MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

TEZĂ DE DOCTORAT

-REZUMAT-

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:

PROF. UNIV. DR. ALEXANDRU ŢICLEA

DOCTORAND:

Doseanu Răzvan

Bucureşti

2015

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

Tema

RĂSPUNDEREA PENALĂ A FUNCŢIONARILOR

PUBLICI PENTRU INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE ŞI

DE SERVICIU

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:

PROF. UNIV. DR. ALEXANDRU ŢICLEA

DOCTORAND:

Doseanu Răzvan

Bucureşti 2015

3

CUPRINS

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Secţiunea 1

Justificarea şi actualitatea temei de cercetare aleasă

Secţiunea a 2-a

Obiectivele urmărite

Secţiunea a 2-a

Expunerea modului de realizare a cercetării ştiinţifice

CAPITOLUL II

FUNCŢIONARUL PUBLIC SUBIECT AL RĂSPUNDERII PENALE

1. Noţiunea de funcţionar public

1.1. În dreprul administrativ

1.2. În dreptul penal

2. Categorii de funcţii publice şi funcţionari publici

2. Noţiuni introducţive privind răspunderea penală a funcţionarului public

1. Precizări prealabile

2. Scurt istoric privind răspunderea penală a funcţionarului public

3. Condiţiile răspunderii penale

4. Enumerarea infracţiunilor – obiect al cercetării

CAPITOLUL III

INFRACŢIUNEA DE LUARE DE MITĂ

1. Aspecte de noutate în reglementarea infracţiunii

2. Condiţii preexistente

2.1. Obiectul infracţiunii

2.2. Subiecţii infracţiunii

3. Conţinutul constitutiv

4

3.1. Latura obiectivă

3.2. Latura subiectivă

4. Formele infracţiunii şi sancţionarea acesteia

4.1. Forme

4.2. Sancţionare

CAPITOLUL IV

INFRACŢIUNEA DE ABUZ ÎN SERVICIU

1. Aspecte de noutate în reglementarea infracţiunii

2. Condiţii preexistente

2.1. Obiectul infracţiunii

2.2. Subiecţii infracţiunii

3. Conţinutul constitutiv

3.1. Latura obiectivă

3.2. Latura subiectivă

4. Formele infracţiunii şi sancţionarea acesteia

4.1. Forme

4.2. Sancţionare

CAPITOLUL V

INFRACŢIUNEA DE CONFLICT DE INTERESE

1. Aspecte de noutate în reglementarea infracţiunii

2. Condiţii preexistente

2.1. Obiectul infracţiunii

2.2. Subiecţii infracţiunii

3. Conţinutul constitutiv

3.1. Latura obiectivă

3.2. Latura subiectivă

4. Formele infracţiunii şi sancţionarea acesteia

5

4.1. Forme

4.2. Sancţionare

CAPITOLUL VI

RĂSPUNDEREA PENALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI ÎN ŢĂRI

ALE UNIUNII EUROPENE

Secţiunea 1

Răspunderea penală a funcţionarilor publici în Franţa

1. Categorii de infracţiuni

1.1. Sediul materiei

1.2. Enumerare

2. Infracţiunea de corupţie

1. Noţiune

2. Raporturile dintre corupător şi corupt

3. Caracterele infracţiunii

4. Solicitarea sau acordul privind actul infracţional

5. Furnizarea unui avantaj

5.1.Natura avantajului

5.2. Condiţii ale remiterii avantajului

5.3. Momentul remiterii avantajului

6. Îndeplinirea unui act al funcţiei favorabil corupătorului

7. Pedeapsa

8. Prescripţia şi amnistia

8.1. Prescripţia

8.2. Amnistia

9. Acţiunea civilă

10. Infracţiuni comise în cadrul unei societăţi comerciale

11. Corupţia agenţilor privaţi

3. Abuzul de autoritate ale agenţilor publici contra particualrilor

6

1. Infracţiuni prin care se aduc atingere libertăţilor individuale

2. Infracţiuni de acţiune

1. Delictul prevăzut de art. 432-4 din Codul penal

1.1. Noţiune

1.2.Autori

1.3. Elementul material

1.4. Elementul moral

1.5. Regim juridic

2. Delictul prevăzut de art. 432-6 din Codul penal

2.1.Infracţiuni penitenciare

3. Infracţiuni de omisiune

4. Discriminarea

1. Delictul prevăzut de art. 432-7 din Codul penal

1.1.Noţiune

1.2. Autori

1.3. Elementul constitutiv

1.6. Regim juridic

5. Violarea de domiciliu

1.Noţiune

2.Elementul material

3. Elementul moral.

6. Violarea corespondenţei

1. Definiţie şi regim juridic

2. Autorii infracţiunii

7. Dispariţiile forţate

1. Noţiune

2. Elemente constitutive

3. Regim juridic

4. Abuzul în funcţie al agenţilor publici

7

1. Noţiune

2. Delapidarea- formă a abuzului în duncţie al agenţilor publici

2.1. Preliminarii

2.2. Condiţii prealabile ale infracţiunii

2.3. Elemente constitutive şi regim juridic

5. Conflictul de interese

1. Noţiune

2. Delictul de ingerinţă

2.1. Condiţii prealabile

2.1.1. Natura funcţiilor exercitate

2.1.2. Exigenţa controlului

2.2. Elementul material

2.2.1. Actul de ingerinţă

2.2.2. Activităţi economice

2.2.3. Neexigenţa beneficiului pentru agent şi a unui prejudiciu pentru

colectivitate

2.3 .Elementul moral

2.4. Fapte justificative

2.5. Regim juridic

3. Delictul de „pantuflaj”

3.1. Noţiune

3.2. Persoanele vizate

3.3. Alte caracteristici ale infracţiunii

Secţiunea a 2-a

Răspunderea penală a funcţionarilor publici în Italia

1. Categorii de infracţiuni

1.1. Sediul materiei

1.2. Enumerare

2. Luarea de mită

8

1. Corupţia în exerciţiul funcţiunii - corupţie improprie

1.1. Noţiunea de bun juridic protejat

1. 2. Elementul material

1.3. Elementul subiectiv

1.4. Momentul consumării

1.5. Varianta atenuantă

1.6. Pedeapsa

2. Corupţia proprie anterioară

2.1. Noţiune şi obiect juridic

2.2. Subiectul activ şi elementul material

2.3. Elementul subiectiv

2.4. Consumarea şi tentativa

2.5. Circumstanţe agravante şi atenuante

2.6. Raporturi cu alte infracţiuni

2.7. Pedepse

3. Corupţia proprie ulterioară

3.1. Noţiune

3.2. Elementele infracţiunii

3.3. Consumarea şi tentativa

3.4. Circumstanţe

3.5. Pedeapsa

4. Corupţia în acţiuni judiciare

4.1. Noţiune

4.2. Subiecţi şi elementele infracţiunii

4.3. Pedeapsa

5. Inducerea nejustificată a dării sau promiterii de foloase

5.1. Noţiune

5.2. Subiectl activ şi conduita pedepsită

5.3. Elementul subiectiv

9

5.4. Pedeapsa

3. Abuzul în serviciu

1. Noţiune

2. Subiectul activ

3. Elementul material

4. Elementul subiectiv

5. Consumarea şi tentativa

6. Complicitatea în infracţiune

7. Abuzul în serviciu şi alte infracţiuni ale funcţionarilor publici împotriva

Administraţiei Publice

8. Circumstanţe speciale

9. Pedeapsa

Secţiunea a 3-a

Răspunderea penală a funcţionarilor publici în Spania

1.Categorii de infracţiuni

1.1. Sediul materiei

1.2. Enumerare

2. Funcţionarul public - subiect al răspunderii penale

1. Noţiunea de funcţionar public în dreptul penal

2. Funcţionarul public subiect al răspunderii penale

3. Abuzul în serviciu

1. Noţiune

2. Elementul obiectiv

3. Elementul subiectiv

4. Concursul de infracţiuni

5. Numirile ilegale în funcţie şi acceptarea unei asemenea numiri

4. Luarea de mită

1. Consideraţii introductive

2. Mita pasivă

10

3. Mita improprie

CAPITOLUL VII

CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Concluzii

Propuneri de lege ferenda

BIBLIOGRAFIE

11

REZUMAT

Teza de doctorat „Răspunderea penală a funcţionarilor publici pentru

infracţiuni de corupţie şi de serviciu”este realizată de doctorandul Doseanu

Răzvan, sub coordonarea ştiinţifică a domnului profesor universitar doctor

ALEXANDRU ŢICLEA, din cadrul Şcolii doctorale a Academiei de Poliţie

„Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

Alegerea acestui subiect a fost făcută în urma unei analize ce a vizat mai

multe aspecte şi care m-a determinat să cred că sunt în faţa unei noi provocări

dar în acelaşi timp şi o oportunitate de a-mi exprima opiniile riguros

fundamentate.

Datorită complexităţii normelor juridice aplicabile, lucrarea de faţă se

limitează să analizeze doar anumite instituţii, respectiv cele referitoare la

infracţiuni de corupţie, respectiv luarea de mită, şi infracţiuni de serviciu –

abuzul în serviciu şi conflictul de interese.

Prezenta teză de doctorat are un caracter ridicat de interes public şi este

deosebit de oportună şi de actualitate în cadrul preocupărilor în materia

abordată.

Lucrarea este alcătuită din şapte capitole, care sunt structurate pe secţiuni,

paragrafe şi puncte, abordarea subiectului tratat fiind graduală.

1. Primul capitol este intitulat „CONSIDERAŢII GENERALE”. În

cadrul său sunt prezentate aspectele vizând justificarea şi actualitatea temei de

cercetare aleasă, menţionându-se că infracţiunile care au facut obiectul

cerccetării noastre sunt prevăzute în Titlul V, intitulat „Infracţiuni de corupţie şi

de serviciu” din Codul penal. Astfel, infracţiunea de luare de mită este prevăzută

în Capitolul I, „Infracţiuni de corupţie”, infracţiunile de abuz în serviciu şi

conflictul de interese sunt prevăzute în Capitolul II, intitulat „Infracţiuni de

serviciu”.

12

2. Cel de-al doilea capitol intitulat „FUNCŢIONARUL PUBLIC

SUBIECT AL RĂSPUNDERII PENALE”, este structurat pe două

paragrafe, ce vizează noţiunea de funcţionar public atât în dreptul

administrativ, cât şi în dreptul penal şi, respectiv, răspunderea penală a

funcţionarului public.

Noţiunea de funcţionar public, în sensul legii penale, are un conţinut diferit

(mai larg) faţă de cel arătat în dreptul administrativ.

Spre deosebire Codul penal anterior, care în art. 147 defineşte noţiunea de

funcţionar public în acelaşi text cu noţiunea de funcţionar, actualul Cod penal

renunţă la noţiunea de funcţionar, astfel încât, în principiu, acesta va beneficia

de acelaşi regim juridic penal ca al oricărei persoane fizice responsabile penal.

În al doilea rând, definiţia noţiunii de funcţionar public este fundamental

schimbată: astfel, acesta nu mai este definit prin referirea la termenul public, nu

mai apare în definiţie ideea că însărcinarea există „indiferent cum a fost

învestită". S-a avut în vedere că nerelevanţa penală a vreunei învestituri este mai

bine exprimată prin omiterea din definiţie a acestei menţiuni.

Prevederile din art. 175 alin. (2) din actualul Cod penal sunt noi, neavând

corespondenţă în Codul penal anterior.

La prima vedere s-ar putea afirma că, spre deosebire de Codul penal de la

1969, actualul Cod penal dă o semnificaţie mai restrânsă noţiunii de funcţionar

public — art. 175 alin. (1) din Cod penal — pentru că noua definiţie nu mai

reproduce sintagmele „cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o

însărcinare de orice natură". La o privire mai atentă se poate însă observa că

actualul Cod penal atribuie un înţeles mai larg acestei noţiuni în conţinutul

căreia introduce şi persoane care, în raport cu dreptul penal pozitiv, au calitatea

de funcţionar (spre exemplu, persoanele care au calitatea de salariat, în sensul

dreptului muncii, în cadrul unei regii autonome de drept privat sau al unui

operator economic de drept privat cu capital integral sau majoritar de stat ori al

unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică). Mai mult, actualul

13

Cod penal asimilează funcţionarului public persoanele care exercită un serviciu

de interes public, prevedere legală care, nu are corespondent în Codul penal

anterior, dar care reprezintă preluare îmbunătăţită a dispoziţiei art. 163 din

Codul penal din anul 2004, în prezent abrogat.

Eliminarea din definiţia noţiunii de funcţionar public a sintagmelor: „cu

orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură", în

opinia noastră, face ca funcţionarul public să nu mai poată fi, în nicio situaţie, un

„funcţionar de fapt", deoarece este greu de conceput ca o persoană oarecare să

poată exercita prerogativele unei asemenea funcţii fără o învestire legală.

Însuşirea unei asemenea calităţi de către o persoană, în mod fraudulos, nu poate

justifica răspunderea sa penală pentru infracţiune care nu poate fi comisă decât

de un funcţionar public, fapta sa putând constitui o altă infracţiune.

Termenul de funcţionar public are acelaşi inţeles şi în legea de procedură

penală.

În contextul în care răspunderea penală a funcţionarului public este o

răspundere specială, au fost analizate elemente care diferenţiază răspunderea

penală a funcţionarului public de răspunderea penală care intervine în cazul

oricărui alt subiect de drept ca urmare a încălcării legii penale.

Legislaţia specială în materie, Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcţionarului public1, face trimitere, în materia răspunderii penale a

funcţionarului public român, la principiile generale de drept penal consacrate de

Codul penal român. Astfel, dispoziţiile art. 752 şi art. 86

3 din Statutul

1 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, modificată ulterior.

2 Acest articol prevede: „Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu

atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz”. 3 Articolul menţionat prevede: „Răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul

serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale (1).

În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura

celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune

suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine (2).

În cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la

aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, suspendarea din

funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută

anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare (3).

14

funcţionarului public nu fac altceva decât să puncteze atât cazurile în care

intervine răspunderea penală, cât şi o serie de reguli aplicabile în condiţiile

declanşării procesului penal şi încetării acestuia cu soluţia de achitare pentru

funcţionarul public cercetat. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale cuprinse de art.

86 din Legea nr 188/1999, răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile

săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe

care o ocupă se angajează potrivit legii penale. În cazul în care funcţionarul

public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor

prevăzute la art. 54 lit. h)4 din statut, persoana care are competenţa legală de

numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din

funcţia publică pe care o deţine. Dacă instanţa judecătorească dispune achitarea

sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar

funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută

anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

În situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii

penale, iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară,

va fi sesizată comisia de disciplină competentă. De la momentul începerii

urmăririi penale, în situaţia în care funcţionarul public poate influenţa

cercetarea, persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are obligaţia

să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui

compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori

instituţiei publice.

În situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale, iar fapta funcţionarului

public poate fi considerată abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă (4).

(De la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale, în situaţia în care funcţionarul public poate influenţa

cercetarea, persoana care are competenţa numirii în funcţia publică are obligaţia să dispună mutarea temporară a

funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori

instituţiei publice (5)”. 4 Una dintre condiţiile care trebuie să fie întrunite pentru ca o persoană să poate participa la un

concurs de recrutare într-o funcţie publică este, conform dispoziţiilor art. 54 lit. h) din statut,

necondamnarea acesteia pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului s au contra

autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor

fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face -o incompatibilă cu exercitarea

funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

15

Răspunderea penală a funcţionarului public este statuată de art. 75 din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Articolul mai sus

mentionat reglementează răspunderea penală a funcţionarului public doar pentru

infractiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atributiunile

functiei publice pe care o ocupă. Sintagma utilizată de legiuitor, „infractiuni

săvârşite în timpul serviciului", cuprinde un întreg paleativ raportat la ilicitul

penal general aflat sub incidenţa Codului penal român, cât şi la cel special (de

exemplu, Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea

faptelor de corupţie sau cele asimilate acestora).

3. Cel de-al treilea capitol este intitulat„INFRACŢIUNEA DE LUARE

DE MITĂ”.

Infracţiunile de corupţie, cuprinse în Capitolul I al Titlului V, au fost

elaborate având în vedere, pe de o parte, reglementarea acestor fapte în Codul

penal anterior, iar, pe de altă parte, dispoziţiile din Legea nr. 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Astfel, forma propusă în actualul Cod penal este mai largă, acoperind toate

situaţiile în care o persoană ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea,

urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de

serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Modificarea s-a realizat pentru a permite renunţarea la distincţia anterioară

dintre luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite, distincţie care nu făcea

decât să creeze dificultăţi în plan probator atunci când înţelegerea a avut loc

înainte de efectuarea actului, dar bunurile s-au remis ulterior. Art. 289 Cod penal

conţine deci reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) şi cea regăsită

în art. 256 Cod penal anterior (primirea de foloase necuvenite)

Infracţiunea de luare de mită este reglementată în Codul penal şi Legea nr.

78/2000 într-o variantă tip, o variantă asimilată, o variantă atenuată şi o

variantă agravată.

16

Infracţiunea în discuţie este o infracţiune cu subiect activ nemijlocit (autor),

în sensul că autor al acestei fapte penale poate fi doar un funcţionar public sau o

persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o

însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute

în art. 175 alin. (2) Cod penal sau în cadrul oricărei persoane juridice, iar

subiectul pasiv special este autoritatea publică, instituţia publică, instituţia ori

altă persoană juridică de interes public ori persoana juridică privată, în serviciul

căreia făptuitorul realizează îndatoririle de serviciu.

4. Cel de-al patrulea capitol – „INFRACŢIUNEA DE ABUZ ÎN

SERVICIU” – a fost structurat pe patru paragrafe, ce au vizat aspectele de

noutate în reglementarea infracţiunii de abuz în serviciu, condiţiile preexistente,

conţinutul constitutiv şi formele şi sancţionarea acesteia.

În art. 297 Cod penal, cu denumirea marginală „abuzul în serviciu",

legiuitorul a unificat într-un singur conţinut de infracţiune faptele de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, abuz serviciu contra intereselor publice

şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, fapte prevăzute în texte diferite

în Codul penal anterior.

În actuala redactare a conţinutului juridic al infracţiunii nu se mai cere ca

neîndeplinirea actului sau îndeplinirea sa în mod defectuos să fie săvârşită cu

stiinţă, conţinutul normei de incriminare, prevăzută în art. 297 din noul Cod

penal, fiind astfel corelat, sub aspect subiectiv, cu dispoziţiile din art. 16 alin. (6)

teza I din noul Cod penal care consacră regula potrivit căreia fapta constând într-

o inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. În aceste

condiţii, menţinerea expresiei „cu ştiinţă" în conţinutul juridic al infracţiunii de

abuz în serviciu concomitent cu regula fixată prin art. 16 alin. (6) teza I din noul

Cod penal ar fi fost superfluă.

În art. 297 Cod penal abuzul în serviciu este incriminat într-o varianta tip şi

o variantă asimilată.

17

Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunii de abuz în serviciu,

varianta tip sau varianta asimilată, este circumstanţiat; poate fi numai un

funcţionar public, în înţelesul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) Cod penal, sau o

persoană care, potrivit prevederilor art. 175 alin. (2) Cod penal, exercită un

serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau

care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea

respectivului serviciu public.

Abuzul în serviciu este susceptibil de a fi săvârşit în participaţie penală sub

forma instigării ori a complicităţii cu condiţia ca cel care determină sau ajută la

săvârşirea abuzului în serviciu să îndeplinească cerinţele răspunderii penale.

Subiect activ al abuzului în serviciu poate fi şi o persoană juridică, în

condiţiile şi cu limitările prevăzute în art. 135 Cod penal.

Subiect pasiv este autoritatea publică, instituţia publică, persoana juridică

publică sau privată ori persoana umană căreia i s-a cauzat o pagubă ori o

vătămare a drepturilor sau intereselor legitime sau o persoană fizică în ipoteza

când i s-a îngrădit exercitarea unui drept ori i-a fost creată o situaţie de

inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,

orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică

etc.

5. Cel de-al cincelea capitol este intitulat„INFRACŢIUNEA DE

CONFLICT DE INTERESE”.

Conflictul de interese este incriminat în actualul Cod penal, în art. 301. În

Codul penal anterior conflictul de interese a fost incriminat în art. 2531, introdus

prin Legea nr. 286/2006. Conţinutul celor două texte de incriminare a

conflictului de interese este asemănător. Se reţin unele deosebiri numai sub

aspectul redactării; în actualul Cod penal s-a utilizat expresia „folos patrimonial”

în loc de „folos material” ori expresia de „foloase de orice natură” în loc de

„servicii sau foloase de orice natură”.

18

Prin incriminarea conflictului de interese legiuitorul penal român a înţeles

să lărgească sfera infracţiunilor de serviciu. Această amplificare se justifică prin

faptul că, în practică, au apărut numeroase cazuri de funcţionari publici care,

având un interes în cauză, au participat în procesul decizional, prin care au

avantajat şi au facilitat activitatea unor persoane juridice aparţinând familiei ori

unor apropiaţi, în perioada în care ocupau funcţii de decizie şi în exercitarea

atribuţiilor de serviciu.

Conflictul de interese este incriminat în actualul Cod penal într-o variantă

tip şi o variantă atenuată.

Subiectul activ nemijlocit este calificat. La varianta tip a infracţiunii de

conflict de interese, este numai un funcţionar public în accepţiunea art 175 Cod

penal, care în exercitarea atribuţiilor de serviciu a îndeplinit un act ori a

participat la luarea unei decizii din care s-a obţinut direct sau indirect un folos

patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la

gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi

comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori

beneficiază de foloase de orice natură.

Subiectul pasiv al infracţiunii de conflict de interese este statul, ca titular al

valorilor sociale protejate, reprezentat de autoritatea, instituţia publică, o altă

persoană juridică publică sau o altă persoană juridică (în cazul variantei

atenuate).

6. Cel de-al şaselea capitol al acestei lucrări a făcut obiectul analizei

„RĂSPUNDERII PENALE A FUNCŢIONARILOR PUBLICI ÎN ŢĂRI ALE

UNIUNII EUROPENE”, fiind structurat pe patru secţiuni.

În legislaţia franceză, infracţiunile sunt reglementate în Codul penal (Code

pénal), Titlul III al Capitolului II, intitulat Abuzurile de autoritate comise de

agenţii publici contra particularilor.

Infracţiunile care au fost supuse analizei noastre sunt următoarele:

infracţiunea de corupţie (corespondentă în limba noastră - luarea de mită ),

19

abuzul de autoritate ale agenţilor publici contra particularilor, abuzul în funcţie

al agenţilor publici şi conflictul de interese.

Şi în Franţa, asemănător ca în ţara noastră, regăsim cele trei infracţiuni

care au făcut obiectul studiului nostru, cu unele diferenţieri pe care le vom

expune în cele ce urmează.

Infracţiunea de corupţie (corespondentul limbii noastre - luarea de mită).

Coruptul este cel care îşi încalcă obligaţiile sale de serviciu, el trebuie

considerat autorul principal al infracţiunii de corupţie.

Această infracţiune are o calificare sui generis ce variază în funcţie de

circumstanţe: simplă şi formală dacă ea rămâne în stadiu de proiect, în parte

complexă şi materială dacă proiectul se opreşte în cursul derulări lui, complexă

şi materială dacă operaţunea de corupţie ajunge la termen, adică se consumă în

integralitatea ei.

Cât priveşte pedeapsa, Legea din 6 decembrie 2013 privind delincvenţa

financiară aplică la orice caz de corupţie (cu excepţia corupţiei private) o

diminuare a pedepsei la jumătate (art. 431-11-1) de care beneficiază cel care a

avertizat autoritatea administrativă sau judiciară care i-a permis încetarea

infracţiunii sau de a identifica, dacă este cazul, alţi autori sau complici.

Corupţia particularilor atrage pentru corupt ca şi pentru corupător 5 ani de

închisoare sau amendă de 500.000 euro. Pedeapsa poate fi dublă în funcţie de

forma infracţiunii. Pot fi aplicate şi pedepse complementare.

Cât priveşte pedesele aplicate, se constată unele diferenţiei, în special , în

privinţa cuantumului amenzii sau a pedepselor complementare.

Totodată, în privinţa abuzului în serviciu, în Franţa este cunoscut sub

denumirile de abuzul de autoritate ale agenţilor publici contra particularilor,

abuzul în funcţie al agenţilor publici.

În privinţa conflictului de interese, două categorii de delicte prezintă

importanţă.

20

Prima categorie priveşte implicarea unui agent public în activitate. Este

vorba de un delict de influenţă.

Cea de a doua formă de infracţiune priveşte funcţionarul căruia îi încetează

funcţia sa de puţin timp şi se implică într-o întreprindere pe care el o

supraveghea şi controla atunci când era în activitate. În argoul juridic acestuia i

s-a dat numele de patuflaj (papugin) evocând confortul pe care el l-a avut când

era agent public.

În legislaţia italiană, infracţiunile sunt reglementate în Codul penal5, în

Titlul II intitulat „Delicte împotriva administraţiei publice”.

Infracţiunile care au fost supuse analizei noastre sunt următoarele: luarea

de mită, reglementată de legiuitorul italian în mai multe forme, şi anume:

corupţia în exerciţiul funcţiunii – corupţie improprie; corupţia proprie

anterioară, corupţia proprie ulterioară, corupţia în acţiuni judiciare şi

inducerea nejustificată a dării sau a promiterii de foloase, cât şi abuzul în

serviciu.

În Italia, luarea de mită este reglementată de legiuitorul italian în mai

multe forme, şi anume: corupţia în exerciţiul funcţiunii – corupţie improprie;

corupţia proprie anterioară, corupţia proprie ulterioară, corupţia în acţiuni

judiciare şi inducerea nejustificată a dării sau a promiterii de foloase, cât şi

abuzul în serviciu.

Privind pedepsele infracţiunilor respective se constată că nu sunt mari

diferenţiei în raport cu ţara noastră.

În legislaţia spaniolă, infracţiunile sunt reglementate în Codul penal6, în

Titlul XIX, intitulat „Delicte contra administraţiei publice”.

Infracţiunile care au fost avute în vedere în prezenta secţiune sunt abuzul în

serviciu şi luarea de mită.

5 www.leggeonline.info

6 http://noticias.juridicas.com/base_datos/Penal/lo10-1995.html (accesat la data de 28 iunie 2015).

21

Astfel, potrivit art. 404 din Codul penal spaniol, funcţionarul public care,

ştiind că este incorect, dă o rezoluţie arbitrară într-o problemă administrativă, va

fi pedepsit cu decăderea specială din postul sau funcţia publică, pe o perioadă de

la 7 la 10 ani7.

La articolul următor se prevede că funcţionarul public care, în exercitarea

competenţei sale, ştiind că este ilegal, propune, numeşte sau dă dreptul pentru

exercitarea unei anumite sarcini publice de o persoană, fară a fi îndeplinite

cerinţele legale stabilite, va fi pedepsit cu amendă de la 3 la 8 luni şi

suspendarea din postul sau funcţia publică pe o perioadă de la 6 luni la 2 ani8.

Privind legislaţia germană, infracţiunea analizată a fost cea de luare de

mită.

Analiza elementelor de drept comparat este extrem de utilă, deoarece

permite identificarea eventualelor lacune ce s-ar putea regăsi în legislaţia

noastră, generând, totodată, posibile măsuri de îmbunătăţire.

7. Ultimul capitol, cel de faţă, este destinat conclzuiilor şi propunerilor de

lege ferenda, urmărind identificarea eventualelor lacune sau inadvertenţe

existente în cadrul legislaţiei în vigoare şi indicarea unor soluţii viabile, având în

vedere, în primul rând, modelul legislativ al diverselor ţări analizate. Concluziile

sunt cele ce rezultă din analiza tezei întreprinse şi ţinând seama nu numai de

dreptul naţional, dar şi de cel comparat.

Actualele dispoziţii legale ce cuprind norme aplicabile infracţiunilor de

corupţie şi de serviciu reprezintă, în mod evident, o evoluţie, dovadă a

preocupării constante a legiuitorului pentru acest domeniu, dar sunt posibile şi

unele perfecţionări, aşa cum vom sublinia în propunerile de lege ferenda care

urmează:

1. În ceea ce priveşte subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de luare de

mită, în art. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi

7 Constantin Duvac, Abuzul în serviciu, p. 100.

8 Ibidem.

22

sancţionarea faptelor de corupţie, au fost menţinute anumite categorii de

persoane, care se regăsesc explicit sau implicit iri conţinutul noţiunii de

funcţionar public ori în cadrul persoanelor enumerate în art. 308 şi care, din

moment ce nu determină un regim juridic diferenţiat (aşa cum s-a stabilit, de

pildă, pentru persoanele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 78/2000), ar trebui

înlăturate întrucât complică inutil materia.

În acest sens, de lege ferenda s-ar impune renunţarea la categoriile de

persoane prevăzute în art. 1 din Legea nr. 78/2000, cu excepţia celor de la lit. f).

2. Considerăm că în art. 7 din Legea nr. 78/2000 ar trebui introdusă ca

element circumstanţial agravant ipoteza în care fapta este comisă de un

funcţionar public cu atribuţii de control.

În ceea ce priveşte noţiunea de persoană care exercită un serviciu de interes

public, ar fi mai potrivit ca această categorie noţională să fie reglementată într-

un text de sine stătător. Necesitatea acestei categorii distincte se impunea şi

datorită unui regim juridic diferenţiat pe care ar trebui să-1 aibă din moment ce

nu este un funcţionar public propriu-zis, în raport cu legea penală, între cel

aplicabil funcţionarului public şi cel care incumbă persoanelor particulare. Sub

acest aspect, a pune pe acelaşi plan, din punct de vedere al tratamentului penal

aplicabil, persoana care exercită un serviciu în interes public cu funcţionarul

public ni se pare un exces.

De observat că funcţionarul public nu mai este definit prin referirea la

termenul public, iar în definiţie nu mai apare ideea că însărcinarea există

„indiferent cum a fost învestită", menţiune existentă în formularea din legea

penală în vigoare. Avem rezerve asupra acestei omisiuni. Menţinerea acestei

condiţii ar fi explicat mai bine intenţia legiuitorului.

3. Remarcăm o altă necorelare, de această dată a textului art. 178 alin. (2)

din noul Cod penal cu cel din art. 175 din noul Cod penal, care, nemaifiind

definit prin trimitere la norma explicativă a noţiunii de public, cuprinde şi alte

entităţi decât cele menţionate expres în art. 176 din noul Cod penal. Astfel, aşa

23

cum este configurat textul art. 178 alin. (2) din noul Cod penal, în prezent,

rezultă că avem o categorie de funcţionari publici (de pildă, persoanele care

exercită, în cadrul unei persoane juridice de drept privat cu capital integral sau

majoritar de stat sau al uneia declarate ca fiind de utilitate publică, dar care nu

administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, atribuţii legate de

realizarea obiectului de activitate al acesteia) care nu emit înscrisuri oficiale, ci

înscrisuri sub semnătură privată, ceea ce este inadmisibil. A afirma despre un

funcţionar public că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, emite înscrisuri sub

semnătură privată este o contradicţie in terminis.

De lege ferenda, textul art. 176 din noul Cod penal ar trebui corelat cu art.

175 alin. (1) din noul Cod penal, iar art. 178 alin. (2) din noul Cod penal ar

trebui modificat în sensul trimiterii la art. 175 din noul Cod penal, în

integralitatea sa ori menţinut aşa cum este acum, în măsura în care termenului de

„public" i se va atribui acelaşi înţeles. La fel ar trebui modificate şi anumite

norme de incriminare, prevăzute în Partea specială a noului Cod penal, care fac

trimitere la această normă explicativă [de pildă, sustragerea sau distrugerea de

înscrisuri — art. 259 alin. (1) din noul Cod penal], deoarece nu există o

echivalenţă intre entităţile menţionate în art. 176 din noul Cod penal şi cele care

se desprind din interpretarea art. 175 din noul Cod penal, între acestea fiind o

relaţie de la parte la întreg.

24

BIBLIOGRAFIE

I. ACTE NORMATIVE INTERNE

1. Constituţia României;

2. Codul penal - Legea nr. 286/2009;

3. Codul de procedură penală - Legea nr. 135/2010.

4. Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice;

5. Legea nr. 118/2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi

practicilor de medicină complementară/alternativă;

6. Legea nr. 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar,

precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Tehnicienilor Dentari

din România;

7. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii;

8. Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator;

9. Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri;

10. Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate

al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;

11. Legea nr. 466/2004 privind statutul asistentului social;

12. Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital;

13. Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut

special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor;

14. Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de

liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din

România;

15. Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular;

16. Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului;

17. Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de

arhitect;

25

18. Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti;

19. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea

faptelor de corupţie;

20. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici;

21. Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de

medic veterinar;

22. Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare;

23. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat;

24. Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţilor notariale;

25. Legea nr. 31/1990 privind societăţile;

26. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca

regii autonome şi societăţi comerciale;

27. Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea

profesiei de consultanţă fiscală;

28. Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de

expertiză criminalistică;

29. Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea

profesiei de consilier în proprietate industrială;

30. Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de

expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi;

31. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 Privind exercitarea

profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de

asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor

Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;

32. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea

activităţii practicienilor în insolvenţă;

33. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea

contractelor de achiziţie publică, a contractelor de lucrări publice şi a

contractelor de concesiune de servicii;

26

34. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi

funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului

medical;

35. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de

audit financiar;

II. ACTE NORMATIVE DREPT COMPARAT

1.Constituţia Italiei;

2. Codul penal francez;

3. Codul penal italian;

4. Codul de procedură penală italian;

5. Codul penal spaniol;

6. Legea din 30 iunie 2000 privind lupta împotriva corupţiei în Franţa;

III

. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII

A. Autori români

1.Antoniu George, Bulai Costică, Ilie Pascu, Florin Streteanu, Noul

Cod penal. Comentariu pe articole, vol. II, art. 57-171, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2008;

2. Boroi Alexandru, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck,

Bucureşti, 2011

3. Boroi Alexandru, Gheorghe Nistoreanu, Drept penal. Partea specială,

ediţia a III-a, Editura All Beck, Bucureşti 2005;

4. Bulai Costică, Manual de drept penal, Editura All Beck, Bucureşti,

1997;

27

5. Constantinescu Mihai, Iorgovan Antonie, Ioan Muraru, Eelena

Simina Tănăsescu, Constituţia României revizuită, comentarii şi explicaţii,

Editura All Beck, Bucureşti, 2004;

6. Dariescu Cosmin, Istoria statului şi dreptului românesc din Antichitate

şi până la Marea Unire, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;

7. Dobrinoiu Vasile, Corupţia în dreptul penal român, Editura Atlas Lex,

Bucureşti, 1995;

8. Dobrinoiu Vasile, Hotca Mihai Adrian, Gorunescu Mirela,

Dobrinoiu Maxim, Pascu Ilie, Chiş Ioan, Păun Costică, Neagu Norel,

Sinescu Mircea Constantin, Noul Cod penal Comentat. Partea specială, Ediţia

a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014;

9. Dobrinoiu Vasile, Norel Neagu, Tratat de drept penal. Partea specială.

Teorie şi practică judiciară, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;

10. Dobrinoiu Vasile, Norel Neagu, Drept penal. Partea specială.

Conform noului Cod penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014;

11. Dongoroz Vintilă, Kahane Siegfried, Ion Oancea, Iosif Fodor,

Nicoleta Iliescu, Costică Bulai, Rodica Stănoiu, Explicaţii teoretice ale Codului

penal român. Partea specială, vol. IV, Editura Academiei României, Bucureşti,

1972;

12. Duvac Constantin, Drept penal, Partea specială, Editura Fundaţiei

Române de Mâine, Bucureşti 2005;

13. Firoiu Dumitru, Istoria statului şi dreptului românesc, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998;

14. Focşăneanu Eleodor, Istoria constituţională a României 1859-1991,

Editura Humanitas, Bucureşti, 1992;

15. Guţan Manuel, Istoria dreptului românesc, Ediţia a II-a, Editura

Hamangiu, Bucureşti, 2008;

16. Guţan Manuel, Istoria administraţiei publice locale în statul român

modern, Editura AII Beck, Bucureşti, 2005;

28

17. Ioan Apostu, Ionescu Nicolae, Prelegeri de Istoria dreptului

românesc, Editura Nitnelav, Galati, 2003;

18. Lefterache Lavinia Valeria, Drept penal. Partea generală, ediţia a II-a

revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010;

19. Mihalache Carmen Mariana, Răspunderea penală a funcţionarului

public, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011;

20. Mitrache Constantin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea

generală, Conform noului Cod penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2014;

21. Moroianu Gheorghe, Statutul profesiilor liberale, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2008;

22. Negruţ Gina, Măsura confiscării în cazul infracţiunilor de corupţie,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014;

23. Pascu Ilie, Dima Traian, Păun Costică, Gorunescu Mirela,

Dobrinoiu Vasile, Hotca Mihai Adrian, Chiş Ioan, Dobrinoiu Maxim, Noul

Cod penal Comentat. Partea generală, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014;

24. Pascu Ilie, Mirela Gorunescu, Drept penal. Partea specială, ediţia a

II-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009;

25. Pitulescu Ion, Dersidan Emil, Abraham Pavel, Rane Ion,

Dictionarul de termeni juridici uzuali, explicativ-practic, Editura Naţional,

Bucureşti, 1997;

26. Pop Traian, Drept penal comparat. Partea generală, vol. II,

Institutul de Arte Grafice „Ardealul", Cluj, 1923;

27. Stoica Oliviu Augustin, Drept penal. Partea specială, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976;

28. Ţiclea Alexandru, Tratat de dreptul muncii. Legislaţie. Doctrină.

Jurisprudenţă, Ediţia a IX-a, actualizată, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2015;

29

29. Udroiu Mihail, Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2014.

B. Autori străini

1. Antolisei Francesco, Manuale di diritto penale. Parte speciale, Vol. I,

Editore Giuffrè , Milano, 2002;

2. Barranco de la Mata, Relacion concursal entre los delitos de cohecho y

prevaricacion, Editura Universidad de Castilla la Mancha, Cuenca, 2001;

3. Delphino Luigi, Diritto penale. Parte Speciale, IV edizione, Gruppo

Editoriale Simone, Napoli, 2014;

4. Conde Munoz Francisco, Derecho penal. Parte Especial, 19a edicion,

completamente revisida z puesta al dia, Editura Tirant lo blanc, Valencia, 2013;

5. Manzini Vincenzo, Trattati di Diritto Penale italiano, vol . IV, Editore

UTET, Torino, 1981;

6. Nogales Olaizola, El delito de cohecho, Editura Tirant lo Blanch,

Valencia, 1999;

7. Pannain Remo, Manuale di diritto penale. Parte speciale, Tomo I,

Editore Giuffrè, Torino, 1957;

8. Perez Valeije, Reflexiones sobre los conceptos penales de funcionario

público, función pública y personas que desempeñan una función pública, în

„Cuadernos de Politica Criminal”, nu. 62/1997, p. 479 și urm;

9. Rassat Michèle-Laure , Droit pénal spécial. Infractions du Code pénal,

7e edition, Dalloz, Paris, 2014;

IV. STUDII. ARTICOLE. COMENTARII

A. Autori români

1. Beligrădeanu Şerban, Natura raportului juridic de muncă al

magistraţilor, în „Dreptul" nr. 7/2003, p. 37-41;

30

2. Chirilă Angelica, Conflictul de interese. Implicaţii juridice,

administrative şi penale, în „Revista transilvană de ştiinţe administrative”, nr.

3/2010, p. 17;

3. Dobrinoiu Vasile, Unele aspecte ale infracţiunii de luare de mită formă

continuată, în „Revista română de drept” nr. 12/1981, p. 45-49;

4. Dumitru Ion, Funcţionarul cu atribuţii de control, subiect activ calificat

al infracţiunii de luare de mită, în „Dreptul" nr. 8/1994, p. 61;

5. Duvac Constantin, Conceptul de funcţionar public în lumina noului

Cod penal, în „Dreptul” nr. 1/2011, p. 101-105;

6. Duvac Constantin, Luarea de mită în noul Cod penal, în „Dreptul” nr.

4/2013, p. 107-15;

7. Duvac Constantin, Inselăciunea în noul Cod penal, în „Dreptul" nr. 1/

2012, p. 104-134;

8. Duvac Constantin, Abuzul în serviciu în noul Cod penal, în „Dreptul”

nr. 10/2012, p. 64-71;

9. Moldovan Lucia, Luarea de mită în Codul penal al R.S.R., în „Studia

Universitatis Babes-Bolyai”, Series Jurisprudentia, Cluj, 1970, p. 88;

10. Papadopol Vasile, Condiţiile generale ale participaţiei penale, în

„Revista română de drept” nr. 5/1970, p. 38;

11. Rămureanu Virgil, Poziţia juridică a intermediarului la infracţiunea

de luare şi dare de mită, în „Justiţia Nouă” nr. 3/1961, p. 562;

B. Autori străini

1. Martín Antonio Javato, El concepto de funcionario y autoridad a

efectos penales, în „Revista jurídica de castilla y león” N.023/2011, p. 145;

2. Constant Jean, Le délit de grivèlerie en droit belge et en droit français,

în „Revue de droit penal et de criminologie”, 1940.1946, p. 285;

31

3. Koering-Joulin, Le droit penal francais et la lutte contre les atteintes

discriminatoires, în „Revue international droit penal”, n° 1/1986, p. 15;

4. Marty et Monacorda Delmas, La corruption, un défi pour l'Etat de

droit et la société démocratique, în „Revue de science criminelle”, 1997, p. 696.

V. WEBIOGRAFIE

www.juridice.ro/hotarari-judecatoresti;

www. portal.just.ro;

www. lege5;

www. jurisprudenta.org;

http://www.juridice.ro/379857/ca-ploiesti-conflict-de-interese-control-

judiciar.html

https://www.legalis.ro/2015/01/15/decizia-i-c-c-j-nr-262014-calitatea-de-

functionar-public-a-medicului/

www.logincee.org/file/9260/library

www.leggeonline.info

www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do?cidTexte

http://noticias.juridicas.com/base_datos/Penal/lo10-1995.html