descopera marocul - training intercultural

77
Descoperă Marocul – Training Intercultural 1

Upload: ioanasb

Post on 27-Dec-2015

71 views

Category:

Documents


8 download

DESCRIPTION

O modalitate de a lua un prim contact cu Marocul in calitate de intreprinzator sau viitor angajat.

TRANSCRIPT

Descoperă Marocul – Training Intercultural

1

Capitolul 1 Aspecte generale de cultură marocană

Repere geografice

Marocul, situat în nord - vestul continentului african, este mărginit la vest de Oceanul Atlantic, la nord de Marea Mediteraneană, la est de Algeria şi la sud de Sahara Occidentală.

African şi vecin Europei, mediteranean şi atlantic, cu jumătate din suprafaţă scăldată de apă şi cealaltă jumătate durată în piatră şi în nisipul cald Saharei, Marocul îşi afirmă identitatea în cadrul unor coordonate geografice definitorii.

2

Suprafaţa Marocului este de 446.550 km2 (710,850 km² incluzând disputata Sahara de Vest). Are un relief variat, constituit din deşert, câmpii şi munţi. În partea centrală, paralel cu litoralul atlantic, se desfăşoară, Munţii Atlas, care domină câmpia înaltă Molouya. Spre V se întinde un vast platou care atinge 1.300 m altitudine şi domină câmpia atlantică. În N se desfăşoară munţii RIF.

Clima este variată: deşertică în S, relativ secetoasă în podişurile interioare, oceanică în câmpia litorală atlantică şi mediteraneană pe coasta nordică. Principalele râuri se îndreaptă spre Atlantic. Vegetaţia este săracă sau absentă în deşert, stepică pe platouri şi păduri, restrânsă în munţi şi în zona de coastă. Fauna este diversificată în funcţie de climă şi asociaţiile vegetale. Contrastele de temperatură se accentuează de la o zonă la alta şi de la un anotimp la altul. Zonele de coastă înregistrează o temperatură medie anuală de 17°C, în ianuarie 10 - 12°, iar în august 20 -22°. Ea oscilează însă în zona Marrakesh între zero grade în ianuarie şi 45° în august. De asemenea, în interiorul ţării, la Fes, se înregistrează în luna ianuarie sub zero grade, iar în luna iulie între 26 -40°.

O dată sau de două ori pe an, deşi numai câteva zile, mase de aer fierbinte din Sahara reuşesc să treacă peste lanţul Atlasului.

Despre istoria Marocului

Coloniile feniciene de pe litoralul Marocului intră în sec. V - II î.e.n. în sfera de influenţă a Catarginei, ca şi Regatul Mauretaniei, creat de triburile berbere.

Provincie romană în sec. I - V d. Hr., posesiune vandală în sec. V - VI, apoi bizantină în sec. VI-VIII, Marocul este cucerit în sec. VIII de arabi, devenind o parte a lumii islamice.

Portughezii şi spaniolii ocupă în sec. XV temporar porturile Ceuta, Tanger, Melilla ş.a. În 1666, Moulay ar-Raşid este proclamat la FES sultan al Marocului; acesta întemeiază dinastia Alauită, ce domneşte până astăzi.

Pe la jumătatea sec. XIX, Marocul devine ţintă a tendinţelor coloniale ale Franţei, Spaniei, Marii Britanii şi Germaniei. În 1912, Franţa impune protectoratul său Marocului. Spania ocupă regiunea Rif, iar Tangerul devine oraş cu statut internaţional.

3

La data de 02.03.1956 Marocul îşi redobândeşte independenţa; la moartea suveranului Mahommed V (1961) tronul este ocupat de fiul său Hassan II, Marocul devenind, prin constituţia din 1962 o monarhie constituţională. În prezent, Mohammed VI (fiul lui Hassan II) este regele Marocului.

Prezentare generală

Printr-un paradox al naturii rar întâlnit, în aceeaşi zi se poate trece prin toate anotimpurile în Maroc: amatorii sporturilor de iarnă pot schia pe pantele înzăpezite ale Atlasului, în timp ce iubitorii mării pot face baie în Atlantic, pe plajele Agadirului.

Litoralul mediteranean şi atlantic, piscurile înzăpezite ale Atlasului, creasta Rifului cu vestitele sale păduri de cedri, ineditul oazelor presahariene, varietatea florei şi faunei, pitorescul oraşelor prefigurează un atrăgător itinerar turistic ce oferă vizitatorului imagini sugestive asupra frumuseţii ţării, a transformărilor înnoitoare prin care trece Marocul.

Mărturiile milenarei civilizaţiile şi însemnul noului apar aproape pretutindeni. Dar, înainte de toate în capitalele imperiale - FES, MEKNES, RABAT- nume cu adânci rezonanţe în istoria mai veche şi mai nouă a Marocului.

FES - fondat în secolul al IX-lea - este un important centru cultural şi religios al occidentului musulman. Oraş al culturii şi al credinţei, păstrător al comorilor de artă islamică, el adăposteşte Moscheea Al Qaraouiyyine, cel mai reprezentativ monument de artă islamică din nordul Africii - nu numai pentru vechimea sa de unsprezece secole şi pentru dimensiunile sale gigantice ci mai ales pentru stilul arhitectural şi neasemuitele sale decoraţii interioare. Moscheea este sediul renumitei universităţi musulmane şi al bibliotecii, celebră pentru manuscrisele sale de mare valoare.

4

MARRAKECH este perla Sudului, un oraş muzeu, capitală a imensului imperiu al dinastiilor almohadă (secolele XII - XIII), saadină (secolele XVI - XVII) şi se află în inima unei întinse păduri de palmieri. Acesta este renumit pentru pădurile de portocali, lămâi, măslini, piersici şi trandafiri, monumentele istorice, viaţa tumultuoasă a „sukurilor” (pieţelor), activitatea neîntreruptă a artizanilor şi tradiţionalul festival folcloric al lunii mai.

MEKNES este oraşul ce va întrerupe tradiţia istorică a succesiunii celor două capitale (FES şi MARRAKECH) odată cu urcarea pe tron a tânărului suveran Moulay Ismail (a doua jumătate a secolului al XVII-lea), căruia îi datorează măreţia şi renumele. Ziduri impresionante de incintă, ce n-au rezistat, decât în parte scurgerii timpului, palate somptuoase şi sanctuare evocă perioada de mare prosperitate şi glorie de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de al XVIII-lea.

RABAT - frumoasa capitală a Marocului zilelor noastre - este centrul politic, cultural, şi administrativ al ţării. Rabatul, ridicat în interiorul unor fortificaţii din secolul al XII-lea, întruneşte azi multe atribute ale civilizaţiei moderne. Noile şi variatele edificii, importantele obiective economice, pitorescul bazarelor, Turnul Hassan - de la înălţimea căruia se deschide întreaga panoramă a oraşului până departe spre Sale - Mausoleul „Mahomed al V-lea” constituie, în ansamblu, o adevărată sinteză a tradiţionalului şi modernului.

5

Dar Marocul mai are încă o capitală şi anume CASABLANCA, „capitala economică” a ţării. Cu o populaţie de aproape 3 milioane de locuitori, Casablanca, unul dintre cele mai mari porturi ale Africii la Atlantic, se află la originea principalelor mutaţii ale Marocului contemporan. Întreaga sa activitate industrială, comercială şi financiară reflectă liniile directoare ale dezvoltării ţării. Casablanca, oraşul împodobit cu palmieri, posedă numeroase edificii moderne sau în stilul tradiţional arab şi o bogată reţea de plaje.

În Maroc există şi alte oraşe sau centre puternic ancorate în viaţa economică, politică şi culturală a ţării. Nu mai puţin încărcate de istorie şi legendă sunt TANGERUL - unul din cele mai vechi oraşe din lume, poartă maritimă a Marocului, renumit centru turistic, loc al unor frecvente conferinţe şi colocvii internaţionale şi al festivalurilor cinematografice sau AGADIRUL - staţiune balneară, oraş nou, reconstruit în întregime în urma cutremurului din februarie 1960, care a îngropat în câteva secunde cinci secole de existenţă umană. VOLUBILIS, TETOUAN, OUJDA, MOHAMMEDIA, SAFI, KHOURIBGA, TAROUDANT, TIZNIT, NADOR, JERADA sunt numele altor câtorva centre urbane ce păstrează numeroase mărturii ale trecutului.

6

Marocul apare azi ca o ţară în plină dezvoltare. Cucerirea independenţei naţionale, la 2 martie 1956, a deschis ţării largi perspective pentru înlăturarea grelelor sechele ale stăpânirii coloniale, pentru dezvoltarea economiei şi culturii. Răspunzând dinamicii istoriei sale şi evoluţiei vieţii internaţionale, Marocul şi-a fixat obiective precise şi realiste. Eforturile susţinute ale statului marocan, de dezvoltare economică şi socială de sine stătătoare se reflectă în strategia planurilor economice, care vizează o creştere accelerată a economiei, ridicarea nivelului de trai material şi spiritual al poporului.

Pe plan extern, Marocul promovează o politică de intensificare şi diversificare a relaţiilor cu toate ţările, în spiritul politicii de colaborare, independenţă şi neangajare.

Guvernarea

Nume ţară - forma lungă convenţională: Regatul Marocului; Forma scurtă convenţională: Maroc; Tip de guvernământ: monarhie constituţională; Capitala: Rabat; Independenţa: 2 martie 1956 Ziua naţională: 30 iulie. Constituţia: 10 martie 1972; revizuită pe 4 septembrie 1992; în 1996 se

creează Parlamentul bicameral.

Populaţia Marocului

Populaţia Marocului este de 31.968.361 (iulie 2011). Rata de creştere a populaţiei: 1,71% Rata de natalitate: 24,16 naşteri /1000 locuitori Rata de mortalitate: 5,94 morţi / 1000 locuitori Rata netă de migraţie: -1,15 migranţi / 1000 locuitori Grupuri etnice: arab-berber (99,1%); altele (0,7%); evrei (0,2%). Religii: musulmani ( 98,7%); creştini (1,1%); evrei (0,2%). Limbile utilizate: arabă (limba oficială); dialectele berbere; franceza

(utilizată îndeosebi în afaceri).

7

Moneda naţională

Moneda oficiala este dirhamul (MAD, DH). Introducerea precum şi scoaterea valutei naţionale din ţară, este interzisă. În ţară este permisă numai introducerea valutei care poate fi schimbată în bănci, hoteluri, case de schimb valutar, la cursuri foarte apropiate. Se recomandă schimbarea valutei treptat şi păstrarea documentului pentru eventualitatea schimbului invers.

Cultura Marocului

Factori geografici, politici, sociali şi religioşi au constituit fundalul perenităţii culturii marocane. Trebuie amintit că Marocul constituia inima vastului imperiu al Almoravizilor, Almohazilor sau Marinizilor care timp de secole şi-au întins stăpânirea şi aria de influenţă asupra întregului Magreb, a unei mari părţi a Spaniei şi asupra regiunilor occidentale ale Africii. Arhitectura este prin excelenţă dinastică. Fiecare dinastie va căuta să dea strălucire oraşelor ce vor fi alese drept reşedinţă.

O remarcabilă contribuţie a gândirii marocane se relevă în filozofie şi, în această ramură a ştiinţei, Marocul l-a dat pe cel mai mare filozof materialist al lumii arabe din Evul Mediu, Ibn Rashid, cunoscut mai mult sub numele de Averroes. Operele lui Ibn Rashid, ale lui Abou Ibn Badjda ca şi ale altor filozofi au pătruns în traducere latină în lumea occidentului.

Se relevă organizarea unor instituţii de învăţământ: conservatoare şi şcoli de muzică, şcoli de arte frumoase şi de arte plastice. În numeroase oraşe există biblioteci publice sau specializate: organizarea arhivelor, cercetarea manuscriselor. Situată în inima cartierului universitar al capitalei, „Biblioteca generală” joacă, graţie bogăţiei colecţiilor sale diversităţii publicaţiilor şi serviciilor, rolul de Bibliotecă Naţională a Regatului. Ea oferă cititorului un impresionant număr de manuscrise, titluri de cărţi de ştiinţă şi beletristică, periodice, hărţi şi fotografii, un laborator de microfilme şi de fotocopii. Biblioteca are o tot mai intensă activitate editorială. Dintre publicaţiile periodice în diferite limbi, remarcăm cele două mari colecţii ştiinţifice: "Catalogul manuscriselor arabe din Rabat" şi " Sursele inedite ale istoriei Marocului". Biblioteca generală din Rabat coordonează activitatea bibliotecilor - filiale ale acesteia - din numeroase oraşe ale ţării: Sale, Fes, Tanger, Azila, Oujda.

8

Valorificarea patrimoniului naţional, creaţia artistică, literară şi ştiinţifică reprezintă acţiuni permanente cu caracter cultural. Acestea se traduc prin organizarea de conferinţe publice, colocvii, expoziţii în ţară şi în străinătate, concerte de muzică clasică şi populară, reprezentaţii de teatru, publicarea de cărţi şi reviste. În cadrul acţiunii culturale se intensifică schimburile culturale decurgând din acorduri şi convenţii internaţionale; se organizează "săptămâni culturale", manifestări artistice şi culturale organizate în scopul difuzării producţiei literare şi artistice marocane în străinătate. Comisia naţională marocană pentru UNESCO asigură legătura între organismele publice sau private şi organizaţiile internaţionale.

9

Capitolul 2 Viaţa socială

Valorile sociale

Onoarea şi mândria sunt valorile cele mai de preţ ale marocanilor iar demnitatea trebuie să răzbată din întreaga viaţă a individului dar şi ale membrilor familiei lui extinse. Sunt gata să facă orice pentru a nu-şi pierde onoarea. Acesta este motivul pentru care au mare grijă sa aibă o reputaţie bună în faţa oricui. Ei evita „hshuma” – sentimentul de vinovăţie ce poate apărea când ştii ca ai făcut ceva ce nu trebuia. Aşadar, mai bine se abţin de la a face diverse lucruri în public, decât să rişte să aibă acest sentiment.

Sistemele ideologice propun individului să-şi aducă contribuţia în vederea realizării unui ideal global. În Maroc putem sintetiza astfel sistemul ideologic predominant:

societate musulmană armonioasă în conformitate cu viziunea coranică; naţiune independentă şi unită; societate ce elimină privilegiile nemeritate.

10

Fiecare alege şi îşi constituie astfel o ideologie personală luând în considerare normele mai mult sau mai puţin teoretice, derivate din practica socială trecută sau prezentă.

Modelele comportamentale propuse de sistem sunt: fidel; patriot; militant/socialist.

Elementul principal al acestor modele pe care lumea arabă actuală le-a moştenit de la arabii preislamici propune ideea de menţinere a „onoarei” ('ird) individului sau a grupului. Se poate spune că acest cult al onoarei constituie adevărata religie, adevărata legătură socială cu Arabia preislamică.

Războiul fiind aici un fenomen de amploare între unităţi sociale, onoarea înseamnă forţă, putere materială şi morală. Acest lucru implică curaj, capacitate şi dorinţă de a apăra independenţa grupului, precum şi castitatea şi libertatea femeilor şi a protejaţilor, dispoziţia de a răzbuna afronturile şi ospitalitatea. Pierderea onoarei, ruşinea este pentru poporul marocan o pedeapsă teribilă.

Centrul vieţii sociale în Maroc îl reprezintă familia. Oamenii sunt apropiaţi de toţi membrii familiei, oricât de îndepărtaţi în neam ar fi, iar interesul personal este pus după cel al familiei. Au un respect deosebit pentru bătrâni, fapt care se vede şi în felul în care îşi aleg cuvintele atunci când se adresează acestora sau când vorbesc despre ei. Pun mare preţ pe opiniile celor mai în vârstă.

Ca în toate ţările musulmane, politeţea tradiţională în Maroc este inseparabilă de conduita religioasă. Cuvântul Dumnezeu este invocat în orice ocazie: Bismillâh (în numele lui Dumnezeu) pentru a primi o veste bună, pentru a răspunde la întrebările despre sănătate, pentru a aduce mulţumiri după masă: „În shâ Allâh” .

Formula obişnuită marocană de salutare este „Care sunt veştile tale?” la care se adaugă „Nici un rău asupra ta?”. Se răspunde prudent „Nici un rău gratie lui Dumnezeu!”. Pentru a mulţumi un marocan răspunde : „Dumnezeu să te binecuvânteze!”, iar la despărţire : „Dumnezeu să te protejeze!” .

Altădată iar în prezent doar la ţară, în special în cazul femeilor, conversaţia era presărata de antifraze eufemistice (adică toate lucrurile dezagreabile erau exprimate prin atenuare sau din contra). Astăzi , tinerii marocani folosesc aceste formule mult mai rar.

11

Ocupaţia preferată a comercianţilor de bijuterii, piele, covoare sau mirodenii este tocmitul. Un preţ, oricât de mic, acceptat fără tocmeală, este o adevărată jignire la adresa celor care vând obiectele.

Unicitatea unei culturi poate fi uşor identificată în simbolurile sale, cu semnificaţiile ei distincte. În lumea arabă nu se oferă un cadou când întâlneşti pe cineva pentru prima oară. Poate fi interpretat ca o mită. Nu trebuie lăsată impresia că se aşteaptă oferirea cadoului atunci când partenerul este singur.

Alături de simboluri, în comunicare un rol deosebit de important îl au mişcările corporale, gesturile, modul de a adresa solicitările, semnificaţia numerelor (mişcări corporale - ridicarea sprâncenelor înseamnă „da”; numerele: pozitive - 3,5,7,9; negative - 13,15; simboluri - figurile rotunde sau pătrate sunt acceptate; steaua în şase colţuri, arătătorul ridicat sunt evitate).

Valorile marocanilor sunt următoarele: onoarea; siguranţa familiei; armonia familiei; vârsta; autoritatea; compromisul; răbdarea; caracterul indirect; ospitalitatea; caracterul formal/admiraţia; reputaţia; înrudirea; apartenenţa; prietenia; recunoaşterea socială; tradiţia.

ELEMENTE IMPLICAŢII1. Unitatea Întrajutorarea2. Legitimitatea Garanţii mai puţin formale, profit

satisfăcător, nu maxim, interzicerea

12

luării de camătă3. Supremaţia vieţii umane Includerea înaltelor valori umane în

toate aspectele vieţii, inclusiv viaţa profesională

4. Comunitatea Importanţa familiei, a rudelor îndepărtate

5. Obligaţia respectării sărbătorilor religioase

Abstinenţa, postul

6. Obligaţii familiale Comunicarea din om în om, utilizarea grupurilor de referinţă

7. Obligaţia sacră faţă de părinţi Reliefarea sfatului sau aprobării părinţilor

13

Obiceiuri şi tradiţii

Când se salută, marocanii dau mâna cu persoanele de acelaşi sex. Iar dacă se ştiu deja şi se întâlnesc, petrec ceva timp discutând despre toţi cei pe care îi cunosc. Pentru occidentali, strângerea de mână a unui marocan poate să nu transmită chiar atât de multă fermitate. Ba mai mult, poate fi considerată un pic cam prea slabă. În momentul în care două persoane trec de la stadiul de simple cunoştinţe la prieteni, se vor săruta pe ambii obraji de fiecare dată când se vor vedea. Când se întâlneşte o femeie cu un bărbat se pot saluta în două feluri, ori bărbatul face o mică plecăciune, ori femeia îi întinde mâna. Dacă se întâmplă să cunoaşteţi un grup de marocani, trebuie sa daţi mâna cu toată lumea, începând de la dreapta. Iar la plecare aveţi grijă să spuneţi la revedere fiecăruia în parte.

Dacă sunteţi invitat în casa unui marocan, nu vă duceţi cu mâna goală. Puteţi alege drept cadou: pateuri, curmale, smochine sau flori. Fiind musulmani, marea majoritatea nu beau alcool, aşa că nu vă duceţi cu vin. Dacă sunt şi copii în casă, puteţi alege ceva special pentru ei dacă doriţi neapărat să impresionaţi. Cadourile nu se desfac când sunt primite. Îmbrăcaţi-vă conservator şi nu uitaţi să vă descălţaţi înainte de a păşi în casă, veţi primi probabil o pereche de papuci de unică folosinţă.

Fiţi foarte atent la obiceiurile din timpul mesei, căci sunt extrem de diferite de ale noastre. Mâncarea va fi aşezată pe o masă rotundă, înaltă cam până la nivelul genunchiului. Se va aduce un vas în care să vă spălaţi pe mâini înainte de a mânca şi se va oferi un prosop cu care să vă uscaţi. Gazda dă tonul pentru începerea mesei. Fie începe să mănânce, fie vă va pofti să serviţi. Toate castroanele cu mâncare sunt aşezate pe masă dar trebuie să mâncaţi din cele aflate în dreptul dvs. Trebuie să serviţi mâncarea cu o bucată de pâine şi să folosiţi numai mâna dreaptă, stânga este considerată murdară. Apa este servită în vase obişnuite iar la sfârşitul mesei se va aduce din nou vasul pentru spălatul mâinilor.

Musulmanii nu consumă carne de porc şi alcool. Este interzisă şi camăta, însă în practicile moderne de afaceri aceasta este adesea ignorată.

Relaţiile bărbat - femeie

14

În majoritatea societăţilor musulmane relaţiile dintre sexe sunt modelate într-un mod care poate fi perceput ca fiind o lume total diferită de cea europeană. În Maroc, cu toate acestea, modelul de organizare socială tradiţional a suferit schimbări profunde în special începând cu 1990. Aceasta se datorează instituţiilor publice coeducaţionale, mijloacelor de comunicare moderne şi mass-media.

Importanţa bărbaţilor în societatea marocană poate fi observată în primul rând prin faptul că se doreşte ca soţiile să aducă pe lume fii. Câteodată, imposibilitatea nevestelor de a răspunde acestor aşteptări, constituie un motiv suficient pentru ca soţul să ceară divorţul sau să iniţieze o relaţie poligamă. În acest sens, lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani datorită introducerii unor condiţii ce trebuie îndeplinite pentru a deveni poligam şi datorită modernizării societăţii.

În general, bărbaţii se bucură de un statut social mai înalt şi par să domine femeile în anumite aspecte ale vieţii. Un stereotip referitor la rolul femeii este că aceasta trebuie să aibe grijă de copii şi de gospodărie, în mediul rural acesta fiind şi mai accentuat. Este responsabilitatea femeii să facă cumpărături, să gătească şi să educe copiii în timp ce bărbatul este departe la locul de muncă. În Maroc, o bună gospodină este cea care, în fiecare zi, merge la piaţă pentru a cumpăra cele necesare. Ea va considera că este bine servită dacă poate atinge şi gusta diferitele produse de pe tarabă. Ea va da comandă proprietarului, care va fi curtenitor şi va pregăti cu deplină încredere produsele, în timp ce ea va merge altundeva pentru a-şi continua drumul. Mai târziu, ea va reveni pentru a plăti: comerciantul va rotunji suma de plată şi un băiat de prăvălie va merge cu gospodina până la maşină sau chiar până acasă. Un bacşiş va încheia tranzacţia.

Într-o familie tradiţională femeile menţin casa curată iar în timpul liber pot vizita membrii familiei, prieteni, sau participa la rugăciuni în temple sau moschei. De asemenea, femeile musulmane îşi însoţesc rar soţii la evenimente sociale în afara gospodăriei. Întrucât bărbaţii îşi permit să trăiască o viaţă mai puţin structurată, femeilor li se cere, dar nu forţat, să adere la anumite coduri de comportament, mai ales înainte de căsătorie. De exemplu, se consideră neadecvat pentru femeile tinere să se căsătorească în afara propriei rase sau religii, să călătorească în străinătate fără a obţine acordul părinţilor sau să umble neînsoţite. Femeile în vârstă sunt respectate şi beneficiază de sprijinul copiilor, fiind considerate înţelepte şi demne de încredere.

15

În trecut sfera politică, de conducere şi comerţul erau rezervate exclusiv bărbaţilor. Astăzi, acestea implică participarea activă a femeilor în calitate de politicieni, ambasadori, directori de companii şi consilieri regali. Unele femei s-au afirmat drept cercetători eminenţi, sportivi de renume, scriitori, editori, jurnalişti şi activişti. Totuşi, numărul lor este limitat în comparaţie cu cel al bărbaţilor, iar pătura de jos a societăţii, persoanele din mediul rural şi cele lipsite de educaţie rămân ancorate în trecut.

Acelaşi lucru se aplică şi codului vestimentar. Potrivit raţionamentului menţionat, cu cât femeia este mai educată sau înstărită, vălul este purtat mai puţin iar ţinutele semănă cu cele occidentale. Pe străzile oraşelor marocane pot fi văzute persoane îmbrăcate în veşminte tradiţionale dar şi persoane care, mai ales datorită profesiei, adoptă ţinute moderne.

Capitolul 3 Viaţa religioasă şi islamismul

16

Caracteristicile religiei islamice

Islamul a apărut odată cu profetul Mohamed, născut în oraşul Mecca în anul 570. În anul 610 Mohamed a avut prima serie de revelaţii, ce aveau să se continue pe o perioadă de 23 de ani, fiind memorate şi dictate de Mohamed învăţaţilor. Aceste revelaţii aveau să compună Coranul, cartea sfânta.

Civilizaţia islamică are la bază patru principii fundamentale: Coranul, Sunna (tradiţiile), Ijma (părerea generală) şi Ijtihad (gândirea individuală) .

Coranul este considerat a fi cuvântul lui Allah, transmis lui Mohamed prin arhanghelul Gavril. Este împărţit în 114 Surah (capitole) de dimensiuni diferite. Capitolele scrise de profet la Mecca au o dimensiune etică şi religioasă, făcându-se referire la Ziua Judecăţii. Capitolele scrise la Medina au un caracter social şi politic.

Sunna este formată din tradiţii şi presupune urmarea exemplelor profetului cuprinse în Hadith. Hadith cuprinde faptele şi învăţăturile profetului.

Doctrina Ijma fost introdusă în secolul VIII pentru a uniformiza teoria şi practica dreptului şi pentru a evita diferenţele de opinie individuale sau regionale. În Ijma mai sunt cuprinse şi interpretări acceptate ale Coranului.

Ijtihad a luat naştere pentru a găsi soluţia juridică sau doctrinară a unei probleme. În vechime existau astfel o mulţime de interpretări contradictorii dar la începutul mileniului II a fost înlocuita de qiyas (analogie), o procedură formală prin care interpretarea se poate face pe baza textelor din Coran şi Hadith.

17

Cei cinci stâlpi ai religiei islamice sunt normele sociale şi religioase care au rolul de puncte de reper pentru comunitate.

Shahadah sau mărturisirea credinţei este primul stâlp şi trebuie făcut de fiecare musulman pentru a fi acceptat în comunitate. Mărturisirea de credinţa trebuie făcută cel puţin o dată în viaţa sub forma: „Allah este singura divinitate iar Mahomed este profetul lui Allah”. Aceasta trebuie spusă cu voce tare, corect şi cu convingere. Din mărturisirea de credinţa derivă şi credinţa în îngeri (în special arhanghelul Gavril, îngerul revelaţiei), Cărţile Sfinte (Coranul), profeţii (inclusiv cei din alte religii, crezându-se astfel ca divinitatea a trimis astfel mesaje fiecărui neam) şi Ziua Judecăţii.

Cel de-al doilea stâlp îl constituie cele cinci rugăciuni zilnice - Salat. Aceste rugăciuni pot fi făcute individual deoarece nu toţi au timpul necesar de a se duce la moschee. Prima rugăciune este făcută înainte de răsăritul soarelui, a doua imediat după prânz, a treia mai târziu după-amiaza, a patra imediat după apus iar a cincea înainte de a se culca. Înainte de fiecare rugăciune sunt necesare abluţiunile (spălarea rituală a mâinilor, feţei şi picioarelor). Muezinul este cel ce face chemarea la rugăciune de obicei din turnul unei moschei. La începutul rugăciunii imam-ul sta în faţa tuturor, cu faţa spre Mecca iar congregaţia stă în spatele lui urmărindu-i mişcările. La fiecare mişcare este repetată fraza „Allah este mare”. O rugăciune specială a congregaţiei este cea de vineri, ce constă într-o predică (klutbah). În timpul slujbei sunt recitate versete din Coran ce pot avea conţinut religios, social sau politic. Astfel sunt dezbătute şi importante probleme de interes general. Deşi nu sunt obligatorii, rugăciunile nocturne (tahajjud), sunt încurajate în timpul lunii Ramadanului. Cele cinci rugăciuni trebuie respectate dar exista şi excepţii. În caz de boala rugăciunile pot fi făcute din poziţia culcat iar în cazul unei călătorii cele două rugăciuni de după-amiază pot fi făcute într-una singură, la fel şi cele de seară. În practică, această regulă a rugăciunilor nu poate fi respectată întocmai dar musulmanii respecta ziua de vineri, când se duc la moschee.

Cel de-al treilea stâlp este taxa numită Zakat, singura taxa prevăzută de Coran. Aceasta este plătită anual fie în bani, fie în produse, în funcţie de câştigul fiecăruia pe acel an şi de categoria socială din care face parte. Zakat-ul este colectat şi este folosit în special pentru săraci dar şi în alte scopuri de întrajutorare. În cele mai multe state această practică se face pe bază de voluntariat dar anumite state musulmane vor ca aceasta să redevină obligatorie.

18

Postul din luna de Ramadan (a noua lună din calendarul musulman) constituie al patrulea stâlp de credinţă. Postul începe la răsăritul soarelui şi se termină la apus, în timpul zilei fiind interzis consumul oricărui fel de mâncare sau băutură. Conform Coranului luna de Ramadan a fost luna primei revelaţii, postul având astfel rolul de purificare spirituală. Excepţie de la post o pot constitui cei în vârsta sau cei bolnavi incurabil. În acest caz, postul poate fi substituit cu hrănirea unui om sărac.

Al cincilea stâlp este pelerinajul la Mecca - HAGIALÂC, ce trebuie făcut de fiecare musulman măcar o dată în viaţă, în măsura în care îşi permite să-şi asigure proviziile necesare călătoriei şi să asigure familiei lăsate acasă un trai decent. O procesiune specială este făcută în Moscheea Sacră pe data de 7 a lunii Dhu-al-Hijjah (ultima lună a calendarului musulman). Pelerinajul începe pe 8 şi se sfârşeşte pe 12 sau 13. Toţi participanţii intră în această perioadă în starea de ihram: aceştia trebuie să poarte un veşmânt cât mai simplu, să nu-şi taie părul său unghiile, să nu aibă relaţii sexuale etc. Principalele activităţi ale pelerinajului sunt: mersul de şapte ori în jurul Ka'bah (Moscheea Sfânta), atingerea şi sărutarea Pietrei Negre (Hajar-al-Aswad) şi escaladarea de şapte ori a munţilor Safa şi Marwah. În a doua fază a pelerinajului, se merge de la Mecca spre Mina, ce se afla la câţiva kilometri depărtare, unde se asistă la o procesiune specială.

Dreptul Islamic

Conceptul de Drept Islamic nu presupune un ansamblu sistematic organizat de legi şi practice juridice, sfera sa este mult mai largă, extinzându-se şi în domeniul prescripţiilor etice, de comportare socială, de igienă chiar şi de ritual religios.

La început Dreptul Islamic nu avea la bază o concepţie juridică organică sau o sistematizare riguroasă, el avea un caracter empiric: prezenta probleme, enunţuri şi prevederi în materie penală, de organizare a vieţii de familie, a dreptului de proprietate şi a tranzacţiilor comerciale.

19

De exemplu, Codul Penal nu avea o concepţie de ansamblu, ci cuprindea fie reglementari bazate pe textele coranice sau pe Hadith, fie pe legi noi date de califi, empiric şi în funcţie de împrejurări. De pildă, rebeliunea şi orice act care tulbură ordinea publică puteau fi pedepsite în mod cu totul arbitrar. Omuciderea sau rănirea voluntară dădeau familiei victimei dreptul la răzbunare conform „legii talionului” (care este permisă şi în Coran), dar spre deosebire de obiceiul consacrat în societatea arabă preislamică vendeta putea lovi numai pe cel vinovat, nu şi pe orice membru al familiei sau tribului său. Pe de altă parte, actul de răzbunare putea fi executat sub controlul cadiului. De obicei, Dreptul Islamic căuta să înlocuiască vendeta prin plata unui preţ de răscumpărare (dirja), dar numai pentru primul omor, nu şi în caz de recidiva. Aceasta deoarece Coranul recomanda să faci binele în locul răului, promiţând celui ce iartă fericirea Raiului. Totodată putem aminti, tot în material Dreptului Penal, că furtul se pedepsea cu tăierea mâinii drepte, iar tâlhărirea cu moartea.

Dreptul de proprietate era recunoscut tuturor (cu excepţia sclavilor): bărbaţi, femei, musulmani, sau nemusulmani (chiafiri). O serie de prescripţii însa îi limitau exercitarea efectivă. Astfel erau dispoziţiile formulate extreme de minuţios care reglementau condiţiile moştenirii şi care vizau în mod special protejarea femeilor şi a anumitor categorii de moştenitori. În orice caz, testatorul nu putea dispune liber prin testament decât de cel mult o treime din cuantumul succesiunii, restul era supus, inderogabil, unor forme precise şi detailate de partaj. Orice testament şi orice act de proprietate trebuia să fie încheiat în prezenţa a doi martori.

Tranzacţiile comerciale erau foarte riguros reglementate, căci prescripţiile religioase islamice impuneau o corectitudine desăvârşită. Astfel, în actul de vânzare-cumpărare, trebuiau specificate, clar şi exact, natura şi starea obiectului vândut. Legea islamică nu intervenea direct în viaţa economică, în stabilirea sau controlul preţurilor, dar interzicea acapararea mărfurilor în scop de specula.

Legislaţia islamică

Legislaţia islamică (saria sau seriat-ul) nu este legea reală ci legea ideală, semnificaţia cuvântului nu se limitează la lege, la drept, ci adeseori este mai amplă, apropiindu-se de sensul de „revelaţie”. Astfel legislaţia islamică este de origine divină.

20

Motivul pentru care musulmanii se supun acestor legi este pentru că Dumnezeu le comanda astfel. Ei sunt încurajaţi să înţeleagă înţelepciunea din spatele legii, totuşi acest lucru nu este obligatoriu; înţelegerea fiind un dar adiţional. De exemplu mâncatul cărnii de porc este interzis pentru că aşa a spus Dumnezeu. Musulmanii se abţin în a mânca din acest motiv, şi nu pentru că s-a întâmplat să se afle ştiinţific că ea conţine boli şi este cea mai puţin sănătoasă carne. Chiar dacă oamenii de ştiinţă au fost în stare din punct de vedere genetic să stabilească carnea de porc ca fiind liberă de orice boală, tot va fi interzis a mânca carne de porc. O societate islamică poate legisla orice fel de legi pentru îmbunătăţirea vieţii (de exemplu legislaţia rutieră) atâta timp cât ele nu sunt în contradicţie cu legislaţia islamică.

21

Capitolul 4 Mediul economic şi industrial din Maroc

Situaţia economică

Cadrul macroeconomic al Marocului s-a consolidat treptat, într-un context puţin favorabil. Cu toate acestea, în ultimii ani sectorul turismului este în plină dezvoltare, bucurându-se de investiţii substanţiale, mai ales în zona de nord a ţării. A fost iniţiată o importantă reformă agricolă, în scopul îmbunătăţirii productivităţii şi al consolidării rolului pe care îl joacă acest sector în combaterea sărăciei. Nu în ultimul rând, au fost create noi zone industriale ce beneficiază de diverse facilităţi din partea statului.

Cu toate că este loc de multe îmbunătăţiri în ceea ce priveşte competitivitatea şi atragerea de investiţii, investiţiile străine directe au crescut substanţial, atingând nivelul de 29.250 de milioane USD în anul 2006, fapt datorat, în principal, operaţiunilor de privatizare. Din anul 2006, fluxurile de investiţii străine au început să se desprindă treptat de procesul de privatizare, realizându-se operaţiuni importante în sectoare precum turismul, sectorul imobiliar, telecomunicaţiile, asigurările, sectorul bancar, industria şi transporturile.

22

Economia Marocului este relativ diversificată, sectorul serviciilor aducând o contribuţie importantă şi din ce în ce mai substanţială la PIB. Industria prelucrătoare este pe locul doi în ceea ce priveşte contribuţia la PIB, urmată de sectorul agricol, a cărui contribuţie înregistrează o tendinţă de scădere. Contribuţia la PIB a sectorului minier şi a celui energetic este în continuare modestă.

La rândul său, turismul constituie principala sursă de valută în Maroc, urmat de sumele de bani trimise de cetăţenii marocani care îşi au reşedinţa în străinătate şi de exporturile de fosfat. Veniturile rezultate din exporturile de servicii sunt echivalente cu peste 80% din veniturile provenite din exporturile de mărfuri. Un număr din ce în ce mai mare de europeni aleg Marocul ca destinaţie de vacanţă şi chiar ca loc de reşedinţă.

Reformele macroeconomice şi structurale realizate în ultimii ani au contribuit la diversificarea din ce în ce mai mare a economiei ţării şi la buna sa performanţă generală. Coeficientul mediu anual de creştere a PIB-ului real al Marocului în perioada 2002-2007 a fost de 4,5% , susţinut de o cerere internă dinamică şi de o creştere semnificativă a ratei investiţiilor. În anul 2008, creşterea economiei marocane a atins 5,8%, în ciuda unei anumite încetiniri cauzate de scăderea cererii externe ca urmare a crizei financiare şi economice internaţionale, precum şi de creşterea preţurilor, în special a preţului petrolului.

Pe de altă parte, Planul verde prezentat de Maroc în aprilie 2008, care conţine o nouă şi interesantă strategie agricolă pentru Maghreb, constituie un exemplu de schimbare de mentalitate. Având o perspectivă de 10 până la 15 ani, acest plan vizează transformarea agriculturii în principalul motor al economiei naţionale, prin investiţii substanţiale din fondurile publice, în scopul îndeplinirii a două obiective principale: crearea unei agriculturi moderne, cu o mare valoare adăugată, şi creşterea veniturilor micilor agricultori. În următorul deceniu, Marocul va canaliza, prin intermediul Agenţiei pentru Dezvoltare Agricolă, aproximativ 150 de milioane de dirhami către punerea în aplicare a măsurilor incluse în Planul Verde.

23

Marocul este o ţară cu venituri medii, în care PIB-ul pe cap de locuitor atingea 2.580 USD în 2008, o sumă aproape dublă faţă de cea din anul 2002. Indicele de sărăcie a scăzut la 9% , ceea ce înseamnă o populaţie săracă de peste 2 milioane de persoane; această situaţie socială este în continuare îngrijorătoare şi face din combaterea sărăciei una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă Marocul. Creşterea PIB-ului pe cap de locuitor, menţionată mai sus, rămâne insuficientă pentru combaterea sărăciei, deoarece nu determină creşterea scontată a nivelului de trai, fiind repartizată în mod inegal.

Până în prezent, criza financiară internaţională nu a afectat substanţial economia Marocului, mai ales datorită faptului că sectorul financiar intern nu era foarte integrat în sectorul financiar internaţional. Totuşi, criza economică internaţională afectează deja anumite sectoare economice cheie ale ţării, precum cel imobiliar, turismul, industria textilă, sectorul autovehiculelor şi exporturile. De asemenea, au fost afectate fluxurile de investiţii străine şi sumele de bani trimise din străinătate, care ajung în Maroc în cantităţi mai mici decât înainte, ceea ce ar putea însemna că ţara va fi afectată de criză pentru o perioadă mai lungă de timp.

Marocul a fost clasificat ca fiind cea de-a treia destinaţie a investiţiilor străine directe din Africa în perioada 2009-2010, după Africa de Sud şi Egipt. Marocul a obţinut rezultate bune în diverse domenii, precum infrastructurile, strategia în materie de investiţii străine directe şi potenţialul economic. Însă, chiar dacă tendinţa fluxurilor de investiţii este pozitivă, climatul de afaceri este supus în continuare unei evaluări critice.

În ciuda tuturor greutăţilor, perspectivele economiei marocane rămân încurajatoare. În prezent, Marocul este, într-o oarecare măsură, ferit de turbulenţele financiare mondiale, graţie datoriei sale externe reduse şi pe termen lung, precum şi consolidării politicilor sale macroeconomice. Creşterea economică ar trebui să rămână relativ puternică pe termen mediu, cu un sold al contului curent extern pozitiv, chiar dacă s-ar putea înregistra un uşor deficit pe termen mediu.

Climatul de afaceri şi investiţional

În ultimii ani, guvernul marocan a adoptat o serie de măsuri în vederea creşterii accesului şi prezenţei furnizorilor străini pe piaţa locală, inclusiv cea a achiziţiilor guvernamentale.

24

Potrivit raportului „Doing Bussines-2008”, elaborat de Banca Mondială şi de Societatea Financiară Internaţională (SFI), „Marocul a continuat reformele întreprinse în ultimii ani şi a realizat o serie de progrese comensurabile în anul 2006”.

Astfel, a fost creat „Ghişeul unic pentru permise de construcţie”, ceea ce a condus la reducerea cu 10 zile a termenelor de aşteptare pentru întreprinderile de construcţii.

Procedurile de vămuire au fost de asemenea accelerate prin introducerea unui nou sistem de inspecţie bazat pe riscuri, ce permite reducerea cu două zile a timpului necesar la export şi cu 4 zile a celui la import.

Pe de altă parte, raportul citat menţionează persistenţa unei relative rigidităţi în materie de legislaţie a muncii, nivelul ridicat de impozite şi taxe la care sunt supuse întreprinderile precum şi slăbiciunea procedurilor judiciare ce ar trebui să permită investitorilor şi creditorilor să reuşească să-şi valorifice drepturile lor într-un minimum de timp şi costuri.

În scopul atragerii investitorilor străini şi depăşirii obstacolelor care împiedicau derularea normală a procedurii de aprobare a proiectelor care urmează a fi realizate de către investitorii străini, legislaţia în domeniu a fost îmbunătăţită, formalităţile necesare în asemenea cazuri fiind simplificate. Astfel, au fost create Centre regionale de investiţii cu rolul de a acorda sprijinul necesar investitorilor străini în derularea formalităţilor cerute pentru implementarea unui proiect.

Conform politicii adoptate, investiţiile străine sunt ghidate, cu precădere, către regiunile mai puţin dezvoltate (sudul şi nord-estul ţării), măsurile de stimulare a investiţiilor străine fiind acompaniate de măsuri de accelerare a ritmului de punere în aplicare a reformelor structurale, în special în domeniul modernizării administraţiei şi justiţiei, precum şi descentralizării administraţiei şi reformei sistemului fiscal.

Ca urmare, Marocul a devenit în ultimii ani o destinaţie privilegiată pentru investitorii străini, pe primele locuri aflându-se Franţa şi Spania. Se asistă, totodată, la o creştere rapidă a fluxului de capitaluri provenind din ţările Golfului (Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Arabia Saudită, Qatar, Bahrain), determinată atât de retragerea de fonduri arabe investite în SUA, intervenită după 11 septembrie 2001, cât şi de majorarea importantă a veniturilor pe care aceste ţări le obţin datorită creşterii explozive a preţului ţiţeiului.

25

În perioada 2002-2007, investiţiile străine directe pe ţări de provenienţă se prezintă astfel (milioane dirhami):

Nr. crt.

Ţara 2005 2006 2007

1. Franţa 19522,6 8645,7 14273,9

2. Spania 1423,0 7191,3 6108,4

3. Emiratele Arabe Unite 709,9 773,6 3809,6

4. Marea Britanie 451,6 931,3 2576,3

5. Germania 798,9 939,7 1646,6

6. Kuwait 219,2 1011,8 1575,2

7. SUA 220,9 863,7 1543,7

8. Elveţia 754,7 905,7 1325,2

9. U.E.B.L. 348,0 2604,6 1318,2

10. Italia 209,7 334,6 864,4

11. Arabia Saudită 341,7 329,9 636,7

12. Olanda 213,7 227,3 504,1

13. Quatar 26,0 49,6 357,4

14. Tunisia 27,9 40,0 169,5

15. India 183,6 20,2 137,2

16. Suedia 155,0 45,7 137,1

17. Irlanda 6,6 39,8 121,7

18. Cipru 30,9 7,6 89,1

19. Liban 17,4 65,7 75,4

20. Egipt 9,5 84,9 65,9

21. Altele 1037,1 369,7 623,4

22. TOTAL 26707,9 25482,4 37959,0

26

Industria automotive în Maroc

Marocul a devenit o destinaţie predilectă pentru investitorii din industria constructoare de maşini. Sectorul auto a cunoscut o expansiune formidabilă în Maroc în ultimii cinci ani. Investiţiile recente în acest sector includ o investiţie de un miliard de euro de către compania Renault. Compania franceză a pus bazele unei noi fabrici care va produce 400.000 de vehicule anual. Este de aşteptat ca fabrica să creeze în jur de 36.000 de locuri de muncă directe şi indirecte.

Într-un testimonial postat pe site-ul Agenţiei Marocane pentru Promovarea Investiţiilor (AMDI), Renault precizează: „Stabilindu-se în Maroc de mai bine de 80 de ani, Renault este lider pe piaţa auto marocană, cu mărcile sale Renault şi Dacia. Deţinând deja o unitate de producţie în Casablanca (SOMACA), Grupul a lansat în anul 2008 lucrările de construcţie a unui parc industrial complex în Tanger, finalizat în 2012.”

Grupul Renault îşi motivează decizia de a implanta proiectul Renault în cadrul Tanger Med astfel:

piaţa internă atractivă; piaţa comercială largă la care oferă acces Marocul, datorită proximităţii sale

geografice faţă de mai multe ţări europene şi africane; oportunităţile oferite de Acordul de la Agadir şi ulterior Acordul GAFTA

(Greater Arab Free Trade Area); infrastructura bună în primul rând prin intermediul portului Tanger Med şi

dedicarea de spaţiu (13 hectare) pentru exportul de vehicule Renault;

27

salariile şi competitivitatea fiscală care permit Marocului vizarea nivelului de competitivitate din România;

sprijinul autorităţilor publice şi prezenţa unui partener financiar pentru proiectul Tanger Renault Méditerranée (Caisse de Depot et de Gestion contribuie cu până la 48% la proiectul Renault Tanger Med);

zonele libere din Tanger şi Tetouan care facilitează venirea furnizorilor în apropierea complexului industrial.

Guvernul marocan a formulat o strategie pentru a stimula în continuare industria. Planul include stimulente atractive precum o scutire pe o perioadă de 5 ani a impozitului pe profit pentru companiile din domeniul auto. În plus, guvernul oferă o contribuţie în valoare de până la 10% din investiţia totală pentru a ajuta înfiinţarea companiilor auto. Guvernul a stabilit, de asemenea, programe de formare adaptate nevoilor din acest sector.

Strategia Maroc în ceea ce priveşte industria menţionată este axată pe creşterea investiţiilor din partea furnizorilor pentru industria auto care doresc să investească în ţări cu costuri scăzute. În plus, Marocul doreşte să se poziţioneze drept un producător de vehicule speciale, cum ar fi camioanele, autobuzele şi autocarele.

AMDI este o forţă în promovarea sectorului auto din ţară. Aceasta promovează faptul că Marocul a creat platforme industriale integrate numite P2I special pentru investitorii din domeniul auto. Programul P2I sprijină companiile în închirierea sau achiziţionarea de imobiliare, familiarizarea cu facilităţile din Tanger şi Kenitra, probleme de infrastructură, mentenanţă sau securitate. De asemenea, P2I oferă programe de training în cadrul instituţiilor de profil, destinate sectorului auto. Astfel, acest program funcţionează precum un „ghişeu unic” pentru investitori.

AMDI promovează investiţiile în acest sector prin următoarele: O infrastructură cu două platforme industriale integrate, cu statutul de zonă

liberă, dedicat sectorului de automobile. Resurse umane şi sprijin pentru formare: crearea Institutelor cu specializare

în industria automobilelor, beneficiind de instruire internaţională, împreună cu sistemele de formare foarte atractive adaptate la nevoile din sectorul auto şi furnizorilor acestora.

28

Un sistem atractiv de facilităţi: subvenţii de stat de până la 20% din costurile de construcţie, 10% din costurile echipamentelor pentru investiţii de peste 220.000 Euro, scutirea completă de la impozitul pe profit pentru primii cinci ani, şi de 8,75% pentru următorii 20 de ani în zona liberă.

O platformă competitivă pentru export, ca urmare a salariilor scăzute în comparaţie cu Europa.

Două zone de comerţ liber sunt dedicate industriei auto: Atlantic Free Zone în Kenitra şi Tanger Automotive City în Tanger. Acestea sunt încă în faza de dezvoltare însă în Kenitra, mai mult de 40 de companii şi-au exprimat interesul iar în Tanger, furnizorii Renault sunt cu siguranţă dispuşi să investească şi să beneficieze de statutul de zonă liberă.

Se estimează că noul Port Tanger-Med va deveni principalul port din Marea Mediterană şi din sudul Europei. În 2008 (primul său an de funcţionare), acesta a manipulat peste un milion de containere (mai mult decât Marsilia), iar obiectivul său este de a tripla această cifră. Atunci când extinderea acestuia va fi completă (Tanger-Med II), acesta va fi capabil să se ocupe în plus de cinci milioane de containere pe an. Kenitra este legat de port prin autostradă iar distanţa poate fi parcursă în mai puţin de două ore.

Dintre principalele companii din industria auto amintim: Renault, Volkswagen, Valeo, Yazaki, Delphi, Sumitomo, Lear, Schlemmer, Coficab, Alcatel Nexans, Treroc, Sunviauto, etc.

29

Capitolul 5 Viaţa profesională

30

Aproximativ o treime din populaţia Marocului activează în agricultură, o altă treime îşi câştigă traiul din industria minieră, producţie şi construcţii, iar restul activează în comerţ, finanţe, şi sectoarele de servicii. Nu este inclusă în această estimare economia informală alcătuită din vânzătorii ambulanţi şi alte persoane prost plătite.

Populaţia activă

Populaţia activă cu vârsta de 15 ani şi peste a ajuns în anul 2009 la 11.313.770 de persoane, reprezentând o creştere medie anuală de 1,1% comparativ cu statisticilor naţionale privind ocuparea forţei de muncă, între 1999 şi 2009 au fost create 1.5 milioane de locuri de muncă reprezentând o medie de 145 mii de locuri de muncă pe an. Nivelul global al ocupării forţei de muncă a crescut de la 8.800.000 la 10.280.000.

Evoluţia distribuţiei sectoriale a forţei de muncă între 1999 şi 2009 a fost caracterizată prin ponderea mai mică a sectorului agricol (-5,7 puncte), în favoarea domeniilor servicii şi construcţii. Acestea din urmă au generat 93.200 şi respectiv 41.200 de locuri de muncă pe an.

Munca în rândul copiilor sub vârsta de 15 ani a devenit un fenomen marginal: ponderea lor în totalul ocupării forţei de muncă a scăzut de la 5,5% în 1999 la 1,6% în 2009.

Distribuţia populaţiei urbane active conform statutului socio-profesional arată o predominanţă a forţei de muncă salariale, care a crescut de la 61,2% în 2000 la 65,5% în 2009. Această creştere a fost înregistrată, de asemenea, în zonele rurale, unde cota angajaţilor a crescut de la 16,2% în 2000 la 23,6% în 2009. Cu toate acestea, numărul întreprinzătorilor independenţi a înregistrat un declin în zonele urbane de la 24,3% la 22,9%, faţă de o creştere în mediul rural de la 26,6% la 32,3%.

Distribuţia populaţiei active pe ramuri de activitate în zonele urbane arată o pondere în scădere a industriei cu 2,5 puncte procentuale între 2000 şi 2009. În ceea ce priveşte sectoarele, sectorul privat este cel mai mare angajator în zonele urbane, cu 83% din forţa de muncă în anul 2009 faţă de 76,9% în 2000. Totuşi, ca urmare a dezvoltării noilor parcuri industriale şi a zonelor libere din ultimii ani, balanţa ar putea înclina în direcţia opusă odată cu demararea noilor investiţii.

31

Şomajul

Rata şomajului a scăzut de la 13,4% în anul 2000 la 9,1% în 2009. În funcţie de locul de reşedinţă, a scăzut de la 21,4% la 13,8% în mediul urban şi de la 5,0% la 4,0% în zonele rurale.

Cele mai semnificative scăderi ale şomajului au fost înregistrate în zonele urbane în rândul persoanelor cu vârsta între 25 şi 44 de ani (- 3,3 puncte) şi în rândul absolvenţilor (-11,1 puncte).

Cu toate acestea, cea mai gravă problemă în acest context o reprezintă şomajul în rândul tinerilor, inclusiv al absolvenţilor de studii superioare, care conduce la „exodul creierelor”. De asemenea, piaţa forţei de muncă este dominată de sectorul agricol, existând şi o proporţie importantă de ocupare informală a forţei de muncă. În acelaşi timp, o parte a economiei subterane se bazează pe munca fără forme legale. În plus, ca urmare a exploziei demografice anterioare, Marocul întâmpină dificultăţi majore în absorbţia forţei de muncă pe piaţa sa naţională.

Nivelul şomajului are un impact direct asupra economiei gospodăriilor private, din cauza deficienţelor încă existente în sistemele de protecţie socială (asigurările de şomaj, sănătate, pensii etc.).

Fluxurile de migraţie scad din cauza crizei economice, UE constituind destinaţia principală a lucrătorilor marocani emigranţi. Trebuie subliniate diferenţele existente între emigraţia legală şi cea ilegală. Persoanele care emigrează ilegal se confruntă cu condiţii de primire mult mai dificile. De asemenea, schimburile profesionale între cele două zone geografice sunt în continuă creştere.

Rata de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor se menţine la un nivel scăzut. În vreme ce rata ocupării forţei de muncă în rândul bărbaţilor este de aproximativ 80%, rata ocupării femeilor este de 21% în mediul urban şi de 33% în mediul rural. Cu excepţia speranţei de viaţă, indicatorii de dezvoltare socială a femeilor sunt inferiori celor referitori la bărbaţi în toate celelalte domenii, precum tipul de activitate, statutul profesional, nivelul de responsabilitate, salariul în sectorul privat, rata şomajului şi nivelul de protecţie socială.

32

O altă problemă constituie acoperirea asigurărilor sociale, pentru marea majoritate a lucrătorilor marocani, nu este adecvată. Această situaţie creează adevărate drame pentru multe familii. Guvernul marocan este conştient de aceasta şi are voinţa politică pentru a căuta o soluţie. Autorităţile marocane s-au angajat să sporească controalele, pentru a se asigura că toţi lucrătorii angajaţi sunt incluşi în sistemul de asigurări sociale.

Emigraţia ilegală către UE se numără, de asemenea, printre principalele surse de îngrijorare. Pe lângă cele două milioane de marocani cu şedere legală în statele UE, se estimează că există încă un milion de persoane care locuiesc ilegal în aceste state. În plus, Marocul este una dintre ţările de tranzit pentru emigranţii clandestini proveniţi din ţările subsahariene care se îndreaptă spre teritoriul Uniunii

Educaţia

Învăţământul este una din instituţiile cărora Marocul le-a acordat o deosebită atenţie în deceniul trecut şi în ultimii ani. Formarea într-un răstimp cât mai scurt a cadrelor necesare dezvoltării economice şi sociale se impunea drept un imperativ, procentul de şcolarizare fiind foarte scăzut.

Procesul de arabizare s-a desfăşurat într-un ritm susţinut, mai ales în cadrul şcolilor primare. În primii doi ani de şcoală primară arabizarea este completă. Începând din al treilea an este introdusă franceza ca limbă străină.

Evoluţia procesului de arabizare, adaptarea lui la structurile şi realităţile naţionale, a condiţionat ritmul de creştere al numărului de cadre calificate. O deosebită atenţie se acordă dezvoltării învăţământului tehnic. Fiecărui minister cu profil economic îi revine sarcina de formare a cadrelor necesare ramurii de care se ocupă. Astfel Ministerului Agriculturii îi este afiliat un Institut pentru pregătirea inginerilor agronomi, iar Ministerului Comerţului şi Industriei un Institut superior de comerţ şi administraţia întreprinderilor.

33

Învăţământul superior are o multiseculară tradiţie şi se bucură de prestigiu în Africa şi în întreaga lume. Moscheea Al Qaraouiyyine şi numeroasele săli de studiu pentru studenţii universităţilor coranice din vechiul oraş Fes-al-Bali erau vestite în întreg occidental musulman. Astăzi, Universitatea Qaraouiyyine - care slujeşte din secolul al IX-lea civilizaţia islamică şi arabă -cuprinde facultăţile de drept, limbă arabă teologie şi ştiinţe islamice. În iulie 1959, Institutul de Înalte studii din Rabat a fost transformat în Universitatea Mahommed al V-lea. Celor trei facultăţi existente li s-a adăugat facultatea de medicină. Universităţii ii sunt afiliate Institutul de sociologie şi renumitul Institut universitar pentru cercetări ştiinţifice, ale căror studii sunt editate în numeroase publicaţii periodice.

Politica guvernului în domeniul învăţământului urmăreşte realizarea unui învăţământ musulman în concepţie, arab în materie de limbă şi marocan ca orientare. Ridicarea nivelului cultural, difuzarea culturii arabo-musulmane, conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural, reprezintă jaloane ale orientării învăţământului şi culturii în următorii ani.

Cele mai importante influenţe asupra managementului internaţional le au următoarele elemente ale culturii: limba, estetica , religia, educaţia, percepţiile şi stereotipurile, valorile. Astfel, îmbunătăţirea sistemului de învăţământ şi alfabetizarea constituie în continuare unele dintre cele mai importante provocări pentru dezvoltarea ţării. În septembrie 2008, Ministerul Educaţiei din Maroc a prezentat un plan de urgenţă destinat şcolarizării fetelor din mediul rural şi asigurării accesului egal şi efectiv al copiilor la învăţământul obligatoriu. Lipsa mâinii de lucru calificate constituie unul dintre principalele obstacole în momentul înfiinţării unei întreprinderi în Maroc, posturile tehnice intermediare fiind cel mai greu de acoperit.

Se depun eforturi pentru a se realiza o mai mare apropiere a sistemelor de învăţământ superior, de cercetare şi de formare profesională din Maroc de Spaţiul european al învăţământului superior, de cercetare şi de formare profesională. Acest obiectiv va facilita îmbunătăţirea calificărilor studenţilor marocani şi a capacităţilor profesionale ale acestora în vederea accesului pe piaţa forţei de muncă. Este nevoie de o mai bună corespondenţă între calificările profesionale şi necesităţile de angajare ale întreprinderilor.

Marocul a făcut o prioritate de dezvoltare a capitalului său uman, în special pentru formarea forţei de muncă calificate. Scopul este de a continua furnizarea de resurse umane calificate, ţinând cont de nevoile socio-economice:

34

mai mult de jumătate din populaţie este sub 25 de ani; forţa de muncă este reprezentată de 12 de milioane de oameni; efort susţinut în direcţia alfabetizării; stimulente puternice pentru formarea profesională;

Marocul a mobilizat în ultimii ani resurse importante în ceea ce priveşte formarea personalului, evidenţiată de următoarele cifre:

16 universităţi; 170 de instituţii private de învăţământ superior; 370.000 de studenţi în învăţământul superior public şi privat; 40.000 de absolvenţi pe an proveniţi din învăţământul superior; 20 de milioane de oameni vorbesc limba franceză, 5 milioane spaniola şi

o rată în creştere a vorbitorilor de limba engleză; 36.4 miliarde MAD (3.24 miliarde de euro) sau 35% din buget este

direcţionat către dezvoltarea resurselor umane; 5,4% din PIB este destinat pentru educaţie (în comparaţie cu o medie de

3,6% pentru ţările în curs de dezvoltare).

Capitolul 6 Comunicarea în mediul profesional

35

Comunicarea la prima întâlnire de afaceri

Prima impresie contează foarte mult. Modul de prezentare la prima întâlnire poate influenţa pozitiv sau negativ relaţiile viitoare de afaceri cu partenerul. În lumea facerilor modul cum este percepută o persoană poate influenţa decisiv volumul afacerilor care se vor face. O primă impresie bună depinde de modul în care sunt înţelese şi aplicate diferenţele culturale la specificul situaţiilor respective, pentru a evita orice interpretare greşită.

Oamenii din fiecare cultură au proceduri diferenţiate şi speranţe diferite atunci când se întâlnesc pentru prima oară cu alte persoane.

La prima întâlnire de afaceri dintre managerii din diferite culturi este foarte important să se înţeleagă obiectivele culturale ale fiecărei părţi:

obiective culturale - stabilirea de relaţii personale ; cărţile de vizită - o formalitate, fără valoare intrinsecă; deschiderea discuţiei - stabilirea statului personal / contextului familial,

conversaţii generale; imaginea de sine - parte a unei culturi bogate; limbaj - salutări formale, flatări, expresii de admiraţie; mesaje nonverbale - expresii faciale, limbajul trupului; orientare spaţială - distanţa apropiată, informală; orientare temporară - orientare pe termen lung, asumarea iniţiativei;

36

schimb de informaţii - personale; încheiere - expresia ospitalităţii / relaţiilor personale; valori culturale aplicate - armonie religioasă, ospitalitate, sprijin

emoţional, statut/ritual.

Diferenţe culturale în timpul prezentărilor de afaceri

obiective culturale - prezentarea problemei, identificarea opiniilor; deschiderea discuţiei - informaţii de bază; procedură - controlat de statut, informaţii de la specialişti; imaginea de sine - apartenenţa familială; limbaj - elaborat, emoţional; instrumente de persuasiune - crize, religie, naţionalism; schimb de informaţii - indirect, la obiect; încheiere - relaţii de viitor, nevoia de judecată a superiorilor; valori culturale aplicate - mesaj nonverbal, comunicarea indirectă la

obiect.

Negocierea în afaceri

Obiectivul negocierii este de a se ajunge la un acord avantajos ambelor parţi. Atingerea acestui obiectiv presupune atât artă cât şi ştiinţă.

Procesul de negociere presupune parcurgerea anumitor etape: Planificarea Construirea relaţiilor interpersonale Schimbul de informaţii legat de problema în cauză. La marocani deciziile

se iau adesea de persoanele mai în vârstă, informaţiile mai detaliate sunt oferite de specialişti pe domenii de activitate. Problemele tehnice şi cele financiare sunt lăsate în responsabilitatea comisiilor de evaluare, decizia poate fi influenţată de factorii politici sau de cei personali.

37

Persuasiunea. Aceasta este considerată cea mai importantă etapă. Marocanii continuă abordarea indirectă a afacerilor facând apel la relaţiile personale, constituite anterior. Construirea relaţiilor personale este atât de integrată în etapa de persuasiune, încât este dificil de făcut o demarcaţie între discuţiile afaceri şi cele personale. Marocanii fac apel la relaţiile de afaceri şi personale viitoare, aşteptând momentul şi locul oportun pentru a discuta termenii acordului final.

Acorduri. Caracteristicile negociatorului marocan

Contrar americanilor, spaţiul nu are aceeaşi valoare. Sfera de izolare a americanilor, spaţiul inviolabil din jurul acestuia, nu există în Maroc. Spaţiul public este al tuturor. Este esenţial pentru un marocan de a rămâne în zona olfactivă a partenerului, pe cât este de evitat această apropiere la americani.

În general, marocanii îşi privesc intens interlocutorii şi nu sunt niciodată indiferenţi la propunerile acestora.

Nu fiţi supăraţi dacă: sunteţi primit cu sărutări; omul de afaceri marocan vă ia mâna cât mai aproape de el sau vă poate

îmbrăţişa; este un semn de prietenie.În întâlnirile de afaceri negociatorul marocan evită să-şi pună partenerul într-

o postură nefavorabilă. El îl respectă. Mai mult, are o deosebită capacitate de a lua decizii şi ştie să se facă ascultat. Statutul social este foarte important. El poate înţelege poziţiile ambelor părţi fără a fi părtinitor.

Nu trebuie deviată negociată spre conflict; negociatorul marocan evită confruntarea directă! Cu cât se mănâncă mai mult, cu atât se arată respectul pentru gazdă.

Marocanilor le place expresivitatea şi au manifestări emoţionale.Întreruperile frecvente şi aşteptările îndelungate sunt o obişnuinţă.Răspunsul „da” poate însemna „poate” sau chiar „nu” şi invers.Exprimarea admiraţiei faţă de un obiect aparţinând unui marocan trebuie

evitată, întrucât se va simţi onorat să vi-l ofere.Marocanii sunt emotivi şi se pot supăra uşor.

38

Criticarea în public al unui membru al echipei lor de negociere va impresiona în mod neplăcut.

Întâlnirile de afaceri în grup sunt tipice, însă abordarea subiectului se face direct.

Onoarea, poziţia familiei şi statutul sunt elemente foarte importante la marocani.

Argumentele empirice sunt inutile şi evitate. Lipsa tocmelii este considerată o jignire.

Religia joacă un rol major şi de aceea trebuie acordat un respect deosebit practicilor şi obiceiurilor marocane. Răbdarea este o necesitate, nu o virtute în negocierile cu marocanii. Nu se poate încheia nici o afacere vinerea, care este Ziua Sfântă a Islamului. Nu se planifică întâlniri în zilele religioase.

39

Capitolul 7 Managementul şi resursele umane în firmele marocane

Caracteristicile managementului

Comportamentele manageriale din societatea marocană sunt la fel de apropiate de tradiţiile arabe ca şi de influenţele vestice. Influenţele arabe sunt de tipul excluderii grupurilor care nu aparţin familiei din succesul afacerii, din dezvoltarea problemelor. Se merge până la împărţirea companiei în două, dacă există neînţelegeri între doi top-manageri. Orientarea administrativă centralizată, regulile rigide, diviziunea clară a muncii, toleranţa slabă faţă de ambiguitate şi faţă de autonomie, combinate cu valorile locale, au dezvoltat stilul managerial denumit „şeicocraţie”.

Caracteristicile acestuia sunt: autoritate ierarhică; reguli şi regulamente adaptate la personalitatea şi puterea individului care

face regulile; subordonarea obiectivelor de eficienţa relaţiilor umane şi prieteniilor

personale; indecizie în luarea deciziilor; abordarea patriarhală a leadershipului; nepotismul; politica uşilor deschise.

40

Influenţele Vestului în metodele de management au schimbat comportamentul unor manageri marocani, dar abordarea participativă, democrată se loveşte de rezistenţa segmentelor conservatoare din societate.

Aceste influenţe produc o dualitate a stilului managerial marocan prin: crearea de numeroase reguli (simboluri de modernitate) fără a face

eforturi de implementare a lor; crearea sistemului de selecţie şi promovare bazat pe performanţe, în timp

ce selecţia şi promovarea, în realitate, se bazează pe relaţii personale, sociale, nepotism;

crearea structurilor şi utilizarea lor numai ca simbol al modernismului, pentru că viaţa în organizaţie continuă să se desfăşoare conform valorilor culturale tradiţionale.

Modelul de lider marocan prezintă o sinteză excelentă a patru dimensiuni: personalism; individualism; nevoia de instituţionalizare; aşteptările de la „marele om”.În Maroc sunt prezente următoarele stiluri de management: factual - semnificaţiile vin din mediu, timpul este considerat flexibil; intuitiv - superstiţios, ideile le obţine din discuţiile de grup, percepţia este

cel puţin tot atât de importantă ca realitatea; analitic - orientat spre proces, gândirea este puternic interiorizată, fiind

asimilată cu „simţirea”; normativ - conceptul de rudenie este foarte apreciat, prietenia este

înaintea afacerilor şi este de durată, bazată pe sinceritate.

Diferenţe culturale în motivare

Managerii marocani sunt mai eficienţi în rolul paternal. Statutul managerilor, nivelul de autoritate şi posibilitatea de a pedepsi sau răsplăti salariaţii le permit să-şi asume acest rol. În acelaşi timp, managerii separă relaţiile de muncă de cele personale, pentru a nu-şi pierde autoritatea şi controlul din subordine.

Controlul este realizat de către o altă persoană. Managerii se străduiesc să controleze pe alţii printr-o relaţie parentală. Fiecare încearcă să fie în locul managerului în dorinţa de a câştiga respect şi responsabilităţi.

41

Atracţia emoţională are la bază religia, naţionalismul şi admiraţia. Motivaţia vine din atracţia promovării. Un manager va accepta asignarea în străinătate dacă ea va aduce la câştiguri personale concretizate în poziţie ierarhică, statut sau bani. Atracţia religiei poate fi puternică în momente de criză. Admiraţia şi flatarea pentru realizările individuale sunt deasemenea factori motivaţionali.

Diferenţele ce au la bază recunoaşterea sunt: statut individual, clasă / societate, promovare. Recunoaşterea la marocani provine din statutul individual în cadrul ierarhiei. Când un departament îşi realizează obiectivele, recunoaşterea va reveni şefului de departament, care va recunoaşte meritele nivelului său imediat inferior, proces care continuă până la cel mai mic nivel.

Răsplata materială presupune cadouri individuale / familiale, creşterea salariului. Marocanii sunt motivaţi de cadourile individuale sau pentru familie, care sunt considerate un semn de admiraţie sau apreciere al realizărilor individuale. Un bonus de 1 - 2 zile la salariu, de exemplu, pentru muncitorii marocani care-şi depăşesc normele este un bun motivator şi un imbold pentru alte persoane. În firmele mici, întreprinzătorul poate trimite acasă unui muncitor bun un cadou sub formă de bunuri de gospodărie pentru a se bucura de ele împreună cu familia.

Ca ameninţare se poate aminti compromiterea reputaţiei. Pentru marocani, retrogradarea din funcţie este o ameninţare a reputaţiei şi statutului social. Dacă se impune o astfel de măsură, procedura de revizuire este foarte lungă, pentru a se asigura că acţiunea este justificată şi să dea salariatului timp să-şi corecteze performanţele. Pierderea locurilor de muncă este o povară foarte grea pentru salariat, colegi şi familie şi este foarte dificil de remediat o astfel de situaţie.

Evaluarea performanţelor

Este un proces continuu, oferind managerilor posibilitatea de a aprecia rezultatele pozitive şi de a-i corecta pe cei ce nu au obţinut rezultate satisfăcătoare. Pentru marocani, obiectivul evaluării performanţelor reprezintă pedepsirea salariaţilor care nu şi-au realizat sarcinile date de manageri. Se urmăreşte menţinerea performanţelor la acelaşi nivel şi supravegherea angajatului.

Legat de structura evaluării, managerul marocan va chema salariatul în biroul său, dacă rezultatele sale sunt sub aşteptări. El va admonesta salariatul în particular, pentru a nu îi crea un disconfort public, folosindu-şi autoritatea pentru a-l ameninţa că va fi pedepsit, dacă nu îşi va revizui conduita.

42

Interacţiunea (comunicarea între angajat şi manager ) se realizează într-un singur sens. Managerul, figură cu autoritate, judecă şi pedepseşte, dacă este cazul. Salariatul joacă rolul unui copil pedepsit. Feed-back-ul este aleatoriu.

Performanţele salariaţilor marocani sunt evaluate în funcţie de contribuţiile lor majore. Unii membri din echipa pot excela, pentru a arăta managerului că au performanţe deosebite, acesta admirându-i pentru rezultatele obţinute.Răsplata salariaţilor marocani o reprezintă un bonus de 1-2 zile la salariul lunar sau promovarea, care presupune în mod automat o mărire de salariu. Pedeapsa pentru rezultate nesatisfăcătoare constă în diminuarea salariului sau retrogradarea din funcţie.

În încheierea evaluării, managerul marocan felicită salariaţii pentru realizările obţinute, promovându-i sau pedepsindu-i. Dacă salariatul are o contribuţie majoră la succesul firmei este onorat cu ceremonie specială.Privind valorile culturale, modelul marocan de evaluare a performanţelor subliniază autoritatea şi vârsta.

Cel mai semnificativ comportament, în Maroc se refera la „ruşine şi pudoare”. O trăsătura esenţiala a marocanilor este legătura cu tradiţia şi obiceiurile.

Capitolul 8 Caracteristicile zonei Kenitra

43

Situat între două dintre principalele regiuni din Maroc, Sale-zemmour-Zaer şi Tanger-Tétouan, regiunea Gharb-Chrarda-beni Hssen cuprinde 8,805 km ² şi este împărţită în două provincii, Kenitra şi Sidi Kacem. Aceasta are o populaţie de 1,859,540 locuitori, aproximativ 6% din totalul populaţiei ţării. Populaţia urbană este concentrată în zona Kenitra. Clima este blânda şi umedă în timpul iernii iar vara este caldă.

Agricultura

Angajând aproximativ jumătate din populaţie, agricultura este una dintre cele mai active sectoare din regiune. Terenurile agricole utile acoperă o suprafaţă de 893.860 ha, din care 68% este teren arabil, reprezentând 7% din terenul util naţional. Cu 130.000 ha irigate, regiunea este considerata una dintre cele mai irigate din regat. Regiunea Gharb-Chrada-Beni Hssen este furnizoarea marilor centre de consum, cum ar fi Casablanca, Rabat, Fes şi Tanger.

Efectivele de animale din regiune se ridică la 343.610 de capete de bovine şi 1 milion de capete de ovine, 7% din efectivele la nivel naţional. Cu toate acestea, numărul de capre nu depăşeşte 33.900, care reprezintă de 0,70% din nivelul naţional.

Pescuitul

44

Deşi pescuitul reprezintă un potenţial foarte important, acest sector rămâne încă subdezvoltat. Cu o flotă de 32 de traulere, 24 de vase de linie, 19 bărci de sardine şi 340 de ambarcaţiuni de pescuit tradiţionale, cantităţile de peşte prins sunt considerate în continuare modeste (2.680 de tone în 2005), comparativ cu potenţialului regiunii. Acest sector angajează aproximativ 2.377 de oameni şi contribuie considerabil la dezvoltarea industriei alimentare.

Industria

Industria din această zonă este dominată de industria alimentară şi industria chimică:

SectorNr.

companiilorCifra de afaceri

Nr. angajaţi

 Industria alimentară 81 4 653 919 3 330 Industria chimica 70 2 469 035 4 113 Industria electrică şi electronică

2 2 304 13

 Industria metalurgică 38 580 898 1 109 Industria textilă/pielăriei

13 175 534 322

Sursa: Ministerul Industriei, Comerţului şi al Noilor Tehnologii

45

Turismul

Pe lângă o coastă de 140 km şi plaje frumoase precum Mehdia şi Bikmeur, regiunea deţine mai multe atracţii turistice: o pădure de 125.800 ha, zonele lagunare Merja Zerqa şi Sidi Boughaba, monumente romane, etc. Industria turismului din această regiune este încă în curs de dezvoltare, şi reprezintă un bun potenţial atât pentru investiţiile naţionale cât şi cele internaţionale.

Atlantic Free Zone

Atlantic Free Zone este un parc industrial şi logistic deschis companiilor din toate sectoarele industriale. Este localizat în mod strategic în Kenitra, fiind legat prin autostradă de cele mai importante porturi din ţară (Casablanca şi Tanger) şi cel mai important aeroport din ţară (Casablanca):

40 km până la Rabat; 200 km până la Tanger; 150 km până la Casablanca.

Ocupând o suprafaţă de mai mult de 3.5 milioane m2 şi cu opţiunea de a se extinde pe încă 5 milioane de m2, proiectul Atlantic Free Zone este unul dintre cele mai importante de pe continent. Investiţia estimată este de mai mult de un bilion de Euro.

46

Zona liberă (Free Zone) ocupă două treimi din proiect. Aici se găsesc spaţii industriale, logistice şi birouri. Există parcele industriale începând de la 1.800m2, cu o rată de construcţie de 0,8%. Această zonă este dedicată firmelor cu cel puţin 85% din producţie destinată exportului.

Companiile situate în Zona Liberă au o serie de avantaje fiscale şi vamale:

Impozitul pe profit: 0% pentru primii cinci ani de activitate; 8,75% în următorii 20 de ani; 17,5% pe termen nelimitat în funcţie de regimul general de export.

Repatrierea gratuită a profitului şi a capitalului. Scutiri de TVA pentru mărfuri. În ceea ce priveşte avantajele vamale: scutirea de taxe vamale şi proceduri

vamale simplificate.Această zonă este încă în plina dezvoltare iar dintre companiile automotive deja

stabilite aici menţionăm companiile Faurecia şi Sumitomo.

Zona deschisă (Open zone) ocupă o treime din proiect. În această zonă, toate companiile se pot stabili în mod necondiţionat de export.

Zona liberă este un mare parc industrial de ultimă generaţie, cu toate facilităţile necesare pentru funcţionarea perfectă a unei companii. În această zonă, se găsesc, de asemenea, spatii logistice, sectoare industriale şi de servicii. Aici se găsesc parcele de la 1.750m2 la 26.000m2, cu posibilitatea de a uni mai multe parcele pentru o suprafaţă industrială unică de peste 100.000 m2. Rata de construcţie este de 0,8%.

47