D A C I A S" U M Ă R L 1 . H [ C TJ K E S T I- 1 M A I 1 9 4 2 E X E M P L A R l 1, : 2 0 L K I

O EXPRESIE A ROMÂNISMULUI: FILOSOFI A LUI DIMITRIE CANTEMIR Memor ia popoarelor este şi ca , pro

babi l , o memorie sentimentală. O memor ie legată de accidentele suferinţe*, simpatiei, pasiunii.,. O memorie- lacuna-'ă , fără justiţie, fără viziune.

Ce palidă apare, în conşti inţa noastră, figura principelui Dimitr ie Can temi r ! Rece , rigidă, aproape h ie ra t ică , sub peltica de in si îuătăsurile luci i ale secolului X V I I I .

Memoria lumii reslitue greu imaginea unui atare om. Fiu a l principelui Constantin Cantemir , al aceluia care nu Ştia să scr ie , ci — precum spune cronica' — «numai iscăli tura învăţase a o face», dar care degusta ca nimeni altul , din pântecoa=« oale de lut ce le mai nobile vinuri ale Moldove ' , Dimi t r i e Cantemir s 'ar fi putut închina metodic apl icaţ i i lor păr intelui său.

Li teratura de alunei era, cu excepţ ia intru toate ilustră a lui Mirnn C o T u ' , la nivelul domnescului s t i l—o l i teratură 'le cronici ale căror mărtur i i i s tor ice îşi aveau expl icaţ ia în vreri le Prov 'denţe i , ji a căror etică se mărginea la o înţelepciune pract ică şi t radiţ ională d. j

proverb. P e colinele ţării Moldovei apare,

atunci , venit de la învăţătură

L I M I T E L E O R G A N I C I S M U L U I de VALENTIN AL. GEORGESCU

Savigny, printre cei dintâi în Evul Modern , a introdus, în desăvârşirea lideii de cultură, perspectiva unei structuri part iculariste , organic legată §i condiţ ionată de ireductibi lul şi infinit var iabi lul Volksgeist. Savigny, aruncând premisele acestei concepţ i i romantice de prodigios răsunet, nu repudia nici universalismul creştin, nici l ibertatea morală a individului. E r a o contradicţie — fie şi numai aparentă — pe care şeful şcoalei istorice n ' a încercat niciodată s'o c x p b c e . Pozi ţ ia sa, cu multiple schimbăr i , traversează întregul sec. al X I X , fără a domina spiri tuali tatea europeană, dar .mereu prezentă în diferite doctr ine sau curente de idei. La capătul unui secol, Spengler , reluând unele idei morfologice schi ţa te de Fro-benius, îi reda o actuali tate, dar şi un accent, pe de o parte patet ic , pe de alta absolut, pe care nu-1 avusese concepţia istorică a lui Savigny. Spengler gândeşte într un moment în care psi-cbologia şi filosofia înlocuiseră viziunea asociaţionistă a ca legor ' i lo r individuale, prin structurile date organic de realitatea socială. Fără ideia de structură, concepţia spenglerîană este neînţeleasă, F ieca re cultură este expresia integrală , armonioasă şi necesară a unei structuri, în -car* diversele e lemente regionale se îmbină î n t r ' o d inamică unitate. Aceasta, pe de o parte, en singură, atfe un sens pe planul destinului, iar pe de alta parte, comunică adevărata semnificaţie actuală gi creatoare , f iecărei regiuni de elemente şi de valori. Combătută cu violenţă la început sau dispreţuită, a¬ ceastă concepţ ie oirganicistâ, cu infinite nuanţe, a sfârşit prin a impregna spiri tuali tatea epocei noastre.

Ideia cea ivnad c lară la care fac apel morfologii organicişti ai culturii , este aceea de. normali ta te , de necesitate, de f i r e s c l ) .

Această poziţ ie poate seduce l a prima vedere, şi până la urmă închide un adevăr indestructibi l , pe care noi l-am recunoscut, atunci când am spus că exi&tenţa unor structuri naţ ionale este o realitate de experienţa . Analizată mai de aproape însă, poziţ ia organicistâ închide aproximaţ i i , deziluzii şi surse de eroare.

Din ce derivă normal i ta tea ? Din extensiunea temporală a fenomenelor ? Da/r istoria, spre deosebire de bobul de grâu, 1111 se repetă în l imi te le aceluia* c ic lu redus şi fatal. Ţesătura ei se compune din evenimente mereu al tele, înlănţuite în t r ' o continuă scurgere.

Dealtfel comparaţ ia dintre formele de creştere a le bobului de grâu şi acelea a la culturi i închide o confuzie gravă asupra esenţei creaţiunii . Pent ru a relua distincţia patr iot ică scumpă d-lui Crainic, bobul de grâu aparţ ine crea» ţitinii divine, pe când cultura este produsul omului , adică al singurei creatur i dotată cu l iber tatea morală şi inventivitate inteleetivă. Pr in aceasta, cultura nu evadează din cercul de foc al creaţiunii divine şi din «natură», dar îşi păstrează caractere propri i , care fac imposibi lă — altfel decj t poetic — asimilarea cu plantele, cu râurile şi cu şopârlele.

l eg i s la ţ i a noastră de inspiraţ ie franceză care îşi serbează aproape un secol de viaţă is tor ică, intră sau nu în formele normale de viaţă ale acestui popor ? Dar l imba slavonă, după atâtea Becole de dominaţ ie cum a putut fi înlăturată ? Insfârşit , dreptid bizantin al pravilelor din sec. X V I I care s'a u-plicat sub forme variate până la introducerea codului Napoleon, rămâne pentru autori ca d-1 Fo t ino , un drept străin, condamnat să dispară. Iată, aşa dar, cum extensiunea temporală a fenomenelor, este un criteriu nesigur şi discutabil . In l ipsa h i i ne-am putea gândi Ia o extensiune în spaţiu sau la una numerică ? Cu acest cr i ter iu ajungem Ia legea democrat ică a major i tă ţ i i şi lăsăm înt r o neînţelegere curioasă erea-ţ i t m i b spir i tuale ale individualităţi lor, cari expr imă de atâtea ori , cu o trainică fecunditate, geniul seminţiei , Eminescu ,

pentru cont imporani i lui progresişti şi l iberal i , era în minori ta te . Revoluţi i le naţ ionale m o d e m e sunt la început opera ce lor puţini, dar i luminaţ i de adevărul cuceri t . P e de altă parte, fenomenul structural unei naţiuni poate fi independent de număr, în sensul că viaţa individului, a familiei sau a unei colectivităţi de proporţ i i mai întinse pot fiecare în parte şi toate la un loc să se integreze uneia şi aceleiaş structuri naţionale şi invers.

Prob lema nu se simplifică dacă o privim sub aspectul necesi tăţ i i . B o b u l de grâu este cu necesi tate un bob de grâu şi n imic altceva. Dacă orice R o m â n este cu necesitate o plămadă din care, oricât s 'ar împotrivi voinţa noastră, decurg ati tudinile şi gesturile Românulu i , atunci problema e?te rezolvată. Cum mai pot însă, în acest caz, organiciştii să constate — aşa c u m o face ,\Tae lo nescu -—- că 1111 Ion Bră t i anu a voit să fie bun român, dar n ' a reuşit să fie R o m â n pur şi s implu ? Şi totuşi este un fapt de exper ienţă că a ţ â ţ a Români pr in ati tudinea şi creaţ i i le lor rămân în afara românism ului. Nu asistăm noi azi Ia ce l mai vast proces al conştiin-

; ţe lor individuale, tocmai pentrucă e l e s 'ar arăta incapabi le să trăiască necesar imperat ivele propriei lor naţiuni sau pentriică s ' a r pune conşt ient în conflict cu aceste imperat ive ? Dacă afirmaţia organicistă — ilustrată prin comparaţ ia bobului de grâu — a r fi exac tă , cum pot atâţia fii ai unei comunităţ i naţio-

| uale să; se excludă din naţia lor , fiindcă nu se pot integra în normal i ta tea de număr, de înt indere sau de forţă a unui moment istoric ?

I n fine, ideea de firesc sau de uatu-rali tate, nu ne permite o mai mare pre-ciziune. Se spune : dacă revoluţia franceză era nefirească, t rebuia să eşueze, Ş i tot organicişt i i adaugă: «a fi român

| însemnează o stare naturală , o formulă . de echi l ibru a existenţei. . .» P r ima idee, ine conduce la ttn programatism istoric care, mărturis i t , nu poate să nu turbu-

' re. Ideea a doua apare o abstracţiune dialect ica. T o t ce reuşeşte sau tot ce nu eşuiază este firesc, şi deci conform geniului r a s e i ? Şi nu există alt criteriu ? D a r în acest caz, cum m a i poate în¬

' drăzni spiritul nostru să judece , înainte ca ciocnirea oarbă a forţelor să se fi rezolvat în reuşite şi eşecuri ? Cât priveşte ideea de echi l ibru, această stare nu este un dat exper imenta l sau is toric al vieţ i i , c i o încununare dialect ică a demersurilor nostalgice, a căutări lor tragice, a luptei cont inue, din care se lese destinul de după cădere al omului.

« A fi român este o stare de fapt» . «Istoria se face singură». Măre ţ i a a c e » lor afirmatului organieeştc esle netăgăduită. E l e sunt desolante în măsura în care ar putea fi adevărate. Şi pline de pr imejdie eu tot îndemnul la umil inţă şi Ia supunere, în măsura în care turbură, hişelându-le, spiri tele noastre, pe care le depărtează dela l iber tatea morală a creşlinismului şi dela vocaţiu-nea redemptorie a istoriei .

L a drept vorbind, noi nu putem considera problema structuri lor decât în desfăşurarea e i i f lorică. Structuri le naţionale ne apar ea un ciclu în devenire, ca o sumă de realizări în plină desfăşurare. Cel mai sigur cr i ter iu de identif icare al permanenţe lor structurei , î l găsim tocmai în adâncimea, în fecundi-

i tatea şi frecvenţa unor valori care au riumfat în istorie. I a r pentru a p re

vedea desfăşurarea în vi i tor a destinu

lui naţ ional , nu se poate face apel decât Ia intui ţ ionismul realist al lui Nae Io-nescu, Ia comunicarea simpatet ică cu trecutul explici t şi intel igibi l , la analogia structurală cu acest trecut, In a¬ fară de el , intrăm în domeniul inspira-

| ţiei, al utopiei, al visionarismului, al arbitrariului .

D a r cine nu observă cât de relativă [ devine această metodă, care —- am văzut — nu poate face apel n ic i la criteriul t imp, nici la cr i ter iul spaţiu, nici la cr i ter iul număr. în t r 'adevăr explicita tea istorică a sufletului popular nc pune în faţa a mul t ip le influenţe. Unele — declarăm noi — sunt conforme structurii naţ ionale considerate, altele o contrazic sau o deformează, şi, ca atare, hi acceptăm sau le respingem, le socotim binelâcâto&'i 'e sau Ie condamnăm.

Fa ţă de problema influenţelor, unii •rganicisti intransigenţi adoptă o atitudine extremistă, în sensul că nu există influenţe in domeniul culturii , ci numai în acela al tebnicei . Toa te valorile spirituale suni autohtone şi se nasc o¬ riginar din sufletul poporului. î m p r u mutul sau deformează sufletul popular, sau ratează sau produce valori h ibr ide şi caraghioase, \ u i n a i dacă valori le îm-

[ p T u m u t a t e aparţin în mod cu totul întâmplător unor ordine corelat ive de real i tate — românism şi ortodoxie — sc poate ajunge îa asimilare, la pene¬

; traţiune, la creşterea structurală. Unii . istorici ca J . Burkbardt . vor spune că formele de cultură nit t rebue să tindă

'spre universalizare nici spre constrângere, spre deosebire de Stat şi Rel igie .

Cât priveşte afirmaţiunea lui Burck-liardt, ea este inexactă, ch iar din punctul relativ de vedere din care este făcuta. Cultura — ca §i Statul şi religia, de care nu se deosebeşte structural, toate f i ind forme de spiri tuali tate umana, -— tinde spre universal izare: hel-lenismul, cultura lat ină, renaşterea italiană, cultura franceză din secolul al X V I I - l e a înainte , germanismul contemporan au fost sau sunt animate de o forţă de universalizare, netăgăduită de nimeni. Mai mult încă, prin aceasta se deosebesc de formele de cultură locală

, sau minoră . I a r acestea din urmă se I înscriu în istoria civil izaţiei tocmai prin

valorile uniyergaje puse în c i rculaţ ie i (pictura flamandă, muzica Iui Chopin îi 1 a lui Crieg, teatrul lui lbsen sau poezia

lui Maeter l inck) . Aceasta nu înseamnă : că asemenea valori nu sunt purtătoarele : geniului e tnic care le-a produs, ca şi : culturi le universale pe cave le-am amintit. Universalizarea este posibilă tocmai

| prin faptul că îu concepţia noastră et-j nocraţia nu înseamnă o fatalitate unica , de destin istorie şi uman, popoarele a¬ ! vând, aşa cum vom arăta mai jos, mul¬ ' t ip ie puncte de contact şi de trecere între ele, fără a se confunda u n u l cu altul sau a-şi ruina individualitatea. Pe de altă parte, universalizarea unor valori culturale se face totdeauna prin integrare într 'un ciclu organic (de pildă Cidul Spaniol în tragedia franceză, plafoanele florentine în Pala tu l dela Fonta inebleau) , unde roderc, fără a dis¬ părea, dar dând noi sinteze care nu transformă pe Roman în Hellen contemporan cu Per ic le , pe medieval în cetăţean al Romei , sau pe F rede r i c cel Mare în supus al Regelui Soare . Când

i această integrare nu este posibilă, avem : pe bonjuriş l i şi pe franţuzite, dar aceste ' modalităţi nu pot condamna principiul

împrumutur i lor nici tendinţa de univer

salizare a unora din valor i le culturale. Ati tudinea care respinge or ice împru

mut între culturi , are împotriva ei însăşi reali tatea istorică. Să examinăm tre-cuiul nostru. Inf luenţa or todoxă, slavă, turcă, fanariotă, luterană, unită, engleză, germană, franceză, pot fi renegate, pot l i oare pur şi s implu isgonite din compunerea real i tă ţ i lor romaneşt i , pe molii ' că aceste reali tăţ i nu s 'au născut din forţele originare de structurare ale sufletului românesc ? Faptu l că ele s a u produs — în condi ţ i i le ştiute — să fie indiferent ? Via ţa noastră românească, ar fi aceofag gi fără ele ? L a această îîntrebare răspundem hotărî t , n u ! Că valor i le astfel împrumuta te au suferit o reducere la numitor românesc, în conti-

[ nuă creştere şi creaţ ie , este altă ches» . t iune.

Dar noi Io valori , t ransformate, se a~ daugă organic puteri lor de creaţ ie şi se regăsesc în procesul vii tor de structurare a real i tăţ i i româneşti . Aceasta, b ine înţeles, nu înseamnă că or ice împrumut sau influenţă s trăină a re acei aş soartă fecundă. T o c m a i din această cauză, în faţa unei noui valori de împrumutat , ne vom în t reba , în p r imul rând, dacă tre¬

I cutul is tor ic ne-o arată indiferentă şi ; inadmisibi lă pentru sufletul românesc

şi, apoi, dacă, în viitor, s imţul nostru | de intuiţie realistă o integrează în vi

ziiuie româneasca a vieţ i i . Adeseori , cri teriul distincţiei între in

fluenţe conforme şi potr ivnice sufletului naţional, variază dela epocă la epocă. Acum un secol, împrumutur i le latinizante eirau conforme structurii noastre româneşi, când blestemam influenţele

| fanariote. Un secol mai târziu, structura noastră se îndreaptă spre D a c i 1 ) , spre ortodoxie, sau spre Bizan ţ , i a r uni i gânditori au cerut indulgenţă şi pentru Fanarioţi . Astăzi, mulţ i dintre noi mărturisim că a fi român, înseamnă a purta deopotrivă coroana şi bles temul sângelui, dac, ale cuceriri i la t ine, a le Bizanţului şi ale, Subl imei Por ţ i . F i indcă toate aceste aporturi au devenit, în creusetu] Istoriei , structură românească, al cărei conţinut , este diferii de acela al forţelor componente , dar inintel igibi l fără îmbi-

, narea lor organică şi creatoare. In fine, unele împrumutur i §i influenţe devin adevărata forţe de structurare a sufletului naţ ional , cum este cazul ortodoxiei, în concepţia Iui Nae lonescu, care pe de altă parte nega 'realitatea împrumutur i lor spiri tuale. Lucru l ar fi ponb i l fiindcă ortodoxia ar t raduce în mod desăvârşit nevoile religioase ale Fuf le lu lu i românesc.

Tot din cauza conşti inţei că organi-: cismul, ca me.todă de travaliu conştient,

este l imitată şi relativă Nae lonescu a

1) C e l d in tâ i c a r e se î n t o a r c e — f ă r ă e x a

g e r ă r i — s p r e surse le t r a c o - d a c e , e s t e E m i -

nescu . V. P â r v a n f u n d a m e n t e a z ă a c e a s t ă pozi

ţie în i s tor ie . D- l C, F o t i n o , Contribution â Vitiuie des origina rin (hait coulumier ron-maiu P a r i s . 1 9 2 6 ; Ce este vechiul drept românesc, o a p l i c ă în s tud iu l i n s u t u ţ i i m i l o r jur id i ce . Cf . P . P . P a n a i t c s c u , p r e f a ţ ă la

Naţiannlhmii! lui Emiuesm de P a u l - A I . G e o r -ijeseu. V r e m e a . ]

V O E V O D A T U L T R A N S I L V A N d e 1. L U P A Ş Membru al Academiei Romane

Fi ind vorba de începuturi le vieţii şi nrganizaţiuuilor de Stat ale poporului român, iui ponte fi trecut eu vederea adevărul ce rezultă tu deplină clar:-tate, din toate infor-naţiunile istorice, cunoscute până în t impul de (aţă, a¬ nume că documentele înfăţişează Voe-vodatul Transi lvan eu o vechime de nu veac şi jumăta te , iar cronic i le ch ia r cu una de 3 veacuri şi j umăta te , mai a-dâucă, decât aceea a Voevodatului Ţă r : i Româneşt i .

Ţara Transi lvanie i , deşi cuprindă câtva t imp în graniţele poli t ice ale Regatului linear, a rămas dealungul veacuri lor separată de acesta, trăindu-şi viaţa ei, aparte, în t r 'o t radi ţ ională or-ganizaţiune voevodală în evul mediu, apoi ca Principat sub suzeranitatea otomană şi, în sfârşit, ca Mare Principat sub supremaţie liabsburgică 11765— Ui(u).

Unele istoriografii interesate au evitat multă vreme cercetarea amănunţ i tă şi temeinică a originei Voevodatului transilvan, mulţumindu-se a spune, în termeni vagi, că elementul maghiar ar fi dat acestei ţâri cea dintâi organizaţiune de Stat, sau cliiar că însuşi \ oevodatul transilvan ar fi fost o ereaţiune a Regatului ungar.

Se ştie însă că, la începutul organ'-«arii sale politice-administrative,, Regatul ungar adoptase modelul german al Comitatelor, şi nici de cum pe acela al Voevodatului, de veche structură specific românească. Cârmuirea ungurească a stăruit să îna in teze şi în teritoriul Trans i lvanie i Comitate , dar întâmpinând aci resistenţa seculară a ve cliii organizai iutii voevodale româneşti , abia a putut înjgheba până la jumătatea veacului al X l I I - l e a L U I comitat de graniţă, Ia Sohioc , — pe drumul de pe netraţiune din Ungaria în Nord-Vestu. Transilvaniei — , apoi m a i târziu a i comitat la graniţa răsăriteană, în frunte ni torni lele Secuilor, şi uu al .'Mea la graniţa de Miazâ-Zi, în frunte eu un I M I I al său de încredere, corniţele. Şuţilor.

Tendin ţa de a-i scoate pe aceşti re prezentanţi ai autori tăţ i i regale de sub jur isdicţ i imea voevodului transilvan putea fi dusă la îndepl in i re numai când se întâmpla să fie acesta o persoană mai puţin însemnată şi mai lipsită de îndrăsneală în relaţ iuuile sale eu Regele. Când se s imţea înj-ă în putere §! era om de ispravă, Voevodul transilvan nu ţinea, seamă de restr ic l iuni le ce-i impuneau cutare decret regal, ei con liuua să^şi exerci te a t r ibut 'uni le administrative, jude.-ătoreşli şi militari.- în lot cuprinsul Transilvaniei, fără a s< lăsa s tânjenit de prezenţa vreunui comite dintre cei amint ' ţ i . Dimpotr ivă numeroase dovezi arata că Voevodul Transi lvaniei îşi asuma adeseori şi ti llul, şi jur isdicţ ia comiţ i lor , pe car i intenţia regală l inea să-i ştie independenţi de autoritatea voevodală şi supuşi num-ii Coroanei ungare.

Jrj t impul din uiimă, în cea mai recrută sinteză de Istorie lingură, s a a-funia t eă Voevodatul Transi lvanie i ar fi fost creat de însuş primul Rege al Luxuriei , Ştefan (zis cel Sfân t ) , în for mu. unui comitat de graniţă, la cârmi; căruia nu a reuşii să aşeze însă ui i . ro-rime ci , silit de împre jurăr i , a încuviinţat perpetuarea vechiului Voevo'-.

Iu spr i j inul acestei af rmaj iun i îni-l. nu a putut fi adusă până în t impul d:~ faţă absolut nici o doi udă, după cue: probabi l nu va putea fi adus nici vreun argument hotăr î tor în spr i j inul ipotezei formulate de un cercetă tor del.. S ib iu , care susţine fără n ic i un t e m e \ r:ă originea acestei organizatului voevodale ; r trebui căutata undeva prin Cei mania...

Mai aproape de adevăr este însă cercetătorul german Herberl Schonelfium. din Leipzig, care. în publieaţiuiiea sa despre «Structura politică şi bisericească a 'Transilvaniei până la invazia Talurilor», consideră organizaţ iunea a¬ ceasta ea specific transilvană («etwas spe'zifisch sielieiiburgisches»), Numai în privinţa titlului ii - voevod riscă ipoteza că ar fi de origină bizantină, st re-eurându-se în Tra-uMlvania, la unul 1176, pirin cel dintâi care poartă acest t ' t lu, prin voevodul l.eustachius, afirmativ de neam italian, care luptând cot la cot eu trupele împăra tu lu i bizantin Mămici F-ul, Conineu, ar fi adus, ea o reminiscenţă din t impul serviciului său în armata Bizanţului , acest titlu ostăşesc şi ar fi reuşit ^â•l nipiină căpeteniei politiei ' a Transi lvaniei .

Este adevărat, însă, că însuşi autorul consideră aceasta ipoteză a sa numai ca o presupunere îndrăzneaţă teine kii-Ime Veriiiutunsi). Şi e firesc.

P recum nu se va putea dovedi niciodată eă organ'zaţiurtea voevodală a Ţăr i i Româneşt i şi a Moldovei ar fi de altă provenienţă decât aceea demonstrată în studiul răposatului profesor Lmivers :tar loan Bogdan , despre ^Originea voevodatului la Români», tot aşa de puţin se poate căuta începutul Voevodatului transilvan aiurea decât într'o obârşie comuna cu a celui muntean şi a celui moldovean, ftl a fost organizat, şi încă solid organizat, pe vechi temeiuri trainice şi rezistente, cu mult înainte de a fi pătruns elemente ungureşti în teritoriul dintre Car păţi şi Tisa.

Altfel , ce interes ar fi putut avea Regatul ungar să-fi creeze aci o organiza-ţiune separatistă, care să fie în Marc a-i împiedeca, veacuri dearândul, consol idarea în această regiune carpaticăV 1" aptul că nume de voevozi transilvani se găsesc amint i te prin documente încă dela începutul veacului a l X l l - I e a , că dintre ele nu lipsesc, la începutul veacului următor , nici nume româneşti , ca Leucă-Voevod şi Poşa-Voevod, este o dovadă eă aceşti voevozi nu erau decât cominator i i şi urmaşii vechi lor «duci» amint i ţ i în cronica Notarului a-uoniin din veacul al \ I I - l e a , ca unii care s'au împotrivi t cetelor ungureşti , :-ând acestea au încercat să treacă prin Crişana lui Menumonut spre a pătrunde, prin porţ i le Meseşuiui, spre «Ţara transilvană», în ca re s tăpânea Românul Gelu.

Este. deci îndreptăţ i tă coneluziuncu eă, în lumina dovezilor istorice cunoscute până în t impul de fală, concentrarea măruuteloi ' voevodate româneşti dintre Carpal i şj Tisa în l r ' unu l singur, în marele voevodat al T r a n s i l v a n e i , a Irvbuit să fie. determinată T O C M A I de necesitatea de a-şi apăra ţara. încercând să oprească la graniţele ei apusene, in-vaziunea cetelor maghiare.

Este, dca&eiiiieii i , mai presus de orice îndoială că Unguri i , pătrunzând în Transi lvania , au găuit aci o veche organizaţiune voevodală. I D E N T I C Ă în structura ei, cu cea specific românească din ţări le surori Muntenia si Moldova

Veacuri dearândul ei nu au fost în stare să o înlocuiască ori s'o desfiinţeze. Dimpotr ivă, organizaţiunea aceasta s a putut afirma pe la începutul veacului al X l V - l e a cu mai multă amploare decât a Regatu lu i ungar, sfâşiat în luptele part idelor grupate în jurul diferi ţ i lor pretendenţi la Iron, lupte ce s au deslănţuit eu deosebită înverşunare îndată după stingerea dinastiei Ar-padiene (1301) — unica dinasrie de origină etnică maghiara , toate câte au mai urmat la cârma Regatului ungar fiind de origine franeeză-italiană (Ari-joueş t i i ) , germană (Luxemburg şi Hab •şburg), română (Huniadest i i ) , polonă (Iageloni i l si s lovaco-gennană (Zapo.l-ski).

Slăbirea Regatu lu i arpadian 1-a ajutat pe Voevodul t ransi lvan Ladislau (1291—131!)) să devină un fel de arbitru al situaţiei poli t ice din Ungaria, luând la sine însăşi coroana zisă «a Sf. Ştefan» şi întinzându-şi, după cum precizează un document din 1309, stăpânirea asupra unui teri toriu considerabil «.dincoace şi dincolo de pădure-», aşa dar, până la 'Tisa.

E r a cel dintâi p r i l e j de vădită înălţare a Voevodatului trans 'Ivan deasupra Regatului ungar. Nu însă şi cel din u rmă; eăei pe Iu sfâşitul accluiaş eeeo.l -i'a învrednici t Transi lvania să aibă. sub câ rma destoinicului Voevod Sîibor (l.vv!)—1-11-4) o situaţiune destul de bună şi de respectată, în unele împrejurări mai sigură chiar decât aceea li Regelui ungar Sigismund de Luxemburg.

Misiunea istorică îndeplini ta de Transi lvania în veacul al XV- l ea , în vremea domnie ' Voevodului lancu Huniade, c i : netăgăduit folos pentru creşt inătate, este un argument de valoare decisivă pentru a demonstra f ' inţa şi propria e i organizare statală.

Din acest fapt rezultă în mod neîndoielnic că Ţa ra Transi lvană, prin e-roieul Voevod, răsărit din pământul şi din sângele poporului ei de baştină, se ridicase m a : presus de Regatul ungar, ţie care intr igi le magnaţ i lor certăreţ i îl împiedecau sâ-si facă datoria cuvenită în lupta de apărare a creştinătăţi i .

Nici unul dintre regii Ungar ie ' nu a reuşit să se ridice vreodată în istoria creştinată ţii la o însemnătate atât de covârşitoare ca aceea a voevodului tran-ilvan lancu Huniade, care prin nume

roasele-! b ' ru in ţe asupra Turc i lo r şi-a întemeiat o. faimă răspândită în toate ţările europene, fiind socotit pretutindeni ca «re/ moi viteaz atlet al lui Cris-tos».

Aşa î l numise P a p a Cal ix t ITT, î n t r ' o scrisoare din 24 August 1456 (ab unico Christi fortissimo athleta lokanne Vay-voda), cum uraiu să-1 numească ceva -nai târziu şi Papa Six t I V pe Ştefan cel Mare , Voevodul Moldovei.

O impresionantă dovadă a încrederi i desăvârşite şi a legături lor prieteneşti dintre l a n c u Huniade şi t a t ă l lui Ştefan, Bogdan al I I - lea , Voevodul Moldovei, oferă scrisoarea tr imisă de acesta Ia 11 Februar ie 14->0, din oraşul Roman, ]a adresa lui Huniade, exprimân-du-i dorinţa c a : «Ţara domniei mele şi ţara domniei tale una să fie*...

Şi , în real i tate , UNA au fost ţări le române et ră juind creşt inătatea în lupta ei de apărare î.nipotr'va Semilunei , în cursul veacului al X Y - l e a , ca ş i 'n veacurile următoare.

Până în August 1456 , Românu l lancu din Hunedoara, ca B a n al Severinuluî, ca Voevod al Transi lvaniei şi, câţiva ani, ea Guvernator al Ungariei , fusese comandantul ce l mai temut al luptătorilor creştini împotriva potopul li' turcesc.

Mul ţ imea biruinţe lor sale asupra Turci lor s'a încheia t atunci cu strălucita izbândă dela Belgrad , a cărei faimă umpluse de bucurie ţările creştine. Ift-bucnind ciuma în tabără, a căzut şi Huriîade vict imă înfricoşatei mol ime. Potr ivi t ul t imei lui dorinţe, rămăşiţe-le-i trupeşti , t ransportate în Transilvania, au fost aşezate spre odihna de veci în Catedrala din Alb:i-Iulia.

Pământul ţării de naştere, şi glasul iângelui îl chemau acasă pe neînvinsul erou al neamului românesc şi al întregii creştinătăţi.

Arma smulsă de seeerea morţ i i din mâna lui Huniade la 11 August 1456, fu r idicată însă în pr imăvara anului următor spre a fi purtată, aproape o jumăta te de veac, cu egală vrednicie, de către alt r omân : Ştefan cel Mare, Demnul Moldovei.

Este , fără îndoială, un neper i lor titlu de glorie pentru neamul românesc că pr in aeşti doi fii ai săi şi prin numeroşii luptători , car i s'au sacrificat sub

(comanda lor , în numele crucii Iui ! Christos, a reuşit şa î m p e d i c e puterea i Semilunei în veacul al X V - l e a şi sa în-i târzie drumul ei de t r iumf sp>re inima 1 Europei Centrale , spre Viena cea amen i n ţ a t ă mai târziu, şi ea , : de avântul cu-' cer i lor al Otomani lor . ;

Unul dintre istoricii unguri , Tuliu Fauler , afirmase că înaintaş ' i lui Huniade «au fost, mai presus de orice îndoială, Români, dar el nu era nici trupeşte, nici sufleteşte Român». Este vădită iulenţhinea de a expropri'a 'sto-

riei române această necontestată glorie. :

spre a o trece în folosul altei istorii, obişnuită, prea adeseori, a se împodobi cu pene străine.

Ar fi de prisos a mai stărui asupra adevărului expr imat în cuvântul «sângele apă nu se face». E de ajuns a spune eă însuşi Papa Pius al / / - /ea , contemporanul lui Huniade , vedea lucrurile cit mult mai c lar decât istoricul din veacul al X l X - l e a , scriind în una din cărţ i le sale aceste cuvinte de dreaptă preţuire şi pentru erou şi pentru neamul din sânul căruia se r id 'case : «loan Huniade, al cărui nume. întunecă pe al celorlal ţ i , nu a sporit atât de mult gloria Unguri lor , cât a Român i lo r din coapsele cărora s'a născut» ( Johanues Huniades, cujus numen caeteros obnu- ' bilat , non tam Hungarorum, quam j Valachorum, ex qnibus na tus est glo- ! ii am auxit . ) .

Umanistul italian Galeotto Marzio, unul dintre c u r t e n i cei imai apropiaţ i ai regelui Mat ia Corvinul, deci în măsură să cunoască relaţiuuile lui famil iare, scrie că I ta l ieni i numeau pe tatăl lui Matia , «.loan Românul» şi că acesta, când se afla în tratative cu t r im'ş i de ai I 'apei , cari vorbeau latineşte, nu făcea apel la all interpret în afară de fiul său.

Au mai avut şi alţ i i dintre fiii neamului românesc norocul de a se înălţă până la treapta de voevozi ai Transilva¬ n ie ; , şi după Tonii Huniade, ea de pildă Rartolomeu Dragfi, unul dintre descendenţii Voevodului român maramiiresaii Draga, sau, mai târziu, în veacul următor, făgărăşanul Ştefan Mailat şi hune-do.reannl Francisc Chendi.

Sub cârma acestor voevozi, Transi l vania pornise pe calea de a se desface cu totul din legăturile poli t ice cu R e gatul ungar, în descompunere, căutân-du-ş', ca şi ţăr i le surori, Muntenia şi Moldova, put inţa de afirmare proprie , la adăpostul suzeranităţi i turceşti.

Locuitorii Transilvaniei, după ce a¬ duseseră nenumărate sacrificii în luptele pentru apărarea creştinătăţi i , sub s leagur ' le încărcate de glorie ale Iui

j Huniade, — în t impul dcininiei fiului !său, Matia C a n i n u l , având serioase mo¬ ; tive de nemulţumire fală de politica

lui, or ientală în măsură excesivă spre Apus, începură a se simţi părăsiţi de acest f u al Transi lvaniei . E i aşteptau a jutor şi apărare din partea lui Ştefan cel Mare, Domnul Moldovei si neînfricatul «atlet al lui Christos».

Secuii luptau adesea sub steagurile lui moldovene şi erau mai încl inaţ i să-i dea lui d i jma, de bună voie, decât să o ach te pe cea stoarsă peste voia lor, de către organele stăpâniri i ungare. Nemulţumirea Secui lor este expr imată în-tr 'un memoriu pe care fruntaşii lor îl înaintaseră Ia 1493 lui Vladislav al II-lea, regele Ungariei , aducându-i la cunoştinţă că numeroşi oameni de ai lor, ne 'mai putând răbda prigoniri le voevodului Ştefan Ba tho r i , s'au refugiat în Moldova si în Ţa ra Românească spre ;î-ş1 căuta aci adăpost şi ocrot i re , ofe-î tndu-se ca iobagi ai s tăpânitori lor din aceste ţari.

Saşii din Braşov, ("împărtăşii la 1472 de impor tante privilegii comerc ia le prin decretul lui Ştefan cel Mare ) , eu câţiva ani mai târziu, când tremurau de spaima unei sângeroase invazii tur-e e ş t , i se adresau cu toată încrederea trimiţându-i la Suceava o scrisoare plină eu -rugăminţi , care zugrăvesc îndeajuns, etarea lor sufletească: «Multa sănătate şi s lujbă -— scriau căpetenii le Saşi lor braşoveni — aducem înainte de toate Măriei Ta le . Par-că ai fi fost ales

şi trimis d( Dumnezeu pentru cârmuirea

CRĂCIUNUL Al 1.1 .•,/, v CWAMC.A Străinilor, la noi acum Copiii stele duc pe umăr Copii frumoşi şi fără număr Innoată 'n neaua de pe drum.

Cu ochii umezi de lumini Cântând ne spun dulcea minune Şi toate stelele, străini, Prind lin din clopoţei să sune.

-O, de-ati vedea la noi cum cerul - Ascunde, sate mici îh palme.

Şi toate cum coboară calme Cil Demnul iernii, Leruiderul.

Cobofu-ă -îngerii, coboară .„* ' Tăcerea şi zăpada sfântă

"C.a'n Viflaim, întâia oară, Cu stele mari, copiii cântă...

Roma, 5 - I - 1942.

S

CE ESTE PROPAGANDA d e E R N E S T B E R N E A

Cuvântul propagandă, atât de întrebuinţat astăzi, are sensuri mul t ip le şi aprecier i variabile. Aceasta poale să însemne şi bine şi rău tot 'ulală, po.ate să însemne bogăţie dar po t te să însemne şi uzură, secătuire,

Cuvântul propagandă este \j\ cuvânt compromis în oarecare mătură şi aceasta pentrucă act iv ' tă ţ i le pe care le-a a¬ coperi t nu au fost întotdeauna de bună calitate, E ' l e necesară deci o cât mai atentă analiză şi un act de alegere.

Suntem obligaţi dela început să definim propaganda prin ceeace nu este, prin ceeace apare sub acest nume, fără a putea să răspundă în vre-un fel nevoilor acestei activităţi . E vorba în primul rând de act 'vi tatea unor oameni care se nJ^eă la l imita între politicianism şi negoţ.

Până deunăzi propagandă însemna o acţiune dusă de adepţii m i o r grupări poli t ice nuntite partide, acţiune în spri j inul unor oameni mai mul t sau mai puţin repreze t .tivi sj'.u în sprij inu l unei categorii sociale. Pe acest drum propaganda putea merge (ceeace se şi în tâmpla mai întotdeauna) până a se 'dentifica cu lupta în sensul intereselor personale ale asa gisului om ,miitic.

Propaganda pornită astfel năştea forme denaturate care se învecinau pe o latură cu demagogia ia r pe alta eu reclama,

Judeca tă din punct de vedere politic ce înseamnă pentru noi astăzi propaganda? Înseamnă o acţiune < nlectivă îndrumată, de conducătorii mu i neam, pe căile destinului • iUii-.uc $i uman în sensul acestui destin.

Nimic din ceeace »v* aşează la periferia fiinţei naţ ionale , n imic din sensurile parţ iale ale difer i ţ i i r grupări, ci totul pe l inia mare a înfăptuir i lor obşteşti a nevoilor de existenţă biruitoare a neamului .

Propaganda judecată din punct de vedere politic, are temeiuri adânci şi rosturi pe care nu oricine Ie poate descifra şi pune în lucrare. Propaganda adevărată este expresia superioară a unor nevoi superioare, avantgarda viitoarelor înfăptuiri istorice. De aceea propaganda în temeiur i le sale polit ice este actul premergător marilor înfăptuiri, condiţ ia pritmă, lucrarea pământului prin care bobul de grâu rodeşte.

In afară de denaturarea de sens produsă de către luptele poli t ice interne, propaganda a mai suferit si o denaturare produsa de către oamenii care. şi-au făcut oficial d'n această activitate o profesie, o meserie. Special işt i i în propagandă socotesc această activitate o tehnica.

Că propaganda a fost luată drept tehnică nu ar fi născut un lucru prea grav, dar tehnica acestor profesionişti a avut pe deoparte un sens mater ia l , iar pe de alta un sens admin'strat iv. Exis tă cu adevărat o tehnică a propagandei dar cu un cuprins mul t mai larg şi cu temeiuri mult mai adânci, de dincolo de orice tehnică .

Propaganda nu este un act mater ial meşteşugit şi nici o bună orânduire a unor date mater iale . Real i ta tea obiectivă asupra căreia se pleacă, câmpul său de activitate ^ste, să nu se uite, o reali tate morală. Temeiur i l e şi rosturile sale privesc omul şi deosebitele eh 'pur i omeneşti . Sensul acesta în întregime moral al propagandei face din această activitate o zonă de l ibertate si creaţie. Având în faţă o real i tate vie. pl ină de taine şi totodată nevoia de a o srh ' rnba şi îndruma într mi sens prielnic înfăptuir i lor noastre se înţelege câtă şt ' inţă, cât meşteşug şi mai ale* câte însuşiri sufleteşti cere propaganda pentru a fi purtată pe treptele ei superioare.

Propaganda este o operă de mare a¬ dâncime şi subtil i tate, o activitate eu aderenţe în lumea celor ce nu se văd, Domeniul propagandei se înt inde până îu zonele imponderabi lului .

După aceste precizări aduse prin contrast, a v c ă prin descrierea activităţi lor care nu sunt propagandă să în¬ cercăm acum o analiză pornită dela accepţiunea superioară a termenului propagandă, aceea a valori i sale istorice şi umane.

Ce este şi cum t rebue împlin tă propaganda naţională este scopul însuşi al art icolului de faţă. Pent ru câştigarea acestui rod vom încerca să desprindem în primul rând temeiuri le intelectuale şi mora le i t r în al doilea rând temeiurile t< hnice ale propagandei.

0 propagandă întemeeată trebue să

cunoască în pr imul rând scuturi le şi

condiţ i i le de desfăşurare a naturii morale. Nesocotirea acestor date — nu mai vorbim de înlăturarea voită — pol face din propagandă o muncă fără rod şi tui rost fără rost. De aceea ce l ce are o activitate de acest fel trebue să cu-noasea omul , omul în general şi cu mult mai sigur omul concret , omul viu real atât în sensurde şi resorturile sale interioare cât şi în nevoile, în angrenajul sau social , pol i t ic şi etnic. Ştiinţele morale începând cu psihologia,

j t recând prin etnologie şi ajungând pâ-! nă în filosofi© şi ch i a r mistică sunt tot

atâtea ştiinţe şi meşteşuguri pe care trebue să le stăpânească înfăptuitorul de propagandă.

0 propagandă temeinică mai are o condiţie. E a t rebue să cunoască în a'fa-ră de condi ţ i i le de desfăşurare ale naturii i n t ' m e mora le şi condi ţ i i le obiective ale desfăşurării «.tarilor de lucruri colective, adică a evenimentelor . Elementar şi cot id ian: un act de propagandă poate fi azi rodnic şi mâine nerodnic sau invers, poate fi c reator situat într o împre jurare si destructiv în alta. P e l inie mare. i s tor ică: propaganda nu poate fi în tâmnlâ toare ; această activitate este în funcţie de evenimen-

! tele istorice şi desfăşurarea lor. Cine face propagandă trebue să cunoască real i tatea polit ică şi istorică pentru a o putea influenţa. Es te necesarii o, putere de descifrare a istoriei, a vremii în care trăcşte, este necesar un simţ deosebit de adânc al tuturor întâmplărilor şi cauzelor ee le produc. Cine face propagandă trebue să fie nu numai un tehnician în sens mater ia l ci şi un creator, în sens moral , un om politic. în cea mai largă şi superioară accepţiune a acestui termen.

Propaganda adevărată în temeiuri le ; sale intelectuale cuprinde deci şi acest

imperat iv: cunoaşterea real i tă ţ i lor is-; t-irice şi politice care ne d .ui putinţa de a folosi împre jurăr i le rodnice.

I n legătură eu această problemă, I pentru a nu fi rău înţeleşi , datorăm

o expl icaţ ie . Propagandă în funcţiune de evenimente, de reali iatea obiectivă i s to r ic i şi pol i t ică , ml vrea sa însemne pentru noi o acceptare de vre-un fel de determinism care ar e l imina putinţa omului de a activa l iber la împl in i rea rosturilor sale istorice. Aceasta ar înlătura propaganda şi pol i t ica însăşi, nu ca ştiinţe dar sigur c a instrumente. Sensul pe care î) dăm afirmaţiei de mai sus este cu mul t mai larg; ideea

Cel cc face propagandă trebue să aibă 1111 ideal, să aibă o credinţă puternică în ceva care. trebue atins, t rebue împlinit. In acest fel propaganda este misionarism, este profesie de credinţa. In a¬ cest fel cei mai mar i propagandişti ai lumii au fost apostolii Iui Tsus.

Fără uu ideal, fără o credinţă nezdruncinată, fapta noastră rămâne rece, lipsită de rodnicie. Fără credinţă propaganda neavând substanţă crea

ţie l ibertate şi creaţie îşi au locul acolo, j toare nu poate nădăjdui să atingă nici I n t r ' o activitate ca aceea despre care

vorbim, fireşte, sunt o seamă de condiţii obiective de care t rebue să ţ inem seamă. D a r ţ inem seamă de ele nu pentru a le asculta desăvârşit ci dimpotrivă pentru a scăpa de domnia lor prezentă, folosindu-le eătre deplina re

pragul scopului său final, necum să meargă către o desăvârşită împl ini re ,

i Un alt caracter interior al propagandei este dinamismul său. Această activitate cere sforţare continuă, cere o concentrare a tuturor forţelor interioare, cere o poziţii- interioară dinamică.

alizare a noastră la capătul căreia ace- Propaganda este credinţă dar este şi ste condi ţ ' i sunt răsturnate prin însuşi luptă totodată. Propaganda este ere-actul nostru de creaţ ie . ! dinţa activă,'

Pentru înţelegerea acestui lucru mi- Fi ind uu act de credinţă propaganda minat este nevoe să înnaintăm eu a- esle, un act de creaţie. Numai pe calea naliza noastră dincolo de planul iute- trăirii unui ideal, a credinţei nestrămu-iectual al propagandei, Sâ-i vedem deci la te în împl in i rea lui aevea, un om sau temeiuri le morale , acelea care dau un neam pot depăşi prezentul care nu sens şi viaţă unei astfel de activităţi, le este îndeajuns. Credinţa într o faptă,

Propaganda este o activitate purtata de om şi se răsfrânge asupra omulu i ;

' propaganda etite un act moral şi nu • unul mater ia l , este un act organic şi •nu unul mecanic. Porn ind dela om pentru a se opri la om propaganda are

| din complexi ta tea şi din fluiditatea naturii sale. Natura morală , viaţa ca re se frământă în cuprinsul său, tncertitudi-

j nea desprinsă din jocu l nestăpânit al 1 datelor acestei vieţi fac ca un act de : propagandă să fie mai mul t decât uu ! simplu act tehnic sau politic. Accentul i cade pe moral şi de aceea aci se găseşte j punctul de plecare .

într o viaţă, în t r o hune nouă, credinţa activă face ca acestea să vină cu adevărat.

ganda, care îi sunt temeiuri le sale poli¬ I ice , intelectuale şi morale umiieazâ să stabil im acum câteva din mi j loace le

R O M Â N I I D E L A M I A Z Â - Z I d e G E O R G E M U R N U

Membru al Academiei Române

M a r t - a romanitate balcanică ce înflorise t imp de mai mul te secole după 'ntro.ducerea creştinismului şi crease o a doua Italie romană din cele două Moesii sau Dacia aureliană — Bulgaria şi Serbia de astăzi — împreună eu Uly-rieum şi cu Dacia lui Trăiau, dispare •storiceşte fiind încercui tă de puhoiul barbar i lor , din care iperbore i i Slavi, venind din stepe şi roind de peste Dunăre inundă (în secolele V si VI ) o mare parte din suprafeţele joase ale Peninsulei cotropind însuşi Peloponezul şi t ransformâiidu-1 în t r 'o Slavhi 'e .

Această aşa de extensivă aluviune slavă, amorfă şi anorganică şi deci uşor a¬ similabilă, a avut în partea nordică o zodie mai fer ic i tă : venirea hoardei tu ranice dela "Volga, Bulgar i i , care, cucerind Moesia şi Macedonia au dat naş-lere (pela 700 după Chr.) unui stat care a salvat pe Slavi i respectivi si a contopit în decurs de două secole cuceritori şi supuşi cu compensaţi i ree : proce, Bulgarii adoptând graiul Slavinilor , i a ' a¬ ceştia onorându-se cu numele de Bulgari. Pe când coloniştii transplantaţi în Klada («slavizată toată» după o celebră atestare bizant ină) nef ' înd popor răs boinic şi alcătuitor de stat, au fost în cele din urmă răsfiraţi sau absorbiţ i de Greci, după o susţinută reacţie înarmată a Bizanţului .

In acest interval romanitatea noastră călită în cele nia< grele protivnicii ale soartei, stările în adăposturi muntoase nordice ca un bloc de rezistenţă rasială impermeabilă , dar totuşi uşor adaptabilă în mediul barbar . In pr ima perioadă ea se strecoară instinctiv cobe-rentă şi conştientă, pe tăcute şi în aşteptare de z 4 le ma i bune, nu sub jugul ipotetic bulgaro-slav, ci cum se verifică din datele şi faptele întâmplate ulterior paralel cu ei, în largă autonomie feudală (datorită recunoscutei lor valori mil i tare) şi deaceea în strânsă şi necontenită solidari tate dictată reciproc de porunci inexorabi le şi în primul rând a luptei pe viaţă şi pe moarte eu unul şi acelaş adversar comun Bizanţul .

Timp de mai multe secole de eclipsă, această ereditate romană şi-a conservat caracterul şi fondul ei e red ' tar , grosso modo intact în noua cristal izare a hm-hei (vocabular , formă, structură) evoluând normal îh tranziţia ei definitiva dela faza latină până ia cea românească sau valahă şi consti tuind astfel o naţiune romanică b ' ne distinctă şi caracterizată p r in t r ' o incisiv Imprimată influenţă perifer ică slavă şi tangenţial albaneză şi greacă.

Unitatea aceasta de nume etnie, de limba, de dat in ' , de fizionomie lăuntrică şi din afară, cu care se cristalizează în general i tatea lor Români i dela prima lor înfăţişare în istorie până hi ziua de astăzi, presupune cu necesitate stringentă unitatea lor geografică pentru perioada de formaţiune a românismului. Concluzia cea mai obiect iv plauzibilă e astăzi numai una: eă originea balcanică nu e admis bilă decât în neîntreruptă legătură, mai apropiată sau mai depărtată, după t impuri şi nevoi, de masele carpat ine, temeiul şi focarul de radiare a românismului.

Ceeace reiese pozitiv concludent şi ' revocabil este ca, în decursul secolului al IX- lea şi X-lea şi, îndeosebi, după prăbuşirea domniei Bulgar i lo r din prima fază ( 7 0 0 — 1 0 1 8 ) , poporul român din plinătate format şi răspândit multă vreme pe,«te toate lanţuri le de munţi peninsulari , dar mai concentrat , aproape simultan, apare în trei mar i grupări derivate din acelaş spaţiu centra l şi descălecate dealungul celor trei masivi : C-arpaţii, Ralcanii şi Pindul cu ramificaţ i i le sau anexele lor. Artera Dunărei , iaşi spat i i le intermediare, n ' au fo^t desigur o stavilT pentru contactul secular dintre ele prin mi j loc i rea populaţiei transhumante a nomadismului rama-tiesc care fluctua mai totdeauna, cel puţin până la in tercalarea Turc i lor , între Carpaţi şi ţăr i le balcanice. Aşa se expl ' că relativ puţina diferenţiare fundamentală a celor trei dialecte care s a u accentuat după această descentralizare a românismului eu toate influenţele multiple din afară şi, mai ales, eu toată langenla mai directă şi mai durabilă eu Slavii.

Aci şi în aceste inexpugnabi le fortăreţe defensive s 'au mobi l iza t şi retran-şat în evul mediu întinsele cantonări româneşti trăind sub conducerea unor propri i căpetenii de autori tate şi demnitate senatorială romană, în t r 'o orga-n : za re şi ierarhizare de regim patria bal-pastoral, capabi l de a evolua până la o structură de stat, întru cât e ra sprijinit pe tradiţi i vechi si sacrosante (cum se schiţează şi azi pe alocuri în partea de miazăzi) şi cu posibil i tatea de re

vărsare a i n i l o r de lunile spre sesurile iernatice de pe vastele câmpi i alăturate cum erau de pildă, pentru cei din cetatea carpatină, [ie de o parte zariş-tile depresiunii dinspre T i sa , iar pe de alta stepele dinspre Muntenia, Moldova şl Basarabia până la Nistru şi Marea X e a g r ă ; pentru cei din B a l c a n i , temperatele câmpi i ale T rac ic i şi, la nevoie, ale Asiei Mic i : iar pentru locuitorii Pindului cuprinsul şesurilor din Macedonia, Tesal ia , Ep i r , Albania şi Grec ia până în Pe lopone / (după refluxul slavon).

Toa te aceste comasări de romanitate , aceste Românii sau Vlahii, vieţuind şi activând în diverse condiţ i i locale , s'au structurat istoriceşte în moduri şi cu ;:mse deosebite.

Cea mai l iberă în mişcarea şi închegarea ei a fost cea Carpatină, care a nitul astfel eu t impul s 'ajungă la un apogeu de glorioasă înviforare eroică leiihnhiând în epopeea luptelor cu Islamul i si de o amploare de expans 'une miraculoasă mil i tară şi teri torială, reu-dnd prin dinamismul său inerent să restaureze la o dală anumita, cu toată izolarea-i în care se afla, aproape integral c t i t o r a divului Truian, Dacia fe-

V\ - V 1 1 r Grupări le de pe plaiuri le Bulgar ie i

şi S e r b i e i , caşi din Norlul Grecie i , au ivut o soartă mai vitregă, deşi, ca elemente din aceeaşi rasă, nu au putut să fie cu mult mai pe jos prin cali tate, densitate şi vigoare.

In secolele X I şi X I I se constată în genere o mai mare şi mai repede înmulţire şi împuternic i re a românimei balcanice după dezastrul poporului sla-vo-bulgar în 1018. Aceasta s p datoreşte, de bună seamă, şi unor împre jurăr i favorabile ecoiioni 'ce, dar nu mai puţin şi noului regim poli t ic mai tolerant şi mai binevoitor sub stăpânirea celor trei titani ai d'nasti. 'i ("omnenilor, fenomen mai expl icabi l dacă admitem originea lor românească după mărtur ia călătorului spaniol Ben iamin din Tudela ,

Ba lcan i i , dealatul şi dealungul, până dincolo de râul Morava (Serb ia ) gemeau pe atunci de o covârşitoare mulţime de Români . Ka devine aşa de impunătoare şi de semeţ încrezută î n for-ţa-i numerică şi în fortificaţiile-i inaccesibile, încât sub comanda a do" fruntaşi bel iduci proprii , Pet ru şi Asan, născuţi şi crescuţi din aceeaşi tulpină vlahă, întreprind (în 1186) o revoluţie răsunătoare şi foarte sângeroasă, sgu-duhoare de temeli i a Bizanţului , spre a

scutura jugul greu şi îndelung al acestuia şi a restabili domnia împreunată româno-bulgară aşa cum fusese odinioară de pe la 700—10IU.

Despre toate acestea nu avem numai af irmarea celui mai veridic mar tor ocular Xicetas Choniales, ci şi confirmarea paralelă şi unanimă din partea istoriografilor contemporani bizantini si occidentali ai Cruciadei a iV-a , care toţi, ca şi cronicarul lui Barbaroasa, Ansbertus, sunt în totul de acord câ revoluţia a fost ini ţ iată, organizată şi exclusiv comandată de căpeteni i româneşti nu numai cu a jutorul subsidiar al Bulgar i lor , ci mai presus de toate în alianţă cu hoardele Cumani lor de peste Dunăre. F i indcă e lementul diriguitor sau precumpăni tor in această întreprindere au fost Români i din Ba lcan i .

De Bulgar i contemporani i amintesc numai în treacăt şi sporadic, şi n icăi r i

pă propria «oncepţie §i consimt ' re a creatori lor lui asan "zi, dealtfel singura dinastie mare şi i luslră a acestui regat, care decade apoi sub următoarele dinastii mediocre şi străine şi c cucerit de Turc i fără o. rezistenţă memorabi lă .

Aeaiiizii au adoptat dela început principiul identificări i cu tradiţia, dovada că şi-au dat seama câ nu puteau impro-

' viza un stat nou, pur naţ ional , ignorând cei doi factori fundamentali la întemeierea domnii lor de atunci, cel pol i t ic şi religios. R o m â n i i nu posedau o, cultură proprie cât de rudimentară , nu a¬ veau tradiţie de stal , o l imbă cultă, liturgică şi administrativă. Apoi e i erau oameni în marc parte munteni şi dacă în această vreane începuseră a se gospodări si pe câmpi i , oraşele şi capi tala erau locuite mai mul t de Bulgaro-slavi.

Mai era şi o allâ piedică exterioară foarte greu de înlăturat , neîmpăcata îţi

nu e vorba de o contr ibuţ ie esenţială j versunare contra acestor revoluţionari fie de comandă, fie de cooperare în campanie din par tea lor.

Pen t ru simplul motiv că aceasta nu era acum posibil . Fostele câmpi i ale Bulgariei mar i — ne-o spun cronicar i i bizantini — erau multa vreme cu totul pustii de oameni, pentrucă ele fusese

, români din partea Bizant in i lor şi Ungurilor, car i an i îndelungaţi au putut neutraliza sforţările Asanizilor de-a se legit ima ca suverani normali pe tronul din Târnova. Astfel slavismul bulgar, c a şi bizantinismul grec odinioară, obţine pe neluptate şi cu totul gratuit o

radical pustiite în răsboaele şi revolu- J mare putere pusă în picioare de efortul ţ i i le anterioare cari au fost sdrobitoure ltipuri de o estetică în îmbrăcăminte , de pentru Slavo-bulgari. energiei şi geniului romanităţ i i noastre.

De aceea numele de Bulgar ie , rămas ea o zestre is torică, se în t rebuinţa de acum ca o denumire mai mult geograf ică; el era înlocuit prin acela de Vlahie (Blach ia , B l a k i e , B laqu ie , Moc-s i a " V l a h i a , [ te r ra] Bulgarorum et Bla-ehoruni) sau asociat cu acesta şi înţele-gându-se fie tot ter i toriul dintre Ba l cani şi Dunăre (după numele popo-

Ca urmare noi pierdem cu acest pril e j o considerabilă parte integrantă a roniâniniei. E drept eă nu în întregime, căci major i ta tea alcătuită din păstorime — dată fiind imposibi l i ta tea transhumantei Români lo r în T rac i a bizant ină (după ura de moarte ce o contractaseră ei în luptă cu Bizant in i> — emigrează dincoace de Dunăre întăr ind rezervele

rului domnitor) sau parţ ial , adecă re- lor centrale din Carpaţi şi înlesnind cx-giunile din inter iorul fostei Bulgar i i pansiunea lor peste restul ţări lor eredi-mari sau Bulgar ia muntoasă cu o parte tare româneşti , după retragerea Tăta-din T r a c i a , unde erau mai concentraţ i rilor, Români i . To.tiiş populaţ ia rămasă dealungul

In orire caz dinastia era puterea de- Ba lcan i lo r până la Marea Neagră tre-cisivă şi romanitatea ei e confirmată în buia să fie destul de numeroasă, dacă mod strălucit de Papa lnocent ie al I judecăm după frecvenţa resturi lor de ITI-lea care îl încoronează ţie Ioani ţ iu , toponimie românească şi cercetăm cu ca împărat si-1 salută bucuros Ca fiind i ocb ' i noştri în ziua de azi văile şi poa-progenitură din nobilă origină roma- | lele munţ i lo r unde se ivesc la fiece pas nă. Tot Papa , în acord cu marele ie- 1 t ipuri de o estetică de îmbrăcămin te , de toriograf Nicetas Chemi ates, semnalează uni tatea dualistă româno-bulgară a statului vecbiu de sub domnia ţarului Sinieon şi Samuil .

T rebue să recunoaştem eă statul acesta absolut române»- la rădăcinile lui, e ul ter ior [ie nesimţi te bulgarizat formal , dar nu prin voinţa bulgară, ci du-

fisionomie şi prestanţă eu totul diferită de aspectul celorlal ţ i locuitori . Dacă şi-au p 'erdut pe totdeauna graiul părintesc, exter iorul lor trădează încă dela pr ima ochire reflexul de privilegiată a lor origină mediteraneana.

Dar nu a fost numai acesta aportul nostru în favorul bulgarismului. Sacri-

P O E S I I de Ml HAI liENIVC

I L E A N A In codrul acesta vrăjit Stejarii-s de două milenii, Suht muşchiul de taină aşteaptă Făptura de vis a llenii.

Vestiţi cavaleri din Apus Umblat-au mereu s'o găsească, In blestem re-apasă pe codru Sihimbalii-i-a 'n peltră şi iască.

Mari lotri cu nume temut Cercat-au pe zână s'o fure — Cadavrele Inr putrezesc In reavăn pământ de pădure.

Şi zâna visează de veacuri Un tânăr născut în dumbravă Sâ vină su-i dea un sărut Trezind-o din vraja bolnavă.

FA-MA, DOAMNE, DRUM DE PEATRA fă-mă. Doamne, drum de peatră, Lumea toată să mă bată. Ochii toţi să mă măsoare, liupă-mă mii de picioare! Inima mi-ar fi 'mpăeată Când pe peatra mea umblată Ar trece mândra odată.

f ici i le noastre grele se continuă dela Nord la Sud în decurs de veacuri,

Chiar astăzi dealungul Dunărei şi, •mai vârtos, în ţ inutul Vidinului , prin valea Timoculu i , — de unde se ţin* lanţ, în S e r b a o populaţ ie compactă de vre-o oOO.OOO de Români până dincolo de Morava şi dela Dunăre până la Niş -—i dale f i ind condiţ i i normale , ae poate constata uşor un număr de peste 150.000 de fraţi oropsiţi de-ai noştri, cari , *ub raportul naţ ional , neavând nici un drept de-a întreţ inea şcoli şi biserici în l imba lor, sunt ea şi neexietenţi pentru noi.

De aceeaşi îngr i jorare suntem cuprinşi acum când hotare le Bulgar ie i noui vor mai cuprinde un număr tot aşa impor tant de consângeni de-ai noştri. E i trăesc în diferi te locali tăţ i din Macedonia şi consl i tue o popula ţ ' e orăşenească selectă, odinioară fericită prin ocupaţii si stare mater ia lă , pr in aşeza-mintele lor culturale şi sociale ca şi prin l iber tăţ i le naţ ionale de cari s 'au bucurat împreună cu celelal te naţ ional i tăţ i din Turc ia atât de ponegrită, dar şi atât de regretată pentru spiritul larg îngăduitor eu care tratase pe supuşii ei.

Contrastul l-au s'mţit Români i sângerând vreme de aproape un sfert de secol petrecut în Se rb ia când e i , ca } i Macedonenii slavi, au trăit sufleteşte o v 'a ţă infernală în temniţa celei mai inchizi toriale siluiri a conşti inţei naţionale , şi aceasta cu lot angajamentul oficial şi formal al Serbiei lui Pae ; c i de-a le acorda Români lo r autonomia şcolară si bisericească şi dreptul de înfi inţare a unui episcopat. Şcol i le şi biserici le au fost închise, vechiul , fecundul şi neuitatul liceu românesc din B i to l i a , proprietatea statului nostru, a fort confiscat de autorităţi le sârbeşti.

Aceşti Români Macedoneni — fraţii celor dela Pind — sunt cunoscuţi Bul garilor ca unii car i si-au dobândit un titlu destul de onorif ic faţă de ei prin rolul binefăcător ce l-au avut, din secolul al X V I I I - l e a încoace, stabilindu-se în Bulgar ia .

Emigran ţ i i lor au foat de două categorii : nomazi veniţi de peste un secol din Sud-estul Macedonie i , aşezaţi vara în Ba l can i şi în Rodope, iarna în Trac ia : sau antreprenori de tot felul, meseriaşi si negustori care plecând din oraşe şi orăşele macedonene, împănau centrele mai compacte de dincoace d« Balcan i .

• Mai toţi , în afară de colonia din Sofia şi de mici comunităţ i care mi jesc pe alocuri , s ' a u contopi t cu elementul bulgar, Dar ei nu au avut numai un rost efemer de simpli benef ic ia r i : c i , avantajaţi de o cultura mai înaintată , de inteligenţa şi de apt i tudini le lor pract ice , au devenit un factor considerabil care, mai ales prin energia şi distincţia personalităţ i lor ivite din rândul lor, a fost, ca şi în Serbia , de cel mai mare folos la înjghebarea şi desvoltarea culturală, socială şi economică a burghezimei bulgare. E destul să ci tăm colonia comercială mos-eopolitană stabil i tă odinioară în comuna aris tocrat ică Arbănaşi dela poalele Ba lcan i lo r — la doi paşi de Târnova — colţ îndelung înf lor i tor de cultură şi civilizaţie exemplară macedo-română care făcea un foarte întins şi act iv comerţ între ţări le române şi Turc ia , vilegiatură predilectă chiar pentru voevozii noştri.

J.'aru Români lor , cum e ştiut şi recunoscut de amândouă părţ i le, paradisul tuturor expatr ia ţ i lor şi refugiaţilor bal caniei , aproape automat consecventă, le-a dat Bulgar i lo r toate dovezile nu n u n i a ' de simpatie tutelara şi ospitalieră, gata de sacrificii neprecupeţi te,

Z A L M O X E ŞI CURENTUL DE ÎNNOIRE MISTICA A VECHILOR RELIGII d e N. A. C O N S T A N T ! N E S C U

I I . XOILE REFORME SI MARII PROFEŢI

I . Problema getică, Zalmoxe ţi nemurirea

Marea seminţie a popoarelor traee, care ocupau întregul Sud-Est european dela Don până la Pădurea Boemie i şi la Marea Egee, prelungindu-se şi în Asia Mică până Ia fluviul I la lys , a produs în antichitate trei curente de înnoire religioasă, pornite din Er 'g ia . din T rac i a proprie şi din ţara Geţilor. Lele două dintâi au transmis, de timpuriu, chiar Greci lor , o sumă de credinţe, legende şi d vinităţi traeo-lri-giene; în deosebi rel igia nouă a niii-terelor se deisvoltase în Trac ia ca o înnoire t impurie a religiei naturaliste

naalie, ca în Egipt o"i în Macedonia, ci numai comunitatea în profesiunea doctrinei nemurir i i , care conslitne o religie :iaţi,nlialn pentru dânşii. Aceasta îndeamnă că naţiunea getică este o crea-ţiune a reformei Zalmoxcene, după eum Israel este creaţia religiei lui la l i \ -dată de Avraam sau Moise, după cum Med o-Perşii în bună parte s a u închegai în naţ 'une prin legea lui Zoroastru, l i i r thuţia marelui preot sau |;rofetul care cârmueşlc naţiunea alături de rege, v'ne în spri j inul acestei părer i ; el joa-ă un rol superior regelui chiar , ea sin-,ur mi j loc i tor faţă de Zeu, în genul narchi i preot din Bib l i e . L a 512, pe impui expediţ iei lui Darius împotriva •ciţilor, se pare că Geţ i ' nici n 'aveau •egi — naţ iunea era condusă, probabi l .

cru că această naţiune religioasă, a ştiut să-si păstreze apoi neatârnarea, sub e t -eheta getică, t imp de şase secole, urinate de încă un secol sub gloriosul 1111-ii;c al Dacilor, continuatori i Geţ i lor i*nb ambele aspecte: poli t ie şi religios!

In ceea ee priveşte reforma lui De-cencu, care şi el fu divin'sat în urmă. am putea să nr- gândim la vreo extindere i cultului orgiastic al Ini Bacchus-

fi 'ndră Z e n d - \ \ e s t a s'a redactat târziu, în s-ec. Ml după C h r . Credinţa în nemurirea sufletului şi în judecata din urmă exista în-ă în veeh te texte (Gat-lia) din epoca medică, fn ce priveşte originea acestor idei nu este greu de admis o influentă a Rral imanilor Indiei vecine a căror reformă era mai veche n i eel puţin un îceol . Mai greu di- înţeles însă este pătrunderea ideilor

Sahazins la popoarele de sub sceptrul j brahmiue spre lumea greacă ş : eea ge-."egelui Boerebis ta , poate ch iar la G e ţ i . ! ii»'ă, dai fiind eă pe la Sudul Caspieei în epoca declinului. Noul profet-zeu is- relaţiile e-au întrerupte în see. V I I ,

ridicând pe Sabazios, vechiu zeu solar, J uimai de preoţi — iar după ee Geţi la rangul de zeu suprem, ce întruneşte atr ibutele lui Zeu», Hades, Hel ios şi Dionysos, ceea ce se vede dint r 'uu vers orfic, citat, d e Heuzey, care-1 consideră «zenl naţional al T rac i c i» , zeu-pro,fet în genul lui Zeu» şi Apollo. Cultul său principal era pe muntele Pangeu.

Acesta este zeul care a revoluţionat vechiul cult al lui Dionysos, contribuind la desvoltarea rel ig 'e i sau sectei lui Or-feu, fabulosul profet al religiei misterelor. Este probabi l eă T rac i i au primit fi ei religia de mistere din Erigia , dela fraţii lor pe. jumăta te orienta lisaţi.

Ne mărginim numai a constata două trăsături distinctive la dânşii : o efervescenţă religioasă excepţ ională , care s'a comunicat Greciei şi caracterul popular al acestor culte de mistere ee s 'au dezvoltat pe «olul thraeie, ceea ce ne în dreptăţeşte a le socoti C a emanaţ i i ale aceluiaşi mare şi puternic curent de reformă religiosă din secolii V i l i şi V i l ,

D a r cea mai surprinzătoare şi enigmat ică reformă, atât pentru cei vechi cât gi pentru modern i dintre cele ivite în lumea thracă este, fără îndoială, a¬ ceea pe care Zalmoxe a dat-o Geţ i lor şi Dac i lo r ; în af«ră de păreri le incidentale sau cercetăr i le cuprinse în studiile istorici lor s t re ini : G. Kazarov, C. Leh-mann-Haupt, E . Roesler , E . Rohde , \V. Tomaschek şi a l ţ i ' , sau români : N. lor-ga, Gh. Mateescu, V. Pârvan, Gr. To- j cu religia spirituală, de caracter mono-cilescu şi Al. Xenopo l — au apărui de | teist, a nemurir i i , în temeiată pe o a-curând patru cercetări speciale, privind j J â n c ă reformă a moravuri lor , în ca ic

iu ereiat regal i tatea, de imita ţ ie , pro-•tul avea mis unea de a câ' 'mui e l în-uşi pe t 'mpul interregn ului (vezi ro

iul mitropol i tului la Români , ca preşedinte al Divanului domnesc pe U m i l i i ocupaţi i lor streine) dar şi rolul de l represiuta unitatea naţiune! religioaso, când ea se găsea desniembrată în nai multe regate; dovadă avem pe .omozicus, mare le preot al Geto-Daci-

ior, după moartea lui Boereb is ta , când regatul se desmembră în regate miei.

I I I , Geţii se distingeau clar din masa popoarelor sau «confederaţ i i lor» de triburi trace — formând o comunitate aparte de caracter religios, în care puteau intra, ea membri şi a l le popoare trace ca M o e s r , T r iba l i i , Crobyzii , ba chiar cel t ice , ca «Gala ţ i i» dunăreni , dacă nu şi i raniee, din cele infi l trate pe pământul Daciei — ascultând toate de marele preot sau profet al lui Zalmoxe pe care-1 ajută colegiile preoţeşti — si alcătuind o Geţie sau Dacie religioasă. în genul Indiei brabmine şi a Galici druide.

I V . A patra conclusie, în fine, priveşte originea, cauzele reformei. Ca toţi Trac i i în genere, Geţii au avut la început o rehgie naturista până în momentul când, un profet, sau o serie de profeţi, în chip succesiv, au introdus reforma, înlocuind politeisimil naturist

până l a căderea \ i n i \ e i l()J2) de sălbateca şi exclusiv in ia dominaţie a s i r i a -nă, care tăi;i legătura dintre ba:- nul Mediteranei şi India întocmai c a si stăpânirea Turc i lo r S e i g i i : c i z i şi (Viuan-lăi din Evul Mediu şi Modern. In easul .icesla circulaţia econom eă şi a ideilor •e presupune că a luat calea pe la Noe-:hll Caspieei, p e o cale de negoţ, slră-Sătulă de negustorii "reci si garantată

liuti să restaureze puritatea veeliei religii şi să dea noei naţiuni poli t ice a !;acilor aceiaşi coesiune religioasă ce araelerisase pe Geţi . Dar ideea eă via

ţa de aici este o durere ce t rebue prefăcută în t r 'o melodică pregătire pentru adevărata viaţă care este aceea a sufletului, dincolo de moarte, aceasta se a-=eamănă eu doctrinele înflori te mai de rimpuriu în India.

Înainte însă de a cerceta p. "e cale via. de acolo astfel de idei să înfăţişăm în l inii generale reforma contemporană din Iran şi acelea care i-au succedat în India si în China .

4. Reforma lui Zoroastru

Problema reformei «Zoroastriene», înfăptuită asupra rel igiei na tura l i s t# iraniene de către Zoroastru (Zarathus-tra), esle cu imult mai simplă de cât •ele înfăţişate până aici. dar nici în cerniturile ei nu răsar destul de clare în lumina istoriei. î n c ă din 187^ Max Miiller («Essa's sur l 'h is loi re des reli-

! gions» p. 3 2 ) , relevă caracterul de reformă şi «oposiţie, mai mult sau mai puţin conştientă la cultul zeităţi lor na-'urei , aşa cum sunt adorate în Veda şi ) aspiraţie către un zeu spiritual, un 'eu suprem şi moral... Ormuzd»,

I Zoroastru este un personagiu istoric t imp, la sfârşitul ee. VI şi în cpul.i l s e . care va concentra de t 'nipuriu, în re- ' V, întemeindu-si doctrina pe aeriasi c .n-forma sa, toată năzuinţa spre mai bine cepţie pesimistă a vieţ i i : că lumea e o de care a fost capabi lă Inmee iraniană 1 vuitoare pierzării din care treime să

| în Istorie. Totuşi , reforma lui nu este ; năzuim la sal vi re sau mântuire. Am-j acceptată integral şi orbeşte de regali- i bele doctrine admit migraţi unea sufle-| lalea medu-persană "are a tras un folos [ telor prin o serie de stări, de (a fiinţe imens dintr ' însa. Regi i au ştiut sa o j inferioare la eele superioare, în raport

' subordoneze scopurilor imperialiste, ac- eu părutele cum'se în viaţă ţ i ainân-eeptând ca zeu suprem pe Ah ura-Maz- j două ignorează castele t iranice ale In-

ko/i/iisc-Confiiriii*. (Sausaye p. i i - i j ) . Totuşi, o şcoală filosofică începu a sfc lesvolhi în China I prin sec. V I ) pregă-iind ealea celor doi înţelepti-doclrînari ai Cb nei : Confnciiis (Konglsel şi I.aol-

C R O N I C A LITERATURA

V E R S U R I D I N T R A N S I L V A N I A N O R D I C A

Cu c c e m o ţ i e a m luat în m â i n i a c e a s tă c a r t e v e n i t ă cîin co l ţu l ce l m a i d r a g

n o u ă al T r a n s i l v a n i e i ! P e cei n o u ă poeţ i t i neri pe c a r e ea ni- i î n f ă ţ i ş e a z ă nu- i c u n o a ş -t e a m de n i c â e r i . Ce i m a i m u l ţ i d i n t r e e i a u a p ă r u t în u l t imul a n şi sunt t i n e r i de tot . C o l a b o r a t o r i l a T r i b u n a A r d e a l u l u i s inguru l z iar r o m â n e s c din T r a n s i l v a n i a de n o r d u n sing u r 7 i a r i a o p o p u l a ţ i e d e J . 4 0 0 . 0 0 0 d c R o m a n i — v e r s u r i l e l o r sunt î n c ă n e c u n o s c u t e în Ţ a r ă .

D. G h e o r g h e D ă u c u ş , sub a c ă r u i p u r t a r e de g r i j ă a a p ă r u t la C l u j a c e a s t ă a n t o l o g i e , în c o l e c ţ i a G r a i şi Suf l e t R o m â n e s c , n e a r a t ă în p r e f a ţ a ei ce rost a d â n c î n d e p l i n e ş t e a c o l o o r i c e r â n d scr i s în l i m b a r o m â n e a s c ă :

«Citim sc ştie, a i c i , în T r a n s i l v a n i a N o r dică , a m r ă m a s puţ ini i n t e l e c t u a l i , cu m o d e s t e şi p u ţ i n e pos ibi l i tăţ i d e c r e a ţ i e c u l t u r a l ă , M a sele p o p u l a r e î n s ă c e r s l o v ă r o m â n e a s c ă , c e r h r a n ă s u f l e t e a s c ă — e r a u obişnui te cu a b u n d e n ţ a — f ă r ă de c a r e n u pot t r ă i , a ş a c u m nu pot t r ă i f ă r ă p â i n e a c e a d e t o a t e z i l e le» . ;

D a c ă p e n t r u f r a ţ i i n o ş t r i d c a c o l o î n s e m n ă t a t e a ace s t e i c ă r ţ i s a r r e z u m a d o a r Ia b u - ! c u r i a c e I e - o o f e r i e a de a m a i v e d e a o c a r t e d c v e r s u r i r o m â n e ş t i , r o s t u l ei a r fi împl in i t , b a r c c sensur i a d â n c i a s c u n d e o p e r a c e l o r 9 poeţ i .

E a pune şi d e s l e a g ă p r o b l e m e f u n d a m e n t a l e în o r i e n t a r e a n a ţ i o n a l ă şi c u l t u r a l ă a utiui popor pe c a r e nici o g r a n i ţ ă d in l u m e nu-1 p o a t e d e s p a r ţ i su f l e t e ş t e d e a c e i a cu c a r e a fost u n a dela începutu l l i inţei sa l e în lume.

Răsăr i ţ i în u r m a d e z a s t r u l u i c a r e ne u m breş te încă, cei 9 poeţ i a i aces te i c ă r ţ i . sunt vest i tori i linei lumi c a r e se v a n a ş t e din d ă r â m ă t u r i , o l u m e p u r i f i c a t ă p r i n s u f e r i n ţ ă c a r e mâine îşi va- r i d i c a pe cel m a i î n a l t d i n t r e munţii v r e r i i r o m â n e ş t i s t e a g u r i l e b i ru i toare . A c o l o unde n o i v e d e a m c r e s c â n d pust iul si întunericul , n o u ă c o l o a n e subţ i r i s c r i d i c ă să ţină ceru l . G e n i u l n e a m u l u i n o s t r u c a r e e unul şi a c o l o şi a i c i , p r o t e g e a r x s l t e m p l u , a -uitnă acest c o r . F r u n ţ i l e l o r se a p l e a c ă s p r e : fântâni le c u r a t e a l e suf letului s t r ă v e c h i ţi i c a u t ă m â n t u i r e a în a d e v ă r u r i l e sa l e e t e r n e .

In domeniu l l i t e r a r d e c a r e v o r b i m p o e z i a ! p o p u l a r ă se, a r a t ă a l i u n a d i n v a l o r i l e e t e r n e . ' !i;:uitiâ'»d in f o r m a ei f a m i l i a r ă e x p e r i e n ţ e istorice s i m i l a r e şi r i d i c â n d u - s e p r i n a c e a s t a în fruntea t u t u r o r m o d e l e l o r c a r e p o t c ă l ă u z i un început. însuş ir i l e ei pot fi d e s c o p e r i t e pe : r â n d în v e r s u r i l e a c e s t o r t iner i . D i n t o t ce n e a m u l î n t r e g le p o a t e o fer i c a m o ş t e n i r e spir i t u a l a e a es te c e a m a i d a r n i c ă şi m a i n e c e -

ră Doefrii m o m e n t in p r o c e s u l d u r e r o s pr in , e g â n d i r e a lor . E a i t r r a t ă d r u m u l

ce l m a i d r e p t spre a r ă m â n e a p r o a p e de pop o r u l în treg .

î n t o a r c e r e i la o g o a r e , la v i a ţ a sa tu lu i , l a bucur i i l e c â m p u l u i — i a t ă fondul c o m u n al a c e s t o r p o e m e ! S u b c e r u l l o r suf le te le sc r i d i c ă . intr'un crez m a i t a i e d e c â t s t â n c i l e . T o t ce p o a t e a d u c e a l i n a r e e i n v o c a t in p o e m e l e l o r . V i a ţ a se î n t o a r c e spre t r e c u t c a s p r e un or i zont pierdut. D e a i c i p a s i u n e a l o r p e n t r u o l u m e de lejcud, ' . p e n t r u s i m b o l u r i l e b a s m e l o r .

C a r t e a se d e s c h i d e cu aces t c â n t e c de d o r al lui louri Hultioan'i — p o e t u l ţ ă r a n d in Ş o i -musul C l u j u l u i — şi a r a t ă p r i n el s e m n u l sub c a r t a lost s c r i s ă :

Someş. Someş, apă linii. Dorul meu nu se alinii. *" Numa'atunci s'ar alina Dacii lu m'tri ascult a

_ '•' i-ni duce piin' lu mute. ""~- 'wolburatu.

.... . .. .\uneca dorii udată... r~: a c e l a ş s e n t i m e n t în u n a d in poez i i l e lui Cuţurtu ( o r i g i n a r d in ] u J . S ă l a j 1

L-ita c â t e v a e x p r e s i i c a a c e s t e a ; « F u r t u n a în- • ţ e s e a u lot m a i lar i d e - o p a r t e si de a l t a a c e r c ă r i l o r » , " C r e z de s t â n c ă d u r ă » . « P l i n i r e a , m u n ţ i l o r — şt a c u m a c e e a ş i i n i m ă b a t e în toţ i . m a r e a p l i n i r e » — v o m î n ţ e l e g e ce n e c e s i t a t e • N c găsiri , în f a ţ a unui o c e a n de d o r , în f a ţ a a d â n c ă î m p l i n e ş t e versul, său şi c e z a r e îşi d e s - i unei u iaşe p ă d u r i de b r a ţ e c a r e se înt ind c ă -ch ide suf le tul p r i n el . j t r e o l a l t ă .

î n c ă r c a t de i m a g i n i cu o b o g a t ă ţ e s ă t u r ă de ; C a r t e a se î n c h i d e cu a c e a s t ă poez ie « F a g u l » culor i , c a f r ă g e z i m e a unui c â m p de r o u ă , v e r - | a lui Virgi! Şotropa cel m a i v â r s t n i c d i n t r e ei, sul lui losif Moru(an d i s t i l e a z ă p e i s a j u l C â m - s c r i i t o r m a t u r , c u n o s c u t d in v e c h i publ icaţ i i piei a r d e l e n e în. v e r s u r i t u l b u r ă t o r a c o r d a t e în i n a ţ i o n a l i s t e : v r a j a d u r e r i i , î n d o r u l m o r ţ i i . L i m b a j u l său 1

a l e g o r i c l a s ă uneor i loc m ă r t u r i s i r i i d i r e c t e : m o a r t e a e l i b e r a t o a r e v a împl in i e a s i n g u r ă sufletul n ă r u i t pe p ă m â n t .

Prin poala morţii trec chiuituri pietruite /de vii ;

Neînt plini iile miilor tineri, altarele mele [clădite în abis.

C i d e z a m ă g i r e a lui c î n t r u c h i p a t ă d e i m a g i n e a unei n a t u r i t inere p r e t i m p u r i u c ă z u t ă în s o m n u l d e n e g u r i a l t o a m n e i .

Când toumna-şi (ese gene , De somii< în ruginitele livezi. Pe veştede pânze de soari scriu Elegiile atâtor toamne. Se vâtizolese in mine stihurile serii Alipesc ht somn zăludele năluci din vers Şi nu mai fag brumate în trupurile verii Mixcmdrele covorului de ierbi din şes.

D i n t r i s t e ţ e a s » î n s e n i n a t ă d e v i su l u n o r z i le ce se v o r î n t o a r c e din « S o a r e r ă s a r e » el. p â n d a r u ! s t e l e l o r p r i e t e n e . î n a l ţ ă v i z i u n e a unui r e r p r o t e c t o r . C i t ă m în î n t r e g i m e poez ia « L a p o a r t a C e r u l u i » .

Cu hore pe ruda Carului Mare Luntraşe trec, nituite de zori. Stele vătiiuite de zare In clăbucii bălailor nori. Caboară'n seninul de cer Cu noaptea de mână. tomnatecii zei. Pe coclauri Zării lui Lerui-Ler. Luceferi pocnesc în alăute de vânt Si heruvi pe nave răsleţe dc dor. Aduc tristeţea în cuvânt Din zări un nou călător, hi poarta cerului de cremene sur. Stingherul luceafăr, strajă dimineţii. Sc sbate din flăcări de azur In mareele ctbe ale cetii. Prin cripta de luceferi şi stele Chiuind pe ruda Carului Mare Răsar cu attrile ~ele /,ttri. din «soare răsare» Din urmă cu odăjdii de aur In svetelne ti stihuri de rugă. I ămâind cărări, Vârstnicul zeu coboară iu fugii La curiile cerului cu zarvă mare, Zânatecnl hăitaş, in haină de sfânt Cu găteli aduce lumina din zare Să lumineze cărări de pământ.

P o e t u l s'a n ă s c u t în F e l d i o a r a de pe C â m pie. I n v e r s u r i l e s a l e m a r » î n t â l n i t cu, c â t e v a expres i i l o c a l e şi c u c â t e v a c u v i n t e a l e r e g i u n e i a c e l e i a . A m s a l u t a t în ele cu. e m o ţ i e a m i n t i r e a Vilului m e u .

F. Păcurariu, n ă s c u t l a T e a c a , un sat m a r e

Stă solitar ca un catarg Ce-a înfruntat pe mări furtuna. Din culme răspândind în larg, Melancolie totdeauna...

Şi n noapte pure că-i un mag Ce contempleaza, tainic, luna.. Stă solitar ca un catarg Ce-a înfruntat, pe mări, furtuna..

Intr'un s'.ăveilnn codru de fng Ist înălţa, je t/rtmi, cununa,,. Din ce mi-a fos: atât de drag Doar el mi-a. mai rămas acuma.., Stă solitar ca un catarg...

M e s a g i i l e c e l o r n o u ă poeţ i l e - a m a s c u l t a t cu i n i m a s t r â n s ă . E i a u r ă m a s a c o l o u n d e d o r m ani i noştr i c e i m a i f rumoş i , l e a g ă n u l c o p i l ă r i e i n o a s t r e . S u b c e r u l t inere i poez i i r o m â n e ş t i , ei sunt înger i i trişti d e l a M i a z ă - N o a p t e .

Emil Giur£iuca

Ion Vlasiu : Portretul Doamnei Bardo.fi

ARTE PLASTICE D E L I M I T Ă R I F O R M A L E IN S T I L U l R O M A N E S C

V l a s i u a pus din nou p r o b l e m a spec i f i cu lu i r o m â n e s c . N u ne

a ş e z a t pe. d r u m u l d i n t r e R e g h i n şi B i s t r i ţ a , a j ym Q p r i ; n s ă a*g u p r a s c u ] p t u r i l o r l u i I o n v l a . j

( o r i g i n a r

Mărgele lungi de păsări călătoare, Se'nclieagă trist cu gânduri răsleţite '

D A C I A < 8 > M A I 1 S 4 2

l a s o r o a c c f ixe d c v â n z a r e a o i lor , de t o c m i r e în c iobăn i t , d c p u r i f i c a r e pr in foc a t u r m e l o r , d e p o r n i r e în t r a n s h u m a n t ă , e t c .

C a r a c t e r u l p a s t o r a l al o inei , a s t ă z i o a r e c u m a l t e r a t d c a t â t e a inf luenţe u l t e r i o a r e , este d e s tă inu i t de une le r e m i n i s c e n ţ e c i o b ă n e ş t i p ă s t r a t e eu s f in ţen ie în j o c de p o p o r u l r o m â n . P r i n t r e a c e s t e a ce le m a i i m p o r t a n t e se r e f e r ă l a n u m e l e u n o r e l e m e n t e c o n s t i t u t i v e a l e j o cului , fa une le piese de j o c , c â t şi l a u n d e funcţ iun i d in j o c . I n une le l o c u r i m i n g e a o i -naş i l or se n u m e ş t e pur şi s implu « o i ţ ă » , băţul d c b ă t u t m i n g e a « b â t ă » , i a r , c e e a c e e s t e m a i in t e r e s a n t , c ă p e t e n i a jocului « b a c i u » . A p o i d a c ă a m u r m ă r i pe t e r e n d e s f ă ş u r a r e a p r e s t i g i o a s ă B j o c u l u i , a m c o n s t a t a , tn î n ş i r a r e a j u c ă t o r i l o r , în o c o l i r e a l in i i lor de b ă t a e , c â t şi "n scopul p a r t i c i p a n ţ i l o r , d e s f ă ş u r a r e a u n e i a c ţ i u n i c a r e r e c l a m ă m a i m u l t sp ir i tu l d e . a p ă r a r e m a g i c ă a c iobanu lu i înco l ţ i t p r e t u t i n d e n i de d u ş m a n i , d e c â t a c e l a a l unui j u c ă t o r a n o n i m , l ipsit d e p r o f e s i u n e şi p e r s o n a l i t a t e p r o f e s i o n a l ă ,

C u v â n t u l ţ i n t a r d e s t ă i n u e p r e a p u ţ i n despr-; c a r a c t e r u l lui p a s t o r a l . S p r e p i l d ă el n u r e l e v ă p l a n u l d e a n s a m b l u , o b â r ş i a e l e m e n t e l o r e sen ţ ia l e şi f r e c v e n ţ a a c e s t u i juc . L a o r i g i n e a lor r e l e t r e i p ă t r a t e c o n c e n t r i c e l e g a t e r a d iant p r i n t r ă s ă t u r i d e un ire sunt o l i c i e n ţ â s i m b o l i c ă a însemnulu i r e l i g i o z i t ă ţ i i s t r ă v e c h i » c iobanulu i a u t o h t o n . A c e s t j o c nu a r e n imic slav in c o n s t i t u ţ i a lui d i v e r t i s m e n t a l ă . E l se a p r o p i e p r i n s t r u c t u r a o r n a m e n t a l ă a p lanulu i lui de a p l i c a ţ i e de u n a din m u l t i p l e l e l i c e n ţ e s imbol i ce a l e soare lu i d e r i v a t e d in t r ' q u c t r u m şi r o s e t a a t â t de bine d e s c r i s e d e D e c h e l e t t e , s imboluri ce sunt pr in e x c e l e n ţ ă t r a c e . C e l e m a i iscusite s c r i j e l ă r i a l e ţ i n t a r u l u i se g ă s e s c pe l a v i ţ e l e d e l a s t â n ă , l â n g ă f l u e r c l e , b â t e l e şi une l te le de m u n c ă c i o b ă n e a s c ă g r a v a t e cu î n s e m n e l e m a g i c e a l e s o a r e l u i t r a c . P r i v i t e în ele însele e l e m e n t e l e m a t e r i a l e a l e ţ i n t a r u l u i , sunt ce l e inai s i m p l e p r o d u s e a l e solului r o m ' i -n e s c ; a c e l e a c a r i se găsesc Iz î n d e m â n ă pe t o a t e c ă r ă r i l e c i o b a n i l o r : p i e t r i c e l e l e . B o a b e l e d c g r â u s a u p o r u m b î n t r e b u i n ţ a t e sunt p i e se a c c i d e n t a l e a l e jocu lu i . î m p r u m u t a t e d in r e r u i -z t ta d e c l e m e n t e p r o p r i i v ie ţ i i a g r a r e , c a r e t inde înce tu l cu înce tu l să i a l o t u l v i e ţ i i p a s t o r a l e r o m â n e ş t i . I a r f r e c v e n ţ a m a i m a r e a ţ i n t a r u l u i l a m u n t e d e c â t l a şes, n c î n d r e p t ă ţeş te , in ce l e d in u r m ă , să p l e d ă m p e n t r u c a r a c t e r u l p a s t o r a l ai a c e s t u i j o c ingenios c a r t n « a r e n i m i c d e a f a c e c u « s o l i t a i r e . u l » f r a n cei!, ( d u p ă c u m r e m a r c ă F r e d c r i c h D a m e ) , c a r e r s te un j o c e m i n a m e n t e de şes. F r e c v e n ţ a m a i mar - : a- ţ i n t a r u l u i la imiutc , c o m b a t e în mod i n d i r e c t o b â r ş i a s l a v ă a t r i b u i t ă a c e s t u i j o c . d e o a r e c e S l a v i i c a n ă v ă l i t o r i n u s a u r i d i c a i n i c i o d a t ă t e m e i n i c d e l a poa le l e m u n ţ i l o r pe c r e s t e , ci a u dus m a i m u l t o v i a ţ ă d e c â m p i e şi d e a l .

C a r a c t e r u l p a s t o r a l al o ine i şi ţ i n t a r u l u i însă este scos în e v i d e n ţ ă ş j d c a r g u m e n t e d e o r d i n f u n c ţ i o n a l şi m e t a f i z i c .

C a şi în l u m e a t r a c ă d e o d i n i o a r ă , a s t ă z i , în l u m e a r o m â n e a s c ă , a c e s t e j o c u r i p r i n p r a c t i c a lor d e t e r m i n ă p r e f e r i n ţ e l e a r t i s t i c e nIc ane i a n u m i t e c a t e g o r i i s o c i a l e d e o a m e n i P u ţin p o m e n i t e d c p r o v e r b i s t i c a şi s u p e r s t i ţ i o l o -g iu l r o m â n e s c , totuşi t r ă d e a z ă pr in c o n ţ i n u t u l lor sentenţ ios , d i f e r e n ţ e ses izabi le s o c i a l e imp l i c a t e de i e r a r h i a p r i m i t i v ă a u t o h t o n ă .

O i n a şi ţ i n t a r u l sunt î n s e m n e l e n o b i l i t a r e a l e gustu lu i r a f i n a t a! p o p o r u l u i r o m â n , c a n e a m s t r ă v e c h i de p ă s t o r i ; ele sunt c a sâ v o r b i m p las t i c , e x p r e s i a i n e b r a i i l a b i l â a ingen ioz i tă ţ i i m a g i c e a p a s t o r i l o r t r a c i . D e a c e e a nu putem d e s p ă r ţ i s tudiul l o r c a m a n i f e s t ă r i a r t i s t i c e d e a g r e m e n t , d e s tud iu l c a r a c t e r e l o r e s e n ţ i a l e şi p e r m a n e n t e a l e v ieţ i i poporu lu i r o m â n , c a r e a fost şi v a fi o v i a ţ a p r i n e x c e l e n t ă c r e a t o a r i şi p r o m o v a t o a r e de bunuri şi v a l o r i c u l t u r a l e păs toreş t i .

I n f inal , c a r e e s l e s e m n i f i c a ţ i a m e t a f i z i c -p a s t o r a t â a a c e s t o r d o u ă j o c u r i p r i v i t e în p a r t e sau in a n s a m b l u ? S u n t j o c u r i d c a g r e m e n t l ipsite c u to tu l d e sens ? I n s t r u c t u r a l o r p l a s t i c ă nu se î n t r e v e d e n : d o in ten ţ i e i n i ţ i a l ă de ord in m e t a f i z i c ? C o n c e p u t e în. s t r u c t u r a l o r e s e n ţ i a l ă şi r a p o r t a t e la a n s a m b l u l m a n i f e s t ă r i l o r s p i r i t u a l e a l t p o p o r u l u i r o m â n , o i n a şi ţ i n t a r u l , de s tă inu i esc pr in f o r m a şi c o n ţ i n u t u l L">r spec ia l , d e r o g ă r i în p l a n u l a r t i s t i c al v ie ţ i i d e l a p r e o c u p ă r i l e m a i a d â n c i dc o r d i n re l ig ios .

In o i n a de a s tăz i , r e g l e m e n t a t ă c a o r i c e joc o c c i d e n t a l , n u m a i p e n t r u i s cod i tor i i t a i n e l o i in sondab i l e m a r e l u i publ ic , se m a i î n t r e v e d e e for tu l in i ţ ia ! d e m a g i e s i m b o l i c ă o p e r a t d e c i o b a n u l s a u t a g m a c i o b ă n e a s c ă , s imi lar efor Utlui c o l a b r i s m i c din r e p e r t o r i u l a n t i c t r a c . l a s e r b ă r i l e p a s t o r a l e , r â n d o i eru l îşi v e d e a t u r m e l e în p r i m e j d i e : i a r în ţ i n t a r , pe jocul b r o d a t în tr 'o ser ie de p ă t r a t e c o n c e n t r i c e , se m a i î n t r e v e d e un î n s e m n a p o t r o p a i c s o l a r c i o b ă n e s c , c a r e a l ă t u r i de s o a r e s t ă l a b a z a s c r i -j c l ă r i l o r p a s t o r a l e a u t o h t o n e .

P r i v i t e în a n s a m b l u l l o r a c e s t e j o c u r i , t r ă d e a z ă v a g i u r m e d c a d o r a r e s p e c i a l ă a s o a relui h i p e r h o r e a n . c u m îl n u m e a u G r c c j i a n t i c i . O r n a , nu a t â t pr in s t r u c t u r a ei c a ţ i n t a r u l , c â t m a i a les pr in r a p o r t a r e a l a o inaş i şi l a f u n r . ţ i u n c a lor p s e u d o m a g i c ă : i a r ţ i n t a r u l pr in a c c e p t a r e a c a b a z ă de joc a unei l i cenţe s i m b o l ice s o l a r e , p ă t r a t e l e • conre i i t i i cc . l e g a l e rad i a n t cu t r ă s ă t u r i de u n i r e .

Sensul m c l a f i z i c - p a s l u r a l al a c e s t o r j u r u r i d c a g r e m e n t , e s t e în u l t i m a a n a l i z ă , sensul tut u r o r m a n i f e s t ă r i l o r m i n o r e sau m a j o r e a le cu l tur i i p o p u l a r e r o m â n e , s u c c e s o a r e a d c d r e p t n a t u r a l a c u l t u r i i p a s t o r a l e t r a c e .

Romuhts Vtdcănescu

ÎNSEMNĂRI

C â n d i n t r u /.i, pes te p l e a v a l i t e r a r ă a lumii de azi , p e s t e s in i s t re l e c r e a t u r i a l e c r o n i c a r i l o r de la g a z e t ă , se v a a ş t e r n e u i t a r e a , o p e r a a c e s tui o m n ă s c u t ă dit i m e d i t a ţ i e , d in t t a c a r c a r matoare şi — m a i a l e s — dui c u n o a ş t e r e a l â r a .le s e a m ă n a l imbii l o m â i i e ş t i , d in s t u d i u l ci t e l m a i p a s i o n a t , va c u n o a ş t e , des igur , a d m i r a ţ i a p e c a r e o m e r i t a . . .

D a r nu d e s p r e a c e a s t a s cr iu a c u m . V r e a u să e v o c . n u m a i , în lre a t â t e a mizer i i , f i g u r a unui o m t a i e — l a o v â r s t ă pe c a r e m u l ţ i a r iiuzui s'o a j u n g ă — î n f ă ţ i ş e a z ă . în sbticiujmi] p a t e t i c a l suf letului său , în l u p t a s a p e n t r u i d e a l u r i superbe . în c r e d i n ţ e l e sa l