Dacii au avut Craciun? - Ritualuri antecrestine de celebrare a luminii

Ne place sa credem ca sarbatoarea Craciunului romanesc este unica. Tot la fel spun si gandesc si alte popoare crestine despre ceremoniile lor legate de Nasterea Mantuitorului. Adevarul il detin toti, deoarece Craciunul s-a cladit pe mostenirea spirituala antecrestina a fiecarui neam.

La romani, Craciunul inseamna mai mult decat taierea porcului, sarmale, brad, beteala, colinde. Inseamna, desigur, celebrarea Nasterii lui Iisus. Dar si mai mult, Craciunul romanesc este sarbatoarea vietii si a luminii, a soarelui invocat in cea mai lunga noapte a anului, cea a solstitiului de iarna, pentru a dobandi putere si a invinge intunericul. Dacii sarbatoreau in noaptea dinspre 21 spre 22 decembrie solstitiul de iarna. Atunci, credeau ei, Soarele, aflat in cel mai slab moment al sau, nu mai are forta si trebuie hranit si ajutat. Si acum se pastreaza in unele sate traditia pagana a rostogolirii de pe dealuri a rotilor aprinse in noaptea de Craciun pentru a ajuta Soarele sa lumineze mai tare. In alte localitati se aprind busteni, semn al perpetuarii unor ritualuri solare stravechi. Cercetatorii spun ca, probabil, oamenii acelor vremuri credeau intr-o divinitate a vietii si a mortii care guverna ritmul existentei lor, al vegetatiei, al agriculturii. La daci, porcul care scurma mereu pamantul era considerat simbolul intunericului. Era o lume dominata de magie, iar sacrificarea porcului insemna pentru ei alungarea intunericului si izbanda luminii. Acest lucru este evident pe tablitele de plumb descoperite la Sinaia, in vremea lui Carol I. In mai multe astfel de tablite exista reprezentari ale sacrificiului unui porc. Unii etnologi spun ca, in timpuri indepartate, taierea porcului se facea primavara, cand natura se trezea la viata. Acesta era si momentul marcarii inceputului de an, insa, odata cu mutarea anului nou de la 1 martie la 1 ianuarie, si sarbatorile de primavara au fost transferate in decembrie. Tot ei sunt de parere ca de aceea si colindele noastre si sorcova vorbesc despre flori de mar si vanatori simbolice. La fel, plugusorul care canta despre arat si semanat. Concluzia este coplesitoare: trei sferturi din colindele noastre sunt pagane, nu au nici o legatura cu Nasterea lui Iisus, noi, contemporanii, le-am asociat cu Craciunul. 

Intre solstitiul de iarna si echinoctiul de primavara

Zeul invocat de daci care invia odata cu venirea primaverii s-a intalnit cu crestinismul, cu Iisus, care invie si El din morti, tot primavara. Se stie ca, multa vreme, Nasterea lui Iisus era celebrata la 6 ianuarie. Pentru a mai diminua multimea de sarbatori pagane dedicate Soarelui, Biserica a mutat aniversarea pe 25 decembrie. Astfel, cele doua mari evenimente calendaristice, solstitiul de iarna si echinoctiul de primavara, au putut ramane cele mai importante sarbatori ale anului, chiar daca peste ele s-au suprapus cele doua mari praznice crestine, Craciunul si Pastele. Acestea aveau de-acum aceleasi semnificatii: solstitiul de iarna - lumina triumfa si ziua invinge noaptea; echinoctiul de primavara – viata invinge moartea si natura reinvie. 

Dacii lui Zamolxis

Zamolxis, cel mai mare reformator religios al dacilor, devenit el insusi zeu, dupa apostolatul in preajma lui Pitagora si prin Egipt, se intoarce la daci si le infatiseaza, sub forma unui ritual, drama zeului care moare si bucuria invierii lui. El se retrage in adancul pamantului pentru trei ani, timp in care este jelit, apoi revine intre cei vii. Este un scenariu identic, cred specialistii, cu cel al egipteanului Osiris, care si el a petrecut trei ani in lumea mortilor, apoi a inviat, si cu cel al lui Iisus care a inviat dupa trei zile. Poate ca dacii au fost influentati de egipteni, cred istoricii, poate ca religia lor avea radacini comune cu cea egipteana, insa, prin aceasta divinitate care promitea viata dincolo de moarte, stramosii nostri exprimau o spiritualitate mai apropiata de cea a Orientului

decat de cea europeana. La aceasta, opineaza ei, se referea Herodot cand spunea ca dacii se cred nemuritori. Astfel, cele doua straturi de credinte au ajuns sa se impleteasca si sa duca la o sinteza originala: Craciunul romanesc. Insa, ceea ce este cu adevarat important este spiritul lui, si anume ca in aceasta zi sarbatorim viata si lumina.

Floriile - o sarbatoare cu origini traciceFloriile, această sărbătoare populară românească pe care o vom celebra duminică, 28 martie, cu o săptămînă înainte de Paşti, este încununarea unei săptămîni închinate zeiţei Flora, al cărei cult a pătruns pe aceste meleaguri prin influenţă romană. Etnologul lect. dr. Delia Suiogan atrage, însă, atenţia asupra originilor mult mai vechi ale acestei sărbători, care era “ţinută” şi de traci, ca parte a cultului lui Dionysos, un zeu al vegetaţiei care îmbătrîneşte, moare şi renaşte odată cu anul.

Mîţişorii - simbolultinereţii veşnice

Se spune în popor că în Săptămîna Florilor (care precedă duminica Floriilor) toate plantele şi toţi pomii înfloresc şi dau spre rod. Dionysos, căruia îi sînt închinate multe sărbători în această perioadă de trecere spre vară, era un zeu reprezentat, în general, călare pe un măgar.

El parcurgea ciclul vieţii şi al morţii o dată cu anul, devenind o marcă pentru evoluţia circulară a acestuia. Un simbol important pentru Florii este ramura de salcie, sau mîţişorii. Cu origini precreştine, ulterior preluat de creştini, acest simbol semnifică tinereţea care poate deveni veşnică, din cauza extraordinarei capacităţi a salciei de a prinde rădăcini în solul unde e plantată. “Acest simbol al tinereţii veşnice nu conţine ideea absenţei morţii, ci include moartea în ideea de devenire”, explică dr. Delia Suiogan.

Focurile funerare îi anunţă pe morţi despre sosirea Paştilor

Un alt obicei din popor este ca în ziua ce precede Floriile, numită sîmbăta lui Lazăr, să se aprindă focuri. “Acestea sînt focuri funerare, spre deosebire de cele aprinse de Sînmedru sau de Sîngeorz, care sînt focuri legate de echinocţii sau solstiţii. Focurile din sîmbăta lui Lazăr celebrează moartea ca prag al unei vieţi veşnice, al vieţii de dincolo, care este viaţa adevărată”, povesteşte etnologul. Focurile au rolul de a-i anunţa pe morţi că urmează să vină Paştile.Tot în ajunul de Florii, copiii culeg rămurele de salcie, dintre care o parte se duc la biserică, urmînd să fie sfinţite a doua zi dimineaţă, iar o altă parte se înfig în morminte sau în marginea viei. Mulţi gospodari obişnuiau să ia mănunchiuri de mîţişori culese de prunci şi să le îngroape la marginea ţarinei, pentru a avea recolte bogate.

Zilele cînd morţiise întorc acasă

Alte focuri urmează să fie aprinse în Joia Mare, cea dinainte de Paşti, cînd au o cu totul altă semnificaţie: aceea de eliberare a sufletelor prin incinerare. “Din sîmbăta lui Lazăr şi pînă la Paşti, morţii urmau să se întoarcă acasă şi se producea acel cult foarte puternic al moşilor şi strămoşilor. În duminica Floriilor se dau foarte multe pomeni pentru morţi. De altfel, se consideră în popor că moşii de Florii sînt cei mai mari moşi de peste an. Acum se oferă colaci, prescuri şi foarte multe lumînări de pomană. Ceea ce e foarte important e că acum, ca şi la înmormîntare, toate pomenile se dau peste focuri şi peste morminte. Aşadar, nu e pur şi simplu un schimb ritual, ci există această trecere peste un prag, care este foarte importantă”, a desluşit dr. Suiogan mentalitatea populară.