FUNDATIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ“TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA”

Eugen Costel PopescuDoctor Honoris Causa al Academiei DacoRomâne

TITANII ŞI URMAŞII LOR GETO-DACII

Această lucrare este în completarea cărţii

1

”Descoperirea Atlantidei”FUNDAŢIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ

”TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA”

Dr. EUGEN COSTEL POPESCUDoctor Honoris Causa

of the Academiei DacoRomâne

TITANII ŞI URMAŞII LOR GETO-DACII

Această lucrare este în completarea cărţii Descoperirea Atlantidei

2

S.C. TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA S.R.LBucurești, Drumul Taberei, nr. 26 /119; Tel.: 4 0214138434; 0721034081, 0722972522, geostroe@gmail.com, O.P.-66, counter no.1, C.P.

58-14, Postal Code 061355; www.tempusdacoromania.ro, www.academiadacoromana.ro,

Copyright 2012 © All rights reservedEUGEN COSTEL POPESCU AND TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA

Descierea CIP a Bibliotecii Naíonale a României

Titanii şi urmaşii lor geto-dacii/ Eugen Costel Popescu – Bucureşti:

Editura Dacoromână TDC, 2012ISBN 978-606-601-015-3Ediţie îngrijită: Geo Stroe

TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA

Publicat în România

Dr. Eugen Costel PopescuDoctor Honoris Causa

al Academiei DacoRomâne

TITANII ŞI URMAŞII LORGETO-DACII

Această lucrareeste în completarea cărţii Descoperirea Atlantidei

3

Motto:România este gradina Maicii Domnului

4

(Papa Ioan Paul al II-lea)Cuprins

1.CALCULUL TIMPULUI LA TITANI ........................................................................................................................ 7

2.CALCULUL ANULUI TROPIC SOLAR, 365,2421988389 ZILE SOLARE MIJLOCII ................................................... 8

3.SANCTUARELE DE LA SARMISEGETUZA .......................................................................................................... 10

4.PUNCTE DE REPER ÎN DESCOPERIREA ATLANTIDEI ......................................................................................... 14

5.TEMPLUL CERESC ........................................................................................................................................... 16

6.COLUMNA DACILOR DIN ROMA, ZISA A LUI TRAIAN ...................................................................................... 19

7.TULA ............................................................................................................................................................... 22

8.STINDARDUL DACIC IN AMERICA PRECOLUMBIANĂ ...................................................................................... 24

9.INDRA ............................................................................................................................................................ 27

10.AMAZOANELE .............................................................................................................................................. 29

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................................................... 33

5

1. CALCULUL TIMPULUI LA TITANI

Pe mulţi o să surprindă titlul şi nu vor crede că a fost cândva o civilizaţie poate mai dezvoltată decât civilizaţia de astăzi. A fost o civilizaţie mai dezvoltată chiar şi pentru motivul că ei aveau cunoştinţele necesare pentru un calcul al timpului precis, cunoştiinţe ce nu le avem noi astăzi. Ne chinuim de 6 000 de ani să-1 găsim, un calcul al timpului precis, la îndemâna oricărei persoane, şi a fost imposibil, lucru de care vă veţi convinge singuri. Rămâne să hotărâţi singuri în urma dovezilor ce le voi prezenta, dovezi rezultate din studiul sanctuarelor de la Sarmisegetuza.

Se ştie că urmaşii Titanilor şi Atlanţilor, Daco- Geţii, prin jurământ, ei nu aveau voie să lase nimic scris. Ei nu aveau voie să lase scris deoarece ştiinţa şi cunoaşterea se baza pe formule şi simboluri. Noi astăzi dacă vrem să ştim cu ce viteză se mişcă pământul în jurul soarelui, căutăm în cărţi, avem nevoie de ceva scris pentru a cunoaşte acest lucru, pe când ei, pe bază de formulă, cu un singur băţ, pe pământ sau nisip calculau acest lucru. Noi am privit superficial când Pitagora spunea de importanţa numerelor sau a cifrelor. Ce a ce a spus Pitagora despre cifre sau numere, noi am luat mai mult în glumă şi am greşit. Ele aveau o mare imporanţă, erau cheia de calcul cel puţin în calculul timpului, şi a ştiinţelor exacte.

Despre importanţa jurămintelor a fost deja expus. Jurământul avea două componenete şi cea mai gravă, cea mai de temut, era componenta că jurământul se făcea în numele Divinităţii, a lui Dumnezeu şi nerespectarea lui îngrozea pe orice muritor.

Toţi ştim că timpul este veşnic, iar veşnicia şitimpul sunt sinonime. Nimic mai fals după Titani. Pascal avea dreptate când spunea „Infinitul este o sumă de finituri”. Timpul, şi el, ca tot ce este în cosmos şi pe pământ are un început, un mijloc şi un sfârşit. Totul se naşte, moare şi reînvie sau renaşte, comform teoriei cercului. Şi totuşi, prin cicluri repetate, timpul este veşnic. La Titani, timpul anului tropic solar era un cerc cu durata de 5.512 ani. Atunci murea timpul şi tot atunci reînvia, asemănător păsării Phoenix. Atunci apărea o altă lume, o altă eră. Se pare că magii persani mai ştiau ceva, ceva vag, timpul crease o ceaţă deasă, şi cu toate astea mai rămăsăse ceva din vechea ştiinţă, când în anul 5.508 credeau că se schimbă lumea, şi căutau un semn ceresc şi au găsit o cometă, cât şi naşterea unui om care să anunţe acest lucru. După părerea mea, ei trebuiau să ajungă în Egipt, la Teba sau On, la preoţii lui Seth (Satura), care mai ştiau ceva, în vremea când Seth era învinuit de fapte mârşave şi de toate relele de pe pământ, deoarece nu i-a ajutat pe egipteni în lupta lor cu străinii, motiv pentru care preoţii lui Seth au fost alungaţi în deşert. Ei încă mai ştiau ceva despre vreme şi vremuri, este drept vag, din amintiri. Magii trebuiau „să fugă în deşert”, acolo unde erau preoţii lui Seth pentru a confirma sau infirma posibilitatea apariţiei a noii ere. Nu se ştie de ce au fost opriţi şi obligaţi să o ia la fugă înapoi, dar de lucrul acesta au profitat din plin Esenienii. Restul se cunoaşte. Un lucru este sigur. Dacă nu erau magii -persani nu era religia creştină.

- O altă eră, o altă lume a apărut într-adevăr pe pământ începând cu anul 4 d.Hr. când Roma începe să se prăbuşească şi cu toate obstacolele întâmpinate prin secole, trebuia să apară zorii noii civilizaţi, civilizaţia actuală. Doar Divinitatea şi Timpul sunt stăpânii vremurilor şi ai cosmosului. Divinitatea este una singură,iar vremurile sunt multe.

- În Grădiştea Muncelului, la Sarmisegetuza se calculează numai timpul. În celelalte situri arheologice din zonă sunt alte calcule din alte domenii ale ştiinţei şi cunoaşterii. Este logic, ca Titanii să-şi expună ştiinţa în inima regatului şi în apropiere de capitala lor, la izvoare, unde, de fapt, este şi locul lor de origine.

6

2. CALCULUL ANULUI TROPIC SOLAR, 365,2421988389 ZILE SOLARE MIJLOCII

Calculul se face pe cercul de 30 de grupuri de 6 piese, în total 180 piese (lespezi) care se găsesc în Marele Sanctuar rotund de la Sarmisegetuza.

Elementul de calcul de bază este săptămâna, ca şi astăzi, de 7 zile. Anul avea 52 de săptămâni, ultima săptămână avea 8 zile, şi posibil se numea „săptămâna mare”, termen ce se foloseşte şi astăzi, dar cu altă semnificaţie, rezultând un total de 365 zile (364+1=365). Anotimpul avea 13 săptămâni, iar anul 13 luni de 4 săptămâni fiecare (28 zile). Acest calcul al timpului era folosit în Europa cu multe milenii în urmă, şi nu numai (dovezi se găsesc şi în America precolumbiană). Chiar Roma la începuturi folosea acest calendar, iar dovada se găseşte în bib. 7, pag. 69, citez „ Romanii au admis la început anul de 364 zile şi de 52 săptămâni de câte 7 zile”. Deci (acest calcul) a avut o mare arie de răspândire, era cunoscut calculul timpului folosit de Titani, era cunoscută şi existenţa păsării Phoenix, anul Phoenix, parte componentă a calcului, Phoenix ce se găseşte pe emblema sau reprezentările grafice ale Titanilor şi Atlanţilor. Caezar în 46 î.Hr. aduce calendarul egiptean în Europa, cel pe care-1 folosim noi astăzi, care este unul din cele mai imprecise calcule ale timpului, „ pentru a înlocui calendarul de 13 luni”, recunoscându-se astfel existenţa acestui calendar.

- Nu neglijaţi cifrele 30 şi 180 din acest cerc, nu sunt întâmplătoare, au importanţa lor.- Fiecare grup de 6 piese din Marele Sanctuar rotund reprezintă o perioadă de 25 de ani, perioadă ce şi astăzi îi zicem

„o generaţie” şi pe care eu am numit-o „AnulZamolxe”, Zamolxe fiind cel care se ocupa de reînvierea oamenilor şi care hotăra numărul şi componenţa unei generaţii.

Calcul timpului era foarte simplu. Se adăuga, ca şi astăzi, o zi la 4 ani de 5 ori, iar a şasea zi se adăuga după 5 ani, astfel că la fiecare 25 de ani, la anul de 365 de zile erau adăugate 6 zile (grupul de 6). Restul de zecimale din perioada de 25 de ani nu este altceva decât 7Π/400, ce a ce ne obligă să credem că Titanii, în calculul timpului foloseau numărul Π. Aceasta este prima etapă. A doua etapă era că la fiecare 500 de ani apărea o zi în plus care trebuia scăzută. S-a înţeles greşit acest termen „trebuia scăzută”, dar eu l-am folosit în situaţia că această zi în plus era cunoscută, se efectua, dar nu intra în calculul perioadei de 25 de ani care-şi urma cursul.

Eu am luat drept bune spusele scriitorilor antici şi cred că perioada de 500 de ani este „Anul Phoenix”. Iată ce spun ei: Herodot spune „ Mai există şi o altă pasăre sacră, numită Phoenix, pe care eu ce este drept nu am văzut-o, decât numai descrisă. Ea vizitează foarte rar Egiptul, numai la câte un interval de 500 de ani, după cum spun Heliopolitanii”. Plinius „ Această pasăre (Phoenixul), este consacrată Soarelui şi trăieşte 509 ani, iar când îmbătrâneşte îşi construieşte un cuib cu ramuri de canele şi de tămâie, îl umple de mirosuri, se aşază pe cuib şi moare ... Apoi din oasele şi măduva sa se naşte... un nou Phoenix”. Tacitus „Despre lungimea vieţii sale părerile diferă. După cum spun cei mai mulţi, ea trăieşte 500 de ani”. Ovidiu „ Phoenixul, după ce a împlinit 500 de ani ale vieţi sale... moare”

Despre Phoenix, mulţi zic că este „Pasăre Titanică”, Titania Avis, iar Claudian în opera sa Phoenix, spune „Phoenixul trăia într-o pădure înconjurată de apele Oceanului... şi că transporta corpul părintelui său înoraşul Titanilor (in urbe Titania), numit şi oraşul Soarelui”, cel mai probabil oraşul numit Apulum, azi Alba Iulia, oraş situat în fostul regat al Titanilor şi Atlanţilor, în ţara Ramilor.

Despre coloritul penelor, cei mai mulţi spun că avea trei culori: roşu, galben şi albastru, astfel Plinius „După cum se spune, ea este de mărimea unei aquvile, gâtul de jur-împrejur strălucea ca aurul (galben), iar cealaltă parte a corpului este roşie, coada este albastră”. Un alt autor, Claudian „în jurul gâtului penele îi stălucesc ca flacăra (roşu)... un cerc azur (albastru) trece peste aripile sale iar partea superioară este decorată cu pene aurii (galben)”.

Cert este că cele trei culori: roşu, galben şi albastru erau pe stindardul Titanilor şi Atlanţilor şi posibil, la început, şi pe stindardul dacic, capul de lup şi corpul de şarpe. Nu întâmplător astăzi este Tricolorul Românesc, aceleaşi culori, acelaşi teritoriu, acelaşi neam. Titanii şi Atlanţii ne-au lăsat nouă moştenire aceste trei culori iar Divinitatea ne-a ajutat să le păstrăm.

7

Dacă până acum am căutat date despre Phoenix, explicând în felul acesta importanţa perioadei de timp de 500 de ani, sau anul Phoenix, cât şi faptul că aparţine numai Titanilor şi Atlanţilor, acum să trecem la ultima etapă de calcul al timpului, perioada de 5.512 ani, numită şi Marele An, perioadă cu care se încheie calculul timpului, perioadă când, după ei şi confirmat de istorie începe o nouă lume, o nouă eră, sau după antici începe o nouă perioadă cu aceleaşi caractere pentru anotimpuri şi pentru constelaţii, lucru pe care civilizaţia noastră este incapabilă să-1 confirme sau să-1 infirme. Citez din Plinius (bib. 12 pag. 633) „ Că de-o-dată cu viaţa acestei păsări, se termină şi revoluţiunea anului celui mare, şi că atunci începe o nouă perioadă cu aceleaşi caractere pentru anotimpuri şi pentruconstelaţii”. După acest citat este greu de spus dacă o perioadă de timp Phoenix este de 500 sau de 5.512 ani, mai ales că ea vine din vremurile de demult, sau cum spunea Tacitus, citez „însă vechimea este întunecată (Annal. Lib.VL c. 28). Se pare că este un Phoenix tată şi un Phoenix fiu sau fiică, iar lumină în această dilemă ne face tot Herodot, citez „Ea vine, după cum se spune, numai atunci când a murit tatăl ei”.

-Perioada de 5.512 ani se compune din 11 cicluri de 500 de ani şi 3 cicluri de 4 ani. La 5.512 ani mai apare o zi în plus şi după aceea se închide cercul timpului, cercul anului tropic solar pământean. Atunci timpul moare şi tot atunci reînvie. Este sfârşitul ce anunţă un nou început şi este asemănător păsării Phoenix.

În această perioadă de 5.512 ani, au fost adăugate, la cele 365 zile ale anului, 1.335 zile, iar pentru a afla durata exactă a anului tropic solar, împărţim 1.335 la 5.512.

1.335 : 5.512 = 0,2421988389 zile.În situaţia aceasta, anul tropic solar este de 365,2421988389 zile solare mijlocii. Iată că după 6.000 de ani de căutări,

Titanii, prin ceea ce există la Sarmisegetuza, ne oferă un calcul precis, simplu şi la îndemâna oricărei persoane, dovedind astfel superioritatea civilizaţiei lor.

În sfârşit, acum ştim că anul tropic solar are un început şi un sfârşit, ştim precis şi mărimea lui şi mai mult decât atât îl putem şti pentru prima dată, fară aparatură şi filozofie, să-1 calculăm exact şi cu multe zecimale. Este un calcul simplu, precis, fară nici o secundă în plus sau în minus, uşor de calculat, nu îţi trebuie aparatură electronică să-1 afli, trebuie doar o simplă împărţire şi este şi pe o perioadă lungă de câteva milenii. Faptul că Titanii îl foloseau are importanţă, darmai important este faptul că este practic, uşor de folosit şi înţeles şi mai ales este exact, atât pe perioadă scurtă cât şi pe perioade lungi. Este ceea ce civilizaţia noastră are nevoie, s-a găsit după mai multe milenii de căutări. Chiar era nevoie de un calcul al timpului la îndemâna oricărei persoane. Adevărul e simplu dar efortul de a-1 găsi e greu. Existenţa omului pe pământ se rezumă la următoarea expresie „ Munceşti ca să trăieşti, trăieşti ca să munceşti”, restul sunt vorbe.

Trăieşti prin tine, trăieşti prin faptele bune sau rele, trăieşti prin urmaşi.- Iată ce spune Iordanes în Getica (Gotica), (69-70), cu secole în urmă de la invazia romană, despre Geto- Dacii din

vremea lui Deceneu (sec. I î.Hr.), citez „Observând dispoziţia lor de a asculta în toate şi că ei sunt din fire inteligenţi,i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era un maestru priceput. I-a învăţat morala, i-a instruit în ştiinţele fizicii, facând-i să trăiască potrivit legilor naturii... i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare, arătându-le practica, i-a îndemnat să trăiască în fapte bune, demostrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii şi cum globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc (în vremea când nu se ştia că pământul este rotund, n.a.), şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit până la apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc. Vezi ce mare plăcere ca nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-1 vezi pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul propietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acestastudiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală este dus înapoi spre regiunea occidentală” (sublinierea aparţine autorului). Chiar numai acest citat confirmă superioritatea cunoştinţelor neamului Geto-Dacic şi în secolul I î.Hr., inclusiv faţă de romani, egipteni sau alte neamuri care astăzi trâmbiţează modestele cunoştiinţe ale strămoşilor lor. Sunt scriitori antici ce spun că aceste cunoştinţe, şi chiar mai multe, erau cunoscute şi de Titani sau Atlanţi, atribuindu-le lui Uran, Saturn sau Atlas. întrebarea se pune „De ce urmaşii Titanilor, preoţii Daco-Geţi au renunţat la această ştiinţă şi la cunoaştere?”. Răspunsul este foarte simplu. In credinţa veche, trebuia să ştii şi să crezi, pe când în noua credinţă, credinţa creştină, trebuia doar să crezi. Avea dreptate titanul Hermes Trismegistul când spunea că „cel mai mare păcat pe pământ este ignoranţa (prostia)”. De când e lumea pe pământ, prostia nu construieşte, ci numai distruge. Orice civilizaţie se distruge când prostia ajunge o virtute.

Nu se ştie nici astăzi cine a distrus sanctuarele de la Sarmisegetuza, armata romană sau fanaticii religioşi ai noii credinţe, deoarece intelectul lor era incapabil de a cunoaşte, de a şti.

Te îngrozeşte gândul când privind sanctuarele de la Sarmisegetuza care pentru unii păreau o joacă de copil, când, în realitate, acolo era o mare ştiinţă.

In concluzie, Calculul timpului la Titani şi apoi la Daco-Geţi, confirmat şi de sanctuarul de la Samisegetuza, era foarte simplu. Ei adăugau (la cele 365 de zile ale anului), o zi la patru ani de cinci ori, apoi, o zi, de data aceasta, după cinci ani. Aşteptau 500 de ani când era o zi în plus, ce se repeta de zece ori, (când erau5.000 de ani), după care urma trei perioade

8

de o zi la patru ani, iar la 5.512 ani tropici solari, era încă o zi în plus. La 5.512 ani se închidea cercul timpului, timpul atunci, aş zice, că pornea din nou de la zero, după care urma o altă perioadă de 5.512 ani, ş. a. m. d.

9

3. SANCTUARELE DE LA SARMISEGETUZA

Numele localităţii vine de la Sarmis sau Hermes, Hermes Trismegistul. Cuvântul Sarmis este un cuvânt compus din Sar = principe, conducător, şi Mis de la preoţii geţilor, numiţi, poate ca şi astăzi, misieni sau mesieni. Hermes este tot un cuvânt compus din Her = domn şi Mis, preot. Acest lucru înseamnă Domnitorul sau Regele, şi totodată Marele preot al Geţilor.

- Acolo, pe munte, pe muntele Şureanu (Bătrânul în sanscrită), din masivul Parâng, la Grădiştea Muncelului, sunt mai multe sanctuare, care ne aduc aminte şi confirmă ştiinţa timpului a Titanilor şi Atlanţilor, iar modificările aduse sunt dovada trecerii vremurilor unde (UNELE) s-au păstrat, aşa cum era în timpul titanilor, altele s-au modificat, s-au simplificat, dovadă că ştiinţa şi cunoaşterea începe să piardă teren în faţa timpului. Şi totuşi, datorită faptului că puţini au fost aceia care au putut transmite cunoştiinţele existente acolo, şi luăm ca exemplu pe Pitagora şi nu numai, cunoştinţe ce nu au putut fi înţelese deplin de contemporanii lor (nefiind elevii şcolii Doriene şi mai târziu a Geto-Dacilor), şi chiar până astăzi, cunoştiinţe ce încă ne mai surprind şi care pentru mulţi par de necrezut şi chiar de neconceput, că au existat oameni care aveau asemenea cunoştiinţe, care foloseau în calcul numărul Π (pi) şi care ştiau distanţa parcursă de pământ în jurul soarelui, şi alte coordonate cosmice ale planetei Pământ, poate mai exact şi mai mult decât cunoaştem noi astăzi. Eu îmi asum răspunderea şi spun că datele lor sunt cele exacte. Acei oameni, acei preoţi, care şi-au păstrat secretul, şi-au respectat jurământul, au fost fiinţe demne şi demni urmaşi ai Titanilor şi Atlanţilor, iar unii preoţi se numeau Pi - Rami, preoţi din neamul Ramilor, neam din care făceauparte Titanii şi Atlanţii, cunoscuţi mai târziu ca Dorieni şi apoi Geto-Daci.

Rămân la convingerea că la Sarmisegetuza este numai ştiinţa timpului şi a planetei Pământ, iar în celelalte situri arheologice din zonă sunt alte domenii ale ştiinţei şi cunoaşterii din vremea Titanilor, zonă ce astăzi este asemănătoare cu o universitate care are mai multe domenii de ştiinţă, are mai multe facultăţi.

Poate mulţi nu o să creadă, sau astăzi nu pot crede că ştiinţa lor era mai avansată decât ştiinţa din zilele noastre. în sfârşit, astăzi ştim că anul tropic solar are un sfârşit după 5.512 ani, sfârşit ce este întotdeuna un nou început, şi pentru prima dată ştim precis, printr-un simplu calcul matematic, anul tropic solar de 365,2421988389 zile solare mijlocii, cât şi alte coordonate ale pămânului în relaţia lui cu soarele şi chiar cu sistemul solar.

Mulţi au luat în glumă tetrada lui Pitagora, chiar şi astăzi nu este înţeleasă, când, în realitate, suma cifrelor şi cifrele în sine 1-4 nu este altceva decât condensarea numerelor cardinale şi a semnificaţiei lor, unde 1 este Creatorul, Divinitatea, 2 erau contrariile care caută să se anihileze reciproc, 3 este că totul pe pământ şi în cosmos are un început, un mijloc şi un sfârşit, iar 4 sunt contrariile care se succed creând armonia. Măsura în toate, în gând şi faptă dă armonia. Pitagora, cunoscând scrierile doriene, şi-a expus o parte din Ştiinţa doriană, atât cât a putut lua cunoştinţă de ea, dar elev al şcolii doriene a fost şi Moise, şi nu numai, lucru deja dovedit şi expus în „Descoperirea Atlantidei”. Pitagora a explicat lucrul acesta spunând că din haos trebuie să se nască ordinea iar ordinea trebuie să devină armonie.

Sunt mai multe sanctuare la Sarmisegetuza, dar eu nu pot cxplica decât o parte din ele.Mileniile şi-au lăsat amprenta şi se pare că Geto- Dacii au simplificat în timp calculele, lucrul care explică că o parte

din cunoştinţele titanilor s-au pierdut.

MARELE SANCTUAR ROTUND.Anul tropic solar are 365,2421988389 zile solare mijloci şi punct. Nici o secundă în plus, nici o secundă în minus.

Orice alt calcul este greşit. Cercul anului tropic solar se închide la 5.512 ani. Atunci anul moare şi tot atunci renaşte, ca şi pasărea Phoenix. Se pare că sunt doi Phoenicşi, unul la 500 ani şi altul la 5.512 ani, citez din Herodot (lib. II c. 73) „ Ea vine, după cum se spune, numai atunci când a murit tatăl ei”. Zecimalele ce sunt după cele 365 zile complete ale anului rezultă din împărţirea lui 1.335 la 5.512, operaţie simplă, calcul precis şi nu mai este nevoie de aparatură electronică pentru aflarea adevărului.

1.335: 5,512= 0,2421988389 zile.

10

Marele Sanctuar rotund, în evoluţia timpului a suferit două modificări.Cel mai vechi aranjament se compune din 4 cercuri, de fapt, ca şi celelalte două.Cercul A: 2 grupuri, 13 şi 21, total 34 piese.Cercul B: 4 grupuri, 18, 20, 22 şi 23, total 83 piese.Cercul C: 30 grupuri de 6 piese sau lespezi, total 180 piese.Cercul D: 104 piese sau lespezi.CERCUL ANumărul 13 este al pământului şi 21 al Cerului, astăzi al cosmosului. In opinia mea cele două grupuri reprezintă şi

cele două focare ale elipsei pe care o parcurge pământul în jurul soarelui.Cifra sau numărul 13 mai reprezintă şi cele 13 lunide 4 săptămâni (28 zile) ale anului, cât şi cele 13 săptămâni ale

unui anotimp, astfel anul are 52 săptămâni, cu toate că ultima săptămână avea opt zile, tot săptămână se numea, săptămâna mare de mai târziu.

Prin cifra sau numărul 21 se pot calcula mai multe coordonate. Să luăm de exemplu distanţa Lunii faţă de pământ. Oficial la perigeu este de 363.300 Km, la apogeu de 405.508 Km, iar distanţa medie este de 384.400 Km.

Calculul după Sanctuar se face în felul următor: 21,34 x 180 = 3.841,2 şi reprezintă a suta parte din distanţa reală. Cifra 34 este suma celor două cifre; 13 şi 21, din cercul A. Ca să aflăm distanţa maximă şi minimă a Lunii faţă de Pământ, folosim tot cifra 21, dar de data aceasta în mii de Km, astfel; 384.120 + 21.000 = 405.120 Km, distanţa maximă sau la apogeu, şi, 384.120 - 21.000 = 363.120 Km, distanţa minimă sau la perigeu. Este şi astăzi greu de spus cine are dreptate, Titanii sau civilizaţia noastră, deoarece diferenţa este mică. Am spus că cifrele 30 şi 180 trebuie reţinute şi sunt parte componentă a cercului C, unde se calculează anul tropic solar, dar cu aceste cifre se pot calcula şi alte coordonate cosmice:

Eu cred că unitatea de măsură şi calcul a Titanilor era Beru, ce este de 10.800 m şi rezultă din 60 x 180 = 10.800, iar 30 x 180 = 5.400 nu este altceva decât jumătate din Beru. Beru se compune din 1.800 de Gari, un Gar = 6m. Este posibil ca numele insulei Gardina, după Platon, insula Atlantidei, capitala Titanilor, să vină de la această unitate de măsură.

Piramidele de la Gizeh au fost construite exclusiv pe cifrele 13, 21 şi unitatea lor de măsură, Beru, lucrul ce confirmă că Titanii şi Atlanţii au stăpânit Egiptul, iar acest lucru apare şi în înscrisuri.

PIRAMIDA KEOPSA fost construită exclusiv pe cifra 21. Latura piramidei este de 21 x 11 = 231, azi 230,30m. Înălţimea piramidei este

de 21 x 7 = 147 m, azi de 146,61 m. Mai mult chiar, dacă luăm înălţimea piramidei de 147 în milioane de km, aflăm distanţa minimă a pământului faţă de soare, oficial 147,1 milioane km la periheliu. Dacă folosim în continuare cifra 21 în forma de 2,1 milioane km şi adăugăm la 147 aflăm distanţa medie a pământului faţă de soare, astfel 147 + 2,1 = 149,1 milioane km, iar dacă mai adăugăm încă 2,1 milioane km, aflăm distanţa maximă, astfel 149,1 +2,1 = 151,2 milioane km, oficial 152,1 şi este distanţa pământului la afeliu.

Piramidele Kefren şi Mikerinos au fos construite pe cifra 13 şi unitatea de măsură a Titanilor, Beru.

PIRAMIDA KEFRENLatura este de doi Beru, adică de 21.600 m, iar a suta parte este de 216 m, azi 215,9 m. Înălţimea piramidei este de 13

x 11 = 143 m, azi de 143,47 m

PIRAMIDA MIKERINOSLatura este de un Beru, 10.800m, iar a suta parte este 108 m, azi 107,95 m înălţimea piramidei este 13x5 =65 m, azi

tot 65 m.În concluzie, Piramidele au fost construite după datele ce se găsesc la Sarmisegetuza, în cercul A din Marele Sanctuar

rotund, fiind singura în lume ce oferă aceste date.După aceste date putem trece la cercul B unde se calculează distanţa pe care o parcurge pământul în jurul soarelui, iar

cele 4 grupuri de 18, 20, 22, şi 23, şi nu este altceva decât distanţa parcursă de pământ în cele 4anotimpuri, folosind cifrele enunţate mai sus.

21 x ( 30 x 180 )= 113.400 Km şi este valoarea unei piese din cele 83 existente în cercul B, şi atunci 113.400 x 83 = 9.412.200 ce reprezintă şi ea tot a suta parte din distanţa ce o parcurge pământul în jurul soarelui, fiind egală cu 941.220.000 Km. In cazul acesta viteza de rotire a pământului în jurul soarelui este mai mare cu 61m/ sec, decât cea oficială de 29,765 Km/sec.

Acelaşi calcul se face prin pătratul lui 30,68 în milioane de Km şi este egal cu 941,262400, unde cifra 30 este din grupul de 30 din cercul C, iar 68 este dublul lui 13 + 21

11

CERCUL CEste compus din 30 grupuri de 6 piese (lespezi), unde este calculul anului tropic solar, cu o întindere de 5.512 ani şi a

fost expus.

CERCUL DEste compus din 104 piese (lespezi, după cum apare în unele cărţi). Folosind cifra 13 se calculează raportul între anul

tropic solar şi anul venusian. La 104 ani tropici solari sau 13x8 =104, sunt 65 ani venusieni sau 13 x 5 = 65. Cifra 104 mai poate fi şi numărul de săptămâni ce se găsesc la doi ani, 52 x 2 = 104.

După Ghinoiu (bib. 39 pag. 11), citând pe Bobancu ce socoteşte că la fiecare 4 ani se adaugă o zi, pe o perioadă de 100 ani, iar la următoarea perioadă, la 104 ani,nu se mai adaugă o zi şi atunci calculul timpului se apropie de cel real. În schimb s-a greşit corectarea timpuluila 520 ani. Dacă ar fi fost mai atenţi ar fi observat că timpul se corectează fix cu 10 zile după 53 de cicluri de 104 ani şi am fi ajuns la aceaşi concluzie, anul sau Marele An de 5.512 ani.

104x53 = 5.512.

A DOUA VARIANTA A MARELUI SANCTUAR ROTUNDCercurile A, C şi D sunt aceleaşi iar cercul B este compus din 68 de piese în 4 grupuri; 16, 17, 17 şi 18 piese şi

reprezintă distanţa la care se află pământul faţă de soare, cât şi drumul parcurs de pământ în jurul soarelui, în cele 4 anotimpuri.

Calculul se face având ca bază 2 Beru (21.600), în forma de 2,160 Km, şi atunci 68x2,16 = 148,88 milioane Km. Cifra rezultată este distanţa minimă a pământului faţă de soare şi corespunde cifrei 16. Pentru a afla distanţa medie adunăm cu 2,16 milioane km, 146,88 + 2,16 = 149,04 milioane km, iar lucrul acesta corespunde cifrelor 17. Pentru a afla distanţa maximă a pământului faţă de soare, adăugăm la distanţa medie, din nou 2,16 milioane km: 149,04 + 2,16 = 151,2 milioane km, şi corespunde grupului de 18.

Aceleaşi rezultate le avem şi din radicalul din 2 Beru în milioane de km. 60 x 360 = 21600 = 2 Beru. Radical din 21600 = 146,969.384 milioane km şi este distanţa minimă a pământului faţă de soare. Restul calculelor se fac aşa cum este expus mai sus pentru a afla distanţa medie şi maximă.

Prin cercul B de 68 de piese se poate calcula şi distanţa pe care o parcurge pământul în jurul soarelui, prin pătratul lui 30,68 în milioane km şi rezultă 941,262.400 km. Această cifră este aproape identică cu ce am expus anterior (cercul B din prima variantă), iar cele patru grupuri reprezintă distanţa parcursă de pământ în cele 4 anotimpuri.

VARIANTA A TREIA A MARELUI SANCTUAR ROTUNDA fost expusă de Constantin Daicoviciu la primă decopertare. Se pare că este făcut cu 1-3 secole înainte de Decebal.

Are tot patru cercuri, iar cercul C şi D este acelaşi, modificări sunt la cercul A şi B. Este cel mai simplu calcul al timpului.Cercul A este compus din 19 piese şi se calculează raportul între anul lunar şi anul tropic solar. Este cunoscut ca

ciclul Meton. La 19 ani lunari, 12 ani de 12 luni sinodice de 29,53 zile şi 7 ani de 13 luni sinodice sunt 19 ani tropici solari. Diferenţa este mică.

Cercul B este compus din 36 piese şi se calculează anul draconitic în raport cu anul tropic solar. La 95 ani tropici solari sunt 100 de ani draconitici dar cei 95 de ani tropici solari au cu 36 zile mai mult decât cei 100 de ani draconitici. Diferenţă infimă.

MICUL SANCTUAR ROTUNDEste tot un cerc şi este compus din 13 grupuri: 8 grupuri de 8, 3 de 8, 1 de 7 şi 1 de 6. Este reprezentarea grafică a

anului de 5.512 ani, a Marelui an. Marele an se compune din 11 perioade de 500 de ani şi trei perioade de 4 ani. Aici, încă odată se dă dovadă de inteligenţă, deoarece un grup de 8 reprezintă o perioadă de 500 de ani, şi în loc să fie 11 grupuri, sunt 8 odată şi trei tot de opt în alt grup, iar cele trei de opt reprezintă atât perioada de 500 de ani cât şi cele trei perioade de 4 ani. Grupul de 7 este unitatea de bază şi de calcul a timpului, este săptămâna. Grupul de 6 sunt cele 6 zile ce se adaugă la fiecare perioadă de 25 de ani, perioadă obligatorie pentru efectuarea calcului. Vedeţi cât de simplu şi precis este reprezentat grafic Marele an sau perioada de existenţă şi calcul a anului tropic solar, perioada de5.512 ani.

SANCTUARUL PATRULATER VECHI ŞI APOI MODIFICAT.Este alcătuit din rânduri de stâlpi. Patru rânduri de 15 stâlpi şi unul la mijloc, un rând de 7. Prin el se poate calcula

anul ce îl numim noi astăzi Anul Platonic. Anul Platonic este perioada de timp când întreg sistemul nostru solar face o rotaţie completă în juriul axei Nord - Sud a cosmosului.

Calculul se face în felul următor:

12

Fiecare rând de 15 reprezintă o perioadă de timp de 5.512 ani, când se adaugă 15 zile. Anul de 5.512 ani tropici solari se compune din 11 perioade de 500 de ani, sunt 11 zile deoarece la fiecare 500 de ani apare o zi în plus, deci 11 stâlpi. Sunt trei perioade de 4 ani când se adaugă câte o zi = 3 zile şi deci încă 3 stălpi, în total 14. Perioada de 5.512 ani se încheie cu apariţia a unei zile, a cincisprezecea zi ce este reprezentată şi ea de un stâlp. Total 15 stâlpi, deci un rând. Dacă un rând reprezintă 5.512 ani, atunci 4 rânduri fac 4 x 5.512 = 22.048 ani. Cei 7 stâlpi reprezintă fiecare 500 de ani şi fac un total de 3.500 de ani. O simplă adunare şi aflăm valoarea anului Platonic, astfel: 22.048 + 3.500 = 25.548 ani. Este pentru prima dată când ştim exact anul Platonic şi ştim cum se calculează, deoarece până acum erau doar presupuneri şi cifre diferite când se vorbea de un an Platonic. încă odată Titanii prin ce au lăsat la Sarmisegetuza ne completează cunoaşterea noastră, sau mai precis ştiinţa noastră puţină şi săracă. încă o dovadă că civilizaţia lor era mai dezvoltată decât civilizaţia din ziua de azi.

După un timp şi nu se ştie când, sanctuarul s-a modificat pentru a reda anul tropic solar. Sunt tot 5 rânduri, 4 de 13 stâlpi şi unul de 7. Cei 7 stâlpi este săptămâna, stâlpul de bază în calculul timpului iar fiecare rând de 13 reprezintă cele 13 săptămâni ale unui anotimp. Patru rânduri, patru anotimpuri, deci un an calendaristic.

Celelalte sanctuare nu le cunosc. Variante sunt multe dar adevărul este unul singur şi tocmai adevărul celorlalte sanctuare nu-1 cunosc. (Planşa 3)

Şi totuşi, împreună am mers până la soare şi înapoi, şi până la marginea timpului.

13

4. PUNCTE DE REPER ÎN DESCOPERIREA ATLANTIDEI

Atlantida a existat. Detaliile se găsesc în cartea „Descoperirea Atlantidei”.1. Atlanţii sunt urmaşii Titanilor. Titanii îşi au numele de la Tethys numită şi Titaia. Singura denumire din lume de

Tethys era apa din actuala câmpie Panonică. Este logic ca Titanii să fie locuitorii din jurul acestei mări. în felul acesta am localizat geografic zona locuită de Titani şi apoi Atlanţi.

2. Referitor la Coloanele lui Heracles, unde majoritatea le-au socotit ca fiind cele de la strâmtoarea Gibraltar, ori Platon spune clar că aceste coloane se găsesc acolo unde este „o fâşie îngustă de trecerea apei”(24e), şi deci pot fi multe Coloane ale lui Heracles în lume, adică locuri înguste de trecerea apei între doi munţi aşa cum este şi Dunărea la Cazane. Redau citatul complet „în interiorul strâmtorii de care vorbim (Coloanele lui Heracles n.a.), pare o fâşie îngustă de apă, având un loc strâmt de acces”(24e). Se exclude strâmtoarea Gilbraltar deoarece nu este un loc strâmt de acces, distanţa între coloane este foarte mare şi în al doilea rând este vorba de coloanele lui Heracles şi nu ale lui Hercules, deoarece Heracles în traducere înseamnă Hera + Cleos = a slăvi, a crede, iar acest lucru ne obligă să fim atenţi, dacă nu este vorba de o zonă religioasă, zonă ce corespunde Cazanelor, iar Cazanele Mari sunt în apropierea Ostrovului Moldova Veche, locul unde a fost capitala atlanţilor, numită tot Atlantida.

3. Câmpia ce înconjura insula unde era palatul lui Poseidon (Saturn), era ferită de vânturile reci de nord. Citez „fiind astfel la adăpost de vânturile reci din nord”(118b). În cazul acesta localizarea Atlantidei esteobligatoriu în emisfera nordică a pământului.

4. O altă problemă ce a creat discuţii a fost dacă Atlantida era denumirea unei singure insule, sau acolo erau mai multe insule. Platon este clar în 24e, citez „în faţa strâmtorii pe care voi o numiţi Coloanele lui Heracles se afla o insulă... din ea călătorii acelor vremuri puteau trece pe celelalte insule şi din acestea pe întreg teritoriul din faţă”. Deci regatul Atlantidei era compus din mai multe insule, insula continent şi alte insule. In cazul acesta există posibilitatea ca una din insule să aibă acelaşi nume ca şi continentul, Atlantida, iar a doua posibilitate ar fi că numai una din aceste insule să se fi scufundat şi nu continentul Atantida în urma cutremurelor şi inundaţiilor din vremea aceea.

5. Faptul că s-a scufundat o insulă a Atlantidei şi nu continentul Atlantida îl confirmă Platon în Timaios 25d, citez „iar insula Atlantidei a pierit scufundându-se în mare”, pe când în Critias, acelaşi povestitor Critias în 108e spune că „s-a scufundat”, după care ar fi trebuit să urmeaze un text care să precizeze dacă s-a scufundat numai o insulă sau continentul, dar textul nefiind înţeles, Platon a trecut o linie, creând astfel confuzie.

Dovada că nu s-a scufundat continentul Atlantida reiese din citatele 25d, 109a şi 108b. Citez 25d „De aceea, încă şi azi, marea de acolo este greu de trecut şi de explorat, mâlul aflat la mică adâncime care provine din scufundarea insulei (şi nu a Atlantidei n.a.), stând drept piedică”. Aceaşi idee este şi în 109a. Acest citat, unde spune că mâlul este la mică adâncime îl coroborăm cu citatul din 108b „munţi mai numeroşi, mai masivi şi mai frumoşi decât alţi munţi de acum”. In cazul acesta este imposibil ca apa fiind la mică adâncime iar munţii aceia masivi să nu fie deasupra apei, munţi către s-ar fi văzut şi s-ar vedea şi acum şi astfel devine certitudinescufundarea unei insule şi nu a continentului Atlantida, insulă ce purta acelaşi nume ca şi continentul, posibil capitala regatului Atlanţilor.

Prin expresia (care spune multe), mâlul fiind la mică adâncime, deci prin mâl se dovedeşte faptul că Atlantida nu s-a scufundat în mare sau ocean, deoarece ar fi fost obligatoriu să fie acoperită de nisip. Existenţa mâlului certifică faptul că insula era în, sau lângă un râu, dar un râu nu poate acoperi un continent ci numai o mică insulă şi astfel se confirmă că s-a scufundat una din insulele din regatul Atlanţilor, insula capitală numită tot Atlantida. Capitala Titanilor şi apoi a Atlanţilor a avut mai multe nume. Se numea Tuia, Gadira, Gadina sau insula lupului, simbolul lui Saturn (Poseidon). Gadină era un regionalism din Oltenia şi Banat; pe vremuri, lupului i se spunea şi gadină (bib. 39 pag. 293). Posibil de aici apare şi denumirea de Gadira, Gardină, apoi Ogradina iar astăzi ce a rămas în urma prăbuşirii insulei se numeşte Ostrovul Moldova Veche. Se pare că Homer o numeşte Eghe, iar Platon sigur Atlantida. După opinia mea, şi corespunde exact cu ce spune

14

Platon, localizarea insulei este actuala insulă numită Ostrovul Moldova Veche, iar insula continent Atlantida este spaţiul dintre Carpaţi şi Alpi, dar pentru acest lucru mai târziu.

6. Un alt obstacol în descoperirea Atlantidei a fost localizarea citatului 108e „nu a mai rămas din ea decât mâl care stă în calea navigatorilor - care plecând de aici vor să ajungă în marea cea mare - împiedicându-i să-şi urmeze drumul”.

Dacă a fost marea cea mare înseamnă că era şi marea cea mică. Marea cea mică era marea Tethys, iar marea cea mare era apa din actuala câmpie a Olteniei şi Munteniei, care în tratate apare ca fosta Marea Sarmatică, zonă în aval de Porţile de Fier.

- Interesantă este denumirea în timp a acestei mări, „marea cea mare”. În vremea lui Uran, numit şi Oceanos, s-a numit Cornul oceanului, pe vremea lui Saturn era marea lui Saturn sau Poseidon, în timpul lui Troian sau Atlas era marea Atlantică. Aceasta este „Marea Atlantică” ce apare în scrierile lui Platon, apa ce era atunci în actuala zonă de câmpie a Olteniei şi Munteniei sau azi Câmpia Română. In vremea lui Sarmis sau Hermes şi până în zilele noastre a purtat şi poartă denumirea de marea Sarmatică.

- În timpul cutremurelor, zise năpraznice şi a inundaţiei din timpul domniei lui Atlas sau Troian, s-a distrus nu numai insula Atlantidei dar şi barajul natural de la Porţile de Fier şi astfel Dunărea şi-a creat alt drum, traseul Dunării de astăzi pe porţiunea Baziaş - Porţile de Fier.

- Prin distrugerea insulei Atlantidei, unde palatele lui Poseidon (Saturn) erau pe munte, iar muntele prăbuşindu-se, roca muntelui a blocat Dunărea la Cazane, făcând imposibilă navigaţia pe această porţiune. De mii de ani nicio ambarcaţiune nu a putut să treacă de zona Cazane.

Acum putem explica citatul 108e (Critias), care spune „nu a mai rămas din ea decât mâl (este drept că insula a fost acoperită de apă şi apoi a rămas mâlul pe ea, dar roca din munte a blocat zona Cazane pentru mii de ani, a blocat navigaţia, blocând circulaţia navelor sau a bărcilor peDunăre şi astfel nu s-a mai putut atunci ajunge la „marea cea mare” n.a.), care stă în calea navigatorilor”.

- După retragerea apei din zona Euroasiei, marea Neagră a fost numită de Geto-daci şi apoi de români, Marea cea Mare (vezi spusele lui Mircea cel Bătrân). Şi în cazul acesta, prin blocajul de la Cazane era imposibilă navigaţia de la Ostrovul Moldova Veche la Marea Neagră, lucru ce a făcut pe scritorii antici greci săîmpartă actuala Dunăre în două, Danubiu era zona de la izvoare la Cazane iar Istru de la Cazane la marea Neagră şi chiar spunând că Istrul izvoreşte de la Cazane.

7. Un alt obstacol ce a îngreunat găsirea Atlantidei, a fost câmpia din jurul capitalei Titanilor şi apoi a Atlanţilor, numită şi insula Atlantidei. Aici un simplul calcul matematic ar fi confirmat eroarea din cifrele date de Platon. Citez 118a „Oraşul (acum oraş, deci ei aveau oraşe în vremea respectivă şi nu cetăţi ca în vremurile ce au urmat n.a.) era înconjurat de o câmpie, ce era la rândul ei încojurată de munţi, iar aceşti munţi se întindeau până la ţărmul mării. (Este exact cum este şi acum zona din jurul Ostrovului Moldova Veche, n.a.). Câmpia era joasă, netedă ca-n palmă şi avea forma dreptunghiulară (la fel este şi astăzi n. a.). Ea se întindea pe o lungime de 3.000 de stadii (azi 300 stadii n.a.), iar mijlocul ei se găsea la 2.000 de stadii de ţărmul mării”. Pentru a înţelege distanţa de 2.000 de stadii (un stadiu = 180m), din mijlocul câmpiei la ţărmul mării trebuie să apelăm la citatul 115d „Construirea lui (a canalului n.a.) a început prin săparea unui canal lat de trei plethre, adânc de 100 de picioare (o plethră n.a.) şi lung de 50 stadii. Ei au săpat acest canal de la ţărmul mării până la ultimul canal circular exterior”. Aici nu corespund cifrele, contrazice matematica, deoarece jumătate din lungimea câmpiei de 3.000 de stadii, este de 1.500 stadii, plus canalul până la ţărmul mării de 50 de stadii este de 1.550 stadii şi nu 2.000 cum zice Platon. In cazul acesta intervin două posibilităţi: ori câmpia era de 300 de stadii, jumătatea ei de 150, plus 50 stadii canalul şi fac 200 sau a doua posibilitate, canalul ce facea legătura cu marea era de 500 stadii şi în cazul acesta 1.500 + 500 = 2.000 stadii, aşa cum este scris.

Cert este că Atlas (Troian) a făcut 2 canale . Cel de50 de stadii a tăiat muntele la Baziaş şi facea legătura cu marea Tethys sau marea cea mică şi cel de 500 de stadii unde s-a tăiat muntele de la Cazane la Porţile de Fier, iar ulterior prin ruperea barajului natural de la Porţile de Fier, acest canal facea legătura cu marea Atlantică sau marca cea mare, zonă numită mai târziu şi până astăzi, marea Sarmatică. Mărimea celor două canale corespunde cu ce este astăzi în zona respectivă.

8. În zona descrisă mai sus se găseşte piatră albă, galbenă şi neagră, fiind singura localizare a Atlantidei, unde se găseşte asemenea piatră din câte presupuse localizări ale Atlantidei au fost pe glob de-a lungul timpului de 2.400 de ani.

9. Când spun că insula continent Atlantida era între Carpaţi şi Alpi, este de necrezut. Pentru acest lucru aduc dovada din Diodor din Sicilia, unde în ale sale Istorii, în cartea 5, cpt. XLVII, pag. 374 spune că „Locuitorii din Samothrace povestesc că, încă înaintea potopului celui mare, de pe urma căruia au suferit celelalte neamuri, fusese la ei o revărsare de ape uriaşă, care a început prin surparca pământului ce înconjoară Stâncile Cyanee şi, apoi, prin a celor care formează strâmptoarea Hellespontului. Căci, până atunci, Pontul Euxin fusese doar un lac; însă, din pricina râurilor care se vărsau în lacul acesta, apele lui se umflară atât de mult, încât năvăliră în Hellespont, (până aici nimic deosebit n.a.) inundând astfel o bună parte a litoralului Asiei”, (Asia Mică, zona unde este Turcia acum). Citatul surprinde prin „cantitatea uriaşă de apă” ce a trecut din Pontul Euxin(defapt era apa din zona de câmpie a Euroasiei, numită atunci ocean), în marea Egee şi Mediterană,

15

apa ce nu a mai încăput în aceste mări de s-a inundat şi litoralul Asiei (Turciei), zonă şi astăzi de deal şi munte. Dacă această zonă a fost inundată înseamnă că şi nordulAfricii şi al Orientului Apropiat a suferit de pe urma acestei revărsări de ape din Europa şi acest lucru reiese şi din citat „de pe urma căruia au suferit şi celelalte neamuri”. În cazul acesta, după opinia mea, nivelul apei din Europa era cu 200 m mai mare decât nivelul apei din Marea Mediterană, şi mă bazez pe faptul că aproape toate Grădiştele (Grădişte, limită, ţărm), din România sunt la 200 m peste nivelul apei din Marea Neagră. Acesta este potopul, cunoscut în istorie, potopul de pe vremea lui Deucalion (Deucalion, fiul lui Prometeu), şi, nu este exclus să fie acelaşi cu potopul cunoscut în istorie şi enunţat de Biblie, ca potopul lui Noe. Posibil ca nivelul apei din Marea Mediterană să fi crescut cu 100 m, dar în niciun caz nu a ajuns în vârful muntelui Ararat, şi dacă ar fi să căutăm Arca lui Noe, dacă a fost cu adevărat, ea ar trebuie căutată pe muntele Ararat la 100 m faţă de nivelul apei din Marea Mediterană. Cert este, că, în perioada existenţei apei în zona de câmpie a Eurasiei, teritoriul între Carpaţi şi Alpi, la sud Dunărea, era o insulă. Faptul că toată ţara Titanilor şi apoi a Atlanţilor era o ţară înaltă, ce poate confirma diferenţa mare de nivel între apa din marea Mediterană şi, să zicem, Pontul Euxin, atunci Ocean, o spune şi Platon în 118a, citez „întregul ţinut, se spune, era cu mult deasupra nivelului mării, iar malurile lui erau foarte abrupte”.

10. Şi acum să vedem cum arată harta Europei şi a regatului lui Atlas.Regatul Atlanţilor era înconjurat de apă, fiind într- adevăr o insulă.La sud era Dunărea şi Marea Tethys, mare ce făcea legătura cu Marea Adriatică. Mai târziu, după retragerea apei din

Europa, navigaţia se făcea pe râul Sava, apă ce ajungea la început în Marea Adriatică, apoiambarcaţiunile erau trase, pe o mică porţiune, pe butuci, iar astăzi circulaţia este blocată. Tot la sud era teritoriul Italiei actuale, ce atunci era insulă, deoarece în zona Padului era apă.

La vest era teritoriul Spaniei actuale, şi ea tot o insulă fiindcă la est de Pirinei era apă.- La est de Munţii Carpaţi era apă, ce atunci se numea Ocean.La nord tot apă dar şi munţii de zăpadă.- Această zonă, între Carpaţi şi Alpi, numită şi Atlantida, era într-adevăr înconjurată de apă, iar dincolo de apă era

înconjurată de munţi, inclusiv munţii de zăpadă din zona nordică.- Acesta este teritoriul Titanilor şi Atlanţilor, numit şi ţara Ramilor, locuită de Ram-mani, iar la sud de ei şi peste

Dunăre erau Arămii. Italia şi Spania fiind insule erau locuite de Pelasgi (pelas = insulă).În concluzie, Atlantida a existat după cum spune Platon şi prin Platon a putut fi localizată.

16

5. TEMPLUL CERESC

Pe vremuri, muntele facea legătura între om şi Divinitate, iar după alţii între om şi.zei.Norii şi astăzi în tradiţia populară sunt în cer, iar dincolo de nori, atunci, era văzduhul.Templul ceresc, fiind templul ceresc şi nu pământean, trebuie să fie pe munte, dincolo de nori, în spaţiul ce numim şi

astăzi cer, şi mai trebuie şi o altă coordonată, să fie sub Axa Lumii sau Stâlpul Cosmic, stâlp numit de vechi egipteni „djed”, se citeşte „get”, iar lucrul acesta ne confirmă că deja de atunci, din vechile timpuri, era şi ţara geţilor şi neamul getic. Acest stâlp cosmic sau după latini “Axis mundi”, face legătura între cosmos (văzduh) şi pământ şi este locul unde a început creaţia şi unde au fost făcuţi Adam şi Eva, deci locul unde era sau poate va fi Templul Ceresc.

Aşa cum am dovedit că Adam şi Eva sunt Saturn şi Latona, iar Titanii în toate tratatele sunt numiţi „Fiii Cerului”, Fiii lui Dumnezeu, este logic ca Templul Ceresc să fie în regatul titanilor, în regatul fiilor lui, iar pământul, creaţia lui, să-1 lase moştenire, iarăşi logic, fiilor lui, lui Adam şi Eva, adică lui Saturn şi Latona.

Faptul că Adam este Saturn, Seth sau Set este confirmat şi în Vechiul Testament, Facerea, cap. 5, 3, citez „Adam a trăit 230 ani şi atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa şi după chipul său şi i-a pus numele Set”, ori Adam nu era Dumnezeu să-1 facă pe om „După chipul şi asemănarea sa” iar acest lucru dovedeşte că Saturn (Set) este fiul lui Dumnezeu, numit de evrei Adam.

Egiptenii aveau şi ei un Adam şi o Eva, pe care-i numeau UA - SETH, adică Saturn şi Latona. Ua nu vine de la Latona, ci de la Eva, unde V=U, şi atunci numeleeste E (este) Va = EVA. În scrierile vechi egiptene, Eva sau Latona apare ca UA - GET (bib. 8 pag. 11), ceea ce simplifică foarte mult originea sa, neamul său getic, neam ales de Domnul (Dumnezeu) pentru a crea omul. Deci mitul cu Adam şi Eva nu este creaţia lui Moise, el exista mai demult în Egipt, religie care a fost impusă Egiptului de Titani. De fapt, Moise se foloseşte de religia doriană, căreia i-a adus unele modificări. O dovadă se găseşte în Facerea, cap.2, pct. 10, 11, 13 şi 14. Citez (10) „Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în 4 braţe”(11). „Numele unuia era Fison. Acesta înconjoară toată ţara Havila, în care se află aur”(13). „Numele râului al doilea este Gihon.”(14) „Numele râului al treilea este Tigru, iar râul al patrulea este Eufratul”. Şi acum să dovedim că este vorba de teritoriul Dorienilor, fost al Titanilor şi Atlanţilor, strămoşii lor. Pentru început, să localizăm ţara Havila, corect Havilah, şi pentru acesta citez (bib. 40, pag. 275) „E vizibil de la o primă privire că Havila este anagrama perfectă a cuvântului Valahia”. Evreii scriu în consoane şi de la dreapta spre stânga. În cazul acesta, Havilah ar fi VLH, ceea ce înseamnă Vlah, iar Ha fiind articol ce se citeşte „la”, şi rezultă cuvântul Valahia. Şi încă ceva, consoanele VLH, unde V, poate fi U şi H = I, citit de la dreapta spre stânga apare cuvântul ILU, unul din atributele lui Saturn, la Geto-Daci, Zamolxe, în sud este termenul pentru zeu, în tăbliţele de plumb este Ilio, iar în Biblie, Ilie. În Biblie această ţară Valahia (Havilah), unde sc află aur, este încojurată de râul Fison. Încă din secolul IV d. Hr., este unanim acceptat că râul Fison este Dunărea. Mai mult chiar, cuvântul Fison este un cuvânt compus din Fis + on, iar „on” este terminaţia ioniană, pe când dorienii şi chiar astăzi românii au terminaţia AN, exp munte - an, olte - an etc. În cazul acesta cuvântuleste Fis + an, unde AN este cerul, şi cuvântul devine Fiii Cerului, atribut pe care numai Titanii îl au în înscrisuri, cofirmând încă odată localizarea regatului titanilor şi apoi a atlanţilor.

Numele celui de al doilea râu este Gihon: In tratate la apă se spune Aha sau Gii ori Ghi. Şi aici Gihon este un nume compus din Gih + on, care la dorieni era „an” şi în cazul aceste apa se numeşte “apa cerului”. Noi avem râul Gii, Ghi (termeni populari folosiţi în zonă) sau Jiu. Râul Jiu are o particularitate, are două izvoare: Jiul de est, ce izvorăşte din munţii Parâng, Parnasul de pe vremuri, şi Jiul de vest ce izvorăşte din munţii Godeanu, numit şi Kogaion. Acest râu, Jiul, face legătura între Parnas (muntele cu multe vârfuri), locul de odihnă al nemuritorilor, eroilor şi al regilor titanilor, şi Godeanu, muntele sfânt al Titanilor şi chiar al Daco-Geţilor. Celelalte două râuri din Biblie, Tigrul şi Eufratul au fost trecute datorită lipsei de cunoştinţe geografice ale lui Moise. Logic aceste două râuri nu pot fi decât Oltul şi Mureşul. În cazul acesta Edenul nu poate fi decât în triunghiul format de Olt, Mureş şi Dunăre. Acolo a făcut Domnul (Dumnezeu), Raiul, şi din pământul, ţărâna de acolo a fost făcut şi Adam şi Eva, respectiv Saturn şi Latona.

17

Faptul că Saturn, Seth şi Adam este aceaşi persoană, o dovedesc din nou evreii prin traducerea literelor ce compun şi care au creat cuvântul Adam, citez “A - răsărit, D - apus, A - miază - noapte, M - miază- zi”, (bib. 25 pag. 27). Cele patru puncte cardinale înseamnă stăpânul lumii, atributul şi titlul lui Saturn, titlul de IO, stăpân, singurul stăpân al pământului, şi de asemenea este şi reprezentarea semnului crucii, crucea ortodoxă, crucea cu braţele egale. Conform religiei Titanilor, Divinitatea, atunci fară nume, azi Dumnezeu, a lăsat ca pământul să fíe moştenit de fiul său Saturn, numit şi Zamolxe, el să fie cel care hotăra ce suflet este curat şi poate să ajungă în Cer, sau dacă avea păcate trebuia să rămână pe pământ şi de aceea în tradiţia populară romanească, se spune că Sf. Ilie (Zamolxe) are cheile Raiului.

Sper că de data aceasta nu mai sunt dubii că Saturn şi Adam este una şi aceaşi persoană. Eu cred că la început, Adam reprezenta cele patru puncte cardinale, şi mult mai târziu, după milenii, evreii l-au substituit lui Saturn, atunci când au vrut să-şi creeze o religie a lor, separată de religia Doriană, deoarece Moise cunoştea bine scrierile şi religia Titanilor, iar dovada se găseşe în Kabbala (bib. 16 pag. 278), citez „în timp ce Moise dezvolta partea unitară şi Doriană a tradiţiei, partea masculină a Divinităţii, Orfeu (alt Orfeu, nu cel care îl știm noi astăzi, probabil cel răstignit pe cruce, posibil prezent în religia Titanilor modificată de Hera şi Sarmis sau Hermes, vezi planşa, n.a.) în Tracia dezvolta partea multiplă şi Ioniană (ionienii sunt populaţia din vestul Europei care au acceptat modificarea religiei Titanilor, iar numele lor vine de la Ianus, Sarmis, loan (Io = stăpân şt AN = Cerul, numit de ei şi stăpânul cerului, şi apoi Ion. modificare ce avea ca principiu faptul că Divinitatea (Dumnezeu) a creat pământul, cerul şi omul, prin cuvânt, cât şi reprezentarea terestră a voinţei Divine prin Maya, Hera, Ana (An = cerul + a, numită în unele tratate şi împărăteasa cerului, sau după evrei, Sfânta Sfintelor după Zohar, cu Sarmis sau Hermes în braţe, iar în tratate Hera apare ca EA, iar Sarmis EL, fapt ce a creat confuzii pentru cititori, deoarece EL s-a tradus întotdeuna prin Dumnezeu, n.a.) a respectivei tradiţii, manifestarea feminină a Divinităţii, politeismul”. Religia evreiască a continuat războiul, început în Egipt în anul 1085 î.Hr.între Amon, Aton, Atum, Tum sau Dum numit şi zeu al văzduhului şi Seth cel care stăpânea pământul, unde Moise era adeptul lui Amon, Aton (Aton nu este altul decât Adon, Adonai, unde litera T = D (Deo = Teo), numit Domnul şi Rege la fel cum era numit pe vremea lui Akenaton, pe care în scrieri 1-a înlocuit cu Elohim, dar Elohim are viaţă scurtă, dispare din istorie şi din înscrisuri în secolul II - III d.Hr., iar în ura lui şi a lor împotriva lui Seth, Saturn, l-au numit Sata şi apoi Satan, şi chiar simbolul Titanilor, şarpele, simbolul inteligenţei, al morţii şi învierii să fie de rău augur, ca apoi evreii să-1 slăvească pe Saturn, numit Iahwe (IO sau IOH, IAH,i atributul lui Saturn + We), iar ziua lui Saturn, Sabatul să fie zi de sărbătoare şi mai mult chiar au dar şi numele ţării lor, Israel, care în traducere înseamnă „cel ce se războieşte cu Dumnezeu, Isra = cel ce luptă împotriva, cel ce duce război împotriva lui EL = Dumnezeu, iar acest lucru explică multe, chiar şi atitudinea lor împotriva lui Isus, pe care apoi l-au numit Iehova, care înseamnă tot Iahwe, Ieh - Wa = Iah - We, (scrierea evreilor este numai în consoane permiţând gluma cu vocalele). Moise a modificat şi falsificat religia Titanilor, religia Doriană, şi dau numai un exemplu, unde cap. 4 din Vechiul Testament, Capitolul Facerea, este în plus şi asta avea un sigur scop ca să dovedească că în viitor sudul va domina nordul. Cei din sud erau socotiţi agricultori, iar cei din nord păstori, iar prin omorârea păstorului Abel de către agricultorul Cain, se creea, după Moise, prin cuvânt religios, victoria sudului, cu toate că aceste persoane Cain şi Abel nu-şi găsesc rostul în nicio altă religie veche, dar face greşeala şi nu modifică şi cap. 5, punctul 3, confirmând astfel că Adam şi Saturn este una şi aceaşi persoană, aşa cum am dovedit mai sus.

Nu ştiu dacă Moise a vrut să confirme sau nu,proverbul românesc, proverb ce vine, posibil, de la Titani, că „Gura păcătosului, adevăr grăieşte”. Şi totuşi Moise a avut o vorbă înţeleaptă când le-a spus evreilor că „Până la ţara lui Dan, ( D-AN = Fiii Cerului, n.a.)”. Ştia el ce ştia şi ştia bine - să revenim, cum spune un alt proverb românesc „Să revenim la oile noastre”, la Titani şi urmaşii lor Daco-Geţii. Toate lucrurile enunţate despre Titani explică de ce în scrierile anticilor, neamul Titanilor şi apoi al Daco-Geţilor, era socotit „neam sfânt, neam ales de Dumnezeu” ca de astfel şi teritoriul pe care-1 locuiau, ca primul pământ ales de Dumnezeu, pentru a crea omul din pământul (ţărâna) acestui loc. Altfel Homer spune că Titanii erau “protopământenii oamenilor distinşi, iar Paily (Real Encycl. V. Titanes, p. 2003), „Protopărinţii părinţilor noştri”, Diodor din Sicilia, „ei pretind că la ei s-au născut zeii”, Platon socotea teritoriul Atlanţilor, insula sfântă, „insula sacră”, Pindar „Hiperboreeni (Urmaşii Titanilor erau numiţi şi Hiperboreeni, n.a.) sunt poporul cel just şi sfânt, iar Origene îl socoteşte „cel înţelept”. Iată numai câteva citate care de-a lungul istoriei dovedesc că Titanii şi urmaşii lor sunt poporul sfânt, poporul ales de Divinitate, Dumnezeu, şi care în scrieri sunt numiţi “Fiii Cerului”, ca fiii Lui, iar ei îl socotesc pe Dumnezeu ca „Tatăl Ceresc, Tatăl Nostru”, al românilor. În istorie nu se găseşte alt neam, se exclud falsificatorii de istorie, alt neam care să fie numit just şi sfânt, sau alt teritoriu înafară de cel al Titanilor şi apoi al Daco-Geţilor, care să poarte numele de pământ sfânt şi locul unde s-au născut strămoşii oamenilor de azi.

Pământul era totuşi socotit şi „partea păcătoasă”, deoarece hrana ce constituia creşterea şi dezvoltarea fiintelor, inclusiv omul, creşte pe pământ şi creează corpul, iar corpul omenesc (carnea şi oasele), elemente socotite păcătoase, erau tentate spre păcat în viaţa pământeană, ce nu aveau loc în cer (Rai), trebuiau să rămână şi rămân pe pământ, conform religiei Titanilor.

Noţiunea de templul ceresc ce poate fi pe pământ a pornit de la interpretarea greşită a lui Hermes Trismegistul, fiul lui Hera şi al lui Zeus, ce s-a referit la viaţa de pe pământ şi în Parnas, azi Rai, spunând că „tot ce este sus aşa este şi jos”, lucru ce a creat confuzii, şi aşa a apărut credinţa în existenţa templelor cereşti pe înălţimi mici, şi astfel apar turnul Babel,

18

piramidele în trepte (la început, locuri de cult religios, piramida fiind echivalentul unui munte ce facea legătura între cer şi pământ, iar treptele selectau sufletele celor decedaţi, în funcţie de numărul şi mărimea păcatelor, ce dădea posibilitatea de a ajunge pe o anumită treaptă. Sufletele spălate de păcate (curate) ajungeau în vârful piramidei şi de aici în cer, iar celelalte trebuiau să rămână pe pământ, să renască şi să se chinuie cu viaţa de zi cu zi până când se spală de păcate, ca să poată ajunge şi ele în cer. La început pe vremea Titanilor şi apoi Atlanţilor, a fost primul Zamolxe când sufletele trebuiau să renască prin reîncarnare, iar în vremea ultimului Zamolxe, cel de pe vremea lui Pitagora, trebuiau să reînvie, adică tot prin renaştere şi nu interpretarea greşită de mai târziu că vor reînvia aşa cum au murit), a zigguratelor, în Indochina Watan, iar în America precolumbiană a piramidelor sau în sud, Machu Pichu etc. Dacă stăm să gândim şi biserica poate fi tot un templu ceresc, deoarece este ridicată întotdeauna pe o înălţime.

- Acest lucru îl confirmă şi Blaga (bib. 37 pag. 14- 15), care spune „Cosmologia mesopotamiană indică pentru orice lucru concret, individual, de pe pământ, un lucru concret, individual în cer. Astfel, cetăţii Babilon îi corespunde un Babilon ceresc, mai desăvârşit decât cel pământesc”, sau „Babilonul, cetatea de pe pământ, era socotită „sacră”, fiindcă ar corespunde unui Babilon ceresc, între cele două cetăţi s-ar circula de sus în jos şi de jos în sus puteri magice, datorită cărora locuitorii Babilonului dobândesc o particulară demnitate quazidivină. Ritualurile săvârşite în Babilon sunt menite, graţie relaţiilor magice ale acestuia cu centrul ceresc, să exercite o înrâurire hotărâtoare asupra întregului mers al lumii”. (Babilonul a fost întemeiat în a doua jumătate a mileniului III î.Hr.). Astăzi, la modă este Ierusalimul ca templul ceresc, localitate aşezată pe o înălţime aşa de mică încât o trece şi o muscă în zbor fară să obosească. Faptul că Ierusalimul nu poate fi Templul Ceresc, o confirmă înţeleptul şi profetul evreu Baruch citat de Mircea Eliade „Există un Ierusalim ceresc, creat de Dumnezeu înainte ca cetatea Ierusalimului să fie zidită de mâna omului”. La acest Ierusalim ceresc se referă profetul, în cartea lui Baruch II, 42, 2-7: „Crezi tu că asta este cetatea despre care am spus: „în palma mâinilor mele te-am zidit”? Clădirea care stă acum în mijlocul vostru nu este cea revelată de Mine, cea care a fost gata încă din vremea când m-am hotărât să fac Raiul şi pe care i-am arătat-o lui Adam înainte de a păcătui” (bib. 35 pag. 77). Prin acest lucru se confirmă că Ierusalimul nu este locul unde să fie Templul Ceresc. Acest lucru este confirmat şi de citatul din Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, cap. 21, 10 „Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă”. Şi acest citat infirmă posibilitatea ca „cetatea sfântă” să fie în Ierusalim deoarece oraşul nu este aşezat pe un „munte mare şi înalt”.

- Ca orice aşezare şi Templul Ceresc trebuie să aibe puncte de reper. Primul punct de reper este muntele, un munte înalt, al cărui vârf depăşeşte norii, iar popular se spune că ajunge până la cer, un munte sacru. „Muntele sacru este adevăratul tron, căci acolo domneşte zeul, stăpânul şi creatorul Universului. „Tron”, „templu”, „munte cosmic” nu sunt decât formule sinonime ale aceluiaşi simbolism al Centrului, pe care le vom întâlni necontenit în cosmologia şi arhitectura mesopotamiană” (bib. 35 pag. 79). „Adam a fost creat în centrul pământului” (bib. 35 pag. 84). Mai mult chiar, creaţia a început pe acest munte sacru, numit în unele scrieri şi muntele cosmic. „Muntele cosmic este singura zonă sacră din toată întinderea care înconjoară pe om; şi de aceea Creaţia a început aici, Haosul a fost întâi alungat”(bib. 35 pag. 84). Se credea că “Muntele este centrul lumii, şi de aceea, după moarte, sufletul este atras firesc către acest “centru” (bib. 35 pag. 82). Sufletele curate (fară păcate) în drumul lor spre cer trebuia să urce muntele. “Muntele are în culturile mesopotamiene şi înţelesul de „pragul Tărâmului celălalt”. Pe acolo, pe munte, trec sufletele în lumea morţilor” (bib. 35 pag. 81).

- Acum se înţelege mai bine religia Titanilor, Atlanţilor şi a altor neamuri din vechile timpuri, de ce aveau nevoie de piramide în trepte, turnuri, ziggurate, iar grecii, bytinii şi misienii din Asia Mică de munţii lor numiţi Olimp (Nemurire). După 664 î.Hr. când Egiptul a fost cucerit de assirieni, odată cu apariţia lui Osiris, religia s-a schimbat, când egiptenii au dat „tonul” şi apoi în toată lumea antică, ca judecarea păcătoşilor să se facă în lumea subterană şi azi în Iad. Până atunci sufletele celor decedaţi rămâneau pe pământ şi îşi ispăşeau păcatele prin reîncarnări succesive, în afară de cele ale Nemuritorilor şi eroilor care ajungeau în Parnas sau în sud, la stele.

Am spus că templul ceresc (în unele scrieri, oraşul sacru) trebuie să fie pe un munte înalt, un munte care face legătura între cer şi pământ. „Oraşul sacru, care cuprinde templul între zidurile sale crenelate, devine şi el un centru, vârful muntelui cosmic (adică, de fapt, al Lumii). Locuitorii lui sunt identificaţi, magic, cu stăpânii divini ai „centrului”, cu zeii”, (bib. 35 pag. 82), dar centrul este „în toate tradiţiile semite, centrul era imaginat cu vârful muntelui cosmic”, (bib. 35 pag. 83), centru care trebuia să se afle sub Steaua Polară, „Steaua Polară dovedeşte că este cel mai înalt loc, pentru că se află în dreptul centrului Cerului, (bib. 35 pag. 83). Prin Steaua Polară am găsit şi al doilea punct de reper, pentru localizarea Templului Ceresc. Legătura între Steaua Polară şi pământ, stea în jurul căreia se rotesc celelalte Hiele,se roteşte cerul, se numeşte Stâlpul cerului, Axa Universului sau Axa Lumii (Axis mundi), care după scriitorii latini se găsea numai în zona getică. Acest lucru este confirmat şi de scrierile vechi egiptene, unde Stâlpul cerului îl numeau Djed şi se citeşte Get, stâlp ce era parte componentă a Templului ceresc şi locul unde a fost creat (făcut) Adam şi Eva. Că Stâlpul cerului este acelaşi cu Axa lumii sau Axa Universului, îl confirmă Mircea Eiliade, „Dacă am cerceta cum se cuvine acest simbol al „Stâlpului Cerului”, care nu este altceva decât Axa Universului, Pomul Vieţii care creşte în centrul Lumii” (bib. 35 pag. 90). Titanii erau numiţi „Fiii Cerului” şi nu este normal ca Templul Ceresc să fie în regatul Titanilor, acolo unde după toate scrierile vechi erau Fiii Cerului, deci ai Divinităţii. Ei mai erau numiţi şi „Fiii pământului”, fiind născuţi pe pământ. Concluzia este firească. Titanii erau „Fiii Cerului, născuţi pe pământ”. Numai în ţara lor şi a urmaşilor lor, Dumnezeu a făcut şi/sau va face Templul Ceresc.

19

România este ţara Ocrotită de Divinitate, de Dumnezeu. Dacă nu credeţi lucrul acesta, studiaţi istoria României şi o să vedeţi ca toate marile puteri, şi nu numai, ce au făcut atingere României, astăzi nu mai reprezintă nimic. Ioan Paul al II-lea spunea că „România este grădina Maicii Domnului”, ceea ce înseamnă că în Biblioteca Vaticanului încă mai sunt documente ce dovedesc acest adevăr. Eu n-am înţeles atunci ce înseamnă grădină în adevăratul sens al cuvântului. Explicaţia termenului real de grădină se găseşte în bib. 40 pag. 63, citez „Grădina este simbolul raiului pământesc, al Cosmosului (al Cerului, n.a.) al cărui centru, este al pământului (Axa lumii, Stâlpul Cosmic sau steaua Polară, n.a.) pe care-1 întruchipează, al stărilor spirituale care corespund şederilor în Paradis”. Deci termenul folosit de Papa Ioan Paul II de grădină, era Raiul, iar Raiul a fost în România, lucrul ce-1 voi dovedi mai departe, şi în cazul acesta Papa Ioan Paul II, confirmă direct, că românii sunt neamul ales de Dumnezeu, şi, de asemeni, locul unde Dumnezeu, 1-a făcut pe Adam şi Eva, iar Raiul, conform Bibliei, Facerea, cap. 2, pct. 8, citez „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden (Paradis), spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-1 zidise”. Prin „Grădina Maicii Domnului” se mai confirmă un lucru, că Fecioara Maria a fost, este şi va fi din neamul acesta, atunci al Daco-Geţilor, originea Ei este Daco-Getă. Până acum, acest lucru nu a fost scris, dar de acum încolo nu mai este nici o scuză, au trecut deja 2.000 de ani. În felul acesta am localizat unde a fost sau va fi Templul Ceresc sau Oraşul Ceresc, locul unde a început creaţia. Templul ceresc a fost în regatul Titanilor sau teritoriul de atunci şi până acum, al Geţilor, al Daco-Geţilor, teritoriul ce se află astăzi în România şi el nu putea fi decât în munţii Parâng, Parnasul cu multe vârfuri, sau în munţii Godeanu, sau Kogaion, vârful Gyges (Gugu). Orice altă localizare nu este susţinută de dovezi credibile, fiind numai nişte copii, lipsite de valore. A sosit şi vremea adevărului, că adevăratul Templul Ceresc era în ţara Titanilor, apoi a Atlanţilor, în zona numită încă de atunci, teritoriul getic, chiar dacă mai târziu sunt cunoscuţi ca şi Dorieni. În cazul acesta, logic, poporul ales de Dumnezeu nu pot fi decât românii. Dacă şi pe Platon îl negăm, Platon care spune că ţara Atlanţilor este o ţară sfântă (insula sacră), şi înainte de Platon, vechii egipteni, prin Get (Djed), prezenţa neamului sfânt care trebuia să fie prezent la începutul domniei oricărui faraon. Ierusalimul nu poate fi chiar şi dintr-un sigur motiv, că el poartă numele Herei, dar Hera s-a născut târziu, lucrul ce exclude de început ca să fie acolo. Fie că vor unii, fie că nu vor, acesta este adevărul, adevărul dovedit, sau cum se mai spune „Adevărul adevărat”.

- Scenele pastorale sunt specifice nordului, la nord de Marea Mediterană, deoarece cei din nord erau socotiţi păstori.- Scenele cu verdeaţă, flori şi elemente din agricultură, definesc sudul.- Acest obicei şi datorită timpului aş numi tradiţie ce a durat până la începutul Renaşterii.- Evreii sunt egipteni şi au plecat din Egipt, lucrul confirmat şi în istoria lor de episodul numit Exodul, fuga din Egipt.

Egiptenii, nici în vechile timpuri, nici astăzi nu au spus că sunt de neam ales. Faptul că s-a născut lisus în Iudeea a generat acest titlu. Să vedem dacă acest lucru este adevăr sau un fals generat de lucrările scrise?

- În primul rând, evreii nu au avut niciodată preoţi, ei au avut rabini, iar noţiunea de rabin vine de la Ra - Bon, bunul Ra, bunul soare. Scrierea evreilor fiind în consoane, ei s-au jucat cu vocalele, creând şi astăzi greutăţi în interpretarea celor scrise de ei. Închipuiţi-vă cuvântul Iisus ce interpretare poate genera, sau Adam, ca şi orice cuvânt cu litere puţine când cititorul poate folosi vocalele pe care le crede de cuviinţă, generând astfel o mulţime de variante.

S-a înrădăcinat ideea că Iisus a fost evreu. Să vedem ce spun vechile scrieri şi dacă lucrul acesta este adevărat. Se porneşte de la un citat din Kabbala sau Cabbala, despre ce cred Brahmanii, ori brahmanii, după părerea mea, tot ce au spus s-a adeverit. Citez„Brahmanii indieni ştiu bine că Europa şi-a avut Mesia acum douăzeci de secole” (bib. 16 pag. 254). Să analizăm această variantă, că Europa a avut un Iisus, ce se suprapune în scrierile lor, şi nu numai, cu viaţa şi moartea lui Iisus.

Pentru început, cuvântul Iisus este un cuvânt compus din Ii - Sus, Iisus, aşa cum celţii îl numeau Esusj E - (este) - sus, şi asta cu mult înainte de Hristos. Primii care au scris de Isus Hristos, reţineţi două nume şi numai unul ca evreii, au fost Esenienii, şi de la ei (din scrieri existente până în prezent), s-a răspândit numele de Iisud Hristos, citez (bib. 25 pag. 201) „In cadrul comunităţii (eseniene) a apărut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, învăţătorul dreptăţii sau învăţătorul credinţei”, având anume coincidenţe bibliografice cu Iisus Christos. După Documentul de la Damasc, Dumnezeu trimite un învăţător pentru încheierea unui nou legământ; „la sfârşitul zilelor”, acesta va muri, revenind ca „Mesia”. În primul rând scrierile esenienilor erau cu ani înaintea celor evreieşti despre Iisus şi apoi frapează „coincidenţele bibliografice cu ale lui lisus Hristos”, deci este una şi aceaşi persoană, apoi el revine pe pământ ca Mesia, ca preot, Mare preot (învăţător), ori misienii erau, de la începutul timpului, din vechile vremuri, preoţii din Balcani şi din nordul Dunării, din zona Daco-Getă, ce a ce face posibil ca Iisus să fie din neamul misienilor, Mare preot al unei Dave din teritoriul Geto-Dacic, ţinând seama şi de scrierile brahmanilor. Acest lucru dovedeşte că Esenienii nu erau evrei. Se pare că ei au părăsit definitiv zona şi în mare grabă, deoarece nu au avut timpul necesar să-şi transporte toate înscrisurile, înscrisuri ce au trebuit ascunse. Se crede că plecarea definitivă a esenienilor din zona Mării Moarte a fost în anul 68 d.Hr., deoarece ei erau adepţii păcii şi toleranţei şi nu acceptau războiul dintre evrei şi Roma. După plecarea lor, zona a fost ocupată de evrei. Esenienii aveau o religie total diferită de a evreilor, aveau credinţa în Dumnezeu şi nu în Iahwe, lucru ce a generat dispute şi poate acţiuni de forţă sau ură a evreilor.

Întrebarea ce se pune este: dacă Iisus Hristos nu a fost evreu, atunci de ce neam a fost? Oare, brahmanii au avut dreptate?

20

Între timp a apărut interpretarea „Tăbliţelor de plumb de la Sinaia”. Eu am studiat două interpretări, relativ diferite. Cu această ocazie şi cu scuzele de rigoare, aduc unele corecturi asupra unor termeni, astfel că: Sar înseamnă principe, conducător, Joe este conducătorul unei armate, Dabo este Dava, instituţie de cult religios, când la început Dava - Davelor a fost Deva, ca apoi centrul religios să fie mutat la Alba Ilia, azi Alba Iulia. Oraşul şi-a schimbat denumirea din Alba Ilia în Alba Iulia, luând astfel numele soţiei împăratului, de origine getică, Septimiu Sever (146-211 d.Hr.), numită Iulia Doamna (Domna), cu puţin înainte de anul 200 d.Hr., după retragerea armatei Romei din Dacia. (Albul fiind îmbrăcămintea marilor preoţi). A fost capitală până şi a lui Dromichete, numită de greci Helix, şi chiar a Daco- Geţilor, fosta capitală a Titanilor şi Atlanţilor, după ce capitala regatului lor, numită de Platon, Atlantida, aşezată pe o insulă care s-a scufundat, iar din ce a mai rămas este astăzi Ostrovul Moldova Veche. Zabelo, unde Sa sau Za este nemurirea, iar bello, război, ceea ce înseamnă „Războinicul nemuritor”, războinic din neamul nemuritorilor, din neamul fiilor cerului, un alt atribut a lui Saturn. Hiliari = ilia - ari, iar Ilia sau Ilio era Marele preot al unei Dave, în vremurile când preoţii erau şi luptători sau războinici. De asemeni, Marele preot era numit şi înger sau sfânt, lucrul confirmat şi de citatul din Biblie, capitolul Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, titlul cap. 2, citez „Porunca dată lui Ioan de Domnul, ca să scrie îngerilor, adică episcopilor Bisericilor din...”. În acest citat, Marele preot al Daco-Geţilor era numit şi înger, dar şi episcop. În această situaţie, Alba Ilia (Alba lulia) poate fi numită „oraşul sau cetatea îngerilor”. (Apocalipsa este cel mai dur text antievreiesc întâlnit vreodată în înscrisuri. Lor li se atribuie şi cifra 666. Evreii şi-au luat ca emblemă „Steaua lui David”, în 6 colţuri, deci cifra 6, dar ei, atunci, fiind răspândiţi pe trei continente, Europa, Africa şi Asia, cifra devine 666. Nu s-a înţeles nici termenul de „a pecetlui”, cap. 7. în tradiţia populară românească, „a da la pecetă”, înseamnă a-1 lovi în frunte, deoarece „ce este scris în frunte este pus”. Acolo era şi pecetea. În felul acesta, se spune, că l-ai pecetluit. Mai mult chiar, în cap. 2 pct. 9, se aduc şi alte acuzaţii grave adresate evreilor, citez, „Hula din partea celor ce zic despre ei înşişi că sunt iudei şi nu sunt (posibil cei din Galileea n.a.), ci sinagogă a satanei”. Interesant este în Apocalipsă că salvarea omenirii este obligaţia Titanilor şi a urmaşilor lor Daco-Geţii, confirmat prin simbolurile celor 4 mari regi ai Titanilor: leul - Latona, viţelul (taurul) - Uran, vulturul - Troian sau Atlas şi omul - Sarmis sau Hermes, numiţi şi cei 4 cavaleri ai Apocalipsei. Citez din Biblie, cap. 4 pag. 1397 , pct. 7 „Şi fiinţa cea dintâi era asemenea leului, a doua fiinţă asemenea viţelului, a treia fiinţă avea faţa ca de om, iar a patra fiinţă era asemenea vulturului care zboară”.

- Apocalipsa s-a scris deoarece în aceeaşi perioadă de timp cu Isus, în acelaşi an, în acelaşi loc, Ilia, Marele preot al unei Dave şi înger care a fost trimis de Domnul pe pământ, a fost omorât de evrei. El înaintea venirii pe pământ era înger, iar după viaţa pământeană facea din nou parte din „Cetele de îngeri, din oştile Domnului”. Ilia era înzestrat de Dumnezeu cu har şi trimis pe pământ şi de aceea chiar în viaţa pământeană era numit înger sau sfânt. Faptul că Dumnezeu trimitea îngerii pe pământ este confirmat şi de Ev. după Ioan, cap. 18, pct. 37, citez ,,Eu spre aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit pe lume, ca să dau mărturie pentru adevăr, oricine este din adevăr ascultă glasul meu”. In tăbliţele de plumb de la Sinaia, îngerii trimişi de Dumnezeu pe pământ se numeau llia, iar în Biblie apar ca Ilie.

- Acum să vedem dacă Iisus este evreu, aşa cum se ştie astăzi. Părerea mea este că Iisus nu este evreu, iar lucrul acesta este confirmat şi de Biblie, în Ev. după Luca, cap. 23, pct. 6,7, 11. Atunci, în vremurile acelea, Pilat judeca iudeii, iar Irod pe cei din Galileea. Isus nefiind iudeu, Pilat îl trimite lui Irod, iar Irod aflând că nu este nici galileean, îl trimite din nou lui Pilat. Citez ,,6. Şi Pilat auzind, 1-a întrebat dacă este galilean. 7. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în aceste zile. 11. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L, şi luându-L în râs, l-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-au trimis iarăşi la Pilat”. Din acest citat rezultă clar că Isus nu era evreu şi nici galilean. În cazul acesta se pune întrebarea: de ce neam era? În momentul acesta nu ştim, dar tot cărţile sfinte şi tradiţia ne spun că Fecioara Maria a murit la Efes în drum spre casă, deci originară era din nord. Acest lucru dovedeşte că neamul lui Isus era spre nord de Efes, şi exclude originea lui din Iudeea, Galileea şi chiar din Asia Mică, ca şi a celorlalte neamuri din sud ca Egiptul sau Asiro-Babilonienii. Cu toate că s-a căutat să se distrugă toate dovezile privind originea lui Isus, a neamului său, totuşi s-a păstrat legenda regelui Artur. În ciclul arturian care este o Sagă, o Eddă pentru nordici, aflăm că Sf. Graal, Sf. Potir, Princeval, Borhor, Galaat şi Iosif din Arimateea, cel care i-a cerut Pilat trupul lui Isus, au dus cupa cu sângele lui Iisus (Graalul sau Potirul), pe muntele Cogaion, Godeanu de astăzi, ori în zilele acelea, sângele celui decedat însoţea corpul pentru a fi înmormântat. A fost înmormântat în patria sa, la neamul său, pe muntele sfânt Cogaion (Godeanu), ca să nu rămână printre străini. Astfel nu se explică de ce toate marile personalităţi religioase ale timpului său au însoţit trupul său şi sângele său care era în Graal, în Dacia, pe muntele Cogaion. Era un gest sacru de respect pentru Divinitate, pentru Domnul şi Tatăl Ceresc, care 1-a trimis pe pământ pentru a spune oamenilor Adevărul. Acum se înţelege cu ce scop a fost cerut lui Pilat trupul lui Iisus, de către Iosif din Arimateea, pentru a fi înmormântat în ţara sa, la neamul său, neamul Geto-Dacilor şi nu printre străini. Acum se poate înţelege şi scena pastorală a naşterii lui Iisus, scenă de origine nordică.

- Un al patrulea argument este faptul că Iisus şi astăzi i se spune că este Misian, că este un Mesia (Mesian), ce a ce dovedeşte faptul că era din neamul misienilor, locuitorii de pe ambele maluri ale Dunării. Dacă era de alt neam, caldean, egiptean, roman etc., era numit şi în scrieri, dar în scrieri apare doar neamul lui, neamul Misienilor.

- Se scrie că punctul de reper al celor trei magi care au venit de la răsărit, a fost o cometă, dar cometa era văzută de toată lumea. Ca să fie un semn ceresc, ea trebuia să intersecteze ceva important, ori acest lucru, în timpurile acele, nu putea

21

fi decât steaua Polară, numită şi Stâlp Cosmic sau Axa Lumii, şi de la romani citire, numai Geto-Dacii erau locuitorii de sub steaua Polară ( Axis mundi), iar magii erau preoţii mezilor, şi mezii, în vremurile acelea locuiau la răsărit de teritoriul Daco-Getiilor. În cazul acesta, acest eveniment deosebit era locul unde se intersecta cometa cu steaua Polară, deci în teritoriul Geto-Dacilor şi bineînţeles locul unde s-a născut lisus, un mesia, un trimis al Tatălui Ceresc (Dumnezeu), pentru a schimba lumea, pentru a creea o alta lume (societate), o altă orânduire socială.

- Acum se înţelege, din nou, de ce România este singura ţară din lume ce nu are o dată a creştinării, deoarece religia creştină s-a născut aici, în zona Geto-Dacică, şi de aici s-a răspândit în toată lumea.

- Dacă până acum am aflat de ce s-a numit lisus, din ce neam era, acum să vedem de ce s-a numit şi Christos, lucru confirmat şi de Ev. după Matei, cap. 27, pct. 22, citez „Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu lisus, ce se cheamă Hristos?”. Înainte de lucrul acesta vreau să reamintesc o tradiţie a Daco-Geţilor. Ei înainte de luptă nu mergeau la Istru pentru a spăla trupul şi a se spăla de păcate, deoarece dacă mureau în luptă ei erau eroi şi ajungeau în Cer, participând alături de ceilalţi eroi, de nemuritori şi de împăraţii titanilor la banchetele divine, indiferent de numărul şi mărimea păcatelor avute în viaţa pământeană.

- În tradiţia şi religia lor, ca şi în alte vechi religii, Geto-Dacii aveau un erou războinic, un luptător pentru binele omenirii, numit Histria, după greci Hristos. Este cunoscut în vechile religii, şi mă refer aici la religia din podişul iranian despre Tistrya, T - Istria, religie ce era înainte de Avesta, iar Avesta era religia enunţată de primul Zaratrusta, şi nu cel de pe vremea lui Pitagora. T-Istrya sau T-Histria, care după bib. 25. pag. 701, citez „încă din perioada preavestică Tistrya fusese adorat ca un zeu al ploii, fiind socotit prinţul regiunii cereşti orientale şi astrul binefăcător care dă pământului apă, fecundându-1 şi combătând astfel seceta adusă de demonul Apaosha... Războiul lui Tistrya cu Apaosha, ridicat la proporţii cosmice, se desfăşoară cu victorii şi înfrângeri până la duelul final din a treia zi, când „splendidul Tistrya îl învinge pe Apaosha”, şi îl alungă”. Deci, cuvântul Histria, după greci Hristos, vine de la Tristya, şi nu este exclus că şi numele Istru, Dunărea de azi de la Cazane la vărsare, să vină tot de acolo, iar Hristos să fi fost locuitor din zona Istrului. Demn de lăudat este şi faptul că Daco-Geţii, ca urmaşi ai Titanilor şi Atlanţilor, au păstrat credinţa strămoşească, credinţa celor două religii ale Titanilor, şi credeau în Domnul sau Tatăl Ceresc, ei fiind fiii cerului, dar născuţi pe pământ, erau numiţi şi fiii pământului, cu toate că de jur-împrejurul lor toţi credeau în zei. Se ştie că Latinii recunoşteau că nu înţeleg religia Daco-Geţilor şi singurul lucru pe care-1 înţelegeau, după ei, era zeul Marte, adică Saturn, numit şi Zamolxe.

- Un alt argument în sprijinul acestui adevăr, că Isus Hristos era din neamul Geto-Dacilor, este un Ilia, îl are războiul lui Traian cu Dacia, cunoscut în istorie ca războiul numai împotriva dacilor, iar în urma războiului Roma a ocupat doar zona religioasă a Geto-Dacilor.

- Dacă şase dovezi nu conving atunci se poate bănui că este refuz de a afla adevărul. - Strabon (63 î.Hr. - 19 d.Hr.) ne spune că Geţii în vechime se numeau şi davi, citez, din Geografia VII/III, „Socot că

ei (Geţii) se numeau în vechime davi”, dar davii erau slujitorii Davelor, erau preoţii geţilor. Acest lucru, indirect, îl spune şi Apian (100 - 161 d.Hr.), citez ,,Pe unii dintre geţii de dincolo de Istru, pe care îi numesc daci” (bib. 41 pag. 274), iar Trogus Pompeius (sec. I î.Hr.), în Istoria lui Filip, XXX/3, citez „Şi dacii sunt o mlădiţă a geţilor”, (bib. 41 pag. 275), iar Strabon ,,Dacii şi geţii vorbesc aceaşi limbă” (bib. 41 pag. 280).

- Este clar că prin existenţa Davelor şi prin citatele anterioare, în vremurile acelea, dacii erau preoţii geţilor, şi atunci războiul lui Traian numai împotriva dacilor, este un război religios, ce a ce înseamnă că Geto-Dacii încă din 101 d.Hr. erau deja creştinizaţi, deoarece toată viaţa Traian, şi este cunoscut acest lucru, a avut o mare ură împotriva creştinilor. Ca dovadă este că Traian a ocupat numai centrul religios al Geto-Dacilor. În urma acestui război, Traian a obstrucţionat credinţa Daco-Getilor în Hristos, dar nu a putut să o distrugă. Cu toată ura lui împotriva creştinilor nu a reuşit să instituie în Dacia niciun zeu şi nu a putut construi niciun templu. Păcat că a trebuit să treacă peste 200 de ani până când religia creştină a fost recunoscută oficial în imperiu. De aici reiese că primul teritoriul creştinizat în istorie este teritoriul Geto-Dacilor, chiar dacă pentru menţinerea credinţei lor, a trebuit să ducă război cu Roma, cu Traian. După acest război Dacii = Davii = Divinii, locuitori ai ţării sfinte, s-au numit preoţi şi astfel Roma nu a mai avut motiv să intervină. După război au dispărut Davele şi chiar clasa preoţilor ce se ocupau de ştiinţă şi război, dar a continuat credinţa în religia creştină. S-au înşelat cei care au crezut că dacii au ieşit din istorie, îi găsim la Conciliu de la Efes din 325 d.Hr.

Așa se mai explică de ce unii, nu dau nume că se cunosc, au cautat să distrugă toate înscrisurile din vremea lui Traian, înscrisuri care confirmau originea lui Iisus Hristos, cât și faptul că Dacia, țară sfântă, era deja creștină înaintea războiului cu Traian:

- Zona Daco-Getică a României de astăzi a fost o oază sau o insulă unde s-a păstrat religia Titanilor, religie care mai târziu a fost temelia religiei creștine.

- Religia creștină de azi păstrează cele două religii ale Titanilor, prima religie fiind că oamenii sunt urmașii lui Adam si Eva, creația lui Dumnezeu, plus ce se găsește in Biblie, în Ev. după Matei, cap. 6 si 7, inclusiv rugăciunea Tatăl Nostru, atunci numai Tatăl Titanilor, și a doua religie de pe vremea lui Hera și Hermes, cand Dumnezeu a făcut omul și totul în cosmos prin cuvânt, ce se găsește și ea în Biblie, în Ev. după loan, cap. 1, pnt. 1-5, citez „ 1. La început era Cuvântul și Cuvântul era de la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. 2 Acesta era întru început la Dumnezeu. 3. Toate prin El s-au

22

făcut și făra El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. 4. Întru El era viață si viața era lumina oamenilor. 5. și lumina luminează în intuneric și întunericul nu a cuprins-o”.

- Hermes, Sarmis sau Hermes Trismegistul, spune același lucru înaintea lui Matei, în bib. 31, pag. 234 - 235, citez „Este Cuvântul Creator al Domnului universal, care, după El este cea dintâi Putere, necreată, infinită, purceasă din El și anterioară tuturor creațiilor Sale... Căci El este Domnul tuturor lucrurilor, și puterea, și lumina, și totul depinde de El și este în El. Cuvântul lui perfect, generator și creator coborându-se în Natura generatoare, a făcut apa roditoare”.

- lată cum un adevăr, chiar și după milenii, iese la lumină, anulând astfel munca celor care au vrut să întunece Adevarul!

23

6. COLUMNA DACILOR DIN ROMA, ZISA A LUI TRAIAN

- Locul unde este înfipt un stâlp sau o coloană a cerului este echivalentul unui altar.- Coloana Cerului în spirală este drumul de la pamânt la cer și înapoi, sunt sufletele morților ce urcă la cer și coboara

pe pamânt pentru reîncarnare. Coloana Cerului, de regulă, este încadrată de 7 stâlpi în cerc, în rând saupe două rânduri. Alături de cei 7 stâlpi sau coloane din lemn de stejar, erau două mai mari ce semnificau Soarele și Luna. Coloana Cerului avea aceeași semnificație ca și Arborele Cerului (Cosmic), unde din toate timpurile pe teritoriul României, bradul semnifica viața lungă, mărul, cunoașterea, iar stejarul era exclusiv al luptătorilor.

- Aceleași simboluri se găsesc azi la Roma unde este așa zisă „Columnă a lui Traian”, care, în realitate, este Coloana Cerului a Dacilor ce glorifică lupta Dacilor cu Roma. Acolo, eroii daci au coloanele (colonetele) lor, iar persoanele mai importante moarte în luptă erau reprezentate chiar de copacul lor ce era stejarul. Cum în unele zone astăzi litera „J” se citește „G”, atunci cuvântul stejar devine stegar și anunță astfel importanța celui care purta steagul în luptă. Steagul în realitate era tot o coloană a cerului, a morții și reînvierii, o legatură între cer și pamânt. De drepturi și onoruri în cer aveau parte doar cei ce mureau în luptă, conform tradiției populare din vechile timpuri și până astăzi pe teritoriul României.

- Romulus Vulcănescu în Coloana Cerului, pag 83-84, scrie „Parii dacilor se întrezaresc sculptați și pe Columna lui Traian, sub formă de colonete... sunt prea șlefuite, fasonate, dreptunghiulare, cu semne magice pe ele (cercuri gravate) și, ceva mai mult, cu parțile superioare acoperite de astragaluri. Așezarea lor înaintea unei palisade cu destinație necunoscută, reprezentarile geometrice și uniforme de pe ele (cercurile) descoperă mai mult un rost sacru, decât administrativ sau strategic. In ultima analiză, credem că aceste colonete sunt stâlpi sacri de tipul stâlpului cerului, care marchează uneori altarele și sanctuarele viale de tip solar din munții care duceau la cetatea de scaun a Daciei, și care, totodată, era și hieropola dacă. Stâlpii sacri de pe Columna lui Traian nu sunt însa apariții izolate în construcția monumentelor mitice la daci”. Cercul reprezintă moartea și renașterea în tradiția populară romanească.

- Coloana dacică din Roma, zisă a lui Traian, este o Coloană a Cerului, cât și Arborele Cosmic, cu scene în spirală ce nu este altceva decât simbolul că puterea dacică nu a murit și ea se va reface din nou. Spirala este simbolul vieții și al morții la infinit, este eternitatea, este nemurirea, este a nemuritorilor, ca și șarpele sau balaurul (dragonul) care semnifică în plus lupta pentru perfecțiune, cât și existența neamului lor care este așezat sub steaua Polară, numit și centrul lumii, axa lumii sau polul Getic, locul unde au fost creați primii oameni, primii pamânteni, numiți și singurii ce poartă acest titlu de „Fiii Cerului”, atât Titanii, cât urmași lor. Titanii fiind „Fiii Cerului’’ sau „Fiii lui Dumnezeu”, este logic ca sunt urmașii creatiei lui Dumnezeu și singurii urmași ai lui Adam și Eva.

- Pe vremuri, un criminal după ce era omorât, capul i se punea pe un par, stâlp sau coloană. Același lucru 1-au făcut Dacii pe columna din Roma unde statuia lui Traian nu reprezintă altceva decat criminalul ce se face vinovat de numărul mare de morți, cu toată îngamfarea și mandria lui. Așa cum se așeza capul unui criminal pe par, stâlp sau coloană, tot așa a fost așezat Traian, dar pe cal, dovadă că venea de departe.

- Bănuiesc faptul că, inițial, Columna Dacilor din Roma era inconjurată de 7 stâlpi de stejar, în cerc, în rând sau pe două rânduri și încă doi mai mari ce semnificau Soarele și Luna.

-- Să nu credeți că războiul împotriva Daco-Geților, care, în istorie, rămâne numai împotriva Daciei, deoarece teritoriul getic, Oltenia și Muntenia a fost sub stăpânirea romană 17 ani, până la moartea lui Traian, să nu credeți că acest război a fost că așa a vrut Traian sau că nu aveau resursele financiare și alimentare necesare. Nu. El avea motive intemeiate, dupa cum urmează.

1. A fost un război religios, deoarece Roma credea în zei, iar Daco-Geții aveau credință monoteistă, credința moștenită de la Titani. Singurul lucru pe care îl știau și pe care îl puteau înțelege era că Daco-Geții credeau in Saturn, Marte cum îl numeau ei, în rest, chiar ei recunosc că nu au putut ințelege religia Daco-Getică, fiindcă era alta. Această dorință a Romei s-a soldat cu eșec, deoarece, spre deosebire de celelalte teritorii ocupate unde au construit temple închinate zeilor, in zona controlată de Roma, mai puțin de un sfert din teritoriul Daco-Getic, nu se găsește nici un templu și nu a rămas în

24

credința populară românească, credința în zei. Daco-Geții credeau în Tatăl Ceresc, Tatăl Nostru, cel care dadea viață (fiind Tatăl) și care lua viața (prin puterea sa Divina), cel care facea ca primăvara sa reînvie natura și să înceapă un nou ciclu al vieții, iar la solstițiul de iarnă, ca anul să-și continue numerotarea. Se pare ca atunci luna Ianuarie era ultima lună a anului, echinocțiul de primăvară era la Sf. Gheorghe, cel de toamnă la Sf. Dumitru, solstițiul de vara la Sf. Ilie (Sărbătoarea lui Zamolxe), iar cel de iarnă la Crăciun (se sărbătorea Saturn). La Conciliul de la Nicea, din 325 s-a hotărât ca echinocţiul de primăvară să fie la 31 martie, pentru a înlătura vechea credinţă şi tot atunci luna Ianuarie (luna lui Ianus sau Sarmis) să fie prima lună a anului.

2. Al doilea motiv era să distrugă casta preoţească a Daco-Geţilor, cei care se ocupau şi erau cunoscători în calculul timpului şi mersul aştrilor, lucrul reuşit, deoarece şi-au impus calendarul lor.

3. Al treilea motiv era să ia aurul şi argintul Dacilor, lucrul reuşit pe deplin.4. Al patrulea motiv era să-şi impună legile lor, lucrul care s-a soldat cu eşec, deoarece Daco-Geţii au rămas la legile

lor, legile Belagine, numite apoi legile Vlahilor (Blachilor), legi moştenite de la strămoşul lor Saturn, numite Legile lui Zamolxe şi care s-au păstrat până aproape de zilele noastre.

- Pentru aceste motive au mobilizat un număr impresionant de soldaţi, lucrul care nu s-a întâmplat în nicio provincie care, ulterior, a fost ocupată.

Până la urmă Daco-Geţii au câştigat războiul, deoarece şi-au impus, mai târziu şi Romei religia lor, religie ce a rămas până astăzi, este drept modificată, cu toate chinurile imperiului de compromis pentru o perioadă prin Isis şi Osiris şi mai mult, chiar au sfidat inteligenţa romanilor prin ce simbolizează aşa-zisa Columnă a lui Traian.

- Cu riscul de a fi criticat de necunoscători şi de toţi care mai cred că noi suntem urmaşii Romei, spun că Roma a cucerit Dacia şi o parte din Geţia (Oltenia şi o parte din Muntenia), cât timp a trăit Traian. Pentru acest lucru apelez la scrierile, în special, la cei care au trăit în vremurile respective, nu din poveşti.

- Arian Flavius (95 - 175), din 124 guvernator al Capadociei, deci cunoscător al Balcanilor, scrie în 124,,Arta tacticii militare”, deci la 7 ani de la moartea lui Traian şi în vremea împăratului Hadrian (117 - 138), scrie că armata romană era compusă din două armate, romanii cu stindardul vulturului imperial şi Geto-Dacii, stindardul dacic (în text se numesc Sciţi). Armata romană, citez „înaintează având diferite steaguri, nu numai romane, dar şi scitice, pentru ca incursiunile să aibă înfăţişări mai variate şi totodată să fie infricosătoare. Steagurile scitice le alcătuiesc nişte balauri de mărime proporţională cu prăjinile de care ei sunt legaţi. Se fac bucăţi de pânză de diferite culori, cusute laolaltă. Balaurii aceştia au capul şi întregul trup pana la coadă ca al şerpilor. Vicleşugurile acestea au fost născocite pentru ca balaurii să pară cât mai înspăimântători. Când caii stau pe loc, nu poţi vedea decât bucăţi de pânză de diferite culori, care atârnă în jos. Când însă, caii pornesc, aceşti balauri se umflă din pricina aerului, semănând grozav cu fiarele şi şuierând din pricina mişcării puternice, deoarece aerul îi străbate cu putere. Aceste steaguri nu numai fac plăcere ochilor și uimesc, dar folosesc chiar pentru a putea fi deosebiţi de cei ce dau năvală şi pentru ca rândurile să nu se încurce”.

- Acum întreb logic: ce rost ar mai fi avut să staționeze armata romană în Dacia, din moment ce în Balcani erau mulţi soldaţi Geto-Daci, “care, sigur nu acceptau să-şi lase ţinuturile şi familiile în stăpânirea strainilor? Dacă nu acceptaţi această logică, următorul eveniment vă va convinge.

- In 193, după 87 de ani de la cucerirea Daciei (106), legiunile de Daco-Geţi, din Balcani, îl proclamă împărat pe Daco-Getul născut în Panonia, Septimiu Sever (Septimius Severus), împărat 193-211. Roma având mai mulţi pretendenţi, ezită să-1 numească, fapt ce-i nemulţumeşte pe soldaţii lui Septimiu Sever şi la 9 aprilie 193, împreună cu o armată de 30.000 de soldaţi, toţi Daco-Geţi, intră în Roma cu stindardele dacice (nu cu vulturul imperial, şi este pentru prima dată când stindardul de luptă dacic intră în Roma, iar acest lucru dovedeşte că Roma a fost cucerită de Daci) şi cu ascuţişul sabiei îi linişteşte pe romani, iar pe unii îi linişteşte definitiv. In 193 a fost prima cucerire a Romei, de către Daco-Geţi şi dacă nici acesta nu a fost un oraş cucerit, dar cucerit cu ascuţişul săbiei, atunci nu a existat în lume nici un oraş sau teritoriul cucerit vreodată.

- Mai mult decât atât, din 193, toată administrarea Romei şi a imperiului, este controlată de Daco-Geţi ce ocupă toate funcţile de conducere, iar acest control al imperiului va fi deţinut de ei până la decesul Imperiului Roman. Din acest moment, toţi împăraţii imperiului sunt Daco-Geţi sau acceptaţi de ei până în anul 395 (divizarea definitivă a imperiului).

Tot în 193, Septimiu Sever, elimină atribuţiile de conducere ale Senatului roman, înfiinţând Consiliul Principelui, ca organism de decizie şi conducere a imperiului, instituţie ce a rămas până în 395.

- După aceste date, chiar dacă mai erau voci care mai credeau că Roma controlează Dacia din 124, sper că de data aceasta, cu toţii sunteţi convinşi, că din 193, nu mai este „ picior de roman în Dacia”.

- Este timpul să lămurim aşa zisa „retragere aureliană”, lucrul ce răuvoitorii şi necunoscătorii (cei ce au scris mult mai târziu), au falsificat adevărul, aşa cum este şi cucerirea Romei de către Daci în 193, dovezi ce surprind că mai există. Cert este că din 193 - 194, în timpul împăratului Septimiu Sever, armata romană nu mai era în Dacia. Alţii dau data sigură de 211, când toţi care erau străini de neamul Geto-Dacilor au părăsit Dacia, deoarece legile bellagine, legile lui Saturn sau Zamolxe pedepsea cu moartea pe orice străin care intra sau voia să trăiască în teritoriul Daco-Getilor. Dovada se gasește în scrierile din vremea împăratului Alexandru Sever (222 - 235), când Daco-Geţii erau un popor liber şi nu coloni romani. în

25

Istoria romană scrisă la îndemnul 1ui Alexandru Sever, (copie după ea), cap. LI, 22, citez ,,Aceia (Dacii) locuiesc pe ambele maluri ale Istrului, unii dintre aceştia şi anume cei ce-şi au locuinţa dincolo de fluviu, aproape de tribali, fac parte din prefectura Mysiei şi se numesc Mysieni, în afară de cei din vecinătate, iar cei ce vin după ei se numesc Daci sau Geti sau Traci”, iar ei nu faceau parte din nici-o prefecturaură. Era anul 225.

- După Septimiu Sever, urmează ca împărat, fiul său Caracalla, în 212 şi tot în acest an, dă Constituţia Antoniană, unde toţi cetăţenii liberi din imperiu primesc cetațenia romană. Mare bucurie la Daco-Geţi care şi-au amintit că până în 117 au fost cuceriţi de Traian, iar impăratul Caracalla a fost primit cu flori şi urale, şi în cinstea lui, se spune, că au înfinţat oraşul Caracal. Cetațenia romană de atunci ar fi, cum este în zilele noastre dubla cetăţenie, de care au benificiat negustorii că puteau face comerţ în tot imperiul, fară să plătească taxe.

- Trecem peste perioade de timp neinteresante, sau putin interesante pentru noi, şi ajungem în 244 - 249, imparat Filip Arabul. Iată ce spune Iordanes în Getica, la paragraful 92, citez „Aceştia (Daco-Geţii şi Goţii), trecând Dunărea şi devastând pentru a doua oară Moesia, au atacat Marcianopolis, renumit oraş al Moesiei, şi dupa ce l-au ţinut sub asediu prelungit, l-au părăsit contra unei sume de bani ce le-a fost dată”. Asemenea atacuri au fost în 245, 247 şi 248, ceea ce îl face pe Iordanes, în paragraful 94, să spună, citez „De aici, cum spuneam, getul îmbogăţit prin banii primiţi după asediu, s-a întors acasă la ale sale”.

- Situaţia din vremea respectivă este.. descrisă de Iordanes în paragraful 89, citez „Goţii (Geţii), cum se întâmplă, suportând greu că li s-au retras stipendiile, din prieteni au devenit duşmani ai Romei. Căci deşi trăiau retraşi sub regii lor, erau totuşi federaţi ai statului roman şi primeau daruri anuale”. întreb din nou. Unde este retragerea Aureliană, retragerea armatei romane din 271, când ei deja aveau regii lor încă din 245? Poate doar în visurile Romei că poate vreodată vor mai ocupa Dacia, iar când şi visurile s-au spulberat, au hotărât ca această aşa zisă retragere, să fie şi scriptic.

- Dovezi sunt multe despre cei ce sunt numiţi Daci, Geţi, Goţi sau Carpi, care locuind într-un teritoriu liber, atacau armata imperiului la sud de Dunăre, atunci când nu primeau bani ca să nu-i atace, deoarece banii erau pentru apărarea nordului imperiului de alte neamuri.

- O altă dovadă istorică, din vremea împăratului Gallienus (253-268) este oferită de Sextus Aurelius Victor (sec. IV), care a scris Caesares şi Historia Augusta, unde, referindu-se la împăratul Gallienus, seriei „întâmplându-se toate acestea spre norocul său şi încă peste orice aşteptare a sa, a ajuns mai nepăsător, cum se întâmplă omului când îi merg lucrurile bine, şi atât el cât şi fiul său Saloninus, pe care îl ridicase la demnitatea de Caesar, au lăsat ca statul să ajungă la prăbuşire. Căci Geţii înaintară nefiind împiedicaţi în Tracia, ocupând Macedonia, Ahaia şi ţinuturile învecinate din Asia, Părţii puseră stăpânire peste Mesopotamia, iar Orientul ajunsese se fie condus de tâlhari sau de o femeie.Alamanii pun mâna pe Italia, iar neamurile francilor după ce au jefuit Galia, cuprinseră Spania, jefuind şi aproape distrugând oraşul Tarraco, şi pun mâna pe nişte corăbii de ocazie şi trec în Africa; iar peste Istru s-a pierdut ceea ce câştigase Traian. Şi astfel bătând cu furie vântul din toate părţile, în întreg imperiul roman s-a produs o frământare de sus şi până jos”. Acelaşi lucru îl spune şi Trebollius Pollio, în Triginta tyranni, Regalianus IX, „Pe câtă vreme netrebnicia lui Gallienus, a făcut să se piardă toate provinciile”. Încă o dovadă că din perioada domniei lui Gallienus, Dacia era liberă, era fără armata romană şi mai mult decât atât, erau o putere militară în Balcani şi în imperiu.

- Unul din principii Daco-Geţilor cunoscut în inscrisuri a fost Regalian care a fost ucis mişeleşte de Gallianus, socotit a fi un strănepot a lui Decebal. El a lucrat pentru imperiu până în 258. Din 260 este regele Daco-Geților până în 268 când este asasinat de oamenii lui Gallienus, după care regatul a fost condus de soţia sa, care și ea a purtat războaie cu imperiul, începând cu 268, amintim doar spusele istoricului Zosimos, citez „Dacii se uniră cu Herulii, cu Peucii şi cu Goţii şi, adunându-se lângă Tyras (Nistru), care se varsă în Pont, construiră 6000 de corăbii, îmbarcând 320.000 de oameni”. Această armată a avut sub control Balcanii până în 269 cand sunt înfrânţi de împăratul Claudius în Macedonia, armată ce nu a trecut Istru, iar peste Istru regatul Daco-Geților îşi continuă existenţa. Regalian, după unii principe, după alţii rege la nord de Dunăre, a emis monedă de argint cu chipul său, fapt ce confirmă independenţa, continuând lupta cu imperiul. Se pune din nou înlrebarea, unde este retragerea Aureliană, retragerea armatei romane din Dacia în 271 când din 260 Daco-Geţii aveau regat, aveau monedă propie, aveau armata lor şi duceau lupte cu imperiul? Unde şi de unde armată romană în Dacia, care să fi fost retrasă de Aurelian? Ce fals istoric, ce măsluire a istoriei, ce bătaie de joc al adevărului şi care a fost şi crezută o perioadă lungă de timp, fapt ce denotă ura împotriva Daco-Geţilor. De fapt, dacă suntem sinceri cu istoria, începând cu 276, împăratul Probus (276- 282), deci la scurt timp după aşa zisa retragere aureliană, imperiul roman, prin mutarea capitalei la Sirmium, poartă denumirea de imperiul getic pe toată perioada domniei lui, iar Roma până în 395 este un oraş ca toate oraşele din imperiul zis şi roman, imperiul ce a fost condus, nu de Roma, ci de Consiliul Principelui, încă din 193 din timpul lui Septimiu Sever. Cei care nu au înţeles semnificaţia şi rolul şi importanţa, „Consiliului Principelui”, redau definiţia lui, „Puterea militară este separată de cea civilă, toate numirile în aparatul administrativ şi militar rămân în apanajul împăratului” (bib. 10 pag. 110).

Deci, împăratul avea controlul absolut al armatei, numirile în funcţiile administrative şi al finanţelor imperiului, şi nu Roma aşa cum s-a crezut până în prezent. Mai mult chiar, Roma nu mai avea nici dreptul de a numi împăraţii, împăraţii erau numiţi de armată, iar când încălcau acest drept pătimeau, aşa cum reiese din următorul eveniment. Din 337 imperiul era

26

condus de împăraţii Constans şi Constanţiu II. In 350 moare Constans, iar Roma, contrar uzanţelor şi obiceiului îl propune împărat pe Magnentius. Lupta între Constanţiu II (după alţii Constantin II) şi Magnentius s-a dat la Mursa în 351, soldată cu victoria lui Constantiu II. Împăratul nemulţumit de amestecul Romei în treburile imperiului se abate „aşa în treacăt” pe la Roma în 353, şi cu ascuţişul săbiei îi linişteşte pe mulţi, fiind a doua cucerire a Romei de către Daco-Geti, deoarece uitaseră ce au păţit în 193 în timpul lui Septimiu Sever, şi asta, așa ca o aducere aminte, nimic mai mult. Iată ce scrie, despre intrarea armatei a Daco-Geţilor în Roma, istoricul latin Ammianus Marcellinus (330-395), în lucrarea sa Res Gestae la XVI, 10, 7, citez „Acoperiţi de mantale purpurii s-au strâns în jurul draconilor, legaţi de vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflați de vânt mare, şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample”. După această mică corecţie, senatul roman şi-a reluat atribuţiile de administrare a Romei, şi nu a mai emis nicio pretenţie până în 395 când se scindează definitiv imperiul roman.

- Înainte de acest eveniment, o etapă importantă în istoria Daco-Geţilor s-a petrecut la 1 Martie 293, împărat Dioclețian (284 - 305), când Diocleţian aduce patru mari modificări ce au influenţat soarta imperiului.

- 1. Mută capitala imperiului la Nicomedia, mai cunoscută este ca Nicea.- 2. Schimbă numele imperiului, din imperiul roman în imperiul Dacic, lucrul confirmat şi de Dionisie Scitul (460-

556), citez „Imperiul lui nu mai avea nicio legătură cu vechiul imperiu, fiind un imperiu nou”. Denumirea de inperiul Dacic este menţinută şi de împăratul Galerius (305-311), ce era născut la Serdica (Sofia).

- 3. Tot Dionisie Scitul spune că Diocleţian „a schimbat şi felul de socotire a timpului, stabilit de Iulius Caezar’’, adică de la înfinţarea Romei din 753 î.Hr. Aşa se explica de ce până la Hristos au fost 5.508 ani, calcul al timpului folosit şi de Domnitorii români, calcul folosit aproape două milenii.

-4. Tot Diocleţian dă denumirea de Ramania, (din neanul Ramilor, al Titanilor şi Atlanţilor), teritoriului de la sud de Dunăre, lată ce scrie Paulus Orosius în anul 417, în cartea sa „Istorii”, citez „Ţinutul de la sudul Dunării, Ramania care cuprinde Panonia, Moesia, Dalmaţia, Istria, Macedonia şi Tracia”. Tot el este primul care spune, tot în „Istorii”, „Geţii care acum se cheamă Goţi”, sau „Dacia unde este şi Goţia”. Acest lucrul dovedeşte că Dacii, Geţii şi Goţii au aceeaşi rădăcină şi se confirmă faptul că este posibil să vorbească, la începuturi, aceeaşi limbă, limba Titanilor, limba Latonei, limba latină veche zisă şi vulgară.

- După Diocleţian urmează la domnie în zona Balcanilor a imperiului roman, acum dacic, Galeriu 305- 311 care continuă politica lui Diocleţian, politică a căror baze a fost pusă de Septimiu Sever în 193. Iată ce spune Lactanţiu (260-325) în lucrarea sa „De mortibus persecutorum, 27, 8, citez „Duşman al numelui de romani, a declarat în public că va şterge cu de sine, de îndată, titlul acestei ţări, şi 1-a schimbat din Imperiul romanilor chiar cu acelaşi sens, în Imperiul dacilor”.

- In concluzie, după anul 193, Daco-Geţii stăpâneau Balcanii, iar acest lucru contrazice total scrierile că Aurelian în 271 şi-a retras armata din Dacia, iar dovezile aduse, în special textele a celor ce au trăit în vremurile respective, confirmă fară rezerve că este un fals istoric. Surprinde un lucru, ce personal nu-1 pot înţelege, că au putut fi crezute un timp istoric atât de lung, cu toate că numărul dovezilor este mult mai mare decât cele expuse. Personal, cred că Traian a greşit când a atacat Dacia, şi prin acest lucru a semnat începutul prăbuşirii imperiului roman. Dacă Dacia şi chiar Balcanii nu erau atacaţi, atunci Roma şi imperiul său ar fi avut o viaţă mai lungă. Este bine să ia aminte, dacă au minte, cei care vor să, stăpânească sau să dicteze în fosta zonă a Daco-Geţilor. Iată ce spunea Isidor (sec. VII), citez „Roma însăşi învingătoarea tuturor popoarelor”, a trebuit să primească tumulul jugului getic”, sau Lucan, nepotul lui Seneca, citez „Dar lumea geţilor este o lume misterioasă şi înspaimântătoare, iar Istru a reprezentat o frontieră greu de pătruns atât pentru greci, cât şi pentru romani. Frigul năprasnic, pădurile întunecate şi fară sfârşit, religia şi vitejia neamului get facea din Geţia mai mult un tărâm al legendelor decât o lume pe care anticii mediteraneeni puteau să o înţeleagă. Pentru mintea lor, era în toate acestea nu numai un ţinut care inspiră teamă, dar şi ceva magic , ce izvora din geniul acelui neam şi venea în apărarea lui”.

- Acum la sfârşitul capitolului redau o parte din interviul dat lui Virgil Oghina în anul 1928 de către profesorul de geografie de la Sorbona, Emm. De Martone, citez „Nu pot înţelege la români mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani, ştiind bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni recrutaţi din provinciile estice ale imperiului, chiar și administraţia introdusă de cuceritori avea aceaşi obârăie, Priviţi chipul moţilor, al ţăranilor din regiunea Hațegului şi Făgăraşului, la maramureşeni şi bucovineni și veți cunoaşte figurile dacilor sculptaţi pe Columna de la Roma. Voi românii sunteţi daci, pe aceştia ar trebui să-i cunoască românii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă’’.

- Am scris acest capitol pentru a înlătura un fals scris de răuvoitori şi poate duşmani ai neamului Geto-Dacic, despre retragerea Aureliană, şi care, spre surprinderea mea a fost crezut o perioadă atât de lungă, când erau multe înscrisuri ce dovedeau contrariul, care spuneau adevărul că nu a fost nicio retragere a armatei romane din Dacia din 271, deoarece romanii plecaseră încă din 193, din vremea împăratului Septimiu Sever. Că au mai fost neînţelegeri între Daco-Geţi ce s-au soldat cu lupte este cu totul altceva, decât războiul cu Roma, cu toate că din aceaşi perioadă (193), Roma era o localitate banală al imperiului şi nu cum s-a crezut şi poate se mai crede şi astăzi, iar de câte ori a fost o răbufnire de orgoliu, s-a soldat cu morţi din rândul locuitorilor ei. Chiar ofer câteva dovezi de lipsa influenţei Romei sau a imperiului roman în tot teritoriul Geto-Dacic. In primul rând Muntenia şi o parte din Oltenia nu au fost sub stăpânirea romană nici în timpul lui

27

Traian, şi ca dovadă este Valul lui Traian, care demarca graniţa imperiului la est. Urmăriţi traseul valului lui Traian şi veţi afla graniţa imperiului. Apoi, de la romani, mari constructori de drumuri, nu veţi găsi în tradiţia populară românească niciun drum al romanilor, iar aşa zisul drum al lui Traian de pe Clisura Dunării este de fapt drumul lui Troian (Atlas), confuzie de nume. Traian nu a parcurs drumul acesta de la un cap la altul, şi ca dovadă nu se găsesc oasele lui acolo. Romanii, mari constructori de temple, amfiteatre, apeducte, construcţii ce nu se găsesc în Dacia, iar castrele lor sunt cele mai rudimentare din imperiu, dovadă că au stat puţin. Singura localitate ar fi Alba Iulia, localitate care înainte de ei, se numea Alba Ilia, reşedinţă a preoţilor daco-geţi, ce înainte era în Deva, care era atunci Dava - Davelor.

- Menţionez că multe citate au fost preluate din cartea Adevăruri ascunse, autor Olariu Constantin.

28

7. TULA

- Tula a apărut odată cu Titanii. Dacă nu erau Titanii, nu era nici Tula.- Pentru a localiza aşezarea numită Tula, pentru inceput să vedem ce spune Platon despre locuinţa lui Saturn

(Poseidon). Saturn şi-a construit locuinţa pe o zonă întărită, un deal, o colină a unui munte, citez „Pe colina pe care locuia Cleito (Latona n.a.) zeul a construit, de jur-împrejur, fortificaţii (bib. 3, pag.227), şi mai departe spune că „Astfel, locul apărat devenise inaccesibil oamenilor” (bib. 3 pag. 227). Deasupra colinei Saturn a construit un palat, „Aflat în interiorul acropolei... (bib. 3 pag. 230), dar acropolă inseamnă „Citadelă cu caracter defensiv, plasată pe terenul cel mai înalt, unde se aflau principalele clădiri administrative,, (Enciclopedia Britanică, pag. 17). „Poseidon mai avea însă un templu, numai al lui, lung de un stadiu, lat de o jumătate de stadiu şi proporţional ca înălțime” (bib. 3 pag. 230). Pe aceaşi colină, urmaşii lui Saturn au mai construit un palat. „Palatul pe care l-au înălțat pe locul unde a trăit zeul şi strămoşii lor’’ (pag.229).

- In concluzie, este vorba de o zonă întărită natural (în cazul acesta), dar zona poate fi întărită şi artificial, iar deasupra ei este o locuinţă sau după Platon un palat, palatul lui Saturn, zonă numită şi insula Atlantidei.

- Aceleaşi caracteristici se găsesc şi la Culele românesti. Este posibil ca noţiunea de culă să derive de la colină, Ca definiţie, cula este un tip de construcţie semifortificată, cu ziduri de piatră până la doi metri grosime, străpunse de metereze. Pe lângă funcţia de locuință, cula este o construcţie care îl apără pe proprietar nu numai de primejdia din afară, dar şi de răzmeriţele posibile ale propriilor supuşi.

- Surprinzătoare asemănarea între Tula, oraşul reşedinţă a lui Saturn şi Culele româneşti. Poate rămânea doar o simplă asemănare dacă nu găseam dovada că cele două nume sunt identice, dovadă găsită în America precolumbiană, în zona mayaşă, prin spusele lui Bernal Diaz, soldat în armata lui Cortez, deci martor ocular al acelor vremuri.

- Mayaşii aveau un oraş, posibil o veche capitală, numită Tula sau Tulan, pe care o numeau Culua, deci Cula (bib. 38, pag. 137), ce era aşezată tot pe o înălţime, având acelaşi caracteristici ca şi zona unde era palatul lui Saturn. Nu întâmplător, locuitorii din podişul mayaş, la apariţia „omului alb”, a spaniolilor, spuneau că se numesc culhuas. Citez (bib. 36 pag. 210) „Toţi locuitorii podişului, la data sosirii conchistadorilor spanioli, nu îşi spuneau întâmplător culhuas, adică locuitorii Culhuacanului”. De ce oare? Una din variante ar fi „că erau rude”, deoarece Marele Zeu alb, Şarpele cu pene, numit Quetzalcoatl, atunci când a plecat, a spus că se va reîntoarce, ori ei credeau că spaniolii sunt trimişii zeului Quetzalcoatl, (Quetzal = o specie de pasăre, coatl = şarpe). Însuşi numele de Culhuacan este compus din Culua = Culă şi Can = paradis. Rămâne ca fiecare să interpretaţi semnificaţia acestui nume. Există o curioasă asemănare între insula Atlantidei, unde era locuinţa lui Saturn şi Latona şi construcţia Culhuacanului, dar şi deosebirea că locuinţa lui Saturn era pe o insulă artificială, numită mai târziu „insula Atlantidei (Timaios pag. 140, d), „Aici în mijlocul apei există o colină mare căreia i s-a spus Culhuacan (bib. 36 pag. 210).

- Civilizaţia Maya nici astăzi nu este înţeleasă. Nu vă luaţi după numărul anilor din cărţi căci nu se ştie al câtelea ciclul este. Este posibil ca şi la ei un ciclu să aibă 5.512 ani când ziceau că se schimbă o eră.

- O altă asemănare între Tula Titanilor şi a mayaşilor este așezarea ei. Mayaşii, neavând posibilitatea să o așeze lângă Culhuacan, au întemeiat-o „cu 40 mile spre apus’’. dar tot pe malul unui râu, ca şi la Titani, care era pe malul Dunării de azi. Citez (bib. 36, pag. 209) „Pe țărmul unui râu au fundat Tollan sau Tula, după numele patriei lor”. Acest lucru înseamnă că „patria lor” era în altă parte, era pe alt continent, ei erau veniţi acolo şi de aceea înfinţat Tula care trebuia să fie asemănătoare cu Tula Titanilor. Acest lucru îl confirmă analele Arana, „Voi scrie istoria primilor noştri părinţi şi bunici cei ce se numeau Gagavitz şi Zacatecauh, istorie pe care ei ne-o povesteau: că au sosit din cealaltă parte a mării, dintr-un loc numit Tulan, unde ne-am născut noi” (bib. 36 pag.241).

- Se ştie că vechea capitală a Titanilor se numea şi Tula. Această asemănare de nume şi aceleaşi caracteristici ale construcţiilor este punctul de reper pentru localizarea oraşului, capitală a Titanilor, Tula. Faptul că Tula, la începuturi, a aparţinut titanilor şi apoi a populației ce o numim noi astăzi Maya, o voi dovedi în capitolul următor când teritoriul mayaş şi

29

poate al întregii Americi de azi era stăpânit de titani, prin prezența stindardului dacic în zonă, capul de lup, simbolul lui Saturn şi corpul de şarpe.

- Fie că termenul iniţial să fi fost de Culă sau purta numele de Tula, este mai puţin important, posibil la început să fi fost de „Culă”, prin prezenţa termenului în tradiția populară românescă, şi mai târziu să apară termenul de Tula, lucru greu de precizat.

- Eu, personal, prefer termenul de Tula, ca să pot spune parafrazând o cunoscută expresie:Hadeţi români cu toţi la TulaLa Tula noastră din străbuni.- Această aşezare, Tula, era aceeaşi cu ceea ce numeşte Platon insula Atlantidei, capitala regilor Atlanţi, insulă care,

în urma unor cutremure şi inundaţii în vremea lui Troian (Atlas), s-a scufundat, iar ceea ce a rămas se poate localiza în actualul ostrov Moldova Veche.

In realitate, această localizare o face chiar Platon prin descrierea a Atlantidei ce apare în Timaios şi Critias.

30

8. STINDARDUL DACIC IN AMERICA PRECOLUMBIANĂ

- Aparent, pare surprinzătoare existenţa stindardului dacic, capul de lup, simbolul lui Saturn şi corpul de şarpe în America precolumbiană.

- Pentru cei care mai sunt şi astăzi darwinişti este de neconceput chiar dacă dovezile îi contrazic, să nege concepţia lor „că strămoşul omului este maimuţa” care încă mai persistă. Darwin a murit, a murit şi teoria lui, iar ceea ce mai rămâne din darwinism este adaptarea la mediu.

- Cândva, odată, în urmă cu 10 - 15.000 de ani în urmă, pe pământ era o mare civilizaţie, poate mai avansată decât civilizaţia mileniului III. Se pare că ea este continuatoarea civilizaţiei uriaşilor (nu a giganţilor), iar dovezi sunt numeroase. Amintesc doar două: a) Americo Vespucci (1454 - 1512), în cartea „Lumea nouă”, atunci când a ajuns în Antile, scrie „Am dat peste o aşezare de 12 case, unde nu am găsit decât şapte femei de o statură atât de mare, încât nu exista nici una dintre ele care să nu-mi fi întrecut înălţimea cu o palmă şi jumătate... au sosit 36 bărbaţi şi au intrat în casa în care ne aflam noi şi erau atât de înalţi cu toţii, încât mi-ar fi depăşit statura chiar dacă ar fi stat în genunchi... şi văzându-ne atât de piperniciţi au început sa” ne vorbeasă, să ne întrebe cine suntem şi de unde venim” (bib. 36 pag. 94), iar la pag. 95 „Erau paşnici, erau frumoşi, erau bine legaţi, aveau aceleaşi trăsături rasiale (rasa albă) şi purtau părul negru foarte îngrijit, lung sau scurt”, apoi continuă cu descrierea femeilor „Sunt atât de frumoase şi foarte albe încât par „driade sau nimfe ieşite din fântânile despre care vorbesc vechile fabule”, iar a doua dovadă o enunţă Bernal Diaz (bib. 38, voi. II, pag. 14), citez „Ei ne-au spus (Mayaşii), tot ce ştiu despre strămoşii lor, că în vechime trăiau printre ei bărbaţi şi muieri uriaşi la trup şi ciolănoşi, pizmoşi şi cu apucături mârşave din care pricină s-au războit cu ei şi i-au ucis, iar cei rămaşi s-au prăpădit şi ei. Ca să ne arăte cât de uriaşi erau, ne aduseră un ciolan al unuia din ei, ce era tare gros şi lung de-un stat de om, şi era osul de la genunchi şi până la şold. Ne-am măsurat cu el şi era chiar cât mine”. Chiar şi aceste dovezi confirmă existenţa uriaşilor în vremurile de demult, iar dacă luăm în consideraţie că un femur avea mărimea unui om, atunci chiar înălţimea lor era considerabilă. In legendele atât ale aztecilor cât şi ale incaşilor se confirmă nu numai existenţa lor, dar şi o civilizaţie a lor anterioară titanilor. Citez (bib. 36 pag. 282) „Şi unii şi alţii (Aztecii şi incaşii) apelează la strania legendă a unor giganţi care ar fi stăpânit pământul înaintea lor”.

- Din datele enunţate mai sus rezultă că uriaşii erau albi (din rasa albă), cu părul negru şi mai este ceva, ei convieţuiau cu oameni de statura noastră.

- Creşterea şi dezvoltarea unei fiinţe umane la statutul de uriaşi are două cauze; cauza genetică şi cauza hormonală.- Ce a determinat sau a favorizat aceste cauze, nu se cunoaşte. Cert este că dispărând cauza, dispare efectul.- Urmaşa şi poate moştenitoarea civilizaţiei uriaşilor (nu a giganţilor), este civilizaţia Titanilor, civilizaţie ce atunci

avea posibilitatea (ca şi noastră azi) să cunoască şi să călătorească pe tot globul pământesc.- Să revenim la stindardul dacic în teritoriul maya. Menţionez, din nou, că numele maya atribuit vechii populaţii

precolumbiene, nu este cel corect, deoarece Maya era un alt nume dat Herei, bazileea titanilor, dar prezenţa titanilor pe continentul American era cu mult înainte de existenţa pământeană a Herei.

- Priviţi acest desen, încadrat de glife, (fig. 1), (reproducere din bib. 38 pag. 260). In partea stângă sunt doi regi, unul cu stindardul dacic, stindard numit de mayaşi şarpele cu pene, numit Quetzalcoatl, sau după unii autori şi Kukucan (dacă am înlocui litera K cu G, atunci am avea Gugu - can, can = paradis, iar Gugu este vârful muntelui Godeanu), sau Kukulkan. Mayaşii au avut şi un zeu creator numit Gugumatz sau Cucumatz (bib. 25 pag. 150). Al doilea rege din stânga, cel de deasupra, are ca simbol crucea, simbol ce a dispărut ulterior din teritoriul Americii precolumbiene, posibil să fie Uran sau poate Atlas. In partea dreaptă sunt doi regi mayaşi, deoarece la mayaşi numai regii aveau voie să poarte ciorapi.

- Interesant este de asemenea că în vremurile acelea, au fost două mari războaie, al lui Saturn cu Osiris şi al lui Troian (Atlas) cu Zeus şi nu se ştie dacă populaţia Maya a participat la aceste războaie şi de partea cui a fost. Mayaşii par să confirme existenţa acestor războaie. Există scene de luptă între albi şi negri. „Două vase de ceramică descoperite la Chimbote şi Trujilio, în Peru, ilustrează o luptă dintre războinici - albi şi negri” (bib. 36 pag. 44). Lupta dintre albi şi negri nu putea fi pe vremea lui Saturn deoarece el avea ca aliat pe regina populaţiei negre numită Aso, dar când Zeus, nepotul lui

31

Saturn, ocupă teritoriile titanilor, Balcanii şi Asia Mică, atunci este posibil să fi trimis trupe în America de azi, pentru a cuceri zona controlată de Atlas. Populaţie negroidă, posibil din Etiopia şi Sudanul de azi, cunoscută în istorie ca populaţie Dasa (posibil D-Aso). Acest război între Atlas şi Zeus, pe pământ american este reprezentat şi în templul războinicilor din Chichen Itza „O frescă din templul războinicilor din Chichen Itza înfăţişează o luptă înte localnici şi potrivnicii lor, veniţi pe mare, cu pelea albă şi păr blond” (bib. 36 pag. 44). Mai mult chiar cele două statui din templul războinicilor (a celor o mie de războinici), reprezintă un localnic şi un european, iar poziţia personajelor respective este aceeaşi cu poziţia pe care o are un cosmonaut care stă într-o rachetă în timpul lansării.

- Există multe dovezi de existenţă a europenilor în America, cu mult înainte de venirea spaniolilor. „Şirul surprizelor continuă: de la nord la sud, ca o sfidare, elementul blond”, „O parte din mumiile dezgropate din nisipul ţărmului peruan se înscriu în aceaşi categorie, părul lor varind între blond şi şaten ondulat” (bib. 36 pag. 44). încă o dovadă: „Thor Heyderdahl a cercetat atunci codicele Tonalamatl şi între cele 275 de personaje desenate aici a numărat peste o sută cu păr de culoare deschisă” (bib. 36 pag. 44).

- Datorită dovezilor de prezenţă a europenilor în America, putem să înţelegem existenţa stindardului dacic acolo, emblema lui Saturn, numit de ei „Şarpele cu pene”.

- Interesantă, logică şi asemănătoare cu cea europeană, dar completă este şi definiţia lui Saturn, iar prin el a lui Quctzalcoat (Şarpele cu pene), „Zeu al vieţii, creator al omului, triumf al spiritului asupra materiei, astru şi rege” (bib. 36 pag. 214). Deci Saturn a fost şi regele lor şi astfel se explică stindardul, mult mai târziu dacic şi nu era o reprezentare întâmplătoare. Faptul că era zeu al vieţii se confirmă că Saturn şi Zamolxe este aceaşi persoană, iar creator al omului, dovadă ce s-a găsit în Egipt (Imperiul vechi), unde Saturn şi Latona sunt aceleaşi persoane cu Adam şi Eva. Mai greu este de explicat noţiunea de astru. Se ştie că Titanii locuiau sub Steaua Polară, numită şi Stâlpul lumii, sau mai târziu Axa lumii (Axis mundi), locul, singurul loc, unde se facea legătura între cer şi pământ, iar egiptenii îi spuneau Get (Djed), dar mayaşii preaslăveau Luceafărul, planeta Venus. Nu întâmplător romanii îi spuneau lui Latona, Venus, mai ales că Latona urmează la domnie după moartea lui Saturn. Mayaşii spuneau că „Venus se naşte la Tula, din cenuşa regelui (bib. 36 pag. 215). Cercetătorii de astăzi interpretează greşit naşterea Latonei la Tula mayaşă, când în realitate este vorba de Tula Titanilor.

- Este normal ca simbolul şarpelui să aparţină Titanilor şi el se găseşte şi în Egipt în vechile picturi ce au rămas din Imperiul vechi, unde stelele sunt reprezentate sub forma de şerpi, deoarece stelele se rotesc într-o mişcare şerpuitoare (asemenea deplasării unui şarpe), în jurul Stelei Polare, locul de origine şi existenţă a Titanilor, dar de ce cu pene (?). Părerea mea este că aici este vorba de o confuzie, şi am să dovedesc lucrul acesta, confuzie între noţiunea de Quetzal, pasăre existentă în zona respectivă şi adevăr ce este enunţat de o legendă veche existentă în Analele din Cuauhtitlan, sub forma unui poem, din care spicuim câteva idei, (bib. 36 pag. 215), „îşi puse zaua de quetzal şi masca de palide turcheze”. Aici găsim adevărul. Quetzal nu era pasărea de care toţi fac vorbire şi era „zaua de quetzal”,ce în termeni actuali se numeşte „costumul de cosmonaut”. Şi nu este tot. Legenda continuă „Toţi priveau cum se înalţă (nava cu care călătorea, n.a.)...” S-a preschimbat îndată într-un luceafer alb, învăpăiat”. In ziua de astăzi, acest lucru este sinonim cu lansarea unui satelit, ca după un timp, pe cer apare o zonă luminoasă, iar mai târziu, lumina este asemenea unei stele, dar cu o mişcare rapidă, aici „luceafăr alb”.

- Şi nu era prima plecare, dar întotdeuna spre răsărit, la Regele Răsăritului, „singurul judecător suprem al tuturor împăraţilor”, (bib. 36 pag. 248), aşa cum se spune în Popol Vuh. După o luptă indecisă, la Tula, patru eroi pleacă în mod asemănător, „cei patru vor dispărea, pur şi simplu, în vârful muntelui, ca şi când s-ar fi urcat la cer” ... „şi pornind şi-au spus: Să mergem spre Răsărit spre locurile de unde au venit părinţii noştri (deci părinţii lor nu erau la Tula, cea din America n.a.). Au plecat în mod sigur pe mare, când s-au dus spre Răsărit pentru a primi învestitura împărăţiei (deci învestitura se facea de dincolo de mare n.a.). Şi acesta este numele Domnului, Regele Răsăritului (Nacxit), unde au ajuns” (bib. 36 pag. 248).

- Sunt mai multe reprezentări grafice în zonă, ce mulţi au crezut că sunt nave extratereste, când, în realitate, erau Titanii şi navele lor, lucrul posibil datorită ştiinţei şi tehnologiei din vremea respectivă.

- Să continuăm spusele din Anale. Pentru început ofer un citat (bib. 36 pag. 214) „Quetzalcoatl avea să părăsească Tula, îndreptându-se spre răsărit, nemulţumit de faptul că supuşii săi nu-i dădeau ascultare şi nu-i respectau învăţătura”, iar în poem se spune „Spre Tula-ndreptâdu-şi privirea, el pornise a plânge cu lacrimi ca ploaia bogată... Şi-ajuns pe ţărmul mării nesfârşite (ocean n.a.)”, (pag. 215). Aici este cheia rezolvării acestei probleme. El pleca din Tula, la regele Răsăritului, ca să ajungă la Tula, la Tula de dincolo de ţărmul mării nesfârşite (azi oceanul Atlantic, n.a.), în capitala regală unde se află, „singurul judecător suprem al tuturor împăraţilor”, adică un bazileu, Tula care se găsea la est faţă de continentul american. Este logic, nu putea pleca din Tula ca să ajungă tot la Tula, era altă localitate, altă reşedinţă ce nu putea fi decât în Europa.

- Diego Rival în cartea sa Civilizaţia Maya, confirmă spusele şi celorlaţi cercetători, că Quetzalcoatl a fost învins de duşmanul lui, Tezcalipoca, .simbol jaguarul, amator şi adept al sacrificiilor umane, obicei menţinut până la venirea spaniolilor. Acest război, ca toate războaiele de până acum are ca vopsea componenta religioasă sau socială, pe care amatorii de crime o enunţă, culmea ironiei, cauză umanitară.

32

- Războiul era religios deoarece Tezcalipoca făcea sacrificii umane în numele credinţei, lucru de neacceptat de Quezalcoatl, „Şarpele cu pene a plecat din Tula după ce au început sacrificiile omeneşti. Acum este stăpân Jaguarul, simbol a lui Tezcalipoca”. Interesant este în special faptul că pe reprezetările grafice ale lui Tezcalipoca, regele apare având pe umeri pielea de leopard, aşa cum erau reprezentaţi Osiris şi Horus.

- Quetzalcoatl înseamnă ca şi Kukulklan, şarpele cu pene. Quetzal este o pasăre din America, de culoare verde, culoarea costumului regelui din Tula mayaşă, înainte de a părăsi teritoriul maya (zaua de quetzal, zaua de culoare verde), „Quetzal, acea pasăre de un verde stălucitor care se sinucide când cade în captivitate” (bib. 36 pag. 362), iar coatl înseamnă şarpe, dar şarpele a fost şi este simbolul înţelepciunii. De aici apare denumirea de „şarpele cu pene”. Şarpele este acelaşi cu Dragonul ceresc care întotdeuna avea coada bifurcată, şi era mijlocul de transport al fiinţelor cereşti. Şarpele sau dragonul în cultura mesopotamiană, şi nu numai, înghiţea apa oprind ploile, iar primăvara el trebuia ucis sau obligat să elibereze apa şi astfel să înceapă să plouă. La toate neamurile vechi, în afară de egipteni, simbolul cerului era dragonul, era şarpele. In religia mayaşă, şarpele era aducător de ploaie, iar şarpele sau dragonul □ Itzamna □ era cerul. Tot la mayaşi Ahaucan (Aha = apă, Can = paradis) era Suveranul şarpe sau Marele preot. Caduceul cu cei doi şerpi înseamnă înţelept şi profet, iar caduceul cu patru atingeri (încrucişeri) de şerpi înseamnă înţeleptul lumii, înţeleptul celor patru puncte cardinale şi puţini sunt oamenii care, pe drept, au purtat acest simbol.

- Quetzalcoatl fiind învins a trebuit să plece, citez „Quetzalcoatl a fost învins şi exilat; el a plecat din golf, de la malul „Mării divine”, spre misteriosul „Ţinut negru şi roşu”, ţara Aurorei pe care legendele o localizau dincolo de orizontul oriental; urcat în luntrea lui fantastică, din şerpi uriaşi, el dispare într-acolo”.

- Ţara Aurorei este un teritoriul nordic. Şi astăzi folosim termenul de auroră boreală, dar de data aceasta numai pentru zona polului nord, iar ţinutul roşul şi negru nu este altceva decât Europa de azi, deoarece este aşezată la Nord (negru) şi Apus (roşu), iar, după spusele lui Platon în descrierea Atlantidei, este la apus şi miazănoapte. Se confirmă că acest misterios ţinut nu este altceva decât ţara Ramilor, ţara Ram-manilor, sau, dacă vreţi, regatul Titanilor şi nu întâmplător este o ţară în lume ce se numeşte Ramania sau România. Mayaşii aveau o stelă sacră, cu patru feţe acoperită de patru culori, roşu, galben, albastru şi verde, iar aceste culori sunt ale păsării Phoenix, cu toate că scriitorii latini spuneau că pasărea Phoenix are trei culori: roşu, galben şi albastru. Să fie oare întâmplător că ţara respectivă are pe drapelul ei aceste trei culori, sau ele sunt tradiţie şi moştenire de la străbuni? Nu cred în coincidenţe fiind vorba de acelaşi teritoriu locuit vreme de 15 milenii de acelaşi neam. Titanii erau împotriva sacrificiilor umane, cu toate că urmaşii lor, Daco-Geţii, la 25 de ani, mai aruncau un om în suliţe (în tratate găsiţi la cinci ani, atunci când, la cinci cicluri de patru ani se adăuga o zi, iar a şasea zi se adăuga după cinci ani), deci la o generaţie, numit şi „Anul Zamolxe”, obicei ce, atunci era în toată lumea, la Roma în fiecare an, suedezii la 9 ani (unde avem date). Să nu credeţi că luau unul la întâmplare, luau pe cel mai frumos sau cel mai curajos, lată cum se petreceau lucrurile la Roma. Citez (bib. 39 pag. 124) „Dintre toate sacrificiile, unul avea o valoare simbolică deosebită, fiind un fel de rege al Saturnaliilor romane. Un prizonier era învăţat de 8 preoţi timp de un an arta de a trăi ca un rege. I se ofereau 4 soţii dintre cele mai frumoase fete şi era venerat ca un adevărat rege. In ziua sacrificiului, acesta era condus la templu cu mare alai unde îşi lua rămas bun de la cele 4 soţii şi de la cei 8 preoţi”. Acum înţelegem de ce, după scriitorii antici, Geto-Dacii erau nemulţumiţi sau supăraţi, că cel ales sau care s-a oferit, nu a dat dovadă de curaj. Diego Rival şi nu numai, oferă dovada că titanii refuzau sacrificiile umane, citez „Quetzalcoatl, a cincelea dinast din Tula, a trebuit să cedeze locul noilor invadatori, deoarece neprihănit, binevoitor, el s-a opus, cum am mai arătat, sacrificiilor umane, propunând în schimb ca ofrande de flori şi plăcinte de porumb sau, la nevoie, sacrificii de păsări sau fluturi”.

- Quetzalcoatl este învins şi obligat să plece, posibil după domnia lui Sarmis (Hermes, Tanus), deoarece la venirea spaniolilor strigau Maya, numele lui Hera (Ana, Elena, Ile-ana sau Diana / Dea-Ana -A nu se confunda cu Diana, sora lui Apollo, din gemenii născuţi de Latona), crezând că sunt urmaşii ei, nume ce a rămas până astăzi, ca mayaşi la populaţia Americii precolumbiene.

- Toţi sunt de acord, conform credinţei şi legendelor că primul titan Quetzalcoatl, i-a învăţat pe locuitori să cultive şi să folosească porumbul ca hrană, dar dacă este adevărat, atunci înseamnă că titanii cultivau porumbul şi cunoşteau foloasele consumului de porumb.

Întrebarea se pune, de ce şarpele cu pene? Şarpele era simbolul titanilor, fiind locuitori sub steaua Polară (mersul sinusoidal al stelelor în jurul Stelei Polare, asemănător mersului unui şarpe), iar expresia „cu pene”, unde avem rezolvarea în scrierea hieroglifică din Imperiul Vechi (vezi fig. 2, - 10, 12, 17, 18). Pana sau penele erau apanajul regilor titani. In concluzie, Şarpele cu pene nu este altceva decât rege al titanilor, rege ce a domnit în vremurile acelea în actualul continent american (Planşa 2).

- Odată cu plecarea lui Quetzalcoatl, avem şi ceva din religia titanilor, religie monoteistă, explicată de titanul Sarmis (Hermes Trismegistul), iar mai târziu grecii spuneau că „Zeul Daco-Geţilor nu are nume”, citez (bib. 31, pag. 54, pct. 34) „Şi din această pricină nu are Nume, căci el este Tatăl Unul; şi de aceea el nu are nici un Nume, căci el este Tatăl tuturor”. Aceaşi Divinitate se numeşte, astăzi, Dumnezeu.

- Mi-am pus întrebarea, când egiptenii au renunţat la religia monoteistă a Titanilor, deoarece se spune că Egiptul a fost ultimul dintre teritorile cucerite de Titani şi Atlanţi, de unde au fost obligaţi să plece. Explicaţia am găsit-o la Herodot în

33

ale sale Istorii, citez din Secretele oracolelor antice de Philipp Vandenberg, pag 54, „Faraonul Cheops, care -S- după Herodot a oprit poporul să meargă la slujbe religioase”. Atunci s-a trecut la credinţa în zei, cu toate că zeii lor, mai târziu au fost regii Titanilor şi Atlanţilor, şi tot atunci preoţii l-au transformat pe faraon în zeu pământean, crezând că este egalul lor, sau poate chiar mai mult. în acest context al schimbărilor religioase, începând cu regele sau faraonul Cheops (Khufu), Dinastia IV, 2613 - 2590 î.Hr., piramidele în trepte, simbol al muntelui sacru, simbol religios, au fost transformate în mastabe (locuri de Înmormântare), prin acoperirea treptelor cu blocuri de piatră şi crearea de acoperiş. Mai mult chiar, a modificat simbolul Latonei, numit astăzi Sfinx, a mutilat faţa ei şi a făcut-o să semene cu a lui Keops. Este drept, că mult mai târziu, Akenaton, pentru 17 ani, a căutat să revină la vechea religie monoteistă, în forma ei modificată.

- In Egipt este o stelă, apărută mai târziu, ce aminteşte de vremurile de demult când Djoser sau Aha, care nu este altcineva decât Atlas sau Troian, spune că din cauza secetei prelungite, regele a trebuit să împroprietărească supuşii, atunci când regele era obligat să asigure hrana supuşilor săi, împroprietărire ce nu-şi avea rostul. După părerea mea, fiind secetă prelungită şi, posibil, începutul deşertificării de astăzi, Atlas a creat Nilul în teritoriul egiptean, iar donarea de pământuri trebuie să fi fost către locuitorii din Etiopia sau Sudanul de astăzi care au fost văduviţi de existenţa apei, şi deci a culturilor în zona respectivă, lucrul uşor de dovedit prin existenta în adâncime a mâlului adus de Nil în Sudan sau Etiopia, azi zonă deşertică. Această faptă, a aducerii Nilului în Egipt, nu este ceva deosebit, deoarece Troian(Atlas), a tăiat şi muntele de la Cazane la Porţile de Fier, creând mai târziu actualul curs al Dunării.

- Pentru a dovedi faptele mârşave ale lui Keops şi a urmaşilor săi, mai ales că prin Diodor am dovedit că templele din Karnak şi Teba au fost construite de Sarmis (Hermes), putem face în piramida înclinată o nişă, până la piramida originală, până la blocurile de piatră, şi nu ar fi exclus să avem surprize să găsim reprezentări grafice din viaţa, religia sau civilizaţia Titanilor sau Atlanţilor.

- Titanii în credinţa lor foloseau semnul crucii, lucrul ce reiese şi din citatul următor, cu toate că Atlas era întotdeuna reprezentat având lângă el crucea, şi astfel se dovedeşte că semnul crucii ca simbol religios a apărut prima dată la Titani, simbol pe care alte neamuri l-au interpretat ca fiind cele patru puncte cardinale, „Dar, înainte de plecare, anunţă că va reveni pentru a începe o nouă eră. Şi cum în cursul rătăcirilor sale epice, înainte de dispariţia în marea orientală, el a lăsat pe trunchiurile copacilor un semn gravat în formă de cruce, simbolizând punctele cardinale. Când marile cruci desenate pe pânzele navelor lui Cortez au apărut la orizont, aztecii din anul 1519 au fost convinşi că regele Quetzalcoatl revenise. Şi tocmai dinspre est de unde dispăruse”, mai mult decât atât, „Cert este faptul că precolumbienii au aşteptat întoarcerea zeului lor şi s-au format în cultul acestei reîntoarceri. Credinţa lor era atât de mare în acest sens, încât atunci când spaniolii au sosit la ţărmurile Mexicului, au fost luaţi drept soli ai lui Quetzalcoatl” (bib. 36 pag. 216).

- Până acum am analizat numai America de nord. Să vedem dacă există dovezi despre Saturn şi stindardul dacic în America de Sud. Sunt mai multe dovezi de importanţă mai mică sau neînţelese astăzi, dar vă ofer o singură dovadă, unde aceste simboluri apar sub denumirea de Dragon. Citez (bib. 36 pag. 317) „Dragonul îşi are reşedinţa în spaţiile infinite ale Oceanului, Cerului şi Pământului... manifestându-şi puterea ca Tunet, Fulger, Cutremur şi Ploaie”.

- În afară de epitetul de cutremur, toate celelalte sunt atribuţiile lui Saturn în toată lumea de atunci şi chiar mai târziu, până la creştinism. Prin acest citat se confirmă existenţa stăpânirii titanilor asupra celor două Americi. Şi mai este ceva. „Marele Demon (demon în înţelesul chiar şi vechilor greci, demon = fiinţă divină, n.a.) şi patru zei care sunt creatorii şi stăpânitorii forţelor şi fenomenelor lumii indiene. Demonul este reprezentat de un dragon cu forme monstruoase” (bib. 36 pag. 316). Acest citat explică beneficiile în timpul stăpânirii Titanilor, iar mai târziu egiptenii demonizează faptele lor bune cu atacul în principal asupra lui Saturn. Atunci, ca şi astăzi, și întotdeuna, şarpele a fost simbolul înţelepciunii, citez (bib. 36, pag. 92) „Să mai amintim că şarpele înţelepciunii, unul din simbolurile de bază ale religiei egiptene, există, cu aceeaşi funcţie, atât în lumea maya, cât şi în cea a incaşilor”.

- Voi mai folosi încă un citat care va crea discuţii „Stând în faţa marelui sanctuar al lui Pachacamac, am avut de multe ori senzaţia că paşii mei calcă suprafaţa de legendă a drumului sacru, umblat cu mii de ani în urmă de sufletul Wallaşilor. Drumul veşniciei preincaşe, acel Wakoto, are zeci de ramificaţii, dar cel adevărat se află sus, la trei mii de metri altitudine, în munţii Viuda, unde se mai pot vedea şi urmele megalitice ale aşezărilor şi sancuarelor wallaşilor”(bib. 36 pag. 313). Parcă seamănă wallaşi cu valah. Să fie o simplă coincidenţă? Oare! Eu nu cred în prea multe coincidenţe. Şi ca să nu fie o singură coincidenţă, o ofer şi pe a doua. Populaţia Inka avea semnul crucii, simbol atât de vechi încât au şi uitat semnificaţia ei, ce a ce înseamnă că a fost adus, probabil de Titani, cei care au folosit pentru prima dată semnul crucii şi i-au înţeles semnificaţia, care este aceaşi ca şi astăzi. Citez (bib. 34 pag. 121) câteva indicii cu privire la universalitatea simbolului crucii sunt oferite de relatarea lui Garcilaso de la Vega, urmaş al lui Inka, unde se spune „Regii Inka aveau la Cusco o cruce din marmură roşie cu alb numită „japs cristalin”; nu se poate spune de când o aveau. Crucea era pătrată, egală atât în lăţime cât şi în înălţime; putea măsura trei sferturi de cot, mai de grabă mai puţin decât mai mult, fiecare braţ fiind lat de trei degete şi tot atât de adânc. Era cioplită cu măiestrie, dintr-o singură bucată, colţurile erau îngrijit prelucrate, iar piatra era fin şlefuită şi lustruită. O păstrau într-unul din palatele lor regale numite huanca, ce a ce înseamnă „locul binecuvântat”. Nu se închinau la ea, dar o venerau, probabil datorită formei sale frumoase sau dintr-un motiv, pe care nu-1 puteau defini.

34

- Aşa cum am spus, crucea este simbol titanic religios şi laic şi ca dovadă este că ea se găseşte în America precolumbiană, teritoriul unde se certifică existenţa Titanilor şi din toate neamurile vechi, numai a Titanilor şi Atlanţilor, cu toate că ea exista la toate neamurile vechi, iar dovada o oferă citatul (bib. 25 pag. 149) „Semn emblematic sau magic în culte arhaice, solare şi ignice, prezente în mitograme, inscripţii şi imagini cu caracter mitologic în Egipt, China, India, Creta, Africa şi Australia”, iar astăzi avem dovada că şi în America precolumbiană. Socotesc neam vechi, neamurile ce se găsesc în „războiul neamurilor”, războiul din Troia, din 1280 î.Hr. La neamurile noi nu se găseşte în istoria lor simbolul crucii, sunt prea tinere ca să-1 înţeleagă.

- Tot prin Dragon, prezenţa lui Saturn se găseşte şi în Asia. In Japonia, „Dragonul întruchipează zeul ploii” (bib. 34 pag. 135). Acelaşi atribut îl are şi în China. Mai mult chiar în Asia, în special „în estul Asiei, dragonul este considerat cel mai adesea un simbol al norocului capabil să producă elixirul nemuririi” (bib. 34 pag. 134). Dragonul este reprezentat de şarpe, şarpe care este simbolul înţelepciunii, a victoriei spiritului asupra materiei, iar în varianta Uroboru sau Uruburu reprezintă succesiunea ciclurilor a morţii şi învierii la infinit, atât a omului, cât şi a naturii.

In legătură cu atribuţiile lui Saturn de victorie (triumf) al spiritului asupra materiei, în Asia, prin Yin şi Yang nu este altceva decât căutarea echilibrului între spirit, în varianta de energie, şi materie. Religia Brahmană o enunţă doar teoretic şi singura religie ce a căutat să pună în practică această idee, dar fară rezultate, a fost religia budistă.

- Ca să fie triumf al spiritului asupra materiei trebuie ca omul să fie conştient de faptele sale, să vadă în totalitate efectele lor, să vadă dincolo de orizont, dar până atunci mai trebuie să treacă secole, ca să ajungem, după opinia mea, la civilizaţia titanilor, la omul conştient, la fapta conştientă şi totul în folosul oamenilor şi a colectivităţii, şi numai atunci putem spune că suntem urmaşii titanilor. Pentru Titani şi civilizaţia lor, noi astăzi suntem nişte primitivi, răul voit sau fară voie domină binele, iar ignoranţa doreşte puterea sau banul. Chinezii au o maximă „înţeleptul pe mal, nebunul întotdeauna pe val”.

9. INDRA

Eu am spus că zeul Indra era Titan, respectiv Saturn. Mulţi nu au crezut şi poate nu cred nici acum, dar pot să dovedesc.

- Indra este cel mai mare şi cel mai vechi zeu indian. Indra este un cuvânt compus din I - NDR - A, iar NDR este acelaşi cu NTR (Deo - Theo), denumirea Titanilor, fiii Cerului şi ai Pământului, numiţi şi Nemuritori şi nu zei aşa cum se

35

poate crede. Până în zilele noastre în legende şi poveştile populare zeii sunt numiţi zmei, iar pe teritoriul României, de-a lungul istoriei nu veţi găsi niciun templu închinat vreunui zeu, nici chiar în perioada când o parte din teritoriul Daco-Geţilor era sub ocupaţia Romei.

- Zamolxe, primul Zamolxe era Saturn aşa cum clar ne spune Diogene Laerţius, citez, „Geţii îl numesc pe Saturn, Zamolxe”, era un Nemuritor, era stăpânul pământului şi nu zeu pentru cei din ţara Ramilor (Titanii şi Atlanţii), iar pentru alte neamuri era un zeu şi aşa apare în înscrisuri.

- Mircea Eliade, spune că „Zeul Indra este considerat stâlp cosmic; dar şi răsuflarea, care străbate şi susţine corpul omului, are aceaşi valoare de coloană. In această privinţă, cultura babiloniană şi cea chineză coincid perfect cu sistemul simbolic indian” (bib. 35 pag. 91). Chiar şi egiptenii, din vechiul imperiu şi până mult mai târziu spuneau că Saturn (Seth) dă corpul şi forma corpului omenesc. Acelaşi atribuţii le are şi Zamolxe (Saturn) care oferea pământenilor reîncarnarea, la început prin renaştere, iar ultimul, Zamolxe, (cel din timpul lui Pitagora), prin reînviere, învierea din morţi, concept folosit şi de religia creştină. Saturn, fie Indra, Seth, Zamolxe etc., da viaţă corpului omenesc şi oamenilor, lucrul confirmat şi de expresia de mai sus „răsuflarea care străbate şi susţine corpul omului”. Se confirmă faptul că religia actuală, indiferent care este, îşi are originile în vechea religie a Titanilor şi Atlanţilor.

- Saturn avea ca simbol lupul, Titanii datorită faptului că locuiau sub Steaua Polară, stea în jurul căreia se rotesc stelele în mişcarea lor şerpuitoare, Titanii aveau ca simbol (sau aşa erau cunoscuţi) şarpele. Stindardul zis dacic, cu toate că vechimea lui este mult mai mare, era capul de lup (Simbolul lui Saturn, numit de romani Marte) şi corpul de şarpe.

- Legătura între Steaua Polară şi pământ se numea Stâlp Cosmic (Stâlpul Cerului), numit şi Get = Djed, locuit de la începuturi şi dintotdeuna de Geţi, iar Geţii numiţi şi Titani, în toată lumea de atunci, şi poate până astăzi sunt „Fiii Cerului”, fiind singurul neam de pe pământ ce poartă această denumire, această cinste.

- Platon, numai Platon şi de la el şi alţii, numeşte ţara lor Atlantida, ţara Ramilor, ţara Titanilor, dar Atlantida era insula continent, chiar şi capitala lor, o insulă (este drept artificială), din mai multe insule ale ţării. Platon spune că aceasă insulă, capitala regatului lor, cât şi o parte din teritoriu din jurul insulei se numea Gadira. Citez (bib. 3 pag. 228) „în faţa teritoriului numit azi (când a fost scris tratatul, n. a.), după acea parte a insulei, Gadira... şi astfel, numele lui, a devenit numele acestui tinut”.

- Domnul Ghinoiu în „Vârstele timpului”, care a efectuat un studiu temeinic şi aprofundat al culturii populare tradiţionale româneşti (bib. 39), la pag 293, citez „în Oltenia şi Banat lupul se numea Gadină”. Termenul Gadină, devine la Platon Gadira, apoi la scriitorii antici Gadeira, Gardina şi mai târziu Ogradina (bib. 12 pag. 417-420), ce nu este altceva decât ceea ce a rămas din fosta capitală a Titanilor şi Atlanţilor, care datorită unor cutremure şi inundaţii, o mare parte s-a scufundat, blocând navigaţia pe Dunăre la Cazane, timp de multe milenii, iar astăzi se numeşte Ostrovul Moldova Veche.

- Deoarece Saturn a pus piatra de temelie a noii capitale, confirmat şi de Platon, iar el avea ca simbol lupul, atunci, în termeni populari, această zonă, inclusiv insula artificială, numită tot Atlantida, artificială prin crearea de şanţuri umplute cu apă, dând impresia unei insule, se numea (deci în termeni populari) „Insula sau ţinutul lupului'“ sau Gadina.

- În concluzie, „Ţinutul lupului numit popular Gadină, la Platon este Gadira, scriitorii antici îi spun Gadeira, Gardina sau Ogradina, iar astăzi este numit „Ostrovul Moldova Veche”. Este o dovadă clară unde nu mai este loc de dubii.

Curios pentru contemporani este simbolul lui Saturn, lupul, şi asta se datorează necunoaşterii tradiţiei populare româneşti. Lupul era singura vieţuitoare pământeană care omora dracii. Citez (bib. 39 pag. 145), când la Bobotează „Toţi dracii ies din ape şi rătăcesc pe câmp. Şi nimeni nu-i vede, afară de lupi, care se iau după dânşii şi, unde-i ajung, acolo le varsă maţele”. Preoţii, atunci ca şi acum, au aceaşi obligaţie, să alunge diavolii. Acum îl înţelegem pe Strabon, când facea asemănarea între preoţii Geto-daci şi-i numea Daoi, iar frigienii Daos, şi le atribuia termenul de lupi. Daoi vine de la Davă (centru de cult religios, poate mănăstire, unde preoţii erau şi luptători, termen care se folosea şi în secolul I d.Hr., dovadă spusele lui Strabon), Davă, unde litera „V” se citea „U”, şi atunci termenul devine Dauă, şi la care Strabon a adăugat terminaţia, la început ioniană, apoi grecească de „OI”, devenind Daoi, după el, lup. De la lup vine şi termenul de luptă şi luptător. Să nu credeţi că lupul omora dracii fară luptă, luptă ce întotdeauna avea un singur învingător, lupul. Lupte de acest fel erau la toate marile sărbători şi în special la Anul Nou şi Crăciun. Curios este faptul că de la Străbun se ajunge la Crăciun, posibil, datorită faptului că Străbunul era copacul iar urmaşii lui erau ramuri (crăci) din acest copac. Sper că acum înţelegem mai bine simbolul lui Saturn, lupul şi rolul lui în viaţa laică şi religioasă de-a lungul milenilor, tradiţie ce se găseşte şi astăzi la români, şi, chiar în acelaşi spaţiu geografic cu al Titanilor sau Atlanţilor. Prin acest lucru se dovedeşte că românii sunt păstrători de tradiţie şi respect faţă de stăbunii lor.

- Saturn nu a fost numai rege şi Nemuritor, a fost în credinţa de atunci şi poate şi astăzi, un Stâlp Cosmic (Stâlpul Cerului)... ce are valoare de Coloană. Este stâlpul cosmic numit Get (Djed) ce făcea legătura între Cer şi Pământ, facea legătura între Steaua Polară şi pământ, şi pentru aceasta citez, din nou, pe Mircea Eliade, când se referea la tradiţia din India, Babilon şi China, şi la Indra (Saturn) „Zeul Indra era considerat stâlp cosmic... (şi) are aceaşi valoare de coloană”.

- Să reamintim ce a spus Rabindranath Tagore în 1926 în Bucureşti, citez „Voi sunteţi strămoşii noştri”, şi era un cunoscător şi ale vechilor timpuri.

Adevărul este că românii sunt urmaşii Titanilor şi Atlanților.

36

37

10.AMAZOANELE

Multă lume a crezut şi poate mai crede şi astăzi că Amazoanele erau femei care s-au crezut bărbate şi au pus mâna pe arme, lucrul total greşit.

In vremurile acelea, în urmă cu 10 - 15.000 de ani şi până aproape de zilele noastre, în unele ţări (Albania), s-a păstrat o lege care spunea că dreptul de propietate îl au numai bărbaţii. Să luăm un exemplu. O familie care avea numai fete şi soţul murea în luptă sau de o boală, atunci toate bunurile treceau la unul din fraţii tatălui, iar membrii familiei respective erau lipsiţi de posibilităţi materiale (de hrană) devenind scalvi sau în cel mai fericit caz, servitori.

- Se pare că această lege se găsea pe tot globul pământesc încă din vremurile de demult, iar ca dovadă se găseşte în bib. 36 pag. 100, ca existentă şi în America precolumbiană, citez „La moartea soţului, i se luau până şi copiii, totul trecând în moştenirea fraţilor celui defunct”.

- Ca să-şi păstreze proprietăţile trebuia ca una din persoanele de sex feminin să treacă în rândul bărbaţilor, având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca toţi bărbaţii, inclusiv obligaţia de a participa la războaie. Cu cât războaiele erau mai multe şi mulţi bărbaţi mureau în luptă, cu atât mai mult creştea numărul femeilor, numite atunci Amazoane. Mai târziu, şi până în zilele noastre aceste Amazoane s-au numit „femeia-bărbat”. Singurele obligaţii pe care le aveau erau să nu se căsătorească şi să nu aibe copii.

- Dovada se găseşte în Albania, unde şi în zilele noastre mai trăiesc două-trei femei, cap de familie, numite „femeia-bărbat”, care şed în societatea bărbaţilor, muncesc sau au muncit ca şi bărbaţii, făcând aceaşi muncă, la câmp, în mine, pe şantiere, fumează şi merg la cârciumă, iar bărbaţii le acordă aceleaşi drepturi, o socotesc de-a lor, o socotesc bărbat. Dacă nu se păstra această tradiţie în Albania, nici acum nu cunoşteam adevărul despre Amazoane şi rămâneam la falsa Impresie că „erau nişte femei ce se socoteau grozave şi puneau mâna pe arme” şi nu faptul că erau obligate de lege să pună mâna pe arme şi să participe la luptă.

- O altă dovadă se găseşte în descrierea vieţii lui Democrit (480 - 370 î.Hr.). „Există o lege, spune Antisthenes, cum că acela care şi-a risipit averea părintească să nu fie înmormântat în patrie”. Democrit era din Abdera, localitate din Balcani şi unde cândva erau amazoanele. Iată că după mult timp se mai păstra asemenea lege, conform căreia dacă nu aveai bunuri materiale nu puteai nici cel puţin să ai dreptul la înmormântare în propria patrie.

- Diodor spune că Prometeu, respectiv Hercule, (nu Heracles, Hera - cleos = preoţii Herei), după victoria lui Troian (Atlas) aspra lui Zeus, în Libia, a omorât toate Amazoanele şi de atunci în Libia nu au mai fost Amazoane. In opinia mea, Hercule nu a făcut altceva decât să anuleze această lege, lege care în alte zone s-a păstrat, devenind tradiţie.

- Legenda că Amazoanele îşi tăiau un sân ca să poată trage cu arcul poate fi adevăr sau nu, dar faptul că dorinţa lor era să omoare toţi bărbaţii sunt poveşti, deoarece nu puteau distruge societatea din care faceau şi ele parte, mai ales că aveau aceleaşi drepturi şi obligaţii ca toti bărbaţii.

38

39

40

41

BIBLIOGRAFIE

1. Robert Charroux, Cartea cunoaşterii interzise, Ed. Elit, Iaşi, 1999;2. Vojtech Zamarovsky, La începui a fost Sumerul, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981 ;3. Platon, Opere VII, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1993;4. Homer, Iliada, Ed. Albatros, Bucureşti, 1967;5. Gh. Bulgar, Gh Constantinescu-Dobridor, Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, Ed. Saelculum, I.O., Bucureşti,

2000;6. Carolus Lundius, Zamolxis - Primul legiuitor al Geţilor, Ed. Axa, 2002;7. Popovici Calin, Dicţionar de astronomie şi astronautică, Ed. did. şi enciclop., 1977;8. Constantin Daniel, Cultura spirituală a Egiptului antic, Ed. Cartea român., 1985;9. Diodor din Sicilia, Istorii, Ed. Sport-turism, Bucureşti, 1981;10. Horia C. Matei, Enciclopedia antichităţii, Ed. Meteora press, Bucureşti, 2000;11. Horst Bergmann, Frank Rothe, Codul piramidelor, Ed. Saeculum I.O., Buc, 2004;12. Nicolea Densuşianu, Dacia preistorica, Ed. Arhetip, Bucureşti, 2002;13. Fritjof Capra, Taofizica, Ed. Tehnica, Bucureşti, 1995;14. Petru Demetru Popescu. Basarab I, Ed. Militară, Bucureşti, 1975;15. E. Bindel, Mistica numerelor, Ed. Herald, Bucureşti, 2002;16. Papus, Kabbala, Ed. Herald, 2002;17. Pitagora, Legile morale şi politice, Ed. Antet, Bucureşti, 1996;18. Eliade, Culianu, Dicţionar al religiilor, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996;19. Pitagora, Imnuri sacre, Ed. Herald, Bucureşti, 2002;20. Paul Faure, Viaţa de fiecare zi în Creta lui Minos, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1977;21. A. Nour, Cultul lui Zalmoxis, Ed. Antet XX Press;22. Vasilc Lovinescu, Dacia hiperboreană, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1994;23. Geo Stroe, Tempus. Codul lui Zamolse, Ed. Dacoromână, Bucureşti, 2007;23. Paracelsus, Viaţa şi învăţătura, Ed. Herald, 2006;25. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed. Albatros, 1983;26. Biblia, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994;27. Adolf Armbruster, Romanitatea Românilor - Istoria unei idei, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993;28. Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed. şt. şi enciclop., 1981;29. Marin Popescu Spineni, România în izvoare geografice şi cartografice, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,

1978;30. Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Humanitas, 1995;31. Hermes Mercurius Trismegistus, Corpus Hermeticum, Ed. Herald, Bucureşti;32. Plutarh, Despre Isis si Osiris, Ed. Herald, Bucureşti, 2006;33. Pierre Montet, Egiptul pe vremea Dinastiei Ramses, Ed. Eminescu, 1973;34. Hans Biedermann, Dicţionar de simboluri, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti. 2002;35. Mircea Eliade, Alchimia asiatică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003;36. Darie Novăceanu, Precolumbia, Ed. Sport- turism, Bucureşti, 1977;37. Lucian Blaga, Despre gândirea magică, Ed. Garamond, Bucureşti, 1992;38. Bernal Diaz del Castillo, Adevărata istorie a cuceririi Noii Spanii, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986;39. Ion Ghinoiu, Vârstele timpului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988.40. Miron Scorobete, Dacia Edenică, Ed.Renaşterea Cluj-Napoca, 2010 41. Iscru,G.D, Strămosii noştri reali Getii-Dacii-Tracii-Ilirii, Ed.M.Valahie,201042. coord. Geo Stroe, Enciclopedia Academiei DacoRomâne, prima ediţie, Editura Dacoromână, Bucureşti, 2012

42