In cadrul motiunii, intelegem ca individul este pasiv atunci cand ia cunostinta de savarsirea unei infractiuni, fie direct (fiind martor la savarsirea acesteia) sau indirect (detine probe care dovedesc savarsirea unei infractiuni), si nu comunica aceste informatii organelor de cercetare penala. Daca organele penale descopera ulterior ca aceasta persoana cunostea informatiile si nu le-a comunicat, in cazul martorului direct, de indata ce a luat cunostinta de infractiune, iar in cazul celui care detine probe, in termen de 5 zile, atunci aceste persoane vor fi sanctionate cu amenda sau chiar inchisoare de pana la 2 ani pentru nedenuntarea infractiunilor grave (sanctionate cu peste 10 ani inchisoare.)

1. Statul are dreptul sa reglementeze in privinta comportamentului social-In primul rand, legea penala romana contine deja prevederi privind obligatia cetatenilor de a denunta savarsirea unor anumite categorii de infractiuni: denuntarea infractiunilor de tradare, spionaj, subminarea puterii de stat (art. 170 C. pen), omor, talharie, piraterie, delapidare, distrugere calificata (art. 262 C. pen.), denuntarea de catre functionarul public a infractiunilor in legatura cu serviciul de care ia cunostinta in exercitarea functiei (art. 263 C. pen.)1 etc.

De asemenea obligatia are si un revers, caci legea penala prevede obligatia oricarei persoane de a aduce la cunostinta organelor judiciare a oricaror imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau arestata pe nedrept (art. 265 C. pen.).In ultimul rand, cetatenii au obligatia in unele cazuri sa dea ajutor victimelor unor infractiuni sau persoanelor aflate in stare de pericol: persoana care nu acorda ajutorul necesar sa nu instiinteaza autoritate atunci cand gaseste o persoana a carei viata, sanatate sau integritate corporala este in primejdie si este lipsita de putinta de se salva, se pedepseste penal (art. 315-316 C. pen.)Iata ca statul poate si chiar a instituit anumite obligatii legale in privinta obligatiei cetatenilor de a nu contribui la savarsirea unei infractiuni, de a denunta infractiuni grave, de a ajuta persoanele lipsite de ajutor si de a aduce informatii in privinta nevinovatiei unei persoane atunci cand le detin. Ba mai mult, chiar si infractorii care denunta infractiunile la care au participat pot in unele cazuri sa fie aparati de pedeapsa. Rezulta de aici ca statul acorda un interes prioritar in descoperirea infractiunilor si considera necesar chiar sa-i pedepseasca pe cei care nu denunta infractiuni grave, sau dimpotriva, ii recompenseaza pe cei care o fac, fie ei si infractorii insisi.

Ce propun afirmatorii este o extindere a acestei obligatii la denuntarea tuturor infractiunilor de care o persoana ia cunostinta. Motivele vor fi prezentate in argumentele urmatoare.

1. Exista o obligatie de a interveni care depaseste preceptele morale

Chiar daca statul are obligatia de a apara drepturile indivizilor, si cetatenilor le poate fi impusa aceeasi obligatie, care este o particularizare a interesului si obligatiei fiecaruia de a contribui la crearea unui mediu social sigur si normal. Instituirea unei obligatii legale ii face pe cetateni constienti de necesitatea de a contribui si sustine activitatea organelor penale in prevenirea si combaterea infractionalitatii.

Obligatia ar trebui sa fie una legala cu atat mai mult cu cat, conform sondajelor, doar 33% dintre cetateni sunt dispusi sa denunte si doar 24% o considera o datorie cetateneasca.2

1. Obligatia legala nu este nerezonabila

In Romania, fenomenul infractional s-a inrautatit in ultima vreme3 si, fie din cauza ineficientei organelor penale, fie din cauza indiferentei cetatenilor, exista un procent considerabil de infractiuni (cifra neagra a crimei) care nu ajung niciodata la cunostinta organelor penale.

Profesorul Tudor Amza descrie in cursul sau cum in 2011, dupa ani de zile in care autoritatile romane sustineau ca nu avem retele de fabricare si distribuire a drogurilor in Romania, ci doar trafic de droguri din afara, au fost descoperite , în localităţile Chiajna şi Bragadiru adevărate fabrici de droguri, cu laboratoare dotate cu aparate şi materie primă de milioane de dolari. Cele două localităţi sunt amplasate în apropierea unor şosele pe care circulă frecvent, de la Istanbul spre Occident şi în sens invers, sute de TIR-uri turceşti.4 Poate ca reteaua ar fi putut fi descoperita mai devreme daca locuitorii satului sau alte persoane care au vazut transporturile suspecte ar fi fost obligati sa raporteze politiei.

Consideram ca in acest context, instituirea unei obligatii legale de denuntare este o masura necesara si indicata, pentru ca ar putea duce la descoperirea mai multor infractiuni decat cele descoperite la momentul actual, sau

chiar descoperirea timpurie a unor infractiuni care, daca ar fi descoperite ulterior, intr-o anumita perioada de timp, ar face imposibila gasirea infractorului, probarea vinovatiei si condamnarea acestuia.

N1 (Sabina Mădălina Vieriu) 

Ca negator voi incepe prin a contra argumenta afirmatiile guvernului si apoi prin a aduce argumente care sa sustina punctul nostru de vedere acela cum ca aplicarea sanctiunilor nu este o metoda eficienta de combatare a infractionalitatii.In primul rand, as dori sa fac o constare asupra celor citite in  discursul echipei afirmatoare.Nu am inteles prea bine structurarea argumentelor si nici ideea de baza, pare ca s-au cam abatut de la motiune , Tin sa explic un termen esential motiunii  si anume cuvantul „sanctiune” .Conform Dex ului   pe larg, sanctiune inseamna    Pedeapsă prevăzută de lege pentru cei care încalcă dispozițiile ei; p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile luate printr-o convenție, iar pe scurt  pedeapsa. Ceea ce afirmatorii trebuiau sa ne arate este faptul ca pasivitatea individului martor la o infractiune ar trebui sanctionata . Acestia au spus ca da, ar trebui  sanctionati, ca de fapt, sunt niste legi facand restrictie la Romania, si ca  martorii pasivi risca , in functie de gravitatea infractiunii , la pedespse de la 2 la peste 10 ani.Insa au pus accent numai pe obligație , acest cuvant regasindu-se in formularea  ambelor argumente . Din acest discurs se intelege ca afirmatorii propun ca sanctiune aceasta obligativitate a cetateanului de a spune tot ce stie si nu se ia in calcul faptul ca astfel  sunt incalcate drepturile omului.Obligatie nu este o sanctiune.Iar metoda aceasta a lor  este asa de buna, incat si infractorii marturisesc alte infractiuni la care au participat si astfel sunt scutiti de pedeapsa.E normal sa punem in liberate un om ce a comis o infractiune doar pentru ca a  facut sesizate alte infractiuni? Se pare ca nu este prea bine acest lucru iar infractionalitatea clar nu se va diminua ci se vor lega legaturi puternice intre acesti oameni si astfel se vor scapa unii pe altii de la pedeapsa. Daca noi vom pune atat de mult pret pe aceasta pasivitate a martorilor si ii vom elibera pe acesti infractori care au recunoscut alte infractiuni la care au participat  punem in libertate un pericol asupra societatii.Acel sondaj conform caruia, doar 33% dintre cetateni sunt dispusi sa denunte si doar 24% o considera o datorie cetateneasca a fost facut pe un esantion restrans, doar in Bucuresti  si il consideram a fi  irelevant iar ca in multe alte tari  mai emancipate cum ar fi Anglia, Franta , Geramnia, si altele ,procentele ar fi diferite deoarece  datoriile cetatenesti sunt luate mult  mai in serios, astfel nu este nevoie sa obligam oamenii ca pe de alta parte sa le incalcam dreptul de a alege.Daca privim disp.art 83 c.proc.pen., acolo vedem clar ca se prevede ca martorul are datoria sa declare tot ceea ce stie cu privire la faptele cauzei. A avea datoria nu inseamna ca este obligat. In aceeasi directie avem si art.86 c.proc.c.pen. martorului i se cere sa declare tot ce stie in legatura cu faptele si imprejurarile pentru care a fost propus. iar la acest articol sunt multe exceptiile prevazute de lege printre care art.80 c.proc.pen.- nu sunt obligate sa depuna ca martori sotul sau rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului si art.79.c proc. pen.- persoana obligata a pastra secretul profesional nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele si imprejurarile de care aluat la cunostinta in exercitiul profesiei , fara incuviintarea persoanei sau organizatiei fata de care este obligata a pastra secretul profesional..(1)In mod normal ar trebuie sa sanctionam aceste persoane doarece sunt martori pasivi insa legea ii protejeaza.Si aici intervine punctul nostru de vedere : Ei bine pentru a  exista corectitudine  ar trebui impusa o lege, care sa poata fi aplicata tututror, care sa respecte in primul rand drepturile omului si care sa fie o metoda eficienta de combatrere a infractionalitatilor in niciun caz o sanctiune precum inchisoarea sau instituirea unei obligatii legale

Daca stam sa analizam cele spuse de afirmatori si luand in calcul că, anual, între 133 şi 275 milioane copii sunt martorii violenţei domestice si  acestia ar trebui sanctionati  ( ei fiind minori ar trebui inchisi in centre de corectie ), pentru ca, si violenta domestica reprezinta o infractiune iar copii sunt martori pasivi a unei infractiuni. (2)Iar acest exemplu nu este restrans asupra Romaniei deoarece violenţa în familie şi pedepsele fizice severe sunt practici comune atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, în toate regiunile lumii. Bineinteles ca asa ceva este imposibil. Poti obliga un copil sa vorbeasca? Sa-l sanctionezi? Se pare ca nu.Consideram astfel ca instituirea unei obligatii legale in primul rand nu constituie o sanctiune iar in al doilea rand nu reprezinta o metoda eficienta de combatere a infractiunii.

A2 (Doina Luca)  În calitate de vorbitor 2 al Parlamentului, voi reafirma definiţia unui termen conform DEX-ului, esenţial pentru înţelegerea corectă a moţiunii şi anume: „sancţiune”: Act prin care şeful statului aprobă o lege trecută prin Parlament, pentru a o face executorie sau măsură de constrângere aplicată unui stat de către o organizaţie pentru a reprima un act de violenţă sau posibilitatea desfăşurării unui asemenea act.Având în vedere moţiunea dată doresc, în completarea celor spuse anterior de primul negator, să vă reamintesc valoarea scopului pe care îl urmărim şi anume grija noastră pentru individ, pentru siguranţa sa personală. Grijă faţă de semenii noştri trebuie să fie pentru noi o preocupare permanentă. Ea trebuie să se manifeste prin compasiune, bunătate şi

generozitate faţă de semenii noştri.Prin atitudinea noastră, trebuie să sancţionăm pasivitatea individului care este martor la încălcări ale legii, deoarece această pasivitate, manifestată prin lipsa de reacţie a indivizilor faţă de problemele societăţii, faţă de repetatele încălcări ale legii la care ei sunt martori, prin refuzul de a reacţiona în mod activ la încălcarea legii, poate aduce prejudicii grave echilibrului social, al înţelegerii între oameni. Complicitatea indivizilor la încălcarea legii prin atitudinea pasivă pe care o au faţă de cei care încalcă legea, poate avea consecinţe negative pe termen mediu şi lung, în egală măsură atât pentru indivizi cât şi pentru societate.

De aceea, pornind de la cele spuse mai sus, voi continua să susţin poziţia colegului din echipa mea care a vorbit anterior mie, contraargumentând în acelaşi timp spusele primului negator. Potrivit Articolului 83 C, Procedura Penală, reiese că martorul are datoria să declare tot ceea ce ştie cu privire la faptele cauzei. Nimeni nu a spus însă, că eşti obligat ca individ, că eşti forţat să spui ce ştii sub presiunea unei pedepse individuale în caz că refuzi să vorbeşti, ci că ai o îndatorire, o sarcină morală.Tot potrivit relatărilor anterioare, negatorul susţine că este bine pentru a exista corectitudine să se impună o lege, care poate fi aplicată tuturor. Atunci, ce să credem? Că sunt de acord cu noi şi că afirmă ceea ce susţinem, nu-i aşa? Prin ceea ce primul negator a susţinut anterior, practic el susţine acelaşi mesaj pe care îl inspiră moţiunea: trebuie instituită legea care să presupună implicarea afectivă a cetăţenilor în aplicarea codului penal. Un exemplu, în acest sens îl găsim în ţările din Vest, mult mai civilizate, unde Legislativul (Parlamentul) ţărilor respective a adoptat o serie de legi foarte dure privind infracţionalitatea dar şi responsabilitatea individului în semnalarea unei infracţiuni.

Această atitudine a autorităţilor demostrează necesitatea sancţionării acelor indivizi ce manifestă pasivitate fata de infracţiuni, ce poate fi privită şi ca o complicitate morală evidentă a martorului cu cel care săvârşeşte infracţiunea.

În România, obligaţia ar trebui să fie una legală cu atât mai mult cu cât, conform sondajelor, doar 33% dintre cetăţeni sunt dispuşi să denunţe şi doar 24% o consideră o datorie cetăţenească. Aceasta statistic, se poate traduce prin teama martorului de a denunţa infracţiunea, gandindu-se la eventualele consecinţe ce ar decurge dintr-o asemenea poziţie de denunţător.Ceea ce vrem să vă aducem la cunoştinţă este faptul că Art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă instanţei (tribunalului) în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare, competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei/dispoziţiei emise în procedura de soluţionare a notificării, norma de competenţă ce se aplică, pentru identitate de raţiune, şi în ipoteza în care se solicită obligarea aceleiaşi entităţi să soluţioneze notificarea prin emiterea actului administrativ prevăzut de lege. Atitudinea omisivă a persoanei juridice deţinătoare/entităţii învestite cu soluţionarea notificării, îmbrăcând forma lipsei răspunsului concretizat în dispoziţie/decizie în termenul prevăzut de lege - atrage competenta instanţei care este în măsura să cenzureze chiar dispoziţia prin care se soluţionează notificarea.În aceste condiţii, acţiunea prin care se solicită sancţionarea pasivităţii persoanei juridice învestită cu competenţa soluţionării notificării, reprezintă o veritabilă acţiune în realizarea dreptului, a cărei cauză se află în prevederile Legea nr. 10/2001, lege specială, care instituie o procedură specială diferită de dreptul comun.

Nu are relevanţă sub aspectul stabilirii normei de competenţă/incidenţă raportul juridic litigios, nici împrejurarea adresării notificării unei sucursale a unității deținătoare şi care astfel ar fi învestită cu soluţionarea notificării, legea specială având în vedere entitatea abilitată să dispună cu privire la măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Statul are dreptul să reglementeze comportamentul social unde legea penală romȃnă conţine deja prevederi privind obligaţia cetăţenilor de a denunţa săvârşirea unor anumite categorii de infracţiuni: denunţarea infracţiunilor de trădare, spionaj, subminarea puterii de stat (art. 170 C. pen), omor, tâlhărie, piraterie, delapidare, distrugere calificată (art. 262 C. pen.), denunţarea de către funcţionarul public a infracţiunilor în legătură cu serviciul de care ia cunoştinţa în exercitarea funcţiei (art. 263 C. pen.), etc.

Considerăm că, în acest context, instituirea unei obligaţii legale de denunţare este o măsură necesară, deoarece în acest mod pot fi scoase la vedere mult mai multe infracţiuni. Parlamentul, are datoria să asigure buna funcţionare a statului. Iar asta implică, existenţa unor legi care să împiedice pasivitatea individului faţă de desfăşurarea unor infracţiuni. În acelaşi timp, susţinem că legea obligativităţii individului de denunţare a unei infracţiuni, să conţină şi prevederi legale care să ofere protecţia fizică şi de imagine a individului denunţător, prin asigurarea anonimatului acestuia ca sursă principală de informaţii în desfăşurarea unei infracţiuni. Acest anonimat, văzut prin crearea unui program de protecţie a martorilor, constituie o garanţie clară fără echivoc a aplicării legii obligativităţii denunţării unei infracţiuni, fără teama martorului că ar avea de suferit de pe urma acestei denunţări. În acelaşi timp, devenind mai conştienţi de importanţa lor ca martori în depistarea unei infracţiuni, oamenii ar putea deveni mai răspunzători şi activi faţă de ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Aşadar, având în vedere argumentele evidente expuse mai sus, susţinem cu tărie şi convingere că este timpul să sancţionăm pasivitatea individului care este martor la încălcări ale legii, fapt pe care noi îl considerăm absolut necesar şi vital pentru buna funcţionare a societăţii şi menţinerea echităţii sociale între indivizi.

N2 ()  Decizia:Horia Ciochina  A1Discursul este unul bun si bine structurat, argumentele sunt clare si logice singura observatie fiind ca se pune prea mult accent pe situatia existenta peste care se poate trece mai usor. Dar avantajele sunt bine prezentate precum si faptul ca statul are dreptul sa reglementeze comportamentul social si ca aceasta impunere nu este nerezonabila

N1Discursul negator se refera foarte mult la situatia actuala pe care primul vorbitor afirmator pune destul de mult accentul. Ar fi fost mai utila abordarea argumentelor individuale ale afirmatorilor care se refera la: dreptul statului de a reglementa comportamentul social, obligatia indivizilor de a interveni si rezonabilitatea acestei obligatii.Exemplul cu violenta domestica este unul bun si care ar trebui detaliat, eventual ajutat de alte exemple si de un argument referitor la imposibilitatea aplicarii acestei masuri.De asemenea, N1 aduce in discutie incalcari ale drepturilor omului, fara a mentiona ce drepturi sunt incalcate si cum anume sunt acestea incalcate

A2Discursul se bazeaza foarte mult pe explicarea situatiei de fapt. In economia dezbaterii acest lucru nu mai pare la fel de relevant intrucat A1 a aratat deja care sunt bazele actuale de la care se porneste. Ar fi trebuit insistat mai mult pe cele 3 argumente afirmatoare, eventual detalierea lor si aducerea mai multor exemple. De asemenea ar fi fost utila preluarea exemplului dat de negatori si

explicarea modului in care acesta e nerelevant.(afirmatori)

In cadrul motiunii, intelegem ca individul este pasiv atunci cand ia cunostinta de savarsirea unei infractiuni, fie direct (fiind martor la savarsirea acesteia) sau indirect (detine probe care dovedesc savarsirea unei infractiuni), si nu comunica aceste informatii organelor de cercetare penala. Daca organele penale descopera ulterior ca aceasta persoana cunostea informatiile si nu le-a comunicat, in cazul martorului direct, de indata ce a luat cunostinta de infractiune, iar in cazul celui care detine probe, in termen de 5 zile, atunci aceste persoane vor fi sanctionate cu amenda sau chiar inchisoare de pana la 2 ani pentru nedenuntarea infractiunilor grave (sanctionate cu peste 10 ani inchisoare.)

1. Statul are dreptul sa reglementeze in privinta comportamentului social

In primul rand, legea penala romana contine deja prevederi privind obligatia cetatenilor de a denunta savarsirea unor anumite categorii de infractiuni: denuntarea infractiunilor de tradare, spionaj, subminarea puterii de stat (art. 170 C. pen), omor, talharie, piraterie, delapidare, distrugere calificata (art. 262 C. pen.), denuntarea de catre functionarul public a infractiunilor in legatura cu serviciul de care ia cunostinta in exercitarea functiei (art. 263 C. pen.)1 etc.De asemenea obligatia are si un revers, caci legea penala prevede obligatia oricarei persoane de a aduce la cunostinta organelor judiciare a oricaror imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau arestata pe nedrept (art. 265 C. pen.).

In ultimul rand, cetatenii au obligatia in unele cazuri sa dea ajutor victimelor unor infractiuni sau persoanelor aflate in stare de pericol: persoana care nu acorda ajutorul necesar sa nu instiinteaza autoritate atunci cand gaseste o persoana a carei viata, sanatate sau integritate corporala este in primejdie si este lipsita de putinta de se salva, se pedepseste penal (art. 315-316 C. pen.)

Iata ca statul poate si chiar a instituit anumite obligatii legale in privinta obligatiei cetatenilor de a nu contribui la savarsirea unei infractiuni, de a denunta infractiuni grave, de a ajuta persoanele lipsite de ajutor si de a aduce informatii in privinta nevinovatiei unei persoane atunci cand le detin. Ba mai mult, chiar si infractorii care denunta infractiunile la care au participat pot in unele cazuri sa fie aparati de pedeapsa. Rezulta de aici ca statul acorda un interes prioritar in descoperirea infractiunilor si considera necesar chiar sa-i pedepseasca pe cei care nu denunta infractiuni grave, sau dimpotriva, ii recompenseaza pe cei care o fac, fie ei si infractorii insisi.

Ce propun afirmatorii este o extindere a acestei obligatii la denuntarea tuturor infractiunilor de care o persoana ia cunostinta. Motivele vor fi prezentate in argumentele urmatoare.

1. Exista o obligatie de a interveni care depaseste preceptele morale

Chiar daca statul are obligatia de a apara drepturile indivizilor, si cetatenilor le poate fi impusa aceeasi obligatie, care este o particularizare a interesului si obligatiei fiecaruia de a contribui la crearea unui mediu social sigur si normal. Instituirea unei obligatii legale ii face pe cetateni constienti de necesitatea de a contribui si sustine activitatea organelor penale in prevenirea si combaterea infractionalitatii.

Obligatia ar trebui sa fie una legala cu atat mai mult cu cat, conform sondajelor, doar 33% dintre cetateni sunt dispusi sa denunte si doar 24% o considera o datorie cetateneasca.2

1. Obligatia legala nu este nerezonabila

In Romania, fenomenul infractional s-a inrautatit in ultima vreme3 si, fie din cauza ineficientei organelor penale, fie din cauza indiferentei cetatenilor, exista un procent considerabil de infractiuni (cifra neagra a crimei) care nu ajung niciodata la cunostinta organelor penale.

Profesorul Tudor Amza descrie in cursul sau cum in 2011, dupa ani de zile in care autoritatile romane sustineau ca nu avem retele de fabricare si distribuire a drogurilor in Romania, ci doar trafic de droguri din afara, au fost descoperite , în localităţile Chiajna şi Bragadiru adevărate fabrici de droguri, cu laboratoare dotate cu aparate şi materie primă de milioane de dolari. Cele două localităţi sunt amplasate în apropierea unor şosele pe care circulă frecvent, de la Istanbul spre Occident şi în sens invers, sute de TIR-uri turceşti.4 Poate ca reteaua ar fi putut fi descoperita mai devreme daca locuitorii satului sau alte persoane care au vazut transporturile suspecte ar fi fost obligati sa raporteze politiei.

Consideram ca in acest context, instituirea unei obligatii legale de denuntare este o masura necesara si indicata, pentru ca ar putea duce la descoperirea mai multor infractiuni decat cele descoperite la momentul actual, sau chiar descoperirea timpurie a unor infractiuni care, daca ar fi descoperite ulterior, intr-o anumita perioada de timp, ar face imposibila gasirea infractorului, probarea vinovatiei si condamnarea acestuia.

N1 (Gradinaru Corina)  Este timpul sa sanctionam pasivitatea individului care este martor la incalcari ale legii

Echipa negatoare doreste sa-si inceapa demersul in aceasta dezbatere prin a afirma ca este de acord cu definirea termenilor motiuniii , oferita de echipa afirmatoare .  Consideram justa descrierea  oferita de primul afirmator  comportamentului pasiv al individului . De altfel afirmatorii au surprins esenta infractionalitatii expunand  articole din codul civil si penal .

Consideram insa ca  echipa adversa s-a concentrat prea mult pe descrierea situatiei de fapt si prea putin pe construirea unor argumente desirabile  si mai ales pe expunerea unor dovezi care sa ateste credintele lor . In discrusul echipei afirmatoare nu se poate identifica o filosofie a cazului , drept pentru care echipa negatoare se simte obligata sa isi expuna propria filosofie identificata in demersul argumentativ expus in continuare  .

Ideea centrala a  argumentatiei noastre , sau cu alte cuvinte , filosofia cazului se concentreaza pe ideea conform careia mai mult nu iseamna intotdeauna si mai bine . De ce ? Consideram ca solutia nu este completarea unei lungi liste de amendamente si reguli cu alte norme si conventii . Nimeni nu poate garanta ca o data introduse noile legi vor fi si respectate . Exemplul cel mai elocvent a fost oferit chiar de echipa afirmatoare care ne-a aratat  ca desi exista prevederi penale privind traficul de dorguri , acestea nu au putut impiedica dezvoltarea unei intregi retele de distributie a acestor substante nocive . Noi , de partea chipei negatoare consideram ca intoarcerea la dreptatea morala si la valorile reale prin intarirea spiritului civic si al educatiei se preteaza a fi solutia rezonabila pentru rezolvarea acestei situatii , iar nu introducerea unor prevederi formale care pot trece usor pe lista legilor inculcate . Afirmatorii considera ca instituirea unei obligatii legale ii face pe cetateni mai si ii ajuta sa sustina activitatea organelor penale in combaterea infractionalitatii. Noi consideram insa ca nu constrangerile reprezinta o solutie , cu atat mai mult nu intr-o societate democratica al carei pilon essential il reprezinta chiar apararea drepturilor si libertatilor individuale . Facand o intoarcere in timp si analizand teoriile primilor ganditori liberali vom descoperi ca insusi statul a fost construit pentru a garanta apararea drepturilor naturale ale individului . In acest cotext , dar si in cel descris de un regim constitutional democratic , fiecare individ are dreptul de a face ceea ce doreste atata timp cat nu afecteaza libertatea celuilalt de a face precum considera de cuviinta . In spatiul privat individul poate

decide care ii sunt prioritatile . Datoria lui nu este de a fi paznicul semenilor sai ci acela de a veghea asupra propriului comportament , a propriei libertati , a propriei responsabilitati sociale .

Ineficienta introducerii obligatiei legale este demonstrata si  de echipa negatoare care ne arata ca doar un sfert din populatia tarii ( 24 % ) considera o obligatie morala denuntarea unei infractiuni , mai mult decat atat doar 33 % ar fi dispusi sa o faca . Noi consideram ca legile pot fi schimbate , insa principiile nu .  Un individ care nu crede intr-o norma , o poate accepta , dar cu siguranta preocuparea sa nu se va indrepta spre a o respecta in adevratul sens al cuvantului.

In cel de-al doilea agument echipa afirmatoare ne spune ca “In Romania, fenomenul infractional s-a inrautatit in ultima vreme” , insa sursa care se presupune ca atesta acest lucru spune altceva  : potrivit datelor INS, in 2010 , rata de cresterea a infractionalitatii a fost de 1.366, in scadere de la 1.397 in 2009, dar in crestere puternica fata de 1990 . Aceasta ne arata ca situatia nu s-a schimbat peste noapte ci in timp  , iar remedierea acesteia se va realiza in decursul unei perioade indelungate . Populatia are nevoie de timp pentru a asimila principiile moralitatii . Stim cu totii de la orele de psihologie din liceu ca , comportamentul individului se formeaza si se modeleaza in timp . Dar nu prin obligativitate asa cum sustine echipa adversa . Constrangerile ii vor face pe oameni si mai putin receptivi , drept pentru care introducerea unei obligatii legale in contextual de fata nu este desirabila .

 De altfel echipa negatoare considera nefondata afirmatia primului vorbitor al opozitiei care sustine ca introducerea obligativitatii legale duce la  descoperirea timpurie a unor infractiuni lucru care ar face mai mult posibila gasirea infractorului, probarea vinovatiei si condamnarea acestuia. Noi consideram ca nu putem identifica incalcarea legii inainte de savarsirea infractiunii . Simplu : nu putem citi gandurile oamenilor pentru a putea preveni ceea ce ei vor face legal sau ilegal . Apoi chiar daca s-ar introduce aceasta obligativitate , nu intotdeauna in locul in care se va incalca o lege se va afla un posibil martor care va salva situatia .

In consecinta , echipa negatoare spera ca v-a convins ca introducerea obligativitatii legale in cadrul subiectului acestei motiuni nu este o solutie desirabila . Educatia si intarirea spiritului civic sunt solutii realiste . Educatia se dobandeste in decursul vremii  , iar schimbarea atitudinii si comportamentului are nevoie sa treaca testul timpului pentru a putea pune bazele unei societati drepte . Legile nu sunt suficiente daca nu  sunt sustinute de un cadru educational si moral care sa le sustina pe deplin .Asa  cum am afirmat inca de la inceputul demersului nostru argumentativ, inchei prin a concluziona ca  nu intotdeauna mai mult , inseamna mai bine . 

A2 (Larisa Cebuc)  Este timpul sa sanctionam pasivitatea individului care este martor la incalcari ale legii

 Consideram ca primul afirmator si-a atins telul,acela de a explica si a enunta argumentele si starea de fapt.Ei bine,ceea ce echipa afirmatoare isi doreste este sa demonstreze prin filozofia cazului,aceeea de a avea promptitudine in masuri si ca trebuie sa se instituie o obligatie legala de denuntare,ceea ce este o masura deosebit de importanta si propice societatii deoarece in acest mod se vor putea reglementa mai usor problemele existente.Echipa negatoare ne afirma ca “solutia nu este completarea unei lungi liste de amendamente si reguli cu alte norme si conventii . Nimeni nu poate garanta ca o data introduse noile legi vor fi si respectate”. Mai sustine,de altfel, ca drumul spre realizarea idealului de a-l determina pe un individ sa nu mai fie pasiv la vederea unei incalcari a legii este acela de a le intari concetatenilor nostri spiritul civic.Intrebarea noastra este: „ Oare solutia propusa de negatori este una eficienta?”. Ei bine,nu. Nu este o solutie palpabila deoarece eficacitatea pe care o manifesta este minima. Ne dorim o solutie de durata si o solutie care poate ridica multe semne de intrebare precum”Facem ce trebuie trecand cu vederea o incalcare a legii?”si nu doar o solutie rezonabila.Populatia trebuie  sa inteleaga ca cea mai buna rezolvare a problemelor actuale sta in intarirea acestei obligatii la denuntarea tuturor infractiunilor de care o persoana ia cunostinta.In discursul primului negator am observat cateva discrepante pe care as dori sa le expun si sa explic cate ceva referitor la parerea echipei afirmatoare prin preajma argumentelor noastre despre cele spuse.S-a sustinut ca educatia si intarirea spiritului civic sunt solutii realiste,educatia fiind dobantita in decursul vremii,ca schimbarea atitudinii necesita timp si ca legile nu sunt suficiente daca nu sunt sustinute de un cadru educational si moral care sa le sustina pe deplin.Asa cum am enuntat si mai sus,timpul este o resursa pretioasa pe care nu ne dorim sa o risipim,facand „experimente” pe populatie,incercand sa aflam daca acestia reactioneaza mai rapid la „intarirea spiritului civic”,asa cum negatorii doresc, sau la o lege ce trebuie respectata,nerespectarea ei ducand la sanctiuni pe masura.Din aceasta rezulta ca masura propusa de negatori nu este una realista sau palpabila,ci impunerea caracterului unei legi. Cat despre sustinerea din partea cadrului educational si celui moral,s-a observat de-a lungul timpului ca acestea nu sunt eficiente,dovada fiind si sondajul facut prin randul bucurestenilor ce spune ca lipsa de implicare a cetatenilor e bazata pe frica pentru

siguranta proprie(84%),neincrederea in promptitudinea agentilor de ordine(73%),lipsa de fermitate a legii(58%),teama ca nimeni nu-i va ajuta(65%) si teama ca nu le este protejata indentitatea(52%).Ceea ce este un lucru de luat in calcul,este sondajul referitor la cei care s-au pus in ipostaza unei victime,61% din ei spunand ca si-ar dori ca cei prezenti sa anunte politia sau sa prinda infractorul(38%).Referitor la dreptul fiecarui individ de a face ceea ce isi doreste atat timp cat nu afecteaza libertatea celuilalt si de a veghea asupra propriului comportament si responsabilitati sociale,aceasta afirmatie este una curajoasa,deoarece stim cu totii ca a fi pasiv la o incalcare a legii,a te face ca nu vezi ceea ce se intampla,este in mod clar o actiune ce il afecteaza pe cel ce este prejudiciat sau chiar si pe ceilalti martori si in mod sigur nu o dovada a bunei stapaniri a propriei responsabilitati sociale,asa cum si primul afirmator a spus in cel de-al doilea argument. Ceea ce trebuie cunoscut in situatia actuala este ca pasivitatea populatiei este datorata ineficientei de care au dat dovada masurile actuale precum legile maleabile si bazarea pe spiritul civic al individului.O masura mai buna impusa prin promptitudine, deci, un impact mai mare.Cunoasterea indatoririlor fiecarui cetatean tine atat de lege cat si de cadrul moral,insa legile le fac cunoscute oamenilor si le arata drumul cel bun prin impunere ferma si nu prin constrangerea de care negatorii ne-au acuzat.Pasul care a fost facut,in instituirea obligatiilor legale ale cetatenilor in privinta indatoririi de a nu contribui la savarsirea unei infractiuni,de a denunta infractiuni grave ,de a ajuta persoanele lipsite de ajutor si de a aduce informati in privinta nevinovatiei unei persoane atunci cand le detin, este unul important,dar nu indeajuns de mare intrucat sa poata faca tranzitia de la pasivitate la pasare,asa cum echipa afirmatoare a afirmat in primul argument.In concluzie,consideram ca echipa afirmatoare a reusit sa arate prin argumentele proprii si raspunsurile la afirmatiile negatorilor ca avem nevoie imediata de masuri ferme si de promptitudine in impunerea acestora,dovedind ca in mare parte primul negator a adus afirmatii in favoarea echipei noastre,precum cele enuntate mai sus. Mai mult, consideram ca dorinta de siguranta a fiecarui om si dorinta de a face bine societatii sunt un scop nobil ce cere atentie pentru a fi rezolvat in scurt timp.

N2 (Fabian Telișcă)  Este timpul sa sanctionam pasivitatea individului care este martor la incalcari ale legii

Asa cum spunea si Negatorul 1, mai mult nu iseamna intotdeauna si mai bine. Astfel echipa negatoare sustine ca acele legi de sanctionare nu vor fi respectate si mai mult, ele nu vor garanta ca odata introduce ele vor fi respectate. Un aspect pe care am dori sa-l punctam ar fi legat de afirmatia: ,, populatia trebuie  sa inteleaga ca cea mai buna rezolvare a problemelor actuale sta in intarirea acestei obligatii la denuntarea tuturor infractiunilor de care o persoana ia cunostinta", cu care noi nu suntem deacord deoarece trebuie sa-i respectam drepturile ,,populatiei" de a decide atunci cand e bine sau nu sa actioneze si sa-i acordam libertatea aceasta libertate de a alege. Totodata, consideram ca sondajul folosit de Afirmatorul 2, care a avut loc doar in Bucuresti, este un sondaj ne eleocvent deoarece nu a chestionat si populatia din mediul rural (care este aproximativ 50% din populatia Romaniei).

Astfel, noi, de parte echipei negatoare sustinem faptul ca nu poti sanctiona pe cineva pentru pasivitatea in calitatea de martor, in primul rand, pentru ca nu poti obliga un om sa recurga la un act optional, civic, care tine mai mult de moralitate decat de lege. Iar noi, consideram ca intoarcerea la dreptatea morala si la valorile reale prin intarirea spiritului civic si al educatiei se preteaza a fi solutia rezonabila pentru rezolvarea acestei situatii , iar nu introducerea unor prevederi formale care pot trece usor pe lista legilor inculcate. Astfel, prin aceasta obligativitate de a denunta anumite infractiuni riscam sa punem in primejdie propria siguranta a martorului.

In al doilea rand, chiar daca un individ va denunta vreodata o infractiune, in calitate de martor, organele legii vor trebui sa-i asigure acestuia o anumita protectie, de un anumit grad (acest grad variind in functie de gravitatea infractiunii pe care a denuntat-o). Imaginati-va astfel ca daca intr-un stat precum Romania, ar exista anual 500.000 de infractiuni, care au tot atatia martori, care vor fi masurile si costurile de protectie a acelor martori.

In al treilea rand, consideram ca pasivitatea populatiei nu ,,este datorata ineficientei de care au dat dovada masurile actuale precum legile maleabile si bazarea pe spiritul civic al individului" ci mai degraba, aceasta pasivitate este datorata lipsei de incredere pe care individul o are referitor la siguranta pe care statul ar putea sa i-o ofere in cazul in care el va denunta o ifractiune.

Echipa afirmatoare si-a adus argumentele in ceea ce priveste problema pasivitatii insa atunci cand au spus ca individul trebuie obligat prin lege sa denunte o infractiune la care a fost martor, nu au mentionat si sanctiunile pe care individul va trebui sa le suporte in cazul nesupunerii. Lucru ce este de dorit a fi mentionat, inca din tema acestei motiuni.

Faptul ca un cetatean va fi obligat prin lege sa denunte anumite infractiuni, si va fi pedepsit pentru acest lucru va crea un grad semnificativ de nesiguranta in randul populatie. Astfel ne putem aduce aminte de un episod recent incheiat in istoria Romaniei, si anume perioada comunista. Perioada in care fiecare om raporta la securitate orice fel de incalcare a legii de catre un cunoscut, vecin, coleg de servici sau de scoala etc. Chiar daca raportarile respective erau niste raportari legate de anumite infractiuni ce tineau de legile acelui regim, ele erau pedepside la fel ca orice alta infractiune din societatea democratica. Astfel, acest exemplu ne face sa intelegem ca intr-o societate democratica nu poate fi impusa prin lege obligativitatea individului de a raporta o anumita infractiune cat si sanctionarea acestuia pentru pasivitatea sa, ca martor, la o anumita infractiune.

De asemenea, asa cum a precizat si Negatorul 1, consideram ca investitia intr-o mai buna educatie poate duce la diminuarea infractiunilor si poate fi o solutie mult mai usor de implementat decat introducerea unor sanctiuni, care incalca direct anumite drepturi ale omului, fie el si martor la savarsirea unei infractiuni.

In concluzie, echipa negatoare sustine ca sanctionarea unor indivizi care sunt martori la savarsirea unei infractiuni poate avea consecinte mult mai neplacute decat daca vom investi in cultivarea unei conduite si a unui spirit civic mult mai dezvoltat. Aceasta va duce la stoparea savarsirii unor infractiuni fara a fi nevoie ca invidul sa fie intimidat pentru a recurge la raportare din cauza anumitor norme de sanctionare impuse prin lege. 

Decizia:Laura Bretea 

Mulţumesc participanţilor pentru o dezbatere foarte interesantă, cu discursuri bine argumentate şi o bună cunoaştere a subiectului. Mi-a plăcut foarte mult că cele două echipe s-au aventurat propunând soluţii pentru această moţiune, dar că au păstrat şi o parte filozofică a dezbaterii.

Am acordat acest meci negatorilor, pentru că m-au convins că soluţia afirmatorilor nu este viabilă şi pentru că au ştiut să-şi aleagă un raţionament corect pentru argumentare şi să-l susţină până la sfârşit.

Afirmatorii au fost o echipă bună, cu un prim discurs satisfăcător, însă s-au pierdut într-o viziune juristă asupra problemei. Cred că afirmatorii ar trebui să mediteze mai mult la moţiune şi să găsească o abordare mai puţin convenţională şi mai uşor de apărat.

Arii de conflict - Mai mult nu înseamnă întotdeauna mai bine - negatorii au rezumat bine conflictul principal din acest meci - dacă este mai bine să impunem mai multe legi sau trebuie să acordăm mai multă atenţie educaţiei civice. Am considerat că afirmatorii nu au reuşit să demonstreze de ce soluţia lor era mai bună decât cea a negatorilor. A insista pe acelaşi mod de argumentare nu este eficient, un argument trebuie dezvoltat şi privit din toate punctele de vedere şi mai ales susţinut de exemple clare.

A1-Salut faptul că aţi ales să prezentaţi încă din început o soluţie prin cazul vostru. De asemenea, mi-a plăcut că aţi meditat la o filozofie.

Însă, introducerea a fost mult prea multă, aşa cum subliniază şi negatorii, A1 s-a concentrat prea mult pe descrierea situaţiei prezente, care nu are un aport la discursul afirmator. Această prezentare trebuia făcută în maxim un paragraf.

Pentru soluţia aleasă, împreună cu definiţiile, ar trebui să meditaţi mai mult, să vedeţi care ar putea fi contra-argumentată moţiunea, să vă gândiţi la moduri de a prezenta lucrurile în aşa fel încât să fie greu de contra-argumentat de către negatori. Soluţia propusă de afirmatori poate fi simplificată la denunţare, ceea ce negatorii au şi făcut foarte repede.

Aveţi nevoie de mai multe exemple şi mai clare. Eu nu îl cunosc pe profesorul Tudor Amza, nu este pentru mine o autoritate, iar cazul prezentat de acesta nu este decât în mică măsură relevant pentru moţiunea noastră. Aveţi nevoie de declaraţii clare, de sondaje de opinie făcute pe mai mulţi locuitori, statistici şi mai multe argumente.

N1 Un caz negator foarte bun, un discurs care demolează ideile afirmatoare şi aduce şi o soluţie negatoare de sine stătătoare.

Cred că trebuie sa imbunatatiti stilul, pentru a prezenta argumentele mai clar, în paragrafe organizate. Nu ati prezentat nici un exemplu concret, nici o dovadă cum se zice. Imbunătăţi aceste lucruri şi veţi avea discursuri foarte bune.

A2 Aici lucrurile devin dezorganizate. Afirmatorii se aruncă pe cazul negator, fără însă să aducă vreo idee nouă faţă de ceea ce a spus deja A1. Mare parte din discurs parafrazează ce au spus negatorii - e inutil, pierdeţi spaţiu preţios. O referinţă scurtă la cazul negator mă trimite pe mine la ideea pe care vreţi să o contra-argumentaţi.

Argumentarea trebuie să meargă dincolo de a afirma că ceva este mai realist decât altceva. Că să mă convingeţi este nevoie de raţionament în spatele fiecărui argument. Încercaţi să meditaţi mai mult înainte să scrieţi, pentru a face un discurs mai clar, mai organizat şi care să se concentreze pe punctele cele mai importante - reafirmarea ideilor voastre şi contra-argumentarea cazului negator.

N2 Ultimul discurs a fost foarte interesant şi bine pregătit. Vreau să adaug o tehnicalitate: dacă aduceţi argumente noi la nivel de ultimul vorbitor, nimeni nu le poate contra-argumenta. Încercaţi să plecaţi de la argumente deja existente şi să le extindeţi pe acelea.

Discursul trebuie structurat mai bine, ideile anunţate în începutul paragrafului, nu ca şi concluzie.

Fabian si Corina (negatori)