar el poate fi şi un protector împotriva zeului-şarpe distrugător Apophis. În mod similar pe pământ, puterea otrăvurilor lui Shu este invocată în descântece pentru a putea îndepărta ameninţarea îndreptată asupra organelor interne ale unei persoane de către Akhu sau Samana (demoni răuvoitori originari din Orientul Mijlociu).  Tefnut, zeiţa umezelii şi a aerului cald şi umed

Este imaginată ca fiind o femeie culcată pe orizontală, despărţind atmosfera de Pământ. Câteodată este imaginată ajutându-şi soţul Shu să o "ridice" pe Nut (zeiţa cerului). Alături de fratele şi soţul ei Shu, Tefnut a fost prima zeitate creată de Atum prin masturbare. Ulterior, Atum a fost asociat cu Ra, astfel Ra devenind tatăl lui Tefnut. Conform unui mit, Tefnut s-a înfuriat pe tatăl ei Ra şi a fugit din Nubia, o zonă din sudul Egiptului şi nordul Sudanului. Doar zeul Thot a reuşit să o convingă se se întoarcă. Alte imagini ale zeiţei Tefnut fac referire la o femeie care poartă discul solar înconjurat de două cobre. 

Thot, zeu al cifrelor, inventator al scrisului

Thot era zeul scrierii, ştiinţei, aritmeticii, al limbii şi stăpânul cuvintelor divine. Era reprezentat ca un bărbat cu cap de ibis sau de babuin. În general el era simbolul înţelepciunii. Lui Thot i-a fost atribuită ca soră zeiţa Sesat, "stăpâna cărţilor". În mitologia heliopolitană este considerat şi "inima lui Ra", personificând deci cunoaşterea divină şi esenţa gândirii creatoare, care transmite cuvântului forţa adevărului, puterea de a crea realitatea. Este gardianul morţilor şi intermediarul lor în faţa zeilor. A fost asociat de greci zeului Hermes.  

 Zeii sumerieni

Zeii sumerieni

Mitologia sumeriana, prima marturie scrisa din istoria omenirii, incepe cu intamplari de pe alta planeta, Nibiru, a zecea din sistemul nostru solar, de unde "zeii" au coborat pe Pamant.

In drumul lor spatial, Pamantul era considerat a saptea planeta, numita SU.GI. Ei au lasat coordonatele numerice ale "caii lui Enlil" pe un astrolab gasit in ruinele bibliotecii de la Ninive si aflata acum la Muzeul Britanic din Londra.

Astrolabul indica si "primul popas" al calatoriei spatiale dintre Nibiru si Terra, pe planeta Marte (indicata de steaua cu sase colturi, fiind considerata a sasea planeta spre Terra).

Sumerienii o numeau planeta APIN, care, prin traducerea semnelor pictografice, inseamna "acolo unde se stabileste calea cea buna". Calea lui Enlil, "Stapanul Comenzii", printre planete este descrisa pe planisfera in opt segmente, care contin instructiuni clare de zbor.

Detaliile despre traseul printre planete sunt continute de chiar denumirea lor: Pluto – "Paznicul lui SU", unde SU indica portiunea de spatiu care cuprinde cele sapte planete importante, Pluto fiind prima pe "calea" zeilor, Neptun -"Cea cu vegetatie mlastinoasa", Uranus - "Planeta care este dubla", parand a fi sora geamana a planetei Neptun, care era descrisa ca "planeta stralucitoare a vietii verzi".

Dincolo de Uranus, gigantica planeta Saturn, cu un camp gravitational urias, era numita "Marele Ucigas", pentru ca, asa cum descrie un alt text, "din cauza furtunilor sale inselatoare, Zburatorul Suprem s-a zdrobit de ea si toti si-au gasit moartea". Urma Jupiter, BARBARU, "stralucitoarea", "calauza cea buna din ceruri", dupa care urma "bratara" de asteroizi care "desparte apele cerului de sus de apele cerului de jos".

In sfarsit, Marte, "lumina de la poarta apelor", "Primul Popas", "unde se stabileste calea cea buna" spre Su.Gi, a saptea planeta, Terra. Unii istorici spun ca aceste "metafore si epitete" tin de cosmogonia sumeriana, dar specialisti in aeronautica sunt de parere ca este vorba de un zbor spatial, mai ales datorita coordonatelor numerice, nedescifrate inca, deoarece nu se stiu unitatile de masura folosite de "zeii" sumerieni.

O placuta de lut, cu o vechime de 4.500 de ani, care acum poate fi gasita intr-un muzeu din St. Petersburg, Rusia, descrie legatura dintre Pamant si statia de pe Marte.

Zeul Enlil (indicat de semiluna, simbolul sau), aflat pe Pamant (indicat de cele sapte cercuri) se afla intr-o legatura de comunicatie cu un personaj de pe Marte (indicata de steaua cu sase colturi), personaj al carui costum il arata un zeu al adancurilor.

E posibil ca si pe vremea zeilor sumerieni, planeta Marte sa fi avut ocean subteran si acolo sa fi fost statia "zeilor". intre cei doi se afla un desen stilizat care seamana cu un satelit, iar la mijloc ceva ce seamana cu o statie orbitala, dotata cu panouri solare si antene.

Misiunea anunakilor

Conform descifrarii textelor sumeriene de catre istoricul si arheologul Zacharia Sitchin, planeta Nibiru, de unde venisera zeii sumerieni, reprezentata de o cruce cu raze, face parte tot din sistemul nostru solar. Nibiru are, insa, o orbita eliptica foarte alungita si ii trebuie 3.600 de ani pamanteni pentru a efectua o rotatie completa in jurul Soarelui, iar atunci cand se apropie de Terra, starneste multe cataclisme.

Scrierile sumeriene ii numesc pe cei sositi de pe Nibiru "anunaki", care se traduce literalmente prin „cei care au venit din cer pe pamant". Dat fiind ritmul biologic al planetei lor, aveau o viata foarte lunga si pareau nemuritori pentru pamanteni, de aceea i-au si crezut zei, desi textele sumeriene aratau exact cine erau si de unde venisera.

Si mai ales de ce - sa caute aur, pentru ca atmosfera planetei lor se deteriorase, ceea ce se pare ca s-a intamplat si cu Marte, si o puteau reface prin pulbere de aur. Enki, fratele lui Enlil, si sora lor, Ninharsag, au amestecat ADN-ul primatelor gasite pe Pamant cu ADN-ul lor, creand astfel omul, lucrare povestita in multe epopei care arata cate greseli genetice si cate experiente au facut pana au obtinut oameni "dupa chipul si asemanarea" anunakilor, "inalti, cu piele alba, blonzi".

Numarul anunakilor pare a fi fost 900, 600 veniti pe Pamant in grupuri de cate 50, in "semuri", aparate de zbor, alti 300 fiind numiti dupa functia lor, "igigi", "cei care vad si se rotesc in jurul Terrei", probabil aflati pe statii orbitale. Mai tarziu, spre supararea lui Enlil, anunaki le-au gasit foarte atragatoare pe fiicele oamenilor, si s-au casatorit cu ele, insa, din unirea lor, s-au nascut uriasii din vechime.

Anunaki le-au dat copiilor lor informatii privind crearea sistemului solar, date astronomice, i-au invatat agricultura, cum sa-si construiasca orase, i-au uns regi si unora le-au dat chiar si aparate simple de zbor, dar, ce era mai important, i-au invatat, la un moment dat, ca exista un singur Dumnezeu, pe care il venerau si ei. Apoi au plecat. Sau nu.

Unde se incheie misiunea anunakilor, incepe misiunea pamantenilor.

Curiozitati ale Egiptului Antic Stiati ca...

... egiptenii considerau ca au noroc daca treceau peste pragul casei cu piciorul drept?

... Cleopatra nu era egipteana, ea provenind din Grecia?

... piramida din Giza, una dintre cele 7 minuni ale lumii s-a pastrat pana in zilele noastre?

... blocurile din piatra din care este facuta cantaresc intre 2 si 70 tone fiecare?

... piramida din Giza pastreaza in interior o temperatura constanta de 68 grade Fahrenheit adica 20 grade Celsius?

... Egiptul a fost cucerit de mai multe ori inainte de sosirea romanilor?

... prima persoana mumificata a fost Osiris?

... la varsta de 13 ani, egiptenii erau considerati adulti?

... aproape 99% din populatia Egiptului Antic nu stia sa scrie si sa citeasca?

... cel mai lung fluviu din lume si care de altfel strabate si Egiptul este Nilul care masoara 4000 de mile?

... egiptenii sunt inventatorii calendarului?

... culoarea orginala a piramidelor este alb dar acestea si-au schimbat culoarea in timp?

Ce nu stiati despre Egiptul Antic...

Istoria Egiptului Antic constituie o atracţie permanentă pentru contemporani. Ea captivează prin farmecul misterelor şi al enigmelor care aşteaptă să fie elucidate, dar şi prin aspectele neobişnuite specifice acesteia. Fie că este vorba despre practicile rudimentare ale medicinei antice sau despre originea machiajului, Egiptul vremurilor antice rămâne o sursă inepuizabilă de informaţii surprinzătoare.

Cleopatra provenea de fapt din Grecia

Devenită Cleopatra a VII-a a Egiptului, ea a fost ultimul faraon al Egiptului Antic. Făcea parte din Dinastia Ptolemaică, de origine grecească, dinastie ce a condus

Egiptul după moartea lui Alexandru cel Mare. Membrii acestei dinastii vorbeau limba greacă, refuzând vehement să se exprime în limba egipteană. Din acest motiv, ambele limbi erau folosite în redactarea documentelor oficiale. Însă spiritul nonconformist al Cleopatrei a contrastat cu convingerile conservatoare ale familiei din care provenea. Astfel, ea a învăţat şi a utilizat limba egipteană şi, în plus, a îmbrăţişat cultura ţării, reprezentându-se ca reîncarnarea zeiţei egiptene Isis.

Atât barbatii cât și femeile egiptene purtau machiaje elaborate

Egiptul antic este considerat leagănul machiajului, el datând încă din mileniul al III-lea î. Hr. Machiajul pentru ochi era în general verde (făcut din cupru) sau negru (făcut din plumb).

Egiptenii credeau că machiajul are puteri vindecătoare. Antimoniul, sau Khol (creionul negru) cum îl numim noi azi, cu care egiptenii îşi conturau ochii avea calitatea de a apăra ochii oamenilor de deşert. El irita continuu glandele lacrimale. În plus avea şi funcţie simbolică, amintind de ochiul lui Horus. Horus era şoimul sacru a cărui acuitate vizuală simbolizează lupta luminii împotriva tenebrelor.

Nu se cunoaşte motivul pentru care nasul Sfinxului este retezat

Există schiţe cu statuia fara nas, care datează din 1737. Astfel, ipoteza că ar fi fost distrus de Napoleon (Campania din Egipt a avut loc între anii 1798-1801) sau în timpul războaielor mondiale nu are baze reale. Singurul despre care se ştie că ar fi provocat daune monumentului este un cleric musulman , numit Sa’im al-dahr. Acesta a fost însă linşat în anul 1378 pentru acte de vandalism.

Egiptenii sunt inventatorii calendarului

Descoperirea unei tablete din timpul domniei Regelui Djer din Prima Dinastie (aprox. 3000 î. Hr.) i-a făcut pe primii egiptologi să declare faptul că egiptenii stabiliseră deja în aceea perioadă o legătură între răsăritul heliacal al stelei Sirius și începutul anului. Conform vechiului calendar egiptean, anul avea 365 zile și era împărțit în 12 luni a câte 30 de zile fiecare, plus cinci zile suplimentare (epagomenae) la sfârșitul anului. Lunile erau împărțite în trei săptămâni, iar o săptămână avea 10 zile. Deoarece anul egiptean era aproximativ cu un sfert de zi mai scurt decât anul solar și evenimentele stelare nu se produceau la aceeași dată calendaristică, i se mai spunea și Annus Vagus sau „An Rătăcitor”.

Egiptul Antic a avut un calendar diferit în timpul Vechiului Regat, cu anul de 320 zile după cum se menţionează pe Piatra de la Palermo.

Medicamentele egiptenilor includeau mancăruri mucegăite sau pământ

Legendarul poert grec Homer spunea astfel: "Rodnicul pământ al Egiptului este cel mai bogat în leacuri."Vechii egipteni foloseau pe post de leacuri contra bolilor uleiuri, aluaturi, curmale, ceapă, usturoi, sămânță de in, mărar, smirnă, opiu, precum și diverse minerale, săruri de plumb, antimoniu, cupru. Dintre produsele animale se întrebuințau carnea, creierul, sângele. Toate aceste “medicamente” se administrau în lapte, vin, bere sau fierturi.

De exemplu, infecţiile erau tratate cu pâine mucegăită. Bolile de plămâni erau combătute cu smântână, miere amestecată cu chimen, lapte cu roșcove. Făceau inhalații absorbind, cu o trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau curmale, rășină, smirnă. Sămânța de ricin, bine mestecată, după care se bea bere, era un laxativ obișnuit.

Când corpul era mumificat, se scoteau aproape toate organele

Etapa a doua a procesului de mumificare coincide cu îndepărtarea organelor interne. Printr-o mică incizie în partea stângă a corpului erau scoase intestinele, stomacul, ficatul, si plămânii. Fiecare dintre aceste organe era apoi uscat în natron, pentru a preveni atacul bacteriilor. Dupa aceea erau înfăşurate individual în fâşii lungi de pânză şi aşezate în câte un vas (fiecare dintre cele 4 vase reprezentând pe câte unul dintre cei 4 fii ai lui Horus).

Creierul era scos din cutia craniană prin nări, cu ajutorul a două beţe lungi. Singurul organ care rămânea în corp era inima, pentru că egiptenii o considerau lăcaşul sufletului.

Perucile erau accesoriu foarte important pentru egipteni

Ca semne distinctive egiptenii bogaţi purtau peruci, iar cei săraci purtau părul lung pe spate sau în cozi împletite. De asemenea, până la vârsta de 12 ani, băieţii egipteni aveau capul ras, păstrând doar o şuviţă lungă de păr. Inclusiv faraonul purta intotdeauna o peruca, numita “nemes”, pentru a nu-şi lăsa la vedere podoaba capilară. Purtarea perucilor înlătura şi problema păduchilor şi scutea persoanele deţinătoare de asemenea obiecte de vestimentaţie să-si mai piardă timpul cu aranjarea părului. În plus, acest accesoriu capilar le putea masca vechilor egipteni şi anumite diformităţi crescute pe pielea capului.

Alte curiozităţi specifice lumii antice egiptene

În viziunea egipteană se considera ca pamantul este plat si rotund, iar fluvial Nil trece prin centrul lui. Contrar obiceiului cunoscut în zilele noastre, în Egiptul Antic, doliul era reprezentat de culoarea albă, nu de cea neagră. Vechii egiptenii obişnuiau să creadă că trecerea peste pragul casei cu piciorul drept este aducătoare de noroc.

Femeile din Egiptul Antic aveau acelaşi statut ca şi bărbaţii din punct de vedere economic şi juridic. În schimb, în viaţa socială acestea nu se bucurau de egalitate.

Culoarea orginală a piramidelor este albul. De-a lungul timpului din cauza fenomenelor climatice acestea şi-au schimbat culoarea, aşa cum le putem vedea astăzi.