TITANII SI URMAȘII LOR GETO-DACII

EUGEN COSTEL POPESCU

CALCULUL TIMPULUI LA TITANI

Pe mulţi o să surprindă titlul şi nu vor crede că a fost cândva o civilizaţie poate mai dezvoltată decât civilizaţia de astăzi. A fost o civilizaţie mai dezvoltată chiar şi pentru motivul că ei aveau cunoştinţele necesare pentru un calcul al timpului precis, cunoştinţe ce nu le avem noi astăzi. Ne chinuim de 6 mii de ani să-l găsim, un calcul al timpului precis, la îndemâna oricărei persoane, şi a fost imposibil, lucru de care vă veţi convinge singuri.Rămâne să hotărâţi în urma dovezilor ce le voi prezenta, dovezi rezultate din studiul sanctuarelor de la Sarmisegetuza. - Se ştie că urmaşii Titanilor şi Atlanţilor, Daco-Geţii, prin jurământ, ei nu aveau voie să lase nimuc scris. Ei nu aveau voie să lase scris deoarece ştiinţa şi cunoaşterea se baza pe formule şi simboluri. Noi astăzi dacă vrem să ştim, cu ce viteză se mişcă pământul în jurul soarelui, căutăm în cărţi, avem nevoie de ceva scris pentru a cunoaşte acest lucru, pe când ei, pe bază de formulă, cu un singur băţ, pe pământ sau nisip calculau acest lucru. Noi am privit superficial când Pitagora spunea de importanţa numerelor sau a cifrelor. Ce a ce a spus Pitagora despre cifre sau numere, noi am luat mai mult în glumă şi-am greşit. Ele aveau o mare imporanţă, erau cheia de calcul cel puţin în calculul timpului, şi a ştiinţelor exacte. - Despre importanţa jurămintelor a fost deja expus. Jurământul avea două componenete şi cea mai gravă, cea mai de temut, era componenta că jurământul se făcea în numele Divinităţii, a lui Dumnezeu şi nerespectarea lui îngrozea pe orice muritor. - Toţi ştim că timpul este veşnic, iar veşnicia şi timpul sunt sinonime. Nimic mai fals după Titani. Pascal avea dreptate când spunea „Infinitul este o sumă de finituri”. Timpul, şi el, ca tot ce este în cosmos şi pe pământ are un început, un mijloc şi un sfârşit. Totul se naşte, moare şi reânvie sau renaşte, comform teoriei cercului. Şi totuşi, prin ciclri repetate, timpul este vaşnic.La Titani, timpul anului tropic solar era un cerc cu durata de 5.512 ani. Atunci murea timpul şi tot atunci reânvia, asemănător păsării Phoenix. Atunci apărea o altă lume, o altă eră. Se pare că magii persani mai ştiau ceva, ceva vag, timpul crease o ceaţă deasă, şi cu toate astea mai rămăsăse ceva din vechea ştiinţă, când în anul 5.508 credeau că se schimbă lumea, şi căutau un semn ceresc şi au găsit o cometă, cât şi naşterea unui om care să anunţe acest lucru. După părerea mea, ei trebuiau să ajungă în Egipt, la Teba sau On, la preoţii lui Seth, (Saturn), care mai ştiau ceva, în vremea când Seth era învinuit de fapte mârşave şi de toate relele de pe pământ, deoarece nu i-a ajutat pe egipteni în lupta lor cu stăinii, motiv pentru care preoţii lui Seth au fost alungaţi în deşert. Ei încă mai ştiau ceva despre vreme şi vremuri, este drept vag, din amintiri. Magii trebuiau „să fugă în deşert”, acolo unde erau preoţii lui Seth pentru a comfirma sau infirma posibilitatea apariţiei a noii ere. Nu se ştie de ce au fost opriţi şi obligaţi să o ia la fugă înapoi, dar de lucrul acesta au profitat din plin Esenienii. Restul se cunoaşte.Un lucru este sigur. Dacă nu erau magii persani nu era religia creştină. - O altă eră, o altă lume a apărut întradevăr pe pământ începând cu anul 4 dHr când Roma începe să se prăbuşească şi cu toate obstacolele întâmpinate prin secole, trebuia să apară zorii noii civilizaţi, civilizaţia actuală. Doar Divinitatea şi Timpul sunt stăpânii vremurilor şi ai cosmosului. Divinitatea este una singură, iar vremurile sunt multe.- În Grădiştea Muncelului, la Sarmisegetuza se calculează numai timpul. În celelalte situri arheologice din zonă sunt alte calcule din alte domenii ale ştiinţei şi cunoaşterii. Este logic, ca Titanii să-şi expună ştinţa în inima regatului şi în apropiere de capitala lor, la izvoare, unde, de fapt, este şi locul lor de origine.

CALCULUL ANULUI TROPIC SOLAR, 365,2421988389 ZILE SOLARE MIJLOCII:

- Calculul se face pe cercul de 30 de grupuri de 6 piese, în total 180 piese (lespezi) care se găsesc în Marele Sanctuar rotund de la Sarmisegetuza.- Elementul de calcul, de bază, este săptămâna, ca şi astăzi de 7 zile. Anul avea 52 de săptămâni, ultima săptămână avea 8 zile, şi posibil se numea „săptămâna mare”, termen ce se foloseşte şi astăzi dar cu altă semnificaţie, rezultând un total de 365 zile (364+1=365). Anotimpul avea 13 săptămâni, iar anul 13 luni de 4 săptămâni fiecare (28 zile). Acest calcul al timpului era folosit în Europa cu multe milenii în urmă, şi nu numai (dovezi se găsesc şi în America precolumbiană). Chiar Roma la începuturi folosea acest calendar, iar dovada se găseşte în bib 7, pag 69, citez „ Romanii au admis la început anul de 364 zile şi de 52 săptămâni de câte 7 zile”. Înţelegem de aici că, posibil în Europa şi în anul 753 îHr se folosea săptămâna ca măsură a timpului, când în cărţi se spune că săptămâna tot de 7 zile a fost folosită începând cu 1207 dHr. În situaţia aceasta este greu de găsit o logică ca să explice de ce nu s-a mai folosit săptămâna de 7 zile chiar dacă admitem o prăbuşire a civilizaţiei. Şi totuşi ca să se revină la săptămâna tot de 7 zile înseamnă că ea a existat într-un teritoriu în tot acest timp şi nu putea altundeva decât în teritoriul Geto-Dacilor, zonă unde s-a păstrat până astăzi sanctuarele din Parâng, zona munţilor Şureanu.Deci (acest calcul) a avut o mare arie de răspândire, era cunoscut calculul timpului folosit de Titani, era cunoscută şi existenţa păsării Phoenix, anul Phoenix, parte componentă a calcului, Phoenix ce se găseşte pe emblema sau reprezentările grafice ale Titanilor şi Atlanţilor. Caezar în 46 îHr aduce calendarul egiptean în Europa, cel pe care-l folosim noi astăzi, care este unul din cele mai imprecise calcule ale timpului, „ pentru a înlocui calendarul de 13 luni”, recunoscâdu-se astfel existenţa acestui calendar, calendar care spre surpriza civilizaţiei există şi astăzi, când, dacă s-ar folosii calendarul din vremea titanilor, am evita multe greşeli de calcul al timpului, iar eu socotesc că ar fi un calcul al timpului fără greşeală, şi cu mai multe posibilităţi de verificare în perioade de timp diferite.- Nu neglijaţi cifrele 30 şi 180 din acest cerc, nu sunt întâmplătoare, au importanţa lor.Pentru început cifra 30 are legătură cu Steaua Polară ce are o perioadă de rotaţie tot de 30 de ani. Citez (bib 7 pag 287) „ cu o perioadă de c. 30 de ani”.Această cifră şi prin steaua Polară se certifică existenţa a unui neam sub Axa Lumii sau singurul „Stâlp Cosmic” de pe Tera numiţi Titani sau Dorieni, apoi Atlanţi, Geto-Daci şi astăzi români, certfică că sancuarele, prin prezenţa lor sunt sub steaua Polară. - Fiecare grup de 6 pise din Marele Sanctuar rotund reprezintă o perioadă de 25 de ani, perioadă ce şi astăzi îi zicem „o generaţie” şi pe care eu am numit-o „Anul Zamolxe”, Zamolxe fiind cel care se ocupa de reînvierea oamenilor şi care hotăra numărul şi componenţa unei generaţii.- Calcul timpului era foarte simplu. Se adăuga, ca şi astăzi, o zi la 4 ani de 5 ori, iar a şasea zi se adăuga după 5 ani, astfel că la fiecare 25 de ani, la anul de 365 de zile erau adăugate 6 zile (grupul de 6). Restul de zecimale din perioada de 25 de ani nu este altceva decât 7II/400, ce a ce ne obligă să credem că Titanii, în clculul timpului foloseau numărul II. Aceasta este prima etapă. A doua etapă era că la fiecare 500 de ani apărea o zi în plus care trebuia scăzută. S-a înţeles greşit

acest termen „trebuia scăzută”, dar eu l-am folosit în situaţia că această zi în plus era cunoscută, se efectua, dar nu intra în calculul perioadei de 25 de ani care-şi urma cursul.- Eu, am luat drept bune spusele scritorilor antici şi cred că perioada de 500 de ani este „Anul Phoenix”. Iată ce spun ei: Herodot spune „ Mai există şi o altă pasăre sacră, numită Phoenix, pe care eu ce este drept nu am văzut-o, decât numai descrisă. Ea vizitează foarte rar Egiptul, numai la câte un înterval de 500 de ani, după cum spun Heliopolitanii”. Plinius „ Această pasăre (Phoenixul), este consacrată Soarelui şi trăieşte 509 ani, iar când îmbătrâneşte îşi construieşte un cuib cu ramuri de canele şi de tămâie, îl umple de mirosuri, se aşază pe cuib şi moare …Apoi din oasele şi măduva sa se naşte…un nou Phoenix”. Tacitus „Despre lungimea vieţii sale părerile diferă. După cum spun cei mai mulţi, ea trăieşte 500 de ani”. Ovidiu „ Phoenixul, după ce a înplinit 500 de ani ale vieţi sale…moare” - Despre Phoenix, mulţi zic că este „Pasăre Titanică”, Titania avis, iar Claudian în opera sa Phoenix, spune „Phoenixul trăia într-o pădure înconjurată de apele Oceanului….şi că transporta corpul părintelui său în oraşul Titanilor (in urbe Titania), numit şi oraşul Soarelui”, cel mai probabil oraşul numit Apulum, azi Alba Iulia, oraş situat în fostul regat al Titanilor şi Atlanţilor, în ţara Ramilor.- Despre coloritul penelor, cei mai mulţi spun că avea trei culori; roşu, galben şi albastru, astfel Plinius „După cum se spune, ea este de mărimea unei aquvile, gâtul de jur-înprejur strălucea ca aurul (galben), iar cealaltă parte a corpului este roşie, coada este albastră”. Un alt auror, Claudian „În jurul gâtului penele îi stălucesc ca flacăra (roşu)….un cerc azur (albastru) trece peste aripile sale iar partea superioară este decorată cu pene aurii (galben)”_ Cert este că cele trei culori: roşu, galben şi albastru erau pe stindardul Titanilor şi Atlanţilor şi posibil, la început, şi pe stindardul dacic, capul de lup şi corpul de şarpe. Nu întâmplător astăzi este Tricolorul Românesc, aceleaşi culori, acelaşi teritoriu, acelaşi neam. Titanii şi Atlanţii ne-au lăsat nouă moştenire aceste trei culori iar Divinitatea ne-a ajutat să le păstrăm.- Dacă, până acum am căutat date despre Phoenix, explicând în felul acesta importanţa perioadei de timp de 500 de ani, sau anul Phoenix cît şi faptul că aparţine numai Titanilor şi Atlanţilor, acum să trecem la ultima etapă de calcul al timpului, perioada de 5.512 ani, numită şi Marele An, perioadă cu care se încheie calculul timpului, perioadă când, după ei şi comfirmat de istorie începe o nouă lume, o nouă eră, sau după antici începe o nouă perioadă cu aceleaşi caractere pentru anotimpuri şi pentru constelaţii, lucru pe care civilizaţia noastră este incapabilă sa-l comfirme sau sa-l imfirme. Citez din Plinius (bib 12 pag 633) „ Că de-o-dată cu viaţa acestei păsări, se termină şi revoluţiunea anului celui mare, (5512 ani tropici solari, n.a.) şi că atunci începe o nouă perioadă cu aceleaşi caractere pentru anotimpuri şi pentru constelaţii”. După acest citat este greu de spus dacă o perioadă de timp phoenix este de 500 sau de 5.512 ani, mai ales că ea vine din vremurile de demult, sau cum spunea Tacitus, citez „ Însă vechimea este întunecată (Annal. Lib.VI. c 28). Se pare că este un Phoenix tată şi un Phoenix fiu sau fiică, iar lumină în această dilemă ne face tot Herodot, citez „ Ea vine, după cum se spune, numai atunci, când a murit tatăl ei”.- Perioada de 5.512 ani, se compune din 11 cicluri de 500 de ani şi 3 cicluri de 4 ani. La 5.512 ani mai apare o zi în plus şi după aceea se închide cercul timpului, cercul anului tropic solar pământean. Atunci timpul moare şi tot atunci reânvie. Este sfârşitul ce anunţă un nou început şi este asemănător păsării Phoenix.- În această perioadă de 5.512 ani, au fost adăugate, la cele 365 zile ale anului, 1.335 zile, iar pentru a afla durata exactă a anului tropic solar, împărţim 1.335 la 5.512.- 1.335 : 5.512 = 0,2421988389 zile.

- În situaţia aceasta, anul tropic solar este de 365,2421988389 zile solare mijlocii. Iată că după 6.000 de ani de căutări, Titanii prin ce a ce există la Sarmisegetuza, ne oferă un calcul precis, simplu şi la îndemâna oricărei persoane, dovedind astfel superioritatea civilizaţiei lor.- În sfârşit, acum ştim că anul tropic solar are un început şi un sfârşit , ştim precis şi mărimea lui şi mai mult decât atât îl putem ştii pentru prima dată, fără aparatură şi filozofie, să-l calculăm exact şi cu multe zecimale. Este un calcul simplu, precis, fără nici-o secundă în plus sau în minus, uşor de calculat, nu-ţi trebuie aparatură electronică să-l afli, trebuie doar o simplă împărţire şi este şi pe o perioadă lungă de câteva milenii. Faptul că Titanii îl foloseau are împortanţă, dar mai important este faptul că este practic, uşor de folosit şi înţeles şi mai ales este exact, atât pe perioadă scurtă cât şi pe perioade lungi. Este ce a ce civilizaţia noastră are nevoie, s-a găsit după mai multe milenii de căutări. Chiar era nevoie de un calcul al timpului la îndemâna oricărei persoane. Adevărul e simplu dar efortul de al găsii e greu. Existenţa omului pe pământ se rezumă la următoarea expresie „ Munceşti ca să trăieşti, trăieşti ca să munceşti”, restul sunt vorbe. Trăieşti prin tine, trăieşti prin faptele bune sau rele, trăieşti prin urmaşi. - Iată ce spune Iordanes în Getica (Gotica), (69-70), cu secole în urmă de la invazia romană, despre Geto- Dacii din vremea lui Deceneu (sec. I îHr), citez „ Observând dispoziţia lor de a asculta în toate şi că ei sunt din fire inteligenţi, i-a insatruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era un maestru priceput. I-a învăţat morala, i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcând-i să trăiască potrivit legilor naturii…i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare, arătându-le practica, i-a îndemnat să trăiască în fapte bune, demostrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii şi cum globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc (în vremea când nu se ştia că pământul este rotund, n.a.), şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit până la apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc. Vezi ce mare plăcere ca nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul propietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală este dus înapoi spre regiunea occidentală” (sublinierea aparţine autorului). Chiar numai acest citat comfirmă superioritatea cunoştinţelor neamului Geto-Dacic şi în secolul I îHr, incusiv faţă de romani, egipteni sau alte neamuri care astăzi trâmbiţează modestele cunoştinţe ale strămoşilor lor. Sunt scriitori antici ce spun că aceste cunoştinţe, şi chiar mai multe, erau cunoscute şi de Titani sau Atlanţi, atrbuindu-le lui Uran, Saturn sau Atlas.- Întrebarea se pune „De ce urmaşii Titanilor, preoţii Daco-Geţi au renunţat la această ştiinţă şi la cunoaştere”? Răspunsul este foarte simplu.În credinţa veche, trebuia să ştii şi să crezi, pe când în noua credinţă, credinţa creştină, trebuia doar să crezi. Avea dreptate titanul Hermes Trismegistul când spunea că „ cel mai mare păcat pe pământ este ignoranţa (prostia)”. De când e lumea pe pământ, prostia nu construieşte ci numai distruge. Orice civilizaţie se distruge când prostia ajunge o virtute.- Nu se ştie nici astăzi cine a distrus sancuarele de la Sarmisegetuza, armata romană sau fanaticii religioşi ai noii credinţe deoarece intelectul lor era incapabil de a cunoaşte, de a ştii.- Te îngrozeşte gândul când privind sancuarele de la Sarmisegetuza care pentru unii păreau o joacă de copil, când, în realitate, acolo era o mare ştiinţă.- În concluzie. Calculul timpului la Titani şi apoi la Daco-Geţi, comfirmat şi de sanctuarul de la Samisegetuza, era foarte simplu. Ei adăugau ( la cele 365 de zile ale anului), o zi la patru ani de cinci ori, apoi, o zi, de data aceasta, după cinci ani. Aşteptau 500 de ani când era o zi în plus, ce

se repeta de unsprezece ori, (şi erau erau 5.500 de ani), după care urma trei perioade de o zi la patru ani, iar la 5.512 ani tropici solari, era încă o zi în plus. La 5.512 ani se închidea cercul timpului, timpul atunci, aş zice, că pornea din nou de la zero, după care urma o altă perioadă de 5.512 ani, ş. a. m. d.

SANCTUARELE DE LA SARMISEGETUZA

- Numele localităţii vine de la Sarmis sau Hermes, Hermes Trismegistul . Cuvântul Sarmis este un cuvânt compus din Sar = principe, conducător şi Mis de la preoţii geţilor, numiţi, poate ca şi astăzi, misieni sau mesieni. Hermes este tot un cuvânt compus din Her = domn şi Mis, preot. Acest lucru înseamnă, Domnitorul sau Regele,şi totodată Marele preot al Geţilor.- Acolo, pe munte, pe muntele Şureanu (Bătrânul în sanscrită), din masivul Parâng, la Grădiştea Muncelului, sunt mai multe sanctuare, care ne aduc aminte şi comfirmă ştiinţa timpului a Titanilor şi Atlanţilor, iar modificările aduse sunt dovada trecerii vremurilor unde s-au păstrat, aşa cum era în timpul titanilor, altele s-au modificat, s-au simplificat, dovadă că ştiinţa şi cunoaşterea începe să piardă teren în faţa timpului.- Şi totuşi, datorită faptului că puţini au fost aceia care au putut transmite cunoştinţele existente acolo, şi luăm ca exemplu pe Pitagora şi nu numai, cunoştinţe ce nu au putut fi înţelese deplin de conteporanii lor (ne fiind elevii şcolii Doriene şi mai târzil a Geto-Dacilor), şi chiar până astăzi, cunoştinţe ce încă ne mai surprind şi care pentru mulţi par de necrezut şi chiar de neconceput, că au existat oameni care aveau asemenea cunoştinţe, care foloseau în calcul numărul II şi care ştiau distanţa parcursă de pământ în jurul soarelui, şi alte coordonate cosmice ale planetei Pământ, poate mai exact şi mai mult decât cunoaştem noi astăzi. Eu îmi asum răspunderea şi spun că datele lor sunt cele exacte. Acei oameni, acei preoţi, care şi-au păstrat secretul, şi-au respectat jurământul, au fost fiinţe demne şi demni urmaşi ai Titanilor şi Atlanţilor, iar unii preoţi se numeau Pi – Rami, preoţi din neamul Ramilor, neam din care făceau parte Titanii şi Atlanţii, cunoscuţi mai târziu ca Dorieni şi apoi Geto-Daci.- Rămân la convingerea că la Sarmisegetuza este numai ştiinţa timpului şi a planetei Pământ, iar în celelalte situri arheologice din zonă sunt alte domenii ale ştiinţei şi cunoaşterii din vremea Titanilor, zonă ce astăzi este asemănător cu o universitate care are mai multe domenii de ştiinţă, are mai multe facultăţi.- Poate mulţi nu o să creadă, sau astăzi nu pot crede că ştiinţa lor era mai avansată decât ştiinţa din zilele noastre. În sfârşit, astăzi ştim că anul tropic solar are un sfârşit după 5.512 ani, sfârşit ce este întotdeuna un nou început, şi pentru prima dată ştim precis, printr-un simplu calcul matematic, anul tropic solar de 365,2421988389 zile solare mijlocii, cât şi alte coordonate ale pămânului în relaţia lui cu soarele şi chiar cu sistemul solar.- Mulţi au luat în glumă tetrada lui Pitagora, chiar şi astăzi nu este înţeleasă, când, în realitate, suma cifrelor şi cifrele în sine 1-4 nu este altceva cecât condesarea numerelor cardinale şi a semnificaţie lor, unde 1 este Creatorul, Divinitatea, 2 erau contrariile care caută să se anihileze reciproc, 3 este că totul pe pământ şi în cosmos are un început, un mijloc şi un sfârşit, iar 4 sunt contrariile care se succed creind armonia. Măsura în toate, în gând şi faptă dă armonia.Pitagora cunoscând scrierile doriene,şi a expus o parte din ştiinţa doriană, atât cât a putut lua cunoştinţă de ea, dar elev al şcolii doriene a fost şi Moise, şi nu numai, lucru deja dovedit şi expus în „Descoperirea Atlantidei”. Pitagora a explicat lucrul acesta spunând că, din haos trebuie să se nască ordinea iar ordinea trebuie să devină armonie. - Sunt mai multe sanctuare la Sarmisegetuza, dar eu nu pot explica decât o parte din ele.

- Mileniile şi-au lăsat ampreta şi se pare că Geto-Dacii au simplificat în timp calculele, lucrul care explică că o parte din cunoştinţele titanilor s-au pierdut.

MARELE SANCTUAR ROTUND

- Anul tropic solar are 365,2421988389 zile solare mijloci şi punct. Nici-o secundă în plus, nici-o secundă în minus. Orice alt calcul este greşit. Cercul anului tropic solar se închide la 5.512 ani. Atunci anul moare şi tot atunci renaşte, ca şi pasărea Phoenix. Se pare că sunt doi Phoenixi, unul la 500 ani şi altul la 5.512 ani, citez din Herodot ( lib II c 73) „ Ea vine, după cum se spune, numai atunci când a murit tatăl ei”. Zecimalele ce sunt după cele 365 zile complecte ale anului rezultă din împărţirea lui 1.335 la 5.512, operaţie simplă, calcul precis şi nu mai este nevoie de aparatură electronică pentru aflarea adevărului. 1335 sunt zilele ce se adaugă la cele 365 de zile ale anului în 5512 ani tropici solari. 1.335 : 5.512 = 0,2421988389 zile.- Marele Sanctuar rotund, în evoluţia timpului a suferit două modificări. - Cel mai vechi aranjament se compune din 4 cercuri, de fapt, ca şi celelalte două. Vezi planşa 8.- Cercul A: 2 grupuri, 13 şi 21, total 34 piese.- Cercul B: 4 grupuri, - 18, 20, 22 şi 23, total 83 piese.- Cercul C 30 grupuri de 6 piese sau lespezi, total 180 piese.- Cercul D 104 piese sau lespezi.- CERCUL A.- Numărul 13 este al pământului şi 21 al Cerului, astăzi al cosmosului. În opinia mea cele două grupuri reprezintă şi cele două focare ale elipsei pe care o parcurge pământul în jurul soarelui. - Cifra sau numărul 13 mai reprezintă şi cele 13 luni de 4 săptămâni (28 zile) ale anului, cât şi cele 13 săptămâni ale unui anotimp, astfel anul are 52 săptămâni, cu toate că ultima săptămână avea opt zile, tot săptămână se numea, săptămâna mare de mai târziu.- Prin cifra sau numărul 21 se pot calcula mai multe coordonate. Să luăm de exemplu distanţa Lunii faţă de pământ. Oficial la perigeu este de 363.300 Km, la apogeu de 405.508 Km, iar distanţa medie este de 384.400 Km.- Calculul după Sanctuar se face în felul următor: 21,34 x 180 = 3.841,2 şi reprezintă a suta parte din distanţa reală. Cifra 34 este suma celor două cifre; 13 şi 21, din cercul A. Ca să aflăm distanţa maximă şi minimă a Lunii faţă de Pământ, folosim tot cifra 21, dar de data aceasta în mii de Km, astfel; 384.120 + 21.000 = 405.120 Km, distanţa maximă sau la apogeu, şi, 384.120 - 21.000 = 363.120 Km, distanţa minimă sau la perigeu. Este şi astăzi greu de spus cine are dreptate, Titanii sau civilizaţia noastră, deoarece diferenţa este mică.- Am spus că cifrele 30 şi 180 trebuie reţinute şi sunt parte componentă a cercului C, unde se calculează anul tropic solar, dar cu aceste cifre se poate calcula şi alte coordonate cosmice.- Eu cred că unitatea de măsură şi calcul a Titanilor era Beru, ce este de 10.800 m şi rezultă din 60 x 180 = 10.800, iar 30 x 180 = 5.400 nu este altceva decât jumătate din Beru. Beru se compune din 1.800 de Gari, un Gar = 6m. Este posibil ca numele insulei Gardina, după Platon, insula Atlantidei, capitala Titanilor, să vină de la această unitate de măsură - Piramidele de la Gizeh au fost construite exclusiv pe cifrele 13, 21 şi unitatea lor de măsură, Beru, lucrul ce comfirmă că Titanii şi Atlanţii au stăpânit Egiptul, iar acest lucru apare şi în înscrisuri.

- Piramida Keops. – A fost construită excusiv pe cifra 21. Latura piramidei este de 21 x 11 = 231, azi 230,30m. Înălţimea piramidei este de 21 x 7 = 147 m, azi de 146,61m. Mai mult chiar, dacă luăm înălţimea piramidei de 147 în milioane de Km, aflăm distanţa minimă a pământului faţă de soare, oficial 147.1 milioane Km la periheliu. Dacă folosim în continuare cifra 21 în forma de 2,1 milioane Km şi adăugăm la 147 aflăm distanţa medie a pământului faţă de soare, astfel 147 + 2,1 = 149,1 milioane Km, iar dacă mai adăugăm încă 2,1 milioane Km, aflăm distanţa maximă, astfel 149,1 + 2,1 = 151,2 milioane Km, oficial 152,1 şi este distanţa pământului la afeliu. - Piramidele Kefren şi Mikerinos au fos construite pe cifra 13 şi unitatea de măsură a Titanilor, Beru. - Piramida Kefren.- Latura este de doi Beru, adică de 21.600 m, iar a suta parte este de 216m, azi 215,9 m. Înălţimea piramidei este de 13 x 11 = 143m, azi de 143,47m - Piramida Mikerinos. - Latura este de un Beru, 10.800m, iar a suta parte este 108 m, azi 107,95m. Înălţimea piramidei este 13 x 5 =65 m, azi tot 65m. - În concuzie. Piramidele au fost construite după datele ce se găsesc la Sarmisegetuza, în cercul A din Marele Sanctuar rotund, fiind singura în lume ce oferă aceste date. - După aceste date putem trece la cercul B unde se calculează distanţa pe care o parcurge pământul în jurul soarelui, iar cele 4 grupuri de 18, 20, 22, şi 23, şi nu este altceva decât distanţa parcursă de pământ în cele 4 anotimpuri, folosind cifrele enunţate mai sus. - 21 x 5400 ( 30 x 180 ) = 113.400 Km şi este valoarea a unei pise din cele 83 existente în cercul B, şi atunci 113.400 x 83 = 9.412.200 ce reprezintă şi ea tot a suta parte din distanţa ce o parcurge pământul în jurul soarelui, fiind egală cu 941.220.000 Km. În cazul acesta viteza de rotire a pământului în jurul soarelui este mai mare cu 61m/ sec, decât cea oficială de 29,765 Km/sec. - Acelaşi calcul se face prin pătratul lui 30,68 în milioane de Km şi este egal cu 941,262400, unde cifra 30 este din grupul de 30 din cercul C, iar 68 este dublul lui 13 + 21- Cercul C. – Este compus din 30 grupuri de 6 piese (lespezi), unde este calculul anului tropic solar, cu o întindere de 5.512 ani şi a fost expus. - Cercu D. - Este compus din 104 piese (lespezi, după cum apare în unele cărţi). Folosind cifra 13 se calculează raportul între anul tropic solar şi anul venusian. La 104 ani tropici solari sau 13 x 8 = 104, sunt 65 ani venusieni sau 13 x 5 = 65. Cifra 104 mai poate fi şi numărul de săptămâni ce se găsesc la doi ani, 52 x 2 = 104. - După Ghinoiu (bib 39 pag 11), citând pe Bobancu ce socoteşte că la fiecare 4 ani se adaugă o zi, pe o perioadă de 100 ani, iar la următoarea perioadă, la 104 ani, nu se mai adaugă o zi şi atunci calculul timpului se apropie de cel real. În schimb s-a greşit corectarea timpului la 520 ani. Dacă ar fi fost mai atenţi ar fi observat că timpul se corectează fix cu 10 zile după 53 de cicluri de 104 ani şi am fi ajuns la aceaşi concluzie, anul sau Marele An de 5.512 ani. - 104 x 53 = 5.512. II A doua variantă a marelui Sanctuar rotund. - Cercurile A, C, şi D sunt aceleaşi, iar cercul B este compus din 68 de piese în 4 grupuri; 16, 17, 17 şi 18 piese şi reprezintă distanţa la care se află pământul faţă de soare, cât şi drumul parcurs de pământ în jurul soarelui, în cele 4 anotimpuri.Vezi planşa 7.

- Calculul se face având ca bază 2 Beru (21.600), în forma de 2,160 Km, şi atunci 68 x 2,16 = 148,88 milioane Km. Cifra rezultată este distanţa minimă a pământului faţă de soare şi corespunde cifrei 16. Pentru a afla distanţa medie adunăm cu 2,16 milioane Km, 146,88 + 2,16 = 149,04 milioane Km, iar lucrul acesta corespunde cifrelor 17. Pentru a afla distanţa maximă a pământului faţă de soare, adăugăm la distanţa medie, din nou 2,16 milioane Km; 149.04 + 2,16 = 151,2 milioane Km, şi corespunde grupului de 18.- Aceleaşi rezultate le avem şi din radicalul din 2 Beru în milioane de Km. 60 x 360 = 21600 = 2 Beru. Radical din 21600 = 146,969.384 milioane Km şi este distanţa minimă a pământului faţă de soare. Restul calculelor se fac aşa cum este expus mai sus pentru a afla distanţa medie şi maximă.- Prin cercul B de 68 de piese se poate calcula şi distanţa pe care o parcurge pământul în jurul soarelui, prin pătratul lui 30,68 în milioane Km şi rezultă 941,262.400 Km. Această cifră este aproape identică cu ce am expus anterior (cercul B din prima variantă), iar cele patru grupuri reprezintă distanţa parcursă de pământ în cele 4 anotimpuri.- III - Varianta a treia a marelui Sanctuar rotund.- A fost expusă de Constantin Daicoviciu la primă decopertare. Se pare că este făcut cu 1-3 secole înainte de Decebal. Are tot patru cercuri, iar cercul C şi D este acelaşi, modificări sunt la cercul A şi B. Este cel mai simplu calcul al timpului.- Cercul A este compus din 19 piese şi se calculează raportul între anul lunar şi anul tropic solar. Este cunoscut ca ciclul Meton. La 19 ani lunari, 12 ani de 12 luni sinodice de 29,53 zile şi 7 ani de 13 luni sinodice sunt 19 ani tropici solari. Diferenţa este mică.- Cercul B este compus din 36 piese şi se calculează anul draconitic în raport cu anul tropic solar. La 95 ani tropici solari sunt 100 de ani draconitici dar cei 95 de ani tropici solari au cu 36 zile mai mult decât cei 100 de ani draconitici. Diferenţă imfimă. Vezi planşa 7b.

MICUL SANCTUAR ROTUND

- Este tot un cerc şi este compus din 13 grupuri; 8 grupuri de 8, 3 de 8, 1 de 7 şi 1 de 6. Este reprezentarea grafică a anului de 5.512 ani, a Marelui an. Marele an se compune din 11 perioade de 500 de ani şi trei perioade de 4 ani.Aici, încă odată se dă dovadă de inteligenţă, deoarece un element din grupul de 8 reprezintă o perioadă de 500 de ani, şi în loc să fie 11 grupuri, sunt 8 odată şi trei tot de opt în alt grup, iar cele trei de opt reprezintă atât perioada de 500 de ani cât şi cele trei perioade de 4 ani. Grupul de 7 este unitatea de bază şi de calcul a timpului, este săptămâna. Grupul de 6 sunt cele 6 zile ce se adaugă la fiecare perioadă de 25 de ani, perioadă obligatorie pentru efectuarea calcului.Vedeţi cât de simplu şi precis este reprezentat grafic Marele an sau perioada de existenţă şi calcul a anului tropic solar, perioada de 5.512 ani.

- SANCTUARUL PATRULATER VECHI ŞI APOI MODIFICAT.

1. Sanctuarul mare vechi patrulater.- Este alcătuit din rânduri de stâlpi. Patru rânduri de 15 stâlpi şi unul, la mijloc, un rând de 7. Prin el se poate calcula anul cel numim noi astăzi, Anul Platonic. Anul Platonic este perioada de timp când întreg sistemul nostru solar face o rotaţie complectă în jurlul axei Nord – Sud a cosmosului.- Calculul se face în felul următor.- Fiecare rând de 15 reprezintă o perioadă de timp de 5.512 ani, când se adaugă 15 zile. Anul de 5.512 ani tropici solari se compune din 11 perioade de 500 de ani, sunt 11 zile deoarece la fiecare 500 de ani apare o zi în plus, deci 11 stâlpi. Sunt trei perioade de 4 ani când se adaugă câte-o zi =

3 zile şi deci încă 3 stălpi, în total 14. Perioda de 5.512 ani se încheie cu apariţia a unei zile, a cinsprezecea zi ce este reprezentată şi ea de un stâlp. Total 15 stâlpi, deci un rând. Dacă un rând reprezintă 5.512 ani, atunci 4 rânduri fac 4 x 5.512 = 22.048 ani. Cei 7 stâlpi reprezintă fiecare 500 de ani şi fac un total de 3.500 de ani. O simplă adunare şi aflăm valoarea anului Platonic, astfel; 22.048 + 3.500 = 25.548 ani. Este pentru prima dată când ştim exact anul Platonic şi ştim cum se calculează, deoarece până acum erau doar presupuneri şi cifre diferite când se vorbea de un an Platonic. Încă odată Titanii prin ce au lăsat la Sarmisegetuza ne complectează cunoaşterea noastră, sau mai precis ştiinţa noastră puţină şi săracă. Încă o dovadă că civilizaţia lor era mai dezvoltată decât civilizaţia din ziua de azi. - După un timp şi nu se ştie când, sanctuarul s-a modificat pentru a reda anul tropic solar. Sunt tot 5 rânduri, 4 de 13 stâlpi şi unul de 7. Cei 7 stâlpi este săptămâna, stâlpul de bază în calculul timpului iar fiecare rând de 13 reprezintă cele 13 săptămâni ale unui anotimp. Patru rânduri, patru anotimpuri, deci un an calendaristic. Se pare că această reprezentare se găseşte şi la Mayaşi, la templul războinicilor din două Americi, şi, putem chiar să reconstituim acest sanctuar. Vezi planşa 5 şi 6.Chichen Itza, iar lucrul acesta dovedeşte că Titanii stăpâneau zona celor -- Celelalte sanctuare nu le cunosc. Variante sunt multe dar adevărul este unul singur şi tocmai adevărul celorlalte sanctuare, nu-l cunosc. (Planşa 3)- Şi totuşi, împreună am mers până la soare şi înapoi, şi până la marginea timpului.

PUNCTE DE REPER ÎN DESCOPERIREA ATLANTIDEI

(Acest capitol compectează ce este scris despre Atlanţi şi Atlantida în „ Descoperirea Atlantidei”).

- Atlantida a existat. Detaliile se găsesc în cartea Descoperirea Atlantidei.- 1. Atlanţii sunt urmaşii Titanilor. Titanii îşi au numele de la Tethys numită şi Titaia. Singura denumire din lume de Tethys era apa din actuala câmpie Panonică. Acest lucru este comfirmat şi de următoarele citate „ Câmpia Panonică, după cum ştim, a fost până târziu acoperită de o mare de apă dulce, care se întindea de la Alpii orientali până în Carpaţii Transilvaniei, şi al cărui nivel era cu mult mai ridicat decât al mării Negre. Carpaţii şi Balcanii se aflau în acele timpuri în legătură directă unii cu alţii şi ei despărţeau marea cea dulce de apa din marea Neagră” (bib 12 pag 427 ). Acelaşi autor spune mai departe, citez „ O altă tradiţie din Banat ne mai spune, că împăratul Adrian ( sau după altă variantă Troian), au tăiat stâncile de la Ruşava, şi au făcut ca apa, ce acopera şesurile Banatului să se retragă în marea Neagră „.Este logic ca Titanii să fie locuitorii din jurul acestei mări. În felul acesta am localizat geografic zona locuită de Titani şi apoi Atlanţi. Interesant este că Adrian este aceaşi persoană cu Troian (nu Traian), şi noi ştim că Troian este Atlas, şi mai ştim ceva, că este posibil ca marea Adriatică să poartă numele lui Atlas sau Troian. Iată cum un alt nume, Adrian, vine din vremurile uitate, nume ce există şi astăzi nu numai la români.- 2. Referitor la Coloanele lui Heracles, unde majoritatea le-au socotit ca fiind cele de la strâmptoarea Giblartar, ori Platon spune clar că aceste coloane se găsesc acolo unde este „ o fâşie îngustă de trecerea apei”(24e), şi deci pot fi multe Coloane ale lui Heracles în lume, adică locuri înguste de trecerea apei între doi munţi aşa cum este şi Dunărea la Cazane. Redau citatul complet „ În interiorul strâmptorii de care vorbim (Coloanele lui Heracles n. a.), pare o fâşie îngustă de apă, având un loc strâmpt de acces” (24e).Se exclude strâmptoarea Gilbraltar deoarece nu este un

loc strâmpt de acces, distanţa între coloane este foarte mare şi în al doilea rând este vorba de coloanele lui Heracles şi nu ale lui Hercules, deoarece Heracles în traducere înseamnă Hera + Cleos = a slăvii, a crede, iar acest lucru ne obligă să fim atenţi, dacă nu este vorba de o zonă religioasă, zonă ce corespunde Cazanelor, iar Cazanele mari sunt în apropierea Ostrovului Moldova Veche, locul unde a fost capitala atlanţilor, numită tot Atlantida.- Să acceptăm că aceste Coloane a lui Heracles sunt aceleaşi cu ale lui Hercule. - Acum vreau să dovedesc, şi sigur voi dovedii că adevăratele Coloane sau Columne ale lui Hercule au fost, la început , pe Clisura Dunării de azi, la Cazane, iar Coloanele lui Hercule nu sunt altceva decât munţii ce mărginesc Dunărea pe această porţiune, spre dezamăgirea celor care mai au crezut şi sigur mai cred că singurele Coloane ale lui Hercule, se găsesc în jurul Gibraltarului. - Precizez că în Antichitate erau două zone unde erau Coloanele lui Hercule, şi pentru aceasta apelez la un citat din gramaticul roman Servius Maurus Honoratus, sec IV d Hr. Ca să nu fie dubii redau citatul în original, (bib 12 pag 440), citz „ Sevius în Virgilii Maronis opera (Ed. Venetis, 1544, p, 455 verso) „ Nam Columnas Herculis legimus et in Ponto et in Hispania”, adică „ columnele lui Hercule se află şi în regiunea Pontului şi în Hispania”. Până acum am aflat că în două zone geografice se găsesc Coloanele lui Hercule. Însăşi Strabon excude prezenţa lor în zona Gibraltarului, citez Strabon, Geogr. Lib III 5.5. „ Că nici insulele, nici munţii de aici nu au aspectul unor columne, şi că sunt motive raţionale a celor ce susţin că aşa numitele Columne ale lui Hercule trebuie căutate în altă parte”, iar Pindar spune că ele erau în regiunea Hyperboreenilor (bib 12 pag 401). Dacă acceptăm varianta, că adevăratele Columne ale lui Hercules, se găsesc în zona Pontului, şi dovezile conving pentru acest lucru, atunci să vedem unde, în zona Pontului se găsesc. . Un prim răspuns îl dă Herodot în lib IV 8, citez „ Grecii de lângă Pontul euxin aveau cunoştiinţe despre Columnele lui Hercule, care se aflau după dânşii, în afară de Pontul euxin, lângă râul cel mare numit Oceanos”. Este logic, că râul cel mare, nu poate fi decât Dunărea, şi acelaşi lucru a fost spus chiar de părintele Istoriei, Herodot în lib. II,c33, Citez „ Columnele lui Hercule sunt situate în regiunea geografică a Istrului”. Sper, că de data aceasta nu mai sunt dubii că adevăratele Columne ale lui Hercule sunt pe Dunăre. - Acum să vedem unde pe Dunăre sunt aceste Columne? - Pentru început se apelează la Scylacis, în Periplus. 112, citez „ Lângă Coloanele lui Hercule, spuneau cei vechi, se afla o fâşie îngustă şi lată de stănci colţuroase , unele vizibile, altele ascunse sub suprafaţa apei, şi care se întindeau de-a curmezişul prin vechiul Oceanos de la un ţărm la altul”. Acelaşi lucru este spus şi de Pindar ( 522 – 422 îHr), în Nem. III,v, 19-20, citez „ ori dincolo de aceste columne nici cei înţelepţi, nici cei imprudenţi, nu mai pot străbate”. După aceste citate din doi mari titani ai antichităţii, se pot localiza aceste Columne ale lui Hercule , pe Dunăre, la Cazane, locul unde de mii de ani navigaţia a fost blocată. Şi totuşi anticii ne mai oferă şi alte date pentru localizarea Coloanelor lui Hercule, astfel Scylacis ( Scylax ,? – 480 îHr), scrie că „ În apropiere de Coloanele lui Hercule sunt două insule numite Gadira, iar Dionysos Periegetul (sec. II d Hr), că amândouă insule sunt în interiorul acestei strâmptori”. Acest lucru corespunde cu geografia Clisurii Dunării, iar cele două insule sunt Ostrovul Moldova Veche şi i fostă insulă Adakaleh. Gadira este termen fenician, termen nou pentru vremurile acelea, şi înseamnă, cetate.Şi Herodot ( 484 – 425 îHr) comfirmă în vizita lui făcută în Pontul Euxin, citez (bib 12 pag 417) „ Una din aceste insule era considerată ca terminul extrem al navigaţiei pe vechiul Oceanos, de unde mai departe vasele comerciale nu puteau străbate”. Se comfirmă că numele Oceanos este acelaşi cu Istru şi azi cu Dunărea. Acum putem înţelege mai bine istoria veche şi chiar pe Homer. Dar dovezile continuă, dovezi ce comfirmă şi ele că adevăratele Coloane ale lui Hercule, se găsesc pe Dunăre la Cazane şi că sunt munţii de acolo, două coloane

de munţi ce stau de pază acolo, să nu mai treacă nici-o ambarcaţiune ce poate să strice liniştea Nemuritorilor şi urmaşilor lor, Geto – Dacii şi astăzi Românii, a celor care de începuturi au fost „ Fii Cerului”, „ Fii Divinităţii făcuţi pe pământ”. Dovada cea mai clară o oferă Plinius sau Melae şi chiar Diodor şi Strabon. Primii doi certifică direct că „ Indigenii au dat numele de Coloane ale lui Hercule la cei doi munţi ce formează strâmptoarea de aici”, (bib 12 pag 397), deoarece „ Hercule, după cun ne spune Plinius, ajunsăse până în locurile acestea şi fiindcă aici munţii din amândouă părţile erau împreunaţi, dânsul a tăiat catena, a deschis strâmptoarea şi a lăsat să curgă înăuntru marea care era deschisă. În memoria acestei expediţii şi a faptelor sale nepieritoare, indigenii de aici au dat numele de Coloanele lui Hercule , la cei doi munţi, ce formează strâmptoarea de aici” .Deci este clar că aceste Coloane ale lui Hercule sunt cei doi munţi ce stăjuiesc Dunărea între cele două insule, impropriu numite Gadira, adică, Ostrovul Moldova Veche şi fosta insulă Adakaleh. Aceasta este, ce a ce spune Platon, că dincolo de strâmptoarea lui Heracles erau regii Atlantidei, şi deci Dunărea era hotar al regatului Titanilor şi apoi al Atlanţilor, - N-am înţeles niciodată de ce au fost atât de multe discuţii cu localizarea Atlantidei, când se cunoştea precis locul şi regatul unde au locuit Titanii, urmaşii lor Atlanţii şi stăbunii lor Giganţii sau Uriaşii încă din era noastră, şi ca dovadă ofer câteva citate. Astfel în timpul lui Augustus ( 63 – 14 ÎHr) după o luptă cu Dacii, Horaţiu ( 65 – 8 îHr) în Od III. 4. îl socoteşte pe împărat ca „ Al doilea învingător al Titanilor ( după Zeus n. a.)”, iar Ovidiu ( 43 îHr - !7 dHr) în Fastele sale, Fast. V , laudă monumentul făcut de Augustus în cinstea victoriei lui, împotriva Geto – Dacilor, şi trofeele luate de la Giganţi”. Citez (bib 12 pag 987) „ Astfel poetul Horaţiu celebrează pe împăratul Augustus, care a avut război cu Dacii, ca învingător al Titanilor şi al Giganţilor”. Şi prin acest citat se comfirmă că teritoriul Titanilor şi deci şi al Atlanţilor este teritoriul ocupat de Daco-Geţi şi faptul că Dacii sunt urmaşii Titanilor şi Atlanţilor. Peste un secol Domiţian, împărat ( 81 – 96 dHr), după o altă luptă cu Dacii, spunând „ Grandios este monumentul, grandioasă este şi statuia zeului (Marte) şi demni sunt Dacii”, iar Marţial ( 40 – 103 dHr) continuă să scrie, cu toate că Domiţian a dorit şi el să cucerească Dacia, expediţie terminată cu eşecul armatei romane şi totuşi acestea îl laudă pe împărat spunînd că este „ un triumf asupra Giganţilor” (bib 12 pag 987), şi chiar continuă cu, citez „ Marceline, ostaşule, tu pleci acum, ca să iai pe umerii tăi cerul cel de nord al Hyperboreenilor şi astrele polului Getic, care abia se mişcă. Acolo sunt şi stâncile lui Prometeu ( Coloanele lui Hercule, n. a.). Acolo este şi muntele acela faimos în legende ( muntele Atlas, n. a.). În curând tu vei vedea toate acestea din apropiere, cu ochii tăi propii. Când tu vei contempla aceste stânci, în care răsună durerile imense ale bătrânului ( Hercule sau Prometeu, n. a.), vei zice: Da, el a fost încă mai dur decât aceste pietre dure …” (bib 12 pag 303). Prin acest citat se comfirmă faptul că Prometeu a fost „ înlănţuit” în România. Pentru început vreau să precizez că Prometeu şi Hercule , este una şi aceaşi persoană, şi deci Coloanele lui Hercule sunt aceleaşi cu Stâncile lui Prometeu. După aceste citate, chiar dacă repet deoarece este un lucrul foarte simplu şi este imposibil să nu fie cunoscut ca să fie exclusă enigma localizării Atlantidei, şi, este destul de clar că romanii ştiau că Geto – Dacii sunt urmaşii Titanilor şi Atlanţilor, cât şi teritoriul unde au locuit aceştia, unde era Atlantida după Platon, şi, de asemenea că regatul Atlanţilor, însula Atlantida nu s-a scufundat în mare, aşa cum lasă să se înţeleagă Platon în Critias, nu Timaios unde după părerea mea lucrurile sunt mai clare, ci numai o insulă din mai multe insule ce făceau parte din regat, insulă care din întâmplare era şi capitala lor. Tot Platon spune că regatul Atlanţilor, insula Atlantida este o insulă sfântă (insula sacră), iar Pindar că Titanii şi Atlanţii erau „ poporul just şi sfânt”, şi sigur că aceaşi povară a fost pe umerii Geto – Dacilor şi astăzi a românilor, aceaşi povară de popor sfânt şi popor just. - 3. Câmpia ce înconjura insula unde era palatul lui Poseidon ( Saturn), era ferită de vânturile

reci de nord. Citez „ fiind astfel la adăpost de vânturile reci din nord” (118b). În cazul acesta localizarea Atlantidei este obligatoriu în emisfera nordică a pământului.- 4. O altă problemă ce a creat discuţii a fost, dacă Atlantida era denumirea unei singure insule, sau acolo erau mai multe insule. Platon este clar în 24e, citez „ În faţa strâmptorii pe care voi o numiţi Coloanele lui Heracles se afla o insulă …din ea călătorii acelor vremuri puteau trece pe celelalte insule şi din acestea pe întreg teritoriul din faţă”. Deci regatul Atlantidei era compus din mai multe insule, insula continent şi alte insule. În cazul acesta există posibilitatea ca una din insule să aibă acelaşi nume ca şi continentul, Atlantida, iar a doua posibilitate ar fi că numai una din aceste insule să fi se scufundat şi nu continentul Atantida în urma cutremurelor şi inundaţiilor din vremea aceea.- 5. Faptul că s-a scufundat o insulă a Atlantidei şi nu continentul Atlantida, o comfirmă Platon în Timaios 25d, citez „ iar insula Atlantidei a pierit scufundându-se în mare”, pe când în Critias, acelaşi povestitor Critias în 108e spune că „s-a scufundat”, după care ar fi trebuit să urmeaze un text care să precizeze dacă s-a scufundat numai o insulă sau continentul, dar textul ne fiind înţeles, Platon a trecut o linie, creând astfel confuzie. - Dovada că nu s-a scufundat continentul Atlantida rese din citatele 25d, 109a şi 108b. Citez 25d „ De acea, încă şi azi, marea de acolo este greu de trecut şi de explorat, mâlul aflat la mică adâncime care provine din scufundarea insulei (şi nu a Atlantidei n. a.), stând drept piedică”. Aceaşi idee este şi în 109a. Acest citat, unde spune că mâlul este la mică adâncime îl coloborăm cu citatul din 108b „munţi mai numeroşi, mai masivi şi mai frumoşi decât alţi munţi de acum”. În cazul acesta este imposibil ca apa fiind la mică adâncime iar munţii acei masivi să nu fie deasupra apei, munţi care s-ar fi văzut şi s-ar vede şi acum şi astfel devine certitudine scufundarea a unei insule şi nu a continentului Atlantida, insulă ce purta acelaşi nume ca şi continentul, posibil capitala regatului a Atlanţilor.- Prin expresia (care spune multe), mâlul fiind la mică adâncime, deci prin mâl se dovedeşte faptul că Atlantida nu s-a scufundat în mare sau ocean, deoarece ai fost obligatoriul să fie acoperită de nisip. Existenţa mâlului certifică faptul că insula era în, sau lângă un râu, dar un râu nu poate acoperi un continent ci numai o mică insulă şi astfel se comfirmă că s-a scufundat una din insulele din regatul Atlanţilor, insula capitală numită tot Atlantida. Capitala Titanilor şi apoi a Atlanţilor a avut mai multe nume. Se numea Tula, Gadira, Gadina sau insula lupului, simbolul lui Saturn (Poseidon). Gadină era un regionalism din Oltenia şi Banat ce pe vremuri, lupului i se spunea şi gadină (bib 39 pag 293). Posibil de aici apare şi denumirea de Gadira, Gardină, apoi Ogradina iar astăzi ce a rămas în urma prăbuşirei insulei se numeşte Ostrovul Moldova Veche. Se pare că Homer o numeşte Eghe, iar Platon sigurAtlantida. După opinia mea, şi corespunde exact cu ce spune Platon, localizarea insulei este actuala insulă numită Ostrovul Moldova Veche, iar insula continent Atlantida este spaţiul dintre Carpaţi şi Alpi, dar pentru acest lucru mai târziu.- 6. Un alt obstacol în descoperirea Atlantidei a fost localizarea citatului 108e „ nu a mai rămas din ea decât mâl care stă în calea navigatorilor – care plecând de aici vor să ajungă în marea cea mare – împidicându-i să-şi urmeze drumul”.- Dacă a fost marea cea mare înseamnă că era şi marea cea mică. Marea cea mică era marea Tethys, iar marea cea mare era apa din actuala câmpie a Olteniei şi Munteniei, ce în tratate apare ca fosta Marea Sarmatică, zonă în aval de Porţile de Fier.- Interesantă este denumirea în timp a acestei mări, „marea cea mare”. În vremea lui Uran, numit şi Oceanos, s-a numit Cornul oceanului, pe vremea lui Saturn era marea lui Saturn sau Poseidon, în timpul lui Troian sau Atlas era marea Atlantică. Aceasta este „Marea Atlantică” ce apare în scrierile lui Platon, apa ce era atunci în actuala zonă de câmpie a Olteniei şi Munteniei sau azi

câmpia Română. În vremea lui Sarmis sau Hermes şi până în zilele noastre a purtat şi poartă denumirea de marea Sarmatică. - În timpul cutremurelor, zise năpraznice şi a inundaţiei din timpul domniei lui Atlas sau Troian, s-a distrus nu numai insula a Atlantidei dar şi barajul natural de la Porţile de Fier şi astfel Dunărea şi-a creat alt drum, traseul Dunării de astăzi pe porţiunea Baziaş – Porţile de Fier.- Prin distrugerea insulei a Atlantidei, unde palatele lui Posedon (Saturn) erau pe munte, iar muntele prăbuşindu-se, roca muntelui , a blocat Dunărea la Cazane, făcând imposibilă navigaţia pe această porţiune. De mii de ani nici-o ambarcaţiune nu a putut să treacă de zona Cazane. Acum putem explica citatul 108e (Critias), care spune „ nu a mai rămas din ea decât mâl (este drept că insula a fost acoperită de apă şi apoi a rămas mâlul pe ea, dar roca din munte a blocat zona Cazane pentru mii de ani, a blocat navigaţia, blocând circulaţia navelor sau a bărcilor pe Dunăre şi astfel nu s-a mai putut atunci ajunge la „marea cea mare” n. a.), care stă în calea navigatorilor”.- După retragerea apei din zona a Euroasiei, marea Neagră a fost numită de Geto-daci şi apoi de români, Marea cea Mare ( vezi spusele lui Mircea cel Bătrân). Şi în cazul acesta, prin blocajul de la Cazane era imposibilă navigaţia de la Ostrovul Moldova Veche la Marea Neagră, lucru ce a făcut pe scritorii antici greci să împartă actuala Dunăre în două, Danubiu era zona de la izvoare la Cazane iar Istru de la Cazane la marea Neagră şi chiar spunând că Istrul izvoreşte de la Cazane. - 7. Un alt obstacol ce a îngreunat găsirea Atlantidei, a fost câmpia din jurul capitalei Titanilor şi apoi a Atlanţilor, numită şi insula a Atlantidei. Aici un simplul calcul matematic ar fi comfirmat eroarea din cifrele date de Platon. Citez 118a „ Oraşul ( acum oraş, deci ei aveau oraşe în vremea respectivă şi nu cetăţi ca în vremurile ce au urmat n. a. ) era înconjurat de o câmpie, ce era la rândul ei încojurată de munţi, iar aceşti munţi se întindeau până la ţărmul mării. ( Este exact cum este şi acum zona din jurul Ostrovului Moldova Veche, n.a.). Câmpia era joasă, netedă ca-n palmă şi avea forma dreptunghiulară ( la fel este şi astăzi n. a.). Ea se întindea pe o lungime de 3.000 de stadii ( azi 300 stadii n.a.), iar mijlocul ei se găsea la 2.000 de stadii de ţărmul mării”. Pentru a înţelege distanţa de 2.000 de stadii (un stadiu = 180m), din mijlocul câmpiei la ţărmul mării trebuie să apelăm la citatul 115d „ Construirea lui ( a canalului n. a.) a început prin săparea unui canal lat de trei plethre, adânc de 100 de picioare ( o plethră n.a.) şi lung de 50 stadii. Ei au săpat acest canal de la ţărmul mării până la ultimul canal circular exterior”. Aici nu corespund cifrele, contrazice matematica, deoarece jumătate din lungimea câmpiei de 3.000 de stadii, este de 1.500 stadii, plus canalul până la ţărmul mării de 50 de stadii este de 1.550 stadii şi nu 2.000 cum zice Platon. În cazul acesta intervin două posibilităţi; ori câpia era de 300 de stadii, jumătatea ei de 150, plus 50 stadii canalul şi fac 200 sau a doua posibilitate, canalul ce făcea legătura cu marea era de 500 stadii şi în cazul acesta 1.500 + 500 = 2.000 stadii, aşa cum este scris. - Cert este că Atlas (Troian) a făcut 2 canale . Cel de 50 se stadii ca tăiat muntele la Baziaş şi făcea legătura cu marea Tethys sau marea cea mică şi cel de 500 de stadii unde s-a tăiat muntele de la Cazane la Potţile de Fier, iar ulterior prin ruperea barajului natural de la Porţile de Fier, acest canal făcea legătura cu marea Atlantică sau marea cea mare, zonă numită mai târziu şi până astăzi, marea Sarmatică. Mărimea celor două canale corespunde cu ce este astăzi în zona respectivă.- 8. În zona descrisă mai sus se găseşte piatră albă, galbenă şi neagră, fiind singura localizare a Atlantidei, unde se găseşte asemenea piatră din câte presupuse localizări ale Atlantidei, au fost pe glob de-a lungul timpului de 2.400 de ani. - 9. Când spun că insula continent Atlantida era între Carpaţi şi Alpi, este de necrezut. Pentru acest lucru aduc dovada din Diodor din Sicilia, unde în ale sale Istorii, în cartea 5, cpt XLVII, pag

374 spune că „ Locuitorii din Samothrace povestesc că, încă înaintea potopului celui mare, de pe urma căruia au suferit celelalte neamuri, fusese la ei o revărsare de ape uriaşă, care a început prin surparea pământului ce înconjoară Stâncile Cyanee şi, apoi, prin a celor care formează strâmptoarea Hellespontului. Căci, până atunci, Pontul Euxin fusese doar un lac; însă, din pricina râurilor care se vărsau în lacul acesta, apele lui se umflară atât de mult, încât năvăliră în Hellespont, ( până aici nimic deosebit n.a.) inundând astfel o bună parte a litoralului Asiei”, (Asia Mică, zona unde este Turcia acum). Citatul surprinde prin „cantitatea uriaşă de apă” ce a trecut din Pontul Euxin (de fapt era apa din zona de câmpie a Euroasiei, numită atunci ocean), în marea Egee şi Mediterană, apa ce nu a mai încăput în aceste mări de s-a inundat şi litoralul Asiei (Turciei), zonă şi astăzi de deal şi munte. Dacă această zonă a fost inundată înseamnă că şi nordul Africii şi al Orientului Apropiat a suferit de pe urma acestei revărsări de ape din Europa şi acest lucru reiese şi din citat „de pe urma căruia au suferit şi celelalte neamuri”. În cazul acesta, după opinia mea, nivelul apei din Europa era cu 200m mai mare decât nivelul apei din Marea Mediterană, şi mă bazez pe faptul că aproape toate Grădiştele (Grădişte, limită, ţărm), din România sunt la 200m peste nivelul apei din Marea Neagră. Acesta este potopul, cunoscut în istorie, potopul de pe vremea lui Deucalion ( Deucalion, fiul lui Prometeu), şi, nu este exclus să fie acelaşi cu potopul cunoscut în istorie şi enunţat de Biblie, ca potopul lui Noe. Posibil ca nivelul apei din Marea Mediterană să fi crescut cu 100m, dar în nici-un caz nu a ajuns în vârful muntelui Ararat, şi dacă ar fi să căutăm Arca lui Noe, dacă a fost cu adevărat, ea ar trebuie căutată pe muntele Ararat la 100m faţă de nivelul apei din Marea Mediterană. Cert este, că, în perioada existenţei apei în zona de câmpie a Eurasiei, teritoriul între Carpaţi şi Alpi, la sud Dunărea, era o insulă. Faptul că toată ţara Titanilor şi apoi a Atlanţilor era o ţară înaltă, ce poate comfirma diferenţa mare de nivel între apa din marea Mediterană şi, să zicem, Pontul Euxin, atunci Ocean, o spune şi Platon în 118a, citez „ Întregul ţinut, se spune, era cu mult deasupra nivelului mării, iar malurile lui erau foarte abrupte”.- 10. Şi acum să vedem cum arată harta Europei şi a regatului lui Atlas.- Regatul Atlanţilor era înconjurat de apă, fiind întradevăr o insulă.- La sud era Dunărea şi Marea Tethys, mare ce făcea legătura cu Marea Adriatică. Mai târziu, după retragerea apei din Europa, navigaţia se făcea pe râul Sava, apă ce ajungea la început în Marea Adriatică, apoi ambarcaţiunile erau trase, pe o mică porţiune, pe butuci, iar astăzi circulaţia este blocată. Tot la sud era teritoriul Italiei actuale, ce atunci era insulă, deoarece în zona Padului era apă.- La vest era teritoriul Spaniei actuale, şi ea tot o insulă fiincă la est de Pirinei era apă.- La est de Munţii Carpaţi era apă, ce atunci se numea Ocean.- La nord tot apă dar şi munţii de zăpadă. - Această zonă, între Carpaţi şi Alpi, numită şi Atlantida, era întradevăr înconjurată de apă iar dincolo de apă era înconjurată de munţi, inclusiv munţii de zăpadă din zona nordică.- Acesta este teritoriul Titanilor şi Atlanţilor, numit şi ţara Ramilor, locuită de Ram-mani, iar la sud de ei şi peste Dunăre erau Aramii. Italia şi Spania fiind insule erau locuite de Pelasgi (pelas = insulă.

- În concluzie. Atlantida a existat după cum spune Platon şi prin Platon a putut fi localizată. -

TEMPLUL CERESC . Religia creştină este ce a spus Moise şi patru Evanghelişti. Aceasta este toată religia creştină. Ce a spus Moise nu este gândirea lui, ci religia Atlanţilor şi nu o singură religie, ci două, religia

monoteistă sau Doriană şi religia politeistă pe care le expune în mod egal. Aceste religii se găseau în cătţile pe care le-a dat socrul său Ietro când era ‚în Etiopia, printre care era şi „ Cartea facerii lui Adam”. Acest lucru îl comfirmă Kabbala ( Qabbalah), în bib 16 pag 269, citez „ Moise, crescut la curtea faraonului, iniţiat în misterele sacre, s-a refugiat în Etiopia din pricina unui omor pe care îl săvârşise. Aici, el cunoscu tradiţia primitivă a Atlanţilor despre Unitatea Divină…..Se păstra anumite cărţi despre Atlanţi, Cartea facerii lui Adam”. - În concluzie. Tot ce a spus Moise nu este altceva decât cunoştinţele ale religiei atlanţilor unde, deja, din vremurile acelea, erau două religii ce sunt expude în citatul următor tot din Kabbala, pag 278 „ În timp ce Moise dezvolta partea unitară şi Doriană a tradiţiei, partea masculină a Divinităţii, Orfeu în Tracia (vezi planşa 9 n.a.), dezvolta partea multiplă şi Ioniană a respectivei tradiţii,manifestarea feminină a Divinităţii, politeismul. Totuşi Misterele erau instituite pretutindeni pentru a învăţa pe iniţiaţi că cele două aspecte se sintetizau într-o Unitate sublimă; totodată Misterele lui Isis îi învăţau căile intuiţiei pe săbaticii discipoli ai unui Dumnezeu masculin, în timp ce Misterele lui Mithra şi Apollon îi învăţau căile unirii psihice pe imaginativii discipoli ai unui Dumnezeu feminin „. Deci, erau două religii, dintre care religia Doriană a fost prima ( Dorienii era denumirea pentru Titani, Atlanţi şi Daco-Geţi). Şi astăzi sunt cele două religii, religii ce au o vechime de mii de ani, religia Doriană ( a Titanilor), religia lui Zamolxe, religie monoteistă sau Ortodoxă şi religia politeistă sau Ioniană, religia catolică ce înainte de Iisus, a fost a lui Zalmoxe, Dionysos, Apolo, Mitra, Orfeu sau Baccus. - Parcă ce a făcut Zalmoxis, cel de pe vremea lui Pitagora, se găseşte şi în acest citat din Kabbala, pag 284, „ Iisus a trecut prin moarte şi a revenit în acelaşi corp care a suferit moartea terestă, arătând astfel zădărnicia spaimelor omeneşti privind această trecere de la un plan la altul”. Este o asemănare a religiei lui Zalmoxe cu religia lui Dionysos, Apolo (Hermes), şi chiar faptul, că la începuturi ritualul se ţinea la trei ani, şi tot trei ani este timpul când a dispărut Zalmoxe, după cum a scris Herodot, căci, „ Omul nu este lăsat de izbelişte în misiunea pe care o are pe pământ” (bib 16 pag 264), citat care complectează citatul următor „ Toate manifestările pământeşti care au precedat naşterea creştinismului sunt Persoane ale planului ceresc” ( pag 288). - Revenim la cartea Atlanţilor pe care a studiat-o Moise, „Despre facerea lui Adam”, iar pentru a înţelege ce scrie acolo este obligatoriul citatul ( bib 16 pag 268) ce dă una din cheile spuselor lui Moise din Facerea, citez „ Egiptul, să nu uităm, a fost ultimul ţinut rămas sub stăpânirea Atlanţilor, ( colonie n.a.). El a păstrat deci întotdeuna amintirea acestor popoare, şi chiar şi atunci când a trecut sub puterea păstorilor fenicieni, el a rămas în posesia celor două tradiţii importante; una care îi venea iniţial de la rasa sudică de care aparţinuseră şi locuitorii săi şi alta pe care o dobândise de la rasa Boreală (Blakă, Divină, n.a.), căreia îi preluase mai târziu cultul şi legile „ . - Important este faptul că Moise neagă existenţa unei singure rase albe. După cum rezultă din cărţile atlanţilor sunt două rase; rasa boreală, blahă, divină, rasa Ramilor, deci Titanii sau Dorienii ( după unele păreri termenul de Dorian vine de la Latona numită şi Doris), şi o a doua rasă, rasa sudică, a locuitorilor cei de dincolo de hotarelor Ramilor, numiţi Arami, cu latura lor Pelasgii, numiţi apoi Fenicieni şi astăzi Palestinieni, dar mai erau şi alte neamuri, ca Indienii, Egiptenii etc., şi chiar Evreii, lucrul comfirmat de marele lor profet Iezechiel, citez „ Şi el mi-a spus; - Fiul omului, scoală-te în picioare şi eu voi vorbi cu tine”, (bib 25 pag 294). Din acest citat rezultă clar că, cel puţin Iezechiel este unul din urmaşii lui Cain. - Până aici lucrurile sunt clare. Nu este o singură rasă albă, ci sunt două. Dacă sunt două rase albe înseanmă că sunt doi Adam şi deci două cupluri Adam şi Eva iar acest lucrul îl comfirmă cele două religii creştine. - Un Adam pe care Dumnezeu l-a făcut din ţărână, iar urmaşii lui încep cu Abel şi Cain, ( Facerea cap.4), unde se găseşte şi arborele lor genealogic. Aceasta este rasa sudică şi credinţa

aceasta se găseşte în religia catolică.. Urmaşii lor sunt numiţi chiar şi în Evanghelii ca „ Fiii omului”, şi un alt Adam care a fost creat în Cer, în Eden, Rai, Parnas, de unde a fost izgonit de Dumnezeu, lucrul acceptat de biserica Ortodoxă şi el a creat rasa Boreală, Blakă, (poate Vlahă ), Divină sau Celestă, rasa Titanilor, numiţi în tratate ca „ Fiii lui Dumnezeu sau Fiii Cerului”. Nu se ştie cine era Adam şi Eva din rasa sudică, pe când în rasa boreală, Adam şi Eva sunt Saturn şi Latona, lucrul pe care-l voi dovedi ulterior. Notă; = Nu se poate ca şarpele să fie Saturn (Set) în Eden, deoarece el era Adam = . Însăşi Evangheliile îi spun lui Iisus când „ Fiul omului”, când „ Fiul lui Dumnezeu” , creând astfel comfuzii despre locul de origine a lui Iisus. Se ştie clar că mama Sa, Fecioare Maria, era din neamul Misienilor, veniţi din Balcani în Asia Mică, care după catolici ea nu a părăsit Efesul, locul unde este şi înmormântată. În cazul acesta, logic, Iisus sigur după mamă , posibil şi după tată, era din rasa boreală şi deci obligatoriul este „Fiul lui Dumnezeu”. O altă dovadă este în Evanghelia după Luca, la pag 1167, la cap. 3, pct 23, citez „ Şi Iisus, Însuşi era ca de 30 de ani când a început (să propovăduiască), fiind, precum se socotea fiul lui Iosif, care era fiul lui Eli”, şi arborele genealogic continuă până ajunge la Set şi Adam, citez „ Fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumezeu”, (cap 3, pct 38, pag 1167). După cum se vede sunt doi Adam. Primul Adam ce are ca fii pe Cain şi Abel, iar urmaşii lor se numesc „ Fiii omului”, iar cel de al doilea Adam, ce are ca fiu pe Set când toţi urmaşii lor se numesc „ Fiii lui Dumnezeu sau Fiii cerului” şi atunci este posibil ca şi teritoriul lor, al Titanilor şi apoi al Daco-Geţilor să se numească Pământ sfânt şi Ţară sfânt㔺i tot acolo să fi fost Templul ceresc. - În Evanghelia după Luca, la cap 3, de la punct. 23 la punct 38, sunt aceaşi urmaşi a lui Adam şi apoi Set (Saturn),ca şi în Facerea cap 5, fapt ce ne obligă să credem că Iisus este de neam Geto-Dac, deoarece din toată lumea numai ei ereau numiţi Fiii lui Dumnezeu sau Fiii cerului. Acest lucru îl comfirmă şi cap 6, pct 2 şi 3, din Facerea, ce spune că urmaşii lui Cain au numai trup, fiind astfel lipsiţi de Duhul lui Dumnezeu, Citez pct 2 şi 3, din cap 6 „ Fiii lui Dumnezeu, văzând că ficele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a vroit”, şi 3, „ Dar Domnul Dumnezeu a zis: „ Nu va rămâne Duhul Meu pururi în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup.”. Din cauza aceasta sunt numiţi, Fiii omului, deoarece le lipseşte Duhul Dumnezeiesc. - Moise, ambiţios cum a fost, nu s-a oprit aici şi ca să nu mai fie nici-un dubiu, a enunţat şi două coduri de legi, câte una pentru fiecare religie, căci aşa era scris în cărţile Atlanţilor, cu toate că poate nu Moise, ci cei care au transcris mai târziu, le-au atribuit pe amândouă fiilor lui Israel. Moise nu putea să facă asemenea greşeală. - Primul cod de legi era pentru religia politeistă, deci şi pentru fii lui Israel, deoarece Israel înseamnă „ cel care duce război împotriva lui Dumnezeu. Isra = cel care se războieşte, cu, El = Dumnezeu. El se găseşte scris în Biblie, în Levitic, (pag 134 -135), cap 17 şi 18. Cu acest prilej cer scuze cititorilor când am spus că Yahwe este Saturn. În realitate, sub aparenţa monoteismului ei au practicat întotdeuna religia politeistă religia lui Hermes sau Apollo, cel care trebuiau ca în cinstea lui să se sacrifice măgari, măgarul fiind socotit animal sfânt. Hermes sau Apollo cât şi mama lui Hera sau Iera, numiti de ei în scrieri El şi Ea, iar Hera era socotită tot de ei, ca fiind Sfânta sfintelor sau Împărăteasa cerului, iar în cinstea ei, chiar şi capitala lor trebuia să poarte numele ei, şi au numit-o Ierusalim.Acest lucru este comfirmat de citatul, „ Se ştie că la iudei, vecinii din nord-est ai Egiptului, numai marele preot putea să intre în Sfânta Sfintelor, unde se aflau tăbliţele legii în chivotul sacru” (bib 8 pag 335).De menţionat că Dumnezeu sau EL este acelaşi lucru. Vă daţi seama ce supărare a fost la evrei, când Iisus a pătruns pe măgăriţă în Ierusalim. Sigur a fost o jignire la adresa religiei lor, era altă religie, religia practicată de Hristos. - Al doilea cod de legi, legile ce aparţin religiei monoteiste, prima religie a Titanilor, se găseşte

în cap. 19 şi 20 ( Biblie pag. 135-138). Este drept că unele porunci sunt asemănătoare, dar deosebirea o face cap. 20 pct. 26, unde se comfirmă că Titanii şi urmaşi lor sunt „Fiii lui Dumnezeu”, citez „ Să-mi fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt şi v-am deosebit de toate popoarele, ca să fiţi ai Mei „. Fără comentarii. Acest citat este caracteristic numai pentru Titani şi urmaşii lor, Geto Dacii şi apoi românii, este începutul şi sfârşitul rugăciunii Tatăl Nostru, şi aparţine numai unei ţări sfinte, unui neam sfânt. - Acestea sunt cărţile sfinte şi aceste lucruri sunt scrise acolo, deci sunt adevărate. Se mai comfirmă că şi cele două religii existente astăzi erau deja din vremea Titanilor şi Atlanţilor, inclusiv simbolul crucii ( vezi coperta), ce o are Atlas sau Troian şi nu este exclus ca ele să fi fost şi în civilizaţia anterioară. Este drept că odată cu apariţia a unei noi ere, să fie şi modificări de religie, dar esenţa a rămas aceaşi. Pentru orice religie şi chiar orice acţiune care are ca scop psihicul, trebuie trei principii: gânduri bune, vorbe bune, fapte bune. - De la începuturile omenirii şi apoi toată antichitatea, până la 1053dHr când persanul Gardizi a scris „ Podoaba istoriei”, actualul teritoriul românesc, era pământ sfânt, ţară sfântă, chiar şi râurile erau sfinte ( Istru sfânt), munţii erau sfinţi ( Cogaionul unde se pare că este ascuns Gralul), şi numai românii nu ştiau acest lucru. De ce oare?. Cine le-a furat dreptul de a se numii Fiii lui Dumnrzeu, când prin religie, credinţă şi rugăciunea „ Tatăl Nostru”, spun lucrul acesta în fiecare zi, şi, deasemeni cine le-a luat dreptul ca ţara lor să se numească „ ţară sfântă”, sau cum a spus Papa Ioan Paul al II-lea că ţara românilor este „ Grădina Maici Domnului”, şi deci este pământul sfânt unde a fost Raiul pământean, unde a fost Templul ceresc, căci el nu putea fi construit decât pe un pământ sfânt şi în mijlocul Fiilor lui Dumnezeu. - Acum să analizăm alte simboluri religioase, din timpurile vechi până aproape de zilele noastre. - Pe vremuri, muntele făcea legătura între om şi Divinitate, iar după alţii între om şi zei. Norii şi astăzi, în tradiţia populară, sunt în cer, iar dincolo de nori, atunci era văzduhul. - Templul ceresc, fiind ceresc şi nu pământean, trebuie să fie pe munte şi dincolo de nori, în spaţiul ce-l numim noi astăzi cer, şi mai trebuie încă o coordonată, să fie sub Axa Lumii sau Stâlpul Cosmic, stâlp numit de vechii egipteni djed(se citeşte get), lucrul ce ne comfirmă că încă din vechile timpuri era ţara geţilor şi deci şi neamul Getic. Prin acest stâlp sacru Get(djed), ce certifică sacralitatea neamului şi sacralitatea locului , înseamnă că neamul geţilor a fost de la începuturi, neam sfînt. Stâlpul cosmic sau după latini „Axis mundi”, face legătura între cosmos (văzduh) şi pământ, fiind locul unde a început creaţia şi unde au fost făcuţi Adam şi Eva, deci locul a fost Templul Ceresc. - Pământul era socotit „partea păcătoasă”, deoarece hrana ce constituia creşterea şi dezvoltarea fiinţelor, inclusiv omul, creştea pe pământ şi creează corpul, iar corpul omenesc (carnea şi oasele), elemente socotite păcătoase, nu aveau loc în Cer ( Rai), trebuiau să rămână, şi rămân, pe pământ. - Dacă stăm şi ne gândim şi biserica este un templu ceresc deoarece este aşezată pe un teren înalt. S-a crezut că „tot ce este pe pământ ,la fel este şi în cer”. Acest lucru l-a susţinut şi Blaga (bib 37 pag 14-15) care spune „ Cosmologia mesopotamiană indică că pentru orice lucrul concret pe pământ, un lucrul concret în cer. Astfel cetăţii Babilon îi corespunde un Babilon ceresc, mai desăvârşit decât cel pământesc”, sau „ Babilonul, cetatea de pe pământ, era socotită sacră, fiindcă corespunde unui Babilon ceresc. Între cele două cetăţi ar circula de sus în jos şi de jos în susputeri magice, datorită cărora locuitorii Babilonului dobândesc o particulară demnitate cvazidivină. Ritualurile săvârşite în Babilon sunt menite, graţie relaţilor magice ale acestuia cu centrul ceresc, să exercite o înrâurire hotărâtoare asupra mersului mers al lumii”. Astăzi la modă este Ierusalimul ca templul ceresc, localitate aşezată pe o înălţime aşa de mică încât o trece şi o muscă în zbor fără să obosească. Faptul că Ierusalimul nu poate fi templul ceresc chiar şi pentru simplul motiv că nu

a existat în Scripturi sau în alte cărţi sfinte noţiunea de Ierusalim, localitatea a apărut târziu pe harta lumii, dar să spui şi Ierusalim ceresc, ar fi socotită o blasfemie. Toate neamurile vechi au crezut că au un templu ceresc, chiar şi cele mai noi neamuri, aşa cum sunt Evrei. Evreii şi astăzi au o problemă cu identitatea, nu au nici-o dovadă că se numesc evrei. Este negat Ierusalimul ca cetate sfântă chiar de evrei. Profetul evreu Baruch pe care îl citează Mircea Eliade, întrebă „ Există un Ierusalim ceresc, creat de Dumnezeu înainte ca cetatea Ierusalimului să fie zidită de mâna omului” iar răspunsul este dat de Dumnezeu „ Crezi tu că asta este cetatea despre care am spus: „ În palma mâinilor mele te-am zidit”? Clădirea care stă acum în mijlocul vostru nu este cea revelată de Mine. Cea care a fost gata încă din vremea când m-am hotărât să fac Raiul şi pe care i-am arătat-o lui Adam înainte de a păcătui”.( bib 35 pag 77). După cum reiese din citat este exlus ca în Ierusalim să fi fost templul ceresc şi nici vorbă de un Ierusalim ceresc, după spusele lui Dumnezeu. - Ca orice aşezare şi Templul Ceresc trebuie să aibă puncte de reper. Primul punct de reper şi obligatoriul este muntele, un munte înalt, al căriu vârf a depăşit norii, iar popular se spune că ajunge până la cer, un munte sacru. „ Muntele sacru este adevăratul tron, căci acolo domneşte zeul, stăpânul şi creatorul Universului. „ tron”, „ templu”, „munte cosmic”, nu sunt decât formule sinonime ala aceluiaşi simbolism al Centrului, pe care le vom întâlni necontenit în cosmologia şi arhitectura mesopotamiană”, (bib 35 pag 79). „ Adam a fost creat în centrul pământului”, (bib 35 pag 84), iar în centrul pământului este axa lumii care trebuie să fie pe un munte sacru numit în unele scrieri muntele cosmic. „ Muntele cosmic, este singura zonă sacră din toată întinderea care înconjoară pe om: şi deacea Creaţia a început aici, Haosul a fost întâi alungat”, (bib 35 pag 84). Se credea că „Muntele este centrul lumii, şi de aceea, după moarte, sufletul este atras firesc către acest centru”, (bib35 pag.82). Sufletele curate (fără păcate), în drumul lor spre cer trebuia să urce un munte. „Muntele are în culturile mesopotamiene şi înţelesul de „Pragul tărâmului celălalt”. Pe acolo, pe munte, trec sufletele în lumea morţilor” (bib 35 pag81). - Acum se înţelege mai bine religia Titanilor, Atlanţilor şi a altor neamuri, din vechile timpuri, toţi monoteişti, de ce aveau nevoie de piramide în trepte, ziggurate, turnuri, sau bitinii şi misienii, de muntele lor Olimp, cu acelaşi rol în credinţă ca şi Parnasul Titanilor şi urmaşilor lor, pentru a uşura drumul sufetelor fără păcate de a ajunge în cer. Sufletele păcătoşilor trebuiau să rămână pe pământ, pentru reâncarnări succesive, deoarece se credea că viaţa pe pământ este un chin. Monoteiştii nu au avut niciodată iad, sufletele în schimb trebuiau să treacă o apă, apa uitării, a evenimentelor din viaţa trecută. La politeişti, gen Apolo şi Hera, sufletele păcătoşilor, ca şi astăzi, trebuiau să ajungă în Hades, azi iad, pentru a fi judecaţi. Prezenţa la unii şi absenţa la alţii a iadului, este una din marile diferenţe între monoteişti şi politeişti din vremurile acelea. - Templul ceresc, în unele scrieri, greşit numit,oraşul ceresc, deoarece Titanii, Atlanţii aveau oraşe sacre, cel puţin capitala regatului lor sigur, iar Geto-Dacii aveau cel puţin, în afară de capitala lor, o Davă sau mai multe Dave cu statutul de zonă sacră, aşa că lagic este numai templul ceresc. N-a existat Ierusalim ceresc, decât în visele unora, deoarece oricum ai privi lucrurile se ajunge la o aberaţie, la o grandomanie specifică urmaşilor lui Cain, a rasei sudice după Moise, cei care aveau numai trup, fără Duh Dumnezeesc, după Biblie( Facerea cap. 6 pct2şi3). Nici cel puţin Titanii care erau socotiţi zei şi urmaşii lor, urmaşii lui Set din Biblie, care erau Fiii cerului sau Fiii lui Dumnezeu, cei care în afară de trup, Dumnezeu le-a oferit şi Duh, cei care cunoşteau măsura nu şi-au permis să zică că ar avea un oraş ceresc. Dacă acceptăm scrierile vechi atunci vedem că este vorba decât de Templu ceresc, iar târziu apare şi noţiunea de oraş ceresc. A nu se confunda oraşul sacru cu oraşul ceresc, deoarece oraşe sacre au mai fost, ca să nu mai vorbim de clădiri sacre. - Templul ceresc, în afară de faptul că trebuie să fie aşezat pe pământ sfânt, el trebuie să fie şi

în centrul Cerului, adică acolo unde este Axa lumii şi deci centrul Lumii, locul numit şi centrul pământului. Se ştie, şi nu sunt rezerve că Axa lumii sau Stâlpul Cosmic, Stâlpul Cerului, Djdedul, ce, după toată antichitatea era numai în zona geţilor, geţi care locuiau sub Steaua Polară, locul unde trebuia să fie centru Cerului în jurul căruia trebuia să se învârtă stelele,şi totodată şi centrul Lumii, unde „ Locuitorii lui sunt identificaţi, magic cu stâlpii divini ai „ centrului”, cu zeii”, (bib 35 pag 83). Acum înţelegem de ce toată antichitatea şi nu numai, spuneau că regatul titanilor este locul unde s-au născut zeii, deoarece Geţii sunt, în realitate, urmaşii Titanilor şi a Atlanţilor, iar din mulţimea de dovezi sunt şi cele aduse de locuitorii împeriului roman, chiar şi în era noastră, când Geto-Dacii erau socotiţi urmaşii Titanilor. - Mircea Eliade complectează noţiunea de Stâlp al Cerului, Djded, citez „ Dacă am cerceta aşa cum se cuvine acest simbol al „ Stâlpului Cerului”, care nu este altceva decât Axa Universului, „ Pomul Vieţii” care creşte în centrul Lumii „, ( bib 35, pag 90). - Acum ştim, că este posibilitatea, ca Templul Ceresc să fie în teritoriul geţilor, deoarece fiind sub Steaua Polară şi în jurul Stâlpului Cosmic şi Axei lumii, şi mai ales că de la începuturi neamul getic a fost socotit neam sfânt, locul unde s-au născut zeii, şi singurul loc de pe pământ unde au apărut primii oameni, ( numiţi în scrieri protopământeni),dar şi faptul că ei făceau parte din rasa boreală sau Blakă, (Vlahă) sau nordică, şi în cazul acesta mai trebuie doar să ştim locul unde putea fi amplasat Templul Ceresc, şi pentru lucrul acesta apelăm, din nou, la dovezile, în special, din Biblie, care pot să comfirme sau să imfirme acest lucru. - După datele existente până în prezent, se pare că Edenul, Templul Ceresc este în zona boreală sau blahă, zona nordică acolo unde locuiau geţii numiţi şi Fiii lui Dumnezeu, iar în cărţi apar şi sub numele de Fiii Cerului. Biblia complectează acest lucru şi localizează Edenul în zona Getică, astfel, în Facerea, cap2, pct 10, citez „ Şi din Eden ieşea un râu care uda Raiul iar de acolo se împărţea în patru braţe”. Se înţelege, prin patru braţe că sunt cele patru puncte cardinale, puncte cardinale ce semnifică tot pământul,iar ca simbol era crucea. În cazul acesta, pentru a găsii Edenul trebuie să găsim un loc de unde pornesc patru râuri în patru puncte cardinale. La cap 2 pct 11, citez „ Numele unuia era Fison. Acesta înconjura toată ţara Havila, în care se găsea aur”. Deci trebuie să găsim un râu care înconjoară o ţară unde este aur. Sunt multe păreri că ţara Havila este „ anagrama perfectă a cuvântului Valahia”, (bib 40, pag 275), şi cred că este adevăr, deoarece nordul, zona boreală, rasa boreală după Biblie şi urmaşii lui Adam cel zidit nu făcut, părintele lui Set, Set blahul (nordicul) şi de aici, Vlahul, Vlahia iar apoi Valahia, ce ar însemna şi Havila. În localizarea Edenului contează şi Valahia dar contează, la fel de mult, că este ţara geţilor şi că în teritoriul lor, pe vremuri al titanilor, era şi este chiar şi astăzi aur.În antichitate, actuala Dunăre se numea Fison, care înconjoară întradevăr Valahia, ( chiar şi numai Istru), şi ar fi încă un argument în localizarea Edenului. - În concluzie, toate datele din Biblie corespund zonei getice din România, mai puţin locul de unde izvorăsc cele patru râuri ce trebuie să pornească în cele patru puncte cardinale. În Parâng, muntele sacru al Titanilor, este şi locul acesta. Părerea mea este că Moise nu avea cunoştinţe geografice despre regatul Titanilor şi Atlanţilor şi atunci s-a folosit de cunoştinţele ce le-a oferit timpul acela, Egiptul şi Etiopia, scriind nume de râuri care erau în zonă. Astfel apare Nilul, Tigru şi Eufratul, care nu respectă punctele cardinale şi nici ţara Kuş ( Etiopia) nu este încojurată de Nil. Este logic că cele patru râuri au alte nume şi se găsesc în alt loc, şi există întradevăr în Parâng, unde din vârful Parâng pornesc patru râuri în patru puncte cardinale. Numele lor este: Jiul, Sebeşul, Lotru şi Gilortul. Jiul merge spre vest, Lotru la est, Gilortul la sud iar Sebeşul la nord. ( Seb era alt nume a lui Saturn, sau Set şi se găseşte în titlurile unor faraoni, lucrul ce ar comfirma că râul Sebeş poartă numele a lui Saturn). - În felul acesta s-a localizat şi locul unde a fost Edenul sau Raiul pământesc, prin această

particularitate unică în lume, în zona boreală, unde patru râuri curg în patru puncte cardinale şi toate izvorăsc dintr-un munte, un munte sfânt, muntele blahilor, vlahilor, al geţilor, Parnasul Titanilor, Atlanţilor şi al Dorienilor, loc sfânt, locul unde Dumnezeu l-a făcut pe Adam cel zidit, cel care este făcut în Eden, şi cel care, după Biblie a creat neamul boreenilor , sau, deja de atunci neamul geţilor,şi unde, de la început a fost Axa lumii, Stâlpul sacru, numit după ei Djed sau Coloana, Coloana Cerului şi Centru pământului, locul unde după Biblie a început creaţia, de unde Haosul a fost, la început, alungat. - Acum să vedem dacă Adam şi Eva, cei din rasa boreală sunt Saturn şi Latona şi se regăsesc în scrieri. Nu trebuie să dovedesc vechimea existenţei a lui Saturn şi Latona, deoarece se găseşte în multe scrieri, dar vreau mai întâi să dovedesc vechimea limbii latine, numită priscă ( cea bătrânească) şi care se aseamănă mult azi, numai cu limba română. Chiar şi Isidor din Sevilla, târziu în Orig.I, IX, 1,6 ce spune că „ Limba priscă a fost aceea de care s-au folosit locuitorii din timpurile lui Saturn şi Ianus”, deci limba vorbită de Titani.O altă comfirmare a vechimii acestei limbi este în Kabbala, pag 330, citez” Marii iniţiaţi brahmani se recunosc prin aceea că posedă cheile limbii atlante primitive, Watan, care serveşte drept rădăcină fundamentală pentru sanscrită, ebraică, chineză, precum şi pentru scrierea hieroglifică”. Acum, sper că nu mai este nimeni surprins că multe cuvinte din sanscrită sunt „ româneşti”. Deci Atlanţii vorbeau limba watan, unde tan = dan iar wa = ua. Ua este numele Latonei şi de fapt derivă din Eva, după cum vom vedea mai departe. Atunci, dacă Ua = Latona, în text wa şi după brahmani este limba vorbită de atlanţi, este limba latină veche, priscă, după alţii barbară înseamnă că este cea mai veche limbă vorbită pe pământ, şi de unde derivă toate celelalte limbi vorbite astăzi. În consecinţă; limba română este prima limbă ce s-a vorbit pe pământ, după cum sezultă din citatele anterioare. - Să vedem ce spun scrierile despre Saturn şi Latona şi dacă au sau nu legătură cu Adam şi Eva, cei din rasa boreală. - Acest cuplu, Saturn şi Latona, în scrieri se găseşte şi ca UA – SETH, unde Seth este Saturn iar UA vine de la Eva astfel. Eva este şi E + VA dar litera V scrisă se citeşte U atunci cuvântul VA este acelaşi cu UA, deci Eva şi UA este acelaşi lucru în unele scrieri, dar Latrona apare şi ca Uadjed sau Uadjet în Egipt iar acest cuvânt certifică faptul că era din neamul getic şi deci Geţii au fost de la începuturi, fiind cel mai vechi neam din lume. Faptul că Latona se numea Uadjet reese din citatele „ În vechime,Buto era considerat oraşul zeiţei şarpe Uto ( Pi Uto), numită mai întâi Uadjet…..însă Herodot o identifică pe Latona cu zeiţa Uto „, (bib 32 pag 48), sau „ Latona, aici este identificată cu zeiţa Uadjet, din insula Chemnis” (bib 32 pag 83). Iată două citate care spun multe lucruri. În primul rând, Eva geţilor, cei care în Biblie sunt din rasa boreală se numea şi Latona, apoi şarpele, simbolul nemuriri, al sufletului nemuritor, lucrul important deoarece exista de atunci credinţa în nemurirea sufletului, cât şi existenţa numărului II ( PI ), 3,141592, încă din vremurile acelea. Egiptenii îi spuneau Latonei şi Nephtis ( stăpâna cetăţi), citez „ Nephtis, pe care grecii o identifică cu Afrodita, iar romanii cu Venus”.( bib 32 pag 44). Aflăm astfel că Afrodita grecilor şi Venus a romanilor nu este alta decât Latona soţia lui Saturn. Tot Plutarh la pag.39 ne spune că „ Soţia lui Saturn era numită Marea Mamă ( a oamenilor, n. a.) sau Mama Zeilor”. Lucrurile sunt clare că de la Saturn şi Latona a început existenţa rasei boreale sau blahe ( nordice). - Hesiod în Opera et Dies, v 109 spune „ Sub imperiul lumesc a lui Saturn a existat etatea de aur, paradisul terestru al bibliei”. Acest citat spune că a fost un „ Paradisul terestru , cel din Biblie de mai târziu”, certifică lucrul acesta, certifică Edenul terestru, iar Pindar în Olymp,II,v 84, spune că „ Saturn a fost tatăl al zeilor şi al oamenilor, şi a tutulor forţelor naturii”, deci Saturn nu este fiul lui Adam cel borean din Biblie, el este însăşi Adam, şi este Tatăl atât al oamenilor cât şi al zeilor. De la el a început existenţa umană, dintr-o altă perioadă de timp, un alt ciclu al existenţei

vieţii pe pământ. Se pare că odată cu Saturn s-a încheiat civilizaţia uriaşilor. - Dionysiu din Halicarnas ( lib I c 38), despre Saturn „ Divinitatea lui Saturn cuprindea întreaga natură a universului”, iar Cicero în ( De natura Deorum, III, 17) „ Întreaga regiune nord-vestică era considerată ca imperiul relgiei lui Saturn”, religie monoteistă, după cum rezultă din scrieri. Pindar spune ( Pyth. X, 29) „ Hiperboreenii sunt o seminţie sfântă”, lucrul care cred că deja s-a înţeles. - Lui Saturn în Egipt îi se spunea şi zeul Kneph care era „ nenăscut şi nemuritor” ( bib 32 pag 53). Este logic că el este Adam. Latona sub numele de Nephtis, în Egipt(bib 32 pag83), se spune „ este cea fără matrice”, ea este nenăscută şi nemuritoare, este asemenea Evei din Biblie, este chiar Eva din rasa boreeană. Diferenţa dintre cele două rase este dată de citatul „ Seth se trage din neamul omenesc cel bun ( rasa blahă,n.a.), întrucât descendenţii lui Cain (rasa sudică n.a.) erau plini de răutăţi şi fapte mârşave”, iar acest lucru este dovedit de istorie şi de războaie, deoarece când se întâlnesc doi din decendenţii lui Cain se măcelăresc între ei, la fel două ţări sau două neamuri din aceaşi ţară. - Plinius spune că „Saturn, fiul cerului” (bib 12 pag 221).Acest lucru înseamnă că Saturn este, după cum spune Biblia, Fiul lui Dumnezeu, deci se comfirmă din nou că Saturn şi Adam cel borean este una şi aceaşi persoană. Mai mult chiar, Tertulian (bib43, pag138) spune că înainte de Saturn nu era nici-un zeu, citez „ Înainte de Saturn nu exista la voi nici un zeu, de la el a pornit începutul oricărei zeităţi şi tot ce aţi avut mai bun sau mai însemnat”.Acelaşi lucru este şi indirect şi în Kabbala, pag 268, citez „ Rasa australă stăpânea rasa sudică care tocmai ieşea din starea de barbarie”. Acst adevăr este comfirmat şi de citatul din (bib 47, pag54), „ Toate mitologiile care îi invocă pe hiperboreeni ca strămoşi divini au această hartă sacră, în care nordul este stăpânit de zei, iar sudul este stăpânit de fiinţe demonice”. - Sper că sunt suficiente dovezi că Saturn şi Latona sunt Adam şi Eva. - Mulţi, poate aţi fost nemulţumiţi de existenţa a doi Adam. Spun că Atlanţii, căci Moise a spus ce era în cărţile atlanţilor despre „ Despre facerea lui Adam”, au avut dreptate, iar lucrul acesta astăzi este certificat de biologie. Rasa albă se împarte în două subgrupe, după atlanţi şi Moise în două rase, rasa blondă şi rasa brunetă. Cum biologia ne învaţă că o familie de blonzi nu pot avea copii bruneţi, şi invers, atunci era obligatoriul ca să fie doi Adam, unul din rasa brunetă, cel făcut pe pământ din ţărână, cel numai trup, numit fiul omului şi al doilea Adam cel zidit în Rai (Eden), din rasa blondă, cel cu trup şi duh, numit şi fiul lui Dumnezeu. Acum sper că s-a înţeles tot capitolul şi nu mai sunt discuţii. - Un lucrul este sigur, că toată antichitatea până în 1053 dHr, teritoriul actual al României era socotit pământ sfânt iar Titanii şi urmaşii lor, neam sfânt. Toţi ştiau acest lucru, numai românii nu ştiau şi n-am înţeles ,de ce?. Mulţi făceau alergie când se spunea că istoria românilor începe cu Buerebista (70 – 44 îHr), şi am dovedit că dacii nu au părăsit ţara lor, Ardealul în 271 dHr, vor ameţii că am dovedit că şi Dromichete ( 298 îHr, lupta cu Lisimah ) este din neamul nostru, neamul Geto-Dacilor, şi vor leşina ( sau poate aşa s-au născut) când aduc dovezi de existenţă a stămoşilor noştri încă din anul 2.000 îHr, citez „ Vitejia în lupte, căci geţii au fost cunoscuţi încă din mileniul II îHr, încă înaintea războiului Troiei, pentru vitejia lor, „ (bib 45 pag 326) , iar „ Iulian Apostatul atribuie împăratului Traian următoarele cuvinte „ Geţii au fost cei mai viteji dintre toţi oamenii care au trăit vreodată”, (bib 45 pag 326). Acelaşi lucru îl spune şi Val. Flac.în Argon. V, 418, citez „ Sesostris ( Faraon din Dinastia XII ce a avut un război cu Geţii prin anul 1963 îHr), a fost cel dintâi, care a venit cu război asupra Geţilor, însă, înspăimântat de înfrângerea oştirii sale, el se întoarse repede la Theba pe ţărmul Nilului, însoţit numai de puţini ai săi”. Dacă mai spun că Geţii sunt primul neam din lume, sunt de fapt Titanii, apoi Atlanţii, sau Dorienii, atunci sărmanii oameni decedează şi afirmând că ei, Geţii, se regăsesc în numele

Stâlpului Cerului numit Get (Djed), sau numele Latonei, Ua –djet, Latona din neamul geţilor, fiind, aşa cum am spus primul neam din lume apărut în înscrisuri şi neam sacru, neam sfânt încă de la începuturi, adevăr ce se regăseşte în multe citate din care voi expune o parte din ele. Astfel începând cu regatul Titanilor şi până în de zilele noastre, când Papa Ioan Paul II a spus că „ România este grădina Maicii Domnului”, adică în România este Edenul, este Raiul pe pământ şi chiar faptul că Fecioara Maria este de neam Geto-Dac, aparţine ca origine şi poate ca naştere de teritoriul românesc. Sunt convins că nu a greşit, deoarece a avut multe şi seriose surse de imformare, de exemplu Bibloteca Vaticanului cu inscrisurile cele secrete. Egiptenii numeau regatul Titanilor ca N.N.T.R, adică Casa zeilor,Neb = casă, iar pe titani sau atlanţi ca zei şi în înscrisuri apar ca N.T.R.. Diodor spune despre ei că „Ei pretind că leagănul zeilor este ţara lor” ( bib 9 pag 233). Dionysios Periegetul, în Descrierea pământului spune „ Istru cel sacru” ( bib 29 pag 38). Nicăeri în lume nu o să mai găsiţi un râu sfânt, sfânt cu multe milenii în urmă, locul unde Daco-Geţii, înainte de luptă, se purificau bând apă din el. Pomponius Mela, în De siti orbis, spune despre teritoriul Daco-Get, „ Un pământ sacru” ( bib41 pag129), şi tot în acest tratat la pag,133, citez, „ Astfel Geţia, Mesia, Dacia, înseamnă deopotrivă ţara zeilor şi că această ţară a fost totdeauna considerată de greci ca locul propriu al zeilor şi centrul cultului lor, ţară divină prin excelenţă”. Pindar „ Hiperboreenii sunt o seminţie sfântă” (citat repetat). Homer în Iliada XIV, despre Istru, „ Râul din care cu toţi noi zeii ne tragem fiinţa”. Platon, socotea teritoriul atlanţilor, Atlantida, o ţară sacră, „ Insulă sacră” ( Critias, bib3, pag 229). Strabon spune că „ Muntele Kogainon, munte sfânt”, ( bib 47 pag 332),Godeanu de azi. Mai târziu prin anul 1049-1053 când geograful persan Gardizi, a scris „ Podoaba istoriilor”, vorbeşte şi despre români, ca urmaşi ai zeilor şi ai Titanilor, spunând „ Aşezaţi între slavi ( bulgari), ruşi şi unguri, un popor din imperiul roman ( Azi Rum) şi toţi sunt creştini şi pe ei îi numesc NNDR, şi ei sunt mai mulţi decât ungurii dar sunt mai slabi” (bib 27). Iată că şi în anul 1053 teritoriul României era încă cosiderat „ Casa zeilor sau a Nemuritorilor”. Citate sunt multe şi toate arată acelaşi lucru, că teritoriul actual al României, a fost de la începuturi pământ sfânt, locuit tot de la început de neamul borean, get sau blakh, numit şi în Biblie ca Fiii lui Dumnezeu. Şi totuşi un citat atrage atenţia, şi care va fi folosit şi în capitolul următor. Este vorba despre Steaua în 8 colţuri, steaua Polară sau Axa Lumii, Coloana Cerulu, Stâlpul Cosmic numit şi Get (Djet),şi steaua Titanilor, Atlanţilor, Dorienilor, a Geto-Dacilor şi astăzi a românilor, ce apare în înscrisuri ca „ Imagine simbol a lui Hristos…reprezentată cu 8 raze, ea fiind cea care i-a condus pe cei trei Magi ( regi) de la Răsărit la iesle „ ( bib 34 pag 421). Surprinzător şi pus între ghilimele este „că ea ar fi şi steaua din Betleem”. De unde şi până unde, deoarece acolo era deja steaua în 6 colţuri?. Acest lucru noi trebuie să îl luăm ca o glumă, deoarece steaua în 8 raze, are o vechime mult mai mare de apariţia evreilor ca nume şi existenţă pământeană, este dubla cruce ( simbolul crucii nu a existat şi nu există nici astăzi la evrei) sau crucea Sf Gheorghe, simbol ce se regăseşte şi în glifele mayaşe. ( vezi planşa 3, pe braţul stâng). - Următorul capitol este despre naşterea şi viaţa lui Iisus Hristos. Se pun multe semne de întrebare dacă este evreu sau nu şi toate exclud, cu desăvârşire, originea lui iudaică. - Dovezile sunt următoarele. Aduc în discuţie doar 10 dovezi. - 1. În primul rând, ce a spus Papa Ioan Paul II ( s-a expus mai sus), numai de faptul că nu cunoaşte adevărul nu poate fi acuzat. În cazul acesta adevăr este ce a spus. - 2 Steaua getică în 8 colţuri, steaua Polară cu 8 raze ce i-a fost atribuită lui Hristos, şi unde nu se exclude posibilitatea să se fi născut sub această stea, dar citatul expus mai sus certifică faptul că cei trei Magi au mers la ea, în zona getică, acolo unde s-a născut Hristos. Se înţelege, de ce a fost scos din înscrisuri acest lucru. - 3. Faptul că Fecioara Maria a murit la Efes ( zonă locuită de misienii veniţi din Europa), „ în

drum spre casă”. Această expresie „ în drum spre casă”, exclude originea ei din Iudea, Galileea sau Asia Mică, iar dacă tragem o linie între Ierusalim şi Efes şi o continuăm ajungem în Europa. Deci Fecioara Maria mergea în Europa, acolo unde era şi casa ei. - 4 După Evanghelii, Iisus fiind numit Fiul lui Dumnezeu, iar Biblia în Facerea, cap 5. certifică că toţi Fiii lui Dumnezeu sunt descendenţii lui Saturn ( Set în Biblie), toţi sunt din rasa boreală, cei născuţi cu trup şi Duh, Duhul lui Dumnezeu, deoarece cei din rasa sudică au numai trup, comform Bibliei, Facerea, cap 6, pct 3. - 5. Iisus s-a numit şi se numeşte şi Mesia sau Mesianul. Când spui Misian înseamnă că este obligatoriul din neamul Misienilor, locuitorii de pe ambele maluri ale Istrului (Dunărea, azi). - 6. El se numeşte şi Hristos, nume ce poate să vină de la Istru, Histru, Hristos şi ar însemna că originea lui este din zona Dunării. - 7 Faptul că în Evanghelia după Luca, cap 23, pct 1-17, unde evanghelistul dovedeşte că Iisus nu este nici iudeu şi nici galileean. Dacă scrierea sfântă spune că nu este din zonă înseamnă că aşa este, înseamnă că era din alt loc, din altă ţară de alt neam. - 8 Se ştie din Evanghelii că Iosif din Arimateea a cerut lui Pilat trupul lui Iisus Hristos şi Pilat i-a dat voie să-l ia. Acelaşi Iosif din Arimateea, de data aceasta împreună cu Sfântul Graal, Sfântul Potir, Princeval, Borhor, Galaat, au renunţat la liniştea şi tihna căminelor lor ca să însoţească trupul lui Iisus în zona Daco-Getică, pentru a fi înmormântat ( la el acasă, comform obiceiului din vremurile acelea), iar Gralul sau Potirul, se pare, că se găseşte şi astăzi în muntele lor sfânt Godeanu, numit şi Kogaion, după cum este scris în legendele nordice. - 9 Scenele pastorale aparţin nordului. Ei erau păstori şi tot ei au păstorit popoare, exemplu Titanii. Este exclus ca în Iudea, zonă demideşertică, unde un fir de iarbă este le 3-5 m, să fie cirezi de vite, cum s-ar spune, la tot pasul. Dacă atunci erau acolo multe vite trebuia să fie şi acum, dar acum nu există. Deci este exclusă ca scena cu ieslea să fie în Iudea, şi EL să fie iudeu de neam. - 10. Se ştie că religia creştină este asemănătoare, după alţii foarte asemănătoare,cu religia lui Zalmoxe. În cazul acesta nu este exclus ca Iisus Hristos să fi fost un adept sau un preot a lui Zalmoxe. - Toate dovezile coverg spre ideea că Iisus Hristos este de neam Geto-Dac. - Şi iată cum întunericul de aproape 2.000 de ani, asupra naşterii şi originii lui Iisus Hristos, a fost alungat. Bucuraţi-vă de lumină români.

COLUMNA DACILOR DIN ROMA, ZISĂ A LUI TRAIAN:

- Locul unde este înfipt un stâlp sau o coloană a cerului, este echivalentul unui altar. - Coloana Cerului în spirală este drumul de la pământ la cer şi înapoi, sunt sufletele morţilor ce urcă la cer şi coboară pe pământ pentru reâncarnare. Coloana Cerului, de regulă, este încadrată de 7 stâlpi în cerc, în rând sau pe două rânduri. Alături de cei 7 stâlpi sau coloane din lemn de ştejar, erau două mai mari ce semnificau Soarele şi Luna. Coloana Cerului avea aceaşi semnificaţie ca şi Arborele Cerului (Cosmic), unde din toate timpurile pe teritoriul României, bradul semnifica viaţa lungă, mărul cunoaşterea iar ştejarul era exclusiv al luptătorilor.- Aceleaşi simboluri se găsesc azi la Roma unde este aşa zisă „Columnă a lui Traian”, şi care în realitate este Coloana Cerului a Dacilor ce glorifică lupta Dacilor cu Roma. Acolo, eroii daci au coloanele (colonetele) lor iar persoanele mai importante moarte în luptă erau reprezentate chiar de copacul lor ce era ştejarul. Cum în unele zone şi astăzi litera „J” se citeşte „G”, atunci cuvântul ştejar devine stegar şi anunţă astfel importanţa celui care purta steagul în luptă. Steagul în realitate era tot o coloană a cerului, a morţii şi reînvierii, o legătură între cer şi pământ. De

drepturi şi onoruri în cer aveau doar cei ce mureau în luptă, comform tradiţiei populare din vechile timpuri şi până astăzi pe teritoriul României. - Romulus Vulcănescu în Coloana Cerului, pag 83-84,scrie „ Parii dacilor se întrezăresc sculptaţi şi pe Columna lui Traian, sub forma de colonete….sunt prea şlefuite, fasonate, dreptunghiulare, cu semne magice pe ele (cercuri gravate) şi, ceva mai mult, cu părţile superioare acoperite de astragaluri. Aşezarea lor înaintea unei palisade cu destinaţie necunoscută, reprezentările geometrice şi uniforme de pe ele (cercurile) descoperă mai mult un rost sacru, decât adminastrativ sau strategic. În ultimă analiză, credem că aceste colonete sunt stâlpi sacri de tipul stâlpului cerului, care marchează uneori altarele şi sanctuarele viale de tip solar din munţii ce duceau la cetatea de scaun a Daciei, care totodată era şi hieropola dacă. Stâlpii sacri de pe Columna lui Traian nu sunt însă apariţii izolate în construcţia monumentelor mitice la daci”. Cercul reprezintă moartea şi renaşterea în tradiţia populară românească. - Romanii venind în Dacia au găsit simbolul crucii înscrise în cerc, semnul eternităţii a vieţii şi morţii, iar după alţi este o simbolistică solară. - Coloana dacică din Roma, zisă a lui Traian, este o Coloană a Cerului cât şi Arborele Cosmic, cu scene în spirală ce nu este altceva decât simbolul că puterea dacică nu a murit şi ea se va reface din nou. Spirala este simbolul vieţii şi al morţii la infinit, este eternitatea, este nemurirea, este al nemuritorilor, ca şi şarpele sau balaurul (dragonul) ce semnifică în plus lupta pentru perfecţiune, cât şi existenţa neamului lor ce este aşezat sub steaua Polară, numit şi centrul lumii, axa lumii sau polul Getic, locul unde au fost creaşi primii oameni, primii pământeni, numiţi şi singurii ce poartă acest titlu de „Fiii Cerului”, atât Titanii cât şi urmaşi lor. Titanii fiind „Fiii Cerului”, sau „Fiii lui Dumnezeu”, este logic că sunt urmaşii creaţiei lui Dumnezeu şi singurii urmaşi a lui Adam şi Eva.- Pe vremuri, un criminal după ce era omorât, capul se punea pe un par,stâlp sau coloană. Acelaşi lucru l-au făcut Dacii pe columna din Roma unde statuia lui Traian nu reprezintă altceva decât criminalul ce se face vinovat de numărul mare de morţi, cu toată îngânfarea şi mândria lui. Aşa cum se aşeza capul unui criminal pe par, stâlp sau coloană, tot aşa a fost aşezat şi Traian, dar pe cal, dovadă că venea de departe.- Bănuesc că iniţial, Columna Dacilor din Roma era înconjurată de 7 stâlpi de ştejar, în cerc, în rând sau pe două rânduri şi încă doi mai mari ce semnificau Soarele şi Luna.- Să nu credeţi că războiul împotriva Daco-Geţilor, ce în istorie rămâne numai împotriva Daciei, deoarece teritoriul getic, Oltenia şi Muntenia a fost sub stăpânirea romană 17 ani, până la moartea lui Traian, să nu credeţi că acest război a fost că aşa a vrut Traian sau că nu aveau resursele financiare şi alimentare necesare. Nu. El avea motive întemeiate, după cum urmează.- 1. Războiul Daciei cu Roma a fost un război religios, poate primul mare război religios cunoscut în Europa. A fost un război religios deoarece dacii înaintea războiului erau, cum se spune acum, erau creştinizaţi şi mai mult decât atât la ei era izvorul creştinităţii, lucrul cu care nu a fost de acord Roma iar ca dovadă este că numai după şase ani de la cucerirea Daciei, Traian dă un edict care interzice practicarea cultului ce mai târziu s-a numit creştin. Edictul a fost dat în anul 112, când, sub pedeapsa cu moartea, se interzicea practicarea religiei crucii în imperiul roman. Roma a crezut că poate distruge „ izvorul creştinismului” prin războiul purtat împotriva Daciei, şi văzând că şi după 6 ani rezultatul este nul, atunci Traian în ura lui împotriva creştinilor, a hotărât să dea acest edict, edict care în afară de un număr mare de morţi, nu a avut efect deoarece crştinismul şi-a urmat cursul, este drept cu multe dificultăţi care şi ele au fost depăşite în timp. - Faptul că dacii slujeau religia şi erau stâlpul religiei europene, ne spune Flavius Orosius, în cartea sa Dacorum commotione, VI, 22, citez „ Împăratul Augustus ( 27 îHr – 14 dHr), a fost

silit, ca după 12 ani, să deschidă din nou porţile templului lui Ianus, din cauza „ mişcării dacilor „ „ ( bib 29 pag 66). Să precizăm ce este cu acest cult a lui Ianus, Sarmis, Hermes sau Apolo. Era de fapt religia politeistă sau de la Ianus ( Ion), Ioniană, având ca bază „ Sfânta familie”, tatăl, mama şi fiul sau Domnul iar pentru cei din sud Zeus, Hera şi Hermes, religie cunoscută ca a lui Dionysos sau Mithra, iar unii consideră că este aceaşi cu a lui Bachus. Acest cult la Geto – Daci este cunoscut ca şi cultul lui Zalmoxis, iar în sud al lui Gebelaizis ( Gebel = munte), şi nu cultul lui Zamolxe, ce era un cult monoteist şi masculin, şi era cunoscut ca şi cultul Dorian, unde credinţa era în Tatăl Ceresc, azi Dumnezeu, şi Saturn numit Zamolxe. - Dacă împăratul Augustus „ a fost obligat” să redeschidă templul lui Ianus, înseamnă că Dacii aveau o mare influenţă religioasă în Europa. Roma ca să neutralizeze acest cult, cult ce exista din vremurile de demult, din vremea titanilor când regină şi bazilee era Hera, Ana sau Maya, au adus la Roma cultul egiptean a lui Osiris, Isis şi Horus, care în realitate are aceleaşi principii, dar supărarea dacilor se datora faptului că Ianus era stămoşul lor şi apoi, cultul lui Osiris era un cult nou care şi-a făcut apariţia în Egipt după anul 1085 îHr. - Avea dreptate Mircea Eliade când spunea că „ Toate aspectele religiei lui Zamolxe înconjurau apropierea de creştinism, cea mai bună şi mai simplă explicaţie a dispariţiei a lui Zamolxe şi a cultului său, ar trebui căutate în creştinizarea precoce a Daciei”, ( bib 28, pag 77). - Devine certitudine că neamul Daco – Geţilor, azi al românilor, a fost primul neam creştin din lume şi asta explică de ce Romania şi poporul român este singurul popor din lume ce nu are o dată a creştinizării. Religia creştină a fost de fapt o continuare a religiei lui Zalmoxe, dar sub alt nume. Acelaşi lucru îl spune şi Celsus ( sec. II dHr), în cartea sa „ Adevărata învăţătură”, scrisă în anul 178 dHr, când după unii Dacia era sub ocupaţie romană, şi, în cazul acesta nu se poate spune că nu cunoştea adevărul , fiind trăitor al vremurilor respective, a timpului când Dacia era creştină. Citez „ Cultul creştin este de fapt religia lui Zalmoxe pe care o practică neamul Geţilor”. Este destul de clar că sigur în 178 Geto – Dacii erau creştini, dar ei puteau fi creştini cu decenii în urmă, deoarece nu se poate spune că un popor, tot poporul, este creştin în timp scurt şi în al doilea rând, religia lui Zalmoxe era cunoscută încă de pe vremea lui Pitagora. Dacă religia creştină, religie politeistă, este aceaşi cu religia lui Zalmoxe, înseamnă că ea există la Daco – Geţi cu secole sau milenii în urmă. Dovada existenţei ei înaintea lui Iisus Hristos, este dată de Evanghelia după Ioan, ori Evanghelile nu mint, citez „ Căci, încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi”, ( bib 26, pag 1233). Este destul de clar că ce a spus Iisus, era scris în Scriptură ( Cultul lui Zalmoxe), şi asta înaintea existenţei pământene a lui, fără a putea preciza dacă textul era scris în urmă cu decenii, secole sau milenii. - Întrebarea se pune. De ce cultul apare cu alt nume? Răspunsul la această întrebare îl dă, „ cei trei magi”. Şi magii, preoţi persani, ştiau că după 5512 ani, după Marele AN, se naşte o nouă eră „ cu aceleaşi caractere pentru anotimpuri şi pentru constelaţii”, iar perioada când au pătruns ei în Iudea şi Galileea, perioada de timp era asemănătoare cu a unui nou-născut. Magii au căutat să spună lui Irod acest lucru, să aducă această veste lui Irod, dar Irod suspectându-i şi neavând încredere în spusele lor, lucru vizibil pentru magi, fapt ce i-a determinat „ să o ia la fugă” din zonă şi probabil fără darurile aduse pentru Irod ( aurul comfirmă că era pentru rege). În concluzie. Începe un nou ciclul al anului, o nouă eră, o altă eră şi deci trebuia un nou nume. Aşa se explică, că neamurile ce credeau în Zalmoxe, Dionysos, Mithra au trecut repede la creştinism. Aşa se face, că sunt adevăruri spusele lui Plinius cel Tânăr ( 61 – 114, dHr) că „ Locuitorii ai oraşelor dar şi ai ogoarelor au renunţat la vechile culte, adoptând unul nou închinat unui personaj numit Hristos”, sau „ să înalţe cântece lui Hristos ca unui zeu”. Deci înainte de anul 100 dHr, Bithynii şi sigur şi Geto-Dacii şi Misienii, căci vorbeau aceaşi limbă, erau creştini, iar aceste lucruri sunt spuse de un roman şi guvernator în Bithynia. Acum se înţelege de ce Traian a dus un

război cu Dacii, crezând că astfel distruge , „ Religia cea nouă”, credinţa în Isus Cristos. Acest război dă dovada că Dacia era creştină şi că era izvorul creştinismului.Aceste dovezi demască o istorie falsă, şi în special falsul în istoria religiei din Europa. Ce rost mai avea edictul de la Milano din 313 când majoritatea locuitorilor din imperiu, atunci Imperiul Dacic, nu roman cum este scris în istorie, erau creştini, sau simbolul crucii descoperit de Constantin cel Mare (280-337), când el exista încă din vremea titanilor, (vezi coperta). Ce rost mai avea Edictul lui Traian din 212 de interzicere a religiei crucii?. Răspunsul este simplu. Trebuia exclus un neam născut creştin şi o ţară socotită sfântă cu multe milenii în urmă şi de toată antichitatea şi locul unde s-a născut religia creştină. Această lucrare va dovedii această realitate. S-a reuşit prin falsificarea adevărului şi a istoriei prin distrugerea a tutulor înscrisuri ce puteau dovedii că Geto-Dacii erau un neam sfânt, inclusiv inscrisurile despre războiul lui Traian în Dacia. Nu s-a putut realiza în totalitate, deoarece fragmente din istoria adevărată, din istoria reală au rămas, au rămas până şi în Biblie, spre ruşinea prelaţilor ce au dorit să distrugă orice înscris despre religie şi Geto-Daci, iar o parte din dovezile rămase sunt expuse în această carte. - Dacă luăm în considerare numai ce s-a scris despre religia creştină până în anul 303 dHr aflăm că Eusebiu a spus că „ Deja în timpul împăratului Tiberiu ( 14-37 dHr), înainte de anul 37, când ajunge împărat Caligula ( 37-41), „ Întreg pământul răsuna de glasurile Evangheliştilor şi ale Apostolilor””. Iată o dovadă, că poate încă din timpul vieţii lui Iisus, sau la scurt timp după moartea şi învierea sa, începuse deja religia numită mai târziu creştină. Este cunoscută persecuţia creştinilor în vremea lui Nero (54-68). Însuşi înţeleptul Celsus ( sec II dHr), deci cunoscător al secolelor II şi III, spune în Adevărata învăţătură, citez „ Religia lui Zalmoxe pe care o practică neamul geţilor este religia creştină”. Cu acest citat şi cu acest adevăr, lucrurile sunt clare, erau religiile care aveau rădăcii comune, poate aceaşi dar nume diferit. Religia de mai târziu creştină era bine conturată în Scriptură ( carte sfântă oferită de Divinitate titanilor), era religia lui Zalmoxe, religie cunoscută în toată antichitatea. Alt autor, Meliton din Sardes spune că „ Geţii înainte de 150 erau creştinizaţi”. Poate chiar înainte de războiul cu Traian.Este logic să fie aşa, deoarece religia creştină este o continuare a religiei lui Zalmoxe, iar religia celor doi Zamolxe este la Titani şi la Geto-Daci de mii de ani, iar acest lucru este recunoscut de toată antichitatea. - O altă dovadă de necontestat că Dacia era creştină înainte de războiul cu Traian este dată chiar de tratatele creştine de mai târziu, de mult mai târziu şi se găseşte scrisă în Mineiele sau Sinaxare, pentru luna VII, pag 166. Citez „ Când împărăţea Traian, erau cinci femei canonice, adică călugăriţe, care se nevoia într-o sihăstrie păzind poruncile lui Dumnezeu”, (bib 44 pag 244). Acest citat face referire la Sfânta Drosida, cea care pe columnă îi întoarce spatele lui Traian, criminalul de neam şi religie. Să precizăm ce înseamnă Mineielele sau Sinaxarul: Sunt cărţi fundamentale ale cultului Creştin Ortodox ce cupriond slujbele sfinţilor pentru fiecare lună.. Citatul se referă la perioada 105 – 106, la războiul Dacilor cu Traian, duşmanul Daciei şi al religiei creştine. Este clar că în această perioadă Dacia era creştină, fapt recunoscut şi de Biserica Ortodoxă care aducea imnuri persoanelor din Dacia care au luptat împotriva Romei, împotriva celor care au vrut să le distrugă religia, atunci numai a lor, ca apoi să cuprindă un vast teritoriu. . Acum se înţelege mai bine rolul şi scopul „ Edictului din 112 a lui Traian de interzicere a „ religiei crucii””, a celei noi creştine cât şi a celei vechi moştenite de la Titani, ce amândouă aveau ca simbol religios crucea. - Datorită faptului că în 150 era încă în vigoare edictul lui Traian de interzicere a religiei crucii ( cele două religii, monoteistă şi politeistă, religii născute în regatul titanilor, singurele ce aveau ca simbol crucea), şi Daco-Geţii erau creştini, atunci sigur nu era în Dacia armată romană, armată ce nu putea să permită existenţa acestui cult religios. O altă dovadă că Dacia nu era sub ocupaţie romană în anul 150, este dată de Tertulian ( 160 – 210), care spune că „ Dacia în vremea sa era

creştinizată”, dar nici el nu spune, de când, comfirmând existenţa creştinismului încă de la începuturile lui, dar tot el anunţă un lucru important, anume că în anul 200, în Dacia, „ Religia Mithra era o erezie creştină”. Acest citat comfirmă faptul că Geto-Dacii, din anul 200 excudeau religia lui Zalmoxe ca existenţă în teritoriul cel ocupau, religie politeistă pe care au „ măturat-o”din ţara lor, au revenit numai la religia monoteistă, religia ortodoxă de azi şi care a fost tot timpul în sufletul lor, începând cu Saturn sau Uran. Să reamintim că şi în teritoriul Geto-Dacilor, religia Mitra a lăsat o urmă, a lăsat numele Dumitra, Dum + Mithra, şi surprinzător există şi astăzi cuvântul Mitropolie, Mitra + Polis = oraş. Trebuie să recunoaştem că a lua decizia de a socoti religia Mithra o erezie, este o dovadă de mare curaj, deoarece aproape toţi locuitorii imperiului, atunci roman, erau adepţii acestui cult religios. Demn de admirat este şi faptul că decizia a fost luată cu aproape 200 de ani înaintea „ Concilului de la Efes din 325” şi este dovadă că religia creştină, înaintea anului 200, era definitiv împământenită în teritoriul Geto-Dacilor, înaintea retragerii Aureliene, şi în timpul împăratului de neam Geto- Dacic (născut în Panonia), Septimiu Sever (193 – 211 ), perioadă ce coincide cu prima cucerire a Romei cu sabia în mână, de către Daco – Geţi, iar peste 100 de ani să dispară din inscrisuri şi istorie imperiul roman, imperiul rămâne, dar Getic la Probus (276-282), şi începând cu împăratul Diocliţian (284-305) şi urmaşii, imperiul să se numească Dacic. Să fi plecat Dacii din imperiul lor?. Putea cineva să-i oblige să părăsească Dacia în 271, la falsa retragere Aureliană, la distanţă de numai 5 ani de când Probus a schimbat numele imperiului şi l-a numit Imperiul Getic şi când ei, atunci erau cea mai mare putere în imperiu. Acum înţelegeţi ura cu care Roma şi cei ce aveau interesul ca neamul Geto-Dacic să nu mai fie numit „ Neam sfânt”şi să distrugă toate înscrisurile care să comfirme că şi religia creştină a apărut la ei, la Geto-Daci şi că ei au fost primul neam creştinizat din lume. Evreii l-au luat moştenirea Titanilor ca popor sfânt şi pământ sfânt iar Roma prin religia catolică şi-au luat titlul de părinţii Bisericii Creştine. Dacă se distrugeau toate dovezile, chiar nu mai cunoşteam adevărul şi eram mai săraci cu încă un adevăr. Am avut noroc. - În concluzie. - Religia creştină este o continuare a religiei politeiste a lui Zalmoxe cu mici modificări. Această religie s-a născut în timpul domniei reginei titanilor ce are cele mai multe nume; Hera, Maya, Maria, Ana, Diana (Dea-Ana), Ileana ( Ili sau Ilia = Divinitate sau în sud Zeu + Ana) şi de aici şi numele Elena, religie ce a fost modificată de Zalmoxe, cel din vremea lui Pitagora, prin faptul că omul reânvie şi nu se renaşte cum era până atunci, dogmă ce este şi astăzi la creştini şi care în anul 2.000, toţi morţii trebuiau să învie, dogmă dată uitării astăzi. O altă modificare a religiei politeiste a titanilor a fost faptul că preoţii nu mai slujeau şi ştiinţa, ci numai religia, fapt ce a creat fanatismul religios, lucru neântâlnit, timp de milenii de existenţă a religiei politeiste şi chiar a celei monoteiste, fanatism religios ce a stălucit în perioada Inchiziţiei şi a războaelor religioase şi asta să nu mai vorbim de sângerosul război împotriva vrăjitoarelor sau al Catharilor, distrugerea de vechi aşezăminte religioase în teritorile ocupate, mergând până acolo că religia a început cu Cristos, cu toate că erau suficiente dovezi scrise despre existenţa religiei, şi chiar a aceleaşi religii dar sub alt nume, dovezi care cu patimă şi ură au căutat să fie distruse şi din care puţine totuşi a rămas, dovezi ce ne spun astăzi adevărul despre credinţa din vremurile respective. - A fost un război religios, şi, datorită faptului că Roma credea în zei iar Daco-Geţii aveau credinţa monoteistă, credinţa moştenită de la Titani. Singurul lucru ce-l ştiau romanii şi care îl puteau înţelege era că Daco-Geţii credeau în Saturn, Marte cum îl numeau ei, în rest chiar ei recunosc că nu au putut înţelege religia Daco-Getică, era alta. Această dorinţă a Romei s-a soldat cu eşec, deoarece, spre deosebire de celelalte teritorii ocupate unde au construit temple închinate zeilor, în zona controlată de Roma, mai puţin de un sfert din teritoriul Daco-Getic, nu se găseşte nici-un templu şi nu a rămas în credinţa populară românească, credinţa în zei. Daco-Geţii credeau

în Tatăl Ceresc, Tatăl Nostru, cel care dădea viaţă (fiind Tatăl) şi care lua viaţa (prin puterea sa Divină), cel care făcea ca primăvara să reânvie natura şi să înceapă un nou ciclu al vieţii, iar la solstiţiul de iarnă, ca anul să-şi continue numerotarea. Se pare că atunci luna Ianuarie era ultima lună a anului, echinocţiul de primăvară era la Sf. Gheorghe, cel de toamnă la Sf. Dumitru, solstiţiul de vară la Sf. Ilie (Sărbătoarea lui Zamolxe) iar cel de iarnă la Crăciun ( se sărbătorea Saturn). La conciliu de la Nicea, din 325 s-a hotărât ca echinocţiul de primăvară să fie la 21 martie, pentru a înlătura vechea credinţă şi tot atunci luna Ianuarie (luna lui Ianus sau Sarmis) să fie prima lună a anului, cu toate că şi astăzi în calendarul creştin, 31 Decembrie este ziua lui Hermes. - Din dovezile enumerate este clar că războiul lui Traian cu Dacia este un război religios care s-a soldat cu victime inutile, iar religia dacilor a rămas şi s-a răspândit în întreg imperiu, lucrul comfirmat şi de Eusebiu din Cezarea în Istoria ecleziastică, IV, 13,6, citez „ Filosofia creştină după ce a îmflorit ( s-a născut şi s-a dezvoltat, n.a.) la barbari, s-a răspândit în imperiu”. Existenţa lui Zamolxe şi Zalmoxe este cunoscută în scrieri începând cu Hecateu din Abdera, Pindar (518-438 îHr), Hecateu din Milet (540-438 îHr), Pitagora (580-500 îHr), Herodot (484-425 îHr), Platon (427-347 îHr) şi chiar Socrate (469-399 îHr) cel ce nu credea în zeii grecilor, fapt pentru care a fost condamnat la moarte, Diodor din Sicilia ( 80-21 îHr), şi mulţi alţi antici, aduc aminte de Zamolxe, Zalmoxe sau Gebeleizis, iar Stabon ( 63/64 îHr – 23/26 dHr) ca să spună că „ Zeul suprem al Geţilor este fără nume”, dar nu numai că era fără nume dar era şi Tatăl lor Ceresc, erau neamul divin, neamul creat de Dumnezeu în ţara divină numită azi România, iar în istorie au fost numiţi Titani, Atlanţi, Dorieni şi apoi Daco-Geţi. Toţi aceştia erau Fiii Cerului, atunci şi astăzi Fiii lui Dumnezeu şi sub acest nume apar în Biblie sau în Evanghelii.- 2. Al doilea motiv era să distrugă casta preoţească a Daco-Geţilor, cei care se ocupau şi erau cunoscători în calculul timpului şi mersul aştrilor, lucrul reuşit deoarece şi-au impus calendarul lor.- 3. Al treilea motiv era să ia aurul şi argintul Dacilor, lucrul reuşit pe deplin.- 4. Al patrulea motiv era să-şi impună legile lor, lucrul ce s-a soldat cu eşec, deoarece Daco-Geţii au rămas la legile lor, legile Belagine, numite apoi legile Vlahilor (Blachilor), legi moştenite de la stămoşul lor Saturn, numite Legile lui Zamolxe şi care s-au păstrat până aproape de zilele noasre. - 5 Au impus modificarea calcului timpului, nu numai calendarul adus de Caezar şi Sosigene în anul 46 îHr din Egipt dar şi istoria care trebuia să înceapă cu întemeierea Romei din 753 îHr, neadevăr înlăturat de Diocliţian în 305 dHr, stăpânul Imperiului Dacic şi nu roman cum greşit este în istorie.- Pentru aceste motive au mobilizat un număr împresionant de soldaţi, lucrul ce nu s-a întâmplat în nici-o provincie ce ulterior a fost ocupată. Până la urmă Daco-Geţii au câştigar războiul, deoarece şi-au impus, mai târziu şi Romei religia lor, religie ce a rămas până astăzi, este drept modificată, cu toate chinurile imperiului de compromis pentru o perioadă prin Isis şi Osiris şi mai mult, chiar au sfidat inteligenţa romanilor prin ce ce simbolizează aşa zisă Columnă a lui Traian. - Cu riscul de a fi criticat de necunoscători şi de toţi care mai cred că noi suntem urmaşii Romei, spun că Roma a cucerit Dacia şi o parte din Geţia ( Oltenia şi o patre din Muntenia), cât timp a trăit Traian. Pentru acest lucru apelez la scrierile, în special, la cei care au trăit în vremurile respective, nu din poveşti.- Arian Flavius (95 – 175), din 124 guvernator al Capadociei, deci cunăscător al Balcanilor, scrie în 124 „Arta tacticii militare”, deci la 7 ani de la moartea lui Traian şi în vremea Împăratului Hadrian (117 – 138), scrie că armata romană era compusă din două armate, romanii cu stindardul vulturul imperial şi Geto-Dacii, stindardul dacic (în text se numasc Sciţi). Armata romană, citez „

înaintează având diferite steaguri, nu numai romane dar şi scitice, pentru ca incursiunile să aibă înfăţişeri mai variate şi totodată să fie înfricoşătoare. Steagurile scitice le alcătuiesc nişte balauri de mărime proporţională cu prăjinile de care ei sunt legaţi. Se fac bucăţi de pânză de diferite culori, cusute laolaltă. Balaurii aceştia au capul şi întregul trup până la coadă ca al şerpilor. Vicelşugurile acestea au fost născocite pentru ca balauri să pară cât mai înspăimântători. Când caii stau pe loc, nu poţi vedea decât bucăţi de pânză de diferite culori, care atârnă în jos. Când însă, caii pornesc, aceşti balauri se umflă din pricina aerului, semănând grozav cu fiarele şi şuerând din pricina mişcării puternice, deoarece aerul îi străbate cu putere. Aceste steaguri nu numai fac plăcere ochiulor şi uimesc, dar folosesc chiar pentru a putea fi deosebiţi de cei ce dau năvală şi pentru ca rândurile să nu se încurce”. - Acum întreb logic. Ce rost ar mai fi avut să staţioneze armata romană în Dacia, din moment ce în Balcani erau mulţi soldaţi Geto-Daci, care, sigur nu acceptau să-şi lase ţinuturile şi familile în stăpânirea străinilor?. Dacă nu acceptaţi această logică, următorul eveniment vă va convinge. - În 193, după 87 de ani de la cucerirea Daciei (106), legiunile de Daco-Geţi, din Balcani, în proclamă împărat pe Daco- Getul, născut în Panonia, Septimiu Sever (Septimius Severus), împărat 193 - 211. Roma având mai mulţi pretendenţi, ezită să-l numească, fapt ce-i nemulţumeşte pe soldaţii lui Septimiu Sever şi la 9 Aprilie 193, împreună cu o armată de 30.000 de soldaţi, toţi Daco-Geţi, intră în Roma cu stindardele dacice (nu cu vulturul imperial, şi este pentru prima dată când stindardul de luptă dacic intră în Roma. iar acest lucru dovedeşte că Roma a fost cucerită de Daci) şi cu ascuţişul sabiei îi linişteşte pe romani, iar pe unii îi linişteşte definitiv. În 193 a fost prima cucerire a Romei, de către Daco-Geţi şi dacă nici acesta nu a fost un oraş cucerit, dar cucerit cu ascuţişul sabiei, atunci nu a existat în lume nici-un oraş sau teritoriul cucerit vreodată. - Mai mult decât atât, din 193, toată administrarea Romei şi a imperiului, este controlată de Daco-Geţi ce ocupă toate funţile de conducere, iar acest control al imperiului va fi deţinut de ei până la decesul Imperiului Roman. Din acest moment,toţi împăraţii imperiului sunt Daco-Geţi sau acceptaţi de ei până în anul 395 (divizarea definitivă a imperiului). - Tot în 193, Septimiu Sever, elimină atribuţile de conducere ale senatului roman, înfinţând Consiliul Principelui, ca organism de decizie şi conducere a imperiului, instituţie ce a rămas până în 395.. - După aceste date, chiar dacă mai erau voci care mai credeau că Roma controlează Dacia din 124, sper că de data aceasta, cu toţi sunteţi convinşi, că din anul193, nu mai este „ picior de roman în Dacia”. - Este timpul să lămurim aşa zisă „retragere aureliană”, lucrul ce răuvoitorii şi necunoscătorii ( cei ce au scris mult mai târziu), au falsificat adevărul, aşa cum nu au scris şi despre cucerirea Romei de către Daci în 193, dovezi ce surprind că mai există. Cert este că din 193 – 194, în timpul împăratului Septimiu Sever, armata romană nu mai era în Dacia. Alţii dau data sigură de 211, când toţi care erau străini de neamul Geto-Dacilor au părăsit Dacia, deoarece legile bellagine, legile lui Saturn sau Zamolxe pedepsea cu moartea pe orice străin care intra sau voia să trăiască în teritoriul Daco-Geţilor. Dovada se găseşte în scrierile din vremea împăratului Alexandru Sever (222 – 235), când Daco-Geţii erau un popor liber şi nu coloni romani. În Istoria romană scrisă la îndemnul lui Alexandru Sever, (copie după ea), cap LI,22, citez „ Aceia (Dacii) locuiesc pe ambele maluri ale Istrului, unii dintre aceştia şi anume cei ce-şi au locuinţa dincoace de fluviu, aproape de tribali, fac parte din prefectura Mysiei şi se numasc Mysieni, în afară de cei din vecinătate, iar cei ce vin după ei se numesc Daci sau Geţi sau Traci”, iar ei nu făceau parte din nici-o prefectură. Era anul 225. - După Septimiu Sever, urmează ca împărat, fiul său Caracalla, în 212 şi tot în acest an, dă

Constituţia Antoniană, unde toţi cetăţenii liberi din imperiu primesc cetăţenia romană. Mare bucurie la Daco-Geţi care şi-au amintit că până în 117 au fost cuceriţi de Traian, iar împăratul Caracalla a fost primit cu flori şi urale, şi în cinstea lui, se spune, că au înfinţat oraşul Caracal. Cetăţenia romană de atunci ar fi, cum este în zilele noastre dubla cetăţenie, de care au benificiat negustorii că puteau face comerţ în tot imperiu, fără să plătească taxe. - Trecem peste perioade de timp neinteresante, sau puţin interesante pentru noi, şi ajungem în 244 – 249, Împărat Filip Arabul. Iată ce spune Iordanes în Getica, la paragraful 92, citez „ Aceştia (Daco-Geţii şi Goţii), trecând Dunărea şi devastând pentru a doua oară Moesia, au atacat Marcianaopolis, renumit oraş al Moesiei, şi, după ce l-au ţinut sub asediu prelungit, l-au părăsit contra unei sume de bani ce le-a fost dată”. Asemenea atacuri au fost în 245, 247 şi 248, ce a ce îl face pe Iordanes, în paragraful 94, să spună, citez „De aici, cum spuneam, getul îmbogăţit prin banii primiţi după asediu, s-a întors acasă la ale sale”. - Situaţia din vremea respectivă este descrisă din nou de Iordanes în paragraful 89, citez „ Goţii (Geţii), cum se întâmplă, suportând greu că li s-au retras stipendiile, din prieteni au devenit duşmani ai Romei. Căci deşi trăiau retraşi sub regii lor, erau totuşi federaţi ai statului roman şi primeau daruri anuale”. Întreb din nou. Unde este retragerea Aurilană, retragerea armatei romane din 271, când ei deja aveau regii lor încă din 245 ? Poate doar în visurile Romei că poate vreo-dată vor mai ocupa Dacia, iar când şi visurile s-au spulberat, au hotărât ca această, aşa zisă retragere, să fie şi scriptic. - Dovezi sunt multe despre cei ce sunt numiţi Daci, Geţi, Goţi sau Carpi, care locuind într-un teritoriu liber, atăcau armata imperiului la sud de Dunăre, atunci când nu primeau bani ca să nu-i atace, deoarece banii era pentru apărarea nordului imperiului de alte neamuri. - O altă dovadă istorică, din vremea Împăratului Gallienus (253-268) este oferită de Sextus Aurelius Victor (sec IV), care a scris Caesares şi Historia Augusta, unde referindu-se la Împăratul Gallienus, scrie „ Întâmplându-se toate acestea spre norocul său şi încă peste orice aşteptare a sa, a ajuns mai nepăsător, cum se întâmplă omului când îi merg lucrurile bine, şi atât el cât şi fiul său Saloninus, pe care îl ridicase la demnitatea de Caesar, au lăsat ca statul să ajungă la prăbuşire. Căci Geţii înaintară nefiind împiedicaţi în Tracia, ocupând Macedonia, Ahaia şi ţinuturile învecinate din Asia, Parţii puseră stăpânire peste Mesopotamia, iar Orientul ajunsăse se fie condus de tâlhari sau de o femeie. Alamanii pun mâna pe Italia iar neamurile francilor după ce au jefuit Galia, cuprinseră Spania, jefuind şi aproape distrugând oraşul Tarraco, şi pun mâna pe nişte corăbii de ocazie şi trec în Africa; iar peste Istru s-a pierdut ce a ce câştigase Traian. Şi astfel bătând cu furie vântul din toate părţile, în întreg imperiul roman s-a produs o frământare de sus şi până jos”. Acelaşi lucru îl spune şi Trebollius Pollio, în Triginta tyranni, Regalianus IX, „ Pe câtă vreme netremnicia lui Gallienus, a făcut să se piardă toate provinciile”. Încă o dovadă că din perioada domniei lui Gallienus, Dacia era liberă, era fără armata romană şi mai mult decât atât, erau o putere militară în Balcani şi în imperiu. - Unul din principii Daco-Geţilor cunoscut în înscrisuri a fost Regalian care a fost ucis mişeleşte de Gallianus, socotit a fi un strănepot a lui Decebal.El a lucrat pentru imperiu până în 258. Din 260 este regele Daco-Geţilor până 268 când este asasinat de oamenii lui Gallienus, după care regatul a fost condus de soţia sa, ce şi ea a purtat războaie cu imperiul, începând cu 268, amintim doar spusele istoricului Zosimos, cirez „ Dacii se uniră cu Herulii, cu Peucii şi cu Goţii şi, adunându-se lângă Tyras (Nistru), care se varsă în Pont, construiră 6.000 de corăbii; îmbarcând 320.000 de oameni”.Această armată a avut sub control Balcanii până în 269 când sunt înfrânţi de împăratul Claudius în Macedonia, armată ce nu a trcut Istru, iar peste Istru regatul Daco-Geţilor îşi continuă existenţa.Regalian, după unii principe, după alţii rege la nord de Dunăre, a emis monedă de argint cu chipul său fapt ce comfirmă independenţa, continuând lupta

cu imperiul. Se pune din nou întrebarea, unde este retragerea Aureliană , retragerea armatei romane din Dacia în 271 când din 260 Daco-Geţii aveau regat, aveau monedă propie, aveau armata lor şi duceau lupte cu imperiul? Unde şi de unde armată romană în Dacia, care să fost retrasă de Aurelian? Ce fals istoric, ce măsluire a istoriei, ce bătaie de joc al adevărului şi care a fost şi crezută o perioadă lungă de timp, fapt ce denotă ura împotriva Daco-Geţilor. De fapt dacă suntem sinceri cu istoria, începând cu 276, împărat Probus (276- 282), deci la scurt timp după aşa zisă retragere aureliană, imperiul roman, prin mutarea capitalei la Sirmium, poartă denumirea de imperiul getic pe toată perioada domniei lui, iar Roma din 193 şi până în 395 este un oraş ca toate oraşele din imperiul zis şi roman, imperiul ce a fost condus, nu de Roma ci de Consiliu Principelui, încă din 193 din timpul lui Septimiu Sever. Cei care nu au înţeles semnificaţia şi rolul şi importanţa, „Consiliului Principelui”, redau definiţia lui, „ Puterea militară este separată de cea civilă, toate numirile în aparatul administrativ şi militar rămân în apanajul împăratului” (bib 10 pag 110). Deci împăratul avea controlul absolut al armatei, numirile în funcţiile administative şi al finanţelor imperiului şi nu Roma aşa cum s-a crezut până în prezent. Mai mult chiar, Roma nu mai avea nici dreptul de a numii împăraţii, împăraţii erau numiţi de armată, iar când încălcau acest drept pătimeau, aşa cum reese din următorul evenimant.Din 337 imperiul era condus de împăraţii Constans şi Constanţiu II. În 350 moare Constans, iar Roma, contrar uzanţelor şi obiceiului îl propune împărat pe Magnentius. Lupta între Constanţiu II (după alţii Constantin II) şi Magnentius s-a dat la Mursa în 351, soldată cu victoria lui Constantiu II. Împăratul nemulţumit de amestecul Romei în treburile imperiului se abate „aşa în treacăt” pe la Roma în 353, şi cu ascuţişul săbiei îi linişteşte pe mulţi şi se pare că mulţi au fost liniştiţi definitiv, fiind a doua cucerire a Romei de către Daco-Geţi, deoarece uitaseră ce au păţit în 193 în timpul lui Septimiu Sever, şi asta, aşa ca o aducere aminte, nimic mai mult. Iată ce scrie, despre intrarea armatei a Daco-Geţilor în Roma, istoricul latin Ammianus Marcellinus (330-395), în lucrarea sa Res Gestae la XVI, 10, 7, citez „ Acoperiţi de mantale purpurii s-au strâns în jurul draconilor, legaţi de vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de vânt mare, şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample”.După această mică corecţie, senatul roman şi-a reluat atribuţiile de administrare a Romei, şi nu a mai emis nici-o pretenţie până în 395 când se scindează definitiv imperiul roman. - Înainte de acest eveniment, o etapă importantă în istoria Daco-Geţilor s-a petrecut la 1 Martie 293, Împărat Diocliţian (284 – 305), când Diocliţian aduce patru mari modificări ce au imfluenţat soarta imperiului. - 1. Mută capitala imperiului la Nicomedia, mai cunoscută este ca Nicea. - 2. Schimbă numele imperiului, din imperiul roman în imperiul Dacic, lucrul comfirmat şi de Dionisie Scitul (460-556), citez „Imperiul lui nu mai avea nici-o legătură cu vechiul imperiu, fiind un imperiu nou”. Denumirea de imperiul Dacic este menţinută şi de împăratul Galerius (305-311), ce era născut la Serdica (Sofia). - 3. Tot Dionisie Scitul spune că Diocliţian „ a schimbat şi felul de socotire a timpului, stabilit de Iulius Caezar”, adică de la înfinţarea Romei din 753 îHr. Aşa se explică de ce până la Hristos au fost 5.508 ani, calcul al timpului folosit şi de Domnitorii români, calcul folosit încă aproape două milenii - 4. Tot Diocliţian dă denumirea de Ramania, (din nemul Ramilor, al Titanilor şi Atlanţilor), teritoriului de la sud de Dunăre. Iată ce scrie Paulus Orosius în anul 417, în cartea sa Istorii, citez „Ţinutul de la sudul Dunării, Ramania care cuprinde Panonia, Moesia, Dalmaţia, Istria, Macedonia şi Tracia”. Tot el este primul care spune, tot în Istorii, „Geţii care acum se cheamă Goţi”, sau „Dacia unde este şi Goţia”. Acest lucru dovedeşte că Dacii, Geţii şi Goţii au aceaşi rădăcină şi se comfirmă faptul că este posibil să vorbească, la începuturi, aceaşi limbă, limba

Titanilor, limba Latonei, limba latină veche zisă şi vulgară. - După Diocliţian urmează la domnie în zona Balcanilor a imperiului roman, acum dacic, Galeriu 305-311 care continuă politica lui Diocliţian, politică a căror baze a fost pusă de Septimiu Sever în 193. Iată ce spune Lactanţiu (260-325) în lucrarea sa De mortibus persecutorum, 27,8, citez „ Duşman al numelui de romani, a declarat în public că va şterge cu de sine, de îndată, titlul acestei ţări, şi a scimbat din imperiul romanilor chiar cu acelaşi sens, în imperiul dacilor”. - În concluzie, după anul 193, Daco-Geţii stăpâneau Balcanii, iar acest lucru contrazice total scrierile că Aurelian în 271 şi-a retras armata din Dacia, iar dovezile aduse, în special textele a celor ce au trăit în vremurile respective, comfirmă fără rezerve că este un fals istoric. Surprinde un lucru, ce personal nu-l pot înţelege, că au putut fi crezute un timp istoric atât de lung, cu toate că numărul dovezilor este mult mai mare decât cele expuse. Sunt câteva dovezi, înscrisuri care comfirmă evoluţia istorică şi continuitatea existenţei a Daco-Geţilor în teritoriul actual al Romaniei şi nu numai, dovezi ce comfirmă că Roma şi-a retras din Dacia numai armata şi persoanele ce au fost aduse, colonizate acolo. Cert este că în vremea lui Aurelian, armata romană nu mai era decât în Drobeta, iar romanii colonizaţi acolo erau în jurul acestei aşezări. - Pentru început vreau să precizez că Dacia era teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării sau ale Istrului, lucrul ce a creat comfuzii şi a dus la interpretari eronate ale retragerii Aureliane din Dacia în 271 dHr. Astfel Iordanes spune în Gaetica că „ Aurelian şi-a rechemat de acolo legiunile”, (bib 29 pag 75). Este clar că din Dacia au plecat doar armata romană, dar armata era doar la Drobeta în Dacia de pe malul stâng al Dunării, deoarece atunci erau două Dacii câte una pe fiecare mal al Dunării şi acest amănunt uitat de istorici a creat comfuzii. - Dacă Iordanes a trăit în secolul VI, iar retragerea Aureliană, după cei care iubesc Roma, a fost în 271, perioadă ce dă posibilitatea „celor răi”, să spună că a trecut mult timp, atunci vă ofer spusele unei persoane ce a trăit în timpurile acelea şi mai mult decât atât a fost cel care-l lăuda pe Aurelian, a fost biograful său, iar în cazul acesta nu se poate spune că era de partea dacilor. El, Flavius Vopiscus, spune un lucru care merită mai multă atenţie deoarece, aici poate fi chiar cheia confuzilor ulterioare. Citez, (bib 29, pag 66), „ Văzând (Aurelian) Illyricul devastat, iar Moesia pierdută şi nemaisperând să mai poată păstra Dacia transdunăreană, provincie pe care Traian o crease, el a părăsit-o retăgând armata şi pe provinciali. Populaţile pe care le-a scos de acolo, le-a aşezat în Moesia şi a numit-o „Dacia sa”, provincie care acum desparte cele două Moesii” (Vita Aurel, 39). Acest citat limpezeşte două lucruri. În primul rând Aurelian a numit teritoriul din dreapta Dunării, „Dacia sa”, deci a două Dacie, şi aici este greşeala şi comfuzia deoarece, cei ce susţin retragerea populaţiei din Dacia, era populaţia din cea de a doua Dacie, Dacia dintre Moesii, Dacia din dreapta Dunării.În al doilea rând, autorul care numai că nu este cunăscător al situaţiei nu se poate spune, cu toate că este de partea Romei, certifică că Aurelian şi-a retras din Dacia , acum din stânga Dunării, pe romanii colonizaţi acolo (provinciali), probabil cei care mai erau în jurul castrului Drobeta. Acest lucru este comfirmat şi de un alt sciitor ce a trăit în vremea respectivă, Dionisie Periegetul, secolul II dHr, care în cartea sa Înconjurul lumii scie că „ Aurelian a scos din Dacia pe romanii colonizaţi acolo din pricina primejdeilor din ţinutul de dincolo de Istru, i-a aşezat în mijlocul Misiei, numind ţara Dacia”. Acum lucrurile sunt limpezi. Populaţiile ce au plecat din Dacia nu sunt decât romanii colonizaţi acolo, care s-au dus în Dacia din dreapta Dunării, Dacia dintre cele două Misii, şi aceasta este „ provincia Dacia „de care fac vorbire cei ce ai spus că locuitorii provinciei romane Dacia au părăsit teritoriul şi care probabil nemulţumiţi de ce era acolo au plecat în vestul Europei, chiar în timpul vieţii lui Aurelian şi în deceniile ulterioare. Nu am găsit în istorie, cine a devastat provincia romană Misia în perioada de dinaintre lui 271 şi de ce nu s-a scris nimic. - Fie că vor unii, fie că nu vor acesta este adevărul, aceasta este istoria vremurilor acelea şi când

te gândeşti că au fost autori ce au scris că Traian a omorât toţi dacii, scăpând doar cinci, sau că retragerea Aureliană a fost cu toată populaţia fără să explice de ce locuri,localităţi, ape, munţi sau limba vorbită este aceaşi în teritoriul ocupat cu limba vorbită în teritoriul neocupat, când în realitate Geto –Dacii a obligat imperiul să părăsească teritoriul lor, i-a obligat să acepte în Roma o columnă ce laudă pe dacii căzuţi în război, fiind singurul monument al unui alt neam, i-a obligat pe romani să privească statuele dacilor, să privească dacii în fiecare zi şi chiar i-a obligat să treacă la religia lui Zalmoxe, ce mai târziu s-a numit religia creştină ce şi-a avut izvorul tot în teritoriul Geto-Dac, ei care au luat toate atribuţile de conducere a imperiului, Romei începând cu Septimiu Sever în 193, iar la cinci ani de la aşa zisă retragere imperiul sub Probus să nu se mai numească imperiul roman ci să se numească Imperiul Getic, ca începând cu Diocliţian imperiul să poarte numele de Imperiul Dacic. Geto-Dacii au apărat graniţa de est a imperiului iar când au refuzat să mai facă acest lucru, Roma a fost cucerită, nu de Geto-Daci ca în 193 sau 353 dHr ci de vizigoţii lui Alaric în 410. - Deoarece au fost două tabere cu păreri contrare despre această retragere a armatei din Dacia, tabăra clericilor ce au vrut să excludă pe Geto-Daci ca fondatori de religie şi numele de neam sfânt cu toate că de milenii erau cunoscuţi ca popor sfânt şi ţară sfântă, ori aceşti clerici au creat minciuna că Daco-Geţii au părăsit ţara lor sfântă şi sau risipit în lume pentru ca Roma şi Ierusalimul să preia aceste drepturi care erau ale Geto-Dacilor de milenii, încă din vremea Titanilor, lucrul ce s-a realizat fie prin distrugerea tutulor înscrisurilor pe care le-au găsit, şi norocul nostru că nu le-a găsit pe toate, fie prin înscrisuri ce-şi asumau ei aceste drepturi iar a doua tabără a căutat să respecte adevărul aşa cum a fost, tabără cărora li s-a distrus înscrisurile. Vreau să comfirm acest lucru, aducând citate din doi scritori, unul cleric şi altul mirean, care au trăit şi în aceaşi perioadă, secolul IV dHr. În primul rând clericul Eutropius (316-387), în lucrarea sa „ Scurtă istorie de la întemeierea Romei”, vorbind despre retragerea Aureliană spune „ El (Aurelian) a golit provincia Dacia, pe care o crease Traian dincolo de Dunăre. Romanii, pe care i-a scos de pe ogoarele şi din oraşele Daciei, i-a aşezat în partea de mijloc a Moesiei. Şi astfel provincia Dacia este acum în dreapta Dunării, pe când înainte fusese în stânga ei” (IX, 15,1), (bib 29 pag 57). Un contemporan de al său, Rufius Festus ( sec. IV), a scris în 372 „ Scurta istorie a poporului roman”, din care, citez „ Traian i-a învins pe dacii lui Decebal şi a transformat în provincie romană teritoriul Daciei de dincolo de Dunăre; aceasta are de jur împrejur un milion de paşi: dar în timpul împăratului Gallienus (253-268), ea a fost pirdută, iar Aurelian, după ce i-a mutat de acolo pe romani ( nu pe daci, n. a.), a creat două Dacii, în regiunea Misiei”. Iată că Festus spune clar, că Aurelian, nu a luat din Dacia decât pe romani şi nu pe daci. Nu apare în înscrisuri ca vre-o persoană de neam dacic să fi plecat din fosta provincie romană Dacia. - Am oferit aceste două citate, total diferite, chiar contrarii, scise de doi autori ce au trăit în acelaşi timp şi la numai 100 de ani de la retragerea Aureliană, ca să vedeţi că numai clericii şi servitorii lor, au spus că Dacia a fost depopulată. Aşa s-a scris istoria retragerii Aureliene, unii folosind adevărul, alţii minciuna. - Şi dacă totuşi au existat înscrisuri în special pe morminte după această dată, ele sunt ale dacilor ce au fost în armata romană, sau negustori ce s-au îmbogăţit în imperiu, iar după moarte au vrut să fie în ţara strămoşilor lor, dacă nu fizic, cel puţin simbolic. - Personal cred că Traian a greşit când a atacat Dacia, şi prin acest lucru a semnat începutul prăbuşirii imperiului roman. Dacă Dacia şi chiar Balcanii nu erau atacaţi, atunci Roma şi imperiul său ar fi avut o viaţă mai lungă. Este bine să ia aminte, dacă au minte, cei care vor să stăpânească sau să dicteze în fosta zonă a Daco-Geţilor. Iată ce spunea Isidor (sec. VII), citez „ Roma însăşi învingătoerea tutulor popoarelor”, a trebuit să primească „ triumful jugului getic”, sau Lucan, nepotul lui Seneca, citez „ Dar lumea geţilor este o lume misterioasă şi înspăimântătoare iar Istru

a reprezentat o frontieră greu de pătruns atât pentru greci cât şi pentru romani. Frigul năprasnic, pădurile întunecate şi fără sfârşit, religia şi vitejia neamului get făcea din Geţia mai mult un tărâm al legendelor decât o lume pe care anticii mediteranieni puteau să o înţeleagă. Pentru mintea lor, era în toate acestea nu numai un ţinut care inspiră teamă, dar şi ceva magic, ce izvora din geniul acelui neam şi venea în apărarea lui”. - Acum la sfârşitul capitolului redau o parte din interviul dat lui Virgil Oghina în anul 1928 de către profesorul de geografie de la Sorbona, Emm. De Martone, citez „ Nu pot înţelege la români, mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani, ştiind bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni recrutaţi din provincile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceaşi obârşie. Priviţi chipul moţilor, al ţăranilor din regiunea Haţegului şi Făgăraşului, la maramureşeni şi bucovineni şi veţi cunoaşte figurile dacilor sculptaţi pe Columna de la Roma. Voi românii sunteţi daci, pe aceştia ar trebui să-i cunoască românii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”. - Am scris acest capitol, pentru a înlătura un fals scris de răuvoitori şi poate duşmani ai neamului Geto-Dacic, despre retragerea Aureliană, şi care, spre surprinerea mea, a fost crezut o perioadă atât de lungă, când erau multe înscrisuri ce dovedeau contrariul, care spuneau adevărul că nu a fost nici-o retragere a armatei romane din Dacia din 271, deoarece romanii plecaseră încă din 193, din vremea împăratului Septimiu Sever. Că au mai fost neânţelegeri între Daco-Geţi ce s-au soldat cu lupte, este ce totul altceva, decât războiul cu Roma, cu toate că din aceaşi perioadă (193), Roma era o localitate banală a imperiului şi nu o capitală cum s-a crezut şi poate se mai crede şi astăzi, iar de câte ori a fost o răbufnire de orgoliu a Romei, s-a soldat cu morţi din rândul locuitorilor ei. Chiar ofer câteva dovezi de lipsa imfluenţei Romei sau a imperiului roman în tot teritoriul Geto-Dacic. În primul rând, Muntenia şi o parte din Oltenia nu au fost sub stăpânirea romană nici în timpul lui Traian, şi ca dovadă este Valul lui Traian, care demarca graniţa imperiului la est. Urmăriţi traseul valului lui Traian şi veţi afla graniţa imperiului roman în timpul vieţii lui Traian. Apoi, romanii mari constructori de drumuri, nu veţi găsii în tradiţia populară românească nici-un drum al romanilor, iar aşa zis drum a lui Traian de pe Clisura Dunării este de fapt drumul a lui Troian (Atlas), comfuzie de nume. Traian nu a parcurs drumul acesta de la un cap la altul, şi ca dovadă că nu i se găsesc oasele lui acolo. Romanii mari constructori de temple, amfiteatre, apeducturi, construcţii ce nu se găsesc în Dacia, iar castrele lor sunt cele mai rudimentale din imperiu, dovadă că au stat puţin. Singura localitate ar fi Alba Iulia, localitate ce înainte de ei, se numea Alba Ilia, reşedinţă a preoţilor daco-geţi, ce înainte era în Deva, care era atunci Dava – Davelor. - Menţionez că multe citate au fost luate din cartea D-lui Olariu Constantin. -

TULA - Tula a apărut odată cu Titanii. Dacă nu erau Titanii, nu era nici Tula.- Pentru a localiza aşezerea numită Tula, pentru început să vedem ce spune Platon despre locuinţa lui Saturn (Poseidon). Saturn şi-a construit locuinţa pe o zonă întărită, un deal, o colină a unui munte, citez „ Pe colina pe care locuia Cleito (Latona n..a.) zeul a construit, de jur-împrejur, fortificaţii …”, (bib 3, pag 227), şi mai deperte spune că „ Astfel , locul apărat devenise inaccesibil oamenilor” (bib 3 pag 227). Deasupra colinei Saturn a construit un palat, „ Aflat în interiorul acropolei…(bib 3 pag 230), dar acropolă înseamnă „ Citadelă cu caracter defensiv,

plasată pe terenul cel mai înalt, unde se aflau principalele clădiri administrative” (Enciclopedia britanică, pag 17). „ Poseidon mai avea însă un templu, numai al lui, lung de un stadiul , lat de o jumătate de stadiu şi proporţional ca înălţime” (bib 3 pag 230). Pe aceaşi colină, urmaşii lui Saturn au mai construit un palat. „Palatul pe care l-au înălţat pe locul unde a trăit zeul şi stămoşii lor”(pag 229) .- În concluzie este vorba de o zonă întărită natural (în cazul acesta), dar zona poate fi întărită şi artificial, iar deasupra ei este o locuinţă sau după Platon un palat, palatul lui Saturn, zonă numită şi insula Atlantidei.- Aceleaşi caracteristici se găsesc şi la Culele româneşti. Este posibil ca noţiunea de culă să derive de la colină. Ca definiţie, cula este un tip de construcţie semifortificată, cu ziduri de piatră până la doi metri grosime, stăpunse de metereze. Pe lângă funcţia de locuinţă, cula este o construcţie care îl apără pe proprietar nu numai de primejdia din afară dar şi de răzmeliţele posibile ale propriilor supuşi.- Surprinzătoare asemănare între Tula, oraşul reşedinţă a lui Saturn şi Culele româneşti. Poate rămânea doar o simplă asemănare dacă nu găseam dovada că cele două nume sunt identice, dovadă găsită în America precolumbiană, în zona mayaşă, prin spusele lui Bernal Diaz, soldat în armata lui Cortez, deci martor ocular al acelor vremuri.- Mayaşii aveau un oraş, posibil o veche capitală, numită Tula sau Tulan, pe care o numeau Culua, deci Cula (bib38, pag 137), ce era aşezată tot pe o înălţime având acelaşi caracteristici ca şi zona unde era palatul lui Saturn. Nu întâmplător, locuitorii din podişul mayaş, la apariţia „omului alb”, a spaniolilor, spuneau că se numesc culhuas. Citez (bib 36 pag 210) „Toţi locuitorii podişului, la data sosirii conchistadorilor spanioli, nu îşi spuneau întâmplător culhuas, adică locuitorii Culhuacanului”. De ce oare? Una din variante ar fi „că erau rude”, deoarece Marele zeu alb, Şarpele cu pene, numit Quetzalcoatl, atunci când a plecat, a spus că se va reântoarce, ori ei credeau că spaniolii sunt trimişii zeului Quetzalcoatl, (Quetzal = o specie de pasăre, coatl = şarpe). Însuşi numele de Culhuacan este compus din Culua = Culă şi Can = paradis. Rămâne ca fiecare să interpretaţi semnificaţia acestui nume. Există o curioasă asemănare între insula Atlantidei, unde era locuinţa lui Saturn şi Latona şi construcţia Culhuacanului, dar şi deosebirea că locuinţa lui Saturn era pe o insulă artificială, numită mai târziu „insulu Atlantidei (Timaios pag 140, d), „Aici în mijlocul apei există o colină mare căreia i s-s spus Culhuacan (bib36 pag 210). - Civilizaţia Maya, nici astăzi, nu este înţeleasă. Nu vă luaţi după numărul anilor din cărţi căci nu se ştie al câte-lea ciclul este. Este posibil ca şi la ei un ciclu să aibă 5.512 ani, când ziceau că se schimbă o eră. – O altă asmănare între Tula Titanilor şi a mayaşilor este aşezarea ei. Mayaşii, ne-având posibilitatea să o aşeze lângă Culhuacan, au întemeiat-o „cu 40 mile spre apus”, dar tot pe malul unui râu, ca şi la Titani care era pe malul Dunării de azi. Citez (bib 36, pag 209) „ Pe ţărmul unui râu au fundat Tollan sau Tula, după numele patriei lor”. Acest lucru înseamnă că „ patria lor” era în altă parte, era pe alt continent, ei erau veniţi acolo şi de acea au înfinţat Tula care trebuia să fie asemănătoare cu Tula Titanilor. Acest lucru îl comfirmă analele Arana, „ Voi scrie istoria primilor noştri părinţi şi bunici cei ce se numeau Gagavitz şi Zacatecauh, istorie pe care ei ne-o povesteau: că au sosit din cealaltă parte a mării, dintr-un loc numit Tulan, unde ne-am născut noi” (bib 36 pag 241).- Se ştie că vechea capitală a Titanilor se numea şi Tula. Această asemănare de nume şi aceleaşi caracteristici ale construcţiilor este punctul de reper pentru localizarea oraşului, capitală a Titanilor, Tula. Faptul că Tula, la începuturi, a aparţinut titanilor şi apoi a populaţiei ce o numim noi astăzi Maya, o voi dovedi în capitolul următor când teritoriul mayaş şi poate a întregii

Americi de azi era stăpânit de titani, prin prezenţa şi a stindardului dacic în zonă, capul de lup, simbolul lui Saturn şi corpul de şarpe.- Fie că termenul iniţial să fi fost de Culă sau purta numele de Tula, este mai puţin important, posibil la început să fi fost de „Culă”, prin prezenţa termenului în tradiţia populară românescă, şi mai târziu să apară termenul de Tula, lucrul greu de precizat.- Eu, personal, prefer termanul de Tula, ca să pot spune, parafrazând o cunoscută expresie;- Hadeţi români cu toţi la Tula- La Tula noastră din stăbuni.- Această aşezare, Tula, era aceaşi cu ce a ce numeşte Platon, insula Atlantidei, capitala regilor Atlanţi, insulă care în urma unor cutremure şi inundaţii în vremea lui Troian (Atlas), s-a scufundat, iar ce a rămas se poate localiza în actualul ostrov Moldova Veche. În realitate această localizare o face chiar Platon prin descrierea a Atlantidei ce apare în Timaios şi Critias.- Curios şi pentru mine rămâne acum neelucidată legătura între Tula şi Olt, deoarece era distanţă între insula capitală a Titanilor Tula ( azi Ostrovul Moldova Veche) şi râul Olt. Nu este exclus ca o localitate de pe râul Olt să fi fost pentru o vreme capitala imperiului, mai ales că Oltul s-a numit într-o vreme şi râul Atlas, după cum a scris Herodot. Dacă socotim că munţii Făgăraş erau munţii lui Atlas atunci localitatea Făgăraş, putea să fie Tula. Oltul s-a numit Alutus, după unele scrieri. Dacă excludem terminaţia „us”din Alutus şi citim de la dreapta la stânga avem Tula, ( ALUT - TULA ). Oare de la Tula să fi se numit râul Olt , Alutus, cu toate că este şi varianta că Aluta sau Alutus că însemnă. „Aur spălat”. În istoria românilor este şi „ Ţara Oltului”, denumire ce vine din vremurile vechi, iar astăzi putem spune că are multe milenii. În varianta Atlas este numele şi al Oltului, atunci ţara Oltului se poate numii ţara lui Atlas şi ar fi un argument în plus, că mormântul lui Atlas să fie la Şinca Veche. În cazul acesta localitatea şi oraşul Făgăraş este înfinţat de Atlas şi există de multe milenii.- În acelaşi mod se poate dovedi vechimea oraşului Alba Iulia, existenţa ei de 10 – 15 mileni.- Oraşul Alba Iulia are o existenţă foarte mare, este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, dacă nu cel mai vechi.Există de pe vremea Titanilor sigur şi poate a existat şi în civilizaţia Uriaşilor. Era capitala religioasă a lor şi se numea Alba Ilia, albul fiind îmbrăcămintea preoţilor, iar Ilia vine de la Ilu sau Iliu, numit în sud zeu, în nord sfânt iar în Biblie Ilie, ce nu este altul decât Saturn sau Zamolxe.În tradiţia populară românească, Sfântul Ilie are cheile Raiului, în sensul ceoră el hotăra, cine merge în cer şi cine rămâne pe pământ, iar pe pământ rămâneau doar păcătoşii, pentru a se naşte din nou ca să-şi ispăşească păcatele.- Sfântul Ilie fiind acelaşi cu Saturn, are aceleaşi atribuţii, este stăpânul fenomenelor metologice, fulgere, tunete, trăznete, ploi, etc, iar lucrul acesta ne obligă să credem că în viaţa pământeană era aceaşi persoană.- Saturn a avut şi are ca simbol lupul, iar lupul era şi în stindardul dacic, şi de la el este şi termenul de luptă sau luptător.- Saturn sau Zamolxe (nu Zalmoxe), a înfinţat oraşul, azi Alba Iulia (numele de Iulia este de la soţia lui Septimiu Sever), iar Alba Ilia era oraşul lui Saturn, oraşul lupului. Dovada se găseşte în vechea denumire a oraşului, numit Apulum. Dacă excludem terminaţia „um”, şi citim de la dreapta spre stânga, avem cuvântul LUPA, ( APUL – LUPA), ce înseamnă LUP., termen existent şi astăzi într-o melodie populară „ Stai LUPE nu mă mânca”. Faptul că soţia sa Latona, numită popular, Lupoaica, a născut doi gemeni, numiţi Soarele şi Luna, sau Apolo şi Diana ori Selene. Atenţie?. Diana înseamnă Dea Ana, Sfânta Ana şi aparţine, în special Bazileei Hera, fica lui Atlas sau Troian. În cazul acesta este logic că simbolul lupoaicei, atunci simbolul Latonei, alăptând gemenii, nu aparţine latinilor şi nici Romei, ci oraşului Alba Iulia, deoarece este mai vechi cu mai multe milenii, posibil 10-15 milenii, iar de astăzi acest simbol trebuie să fie în exclusivitate al

românilor şi revinind astfel a celor care au fost de la început, revinind urmaşilor Titanilor. - O altă problemă sunt piramidele Ardealului.- Este aproape certitudine că Titanii au făcut piramidele din Egipt, America şi poate şi în alte părţi, dar curios, la ei în regat, regat ce se întindea de la Carpaţi la Alpi, hotar sudic actuala Dunăre, dar la ei în regat piramidele lipsesc. Întrebarea era, de ce?. Răspunsul l-am aflat călătorind în Ardeal, în Munţii Apuseni. Când am ajuns aproape de Abrud, am fost uluit şi nu-mi venea să cred că în faţa mea este una din piramidele Ardealului. Atunci am înţeles că Titanii nu aveau nevoie să-şi facă piramide, ele erau făcute de Dumnezeu, iar acest model, al piramidelor, l-au răspândit în toată lumea. Acestea sunt „ Piramidele Ardealului”. Sunt chiar dovezi că Titanii, din cimentul lor, reconstituiau piatra, stânca şi atunci nu este exclus că în aceste piramide să fie inclusă şi participare a oamenilor de atunci. Este greu de spus, dar nu arată ca fiind produs în excusivitate natural.- În zona sfântă Ţebea, acolo unde se odihnesc „ Nemuritorii Neamului”, stau de pază şi veghe trei piramide, piramide ce păzesc pe cei ce cu adevărat se pot numii urmaşii titanilor şi ai atlanţilor, recunoscuţi cu acest atribut de pământeni şi poate şi de Cer, cei de care nu le este ruşine titanilor să spună că sunt urmaşii lor şi care îşi găsesc locul la ospeţile nemuririi alături de Uran, Saturn, Troian sau Sarmis. - Acum o scurtă analiză asupra termenilor de Tartar şi Tartaria. - Un lucru contraversat în istorie şi în special în istoria Titanilor sunt cuvintele Tartar şi Tartaria. La început erau cuvinte de glorie şi laudă iar astăzi au semnificaţie negativă datorită unui eveniment petrecut în lumea antică ce nu aparţine titanilor şi care a modificat negativ semnificaţia cuvintelor. Se spune că oamenii care călătoreau în Europa spre est, spre China, erau prinşi de cei care locuiau acolo şi omorâţi în chinuri. Acest neam se numea Tătari şi de aici anticii i-au numit Tartari iar zona unde locuiau au numit-o Tartaria, creind astfel confuzia de nume. Acest lucru a fost pe placul celor care doreau ca regatul Titanilor să nu mai fie numit „ Ţară Sfântă”, iar ei şi urmaşii lor, „Neam sfânt” .- Cu toate eforturile depuse de duşmanii Titanilor, au omis să corecteze Biblia şi să excludă de acolo pe „ Fiii lui Dumnezeu”, numiţi şi „ Fiii Cerului”, atribut în exclusivitate al Titanilor, deoarece numai ei aveau Divinitatea ca Tatăl Ceresc,şi de la ei este şi rugăciunea, existentă şi astăzi, Tatăl Nostru. - Biblia împarte oamenii în două părţi, Fiii lui Dumnezeu având ca punct de plecare Set ( Saturn), „ Seth din care se trage neamul omenesc cel bun”, (bib 8 pag275), şi Fiii Omului ce au ca început Cain ce erau neamul omenesc cel rău „ Descendenţii lui Cain cei plin de răutăţi şi de fapte mârşave”, (bib 8 pag 275) .- Biblia confinţeşte existenţa a două linii genealogice, două linii biologice total diferite în capitolele 4 şi 5 din Facerea, iar în capitolul 6 este supărarea lui Dumnezeu pentru căsătoriile mixte. Dacă-l acuzăm pe Moise de separarea omenirii între cei buni, Fiii lui Dumnezeu sau Fiii Cerului (Ramii şi urmaşii lor), şi cei răi, Fiii Omului ( Aramii, sau cei de dincolo de Titani sau Atlanţi), am face o greşeală, deoarece această separare, separare nu numai biologică dar şi genetică a finţei omeneşti, a fost de la începuturile existenţei, a fost din totdeauna. În schimb, putem fi supăraţi pe Moise că falsifică relgia Doriană şi introduce în Facerea şi neamul său, pe Fiii Omului, ca şi creaţie a lui Dumnezeu, când logic ei puteau fi creaţi de altcineva, deoarece nu se explică marea supărare a lui Dumnzeu din cap.6, pct. 2, când observă amestecarea a celor două neamuri dinstincte, şi posibil că erau rezultatul a două creaţii diferite..- Când s-a ivit posibilitatea ca în numele de Tartar şi Tartaria să se arunce cu noroi, atunci cei născuţi pentru răutăţi şi fapte mârşave, au fost fericiţi să murdărească neamul Titanilor, neamul sfânt din ţara sfântă, dar şi mai fericiţi au fost şi mai sunt şi astăzi când acest lucru le-a reuşit. Şi

totuşi au rămas supăraţi că nu au putut să distrugă simbolul crucii, ce nu apare în Biblie şi este tot o moştenire de la Titani. Singurul dobitoc ce i-a ascultat, a declanşat un război religios, care în 112 a dat un edict de interzicerea simbolului crucii, „ Interzice practicarea religiei crucii în imperiul roman „ şi care a avut ca scop persecuţia creştinilor, a fost Traian, Traian care nu numai că a distrus izvorul creştinităţii prin războiul lui împotriva Daciei, dar după 6 ani rezultatele fiind negative, au generat acest edict, edict ce a creat alte victime dar religia creştină a rămas, şi mai mult decât atât există şi astăzi. Acest Edict din 112 este o dovadă că Geto-Dacii erau creştinizaţi, iar războiul lui Traian împotriva Daciei, nu şi-a atins scopul, nu a fost învins creştinismul.- Acum să analizăm semnificaţia cuvintelor Tartar şi Tărtăria din spusele anticilor. Astfel, Hesiod scrie că Tărtăria este „ Ţara de sub munte, de sub muntele Tartar” sau „Ţara dintre munţi”, iar ca teritoriu corespunde perfect Ardealului, Ţării Ardealui, şi în special câmpia de la Deva spre Oituz. Platon spune că Tartaria este „ Ţara de lângă nori”, şi tot Platon spune că Atlantida este o ţară înaltă, fiind de fapt aceaşi ţară şi nu întâmplător în această zonă s-a găsit cel mai vechi scris din lume până în prezent şi localitatea se numeşte şi astăzi Tărtăria. Vechii Cretani spuneau la Tartăr şi Tărtăria, „chei şi peşteri”, adică munţi înalţi stăbătuţi de ape şi posibilitatea de munţi de calcar. Vechii suedezi spuneau la calcar, tartar. Dovezi sunt mai multe şi toate arată că Tărtăria era o ţară, o ţară a Titanilor, o ţară divină şi nu ce se înţelege acum prin aceste cuvinte, era ţara titanilor Uran, Geea sau Glia, Saturn, Latona, Atlas sau Troian, Minerva sau Themis şi chiar Artemis, Hera, Ana sau Maia şi Hermes, Sarmis şau Apollo, era ţara Nemuritorilor, numiţi şi Fiii Cerului şi ai Pământului, a Dorienilor ( Doris, numele Latonei dar şi al soţiei lui Nereu (Nileu), tatăl lui Uran şi al fratelui său Zeus - Ra. Acest neam sacru creat prin voinţă Divină, din ţara sfântă, numită de Platon, Atlantida, chiar el spune că era o „ insulă sacră” şi care prin unul din urmaşii săi se găseşte şi în Evanghelia după Luca în cap. 3, pct 23 – 38, unde este scris clar că Isus Hristos este din neamul lui Set (Saturn), şi nu din neamul lui Cain, consfinţând astfel că Isus Cristos era din neamul Daco – Geţilor, din neamul omenesc cel bun, iar învăţăturile sale şi faptele sale vorbesc de la sine, şi trasmit celor din Galileea şi Iudea filosofia şi înţelepciunea titanilor, lucruri pe care nu le-au putut pricepe.

STINDARDUL DACIC ÎN AMERICA PRECOLUMBIANĂ.

- Aparent pare surprinzătoare existenţa stindardului dacic, capul de lup, simbolul lui Saturn şi corpul de şarpe în America precolumbiană.- Pentru cei care mai sunt şi astăzi darwinişti este de neconceput chiar dacă dovezile îi contrazic, să nege concepţia lor „că stămoşul omului este maimuţa” care încă mai persistă. Darwin a murit, a murit şi teoria lui, iar ce a ce mai rămâne din darwinism este adaptarea la mediu.- Cândva, odată, în urmă cu 10 – 15.000 de ani în urmă, pe pământ era o mare civilizaţie, poate mai avansată decât civilizaţia mileniului trei. Se pare că ea este continuatoarea civilizaţiei uriaşilor (nu a giganţilor), iar dovezi sunt numeroase. Amintesc doar două. a). Americo Vespucci (1454 – 1512), în cartea „Lumea nouă”, atunci când a ajuns în Antile, scrie „ Am dat peste o aşezare de 12 case, unde nu am găsit decât şapte femei de o statură atât de mare, încât nu exista nici una dintre ele care să nu-mi întrecut înălţimea cu o pamă şi jumătate…..au sosit 36 bărbaţi şi au intrat în casa în care ne aflam noi şi erau atât de înalţi cu toţii, încât mi-ar fi depăşit statura chiar dacă ar fi stat în genunchi….şi văzându-ne atât de piperniciţi au început să ne vorbeasă, să ne întrebe cine suntem şi de unde venim” (bib 36 pag 94), iar la pag 95 „ Erau paşnici, erau

frumoşi, erau bine legaţi, aveau aceleaşi trăsături rasiale (rasa albă) şi purtau părul negru foarte îngrijit, lung sau scurt”, apoi continuă cu descrierea femeilor „Sunt atât de frumoase şi foarte albe încât par”driade sau nimfe ieşite din fântânile despre care vorbesc vechile fabule”, iar a doua dovadă o enunţă Bernal Diaz (bib 38, vol II, pag 14), citez „Ei ne-au spus (Mayaşi), tot ce ştiu despre strămoşii lor, că în vechime trăiau printre ei bărbaţi şi muieri uriaşi la trup şi ciolănoşi, pizmoşi şi cu apucături mârşave din care pricină s-au războit cu ei şi i-au ucis, iar cei rămaşi s-au prăpădit şi ei. Ca să ne arăte cât de uriaşi erau, ne aduseră un ciolan al unuia din ei, ce era tare gros şi lung de-un stat de om, şi era osul de la genunchi şi până la şold. Ne-am măsurat cu el şi era chiar cât mine”.Chiar şi aceste dovezi comfirmă existenţa uriaşilor în vremurile de demult, iar dacă luăm în consideraţie că un femur avea mărimea unui om, atunci chiar înălţimea lor era considerabilă. În legendele atât ale aztecilor cât şi ale incaşilor se comfirmă nu numai existenţa lor dar şi o civilizaţie a lor anterioară titanilor. Citez (bib 36 pag 282) „Şi unii şi alţii (Aztecii şi incaşii) apelează la strania legendă a unor giganţi care ar fi stăpânit pământul înaintea lor”.- Din datele enunţate mai sus rezultă că uriaşii erau albi (din rasa albă), cu părul negru şi mai este ceva, ei convieţuiau cu oameni de statura noastră.- Creşterea şi dezvoltarea unei fiinţe umane la statutul de uriaşi are două cauze; cauza genetică şi cauza hormonală.- Ce a determinat sau a favorizat aceste cauze, nu se cunoaşte.Cert este că dipărând cauza, dispare efectul. - Urmaşa şi poate moştenitoarea civilizaţiei uriaşilor (nu a giganţilor), este civilizaţia Titanilor, civilizaţie ce atunci avea posibilitatea (ca şi noastră azi) să cunoască şi să călătorească pe tot globul pământesc.- Să revenim la stindardul dacic în teritoriul maya. Menţionez, din nou, că numele maya atribuit vechii populaţii precolumbiene, nu este cel corect, deoarece Maya era un alt nume dat Herei, bazileea titanilor, dar prezenţa titanilor pe continentul American era cu mult înainte de existenţa pământeană a Herei.- Priviţi acest desen, încadrat de glife, (fig I), (reproducere din bib 38 pag. 260). În partea stângă sunt doi regi, unul cu stindardul dacic, stindard numit de mayaşi, şarpele cu pene, numit Quetzalcoatl, sau după unii autori şi Kukucan (dacă am înlocui litera K cu G, atunci am avea Gugu – can, can = paradis iar Gugu este vârful muntelui Godeanu), sau Kukulkan. Mayaşii au avut şi un zeu creator numit Gugumatz sau Cucumatz (bib 25 pag 150). Al doilea rege din stânga, cel de deasupra, are ca simbol crucea, simbol ce a dispărut ulterior din teritoriul Americi precolumbiene, posibil să fie Uran sau poate Atlas. În partea dreaptă sunt doi regi mayaşi, deoarece la mayaşi numai regii aveau voie să poarte ciorapi.- Inderesant este de asemenea că în vremurile acelea, au fost două mari războaie, a lui Saturn cu Osiris şi a lui Troian (Atlas) cu Zeus şi nu se ştie dacă populaţia Maya, a participat la aceste războaie şi de partea cui a fost. Mayaşii par să comfirme existenţa acestor războaie. Există scene de luptă între albi şi negri. „Două vase de ceramică descperite la Chimbote şi Trujilio, în Peru, ilustrează o luptă dintre războinici – albi şi negri” (bib 36 pag 44). Lupta dintre albi şi negrii nu putea fi pe vremea lui Saturn deoarece el avea ca aliat pe regina populaţiei negre numită Aso, dar când Zeus, nepotul lui Saturn,ocupă teritoriile titanilor, Balcanii şi Asia Mică, atunci este posibil să fi trimis trupe în America de azi, pentru a cucerii zona controlată de Atlas. Populaţie negroidă, posibil din Etiopia şi Sudanul de azi, cunoscută în istorie ca populaţie Dasa (posibil D-Aso). Acest război între Atlas şi Zeus, pe pământ american este reprezentat şi în templul războinicilor din Chichen Itza „ O frescă din templul războinicilor din Chichen Itza înfăţişează o luptă înte localnici şi potrivnicii lor, veniţi pe mare, cu pelea albă şi păr blond” (bib 36 pag 44). Mai mult

chiar cele două statui din templu războinicilor ( a celor o mie de războinici), reprezintă un localnic şi un european, iar poziţia personajelor respective este aceaşi cu poziţia pe care o are un cosmonaut care stă într-o rachetă în timpul lansării.- Există multe dovezi de existenţă a europenilor în America, cu mult înainte de venirea spaniolilor. „Şirul surprizelor continuă: de la nord la sud, ca o sfidare, elementul blond”, „O parte din mumiile dezgropate din nisipul ţărmului peruan se înscriu în aceaşi categorie, părul lor varind între blond şi şaten ondulat” (bib 36 pag 44). Încă o dovadă: „Thor Heyderdahl a cercetat atunci codicele Tonalamatl şi între cele 275 de personaje desenate aici a numărat peste o sută cu păr de culoare deschisă” (bib 36 pag 44).- Datorită dovezilor de prezenţă a europenilor în America, putem să înţelegem existenţa stindardului dacic acolo, emblema lui Saturn, numit de ei „Şarprle cu pene”.- Interesantă, logică şi asemănătoare cu cea europeană, dar complectă este şi definiţia lui Saturn, iar prin el a lui Quetzalcoat (Şarpele cu pene), „ Zeu al vieţii, creator al omului, triumf al spiritului asupra materiei, astru şi rege” (bib36 pag 214). Deci Saturn a fost şi regele lor şi astfel se explică stindardul , mult mai târziu dacic şi nu era o reprezentare întâmplătoare. Faptul că era zeu al vieţii se comfirmă că Saturn şi Zamolxe este aceaşi persoană, iar creator al omului, dovadă ce s-a găsit în Egipt (Imperiul vechi), unde Saturn şi Latona sunt aceleaşi persoane cu Adam şi Eva. Mai greu este de explicat noţiunea de astru. Se ştie că Titanii locuiau sub Steaua Polară, numită şi Stâlpul lumii, sau mai târziu Axa lumii (Axis mundi), locul, singurul loc, unde se făcea legătura între cer şi pământ, iar egiptenii îi spuneau Get (Djed), dar mayaşii preaslăveau lucefărul, planeta Venus. Nu întâmplător romanii îi spuneau lui Latona, Venus, mai ales că Latona urmează la domnie după moartea lui Saturn. Mayaşii spuneau că „Venus se naşte la Tula, din cenuşa regelui (bib 36 pag 215). Cercetătorii de astăzi interpretează greşit naşterea Latonei la Tula mayaşă, când în realitate este vorba de Tula Titanilor. – Este normal ca simbolul şarpelui să aparţină Titanilor şi el se găseşte şi în Egipt în vechile picturi ce au rămas din Imperiul vechi, unde stelele sunt reprezentate sub forma de şerpi, deoarece stelele se rotesc într-o mişcare şerpuitoare (asemenea deplasări unui şarpe), în jurul Stelei Polare, locul de origine şi existenţă a Titanilor, dar de ce cu pene. Părerea mea este că aici este vorba de o confuzie, şi-am să dovedesc lucrul acesta, confuzie între noţiunea de Quetzal, pasăre existentă în zona respectivă şi adevăr ce este enunţat de o legendă veche existentă în Analele din Cuauhtitlan, sub forma unui poem, din care spicuim câteva idei, (bib 36 pag 215), „ Îşi puse zaua de quetzal şi masca de palide turcheze”. Aici găsim adevărul. Quetzal nu era pasărea de care toţi fac vorbire şi era „zaua de quetzal”, ce în termeni actuali se numeşte „costumul de cosmonaut”. Şi nu este tot. Legenda continuă „Toţi priveau cum se înalţă (nava cu care călătorea, n.a.)….” S-a preschimbat îndată într-un luceafăr alb, învăpăiat”. În ziua de astăzi , acest lucru este sinonim cu lansarea unui satelit, ca după un timp, pe cer apare o zonă luminoasă, iar mai târziu, lumina este asemenea unei stele, dar cu o mişcare rapidă, aici „luceafăr alb”. - Şi nu era prima plecare, dar întotdeuna spre răsărit, la Regele Răsăritului, „singurul judecător suprem al tutulor împăraţilor”, (bib 36 pag248), aşa cum se spune în Popol Vuh. După o luptă indecisă, la Tula,patru eroi pleacă în mod asemănător, „cei patru vor dispărea , pur şi simplu, în vârful muntelui, ca şi când s-ar fi urcat la cer”…” şi pornind şi-au spus:- Să mergem spre Răsărit spre locurile de unde au venit părinţii noştri (deci părinţi lor nu erau la Tula, cea din America n.a.)…Au plecat în mod sigur pe mare, când s-au dus spre Răsărit pentru a primii învestitura împărăţiei (deci investitura se făcea de dincolo de mare n.a.). Şi acesta este numele Domnului, Regele Răsăritului (Nacxit), unde au ajuns” (bib 36 pag 248).

- Sunt mai multe reprezentări grafice în zonă, ce mulţi au crezut că sunt nave extratereste, când, în realitate, erau Titanii şi navele lor, lucrul posibil datorită ştiinţei şi tehnologiei din vremea respectivă.- Să continuăm spusele din Anale. Pentru început ofer un citat (bib 36 pag 214) „ Quetzalcoat avea să părăsească Tula îndreptându-se spre răsărit, nemulţumit de faptul că supuşii săi nu-i dădeau ascutare şi nu-i respectau învăţătura”, iar în poem se spune „Spre Tula-ndreptâdu-şi privirea ,el pornise a plânge cu lacrimi ca ploaia bogată….Şi- ajuns pe ţărmul mării nesfârşite (ocean n. a.)”, (pag 215). Aici este cheia rezolvării acestei probleme. El pleca din Tula, la regele Răsăritului, ca să ajungă la Tula, la Tula de dincolo de ţărmul mării nesfârşite (azi oceanul Atlantic, n.a.), în capitala regală unde se află, „singurul judecător suprem al tutulor împăraţilor”,adică un bazileu, Tula care se găsea la est faţă de continentul american. Este logic, nu putea pleca din Tula ca să ajungă tot la Tula, era altă localitate, altă reşedinţă ce nu putea fi decât în Europa.- Diego Rival în cartea sa Civilizaţia Maya, comfirmă spusele şi celorlaţi cercetători, că Quetzalcoatl a fost învins de duşmanul lui, Tezcalipoca, simbol jaguarul, amator şi adept al sacrificiilor umane, obicei menţinut până la venirea spaniolilor. Acest război, ca toate războaele de până acum are ca vopsea componenta religioasă sau socială, pe care amatorii de crime o enunţă, culmea ironiei, cauză umanitară. - Războiul era religios deoarece Tezcalipoca făcea sacrificii umane în numele credinţei, lucrul de neacceptat de Quezalcoatl, „ Şarpele cu pene a plecat din Tula după ce au început sacrificile omeneşti.Acum este stăpân Jaguarul, simbol a lui Tezcalipoca”. Interesant este în special faptul că pe reprezetările grafice ale lui Tezcalipoca, regele apare având pe umeri pielea de leopard, aşa cum erau reprezentaţi Osiris şi Horus. - Quetzalcoatl înseamnă ca şi Kukulklan, şarpele cu pene. Quetzal este o pasăre din America, de culoare verde, culoarea costumului regelui din Tula mayaşă, înainte de a părăsi teritoriul maya (zaua de quetzal, zaua de culoare verde), „ Quetzal, acea pasăre de un verde stălucitor care se sinucide când cade în captivitate” (bib 36 pag 362), iar coatl înseamnă şarpe, dar şarpele a fost şi este simbolul înţelepciuni. De aici apare denumirea de „şarpele cu pene”. Şarpele este acelaşi cu Dragonul ceresc care întotdeuna avea coada bifurcată, şi era mijlocul de transport al fiinţelor cereşti. Şarpele sau dragonul în cultura mesopotamiană, şi nu numai, înghiţa apa oprind ploile, iar primăvara el trebuia ucis sau oblgat să elibereze apa şi astfel să înceapă să plouă. La toate neamurile vechi, în afară de egipteni,simbolul cerului era dragonul, era şarpele.În religia mayaşă, şarpele era aducător de ploaie, iar şarpele sau dragonul- Itzamna- era cerul. Tot la mayaşi Ahaucan (Aha = apă, Can = paradis) era Suveranul şarpe sau Marele preot. Caduceul, cu cei doi şerpi înseamnă înţelept şi profet, iar ceduceul cu patru atingeri (încrucişeri) de şerpi înseamnă înţeleptul lumii, înţeleptul celor patru puncte cardinale şi puţini sunt oamenii care pe drept au purtat acest simbol. – Quetzalcoatl fiind învins a trebuit să plece, citez „ Quetzalcoatl a fost învins şi exilat; el a plecat din golf, de la malul „Mării divine”, spre misteriosul „Ţinut negru şi roşu”, ţara Aurorei pe care legendele o localizau doncolo de orizontul oriental; urcat în luntrea lui fantastică, din şerpi uriaşi, el dispare într-acolo”. – Ţara Aurorei este un teritoriul nordic. Şi astăzi folosim termenul de auroră boreală, dar de data aceasta numai pentru zona polului nord, iar ţinutul roşul şi negru nu este altceva decât Europa de azi, deoarece este aşezată la Nord (negru) şi Apus (roşu), iar, după spusele lui Platon în descrierea Atlantidei, este la apus şi miază-noapte. Se comfirmă că acest misterios ţinut nu este altceva decât ţara Ramilor, ţara Ram-manilor, sau, dacă vreţi, regatul Titanilor şi nu întâmplător este o ţară în lume ce se numeşte Ramania sau România. Maiaşii aveau o stelă sacră, cu patru feţe

acoperită de patru colori, roşu, galben, albastru şi verde, iar aceste culori sunt ale păsării Phoenix, cu toate că scriitorii latini spuneau că pasărea Phoenix are trei culori, roşu, galben şi albastru. Să fie oare întâmplător că ţara respectivă are pe drapelul ei aceste trei culori, sau ele sunt tradiţie şi moştenire de la srăbuni? Nu cred în coincidenţe fiind vorba de aelaşi teritoriu locuit vreme de 15 milenii de acelaşi neam. Titanii erau împotriva sacrificiilor umane, cu toate că urmaşii lor, Daco-Geţii, la 25 de ani, mai aruncau un om în suliţe ( în tratate găsiţi la cinci ani, atunci când, la cinci cicluri de patru ani se adăuga o zi, iar a şasea zi se adăuga după cinci ani), deci la o generaţie, numit şi „Anul Zamolxe”, obicei ce, atunci era în toată lumea, la Roma în fiecare an, suedezii la 9 ani ( unde avem date). Să nu credeţi că luau unul la întâmplare, luau pe cel mai frumos sau cel mai curajios. Iată cum se petreceau lucrurile la Roma. Citez (bib 39 pag 124) „ Dintre toate sacrificiile, unul avea o valoare simbolică deosebită, fiind un fel de rege al Saturnaliilor romane. Un prizonier era învăţat de 8 preoţi timp de un an arta de a trăi ca un rege. I se ofereau 4 soţii dintre cele mai fromoase fete şi era venerat ca un adevărat rege. În ziua sacrificiului, acesta era condus la templu cu mare alai unde îşi lua rămas bun de la cele 4 soţii şi de la cei 8 preoţi”. Acum înţelegem de ce, după scriitorii antici, Geto-Dacii erau nemulţumiţi sau supăraţi, că cel ales sau care s-a oferit, nu a dat dovadă de curaj.Diego Rival şi nu numai, oferă dovada că titanii refuzau sacrificiile umane, citez „Quetzalcoatl, a cincelea dinast din Tula, a trebuit să cedeze locul noilor invadatori, deoarece neprihănit, binevoitor, el s-a opus, cum am mai arătat, sacrificiilor umane propunând în schimb ca ofrande de flori şi plăcinte de porumb sau, la nevoie, sacrificii de păsări sau fluturi”. - Quetzalcoatl este învins şi obligat să plece, posibil după domnia lui Sarmis (Hermas, Ianus), deoarece la venirea spaniolilor strigau Maya, numele lui Hera (Ana, Elena, Ile-ana sau Diana, (Dea-Ana) (A nu se confunda cu Diana, sora lui Apollo, din gemenii născuţi de Latona), crezând că sunt urmaşii ei, nume ce a rămas până astăzi, ca mayaşi la populaţia Americii precolumbiene.- Toţi sunt de acord, comform credinţei şi legendelor că primul titan Quetzalcoatl, i-a învăţat pe locitori să cultive şi să folosească porumbul ca hrană, dar dacă este adevăr, atunci înseamnă că titanii cultivau porumbul şi cunoşteau foloasele consumului de porumb. - Întrebarea se pune, de ce şarpele cu pene? Şarpele era simbolul titanilor fiind locuitori sub steaua Polară (mersul sinusoidal al stelelor în jurul Stelei Polare, asemănător mersului unui şarpe), iar expresia „cu pene”, unde avem rezolvarea în scierea hiroglifică din Imperiul Vechi (vezi fig. 2, - 10, 12, 17, 18). Pana sau penele erau apanajul regilor titani. În concluzie. Şarpele cu pene, nu este altceva decât, rege al titanilor, rege ce a domnit în vremurile acelea în actualul continent american.(Planşa 2) - Odată cu plecarea lui Quetzalcoatl, avem şi ceva din religia titanilor, religie monoteistă, explicată de titanul Sarmis (Hermes Trismegistul), iar mai târziu grecii spuneau că „Zeul Daco-Geţilor nu are nume”, citez (bib 31, pag 54, pct 34) „ Şi din această pricină nu are Nume, căci el este Tatăl – Unul; şi de aceea el nu are nici un Nume, căci el este Tatăl tutulor”. Aceaşi Divinitate se numeşte astăzi Dumnezeu. - Mi –am pus întrebarea, când egiptenii au renunţat la religia monoteistă a Titanilor, deoarece se spune că Egiptul a fost ultimul dintre teritorile cucerite de Titani şi Atlanţi, de unde au fost obligaţi să plece. Explicaţia am găsit-o la Herodot în ale sale Istorii, citez din Secretele oracolelor antice de Philipp Vandenberg , pag 54, „ Faraonul Cheops, care – după Herodot – a oprit poporul să meargă la slujbe religioase”. Atunci s-a trecut la credinţa în zei, cu toate că zeii lor, mai târziu au fost regii Titanilor şi Atlanţilor, şi tot atunci preoţii l-au transformat pe faraon în zeu pământean, crezând că este egalul lor, sau poate chiar mai mult. În acest context al schimbărilor religioase, începând cu regele sau faraonul Cheops (Khufu), Dinastia IV , 2613 – 2590 îHr, piramidele în trepte, simbol al muntelui sacru, simbol religios, au fost transformate în mastabe

(locuri de înmormântare), prin acoperirea treptelor cu blocuri de piatră şi crearea de acoperiş. Mai mult chiar,a modificat simbolul Latonei, numit astăzi Sfinx, a mutilat faţa ei şi a făcut-o să semene cu a lui Keops. Este drept, că mult mai târziu, Akenaton, pentru 17 ani, a căutat să revină la vechea religie monoteistă, în forma ei modificată. - În Egipt este o stelă, apărută mai târziu, ce aminteşte de vremurile de demult când Djoser sau Aha, ce nu este altcineva decât Atlas sau Troian, spune că din cauza secetei prelungite, regele a trebuit să înpropietească supuşii, atunci când regele era obligat să asigure hrana supuşilor săi, împropietărire ce nu-şi avea rostul. După părerea mea, fiind secetă prelungită şi posibil începutul deşertificării de astăzi, Atlas a creat Nilul în teritoriul egiptean iar donarea de pământuri trebuie să fi fost către locuitorii din Etiopia sau Sudanul de astăzi care au fost văduviţi de exitenţa apei, şi deci a culturilor în zona respectivă, lucrul uşor de dovedit prin existenţa în adâncime a mâlului adus de Nil în Sudan sau Etiopia, azi zonă deşertică. Această faptă, a aducerii Nilului în Egipt, nu este ceva deosebit, deoarece Troian (Atlas), a tăiat şi muntele de la Cazane la Porţile de Fier, creind mai târziu actualul curs al Dunării. - Pentru a dovedii faptele mârşave ale lui Keops şi a urmaşilor săi, mai ales că prin Diodor am dovedit, că templele din Karnak şi Teba au fost construite de Sarmis (Hermes), iar Abidos a fost făcut de Saturn, putem face în piramida înclinată o nişă, până la piramida originală, până la blocurile de piatră şi nu ar fi exclus să avem surprize, să găsim reprezentări grafice din viaţa,religia sau civilizaţia Titanilor sau Atlanţilor.- Titanii în credinţa lor foloseau semnul crucii, lucrul ce reiese şi din citatul următor, cu toate că Atlas era întotdeuna reprezentat având lângă el crucea, şi astfel se dovedeşte că semnul crucii ca simbol religios a apărut prima dată la Titani, simbol ce alte neamuri l-au interpretat ca fiind cele patru puncte cardinale, „ Dar, înainte de plecare, anunţă că va revenii pentru a începe o nouă eră. Şi cum în cursul rătăcirilor sale epice, înainte de dispariţia în marea orientală, el a lăsat pe trunchiurile copacilor un semn gravat în formă de cruce, simbolizând punctele cardinale. Când marile cruci desenate pe pânzele navelor lui Cortez au apărut la orizont, aztecii din anul 1519 au fost convinşi că regele Quetzalcoatl revenise. Şi tocmai dinspre est de unde dispăruse”, mai mult decât atât, „Cert este faptul că precolumbienii au aşteptat întoarcerea zeului lor şi s-au format în cultul acestei reântoarceri. Credinţa lor era atât de mare în acest sens, încât atunci când spaniolii au sosit la ţărmurile Mexicului, au fost luaţi drept soli ai lui Quetzalcoatl „ (bib 36 pag 216).- Până acum am analizat numai America de nord. Să vedem, dacă există dovezi despre Saturn şi sindardul dacic în America de Sud. Sunt mai multe dovezi de importanţă mai mică sau neânţelese astăzi, dar vă ofer o singură dovadă, unde aceste simboluri apar sub denumirea de Dragon. Citez (bib 36 pag317) „ Dragonul îşi are reşedinţa în spaţiile infinite ale Oceanului, Cerului şi Pământului…manifestându-şi puterea ca Tunet, Fulger, Cutremur şi Ploaie”.- În afară de epitetul de cutremur, toate celelalte sunt atrbuţile lui Saturn în toată lumea de atunci şi chiar mai târziu, până la creştinism. Prin acest citat se comfirmă existenţa stăpânirii titanilor asupra celor două Americi. Şi mai este ceva. „Marele Demon (demon în înţelesul chiar şi vechilor greci, demon = fiinţă divină, n.a.) şi patru zei care sunt creatorii şi stăpânitorii forţelor şi fenomenelor lumii indiene. Demonul este reprezentat de un dragon cu forme monstruase.”, (bib 36 pag 316). Acest citat explică beneficiile în timpul stăpânirii Titanilor, iar mai târziu egiptenii, demonizează faptele lor bune cu atacul în principal asupra lui Saturn. Atunci, ca şi astăzi şi întotdeuna, şarpele a fost simbolul înţelepciunii, citez (bib 36, pag 92) „ Să mai amintim, că şarpele înţelepciunii, unul din simbolurile de bază ale religiei egiptene, există, cu aceaşi funcţie, atât în lumea maya, cât şi în cea a incaşilor”.- Voi mai folosi încă un citat care va crea discuţii „ Stând în faţa marelui sanctuar al lui Pachacamac, am avut de multe ori senzaţia că paşii mei calcă suprafaţa de legendă a drumului

sacru, umblat cu mii de ani în urmă de sufletul Wallaşilor. Drumul veşniciei preincaşe, acel Wakoto, are zeci de ramificaţii, dar cel adevărat se află sus, la trei mii de metri altitudine, în munţii Viuda, unde se mai pot vedea şi urmele megalitice ale aşezărilor şi sancuarelor wallaşilor” (bib36 pag 313). Parcă seamănă wallaşi cu valah. Să fie a simplă coincidenţă? Oare. Eu nu cred în prea multe coincidenţe. Şi ca să nu fie o singură coincidenţă, o ofer şi pe a doua. Populaţia Inka avea semnul crucii, simbol atât de vechi încât au şi uitat semnificaţia ei, ce a ce înseamnă că a fost adus, probabil de Titani, cei care au folosit pentru prima dată semnul crucii şi i-au înţeles semnificaţia, care este aceaşi ca şi astăzi. Citez (bib 34 pag 121) Câteva indicii cu privire la universalitatea simbolului crucii sunt oferite de relatarea lui Garcilaso de la Vega, urmaş a lui Inka, unde se spune „ Regii Inka aveau la Cusco o cruce din marmură roşie cu alb numită „ japs cristalin”; nu se poate spune de când o aveau. Crucea era pătrată, egală atât lăţime cât şi în înălţime; putea măsura trei sferturi de cot, mai de grabă mai puţin decât mai mult, fiecare braţ fiind lat de trei degete şi tot atât de adânc. Era cioplită cu măiestrie, dintr-o singură bucată, colţurile erau îngrijit prelucrate, iar piatra era fin şlefuită şi lustruită. O păstrau într-unul din palatele lor regale numite huanca, ce a ce înseamnă „ locul binecuvântat”. Nu se închinau la ea, dar o venerau, probabil datorită formei sale frumoase sau dintr-un motiv, pe care nu-l puteau defini „. - Aşa cum am spus, crucea este simbol titanic religos şi laic şi ca dovadă este că ea se găseşte în America precolumbiană, teritoriul unde se certifică existenţa Titanilor şi din toate neamurile vechi, numai a Titanilor şi Atlanţilor, cu toate că ea exista la toate neamurile vechi, iar dovada o oferă citatul ( bib. 25 pag.149) „ Semn emblematic sau magic în culte arhaice, solare şi ignice, prezente în mitograme, inscripţii şi imagini cu caracter mitologic în Egipt, China, India, Creta, Africa şi Australia”, iar astăzi avem dovada că şi în America precolumbiană. Socotesc neam vechi, neamurile ce se găsesc în „războiul neamurilor”, războiul din Troia, din 1280 îHr. La neamurile noi nu se găseşte în istoria lor simbolul crucii, sunt prea tinere ca să-l înţeleagă.- Tot prin Dragon, prezenţa lui Saturn se găseşte şi în Asia. În Japonia, „ Dragonul întruchipează zeul ploii” (bib 34 pag 135). Acelaşi atribut îl are şi în China. Mai mult chiar în Asia, în special „În estul Asiei, dragonul este considerat cel mai adesea un simbol al norocului capabil să producă elixirul nemuririi” (bib 34 pag 134). Dragonul este reprezentat de şarpe, şarpe care este simbolul înţelepciunii, a victoriei spiritului asupra materiei, iar în varianta Uroboru sau Uruburu reprezintă succesiunea ciclurilor a morţii şi învierii la infinit, atât a omului cât şi a naturi.- În legătură cu atribuţiile lui Saturn de victorie (triumf) al spiritului asupra materiei, în Asia, prin Yin şi Yang nu este altceva decât căutarea echilibrului între spirit, în varianta de energie, şi materie. Religia Brahmană o enunţă doar teoretic şi singura religie ce a căutat să pună în practică această idee, dar fără rezultate, a fost religia budistă.- Ca să fie triumf al spiritului asupra materiei trebuie ca omul să fie conştient de faptele sale, să vadă în totalitate efectele lor, să vadă dincolo de orizont, dar până atunci mai trebuie să treacă secole, ca să ajungem, după opinia mea, la civilizaţia titanilor, la omul conştient, la fapta conştientă şi totul în folosul oamenilor şi a colectivităţii, şi numai atunci putem spune că suntem urmaşii titanilor. Pentru Titani şi civilizaţia lor, noi astăzi suntem nişte primitivi, răul voit sau fără voie domină binele, iar ignoranţa doreşte puterea sau banul. Chinezii au o maximă „ Înţeleptul pe mal, nebunul întotdeuna pe val”- După Diego Rival, în cartea Civilizaţia Maya, pag. 22, certifică existenţa Titanilor în America precolumbiană, spunând că „În civilizaţia Maya divinitatea lor protectoare locuia în Ursa Mare.”, ori Ursa Mare era simbolul lui Uran, iar existenţa lui ( a simbolului) îşi are izvorul în vremurile de demult. În cazul acesta, existenţa titanilor în teritoriul maya ar trebui să înceapă cu Uran, dar

spre surpriderea tutulor începe cu regii Uriaşilor comform planşei trei. În această planşă, în partea dreaptă, sunt reprezentaţi regii care a condus teritoriul Maya, regi de dincolo de Oceanul Oriental, după cum numesc ei regatul Titanilor. Este de asemenea demn de reţinut simbolul de pe braţul stâng al regelui titan, steaua în opt colţuri sau dubla cruce, după unii, crucea Sf. Gheorghe, simbol moştenit de români de la stămoşii lor titanii. Tot acolo se găseşte şi sfera, simbol al perfecţiunii şi existenţei veşnice. Regele Titan, şi apoi Atlant, ţine în mână „un aruncător de proiectile”, numit în lumae Maya, Atlatl. A nu se confunda termenul acesta cu regatul şi numele de atlanţi, deoarece, tot mayaşii spun Tlanţi, la pământ, ţarină, iar litera „a” în faţă, certifică faptul că ei nu erau de pământ din părţile acelea, erau din altă parte, şi ca dovadă pe aceaşi planşă, în partea stângă, sunt doi regi mayaşi. - Dacă luăm ca reper scufundarea capitalei Atlanţilor, Atlantida, aici sub formă de insulă, acelaşi desen apare şi în alte tratate, atunci aflăm şi anii de domnie ai regilor titani şi urmaşii lor şi mai mult decât atât, sunt şi alţi regi pe care nu îi cunoaştem în scierile pe care noi obişnuim să le cunoaştem, folosind metoda de calcul maya, unde un punct = cifra unu, iar o linie cifra 5. Şarpele este simbolul exclusiv al titanilor, ca locuitori sub cele două Urse, simbolul morţii şi al învierii, al inteligenţei şi al veşniciei. Vezi planşa 3. Atenţie, regele Titan în planşa unu are ca stindard şi simbol crucea. - După părerea mea, folosind şi planşa patru, rândul de sus, poate greşesc, dar par a fi două categorii de linii după grosime. Socotesc că cele mai groase poate să reprezinte cifra 10 sau poate chiar 15.- În tradiţia mayaşă se spune că „ Zeii când sunt buni când răi şi sunt în cer, pe pământ şi în lumea subterană”. Dacă această concepţie religioasă a mayaşilor este adevărată atunci calendarul religios numit Tzolkin, de 13 luni de 20 de zile necesită complectări.Sunt 13 glife , câte una pentru fiecare cifră de la unu la 13 şi de asemenea fiecare glifă este numerotată. În unele reprezăntări sunt mai puţine glife ca număr dar, prin repetare, numărătoarea zilelor este până la 13, (numărul de puncte ce este egal cu numărul zilelor). În cazul acesta apare logica că dacă se scade numărul de glife până la unu ce se repetă de 13 ori, atunci avem 13 x 13 = 169 zile.Dacă adăugăm 13 glife ce nu sunt numerotate atunci avem 169 + 13 = 182 zile, deci o jumătate de an, o jumătate de an când zeii lor făceau bine oamenilor iar cealaltă jumătate de an când făceau rău. În această situaţie şi calendarul lor religios era tot de 365 zile, dar nu se exclude nici varianta cunoscută că anul religios mayaşi are 20 de luni a 13 zile fiecare.- Este curiosă asemănarea în calculul timpului reprezentată de unele piramide mayaşe, piramida şarpelui ( a Titanilor), numită Piramida Kukulcan sau El Castillo de la Chichen Itza, şi ce se găseşte în România , la Grădiştea Muncelului, la Sarmisegetuza (la Getul Sarmis, numit şi Apolo, Ianus, Hemes Trismagistul şi chiar Dionysos). Această piramidă are 365 trepte = 365 zile, 52 de panouri = 52 de săptămâni şi diferit este cele 18 luni de 20 zile din calendarul civil mayaş cât şi anunţatea echinocţiilor de primăvară şi toamnă. (planşa 10). Sunt şi alte multe dovezi ale prezenţei Titanilor în America precolumbiană, o parte sunt expuse în lucrarea aceasta.- În planşa cinci, tot la Chichen Itza şi tot la templul războinicilor sunt patru rânduri de de câte 15 stâlpi fiecare. La Sarmisegetuza este aceaşi reprezentare, este un sanctuar tot de 4 rânduri şi tot de câte 15 stâlpi fiecare, numit Sanctuarul mare vechi patrulater, planşa 6. Cum la Sarmisegetuza stâlpii nu mai există şi la fel sunt şi cei de la Chichen Itza, putem copia modelul de acolo cu toate datele necesare, lucrul ce ne-ar fi de folos dacă facem această reconstituire.- La sfârşit de capitol, despre anul 2012.- Se vorbeşte mult se sfârşitul lumii sau poate a Americi de nord în anul 2012, pe 21 Decembrie, sau mai precis la solstiţiul de iarnă, perioadă de timp ce corespunde cu vechea obsesie a

populaţiei maya, şi nu numai, că soarele nu va mai răsării, iar în cazul acesta, viaţa va dispărea de pe pământ, care trebuie să înceapă, după previziunile lor cu o mare cantitate de apă. - Pe pământ, în urmă cu 15 – 20.000 de ani, a fost o mare civilizaţie, civilizaţia Titanilor, care, după cum aţi văzut stăpâneau cele două Americi. În cazul acesta este logic să fie şi inflenţe religioase, secundar de calcul al timpului, plecate de la Titani, şi deasemeni este curios că ele se găsesc chiar astăzi, în toată lumea.Să luăm, de exemplu numai cifra 40. Se spune, după actuala religie, că sufletul omului după moarte, după 40 de zile, merge în Cer. Faraonii, tot după 40 de zile erau înmormântaţi, Budda ca să fie un iluminat a trebuit ca tot 40 de zile să mănânce câte-un bob de orez pe zi, Moise a stat pe munte 40 de zile, fără să mănânce, lucrul ce dovedea atunci că este un trimis al cerului, iar Evreii au stat în deşert tot 40, dar de ani, perioadă folosită în cărţi,de Evrei, că, dintr-un număr de sclavi de diferite neamuri ce au fugit din Egipt, şi un conducător, Moise, care tatăl lui Iosif era Cananian, s-au transformat şi au devenit un neam, un nou neam. - Şi la Mayaşi este folosită cifra 40, tot 40 de zile, iar o zi era după 128,19 ani, folosită de preoţi, când după ei se schimbă o eră, începe un nouă perioadă de timp unde evenimentele se repetă. Misterioasă este cifra 40,( după mine). Dacă pe egipteni îi înţeleg, la ei luna calendaristică avea trei decade de 10 zile, şi dacă am socoti o decadă = o săptămână, atunci cifra 40 este logică (4 săptămâni), deoarece în simbolistică numărul 4 este al pământului, este al tridimensualui însufleţit şi neînsuflţit şi a existenţei pământene, atunci totul are o logică, era o existenţă pământeană chiar şi a unei ere, cu toate că la Titani şi urmaşii lor, cifra magică era 43, probabil 4+3, ce ar însemna pământ sfânt, unde 3 este trinitatea, şi, posibil marerie, energie, suflet (spirit), şi are la bază aceleaşi calcule. - Este obligatoriu, şi sigur că preoţii Maya, adăugau o zi la fiecare 4 ani,la ultima săptămână, tot de 7 zile, de la sfârşitul anului. În cazul acesta, la fiecare 128,19 ani, apare o zi, zi ce este în plus faţă de calculul timpului de până atunci, cifră pe care o înmulţeau tot cu cifra magică 40, şi rezultă, 128 ,19 x 40 = 5127,6 ani, din care dacă scădem 3113 sau 3114, numărul de ani de existenţă a unui ciclul până la Hristos, avem, 5127,6 – 3114 = 2013 ani. Pentru faptul că ei au socotit un ciclu, pe care l-au numit Marele ciclu, care trebuia să se încheie în 2012, atunci acest ciclu al timpului, a început la Mayaşi, obigatoriu cu 3115 ani înainte de Hristos.

INDRA

Eu am spus că zeul Indra era Titan, respectiv Saturn. Mulţi nu au crezut şi poate nu cred nici acum, dar pot să dovedesc. Indra este cel mai mare şi cel mai vechi zeu indian. Indra este un cuvânt compus din I – NDR – A, iar NDR este acelaşi cu NTR (Deo – Theo), denumirea Titanilor, fii Cerului şi ai Pământului, numiţi şi Nemuritori şi nu zei aşa cum se poate crede. Până în zilele noastre în legende şi poveştile populare zeii sunt numiţi zmei, iar pe teritoriul României, dealungul istoriei nu ve-ţi găsii nici-un templu închinat vre-unui zeu, nici chiar în perioada când o parte din teritoriul Daco-Geţilor era sub ocupaţia Romei. Zamolxe, primul Zamolxe era Saturn aşa cum clar ne spune Diogene Laerţius, citez, “Geţii îl numesc pe Saturn, Zemolxe”, era un Nemuritor, era stăpânul pământului şi nu zeu pentru cei din ţara Ramilor (Titanii şi Atlanţii), iar pentru alte neamuri era un zeu şi aşa apare în înscrisuri. Mircea Eliade, spune că „Zeul Indra este considerat stâlp cosmic; dar şi răsuflarea, care străbate şi susţine corpul omului, are aceaşi valoare de coloană. În această privinţă, cultura babiloniană şi cea chineză coincid perfect cu sistemul simbolic indian” (bib 35 pag 91). Chiar şi egiptenii, din vechiul imperiu şi până mult mai târziu spuneau că Saturn (Seth) dă corpul şi forma corpului omenesc. Acelaşi atribuţii le are şi Zamolxe (Saturn) care oferea pământenilor

reâncarnarea, la început prin renaştere, iar ultimul Zalmoxe (cel din timpul lui Pitagora), prin reânviere, învierea din morţi, concept folosit şi de religia creştină. Saturn, fie Indra, Seth, Zamolxe, etc, da viaţă corpului omenesc şi oamenilor, lucrul comfirmat şi de expresia de mai sus „ răsuflarea care stăbate şi susţine corpul omului”. Se comfirmă faptul că religia actuală, indiferent care este îşi are originile în vechea religie a Titanilor şi Atlanţilor. - Saturn avea ca simbol lupul, Titanii datorită faptului că locuiau sub Steaua Polară, stea în jurul căreia se rotesc stelele în mişcarea lor şerpuitoare, Titanii aveau ca simbol (sau aşa erau cunoscuţi) şarpele. Stndardul zis dacic, cu toate că vechimea lui este mult mai mare, era capul de lup (Simbolul lui Saturn, numit de romani Marte) şi corpul de şarpe. - Legătura între Steaua Polară şi pământ se numea Stâlp Cosmic (Stâlpul Cerului), numit şi Get = Djed, locuit de la începuturi şi dintotdeuna de Geţi, iar Geţii numiţi şi Titani, în toată lumea de atunci, şi poate până astăzi sunt „Fiii Cerului”, fiind singurul neam de pe pământ ce poartă această denumire, această cinste. - Platon, numai Platon şi de la el şi alţii, numeşte ţara lor Atlantida, ţara Ramilor, ţara Titanilor, dar Atlantida era insula continent cât şi capitala lor, o insulă (este drept artificială), din mai multe insule ale ţării. Platon spune că aceasă insulă, capitala regatului lor, cât şi o parte din teritoriu din jurul insulei se numea Gadira. Citez (bib 3 pag 228) „În faţa teritoriului numit azi (când a fost scris tratatul, n. a.), după acea parte a insulei, Gadira…şi astfel, numele lui, a devenit numele acestui ţinut”. - Domnul Ghinoiu în „ Vârstele timpului”, care a efectuat un studiu temeinic şi aprofundat al culturii populare tradiţionale româneşti (bib 39), la pag 293, citez „ În Oltenia şi Banat lupul se numea Gadină”. Termenul Gadină, devine la Platon Gadira, apoi la scriitorii antici Gadeira, Gardina şi mai târziu Ogradina (bib 12 pag 417-420), ce nu este altceva, decât ce a rămas din fosta capitală a Titanilor şi Atlanţilor, care datorită unor cutremure şi inundaţii, o mare parte s-a scufundat, blocând navigaţia pe Dunăre la Cazane, timp de multe milenii, iar astăzi se numeşte Ostrovul Moldova Veche. - Deoarece Saturn a pus piatra de temelie a noii capitale, comfirmat şi de Platon, iar el avea ca simbol lupul, atunci, în termeni populari, această zonă, incusiv insula artificială, numită tot Atlantida, artificială prin crearea de şanţuri umplute cu apă, dând impresia unei insule, se numea (deci în termeni populari) „Insula sau ţinutul lupului” sau Gadina. - În concluzie. „ Ţinutul lupului numit popular Gadină, la Platon este Gadira, scriitorii antici îi spun Gadeira, Gardina sau Ogradina, iar astăzi este numit „Ostrovul Moldova Veche”. Este o dovadă clară unde nu mai este loc de dubii, că este aceaşi zonă dar termenii sunt diferiţi. - Curios pentru conteporani este simbolul lui Saturn, lupul şi asta se datorează necunoaşterii tradiţiei populare româneşti. Lupul era singura vieţuitoare pământeană care omora dracii. Citez (bib 39 pag 145), când la Bobotează „Toţi dracii ies din ape şi rătăcesc pe câmp.Şi nimeni nu-i vede, afară de lupi, care se iau după dânşii şi, unde-i ajung, acolo le varsă maţele”. Preoţii atunci ca şi acum au aceaşi obligaţie, să alunge diavolii. Acum îl înţelegem pe Strabon, când făcea asemănarea între proţii Geto-daci şi-i numea Daoi, iar frigienii Daos, şi le atribuia termenul de lupi. Daoi vine de la Davă (centru de cult religios, poate mănăstire, unde preoţii erau şi luptători, ternen ce se folodea şi în secolul I dHr, dovadă spusele lui Strabon), Davă, unde litera „V” se citea „U”, şi atunci termenul devine Dauă, şi la care Stabon a adăugat terminaţia, la început ioniană, apoi grecească de „OI”, devenind Daoi, după el, lup. De la lup vine şi termenul de luptă şi luptător. Să nu credeţi că lupul omora dracii fără luptă, luptă ce întotdeuna avea un singur învingător, lupul. Lupte de acest fel erau la toate marile sărbători şi în special la Anul Nou şi Crăciun. Curios este faptul că de la Străbun se ajunge la Crăciun, posibil, datorită faptului că Străbunul era copacul iar urmaşii lui erau ramuri (crăci) din acest copac. Sper că acum înţelegem

mai bine simbolul lui Saturn, lupul şi rolul lui în viaţa laică şi religioasă de-a lungul milenilor, tradiţie ce se găseşte şi astăzi la români, şi, chiar în acelaşi spaţiu geografic cu al Titanilor sau Atlanţilor. Prin acest lucru se dovedeşte că românii sunt păstrători de tradiţie şi respect faţă de stăbunii lor. - Saturn nu a fost numai rege şi Nemuritor, a fost în credinţa de atunci şi poate şi astăzi, un Stâlp Cosmic (Stâlpul Cerurui)…ce are valoare de Coloană. Este stâlpul cosmic numit Get (Djed) ce făcea legătura între Cer şi pământ, făcea legătura între Steaua Polară şi pământ, şi pentu aceasta citez din nou pe Mircea Eliade, când se referea la tradiţia din India, Babilon şi China, şi la Indra (Saturn) „ Zeul Indra era considerat stâlp cosmic…(şi) are aceaşi valoare de coloană”. - Să reamintim ce a spus Rabindranath Tagore în 1926 în Bucureşti, citez “Voi sunteţi stămoşii noştri”, şi era un cunoscător şi ale vechilor timpuri. Adevărul este că românii sunt urmaşii Titanilor şi Atlanţilor.

AMAZOANELE - Multă lume a crezut şi poate mai crede şi astăzi că Amazoanele erau femei care s-au crezut bărbate şi

au pus mâna pe arme, lucrul total greşit.În vremurile acelea, în urmă cu 10 – 15.000 de ani şi până aproape de zilele noastre, în unele

ţări (Albania), s-a păstrat o lege care spunea că dreptul de propietate îl au numai bărbaţii. Să luăm un exemplu. O familie care avea numai fete şi soţul murea în luptă sau de o boală, atunci toate bunurile treceau la unul din fraţii tatălui iar membrii familiei respective erau lipsiţi de posibilităţi materiale (de hrană) devenind scalvi sau în cel mai fericit caz, servitori. – Se pare că această lege se găsea pe tot globul pământesc încă din vremurile de demult, iar ca dovadă se găseşte în bib 36 pag. 100, ca existentă şi în America precolumbiană, citez „La moartea soţului, i se luau până şi copiii, totul trecând în moştenirea fraţilor celui defunct”.

Ca să-şi păstreze propietăţile trebuia ca una din persoanele de sex feminin să treacă în rândul bărbaţilor, având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca toţi bărbaţii, inclusiv obligaţia de a participa la războaie. Cu cât războaele erau mai multe şi mulţi bărbaţi mureau în luptă cu atât mai mult creştea numărul femeilor , numite atunci Amazoane. Mai târziu, şi până în zilele noastre aceste Amazoane s-au numit “femeia – bărbat”. Singurele oblgaţii ce le aveau era să nu se căsătorească şi să nu aibe copii.

Dovada se găseşte în Albania, unde şi în zilele noastre mai trăiesc două – trei femei, cap de familie, numite “femeia – bărbat”, care şed în societatea bărbaţilor, muncesc sau au muncit ca şi bărbaţii făcând aceaşi muncă, la câmp, în mine, pe şantiere, fumează şi merg la cârciumă, iar bărbaţii le acordă aceleaşi drepturi, o socotesc de-a lor, o socotesc bărbat.

Dacă nu se păstra această tradiţie în Albania, nici acum nu cunoşteam adevărul despre Amazoane şi rămâneam la falsa impresie că “erau nişte femei ce se socoteau grozave şi puneau mâna pe arme” şi nu faptul că erau obligate de lege să pună mâna pe arme şi să participe la luptă.

O altă dovadă se găseşte în descrierea vieţii lui Democrit (480- 370 îHr) “ Există o lege, spune Antisthenes, cum că acela care şi-a risipit averea părintească să nu fie înmormântat în patrie”. Dedocrit era din Abdera, localitate din Balcani şi unde cândva erau amazoanele. Iată că după mult timp se mai păstra asemenea lege, care dacă nu aveai bunuri materiale nu puteai nici cel puţin să ai dreptul la îmormântare în propria patrie. - Diodor spune că Prometeu, respectiv Hercule, (nu Heracles, Hera – cleos = preoţii Herei), după victoria lui Troian (Atlas) aspra lui Zeus, în Libia, a omorât toate Amazoanele şi de atunci în Libia nu a mai fost Amazoane. În opinia mea, Hercule nu a făcut altceva decât să anuleze această lege, lege ce în alte zone s-a păstrat, devenind tradiţie.

Legenda că Amazoanele îşi tăiau un sân ca să poată trage cu arcul, poate fi adevăr sau nu dar faptul că dorinţa lor era să omoare toţi bărbaţii sunt poveşti deoarece nu puteau distruge societatea din care făceau şi ele parte mai ales că aveau aceleaşi drepturi şi obligaţii ca toţi bărbaţii.

- -

PITAGORA

-- Eu am scris că Pitagora era dorian, dorieni ce mai târziu s-au numit Geto-Daci, iar astăzi

români, bazându-mă şi pe ce scria Porphyr în „ Viaţa lui Pitagora”, şi n-am fost crezut. Pitagora a fost în vremea aceea persooana ce a adus multe noutăţi, noutăţi ce au depăşit cu mult cunoştiinţele contemporanilor lui, a fost ca un soare ce luminat ignoranţa din vremea respectivă. - El, Pitagora, a adus cuvinte noi ce se folosesc şi astăzi ca: filozofie, cosmos, umanitate, etc, apoi tabla înmulţirii şi a împărţirii, numită Tabla lui Pitagora ( aflaţi cum făceau aceste operaţiuni egiptenii, şi vă ve-ţi convinge de importanţa acestui lucru), teorema lui Pitagora ( cu scuzele de rigoare aş zice ( „ a titanilor”), teoremă ce are corespondenţe cosmice nu numai pământene. Astăzi teorile despre cosmos au o strălucire aparte, şi dacă n-ai şti că unii cred în ele, ai râde. Este simplu. Organizarea cosmosului este asemănătoare cu organizarea atomului. Pitagora a enunţat şi explicat religia monoteistă a Dorienilor prin tetradă, cu toate că el mai târziu, se pare, că a trecut la politeism. Tot tetrada explică timpul, durata, cât şi forma de existenţă a tot ce este pe pământ şi în cosmos.Dar cea mai mare noutate printre cei ce locuiau dincolo de teritoriul dorian, a fost nemurirea sufletului. El a fost primul care a împărţit omul, în trup, element muritor şi pământean şi suflet, componentă cerească sau cosmică, care era şi nemuritoare. - Pitagora a călătorit prin multe locuri, dar niciodată în zona Geto-Dacică (Doriană) şi surprinde că ştia precis ce era acolo, cu toate că era conoscut faptul că zona aceasta nu era accesibilă străinilor. Însăşi Herodot nu a avut curajul să călătorească în zona aceasta ca să ajungă la izvoarele Istrului cunoscute acum, ca fiind Cataractele Dunării. Cunoştinţele lor aveau un caracter esoteric prin jurământ, iar ele, nu numai că nu erau scrise, dar nici nu era voie să fie cunoscute de alţii, şi aşa se şi explică că după războiul Dacilor cu Traian, prin distrugerea preoţilor, şi lipsind organizarea, cunoştinţele lor s-au pierdut. - Iată ce scria Porphyr, în Viaţa lui Pitagora (bib. 19 pag 33) „ Aceasta este, aşadar, teoria pitagoriană despre numere. Şi este motivul pentru care – dată fiind originalitatea ei – această filozofie s-a răspândit atât de mult, mai întâi datorită caracterului său enigmatic, apoi pentru că aceste tratate au fost scrise în doriană”. - Din acest citat „ curg” două lucruri. În primul rând, cunoştinţele lui Pitagora nu sunt altceva decât stiinţa doriană ce avea un caracter enigmatic, se folosea parabola şi alegoria. Amintiţi-vă de spusele lui Isus Hristos în Iudea sau Galileea ce folosea acelaşi model, model ce nu era cunoscut de oamenii din zona respectivă, comform celor scrise în Evanghelii, nu era folosite nici de greci şi de toată lumea cunoscută de ei, iar în al doilea rând, expresia „ au fost scrise în doriană”, unde autorul nu spune dacă au fost scrise de

Pitagora sau aşa le-a luat. Puţini erau aceia care aveau acces la scierile doriene deoarece ei excudeau scrisul folosind numai memoria, ori Porphyr dovedeşte că erau şi înscrisuri contrar uzanţelor şi jurământului dat. Nu se ştie dacă aceste înscrisuri doriene folosite de Pitagora erau notiţele sale sau tratate oficiale. Dacă erau inscrisuri existente în teritoriul dorian (al Titanilor şi Atlanţilor) atunci este posibilitatea să mai existe şi astăzi, şi astfel putem cunoaşte şi limba şi alfabetul căci acum se presupune că limba vorbită atunci, chiar pe vremea lui Pitagora, era limba priscă ( veche) sau latina zisă vulgară de romani, limba vorbită de Saturn sau Zamolxe, lucrul comfirmat de Isidor (570-636), care spune „ Limba priscă a fost aceea de care s-au folosit locuitorii cei mai vechi ai Italiei, din timpurile lui Ianus şi Saturn”, iar Festus ( sec. 4 dHr), spune „ Latina priscă care a existat înainte de întemeierea Romei”, (bib 12 pag.1061). Aceasta este dovada că exista, contrar celor cunoscute de noi, înscrisuri doriene şi nu faptul cunoscut de noi că ei nu au lăsat nimic scris. - Pitagora era însoţit de un get, un copil numit Zalmoxe. Să nu credeţi că dorienii lăsau copii să umble prin lume, fapt ce nu se întâmplă nici azi, iar lucrul acesta ne obligă să credem că Pitagora nu era decât un transfug din zona doriană, lucrul întărit şi de faptul că soţia sa ar fi fost „ regină” în cetatea getică Saces, ori eu am găsit două localităţi cu numele sau şi cu numele Saces: una în zona Sibiului şi alta în Maramureş. Aproape toate legile lui sunt proverbe doriene. Surprizător că nu vorbeşte aproape deloc de religia Doriană sau a Daco-Geţilor, despre Zamolxe, dar o practică. Datorită unei neatenţii în transcrieri, sau poate a necunoşterii sunt doi Zamolxe sau Zalmoxe. Primul a fost Zamolxe sau Saturn, creatorul oamenilor şi protopărintele ( primul părinte) a oamenilor buni şi virtuoşi, iar al doilea se numea Zalmoxe, cel de pe vremea lui Pitagora şi enunţat de Herodot. Pentru amândoi sufletul era nemuritor, dar după Zamolxe reâncarnarea se făcea prin renaştere, după Zalmoxe reâncarnarea se făcea prin inviere. Atenţie. Deosebirea în religie este mai mare decât puteţi crede, deoarece un an nou se naşte sau renaşte iar natura învie sau reânvie. Primul putea fi numit şi Cronos ( timpul), element ce depăşeşte pământul, iar al doilea are atribute numai pământene, numit în sud şi zeul vegetaţiei, al învierii naturii şi de ce nu al oamenilor. Primul, numit Zamolxe ( nu Zalmoxe), era sărbătorit la schimbarea anilor, când anul îmbătrânea, murea , se năştea alt an, alte anotimpuri, era altă viaţă, alte necazuri şi bucurii, iar al doilea numit Zalmoxe, era sărbătorit numai primăvara când după ei începea o nouă viaţă pentru natură şi oameni, bineânţeles după ce sta în întuneric, 3-4 luni, lunile de iarnă, fapt ce a dus la crearea sau naşterea infernului în religie. La început Herodot şi după el alţii, spun că Zalmoxe a stat în locuinţa sa subterană, după unii 3 iar după alţii 4 ani, perioadă ce corespunde cu lunile de iarnă, sau cu 13 săptămâni, adică un anotimp. După cum sesizaţi este vorba de două religii, cea Doriană a lui Zamolxe sau Saturn, şi cae Ioniană a lui Zalmoxe (cel de pe vremea lui Pitagora), sau religia monoteistă, cu omul de origine cerească şi religia politeistă cu omul de origine pământeană. - Iată ce spunea Clement Alexandrinul, „ Barbarii au fost nu numai descoperitorii filosofiei, dar şi descoperitorii tehnici, ştiinţei şi artei”. Despre ce barbari vorbea el?. Dacă luăm în cosiderare numai ştiinţa, atunci ce se găseşte la Sarmisegetuza, cel puţin numai în domeniul calcului timpului, ştiinţa lor depăşea , de atunci şi de la Titani încoace, cunoştinţele noastre în domeniul. Deci spusele lui Clement Alexandrinul sunt adevărare şi face trimitere la Geto-Daci. Mai mult decât atât, el spune că Pitagora a trăit printre barbari, iar Flavius Ioseph spune că ce a ce a spus el erau de fapt numai învăţăturile barbarilor, ori în viaţa lui nu se găseşte acest lucru. Citez „ Pitagora a învăţat cele mai

multe şi frumoase invăţături trăind printre barbari”, iar Flavius Iosephus precizează cine erau aceşti barbari, şi astfel se comfirmă şi spusele mele că Pitagora era de neam dorian. Citez „ Pitagora făcea şi grăia imitând învăţăturile tracilor pe care le prezenta ca ale sale”. După acest citat comentarile sunt de prisos. Nu putea un om să vină cu atât de multe şi mari noutăţi indiferent de ce nume poartă ( sunt prea multe şi prea mari noutăţile), noutăţi ce făceau atunci şi fac şi astăzi obiect de ştiinţă, şi care până astăzi au rămas nemodificate. - Dacă barbarii aceia erau Traci atunci ştim că primul care a socotit că Daco-Geţii sunt traci, acela a fost Herodot. - Şi astfel se comfirmă că Pitagora era de neam Dorian ( din neamul Titanilor) şi apoi al Geto-Dacilor. - Chiar şi aşa, Pitagora a avut un bagaj limitat de cunoştiinţe doriene şi în cazul acesta vă daţi seama ce cunoştiinţe avansate pentru vremea lor aveau Geto-Dacii despre om, suflet, pământ şi cosmos, cunoştinţe care dacă erau cunoscute, şi care erau scrise încă de atunci, acum eram mult mai civilizaţ.. - În concluzie. Pitagora studia tratate scise în doriană. Dorienii ( Geto – Dacii de mai târziu), erau socotiţi barbari, iar Herodot le atribuie şi numele de Traci. Pitagora a trăit printre Traci ( barbari), şi mai târziu a folosit „învăţăturile tracilor pe care le prezenta ca ale sale”, deci toată învăţătura sa nu era altceva decât ştiinţa şi cunoştinţele neamului Dorian, şi acest lucru era imposibil dacă nu era dorian. Cred că sunt suficiente dovezi care comfirmă că Pitagora nu era grec aşa cum ştim, ci era dorian, era din neamul Titanilor, Atlanţilor ( al Dorienilor), şi apoi al Daco-Geţilor, iar astăzi aparţine neamul românesc.