didactica_domeniului_efs

Didactica domeniului si dezvoltarii în didactica specialitatii curs sinteza

TEMATICĂ

1.CURRICULUM NAŢIONAL – GENERAL ŞI SPECIFIC PENTRU ARIA

CURRICULARĂ EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

1.1.Planul de învăţămînt

1.2.Programa analitica de educaţie fizică şi sport

1.3.Sistemul naţional şcolar de evaluare la educaţie fizică şi sport

2.EVALUAREA DIDACTICĂ ŞI EDUCAŢIONALĂ

2.1.Forme şi metode de evaluare

2.2Notarea

3.FORME DE ORGANIZARE ALE PROCESULUI INSTRUCTIV –

EDUCATIV

3.1 Caracteristicile organizării învăţământului pe clase şi lecţii

3.2.Clasificarea formelor de organizare a activităţii instructiv-educative

3.3. Lecţia – principala formă de organizare a procesului instructiv-educativ

4.PROIECTAREA ACTIVITĂŢILOR DIDACTICE

4.1.Nivelurile proiectării didactice

4.2.Etapele proiectării didactice

5.EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL LICEAL

6.EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL PROFESIONAL

7.EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL SUPERIOR DE NEPROFIL.

7.1.Structura lecţiei

7.2.Metodologia

PREGĂTIRE SPORTIVĂ PRACTICĂ – clasele a IX-a – a XII-a, filiera vocaţională, profil sportiv, disciplina sportivă de specializare FOTBAL, niveluri valorice: începători, avansaţi, performanţă

2

7.3.Cursul facultativ

8.EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL SPECIAL

8.1.Forme de organizare a educaţiei fizice adaptate

8.2.Educaţia fizică adaptată pentru copii cu deficienţă mintală

8.3.Educaţia fizică adaptată pentru copii cu deficienţă de vedere

8.4.Educaţia fizică adaptată pentru copii surdo muţi

9.PLANIFICAREA INSTRUIRII ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞCOLARĂ

9.1Planul anual

9.2Planul calendaristic semestrial

9.3.Proiectul unităţii de învăţare

9.4.Proiectul didactic (Planul de lecţie)

10.PROGRAMA ŞCOLARĂ. RAMURILE DE SPORT PREVĂZUTE ŞI

PRIORITĂŢI METODICE PRIVIND PREDAREA LOR

10.1.Atletism

10.2 Gimnastică

10.3.Jocuri sportive

BIBLIOGRAFIE

ANEXE


3

1.CURRICULUM NAŢIONAL – GENERAL ŞI SPECIFIC PENTRU ARIA

CURRICULARĂ EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

NOTĂ DE PREZENTARE Clasele a XI-a – a XII-a

Prezentul curriculum se aplică la toate profilurile, filierele şi specializările care au prevăzută

educaţia fizică în trunchiul comun.

Atât competenţele generale şi specifice, cât şi conţinuturile sunt concepute prin raportare la o oră

pe săptămână, în care se parcurge această disciplină.

Structura programei diferă faţă de clasele anterioare, prezentând competenţele generale,

competenţele specifice şi conţinuturile necesare realizării acestora. La acestea se adaugă valorile şi

atitudinile care vor fi cultivate la elevi şi sugestiile metodologice care vor orienta activitatea

profesorilor.

Noua structurare a programei derivă din concepţia potrivit căreia la nivelul acestei clase se

integrează şi se valorifică, cu precădere în activităţi complexe, cunoştinţele, deprinderile şi calităţile

motrice acumulate pe parcursul anilor anteriori de şcolarizare.

Totodată se asigură premisele manifestării creative a profesorilor privind organizarea predării şi

abordării conţinuturilor, corespunzător nivelurilor de instruire şi opţiunilor elevilor, asigurându-se în

acest mod inclusiv realizarea unor trasee individuale de pregătire.

Potrivit reglementărilor M.E.C.T.S., lecţia de educaţie fizică se poate desfăşura cu întregul

efectiv al clasei sau cu grupe de 10-15 elevi, constituite pe criterii de sex sau de opţiune, realizându-se

în acest mod condiţii superioare de valorificare a bazei materiale şi de creştere a eficienţei instruirii.

În concordanţă cu planurile de învăţământ existente pentru toate profilurile, filierele şi

specializările, curriculum-ul obligatoriu va fi aprofundat şi diversificat în ora prevăzută în curriculum-

ul la decizia şcolii, pentru care M.E.C.T.S. recomandă consiliilor profesorale şi de administraţie ale

liceelor includerea acesteia în schemele orare ale claselor.


4

COMPETENŢE GENERALE

1 Integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor specifice educaţiei fizice în acţiuni de optimizare a dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice individuale

2 Integrarea cunoştinţelor şi a deprinderilor specifice în organizarea şi ppracticarea competiţională/necompetiţională a unor ramuri de sport ccorespunzător disponibilităţilor fizice şi intereselor individuale.

3 Analiza şi evaluarea concursurilor sportive din perspectiva spectatorului

CLASA A XI-A

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI

1. 1. Integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor specifice educaţiei fizice în acţiuni de optimizare a dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice individuale

Competenţe specifice: Conţinuturi:

1.1 Valorificarea sistemului de mijloace şi metode specifice dezvoltării fizice, corespunzătoare posibilităţilor individuale

� mişcări analitice, libere şi cu obiecte portative pentru creşterea troficităţii şi tonalităţii musculaturii: � membrelor superioare � abdomenului � şanţurilor intervertebrale � spatelui � membrelor inferioare

� complexe de dezvoltare fizică: � libere; � cu obiecte portative � la aparate; � pe fond muzical;

1.2 Selectarea adecvată a mijloacelor şi a procedeelor de dezvoltare a calităţilor motrice proprii

� procedee de dezvoltare a vitezei şi a îndemânării: � a vitezei de deplasare pe direcţii şi din

direcţii variate; � a vitezei de execuţie şi reacţie la stimuli

diferiţi; � procedee de dezvoltare a forţei:

� a forţei dinamice; � a forţei explozive; � a rezistenţei musculare locale � a rezistenţei la eforturi aerobe şi mixte � a mobilităţii articulare


5

2. 2. Integrarea cunoştinţelor şi a deprinderilor specifice în organizarea şi practicarea competiţională/necompetiţională a unor ramuri de sport corespunzător disponibilităţilor fizice şi intereselor individuale


2.1 Valorificarea cunoştinţelor şi deprinderilor tehnico-tactice însuşite, în rezolvarea eficientă a situaţiilor specifice ramurilor sportive

a) Probe atletice: � alergarea de viteză (50-100 m); � alergarea de semifond (800-1500 m); � săritura în lungime � săritura în înălţime � triplu salt; � aruncarea greutăţii.

b) Jocuri sportive: � handbal; � baschet; � fotbal; � volei; � badminton; � tenis de masă; � tenis de câmp; � rugby.

c) Gimnastică: � acrobatică: � ritmică sportivă � artistică sportivă

o sol o la aparate o sărituri

d) Ramuri sportive alternative: • oină; • tenis de câmp; • înot; • schi; • sanie; • patinaj; • dans sportiv.

3. 3. Analiza şi evaluarea concursurilor sportive din perspectiva spectatorului


3.1 Comentarea rezultatelor obţinute de sportivi, pe baza unor criterii obiective

• anuare statistice naţionale şi internaţionale • rezultate sportive publicate în presa de

specialitate 3.2 Pronosticarea şi evaluarea şanselor diferiţilor competitori

• comentarii şi prognoze sportive


6

CLASA A XII-A


4. 1. Integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor specifice educaţiei fizice în acţiuni de optimizare a dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice individuale


1.1 Structurarea unui sistem propriu de acţionare asupra dezvoltării fizice

• complexe variate de dezvoltare fizică • programe de culturism • programe pentru corectarea atitudinilor

deficiente 1.2 Structurarea unui sistem propriu de procedee şi de mijloace de dezvoltare a calităţilor motrice

• dezvoltarea forţei în regim de rezistenţă prin „circuite”

• dezvoltarea rezistenţei prin eforturi continue

• dezvoltarea rezistenţei prin eforturi „cu intervale”

• dezvoltarea forţei prin eforturi izometrice • dezvoltarea forţei prin eforturi cu

îngreuieri • dezvoltarea vitezei şi a îndemânării prin

metoda repetărilor

5. 2. Integrarea cunoştinţelor şi a deprinderilor specifice în organizarea şi practicarea competiţională/necompetiţională a unor ramuri de sport corespunzător disponibilităţilor fizice şi intereselor individuale


2.1 Valorificarea cunoştinţelor şi deprinderilor tehnico-tactice însuşite, în rezolvarea eficientă a situaţiilor specifice ramurilor sportive, în regim organizat şi de autoorganizare

a) Probe atletice: � triatlon atletic cuprinzând probe din oferta

şcolii (alergarea de viteză pe distanţe clasice, sărituri, aruncări, alergări de semifond şi fond)

b) Jocuri sportive: � handbal; � baschet; � fotbal; � volei; � badminton; � tenis de masă; � tenis de câmp; � rugby.

c) Gimnastică: � aerobică (individual, ansamblu) � ritmică sportivă (individual, ansamblu) � artistică sportivă (sol, aparate, sărituri)

d) Ramuri sportive alternative:


7

• lupte • oină; • înot; • schi; • sanie; • patinaj;

6. 3. Analiza şi evaluarea concursurilor sportive din perspectiva spectatorului


3.1 Comentarea oportunităţii sistemelor tactice şi a acţiunilor tehnice adoptate de competitori

• concepţii de concurs / joc • sisteme de joc • planuri tactice • acţiuni tactice colective, la momente fixe şi

individuale VALORI ŞI ATITUDINI

Pe parcursul orelor de educaţie fizică se va urmări cultivarea şi asigurarea cadrului de manifestare

a atitudinii pozitive faţă de sine şi faţă de semeni, concretizate în:

- încredere în forţele proprii;

- responsabilitate;

- toleranţă;

- comportament civilizat.

Desfăşurarea activităţilor de educaţie fizică şi sport va contribui la structurarea opţiunii elevilor

pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, prin adoptarea unui regim de activitate care să îmbi-ne armonios

efortul fizic şi intelectual, solicitarea şi refacerea, timpul ocupat cu timpul liber.

Prin modul de organizare a lecţiilor şi prin diversitatea interacţiunilor dintre elevi, vor fi

favorizate comunicarea şi integrarea în grupuri spontane şi stabile de participanţi la activităţile sportive,

ca şi de suporteri ai acestor activităţi.

SUGESTII METODOLOGICE

Predarea educaţiei fizice la clasele a XI-a – a XII-a va urmări cu precădere dezvoltarea capacităţii

motrice generale şi consolidarea acestora prin integrare în activităţi complexe a cunoştinţelor,

deprinderilor şi priceperilor însuşite în anii anteriori.

Sub aspect organizatoric, lecţiile vor trebui să asigure cadrul necesar de desfăşurare a activităţii,

corespunzător opţiunilor elevilor, individuale şi de grup, nivelului diferenţiat de pregătire,

particularităţilor de sex, interesului şi motivaţiei acestora.


8

Ca urmare, în lecţii vor căpăta prioritate activităţile pe grupe valorice, pe grupe de opţiuni şi

particularităţi de sex, pe microgrupuri de afinitate şi interese comune şi exersările individuale. Va fi

mărită ponderea exersării şi a întrecerilor în regim de autoorganizare şi autoarbitrare, cât şi

organizarea clasei pe formaţii/echipe constante.

Pentru valorificarea optimă a timpului destinat instruirii, se impune acţionarea cu mijloace a căror

influenţă este polivalentă, realizând atât consolidarea structurilor tehnico-tactice, cât şi dezvoltarea

calităţilor motrice.

Privind calităţile motrice, va predomina, în funcţie de natura deprinderilor prin care se exersează,

solicitarea manifestării combinate a acestora.Soluţia optimă pentru respectarea particularităţilor de

sex o reprezintă organizarea exersării demixtat, asigurându-se conţinuturi, volume şi intensităţi

specifice ale efortului pentru fiecare categorie de elevi.

Raportat la cele 34 de ore anual, fiecare elev va trebui:

- să poată practica regulamentar un joc sportiv;

- să cunoască tehnica şi să participe la întreceri la 1-2 probe atletice;

- să efectueze o săritură la un aparat;

- să poată practica una din ramurile gimnasticii.

În funcţie de zona geografică, tradiţiile liceului, anotimp, baza sportivă şi opţiunile elevilor, se

pot preda ramurile de sport alternative menţionate în programă, prin înlocuirea ramurilor sportive

indicate ca fiind obligatorii.

1.1.Planul de învatamînt, este un document oficial fundamental, întocmit de

instituţiile de învăţământ şi aprobat de MECTS.

El asigură în forma sa cea mai generală şi mai sintetică îndeosebi cantitativ conţinutul

învăţămîntului pentru fiecare grad sau profil de învăţământ.In acest fel se elaborează

planuri de învăţământ pentru :

• învăţământul primar;

• învăţământul gimnazial;

• învăţământul liceal;

• învăţământul post-liceal;

• învăţământul complementar,de maiştri; profesional;

• învăţământul superior.

A.Planul de invatamânt prevede:

a. denumirile obiectelor de invatamânt;

b. numarul de ore afectate pe semestru şi tipul activităţii: curs, seminar, laborator,


9

proiect,;

c. obiectivele instructiv-educative ale fiecarui grad şi profil de şcoală.

În mod desfasurat Planul de învțământ prevede:

• denumirea tipului de şcoală sau de facultate;

• specialitatea sau profesia obţinută,durata studiilor;

• sistemul de verificare;

• structura anului scolar sau universitar,

• perioada de activitate didactică;

• perioada de examene:

• perioada de practică.

• perioada de vacanţă,

• pregatirea şi susţinerea examenului de diplomă.

B.Cerinţele întocmirii planului de învăţământ sunt:

a. să asigure o anumita stabilitate cel puţin pentru o serie de elevi/studenţi,

b. să prevadă cele mai noi discipline de învăţământ care să asigure pregatirea la

nivelul exigenţelor progresului tehnico-stiintific,

c. să stabilească o pondere cantitativ-raţională ca număr de ore pentru fiecare

disciplină în funcţie de rolul şi locul acesteia.

d. să aibă un caracter relativ unitar pentru un anumit grad sau profil de învăţământ

ceea ce nu exclude existenţa unor diferenţieri.

e. disciplinele de specialitate să aiba o gamă largă de discipline înrudite şi discipline

opţionale.

Planurile de învăţământ actuale prezintă o serie de elemente de specificitate, care se

referă în special la un nou concept de plan-cadru.

Potrivit reformei curriculare din învăţământul românesc, începând cu 1998 s-a

introdus planul-cadru de învăţământ ca principală modalitate de descentralizare a

procesului de învăţământ.

Planuri-cadru în învăţământul obligatoriu

Planurile-cadru pentru învăţământul obligatoriu oferă soluţii de optimizare a

bugetului de timp , pe de o parte sunt cuprinse activităţi comune tuturor elevilor din

ţară, pe de altă parte este prevăzută activitatea pe grupuri de elevi, pe clase în

scopul diferenţierii parcursului şcolar, în funcţie de interesele, nevoile şi aptitudinile

specifice ale elevilor.În învăţământul obligatoriu curriculum la decizia şcolii prin


10

cele trei variante ale sale :curriculum –nucleu aprofundat, curriculum extins şi

curriculum elaborat în şcoală urmăreşte să coreleze mai bine resursele şcolii cu

dorinţele şi posibilităţile elevilor.

Planurile-cadru la liceu

Liceele sunt organizate în mod diferenţiat, pe filiere, profiluri şi specializări diferite

,în funcţie de planuri-cadru diferite , tocmai pentru a răspunde diferenţierii

capacităţilor şi intereselor elevilor dar şi solicitărilor diverse ale pieţei de muncă.

Conform acestor cerinţe planurile –cadru au fost organizate pe arii curriculare

pentru a creşte caracterul interdisciplinar al conţinuturilor de învăţământ, pentru a

asigura ritmuri diferite de învăţare pentru elevi, pentru a se respecta principiul

flexibilităţii în învăţământ.

C.Ariile curriculare selectate în conformitate cu finalităţile învăţământului sunt:

1. Limbă şi comunicare,

2. Matematică şi ştiinţe ale naturii,

3. Om şi societate,

4. Arte,

5. Educaţie fizică şi sport,

6. Tehnologii,

7. Consiliere şi orientare

La liceu curriculum la decizia şcolii pune în evidenţă diferenţierea între elevi şi şcoli,

contribuind la creşterea competitivităţii în învăţământ.

1.2.Programa analitica de educație fizică ți sport

1.Conceptul de programă analitică;

2.Conţinutul programei analitice,

3.Cerinţele elaborării programei analitice.

1. Programa analitică obiectivează conţinutul învăţământului pentru fiecare disciplină sau

obiect de învăţământ.Aceasta prezintă conţinutul disciplinei de învăţământ pe :

• capitole,

• subcapitole,

• teme,

• titlul lectiilor,

Se elaborează :

-pentru şcoli de către specialiştii în domeniu şi se aprobă de MECTS,


11

-pentru facultăţi de catedrele respective şi se aprobă de către Consiliul

profesoral al facultăţii pe baza îndrumărilor MECTS,

- pentru disciplinele care se predau la mai multe facultăţi se aprobă de Senatul Institutului de

învăţământ superior.

2. Componentele programei analitice sunt:

a. nota introductivă, în care se prezintă locul şi importanţa studierii disciplinei,

finalităţile urmarite, îndrumările metodice;

b. obiectivele-cadru , care se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini generate de

specificul disciplinei fiind urmărite pe mai mulţi ani.

c. obiectivele de referinţă , care reprezintă rezultatele aşteptate ale învăţării şi

urmăresc progresia învăţării de la un an la altul,

d. exemple de activităţi de învăţare

e. repartizarea orelor pe activităţile didactice , curs, seminar, laborator, recapitulări,

lucrări scrise,

f. conţinutul programei:-denumirile capitolelor şi numărul de ore afectate;-

denumirile temelor şi numărul de ore afectate; -denumirile lucrărilor practice;

g. standardele curriculare de performanţă ,care reprezintă criteriile de evaluare a

calităţii procesului de învăţământ şi baza de plecare pentru elaborarea descriptorilor de

performanţă, respectiv a criteriilor de notare.

h. bibliografia pentru profesor şi elevi/studenţi;

i. condiţii de elaborare şi folosire în mod adecvat a programei.

3. Cerinţele întocmirii programei analitice sunt de natura logică, psihologică, pedagogică

.Ele trebuie indeplinite de cadrul didactic care elaborează programa analitică respectivă in

funcţie de prevederile Legii învăţământului sau ale altor documente de politică

educaţională, de alte precizări ale MECTS.

Începând cu clasa a X-a obiectivele –cadru sunt înlocuite de competenţele generale iar

obiectivele de referinţă sunt înlocuite de competenţele specifice .

MANUALUL ŞCOLAR ŞI UNIVERSITAR.

- este documentul in care se obiectivează in forma scrisă conţinutul desfăşurat al unei discipline de

învăţământ.Manualul de învăţământ este o carte dactilografiată, xerografiată, litografiată, sau tiparită

pentru fiecare disciplină în parte.

Manualul sau cursul universitar este elaborat de specialiştii în domeniu, individual sau în

echipă având uneori un coordonator.El se elaborează în conformitate cu prevederile

Programei analitice şi ale Planului de învăţământ.El constituie principala sursă de


12

documentare pentru elevi şi studenţi fără să excludă alte surse.

Cele mai importante cerinţe ale întocmirii manualului sunt:

a. să prezinte conţinutul disciplinei într-o formă esenţializată şi explicită;

b. să includă cele mai noi cuceriri tehnico-stiinţifice,

c. să evite istoricismul, descriptivismul, paralelismul, cu alte discipline;

d. să stimuleze necesitatea studierii şi altor surse bibliografice,

e. să cuprindă întrebări, exerciţii, probleme recapitulative care să spijine studiul

individual;

f. să ţină seama de particularităţile de vîrstă şi individuale ale elevilor.

ORARUL ŞCOLAR ŞI UNIVERSITAR.

- este un document oficial ce izvorăşte din prevederile Planului de învăţamânt şi

care asigură programarea conţinutului în cadrul activităţilor didactice ,pe o perioadă

şcolară determinată ,având ca modul care se repetă săptămâna.Orarul se elaborează de

către cadrele didactice în colaborare cu reprezentanţii elevilor/studentilor, respectând

prevederile Planului de învăţământ.

CONDIŢIILE unui orar bine intocmit sunt de natură ergonomică, psiho-didactică şi de

igienă a studiului.In mod sintetic prezentate acestea sunt:

• îmbinarea in cursul unei zile de studiu a activităţii didactice diferite curs,

seminar,laborator;

• situarea la inceputul săptămânii a disciplinelor mai uşoare , la mijlocul săptămânii a celor

mai dificile iar la sfârşitul ei de asemenea a disciplinelor care nu presupun un efort

deosebit;

• îmbinarea disciplinelor de specialitate cu cele complementare in cursul aceleiaşi

zile,desfăşurarea activităţii didactice de preferinţă într-o singură parte a zilei,

• asigurarea sfîrşitutlui de săptamână pentru studiul individual, pentru rezolvarea

temelor pentru acasă.

2. EVALUAREA DIDACTICĂ ŞI EDUCAŢIONALĂ

In activitatea educaţională, această valorizare se face mai mult sau mai puţin conştient,

sistematic, organizat în funcţie de contextul specific: familie, şcoală, universitate.

Procesul de învăţământ este cunoscut şi sub denumirea de proces de predare - învăţare - evaluare

denumire care scoate în evidenţă mai bine interacţiunea dintre laturile sale:

• predarea,

• învăţarea,


13

• evaluarea.

Indiferent de tipul de lecţie ales sau de varianta de lecţie folosită un anumit grad de interacţiune între

predare, învăţare şi evaluare există.Cele mai noi cercetări pedagogice arată creşterea eficienţei

procesului de învăţământ pe măsura creşterii interacţiunii între predare învăţare şi evaluare.Măsura în

care predarea este în acelaşi timp învăţare şi evaluare, arată gradul de eficienţă al procesului de

învăţământ.

Evaluarea în sens restrâns reprezintă termenul generic, pentru acţiunile de verificare,

măsurare, apreciere, control, estimare, notare, examinare a cantităţii şi calităţii

cunoştinţelor teoretice şi practice asimilate de subiecţii educaţionali în procesul de

învăţământ.

Evaluarea reprezintă actul didactic care determină promovarea sau nepromovarea educaţilor într-o

etapă de învăţământ sau alta iar în cazul în care se realizează sub formă de concurs asigură ocuparea

unui loc de muncă într-un domeniu de activitate social-utilă .

Dar, evaluarea are o sferă mai largă în funcţie de categoria de obiecte la care se referă :

• evaluarea elevilor,

• randamentului şcolar,

• evaluarea manualelor,

• programelor analitice,

• planurilor de învăţământ,

• şcolii,

• profesorilor,

• sistemului educaţional în întregimea sa.

De asemenea evaluarea traversează mai multe etape de la conceperea ei până la aplicarea şi exprimarea

acesteia.Timp de mai multe decenii cercetătorii s-au preocupat de problematica evaluării , de

identificarea celor mai eficiente criterii de evaluare, de studiul sistematic al examenelor, de sistemele

de notare, de rolul evaluării în educaţia şcolară.Ca urmare au fost elaborate ştiinţe şi discipline

ştiinţifice cu privire la evaluare ca:

- docimologia ,a fost definită de autorul său Henri Pieron, în 1929 ştiinţa examinării şi a modurilor

de notare, studiul sistematic al comportamentului examinatorilor şi al examinaţilor. Vasile Pavelcu

defineşte evaluarea ca ştiinţa examinării, sau ştiinţa care se ocupă cu studiul examenelor, concursurilor

şi notării, a formelor, procedeelor şi mijloacelor, care asigură aprecierea justă şi obiectivă a

cunoştinţelor celor evaluaţi.

- docimantica,este disciplina care se ocupă de tehnica examenelor


14

- doxologia, reprezintă studiul sistematic al rolului evaluării în educaţia şcolară.

EVALUAREA a fost definită de Bontaş I (1999) ca “actul didactic complex, integrat

procesului de învăţământ , care asigură evidenţierea cantităţii cunoştinţelor dobândite şi

valoarea, nivelul, performanţele şi eficienţa acestora la un moment dat, în mod curent,

periodic şi final, oferind soluţii de perfecţionare a actului de predare-învăţare.”

Considerăm evaluarea didactică şi educaţională procesul complex, continuu, sistemic,

cu rol esenţial de valorizare a unei componente sau a intregului sistem educaţional prin

interacţiunea între operaţiile de verificare, apreciere şi măsurare concretizate în diferite

modalităţi de notare.

In procesul evaluării au fost puse in evidenţă mai multe operaţii, acţiuni sau etape

denumite mai mult sau mai putin asemănător de autori diferiti care sunt:

a. controlul sau verificarea ,este componenta evaluării de constatare de către

profesor, calculator sau un organism abilitat pentru evaluare, a volumului şi calităţii

cunoştintelor teoretice şi practice ;

b.aprecierea , componenta evaluării care constă în formularea unei judecăţi

de valoare, prin punerea în evidenţă a nivelului şi performanţelor cunoştinţelor teoretice

şi practice;

c.notarea ,este componenta evaluării care realizează măsurarea şi validarea

rezultatelor activităţii şi care se obiectivează în anumite semne, coduri sau simboluri

convenţionale (nota, calificativul), în funcţie de un anumit etalon determinat anterior.

Din punct de vedere istoric teorile asupra evaluării au fost distribuite (C.Cucoş) în trei

perioade:

1. de la sfârşitul secolului al XIX- lea până la 1930 perioada cunoscută sub denumirea de perioada

testelor,

2. a doua perioadă denumită perioada măsurătorilor care continuă perfecţionarea

testelor dar care pune sub semnul întrebării valoarea acestora, prezentând şi

dezavantajele lor,

3. a treia perioadă începând cu 1950, legată de activitatea lui H.Pieron, caracterizată

prin încercarea de a descoperi elevul ca totalitate, ca personalitate- denumită perioada

docimologică.

Perioada testelor, a scos în evidenţă avantajele obiectivităţii şi standardizării testelor

dar şi limitele acestora de validitate, fidelitate în funcţie de cine elaborează şi aplică testul

respectiv.

Perioada măsurătorilor , a realizat perfecţionarea testelor dar a continuat să pună în


15

evidenţă dezavantajul esenţial al testelor, care constă în obţinerea unor rezultate

fragmentare asupra personalităţii, cu privire la aptitudini, atitudini, motive, cunoştinţe

dar care nu asigură şi interacţiunea între aceste componente ale personalităţii .

Perioada docimologică, estea cea care deschide o nouă etapă în înţelegerea completă a

elevului ca personalitate şi a evaluării ca sistem.

Evaluarea şcolară este procesul prin care se identifică, se obţin şi se pun în evidenţă

rezultatele şcolare.Dar aceste rezultate nu au semnificaţie în sine, ele trebuie raportate la

obiectivele stabilite anterior şi implicit la o anumită scară de valori a societăţii.Ca urmare

în evaluare ne intereseaza randamentul şcolar, adică raportul între obiectivele

educaţionale anticipate şi rezultatele obţinute, nivelul de pregătire teoretică şi practică a

subiecţilor educaţionali raportat la conţinuturile elaborate, la planurile de învăţământ şi la

programele analitice.

Eficienţa învăţământului este un concept mult mai larg care se referă la capacitatea

sistemului de învăţământ de a produce prin obiectivele stabilite, prin conţinuturile

vehiculate, prin strategiile aplicate rezultatele cantitative şi calitative anticipate.Dar

procesul de învăţământ nu este izolat de celelalte sisteme ale societăţii, el nu există în

mod izolat, în sine şi pentru sine, ci în corelaţie cu întregul sistem societal.

Ca urmare evaluarea sistemului educaţional trebuie realizată şi prin raportarea acestuia la sistemul

societal, prin raportarea obiectivelor didactice la cerinţele economico-sociale şi culturale,prin

raportarea conţinuturilor didactice la ştiinţa, tehnica şi cultura societăţii, prin raportarea tehnologiei

didactice la noile mijloace şi tehnici produse de societate.

Evaluarea ridică încă foate multe probleme datorate complexităţii acestui fenomen:

a. ce evaluăm?

b. cum evaluăm?

c. când evaluăm?

d. de ce evaluăm?

Răspunsurile la aceste întrebări sunt în curs de căutare, de elaborare şi aplicare.La

întrebarea ce evaluează profesorii, răspunsul ar trebui să pună în evidenţă evoluţia de la

evaluarea cunoştintelor la evaluarea abilităţilor, a capacităţilor, a competenţelor şi a

personalităţii subiecţilor educaţionali. La intrebarea cum evaluăm - punerea în evidenţă

a evoluţiei de la o metodă unică de evaluare la metode diferite şi îmbinate în funcţie de

particularităţile individuale şi de grup ale subiecţilor educaţionali -constituie răspunsul

adecvat.

Evaluarea este doar de natura cognitivă sau şi afectivă, relaţională, atitudinală cu privire


16

la dezvoltarea competenţelor relaţionale ale educaţilor, cu privire la perfecţionarea

relaţiei profesor-elev şi a disponibilităţii de integrare în societate a subiecţilor educaţionali ?

Necesitatea scurtării feed-back-ului de la constatarea rezultatelor evaluării la

perfecţionarea lor, centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive şi dezvoltarea

permanentă a parteneriatului educaţional autentic care să evite extremismele de un fel

sau altul sunt câteva răspunsuri posibile la necesităţile de perfecţionare a procesului de

evaluare didactică şi educaţională.

2.1. Forme si metode de evaluare a rezultatelor didactice si educationale

Cercetări variate şi autori diferiţi au identificat mai multe criterii de clasificare a

formelor de evaluare didactică cum sunt:

1. cantitatea şi calitatea cunoştinţelor sau experienţa asimilată care sunt evaluate

prin ceea ce se numeşte evaluare parţială ( ascultare curentă , probe practice

curente) şi evaluare globală ( concursuri).

2. perspectiva temporală in funcţie de care evaluarea poate fi :

a.iniţială, de diagnosticare a nivelului de pregătire la începutul anului sau la

începutul predării unor discipline;

b.curentă (continuă, de progres) pentru asigurarea pregătirii sistematice şi

continue a educaţilor,

c. evaluarea periodică, de verificare a gradului de restructurare a materiei în modele

informaţionale mai mari,

d. evaluarea finală , de verificare a capacităţii de sinteză privind cunoaşterea întregii

materii de studiu.

3. coroborarea celor două criterii (cunoştinţe, timp)care conduce la determinarea

tipurilor de evaluare:

A .evaluarea continuă sau formativă ;

B .evaluarea cumulativă sau sumativa.

Comparând cele două tipuri de evaluare sintetică putem identifica caracteristicile lor care

se constituie în avantaje şi dezavantaje astfel:

Evaluarea continua ,formativă

1.verificari sistematice, pe secvenţe

mici

2.verificarea tuturor elevilor şi a întregii materii

3.verificarea procesului de învăţare

4.verificarea prin obiective


17

5. funcţia predominantă este de perfecţionare

6.determină relaţii de cooperare între elevi

7 .contribuie la creşterea timpului pentru instruire

Evaluarea cumulative, sumativa

1. verificări parţiale, pe secvenţe mari

2.verificarea elevilor şi a materiei prin sondaj

3.verificarea rezultatelor învăţării

4.verificarea prin scopuri

5.funcţie predominantă de constatare

6. generează atitudini de stress,nelinişte

7 contribuie la scăderea timpului pentru instruire

Asa cum sunt prezentate aceste forme de evaluare cu particularităţile lor de catre

I.T.RADU se observă faptul ca ambele prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje deşi mulţi

autori consideră că evaluarea continuă, formativă este superioară. Soluţia pentru ca ele să

conducă la perfecţionarea procesului de evaluare este îmbinarea între modalităţi diferite

de evaluare .

4. Dupa procedee diferite de evaluare formele de evaluare au fost clasificate în :

a. Evaluarea orală (ascultarea)-este forma de evaluare curentă, dar şi cea prin

examene şi concursuri.Această formă de evaluare prezintă atât avantaje, deoarece

profesorul poate pune întrebări ajutatoare, elevul răspunde liber-cât şi dezavantaje

deoarece nu există baremuri controlabile, se pot strecura subiectivitatea şi intimidarea.

b. Evaluarea scrisă (extemporale, teze, alte lucrări) care prezintă de asemenea

avantaje: elevul nu este stresat, poate lucra independent, există baremuri şi punctaje

obiective-dar şi dezavantaje, deoarece această evaluare este parţială (2-3 subiecte),

favorizează copiatul, etc.

c. Evaluarea practică , prin probe practice , de laborator, atelier, la disciplinele

experimental- aplicative, la anumite profile de învăţământ tehnic, medical, economie,

pedagogic.

Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare la disciplina educaţie fizică vizează evaluarea

principalelor capacităţi şi competenţe, necesar să fie realizate în aria curriculară educaţie fizică şi sport

(trunchi comun).

Astfel la clasele care au în planul de învăţământ două ore de educaţie fizică pe săptămână (c. a

IX şi a X) evaluarea se face cu 6 note anuale:

- 2 note, la calitatea motrică forţă;


18

- 1 notă, la calitatea motrică viteză;

- 1 notă, la atletism;

- 1 notă, la gimnastică acrobatică;

- 1 notă la jocurile sportive;

iar la clasele a XI şi A XII cu o singură oră pe săptămână, evaluarea se face cu 4 note anuale:

- 1 notă, la calitatea motrică forţă

- 1 notă, la atletism

- 1 notă, la gimnastică aerobică

- 1 notă, la jocurile sportive

Suntem de părere că volumul mic acordat educaţiei fizice în planul de învăţământ (1-2 ore),

normele relativ mare ale probelor de control şi specificitatea organismului la “adaptare”, fac ca

evaluarea prin sistem să nu fie obiectiv realizată.

Am mai face disctincţie între evaluarea calităţilor motrice forţă şi viteză care presupun un bagaj

genetic special (predispoziţii native) şi evaluarea calităţilor rezistenţă şi îndemânare care sunt mai

perfectibile prin exerciţiu.

De asemenea din sistem fac parte probe “obiective”, măsurabile în timp şi spaţiu şi probe

“subiective”, la aprecierea profesorului – deprinderi sportiv: tehnică în gimnastică acrobatică şi jocuri

sportive.

Observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor “reprezintă acea metodă

alternativă de evaluare prin intermediul căreia profesorul poate obţine informaţii relevante asupra

performanţelor elevilor, asupra competenţelor şi abilităţilor practice pe care aceştia le deţin”. (7. p. 441)

d.Evaluarea sub forma de examene are rolul de a asigura promovarea, la o

disciplină sau alta, a unui an şcolar/universitar, a unui ciclu de învăţământ , putându-se

realiza prin una sau mai multe din modalităţile de evaluare prezentate :oral, scris, practic,

sau mixt.

e.Evaluarea sub forma de concursuri, de selecţie a candidatilor, în care se folosesc

forme de evaluare variate: scrise, orale , practice prin care se ierarhizează competenţele

în funcţie de numărul de locuri sau de baremuri.

Verificarea orală, curentă este cunoscută şi sub denumirea de ascultare.Aceasta se

practica la inceputul fiecarei lecţii mixte (10-15 minute) prin procedee diferite în funcţie

de vârsta şi particularităţile individuale ale elevilor.Intrebările formulate trebuie să fie

clare, scurte, să stimuleze nu numai memoria ci şi găndirea şi imaginaţia subiecţilor

educaţionali, să fie adresate întregii clase cu scopul mobilizării acesteia . Elevii numiţi să

răspundă (3-4) nu sunt aleşi în ordine alfabetică ci după anumite criterii psiho-pedagogice


19

cum ar fi: realizarea unui anumit progres în pregătire. Profesorul are datoria de a

promova un climat adecvat pentru ascultare, de linişte, încredere, concentrare, seriozitate.

La clasele mari verificarea se poate face prin anunţarea unor elevi dinainte, ceea ce nu

înseamnă neglijarea clasei la care se realizează evaluarea.

In tipurile de lecţie dedicate verificării cunoştinţelor teoretice sau/şi practice, a lecţiilor

de fixare şi consolidare a cunoştintelor, a lecţiilor de sinteză, verificarea orală se

realizează asupra unor subiecte, teme, sau capitole de amploare, complexitate şi

dificultate mai mare.Etapa de lecţie dedicată ascultării este de asemenea mai mare circa

40 de minute, realizându-se prin tehnici şi procedee diferite.

Verificarea prin lucrări scrise este argumentată de condiţile obiective ale organizării şi

desfaşurării concrete a procesului de învăţământ (numărul relativ mic de ore şi programa

analitică incărcată )dar şi de conditiile psiho-pedagogice care solicită o evaluare de

profunzime a personalităţii subiecţilor educaţionali.Verificarea prin lucrări scrise se

realizează pe baza unor lucrări anunţate special ca probe de control cum sunt:

extemporalele, lucrări de sinteză, tezele şi alte lucrari.Verificarea prin lucrările scrise este

modalitatea de verificare care se adresează tuturor elevilor din clasă şi care permite

identificarea calităţilor dar şi greşelilor mai frecvente ale elevilor cu scopul perfecţionării

învăţării şi dezvoltării personalităţii subiecţilor educaţionali.

Extemporalele sunt probe scrise de control current, echivalente cu ascultarea orală care

dureaza aproximativ 15 minute.Extemporalele se pot da fie la inceputul lecţiei fie la

sfârşitul ei dar din lecţia deja pregătită, din materia curentă.

2.2. NOTAREA.

Aprecierea rezultatelor şcolare se concretizează de cele mai multe ori prin notare.Notarea este

un act de ataşare a unei etichete, a unui semn a unui anumit rezultat al învaţării.Nota este un indice ce

corespunde unei anumite realizari a randamentului şcolar.Gilbert deLandsheere (1979)arată că nota

reprezintă aprecierea sintetică ce traduce evaluarea unei performanţe în domeniul învaţămîntului .

Dupa Vasile Pavelcu nota poate indeplini mai multe funcţii:

a .informare, pentru elevi, profesori, parinţi;

b .reglarea procesului de învăţare;

c .autoevaluare ,

d. formarea imaginii de sine;

e. realizarea unui nivel optim de aspiraţii;

f. terapeutică-prin acordarea unui punct în plus.

g patogen -prin caracterul ei stresant.


20

În teoria şi practica notării au fost puse în evidenţă doua modele de notare.

1.notarea prin raportarea la grup,

se realizeaza prin compararea elevilor între ei şi prin raportarea acestor rezultate la anumite norme, la

un anumit standard de pregătire şi competenţă. De exemplu pentru nota 5 elevii trebuie să atingă

obiectivele minime, pentru nota 7 elevii trebuie să atingă nivelul mediu al cunoştinţelor teoretice şi

practice iar pentru nota 10 nivelul maxim al acestor obiective stabilite anterior şi comunicate subiecţilor

educaţionali.

2 . notarea individualizată,

se caracterizeaza prin compararea rezultatelor obţinute de elevi la un moment dat cu rezultatele lor

anterioare. Modalitatea individualizată de notare reprezintă una dintre metodele de concretizare a

programelor de instruire diferentiată.

Aceasta modalitate de evaluare stimulează subiecţii educaţionali să se cunoască mai bine,

să-şi stabilească obiective pe masura posibilităţilor proprii, să-şi organizeze mai bine

timpul de învăţare, să-şi identifice optimul motivaţional şi să-şi atingş obiectivele

stabilite.

I.Bontas (1999),prezintă urmatoarele sisteme convenţionale de notare:

1. notarea prin cifre (5-20),

• cu 5 trepte -de la 5 la 1 in tarile C.S.I.,

• cu 6 trepte de la 6 la 1 in Germania, Elvetia, Bulgaria,

• cu 7 trepte, de la 7 la 1 in Suedia si Norvegia;

• cu 10 trepte, de la 10 la 1 in Finlanda si Romania ,

• cu 20 de trepte in Franta si Romania pentru perfectionarea medicilor, de la 20 la 1,

• notele de promovare fiind de la 12 in sus.

2.aprecierea prin calificative .

• foarte bine ( 10-9);

• bine (8-7);

• satisfacator (6-5);

• nesatisfacator(4-1)

3. evaluarea prin litere , 6-7 litere in Anglia de exemplu;

4. evaluarea prin sistem binar : admis sau respins -care se practica la anumite discipline optionale, la

anumite probe de perfectionare a personalului didactic, la unele concursuri si probe cum ar fi

colocviile;

5. evaluarea cu bile colorate :


21

• albe pentru foarte bine,

• rosii pentru bine,

• negre pentru insufucient.

6. evaluarea cu aprecieri in limba latina :

• magna cum laude (cu mare lauda), pentru foarte bine,

• cum laude (cu lauda), pentru bine.

7. cu diploma de merit.

• la bacalaureat,

• la absolvirea învatamantului superior.

Notarea corecta prezinta anumite caracteristici pe care le pun in evidenta majoritatea

autorilor:

a. obiectivitatea,

b. validitatea,

c. fidelitatea.

- Obiectivitatea notarii se referă la corectitudinea, responsabilitatea, exigenţa şi

competenţa docimologică care se concretizează în :

• raportarea cantităţii şi calităţii cunoştinţelor dobândite la cantitatea şi calitatea cunoştinţelor

prevăzute în documentele şcolare şi universitare, în bibliografia şi recomandările

profesorului;

• evaluarea greşelilor şi a gravităţiilor raportate la volumul şi performanţele obţinute de

subiecţii educaţionali;

• evaluarea frecveţii educaţilor la disciplinele unde aceasta este obligatorie .

- Validitatea sau valabilitatea notei se referă la faptul daca nota reflecta ceea ce arată că

măsoara, daca aceasta este corespunzatoare treptei ierarhice din sistemul de notare

respectiv. De exemplu daca nota 7 care se acordă studenţilor de la o facultate tehnică

pentru pregatirea psiho-pedagogică este corespunzatoare notei 7 care se acordă

studenţilor de la o facultate umanistă sau este corespunzatoare notei 5 pentru aceeaşi

pregătire.

- Fidelitatea sau constanta notarii consta in faptul ca nota acordată de un examinator să

se menţina la oricare alt examinator sau la acelasi profesor în alta etapă de evaluare a

aceloraşi cunostinte .

Notarea subiectivă, erori sau disfuncţii ale evaluării didactice şi educaţionale

Obiectivitatea, validitatea şi fidelitatea evaluării sunt situaţii ideale spre care se tinde dar


22

care în realitate întalnesc multe dificultăţi de realizare.

Cele mai cunoscute situaţii care conduc la notarea subiectivă, la erori sau disfuncţii ale

evaluării sunt:

1. Fenomenul “HALO”-ului sau al iradierii notei.

2. Fenomenul de CONTRAST,

3. Fenomenul” OEDIPIAN”sau” PYGMALION”

4. Fenomenul de ORDINE,

5. Nivelul mediu al clasei ca reper al evaluarii;

6. Raportul dintre evaluarea cunostintelor si comportamentul elevilor.

7. Eroarea LOGICA,

8. Ecuatia personala a examinatorului.

a.Fenomenul HALO-ului a fost pus in evidenta de Ed.Thorndike si se refera la influenta

negativa asupra notelor ulterioare de catre notele anterioare ale unui elev , fie la aceeasi disciplina fie

la discipline diferite.Efectul are o baza psihologica reala si anume iradierea impresiei partiale asupra

intregii personalitati a elevului .Astfel elevii buni sunt avantajati deoarece in virtutea inertiei profesorii

nu mai observa unele lipsuri ale lor iar elevii slabi sunt dezavantajati dupa acelasi criteriu al iradierii

notei sau al inertiei profesorului.Fenomenul HALO-ului poate fi contracarat printr-o autosupraveghere

permanenta a profesorului sau prin colaborarea cu alti profesori pentru corectarea notarii.

b.Fenomenul de CONTRAST apare prin accentuarea a doua insusiri contrastante care survin

imediat in timp si spatiu. In mod curent profesorii au tendinta sa compare si sa ierarhizeze elevii. Dar

daca dupa un elev bun, cu o lucrare buna urmeaza un elev sau o

lucrare slaba acestia din urma devin si mai slabe si invers. Constientizarea efectelor

datorate contiguitatii probelor este prima modalitate de corectare a efectului de contrast.

c.Fenomenul OEDIPIAN sau PYGMALION -se refera la prezicerea de catre profesor a

rezultatelor evaluarii in functie de parerile sale preconcepute. Parerile profesorului nu numai ca anticipa

dar si faciliteaza aparitia comportamentelor respective. Solutia pentru a contracara acest efect este

increderea in posibilitatile elevilor si comunicarea acestei atitudini pozitive ca stimulent pentru

invatare.

d.Fenomenul de ORDINE se manifesta prin aceeasi inertie a profesorului, care pastreaza

acelasi nivel de apreciere pentru o suita de raspunsuri care in realitate prezinta diferente calitative. De

exemplu unii profesori sunt mai exigenti dimineata si pun note mai mici lacrarilor evaluate in aceasta

parte a zilei, alti profesori sunt mai exigenti dupa-amiaza si pun note mari dimineata.

e.Nivelul mediu al clasei ca punct de referinta in evaluare denatureaza conceptia

docimologica si duce la subiectivitate. In evaluare se porneste de la nivelul cel mai inalt


23

al programei, de la nivelul maxim al notei, se realizeaza baremurile in felul acesta

asigurandu-se o ierarhizare obiectiva pe scara valorica.

f.Raportul dintre evaluarea cunostintelor si comportarea subiectilor educationali

La stabilirea notelor pentru cunostintele teoretice si practice nu se iau in consideratie

deviatiile comportamentale ale educatilor cu exceptia copiatului pentru care se pune nota

1.Pentru celelalte fapte comportamentale deficitare exista nota la purtare in scoli si

sanctiuni in facultati potrivit regulamentelor scolare si universitare.

g.Eroarea LOGICA -consta in evaluarea detaliilor, a efortului depus de elevi, a

constiinciozitatii in locul obiectivelor esentiale anticipate prin programa analitica.

Aceasta eroare se justifica uneori dar ea nu trebuie sa devina o regula.

h.Ecuatia personala a examinatorului .Fiecare profesor isi elaboreaza in timp un anumit

sistem de evaluare, dupa criterii proprii. Astfel unii profesori prefera valorile superioare ale scarii

valorice, fiind mai generosi, altii prefera valorile inferioare ale acestei scari fiind mai severi, unii

folosesc nota ca incurajare, altii ca o modalitate de constrangere.Daca diferentele constatate la acelasi

examinator pe parcursul anului sau la examinatori diferiti sunt mai mari de 1-2 puncte ecuatia

personala a profesorilor respectivi trebuie corectata.In afara de acest erori didactice pot sa apara diferite

stari de oboseala, boala, situatii accidentale care pot influenta evaluarea didactica si educationala dar

care trebuie cunoscute si depasite

Categorii probabile de profesori examinatori

In mod conventional -arata I.Bontas-profesorii examinatori se pot clasifica in doua

categorii:

1. dupa gradul de exigenta manifestat in precesul de evaluare;

Dupa gradul de exigenta in notare examinatorii au fost clasificati in:

• examinatori severi, la care predomina notele mici;

• examinatori normal-exigenti la care notele sunt de toate categoriile, cele mai multe note fiind

medii de 7-8 iar cele mai putine note mici si mari,

• examinatori indulgenti, la care notele mari predomina.

2. dupa atitudinea si comportamentul docimologic.

Dupa atitudinea si comportamentul docimologic examinatorii au fost clasificati in :

• examinatori amorfi, reci, indiferenti,

• examinatori autoritaristi, egocentrici,

• examinatori de tip uman, optimisti.

Randamentul scolar si universitar.Succesul si insuccesul


24

Randamentul scolar si universitar nu se reduce la rezultatele activitatii didactice si

educationale raportate la obiectivele stabilite anterior ci este un concept mai larg care se

refera la evaluarea personalitatii subiectilor educationali in intregime, la evaluarea

sistemului educational raportat la sine dar si la sistemul societal.

Randamentul scolar/universitar in sens restrans priveste raportul dintre succesele si

insuccesele didactice si educationale.

Succesele scolare/universitare se caracterizeaza prin:

• procent mare de promovabilitate;

• note bune si foarte bune,

• competenta reala.

Insuccesele scolare/universitare se caracterizeaza prin.

• numar mare de corigente, examinari si reexaminari;

• numar mare de elevi sanctionati,

• rezultate slabe,

• integrare socio-profesionala deficitara;

• alienare profesionala .

Randamentul scolar si universitar depinde de numeroase conditii interne sistemului

educational cum ar fi: calitatea obiectivelor educationale, a conţinuturilor, a strategiilor, a

subiecţilor educaţionali şi a profesorilor dar şi de numeroase condiţii externe : dotarea

materiala si sustinerea financiara a invatamantului, influentele educative ale familiei,

scolii, strazii, societatii in general. Cresterea eficientei sistemului educational se poate

realiza si prin imbunatatirea randamentului scolar si universitar ca urmare a cresterii

calitatii conditiilor interne si externe ale invatamantului.

3.FORME DE ORGANIZARE ALE PROCESULUI INSRUCTIV - EDUCATIV

3.1 Caracteristicile organizării învăţământului pe clase şi lecţii De-a lungul istoriei sale, sistemul de învăţământ a cunoscut mai multe forme de organizare. La

începuturile educaţiei ca activitate specific umană, instruirea se făcea individual, situaţional şi selectiv.

Dezvoltarea culturii şi a civilizaţiei, multiplicarea experienţei sociale, creşterea populaţiei şcolare,

industrializarea, toate acestea au făcut ca învăţământul individual să nu mai poată acoperi nevoile reale

de educare a populaţiei. Erau necesare forme noi de organizare a instruirii, pentru o populaţiei mai

numeroasă şi pentru categorii sociale diverse.

Astfel, în secolul al XVII-lea, pedagogul Comenius a pus bazele sistemului de organizare a

instruirii pe clase şi lecţii, sistem care s-a răspândit rapid în toată Europa şi apoi în întreaga lume,


25

continuând să fie şi astăzi modalitatea dominantă de organizare a instruirii. În ţara noastră,

învăţământul pe clase şi lecţii a fost introdus prin Legea instrucţiunii publice din 1864.

Clasa de elevi/grupa de studenţi reprezintă cadrul organizatoric constituit din grupe constante de

elevi sau studenţi, relativ omogene din punct de vedere al vârstei, al progresului şcolar şi al nivelului de

dezvoltare intelectuală. Clasa de elevi nu reprezintă doar un spaţiu educativ în care se transmit şi se

însuşesc cunoştinţe, ci are multiple valenţe psihopedagogice. Transformarea clasei de elevi într-un

colectiv autentic, în care se formează personalitatea fiecărui participant, este un fenomen de durată şi

solicită implicarea conştientă şi responsabilă a fiecărui cadrul didactic.

În cadrul clasei de elevi instruirea este organizată pe ani şcolari, cu o structură bine precizată, iar

conţinuturile sunt structurate pe discipline de studiu, conform unor documente şcolare (plan de

învăţământ, programe şcolare, manuale). Procesul de învăţământ se desfăşoară după un orar, sub formă

de lecţii sau alte activităţi. Trecerea dintr-un an de studiu în altul superior se desfăşoară după criterii de

promovabilitate.

Lecţia este acea formă de organizare a procesului de învăţământ prin care se desfăşoară

activitatea comună de învăţare a colectivului de elevi, sub conducerea şi îndrumarea profesorului.

Organizarea procesului de învăţământ pe clase şi lecţii se bucură de o largă apreciere din partea

pedagogilor, dar are parte şi de o serie de critici.

Încă din secolul al XVIII-lea s-au conturat şi alte modalităţi de organizare a instruirii, ca

alternative la învăţământul organizat pe clase şi lecţii.

Sistemul monitorial a fost promovat de englezi mai întâi în India şi apoi în Anglia, la sfârşitul

secolului al XVIII-lea. Profesorul se ajuta de elevii mai buni la învăţătură pentru a-i îndruma pe cei mai

slabi. Astfel, se oferea posibilitatea instruirii unui număr mare de elevi fără cheltuieli prea mari. Acest

sistem a funcţionat şi în România din 1832, fiind înlăturat prin legea din 1864.

Planul Dalton este cunoscut ca sistem al învăţării în cabinete şi laboratoare şi a fost iniţiat în

SUA, în localitatea Dalton, la începutul secolului XX. Instruirea nu se aborda frontal, ci se realiza

individual de către fiecare elev, care avea posibilitatea de a-şi organiza momentul şi modul de

dobândire a cunoştinţelor. Sălile de clasă erau de fapt laboratoare (cabinete) pentru fiecare materie,

dotate cu materiale şi mijloace de documetare necesare activităţii fiecăruia şi conduse de un specialist

(cadru didactic).

Sistemul Winnetka, cunoscut şi sub denumirea de sistemul claselor mobile, a fost iniţiat într-o

suburbie a oraşului Chicago în 1922. În acest caz, clasele de vârstă sunt înlocuite cu clasele pe

discipline, elevii având posibilitatea să fie în clase diferite la materii diferite, în funcţie de aptitudini şi

de nivelul atins. Trecerea dintr-o clasă în alta se face individual pentru fiecare elev, în orice moment al

anului şcolar în care se constată promovarea unui anumit nivel la disciplina respectivă.


26

Sistemul Mannheim este cunoscut ca sistemul claselor de nivel, aplicat în Germania, începând cu

anul 1900. Elevii erau organizaţi în clase astfel: clase normale (de nivel mediu), clase auxiliare (pentru

deficienţi), clase de recuperare (pentru copii fără deficienţe, dar care au dificultăţi la învăţătură din

motive de boală, de frecvenţă neregulată la cursuri etc.), clase de elită (pentru copii foarte dotaţi,

organizate pentru învăţarea limbilor străine sau pentru adăugarea unor materii neabordate de clasele

normale).

Sistemul Decroly sau sistemul centrelor de interes a fost iniţiat la începutul secolului al XX-lea în

Belgia. Disciplinele de învăţământ sunt înlocuite cu „centre” care corespund nevoilor umane

fundamentale: hrana, nevoia de mişcare, lupta pentru apărare, nevoia de comunicare etc.

Sistemul Dottrens a fost conceput în Elveţia şi promova învăţământul individualizat, cu fişe de

lucru pentru fiecare elev: de recuperare, de dezvoltare, de exersare, de autoinstruire, de performanţă

etc.

Sistemul Jena a funcţionat în Germania în secolul al XX-lea. Grupurile erau alcătuite din elevi de

vârste diferite, constituite în mod liber, după preferinţele acstora. Programele de studiu erau concepute

interdisciplinar. Se pune accent pe formarea deprinderilor de cooperare.

La rândul lor, aceste modalităţi de organizare a instruirii au fost supuse criticilor şi puţine au

trecut proba timpului. Unele au inspirat însă procesul de modernizare şi perfecţionare a învăţământului

pe clase şi lecţii.

3.2.Clasificarea formelor de organizare a activităţii instructiv-educative

1.După ponderea participanţilor la activităţi:

1.1.Activităţi frontale (la care participă întreg colectivul clasei): lecţii, seminarii, cursuri

universitare, activităţi în laboratoare şcolare, activităţi în cabinete şcolare, activităţi în ateliere şcolare,

activităţi pe lotul şcolar, activităţi în sala de sport, vizite didactice, excursii didactice, vizionări şi

analizări de spectacole;

1.2. Activităţi de grup (la care participă o parte din elevii unei clase): cercuri şcolare pe materii

(realizate pe discipline de studiu sau interdisciplinar), consultaţii şi meditaţii (cu scop de recuperare,

stimulare, dezvoltare), vizite în grupuri mici (microgrupuri), întâlniri cu specialişti, oameni de ştiinţă,

oameni de cultură, scriitori, dezbateri, concursuri, sesiuni de comunicări ştiinţifice şi referate, cenacluri,

serate literare şi muzicale, editări de reviste şcolare;

1.3. Activităţi individuale (desfăşurate de fiecare elev în parte): activităţi independente, studiul

individual, studiul în bibliotecă, efectuarea temelor pentru acasă, elaborarea de compuneri, referate şi

alte lucrări scrise, efectuarea de lucrări practic-aplicative, efectuarea de lucrări experimentale, rezolvări


27

de exerciţii şi probleme, rezolvări de situaţii-problemă, lectura de completare, lectura suplimentară,

elaborarea de proiecte, elaborarea de modele, elaborarea de materiale didactice, cercetarea

independentă a izvoarelor scrise şi arheologice, elaborarea planului unei lucrări, pregătirea şi susţinerea

unor comunicări ştiinţifice, pregătirea pentru examene.

2. După ponderea categoriei de metode didactice utilizate:

2.1. Activităţi care au la bază metode de comunicare: lecţii, prelegeri, dezbateri, consultaţii;

2.2. Activităţi care au la bază metodele de explorare şi descoperire: activităţi în cabinete

şcolare, în laboratoare, efectuarea de lucrări experimentale, studiul în bibliotecă, vizite didactice,

excursii didactice;

2.3. Activităţi care au la bază metode de acţiune: activităţi în ateliere şcolare, activităţi în

grădina şcolii, activităţi în sala de sport.

3. După locul de desfăşurare:

3.1. Activităţi organizate în mediul şcolar (fie în clasă, fie în afara clasei, sub îndrumarea

colectivului didactic al şcolii, în afara orelor prevăzute de orarul şcolar, pentru a aprofunda pregătirea

realizată în timpul lecţiilor): lecţii (permanente sau facultative), activităţi în cabinete, laboratoare şi

ateliere şcolare, activităţi independente, studiul individual, cercuri şcolare pe discipline de studiu,

meditaţii şi consultaţii, observaţii în natură sau la „colţul viu”, învăţarea independentă în şcoală,

efectuarea temelor pentru acasă, întâlniri cu personalităţi din domeniul ştiinţei, tehnicii, culturii, artei,

jocuri şi concursuri pe diferite teme, cenacluri, serbări şcolare;

3.2. Activităţi organizate în mediul extraşcolar (organizate de colectivul didactic al şcolii sau de

instituţii din afara şcolii: teatre, case de cultură, cluburi, organizaţii sportive, tabere ş.a., într-un cadru

instituţionalizat, situat în afara şcolii, respectiv a sistemului de învăţământ): activităţi în cercuri tehnice,

activităţi de club, manifestări ştiinţifice în biblioteci, case de cultură etc., tabere judeţene, naţionale,

internaţionale, emisiuni radio şi T.V., vizionări de expoziţii, spectacole, filme etc., vizite, excursii,

drumeţii, turism ş.a.

După mediul în care se desfăşoară, activităţile extraşcolare pot fi:

- activităţi paraşcolare: desfăşurate în mediul socio-profesional (ex. Practica în unităţi economice,

practica în unităţi de profil, stagiul de practică în vederea calificării, vizite în unităţi economice şi

ştiinţifice, vizionări de expoziţii, reciclări, perfecţionări ş.a.);

- activităţi perişcolare: desfăşurate în mediul socio-cultural (ex. Activităţi de autoinstruire şi

autoeducaţie, de loisir, de divertisment, utilizarea mijloacelor multimedia, navigarea pe Internet ş.a.).

4.După momentul sau etapa procesului de învăţământ în care se desfăşoară (şi care se

stabileşte funcţie de obiectivele instructiv – educative urmărite):


28

4.1 Activităţi introductive: se desfăşoară la începutul studierii unei discipline de învăţământ, a

unui capitol sau a unei teme: vizite în instituţii de cultură şi economice, vizionarea unor emisiuni

ştiinţifice, a unor expoziţii, muzee;

4.2 Activităţi de bază, desfăşurate pe parcursul studierii capitolului sau temei, în paralel cu

formele de organizare a activităţii din planul tematic: excursii în natură, vizite la muzee, în laboratoare

specializate de informatică, fizică, biologie, chimie etc.

4.3 Activităţi finale, de încheiere, desfăşurate la finele studierii capitolului sau al temei:

activităţi în cercuri tehnice, în unităţi economice, ştiinţifice, în laboratoare specializate, utilizarea

mijloacelor multimedia, efectuarea unor excursii .

3.3. Lecţia – principala formă de organizare a procesului instructiv-educativ

Conceptul ”lecţie” îşi are originea etimologică în termenul grecesc “lectio”, care

înseamnă “ a citi cu glas tare”, “ a audia”, “ a lectura”, “ a medita”. Rezulta că, iniţial lecţia îi solicita

profesorului o simplă expunere, lectură, respectiv citire din manual, iar elevilor, memorarea celor

audiate, a textelor.

Literatura pedagogică oferă multe definiţii ale lecţiei, care au în vedere criterii de abordare

relativ puţine şi puncte de vedere relativ unilaterale, fapt care a dus la apariţia unor inadvertenţe.

Definirea lecţiei s-a realizat după criteriile următoare ( M. Ionescu, 2000):

1. În funcţie de criteriul organizatoric, lecţia este o formă de activitate care se desfăşoară în clasă, sub

conducerea unui cadru didactic, într-un interval de timp precis determinat (50 minute), pe baza

cerinţelor cuprinse în programa şcolară şi potrivit orarului şcolar.

2. Din punct de vedere al conţinutului, lecţia reprezintă un sistem de idei articulate logic şi didactic, în

conformitate cu cerinţele psihopedagogice referitoare la predarea-asimilarea cunoştinţelor, la

aplicarea lor, la verificarea, evaluarea şi notarea rezultatelor; ea reprezintă o unitate logică,

didactica şi pedagogică.

3. Adoptând un criteriu operaţional, putem defini lecţia ca unitate didactică fundamentală, o formă a

procesului de învăţământ prin intermediul căreia, o cantitate de informaţii este percepută şi

asimilată activ de elevi într-un timp determinat, pe calea unei activităţi intenţionate, sistematice, cu

autoreglare, provocând în sfera biopsihică a acestora o modificare în sensul formării dorite.

4. Din perspectivă sistemică, lecţia reprezintă un program didactic unitar, un microsistem pedagogic

ce redă imaginea însăşi a procesului de învăţământ. Lecţia unifică în mod coerent interacţiunile

dintre toate componentele sistemului de învăţământ: obiective, conţinuturi, metode, mijloace

didactice, relaţii profesor-elevi, acţiuni de predare-învăţare-evaluare etc.


29

Lecţia a ocupat şi ocupă o poziţie privilegiată în rândul formelor de organizare a procesului de

învăţământ, continuând să deţină o importanţă specială pentru demersurile care se întreprind în vederea

atingerii obiectivelor educaţionale. Ea rămâne modalitatea principală de organizare a activităţii

didactice, prin intermediul căreia se realizează în acelaşi timp informare şi formare, instruire şi educare.

Didactica modernă concepe lecţia ca un dialog între profesor şi elevi, dialog subordonat

obiectivelor generale şi specifice ale procesului de învăţământ, operaţionalizate la nivelul colectivului

de elevi. Mai mult, lecţia modernă se constituie într-un program didactic, respectiv un sistem de

procedee de lucru şi acţiuni comune ale profesorului şi ale elevilor (expuneri, explicaţii, demonstraţii

logice şi experimentale, rezolvări de probleme etc.), structurate şi organizate în vederea atingerii

obiectivelor operaţionale propuse şi în vederea activizării elevilor în procesul didactic.

În practica didactică, la diferitele discipline de studiu, există o mare diversitate de structuri ale

lecţiilor desfăşurate, datorită acţiunii conjugate a mai multor factori, dintre care amintim: obiectul de

învăţământ, ştiinţa corespunzătoare acestuia, personalitatea profesorului şi cea a elevilor. Lecţia,

respectiv structura lecţiei reprezintă liantul, elementul de legătură directă sau indirectă, dintre aceşti

factori.

Caracterizarea lecţiei

Lecţia, ca principală formă de organizare a procesului de învăţământ, prezintă următoarele

caracteristici :

1. asigură un cadru organizatoric adecvat pentru derularea procesului instructiv-educativ,

promovează un sistem de relaţii didactice profesor-elevi şi activităţi didactice menite să angajeze

elevii, să îi activizeze şi să îmbunătăţească performanţele învăţării;

2. facilitează însuşirea sistematică a bazelor ştiinţelor, a sistemului de cunoştinţe şi abilităţi

fundamentale ale acestora, prin intermediul studierii obiectelor de învăţământ corespunzătoare;

3. contribuie la formarea şi modelarea capacităţii de aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice

însuşite de elevi, introducându-i în procesul cunoaşterii sistematice şi ştiinţifice ( nemijlocite sau

mijlocite ) a realităţii;

4. activităţile desfăşurate de elevi în timpul lecţiei sprijină însuşirea noilor informaţii, formarea

noţiunilor, deducerea definiţiilor, a regulilor etc., formarea şi dezvoltarea abilităţilor intelectuale

şi practice, sesizarea relaţilor dintre obiecte şi fenomene, explicarea lor ş.a.m.d., deci formarea

unei atitudini pozitive faţă de învăţare;

5. angajarea elevilor în lecţie, în eforturi intelectuale şi motrice de durată, le dezvoltă spiritul critic,

spiritul de observaţie, atenţia voluntară, curiozitatea epistemică, operaţiile gândirii, memoria

logică şi contribuie la dezvoltarea forţelor lor cognitive, imaginative şi de creaţie;


30

6. oferă elevilor oportunitatea de a-şi exersa capacităţile intelectuale, motrice şi afective, de a-şi

forma şi consolida sentimente, convingeri, atitudini, trăsături pozitive de caracter, forme

adecvate de comportament etc.

Realizarea unei taxonomii a lecţiilor reprezintă un demers important, menit să orienteze

activitatea cadrelor didactice, prin înlăturarea şabloanelor şi stereotipiilor, fiind un reper pentru

elaborarea strategiei didactice şi nu o operaţie formală.

Categoria de lecţie semnifică un anumit mod de construire şi realizare a lecţiei, determinat, în

special de obiectivul fundamental urmărit; ea reprezintă o abstractizare şi o generalizare a elementelor

comune mai multor lecţii. Altfel spus, categoria de lecţie reprezintă un grup de lecţii constituite ca

unitate de structură în funcţie de diferite criterii: obiectivul fundamental, treapta de şcolarizare şi modul

de pregătire al elevilor, locul de desfăşurare, strategiile de predare ş.a.

Principalele categorii de lecţii sunt:

a. Lecţia de comunicare şi asimilare de noi cunoştinţe;

b. Lecţia de formare a abilităţilor intelectuale sau practice;

c. Lecţia de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor şi abilităţilor;

d. Lecţia de evaluare a rezultatelor şcolare.

Lecţia de comunicare şi însuşire de noi cunoştinţe este mai des întâlnită în practica didactică,

prin comparaţie cu celelelate tipuri de lecţii. Structura orientativă a acestei lecţii este :

• Momentul organizatoric - cuprinde activităţi specifice: salutul, stabilirea ordinii şi a

disciplinei în clasă, pregătirea materialelor necesare, verificarea prezenţei, organizarea colectivului în

funcţie de modul de concepere a lecţiei;

• Reactualizarea cunoştinţelor anterioare – vizează verificarea temei şi a cunoştinţelor însuşite

în ora anterioară. Se poate realiza prin conversaţie de reactualizare, prin exerciţii, prin extemporale

(scurte lucrări de control) şi contribuie la sesizarea şi completarea lacunelor, la corectarea greşelilor, la

repetarea în vederea însuşirii temeinice a conţinutului.

• Introducerea temei noi – se realizează printr-o discuţie sau prezentare introductivă, prin care

se leagă lecţia anterioară de noul conţinut şi se actualizează informaţiile dobândite de elevi anterior, în

diverse activităţi, care vor fi necesare pentru înţelegerea lecţiei curente.

• Precizarea titlului şi a obiectivelor – se anunţă explicit noul subiect ce va fi abordat şi

aşteptările profesorului referitoare la activitatea elevilor, la rezultatele ce vor fi obţinute.

• Dirijarea învăţării – este etapa cu ponderea cea mai mare din lecţie, în care are loc

transmiterea şi asimilarea noului conţinut, utilizând diverse strategii didactice.


31

• Fixarea cunoştinţelor – se poate realiza prin rezolvarea de exerciţii şi probleme, prin

recapitularea ideilor fundamentale enunţate, prin întrebări de sinteză, prin efectuarea unor lucrări

practice, a unor scheme, desene etc.

• Obţinerea performanţei – este momentul de maximă dificultate al lecţiei, în care se dă ocazia

elevilor să obţină un rezultat remarcabil, apreciat şi recompensat de obicei de profesor. Se poate aplica

metoda problematizării sau se dă o sarcină mai dificilă, o problemă mai grea de rezolvat. Acest moment

nu este prezent în toate lecţiile de transmitere de cunoştinţe, ci depinde de intenţiile cadrului didactic.

• Evaluarea – constă în formularea unor concluzii referitoare la prestaţia clasei şi a unor elevi

în mod individual, la modul de lucru, la comportament, disciplină, se fac recomandări pentru

activităţile viitoare.

b. Lecţia de formare a abilităţilor intelectuale şi practice - urmăreşte familiarizarea elevilor cu

diferite procedee specifice muncii intelectuale, cu procedee de muncă independentă, cu modalităţi de

desfăşurare eficientă a unor acţiuni practice. Structura orientativă a unei astfel de lecţii este următoarea:

• Momentul organizatoric;

• Anunţarea titlului şi a obiectivelor;

• Reactualizarea cunoştinţelor anterioare necesare desfăşurării activităţii. Profesorul trebuie să

se asigure că elevii stăpânesc acele cunoştinţe teoretice care constituie baza exerciţiilor ce vor fi

efectuate.

• Demonstraţia sau execuţia model - realizată de către un profesor sau de către un elev ce

posedă aptitudinile necesare. În timpul execuţiei, profesorul oferă explicaţii, atrage atenţia asupra

fazelor, a procedeelor utilizate.

• Dirijarea formării de abilităţi – are loc efectuarea de către elevi a activităţii, sub

supravegherea profesorului. În funcţie de specificul disciplinei, activitatea poate consta în: elaborarea

de desene, grafice, realizarea de experienţe şi lucrări de laborator, de analize gramaticale, rezolvarea de

exerciţii şi probleme etc.

• Evaluarea – aprecierea modului de lucru, a rezultatelor, remarcarea greşelilor tipice,

adresarea de recomandări privind activităţile viitoare.

c. Lecţia de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor – îşi propune aprofundarea şi consolidarea

cunoştinţelor însuşite şi a deprinderilor formate de elevi. Acest tip de lecţie se realizează periodic, la

final de capitol, de semestru, de an şcolar. Este o lecţie foarte solicitantă pentru elevi şi profesor,

deoarece se vehiculează un volum mare de cunoştinţe, acumulate în mai multe lecţii, dar se abordează


32

într-o manieră diferită de cea în care au fost predate, pentru a realiza conexiuni, generalizări, sinteze,

explicaţii sau aplicaţii relevante. Etapele orientative sunt:


• Anunţarea titlului şi a obiectivelor – se realizează de regulă într-o oră anterioară sau la

începutul orei propriu-zise, când se comunică elevilor planul de recapitulare, cuprinzând principalele

idei, punctele de reper în jurul cărora se va realiza sistematizarea.

• Dirijarea recapitulării – pe baza planului stabilit, are loc dezvoltarea punctelor principale de

reper, clarificarea şi eliminarea confuziilor, stabilirea unor conexiuni, lărgirea orizontului de

cunoaştere, multiplicarea perspectivelor de abordare a temei, realizarea unei scheme, rezolvarea unor

exerciţii şi probleme, a unei analize literare, a unei lucrări cu caracter aplicativ, a unui proiect etc.

• Evaluarea – aprecierea activităţii, remarcarea elevilor cu prestaţie valoroasă, precizarea

modului în care se poate continua această activitate.

d. Lecţia de evaluare – permite constatarea nivelului de pregătire al elevilor şi luarea unor măsuri de

natură să eficientizeze activitatea profesorilor şia a elevilor. Aceste lecţii relevă în ce măsură s-au

realizat obiectivele şi ce mai trebuie întreprins în acest scop. Structura orintativă a acestui tip de lecţie

este:


• Anunţarea titlului şi a obiectivelor – se realizează înaintea orei propriu-zise, prin stabilirea

conţinutului tematic ce urmează a fi verificat;

• Dirijarea evaluării - are loc efectuarea propriu zisă a modalităţii de verificare (probă orală,

scrisă sau practică);

• Aprecierea rezultatelor – se comunică notele, se fac aprecieri, judecăţi de valoare se indică

măsurile pentru ameliorarea activităţii ulterioare.

O alternativă la tipurile de lecţie tradiţionale este cea propusă de Charle Temple (1995), prin

care se oferă un model de instruire dinamic, care stimulează gândirea critică, încurajează elevii să

adreseze întrebări, să se implice activ. Cadrul de predare-învăţare este structurat pe trei etape:

• Etapa de evocare – elevilor li se comunică tema şi sunt solicitaţi să-şi amintească ce ştiu în

legătură cu acel subiect, să reconstituie „schema” preexistentă în mintea fiecăruia în legătură cu diferite

aspecte ale realităţii. Scopul este conştientizarea propriei cunoaşteri, încurajarea folosirii limbajului

propriu, stimularea interesului, a participării personale, reactualizarea bazei aperceptive necesare noului

act de cunoaştere.


33

• Etapa de realizare a sensului – elevii iau contact cu noile cunoştinţe prin diferite metode

(prelegere, lectură, explicaţii, demonstraţie etc.). A realiza sensul cunoştinţelor înseamnă a le înţelege

adecvat, a realiza comparaţii, analize, sinteze, generalizări, a monitoriza propria înţelegere, a lua notiţe,

a realiza scheme, a formula întrebări, a comunica cu grupul, a formula şi argumenta opinii personale

etc.

• Etapa de reflecţie – marchează momentul în care noile cunoştinţe au fost asimilate şi pot fi

exprimate cu cuvinte proprii, pot fi utilizate în schimburi de idei, dezbateri, aplicaţii, speculaţii. Multe

din cunoştinţele noi pot veni în contradicţie cu ceea ce se ştia anterior, de aceea momentele de reflecţie

previn persistarea erorilor.

Acest model de instruire este mai flexibil decât cele tradiţionale, uşurează activitatea de

proiectare a activităţii şi permite utilizarea metodelor moderne, care îmbină activităţile frontale cu cele

realizate de elevi în cooperare.

4.PROIECTAREA ACTIVITATILOR DIDACTICE

Educatia in general si procesul educational in special reprezinta activitati intentionate,

constiente, proiectate, organizare si coordonate in vederea realizarii eficiente a

obiectivelor, scopurilor si finalitatilor bine determinate.

Proiectarea didactica sau designul educational(Gagne, Briggs,1977)reprezinta procesul

deliberativ de anticipare mentala si de prefigurare a demersului educational ,cu scopul

realizarii sale optime in practica.

Necesitatea proiectarii didactice deriva din :

• caracterul teleologic al demersului educational si didactic(finalitati, scopuri, obiective);

• complexitatea si responsabilitatea procesului educational si didactic(modelarea

personalitatii umane);

• realizarea graduala a finalitatilor, de la cele generale spre cele particulare si

invers (ideal, scopuri, obiective);

• necesitatea optimizarii permanente a actiunii educationale si didactice prin actualizarea si adaptarea sa continua;

• necesitatea securizarii cadrului didactic si a eliminarii amatorismului si improvizatiei in predare. 4.1.Nivelurile proiectarii didactice

Profesorul, indiferent de experienţa pe care o are la catedră, trebuie să-şi organizeze munca etapă

cu etapă. În funcţie de orizontul de timp luat ca referinţă, distingem două tipuri de proiectare

pedagogică (Vlăsceanu, 1988):

Dupa criteriul perioadei de timp luata ca referinta proiectarea poate fi:

a.proiectare globala;


34

b.proiectare esalonata.

Proiectarea globala ,

- se realizeaza pe cicluri, sau ani de studiu ,opereaza cu obiective,

continuturi si criterii de evaluare mai largi si se concretizeaza in planuri de invatamant si

programe analitice.Pentru invatamintul preuniversitar aceasta proiectare este realizata la

nivelul ministerului, iar pentru invatamantul universitar este doar coordonata de minister.

Proiectarea esalonata,

- se realizeaza de catre cadrul didactic pe trei dimensiuni

temporare:

a.anul scolar(planificarea anuala);

b.semestrul scolar(planificarea semestriala);

c.ora scolara(planul de lectie, proiectul de tehnologie didactica).

L.Vlasceanu (1988) identifica 4 momente esentiale in proiectarea procesului educational:

• analiza diagnostica prin care se precizeaza nivelul pregatirii elevilor,caracteristicile

• psiho-sociale ale clasei,trasaturile activitatii didactice anterioare;

• analiza prognostica sau proiectarea pedagogica propriu-zisa,

realizarea proiectului pedagogic,

• evaluarea performantelor elevilor si a activitatii didactice.

S.Cristea (1996) distinge modelul modern sau curricular al proiectarii pedagogice de

vechiul model traditional sau didacticist .Modelul didacticist al proiectarii pedagogice se

caracterizeaza prin urmatoarele:

• este centrat pe continuturi , pe predare si nu pe invatare,

• continuturile isi subordoneaza obiectivele, metodologiile si evaluarea didactica intr-o

logica a invatamintului informativ;

• relatiile sistemice dintre obiective, continuturi, metode, mijloace si forme de

organizare si evaluare a procesului educational sunt disparate,nedefinite

pedagogic;

• predomina monodisciplinaritatea in predare .

Modelul curricular al proiectarii pedagogice presupune urmatoarele caracteristici:

• este centrat pe obiective si propune actiuni didactice specifice procesului complex

de predare-invatare-evaluare;

• este formativ fiind bazat pe valorificarea potentialului de auto-instruire si autoeducatie,

• stabileste relatii de interdependenta intre obiective, continuturi, metode,mijloace si


35

forme de organizare si evaluare,

• asigura echilibrul intre pregatirea de specialitate si pregatirea psiho-pedagogica a

personalului didactic.

4.2.Etapele proiectarii didactice

Un lucru bine facut este rezultatul unui proiect bine gandit.Unii autori (Jinga,

Negret)avanseaza un algoritm procedural ce coreleaza 4 intrebari:

1. CE voi face?(obiective)

2. CU CE voi face?(resurse educationale)

3. CUM voi face?(strategii)

4. CUM voi sti daca ceea ce trebuia facut a fost facut?(evaluare)

Prima etapa.

• cuprinde operatiile de identificare si de dimensionare a obiectivelor

educationale ale lectiei.In definirea unui obiectiv se va tine cont de

urmatoarele(Vlasceanu,1988):

- un obiectiv nu descrie activitatea profesorului, ci schimbarea care se asteapta sa se

produca in urma instruirii elevului,

- obiectivul trebuie formulat in termeni comportamentali expliciti,prin utilizarea unor

verbe de actiune;

- fiecare obiectiv concret trebuie sa vizeze o operatie singulara pentru a facilita

masurarea si evaluarea;

- un obiectiv va fi elaborat si exprimat in cat mai putine cuvinte pentru a putea usura

referirea la continutul sau specific.

A doua etapa.

• in proiectare vizeaza conturarea strategiilor didactice optime, adica a unor

sisteme coerente de forme, metode, materiale si mijloace educationale pe baza carora sa se atinga

obiectivele activitatii didactice.

Strategia celor 3M: metode, materiale, mijloace,trebuie centrata pe imbinare si dozaj, pe adecvare si

eficienta.

Etapa finala .

• a proiectarii didactice vizeaza stabilirea tehnicilor de evaluare a rezultatelor

invatarii.In functie de specificul etapelor anterioare, de varsta subiectilor educationali, de

particularitatile lor individuale se stabilesc formele de evaluare (orala, scrisa, continua,sintetica,

examen, teza, etc.)


36

5.EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL

Disciplina Educaţie fizică se regăseşte în planurile-cadru de învăţământ pentru ciclul superior al

liceului, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei si cercetării nr. 5718/ 22.12.2005, după cum

urmează:

� 1 oră/ săptămână:

� în trunchiul comun (TC), la: filiera teoretică (toate profilurile şi specializările), filiera

vocaţională (profil teologic, toate specializările); filiera vocaţională (profil pedagogic, toate

specializările); filiera tehnologică (toate calificările profesionale);

� în curriculumul diferenţiat (CD), la: filiera vocaţională (profil artistic, specializările muzică,

arhitectură, arte ambientale, design, arte plastice, arte decorative);

� 2 ore/ săptămână:

� în trunchiul comun (TC), la: filiera vocaţională (profil militar MAI, specializarea ştiinţe

sociale);

� în curriculumul diferenţiat (CD), la: filiera vocaţională (profil artistic, specializarea arta

actorului);

� 3 ore/ săptămână, la: filiera vocaţională (profil militar MApN, specializarea matematică-

informatică, repartizate astfel:

� 2 ore în trunchiul comun (TC);

� 1 oră în curriculumul diferenţiat (CD), pentru care a fost elaborată o altă programă şcolară,

prezentată în document separat.

Predarea disciplinei Educaţie fizică la nivelul ciclului superior al liceului, indiferent de filieră,

profil şi specializare, se centrează pe următoarele direcţii:

• consolidarea/ perfecţionarea/ extinderea, după caz, a fondului de deprinderi specifice diferitelor

discipline sportive şi a cunoştinţelor aferente acestora;

• perfecţionarea capacităţii de practicare opţională, sub formă de întrecere/ concurs a disciplinelor

sportive însuşite;

• continuarea dezvoltării calităţilor motrice, cu precădere în forme combinate de manifestare a

acestora;

• abordarea, după caz, a componentelor capacităţii motrice solicitate de domeniul în care se

specializează elevii;

• asigurarea condiţiilor de pregătire a probelor specifice incluse în examenul de bacalaureat,

pentru elevii interesaţi;

• extinderea ofertei de conţinuturi cu discipline sportive dorite de către elevi, a căror practicare se

poate continua şi în activitatea independentă;

• transmiterea către elevi a unor programe cu exerciţii de întreţinere fizică şi a cunoştinţelor

necesare aplicării lor.


37

Sub aspect metodic, activitatea didactică trebuie să reflecte tratarea diferenţiată, individuală şi

de grup, a elevilor, valorificarea unor categorii de conţinuturi rezultate din oferta profesorului şi

opţiunea elevului, promovarea exersării în regim de autoorganizare şi autoconducere.


1. Integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor specifice educaţiei fizice în acţiuni de

optimizare a dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice proprii

2. Valorificarea cunoştinţelor şi a deprinderilor sportive dobândite, în organizarea şi în

practicarea competiţională şi/ sau necompetiţională a disciplinelor sportive

3. Analiza şi evaluarea concursurilor sportive, din perspectiva spectatorului

VALORI ŞI ATITUDINI

• Responsabilitatea faţă de propria sănătate şi dezvoltare fizică

• Dorinţa de autoperfecţionare şi perseverenţă în atingerea obiectivelor prestabilite

• Spirit competitiv

• Respect faţă de: reguli, parteneri, adversari, arbitri, spectatori

• Disponibilitate pentru colaborare şi pentru iniţierea şi menţinerea relaţiilor interumane

• Interes constant pentru fenomenul sportiv

• Opţiunea pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, prin adoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber


7. Integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor specifice educaţiei fizice în acţiuni de optimizare a dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice proprii

Competenţe specifice Conţinuturi 1.1 Valorificarea sistemului

de metode şi mijloace

specifice dezvoltării fizice,

corespunzător intereselor şi

posibilităţilor proprii

• Obiecte, aparate şi instalaţii utilizate în dezvoltarea fizică • Procedee de exersare cu îngreuieri mici • Variante de programe:

- de culturism - de gimnastică (tip aerobic) - de stretching

• Variante de programe de întreţinere realizabile în timpul liber • Valorile funcţionale medii specifice vârstei şi sexului (frecvenţă

cardiacă, frecvenţă respiratorie, tensiune arterială, timp de revenire), în repaus şi după efort

• Principalele atitudini corporale deficiente la nivelul coloanei vertebrale 1.2 Ameliorarea sau, după • Determinări antropometrice

• Modelul dezvoltării fizice specific vârstei şi sexului • Influenţele activităţilor specifice profilului/specializării asupra


38

caz, corectarea propriei

dezvoltări fizice,

valorificând sistemul

metode şi mijloace

specifice

dezvoltării fizice • Sisteme de acţionare pentru corectarea cifozelor, lordozelor şi scoliozelor

1.3 Selectarea adecvată a

deprinderilor şi a calităţilor

motrice de bază,

corespunzătoare

specificului unor activităţi

motrice variate şi complexe

• Poziţii, deprinderi şi calităţi motrice specifice profilului/specializării

• Variante de parcursuri aplicativ-utilitare care să cuprindă acţiuni motrice necesare adaptării la mediul natural şi specifice profilului/specializării

• Procedee şi sisteme de acţionare pentru dezvoltarea calităţilor motrice combinate

1.4 Adaptarea mijloacelor

şi a procedeele de

dezvoltare a calităţilor

motrice proprii

• Valorile medii pe ţară ale calităţilor motrice specifice vârstei şi sexului • Probe standard de evaluare a calităţilor motrice de bază • Dinamica obiectivă a evoluţiei calităţilor motrice, specifică vârstei

şi sexului • Cerinţele activităţii de exersare în sălile de culturism şi fitness

8. Valorificarea cunoştinţelor şi a deprinderilor sportive dobândite, în organizarea şi în practicarea competiţională şi/sau necompetiţională a disciplinelor sportive

Competenţe specifice Conţinuturi 2.1 Valorificarea

cunoştinţelor şi a

deprinderile tehnico-tactice

însuşite, în rezolvarea

eficientă a situaţiilor

specifice disciplinelor

sportive, în

Atletism

• Probe de alergare (opţional): - o probă din oferta profesorului

• Probe de sărituri (opţional): - o probă din oferta profesorului

• Probe de aruncări (opţional): - o probă din oferta profesorului

• Regulamentele de concurs specifice fiecărei probe • Informaţii din activitatea atletică locală, naţională şi internaţională

Gimnastică

• Gimnastică acrobatică (opţional): - variante de linii acrobatice


39

Competenţe specifice Conţinuturi întreceri/concursuri • Sărituri la aparate (opţional):

- variante de sărituri la aparatele existente în dotare • Gimnastică ritmică sportivă (opţional):

- variante de linii cu exerciţii şi cu obiecte portative • Sport aerobic (opţional):

- variante de combinaţii de exerciţii realizate pe fond muzical • Regulamentele specifice fiecărui domeniu al gimnasticii • Informaţii din activitatea competiţională locală, naţională şi

internaţională, specifice gimnasticii

Jocuri sportive

• Un joc la alegere din: Baschet

- variante de procedee tehnice de finalizare - variante de acţiuni tactice individuale şi colective, de atac şi de

apărare - sistemul de apărare om la om - variante de contraatac - sistemul de atac cu un pivot - regulamentul de joc - informaţii locale, naţionale şi internaţionale, din baschet

Fotbal

- variante de procedee tehnice de lovire a mingii şi de finalizare - variante de acţiuni tactice individuale şi colective, de atac şi de

apărare - sistemul de apărare om la om - sistemul de atac cu două vârfuri - regulamentul de joc - informaţii locale, naţionale şi internaţionale, din fotbal

Handbal

- variante de procedee tehnice de finalizare - variante de acţiuni tactice individuale şi colective, de atac şi de

apărare - sistemul de apărare 5 plus 1 - variante de contraatac - sistemul de atac cu un pivot - regulamentul de joc - informaţii locale, naţionale şi internaţionale, din handbal

Volei

- variante de procedee tehnice de serviciu - variante de procedee tehnice ale loviturii de atac - structuri tehnico-tactice care să cuprindă 2-3 procedee tehnice

de bază - sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras - sistemul de atac cu jucătorul-ridicător în zona 2


40

Competenţe specifice Conţinuturi - regulamentul de joc - informaţii locale, naţionale şi internaţionale, din volei

Discipline sportive alternative

În situaţii speciale determinate de baza tehnico-materială, de

condiţiile climaterice dominante, de tradiţiile locale şi de opţiunile

elevilor, unele discipline sportive prevăzute în programa şcolară pot fi

înlocuite, pe unele perioade precizate, cu discipline sportive alternative,

respectiv:

- discipline sportive sezoniere: schi alpin, schi fond, sanie, patinaj, înot;

- dans sportiv; - sporturi de luptă şi autoapărare; - jocuri sportive: oină, tenis de masă, badminton, rugby.

Conţinuturile acestor discipline sportive vor viza însuşirea

procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice de bază, dezvoltarea calităţilor

motrice specifice, însuşirea regulamentului oficial şi practicarea globală

a acestora.

9. Analiza şi evaluarea concursurilor sportive, din perspectiva spectatorului

Competenţe specifice Conţinuturi

3.1 Comentarea rezultatelor

obţinute de către sportivi,

pe baza unor criterii

obiective

• Criterii de apreciere a rezultatelor în concursuri/competiţii oficiale


Clasele a XI-a şi a XII-a Educaţia fizică la clasele a XI-a şi a XII-a, clase terminale ale învăţământului liceal, va urmări

realizarea competenţelor generale şi a competenţelor specifice, precum şi asigurarea contribuţiei

specifice la atingerea finalităţilor învăţământului liceal.


41

Metodologia de proiectare şi de realizare a demersului didactic se elaborează asemănător cu

clasa a X-a, reprezentând din acest punct de vedere o continuitate de concepţie.

La aceste nivel de învăţământ, se extinde organizarea procesului didactic pe principiul ofertei

profesorului şi al opţiunilor individuale ale elevilor sau ale grupurilor de elevi, precum şi al parcurgerii

traseelor particulare de învăţare, cu precădere pentru elevi cuprinşi în clasa a XI-a, proveniţi din alte

unităţi şcolare.

Competenţa generală nr. 1 şi competenţelor specifice subordonate acesteia, în special 1.1, 1.2.

şi, parţial, 1.3, 1.4 se realizează cu întreaga clasă, sub directa conducere a profesorului, particularizând

unele categorii de conţinuturi, în funcţie de domeniile de specializare ale elevilor. Competenţa generale

nr. 2 şi competenţa specifică 2.1 se realizează diferit faţă de cele anterioare, astfel, instruirea elevilor

pentru practicarea probelor disciplinelor sportive are la bază oferta profesorului şi opţiunilor

individuale ale elevilor, care se centralizează, constituindu-se grupe omogene, separate pe sexe sau

mixte. La nivelul acestor grupe, se va urmării aprofundarea şi extinderea cunoştinţelor, a

componentelor pregătirii fizice şi tehnico-tactice, dându-se pondere crescută activităţilor de exersare

globală, preponderent sub formă de întrecere, în regim de autoorganizare şi autoarbitrare, cu

îndeplinirea de către elevi, prin rotaţie, a rolurilor de şef de grupă, arbitru, căpitan de echipă, după caz.

În această formă de organizare a instruirii opţionale, spre deosebire de varianta de lucru cu

clasa, profesorul va îndeplini rolul de coordonator, organizator oferind consiliere alternativă grupelor

constituite şi componenţilor acestora.

După caz, cu precădere la jocurile sportive, fiecărei grupe valorice, stabile sau periodice, i se

atribuie sarcini de instruire adecvate.

Cunoscut fiind că instruirea elevilor, la disciplina Educaţie fizică, se realizează preponderent în

domenii stabilite pe bază de ofertă şi opţiune, se impune ca şi sistemul de evaluare să conţină

instrumente diversificate, conform structurii grupelor constituite, elevii având posibilitatea să opteze

pentru probele de evaluare pe care le va susţine.

Probele de evaluare a elevilor (minimum două semestrial) vor viza:

1. dezvoltarea forţei segmentare – exprimată printr-un cuplu de două probe, vizând două

segmente corporale diferite, altele decât probele susţinute în clasa anterioară;

2. o probă atletică aleasă dintre cele două practicate opţional;

3. un exerciţiu liber ales la una dintre ramurile gimnastici sau o săritură la un aparat de

gimnastică;

4. randamentul în jocul sportiv practicat opţional sau efectuarea unei structuri tehnico-tactice

stabilite de către profesor.


42

În vederea sprijinirii elevilor pentru continuarea practicării exerciţiilor fizice în activitatea

independentă, profesorul va furniza elevilor interesaţi variante de programe, în special de întreţinere

fizică, pentru dezvoltarea forţei, a mobilităţii, pentru practicarea jogging-ului, deplasarea pe role etc.

Şi pe parcursul ciclului superior al liceului, la solicitarea elevilor, profesorul, în funcţie de

condiţiile materiale existente, poate asigura instruirea elevilor şi în discipline sportive alternative,

menţionate în programă, înlocuind astfel unele discipline sportive obligatorii, cum ar fi jocul sportiv

sau gimnastica, în perioadele când acestea sunt planificate.

Învăţământul liceal reprezintă o etapă superioară a sistemului nostru de învăţământ, ea urmând

firesc după etapa gimnazială şi fiind premergătoare celei universitare. Este etapa în care predomină

calitatea procesului de instruire la educaţia fizică, linear-concentric a programei de specialitate.

Educaţia fizică este prevăzută cu două ore pe săptămână la fiecare clasă.

Învăţământul liceal este de mai multe tipuri, existând o reţea foarte largă de licee: industriale,

agricole, silvice, economice şi administrative, matematică şi fizică, etc.

Educaţia fizică, ca disciplină, trebuie să aibă un conţinut şi o metodologie diferenţiate de tipul

de liceu. Din păcate nu există pentru fiecare tip de liceu o programă specială de educaţie fizică.

Vârsta specifică învăţământului liceal (14-15 - 18-19 ani) numită postpubertară sau

adolescenţă prezintă următoarele particularităţi:

Particularităţi somatice

- se remarcă o încetinire treptată a ritmului de creştere şi dezvoltare somatică, continuă creşterea în

lungime a oaselor dar într-un ritm lent, în schimb se intensifică procesul de îngroşare a acestora.

diametrele şi perimetrele cresc, ca o compensare a rămânerii în urmă din perioada pubertară.

- creşterea în înălţime mai continuă la băieţi din cauză trunchiului şi aproape că stagnează la fete.

- se realizează o hipertrofie a muşchilor, musculatura atingând un procent de aproximativ 44% la băieţi

şi 37% la fete din greutatea corporală şi în consecinţă sporeşte greutatea corporală atât la băieţi cât şi la

fete în medie cu 1-2 kg / an.

- proporţiile dintre segmentele corpului se modifică tot mai mult în sens de armonizare.

- dezvoltarea morfologică a aparatului cardio-vascular se accelerează doar în unele privinţe şi se

încheie în linii mari la sfârşitul perioadei, cresc volumul şi greutatea miocardului, reţeaua vasculară a

muşchilor scheletici şi a altor organe periferice se măreşte.

- aparatul respirator are ritm de dezvoltare morfologică încetinit, volumul şi greutatea plămânilor cresc,

se fortifică muşchii inspiratori.

pe plan morfologic, analizatorii se prezintă la un nivel de maturizare apropiat de cel al adultului.

Particularităţi funcţionale


43

- ca şi pe plan morfologic se manifestă un echilibru al indicilor funcţionali. Există un echilibru

mai stabil între excitaţia şi inhibiţia corticală, contribuind la formarea şi păstrarea timp mai

îndelungat a legăturilor temporale.

- se îmbunătăţesc indicii cardio-respiratori (capacitatea vitală, debitul sistolic, debitul cardiac)

dând posibilitatea unei sporite capacităţi de efort a organismului.

- frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială au valori apropiate de cele ale adultului, se

îmbunătăţeşte evident ventilaţia pulmonară, amplitudinea respiraţiei creşte, frecvenţa

respiratorie scade şi se apropie de valorile vârstei adulte (aproximativ 18 respiraţii / minut).

- oxigenarea ţesuturilor se îmbunătăţeşte datorită echilibrului dintre volumul inimii şi diametrele

vaselor.

- se definitivează diferenţierea caracteristicilor sexuale.

- analizatorii se prezintă încă la un nivel inferior de maturizare din punct de vedere funcţional

faţă de vârsta adultă.

Particularităţi psihice

- interesele cognitive sporesc, atingându-se un bun nivel de cunoaştere a fenomenelor,

realităţilor.

- se dezvoltă simţul critic şi se recurge la aprecieri valorice obiective (deşi de multe ori se

face comparaţia cu modelul ales).

- sporeşte ca frecvenţă dorinţa şi încercarea de a realiza fapte deosebite care să ducă la

remarcare în cadrul grupului, adolescentului îi place să fie remarcat, controlul conduitei

sale fiind mult îmbunătăţit faţă de pubertate.

- emotivitatea şi sensibilitatea specifice vârstei pubertare nu dispar şi sunt dublate de

orgoliu, de sentimentele calităţii deosebite a activităţii desfăşurate. Succesele le aduc

mari satisfacţii, iar insuccesele pot provoca suferinţe greu de recuperat ulterior.

- echilibrul emoţional este mai bun decât în pubertate, cu toate că se manifestă erotizarea

emotivă faţă de sexul opus.

- la adolescent sentimentul prieteniei se dezvoltă foarte mult, el fiind capabil de abnegaţie

şi sacrificiu.

- apar diferenţieri evidente între băieţi şi fete, în majoritatea situaţiilor fetele “îi privesc de

sus” pe băieţi, ambele sexe manifestând atitudini de încăpăţânare şi obrăznicie, mai ales

celor care se împotrivesc aspiraţiilor lor.

- gândirea adolescentului devine abstractă, logică şi este bazată tot mai mult pe

raţionamente complexe.


44

- limbajul se îmbunătăţeşte cu termeni ştiinţifici şi tehnici, deşi apar cuvinte de jargon în

vocabularul curent.

- în această perioadă se conturează idealul de viaţă, se ivesc gândurile despre viitoarea

profesie şi de cele mai multe ori se discută.

Particularităţile motrice

- se apreciază pe bază de cercetări, că în mod logic şi legic, creşte capacitatea elevilor de a

depune efort fizic cu indici sporiţi de viteză, îndemânare, forţă şi rezistenţă.

Pe acest plan general, superioritatea aparţine băieţilor, cu toate că sub aspect biologic, avansul

fetelor luat în pubertate se menţine cel puţin până la 16-17 ani. Există tot suportul biologic pentru

educare calităţilor motrice de bază în totalitatea lor, punându-se accent pe forţă şi rezistenţă (care

datorită creşterii mai ales a greutăţii corporale, se îmbunătăţesc spontan, mai puţin, cu ritm anual din ce

în ce mai mic pe măsură ce se înaintează în vârstă.

viteza se poate dezvolta dar nu cu progrese remarcabile, se insistă pe viteza de repetiţie, de

deplasare şi de execuţie. Pentru viteza de deplasare sunt indicate distanţe cuprinse între 30 şi 60 m.

îndemânarea înregistrează o creştere a indicilor, mai ales a coordonării motrice, mai mult la

băieţi decât la fete. Mobilitatea articulară este deficitară la această vârstă, mai ales la băieţi, mobilitatea

activă şi pasivă a coloanei vertebrale atingând valori maxime în primii ani de adolescenţă, ca apoi să

stagneze şi să se stabilizeze.

forţa se poate dezvolta, datorită hipertrofiei musculare, îndeosebi la băieţi, avându-se grijă

pentru deficienţele fizice, mai ales la coloana vertebrală. La începutul perioadei postpubertare se va

pune accent pe forţa segmentară, foarte eficiente fiind circuitul şi izometria ca procedee specifice.

rezistenţa se dezvoltă foarte bine la această perioadă. Este etapa cea mai favorabilă pentru

dezvoltarea capacităţii de efort maxim aerob.

Nivelul ridicat al tuturor calităţilor motrice, stadiul dezvoltat al aparatului locomotor, echilibru

între excitaţie şi inhibiţie constituie factori indubitabili pentru însuşirea, consolidarea şi perfecţionarea

deprinderilor şi priceperilor motrice indiferent de gradul de dificultate.

Rolul profesorului este de omogenizare şi să îmbunătăţească sistemul de deprinderi motrice în

rândul elevilor, mai ales cele specifice ramurilor de sport.

Modelul final al educaţiei fizice din învăţământul liceal trebuie să reflecte finalităţile acestui

proces, având în vedere că majoritatea absolvenţilor, nu mai urmează o altă formă de învăţământ şi că

îşi vor desfăşura activitatea în diferite sectoare ale vieţii sociale şi economice. Componentele şi

structura acestui model final sunt asemănătoare, în general, cu cele specifice modelului final şi al celor

intermediare (pe clase) specifice educaţiei fizice din învăţământul gimnazial, însă diferă esenţial

aspectele de ordin calitativ şi cantitativ.


45

Sintetizând, putem aprecia că absolventul ciclului liceal de învăţământ trebuie să aibă indici

superiori de dezvoltare fizică armonioasă, calităţi motrice de bază cu potenţă de manifestare eficientă a

tuturor formelor specifice, un sistem bogat şi elevat de deprinderi şi priceperi motrice de bază şi utilitar

aplicative, dar mai ales specifice ramurilor şi probelor de sport prevăzute în programa de specialitate,

precum şi capacitatea (dar şi obişnuinţa) de a le aplica în condiţiile de viaţă (inclusiv cele necesare

petrecerii utile şi plăcute a timpului liber).

Obiectivele educaţiei fizice la acest ciclu de învăţământ derivă din modelul anterior prezentat,

iar metodologia de realizare a acestor obiective la acest ciclu, nu ridică probleme esenţiale de

diferenţiere de ciclul anterior.

- majoritatea elementelor de conţinut sunt acum reluate pe un plan superior ca volum,

intensitate şi complexitate.

- apar aspecte suplimentare pe planul autoorganizării, autoconducerii şi autoaprecierii

- se manifestă de asemenea mai pertinent, respectarea opţiunilor elevilor, mai ales pentru

practicarea unor probe sau ramuri de sport (motivate din punct de vedere al bazei materiale)

- în aceiaşi măsură, creşte rolul şi ponderea temelor pentru acasă, care vizează cu precădere

dezvoltarea calităţilor motrice dar şi consolidarea unor deprinderi şi priceperi motrice.

În cadrul liceelor industriale, se pune problema necesităţii de a folosi o metodologie care să

vizeze prioritar dezvoltarea calităţilor motrice specifice meseriilor respective, prevenirea apariţiei

atitudinilor deficiente sau a stabilirii deficienţelor fizice pe care le implică profesile specifice şi chiar

consolidarea unor deprinderi motrice de bază şi utilitar aplicative incluse în fluxul tehnologic respectiv.

Aici de mare valoare sunt măsurile pentru formarea reflexelor de autoasigurare, de postură corectă.

Sistemul formelor prin care se realizează practicarea exerciţiilor fizice de către elevii din liceu,

nu prezintă diferenţieri semnificative faţă de învăţământul gimnazial.

Lecţia de educaţie fizică, ca formă organizatorică de bază, are o tipologie asemănătoare cu cea

din învăţământul gimnazial. Predomină lecţiile de tip consolidare şi chiar perfecţionare fiind puţine cele

de tip învăţare.

Destul de frecvent, la colective de elevi destul de bune şi omogene din punct de vedere al

dezvoltării indicilor somatici şi funcţionali, nu se mai face veriga a III-a din lecţie, destinată optimizării

dezvoltării fizice. Întrecerea sub formă de concursuri capătă pondere mult sporită faţă de gimnaziu.

În lecţie, creşte participarea elevilor la organizarea, conducerea şi evaluarea proprii-lor execuţii

sau a execuţiilor colegilor. Elementele de autoorganizare şi autoconducere, individuală sau în grup,

sunt frecvente în multe verigi ale lecţiei. Important este ca să se cuprindă câţi mai mulţi elevi, sau chiar

toţi în această acţiune didactică de capacitare în lecţie cu tehnici individuale de autoorganizare,


46

autoconducere şi conducere a elevilor şi implicit de autoevaluare, toate aceste tehnici putând fi

transferate în activitatea din timpul liber, activitate ce este independentă.

În lecţie se lucrează mult sau chiar exclusiv pe grupe de nivel valoric biomotric, mai ales, dar

nu exclusiv în verigile tematice. În aceste grupe, de cele mai multe ori, liderii trebuie să fie aleşi de

către colegi cu toate că, frecvent ei sunt numiţi de către profesori. De regulă, aceste grupe au un

caracter permanent deschis. Tratarea diferenţiată a fetelor în raport cu colegii lor de clasă este necesară,

atât sub aspectul dozării, cât şi a conţinutului instruirii, mai ales în gimnastică. Problema se pune la fel

şi pentru băieţi, când este vorba de instruire prin teme din fotbal, rugby.

Temele pentru acasă se dau aproape exclusiv pe parcursul lecţiei şi nu în ultima verigă.

Creşte în lecţie preocuparea profesorului de a conştientiza procesul de efectuare a exerciţiilor

fizice, de a explica în mod ştiinţific efectele acestor exerciţii şi necesitatea unei metodologii cât mai

corecte şi eficiente (ca dozarea efortului, formaţii de lucru, refacerea după efort, etc.).

Evaluarea elevilor la educaţia fizică în liceu este asemănătoare sub aspectul conţinutului şi al

metodologiei cu cea din clasele a VII-a şi a VIII-a ale ciclului gimnazial.

6.EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL În actuala etapă de dezvoltare a economiei ţării noastre, învăţământul profesional trebuie să

capete o importanţă din ce în ce mai mare. Lui îi revine sarcina de a pregăti temeinic muncitori

calificaţi şi tehnicieni necesari sectoarelor diverse ale economiei naţionale sau altor domenii sociale.

Învăţământul profesional se organizează sub două forme:

- cursuri de zi

- cursuri serale

Funcţionează conform legii învăţământului din iulie 1995, prin două tipuri de şcoli:

- Şcoli profesionale

- Şcoli de ucenici

Şcolile de ucenici pot funcţiona independent sau pe lângă grupuri şcolare, dar fac parte întotdeauna din

învăţământul profesional.

Şcolile de maiştrii sunt şcoli postliceale.

La şcolile profesionale se pot înscrie absolvenţii de gimnaziu cu certificat de capacitate. Durata

studiilor este de 2-4 ani. Admiterea se face pe baza trecerii unor probe stabilite şi elaborate de unitatea

de învăţământ respectiv. Cursanţii şi absolvenţii învăţământului profesional cu certificat de capacitate

pot urma studiile în învăţământul liceal prin concurs de admitere.


47

La şcolile de ucenici se pot înscrie absolvenţii de gimnaziu cu sau fără certificat de capacitate în

vederea însuşirii unor deprinderi preponderent practice. Durata studiilor în aceste şcoli este de 1-3 ani.

Admiterea se face prin trecerea unor probe specifice meseriei.

Reţeaua învăţământului profesional, meseriile care se şcolarizează, numărul de locuri, etc., se dau

publicităţii cu 6 luni înaintea începerii anului şcolar. De toate acestea, precum şi de planurile de

învăţământ şi de programele analitice, răspunde ministerul învăţământului cu consultarea factorilor

interesaţi.

Planurile de învăţământ cuprind trei tipuri de activităţi:

a) activităţi de pregătire teoretică, (realizate în multe cazuri în module co-masate cu

durata cea mai frecventă de un trimestru).

b) activităţi de pregătire practică (realizate de elevii din primul sau primii ani de studiu,

în ateliere şcolare sau laboratoare; unele ateliere sau laboratoare au şi planuri de producţie, pe bază de

contracte sau convenţii cu diverşi beneficiari).

c) activităţi de pregătire practică de producţie (realizată de elevii din ultimul sau ultimii

ani de studiu, în întreprinderi, şi de toţi elevii şcolarizaţi în meserii al căror specific nu permite

organizarea atelierelor sau laboratoarelor în şcoli).

Educaţia fizică, prezentă numai la cursurile de zi, este prevăzută cu o oră pe săptămână.

Modelul de educaţie fizică trebuie să ia în considerare pe lângă factorii cu valabilitate generală (vârsta,

sexul, nivelul de dezvoltare şi de motricitate) şi caracteristicile meseriilor pentru care sunt pregătiţi

elevii. Ca atare, absolventul acestui tip de învăţare trebuie să posede:

- o capacitate corespunzătoare de organizare

- indici calitativi de dezvoltare fizică corectă şi armonioasă

- indici superiori de manifestare a calităţilor motrice de bază dar şi a celor pe care le implică

exercitarea meseriei .

- deprinderile şi priceperile motrice de bază şi utilitar aplicative bine însuşite cu accent pe cele

implicate în fluxul tehnologic solicitat de viitoarea meserie

- deprinderile şi priceperile motrice specifice unor sporturi şi capacitatea de a le folosi în

petrecerea timpului liber.

- tehnici de educaţie fizică şi reflexe de autoasigurare pentru a neutraliza influenţele negative

ale efortului profesional asupra creşterii şi dezvoltării fizice.

În vederea îndeplinirii acestor finalităţi, educaţia fizică are obiective bine precizate, centrate pe

aspecte care vizează starea de sănătate, capacitatea de efort, motricitatea generală şi cea specifică,

cunoştinţele de specialitate, capacitatea şi obişnuinţa de practicare independentă şi sistematică a

exerciţiilor fizice, contribuţia la întregirea educaţiei generale a elevilor.


48

Grupele de meserii stabilite de specialiştii în ergonomia şi igiena muncii sunt:

grupa I - cuprinde acele meserii care se caracterizează prin consum de energie, lucru

muscular cu caracter predominant static din poziţia stând sau şezând. Ea se împarte în două subgrupe:

subgrupa a - cuprinde meseriile din poziţia şezând, cu efort fizic redus şi localizat la nivelul membrelor

superioare. Ele reclamă o mare încordare a analizatorului vizual şi a atenţiei: cizmar, croitor, optician,

şofer, dactilograf.

subgrupa b - meseriile care se execută din poziţie ortostatică cu deplasare redusă la locul de muncă:

vânzători, frizer, bobinator, ţesător, perforator, etc.

grupa II - cuprinde acele meserii care solicită un consum mediu de energie, cu lucru

muscular mixt (static şi dinamic), meserii efectuate din poziţie ortostatică pe bază de solicitare intensă a

tuturor analizatorilor: strungar, lăcătuş, presor, etc.

grupa III - cuprinde acele meserii care solicită un efort fizic intens şi susţinut de natură

mixtă (static şi dinamic), meserii efectuate din poziţia ortostatică şi derivate ale acesteia cu angajarea

principalelor grupe musculare dar mai ales acelora de la nivelul trunchiului şi a membrelor superioare:

zidar, betonier, fierar, etc.

grupa IV - cuprinde acele meserii care solicită un consum foarte mare de energie,

efectuate din poziţie ortostatică şi derivate ale acesteia, cu angajarea grupelor musculare ale întregului

corp. Aceste meserii, în multe cazuri se desfăşoară la temperaturi ridicate sau în condiţii neobişnuite de

microclimat: oţelar, furnalist, laminator, miner, etc.

Formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice:

- lecţia de educaţie fizică

- gimnastica zilnică

- gimnastica compensatorie în atelierele sau laboratoarele din şcoală

- gimnastica de înviorare pentru şcolile cu internate

- activităţi de educaţie fizică şi sportivă pentru toţi

Doar gimnastica compensatorie apare ca formă specifică pentru acest tip de învăţământ. Ea

trebuie să se organizeze în ateliere sau laboratoare după 3-4 ore de muncă, sub supravegherea

maistrului, având o durată de aproximativ 5-6 minute.

Se execută complexe de 6-8 exerciţii fizice libere, din poziţia stând, complexe pregătite în

lecţiile de educaţie fizică şi conduse de un elev instructor. Pe fondul influenţelor generale asupra

dezvoltării fizice a organismului executanţilor, trebuie să fie evident caracterul compensator al acestor

complexe de exerciţii fizice, luându-se şi măsurile igienice necesare.

Aprecierea elevilor la educaţia fizică se face după criteriile valabile şi pentru alte cicluri de

învăţământ, precum şi pe baza rezultatelor la următoarele probe cunoscute în S.U.V.A.D.:


49

- alergare pe 50 m plat

- alergare pe 800 m fetele şi 1000 m băieţii

- săritura în lungime cu elan

- tracţiuni în braţe din atârnat la bara fixă

- exerciţiu liber ales la sol, cu elemente din gimnastica acrobatică (şi din gimnastica

ritmică pentru fete)

- săritură la un aparat de gimnastică (ladă sau capră, în funcţie de clasă sau de sex)

- elemente tehnico-tactice dintr-un joc sportiv

Metodologia trecerii acestor probe este aceiaşi ca la învăţământul liceal şi este precis descrisă în

instrucţiunile 6226 din 1996.

7.EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR DE NEPROFIL Învăţământul superior este ultima verigă a sistemului nostru de învăţământ, cu toate că există şi

unele forme de pregătire postuniversitară (master, doctorat etc.).

Învăţământul superior nu este obligatoriu şi se caracterizează prin opţiunea absolvenţilor

liceelor pentru un anumit profil şi câştigarea statutului de cursant (student) pe bază de concurs.

Educaţia fizică este disciplină a planurilor de învăţământ în toţi anii de studiu. În doi ani aleşi de

fiecare student sau stabiliţi de decanat, educaţia fizică este obligatorie (anul I şi II). În ceilalţi ani de

studiu ea are caracter facultativ.

Ca disciplină de învăţământ cu caracter obligatoriu, în cei doi ani aleşi sau stabiliţi, educaţia

fizică este prevăzută cu un volum de 2 ore / săptămână. Acest volum se desfăşoară sub formă de lecţii

practice cu o durată de 100 minute, specific învăţământului superior. Există şi în anumite situaţii şi

posibilitatea organizării şi desfăşurării a 2 lecţii / săptămână cu durata de 50 minute fiecare, cu

aprobarea decanatelor şi la propunerea cadrelor de educaţie fizică.

Conţinutul procesului didactic, vizează în principal, perfecţionarea studenţilor în practicarea

unor probe şi ramuri sportive. Există şi situaţii în care se face iniţierea în unele sporturi necuprinse în

programa de specialitate, din învăţământul universitar: judo, culturism, arte marţiale, tenis, gimnastică

aerobică, canotaj, yahting.

Probele sau ramurile de sport se stabilesc în funcţie de baza materială şi încadrarea cu

specialişti a fiecărei catedre de educaţie fizică, iar înscrierea studenţilor se face pe bază de opţiuni

exprimate prin cerere scrisă la început de an universitar. Deci grupele de lucru se stabilesc pe baza

acestor opţiuni, nefiind identice cu grupele valabile pentru celelalte discipline din cadrul de învăţământ.


50

Grupele de lucru la educaţia fizică se constituie dacă sunt minimum 15 opţiuni pentru proba sau ramura

de sport respectivă.

Structura lecţiei de educaţie fizică este alta faţă de învăţământul preuniversitar. Se face o

organizare a colectivului de studenţi (ca o primă verigă), urmată de o pregătire sumară pentru efort (a

II-a verigă), se trece apoi la practicarea probei sau ramurii de sport sub formă globală, iar în cazul

iniţierii se realizează şi exersare analitică. Înspre final, se face o revenire a organismului după efort, tot

sumară, urmată de o încheiere a lecţiei (aprecieri şi recomandări). Nu sunt prezente verigile de

influenţare selectivă a aparatului locomotor şi de dezvoltare a calităţilor motrice.

Metodologia desfăşurării lecţiilor diferă şi ea de treapta anterioară de învăţământ. Se merge

foarte mult, dacă nu chiar exclusiv, pe autoconducere şi autoorganizare în veriga tematică, pentru

lecţiile în care se perfecţionează elementele însuşite în liceu. În lecţiile de iniţiere este o metodologie

relativ asemănătoare cu cea din învăţământul liceal.

Pentru o instruire relativ unitară sunt elaborate de către ministerul învăţământului programe

pentru fiecare probă sau ramură de sport. S-a spus instruire “relativ unitară”, deoarece se recomandă ca

instruirea în probele sau ramurile de sport să fie subordonată în sens de adaptare şi specificului

profesilor viitorilor absolvenţi, pe măsura posibilităţilor.

Cursul facultativ se adresează studenţilor din ceilalţi ani de învăţământ în afara celor doi

stabiliţi. Studenţii opteaza la fel ca în cei doi ani obligatorii pentru o probă sau ramură de sport, grupele

fiind constituite din minimum 25 de studenţi şi sunt normate cu 2 ore / săptămână fiind incluse în orar.

Acelaşi curs facultativ se poate organiza şi pentru studenţii cu deficienţe fizice care optează în acest

sens.

Conţinutul instruirii la cursul facultativ este stabilit pe bază de programă, de către fiecare

catedră de educaţie fizică.

În afara celor două forme de organizare (curs obligatoriu şi facultativ), există teoretic dar şi

practic şi alte forme sau modalităţi de practicare a exerciţiilor fizice de către studenţi:

- gimnastica individuală de întreţinere

- activităţi de educaţie fizică pentru toţi (cu competiţii tradiţionale şi acţiuni

diversificate, mai ales de tip turistic), activităţi sportive de performanţă în cluburi şi asociaţii sportive

studenţeşti, etc.

Aprecierea studenţilor la educaţia fizică, atât la cursul obligatoriu, cât şi la cel facultativ, se face

prin note de la 10 la 5, trecute în foaia matricolă ca medii anuale. Acordarea notelor se face în principal

pe baza rezultatelor obţinute la probele din sistemul de apreciere şi verificare. Se iau în consideraţie şi

celelalte criterii specifice şi cunoscute pentru evaluarea randamentului la educaţia fizică: performanţă,

progres, frecvenţă, interes, etc.


51

Conţinutul sistemului unitar de verificare şi apreciere:

a) probe pentru aer liber

- alergare 100 m plat

- alergare 500 m plat studentele şi 1000 m plat studenţii

- săritura în lungime cu elan

- aruncarea greutăţii de 4 kg studentele şi 7,257 studenţii

b) probe pentru interior

- tracţiuni în braţe (studenţii)

- menţinut în atârnat cu braţele îndoite (studentele)

- ridicare picioarelor, cu îndoirea lor din genunchi, la piept (studentele)

c) 3-4 probe specifice fiecărui sport (stabilite la nivelul catedrei de educaţie fizică)

Pe parcursul anilor au mai fost propuse şi alte probe: săritura în lungime de pe loc, alergare de

durată (fetele 7 minute iar băieţii 9 minute), flotări din culcat facial la băieţi şi cu genunchi pe banca de

gimnastică la fete, ridicări de trunchi din culcat dorsal şi extensii din culcat facial timp de 30 minute,

îndoirea trunchiului din stând (mobilitate).

8.EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL Există două sensuri ale învăţământului special în domeniul nostru. Unul se referă la procesul de

instruire specific pentru unităţile sportive din gimnaziu şi licee. Acest sens nu face obiectul

preocupărilor noastre.

Alt sens se referă la procesul instructiv-educativ realizat în unităţile care şcolarizează subiecţi

cu deficienţe pe diferite planuri. Acest sens constituie obiectul nostru.

Învăţământul pentru deficienţi este destul de răspândit în ţara noastră, cu toate că depistarea şi

încadrarea acestor deficienţi în unităţi speciale au fost acţiuni destul de superficiale, în sensul de

insuficiente în raport cu realitatea din ultimele decenii. Există în prezent aproximativ 300 de unităţi

şcolare pentru deficienţi în ţara noastră.

Deficienţa reprezintă abatere de la normal. Sunt multe tipuri de deficienţe. Cele mai recente

lucrări autorizate de UNESCO, disting 7 mari categorii de deficienţe:

1) deficienţe caracteriale

2) deficienţe mintale

3) deficienţe fizice

4) deficienţe vizuale

5) deficienţe auditive


52

6) deficienţe de limbaj

7) deficienţe de învăţare

Autorii francezi disting următoarele categorii de deficienţe:

1) deficienţe motorii

2) deficienţe mintale

3) deficienţe senzoriale

4) maladii cronice

5) polideficienţe

6) deficienţe de integrare socială şi profesională

Cele mai frecvente sunt deficienţele asociate.

După datele UNESCO aproximativ 10-15% din tânăra generaţie prezintă o deficienţă, iar dintre

aceştia aproximativ 30% au deficienţe mintale.

Clasificări terminologice

a) după Şerban Ionescu, în lucrarea “Integrarea socio-profesională a deficienţilor mintali” avem:

- deficienţă = consecinţă a unui “defect” fizic sau psihic în evoluţia psiho-socială a

individului.

- handicapul = o continuare, deci un efect al deficienţei.

b) R. Lenoire, în 1974, pune accent pe aspectele sociale privind handicapul şi aprecia că: “este

handicapată orice persoană care datorită incapacităţii sale fizice sau mintale a comportamentului său

sau a lipsei de pregătire, este incapabilă să aibă singură grijă de sine sau necesită o îngrijire

permanentă, ori devine izolată datorită ei însăşi sau datorită unor măsuri luate de colectivitate.”

c) după al doilea comitet al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în probleme de readaptare

medicală, se apreciază că: “un handicapat este persoana a cărei integritate fizică sau mintală este

temporal sau definitiv diminuată, fie datorită unor cauze congenitale, fie ca urmare a vârstei, a unei

maladii sau a unui accident, astfel încât, autonomia sa, capacitatea de a urma o şcoală (de masă) sau de

a ocupa un loc de muncă (obişnuit) sunt compromise.

d) după termenul francez, persoanele sunt handicapate ”deoarece suferă datorită stării lor fizice,

mintale, caracteriale, sau situaţiei lor sociale, de tulburări care constituie pentru ei «handicapuri», adică

slăbiciuni, devieri particulare faţă de ceea ce este normal; normalul se defineşte ca nivelul mediu al

capacităţilor şi şanselor majorităţii indivizilor care trăiesc în aceiaşi societate.“

e) definiţia folosită de Asociaţia de Sănătate Publică din S.U.A. este apreciată ca fiind

predominant descriptivă şi pragmatică: ”un copil este considerat ca handicapat dacă el nu poate să se

joace, să înveţe, să muncească, sau să execute alte activităţi la fel ca ceilalţi de vârsta sa, datorită unor

limite în folosirea capacităţii sale fizice, mintale şi sociale.“


53

f) doi autori din Germania deosebesc trei aspecte:

1) dimensiunea organică, care este deficitul primar, diagnosticat prin metode clinice şi

prin examinarea organelor şi ţesuturilor.

2) dimensiunea funcţională, care este incapacitatea consecutivă insuficienţei organice.

3) dimensiunea socială, care este handicapul propriu-zis apreciat în raport cu cerinţele

mediului.

g) autorii unei lucrări de referinţă ”Copilul handicapat şi şcoala“ (franceză) propun să se

opereze cu următoarele trei concepte: deficienţa, incapacitatea şi handicapul. Deficienţa ar consta în

pierderea sau anomalia (tranzitorie sau definitivă) a unei structuri sau funcţii psihice, fiziologice, sau

anatomice. Deci este vorba de orice perturbare a structurii şi funcţiilor normale ale organismului, orice

maladie care afectează pe termen lung creşterea, dezvoltarea şi funcţionarea normală a individului.

Incapacitatea ar fi diminuarea sau pierderea posibilităţii de a face o activitate în modul sau condiţiile

considerate drept normale. Deci ea constă într-o pierdere sau reducere a performanţelor funcţionale. Ar

consta în modificări ale comportamentului şi ale unor funcţii. Ea ar fi o consecinţă directă a unei

deficienţe sau un răspuns al individului (mai ales sub aspect psihologic) la o deficienţă. Incapacitatea se

stabileşte pe baza unor scări funcţionale de performanţă. Handicapul reprezintă mai degrabă un

dezavantaj, care rezultă dintr-o deficienţă sau incapacitate. Este ansamblul consecinţelor personale,

sociale şi economice ale deficienţei şi incapacităţii.

h) ”Charta europeană pentru toate persoanele handicapate“, adoptată în anul 1987 de Consiliul

Europei, prezintă următoarele definiţii:

deficienţa = pierderea unei substanţe sau alteraţia unei structuri sau funcţii anatomice, fiziologice sau

psihologice.

incapacitatea = reducere (rezultantă a unei deficienţe) parţială sau totală a capacităţii de a îndeplini o

activitate în limite considerate normale pentru fiinţa umană

handicap = dezavantaj social pentru un individ, rezultat al unei deficienţe sau al unei incapacităţi, care

limitează sau interzice îndeplinirea unui rol normal, în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi

culturali.

Deci, trei probleme trebuie clarificate când este vorba de persoane cu deficienţe:

1) natura deficienţei

2) gradul incapacităţii rezultate

3) evoluţia handicapului

8.1. ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL PENTRU DEFICIENŢII MINTALI


54

Şcoala reprezentativă pentru diferitele societăţi, nu poate fi restrictivă şi selectivă, ci

comprehensivă (cuprinzătoare) şi integrativă, deschisă tuturor copiilor şi tinerilor, indiferent de formele

de organizare mintală.

Societatea este conştientă de problemele şi drepturile persoanelor handicapate. Ea vede în

educaţia specială o aplicare a principiului egalităţii şanselor pentru toţi.

Societatea a fost mereu preocupată, într-un fel sau altul, de handicapaţii mintali. Unele culturi s-

au temut de ei, altele i-au ignorat, iar altele i-au nimicit. În renaştere au apărut primele scrieri despre

handicapaţii de acest tip. În secolul al XVIII-lea s-au creat primele instituţii pentru ocrotirea lor.

Odată cu instituirea scării de inteligenţă de către Binet, în 1905, s-a creat o deschidere pentru

tratarea şcolară a handicapaţilor mintali. Binet a pus şi bazele unei filozofii a educaţiei speciale.

Contribuţia sa avea semnificaţia unei idei originale pentru epoca respectivă şi anume, ideea că, terapia

la handicapaţii mintali este de ordin pedagogic şi nu medical. În 1909, s-au deschis în Franţa primele

clase speciale pentru copii uşor handicapaţi mintal.

După Primul Război Mondial, se dezvoltă învăţământul special, se formează cadre pregătite în

acest sens, mai ales în ţările industrializate. După 1950, s-au elaborat planuri de învăţământ şi

metodologii pentru învăţământul de acest tip. După 1970, educaţia specială pentru handicapaţii mintali

a luat un nou avânt, sub impulsul unor legislaţii apărute în acest sens, tot în ţările industrializate. S-a

diversificat învăţământul special, a crescut preocuparea pentru ameliorarea conţinuturilor pedagogice şi

crearea unor centre de formare a cadrelor specializate în acest sens.

Tot în jurul anilor ‘70 a apărut aşa-zisa ”normalizare“, adică problema integrării sau a inserţiei

învăţământului special pentru handicapaţii mintal la învăţământul normal (ordinar, tradiţional). În 1988,

după datele UNESCO, 43 de ţări (74%) aveau o politică de integrare, iar 15 ţări (26%) aveau o politică

de neintegrare (România şi Grecia).

Deficitul mintal, cunoscut şi sub numele de oligofrenie, presupune în sens de implicaţie, o stare

de nedezvoltarea sau dezvoltare incompletă pe plan psihic. Trăsătura principală constă din afectarea

proceselor intelectuale (a gândirii şi în special a abstractizării şi generalizării), cu repercusiuni

profunde asupra personalităţii. Factorii patogeni care produc oligofrenia, pot acţiona, mai ales în primii

3 ani de viaţă, fiind de natură socio-profesională şi în special familială.

Curentul ştiinţific a studiat deficientul mintal ca fiinţă deviantă, diferită de cea normală, atât în

organizarea sa biologică, cât şi comportamental. Clinicianul a înţeles prin oligofrenie, o stare de

nedezvoltare sau insuficienţă a S.N.C.-ului, în mare măsură ireversibilă. În paralel, o bună perioadă de

timp, pedagogul şi psihologul, au vorbit despre deficienţa mintală ca despre o stare funcţională a

inteligenţei, care ar putea să fie ameliorată prin procedee speciale. Definirea deficientului mintal, se

face prin performanţa inteligenţei, care este expresia mintală a personalităţii.


55

Curentul social a definit deficienţa mintală, prin prisma criteriului de adaptare socială.

În cele din urmă s-a impus o definiţie de sinteză între cele două curente (ştiinţific şi social),

încercată în 1959 şi definitivată în 1973: ”deficienţa mintală se referă la o funcţie intelectuală generală,

în mod semnificativ inferioară celei medii, existentă în acelaşi timp ca deficit de comportament

adaptativ şi care se manifestă în timpul perioadei de dezvoltare“.

Deci apar două elemente în plus:

a) deficientul mintal se evaluează în funcţie de vârstă

b) se iau simultan în considerare două criterii

nivelul intelectual

adaptarea socială

Aceste două criterii conduc la două consecinţe:

1) funcţionarea intelectuală întârziată

2) comportament adaptativ deficitar

Clasificare deficienţilor mintali

Se face pe baza coeficientului de inteligenţă (Q.I.) obţinut prin teste speciale. Pentru deficienţa

mintală Q.I.-ul este între 0 şi: 70-75 după Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 80 după Deschamps şi 85

după Emil Vevea.

Sunt patru categorii de deficienţe mintale:

1) deficienţa mintală uşoară (lejeră), numită şi intelectul de limită. Q.I.-ul este între 50-

55 şi 70-75. Dezvoltarea intelectuală ajunge până la vârsta de 12-13 ani. Se formează deprinderi de

citit, de scris, de calcul aritmetic, de operare elementară în plan mental, fără a se atinge nivelul gândirii

formale. Subiecţii achiziţionează unele cunoştinţe despre natură şi societate, devin autonomi în

comunicare şi comportament, se pot integra în activitatea şi viaţa socială, dar pe ansamblul nivelului

dezvoltării psihice şi de adaptare rămâne limitat. Se consideră că această formă de deficienţă mintală ar

fi o consecinţă mai ales a unui proces instructiv-educativ necorespunzător şi a unor condiţii şi cerinţe

neraţionale pe plan familiar şi social pentru subiecţii respectivi.

2) deficienţa mintală moderată (medie), numită şi debilitate mintală. Q.I.-ul este între 35

şi 50-55. Se ajunge cu dezvoltarea intelectuală până la vârsta de 9-10 ani. Se poate însuşi limbajul

vorbit şi scris. Instruirea poate fi realizată corespunzător la nivelul cerinţelor învăţământului primar, dar

într-un ritm mult mai lent faţă de cei normali. Se poate învăţa o meserie simplă şi realizarea totală sau

parţială a celor necesare traiului şi autoconducerii în ontogeneză. Dezvoltarea psiho-motorie poate să

fie întârziată, fiind în unele cazuri aparent normală (memorie constantă care suplineşte gândirea; atenţie

spontană etc.), totuşi nu se reuşeşte în gândire depăşirea concretului, deosebirea esenţialului de

neesenţial, a generalului de particular. Informaţiile primite sunt insuficient prelucrate neexistând


56

capacitatea de prelucrare a lor în condiţii noi, variate. Se manifestă lipsă de control în mişcările

voluntare, simcinezii (mişcări suplimentare fără scop) etc.

3) deficienţă mintală severă, numită şi imbecilitate. Q.I.-ul este între 20 şi 25-35. Nu se

depăşeşte limita limbajului de 3 ani, în timp ce dezvoltarea intelectuală ajunge la nivelul vârstei de 5-6

ani. Se însuşeşte doar limbajul vorbit, nu şi cel scris. Se acumulează unele cunoştinţe despre lumea

înconjurătoare, operaţii elementare de autoservire şi comportamente condiţional-stereotipe. Această

categorie de deficienţă presupune semiindependenţă socială, în sens că poate exista autoprotecţie faţă

de pericolele fizice imediate, dar nu există autoconducere, în viaţa socială fiind permanentă

supravegherea din partea altor factori (societate sau familie). Imbecilii sunt neşcolarizabili.

4) deficienţa mintală profundă, denumită şi idioţie. Q.I.-ul este între 0 şi 20-25. Limbajul

vorbit sau scris nu se însuşeşte. Sunt incapabili de a se feri de pericolele fizice care ameninţă viaţa,

necesită o dependenţă de cei din jur. Vârsta mintală rămâne între 0 şi 2 ani. Nu sunt şcolarizabili.

Primele două categorii de deficienţe sunt cuprinse în învăţământul special din ţara noastră. În

cadrul acestuia funcţionează:

a) grădiniţe speciale

b) şcoli ajutătoare cu durata de 8 ani

c) şcoli profesionale speciale

d) case de copii cu şcoli ajutătoare pentru deficienţe mintale lejere şi mode-rate, orfani

sau aparţinând unor familii dezorganizate, copii cu tulburări comportamentale asociate.

Ce trebuie să înveţe deficientul mintal ?

Deoarece există lipsă de sincronizare între diferitele dimensiuni ale personalităţii (morfo-

funcţională, psihică şi morală) se propun trei faze în învăţare:

faza I - de la 5-8 ani la 10 ani

faza a II-a - de la 8-10 ani la 13-14 ani

faza a III-a - de la 13-14 ani până la părăsirea şcolii

Faza I - motricitate, abilităţi manuale, aptitudini de a se juca, limbaj, socializare şi autonomie.

Nu se parcurg programe pe discipline. Desenul, cântatul şi dansul sunt de mare importanţă.

Faza a II-a - introducere treptată în însuşirea disciplinelor şcolare, învăţarea citirii, scrierii,

aritmeticii, motricităţii şi desenului diferitelor forme. Timpul pentru jocul spontan se va reduce şi creşte

rolul jocurilor pedagogice cu roluri simple. Se insistă în continuare pe socializarea copiilor şi

dezvoltarea autonomii acestora.

Faza a III-a - elevii vor fi abordaţi în termeni de şcolaritate, se va continua învăţarea celor mai

multe discipline predate în faza a II-a, dar aplicate la situaţii reale. Accentul se pune pe dezvoltarea

capacităţii elevului de a-şi face “intrarea” în societate. Elevii vor trebui să fie liberi să ia decizii, să facă


57

opţiuni, să nu fie dirijaţi de alţii. Atenţie deosebită se dă activităţii petrecute în aer liber şi jocurilor

sportive. Deci, în această fază, accentul trece de la dezvoltare (specifică primelor două faze) la

pregătirea pentru integrarea socială.

S-a propus şi următoarea metodologie:

- în faza I: oferirea a numeroase ocazii de joc; adaptarea unui program structurat pe

învăţarea individuală, pe jocurile libere şi apoi pe jocurile organizate. Pentru dezvoltarea motricităţii

este foarte importantă angrenarea copiilor într-o gamă foarte largă de jocuri spontane.

- în faza a II-a şi a III-a: locul jocurilor spontane va fi luat de cele organizatorice, timpul

pentru joc se va reduce în favoarea introducerii altor tipuri de activităţi în vederea socializării şi

creşterii gradului de autonomie. Timpul consacrat activităţii individuale va fi redus, elevii fiind

încurajaţi să lucreze pe micro-grupuri. Anumite lecţii se vor adresa clasei întregi, programele de muzică

vor fi înglobate în cadrul programului de educaţie fizică şi dans. Atitudinea profesorului trebuie reglată

după vârsta reală a celor educaţi şi nu după vârsta mintală.

Educaţia fizică la deficienţii mintali

Se desfăşoară ţinând seama de finalităţile, principiile şi metodologia din învăţământul normal,

dar cu particularităţile necesare.

Educaţia fizică constituie punctul de plecare natural în educaţia deficienţelor mentale. Ea este

“trambulina naturală” pentru toate formele de învăţare:

• intelectuală

• emoţională

• socială

Obiectivele educaţiei fizice în acest tip de şcoli:

a) educarea atitudinii corporale corecte, îndepărtându-se starea de instabilitate a acesteia.

b) uniformizarea stării de tonicitate a musculaturii segmentelor corpului pentru a se

preveni simcineziile, ticurile şi alte gesturi motrice ce rezultă din instabilitatea psiho-motrică

caracteristică debilului mintal.

c) educarea actelor motrice habituale, a coordonării simple, simetrice şi asimetrice a

capacităţii de percepţie a componentelor spaţiale şi mai ales temporale ale actelor motrice (cu accent pe

educarea ritmului).

d) reeducarea neuro-motrică a elevilor cu hemipareze sau tetrapareze sau alte afecţiuni

neurologice.

e) formarea corectă a deprinderilor şi priceperilor motrice de bază şi utilitar aplicative,

precum şi a unor deprinderi şi priceperi motrice specifice sporturilor.


58

f) îmbogăţirea limbajului elevilor cu unele noţiuni specifice educaţiei fizice (reguli de

igienă, regulamente sportive) şi formarea capacităţii de a le aplica şi a le respecta prin comportamentul

propriu.

g) contribuţie la recuperarea deficitul mintal, la creşterea gradului de abstractizare şi

generalizare a gândirii pentru ca subiecţii să poată opera cu noţiuni, elaborând judecăţi şi raţionamente

logice.

În planul de învăţământ educaţia fizică este cuprinsă la capitolul “Activităţi de expresie”, alături

de muzică şi desen, cu 2 ore / săptămână la fiecare clasă.

Există, după 1992, un sistem modular de organizare a programelor, care asigură şanse egale

după posibilităţile reale ale fiecărui elev. Bugetul de timp, deci numărul de ore pentru fiecare modul,

variază în funcţie de natura, caracterul şi structura tipului de activităţi din modulul respectiv. Dacă nu s-

au îndeplinit obiectivele unui modul nu se trece la următorul, ci se continuă cu numărul de ore pentru

acel modul. În cele din urmă modulele trebuie să se încadreze între limitele de timp global (trimestrial

şi anual). Se pot face “recuperări” şi în anul şcolar următor.

Practicarea exerciţiilor fizice se realizează în mod organizat, printr-un sistem de forme în

centrul căreia stă tot lecţia de educaţie fizică. În sistem mai intră: gimnastica medicală, activitatea

sportivă pentru toţi, activitatea de performanţă, etc. Organizarea şi desfăşurarea unei lecţii trebuie să

aibă în vedere trei tipuri de activităţi, echivalente ale trei părţi ale lecţiei:

a) experimentarea individuală şi activităţi libere: activităţile din această parte vor fi de

durată diferită şi depind de viteza cu care fiecare copil se echipează. După echipare fiecare copil alege

aparatul agreat cel mai mult: minge, cerc, coardă etc. şi începe să lucreze efectiv. Este posibil ca unii

elevi să agreeze exerciţii de agilitate cu alţi colegi. Trebuie mare atenţie la supravegherea tuturor

elevilor şi la repartizarea lor în spaţiul de lucru. Această parte a lecţiei durează aproximativ 7 minute.

Profesorul sau învăţătorul poate interveni pentru a încheia această parte printr-un joc de mişcare bine

cunoscut sau printr-un exerciţiu de ritm în grup.

b) învăţarea exerciţiilor şi mişcărilor de supleţe: activitatea devine viguroasă şi

alternează cu exerciţii ritmice uşoare şi cu exerciţii de relaxare. Unele mişcări vor fi largi, altele

localizate mai ales la membrele superioare şi inferioare. Scopul acestei părţi este de a dezvolta

mobilitatea şi de a întări coloana vertebrală, trunchiul şi membrele. Exerciţii folosite: din şcoala

mersului, alergării şi săriturii, înot, dansuri etc., practicate pentru a realiza încălzirea musculaturii,

pentru a mări amplitudinea mişcărilor şi a creşte supleţea corporală înainte de a se aplica o tehnică

particulară. La copiii mai mari, cu limbaj suficient de dezvoltat, exerciţiile vor fi ghidate apelându-se şi

la înţelegerea conceptelor de măsură, direcţie şi tensiune. Mişcările care conduc la asemenea exerciţii


59

vor fi obţinute direct sau prin imitaţie (mimetică) a mişcării făcute de profesor (învăţător) sau arătate

prin tehnici audio-vizuale sau alte materiale intuitive. Această parte durează 12-15 minute.

c) jocurile, dansurile şi/sau nataţie: această parte va dura progresiv mai mult timp (20-

25-30 minute). Se vor efectua atât dansuri folclorice, cât şi moderne atent selecţionate.

Sub aspectul tehnologiei didactice, care trebuie folosită în toate formele sportive specifice ale

practicării exerciţiilor fizice pe coordonata temporală pot fi reţinute următoarele:

- în prima etapă se va acorda prioritate exerciţiilor pentru educarea atitudinii corecte a corpului

şi segmentelor folosindu-se limitatorii sau reglatorii cunoscuţi în acest sens (scara fixă, planul vertical,

oglinda), care fixează reflexul de verticalitate şi simetrie posturală, apoi se trece la utilizarea exerciţiilor

de “ajustare” a tonusului muscular periferic, în sensul asigurării unei uniformizări.

- în etapa a II-a se va acorda prioritate limitării şi recuperării debilităţii motrice. În acest sens se

va pune accent pe exerciţiile de coordonare, educare a ritmului şi dezvoltare a orientării spaţiale.

Ulterior se trece tot, în această etapă, la formarea unui fond corespunzător de deprinderi şi priceperi

motrice de bază şi utilitar aplicative.

- în etapa a III-a prioritate capătă folosirea exerciţiilor fizice care să contribuie împreună cu

celelalte discipline din planul de învăţământ la combaterea deficitului mintal.

- în etapa a IV-a dezvoltarea calităţilor motrice constituită în a IV-a etapă, se va subordona în

cea mai mare măsură specificului meseriei pe care o însuşesc elevii. O mai mare atenţie se va acorda

educării vitezei şi îndemânării, care pot exercita influenţe pozitive asupra mobilităţii şi plasticităţii

scoarţei cerebrale.

- după ce s-au pus bazele generale ale dezvoltării fizice şi motricităţii, se poate trece la o ultimă

etapă, a V-a, de preocupări pe linia de educaţie fizică în aceste tipuri de şcoli, iniţierea elevilor în

practicarea unei probe sau ramuri sportive compatibile cu starea de debil mintal.

8.2.ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL PENTRU NEVĂZĂTORI

Există foarte multe criterii de clasificare a deficienţelor vizuale:

- gradul deficitului vizual (acuitatea vizuală)

- momentul instalării deficitului

- dinamica deficienţei

- cauza şi localizarea defectului

- complexitatea defectului, etc.

Foarte mulţi nevăzători au şi defecte asociate:

• motorii


60

• neurologice

• mintale

Pe ansamblu se pot desprinde următoarele categorii principale de nevăzători:

a) ambliopii - care deşi văd, au tulburări grave, progresive, de reflexie, adică de scădere

accentuată a acestui simţ, cu tendinţă de pierdere.

b) orbii târzii - care au dispus înainte de instalarea deficienţei de vedere normală şi care

”beneficiază“ de o anumită experienţă vizuală, putând să păstreze resturi de vedere de tipul

sensibilităţii la lumină şi culoare.

c) orbii propriu-zis - născuţi cu acest defect şi care sunt logic şi legic incapabil să

folosească simţul respectiv.

Educaţia fizică are valenţe deosebite în pregătirea acestor elevi pentru viaţă, pentru cunoaşterea

universului în care trăiesc, pentru întreţinerea relaţiei cu mediul social şi natural de existenţă.

Dificultăţile de atingere integrală a obiectivelor propuse, sunt amplificate de structura eterogenă a

claselor de elevi: vârsta diferită (aproximativ 3-4 ani diferenţă între cei 11 până la 15 elevi din aceeaşi

clasă), nivelul de dezvoltare motrică determinat de cauzele cecităţii (deficienţei), momentul instalării

cecităţii, nivelul socio-cultural al familiei din care provin elevii, etc.

Particularităţile morfo-funcţionale ale elevilor nevăzători:

- musculatură insuficient dezvoltată

- dezvoltare fizică rămasă în urmă cu aproximativ 2 ani faţă de

normal

- atitudini corporale rigide

- multe deficienţe fizice globale sau parţiale:

- capul şi gâtul aplecate înainte sau înclinate lateral

- umerii căzuţi

- torace îngust

- membrele superioare şi inferioare subţiri

- cifoze, scolioze şi lordoze ale coloanei vertebrale, etc.

- expresia feţei schimbată din cauza lipsei funcţiei

expresive a ochilor

- respiraţie superficială lipsită de amplitudine suficientă

Lipsa vederii nu duce la o foarte mare diferenţiere în privinţa cunoaşterii faţă de oamenii

normali, fiindcă în ontogeneză iau naştere şi intră în acţiune o serie de mecanisme neuro-psihice care

conduc la o activitate compensatorie. Această activitate compensatorie nu este dată, cum greşit se


61

crede, de o acuitate congenitală mult mărită a analizatorilor constanţi: tactili, auditivi, olfactili, etc., ci

de o antrenare a acestora pe parcursul vieţii, deci în ontogeneză.


- sistematizarea şi organizarea memoriei se realizează în bune condiţii, nefiind rare cauzele de

nevăzători cu memorie performanţială.

- se poate face apel foarte bine la limbaj şi imaginaţie

- sensibilitatea emoţională este crescută şi ea poate fi folosită pozitiv dacă este cunoscută

- antrenarea atentă în activitate a motivaţiei, stimularea intereselor ca şi cristalizarea convingerilor,

asigură nevăzătorului continuitate şi succes.

- atenţia are un nivel de acţionare mai ridicat faţă de normal; unele aspecte de aşa-zisă rigiditate în

mişcări, în orientarea spaţială, sunt de fapt efecte ale unei hiperconcentrări ale atenţiei în vederea

prelucrării şi utilizării maxime a informaţiei.

Particularităţi motrice

- reacţii lente şi târzii la diferiţi excitanţi

- mişcările sunt reţinute, şovăitoare, fiind limitate la strictul necesar

- lipseşte precizia în execuţie şi simetria segmentelor într-o mişcare comună

- mersul este rigid şi nesigur, cu trunchiul menţinut aproape nemişcat şi capul aplecat înainte, cu

ridicarea exagerată a picioarelor şi aşezarea cu grijă a tălpilor pe sol, explorând spaţiul cu braţele ”mers

de lebădă“

- nivel scăzut al forţei şi îndemânării

- slaba orientare în spaţiu

- prezenţa ticurilor sau a manifestărilor motrice negative; o serie de ticuri apar cu resturi mici de vedere

de tipul sensibilităţii luminoase şi constau dintr-un ”joc“ cu aceste resturi de vedere: apăsări cu degetele

pe globii oculari, mişcări rapide cu degetele sau cu obiectele luminoase înaintea ochilor, legănarea

capului înaintea geamului sau a unei surse luminoase, etc. Altă categorie de ticuri se caracterizează

prin mimica feţei şi se manifestă prin grimase, încreţirea frunţii şi a buzelor, etc.

o serie de stereotipuri motrice sunt localizate la nivelul capului trunchiului şi membrelor: pendularea

capului stânga-dreapta, învârtirea pe loc, sărituri pe loc, frecatul mâinilor, lovirea genunchilor cu

legănarea concomitentă a capului şi trunchiului, etc.

Modelul educaţiei fizice pentru nevăzători:

Educaţia fizică are menirea de a asigura stimularea dorinţei de mişcare, îmbogăţirea experienţei

motrice, corectarea deficienţelor fizice şi obţinerea unui echilibru psiho-fizic normal.

Absolventul acestei şcoli speciale trebuie să fie capabil să se deplaseze independent în mediul

înconjurător, să-l cunoască şi să-l stăpânească pe plan motric, să aibă dezvoltate calităţile de forţă,


62

rezistenţă şi îndemânare pentru ca să poate exercita eficient meseria însuşită, să aibă o atitudine

corporală cât mai corectă şi să manifeste încredere în forţele proprii, să fie optimist şi sociabil.

Forme de organizare a practicării exerciţiilor fizice:

• lecţia de educaţie fizică

• orele de cultură fizică medicală

• orele de orientare spaţială

• activităţi sportive pentru toţi şi chiar de performanţă

• excursii şi drumeţii

• momentul de educaţie fizică

• activitatea de pregătire fizică în cămine sau internate

Orele de cultură fizică medicală se desfăşoară cu nevăzătorii total sau cu cei cu resturi de

vedere, dar care au contraindicaţii pentru efort fizic susţinut. Aceste ore se desfăşoară individual sau pe

grupe de 3-5 elevi în cabinete sau săli speciale.

Elementele principale de tehnologie didactică în lecţie sau alte forme de organizare:

- conţinut mai redus, deci un volum mai mic de cunoştinţe sau deprinderi motrice

- dozare pe cât posibil diferenţiată de la un elev la altul

- atenţie deosebită acordată dezvoltării fizice a organismului elevilor; - pentru înţelegerea

poziţiilor, a direcţiilor şi planurilor se vor folosi repere cunoscute: propriul corp, obiectele din sală sau

de pe teren, etc.; - pentru localizarea corectă a exerciţiilor analitice se vor folosi obiecte ca: mingi,

bastoane, corzi, etc.

- formaţiile de adunare, de lucru şi de deplasare sunt în general asemănătoare cu cele din

învăţământul normal; deplasările la început se efectuează în coloană câte unul, cu mâinile sprijinite de

umerii celui din faţă, coloană condusă de un elev cu resturi de vedere.

- dintre deprinderile motrice de bază şi utilitar aplicative se va insista pe însuşirea corectă a

mersului şi alergării; pentru menţinerea direcţiei se folosesc reglatori (culoarul din frânghii, semnale

sonore la capătul pistei, etc.), deşi sunt indicate şi execuţiile în spaţii libere fără nici un obstacol; se

execută şi aruncări cu mingi de cauciuc în ţinte sonore, aşezate la distanţe variabile cu luarea măsurilor

de prevenire a accidentelor.

- se folosesc cu succes jocurile şi întrecerile sub formă de ştafetă luându-se măsuri

corespunzătoare: mingi sonore, clopoţei montaţi pe brăţări purtate de fiecare elev, frânghii pentru

marcarea spaţiilor pentru întrecere, etc.

- pentru a crea reprezentarea mişcărilor care trebuie învăţate se folosesc, înainte de exersarea

propriu-zisă, următoarele metode de instruire:


63

a) explicaţia, cu referiri la unele elemente cunoscute de elevi

b) demonstrarea de către profesor cu mare amplitudine şi ritm corespunzător pentru a se

produce vibraţii ale aerului care sunt percepute de către elevi cu ajutorul simţului tactil

- pentru obişnuirea elevilor cu componentele temporale este necesar ca exerciţiile să fie

efectuate în ritmuri şi tempouri diferite, marcate cu ajutorul tamburinei, muzicii bătăilor din palmă,

comenzilor, etc.

- se lucrează frontal, pe perechi, pe grupe sau individual; predomină în clasele cu elevi mulţi,

care cecitate absolută, exersarea individuală, sub supravegherea directă a profesorului; urmează ca

pondere exersarea pe perechi, formate din câte un elev nevăzător total cu altul care are resturi de

vedere.

8.3.EDUCAŢIA FIZICĂ LA SURDO-MUŢI

Elevii din aceste şcoli au ca deficienţă prioritate şi primară surzenia, care determină şi muţenia.

Categorii de deficienţi auditivi:

a) surdo-muţii, care s-au născut surzi sau au devenit surzi în primii ani de viaţă şi care

nu şi-au însuşit limbajul.

b) surzii târzii (asurziţii), care dobândesc surzenia după vârsta de 6 ani, deci după

fixarea mecanismului limbajului; aceştia chiar dacă îşi pierd ulterior tot auzul rămân cu posibilitatea

de a vorbi iar în cazul uitării vorbirii, legăturile păstrate pe scoarţa cerebrală se folosesc în procesul de

demutizare.

c) surzii parţiali (hipoacuzici), care prezintă o stare de deficienţă auditivă cu

posibilitatea de evoluţie pe parcurs şi crearea unor dificultăţi în înţelegerea limbii orale şi a exprimării.

Referirile ulterioare vizează numai surdo-muţii.

Particularităţile somato-funcţională

- cutia toracică este insuficient dezvoltată ca şi musculatura intercostală şi diafragmatică

- indici scăzuţi ai capacităţii respiratorii determinată de insuficienţa aparatului fonator

- experienţă senzorială redusă cu un volum sărac de percepţii şi reprezentări

memoria are un caracter mecanic

- atenţia, bazată în special pe aportul analizatorului vizual, este instabilă

- gândirea, mai ales înainte de şcolarizare, are un caracter concret, fiind limitată în ceea ce priveşte

generalizarea şi mai ales abstractizarea

Particularităţi motrice

- dificultăţi de coordonare

- echilibru slab dezvoltat

- indici scăzuţi de rezistenţă la efort de durată


64

- volum redus de deprinderi şi priceperi motrice faţă de elevii normali de aceeaşi vârstă


- neîncredere în forţele proprii

- atitudine retrasă, închisă, cu aspecte clare de egocentrism, neacceptându-se decât foarte greu

compania colegilor normali

- o stare permanentă de frământare, agitaţie, nelinişte, poate şi datorită comunicării prin intermediul

dactilenelor şi a semnelor convenţionale

Obiectivele principale ale educaţiei fizice:

- dezvoltarea musculaturii cutiei toracice şi a elasticităţii acesteia

- educarea actului respirator şi mărirea capacităţii vitale

- educarea capacităţii de coordonare, a simţului echilibrului şi a ritmului

contribuţie la procesul de demutizare

- dezvoltarea acuităţii simţurilor, a capacităţii de percepere a spaţiului şi timpului

- educarea atenţiei, voinţei, capacităţii de decizie, imaginaţiei, şi deprinderii de a acţiona conform unor

norme disciplinare în cadrul grupului integrator

- dezvoltarea încrederii în posibilităţile lui, a dorinţei de integrare socială, de participare la acţiuni

colective

Lecţia de educaţie fizică

Este prevăzută cu un volum de 2 ore / săptămână.

a) partea pregătitoare (introductivă) rezolvă sarcini legate de organizarea colectivului de

elevi, pregătirea organismului pentru efort şi influenţare selectivă a aparatului locomotor. Grupare

mijloacelor din ultima verigă a acestei părţi este următoarea:

1) exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii gâtului

2) exerciţii pentru educare ritmului necesar respiraţiei corecte

3) exerciţii de respiraţie

4) exerciţii pentru educarea şi dezvoltarea aparatului fonator

5) exerciţii pentru mimică

6) exerciţii pentru labio-lectură

7) exerciţii pentru corectarea atitudinilor şi deficienţelor fizice specifice

Durata părţii pregătitoare este de aproximativ 15 minute.

b) partea fundamentală este destinată temelor de lecţie luate din calităţile şi deprinderile

/ priceperile motrice. Finalul acestei părţi este destinat dezvoltării şi educării aparatului fono-respirator.

În acest sens se efectuează câte un complex special de exerciţii, menţinut acelaşi în aproximativ 8-10

lecţii succesive. Se recomandă introducerea acestui complex de exerciţii şi între temele de lecţie, dacă


65

obiectivul operaţional al primei teme este de învăţare. Durata părţii fundamentale este de aproximativ

25-30 minute.

c) partea de încheiere vizează revenirea organismului după efort şi unele aprecieri

privind realizarea celor propuse şi comportamentul elevilor. Ea durează aproximativ 5 minute. Şi în

această parte ponderea cea mai mare au exerciţiile de respiraţie.

Sub aspectul tehnologiei didactice pot fi reţinute următoarele:

- se va acorda atenţie deosebită mai ales la clasele mici educării actului respirator; pondere vor avea

exerciţiile speciale pentru dezvoltarea musculaturii faciale şi a cutiei toracice; se vor folosi exerciţii

speciale pentru învăţarea actului respirator corect, pentru mărirea amplitudinii acestuia şi dezvoltarea

capacităţii vitale, pentru educare ritmului normal în efortul fizic; - se recomandă folosirea unor

materiale în aceste scopuri: baloane, fulgi, camere de mingi, spirometre, etc.

- pentru obişnuirea sunetelor şi emiterea acestora se vor folosi exerciţii speciale, unele sub formă de

jocuri care să oblige să imite sunetele respective. De exemplu: ”zborul albinelor“ pentru sunetul ”Z“,

”trenul“ pentru sunetul ”U“.

- dezvoltarea echilibrului trebuie să constituie de asemenea o prioritate; se folosesc mai ales exerciţii de

deplasare prin mers şi alergare pe linii trasate pe sol, bănci de gimnastică, bârne, etc.

- dezvoltarea simţului ritmului trebuie să constituie preocuparea de prim rang a profesorilor care predau

educaţia fizică la surdo-muţi; se vor folosi exerciţii de aruncare şi prindere a mingii combinate cu alte

acţiuni motrice (bătăi din palme, întoarceri, sărituri, paşi de dans, etc.).

Dintre metodele de instruire propriu-zise, evident ponderea cea mai mare alături de exersare, o

are demonstraţia făcută nemijlocit de către profesor s-au folosirea unor materiale intuitive clasice sau

moderne; deosebit de importantă este însă şi explicaţia făcută clar, cu faţa spre elevi pentru ca aceştia

să ”citească“ mişcarea buzelor profesorului, proces numit labio-lectură.

Întrecerile, datorită valenţelor lor, trebuie să fie foarte des folosite în orice formă de organizare

a practicării exerciţiilor fizice de către surdo-muţi.


66

9.PLANIFICAREA INSTRUIRI IN EDUCATIE FIZICA SCOLARA 9.1. Proiectul didactic (planul de lectie)

PROIECT DIDACTIC (ANTRENAMENT) Clasa cu program sportiv integrat – fotbal

TEME SI OBIECTIVE TEMA 1: Viteza Clasa: XI – a Obiectiv: dezvoltarea vitezei de Perioada: Pregătitoare deplasare specifice Loc de desfăşurare: Teren fotbal TEMA 2: Driblingul si mişcările Caracterul antrenamentului: FIZ./TEH./TA. inselatoare Materiale necesare:Mingi fotbal – 8 Obiectiv: consolidarea driblingului si a Jaloane – 6 miscarilor inselatoare in condiţii de joc 1:1 Steguleţe – 4 TEMA 3: Relaţii de joc pe grupe de jucători Obiectiv: consolidarea relaţiilor de joc, cu accent pe legătura dintre toate compartimentele, F-M-A TEMA 4: Finalizare, precedata de mişcare inselatoare si conducerea mingii Obiectiv: consolidare cu accent pe menţinerea mingii la picior si trecerea cat mai rapida de adversar (jalon) TEMA 5: Joc cu tema Obiectiv: consolidare in condiţii de joc a elementelor si procedeelor th-ta însuşite in timpul lecţiei OBIECTIVE COGNITIVE:

1. sa cunoască cerinţele actuale ale jocului modern, „funcţia de coordonator” de joc 2. sa cunoască si sa respecte regulile jocului de fotbal 3. sa cunoască concepţia de antrenament, a tacticii de joc a unei echipe de fotbal

OBIECTIVE AFECTIVE:

1. sa se bucure de reuşita si sa recunoască fair-play înfrângerea 2. definitivarea conturului personalităţii, caracterului si a profilului de luptător – învingător 3. cultivarea spiritului de echipa, respect fata de colegi, antrenori

PARTILE LECTIEI

CONTINUT DOZARE FORMATII DE

LUCRU OBS

INTRODUCTIVA 15 min.

- adunarea si alinierea - verificarea prezentei si stării de sănătate a elevilor - anunţarea temelor lecţiei - INCALZIRE GENERALA SI SPECIFICA: - alergare cu joc de glezna

30” 30”

30”

2 X

- in linie pe un rând - // - - // - - elevii impartiti pe doua coloane


67

- alergare cu genunchi la piept - alergare cu pas adăugat (fata in fata/spate la spate - alergare cu pendularea gambei înapoi - alergare cu pendularea gambei înainte - alergare cu pas săltat - alergare cu pas sărit - alergare cu schimbare de direcţie:st/dr - deplasare cu spatele si schimbare de direcţie:st/dr - alergare cu ridicarea piciorului (coapsei) la orizontala din lateral - gimnastica articulara/streching

2 X 2 X 2 X 2 X 2 X 2 X 2 X 2 X 2 X

3-4 exerciţii

- se lucrează pe distanta de 10 m. - elevii impartiti pe doua coloane ( distanta de 10 m) - aşezare in semicerc

FUNDAMENTALA 70 min.

I. DEZVOLTAREA VITEZEI DE DEPLASARE SPECIFICE: - alergare de viteza cu plecare din diferite poziţii: - din ghemuit cu fata spre teren; - din ghemuit cu fata la poarta; - din culcat facial; - din culcat dorsal; - cu spatele la direcţia de alergare; - alergare precedata de 1 rostogolire; - alergare precedata de 3 sărituri cu genunchi sus; - alergare precedata de 1 săritura la cap; II. CONSOLIDAREA DRIBLINGULUI SI A MISCARILOR INSELATOARE: - joc 1 : 1, unul executa dribling si miscari inselatoare, încercând sa menţină cat mai mult mingea, celalalt încearcă sa intre in posesia mingii cu miscari de tatonare; când reuşeşte se schimba rolurile; - jucătorul pasează celui din fata, apoi aleargă la jumătatea distantei unde adversarul trebuie sa treacă de el prin miscari inselatoare (fenta spre st/depăşire spre dr – idem pe partea cealaltă). III. RELATII DE JOC INTRE F-M-A, CU ACCENT PE LEGATURA DINTRE CELE TREI COMPARTIMENTE:

2 X 2 X 2 X 2 X 2 X 2 X 2 X 2 X

2 X

3 reprize x 1 (pauza 30”)

10 X

10 X

- elevii aşezaţi pe doua coloane la linia de margine - distanta de 10 m. este delimitata cu un jalon - cate doi la minge - portarii au sarcini specifice - grupe cate doi, fata in fata - distanta de 8-10m. - se lucrează sub forma de suveica - cate trei la minge - portarii se schimba la 3 acţiuni


68

FUNDAMENTALA 70 min.

ATACANT MIJLOCAS FUNDAS IV. FINALIZARE, PRECEDATA DE MISCARE INSELATOARE SI CONDUCEREA MINGII

V. CONSOLIDARE IN CONDITII DE JOC A CELOR INSUSITE IN TIMPUL LECTIEI - 3 atingeri de minge; cu obligativitatea aplicării in joc a celor însuşite in antrenament; - ultimele 5 min. se joaca cu marcaj om la om; la gol primit se executa 5 flotări si 5 sărituri cu genunchi la piept

10 X

10 min.

- fiecare cu mingea - se pleacă numai la semnal, iar trecerea prin cele trei poziţii, se face in sensul acelor de ceasornic - doua echipe a şapte jucători - portarii repun mingea cu mana

INCHEIERE 5 min.

- alergare uşoara cu scuturarea braţelor si picioarelor, in jurul terenului; - adunarea si alinierea; - aprecieri asupra îndeplinirii obiectivelor;

2 tururi

30 sec. 30 sec.

se aleargă in grup in linie pe un rând


69

10 PROGRAMA SCOLARA Programele şcolare ale disciplinelor obligatorii (din trunchiul comun) sunt documente

curriculare oficiale care redau sintetic conţinuturile învăţământului, pe discipline şi pe ani şcolari,

respectiv descriu oferta educaţională a unei anumite discipline, pentru fiecare an de studiu, pentru un

parcurs şcolar determinat.

Programele şcolare se află într-o strânsă relaţie cu planurile-cadru de învăţământ,

relaţie care se constituie în premisa esenţială a realizării unei proiectări didactice eficiente,

realizate pe clase şi pe disciplinele prevăzute în planul-cadru.

Programele şcolare sunt documente oficiale care descriu oferta educaţională a unei

anumite discipline pentru un parcurs şcolar determinat.

Programa şcolară pentru un obiect de învăţământ specifică următoarele aspecte:

• obiectivele cadru;

• obiectivele de referinţă sau competenţele de obţinut pe fiecare an de studiu;

• exemple de activităţi de învăţare:

• conţinuturi;

• standardele auriculare de performanţă.

Obiectivele cadru sunt finalităţi educative cu un grad mare de generalitate care urmează să fie

atinse de către elevi după ce vor fi parcurs mai mulţi ani de studiu.

Obiectivele de referinţă specifică rezultatele aşteptate ale învăţării pe fiecare an de studiu şi

se referă la formarea unor capacităţi şi aptitudini specifice disciplinei respective şi care intră în

componenţa capacităţilor umane vizate de obiectivele-cadru.

Exemplele de activităţi de învăţare sunt sugestii oferite profesorilor în legătură cu tipurile cele

mai potrivite de activităţi pe care pot să le propună elevilor pentru a-i ajuta să realizeze un tip de

obiectiv de referinţă sau altul (exemplu: convorbiri, demonstraţii practice, exerciţii de un anumit tip

etc).

Conţinuturile precizează temele care urmează să fie studiate cu elevii în clasă pentru a le oferi

informaţiile necesare realizării obiectivelor de referinţă ale anului de studiu respectiv.

Standardele curriculare sunt criteriile de evaluare a calităţii procesului de învăţare. Ele se

prezintă sub forma unor enunţuri sintetice a ceea ce ar trebui să probeze elevi că au devenit capabili

să realizeze la sfârşitul unei trepte de şcolarizare în domeniul vizat de o anumită disciplină de studiu.


70

Calitatea programelor şcolare se analizează prin raportarea lor la mai multe criterii.

Psihopedagogice ce se referă la selecţionarea conţinutului în funcţie de:

• stadiul de dezvoltare al copiilor cărora li se adresează;

• valoarea formativă a elementelor de conţinut;

• valoarea lor pentru educaţia permanentă a elevilor;

• cerinţele profesionalizării într-un anumit domeniu;

• posibilităţile pedagogice de a transmite un anumit conţinut unor elevi aflaţi în anumite

stadii ale dezvoltării lor intelectuale şi sociale.

Conţinuturile care vor fi selecţionate vor fi organizate în scopuri pedagogice, atât pe

verticală, cât şi pe orizontală.

Organizarea pe verticală a conţinutului se referă la succesiunea logică a elementelor de

conţinut de-a lungul întregului curriculum. Scopul principal al unei asemenea organizări pe verticală

este acela de a-i ajuta pe elevi să-şi construiască o structură cognitivă coerentă cu privire la un domeniu

de studiu, dar şi acela de a face posibil transferul lor de la o şcoală la alta cu un minimum de

întrerupere în activitatea de învăţare.

Organizarea pe orizontală se referă la corelarea tematică a conţinutului diferitelor materii de

studiu, pentru a se evita suprapunerile, redundanţele, şi pentru a realiza, de asemenea, o succesiune a

cunoştinţelor predate la diferitele discipline, astfel încât unele să le pregătească pe altele.

Pe baza programelor şcolare, la nivelul fiecărei şcoli, profesorii care predau obiectul de

învăţământ respectiv urmează să-şi elaboreze planificarea calendaristică a activităţilor de învăţare

desfăşurate cu elevii şi proiectele didactice pentru fiecare lecţie planificată.

Manualele şcolare sunt instrumente de lucru pentru elevi şi îndeplinesc mai multe funcţii:

• funcţia informativă - oferă informaţiile necesare pentru realizarea obiectivelor;

• funcţia formativă - conţin aplicaţii, exerciţii, probleme de natură să

permită exersarea şi dezvoltarea capacităţilor de a opera mintal cu informaţia;

• funcţia stimulativă - prin modul în care sunt realizate trezesc interesul, curiozitatea pentru

problemele abordate şi stimulează efortul creator.

Un manual şcolar trebuie să satisfacă mai multe tipuri de cerinţe, astfel că va fi selecţionat

luându-se în consideraţie mai multe criterii:

• valoarea ştiinţifică (corectitudinea ştiinţifică, coerenţa, rigoarea cu care sunt tratate

problemele, deschiderea către interdisciplinaritate ş.a.);


71

• -valoarea pedagogică (accesibilitate, adaptarea la particularităţile de vârstă ale

elevilor cărora li se adresează, măsura în care înlesneşte desfăşurarea unor activităţi

diferenţiate de instruire a elevilor ori a unor activităţi independente etc);

• realizarea estetică (ilustraţie, tehnoredactare, colorit, legare);

• -calităţi igienice (lizibilitate, calitatea hârtiei şi a cernelei, format,greutate);

• aspectul economic (rezistenţa la deteriorare, costuri).În contextul educaţional actual,

principiul de bază în construirea curriculum-ului susţine necesitatea situării elevului şi a

activităţii de învăţare şi formare a acestuia în centrul procesului curricular, ceea ce are

drept consecinţe practice imediate următoarele:

- o deplasare de accent în planul practic al educaţiei, de pe dimensiunea informativă pe cea

formativă a procesului curricular

- conturarea unei noi practici a proiectării curriculare ,în conformitate cu noul curriculum

şi cu noua viziune curriculară.

Noua proiectare curriculară nu mai presupune elaborarea "programelor analitice", în termeni de

inventare ale diferitelor arii/unităţi de conţinut - capitole, teme, subiecte punctuale, cărora le era

repartizat un anumit număr de ore fix, rigid, fără o precizare clară a finalităţilor educaţionale.

Dimpotrivă, conţinuturile sunt considerate mijloace prin care se vizează atingerea obiectivelor

curriculare, cadru, de referinţă şi operaţionale propuse, drept intermediari în procesul de formare şi

dezvoltare la elevi a unui sistem de competenţe educaţionale intelectuale/cognitive, psihomotorii,

afectiv-atitudinale, de comunicare şi relaţionare socială, de luare a deciziilor, de asumare a riscurilor, de

adoptare a unor soluţii personale etc., a atitudinilor şi comportamentelor.

Actualele programe şcolare pentru învăţământul preuniversitar sunt unice pe plan naţional şi

sunt elaborate la nivelul departamentelor din subordinea Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului si

Sportului şi valorizează paradigma competenţei fiind centrate pe competenţe educaţionale, astfel încât

să plaseze accentul pe activitatea de învăţare şi formare a elevului:

Cele pentru clasele IX-XII operează cu inventare de competenţe educaţionale generale şi

specifice; competenţe1e specifice se derivează din cele generale, pentru un an de studiu şi lor le sunt

asociate unităţi de conţinut, valori şi atitudini, care ar putea fi construite în interdependenţă cu formarea

competenţelor educaţionale generale şi specifice, precum şi sugestii metodologice generale. De obicei, o

competenţă generală se formează atunci când se formează şi se dezvoltă mai multe competenţe

specifice, iar o competenţă specifică poate fi polivalentă, respectiv poate contribui, fireşte, cu ponderi

diferite, la atingerea mai multor competenţe generale. Pe baza competenţelor specifice, se formulează

competenţele derivate, care vor fi vizate în cadrul activităţii educaţionale.


72

În cadrul procesului de învăţământ se vizează formarea şi dezvoltarea de competenţe

educaţionale funcţionale, de bază, necesare elevilor pentru a-şi continua studiile şi/sau pentru a se

încadra pe piaţa muncii.

Noile programe şcolare sunt concepute ca instrumente didactice care descriu condiţiile învăţării,

precum şi criteriile dezirabile pentru asigurarea reuşitei învăţării, condiţii exprimate în termeni de

obiective, conţinuturi, activităţi de învăţare şi standarde curriculare de performanţă, în acord cu

concepţia pedagogică generală, care configurează procesul instructiv-educativ.

Descrierea ofertei educaţionale a disciplinei este realizată prin prezentarea unui ansamblu de

elemente componente, elaborate în cadrul unei paradigme a disciplinei respective. În principal,

programa şcolară a unei discipline poate reuni şi articula următoarele elemente structurale:

- prezentarea disciplinei

- obiectivele urmărite (respectiv obiectivele cadru şi cele de referinţă)

- conţinuturile învăţării (structurate tematic)

- exemple de activităţi de învăţare

- alocarea orientativă a numărului de ore pe teme

- indicaţii metodice cu privire la realizarea predării, învăţării şi evaluării

- sugestii metodologice

- sugestii pentru evaluare

- inventare de atitudini şi valori

- standarde curriculare de performanţă.

Nota de prezentare descrie problematica obiectului de studiu respectiv şi oferă o prezentare a

disciplinei care permite construirea unei imagini de ansamblu asupra programei, cuprinzând:

- elementele-ancoră care au stat la baza elaborării programei, descrierea parcursului

disciplinelor, argumentarea structurii didactice adoptate, sinteza recomandărilor semnificative,

dominantele curriculum-ului şi argumentarea structurii didactice adoptate

- denumirile disciplinelor studiate şi repartizarea lor pe clase, cu specificarea numărului de ore

pe săptămână

- consideraţii referitoare la finalităţi1e generale urmărite, la tipurile de competenţe vizate.

competenţele generale şi competenţele specifice (clasele IX-XII).

Competenţele generale se formulează pe obiecte de studiu şi se formează pe durata

învăţământului liceal. Ele au un grad ridicat de generalitate şi complexitate şi au rolul de a orienta

demersul didactic către achiziţiile finale dobândite de elev prin învăţare.

Exemple de competenţe generale la disciplina "Educaţie fizică" – (Programa şcolară pentru

clasa a X-a, programă aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului cu nr.


73

4598/31.08.2004):

1. Integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor specifice educaţiei fizice în acţiuni de optimizare a dezvoltării

fizice şi a capacităţilor motrice proprii

2. Valorificarea cunoştinţelor şi a deprinderilor sportive dobândite, în organizarea şi în practicarea

competiţională şi/sau necompetiţională a disciplinelor sportive

3. Analiza şi evaluarea concursurilor sportive, din perspectiva spectatorului.

Competenţele specifice se derivează din cele generale, se formulează pe obiecte de studiu şi se formează

pe parcursul unui an de studiu.

Exemple de competenţe specifice la disciplina "Educaţie fizică" - vezi Programa şcolară pentru

clasa a X-a, programă aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului cu nr.

4598/31.08.2004:

Pentru competenţa generală nr. 1, la clasa a X-a, competenţele specifice urmărite sunt:

1.1 Selectarea metodelor şi a mijloacelor specifice dezvoltării fizice, în scopul adaptării acestora

la particularităţile individuale

1.2 Identificarea componentelor dezvoltării fizice proprii care necesită ameliorări şi, după caz,

corectări

1.3 Combinarea adecvată a deprinderilor şi a calităţilor motrice de bază corespunzător

specificului unor activităţi motrice variate

1.4 Identificarea carenţelor de dezvoltare a calităţilor motrice proprii, în scopul acţionării

adecvate, pentru ameliorarea acestora

Pentru competenţa generală nr. 2, la clasa a X-a, competenţa specifică urmărită este:

2.1 Practicarea în condiţii regulamentare a probelor/disciplinelor sportive pentru care a optat

Pentru competenţa generală nr. 3, la c1asa a X-a, competenţa specifică urmărită este:

3.1 Aprecierea obiectivă a nivelului valoric al unor competiţii la care participă sau asistă ca

spectator, al comportamentului sportivilor, al antrenorilor, al arbitrilor şi al spectatorilor.

Competenţelor specifice le sunt asociate prin programă unităţi de conţinut, valori şi atitudini,

care ar putea fi construite în interdependenţă cu formarea competenţe1or educaţionale generale şi

specifice, precum şi sugestii metodologice generale. Corelaţia propusă între competenţele specifice şi

unităţile de conţinut are în vedere posibilitatea ca orice competenţă specifică să poată fi atinsă prin

diferite unităţi de conţinut, neexistând o corespondenţă biunivocă între acestea. Pe baza competenţelor

specifice, se formulează competenţele derivate, care vor fi vizate în cadrul activităţii educaţionale.

În cadrul procesului de învăţământ se vizează formarea şi dezvoltarea de competenţe

educaţionale funcţionale, de bază, necesare elevilor pentru a-şi continua studiile şi/sau pentru a se

încadra pe piaţa muncii. O programă centrată pe competenţe, valori şi atitudini reflectă achiziţiile


74

cercetărilor psihologiei cognitive conform cărora, graţie deţinerii competenţelor, individul poate realiza,

în mod exemplar, transferul şi mobilizarea cunoştinţelor şi a abilitaţilor în contexte şi situaţii noi şi

dinamice.

Conţinuturile - care pot fi valorificate, ca autentice instrumente, pentru atingerea obiectivelor

cadru şi de referinţă şi a competenţelor generale şi specifice solicitate prin curriculum.

Unităţile de conţinut sunt structurate şi organizate fie tematic (în jurul unor teme), fie în

conformitate cu domeniile constitutive ale diverselor obiecte de studiu .

Exemplu: Pentru competenţa specifică 1.4. conţinuturi1e curriculare precizate în programa şcolară

amintită sunt:

- Valorile medii pe ţară ale calităţilor motrice specifice vârstei şi sexului

- Probe specifice de determinare a valorii fiecărei calităţi motrice

- Programe de dezvoltare izolată şi combinată a calităţilor motrice

Exemplele de activităţi de învăţare sunt enunţate corelativ cu tematicile abordate pentru a

sprijini atingerea finalităţilor educaţionale propuse şi au un rol important în orientarea demersurilor

didactice spre centrarea acestora pe elev. Pentru fiecare obiectiv de referinţă, programa propune cel

puţin un exemplu de activitate de învăţare.

Seturile de activităţi de învăţare sugerează posibile modalităţi concrete şi diverse de organizare a

activităţii educaţionale. În condiţiile practicării unui învăţământ centrat pe elev, ele sunt construite astfel

încât să valorifice experienţa cognitivă a acestuia, să îl sprijine constructiv în activitatea de cunoaştere şi

să permită valorificarea unor strategii didactice adecvate în contexte variate de învăţare.

Sugestiile metodologice sunt concepute ca sprijin pentru realizarea demersurilor didactice şi se

referă, în principal, la:

- desfăşurarea proceselor formative de predare, învăţare şi evaluare

- organizarea activităţilor de învăţare şi a situaţiilor de învăţare

- construirea şi utilizarea strategiilor de instruire şi învăţare

- alegerea şi utilizarea metodelor de învăţământ

- necesitatea asigurării conexiunilor conceptuale şi metodologice

- asigurarea potenţialului educativ al disciplinei

- asigurarea unei comunicări didactice eficiente, asigurarea unui mediu de

învăţare stimulativ, care să promoveze învăţarea activă, atitudinea pozitivă şi responsabilă faţă

de cunoaştere

- selectarea şi valorificarea resurselor materiale necesare

- manifestarea flexibilităţii în gândire şi a creativităţii cadrului didactic.

Exemple de sugestii metodologice la disciplina "Educaţie fizică" – (Programa şcolară pentru


75

clasa a IX-a, programă aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului cu nr.

3458/09.03.2004):

"Caracterul eterogen al colectivelor claselor a IX-a, sub aspectul cunoştinţelor, al capacităţilor şi

al atitudinilor dobândite la disciplina Educaţie fizică în cic1ul gimnazial impune adoptarea succesivă de

către cadrul didactic a următoarelor măsuri:

1. evaluarea predictivă a nivelului de pregătire a elevilor, realizată înaintea abordării ciclurilor

tematice vizând capacitatea de practicare a probelor atletice, a jocurilor sportive pentru care se

poate realiza instruirea în liceul respectiv şi a ramurilor gimnasticii

2. prezentarea ofertei catedrei de educaţie fizică privind disciplinele sportive care se vor preda în

liceu

3. parcurgerea ciclurilor de iniţiere/consolidare a deprinderilor specifice practicării tuturor probelor

atletice prevăzute în programa clasei a IX-a, în perioadele de lucru în aer liber

4. constituirea şi parcurgerea unor cicluri de iniţiere/consolidare a deprinderilor specifice a

minimum trei jocuri sportive dintre cele prevăzute în programa şcolară, pentru care există

condiţii de practicare în liceul respectiv, atât în aer liber, cât şi în sală

5. proiectarea unor cicluri de iniţiere/consolidare a ramurilor gimnasticii, care pot fi practicate în

liceul respectiv, dintre care nu vor lipsi gimnastica acrobatică şi săriturile."

Valorile şi atitudinile sunt inventare/seturi de finalităţi de ordin general, care nu pot fi exprimate

în termeni de acţiuni sau comportamente observabile şi uşor evaluabile, la a căror dezvoltare contribuie

disciplinele studiate. Sistemul/setul de valori şi atitudini propriu unui obiect de studiu este determinant

pentru formularea obiectivelor cadru şi de referinţă, respectiv a competenţelor generale şi a celor

specifice.

Exemplu de sistem/set de valori si atitudini la disciplina "Educaţie fizică" vezi Programa şcolară

pentru clasa a X-a, programă aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale cu nr.

4598/31.08.2004:

1. Responsabilitatea faţă de propria sănătate şi dezvoltare fizică

2. Dorinţa de autoperfecţionare şi perseverenţă în atingerea obiectivelor prestabilite

3. Spirit competitiv

4. Respect faţă de: reguli, parteneri, adversari, arbitri, spectatori

5. Disponibilitate pentru colaborare şi pentru iniţierea şi menţinerea relaţiilor interumane

6. Interes constant pentru fenomenul sportiv

7. Opţiunea pentru o viaţă sănătoasa şi echilibrată, prin adoptarea unui regim de activitate care să

îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu timpul

liber.


76

Standardele curriculare de performanţă - reprezintă un sistem de referinţă comun şi echivalent

la sfârşitul unei trepte de şcolaritate, care permite evidenţierea progresului realizat de elevi de la o

treaptă de şcolaritate la alta (sunt standarde naţionale). Ele sunt criterii de evaluare a calităţii procesului

de învăţare, specificări de performanţă, enunţuri sintetice care indică gradul în care sunt atinse

obiectivele curriculare, sunt însuşite cunoştinţele, sunt formate capacităţile, competenţele şi

comportamentele stabilite prin curriculum.

Caracteristicile standardelor curriculare de performanţă - repere de evaluare ce vizează

cunoştinţele, competenţele şi atitudinile aşteptate de la elevi, ca urmare a parcurgerii curriculum-ului

sunt următoarele:

-asigură conexiunile necesare între curriculum şi evaluare îşi propun să motiveze elevii pentru învăţarea

activă

-permit evidenţierea progresului elevului de la o treaptă de şcolarizare la alta, constituind un sistem de

referinţă comun şi echivalent pentru toţi elevii, vizând sfârşitul treptei/perioadei de şcolaritate

respective

-se elaborează în funcţie de finalităţile educaţionale ale treptei de şcolaritate şi ale ciclului de şcolaritate,

de obiectivele cadru şi de referinţă, de particularităţile psihologice ale elevilor şi de alţi factori.

Programele şcolare ale disciplinelor opţionale se alcătuiesc în acord cu structurarea

programelor disciplinelor obligatorii (de trunchi comun), după modele de proiectare personalizate, cum

ar fi cele prezentate mai jos. Ca şi în cazul informaţiilor prevăzute în programele obligatorii (ale

disciplinelor de trunchi comun), informaţiile valorificate în cadrul opţionalului nu vor fi considerate ca

un scop în sine, ci ca un mijloc pentru formarea intelectuală a elevilor.

10.1. PROGRAME ŞCOLARE ATLETISM NOTĂ DE PREZENTARE Ca parte a învăţământului preuniversitar, învăţământul sportiv trebuie să asigure pregătirea

elevilor pe linia competenţelor cheie europene, stabilite ca finalităţi ale sistemelor educaţionale şi de

formare profesională din ţările Comunităţii Europene, fiecare disciplină de învăţământ fiind chemată

să-şi aducă contribuţia specifică la realizarea acestora.

Disciplina Pregătire sportivă practică este prevăzută, conform planului de învăţământ, în aria

curriculară Educaţie fizică şi sport şi are menirea să-şi aducă contribuţia specifică la realizarea

dezvoltării complexe a personalităţii autonome şi creative a elevilor – finalitate prevăzută în Legea

învăţământului.

Prezentul document conţine programele şcolare pentru disciplina de învăţământ Pregătire

sportivă practică, unităţi de învăţământ cu program sportiv integrat - clasele a V-a – a XII-a, filiera


77

vocaţională, profil sportiv şi unităţi de învăţământ cu program sportiv suplimentar, disciplina sportivă

ATLETISM, nivelurile de pregătire: ÎNCEPĂTORI, AVANSAŢI, PERFORMANŢĂ.

Obiectivul general al disciplinei Pregătire sportivă practică constă în dezvoltarea aptitudinilor

bio-psiho-motrice şi formarea capacităţii elevilor de a acţiona asupra acestora în vederea valorificării

lor la nivel maxim în activitatea sportivă competiţională, specifică categoriei de vârstă şi nivelului de

instruire, pe fondul menţinerii permanente a stării optime de sănătate, asigurării unei dezvoltări fizice

armonioase şi manifestării unei capacităţi motrice favorabile inserţiei profesionale şi sociale.

Disciplina Pregătire sportivă practică contribuie, prin exersarea cunoştinţelor, abilităţilor şi

atitudinilor pe care le dezvoltă, la pregătirea elevilor în domeniile de competenţe cheie, definite la nivel

european.

Programele şcolare, pentru fiecare disciplină sportivă, au următoarea structură:

Nota de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învăţământ şi statutul specific al acesteia în

cazul curriculum-ului naţional, precum şi contribuţia disciplinei de învăţământ la cele opt domenii de

competenţe-cheie stabilite la nivel european.

Competenţe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pentru a evidenţia achiziţiile

finale de învăţare ale elevilor la sfârşitul etapei de şcolarizare.

Valori şi atitudini, promovate prin învăţare, pe întreg parcursul etapei de şcolarizare.

Competenţe specifice, cărora le sunt asociate conţinuturi – reprezentând nucleul funcţional al

programei şcolare – definite pentru fiecare grupă de nivel de instruire: începători, avansaţi,

performanţă.

Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat

competenţelor, valorilor şi atitudinilor prevăzute în programele şcolare.

Pregătirea sportivă practică într-o disciplină sportivă şi participarea în concursuri pun elevul în situaţii

concrete de:

comunicare în termeni specifici disciplinei sportive, în limba română şi în limbi străine cu profesorul

antrenor, cu colegii de antrenament/ echipă, cu adversarii şi cu arbitrii;

sesizare a modificărilor de natură morfologică, funcţională şi psihică, generate de procesul de

antrenament, precum şi a substratului biochimic şi fiziologic al reacţiilor organismului în efort;

analizare a aspectelor biomecanice ale procedeelor tehnice specifice disciplinei sportive de specializare

şi acţionarea, după caz, pentru ameliorarea unor componente ale acestora;

căutare, stocare şi comunicare, prin mijloacele tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor, de date

vizând: componentele şi metodologia pregătirii de specialitate în disciplina sportivă practicată,

performanţele actuale realizate pe plan naţional şi mondial, tehnologii eficiente ale instalaţiilor şi

echipamentelor din domeniul specialităţii etc.;


78

iniţiere şi întreţinere de relaţii interpersonale, autocontrolul relaţiilor personale în concordanţă cu

comportamentele acceptate şi interzise în disciplina sportivă practicată, medierea situaţiilor conflictuale

care pot să apară pe parcursul antrenamentelor şi al concursurilor;

conştientizare a relaţiei dintre drepturi şi obligaţii, a implicaţiilor legitimării sportive, ale unui

angajament sau contract, a corelaţiei dintre performanţele realizate şi susţinerea materială de care

beneficiază, înţelegerea statutului de sportiv profesionist;

utilizare a unor categorii de metode şi mijloace eficiente de perfecţionare a componentelor pregătirii

sportive, precum şi a instrumentelor de evaluare ale acestora, care pot fi folosite independent,

corespunzător evoluţiei personale a parametrilor pregătirii sportivului.

Întrucât practica avansată, naţională şi internaţională, în domeniul pregătirii sportivilor de

performanţă, a confirmat ca formaţie eficientă de instruire grupa de nivel valoric, programa de

Pregătire sportivă practică a fost concepută pe cele trei grupe de nivel valoric, respectiv de începători,

de avansaţi şi de performanţă, precizându-se, pentru fiecare grupă, competenţele specifice şi

conţinuturile aferente, corespunzător vârstei optime a elevilor şi stadiului de pregătire în aceeaşi grupă,

specific fiecărei discipline sportive.

Programa de Pregătire sportivă practică stabileşte şi permite fiecărui cadru didactic formarea

competenţelor specifice, utilizând, ca mijloace, categoriile de conţinuturi pe care le consideră eficiente,

corespunzător particularităţilor grupei de elevi.

În învăţământul sportiv integrat şi suplimentar, grupele se constituie din elevi din aceeaşi clasă

sau din clase diferite, având un caracter deschis, promovările la grupele de nivel superior realizându-se

corespunzător capacităţii de performanţă manifestată obiectiv (în concursuri) de către fiecare elev.


Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare

Valorificarea informaţiilor, mijloacelor şi metodelor specifice şi nespecifice, pentru

dezvoltarea capacităţii motrice generale şi specifice disciplinei sportive, în concordanţă cu

particularităţile de vârstă, de sex şi de nivel de pregătire

Adoptarea unui comportament adecvat în relaţiile interpersonale şi de grup, bazat pe

respect şi fair-play

Valorificarea la nivel maxim, în concursuri şi competiţii sportive, a potenţialelor fizic,

tehnico-tactic, psihologic şi teoretic

Manifestarea unei atitudini pozitive pentru cultivarea simţului estetic şi a sensibilităţii la

cultură


79


Dorinţa de autoperfecţionare şi perseverenţă în atingerea şi depăşirea obiectivelor de instruire şi

de performanţă prestabilite.

Manifestarea spiritului competitiv în activităţile de antrenament şi competiţionale.

Simţul datoriei şi responsabilitatea în pregătire şi concurs.

Respect faţă de reguli, parteneri, adversari, arbitri, spectatori.

Manifestarea spiritului de fair-play, atât în activitatea sportivă cât şi în viaţa socială.

Disponibilitate pentru colaborare cu partenerii, pentru iniţierea şi menţinerea relaţiilor inter-umane.

Obiectivitate în aprecierea randamentului propriu, al coechipierilor şi al adversarilor.

Opţiunea pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, pentru adoptarea unui regim de activitate care să

îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu cel liber

Interes constant pentru fenomenul sportiv

Simţ estetic, deschidere pentru frumos

Obiectivitate în aprecierea randamentului propriu, al coechipierilor şi al adversarilor

Opţiunea pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, pentru adoptarea unui regim de activitate care să

îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu cel liber

DISCIPLINA SPORTIVĂ: ATLETISM NIVEL VALORIC: ÎNCEPĂTORI COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI COMPETENŢE SPECIFICE CONŢINUTURI 1.1. Utilizarea corectă a principalelor noţiuni specifice domeniului 1.3. Folosirea corectă a terminologiei de specialitate 2.1. Utilizarea celor mai importante mijloace de dezvoltare a capacităţii fizice proprii 2.2. Compararea reacţiilor organismului, în eforturi de tip diferit

INDICI SOMATO-FUNCŢIONALI GENERALI troficitatea musculaturii membrelor inferioare tonicitatea musculaturii extensoare raport optim între înălţime şi greutate elasticitate toracică capacitate vitală stabilitate articulară DEPRINDERI MOTRICE şcoala alergării şcoala săriturii şcoala aruncării CALITĂŢI MOTRICE DE BAZĂ Viteza de reacţie de execuţie de deplasare Forţa dinamică segmentară Îndemânarea


80

3.1. Integrarea în diferite grupuri, constituite în funcţie de cerinţele activităţii de pregătire

3.2. Îndeplinirea unor sarcini specifice activităţii de pregătire, prin coordonare cu ceilalţi membri implicaţi

4.1. Creşterea nivelului indicilor de manifestare a calităţilor motrice 4.2. Aplicarea deprinderilor motrice şi a procedeelor tehnice de bază în acţiuni motrice complexe şi forme adaptate de întrecere/ concurs 5.1. Exprimarea estetică a atitudinii corporale

coordonarea segmentelor faţă de corp şi a corpului în spaţiu şi timp Rezistenţa la eforturi aerobe INDICI SOMATO-FUNCŢIONALI SPECIFICI raport optim între înălţime şi greutate elasticitate toracică troficitatea şi tonicitatea grupelor musculare angajate în alergări, sărituri, aruncări CALITĂŢI MOTRICE SPECIFICE Viteza de deplasare, pe distanţe variate Forţa explozivă, a membrelor inferioare Îndemânarea coordonarea membrelor inferioare şi superioare şi ale corpului cu acestea Rezistenţa la eforturi uniforme moderate METODE ŞI MIJLOACE DE DEZVOLTARE a forţei maxime, explozive a vitezei de reacţie, de execuţie, de repetiţie, de deplasare a rezistenţei la eforturi aerobe şi mixte a îndemânării a mobilităţii şi a supleţei METODE/ PROCEDEE DE CREŞTERE a masei musculare active a troficităţii a tonicităţii

1.1. Utilizarea corectă a principalelor noţiuni specifice domeniului 1.3. Folosirea corectă a terminologiei de specialitate 3.1. Integrarea în diferite grupuri, constituite în funcţie de cerinţele activităţii de pregătire

3.2. Îndeplinirea unor sarcini specifice activităţii de pregătire, prin coordonare cu ceilalţi membri implicaţi

PROCEDEE TEHNICE DE BAZĂ a) alergări mecanismul de bază privind tehnica alergării startul din picioare pasul de alergare în tempo moderat pasul alergător de accelerare pasul alergător lansat de viteză mecanismul de bază al alergării de garduri; ritmul de trei paşi între garduri startul de jos şi lansarea de la start alergarea de ştafetă b) sărituri mecanismul de bază privind tehnica săriturilor săritura în lungime ghemuit săritura în lungime cu 1 ½ paşi în aer săritura în înălţime cu păşire săritura în înălţime cu răsturnare dorsală (12 – 13 ani) elementele principale din şcoala săriturii c) aruncări


81

3.3. Manifestarea unui comportament bazat pe fair-play faţă de antrenori, parteneri, adversari şi arbitri 4.2. Aplicarea deprinderilor motrice şi a procedeelor tehnice de bază în acţiuni motrice complexe şi forme adaptate de întrecere/ concurs 4.3. Integrarea în acţiuni tactice individuale/ colective, în condiţii de pregătire/ întrecere

4.4. Susţinerea eforturilor generale şi specifice impuse de activitatea de pregătire şi de întreceri

4.5. Manifestarea în întreceri a trăsăturilor psihice dominante, specifice disciplinei sportive

Selectarea modelelor de reuşită din lumea sportului practicat

mecanismul de bază privind tehnica aruncării aruncarea mingii de oină de pe loc aruncarea mingii de oină cu elan împingerea greutăţii de pe loc (12 – 13 ani) aruncarea greutăţii – procedeu la alegere (12 – 13 ani) PROCEDEE TEHNICE SPECIFICE, RECOMANDATE INDIVIDUAL startul de jos şi lansarea de la start pasul de alergare cu accelerare alergarea de garduri schimbul de ştafetă alternat săritura în lungime ghemuit săritura în lungime cu 1 ½ paşi în aer săritura în înălţime cu păşire aruncarea mingii de oină de pe loc şi cu elan împingerea greutăţii de pe loc ACŢIUNI TACTICE SPECIFICE a) grupa probelor de alergare: graficul de cursă în serii şi finală evitarea blocărilor în pluton. b) grupele probelor de aruncări şi sărituri: riscul la primele execuţii intrarea raţională în concurs şi renunţarea la anumite încercări TRĂSĂTURI PSIHICE DOMINANTE dorinţa de victorie combativitate tenacitate concentrare curaj stăpânire de sine eliminarea sentimentului de teamă faţă de adversar corectitudine şi modestie

2.3. Identificarea informaţiilor de specialitate, cu ajutorul mijloacelor electronice

PROTECŢIE INDIVIDUALĂ tehnici de reechilibrare modalităţi de atenuare a şocurilor cunoştinţe teoretice despre: importanţa „încălzirii” respiraţia cu caracter de refacere tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/ sprijinului în execuţii

2.1. Utilizarea celor mai importante mijloace de dezvoltare a capacităţii fizice proprii

RANDAMENT SPORTIV factorii care condiţionează instruirea cauzele care reduc randamentul criterii de apreciere a randamentului


82

2.2. Compararea reacţiilor organismului, în eforturi de tip diferit 2.3. Identificarea informaţiilor de specialitate, cu ajutorul mijloacelor electronice 4.4. Susţinerea eforturilor generale şi specifice impuse de activitatea de pregătire şi de întreceri 4.6. Identificarea factorilor care influenţează randamentul sportiv

specificul autocaracterizării, caracterizării şi evaluării randamentului criterii de analiză a rezultatelor specificul analizei de caz

1.2. Aplicarea principalelor prevederi regulamentare ale disciplinelor sportive practicate 2.3. Identificarea informaţiilor de specialitate, cu ajutorul mijloacelor electronice 3.1. Integrarea în diferite grupuri, constituite în funcţie de cerinţele activităţii de pregătire 3.3. Manifestarea unui comportament bazat pe fair-play faţă de antrenori, parteneri, adversari şi arbitri

PREVEDERI REGULAMENTARE regulament de întrecere greşeli de arbitraj abaterile frecvente de la prevederile regulamentare REGULI DE COMPORTAMENT comportamentul în întrecere situaţiile critice din întrecere relaţii specifice de subordonare caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă, arbitru criteriile de evaluare a arbitrajelor greşeli frecvente

1.1. Utilizarea corectă a principalelor noţiuni specifice domeniului 5.2. Selectarea modelelor de reuşită din lumea sportului practicat

CULTURALITATE criterii de evaluare a valorilor sportive, în sportul practicat valori sportive etalon, în sportul practicat

DISCIPLINA SPORTIVĂ: ATLETISM NIVEL VALORIC: AVANSAŢI COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI COMPETENŢE SPECIFICE CONŢINUTURI 1.1. Folosirea terminologiei de specialitate în relaţionarea cu partenerii de activitate 2.1. Alegerea celor mai eficiente mijloace de dezvoltare a capacităţii fizice proprii

INDICI SOMATO-FUNCŢIONALI GENERALI troficitatea şi tonicitatea grupelor musculare solicitate antrenament şi concursuri corespunzător grupei de probe în care se instruieşte capacitatea cardio-vasculară şi respiratorie la eforturi uniforme şi variate mobilitate şi stabilitate articulară DEPRINDERI MOTRICE şcoala alergării


83

2.2. Analiza reacţiilor organismului, în eforturi de tip diferit 3.1. Acţionarea eficientă în diferite grupuri, constituite în funcţie de cerinţele activităţilor de pregătire şi competiţională 3.2. Realizarea de sarcini specifice activităţii de pregătire şi competiţională, prin colaborare cu ceilalţi membri implicaţi

4.1. Îmbunătăţirea nivelului indicilor de manifestare a calităţilor motrice 4.2. Utilizarea deprinderilor motrice şi a procedeelor tehnice în activitatea de pregătire şi în cea competiţională 5.1. Abordarea permanentă a unei atitudini corporale corecte

şcoala săriturii şcoala aruncării echilibru CALITĂŢI MOTRICE DE BAZĂ Viteza de reacţie de execuţie a unor acte motrice, singulare şi repetate de deplasare Forţa explozivă maximă, a lanţurilor musculare mari Îndemânarea coordonare segmentară echilibru precizia mişcării orientare spaţio-temporală Rezistenţa la eforturi aerobe şi mixte Mobilitatea coordonarea complexă a segmentelor faţă de corp şi a corpului în spaţiu, timp, repere şi de manevrare a obiectelor INDICI SOMATO-FUNCŢIONALI SPECIFICI tonicitatea şi troficitatea lanţurilor musculare solicitate de grupele de probe relaţie optimă între înălţime şi greutate concordantă în grupa de probe indici cardio-vasculari şi respiratori solicitaţi de grupa de probe CALITĂŢI MOTRICE SPECIFICE viteză, forţă, rezistenţă, îndemânare, mobilitate în formele de manifestare fiecărei grupe de probe şi subformele combinate de manifestare ale acestora METODE ŞI MIJLOACE DE DEZVOLTARE a forţei dinamice şi explozive a segmentelor musculare a vitezei de reacţie, de execuţie, de repetiţie, de deplasare a rezistenţei la eforturi aerobe a îndemânării a mobilităţii şi a supleţei METODE/ PROCEDEE DE CREŞTERE a masei musculare active a troficităţii a tonicităţii

1.1. Folosirea terminologiei de specialitate în relaţionarea cu partenerii de activitate

PROCEDEE TEHNICE DE BAZĂ a) alergări pasul de alergare în tempo moderat pasul de alergare cu accelerare


84

3.1. Acţionarea eficientă în diferite grupuri, constituite în funcţie de cerinţele activităţilor de pregătire şi competiţională 3.2. Realizarea de sarcini specifice activităţii de pregătire şi competiţională, prin colaborare cu ceilalţi membri implicaţi 3.3. Manifestarea unui comportament bazat pe fair-play faţă de antrenori, parteneri, adversari şi arbitri 4.2. Utilizarea deprinderilor motrice şi a procedeelor tehnice în activitatea de pregătire şi în cea competiţională 4.3. Iniţierea de acţiuni tactice individuale/ colective, în activitatea de pregătire şi în cea competiţională 4.4. Susţinerea eforturilor generale şi specifice impuse de activitatea de pregătire şi cea competiţională 4.5. Manifestarea în întreceri a trăsăturilor psihice dominante, specifice disciplinei sportive 5.2. Raportarea la modelele de reuşită din lumea sportului practicat

pasul lansat de viteză alergarea de garduri (mecanismul de bază) schimbul de ştafetă alternat startul de jos şi lansarea de la start b) sărituri şcoala săriturii săritura în lungime cu 1 ½ paşi în aer săritura în lungime cu 2 ½ paşi în aer (16-17 ani) săritura în lungime cu răsturnare dorsală triplusaltul săritura cu prăjina c) aruncări şcoala aruncării efortul final de tip azvârlire, împingere, lansare aruncarea greutăţii cu elan aruncarea suliţei cu elan aruncarea discului cu elan aruncarea ciocanului cu elan PROCEDEE TEHNICE SPECIFICE, RECOMANDATE INDIVIDUAL specifice probelor de alergare specifice probelor de sărituri specifice probelor de aruncări ACŢIUNI TACTICE SPECIFICE adaptarea alergării în funcţie de culoar şi turnantă respectarea graficului de concurs poziţionarea în pluton TRĂSĂTURI PSIHICE DOMINANTE dorinţa de victorie eliminarea sentimentului de teamă faţă de adversar curaj încredere în posibilităţile proprii

2.3. Selectarea informaţiilor de specialitate, cu ajutorul mijloacelor media electronice


2.1. Alegerea celor mai eficiente mijloace de dezvoltare a capacităţii fizice proprii 2.2. Analiza reacţiilor organismului, în eforturi de tip diferit 2.3. Selectarea informaţiilor de specialitate, cu ajutorul

RANDAMENT SPORTIV factorii care condiţionează performanţa cauzele care reduc randamentul criterii de apreciere a randamentului componentele autocaracterizării, nivelului de pregătire caracteristicile materialelor şi echipamentului de concurs performante criterii de analiză


85

mijloacelor electronice 4.4. Susţinerea eforturilor generale şi specifice impuse de activitatea de pregătire şi cea competiţională 4.6. Valorificarea factorilor care influenţează randamentul sportiv

specificul analizei de caz şi al autoanalizei

1.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive practicate 2.3. Selectarea informaţiilor de specialitate, cu ajutorul mijloacelor electronice 3.1. Acţionarea eficientă în diferite grupuri, constituite în funcţie de cerinţele activităţilor de pregătire şi competiţională 3.3. Manifestarea unui comportament bazat pe fair-play faţă de antrenori, parteneri, adversari şi arbitri

PREVEDERI REGULAMENTARE regulament de concurs greşeli de arbitraj abaterile frecvente de la prevederile regulamentare REGULI DE COMPORTAMENT relaţii de subordonare caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă şi arbitru comportamentul în concurs situaţiile critice din concurs criteriile de evaluare a arbitrajelor greşeli frecvente

1.1. Folosirea terminologiei de specialitate în relaţionarea cu partenerii de activitate 5.2. Raportarea la modelele de reuşită din lumea sportului practicat

CULTURALITATE criterii de evaluare a valorilor sportive, în sportul practicat valori sportive etalon, în sportul practicat

DISCIPLINA SPORTIVĂ: ATLETISM NIVEL VALORIC: PERFORMANŢĂ COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI COMPETENŢE SPECIFICE CONŢINUTURI 1.1. Utilizarea terminologiei specifice în diferite situaţii de comunicare

2.1. Utilizarea mijloacelor şi metodelor specifice şi nespecifice domeniului pentru propria dezvoltare fizică 2.2. Folosirea mijloacelor electronice pentru culegerea informaţiilor necesare dezvoltării capacităţii motrice generale şi specifice disciplinei sportive

INDICI SOMATO-FUNCŢIONALI GENERALI masa musculară activă solicitată de probă la efort rezistenţa principalelor articulaţii capacitatea maximă aerobă şi anaerobă debit cardiac şi ventilaţie pulmonară DEPRINDERI MOTRICE după caz: şcoala alergării, săriturii sau aruncării CALITĂŢI MOTRICE DE BAZĂ Viteza de execuţie Forţa absolută, maximă Rezistenţa


86

3.1. Relaţionarea adecvată în diferite grupuri, constituite în funcţie de cerinţele activităţilor de pregătire şi competiţională 3.2. Rezolvarea sarcinilor specifice activităţilor de pregătire şi competiţională, prin interacţiunea optimă cu ceilalţi membri implicaţi 4.1. Maximizarea nivelului indicilor de manifestare a calităţilor motrice

4.2. Valorificarea potenţialului tehnic în activitatea de pregătire şi în cea competiţională

5.1. Abordarea permanentă a unei atitudini corporale corecte

la efort aerob, anaerob şi mixt INDICI SOMATO-FUNCŢIONALI SPECIFICI profilul somatic specific probei indicii funcţionali care caracterizează proba CALITĂŢI MOTRICE SPECIFICE viteza, forţa, rezistenţa, îndemânarea, mobilitatea, în formele de manifestare ale fiecărei probe şi unele forme de manifestare combinate ale acestora METODE ŞI MIJLOACE DE DEZVOLTARE a forţei specifice probei a vitezei specifice probei a rezistenţei la eforturi specifice probei a supleţei musculaturii METODE/ PROCEDEE DE CREŞTERE a masei musculare active a greutăţii corporale optime a troficităţii a tonicităţii

1.1. Utilizarea terminologiei specifice în diferite situaţii de comunicare

3.1. Relaţionarea adecvată în diferite grupuri, constituite în funcţie de cerinţele activităţilor de pregătire şi competiţională 3.2. Rezolvarea sarcinilor specifice activităţilor de pregătire şi competiţională, prin interacţiunea optimă cu ceilalţi membri implicaţi 3.3. Manifestarea unui comportament bazat pe fair-play faţă de antrenori, parteneri, adversari şi arbitri

4.2. Valorificarea potenţialului tehnic în activitatea de pregătire şi în cea competiţională

PROCEDEE TEHNICE a) alergări pasul de alergare în tempo moderat alergarea accelerată în linie dreaptă şi în turnantă simţul tempoului pasul lansat de viteză startul de jos şi lansarea de la start alergarea în turnantă schimbul de ştafetă pasul peste gard startul de jos şi alergarea până la primul gard alergarea între garduri alergarea de la ultimul gard la sosire b) sărituri pasul lansat de viteză alergarea accelerată faza de bătaie-desprindere ritmul elanului zborul şi aterizarea ritmul celor trei paşi la triplusalt elanul forma globală a tehnicii săriturii c) aruncări efortul final elanul forma globală a aruncării şi a vitezei de execuţie PROCEDEE TEHNICE SPECIFICE, RECOMANDATE INDIVIDUAL


87

4.3. Iniţierea şi finalizarea de acţiuni tactice individuale/ colective, în condiţii de pregătire/ de concurs/ de competiţie 4.4. Susţinerea eforturilor generale şi specifice impuse de activitatea de pregătire şi cea competiţională

4.5. Manifestarea în întreceri a trăsăturilor psihice dominante, specifice disciplinei sportive

5.2. Aprecierea obiectivă a nivelului valoric al unor competiţii la care participă

specifice fiecărei probe ACŢIUNI TACTICE SPECIFICE În funcţie de probă: alergarea, obiectiv de loc sau de timp dispunerea în pluton şi declanşarea atacului propriu şi al adversarilor graficul optim de cursă intrarea oportună în concurs şi renunţarea la anumite încercări decizia asupra încercărilor riscante ACŢIUNI TACTICE COLECTIVE (PENTRU PROBELE DE ALERGĂRI DE SEMIFOND, FOND ŞI OBSTACOLE) În probele de alergări de semifond, fond şi obstacole: ocuparea corzii blocarea ieşirii / atacului adversarului imprimarea ritmului cursei rotaţia la conducerea plutonului TRĂSĂTURI PSIHICE DOMINANTE dorinţa de victorie şi îmbunătăţirea performanţei tenacitate concentrare atenţie distributivă iniţiativă stăpânire de sine colaborare şi întrajutorare combativitate corectitudine şi respect faţă de adversar, arbitrii şi spectatori

2.2. Folosirea mijloacelor electronice pentru culegerea informaţiilor necesare dezvoltării capacităţii motrice generale şi specifice disciplinei sportive


2.1. Utilizarea mijloacelor şi metodelor specifice şi nespecifice domeniului pentru propria dezvoltare fizică 2.2. Folosirea mijloacelor electronice pentru culegerea informaţiilor necesare dezvoltării capacităţii motrice generale şi specifice disciplinei sportive

RANDAMENT SPORTIV factorii care condiţionează performanţa cauzele care reduc randamentul criterii de apreciere a randamentului specificul autocaracterizării şi evaluării randamentului personalizarea echipamentului de concurs caracteristicile materialelor şi echipamentului de concurs performante criterii de analiză specificul analizei de caz şi a autoanalizei


88

4.4. Susţinerea eforturilor generale şi specifice impuse de activitatea de pregătire şi cea competiţională 4.6. Valorificarea factorilor care favorizează randamentul sportiv 1.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive practicate

3.1. Relaţionarea adecvată în diferite grupuri, constituite în funcţie de cerinţele activităţilor de pregătire şi competiţională 3.3. Manifestarea unui comportament bazat pe fair-play faţă de antrenori, parteneri, adversari şi arbitri

PREVEDERI REGULAMENTARE regulament de concurs principalele abateri de la prevederile regulamentare şi consecinţele acestora semnificaţia comenzilor, semnalizărilor arbitrilor şi a aparaturii de specialitate REGULI DE COMPORTAMENT relaţii specifice de subordonare caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă şi arbitru comportamentul în concurs situaţiile critice din concurs relaţiile cu oficialii concursului criteriile de evaluare a arbitrajelor greşeli frecvente

1.1. Utilizarea terminologiei specifice în diferite situaţii de comunicare 5.2. Aprecierea obiectivă a nivelului valoric al unor competiţii la care participă

CULTURALITATE Criterii de evaluare a valorilor sportive, în sportul practicat Valori sportive etalon, în sportul practicat


Lecţia de antrenament sportiv este o creaţie a fiecărui cadru didactic de specialitate, ce trebuie

să reflecte cunoştinţele şi competenţele sale profesionale, capacitatea, deosebit de importantă, de a se

adapta condiţiilor concrete de desfăşurare a activităţii didactice şi particularităţilor elevilor, ajutându-se

de o serie de îndrumări/ sugestii metodologice, oferite prin această programă, astfel:

- utilizarea judicioasă a bazei materiale şi a resurselor materiale şi financiare alegerea celor mai

potrivite mijloace, procedee metodice şi metode, în funcţie de particularităţile de vârstă, sex şi nivel de

pregătire

- abordarea activităţilor de învăţare din punctul de vedere al centrării procesului educativ pe

formarea competenţelor prevăzute de programă .prezentarea de către cadrul didactic a conţinuturilor

care vor fi abordate, a cerinţelor şi criteriilor de evaluare şi a repartizării acestor conţinuturi pe semestre

eliminarea din relaţia cadru didactic-elev a oricărei forme de agresare verbală sau fizică asupra elevului


89

înţelegerea antrenamentului sportiv ca un proces de adaptare şi readaptarea permanentă la stimuli

progresiv crescuţi ca intensitate, complexitate şi volum, cu precădere pe linia factorilor care

condiţionează în cea mai mare măsură capacitatea generală de performanţă.

- asigurarea continuităţii procesului de pregătire sportivă de-a lungul întregului an, în

învăţământul sportiv integrat şi suplimentar vacanţele şcolare constituindu-se în prilejuri de

intensificare a pregătirii

- analiza atentă şi responsabilitatea profesorului antrenor în determinarea specializării

sportivului pe probă sau post, astfel încât să asigure acestuia posibilităţi maxime de valorificare a

potenţialului personal asigurarea unui volum optim de concursuri pentru fiecare grupă de nivel, astfel

încât pregătirea să fie motivată şi obiectivizată sistematic prin rezultatele din competiţii.

Deoarece structurile de învăţământ sportiv integrat şi suplimentar au fost create în sensul

atingerii scopului de afirmare în sportul de performanţă a elevilor cu aptitudini sportive deosebite,

sugestiile metodice prezentate anterior pot fi completate de o serie de aspecte, cum ar fi:

- desfăşurarea permanentă a unei activităţi de selecţie a copiilor şi elevilor cu aptitudini, prin

observare şi evaluări obiective a unui număr cât mai mare de subiecţi, punând accent corespunzător pe

modelul de selecţie specific fiecărei discipline sportive, pe componentele fizico-motrice cu un pregnant

caracter de determinare genetică, cum ar fi dimensiunile longitudinale ale corpului, conformaţia

scheletului, indicii de viteză de reacţie şi de execuţie, capacităţile coordinative şi predominanţa unor

caractere temperamentale;

- asigurarea pe parcursul procesului de pregătire sportivă a unei selecţii continue, având ca

termen obiectiv pentru promovare în grupe de nivel superior vârsta psihologică şi fiziologică,

parametrii motrici condiţionanţi ai performanţei şi nivelul performanţei obţinute în concurs;

stabilirea conţinuturilor pregătirii tehnico-tactice în concordanţă cu evoluţia actuală a acestora pe plan

mondial;

- stabilirea unor trasee individuale, de pregătire sportivă cu precădere pentru elevii cu

caracteristici atipice vârstei sub aspectul înălţimii, lungimii segmentelor etc., dar deosebit de eficiente

pentru disciplina sportivă respectivă;

- asigurarea progresivă, pe măsura creşterii solicitării din antrenamente şi concursuri, a

mijloacelor de susţinere energetică, de recuperare şi de refacere;

- asigurarea sistematică a controalelor medico-sportive, în funcţie de rezultatele cărora să se

adapteze procesul de instruire;

- sprijinirea materială (alimentaţie, echipament performant, distincţii) a elevilor cu performanţe

sportive deosebite.


90

La clasele cu program sportiv din învăţământul gimnazial şi liceal, catedrele/profesorii vor

stabili pentru fiecare grupă şi pentru fiecare semestru instrumentele de evaluare (probele de control)

care să vizeze calităţile motrice dominante în disciplina sportivă respectivă, raportate la probele de

selecţie, nivelul de stăpânire a unor procedee tehnice şi după caz a acţiunilor tactice, cât şi capacitatea

globală de performanţă, astfel încât să poată acorda câte patru note pe semestru, inclusiv pentru elevii

cuprinşi în clasele mozaic.

Proiectarea didactică atât în învăţământul sportiv integrat cât şi la cluburile sportive şcolare,

poate fi realizată sub forma eşalonării anuale a unităţilor de învăţare, a planificărilor calendaristice

semestriale şi a proiectării unităţilor de învăţare la grupele de începători şi sub forma planului de

pregătire anual şi a planurilor de pregătire pe etapă la grupele de avansaţi şi de performanţă.

La grupele de performanţă şi înaltă performanţă, în afara documentelor prezentate în alineatul

anterior se recomandă şi elaborarea planului de perspectivă multianual, cât şi a planurilor individuale

de pregătire pentru elevii cu perspective deosebite.

PROGRAME ŞCOLARE PENTRU CLASELE A IX-A – A XII-A

PREGĂTIRE SPORTIVĂ PRACTICĂ

Filiera vocaţională, profil sportiv Disciplina sportivă de specializare: GIMNASTICĂ ARTISTICĂ

MASCULINĂ


1. Valorificarea la nivel maxim, în competiţii, a potenţialului fizic, tehnic, tactic, psihologic şi teoretic, dobândit prin pregătirea sportivă practică.

2. Optimizarea componentelor pregătirii sportive proprii, prin integrarea cunoştinţelor şi a metodologiei însuşite în pregătirea sportivă practică.

3. Manifestarea calităţilor de organizator, arbitru şi conducător al activităţilor de instruire şi de concurs/competiţionale a grupelor de iniţiere în disciplina sportivă în care s-a specializat.

4. Evaluarea obiectivă a randamentului sportiv propriu, al partenerilor şi al adversarilor. 5. Manifestarea constantă a unui comportament bazat pe respect faţă de reguli, adversari, organizatori,

arbitri şi spectatori.

VALORI ŞI ATITUDINI • Dorinţa de autoperfecţionare şi perseverenţă în atingerea şi depăşirea obiectivelor de instruire şi de

performanţă prestabilite.

• Manifestarea spiritului competitiv în activităţile de antrenament şi competiţionale.


91

• Simţul datoriei şi responsabilitatea în pregătire şi concurs.

• Respect faţă de reguli, parteneri, adversari, arbitri, spectatori.

• Manifestarea spiritului de fair-play, atât în activitatea sportivă cât şi în viaţa socială.

• Disponibilitate pentru colaborare cu partenerii, pentru iniţierea şi menţinerea relaţiilor inter-umane.

• Obiectivitate în aprecierea randamentului propriu, al coechipierilor şi al adversarilor.

• Opţiunea pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, pentru adoptarea unui regim de activitate care să

îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu cel liber.

NOTA DE FUNDAMENTARE

la disciplinele sportive care se predau în învăţământul sportiv cu program integrat şi suplimentar

Programele şcolare pe disciplină sportivă pentru învăţământul sportiv cu program integrat şi

suplimentar, documente reglatoare componente ale curriculumului naţional, au fost elaborate în

conformitate cu:

- asumarea de către România a Planului detaliat de lucru asupra obiectivelor sistemului

educaţional şi de formare profesională din Europa, ratificat de Consiliul Europei de la

Barcelona în 2002 şi a Declaraţiei miniştrilor europeni ai educaţiei şi formării profesionale şi

a Comisiei Europene cu privire la consolidarea cooperării europene în formarea

profesională – „Declaraţia de la Copenhaga”, convenită la Copenhaga 2002;

- obiectivele actuale ale reformei învăţământului din România, vizând finalităţile, curriculumul şi

structura învăţământului preuniversitar obligatoriu şi post-obligatoriu, stabilite în conformitate

cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare;

- nevoia de adaptare a curriculumului naţional la schimbările din structura învăţământului

preuniversitar: apartenenţa claselor a IX-a şi a X-a, deopotrivă, la învăţământul obligatoriu şi la

cel liceal;

- valorificarea experienţei pozitive privind proiectarea curriculumului pornind de la competenţe

ca achiziţii finale ale învăţării, prin care se asigură accentuarea dimensiunii acţionale în

formarea elevilor;

- rolul şi statutul pregătirii sportive practice într-o disciplină sportivă, stabilite în planurile cadru

de învăţământ pentru învăţământul preuniversitar obligatoriu şi post-obligatoriu în care

funcţionează clase cu program sportiv integrat, cât şi pentru secţiile din unităţile de învăţământ

cu program sportiv suplimentar.

Noile programe şcolare, pentru fiecare disciplină sportivă, au următoarea structură:


92

- Nota de fundamentare, elaborată în scopul prezentării relaţiei dintre programele şcolare şi

documentele de politică educaţională şi curriculară pe care acestea se fundamentează.

- Nota de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învăţământ şi statutul specific al

acesteia în cazul curriculum-ului naţional, precum şi contribuţia disciplinei de învăţământ la

cele opt domenii de competenţe-cheie stabilite la nivel european.

- Competenţe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pentru a evidenţia

achiziţiile finale de învăţare ale elevilor la sfârşitul etapei de şcolarizare.

- Valori şi atitudini, promovate prin învăţare, pe întreg parcursul etapei de şcolarizare.

- Competenţe specifice, cărora le sunt asociate conţinuturi – reprezentând nucleul funcţional al

programei şcolare – definite pentru fiecare grupă de nivel de instruire: începători, avansaţi,

performanţă.

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat

competenţelor, valorilor şi atitudinilor prevăzute în programele şcolare.

NOTĂ DE PREZENTARE

Prezentul document conţine programele şcolare pentru disciplina Pregătire sportivă practică,

clasele a IX-a – a XII-a, filiera vocaţională, profil sportiv, specializarea GIMNASTICĂ ARTISTICĂ

MASCULINĂ, nivelurile de pregătire: ÎNCEPĂTORI, AVANSAŢI, PERFORMANŢĂ.

Obiectivul general al disciplinei Pregătire sportivă practică într-o disciplină sportivă constă în

dezvoltarea aptitudinilor bio-psiho-motrice şi formarea capacităţii elevilor de a acţiona asupra acestora

în vederea valorificării lor la nivel maxim în activitatea sportivă competiţională, specifică categoriei de

vârstă şi nivelului de instruire, pe fondul menţinerii permanente a stării optime de sănătate, asigurării

unei dezvoltări fizice armonioase şi manifestării unei capacităţi motrice favorabile inserţiei

profesionale şi sociale.

Disciplina Pregătire sportivă practică contribuie, prin exersarea cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor pe care le dezvoltă, la pregătirea elevilor în domeniile de competenţe cheie, definite la nivel european: comunicare în limba maternă, comunicare într-o limbă străină, matematică şi ştiinţe, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, a învăţa să înveţi, competenţe interpersonale, interculturale, sociale şi civice, spirit antreprenorial şi sensibilitate la cultură.

Pregătirea sportivă practică într-o disciplină sportivă şi participarea în concursuri pun elevul în

situaţii concrete de:

• comunicare în termeni specifici disciplinei sportive, în limba română şi în limbi străine cu profesorul antrenor, cu colegii de antrenament/echipă cu adversarii şi arbitrii;

• sesizare a modificărilor de natură morfologică, funcţională şi psihică, generate de procesul de antrenament, precum şi a substratului biochimic şi fiziologic al reacţiilor organismului în efort;


93

• analizare a aspectelor biomecanice ale procedeelor tehnice specifice disciplinei sportive de specializare şi acţionarea, după caz, pentru ameliorarea unor componente ale acestora;

• căutare, stocare şi comunicare, prin mijloacele tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor, de date vizând: componentele şi metodologia pregătirii de specialitate în disciplina sportivă practicată, performanţele actuale realizate pe plan naţional şi mondial, tehnologii eficiente ale instalaţiilor şi echipamentelor din domeniul specialităţii etc.;

• iniţiere şi întreţinere de relaţii interpersonale, autocontrolul relaţiilor personale în concordanţă cu comportamentele acceptate şi interzise în disciplina sportivă practicată, medierea situaţiilor conflictuale care pot să apară pe parcursul antrenamentelor şi al concursurilor;

• conştientizare a relaţiei dintre drepturi şi obligaţii, a implicaţiilor legitimării sportive, ale unui angajament sau contract, a corelaţiei dintre performanţele realizate şi susţinerea materială de care beneficiază, înţelegerea statutului de sportiv profesionist;

• utilizare a unor categorii de metode şi mijloace eficiente de perfecţionare a componentelor pregătirii sportive, precum şi a instrumentelor de evaluare ale acestora, care pot fi folosite independent, corespunzător evoluţiei personale a parametrilor pregătirii sportivului.

În planurile pentru învăţământul sportiv integrat, clasele I a XII-a, pregătirea sportivă practică este prevăzută în aria curriculară Educaţie fizică şi sport cu un volum de ore săptămânal repartizat pe clase, după cum urmează:

Învăţământ sportiv integrat

Aria curriculară/disciplina

I II III IV V VI VII VIII

Educaţie fizică şi sport 6-8 6-8 6-8 6-8 6-9 6-9 6-9 6-9

Planul-cadru de învăţământ pentru clasele a IX-a – a X-a

Ciclul inferior al liceului Filiera vocaţională – profil sportiv

Clasa a IX-a Clasa a X-a Aria curriculară/ Disciplina

TC CD TC+CD CDS TC CD TC+CD CDS

2 8 10 2 8 10

Educaţie fizică

2 - 2 2 - 2

Educaţie fizică şi sport

Pregătire sportivă practică

- 8 8

2*

- 8 8

2*

* Notă: orele de educaţie fizică prevăzute în TC şi CDS se alocă pregătirii sportive practice

Planul-cadru de învăţământ pentru clasele a XI-a – a XII-a Ciclul superior al liceului

Filiera vocaţională – profil sportiv Toate specializările

Clasa a XI-a Clasa a XII-a Aria curriculară Disciplina

TC CD TC+CD CDS TC CD TC+CD CDS Educaţie fizică şi - 12 12 2-5 - 12 12 2-5


94

sport Pregătire sportivă practică

- 12 12 - 12 12

Notă: 2 ore din CDS se alocă pregătirii sportive practice.

Plan de învăţământ Cluburi sportive şcolare

Pregătire sportivă

Grupa Începători Avansaţi Performanţă

Nr. de ore săptămânal 4-6-8 8-10-12 12-14-16

Întrucât practica avansată, naţională şi internaţională, în domeniul pregătirii sportivilor de

performanţă a confirmat ca formaţie eficientă de instruire grupa de nivel valoric, programa de pregătire

sportivă practică a fost concepută pe cele trei grupe de nivel valoric, respectiv de începători, de avansaţi

şi de performanţă, precizându-se pentru fiecare grupă competenţele specifice şi conţinuturile aferente,

corespunzător vârstei optime a elevilor şi stadiului de pregătire în aceeaşi grupă specific fiecărei

discipline sportive.

Din această programă obligatorii sunt competenţele generale şi specifice, valorile şi atitudine

prevăzute, conţinuturile aferente fiecărei competenţe specifice putând fi completate, înlocuite,

dezvoltate corespunzător particularităţilor grupei şi competenţei profesionale a cadrului didactic.

În învăţământul sportiv integrat grupele se constituie din elevi din clase diferite, având un

caracter deschis, promovările la grupele de nivel superior, realizându-se corespunzător capacităţii de

performanţă manifestată obiectiv, în concursuri, de către fiecare elev.

Potrivit prevederilor planurilor de învăţământ pentru ciclul liceal cu program sportiv integrat,

nu se constituie grupe de începători.

DISCIPLINA SPORTIVĂ: GIMNASTICĂ ARTISTICĂ MASCULINĂ NIVEL VALORIC: ÎNCEPĂTORI

Competenţe specifice şi conţinuturi

C.G. 1 - Valorificarea la nivel maxim, în competiţii, a potenţialului fizic, tehnic, tactic, psihologic şi teoretic, dobândit prin pregătirea sportivă practică.


1.1. Realizarea eforturilor

generale impuse de antrenamente şi întreceri.

Indici somato-funcţionali: • dezvoltare fizică armonioasă • talia 112-125 cm • anvergura egală cu talia • greutate corporală 18-24 kg • ţesut adipos 12-13 % Deprinderi şi priceperi motrice: • alergare


95

Competenţe specifice Conţinuturi • săritură • tracţiune-împingere • echilibru • căţărare-escaladare Calităţi motrice de bază: • Viteza:

- de deplasare - de execuţie - de reacţie

• Îndemânare: - coordonarea segmentelor vizual-motrică, a segmentelor faţă

de corp şi a corpului în spaţiu • Rezistenţa:

- la efort anaerob • Forţa

- generală dinamică • Mobilitate

- mobilitatea şi stabilitatea tuturor articulaţiilor

1.2. Susţinerea eficientă a efortului

specific solicitărilor în antrenamente şi întreceri.

Indici somato-funcţionali specifici: • troficitate musculară

• diametru biacromial mai mare decât diametrul bitrohanterian

• greutatea mai mică decât numărul centimetrilor înălţimii peste metru

• adaptarea la efort a sistemelor cardio-muscular şi respirator

Calităţi motrice specifice: • viteza de deplasare pe distanţe scurte • viteza de execuţie a unor mişcări singulare şi înlănţuite • forţa explozivă a musculaturii membrelor abdomenului şi

spatelui • coordonare vizual-motrică • coordonarea segmentelor şi corpului în poziţii variate • mobilitatea statică şi dinamică în articulaţiile coxo-femurale,

scapulo-humerale şi a coloanei vertebrale • rezistenţă la eforturi mixte


96


1.3. Utilizarea adecvată în

întreceri a procedeelor tehnice însuşite.

Procedee tehnice: a) Sol • elemente acrobatice statice:

- podul - sfoara laterală şi sagitală

• poziţii cu caracter de echilibru: - cumpăna înainte - cumpăna înapoi - cumpăna laterală - stând pe omoplaţi - stând pe cap - stând pe mâini

• elemente acrobatice dinamice: - rulare din ghemuit în ghemuit - rulare înainte din culcat facial - cilindru înainte - rostogolire înainte din ghemuit - rostogolire înainte cu picioarele depărtate - rostogolire înapoi cu picioarele întinse şi apropiate - rostogolire înapoi în ghemuit (variante) - îndreptare de pe cap - roata laterală spre stânga şi spre dreapta - roata întoarsă - răsturnare înainte pe un picior - răsturnare înapoi - salt grupat înainte şi înapoi

b) Cal cu mânere (capră) • sprijin pe cal, trecerea picioarelor printre braţe în sprijin înapoi şi revenire

• deplasare în sprijin în jurul calului • jocuri pe aparat • cercuri la capătul calului • cercuri cu îngrăditori de mişcare • cercuri cu ajutorul lonjei şi a găleţii de plastic • cercuri la capră • cercuri la calul cu mânere aşezat la nivelul solului • cercuri duble la capră • cercuri duble la cal • balansuri peste şi înapoi la cal • foarfeci înainte şi înapoi • legări de cercuri duble c) Inele • priza • poziţia de atârnat • balansul înainte-înapoi • elementul tehnic lumânarea (atârnat-răsturnat) • răsucirile • coborârile simple la balans înapoi • coborârile prin salt


97


1.3. [continuare] Utilizarea adecvată în

întreceri a procedeelor tehnice însuşite.

Procedee tehnice [continuare]: d) Sărituri • elanul şi alergarea specifică • bătaia pe trambulină • aterizarea • bătaia şi sprijinul mâinilor pe aparat • săritura depărtat peste capră • săritura în sprijin pe ladă în lungime şi săritura în adâncime cu

aterizare pe saltea • săritura prin răsturnare la saltele înalte • săritura prin răsturnare la cal • variante de sărituri în funcţie de evoluţia nivelului de pregătire

al sportivilor din grupa de începători e) Paralele • priza pe aparat • poziţiile de sprijin • balansurile în sprijin pe braţ • urcarea prin îndreptare în sprijin depărtat • stând pe mâini • variante de coborâre la balans înainte şi înapoi • jocuri pe aparat f) Bară • priza la aparat • poziţiile de atârnat şi balansurile • îndreptările în sprijin • rotirile în sprijin înapoi şi variante • rotirile înapoi pe tălpi • coborârile de pe aparat la balans înapoi • giganticile • Notă: la sfârşitul perioadei de pregătire în grupa de începători

sportivul trebuie să îndeplinească cerinţele minime de abordare a categoriei a IV-a (micul gimnast), în jurul a 40-44 p.Elevii sportivi cu reale calităţi pentru gimnastica de performanţă care îşi însuşesc mai repede cerinţele tehnice pe cele 6 aparate de bază pot să abordeze următoarea etapă de pregătire şi să treacă în grupele de avansaţi mai repede decât prevede program

1.4. Manifestarea în întreceri a

trăsăturilor psihice dominante, specifice

gimnasticii artistice masculine.

• tenacitate • eliminarea sentimentului de teamă faţă de adversar • concentrare • stăpânire de sine • curaj • încredere în posibilităţile de afirmare

C.G.2 - Optimizarea componentelor pregătirii sportive proprii, prin integrarea cunoştinţelor şi a metodologiei însuşite în pregătirea sportivă practică.

Competenţe specifice Conţinuturi 2.1.

Ameliorarea independentă a indicilor somato-funcţionali.

• program de creştere a masei musculare active • metode/procedee de creştere a troficităţii • procedeele de evaluare a principalilor indici morfo-funcţionali


98

Competenţe specifice Conţinuturi conform programului dat de

antrenor.

2.2. Creşterea nivelului de

manifestare a calităţilor motrice proprii, conform

recomandărilor profesorului/antrenorului.

Metode şi mijloace de dezvoltare: • a forţei explozive în diferite regiuni • a vitezei de reacţie, de execuţie, de deplasare • a rezistenţei la eforturi aerobe • a îndemânării • a mobilităţii şi supleţei

2.3. Exersarea independentă a

exerciţiilor de consolidare a tehnicii, la recomandarea profesorului/antrenorului.

Procedee tehnice recomandate individual: • după caz

C.G.3 - Manifestarea calităţilor de organizator, arbitru şi conducător al activităţilor de instruire şi competiţionale / de concurs a grupelor de iniţiere în disciplina sportivă în care s-a specializat.


Manifestarea calităţilor de bun demonstrant al

procedeelor tehnice de bază.

-

C.G.4 - Evaluarea obiectivă a randamentului sportiv propriu, al partenerilor şi al adversarilor Competenţe specifice Conţinuturi

4.1. Identificarea factorilor care

generează randamentul sportiv optim şi a celor care îl

diminuează.

• factorii care condiţionează performanţa • cauzele care reduc randamentul

4.2. Analizarea obiectivă a

rezultatelor din întreceri. • criterii de analiză

C.G.5 - Manifestarea constantă a unui comportament bazat pe respect faţă de reguli, adversari, organizatori, arbitrii şi spectatori


Respectarea în întreceri a regulilor stabilite.

• regulamentul de întrecere/concurs

5.2. Manifestarea respectului faţă de antrenori şi partenerii de

antrenament.

• relaţiile specifice de subordonare • caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă, căpitan de

echipă, arbitru • comportamentul în întrecere/ concurs


99

DISCIPLINA SPORTIVĂ: GIMNASTICĂ ARTISTICĂ MASCULINĂ NIVEL VALORIC: AVANSAŢI

Competenţe specifice şi conţinuturi C.G. 1 - Valorificarea la nivel maxim, în competiţii, a potenţialului fizic, tehnic, tactic, psihologic

şi teoretic, dobândit prin pregătirea sportivă practică. Competenţe specifice Conţinuturi

1.1. Realizarea eforturilor generale

impuse de antrenamente, întreceri şi concursuri.

Indici somato-funcţionali: • aspect armonios • torace globulos • centura scapulară puternică • dezvoltare armonioasă • capacitate maximă aerobă • elasticitate toracică • capacitate vitală Deprinderi şi priceperi motrice: • alergarea • săritura • prinderea • tracţiunea-împingerea • echilibru • căţărare-escaladare Calităţi motrice de bază: • Viteza:

- de deplasare - de execuţie - de reacţie

• Îndemânare: - coordonarea vizual motrică - coordonarea segmentelor faţă de corp - coordonarea corpului în spaţiu

• Rezistenţa: - la efort anaerob - la efort mixt

• Forţa - absolută - explozivă

• Mobilitate - stabilitate articulară


specific solicitărilor în antrenamente, întreceri şi

concursuri.

Indici somato-funcţionali specifici: • talia 120-135 cm • greutatea co 8-10 kg decât mărimea centimetrilor taliei, minus

100 • ţesut adipos 12-13 % • diametrul biacromial mai mare cu 7-8 cm decât cel

bitrohanterian • dezvoltare fizică estetică Calităţi motrice specifice: • viteză de reacţie la stimuli chinestezici


100

Competenţe specifice Conţinuturi • viteză de execuţie în regim de coordonare • forţă absolută a flexorilor palmari şi a extensorilor braţelor • forţă explozivă a membrelor superioare şi inferioare • forţă izometrică • rezistenţă în regim de forţă • coordonare a acţiunilor în poziţii neobişnuite şi faţă de aparate • mobilitate statică şi dinamică a articulaţiilor

1.3. Utilizarea eficientă în

concursuri a procedeelor tehnice însuşite.

Procedee tehnice: A) Micul gimnast - elementele tehnice pentru cele şase aparate, conform programei F.R.G. pentru categoriile a II-a şi a III-a: • trecere din balans în stând pe mâini menţinut • răsturnare înainte în stând din balans • îndreptare de pe cap în stând, braţele sus • roata laterală în stând depărtat, întoarcere 90% spre dreapta cu

apropierea picioarelor şi coborârea braţelor • rostogolire înapoi prin stând pe mâini (marcat) • sfoara laterală cu pieptul pe sol (menţinut) • trecere în stând pe mâini prin balansasrea picioarelor spre înapoi şi

retragerea bazinului pe călcâie • săritură dorsală peste capră cu întoarcere 180% spre capră • trecerea în atârnat-răsturnat-îndoit-în atârnat • atârnat-răsturnat-întins-menţinut, din balans înainte cu corpul întins • îndreptare lungă joasă în sprijin depărtat pe paralele • îndreptare căzută în sprijin depărtat • stând pe mâini marcat din balans înapoi • săritură peste o bară cu întoarcere 180% în stând, din balans înainte • din atârnat, răsturnare înapoi, din forţă, în sprijin • balans înapoi în sprijin plutitor şi roată înapoi în sprijin • inter-balansare în atârnat • îndreptare în sprijin din balans înainte • balans înapoi în sprijin plutitor şi aşezarea picioarelor depărtate

pe bară în sprijin depărtat, roată înapoi în sprijin depărtat şi săritură cu extensie în stând

B) Categoria a III-a a) Sol – dificultate: 3 B, 3A Cerinţe speciale: • un salt înapoi întins • o răsturnare înainte urmată de o altă răsturnare înainte sau salt

înainte • un stând pe mâini din forţă minim B b) Cal cu mânere – dificultate: 2B, 5A Cerinţe speciale: • şurub ceh • un transport lateral sau transversal • minim un cerc transversal • se vor utiliza cel puţin două părţi ale calului c) Inele– dificultate: 6A Cerinţe speciale: • urcare în stând pe mâini din forţă marcat


101

Competenţe specifice Conţinuturi • stabilire în sprijin-echer menţinut • răsucire înapoi d) Sărituri - calul în lungime, înălţimea 1,20 m Cerinţe speciale: • în concursul pe echipe sau concursul individual se va executa o

săritură din grupa a II-a • în finala pe aparate se vor executa două sărituri (diferite sau identice)

din grupa a II-a, media dintre cele două sărituri constituind nota finală

e) Paralele – dificultate: 1B, 5A Cerinţe speciale: • din balans, stând pe mâini menţinut • salt înainte • coborâre prin salt

Procedee tehnice [continuare]: B) Categoria a III-a e) Bara – dificultate: 1B, 5A Cerinţe speciale: • gigantică înainte • gigantică înapoi • coborâre prin salt

1.4. Iniţierea oportună a acţiunilor

tactice individuale în concursuri.

Acţiuni tactice: • variante de adaptare a execuţiilor elementelor tehnice de

dificultate şi mare dificultate la particularităţile individuale (calităţi şi defecte)

• variante de compoziţia exerciţiilor liber alese în funcţie de scopul urmărit (punctaj individual, punctajul echipei, execuţie de risc)

• variante de adaptare a execuţiilor în funcţie de calitatea aparatelor din concurs, de maniera de arbitraj şi de factorii ambianţi

1.5. Manifestarea în concursuri a

trăsăturilor psihice dominante, specifice

gimnasticii artistice masculine.

• tenacitate • eliminarea sentimentului de teamă faţă de adversar • concentrare • atenţie distributivă • curaj • stăpânire de sine • încrederea în posibilităţile de afirmare • dorinţa de victorie şi autodepăşire



2.1. Ameliorarea independentă, la

nivel optim, a indicilor somato-funcţionali.

• program de creştere a masei musculare active • program de slăbire, după caz • metode/procedee de creştere a tonicităţii • metode/procedee de creştere a troficităţii • indicele de nutriţie • indicele de proporţionalitate • procedee de evaluare a indicilor morfo-funcţionali


102

2.2. Menţinerea nivelului de manifestare a calităţilor motrice proprii, conform

recomandărilor profesorului/antrenorului.

Metode şi mijloace de dezvoltare: • a forţei maxime, explozive, în diferite regiuni • a vitezei de reacţie, de execuţie • a rezistenţei la eforturi anaerobe şi mixte • a coordonărilor complexe • a mobilităţii şi supleţei musculare

2.3. Perfecţionarea independentă a

tehnicii de execuţie a procedeelor specifice grupului de probe în care se antrenează.

Procedee tehnice recomandate individual: • după caz



3.1. Manifestarea calităţilor de

bun demonstrant şi de organizator al exersării.

• caracteristicile demonstrării eficiente • plasament • procedee de organizare a colectivului pentru exersare • variante de comandă în conducerea grupei de executanţi • procedee de acordare a ajutorului, asistenţei şi a sprijinului



generează randamentul sportiv propriu şi a celor care

îl diminuează.

• factorii care condiţionează performanţa • cauzele care reduc randamentul • criterii de apreciere a randamentului • specificul autocaracterizării şi evaluării randamentului

4.2. Analizarea obiectivă a

rezultatelor din concursuri.

• criterii de analiză • autoanaliza

C.G.5 - Manifestarea constantă a unui comportament bazat pe respect faţă de reguli, adversari, organizatori, arbitri şi spectatori


Respectarea în întreceri şi concursuri a prevederilor regulamentelor oficiale.

• regulament de concurs • greşeli de execuţie şi depunctarea acestora

5.2. Manifestarea constantă a

respectului faţă de antrenori, parteneri, adversari, arbitri şi

spectatori.

• relaţii specifice de subordonare • comportamentul în concurs • situaţiile critice din concurs


103

DISCIPLINA SPORTIVĂ: GIMNASTICĂ ARTISTICĂ MASCULINĂ NIVEL VALORIC: PERFORMANŢĂ

Competenţe specifice şi conţinuturi C.G. 1 - Valorificarea la nivel maxim, în competiţii, a potenţialului fizic, tehnic, tactic, psihologic

şi teoretic, dobândit prin pregătirea sportivă practică Competenţe specifice Conţinuturi

1.1. Realizarea eforturilor generale

impuse de antrenamente, întreceri, concursuri şi

competiţii.

Indici somato-funcţionali: • dezvoltare fizică estetică • aspect robust cu musculatură globuloasă • raport talie-greutate • optimizarea funcţională a sistemelor cardio-vascular, respirator,

neuromuscular şi metabolic Calităţi motrice de bază: • Viteza:

- de execuţie şi de reacţie în regim de îndemânare şi forţă • Îndemânare:

- coordonare în regim de viteză şi forţă • Rezistenţa:

- la efort anaerob - la efort mixt

• Forţa - absolută

• Mobilitate - statică şi dinamică în articulaţiile coxofemurale,

scapulohumerale şi ale coloanei vertebrale


specific solicitărilor în antrenamente, întreceri, concursuri şi competiţii.

Indici somato-funcţionali specifici: • aspect corporal estetic

• bazin îngust, torace globulos, diametru biacromial mărit

• membre inferioare mai lungi decât trunchiul

• ţesut adipos redus

• putere maximă anaerobă

• profil neuro-motor echilibrat

Calităţi motrice specifice: • forţă palmară 60-70% din greutatea corporală • forţă scapulară 80-100% din greutatea corporală • forţă lombară 200-220% din greutatea corporală • forţă izometrică a musculaturii membrelor superioare şi a

abdomenului • forţă explozivă a musculaturii membrelor inferioare • coordonare vizual-motrică • percepţie spaţială • reactivitate motrică • rezistenţă musculară locală în regim de forţă • rezistenţă la efort anaerob şi mixt • mobilitate statică la nuivelul articulaţiilor coxofemurale şi

scapulohunerale

•


104


1.4. Iniţierea oportună a acţiunilor

tactice individuale în concursuri şi competiţii.

Acţiuni tactice (în funcţie de probă): • variante de concepere a exerciţiilor liber alese pentru a pune în

valoare calităţile proprii, elementele spectaculoase şi realizarea impresiei artistice

• variante de stabilire a dificultăţii exerciţiului liber ales şi a punctajului de notare în funcţie de locul în clasamentul individual, punctajul minim necesar echipei sau calificării în finalele pe aparate

• variante de execuţii în funcţie de ordinea de intrare la aparate

1.5. Manifestarea în întreceri, concursuri şi competiţii a

trăsăturilor psihice dominante, specifice gimnasticii artistice

masculine.

• tenacitate • eliminarea sentimentului de teamă faţă de adversar • concentrare • atenţie distributivă • curaj • stăpânire de sine • susţinerea coechipierilor • încredere în posibilităţile de afirmare • stabilitate emoţională • asumarea riscurilor



2.1. Menţinerea la nivel optim a indicilor somato-funcţionali.

• program de creştere a masei musculare active • program de slăbire (după caz) • metode/procedee de creştere a tonicităţii • metode/procedee de creştere a troficităţii • indicele de nutriţie • indicele de proporţionalitate • procedee de evaluare a indicilor morfo-funcţionali

2.2. Maximizarea nivelului de manifestare a calităţilor motrice proprii, conform

recomandărilor profesorului/antrenorului sau

din proprie iniţiativă.

Metode şi mijloace de dezvoltare: • a forţei maxime, explozive, în diferite regiuni • a vitezei de reacţie, de execuţie • a rezistenţei la eforturi anaerobe şi mixte • a coordonării complexe, specifice elementelor de mare

dificultate • a mobilităţii şi supleţei musculare

2.3. Perfecţionarea independentă a

tehnicii probei în care se specializează, prin adaptare la particularităţile morfologice,

funcţionale şi motrice personale.

Componente tehnice recomandate individual: • după caz • elemente originale - creaţii de elemente sau legări noi



Manifestarea calităţilor de bun demonstrant, de organizator şi

• caracteristicile demonstrării eficiente • plasament • procedee de organizare a colectivului pentru exersare


105

conducător al exersării, cât şi de arbitru.

• variante de comandă în conducerea grupei de executanţi • procedee de acordare a ajutorului, asistenţei şi a sprijinului • tehnici de arbitraj

C.G.4 - Evaluarea obiectivă a randamentului sportiv propriu, al partenerilor şi al adversarilor


4.1. Determinarea, pe etape, a factorilor care diminuează

randamentul sportiv propriu.

• factorii care condiţionează performanţa • cauzele care reduc randamentul • criterii de apreciere a randamentului • specificul autocaracterizării, caracterizării şi evaluării

randamentului 4.2.

Analizarea obiectivă a rezultatelor din competiţii şi

raportarea lor la obiectivul de performanţă prestabilit.

• criterii de analiză • analiza de caz • autoanaliza

C.G.5 - Manifestarea constantă a unui comportament bazat pe respect faţă de reguli, adversari, organizatori, arbitri şi spectatori


Respectarea prevederilor regulamentare specifice

fiecărui concurs.

• regulamentul de concurs/competiţie • greşeli de execuţie şi depunctarea acestora • criterii de evaluare a arbitrajelor

5.2. Manifestarea constantă a

respectului faţă de antrenori, parteneri, adversari, arbitri şi

spectatori şi a spiritului de fair-play.

• relaţii specifice de subordonare • caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă, căpitan de

echipă, arbitru • comportamentul în concurs/competiţie • situaţiile critice din concurs/competiţie


Realizarea scopului pentru care au fost create structurile de învăţământ sportiv integrat şi

suplimentar, respectiv afirmarea în sportul de performanţă a elevilor cu aptitudini este condiţionată

preponderent de:

- desfăşurarea permanentă a unei activităţi de selecţie a copiilor şi elevilor cu aptitudini prin observare

şi evaluări obiective a unui număr cât mai mare de subiecţi, punând accent corespunzător modelului

de selecţie specific fiecărei discipline sportive, pe componentele fizico-motrice cu un pregnant

caracter de determinare genetică, cum sunt:

• dimensiunile longitudinale ale corpului;

• conformaţia scheletului;

• indicii de viteză de reacţie şi de execuţie;

• capacităţile coordinative şi predominanţa unor caractere temperamentale.


106

- asigurarea pe parcursul procesului de pregătire sportivă a unei selecţii continue, având ca termen

obiectiv pentru promovare în grupe de nivel superior vârsta psihologică şi fiziologică, parametrii

motrici condiţionanţi ai performanţei şi nivelul performanţei obţinute în concurs;

- înţelegerea antrenamentului sportiv ca un proces de adaptare şi readaptarea permanentă la stimuli

progresiv crescuţi ca intensitate, complexitate şi volum, cu precădere pe linia factorilor care

condiţionează în cea mai mare măsură capacitatea generală de performanţă;

- asigurarea continuităţii procesului de pregătire sportivă de-a lungul întregului an, în învăţământul sportiv

integrat şi suplimentar vacanţele şcolare constituindu-se în prilejuri de intensificare a pregătirii;

- analiza atentă şi responsabilitatea profesorului antrenor în determinarea specializării sportivului pe probă

sau post, astfel încât să asigure acestuia posibilităţi maxime de valorificare a potenţialului personal;

- asigurarea unui volum optim de concursuri pentru fiecare grupă de nivel, astfel încât pregătirea să

fie motivată şi obiectivizată sistematic prin rezultatele din competiţii;

- stabilirea conţinuturilor pregătirii tehnico-tactice în concordanţă cu evoluţia actuală a acestora pe plan

mondial;

- stabilirea unor trasee individuale, de pregătire sportivă cu precădere pentru subiecţii cu caracteristici

atipice vârstei sub aspectul înălţimii, lungimii segmentelor etc., dar deosebit de eficiente pentru

disciplina sportivă respectivă;

- asigurarea progresivă, pe măsura creşterii solicitării din antrenamente şi concursuri, a mijloacelor de

susţinere energetică, de recuperare şi de refacere;

- asigurarea sistematică a controalelor medico-sportive, în funcţie de rezultatele cărora să se adapteze

procesul de instruire;

- sprijinirea materială (alimentaţie, echipament performant, distincţii) a elevilor cu performanţe

sportive deosebite.

��La clasele cu program sportiv din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, catedrele/profesorii vor

stabili pentru fiecare grupă şi pentru fiecare semestru instrumentele de evaluare (probele de control) care să

vizeze calităţile motrice dominante în disciplina sportivă respectivă, raportate la probele de selecţie, nivelul

de stăpânire a unor procedee tehnice şi după caz a acţiunilor tactice, cât şi capacitatea globală de

performanţă, astfel încât să poată acorda trei calificative pe semestru în învăţământul primar şi câte patru

note pe semestru în învăţământul gimnazial şi liceal, inclusiv pentru elevii cuprinşi în clasele mozaic.

Proiectarea didactică atât în învăţământul sportiv integrat cât şi la cluburile sportive şcolare, poate fi

realizată sub forma eşalonării anuale a unităţilor de învăţare, a planificărilor calendaristice


107

semestriale şi a proiectării unităţilor de învăţare la grupele de începători şi sub forma planului de

pregătire anual şi a planurilor de pregătire pe etapă la grupele de avansaţi şi de performanţă.

La grupele de performanţă şi înaltă performanţă, în afara documentelor prezentate în alineatul

anterior se recomandă şi elaborarea planului de perspectivă multianual, cât şi a planurilor individuale

de pregătire pentru elevii cu perspective deosebite.

Anexa nr. 2.11 la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5398 / 17.10. 2006 MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM PROGRAME ŞCOLARE PENTRU CLASELE A IX-A – A XII-A PREGĂTIRE SPORTIVĂ PRACTICĂ Filiera vocaţională, profil sportiv Disciplina sportivă de specializare: FOTBAL

108

COMPETENŢE GENERALE,

Valorificarea la nivel maxim, în competiţii, a potenţialului fizic, tehnic, tactic,

psihologic şi teoretic, dobândit prin pregătirea sportivă practică.

Optimizarea componentelor pregătirii sportive proprii, prin integrarea

cunoştinţelor şi a metodologiei însuşite în pregătirea sportivă practică.

Manifestarea calităţilor de organizator, arbitru şi conducător al activităţilor de

instruire şi de concurs/competiţionale a grupelor de iniţiere în disciplina sportivă în care

s-a specializat.

Evaluarea obiectivă a randamentului sportiv propriu, al partenerilor şi al

adversarilor.

Manifestarea constantă a unui comportament bazat pe respect faţă de reguli,

adversari, organizatori, arbitrii şi spectatori.


Dorinţa de autoperfecţionare şi perseverenţă în atingerea şi depăşirea obiectivelor

de instruire şi de performanţă prestabilite.

Manifestarea spiritului competitiv în activităţile de antrenament şi competiţionale.

Simţul datoriei şi responsabilitatea în pregătire şi concurs.

Respect faţă de reguli, parteneri, adversari, arbitri, spectatori.

Manifestarea spiritului de fair-play, atât în activitatea sportivă cât şi în viaţa

socială.

Disponibilitate pentru colaborare cu partenerii, pentru iniţierea şi menţinerea

relaţiilor inter-umane.

Obiectivitate în aprecierea randamentului propriu, al coechipierilor şi al

adversarilor.

Opţiunea pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, pentru adoptarea unui regim de

activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea,

timpul ocupat cu cel liber.

NOTA DE FUNDAMENTARE,

la disciplinele sportive care se predau în învăţământul sportiv cu program integrat şi

suplimentar

109

Programele şcolare pe disciplină sportivă pentru învăţământul sportiv cu program

integrat şi suplimentar, documente reglatoare componente ale curriculumului naţional, au

fost elaborate în conformitate cu:

asumarea de către România a Planului detaliat de lucru asupra obiectivelor sistemului

educaţional şi de formare profesională din Europa, ratificat de Consiliul Europei de la

Barcelona în 2002 şi a Declaraţiei miniştrilor europeni ai educaţiei şi formării

profesionale şi a Comisiei Europene cu privire la consolidarea cooperării europene în

formarea profesională – „Declaraţia de la Copenhaga”, convenită la Copenhaga 2002;

obiectivele actuale ale reformei învăţământului din România, vizând finalităţile,

curriculumul şi structura învăţământului preuniversitar obligatoriu şi post-obligatoriu,

stabilite în conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare;nevoia de adaptare a curriculumului naţional la

schimbările din structura învăţământului preuniversitar: apartenenţa claselor a IX-a şi a

X-a, deopotrivă, la învăţământul obligatoriu şi la cel liceal;valorificarea experienţei

pozitive privind proiectarea curriculumului pornind de la competenţe ca achiziţii finale

ale învăţării, prin care se asigură accentuarea dimensiunii acţionale în formarea

elevilor;rolul şi statutul pregătirii sportive practice într-o disciplină sportivă, stabilite în

planurile cadru de învăţământ pentru învăţământul preuniversitar obligatoriu şi post-

obligatoriu în care funcţionează clase cu program sportiv integrat, cât şi pentru secţiile

din unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar.

Noile programe şcolare, pentru fiecare disciplină sportivă, au următoarea

structură:

- Nota de fundamentare, elaborată în scopul prezentării relaţiei dintre programele

şcolare şi documentele de politică educaţională şi curriculară pe care acestea se

fundamentează.

- Nota de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învăţământ şi statutul

specific al acesteia în cazul curriculum-ului naţional, precum şi contribuţia disciplinei de

învăţământ la cele opt domenii de competenţe-cheie stabilite la nivel european.

- Competenţe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pentru a

evidenţia achiziţiile finale de învăţare ale elevilor la sfârşitul etapei de şcolarizare.

110

- Valori şi atitudini, promovate prin învăţare, pe întreg parcursul etapei de

şcolarizare.

- Competenţe specifice, cărora le sunt asociate conţinuturi – reprezentând nucleul

funcţional al programei şcolare – definite pentru fiecare grupă de nivel de instruire:

începători, avansaţi, performanţă.

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic

adecvat competenţelor, valorilor şi atitudinilor prevăzute în programele şcolare.

NOTĂ DE PREZENTARE

- Prezentul document conţine programele şcolare pentru disciplina Pregătire

sportivă practică, clasele a IX-a – a XII-a, filiera vocaţională, profil sportiv, specializarea

FOTBAL, nivelurile de pregătire: ÎNCEPĂTORI, AVANSAŢI, PERFORMANŢĂ.

Obiectivul general al disciplinei Pregătire sportivă practică într-o disciplină

sportivă constă în dezvoltarea aptitudinilor bio-psiho-motrice şi formarea capacităţii

elevilor de a acţiona asupra acestora în vederea valorificării lor la nivel maxim în

activitatea sportivă competiţională, specifică categoriei de vârstă şi nivelului de instruire,

pe fondul menţinerii permanente a stării optime de sănătate, asigurării unei dezvoltări

fizice armonioase şi manifestării unei capacităţi motrice favorabile inserţiei profesionale

şi sociale.

Disciplina Pregătire sportivă practică contribuie, prin exersarea cunoştinţelor,

abilităţilor şi atitudinilor pe care le dezvoltă, la pregătirea elevilor în domeniile de

competenţe cheie, definite la nivel european: comunicare în limba maternă, comunicare

într-o limbă străină, matematică şi ştiinţe, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, a

învăţa să înveţi, competenţe interpersonale, interculturale, sociale şi civice, spirit

antreprenorial şi sensibilitate la cultură.

Pregătirea sportivă practică într-o disciplină sportivă şi participarea în concursuri

pun elevul în situaţii concrete de:

comunicare în termeni specifici disciplinei sportive, în limba română şi în limbi străine cu

profesorul antrenor, cu colegii de antrenament/echipă cu adversarii şi arbitrii;

sesizare a modificărilor de natură morfologică, funcţională şi psihică, generate de

procesul de antrenament, precum şi a substratului biochimic şi fiziologic al reacţiilor

organismului în efort;analizare a aspectelor biomecanice ale procedeelor tehnice specifice

111

disciplinei sportive de specializare şi acţionarea, după caz, pentru ameliorarea unor

componente ale acestora;căutare, stocare şi comunicare, prin mijloacele tehnologiei

informaţiei şi a comunicaţiilor, de date vizând: componentele şi metodologia pregătirii de

specialitate în disciplina sportivă practicată, performanţele actuale realizate pe plan

naţional şi mondial, tehnologii eficiente ale instalaţiilor şi echipamentelor din domeniul

specialităţii etc.;

iniţiere şi întreţinere de relaţii interpersonale, autocontrolul relaţiilor personale în

concordanţă cu comportamentele acceptate şi interzise în disciplina sportivă practicată,

medierea situaţiilor conflictuale care pot să apară pe parcursul antrenamentelor şi al

concursurilor;

conştientizare a relaţiei dintre drepturi şi obligaţii, a implicaţiilor legitimării sportive, ale

unui angajament sau contract, a corelaţiei dintre performanţele realizate şi susţinerea

materială de care beneficiază, înţelegerea statutului de sportiv profesionist;

utilizare a unor categorii de metode şi mijloace eficiente de perfecţionare a

componentelor pregătirii sportive, precum şi a instrumentelor de evaluare ale acestora,

care pot fi folosite independent, corespunzător evoluţiei personale a parametrilor

pregătirii sportivului.

În planurile pentru învăţământul sportiv integrat, clasele I a XII-a, pregătirea

sportivă practică este prevăzută în aria curriculară Educaţie fizică şi sport cu un volum de

ore săptămânal repartizat pe clase, după cum urmează:

Planul-cadru de învăţământ pentru clasele I – a VIII-a Învăţământ sportiv integrat Aria curriculară/disciplina I II III IV V VI VII VIII

Educaţie fizică şi sport 6-8 6-8 6-8 6-8 6-9 6-9 6-9 6-9

Planul-cadru de învăţământ pentru clasele a IX-a – a X-a Ciclul inferior al liceului Filiera vocaţională – profil sportiv

Clasa a IX-a Clasa a X-a Aria curriculară/ Disciplina


2 8 10 2 8 10 Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică

2 - 2

2*

2 - 2

2*

112


- 8 8 - 8 8

* Notă: orele de educaţie fizică prevăzute în TC şi CDS se alocă pregătirii sportive practice Planul-cadru de învăţământ pentru clasele a XI-a – a XII-a Ciclul superior al liceului Filiera vocaţională – profil sportiv Toate specializările

Clasa a XI-a Clasa a XII-a Aria curriculară Disciplina


- 12 12 - 12 12 Educaţie fizică şi sport


- 12 12 2-5

- 12 12 2-5

Notă: 2 ore din CDS se alocă pregătirii sportive practice. Plan de învăţământ Cluburi sportive şcolare Pregătire sportivă Grupa Începători Avansaţi Performanţă Nr. de ore săptămânal

4-6-8 8-10-12 12-14-16

Întrucât practica avansată, naţională şi internaţională, în domeniul pregătirii sportivilor de performanţă a confirmat ca formaţie eficientă de instruire grupa de nivel valoric, programa de pregătire sportivă practică a fost concepută pe cele trei grupe de nivel valoric, respectiv de începători, de avansaţi şi de performanţă, precizându-se pentru fiecare grupă competenţele specifice şi conţinuturile aferente, corespunzător vârstei optime a elevilor şi stadiului de pregătire în aceeaşi grupă specific fiecărei discipline sportive. Din această programă obligatorii sunt competenţele generale şi specifice, valorile şi atitudine prevăzute, conţinuturile aferente fiecărei competenţe specifice putând fi completate, înlocuite, dezvoltate corespunzător particularităţilor grupei şi competenţei profesionale a cadrului didactic. În învăţământul sportiv integrat grupele se constituie din elevi din clase diferite având un caracter deschis, promovările la grupele de nivel superior, realizându-se corespunzător capacităţii de performanţă manifestată obiectiv (în concursuri) de către fiecare elev. Potrivit prevederilor planurilor de învăţământ pentru ciclul liceal cu program sportiv integrat, nu se constituie grupe de începători. DISCIPLINA SPORTIVĂ: FOTBAL NIVEL VALORIC: ÎNCEPĂTORI Competenţe specifice şi conţinuturi

113

C.G. 1 - Valorificarea la nivel maxim, în competiţii, a potenţialului fizic, tehnic, tactic, psihologic şi teoretic, dobândit prin pregătirea sportivă practică. Competenţe specifice Conţinuturi

1.1. Realizarea eforturilor generale impuse de antrenamente şi întreceri.

Indici somato-funcţionali: atitudine corporală corectă tonicitate musculară capacitate pulmonară şi elasticitate toracică masă musculară a principalelor segmente ale corpului Deprinderi şi priceperi motrice: alergare sărituri cu desprinderi de pe unul şi de pe ambele picioare aruncarea de la margine aruncarea cu una şi cu ambele mâini Calităţi motrice de bază: Viteza: de reacţie de execuţie de deplasare de repetiţie Îndemânare: coordonare echilibru ritm precizie Rezistenţă: generală aerobă Forţa: analitică a grupelor musculare Mobilitate: generală în articulaţii elasticitate musculară

1.2. Susţinerea eficientă a efortului specific solicitărilor în antrenamente şi întreceri.

Indici somato-funcţionali specifici: troficitate şi tonicitatea musculaturii segmentelor inferioare stabilitatea articulaţiilor gleznelor şi genunchilor capacitate vitală Calităţi motrice specifice: Viteza - de reacţie faţă de deplasarea mingii şi faţă de acţiunile adversarilor şi coechipierilor - de execuţie a deplasărilor, săriturilor şi a procedeelor tehnice - de deplasare pe distanţe mici şi medii Îndemânare: - coordonarea acţiunilor proprii faţă de minge, adversarul direct şi coechipierii apropiaţi ca post - echilibru în sărituri

114

Competenţe specifice Conţinuturi - precizie în intervenţii şi în execuţia procedeelor tehnice - ritm – adoptarea ritmului optim de desfăşurare a acţiunilor

1.2. [continuare] Susţinerea eficientă a efortului specific solicitărilor în antrenamente şi întreceri.

Rezistenţă la eforturi aerobe şi mixte Forţa: - de lovire a mingii - în contact (umăr la umăr, corp la corp) cu adversarul Mobilitate: articulară coxofemurală a genunchiului a gleznei

1.3. Utilizarea adecvată în întreceri a procedeelor tehnice însuşite.

Procedee tehnice: a) pentru toţi jucătorii: lovirea mingii cu piciorul: - cu interiorul labei piciorului (latul) - cu şiretul plin - cu şiretul exterior - cu vârful labei piciorului - cu genunchiul preluarea mingii: - rostogolite cu interiorul labei piciorului; - cu şiretul plin din amortizare - cu coapsa prin amortizare - cu pieptul prin amortizare - cu capul prin amortizare deposedarea de minge: - prin atac din faţă - prin atac din lateral conducerea mingii: - cu interiorul labei piciorului - cu exteriorul labei piciorului - cu şiretul plin protejarea mingii: - cu corpul şi interiorul labei piciorului de pe loc şi din mişcare - cu corpul şi exteriorul labei piciorului de pe loc şi din mişcare mişcarea înşelătoare: - cu trunchiul din poziţia statică - cu piciorul din poziţie statică şi din deplasare - cu capul (primirea) b) pentru portari: procedee tehnice fără minge: - poziţia fundamentală - deplasarea în teren Procedee tehnice cu minge: - prinderea mingii

115

Competenţe specifice Conţinuturi - prinderea mingii cu plonjon - boxarea mingii - devierea mingii - blocarea mingii - repunerea mingii în joc cu mâna, cu piciorul

1.4. Iniţierea oportună a acţiunilor tactice individuale în întreceri.

Acţiuni tactice individuale de atac: demarcarea pe spaţii libere schimbări ale direcţiei de joc pasa către cel mai bine demarcat coechipier Acţiuni tactice individuale de apărare: plasamentul între adversari şi propria poartă replierea tatonarea deposedarea

1.5. Declanşarea acţiunilor tactice colective, conform sistemelor de joc stabilite.

Acţiuni tactice colective de atac: ocuparea corespunzătoare a zonelor aferente postului aşezarea în teren pentru jocul 6x6 (cu portar) în sală aşezarea în teren pentru jocul 8x8 pe ½ teren, pentru jocul 11x11 în sistemul cu 4 fundaşi pasa: structuri direcţie traiectorie: scurtă (utilizare), medie (tactică) intensitate Acţiuni tactice colective de apărare: replierea pe zonele libere din jumătatea proprie apărarea în zonă dublajul (noţiuni) Sisteme de joc: primar, pentru jocul 6x6 intermediar, pentru jocul 8x8 (pe ½ teren) final, pentru jocul de 11x11 (pe teren normal) Conţinutul modelului de joc: în atac: trecerea rapidă a jucătorilor din apărare în atac - apropierea cât mai rapidă de poarta adversă prin pase succesive directe sau cu preluare, din aproape în aproape - sprijin acordat jucătorului cu minge - finalizarea făcută din prima situaţie avută, în apropierea porţii în apărare: preocupare permanentă pentru intrarea în posesia mingii trecerea cât mai rapidă a întregii echipe în jumătatea proprie după pierderea mingii apărarea în zonă, cu 4 fundaşi apărarea la momentele fixe (cunoştinţe)

116


1.6. Manifestarea în întreceri a trăsăturilor psihice dominante, specifice fotbalului/postului

tenacitate eliminarea sentimentului de teamă faţă de adversar concentrare atenţie distributivă iniţiativă curaj stăpânire de sine colaborare şi întrajutorare combativitate spirit de echipă

C.G.2 - Optimizarea componentelor pregătirii sportive proprii, prin integrarea cunoştinţelor şi a metodologiei însuşite în pregătirea sportivă practică. Competenţe specifice Conţinuturi 2.1. Ameliorarea independentă a indicilor somato-funcţionali, conform programului dat de antrenor.

program de slăbire (după caz) metode/procedee de creştere a troficităţii metode/procedee de creştere a tonicităţii procedeele de evaluare a indicilor morfofuncţionali

2.2. Creşterea nivelului de manifestare a calităţilor motrice proprii, conform recomandărilor profesorului/antrenorului.

Metode şi mijloace de dezvoltare: a rezistenţei la eforturi (aerobe, anaerobe, mixte) a îndemânării în manevrarea mingii a mobilităţii şi a supleţei

2.3. Exersarea independentă a exerciţiilor de consolidare a tehnicii, la recomandarea profesorului/antrenorului.

Procedee tehnice recomandate individual: de manevrare de finalizare Acţiuni tactice recomandate individual: de deposedare a adversarului de pătrundere

C.G.3 - Manifestarea calităţilor de organizator, arbitru şi conducător al activităţilor de instruire şi competiţionale / de concurs a grupelor de iniţiere în disciplina sportivă în care s-a specializat. Competenţe specifice Conţinuturi 3.1. Manifestarea calităţilor de bun demonstrant.

caracteristicile demonstrării corecte procedee de acordare a ajutorului, asistenţei şi a sprijinului

C.G.4 - Evaluarea obiectivă a randamentului sportiv propriu, al partenerilor şi al adversarilor Competenţe specifice Conţinuturi 4.1. Identificarea factorilor care generează randamentul sportiv optim şi a celor care îl diminuează.

factorii care condiţionează performanţa cauzele care reduc randamentul criterii de apreciere a randamentului

117

4.2. Analizarea obiectivă a rezultatelor din întreceri.

criterii de analiză

C.G.5 - Manifestarea constantă a unui comportament bazat pe respect faţă de reguli, adversari, organizatori, arbitrii şi spectatori Competenţe specifice Conţinuturi 5.1. Respectarea în întreceri a regulilor stabilite.

regulament de joc abaterile de la regulament şi sancţionarea acestora

5.2. Manifestarea respectului faţă de antrenori şi partenerii de antrenament.

relaţii specifice de subordonare caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă, căpitan de echipă comportamentul în joc

DISCIPLINA SPORTIVĂ: NIVEL VALORIC: AVANSAŢI Competenţe specifice şi conţinuturi C.G. 1 - Valorificarea la nivel maxim, în competiţii, a potenţialului fizic, tehnic, tactic, psihologic şi teoretic, dobândit prin pregătirea sportivă practică. Competenţe specifice Conţinuturi

1.1. Realizarea eforturilor generale impuse de antrenamente, întreceri şi concursuri.

Indici somato-funcţionali: robustaţe fizică capacitate motrică generală indici cardio-vasculari şi respiratori Deprinderi şi priceperi motrice: variante de alergare variante de sărituri variante de loviri şi respingeri împingeri şi opoziţii la împingerile adversarilor Calităţi motrice de bază: Viteza sub toate formele de manifestare Forţa explozivă izotonică Rezistenţa la eforturi aerobe şi mixte Îndemânare: - în manevrarea mingii - în coordonarea acţiunilor în raport de minge, parteneri şi adversari Mobilitate: articulară coxofemurală a genunchilor a gleznei

1.2. Susţinerea eficientă a efortului specific solicitărilor în

Indici somato-funcţionali specifici: tonicitatea şi troficitatea membrelor inferioare capacitate vitală

118

Competenţe specifice Conţinuturi antrenamente, întreceri şi concursuri.

Calităţi motrice specifice: Viteza: - de reacţie şi de execuţie în cadrul unor structuri de joc - de deplasare cu implicarea directă în execuţia diferitelor procedee tehnico-tactice Îndemânare: - coordonarea specifică în efectuarea procedeelor tehnice în condiţii crescute ale solicitărilor privind atenţia şi echilibrul în efectuarea înlănţuită a 2-3 procedee tehnice - în regim de tehnică (precizia execuţiilor tehnice) Forţa: - masa musculară a segmentelor trenului inferior, solicitată în efectuarea procedeelor tehnice (forţa explozivă în regim de rezistenţă) - de lovire a mingii cu piciorul şi cu capul, de angajare fizică regulamentară cu adversarul şi pentru desprindere pe verticală (detentă) Rezistenţă: - în regim de viteză - aerobă Mobilitate: - în articulaţia coxofemurală, a gâtului, a coloanei vertebrale, a genunchilor şi a gleznei

1.3. Utilizarea eficientă în întreceri şi concursuri a procedeelor tehnice însuşite.

Procedee tehnice: a) procedee tehnice însuşite anterior: lovirea mingii cu piciorul preluarea mingii conducerea mingii însoţită de mişcări înşelătoare şi de protejare cu corpul şi piciorul lovirea mingii cu capul din alergare şi din săritură, cu bătaie pe unul sau ambele picioare aruncarea de la margine – de pe loc, cu elen lovitura de la colţ structuri tehnice învăţate anterior şi învăţarea altora noi finalizarea din alergare b. procedee tehnice noi: lovirea mingii cu: călcâiul prin deviere cu şiretul exterior, latul sau exteriorul labei piciorului din semivole. preluarea mingii: cu capul prin amortizare cu talpa prin ricoşare deposedare: din lateral

119

Competenţe specifice Conţinuturi prin alunecare lovirea mingii cu capul: din alergare din alergare cu săritură din plonjon - de pe loc şi din alergare şutul la poartă din situaţi / poziţii variate pregătire tehnică individualizată c. procedee tehnice specifice postului de portar: prinderea, boxarea şi devierea mingii blocarea mingii repunerea mingii în joc cu mâna şi cu piciorul degajarea mingii statice sau aflată în mişcare

1.4. Iniţierea oportună a acţiunilor tactice individuale în concursuri.

Acţiuni tactice individuale de atac: demarcajul finalizare prin depăşirea unui adversar din acţiune individuală declanşarea contraatacului, a atacului rapid, a atacului poziţional pătrunderea pe culoar învăluirea Acţiuni tactice individuale de apărare: plasamentul marcajul om la om în zonă în supraveghere, agresiv deposedările din faţă, din lateral, prin alunecare Acţiuni tactice pentru portar: închiderea culoarului dirijarea apărării plasament la lovituri libere

1.5. Declanşarea/integrarea acţiunilor tactice colective, conform sistemelor de joc stabilite.

Acţiuni tactice colective de atac: Aşezarea în teren pentru jocul 11x11: în sistemul 1-1-3-3-3 şi consolidarea sarcinilor pe posturi şi zone: transmiterea mingii prin diferite forme de a pasa (suveici) combinaţii în 2-3 jucători pe zone de teren diferite atacul pe toată lărgimea terenului jocul fără minge: deplasări, lansări pe culoare şi zone libere în sprijinul posesorului de minge jocuri tactice (cu diferite teme): 3x3, 4x3, 5x5, 6x5, 8x8, 11x10, 11x11 atacul în faze fixe şi specializarea a 3-4 jucători Acţiuni tactice colective de apărare: trecerea rapidă din atac în apărare pe zonele de atac iniţiate de adversar marcajul om la om efectuat la 3 m de poartă dublajul schimbul de adversari la marcaj presingul închiderea culoarelor pentru blocarea şutului şi a pasei decisive

120

Competenţe specifice Conţinuturi apărarea în fazele fixe: zidul plasamentul la loviturile de la colţ a aruncările de la margine la executarea loviturilor de pedeapsă Sisteme de joc cu 4 fundaşi în varianta 1-4-3-3 iniţierea în varianta 1-4-4-2: a) în atac: consolidarea modelului de joc învăţat la grupa de începători ieşirea cu pasă precisă din apărare demarcări simultane şi rapide jocul fără minge pasarea mingii conform cerinţelor fazelor de joc schimbarea direcţiei de atac prin circulaţia mingii valorificarea fazelor fixe purtarea acţiunilor de atac pe toată lărgimea şi adîncimea terenului (cunoştinţe) finalizarea din combinaţii simple, acţiuni individuale, contraatac prin sincronizarea jucătorilor b) în apărare: consolidarea modelului de joc învăţat la grupa de începători efectuarea presingului individual şi colectiv (cunoştinţe) efectuarea marcajului agresiv în zona de circulaţie a mingii dublajul evitarea infracţiunilor în suprafaţa de pedeapsă anticiparea atacului echipei adverse prin prezenţa a 2-3 jucători pe poziţii retrase „închiderea” culoarelor de pătrundere prin plasament eficient şi blocarea situaţiilor de finalizare evitarea şi utilizarea jocului la ofsaid (cunoştinţe)

1.6. Manifestarea în întreceri şi concursuri a trăsăturilor psihice dominante, specifice fotbalului/postului

tenacitate eliminarea sentimentului de teamă faţă de adversar atenţie distributivă curaj stăpânire de sine colaborare şi întrajutorare asumarea riscului motivaţia pentru performanţă stabilitate emoţională

C.G.2 - Optimizarea componentelor pregătirii sportive proprii, prin integrarea cunoştinţelor şi a metodologiei însuşite în pregătirea sportivă practică. Competenţe specifice Conţinuturi

121

2.1. Ameliorarea independentă, la nivel optim, a indicilor somato-funcţionali.

program de creştere a masei musculare active metode/procedee de creştere a troficităţii metode/procedee de creştere a tonicităţii indicele de nutriţie indicele de proporţionalitate procedeele de evaluare a indicilor morfo-funcţionali

2.2. Menţinerea nivelului de manifestare a calităţilor motrice proprii, conform recomandărilor profesorului/antrenorului.

Metode şi mijloace de dezvoltare: a forţei (maxime, explozive, în diferite regiuni) a vitezei (de reacţie, de execuţie, de repetiţie, de deplasare) a rezistenţei la eforturi (aerobe, mixte) a îndemânării a mobilităţii şi a supleţei

2.3. Perfecţionarea independentă a tehnicii de execuţie a procedeelor specifice grupului de probe în care se antrenează.

Procedee tehnice recomandate individual: de manevrare de finalizare de deposedare a adversarului Acţiuni tactice recomandate individual: preluarea din diferite poziţii, cu piciorul stâng sau cu piciorul drept, cu pieptul pasa, alternativ cu piciorul stâng sau cu piciorul drept, din diferite poziţii lansarea mingii cu capul

C.G.3 - Manifestarea calităţilor de organizator, arbitru şi conducător al activităţilor de instruire şi competiţionale / de concurs a grupelor de iniţiere în disciplina sportivă în care s-a specializat. Competenţe specifice Conţinuturi

3.1. Manifestarea calităţilor de bun demonstrant şi de organizator al exersării.

caracteristicile demonstrării eficiente plasament, procedee de organizare a colectivului pentru exersare, variante de comandă în conducerea grupei de executanţi procedee de corectare a greşelilor de execuţie tehnici de arbitraj


4.1. Identificarea factorilor care generează randamentul sportiv propriu şi a celor care îl diminuează.

factorii care condiţionează performanţa cauzele care reduc randamentul criterii de apreciere a randamentului specificul autocaracterizării, caracterizării şi evaluării randamentului

4.2. Analizarea obiectivă a rezultatelor din concursuri.

criterii de analiză specificul autoanalizei

122

C.G.5 - Manifestarea constantă a unui comportament bazat pe respect faţă de reguli, adversari, organizatori, arbitrii şi spectatori Competenţe specifice Conţinuturi 5.1. Respectarea în întreceri şi concursuri a prevederilor regulamentelor oficiale.

regulament de concurs greşeli de arbitraj criterii de evaluare a arbitrajelor

5.2. Manifestarea constantă a respectului faţă de antrenori, parteneri, adversari, arbitri şi spectatori.

relaţii specifice de subordonare caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă, conducător de joc, arbitru comportamentul în concurs / competiţii situaţii critice din concurs / competiţii

DISCIPLINA SPORTIVĂ:

NIVEL VALORIC: PERFORMANŢĂ

Competenţe specifice şi conţinuturi

C.G. 1 - Valorificarea la nivel maxim, în competiţii, a potenţialului fizic, tehnic, tactic,

psihologic şi teoretic, dobândit prin pregătirea sportivă practică.


1.1. Realizarea eforturilor generale impuse de antrenamente, întreceri, concursuri şi competiţii.

Indici somato-funcţionali: raport talie-greutate specific postului capacitate vitală 4500-5000 cmc frecvenţă cardiacă până la 2180/min perimetru toracic în inspiraţie 92-94 cm elasticitate toracică 5-6 cm capacitate la efort aerob 71-75 cm Deprinderi şi priceperi motrice: variante de alergare variante de sărituri variante de loviri şi respingeri împingeri şi opoziţii la împingerile adversarilor Calităţi motrice de bază: Viteza: de reacţie de execuţie de deplasare în structuri motrice complexe Forţa explozivă Rezistenţă: la eforturi anaerobe la eforturi mixte Îndemânare: - coordonarea acţiunilor corpului în sărituri - ambidextrie

123

Competenţe specifice Conţinuturi - precizie Mobilitate: stabilitate articulară

1.2. Susţinerea eficientă a efortului specific solicitărilor în antrenamente, întreceri, concursuri şi competiţii.

Indici somato-funcţionali şi calităţi motrice specifice postului: Portar: talie 180 cm detentă 65 cm viteză de execuţie şi robusteţe corporală Fundaşi laterali: talie medie 175 cm capacitate de efort anaerobă şi mixtă viteză de reacţie de execuţie şi de decizie forţă explozivă Fundaşi centrali la marcaj şi liberoul: talie medie 175 cm rezistenţă la efort aerob-anaerob şi mixt viteză de deplasare pe distanţe medii şi lungi capacitate de coordonare a acţiunilor îndemânare în manevrarea mingii

1.2. [continuare] Susţinerea eficientă a efortului specific solicitărilor în antrenamente, întreceri, concursuri şi competiţii.

Atacanţi: talie medie 175-180 cm viteză de execuţie pe spaţii restrânse forţa explozivă în contact cu adversarii rezistenţă la eforturi anaerobe detentă

1.3. Utilizarea optimă în concursuri şi competiţii a procedeelor tehnice însuşite.

Procedee tehnice specifice postului : procedee tehnice consolidate la grupa de avansaţi procedee tehnico-tactice sub presiunea adversarului lovituri fixe procedee de finalizare fenta de pasă şi şut tehnica cu conţinut predominant tactic: a. fundaşii şi portarii: - degajări - deposedări cu rămânere în posesie b. mijlocaşii: - lansări - deschideri - schimbări de direcţie de joc. c. atacanţii: - centrări din alergare - pasa înapoi - devieri - şut la poartă - cu adversitate

124

Competenţe specifice Conţinuturi - în criză de spaţiu şi timp tehnica deplasărilor, din atac şi apărare tehnica efectuării presingului, a deposedărilor şi a jocului la intercepţie dublajul schimbul de jucători la marcaj în apărare jocul cu capul

1.4. Iniţierea oportună a acţiunilor tactice individuale în concursuri şi competiţii.

Acţiuni tactice individuale de atac - (acţiuni tactice învăţate şi aplicate la nivelul grupei de avansaţi) pentru atac: combinaţiile şi traseele în vederea eficienţei finalizării din atac rapid, poziţional sau contraatac adaptarea mijloacelor tehnico-tactice la specificul echipei adverse Acţiuni tactice individuale de apărare: pentru apărare: marcaj dublu, triplu în vederea realizării „triunghiului de forţe” pentru deposedarea şi anihilarea adversarului pătruns pe diferite culoare

1.5. Declanşarea / finalizarea acţiunilor tactice colective.

Acţiuni tactice colective: Sisteme de joc: sistemul 1-4-4-2 sistemul 1-3-5-2, elastic a) în atac: modelul de joc la grupa de avansaţi acţiunile tactice cursive prin demarcări rapide pe poziţii viitoare: culoare-zone libere angajări (pase) precise pentru jucătorul cel mai bine plasat rolul de coordonator de joc asumat de fiecare jucător intrat în posesia mingii acţiunile tactice individuale şi colective în cadrul atacului poziţional sau în circulaţie de minge şi jucători, cu participarea jucătorilor din linia a doua la acţiunile de finalizare, în zonele 3 şi 4 modalitatea de acoperire a întregului spaţiu de joc (lărgime şi adâncime) prin deplasarea jucătorilor fără minge, în scopul obţinerii superiorităţii numerice şi multiplelor posibilităţi de pasare a posesorului mingii schimbarea direcţiei de deplasare şi schimbul de locuri al atacanţilor în zona a doua combinaţii de finalizare din atac rapid şi atac poziţional b) în apărare: modelul de joc învăţat în grupa de avansaţi sistemul cu 4 fundaşi, a apărării cu libero şi a principalelor sale variante jocul cu capul; în apărare presingul colectiv şi replierea rapidă în caz de nereuşită

125

Competenţe specifice Conţinuturi apărarea în zonă, coordonată cu cea om la om (apărare combinată) angajamentul total al jucătorilor în recuperarea mingii

1.6. Manifestarea în întreceri, concursuri şi competiţii a trăsăturilor psihice dominante, specifice fotbalului/postului

tenacitate eliminarea sentimentului de teamă faţă de adversar atenţie distributivă iniţiativă curaj/stăpânire de sine încredere în sine colaborare şi întrajutorare amplificarea combativităţii încrederea în potenţialul echipei şi dorinţa de victorie

C.G.2 - Optimizarea componentelor pregătirii sportive proprii, prin integrarea cunoştinţelor şi a metodologiei însuşite în pregătirea sportivă practică. Competenţe specifice Conţinuturi

2.1. Menţinerea la nivel optim a indicilor somato-funcţionali.

program de creştere a masei musculare active program de slăbire metode/procedee de creştere a troficităţii metode/procedee de creştere a tonicităţii indicele de nutriţie indicele de proporţionalitate procedeele de evaluare a indicilor morfo-funcţionali

2.2. Maximizarea nivelului de manifestare a calităţilor motrice proprii, conform recomandărilor profesorului/antrenorului sau din proprie iniţiativă.

Metode şi mijloace de dezvoltare: a forţei (maxime, explozive, în diferite regiuni) a vitezei (de reacţie, de execuţie, de repetiţie, de deplasare) a rezistenţei la eforturi (aerobe, anaerobe, mixte) a îndemânării a mobilităţii şi a supleţei

2.3. Perfecţionarea independentă a tehnicii probei în care se specializează, prin adaptare la particularităţile morfologice, funcţionale şi motrice personale.

Componente tehnice recomandate individual: specifice postului

C.G.3 - Manifestarea calităţilor de organizator, arbitru şi conducător al activităţilor de instruire şi competiţionale / de concurs a grupelor de iniţiere în disciplina sportivă în care s-a specializat. Competenţe specifice Conţinuturi

3.1. Manifestarea calităţilor de bun demonstrant, de organizator şi conducător al exersării, cât şi de arbitru.

caracteristicile demonstrării eficiente plasament, procedee de organizare a colectivului pentru exersare, variante de comandă în conducerea grupei de executanţi procedee de corectare a greşelilor de execuţie procedee de corectare a execuţiilor subiecţilor tehnici de arbitraj

G.4 - Evaluarea obiectivă a randamentului sportiv propriu, al partenerilor şi al adversarilor

126


4.1. Determinarea, pe etape, a factorilor care diminuează randamentul sportiv propriu.

factorii care condiţionează performanţa cauzele care reduc randamentul criterii de apreciere a randamentului specificul autocaracterizării, caracterizării şi evaluării randamentului

4.2. Analizarea obiectivă a rezultatelor din competiţii şi raportarea lor la obiectivul de performanţă prestabilit.

criterii de analiză specificul analizei de caz

C.G.5 - Manifestarea constantă a unui comportament bazat pe respect faţă de reguli, adversari, organizatori, arbitrii şi spectatori Competenţe specifice Conţinuturi 5.1. Respectarea prevederilor regulamentare specifice fiecărui concurs.

regulament greşeli de arbitraj criterii de evaluare a arbitrajelor

5.2. Manifestarea constantă a respectului faţă de antrenori, parteneri, adversari, arbitri şi spectatori şi a spiritului de fair-play.

relaţii specifice de subordonare caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă, conducător de joc, arbitru comportamentul din concurs / competiţii situaţii critice din concurs / competiţii


Realizarea scopului pentru care au fost create structurile de învăţământ sportiv integrat şi

suplimentar, respectiv afirmarea în sportul de performanţă a elevilor cu aptitudini este

condiţionată preponderent de:

desfăşurarea permanentă a unei activităţi de selecţie a copiilor şi elevilor cu aptitudini

prin observare şi evaluări obiective a unui număr cât mai mare de subiecţi, punând accent

corespunzător modelului de selecţie specific fiecărei discipline sportive, pe componentele

fizico-motrice cu un pregnant caracter de determinare genetică, cum sunt:

dimensiunile longitudinale ale corpului;

conformaţia scheletului;

indicii de viteză de reacţie şi de execuţie;

capacităţile coordinative şi predominanţa unor caractere temperamentale.

asigurarea pe parcursul procesului de pregătire sportivă a unei selecţii continue, având ca

termen obiectiv pentru promovare în grupe de nivel superior vârsta psihologică şi

127

fiziologică, parametrii motrici condiţionanţi ai performanţei şi nivelul performanţei

obţinute în concurs;

înţelegerea antrenamentului sportiv ca un proces de adaptare şi readaptarea permanentă la

stimuli progresiv crescuţi ca intensitate, complexitate şi volum, cu precădere pe linia

factorilor care condiţionează în cea mai mare măsură capacitatea generală de

performanţă;

asigurarea continuităţii procesului de pregătire sportivă de-a lungul întregului an, în

învăţământul sportiv integrat şi suplimentar vacanţele şcolare constituindu-se în prilejuri

de intensificare a pregătirii;

analiza atentă şi responsabilitatea profesorului antrenor în determinarea specializării

sportivului pe probă sau post, astfel încât să asigure acestuia posibilităţi maxime de

valorificare a potenţialului personal;

asigurarea unui volum optim de concursuri pentru fiecare grupă de nivel, astfel încât

pregătirea să fie motivată şi obiectivizată sistematic prin rezultatele din competiţii;

stabilirea conţinuturilor pregătirii tehnico-tactice în concordanţă cu evoluţia actuală a

acestora pe plan mondial;

stabilirea unor trasee individuale, de pregătire sportivă cu precădere pentru subiecţii cu

caracteristici atipice vârstei sub aspectul înălţimii, lungimii segmentelor etc., dar deosebit

de eficiente pentru disciplina sportivă respectivă;

asigurarea progresivă, pe măsura creşterii solicitării din antrenamente şi concursuri, a


asigurarea sistematică a controalelor medico-sportive, în funcţie de rezultatele cărora să

se adapteze procesul de instruire;

sprijinirea materială (alimentaţie, echipament performant, distincţii) a elevilor cu

performanţe sportive deosebite.

La clasele cu program sportiv din învăţământul primar, gimnazial şi liceal,

catedrele/profesorii vor stabili pentru fiecare grupă şi pentru fiecare semestru

instrumentele de evaluare (probele de control) care să vizeze calităţile motrice dominante

în disciplina sportivă respectivă, raportate la probele de selecţie, nivelul de stăpânire a

unor procedee tehnice şi după caz a acţiunilor tactice, cât şi capacitatea globală de

performanţă, astfel încât să poată acorda trei calificative pe semestru în învăţământul

128

primar şi câte patru note pe semestru în învăţământul gimnazial şi liceal, inclusiv pentru

elevii cuprinşi în clasele mozaic.

Proiectarea didactică atât în învăţământul sportiv integrat cât şi la cluburile

sportive şcolare, poate fi realizată sub forma eşalonării anuale a unităţilor de învăţare, a

planificărilor calendaristice semestriale şi a proiectării unităţilor de învăţare la grupele de

începători şi sub forma planului de pregătire anual şi a planurilor de pregătire pe etapă la

grupele de avansaţi şi de performanţă.

La grupele de performanţă şi înaltă performanţă, în afara documentelor prezentate

în alineatul anterior se recomandă şi elaborarea planului de perspectivă multianual, cât şi

a planurilor individuale de pregătire pentru elevii cu perspective deosebite.

Anexa nr.2.50. la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr.

______/________ 2009

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

PROGRAME ŞCOLARE

PREGĂTIRE SPORTIVĂ PRACTICĂ

ÎNCEPĂTORI/ AVANSAŢI/ PERFORMANŢĂ

Filiera vocaţională, profil sportiv, clasele a V-a – a XII-a

Disciplina sportivă de specializare: VOLEI

129

NOTĂ DE PREZENTARE

Ca parte a învăţământului preuniversitar, învăţământul sportiv trebuie să asigure

pregătirea elevilor pe linia competenţelor cheie europene, stabilite ca finalităţi ale

sistemelor educaţionale şi de formare profesională din ţările Comunităţii Europene,

fiecare disciplină de învăţământ fiind chemată să-şi aducă contribuţia specifică la

realizarea acestora.

Disciplina Pregătire sportivă practică este prevăzută, conform planului de

învăţământ, în aria curriculară Educaţie fizică şi sport şi are menirea să-şi aducă

contribuţia specifică la realizarea dezvoltării complexe a personalităţii autonome şi

creative a elevilor – finalitate prevăzută în Legea învăţământului.

Prezentul document conţine programele şcolare pentru disciplina de învăţământ

Pregătire sportivă practică, unităţi de învăţământ cu program sportiv integrat - clasele a

V-a – a XII-a, filiera vocaţională, profil sportiv şi unităţi de învăţământ cu program

sportiv suplimentar, disciplina sportivă VOLEI, nivelurile de pregătire: ÎNCEPĂTORI,

AVANSAŢI, PERFORMANŢĂ.

Obiectivul general al disciplinei Pregătire sportivă practică constă în dezvoltarea

aptitudinilor bio-psiho-motrice şi formarea capacităţii elevilor de a acţiona asupra

acestora în vederea valorificării lor la nivel maxim în activitatea sportivă competiţională,

specifică categoriei de vârstă şi nivelului de instruire, pe fondul menţinerii permanente a

stării optime de sănătate, asigurării unei dezvoltări fizice armonioase şi manifestării unei

capacităţi motrice favorabile inserţiei profesionale şi sociale.

Disciplina Pregătire sportivă practică contribuie, prin exersarea cunoştinţelor,

abilităţilor şi atitudinilor pe care le dezvoltă, la pregătirea elevilor în domeniile de

competenţe cheie, definite la nivel european.

Programele şcolare, pentru fiecare disciplină sportivă, au următoarea structură:

- Nota de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învăţământ şi statutul

specific al acesteia în cazul curriculum-ului naţional, precum şi contribuţia

disciplinei de învăţământ la cele opt domenii de competenţe-cheie stabilite la

nivel european.

130

- Competenţe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pentru a

evidenţia achiziţiile finale de învăţare ale elevilor la sfârşitul etapei de şcolarizare.

- Valori şi atitudini, promovate prin învăţare, pe întreg parcursul etapei de

şcolarizare.

- Competenţe specifice, cărora le sunt asociate conţinuturi – reprezentând nucleul

funcţional al programei şcolare – definite pentru fiecare grupă de nivel de

instruire: începători, avansaţi, performanţă.

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic

adecvat competenţelor, valorilor şi atitudinilor prevăzute în programele şcolare.

Pregătirea sportivă practică într-o disciplină sportivă şi participarea în concursuri pun

elevul în situaţii concrete de:

• comunicare în termeni specifici disciplinei sportive, în limba română şi în limbi

străine cu profesorul antrenor, cu colegii de antrenament/ echipă, cu adversarii şi

cu arbitrii;

• sesizare a modificărilor de natură morfologică, funcţională şi psihică, generate de

procesul de antrenament, precum şi a substratului biochimic şi fiziologic al

reacţiilor organismului în efort;

• analizare a aspectelor biomecanice ale procedeelor tehnice specifice disciplinei

sportive de specializare şi acţionarea, după caz, pentru ameliorarea unor

componente ale acestora;

• căutare, stocare şi comunicare, prin mijloacele tehnologiei informaţiei şi a

comunicaţiilor, de date vizând: componentele şi metodologia pregătirii de

specialitate în disciplina sportivă practicată, performanţele actuale realizate pe

plan naţional şi mondial, tehnologii eficiente ale instalaţiilor şi echipamentelor din

domeniul specialităţii etc.;

• iniţiere şi întreţinere de relaţii interpersonale, autocontrolul relaţiilor personale în

concordanţă cu comportamentele acceptate şi interzise în disciplina sportivă

practicată, medierea situaţiilor conflictuale care pot să apară pe parcursul

antrenamentelor şi al concursurilor;

131

• conştientizare a relaţiei dintre drepturi şi obligaţii, a implicaţiilor legitimării

sportive, ale unui angajament sau contract, a corelaţiei dintre performanţele

realizate şi susţinerea materială de care beneficiază, înţelegerea statutului de

sportiv profesionist;

• utilizare a unor categorii de metode şi mijloace eficiente de perfecţionare a

componentelor pregătirii sportive, precum şi a instrumentelor de evaluare ale

acestora, care pot fi folosite independent, corespunzător evoluţiei personale a

parametrilor pregătirii sportivului.

Întrucât practica avansată, naţională şi internaţională, în domeniul pregătirii

sportivilor de performanţă, a confirmat ca formaţie eficientă de instruire grupa de nivel

valoric, programa de Pregătire sportivă practică a fost concepută pe cele trei grupe de

nivel valoric, respectiv de începători, de avansaţi şi de performanţă, precizându-se,

pentru fiecare grupă, competenţele specifice şi conţinuturile aferente, corespunzător

vârstei optime a elevilor şi stadiului de pregătire în aceeaşi grupă, specific fiecărei

discipline sportive.

Programa de Pregătire sportivă practică stabileşte şi permite fiecărui cadru didactic

formarea competenţelor specifice, utilizând, ca mijloace, categoriile de conţinuturi pe

care le consideră eficiente, corespunzător particularităţilor grupei de elevi.

În învăţământul sportiv integrat şi suplimentar, grupele se constituie din elevi din

aceeaşi clasă sau din clase diferite, având un caracter deschis, promovările la grupele de

nivel superior realizându-se corespunzător capacităţii de performanţă manifestată obiectiv

(în concursuri) de către fiecare elev.

132


1. Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare

2. Valorificarea informaţiilor, mijloacelor şi metodelor specifice şi

nespecifice, pentru dezvoltarea capacităţii motrice generale şi specifice

disciplinei sportive, în concordanţă cu particularităţile de vârstă, de sex

şi de nivel de pregătire

3. Adoptarea unui comportament adecvat în relaţiile interpersonale şi de

grup, bazat pe respect şi fair-play

4. Valorificarea la nivel maxim, în concursuri şi competiţii sportive, a

potenţialelor fizic, tehnico-tactic, psihologic şi teoretic

5. Manifestarea unei atitudini pozitive pentru cultivarea simţului estetic şi

a sensibilităţii la cultură


• Dorinţa de autoperfecţionare şi perseverenţă în atingerea şi depăşirea

obiectivelor de instruire şi de performanţă prestabilite

• Manifestarea spiritului competitiv în activităţile de antrenament şi

competiţionale

• Simţul datoriei şi responsabilitatea în pregătire şi concurs

• Respect faţă de reguli, parteneri, adversari, arbitri, spectatori

• Manifestarea spiritului de fair-play, atât în activitatea sportivă cât şi în viaţa

socială

• Disponibilitate pentru colaborare cu partenerii, pentru iniţierea şi menţinerea

relaţiilor inter-umane

• Obiectivitate în aprecierea randamentului propriu, al coechipierilor şi al

adversarilor

• Opţiunea pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, pentru adoptarea unui regim

de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea

cu refacerea, timpul ocupat cu cel liber

• Interes constant pentru fenomenul sportiv

133

• Simţ estetic, deschidere pentru frumos

DISCIPLINA SPORTIVĂ: VOLEI

NIVEL VALORIC: ÎNCEPĂTORI


COMPETENŢE SPECIFICE CONŢINUTURI

1.1. Utilizarea corectă a

principalelor noţiuni specifice

domeniului

1.3. Folosirea corectă a

terminologiei de specialitate

2.1. Utilizarea celor mai

importante mijloace de

dezvoltare a capacităţii fizice

proprii

2.2. Compararea reacţiilor

organismului, în eforturi de tip

diferit

3.1. Integrarea în diferite

grupuri, constituite în funcţie de

cerinţele activităţii de pregătire

INDICI SOMATO-FUNCŢIONALI GENERALI

• troficitate musculară

• tonicitate musculară

• elasticitate toracică

• debit respirator şi pulmonar optim

• capacitate vitală

• stabilitate articulară

• reflexe osteo-tendinoase

• sensibilitate tactilo-kinestezică

DEPRINDERI MOTRICE

• mers

• alergare

• săritură

• echilibru

• căţărare

• escaladare

CALITĂŢI MOTRICE DE BAZĂ

• Viteza

- de reacţie-decizie

- de execuţie

- de deplasare

- de repetiţie

• Forţa

134

3.2. Îndeplinirea unor sarcini

specifice activităţii de pregătire,

prin coordonare cu ceilalţi

membri implicaţi

4.1. Creşterea nivelului indicilor

de manifestare a calităţilor

motrice

4.2. Aplicarea deprinderilor

motrice şi a procedeelor tehnice

de bază în acţiuni motrice

complexe şi forme adaptate de

întrecere/ concurs

5.1. Exprimarea estetică a

atitudinii corporale

- generală

- explozivă

• Îndemânarea

- coordonare segmentară

- echilibru

- precizia mişcării

- orientare spaţio-temporală

• Rezistenţa

- generală – aerobă-anaerobă

• Mobilitatea

- articulară

- stabilitate articulară

- elasticitate articulară

- supleţe

INDICI SOMATO-FUNCŢIONALI SPECIFICI

• talie normală

• greutate optimă

• volum şi debit cardiac crescut

• sistem osteo-articular foarte bun

• forţă statică în toate grupele musculare

• percepţii acustice, optice, kinestezice

• tonicitatea musculaturii flexoare şi extensoare a membrelor

inferioare,a trunchiului şi a centurii scapulohumerale

• proporţionalitate între înălţime şi greutate

• proporţionalitatea şi tonicitatea musculaturii adductoare şi

abductoare a membrelor inferioare


• putere maximă aerobă

• acuitate – câmpul vizual

CALITĂŢI MOTRICE SPECIFICE

• Viteza

135

- în regim de forţă

- în regim de rezistenţă

- în regim de execuţie

• Forţa

- în regim de viteză


- explozivă a membrelor inferioare

• Îndemânarea

- coordonarea tuturor segmentelor corpului în condiţii

variate

- coordonare spaţio-temporală în funcţie de deplasarea în

teren

- coordonare vizual-motrică

- dexteritate generală şi specifică

• Rezistenţa



• Mobilitatea

- articulară, la nivelul tuturor segmentelor

- scapulară, lombară

- supleţe generală şi specifică

METODE ŞI MIJLOACE DE DEZVOLTARE

• a forţei maxime, explozive, în diferite regiuni

• a forţei maxime , statice, în diferite regiuni

• a vitezei de reacţie, de execuţie, de repetiţie, de deplasare

• a rezistenţei la eforturi aerobe, mixte

• a îndemânării, a mobilităţii şi a supleţei

METODE/ PROCEDEE DE CREŞTERE

• a masei musculare active

• a troficităţii

• a tonicităţii

136



domeniului

1.3. Folosirea corectă a

terminologiei de specialitate




3.2. Îndeplinirea unor sarcini

specifice activităţii de pregătire,

prin coordonare cu ceilalţi

membri implicaţi

3.3. Manifestarea unui

comportament bazat pe fair-play

faţă de antrenori, parteneri,

adversari şi arbitri

4.2. Aplicarea deprinderilor


de bază în acţiuni motrice

complexe şi forme adaptate de

întrecere/ concurs

4.3. Integrarea în acţiuni tactice

individuale/ colective, în

condiţii de pregătire/ întrecere

4.4. Susţinerea eforturilor

generale şi specifice impuse de

activitatea de pregătire şi de

PROCEDEE TEHNICE DE BAZĂ

• poziţii şi deplasări specifice

• lovirea mingii, cu unul şi ambele braţe, de sus, de jos şi din

lateral

• pasa cu două mâini de sus de pe loc şi precedată de deplasare şi

oprire

• serviciul de jos şi de sus din faţă

• lovitură de atac – procedeu drept

PROCEDEE TEHNICE SPECIFICE, RECOMANDATE

INDIVIDUAL

• de lovire a mingii

• de pasare preluare

ACŢIUNI TACTICE SPECIFICE

Acţiuni tactice individuale de atac:

• orientarea preluării către zona în care se află ridicătorul

• orientarea serviciului în zone precizate

• adaptarea loviturii de atac ca forţă şi direcţie în funcţie de traiectoria

mingii

Acţiuni tactice individuale de apărare:

• plasamentul adecvat în zona proprie la primirea serviciului

• plasamentul în zona proprie la efectuarea serviciului

coechipierilor

• anticiparea şi plasarea eficientă pe direcţia mingii transmisă de

adversar

• supravegherea mingii preluată / transmisă de parteneri şi

intervenţia în cazul execuţiilor impuse

Acţiuni tactice colective în atac:

• preluarea din serviciu spre jucătorii din zonele 2 – 3 – ridicarea

mingii – trecerea acesteia peste fileu prin pasă sau lovitură de

atac

137

întreceri


trăsăturilor psihice dominante,

specifice disciplinei sportive

5.2. Selectarea modelelor de

reuşită din lumea sportului

practicat

Acţiuni tactice colective în apărare:

• supravegherea partenerului care preia sau pasează mingea şi

recuperarea acesteia în cazul execuţiilor imprecise

• comunicarea verbală între jucătorii apropiaţi în vederea asigurării

intervenţiei prompte a unuia dintre ei şi asigurarea continuităţii fazei

de atac

Sisteme de joc:

• în atac: combinaţii cu trei loviri a mingii, de preferinţă între

jucătorii din zone apropiate

• în apărare: pe zone şi culoare cu jucătorii intercalaţi

TRĂSĂTURI PSIHICE DOMINANTE

• tenacitate

• atenţie concentrată şi distributivă

• curaj

• perseverenţă

• dârzenie

• stabilitate psihică şi emoţională : latura volitivă, intelectuală şi

afectivă

• concentrare

• rezistenţă la stres

• gândire specializată, profundă şi rapidă

• memorie vizuală

• dinamism

• spirit de iniţiativă

• combaterea spiritului de agresivitate

2.3. Identificarea informaţiilor

de specialitate, cu ajutorul

mijloacelor electronice

PROTECŢIE INDIVIDUALĂ

• tehnici de reechilibrare

• modalităţi de atenuare a şocurilor

• cunoştinţe teoretice despre:

- importanţa „încălzirii”

138

- respiraţia cu caracter de refacere

- tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/ sprijinului în execuţii

2.1. Utilizarea celor mai

importante mijloace de

dezvoltare a capacităţii fizice

proprii

2.2. Compararea reacţiilor


diferit






activitatea de pregătire şi de

întreceri


influenţează randamentul sportiv

RANDAMENT SPORTIV

• factorii care condiţionează instruirea

• cauzele care reduc randamentul

• criterii de apreciere a randamentului

• specificul autocaracterizării, caracterizării şi evaluării

randamentului

• criterii de analiză a rezultatelor

• specificul analizei de caz

1.2. Aplicarea principalelor

prevederi regulamentare ale

disciplinelor sportive practicate








PREVEDERI REGULAMENTARE

• regulament de întrecere

• greşeli de arbitraj

• abaterile frecvente de la prevederile regulamentare

REGULI DE COMPORTAMENT

• comportamentul în întrecere

• situaţiile critice din întrecere

• relaţii specifice de subordonare

• caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă, arbitru

• criteriile de evaluare a arbitrajelor

139




• greşeli frecvente



domeniului

5.2. Selectarea modelelor de


practicat

CULTURALITATE

• criterii de evaluare a valorilor sportive, în sportul practicat

• valori sportive etalon, în sportul practicat


NIVEL VALORIC: AVANSAŢI



1.1. Folosirea terminologiei de

specialitate în relaţionarea cu

partenerii de activitate

2.1. Alegerea celor mai eficiente

mijloace de dezvoltare a

capacităţii fizice proprii

2.2. Analiza reacţiilor


diferit

3.1. Acţionarea eficientă în

diferite grupuri, constituite în

funcţie de cerinţele activităţilor

de pregătire şi competiţională










• supleţe musculo-ligamentară

DEPRINDERI MOTRICE

• mers

• alergare

• săritură

• echilibru

140

3.2. Realizarea de sarcini

specifice activităţii de pregătire

şi competiţională, prin

colaborare cu ceilalţi membri

implicaţi

4.1. Îmbunătăţirea nivelului

indicilor de manifestare a

calităţilor motrice

4.2. Utilizarea deprinderilor


în activitatea de pregătire şi în

cea competiţională

5.1. Abordarea permanentă a

unei atitudini corporale corecte


• Viteza


- de execuţie

- de deplasare

- de repetiţie

• Forţa

- generală

- explozivă

• Îndemânarea


- echilibru



• Rezistenţa


• Mobilitatea

- articulară



- supleţe


• talie normală







• Viteza


141


- în regim de supleţe

- de reacţie faţă de minge şi acţiunile partenerilor şi

adversarilor, de execuţie specifică acţiunilor jocului

• Forţa




- explozivă a membrelor inferioare

- explozivă a braţului de atac

- statică a degetelor

• Îndemânarea


variate

- coordonare spaţio-temporală



- coordonarea acţiunilor proprii cu cele ale partenerilor/

adversarilor şi cu direcţia, traiectoria şi viteza mingii

• Rezistenţa



- în regim de îndemânare

• Mobilitatea





• a forţei maxime, explozive, în diferite regiuni

• a forţei maxime, statice, în diferite regiuni

• a vitezei de reacţie, de execuţie, de repetiţie, de deplasare

142

• a rezistenţei la eforturi aerobe, mixte

• a îndemânării, a mobilităţii şi a supleţei




• a tonicităţii








3.2. Realizarea de sarcini

specifice activităţii de pregătire

şi competiţională, prin

colaborare cu ceilalţi membri

implicaţi





PROCEDEE TEHNICE DE BAZĂ

• preluarea cu două mâini de sus şi de jos, din serviciu şi din atac

• ridicarea mingii cu diferite traiectorii şi direcţii în funcţie de

situaţiile

de joc (înaltă, medie, scurtă, înainte şi peste cap)

• serviciul de sus din faţă, de pe loc şi din săritură

• lovitura de atac, procedeu drept, din pase cu traiectorii variate

• plonjonul

• blocajul individual la adversar din zona corespondentă

Procedee tehnice specifice:

• ridicători

- ridicarea cu două mâini de sus şi de jos, de pe loc şi precedate

de

deplasare cu traiectorii şi pe direcţii diferite

• trăgători

- lovituri de atac din mingi ridicate cu traiectorii, de la distanţe

şi pe

direcţii diferite

• - lovituri de atac simulate şi finalizate cu plonjon la minge


INDIVIDUAL

143

4.2. Utilizarea deprinderilor


în activitatea de pregătire şi în

cea competiţională

4.3. Iniţierea de acţiuni tactice

individuale/ colective, în

activitatea de pregătire şi în cea

competiţională



activitatea de pregătire şi cea

competiţională




5.2. Raportarea la modelele de


practicat

• serviciul

• preluarea de sus şi de jos

• pasa (ridicarea mingii)

• lovitura de atac



• orientarea serviciului pe zonele din terenul adversarului

apreciate ca vulnerabile

• variante de ridicare a mingii în funcţie de calitatea preluării

coechipierilor

• lovituri de atac orientate ca forţă şi direcţie, în funcţie de

calitatea ridicării şi zonele vulnerabile din terenul advers


• variante de plasament în zona sa de acţiune, la preluarea

serviciului şi la atacul adversarului

• blocajul individual şi în doi jucători poziţionaţi în funcţie de

direcţia anticipată a atacului advers

• declanşări de blocaje în funcţie de traiectorie, distanţa faţă de

fileu a mingii ridicate pentru atacul advers

• dublarea blocajului şi a atacului


• combinaţii cu ridicarea din zona 2 către atacanţii din zonele 3 şi

4

• combinaţii cu intrarea ridicătorului din linia a II-a, în zona 2 – 3


• blocaj în doi jucători cu dublarea de către jucătorul

corespondent din linia a II-a

Acţiuni tactice recomandate individual:

• blocajul individual

• serviciul cu conţinut tactic

• preluări dirijate în zonele 2 – 3

144

• ridicări în zone şi cu traiectorii determinate

Sisteme de joc:

• în atac: 4 atacanţi + 2 ridicători

• în apărare: cu jucătorul din zona 6 retras sau intermediar


• tenacitate


• perseverenţă

• dârzenie


afectivă

• concentrare




• dinamism



2.3. Selectarea informaţiilor de

specialitate, cu ajutorul









2.1. Alegerea celor mai eficiente

mijloace de dezvoltare a

capacităţii fizice proprii

2.2. Analiza reacţiilor

RANDAMENT SPORTIV

• factorii care condiţionează performanţa



145


diferit







competiţională

4.6. Valorificarea factorilor care

influenţează randamentul sportiv

• componentele autocaracterizării, nivelului de pregătire

• caracteristicile materialelor şi echipamentului de concurs

performante

• criterii de analiză

• specificul analizei de caz şi al autoanalizei

1.2. Aplicarea prevederilor

regulamentare ale disciplinelor

sportive practicate













• regulament de concurs

• greşeli de arbitraj

• abaterile frecvente de la prevederile regulamentare


• relaţii de subordonare

• caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă şi arbitru

• comportamentul în concurs

• situaţiile critice din concurs






CULTURALITATE



146

5.2. Raportarea la modelele de


practicat


NIVEL VALORIC: PERFORMANŢĂ



1.1. Utilizarea terminologiei

specifice în diferite situaţii de

comunicare

2.1. Utilizarea mijloacelor şi

metodelor specifice şi

nespecifice domeniului pentru

propria dezvoltare fizică

2.2. Folosirea mijloacelor

electronice pentru culegerea

informaţiilor necesare

dezvoltării capacităţii motrice

generale şi specifice disciplinei

sportive

3.1. Relaţionarea adecvată în




3.2. Rezolvarea sarcinilor

specifice activităţilor de

pregătire şi competiţională, prin

interacţiunea optimă cu ceilalţi

membri implicaţi










DEPRINDERI MOTRICE

• mers

• alergare

• săritură

• echilibru


• Viteza


- de execuţie

- de deplasare

- de repetiţie

• Forţa

- generală

- explozivă

147

4.1. Maximizarea nivelului

indicilor de manifestare a

calităţilor motrice

4.2. Valorificarea potenţialului

tehnic în activitatea de pregătire

şi în cea competiţională

5.1. Abordarea permanentă a

unei atitudini corporale corecte

• Îndemânarea


- echilibru



• Rezistenţa


• Mobilitatea

- articulară



- supleţe


• talie normală







• Viteza




• Forţa




- explozivă a membrelor inferioare şi superioare

- statică a degetelor

• Îndemânarea

148


variate

- coordonare spaţio-temporală



• Rezistenţa



- în regim de îndemânare

• Mobilitatea





• a forţei specifice probei

• a vitezei specifice probei

• a rezistenţei la eforturi specifice probei, aerobe, anaerobe şi

mixte

• a supleţei musculaturii

• a îndemânării

• a dexterităţii




• a tonicităţii

149



comunicare





3.2. Rezolvarea sarcinilor

specifice activităţilor de

pregătire şi competiţională, prin

interacţiunea optimă cu ceilalţi

membri implicaţi





4.2. Valorificarea potenţialului

tehnic în activitatea de pregătire

şi în cea competiţională

4.3. Iniţierea şi finalizarea de

acţiuni tactice individuale/

colective, în condiţii de

pregătire/ de concurs/ de

competiţie

PROCEDEE TEHNICE

• preluarea cu amortizare din serviciu, de pe loc şi precedată de

preluări din toate zonele

• serviciu din săritură şi alte procedee individualizate

• ridicarea mingii pentru atac cu traiectorii, pe direcţii şi din

poziţii variate

• plonjonul lateral şi înainte (individualizat) cu recuperarea mingii

• recuperarea mingii cu o mână, cu două mâini şi cu piciorul

• lovitura de atac din pase cu traiectorii diferite, procedeu drept şi

întors sau plasarea mingii

• blocajul individual şi colectiv

Procedee tehnice specifice:

o ridicători:

- ridicarea mingii din preluări deficitare

- ridicări adaptate posibilităţilor coechipierilor

o trăgători:

- lovituri de atac prin procedeul drept, întors şi liftat

o libero:

- procedee variate de preluare şi recuperare


INDIVIDUAL

Componente tehnice recomandate individual:

• conform specificului postului şi deficienţelor individuale



• servicii alternative, în forţă sau plasate în funcţie de plasamentul

adversarilor, a poziţiei adversarului vulnerabil la preluare,

evitarea jucătorului „libero” cu grad de risc în funcţie de

150




competiţională




5.2. Aprecierea obiectivă a

nivelului valoric al unor

competiţii la care participă

evoluţia scorului

• lovitură de atac prin procedee adaptate grupării şi înălţimii

blocajului advers, din bloc-aut, în forţă sau plasate

• lovituri de atac sau plasarea mingii de către jucătorul ridicător,

însoţite de acţiuni înşelătoare

• lovituri de atac din linia a II-a


• plasamentul şi acţiunile specifice în fiecare din zonele terenului,

conform atribuţiilor stabilite prin sistemul de apărare adoptat;

• blocajul individual cu caracter de respingere a mingii şi cu

închiderea unor culoare posibile ale atacului advers

• auto-dublarea


• combinaţii cu pase înalte medii, lungi şi scurte, înainte şi peste

cap, de pe loc şi din săritură, cu sau fără intrarea unui jucător în

linia a II-a

• combinaţii cu pase înalte cu finalizare din linia a II-a


• blocaj adaptat situaţiilor de joc în 2 şi 3 jucători

• dublarea blocajului cu jucătorul corespondent din linia a II-a

(sau de jucătorul din linia I, în funcţie de situaţiile de joc

Sisteme de joc:

- 4 atacanţi + 2 ridicători;

- 5 atacanţi + 1 ridicător.


• tenacitate


• perseverenţă

• dârzenie


afectivă

151

• concentrare




• dinamism








sportive








2.1. Utilizarea mijloacelor şi

metodelor specifice şi

nespecifice domeniului pentru

propria dezvoltare fizică






sportive




competiţională

4.6. Valorificarea factorilor care

RANDAMENT SPORTIV

• factorii care condiţionează performanţa



• specificul autocaracterizării şi evaluării randamentului

• personalizarea echipamentului de concurs

• caracteristicile materialelor şi echipamentului de concurs

performante

• criterii de analiză

• specificul analizei de caz şi a autoanalizei

152

favorizează randamentul sportiv

1.2. Aplicarea prevederilor

regulamentare ale disciplinelor

sportive practicate










• regulament de concurs

• principalele abateri de la prevederile regulamentare şi

consecinţele acestora

• semnificaţia comenzilor, semnalizărilor arbitrilor şi a aparaturii

de specialitate


• relaţii specifice de subordonare

• caracteristicile rolurilor de responsabil de grupă şi arbitru

• comportamentul în concurs

• situaţiile critice din concurs

• relaţiile cu oficialii concursului





comunicare

5.2. Aprecierea obiectivă a

nivelului valoric al unor

competiţii la care participă

CULTURALITATE




Lecţia de antrenament sportiv este o creaţie a fiecărui cadru didactic de specialitate,

ce trebuie să reflecte cunoştinţele şi competenţele sale profesionale, capacitatea, deosebit

de importantă, de a se adapta condiţiilor concrete de desfăşurare a activităţii didactice şi

particularităţilor elevilor, ajutându-se de o serie de îndrumări/ sugestii metodologice,

oferite prin această programă, astfel:

• utilizarea judicioasă a bazei materiale şi a resurselor materiale şi financiare

153

• alegerea celor mai potrivite mijloace, procedee metodice şi metode, în funcţie

de particularităţile de vârstă, sex şi nivel de pregătire

• abordarea activităţilor de învăţare din punctul de vedere al centrării procesului

educativ pe formarea competenţelor prevăzute de programă

• prezentarea de către cadrul didactic a conţinuturilor care vor fi abordate, a

cerinţelor şi criteriilor de evaluare şi a repartizării acestor conţinuturi pe

semestre

• eliminarea din relaţia cadru didactic-elev a oricărei forme de agresare verbală

sau fizică asupra elevului

• înţelegerea antrenamentului sportiv ca un proces de adaptare şi readaptarea

permanentă la stimuli progresiv crescuţi ca intensitate, complexitate şi volum,

cu precădere pe linia factorilor care condiţionează în cea mai mare măsură

capacitatea generală de performanţă

• asigurarea continuităţii procesului de pregătire sportivă de-a lungul întregului

an, în învăţământul sportiv integrat şi suplimentar vacanţele şcolare

constituindu-se în prilejuri de intensificare a pregătirii

• analiza atentă şi responsabilitatea profesorului antrenor în determinarea

specializării sportivului pe probă sau post, astfel încât să asigure acestuia

posibilităţi maxime de valorificare a potenţialului personal

• asigurarea unui volum optim de concursuri pentru fiecare grupă de nivel, astfel

încât pregătirea să fie motivată şi obiectivizată sistematic prin rezultatele din

competiţii.

Deoarece structurile de învăţământ sportiv integrat şi suplimentar au fost create în

sensul atingerii scopului de afirmare în sportul de performanţă a elevilor cu aptitudini

sportive deosebite, sugestiile metodice prezentate anterior pot fi completate de o serie de

aspecte, cum ar fi:

- desfăşurarea permanentă a unei activităţi de selecţie a copiilor şi elevilor cu aptitudini,

prin observare şi evaluări obiective a unui număr cât mai mare de subiecţi, punând

accent corespunzător pe modelul de selecţie specific fiecărei discipline sportive, pe

componentele fizico-motrice cu un pregnant caracter de determinare genetică, cum ar

154

fi dimensiunile longitudinale ale corpului, conformaţia scheletului, indicii de viteză de

reacţie şi de execuţie, capacităţile coordinative şi predominanţa unor caractere

temperamentale;

- asigurarea pe parcursul procesului de pregătire sportivă a unei selecţii continue, având

ca termen obiectiv pentru promovare în grupe de nivel superior vârsta psihologică şi

fiziologică, parametrii motrici condiţionanţi ai performanţei şi nivelul performanţei

obţinute în concurs;

- stabilirea conţinuturilor pregătirii tehnico-tactice în concordanţă cu evoluţia actuală a

acestora pe plan mondial;

- stabilirea unor trasee individuale, de pregătire sportivă cu precădere pentru elevii cu

caracteristici atipice vârstei sub aspectul înălţimii, lungimii segmentelor etc., dar

deosebit de eficiente pentru disciplina sportivă respectivă;

- asigurarea progresivă, pe măsura creşterii solicitării din antrenamente şi concursuri, a


- asigurarea sistematică a controalelor medico-sportive, în funcţie de rezultatele cărora

să se adapteze procesul de instruire;

- sprijinirea materială (alimentaţie, echipament performant, distincţii) a elevilor cu

performanţe sportive deosebite.

La clasele cu program sportiv din învăţământul gimnazial şi liceal,

catedrele/profesorii vor stabili pentru fiecare grupă şi pentru fiecare semestru

instrumentele de evaluare (probele de control) care să vizeze calităţile motrice dominante

în disciplina sportivă respectivă, raportate la probele de selecţie, nivelul de stăpânire a

unor procedee tehnice şi după caz a acţiunilor tactice, cât şi capacitatea globală de

performanţă, astfel încât să poată acorda câte patru note pe semestru, inclusiv pentru

elevii cuprinşi în clasele mozaic.

Proiectarea didactică atât în învăţământul sportiv integrat cât şi la cluburile sportive

şcolare, poate fi realizată sub forma eşalonării anuale a unităţilor de învăţare, a

planificărilor calendaristice semestriale şi a proiectării unităţilor de învăţare la

grupele de începători şi sub forma planului de pregătire anual şi a planurilor de

pregătire pe etapă la grupele de avansaţi şi de performanţă.

155

La grupele de performanţă şi înaltă performanţă, în afara documentelor prezentate

în alineatul anterior se recomandă şi elaborarea planului de perspectivă multianual, cât

şi a planurilor individuale de pregătire pentru elevii cu perspective deosebite.

Proiectarea unităţii de învăţare

Alergarea de viteza

Nr. crt

Ob. de ref.

Detalieri de conţinut

Activităţi de învăţare Res. Ev.

3.1 3.4

-Şcoala alergării -Pasul alergător de accelerare

Exersarea alergării uşoare cu poziţia corectă a corpului şi lucrul braţelor -explicare- demonstrare corectă; -exersarea alternării mersului cu alergare uşoară; corectări; -exersarea alergării cu joc de gleznă pe loc; -explicare-demonstrare , corectări; -exersarea exersarea alergării cu genunchii sus pe loc şi cu accelerare; -exersarea alergării cu pendularea gambei înapoi; -explicare – demonstrare; -corectări; -exersarea alergării accelerate în linie dreaptă; -exersarea alergării accelerate în linie dreaptă până la un reper situat la 7 - 8 m; -individual; -în perechi; -explicare – demonstrare ; corectări; -exersarea alergării de viteză în tempo variat (alergare accelerată până la un reper, reducerea vitezei la al doilea reper şi accelerarea până la cel de-al treilea reper).

-fluier, marcaje, cronometru

Obs. sist.

3.1 3.4

-„Şcoala alergării” -Pasul alergător de accelerare -Pasul alergător lansat de viteză -Întreceri

-explicare – demonstrare; -exersarea alergării cu accelerare cu accelerare, cu atingerea vitezei maxime la sfârşitul accelerării; -exersarea alergării de viteză în tempo variat; -întreceri de alergare de viteză pe 20 m cu plecare din startul din picioare, pe linie de câte 4 – 5 elevi, marcând zona de accelerare.


Obs. Sist.

156

2h

3.1 3.4

-„Şcoala alergării ” -Pasul alergător de accelerare -Pasul alergător lansat de viteză -Startul din picioare (de sus) -Reguli de concurs: start la semnal sonor, păstrarea culoarului

-explicare – demonstrare; -exersarea startului, lansării şi alergării accelerate şi menţinerea vitezei maxime pe 10 – 12 m, cu start de sus, pe grupe de 4 elevi.


Obs. Sist.

2h 3.1 3.3 3.4

-Şcoala alergării -Pasul alergător şi lansat de viteză -Startul de sus -Întreceri

-exersarea alergării accelerate pe 7 – 8 m, cu atingerea vitezei maxime pe 12 – 15 m; -exersarea alergării de viteză în tempo variat; -exersarea startului de sus , a accelerării şi menţinerea vitezei maxime ; -întreceri de alergare de viteză cu start de sus, pe distanţa de 25 m.


Obs. Sist.

3.1 3.3 3.4

-Startul de sus -Pasul alergător de accelerare -Pasul lansat de viteză

-exersarea startului de sus; -exersarea alergării accelerate; -exersarea alergării de viteză pe 20 m cu startul de sus cu zonă de accelerare marcată;


Obs. sist

EVALUARE Întreceri pe 25 de m -fluier, marcaj

Sumativă

157

BIBLIOGRAFIE

1. Bontas, I.(1999), Pedagogie, Editura All, Bucuresti

2. Nicola, I.(2003), Tratat de pedagogie scolara, Editura Aramis, Bucuresti

3. Landsheere, G.(1979), Evaluarea didactica si examenele, EDP, Bucuresti

4. Tiron, E.(2005), Pedagogie, Curs in format electronic, pentru studenti

5. Carcea, M.(2002), Didactica, Curs litografiat, Iasi

6.Scarlat, Bogdan; Scarlat, Eugeniu „Educaţie fizică şi sport” E. D.P., Bucureşti, 2003

7.Educaţie şi schimbare” – suport de curs, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia,

2007

8.*** MEC, „Programa de educaţie fizică şi sport” Nr. 3371/1999 şi Nr. 3539/2000.

9.*** (1999) Curriculum Naţional - Planuri cadru de învăţământ pentru învăţământul preuniversitar, Consiliul Naţional pentru Curriculum, Editura Corint, Bucureşti.

158

ANEXE

Sistemul de evaluare pentru invatamintul liceal CLASA a IX - a

1. Gimnastică acrobatică: Varianta A: elemente acrobatice executate izolat (se apreciază din nota maximă 9)

- stând pe omoplaţi ("lumănarea ") 3 puncte

- podul de sus 3 puncte

FETE

- stând pe mâini 3 puncte

- stând pe cap 3 puncte

- stând pe omoplaţi ("lumânarea") 3 puncte

BĂIEŢI


Varianta B: exerciţiu liber ales la sol cuprinzând obligatoriu urmatoa-rele elemente (se apreciază din nota maximă 10)

- stând pe omoplaţi 2 puncte

- roata laterală 2 puncte

- podul de sus / podul de jos 2 puncte / 1 p.


FETE

- 2 rostogoliri diferite 1 punct

Se acordă un punct pentru cursivitatea şi expresivitatea execuţiei - stând pe cap 2

puncte - stând pe omoplaţi 2

puncte - roata laterală 2

puncte - stând pe mâini 2

puncte

BĂIEŢI

- 2 rostogoliri diferite 1 punct

Se acordă un punct pentru cursivitatea şi expresivitatea execuţiei

159

2. Forţă a braţelor şi picioarelor

Valoarea performanţelor realizate şi notele corespunzătoare

Conţinuturi/ capacităţi evaluate

Instrumente de evaluare

F/B

Nota 5

Nota 6

Nota 7

Nota 8

Nota 9 Nota 10

B 1.50 1.60 1.70 1.80 1.90 2.00

Musculatura braţelor

Flotări

F 1.20 1.30 1.40 1.50 1.60 1.70

B 5 7 9 12 15 18 Musculatura picioarelor

Săr.în lungi-me de pe loc

F 2 4 6 8 9 10

3. Alergare de rezistenţă (800 m fete, 1000 m baieţi)

Nota 5

Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10

4,50 4,45 4,40 4,35 4,30 4,25 4. Joc sportiv

a) Handbal Varianta A: efectuarea unei structuri tehnico - tactice (aprecierea se face din nota maximă 9)

- marcaj 1 punct - demarcaj 2 puncte - pasă 1 punct - reprimire 1 punct aruncarea la poartă cu paşi adăugaţi 3 puncte 1 punct din oficiu

Varianta B: joc bilateral (se apreciază din nota maximă 10) b) Fotbal

Varianta A: efectuarea unei structuri tehnico-tactice (aprecierea se face din nota maximă 9)

- conducerea mingii printre jaloane 3 puncte - pasă 1 punct - reprimire 1 punct - şut la poartă

3 puncte 1 punct din oficiu

Varianta B: joc bilateral (se apreciază din nota maximă 10)

160

La jocul bilateral (handbal / fotbal) se vor aprecia: - eficacitatea procedeului de finalizare 2 puncte - cooperarea cu partenerii 2 puncte - participarea activă atât la faza de atac cât şi la cea de apărare

3 puncte

- respectarea principalelor reguli de joc 2 puncte 1 punct din oficiu

Clasa a X – a

1. Forţă şi / sau gimnastică acrobatic

a) Forţă a braţelor şi picioarelor



Instrument de evaluare

F/B

Nota 5

Not a 6

Nota 7

Nota 8

Nota 9

Nota 10

F 3 5 7 9 11 13 Musculatra braţelor

Flotări

B 10 12 14 16 18 20

F 1,40

1,50

1,60 1,65 1,70 1,75 Musculatura picioarelor

Săritură în lun-gime de pe loc

B 1,60

1,70

1,80 1,90 2,00 2,10

b) Gimnastică acrobatică - un exerciţiu liber ales la sol,care va fi apreciat în funcţie de numărul elementelor tehnice cuprinse, calitatea şi coerenţa execuţiilor

2. Alergare de rezistenţă. 800 m (fete), 1000 m (baieti) Nota 5


4,45 4,40 4,35 4,30 4,25 4,20 3. Joc sporti a) Handbal


- deplasare în poziţie fundamentală pe semicercul propriu, culegerea mingii situată în centrul acestuia - pasă la un partener situat la intersecţia liniei laterale cu cea de centru

2 puncte

- alergare şi reprimirea mingii 1 puncte

- dribling 2 puncte

- aruncare la poartă pri procedeu preferat 2 puncte

- cursivitatea si viteza structurii 1 punct 1 punct din oficiu

161

Varianta B: joc bilateral (aprecierea se face din nota maximă 10) b) Fotbal


- pase în doi din deplasare intercalate cu dribling 4 puncte - tras la poartă în prezenţa unui adversar activ 4 puncte

1 punct din oficiu

Varianta B: joc bilateral (apreciere din nota maximă 10) La jocul bilateral se va aprecia la fel ca în clasa a IX – a Clasa a XI – 1. Forţă şi / sau gimnastică acrobatică a) Forţă a braţelor şi picioarelor



Instrument de evaluare

F/B

Nota 5

Nota 6 Nota 7 Nota 8

Nota 9

Nota 10

F 5 7 9 11 13 15 Musculatura braţelor

Flotări B 15 17 19 21 23 25

F 1,60

1,65 1,70 1,75 1,80 1,85 Musculatura picioarelor

Săr.în lungime de pe loc B 2,1

0 2,15 2,20 2,25 2,30 2,35

b) Gimnastică acrobatică: un exerciţiu liber ales la sol, care va fi apreciat în funcţie de numărul elementelor tehnice cuprinse, calitatea şi coerenţa execuţiilor 2. Alergare de rezistenţă 800 m (fete), 1000 m (băieţi)

Nota 5


4,40 4,35 4,30 4,25 4,20 4,15 3. Joc sportive a) Handbal


- dribling în viteză 2 puncte - pasă oblic înainte la un partener 1 punct - demarcaj în partea opusă 2 puncte - reprimirea mingii şi aruncarea la poartă din săritură

3 puncte 1 p. din oficiu

Varianta B: joc bilateral (apreciere din nota maximă 10 b) Fotbal

Varianta A: efectuarea unei structuri tehnico-tactice (apreciere din nota maximă 9) - preluarea mingii cu laba piciorului 2 puncte

162

- conducerea mingii cu fentă de corp la întâlnirea unui adversar semiactiv

3 puncte

- pasă laterală la ţintă fixă 1 punct - tras la poartă prin lovitură de cap din minge oferită 2 puncte 1 p. din

oficiu Varianta B: joc bilateral (apreciat din nota maxima 10) Pentru aprecierea jocului bilateral vezi clasa a IX-a (*) Clasa a XII - a 1. Forţă / gimnastică acrobatică a) Forţă - săritură în lungime de pe loc şi flotări


Conţinuturi/capacităţi evaluate

Instrumente de evaluare

F/B Not

a 5

Nota 6

Nota 7

Nota 8

Nota 9

Nota 10

F 5 7 9 11 13 15 Musculatura braţelor

Flotări B 15 17 19 21 23 25

F 1,60

1,65 1,70 1,75 1,80 1,85 Musculatura picioarelor

Săr.în lungi-me de pe loc B 2,1

0 2,15 2,20 2,25 2,30 2,35

b) Gimnastică acrobatică - exerciţiu liber ales la sol cu următoarele elemente impuse - rostogolire înainte din ghemuit în departat

1 - puncte

- rostogolire înapoi din depărtat în depărtat

1 - puncte

- stând pe mâini (3 sec.) 3 - puncte - stând pe omoplaţi (3 sec.) 2 - puncte - podul de sus (3 sec.) 2 - puncte

FETE

1 p. din oficiu

- rostogolire înainte din ghemuit în departat 1 - puncte - rostogolire înapoi din depărtat în depărtat 1 - puncte - stând pe cap (3 sec.) 2,5 - puncte - stând pe mâini (3 nsec.) 2,5 - puncte - cumpăna pe un picior (3 sec.)

BĂIEŢI

2 - puncte 1 p. din oficiu

Se vor aplica următoarela criterii de depunctare

- neexecutarea unui element acrobatic 1 punct - executâţia cu greşeli a unui element acrobatic 0,5 puncte - lipsa cursivităţii şi expresivităţii exerciţiului integral 1,5 puncte

163

2. Alegere de rezistenţă 800 m (fete), 1000 m (băieţi) Nota 5

Nota 6

Nota 7

Nota 8 Nota 9 Nota 10

4,40 4,35 4,30 4,25

4,20

4,15

3. Joc sportiv a) Handbal Varianta A - structura tehnico-tactică: deplasare laterală în poziţie fundamentală pe semicercul de 6 m (3 paşi laterali stănga, 3 paşi laterali dreapta), culegerea mingii aflată pe sol pe linia de 7m, pasă prin procedeu la alegere către un partener situat pe linia de centru a terenului, alergare în viteză, prindere, dribling in viteză, aruncare la poartă prin procedeu preferat.

Criterii de depunctare - deplasare laterală deficitară 0,5

puncte - imprecizia pasei către partener 0,5

puncte - nesiguranţă în prinderea mingii de la partener 0,5

puncte - scăparea mingii la prindere 1 puncte - controlul slab al mingii în dribling 0,5

puncte - pierderea mingii din dribling 1 puncte - comiterea de paşi 1 puncte - aruncarea în afara spaţiului porţii 1,5

puncte - aruncarea lipsită de forţă 1 puncte - discontinuitatea execuţiei structurii 0,5

puncte - ritm lent de execuţie a întregii structuri 1 puncte

Varianta B: joc bilateral

b) fotbal

Varianta A - structură tehnico -tactică: conducerea mingii printre 5 jaloane

(primul jaloan se află pe linia de fund a terenului de handbal) situat la distanţa de 3

m

unul faţă de celălalt, pasă prin procedeu preferat către un partener situat pe

linia de centru a terenului,alergare în viteză, preluarea mingii prin procedeu

preferat şi şut la poartă din afara semicercului de 6 m,prin procedeu preferat.

164

Criterii de depunctare: - scăparea unui jalon la conducerea mingii 1 puncte - control slab al conducerii mingii printre jaloane 1 puncte - pasă imprecisă către partener 1,5

puncte - preluare imprecisă 1 puncte - şut în afara spaţiului porţii 1,5

puncte - şut lipsit de forţă la poartă 1,5

puncte - discontinuitatea execuţiei structurii 0,5

puncte - ritm lent de execuţie a întregii structuri 1 puncte

Varianta B: joc bilateral Pentru aprecierea jocului bilateral vezi clasa a IX-a (*)

didactica_domeniului_efs

Documents