Didactica educaţiei fizice şi a sportului adaptat în gimnaziu

Educatia fizica a persoanelor cu deficiente fizice

In cadrul organizat al sistemului de învăţământ persoanele cu deficiente fizice, sunt încadrate în funcţie de gravitatea deficientei, fie în activitatea şcolară obişnuită, fie în scoli speciale.

Educaţia fizica adaptata, acolo unde poate fi folosita are în mare aceleaşi funcţii ca şi cea formativa, cu nişte accente aparte, determinate de scopurile si obiectivele speciale care le incubă.

Funcţiile EF adaptate

- Vom descoperi, în planul biologic si sanogenetic, funcţia de corectare, readaptare, optimizare a potenţialului biologic actual al individului, menţinere si îmbunatatire a stării lui de sanatate.

- Funcţia de dezvoltare a capacităţii psihomotrice a individului cu handicap, de învăţare şi perfecţionare a deprinderilor specifice sunt parte integranta a capacităţii de mişcare si în strânsa corelaţie cu cea anterioara.

- In plan psiho-social se încadreaza functia de socializare si cea de dezvoltare a calităţilor intelectuale, moral volitive, de adaptabilitate la viata reala în condiţiile date.

- Functia de reflectare si constientizare a activitatilor motrice este un rezultat al celor anterioare si este privita ca un act necesar si cultural, de dezvoltare a calitatilor adaptative ale individului.

- Functia de ameliorare a randamentului motric, scolar si profesional, de petrecere în mod organizat si util a timpului liber, se face tot cu un scop bine definit, cel corector si de adaptare.

In functie de handicapul avut, rezonanta educaţiei fizice speciale se manifesta mai pregnant sau mai estompat în planurile sus menţionate, cert este ca ea trebuie sa îsi aducă o contributie majora la integrarea individului cu handicap la viata reala, prin formele pe care institutionalizarea actuala o permite.

Forma de manifestare a educatiei fizice ca parte componenta a activitatilor motrice o reprezinta exercitiul fizic, cel care este menit, sa actioneze preventiv pentru combaterea aparitiei, sa determine ameliorarea deficientei până la dispariţie, acolo unde este posibil, sau sa contribuie la stabilizarea si non agravarea deficientelor evolutive.

 Deficientele fizice la şcolari

In şcoala contemporană, preocuparea depistării, prevenirii si corectării deficientelor fizice trebuie sa fie permanenta, atât pentru părinţi, cât si pentru cadrele didactice.

Examenele medicale periodice făcute în şcoală au constatat ca în aceasta etapa a vieţii putini sunt elevii, care prezintă o atitudine corecta a corpului, un procent mare din rândul acestora prezentând defecte morfologice si funcţionale, localizate la nivelul aparatului locomotor.

Defectele aparatului locomotor se numesc deficiente fizice, si se prezintă ca abateri de la normal, în forma si funcţiile fizice ale organismului, care tulbura cresterea normala si dezvoltarea armonioasa a corpului, modificând aspectul exterior, reducând aptitudinile si puterea de adaptare la efortul fizic, diminuând capacitatea de munca.

Deficientele fizice se caracterizează prin modificări morfologice, mai mult sau mai putin accentuate, ale formei si structurii corpului si care se manifesta printr-o încetinire sau un exces de creştere, o tulburare si o disproportionalitate a dezvoltarii, deviatii, deformaţii sau alte defecte de structura si tulburari functionale.

Dupa evolutie si dupa posibilitatile de corectare cu ajutorul exercitiului fizic, deficientele fizice sunt usoare, medii si accentuate.

Deficientele usoare (atitudinile deficiente) sunt mici abateri de la normal în forma si functiile corpului, sau a unor segmente ale acestuia, de regula aflate pe o scara a evolutiei, într-un stadiu incipient.

Din cadrul acestor deficiente fac parte atitudinile deficiente globale (cifotica, plan rigida, asimetrica) sau deficientele usoare segmentare (cap si gât înclinat înainte, sau lateral, umeri adusi înainte sau asimetrici, toracele în flexie, coloana cu atitudine cifotica, lordotica sau scoliotica, genunchi în valg sau flectati, talpi abduse sau adduse).

Deficientele usoare se pot corecta în cele mai multe cazuri, în conditiile activitatii scolare obisnuite, daca se intervine pâna la aparitia modificarilor structurale de tesut.

Deficientele medii cuprind defectele morfologice si functionale stationare sau cu evolutie lenta, care corecteaza partial, sau ramân nemodificate la efectuarea probei functionale.

Cele mai des întâlnite sunt cele segmentare cum ar fi ale coloanei vertebrale (cifoze, lordoze, cifolordoze, spate rotund, cifotic si plan), deformatiile toracelui si abdomenului, genunchilor si talpilor picioarelor.

In rândul defectelor globale medii de acest grad sunt hiposomiile, disproportiile între segmente, etc.

Stoparea, ameliorarea si corectarea se fac printr-un regim de viata deosebit, dupa prescriptiile medicului si ale profesorului de educatie fizica, dupa un program bine stabilit, de alternanta a efortului cu repaosul si în care exercitiile fizice corective sunt pe primul plan.

Deficientele accentuate sunt cele cu modificări patologice, ajunse într-un stadiu avansat de evoluţie.

Cele mai multe sunt aparute înca din viata uterina (malformaţiile aparatului locomotor), sau ca urmare a unor paralizii, traumatisme osoase sau articulare, infecţii si inflamaţii ale oaselor, articulaţiilor, muşchilor sau vaselor sanguine, care influenţează starea de sănătate. Modificările morfologice si funcţionale diferenţiază pe acesti elevi de cei sănătoşi, efortul fizic nefiind recomandat, scutirea de educaţie fizica fiind recomandata. Ei trebuie îndrumaţi spre centrele de recuperare, unde trebuie aplicat un tratament corectiv si recuperator de specialitate.

Pragurile dintre deficiente sunt usor de trecut daca nu se intervine la timp de catre factorii educationali, printr-o observare atenta si periodica a colectivelor de elevi. Profesorul de educatie fizica este cel care trebuie sa cunoască datele biologice si medicale ale fiecărui elev, pentru a stabili posibilităţile de integrare ale lui în procesul de educatie fizica. Tot el este primul care trebuie sa hotărască si sa aplice masurile cele mai adecvate pentru prevenirea si corectarea deficientelor fizice.

Privit din unghiul actual al programarii activitatii motrice speciale, dupa diagnosticarea medicala a handicapului individului, ar trebui sa se actioneze dupa anumite directii si într-un anumit fel, în vederea obtinerii unor rezultate pozitive.

Tehnici metodologice de acţionare pentru activitatea cu persoane cu handicap sever sunt:

- stabilirea obiectivelor potrivite pentru deprinderi, care sa fie realiste si sa corespunda unor raspunsuri corecte. Ele trebuie permanent raportate la posibilitatile de moment ale subiectului si trebuie sa fie progresive.

- apelarea la cunostinte prealabile sau asocieri de miscari în predarea unei sarcini prin folosirea modelarii ca metoda de lucru.

- folosirea recompenselor pozitive - orice element care motiveaza practicantul sa munceasca. Recompensele functie de vârsta si handicap pot fi permanente sau intermitente; finalizarea muncii sale, recompensa verbala.

- asigurarea asistentei - se face pe nivele de instruire, în functie de capacitatea practicantului si sarcina de efectuat. Genurile de asistenta sunt:

a) Indicatii verbale sau vizuale - cel mai putin instructiv gen de asistenta - se poate rezuma doar la indicarea sarcinii (verbala sau vizuala-poza), dupa care practicantul raspunde prin executie.

b) Demonstratii - facute de instructor sau ajutorul acestuia, o data sau de mai multe ori, pâna când practicantul poate sa execute la rândul sau miscarea - "Priveste-ma si executa!".

c) Sprijinul fizic - se foloseste de catre instructor în special în primele etape de învatare ale unei noi deprinderi si se refera la o îndrumare a practicantului prin atingere sau prin sprijin în cadrul unei parti a miscarii.

d) Ajutorul fizic - manipularea totala a corpului practicantului pentru realizarea unei deprinderi.

- corectarea comportamentului nepotrivit (nesupunere, respingere sau iesiri nervoase de proportii). Ca metode pot fi folosite recompense din rândul preferintelor practicantului, asigurarea asistentei împreuna cu ignorarea comportamentului nepotrivit. Se interzice orice pedeapsa fizica. Trebuie înteles faptul ca persoanele cu handicap pot avea ca si persoanele obisnuite zile bune si zile rele.

- înregistrarea performantelor participantilor - element de eficienta, folosit daca nu zilnic, cel putin saptamânal, în caietul de înregistrare a performantelor. Vor fi înregistrate performantele utile printr-o evaluare corecta, în vederea constatarilor progreselor si schimbarii sarcinilor.

Profilul unui instructor al activitatilor motrice la persoanele cu handicap trebuie sa cuprinda: buna pregatire, buna organizare, creativitatea, entuziasmul, capacitatea de acordare a primului ajutor în caz de necesitate, perseverenta, rabdarea, buna dispozitie, capacitatea de munca deosebita, abilitatea de a descoperi fortele si capacitatile elevilor sai, mai degraba decât slabiciunile si incapacitatile lor, gândirea pozitiva si asteptarile pe masura unei bune evolutii.

Repere generale ale unui instructor de activitati motrice adaptate

- Fii relaxat - întelege ritmul si stilul de lucru al grupei din prima zi

- Fii flexibil - modifica programul de instruire pentru a solutiona nevoile unui sportiv sau grup

- Stabileste scopuri reale pentru fiecare participant

- Fii rabdator - nu astepta rezultate imediate în învatarea deprinderii; acorda suficient timp de familiarizare cu o deprindere, înainte de a învata alta

- Fii meticulos - întotdeauna planifica si studiaza complet lectia

- Fii atent - stai în picioare, fata în fata cu participantii

- Fii activ - participa la activitati împreuna cu sportivul, demonstreaza

- Fii bun pedagog: încurajeaza si evidentiaza; furnizeaza instructiuni clare si concise; subliniaza întotdeauna ceea ce este pozitiv înainte de a corecta (Te-ai rostogolit bine, dar daca ti-ai fi tras mâna.); foloseste elemente de încredere si evita ca un participant sa înregistreze esecuri repetate

Echipamentul - necesitate a activitatilor motrice adaptate

Imbracamintea. Toti participantii, indiferent de handicap trebuie sa poarte vestimentatie adecvata pentru exercitii si activitatea sportiva.

Vestimentatia sportiva da tonul pentru activitatea fizica sau antrenament, atât pentru instructor, cât si pentru participanti.

Vestimentatia îl face pe participant sa se simta "mai normal" si creeaza un mediu potrivit exersarii. Ea trebuie sa cuprinda tricouri, sorturi, sosete si treninguri din bumbac. Incaltamintea trebuie sa fie de tenis sau alt tip de încaltaminte sportiva.

Participantii care poarta bretele, proteze sau alte tipuri de echipamente vor trebui încurajati sa poarte (cu unele modificari), o vestimentatie cât mai potrivita.

Daca activitatea se desfasoara într-o scoala unde copii nehandicapati au un echipament reprezentativ pentru sport, încurajati-i pe participanti sa poarte acest echipament. Daca sunteti într-un centru special care nu are un echipament reprezentativ, încurajati-va elevii sa adune bani si sa cumpere acest echipament.

Echipamentul ajutator pentru activitatile motorii adaptate se gaseste la centre speciale, sau poate fi improvizat. Cu o doza de inventivitate puteti folosi cutii vechi, hârtie, tuburi, carpete, sau alte obiecte care nu mai folosesc.

Mingi si pungi de diferite marimi, usoare, moi confectionate si din hârtie înfasurata în banda adeziva.

Bastoane sau bete de diferite marimi, facute din lemn si înfasurate în banda adeziva.

Rampe trebuie sa fie destul de mare pentru a sustine o minge mare si usoara

Suluri pentru sustinere, de diferite marimi (bucati de covor, perne vechi, sau materiale pentru sustinere, etc. )

Saltele sau materiale textile introduse în cearsafuri, suprafete cu iarba sau nisip.

Mijloace pentru plutire - colace, tuburi, plute, sau alte materiale.

Carucioare cu rotile pot fi cumparate sau pot fi confectionate din placi de lemn si rotile

Jucarii muzicale si telecomenzile folosite pentru copii sub 10 ani. Pot fi cumparate sau adaptate usor.

Extensoare pentru dezvoltarea fortei, folosite sub supraveghere.

Exercitiul fizic, factor al corectarii deficientelor fizice în kinetoterapie si educatia fizica speciala

Exercitiul fizic este principalul element si procedeu al metodei de gimnastica medicala în vederea prevenirii si corectarii deficientelor fizice. El este caracterizat ca o activitate statica si dinamica, care respecta cerintele generale de anatomie, biochimie, fiziologie, igiena si pedagogie si îsi exercita în baza unei metode si tehnici bine stabilite, efectele pozitive asupra tesuturilor corpului, functiilor organice si psihicului.

Exercitiul fizic ca factor de interventie în morfo-genetica aparatului loco-motor, poate actiona mecanic asupra osului, influentând cresterea în lungime si în grosime a acestuia. In acest sens, exercitiile aplicate în copilarie, statice sau dinamice, pot preveni sau corecta deformatiile osoase mult mai usor decât în alte perioade ale vietii. Asupra musculaturii exersarea determina îmbunatatiri ale calitatilor fizice ale acesteia, cât si ale proprietatilor sale fiziologice (rezistenta, elasticitatea si tonicitatea). Odata cu tonifierea musculaturii se întaresc tendoanele si fasciile musculare.

Atunci când este folosit în scop profilactic, concomitent cu influentarea formelor si structurilor corpului, exercitiul fizic echilibreaza functiile fiecarui organ într-o sinergie si solidaritate functionala. Aceste îmbunatatiri functionale sunt datorate interventiei unor factori neuromusculari, care usureaza transmiterea impulsului nervos si utilizarea completa a substantelor energetice. Rolul reglator al exercitiului fizic se face prin aportul pe care si-l aduc în producerea si transmiterea energiei necesare a aparatelor respirator, cardio-vascular, digestiv. In acest sens, "exercitiul fizic, repetat metodic si gradat, dupa principii si reguli bine stabilite, în

concordanta cu vârsta, sexul, dar mai ales cu pregatirea anterioara a individului, îmbunatateste functiile mari ale organismului" (C.A. Fozza, 2002).

Sistemul nervos (neuromuscular) se educa prin controlul psihoneuromotor asupra miscarii repetate, ca o adaptare continua a functiei psihoneuromotoare la cerintele si necesitatile corpului în efectuarea exercitiului fizic. Factorii moral volitivi sunt de asemenea stimulati în cadrul exersarii.

Formele în care este folosit exercitiul fizic în cadrul corectarii deficientelor fizice sunt cele statice sau cele dinamice.

Exercitiile statice corective sunt pozitiile sau contractiile izometrice.

Dupa atitudinea corpului în timpul mentinerii lor, pozitiile pot fi:

- corecte - când se respecta atitudinea normala, globala sau segmentara

- corective - când se realizeaza o corectare partiala a deficientei, globale sau partiale

- hipercorective - când se obtine pe lânga corectarea pozitiei deficitare, aspectul invers deficientei

Educaţia fizică adaptată

Educaţia fizică îşi dovedeşte, şi de această dată, mobilitatea de a se plia pe nevoile elevilor cu CES şi de a veni cu soluţii concrete în întâmpinarea programelor de includere, socializare, integrare - specifice.

Antrenament sportiv – prof. Mariana Goga şi participantele la proba de alergări – Exerciţii pentru învăţarea startului şi a lansării din start

Deficienţele de toate tipurile îşi găsesc metode de recuperare, ameliorare sau compensare în aria curiculară a educaţiei fizice, începând cu dezvoltarea unor atitudini posturale corecte, a unor deprinderi de igienă şi comportament, de desfăşurare a unor activităţi bazate pe reguli (jocurile sportive), timpi, sau dozaje,

exerciţii de recupere sau recreere, până la educarea unor trăsături pozitive de caracter, rezultate din practicarea sporturilor şi din participarea la competiţiile de profil (cunoaşterea limitelor proprii, spiritul de echipă, fair-play-ul, respectul faţă de adversar, asumarea eşecului sau trăirea bucuriei victoriei). Mijloacele prin care educaţia fizică îşi realizează obiectivele (exerciţiile fizice, jocurile) sunt deosebit de variate şi pot fi adaptate la infinit. Exerciţiul fizic, putându-se practica în mod conştient sau în cadrul subtil al unor jocuri, oferă multiple posibilităţi de implementare fără constrângere. Dizabilităţile din toate categoriile (anatomice, fiziologice sau psihologice) pot fi cel puţin ameliorate prin practicarea unor forme ale educaţiei fizice adaptate. Educaţia fizică în forma ei adaptată poate îmbunătăţii activitatea funcţională a individului cu dizabilităţi. Cea mai importantă problemă a persoanelor cu dizabilităţi, după stabilizarea şi supravegherea stării de sănătate, este adaptarea la mediul social prin prisma handicapului. Persoanele cu dizabilităţi trebuie, mai mult decât ceilalţi indivizi, să-şi cunoască limitele funcţionale, să încerce să şi le depăşească şi totodată să găsească metode de corelare a acestora la nevoile individuale. Fiecare specialist în recuperare adoptă metode care converg acestui scop, şi fiecare încearcă, prin prisma specializării sale, să dezvolte capacităţile adaptative ale persoanei cu dizabilităţi, capacităţi legate de autoîngrijire, deprinderi sociale, hrănire, comunicare, îngrijirea sănătăţii, securitate personală, cunoştinţe teoretice şi de funcţionare ale societăţii şi apoi aplicarea acestora în mediul social până la realizarea unei depline inserţii, a unei depline integrări. Câştigarea independenţei unei persoane cu dizabilităţi este o luptă care durează în timp, care trebuie să aibă un regim susţinut şi care depinde atât de factorul QI cât şi de gradul de dezvoltare a constiinţei de sine, a voinţei persoanei în cauză dar şi de calitatea activităţilor de recuperare. Deosebit de importantă este şi calitatea moral-umană a specialiştilor implicaţi, precum şi convergenţa acţiunilor de recuperare.

Dacă în programele de recuperare se are în vedere atingerea obiectivului adaptării dizabilitare la mediu, viaţa persoanei cu handicap se ameliorează, şi dacă acesteia i se asigură un sprijin adecvat susţinut, persoana în cauză se poate integra cu succes.

Responsabilitatea dascălilor rezultă din găsirea formelor prin care să se faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la programe educaţionale concrete iar responsabilitatea comunităţii trebuie educată ,,de pe băncile şcolii” în planul toleranţei şi al întrajutorării interumane.

Acordarea de şanse egale presupune ca suportul educativ şi intervenţia dascălului să fie acordate corespunzător nevoilor şi din această perspectivă educaţia fizică adaptată oferă multiple posibilităţi operaţionale.

La nivelul catedrei de educaţie fizică a Şcolii cu clasele I-VIII Romul Ladea din Oraviţa s-a experimentat punerea în practică a unor astfel de proiecte educaţionale în care recuperarea să se suprapună cu instruirea iar activităţile să se desfăşoare în mediul învăţământului de masă. Scopul principal al acestor proiecte urmăreşte creşterea contribuţiei Şcolii Romul Ladea la recuperarea şi mai buna integrare socială a tinerilor asistaţi în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din localitate.

Sub dimensiunile caracteristicilor educatiei permanente cuprindem si perspectiva adaptarii educatiei fizice si sportive scolare, participarea crescanda la realizarea educatiei in scoala si continuarea ei in familie si societate.

  b. Handicapul vizual - se poate folosi un semnal sonor aplicat pe panou, pentru a semnaliza intrarea mingii în coş- se folosesc mingi colorate- se permite ca aruncările de pedeapsă să fie executate de către un jucător cu handicap vizual, înfavoarea ambelor echipe3. Biliard:a. Handicapul ortopedic- jucătorii neimobilizaţi în scaune cu rotile trebuie să aibă tot timpul un picior pe sol- jucătorii aflaţi în scaune cu rotile trebuie să rămână aşezaţi sau cel mult se pot ridica pe braţulscaunului- jucătorii cu partea superioară a trunchiului afectată pot folosi un tac adaptat, dar acesta să nu fieataşat de corp, masă sau podea3 . B o w l i n g :a. Handicapul ortopedic- există două grupe: închisă, formată din participanţi ce au nevoie deechipament special şi deschisă , pentru cei ce nu au nevoie de echipament special- bila returnabilă nu face parte din echipamentul special- un cadru de sprijin şi un tac de bowling sunt considerate echipament special şi este aşezat de către partener în mijlocul pistei, pe direcţia de aruncare a bilei dar participantul trebuie să ajungă singur la el- 10 popice sunt aranjate în formă de triunghi echilateral, pe o masă aflată la o înălţime de 10-20 cmfaţă de sol- o bilă este suspendată în faţa popicelor, iar jucătorul va direcţiona bila spre oricare dintre popiceb. Handicapul vizual - utilizarea unei şine de ghidaj- folosirea unui semnalizator auditiv plasat deasupra sau în spatele popicelor - amplasarea unui sistem tactil de semnalizare a popicele rămase după aruncarea bilei5. Gimnastică:a. Handicapul ortopedic:de obicei nu există participanţi, dar cei care doresc au nevoie de modificariîn funcţie de gradul handicapului (de la minime la maxime)b. Handicapul vizual - participanţii vor fi clasificaţi în funcţie de gradul de handicap şi de nivelul la care se află- antrenorii pot fi prezenţi în timpul exerciţiului, pot oferi asistenţă verbală; se penalizează cu 0,5 puncte ajutorul acordat prin contact fizic- bârna şi calul pot fi coborâte în funcţie de participant6. Tir cu puşca:a. Handicapul ortopedic:se pot utiliza scaunul cu rotile sau poziţii stabilizate şi trepiede pentrustabilizare armei, antrenorul putând monta arma pe trepied, dar concurentul trebuie să ţintească el însuşi7. Schi:a. Handicapul ortopedic

- cei cu handicap la nivelul membrelor superioare necesită, de obicei modificări minime sau deloc- cei cu handicap la nivelul membrelor inferioare necesită sisteme de prindere specială a schiurilor sau sisteme de susţinere a membrelor inferioare sau o cârjă specială de manţinere a echilibrului cu un schiscurt ataşat la eab. Handicapul vizual - participanţii sunt împărţiţi în funcţie de gradul handicapului existent- coborârea directă pentru cei cu handicap vizual sever foloseşte porţi cu semnal sonor şi persoane pentru ghidarea participanţilor - în probele de slalom, nevăzătorii au dreptul la o cursă de antrenament- în probele de fond, nevăzătorii folosesc o hartă a traseului în sistem Braille; se poate folosi şi unghid, dar acesta are dreptul de a direcţiona participantul doar verbal; un semnal sonor şi o numărătoare de5s dau startul fiecărei probe8. Fotbal:a. Handicapul ortopedic: pentru cei imobilizaţi în scaunul cu rotile- jucătorii aşezaţi ţi fixaţi în scaune cu rotile şi se pot mişca fie cu ajutorul braţelor, fie cu ajutorul picioarelor - se foloseşte o minge de dimensiuni mai mari decât ce standard- se joacă şi în sală şi afară, pe o suprafaţă tare de mărimea unui teren de baschet- numărul maxim de jucători permis pe teren este de 9- mingea poate fi lovită cu orice parte a corpului- dacă un jucător a prins mingea, are la dispoziţie 3 secunde pentru a pasa- loviturile de pedeapsă vor fi acordate în cazul nerespectării regulilor sau a ciocnirii altui jucător 9. Înot:a. Handicapul ortopedic:- sunt permise mijloace ajutătoare (aripioare, veste)- în probele libere, participanţii pot folosi orice procedeu- participanţii încep cursele din apăb. Handicapul vizual - paricipanţii concurează la aceeaşi clasă de handicap şi pe sexe- în cazul participanţilor cu handicap vizual sever antrenorii îi pot informa despre timpul şi distanţa parcurse10. Tenis de masă:a. Handicapul ortopedic: pentru cei imobilizaţi în scaunul cu rotile- picioarele jucătorilor nu au voie să atingă solul; excepţie făcînd cei care folosesc picioarele pentru adeplasa scaunul- unii jucători pot avea paleta fixată de mână, pot servi fie prin aruncarea mingii, fie direct- nu se penalizează lovirea mingii care nu ar nimeri masa de joc- jucătorii au dreptul la un serviciu greşit pe meci11. Tenis de câmp:a. Handicapul ortopedic:pentru cei imobilizaţi în scaunul cu rotile- regulile sunt asemănătoare cu cele din competiţiile oficiale; excepţie este faptul că se permite ca mingeasă atingă de două ori solul înainte de a fi lovită12. Atletism:a. Handicapul ortopedic:

- în probele de aruncare, scaunul va fi fixat în cadrul zonei de aruncare, iar atleţii vor rămâne aşezaţi petot parcursul probei- greutatea obiectelor (disc, ciocan, suliţă) va fi adaptată gradului de handicap existent- în probele de alergare regulile sunt cele din competiţiile oficiale ale indivizilor fără handicapb. Handicapul vizual - regulile gnerale sun similare cu cele de la handicapul ortopedic- în probele de alergare este permis ghidajul de cître un partener printr-un metrial flexibil dar nonelasticde maxim 50 cm lungime13. Ridicarea de greutăţi:a. Handicapul ortopedic:- participanţii sunt împărţiţi în funcţie de greutate, gradul de handicap, segmentul amputat etc.- greutatea protezei sau ortezei nu se ia în calcul- se poate lega membrul superior de greutate sau membrele inferioare de podium cân există spasme aleacestorab. Handicapul vizual - în general nu sunt necesare modificări şi numai în anumite situaţii se poate realiza un ghidaj verbal14. Lupte:a. Handicapul ortopedic:regulile sunt aceleaşi din competiţiile oficiale ale indivizilor fără handicapb. Handicapul vizual - arbitrii trebuie să folosească semnale sonore în locur celor vizuale- participanţii pornesc dintr-o poziţie neutră, contactul cu adversarul fiind realizat printr-un deget.- în cazul pierderii contactului meciul se înterupe şi se reia din ultima poziţie