decizie_716_2011

4
DECIZIA Nr.716 din 31 mai 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.10 alin.(1) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale Publicată în Monitorul Oficial nr.657 din 15.09.2011 Augustin Zegrean - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskás Valentin Zoltán - judecător Tudorel Toader - judecător Daniela Ramona Mariţiu - magistrat- asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.10 alin.(1) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Bartha Emeric în Dosarul nr.38.366/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.164D/2011. La apelul nominal răspunde avocatul Vasile Pantea pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că termenul-limită prevăzut de textul de lege criticat până la care poate fi acoperit prejudiciul este unul restrictiv, care determină încălcarea dreptului la un proces echitabil. În continuare, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr.573/2011 , precum şi la situaţia de fapt din cauză. Reprezentantului Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. În continuare, arată

Upload: ana-mariaalmasan

Post on 02-Oct-2015

213 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Decizie_716_2011

TRANSCRIPT

DECIZIA Nr

DECIZIA Nr.716

din 31 mai 2011

referitoare la excepia de neconstituionalitate a dispoziiilor art.10 alin.(1) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea i combaterea evaziunii fiscalePublicat n Monitorul Oficial nr.657 din 15.09.2011

Augustin Zegrean- preedinte

Aspazia Cojocaru- judector

Acsinte Gaspar- judector

Petre Lzroiu- judector

Mircea tefan Minea- judector

Iulia Antoanella Motoc- judector

Ion Predescu- judector

Pusks Valentin Zoltn- judector

Tudorel Toader- judector

Daniela Ramona Mariiu- magistrat-asistent

241/2005 HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

Pe rol se afl soluionarea excepiei de neconstituionalitate a dispoziiilor art.10 alin.(1) din Legea nr. pentru prevenirea i combaterea evaziunii fiscale, excepie ridicat de Bartha Emeric n Dosarul nr.38.366/299/2010 al Judectoriei Sectorului 1 Bucureti. Excepia formeaz obiectul Dosarului Curii Constituionale nr.164D/2011.

573/2011 HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

Cauza fiind n stare de judecat, preedintele acord cuvntul avocatului autorului excepiei de neconstituionalitate, care solicit admiterea acesteia. n acest sens arat c termenul-limit prevzut de textul de lege criticat pn la care poate fi acoperit prejudiciul este unul restrictiv, care determin nclcarea dreptului la un proces echitabil. n continuare, face referire la Decizia Curii Constituionale nr., precum i la situaia de fapt din cauz.

CURTEA,

241/2005 HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

Prin ncheierea din 26 noiembrie 2010, pronunat n Dosarul nr.38.366/299/2010, Judectoria Sectorului 1 Bucureti a sesizat Curtea Constituional cu excepia de neconstituionalitate a dispoziiilor art.10 alin.(1) din Legea nr. pentru prevenirea i combaterea evaziunii fiscale, excepie ridicat de Bartha Emeric ntr-o cauz penal avnd ca obiect svrirea infraciunii de evaziune fiscal.

47/1992 HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr., ncheierea de sesizare a fost comunicat preedinilor celor dou Camere ale Parlamentului, Guvernului i Avocatului Poporului, pentru a-i exprima punctele de vedere asupra excepiei de neconstituionalitate.

CURTEA,

47/1992 HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

examinnd ncheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul ntocmit de judectorul-raportor, susinerile prii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziiile legale criticate, raportate la prevederile Constituiei, precum i Legea nr., reine urmtoarele:

Constituie HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

Curtea Constituional a fost legal sesizat i este competent, potrivit dispoziiilor art.146 lit.d) din , precum i ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 i 29 din Legea nr.47/1992, s soluioneze prezenta excepie.

241/2005 HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

Obiectul excepiei de neconstituionalitate l reprezint dispoziiile art.10 alin.(1) din Legea nr. pentru prevenirea i combaterea evaziunii fiscale, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.672 din 27 iulie 2005, cu urmtorul coninut: "n cazul svririi unei infraciuni de evaziune fiscal prevzute de prezenta lege, dac n cursul urmririi penale sau al judecii, pn la primul termen de judecat, nvinuitul ori inculpatul acoper integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevzute de lege pentru fapta svrit se reduc la jumtate. Dac prejudiciul cauzat i recuperat n aceleai condiii este de pn la 100.000 euro, n echivalentul monedei naionale, se poate aplica pedeapsa cu amend. Dac prejudiciul cauzat i recuperat n aceleai condiii este de pn la 50.000 euro, n echivalentul monedei naionale, se aplic o sanciune administrativ, care se nregistreaz n cazierul judiciar."

Convenia pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

n susinerea neconstituionalitii acestor dispoziii, autorul excepiei invoc prevederile constituionale ale art.21 - Accesul liber la justiie i ale art.23 alin.(11) - Libertatea individual. De asemenea, sunt invocate i prevederile art.6 din .

241/2005 HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

Examinnd excepia de neconstituionalitate, Curtea constat c autorul acesteia solicit n realitate adoptarea unei noi soluii legislative. Astfel, autorul excepiei solicit modificarea textului de lege criticat, n sensul modificrii momentului pn la care nvinuitul ori inculpatul poate acoperi integral prejudiciul cauzat ca urmare a svririi unei infraciuni de evaziune fiscal, prevzute de art.10 alin.(1) din Legea nr.. Or, aa cum Curtea Constituional a reinut n mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanei de contencios constituional ntr-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art.61 alin.(1) din Constituie, potrivit cruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a rii". De asemenea, este de observat c, potrivit dispoziiilor art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, "Curtea Constituional se pronun numai asupra constituionalitii actelor cu privire la care a fost sesizat, fr a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". n consecin, Curtea Constituional constat c excepia de neconstituionalitate a dispoziiilor art.10 alin.(1) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea i combaterea evaziunii fiscale este inadmisibil.

241/2005 HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

De altfel, asupra constituionalitii dispoziiilor art.10 alin.(1) din Legea nr. pentru prevenirea i combaterea evaziunii fiscale Curtea s-a mai pronunat, de exemplu, prin Decizia nr.318 din 18 aprilie 2006, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.400 din 9 mai 2006, Decizia nr.417 din 25 mai 2006, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.512 din 13 iunie 2006, Decizia nr.544 din 7 iunie 2007, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.554 din 14 august 2007, i prin Decizia nr.791 din 19 mai 2009, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.518 din 28 iulie 2009, statund c acestea sunt conforme cu Legea fundamental.

Constituie HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

Pentru considerentele expuse mai sus, n temeiul art.146 lit.d) i al art.147 alin.(4) din , precum i al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) i al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUIONAL

n numele legii

DECIDE:

241/2005 HYPERLINK "C:\Documents and Settings\user\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\"

Respinge ca inadmisibil excepia de neconstituionalitate a dispoziiilor art.10 alin.(1) din Legea nr. pentru prevenirea i combaterea evaziunii fiscale, excepie ridicat de Bartha Emeric n Dosarul nr.38.366/299/2010 al Judectoriei Sectorului 1 Bucureti.