dacia – patria originarĂ a arienilor, poporul...

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012DACIA

magazin

1

I. EDITORIAL

DACIA – PATRIA ORIGINARĂ A ARIENILOR,POPORUL PRIMORDIAL AL EUROPEI

Conf. univ. dr. G.D.Iscru

În şedinţa lunară din 12 Mai 2012 a Soci-etăţii Internaţionale „Reînvierea Daciei” (preşe -dinte fondator, dr. Napoleon Săvescu), filialaRomânia – Bucureşti, a fost audiată şi dezbă-turtă comunicarea d-nei profesoare de istorieMaria Ionescu, având ca subiect studiul istoricu-lui Teohari Antonescu (1866-1910): Dacia, Patriaprimitivă a arienilor, studiu apărut în volumulLumi uitate, Iaşi, 1901. Era, în 1901, pentruprima dată când acest specialist român, profesorla Universitatea din Iaşi, printr-o cercetareatentă, pluridisciplinară identifica DACIA ca PA-TRIE ORIGINARĂ A ARIENILOR – poporul pri-mordial care a reprezentat temelia evoluţiiloretno-naţionale şi de civilizaţie pe „bătrânul conti-nent” iar prin „roiurile” umane ulterioare, ale saleşi ale naţiunilor direct-moştenitoare (între aces-tea, ca „bloc demografic” central, naţiunea traco-geto-dacă), a contribuit la evoluţii similare şi înspaţii extraeuropene. Este concluzia reieşită dincomunicarea prezentată, subliniată şi în dezba-teri.

Autoarea comunicării a prezentat succintmodul în care a procedat istoricul de la Iaşi,apreciindu-l ca atare. În puţinii săi ani de viaţădăruită ştiinţei istorice (a trecut la cele veşnice lavârsta de 44 de ani), Teohari Antonescu a rea -lizat o operă impresionantă, amintită în comuni-care. A fost contemporan cu NicolaeDensuşianu, fondatorul Dacologiei moderne, cua sa operă monumentală Dacia preistorică şicontemporan cu Mihai Eminescu, „prima jertfăpolitică pe altarul Daciei Mari” (dr. Aurel David).Dar erau anii de dominaţie agresivă a tezei falseşi absurde a „exterminării” dacilor şi a „naşterii”,

după anul fatidic 106 d.Hs., a unui nou popor,roman însă, la Dunărea de Jos şi în imensitateaSpaţiului unei Dacii astfel „romanizate”. Erau aniiîn care se edita monstruosul „Dicţionar al limbiiromâne” al „latiniştilor” Laurian şi Massim, subgirul Academiei Române, ani în care Den-suşianu, marginalizat şi însingurat, se stingea cao lumânare în camera sa de lucru, trudind la fi-nalizarea amintitei sale opere, pe care „ştiinţificii”Academiei şi Universităţii s-au străduit s-o „în-mormânteze”, lăsând şi urmaşilor lor „cuvânt tes-tamentar” să procedeze la fel.

Fiind vorba despre un adevăr istoric pen-tru ei şocant – Dacia, patria arienilor! –, aşa vorfi procedat şi cu studiul lui Teohari Antonescu, pecare l-au reeditat în 1946, spre neuitare, nişteoameni de bune intenţii, într-o culegere deipoteze, marginalizate între timp. O „bilă neagră”


magazin

2

pentru „ştiinţificii” noştri a fost, apoi, şi ignorarea,până azi, a unei mari sinteze britanice despre Is-toria Indiei – The Cambridge History of India,1922 – care în vol I consacra un capitol arienilor(The Arians). Universitarii englezi, la douădecenii după Teohari Antonescu, nu cunoşteaustudiul românului (fusese publicat doar în limbalui! ...), dar, procedând la fel – cercetare pluridis-ciplinară –, conturau spaţiul de locuire originarăa arienilor, fără a-l identifica însă cu Dacia Anti-chităţii. Eruditul nostru coleg, dl. Gabriel Gheor -ghe, preşedinte fondator al Societăţii „Getica” şieditorul revistei cu acelaşi nume, prin Fundaţia„Gândirea”, aflând despre amintita sinteză brita -nică, prin demersuri şi eforturi proprii şi-a procu-rat capitolul menţionat, apoi volumul I şi aprezentat importanta informaţie în cartea sa:Studii de cultură şi civilizaţie românească, Fun-daţia „Gândirea”, Bucureşti, 2001, vol. I, cu o re-luare şi în vol II, 2005, ca şi în recenta sa carte,Valah (Fundaţia Gândirea, 2012).

Profesoara Maria Ionescu a citat cu pro-bitate şi a rezumat cuprinzător prezentarea d-luiGheorghe Gabriel, apreciind-o cum se cuvine.De neînţeles este faptul că nici dl. Gabriel Ghe-orghe n-a menţionat – cel puţin! – studiul lui Teo-hari Antonescu, al cărui nume nu-i eranecunoscut iar spaţiul arian conturat în Europade universitarii englezi, în 1922, l-a numit „spaţiulcarpatic”, nu Dacia, cum îl numise Teohari An-tonescu. „Ştiinţificii” noştri, însă, şi-au permis săignore acum şi cartea d-lui Gheorghe Gabriel,cum au ignorat şi revista „Getica”, editată deacesta – cu studii foarte interesante asupra stră-moşilor noştri reali. „Tonul” ignorării acestorfoarte importante informaţii despre Dacia ca pa-trie originară a arienilor s-ar putea să-l fi dat în-suşi „monstrul sacru” al arheologiei academice,Vasile Pârvan, care, după 1926, avusese, ca uni-versitar, şansa unei călătorii în Anglia, cuprelegeri ţinute chiar la Cambridge, unde era re-centă apariţia sintezei menţionate. Ca specialist– nu l-au interesat pe Vasile Pârvan arieniiStrăvechimii, localizaţi de sinteza universitarăengleză din 1922 într-un areal european pe caredl. Gheorghe Gabriel l-a identificat a fi Spaţiulcarpatic? Iar cu două decenii mai înainte, is-toricul Teohari Antonescu îi spusese pentruprima dată pe nume: Dacia? „Ştiinţificii” titraţiuitaseră sau gândeau că i-au înmormântat şi pe

N. Densuşianu şi pe Teohari Antonescu. În con-tinuare nu i-a interesat aceasta nici pe discipoliidirecţi şi indirecţi ai lui Vasile Pârvan şi ai altor„romanizatori”, până azi. Apoi nu i-a interesat,până azi, nici cărţile d-lui Gheorghe Gabriel din2001-2005, în care prezenta demonstraţia dinsinteza engleză.

Nu e nici un mister: la mijloc este, fără în-doială, acea teză falsă şi absurdă a „romanizăriiDaciei”, după ce „Traian cel Drept” i-a „extermi-nat” pe strămoşii noştri reali! ...

Dezinteresul până la ostilitate a ajuns,după 1989, la un punct culminant, când, concomi-tent cu cedarea suveranităţii noastre naţionale,prin politica educaţională guvernamentală a fostreconfirmată şi falsificarea identităţii naţionalereale, eliminându-se din principalul manual deprofil din preuniversitar (de clasa a XII-a de liceu),cu „alterantivele” sale „coordonate” de titraţi uni-versitari, istoria strămoşilor reali.

Mai nou, discipoli de azi ai „romaniştilor”de ieri au întrebat „poporul”, într-o revistă, dacăîi mai consideră pe daci strămoşi sau nu.Răspunsul îl dăduse savantul B.P. Hasdeu în ...1861: Da! N-au primit însă răspuns „mulţumitor”.În paralel, continuând şi pe alt plan, dânşii saualţii la fel s-au pornit încă să „romanizeze” Capi-tala ţării. Deocamdată, cu un pasaj latin pietonalla kilometrul zero, pe pereţii căruia au aşezat ba-soreliefuri „adecvate” şi o inscripţie cu un textdintr-un „clasic” al „romanizării”, în care ni se cu-vântă cum „au pierit dacii din istorie”. Apoi, cucuraj (n-am zis tupeu!), ca o lovitură de maestru,au instalat pe scările Muzeului de Istorie alRomâniei un grup statuar reprezentând pe îm-părtaul Traian, primul mare jefuitor al Daciei, in-tegral şi la „nudul gol”, ţinând în braţe lupoaica,fără gemenii din dotare, de se uită trecătorii cala „panaramă”. Iniţiativa, citim în revista „Româ-nia Mare” nr. 1137, a fost a „Primăriei Capitalei,la recomandarea lui Răzvan Teodorescu şi faceparte dintr-o operaţiune amplă de amenajare aspaţiilor publice din programul ”. Isprava este consemnată îngazetă cu un comentariu în titlu: „Un caz dezoofilie... În mod normal, lupoaica ar fi trebuitsă-l ţină în braţe pe Traian...” Iar costul lucrării,suntem informaţi, a fost de 200.000 de lei.

Cui foloseşte? Bucureşti, 15.05.2012


magazin

3

II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE

NOI, DACII.SARMISEGETUSA. SANCTUARE DACICE (3)

Dr. Napoleon SăvescuIII

Marele Sanctuar de Calcar al lui Burebistade pe terasa a XI-a este şi el orientat NE – SV şia fost cercetat, studiat, dărâmat şi reconstruit înanul 2001.

Cuprinde cinci zone distincte:1. Nivelul distrugătorilor romani, consti-

tuit din 4 blocuri de calcar şi cărămizi de pavi-ment, folosite pentru o construcţie militară de

moment. Acest nivel a apărut la circa 1 metruadâncime, în urma săpăturilor arheologice.

2. La numai 35 de centimetri sub celroman au fost descoperite urmele unui sanctuarformat din stâlpi de andezit, sprijiniţi într-o fun-daţie de piatră de râu prinsă în lut. În mijloculsuprafeţei acestui sanctuar există 7 tamburi decalcar cu diametrul de 1,30 metri. Grosimea loreste de 25 centimetri.

Fig. 177 Marele Sanctuar de Calcar al lui Burebista de pe terasa a XI-a este orientatNE – SV şi a fost cercetat, studiat, dărâmat şi reconstruit în anul 2001.


magazin

4

3. La o adâncime de 2,85 metri s-au des -

coperit 4 şiruri de coloane de calcar, având fiecare

câte 15 piese de aceleaşi dimensiuni, totalizând

un număr de 60 de coloane. Pe unele din aceste

plinte s-au descoperit adâncituri circulare, cu un

diametru de 0,80 metri, urme aparţinând, proba-

bil, coloanelor ridicate pe ele.

4. S-a constatat cu surprindere că plintele,

bazele de calcar erau aşezate pe nişte construcţii

asemănătoare unor lentile, realizate din piatră de

stâncă, în formă de pâlnie, cu un diametru maxim

de 1,85 metri, la o adâncime de 1,90 metri, ele

formând astfel o fundaţie de rezistenţă pentru

plinte şi pentru coloanele care se ridicau pe ele.5. Şi ultimul nivel - semnalat la o

adâncime de 4,40 metri – constă dintr-un şir degrupuri de 3 - 4 blocuri de calcar, aşezate, fie încruce, fie rectangular. La acest nivel au mai fostdecoperite alte 3 lentile, realizate în aceeaşitehnică cu cele din zona a patra şi care merg înadâncime până la 5,70 metri de la nivelul iniţialal sanctuarului.

Terasa de 41 x 13 metri pe care este am-plasat sanctuarul, asemenea tuturor celor peste200 de terase artificiale amenajate aici de cătredaci, este susţinută de ziduri masive de blocuri decalcar, construite în tehnica murus Dacicus.

S-a găsit, de asemenea, o scară uriaşă deacces, realizată din lespezi de calcar, pe parteastângă a edificiului. Suntem indignaţi de faptulcă, în prezent, scara este folosită drept „groapade gunoi arheologic.”

În acest sanctuar a fost descoperit unmedalion de lut ars, cu un diametru de circa 10centimetri şi care are reprezentată pe el o figurăfeminină. Printr-o simplă analogie, aleatoare, s-acomparat această piesă cu un denar roman de pevremea lui Tiberius Claudius Nero, din anul 80î.H., şi s-a atribuit funcţionarea sanctuarului însecolul I î.H., ceea ce este foarte probabil; darasta nu ne spune nimic despre vechimea înte-meierii lui!

Fig. 178 Una din plăcuţele de la Sinaia,„falsuri arheologie”, aşa cum sunt ele consi -derate de „ istoricii noştri”. Figura acesteifemei aşezate central cred că am mai întâlnit-oundeva. Un medalion identic a fost găsit laSarmisegetusa Regia, unde săpăturile au în-ceput prin anii 1924.... Plăcuţa de mai sus afost găsită în jurul anului 1874!!!. Deci, ea estecu 50 de ani anterioară medalionului de laSarmisegetusa. Ne întrebăm: cum a fost posi-bil ca falsificatorul să fi ştiut de această figurăcând ea a fost descoperită de arheologi 50 deani mai târziu ? Atunci, cine minte ?


magazin

5

Micul Sanctuar de calcarParalel cu Marele

Sanctuar de Calcar, pe oterasă ceva mai ridicată,dar ceva mai la vest, existăun alt sanctuar, construitdin calcar, format din 3şiruri a câte 6 baze, tota -lizând 18 coloane. El esteorientat NE - SV, avândfiecare plinta aşezată, ca şiîn cazul sanctuaruluiprecedent, pe câte o„lentilă” de fundaţie, lu-crată în aceeaşi manieră.

Astrolabul Ovoidal de AndezitÎntre cele două Sanctuare de calcar şi

Marele Sanctuar Circular, printre resturi decoloane mai noi şi mai vechi, privirea este atrasăde un straniu „bolovan” de andezit, sculptat inte-rior într-o formă geometrică puţin obişnuită.Obiectul nu a trezit interesul arheologilor, fiindconsiderat un simplu vas pentru foc.

În anul 2003, revizitam acest complexîmpreună cu unul dintre participanţii la Cel de-alIV-lea Congres Internaţional de Dacologie, pro-fesorul Persel P. de la Universitatea Pittsbourg,(Pennsylvania, USA). Distinsul profesor s-a sfiitsă admire acest... „Astrolab Ovoidal de Andezit”,după cum l-a denumit el însuşi!..

Fig. 179 Paralel cu Marele Sanctuar de Calcar, pe o terasă cevamai ridicată, dar ceva mai la vest, există un alt sanctuar, construit din calcar, Micul Sanctuarde Calcar, format din 3 şiruri a câte 6 baze, totalizând 18 coloane. El este orientat NE - SV, avândfiecare plinta aşezată, ca şi în cazul sanctuarului precedent, pe câte o „lentilă” de fundaţie, lu-crată în aceeaşi manieră.

Fig. 180În cazul

„Astrolabului Ovoidal de Andezit”,

dacii s-au întrecut pe ei înşişi.

Este deosebit de dificil să tai şisă ciopleşti andezitul, pentru că

este o rocă foarte dură; eaproape imposibil să sculptezi

înăuntrul ei o sferă.


magazin

6

În cazul „Astrolabului Ovoidal de An-dezit”, dacii s-au întrecut pe ei înşişi. Este de-osebit de dificil să tai şi să ciopleşti andezitul,pentru că este o rocă foarte dură; e aproape im-posibil să sculptezi înăuntrul ei o sferă. Devine şimai competitiv să încerci să sculptezi o elipsă înea şi aproape o fantezie să încerci să ciopleşti îninteriorul unei astfel de roci un ovoid, căruia tre-buie continuu să-i modifici forma geometrică pemăsură ce pătrunzi în adâncimea pietrei!

Umplând cu apă această formă ovoidală,seara, se putea urmări pe ea, reflectată, mişcareastelelor şi a altor corpuri cereşti, ca privind pe...ecranul unui laptop!

Şi, totuşi, Astrolabul Ovoidal de An-dezit de la Sarmisegetusa zace şi azi plin degunoaie şi de mătasea-broaştei, aruncat într-uncolţ, ca un obiect incomod şi de prisos.

Probabil, curând, va dispărea şi el, pre-cum a dispărut şi Marea Roată de Andezit cu dinţiinteriori, trapezoidali, renumita Rotondă de An-dezit.

În afara celor două terase pe care se află„Zona Sacră”, complexul arhitectural include oaşezare civilă formată din cartierele de est şi devest, care se întindeau pe zeci şi zeci de terase,

constituind cel mai amplu complex de locuiredacică documentat până în prezent. CelebrulMachu Pichu din Peru păleşte în faţa edificiilorciclopice care au fost construite de geniul tehnical strămoşilor noştri cu 1.500 de ani înainte de el.Şi cu toate acestea, complexul arhitectural de laSarmisegetusa nu este cunoscut şi apreciat la ade-vărata lui valoare. Întâietatea lui pe plan mondial,maiestuozitatea în spaţiu, cunoştinţele avansatetehnic şi astronomic, talentul artistic al dacilorsituează Sarmisegetusa drept prima şi cea maicomplexă izbândă mondială a geniului uman îndomeniu.

Într-una din aceste locuinţe din „AşezareaCivilă” a fost descoperit celebrul vas ceramic cuparafa „DECEBALUS PER SCORILO“. Astfelspus, Diodor Siculus a fost corect informat că Hy-perboreenii şi-au construit un observator astro-nomic la nord de Dunăre. De fapt, el aprecia că„de la templul Hyperboreilor, Luna se vede maiaproape”, adică... mai bine!

Ne întrebăm pe bună dreptate: pentru ceacest remarcabil (şi remarcat!) popor antic şi-adedicat timpul şi energia în realizarea a ceea ce,spun unii, ar fi o „afacere”, „afacere nerentabilă”?

Fig. 181

Umplând cu apă această formă ovoidală,seara, se putea urmări

pe ea, reflectată,mişcarea stelelor şi aaltor corpuri cereşti,

ca privind pe... ecranul unui laptop!


magazin

7

Ei au folosit mijloace de transport herculiene pen-tru a transporta blocuri de andezit şi calcar de lazeci şi zeci de kilometri distanţă, blocuri ce cân-tăresc fiecare, uneori, multe tone! Ei le-au cărat,traversând ape, munţi şi dealuri, de la distanţe desute de kilometri. Fezabilitatea acestui traseu nua fost niciodată calculată.

Toate aceste operaţii cereau cunoştinţespeciale, sute şi mii de bărbaţi care să lucreze subconducerea unui arhitect supragenial, care trebuiasă ştie exact ce urma să facă.

În concluzie, Sarmisegetusa a fost nunumai un centru religios, dar şi unul ştiinţific, unobservator astronomic, un monument construit cu

ajutorul spiralelor şi al cercurilor trasate pepământ şi în aer, o grandioasă sfidare chiar şi pen-tru ştiinţa de azi.

Ne exprimăm speranţa ca lucrurile să seschimbe şi să asistăm cât mai curând la o reeva -luare şi la o popularizare a minunii complexe careeste Sarmisegetusa. Sperăm ca acest Kogaion alnostru să nu rămână, pe mai departe, doar „obiec-tul de studiu” al unor muzee româneşti, încre-menite în neputinţa de a-l înţelege, şi al unorarheologi de mult depăşiti de obiectul „studiuluilor”!

Sarmisegetusa este şi trebuie să se reclame,cu adevărat, drept a 8-a minune a Lumii Antice!

Vom încheia acest capitol al fascinantei şimisterioasei Sarmisegetuse, omagiindu-l pe re-gretatul nonagenar preot şi cercetător istoric Du-

mitru Bălaşa, cel care aici, în Kogaionul naţiuniinoastre, a unit vechea şi noua religie într-una sin-gură, religia noastră.

Fig. 182

Pr. prof. Theodor Damian, dr. Napoleon Săvescu şi regretatul nonagenar preotşi cercetător istoric Dumitru Bălaşa (cel care aici, în Kogaionul naţiunii noastre,

a unit vechea şi noua religie într-una singură, religia noastră), arheolog Vasile Boroneanţ,în vara anului 2000 la Sarmisegetusa.


magazin

8

Pentru a judeca și pune în balanță cultura așa-zisă„înapoiată” a strămoșilor noștri, cu cea avansată a ro-manilor, după cum actualii istorici ne-o inculcă în susținereautopicei teze a romanizării strămoșilor noștri, vă vom ex-pune cronologic, o mică parte din principalele descopeririarheologice din țara noastră, după care vă vom expuneîntr-un alt capitol comentariile unor specialiști străini șiromâni, despre poporul nostru, în cadrul unor expertize, con-grese sau în cărți, reviste, în enciclopedii române și străine.

EPOCA STRĂVECHE

1. PALEOLITICUL INFERIOR: 2.000.000 –100.000

După cum veți descoperi, pe actualul teritoriu alRomâniei și chiar pe un perimetru cu mult mai întins,viețuirea se întinde în negura trecutului...

*1,8 – 2,0 milioane de ani în urmă, urme deviață a unui hominid în Oltenia!

În 1963 pe valea Grăunceanu în Oltenia, s-au de-scoperit oseminte, printre care o tibie și un femur al unuihominid de acum 1,8 – 2,0 milioane de ani și fragmente deoase fosilizate, provenind din 28 specii de animale. Acesthominid ar fi primul descoperit în Europa și este mai dez-voltat decât cel australian.1

* 1.000.000 – 600.000 î.Hr., în paleoliticul infe-rior, în cadrul Culturii de prund, urme de locuire, cu ves-tigii din acea epocă, la Porțile de Fier și Cazane.2

2. PALEOLITICUL SUPERIOR: 40.000 – 10.000Î.Hr.

* 33.000 î.Hr. Descoperirea unui maxilar umanîn „Peștera de oase” din Munții Aninei

În 16 februarie 2002 s-a descoperit mandibula unuibărbat. Fosila a fost încredințată de către Institutul de Spe-ologie „Emil Racoviță” din Cluj, pentru datare cu Carbon 14,renumitului antropolog Erik Trinkaus de la Washington Uni-versity din St. Luis (Missoury). Vechimea fragmentului fosila fost stabilită ca fiind de 35.000 ani și aparținând celuimai vechi om din Europa!3

*25.000 – 15.000 î.Hr. Cultura Gravettiană din

Paleoliticul SuperiorCotu Miculinți (sat, com. Cotușca – jud. Botoșani)

– vechime 18.000 ani, având cele mai vechi elemente decivilizație din lume (locuințe în bordeie, ciocanul deminerit, lancea cu două tăișuri, harponul de pescuit),București, Peșterea Moeciu etc.4;

Tot în aceeași cultură se situează descoperireacelei mai vechi amulete-pandantiv din lume5 la Mitoc –jud. Botoșani, confecționată din cortex, decorată cu grupede linii incizate, care ar sugera reprezentarea pe avers aunui cervideu iar pe revers a capului unei bovine.

* 13.000 î.Hr. Descoperirea celei mai vechi in-cizii ordonate de pe teritoriul patriei noastre: la Stra-china-Dorohoi, apoi cea de la Cuina Turcului datând din anii10.650 î. Hr., apoi cea de la Porțile de Fier, din anul 6.100î.Hr. „Semnele, schițele și zgârieturile din neoliticul (și amadăuga și din paleoliticul, n.n.) românesc” – afirmau Nico-lae Miulescu și Iordache Moldoveanu – au dus la sil-abizare și alfabet în Carpați6.

* mil. XIII î. Hr. Cultura Schela Cladovei – Le -penski Vir (epipaleolitic), zonă locuită între mil. XIII și VIî. Hr., situată pe ambele maluri ale Dunării, la Porțile deFier, având o climă dulce, cu trăsături sub-meditera-neene, este cea dintâi în care s-au creat așezăminteomenești sedentare. Într-adevăr, descoperirile de laPorțile de Fier au pentru istoria comunităților preis-torice o importanță unică, acestea fiind cele mai vechiașezări din cele cunoscute până la ora actuală, în elepracticându-se înhumarea în apropierea locuinței saudirect sub podeaua locuinței.7

EPOCA MEZOLITICĂ: 10.000 – 5.500 Î.Hr.

Cca. 8500 î.Hr. Descoperirea la Turdaș lasfârșitul sec. al XIX-lea a cca. 200 de tăblițe și frânturiceramice, acoperite cu incizii simple, de către cercetă-toarea Torma Zsofia (nume maghiarizat al româncei SofiaTurmă din Orăștie), care dovedesc întâietatea și vechimealor față de tăblițele de la Tărtăria descoperite în 1961, datatedin anul 5.300 î. Hr.8

SCURTĂ ISTORIE A DACILOR DE LAÎNCEPUTURI PÂNĂ LA ABANDONAREA DACIEI

DE CĂTRE ROMANI – 271 d. Hr.Popovici Valery Ursu


magazin

9

Erudiți specialiști ca Schliemann, Virchow, dr. I.Stern, Kallmann ș.a. au confirmat faptul că semnele in-cizate descoperite de Zsofia Torma constituiau o scriereale cărei grafeme (semne vizuale ale unui sunet n.n.) aveaucorespondențe ulterioare în Sumer, Egipt, Asia Mică(Troia), Creta, Cypru etc. I. Moldoveanu, comparândtăblițele culturii Turdaș, descoperite de Zsofia Torma, cucele găsite de N. Vlasa la Tărtăria, conchidea că cele dela Turdaș sunt cu cel puțin 3 – 4 milenii mai vechi decâtcele de la Tărtăria, timpul necesar – după I. Moldoveanu– trecerii de la inciziile simple (scrierea elementară, pic-toideografică, prin linioare și unghiuri, cerculețe și puncte)până la scrierea perfect organizată, ideografică a tăbliței ro-tunde de la Tărtăria.

Cercetătoarea transilvană afirma că așezarea dela Turdaș a fost locuită de un trib dacic (s.n.). Înfățișândrezultatele cercetării sale despre cultura Daciei străvechi,la reuniunile științifice de la Berlin din 1880 și Frankfurt peMain din 1882, influențată și de tezele care dominau atunciîn istoriografia europeană, după care Babilonul și Caldeeaau fost, chipurile, singurele centre de radiere a culturii, de-finea trăsăturile comune ale acestor obiecte, cu cele de-scoperite în Transilvania. Piesele colecției mele - releva ea– demonstrează fără putință de tăgadă că sunt identicecu cele descoperite la Troia a lui Schliemann din AsiaMică, de pe înălțimile Hisarlâcului (numele actual turc,n.n.), din fortificația în care locuia poporul lui Priam...de aceeași origine tracică (daco-getică n. A. Deac.).

Obiectele și însemnele de la ele – sublinia au-toarea – oglindesc credințele religioase, ritualuri,

cuprinzând ideograme și inscripții ale unui limbaj sim-bolic datorat aceluiași popor tracic (geto-dacic n. A.D.).

Iar pentru tălmăcirea lor, atât a celor din Troiași Babilon, cât și a celor din Dacia se poate folosi unași aceeași metodă de descifrare.9

* 7800 î. Hr. Atestarea existenței agriculturii.Cercetători români în colaborare cu cercetători de

la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, prin săpă-turile efectuate la Clisura Dunării, la Porțile de Fier și lamalurile Dunării au descoperit grăunțe de cereale și ose -minte umane. Pentru a exclude eventuale erori în ceea cepriveşte datările, analizele au fost efectuate la patru labo-ratoare europene: la Oxford, la Groningen, la Berlin și laBonn.10

Aceste descoperiri așa de timpurii pentru agri-cultură, pe lângă că au avut ca efect durabil sedenta-rizarea unei populații, atestă că din această regiune afost posibilă explozia demografică către întregul Spațiueuropean și spre alte continente.

Un lucru foarte important, este analiza hărții Eu-ropei în mil. V î. Hr., din epoca neolitică, a profesoarei ame -ricane Marija Gimbutas, care a analizat civilizațiile epociineolitice din toată Europa. Ea a fost trimisă de CancelarulUniversității Californiei din Los Angeles (UCLA), FranklinMurphy pentru a studia civilizația neoliticului din Europa.Rezultatul cercetărilor sale, sub titlul „Vechea civilizație eu-ropeană” (Old European Civilization) le-a prezentat în anul1971, la Belgrad, cu ocazia Congresului al 8 –lea Inter-național de Științe preistorice și protoistorice. Ulterior, lu-crările au fost publicate la Londra în 1974 și 1982. Harta


magazin

10

expusă este din cartea tradusă în limba română, sub titlulCivilizație și cultură, Editura Meridiane, București, 1989.

Privind harta, vom constata că România de astăzise află în centrul intersecției între axele NS și EV a zoneihașurate, deci în centrul acestei zone a civilizației caretrece prin Bucegi unde se află sfinxul, scrijelat în stâncă,reprezentând pe Saturn, zeitatea celestă venerată de geți(cum i-au numit anticii pe strămoșii românilor), națiuneamatcă a europenilor de astăzi.

În afara zonei hașurate, arheologa americană nua găsit nici o urmă de civilizație. În zona albă, în special lanord de România de astăzi, este explicabil căci totul eraîncă acoperit de gheață sau zăpadă, iar vara, la dezgheț descurtă durată, pământul nu putea asigura dezvoltarea pro-duselor agricole și a pășunilor, necesare hranei oamenilorși animalelor.

Pământul, acum 7000 de ani se găsea în plină pe-rioadă de încălzire climatică, urmare a ultimei glaciațiuniWÜRM (cca. 75.000 – 9800 î. Hr.).

Cauza principală a apariției glaciațiunilor și aîncălzirii climei în perioada interglaciară este poziția vari-abilă a pământului în timpul rotirii sale în jurul soarelui. Axapământului, între nord și sud, este înclinată față de soareși, în timpul evoluției sale în jurul soarelui, această axă seînclină față de verticala normală.

În perioada glaciară, polul nord se îndepărteazăde soare provocând răcirea climei și înghețul, oamenii șianimalele, nemaiputându-și asigura hrana, sunt destinațipieirii sau cei mai robuști descurcându-se ca laponii deastăzi.

Deci, în afara zonei hașurate a hărții Europei dinmil. V î. Hr., nu se poate vorbi de o cultură, de o civilizație,de un popor care are o limbă formată, un vocabular, acestafiind încă în perioada de locuire în peșteri, obţinând hranadin vânat sau pescuit prin spargerea gheții!

Acest fenomen de încălzire sau răcire a planeteinoastre, adică de a avea perioade de înghețare totală șiapoi de dezgheț, a fost explicat pe înțelesul tuturor într-unarticol de către Mircea Țicleanu.11

Pe scurt, în cap. 5 Anotimpurile precesionale,autorul ne relatează: O rotație completă, respectiv un anprecesional, se derulează de cca. 25.920 de ani (cu apro -ximație 26.000 de ani). Această particularitate de rotație de-termină o succesiune de perioade reci, cu o durată de cca.13.000 de ani, când axa de rotație are un unghi mai marede înclinare față de planul orbitei, și mai calde, cu aceeașidurată. Putem vorbi astfel de anotimpuri precesionale, re-spectiv cel puțin de o iarnă precesională și respectiv de ovară precesională.

Din acest punct de vedere trebuie precizat căsfârșitul Paleoliticului (de la – 19.500 până la – 9.550) șiMezoliticul (până la – 6.500) se suprapun unei ierni prece-sionale care a fost apoi urmată de o vară precesională,

odată cu începutul Neoliticului, vară care se va încheiapeste cca. 4.500 de ani, deci pe la +6.500.

Deci, anul 5.508 î. Hr., anul „Facerii Lumii”12, seplasează cu cca 1.000 de ani după debutul verii precesio -nale, perioadă mai caldă, clar sesizabilă în regiunile tem-perate ale Europei. Și autorul, subliniază că abia cuînceperea Neoliticului a fost posibilă dezvoltarea unor vetrede locuire în nordul Carpaților, împrejurimilor Mării Balticeși Scandinaviei.

Condițiile climatice favorabile locuirii ținuturilornordice, autorul le-a fixat între – 1.500 și +1.500, cu un ma -ximum în jurul anului 0 (zero).

De o deosebită importanță este faptul că, înRomânia, există 300 de saline de o parte și de alta aCarpaților, din care o parte la suprafața terenului, câtși peste 3.000 de izvoare sărate (Dr. I.P. Voinești, 1920),pe care studiile d-lui Gabriel Gheorghe ni le-a semnalat13!

Această sare este secretul dezvoltării vieții oa-menilor și celorlalte viețuitoare, a conservării ali-mentelor și, pe lângă agricultură, a sedentarizării grupăriloromenești.

Prezența salinelor, a izvoarelor de apă săratăși a lacurilor sărate,14 explică de ce numai Spațiulcarpatic a reușit, la vremea aceea, să aibă o exploziedemografică deosebită față de alte spații europene.

Cu timpul, în antichitate, sarea se transporta pânăîn Austria, în Balcani și până în Grecia, ajungând la marepreț, ca monedă de schimb. Și astăzi, la poporul nostru arămas „obiceiul pământului”, primirea marilor oaspeți cupâine și sare.

Nici Marija Gimbutas nu-și explica, în examinareanumeroaselor figurine (30.000 găsite în zona de locuire apoporului nostru), care era explicația multitudinii acestordovezi de viețuire, aceste figurine găsindu-se alături deurmele de incinerare ale strămoșilor noștri.

Dl. G. Gheorghe, într-o întrevedere cu dl. VasileBoroneanț, ne-a relatat că marele arheolog român i-adezvăluit că sertarele Institutului de arheologie eraupline de săculețe cu figurine încă necurățate și nereper-toriate, din lipsă de personal. Recent, cu ocazia săpă-turilor ocazionate de construirea autostrăzii transilvane,lucrările sunt mereu întârziate datorită descoperirii de noimorminte și locuințe din străvechime.

*6.000 î. Hr. La Schela Cladova, suburbie a mu-nicipiului Drobeta-Turnu Severin, au fost ientificate maimulte bucăți de malahit, un oxid de cupru datând din pe-rioada culturii Criș (6000 – 5500 î.e.n.). După VasileBoroneanț, o parte din acești oxizi au fost analizați la Po-litehnica din Zürich (laboratorul de mineralogie și cristalo-grafie a oxizilor) de către dr. Gerhard Bayn, care a conchiscă este vorba de un produs secundar sau terțiar deminereu de cupru (particule verzi) și de oxizi de mangan(particule de culoare negru-brun).15 Asemenea bucățele de


magazin

11

malahit au fost găsite și în alte comunități omenești din zonă(cătunul Alibeg, jud. Caraș Severin), unde cercetările „audus la identificarea și aici a unui strat cultural datând dinepipaleolitic (9000 î. Hr.), în care apar primele indicii ale tre-cerii la noua epocă a pietrei: unelte de silex șlefuit și cera -mică, a unor bobițe și bucățele de manit”.

Cu ajutorul carbonului radioactiv (C14) a putut ficonstatată vechimea așezării Alibeg – mileniul VI î.e.n.„Așadar – conchide arheologul român Vasile Boroneanț –acum 8000 de ani strămoșii noștri cunoșteau principiulreducerii unor minereuri” 16 (s.n.)

* 5.600 î. Hr. Crearea Mării Negre prin spargereabarierei de stânci dintre Marea Marmara și lacul de apădulce care exista înainte.

Doi geofizicieni americani, William Ryan și WalterPitman17, au studiat un fenomen întâmplat în urmă cu 7.600de ani, pe locul unde se află astăzi Marea Neagră, care eraînainte un lac de apă dulce, cu 110 m mai jos decât nivelulactual, consemnat în cartea Noah’s flood. Cercetările celordoi geofizicieni au adeverit faptul existenței acestui lac, ceeace explică fenomenul petrecut acum 7.600 de ani.

Părerea mai multor savanți americani și europenieste că spațiul carpato-dunărean-pontic deținea ecosistemecare au permis dăinuirea și prosperarea populațiilor autohtone.

Prosperând și înmulțindu-se, carpato-dunăreniiau căutat un exod spre toate direcțiile după acel cataclismde acum 7.600 de ani.

Astfel, un grup cunoscut drept LBK (linear-band-keramic) ajunge în vest pe Sena și Rin, altul în centrul Eu-ropei, denumit Vincea (Vinča), care se distinge prin arta dea decora vasele și scrisul lor pictografic pre-sumerian.

Alt grup coboară pe coasta Dalmației denumitDanilo-Hvar și grupul Butmir în jur de Sarajevo.

Al patrulea grup, numit Hamangia, după localitateaunde au fost descoperite primele figurine din lut ars, se parecă sunt localnici sau din partea sudică a fostului lac de apădulce, populând Muntenia, Dobrogea și Nord-Estul Bulgarieide astăzi.

Alt grup (denumit de cei doi autori) proto-indo-europeni vor porni spre est, la nordul Mării Negre, din careo parte va lua drumul Chinei, cunoscut sub numele deTocharieni, ajungând chiar până în Japonia, și altă parte vorporni spre sud.

Din zona munților Caucaz pornește grupul migra-tor sudic, cunoscut sub numele de Ubaid, care va cuceripașnic Mesopotamia/Sumerul. Tot din acest grup se des -prinde un mic grup de fermieri, care se vor așeza pe malulrâului Rioni în Transcaucazia.

Grupul sud-estic va avea o mică ramură anato-liană, care este atestată în zona Catal Huyuk și Hacilar dinTurcia de azi.

Cealaltă ramură, predinastică egipteană, trece prinJerihon – Palestina de azi – ajungând pe valea Nilului,

aducând cu ei arta olăritului, animale domestice, plantede cultură, cereale, tehnica irigării terenurilor etc.18 (s.n.)

Acest text este un succint extras din cartea celordoi oceanografi americani citați mai sus - Noah’s flood, cap.17 Diaspora, pag. 188 – 201.19

Părerea noastră este că astfel s-ar explica șiprezența în acea regiune, cât și în India probabil, a bovinelorși în special a bivolilor, plecați cu aceste grupuri din Spațiulcarpato-dunărean-pontic, cum și portul tiarei al primilorfaraoni, tiara regilor daci (prezentă mai târziu și la regii per-sani).

Demn de remarcat este faptul că, fără săcunoască ce a scris Nicolae Densușianu cu opt deceniiînainte, acești oceanografi americani atestă, prin rezul-tatul crecetărilor lor, ceea ce Nicolae Densușianuscrisese în cartea sa Dacia Preistorică.20

ANUL 5508 î. Hr.,21 LA NOI, LA ROMÂNI, esteanul de când poporul român își notează cultul religiosSCRIS, an care s-a păstrat în toate cronicile vechiromânești din era noastră (salvate de la distrugere),până în sec. XVIII.

Pentru poporul român, acest an este de oînsemnătate deosebită, fiindcă atestă existența noastrăde necontestat pe pământul în care locuim fără întreru-pere, de mai bine de șapte milenii. Această atestare,combate cu tărie utopica teză a formării poporului nos-tru de-abia după anul 106 d. Hr., din simbioza colonilorromani cu românii băștinași în 165 de ani de ocupație ro-mană și numai pe o șeptime din teritoriul locuit deromâni la acea epocă.

Pentru dezlegarea enigmei acestui an 5508 î. Hr.,vom cita din cartea Dacia Preistorică a savantului ardeleanNicolae Densușianu, în care autorul a studiat și consemnattoate scrierile legate de existența strămoșilor noștri înde-părtați, din care am dedus ce ar putea să reprezinte acestan.

Pentru că noi, românii, nu am avut obiceiul să nescriem toate faptele petrecute de când existăm, contând pememoria noastră, alții ne-au scris istoria, cum se întâmplăde altfel și în vremurile noastre. Grecii antici, de faptgrupările care au plecat din nordul Dunării spre Grecia deastăzi, începând cu mileniul II î. Hr., au scris desprepoporul Pelasg (aceștia fiind românii) ca fiind populațiaprimordială a Europei din vremuri imemorabile.

Vom începe cu subcap. 1. Din Dacia Preistorică –Vechimea rasei poporului pelasg, (p. 668 și urm.). Pelas-gii (geto-daco-românii n.n.) ne apar în fruntea tuturor tradiți-unilor istorice, nu numai în Elada și în Italia, dar și înregiunile din nordul Dunării și ale Mării Negre, în Asia Mică,în Asiria și în Egipet.

Ei reprezintă tipul original al popoarelor, așa-numite arice, care a introdus în Europa cele de întâiu be -neficii ale civilizațiunii22...


magazin

12

„Pentru poporul grecesc, Pelasgii erau cei maivechi ómeni de pe pémânt. Rasa lor li se părea atât dearhaică, atât de superióră în concepțiuni, puternică în voințăși în fapte, atât de nobilă în moravuri, încât tradițiunile și po-emele grecești atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de «di-vini», adecă ómeni cu calități supranaturale, asemeneadeilor, un nume, ce ei întru adever l-au meritat prin darurilelor fizice și morale…

Grecii își pierduse demult tradițiunea, când,cum și de unde au venit ei în ținuturile Eladei; însă ei aveauo tradițiune, că înainte de dênșii, a domnit peste pămên-tul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlaștinile,a scurs lacurile, a dat cursuri nóue râurilor, a tăiatmunții, a împreunat mările, a arat șesurile, a întemeiatorașe, sate și cetăți, a avut o religiune înălțătóre, a ridi-cat altare, și temple deilor, și că aceștia aiu fost Pelas-gii. (s.n.)

După vechile tradițiuni grecesci, Pelasgii locuiserăîn părțile Greciei încă înainte de cele dóue diluvii legendare,ce se versase peste Attica, Beoția și Thessalia, unul în tim-pul regelui Ogyges23 și altul în timpurile lui Deucalion24. Eldomnise așadar peste continentul grecesc încă înainte detimpurile lui Noe25...”

Din cele de mai sus rezultă clar că strămoșii noștri,pelasgii, cum i-au denumit grecii, au trăit și cunoscut celedouă diluvii, adică așa-zise potopuri. Primul, care a fost datatde cei doi oceanografi americani citați mai înainte, în 12.500î. Hr., ar putea fi cel care a dat naștere Mării Mediterane cuformarea tuturor insulelor și Peninsulei italice, prin spargereabarierei de stânci a apelor Atlanticului, la Gibraltar.

Al doilea așa-zis potop (diluviu) ar reprezenta celdin 5.600 î. Hr. când s-a creat Marea Neagră. Din textul citatde Densușianu despre cele două diluvii se desprinde faptulcă străbunii noștri au avut o memorie extraordinară, perpe -tuată din generație în generație, pentru a ține minte și trans-mite fapte petrecute cu milenii în urmă.

În continuare cităm: „Încă din timpurile primitive aleistoriei, rasa pelasgă26 se estinsese departe nu numai încontinentul Europei dar și în regiunile Asiei mici, pecâmpiile cele fertile ale Tigrului și Eufratului și pe țer-murele oriental al Mediteranei27...

Locuitorii primitivi (primordiali n.n.) ai Palestineiînainte de invasiunea Ebreilor sunt descriși în vechiul Tes-tament ca ómeni resboinici și avênd o statură gigantică.”28Iar mai departe (N.D.) scrie: „Din Asia mică ei străbăturăîn Syria, Assyria, Palestina până în regiunile cele maifertile ale Arabiei de lângă oceanul meridional, înte-meiând peste tot locul diferite centre mari ale vieței lorpastorale, agricole și comerciale...

Aceste triburi pastorale și resboinice tot-o-dată,însă dotate cu calități mari civilizatoare, întemeiară cead’ântâiu domniă politică peste Egipet.29

Cea mai veche dinastie egipteană, așa numită

a «deilor» era de naționalitate pelasgă.30Saturn, unul din strămoșii cei mai iluștri ai

rasei pelasge, domnise, după cum ne spun tradițiunile is-torice, nu numai în Europa dar și peste Egipet șiLybia.31...

Egiptenii, după cum ne spune Diodor, adorau laînceput ceriul și pămêntul, séu pe Uran și Gaea, pe care onumeau Mamă.” (s.n.)32

Vom trece în continuare, la ceea ce scrie N. Den-sușianu, despre primii conducători ai poporului nostru.

____________________1 ib. Augustin DEAC, Istoria adevărului istoric, vol. I, Ed. Tentant,Giurgiu, 2001, cap. I, Neoliticul românesc-autentică vatră a culturiişi civilizaţiei europene, p. 29 – 31.2 P.L. TONCIULESCU & E. DELCEA, (1 – 4) pag. 36, 39. vezi şi„Magazinul”, nr. 7. 1094/1978.3 Miron SCOROBETE, Dacia edenică, Ediţia a II-a revăzută şiadăugită, Ed. Renaşterea, Cluj – Napoca, 2010, p. 50.4 ib. P.L. TONCIULESCU & E. DELCEA, (1 – 5), p. 36.5 M. PETRESCU-DÎMBOVIȚA, prof. dr. doc. (coordonator), prof.dr. Hadrian DAICOVICIU, şi alţii (care probabil au scris cartea)Istoria României de la începuturi până în secolul al VIII-lea, Ed.Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti-1995, Probabil că titlula fost dat „Istoria României...” şi nu a „Românilor”, pentru anu se interpreta cumva că, tot ce a fost găsit pe teritoriulRomâniei de astăzi din descoperirile arheologice ar fi operaROMÂNILOR! – p. 27.6 ib. Augustin DEAC (2 – 1), p. 75., vezi şi IordacheMOLDOVEANU Geto-dacii ne vorbesc, Ed. Miracol, Bucureşti,1994, şi Virgil VASILESCU, Semnele Cerului, Bucureşti, 1993.7 Vasile BORONEANţ şi Dardu NICOLAESCU PLOPŞOR, Lé-sions traumatiques violentes datant de l’épipaleolitique tardif dusud-ouest de la Roumanie, în Antropologie, Brno, XXVIII/1, 1990,p. 55-65.8 Prof. dr. Augustin DEAC, Istoria adevărului istoric vol. II –Moţii şi strămoşii poporului român, Ed. Tentant, Giurgiu, 2001,598, pag. 208/209, în care autorul precizează că atât ZsofiaTorma, care a găsit 200 de tăbliţe cu semne incizate cât şi – dupăpărerea unor specialişti – privind tăbliţele de lut descoperite laTurdaş, în apropiere de Tărtăria, şi care fac parte din acelaşi com-plex, sunt cu peste 3.000 de ani mai vechi ca cele de la Tărtăria,ceea ce ar însemna că erau din mil. IX î. Hr. Nu de mult, în satulIsaia de lângă Iaşi, arheologii au găsit alte tăbliţe de lut ars, iden-tice cu cele tărtărene.9 ib. A. DEAC (2 – 1) p. 63 – 65, vezi şi Iordache MOLDOVEANU,Geto-dacii ne vorbesc, Ed. Miracol, Bucureşti, 1994, p.4 şi urm.,v. şi la istoria străveche a judeţului Hunedoara), în „Ahunyadmé-gyei történelmi és régészeti társulat Evkönyve”, Budapesta, 1882,pag. 3 – 51.10 Dr. Vasile BORONEANŢ, Cercetări în zona cu cele mai timpuriiaşezări stabile din Europa – Porţile de Fier înEpipaleolitic/Mezolitic; Cele dintâi dovezi de sedentizare în Eu-ropa, pag. 60 – 114.11 GETICA Tom I nr. 5 – 6, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2005,


magazin

13

art. scris de Mircea MICLEANU Evoluția climatică şi paleo-ge-ografică a vetrei româneşti în paleolitic, mezolitic şi neolitic, pag.115 – 134, cap. 5 Anotimpurile precesionale, p. 127., cap. 7 Ploaiade meteoriţi în jurul anului 9.550 î. Hr., p. 131. La începutul arti-colului, autorul precizează:

Prezentul articol este menit să explice, cel puţin dinpunct de vedere geologic, de ce civilizaţia Europei nu s-aputut naşte într-o zonă situată la nord de Carpaţii Păduroşi.Nu este implicată vreo formă de subiectivitate, nu este vorbade voinţa cuiva, ci de condiţiile naturale fără de care viaţa detip uman nu este posibilă.12 Preot cercetător istoric Dumitru BĂLAŞA, DACII de-a lungulmileniilor, Ed. Orfeu, 2000, Bucureşti, cap. IV. Erori de interpretareîn problemele fundamentale ale istoriei Daco-Românilor, p. 138găsim scris: În biserica mânăstirii Râmeţ, jud. Alba, după de-gajarea a celor 8 straturi de pictură tip frescă, s-a descoperit untext deosebit de interesant, cităm: „Am scris eu preapăcătosulrob al lui Dumnezeu, Mihul, adică zugraful de la Crişul Alb, cubinecuvântarea arhiepiscopului Ghelasie, în zilele reeglui Lu-dovic, în anul 6885 (1377) luna iulie 2”. şi Dorin Sălăjean,prezentatorul acestui text, spune că „senzaţionala descoperirede la Râmeţ valorează cât un certificat de naştere pentru naţi-unea română din Transilvania. În acelaşi context vorbind, in-scripţia este cotată de specialişti printre cele mai importantedocumente lingvistice ale Evului Mediu românesc”.

Şi în continuare adaugă că mânăstirea de la Râmeţ„dovedeşte odată în plus, nu numai prezenţa românilor în Tran-silvania, înaintea pătrunderii oştiilor maghiare, dar şi existenţaunei vieţi spirituale ortodoxe îndelungate cu biserici patriarhale.Cât şi cu mânăstiri: că Transilvania a fost şi rămâne prin vreme,peste vremi, un adevărat templu de sacralitate şi continuitateromânească”.

Vezi şi Dorin Sălăjean, Mihul zugravul de la Crişul Alb,în rev. Flacăra, 1988, sept. 2, p. 27 şi 7. şi autorul, D. Bălaşa con-tinuă: Prezenţa unui arhiepiscop ne duce la concluzia că pepământul daco-român, în acea vreme erau în adevăr, de mult timpepiscopi sufragani. Dacă acest text românesc apare în 1377, semai poate îndoi cineva de vechimea manuscriselor de la Leud,vezi şi A. DEAC (1 – 5), p. 236, vezi şi Radu THEODORU, Româ-nia ca o pradă, cap. Războiul juridic, p. 82/83 găsim scris: Dupăobiceiul pământului evreii nu aveau dreptul de a depune mărturiiîmpotriva creştinilor, nu se puteau căsători cu cei de altă religie,norme consemnate în Condica lui Caragea şi Codul lui Callimachi.Hrisovul din 30 iulie leat 7272 (anul 1764) (adică 5.508 î. Hr. n.n.)dat de Ştefan Mihai Racoviţă: Aşişderea hotărâm Domnia Mea,nimenea din străini, afară de moldoveni, ce se vor aşeza aici înţară să nu aibă voie a cumpăra, aici, moşie, nici vie, nici casă,nici moară, prăvălie, nici nimic alte lucruri mişcătoare. AVERTIS-MENT pentru toţi românii care astăzi, începând cu STATUL,totul este de vândut străinilor! Vezi Anastase N. Hâciu, Evreiiîn ţările Românești, Cartea Românească, 1943, Bucureşti.13 GETICA nr. 1 – 2, Ed. Gândirea, Bucureşti, 1992, cap. Lingvis-tica, istoria... defilee de erori, 3. SAREA, criteriu pentru regândi-rea istoriei, pag. 49 – 89, p. 55 în care se aminteşte de celepeste 300 de saline de o parte şi de alta a Carpaţilor, din careunele sunt la suprafaţa solului şi peste 1.000 de izvoare deapă sărată. Existenţă care explică explozia demografică din

spaţiul României de astăzi din neolitic şi chiar de mai înainte.14 IDEM 13.15 ib. A. DEAC (2 – 1), cap. ! Neoliticul românesc, autentică vatrăa culturii şi civilizației, p. 44., vezi şi Radu Stan CARPIANU,Enigma insulei..., Bucureşti, 1990, p. 33 – 34.16 id. P. 44. Vezi şi Vasile BORONEANţ, Metalurgia acum optmilenii, în „Magazin istoric”, aprilie 1980.17 William RYAN & Walter PITMAN, Noah’s flood – The new sci-entific discoveries about the event that changed history, a Touch-stone book published by Simon & Schuster – First TouchstoneEdition 2000, 319 p., chapter 17, The Diaspora, p. 188 – 201.,vezi şi P.L. TONCIULESCU & E. DELCEA (1 – 4), sub cap. Po-topul de la Marea Neagră şi oamenii primordiali din Carpaţi, pag.182 – 188, în care se relatează: În noiembrie 1999, exploratorulRobert D. Ballard, descoperitorul unor epave celebre, inclusiva Titanicului (1985), folosind tehnica de ultimă ora, a cercetatlitoralul subacvatic al Mării Negre şi a venit cu completări de sen-zaţie la teoria ştiinţifică a geologilor americani.

Conform lui Ballard, la 6.000 î. Hr., Marea Neagră erao depresiune în care locuiau oamenii. „Marea Neagră cum o cumo cunoaştem azi, preciza el, s-a format în două etape. Prima: to -pirea ghețarilor, cu 7.500 ani în urmă. Nivelul apei se stabilizeazăla o cotă cu 200 m sub nivelul actual. În jurul mării, apar sate depescari, ceea ce demonstrează că nivelul apelor era stabil (...)Etapa a doua: cu 6.000 ani în urmă, se produce, brusc, unfenomen în urma căruia nivelul apelor urcă cu 200 m. Oameniiîţi abandonează locuinţele, mulţi dintre ei pierind în urma cata-strofei. Eu cred că e vorba de potopul lui Noe, p. 183.

În paginile următoare, vă prezentăm două hărţi în carecei doi cercetători americani citaţi mai sus, William RYAN & Wal-ter PITMAN, arată drumul parcurs de strămoşii noştri în neolitic,în roirea lor în toate părţile lumii antice, după catastrofa ecologicăde la Marea Neagră.18 id. Pag. 195 şi 19619 id. Pag. 188-20120 ib. N. DENSUȘIANU (1 – 2), p. 682.21 ib. Preot Dumitru BĂLAŞA (2 – 12), p. 13822 Ib. N. DENSUŞIANU (1 – 2), p. 668/669., citând din Homer,Eschil, Dionis din Halicarnas, Eusebiu, Herodot etc.23 IDEM.24 IDEM.25 IDEM.26 id. P. 677 citând „rasa pelasgă”, autorul Diefenbach se referăla poporul român, singurul care exista la acea epocă în Eu-ropa şi care a roit apoi spre toate azimuturile.27 id. P. 678, v. Difenbach, Origines europaeæ, p. 78: Zunächsthinter diesem thrakischen Stamme, wo, jenseits an Iranien undsemiten grenzend, der pelasgische d.i. der (damals noch ein-heitliche) griechisch-italische Stamm.28 id. P. 681, v. şi Deuteron cap. 2, 10 – 20; cap. 3. 3 -11. – Josua,12.4.29 id. p. 681/682, Cf. Manethonis Fragmenta in Frag. Hist. Graec.II p. 526 seqq. – Diodori Siculi (Diodor din Sicilia) libri I, c. 13.30 IDEM.31 id. p. 682, v. Diodori Siculi lib. I, 13.32 id. p. 682, v. Diodori Siculi lib. I, 12.


magazin

14

DATE CERTE PRIVIND „ROIRI” ALE STRĂMOŞILOR NOŞTRI ÎN JURUL

MEDITERANEI

Silviu N. Dragomir

În primul rând, asemenea date ne apar în cele treicărţi ale Maccabeilor, plasate la sfârşitul Vechiului Testamentşi care se constituie într-un fel de secţiune de „istorie con-temporană” a Bibliei, prin ele redându-se întâmplări alepoporului iudeu de sub semnul sacerdoţilor regali din cunos-cuta familie a Asmoneilor (167 + 37 î.H.). Iată, de exemplu,ce putem afla din a doua carte a Maccabeilor (II - 12.29 ~35):29 – Şi mergând [Iuda, n.n.] de acolo, a năvălit asupracetăţii Schitopolis, ce era departe de Ierusalimca la şase sute de stadii.30 – Iar iudeii ce locuiau acolo, mărturisind dragosteape care o aveau faţă de schitopolitenii şi cum că şi în vre-murile cele nenorocite le-au fost blânzi,31 – Iuda şi ai săi, mulţumindu-le, i-au îndemnat ca, şi deaiciînainte, să fie buni cu neamul iudeilor, şi au venit laIerusalim,când se apropia sărbătoarea Cincizecimii…35 – Iar un oarecare Dositei dintre tubieni, călăreţ şi bărbattare, a prins pe Gorgias şi, ţinându-l de veşmânt, îl aduceavitejeşte, vrând viu să-l aducă rob pe blestematul acela; darunul din călăreţii tracilor venind asuprăi-i şilovindu-l peste umăr, Gorgias a scăpat fugind în Mareşa.

În general, toate sursele admit că Schitopolis(deci: Oraşul Sciţilor) din Maccabei este acelaşi „CivitasScytharum” dinVulgata, Bet-Şean din Iosua (17.11~18)sau Beisan din Noul Testament –, localitate care ne amin -teşte într-un mod cert, prin nume, de o invazie reală asciţilor, consemnată şi de Herodot în c. I-103~105 că ar fiavut loc prin anul 650 î.H. Vom vedea că informaţia conţineîn ea însuşi specificul migratorilor ce „roiseră” din aşa-zisa„Sciţie” în jurul Mării Mediterane, cam pe timpul regeluiiudeu Iosias, care a domnit, după Biblie, între 640 – 609 î.H.

Trebuie să observăm, din cele de mai sus, pe deo parte toleranţa dovedită de aşa-zişii „sciţi” faţă de popu-laţiile aflate în zonele ţintă ale „roirii” acestora către sud,luată ca o dovadă că excedentul populaţiilor din zonacarpato-danubiano-pontică nu se manifesta sub forma unor„năvăliri” pustiitoare, cum adeseori ni se sugerează, ci doarca nişte paşnice căutări de terenuri libere pentru păşunatul

turmelor proprii (ex. Valea Iordanului), iar, pe de altă parte,disponibilităţi dovedite de luptătorii traci în a-şi pune armele,contra cost, la dispoziţia ofertanţilor (v. cazul Gorgias versusIuda).

Cât despre acea pendulare între numirile date:une ori sciţi alteori traci –, asta după doar cinci versete dinVechiul Testament, se cuvine o justificare ceva mai amă-nunţită.

În dicţionarul de istorie veche a României, prof.univ. dr. doc. D.M. Pippidi relatează următoarele: „sciţi” (gr.Skytai; lat. Scythae), populaţie nomadă de neam iranian,stabilită în sec. 8 î. H. în stepele nord-pontice. Mai aflămcă: aproape toate ştirile pe care le avem despre ei au fostfurnizate de Herodot, care spune că au venit dinspre răsărit,izgonindu-i pe cimerienii localnici, formând o uniune tribală,probabil după modelul celei a cimerienilor, care cuprindeaşi popare nescite. Ca orice populaţie nomadă aveau oeconomie bazată pe creşterea vitelor şi a cailor… Eraurăzboinici, iubeau vânătoarea, în luptă preferând arcul cusăgeată şi spada scurtă, numită akinakes… Iniţial locuiauîn corturi şi în care cu coviltir… Presaţi de sarmaţi au migratspre sud, cu îndelung popas în zona Callatis-Dionysopolis-Bizone, de unde şi numele de Scythia Minor. Ştim că teoriaprivind pe sciţi s-a bazat doar pe ipoteze, fiindcă niciun izvorantic nu vorbeşte explicit de o prezenţă a lor anume. Sigureste că, în secolul V, începând declinul, numele scit a con-tinuat să fie folosit în toată epoca bizantină doar în virtuteatradiţiei, anume pentru toate popoarele ce migrau din nord-est!

Astfel, referitor la această confuzie care se făceaîntre adevăraţii sciţi şi alte popoare ce coborau din nord-est şi erau etichetate aşijderea, merită să mai amintimspusele lui Pârvan: „Sciţii, ajunşi în masivul central carpatic,au dat aici peste un mare popor tracic, cel getic, pe care pede o parte l-au supus, pe de altă parte l-au împrăştiat pânădeparte, fie făcându-i să-şi caute la rândul lor alte pămân-turi, fie, mai ales, luându-i cu ei în expediţiile lor prin vecini”.(v. Vasile Pârvan, Getica, pag. 39).

Tot aici s-ar mai cuveni să abordăm şi constatareaunei perfecte concordanţe dintre aceste date consemnateîn Sfânta Scriptură cu acelea ale istoricilor, rezultâmd o


magazin

15

triplă concordanţă: Biblie (a. 640-609) = Herodot (a. 650) =Ptolomeu (a. 660 – 625).

În al doilea rând, vedem că, după jumătate demileniu, seminţia fiilor lui Manase, cărora le căzuse la sorţişi acel Schitopolis de mai sus – numit aici Bet-Şean –, seplângea astfel la împărţirea pământului (Iosua, 17.16~18):16 - „…Muntele nu va rămâne al nostru,pentru că toţi canaaneii care locuiesc în valeau căruţe de fier, atât cei din Bet-Şean

şi din locurile care ţin de ea, cât şi cei din şesul Izreel”…18 - …„Muntele va fi al tău şi pădurea. Tu îl vei curăţi şi vafi altău până la capătul lui, căci tu vei izgoni pe caneenei, deşieiau căruţe de fier; deşi ei sunt tari, tu îi vei birui”.

Dar n-a fost să fie întocmai, deoarece evreii nu aureuşit să-i alunge pe cei cu „căruţe de fier”, iar asta pentruun motiv pe care-l redă perfect istoricul englez W. Ridge-way, cel care în cartea sa The early age of Greece (Cam-bridge, 1901) afirma că năvala „sciţilor” în Lydia avuseseloc între anii 660 şi 625. Atunci, oamenii fierului (celto-umbro-geto-cimero-aheii) năvăliseră peste oameniibronzului (ibero-liguro-iliro-traco-pelasgii), care au fostsfărâmaţi de „eroii homerici”, purtători ai armelor de fier, aiscuturilor rotunde, deci ai civilizaţiei de Hallstatt şi Glassi-natz, aceştia coborând de la Dunărea mijlocie până în Cretaşi către Asia Mică.

În al treilea rând, în Cartea Judecătorilor (1.19~29)putem vedea că împotriva aranjamentelor gândite de evreicu privire la obţinerea pământurilor „făgăduite” lor deIehova, aceştia nu au reşit să-i alunge din Canaan pe lo-calnicii cu „căruţe de fier”, prin care îi recunoşteam – fărătăgadă – pe cei numiţi traci sau „sciţi” (v. Macabei):

10 – Şi a mers Iuda asupra canaeenilor,care locuiau în Hebron… şi a bătut pe Şeşai,pe Ahiman şi pe Talmai, din neamul lui Enac…19 – Manase de asemenea n-a alungat pe locuitorii Bet-Şeanu-lui, care e Schitopole, şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe aiTaanacului şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe locuitorii din Dor(subl. n.) şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe locuitorii Ibleamu-luişi ai cetăţilor supuse lui; şi au rămas canaaneii să trăiascăînpământul acesta.28 - Când Israel a ajuns puternic, atunci a făcut pe can-nanei birnici, dar de izgonit nu i-a izgonit.29 – Nici Efraim n-a izgonit pe canaanei care locuiau înGhezer, şi au trăit cananeii în mijlocul lorîn Ghezer şi le-au plătit bir.

Prin această hartă doresc să justific folosirea (camforţată) din subtitlu a sintagmei sciţii geto-daci, făcută in-teţionat, spre a sublinia respectiva atribuire bazată pe con-statarea istoricilor că denumirea de „sciţi” ar trebui privităca o generalizare a unor populaţii de păstori nomazi sosite

dinspre zona Sud-Est europeană. Pen-tru că în Tir, deci în Fenicia, am doveditcă trăiau numeroase populaţii de păstoritraci („sciţi”?), ca şi la „Schitopolis”, înCanaan, ca şi în Valea Iordanului (v.Ioan Mateescu, Rădăcini istorice aleGeto-Dacilor).

Rezultă din textele biblicenumărul mare al strămoşilor noştri ră-maşi în Israel ca urmare a „roirii” aces-tora –, precum şi toleranţa, devenită încele din urmă reciprocă, faţă de evrei.Cât despre „roiri”, nu e cazul să neturnăm ţărână în cap, deoarece au mairoit şi evreii, grecii, fenicienii ş.a. Ar mai

rezulta şi unele deducţii din care se presupune că şi urmaşiilui Enoc ar fi fost de asemenea traci (în acest sens ob-servăm denumiri precum Dor ş.a.) –, dar, în acest restânsexcurs al nostru ne limităm numai la datele primare şi nu laemiterea unor presupuneri.


magazin

16

ZAMOLXISsau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole

Alexandru Busuioceanu

După ce Hercule s-a întors dinSpania

Căutând în izvoarele cele maivechi cunoştinţe ale spaniolilor despre dacisau geţi – cu un nume mai generic, despretracii de la Dunăree şi din Carpaţi –ajungem uşor până la mitologie. Istoriafabuloasă care umple cronicile spaniolemedievale abundă în legende şi miturimediteraneene, legate de Orient şi, maiales, de enigmaticele ţinuturi dintre Cau-caz şi gurile Dunării, învăluite înnepătrunse neguri arctice şi în misteretracice, care se pierd în noaptea vre-murilor.

La începuturile istoriei, când dru-murile erau închise către Apus de în-fricoşatele primejdii ale Mării Tenebroase, imaginaţiaibericilor se întorcea cu predilecţie către Răsărit, pentru acăuta origini şi amintiri îndepărtate. Acolo, în negurileMunţilor Taurici (Caucaz), între Marea Hyrcană (Caspică)şi Bosforul Cimerian (Crimeea), trăia un neam de oamenicare se numeau iberi şi care nu puteau fi străini de iberii dedincoace de Coloanele lui Hercule (Gibraltar). Cronicariimedievali nu puteau spune limpede dacă cei de aici tre-cuseră acolo – poate cu Argonauţii în căutarea berbeculuicu lâna de aur – sau dacă nu cumva seminţia celor de aicise trăgea din iberii Caucazului, veniţi în Spania din timpuriimemoriale. Lumea fabuloasă din acele ţinuturi mai călcasepe ţărmuri hispanice. Se ştie că Amazoanele, despre careHomer spune că erau de origine din Tracia1, nu pregetaserăsă treacă Marea şi să-şi câştige faima şi în Spania. Iar Her-cule, care e un părinte pentru iberi, fondează, după cum ex-plică în secolul al XIII-lea arhiepiscopul Rodrigo Jiménezde Rada, oraşul Hispalis, Sevilla de azi, populându-l cu unneam de oameni, spalii, care veniseră cu el din părţileSciţiei. După isprăvile lui pirineice, Hercule avea să se în-toarcă în Orient, mergând iar în Sciţia, unde avea să popu -leze ţinuturile pustii cu propria sa progenitură, din care sevor trage nu numai sciţii, dar şi Agatirşii, Thyssageţii,Thyrageţii şi alte neamuri getice, care vor umple repede tot

ţărmul Pontului Euxin.Hercule – ne spune Herodot2 –

conducând vacile lui Gerion, ar fi ajunsşi în această ţară unde locuiesc sciţiişi care era pustie. Gerion locuia înafara Pontului Euxin, în insula pe caregrecii o numesc Erythea, situată spreGades, care e dincolo de Coloanelelui Hercule, în Ocean... Şi Grecii cred– spune tot Herodot – că în Sciţia l-aapucat pe Hercule iarna şi gerul şi că,trăgând în jurul său pielea de leu, ar fiadormit, iar iepele care păşteaudeshămate de la carul lui, dintr-ovoinţă divină ar fi dispărut. Căutândprin toate colţurile ţării, Hercule aajuns în regiunea ce se numea Hylaia3şi acolo, într-o peşteră, a găsit pe

Echidna, fiinţă ciudată, jumătate fată, jumătate şarpe. Iepeleerau în stăpânirea Echidnei, care n-avea de gând să le deaînapoi înainte ca eroul să fi consimţit a se împreuna cu ea.Se cunosc slăbiciunile lui Hercule în faţa femeilor şi se vaînţelege uşor slăbiciunea lui în faţa unei femei atât de ciu-date. Satisfăcându-i dorinţa, el a rămas destulă vreme ală-turi de Echidna pentru a-i dărui trei copii, după care, fireşte,eroul a plecat, lăsându-i o cingătoare şi un arc (căci în aceavreme – ne spune tot Herodot – Hercule avea două arcuri),cu care să încerce care dintre copii îi va semăna mai mult.

Ascultătoare, Echidna a îndeplinit întocmai cuvân-tul lui Hercule. Şi cel mai tânăr dintre fii, cu numele de Scit,a fost cel care s-a arătat mai demn de numele tatălui său.El s-a încins cu cingătoarea şi a întins arcul la fel cum făceaHercule. Pentru acest motiv, el a rămas stăpân în ţară; şidin Scit, fiul lui Hercule, se trag toţi regii care au domnitpeste sciţi. Pomponiu Mela, care cunoaşte legenda, pre-cizează că neamul scitic născut din Hercule şi Echidnapoartă numele de Bazilizi, că sunt mândri ca nişte regi şi căau drept arme săgeţile4.

Ceilalţi doi fii, Agatirs şi Gelon, au fost alungaţi dinţară, potrivit cuvântului lui Hercule; din ei purced toate cele-lalte nemuri care populează Sciţia interioară şi ţărmurilePontului până la Istru (Dunărea) şi mai departe, în Tracia,


magazin

17

până în Hellespont. Între aceste neamuri, pe care Herodotle numeşte unul câte unul, se găsesc şi geţii „care se crednemuritori” şi care – după Herodot5 – „sunt cei mai viteji şimai drepţi dintre traci”. Coborau toţi din fiii lui Hercule şimemoria lor, cum vom vedea, va reveni mereu în cronicilespaniole, în forme atât de curioase, încât va sfărşi prin a fiînglobată în istoria legendară a poporului hispanic.

Daci şi geţi închinători ai lui Zamolxis

Geţii lui Herodot sunt totuna cu dacii, aceste douănume fiind folosite deopotrivă de autorii antici pentru a arătapoporul tracic de la Dunăre şi din Carpaţi. Strabon explicălimpede acest lucru: „Există – spune el, vorbind despre ţarageţilor – şi o altă împărţire a ţării, o împărţire mai veche,astfel că unii se numesc daci, alţii geţi. Geţi se numesc ceidin Răsărit, care sunt la Mare, iar numele de daci se dăpopu laţiilor de la Apus, cele care trăiesc lângă germani...Dacii vorbesc absolut aceeaşi limbă ca şi geţii. Dacă noigrecii îi cunoaştem mai bine pe geţi, cauza e că aceştia şi-au schimbat necontenit aşezările şi au trecut de pe un malpe altul al Istrului, amestecându-se cu tracii şi cu mysienii”6.

Herodot, care ne explică descendenţa mitologicăa acestui popor, ne dă şi cele mai vechi ştiri depsre istoria,moravurile şi religia lui. Căci geţii, deşi de neam tracic şi în-vecinaţi, uneori şi amestecaţi cu sciţii, se deosebeau esen -ţial şi de unii şi de alţii. Ei se socoteau nemuritori şi seînchinau zeului Zamolxis.

„După cât am aflat de la grecii ce locuiesc în Hel-lenspont şi la Pont – spune Herodot – acest Zamolxis, fiindun om, a slujit la Samos ca sclav; a fost chiar rob al luiPitagora, fiul lui Mnesarch; în urmă, câştingându-şi liber-tatea, se spune că ar fi strâns o avere mare şi îmbogăţindu-se, s-a întors în patria sa. Şi cum tracii (geţii) duceau o viaţămizerabilă şi erau ignoranţi, acest Zamolxis, care crescuseîn moravurile ioniene şi avea o învăţătură mai solidă decâtaceea a tracilor, pentru că fusese în contact cu grecii şi încăcu unul dintre cei mai însemnaţi din folosofii eleni, cuPitagora, a pus să i se zidească o sală pentru primirea şiospătarea celor mai de frunte concetăţeni ai săi, unde să-iînveţe că nici el, nici ei şi nici cei ce se vor naşte vreodatădintr-înşii nu vor pieri, ci vor merge într-un loc unde vor vieţuide-a pururi, bucurându-se de toate cele bune. Pe cândfăceau cele arătate şi vorbeau astfel, Zamolxis îşi sapă olocuinţă subterană şi, îndată ce a terminat-o, s-a făcutnevăzut pentru traci. Coborând în locuinţa subterană, arămas acolo timp de trei ani. Tracii l-au regretat şi l-au plânsca pe un mort. În al patrulea an însă, el li s-a arătat, confir-mându-se astfel spusele lui. Acestea le spun grecii... în cemă priveşte – adaugă Herodot – eu nici nu pun la îndoială,nici nu cred pe de-a-ntregul această poveste a lui Zamolxisşi locuinţa lui subterană. Părerea mea este că Zamolxis a

trăit cu mulţi ani înaintea lui Pitagora. Şi cred că e destulcât am spus, fie că a existat un om cu numele de Zamolxis,fie că va fi fost o divinitate indigenă de-a geţilor.”7

Explicaţia lui Herodot, care-i cunoştea bine pe geţipentru că făcuse înconjurul ţărmurilor lor pontice, e com-pletată mai târziu de Strabon cu amănunte noi despreZamolxis. Acest get – spune Strabon – primise de laPitagora cunoştinţe despre stele, pe care şi le-a îmbogăţitmai târziu în Egipt, unde l-a dus viaţa lui de pribeag. Cânds-a întors în ţara sa, a atras luarea-aminte a poporului şiconducătorilor prin prezicerile pe care le scotea din semneleşi fenomenele cereşti şi a sfârşit prin a-l convinge pe regesă-şi asocieze la putere un om ca el, care putea să fie tăl-maciul voinţei zeilor. A ajuns astfel mare preot al zeului pecare geţii îl cinsteau îndeosebi, iar apoi a fost socotit el în-suşi zeu. Şi găsind într-un loc unde era greu de pătruns opeşteră adâncă, a intrat în ea, nemaiieşind de acolo decâtfoarte rar şi necomunicând cu nimeni altul decât cu regeleşi sfetnicii săi... Mai târziu a fost considerată sfântă şipeştera în care se retrăsese Zamolxis şi se numea – nespune Strabon – Munte sacru, adevăratul nume, care sedădea şi unui râu ce curgea la picioarele acestui munte,fiind Kogaionon. Tot de la Strabon mai ştim că marele preotal lui Zamolxis în vremea regelui Burebista, împotriva căruiaCezar era gata să pornească cu război, era Deceneu8,nume care, ca şi al lui Zamolxis şi al lui Burebista, va intra– vom vedea pe ce cale neaşteptată – în istoria Spaniei.

Faima zeului Zamolxis, despre care Herodot nuştia să spună dacă era zeu adevărat sau om, se insinuase,cu tot scepticismul elenic, până la Atena, unde înţelepciu -nea lui e dată ca exemplu şi considerată cu atenţie nu dealtul decât chiar Platon. În dialogul Charmides, Platon îi în-vaţă pe greci despre sănătatea trupului şi a sufletului şi levorbeşte de Zamolxis: „După cum ai aflat şi tu, Charmides– spune filosoful – de la medicii pricepuţi care spun, când lise cere vreo consultaţie pentru o boală de ochi, că ochii nuse pot vindeca fără să se vindece mai întâi capul, tot astfele absurd să se caute a se vindeca un cap bolnav fără săse vindece mai întâi trupul întreg... Tot aşa este şi cu acestdescântec al nostru9. Am aflat aceasta în armată de lacineva din Tracia, dintre medicii lui Zamolxis, despre carese spune că îi fac şi nemuritori pe oameni... Zamolxis,regele nostru, care este zeu – spunea acel trac – afirmă că,după cum ochii nu se pot vindeca fără capul întreg şi nicicapul fără corpul întreg, tot aşa nici corpul nu se poate vin-deca fără suflet, dar că acesta e motivul pentru care cei maimulţi din medicii greci se înşeală în privinţa multor boli, fi-indcă nu cunosc întregul pe care ar trebui să-l vindece, iaracestuia nemergându-i bine, nici părţii nu se poate să-imeargă bine”.10

Înţelepciunea atât de înaltă a acestui zeu pitago -reic adorat pe culmile Carpaţilor sădise în inima geţilor


magazin

18

ideea nemuririi lor. Tot de la Herodot cunoaştem aceastăidee, precum şi practicile curioase legate de ea. „Geţii nucred că mor – spune Herodot – ci că cei care au răposat seduc la zeul lor Zamolxis, pe care îl mai numesc şi Gebelei-sis. La fiecare cinci ani ei trimit pe unul dintre dânşii, tras lasorţi, ca sol la Zamolxis, încredinţându-i toate câte le au decerut fiecare.” Şi istoricul ne spune cum se făcea aceastăneobişnuită însărcinare: „Se aşază – spune el – un numărdintre dânşii în rând şi iau fiecare câte trei suliţi. Alţii,apucându-l de mâini şi de picioare pe cel hotărât să fietrimis, îl ridică în sus şi îl aruncă în vârful suliţelor; dacă încădere e străpuns şi moare, ei cred că zeul le estebinevoitor; dacă nu moare, îl învinovăţesc pe cel trimis şispun că e om rău. După ce au aruncat vina asupra acestuia,trimit pe altul în locul lui. Instrucţiunile se dau victimei câteste încă în viaţă. Tot aceşti traci – mai adaugă Herodot –când fulgeră şi tună, aruncă suliţi către cer ca să ameninţedivinitatea, căci ei nu cred să existe alt zeu decât al lor.”11

Despre moravurile geţilor vom vedea în alt capitolinformaţii interesante pe care le aflăm de la PomponiusMela.

De la istoricii greci mai cunoaştem şi câtevaepisoade nu lipsite de însemnătate din istoria mai veche ageţilor, pe care le amintim pentru că vom întâlni adeseorialuzii la ele, în legătură cu legenda geţilor, în cronicilespaniole.

Herodot ne vorbeşte despre întâlnirea geţilor cuperşii şi despre expediţia lui Darius împotriva lor. Pătrun-zând în Tracia pentru a merge împotriva sciţilor, primulpopor cu care au avut de luptat perşii au fost geţii. Căci traciicare locuiau mai jos de Dunăre s-au supus toţi fără luptă.Geţii singuri opun o rezistenţă îndărătnică, dar sunt supuşide perşi şi urmează armata lui Darius12.

Mai interesantă e povestirea unui martor ocular,Ptolemeu al lui Lagos13, despre o incursiune a lui Alexandrucel Mare peste Dunăre, împotriva geţilor. Această povestireni s-a păstrat prin două izvoare târzii, Strabon şi Arrian, carese verifică însă unul prin altul. Ea ne dă un tablou sugestivdespre ciocnirea acestor barbari cu armata cuceritoruluimacedonean şi ne lasă să vedem câteva aspecte dinpeisajul şi realitatea vieţii lor la malurile Istrului, cu vreo treisecole şi jumătate înainte de Cristos14: Alexandru – spuneArrian – a purtat război împotriva tribalilor din Balcani şi,învingându-i, îi urmăreşte până la gurile Istrului, unde îlaşteptau corăbiile sale. Încercarea lui de a debarca în os-troavele din Delta Dunării dă greş din pricina dificultăţiilocurilor şi a împotrivirii barbarilor. Retrăgându-şi corăbiile,el se hotărăşte să treacă Istrul împotriva geţilor, care locuiaudincolo de fluviu, pentru că văzuse cum o mulţime seadunaseră pe mal cu intenţia de a-l opri. Erau ca la vreopatru mii de călăreţi şi şase mii de pedestraşi. Alexandrucoboară pe fluviu cu o corabie şi pune să se adune din ţinut

un mare număr de luntri, „căci – spune istoricul – acestease găseau din belşug, deoarece locuitorii din lungul Istruluise folosesc de ele pentru pescuit, pentru a trece unii la alţiişi mai ales pentru piraterie”. Au trecut astfel vreo mie cincisute de călăreţi şi vreo patru mii de pedestraşi. Trecereas-a făcut noaptea, pe unde era o holdă de grâne dese,putând astfel să ascundă mai uşor ieşirea la mal. Când secrăpa de ziuă, Alexandru a pornit prin lan, poruncindu-leoştenilor să culce grâul, ţinând suliţele pieziş, şi astfel săînainteze spre locurile necultivate. Călărimea se ţinea înurmă atâta timp cât pedestrimea înainta prin lan, dar îndatăce au ieşit din ogoarele cultivate, Alexandru în persoană acondus călărimea pe aripa dreaptă, ordonându-i lui Nicanorsă înainteze cu pedestraşii în formaţie de careu. Geţii n-auputut ţine piept atacului călărimii. Li se părea de neînchipuit– spune istoricul – îndrăzneala lui Alexandru, care trecuseatât de uşor cel mai mare fluviu într-o noapte, fără să aruncecale de trecere în vad. Înfricoşătoare le părea de asemeneaîncleştarea falangei şi puternica năvală a călărimii. S-aurefugiat atunci într-un oraş pe care-l aveau cam la oparasangă15 de Dunăre. Când au văzut însă că Alexandruînainta necontenit, cu falanga rezemată de Dunăre, pentrua nu putea fi înconjurată pe la spate de pedestrimea geţilor,şi cu călărimea în frunte, au părăsit şi oraşul slab întărit,luând pe cai copii şi femei cât puteau caii să ducă, şi aupornit cât mai departe de fluviu, spre locuri pustii. Alexandrucuprinde oraşul şi toată prada pe care au lăsat-o geţii... îldărâmă şi aduce jertfă pe malul Istrului lui Zeus Mântuitorul,lui Hercule şi Istrului însuşi, pentru că nu-i fusese potrivnic.În aceeaşi zi îşi conduce îndărăt în tabără întreaga oştirenevătămată”.

Această incursiune a lui Alexandru n-a fost decâtun început. Alte ciocniri mai grave aveau să urmeze întremacedoneni şi geţi, despre care istoricii antici au lăsat re-latări. Cea mai pitorească dintre toate este aceea pe carene-o dă Diodor din Sicilia despre războiul lui Lisimah îm-potriva geţilor, conduşi de regele lor, Dromihete. Întâlnireadintre Dromihete şi Lisimah ia la istoricii antici înţelesul uneipilde, în care un rege puternic e învins de vitejia şi înţelep-ciunea unui barbar, când porneşte un război nedrept. Mace-donenii puseseră stăpânire pe cetăţile geţilor de pe malulIstrului. Geţii îl prind pe Agatocle, fiul lui Lisimah, şi, în locsă-l omoare, îl trimit înapoi la tatăl său, încărcat de daruri,în speranţa de a câştiga bunăvoinţa regelui macedonean şide a-şi redobândi cetăţile pierdute. Lisimah nu preţuieşteînsă gestul barbarilor şi porneşte el însuşi împotriva lor.Pierzându-se prin ţinuturile pustiite ale geţilor, e bătut şifăcut prizonier. „Dromihete îl primeşte cu cea mai mareblândeţe, îl îmbrăţişează, ba îl numeşte şi «tată» şi îl con-duce, împreună cu copiii, în cetatea sa, pe care istoricul oşi numeşte Helis.” Regele get îl apără de furia barbarilor,care vor să-l omoare. El vrea să facă pace şi să-şi obţină


magazin

19

înapoi cetăţile. Şi pentru a pecetlui pacea – ne spune is-toricul – Dromihete rânduieşte un ospăţ. Un original ospăţ,la care se întind două mese deosebite, una pentru Lisimahcu prietenii şi fruntaşii săi, alta pentru Dromihete şi conducă-torii geţilor. Masa macedonenilor e împodobită cu splen-doare: se aşază covoarele regale cucerite în război, seservesc mâncăruri alese macedonene, se bea în cupe deaur şi argint. La masa lor, geţii se aşază pe paturi de rând,acoperite cu paie, mănâncă mâncăruri proaste din bliduride lemn şi beau din cupe de lemn şi corn de bou. Cătresfârşitul ospăţului, „Dromihete îşi umple cornul cel mare cuvin curat şi, după ce-l numeşte pe Lisimah din nou «tată»,i se adresează, întrebându-l care din cele două mese i separe mai regească”. Macedoneanul arată masa lui, ceea ceîi îngăduie regelui get să-i pună întrebarea: „De ce ai părăsitatunci belşugul şi traiul tău măreţ, pentru a veni aici la niştebarbari care trăiesc într-o ţară bătută de frigurile iernii şi lip-sită de bunătatea fructelor celor dulci?” Fireşte că Lisimahşi-a recunoscut greşeala. S-a încheiat pace şi făgăduialăde prietenie. Iar Lisimah – adaugă istoricul, – pentru a punepunct rotund acestei pilde – a plecat liber, împodobit cucoroana lui regală1616.

Istoria lui Lisimah şi a lui Dromihete e poate o fa -bulă înflorită, ieşită din imaginaţia istoricului grec. Dar eaarată cel puţin ideea pe care şi-o făceau grecii despre aceştibarbari „nemuritori” şi explică într-o măsură şi legenda lorpe care o găsim perpetuată până în cronicile spaniole.

_________________________

1 Tradiţia asupra originii tracice a amazoanei Penthesilea, „fiicalui Marte”, aparţine Aethiopidei, poemului ciclic care urmează Ili-adei lui Homer, şi este transmisă de Photios (cf. Homei carminaet cycli epici reliquiae, Paris, Firmin-Didot, 1881, p. 583 a) (N. ed.)2i Herodot, Historiae, IV, 8-10, cf. Şi 12-133 „Cea împădurită”, cf. Herodot, IV, 18; 54-55, 76 (N. ed.)4 Pomponius Mela, Chorographia, II, 1, 115 Herodot, Ibid., IV, 936 Strabon, Geographia, VII, 3, 12-137 Herodot, Ibid., IV, 95-968 Strabon, , op. cit., VII, 3, 59 Charmides se lăudase că ştie un leac şi un descântec împotrivadurerilor de cap (Platon, Charmides, 155 e, cf. Platon, Opere, vol.I, Bucureşti, w975, p. 182) (N. ed.).10 Platon, Charmides, 156 b-e11 Herodot, op. cit., IV, 9412 Ibid., IV, 93; 9613 Ptolemeu Lagidul avea să fie întemeietorul casei domnitoare afaraonilor macedo-egipteni, care a domnit în Egipt între 320 şi 31î.Hr. (N. ed.).14 Strabon, op. cit., VII. 3, 8 (relatare sumară); Arrian, Anabasis,I. 3-4 (istorisire detaliată)15 Unitate persă de măsură a distanţei, echivalentă cu spaţiulstrăbătut într-un ceas de mers: în teren uşor, ea măsoară cca.5,5-6 km (N.ed.)16 Diodor din Sicilia, Reliquiae, XXI, 11; 12, 1-3.

Acest calendar apare explicat în cartea luiEnoh în capitolul 69. Explicaţiile aparţin Arhanghelu-lui Uriel, cel care mai târziu va răsturna piatra de pemormântul lui Iisus în ziua Învierii. Este descris cumse vede răsăritul şi apusul Soarelui, evidenţiind mo -dificarea azimutului în cursul anului. Apar două in-dicii importante care ne permit atât să calculămlatitudinea la care funcţiona cât şi să-l datăm. Mai jossunt câteva versete din acest capitol cu indiciile nece-sare:

3. Am observat şase porţi prin care Soareleîşi începe drumul şi şase porţi prin care el îl termină.

5. Toate aceste porţi sunt aliniate una după

alta şi la dreapta şi la stânga sunt făcute ferestre.10. Astfel se arată el în prima lună a drumu-

lui său :11. El pleacă din a patra dintre aceste porţi

care este la răsărit.12. Şi la această a patra poartă prin care el trece

în prima lună sunt douăsprezece ferestre deschise peunde ies torente de flăcări, cand ele se deschid la tim-pul care le este hotărât.

13. Atunci când Soarele se ridică pe cer, el treceprin a patra poartă în timp de treizeci de zile şi prina patra poartă din partea de apus el coboară în liniedreaptă.

CEL MAI VECHI CALENDAR ATESTATDOCUMENTAR

Prof. Marin Dacian Bică,„Dacia”, Oradea, coordonatorul lotului naţional de astronomie


magazin

20

18. Atunci Soarele înaintează către răsăritpentru a trece prin a şasea poartă şi el se ridică şiapune la trecerea prin aceste porţi la fel timp detreizeci de zile.

19. În acest timp ziua este de două ori mailungă decât noaptea şi are douăsprezece părti. … estesolstiţiul de vară

Primul indiciu: la ce latitudine noapteadurează 8 ore la solstiţiul de vară ?

41. Noaptea se micşorează în continuare, ea maiare zece părţi şi ziua opt. Soarele trece prin a douapoartă atât la răsăritul său cât şi la apusul său, apoiel înaintează către răsărit, rasare prin a treia poartătimp de treizeci şi una de zile şiapune prin poarta corespunzătoarede la apus.

42. Noaptea continuă să semicşoreze, ea nu mai are decât nouăpărti la fel ca şi ziua căci este ega -litate între una şi cealaltă;

Aici apare al doilea indiciu:luna cea mai lungă e cea dinaintede echinocţiul de primăvară. Deciatunci era Pământul la afeliul or-bitei sale.

Schema alăturată aratăporţile şi ferestrele descrise mai sus.

Calculăm când a fost afeliulcu 15 zile înaintea echinocţiului deprimăvară, ţinând seama atât de pre-cesie (cu perioada de 25.920 ani),cât şi de avansul periheliului (cu pe-rioada de 92.006 ani), ceea ce dă, peansamblu, o perioadă de 21.000 ani,

pentru că cele două fenomene se desfăşoară în sensuriopuse şi ştim că acum Pământul e la afeliu pe 4 iulie,iar echinocţiul de primăvară e pe 21 martie: vomobţine astfel anul aproximativ 4850 B.C., adică cu 200ani înainte de potopul de la Marea Neagră. Rezultatule unul foarte bun pentru că aproximativ atunci a traitEnoh.

Pentru a duce mai departe calculul trebuie săţinem seama că înclinarea axei se modifică în timp,de pe graficul de mai jos găsim că atunci înclinareaaxei era 24°18’, aceasta fiind şi valoarea declinaţieiSoarelui (unghiul faţă de ecuatorul terestru) la sol-stiţiul de vară şi, dacă ziua e de 2 ori mai lungă decât


magazin

21

noaptea, înseamnă că de la momentul răsăritului pânăla amiaza adevărată a locului sunt 8 ore, ceea ceînseamnă 120°. Acum, dacă ţinem seama de expresia„Soarele aruncă primele flăcări”, înseamnă că e mo-mentul când discul lui cu diametrul de 32’ e tangentla orizont în partea lui de sus şi, ţinând seama de re-fracţia atmosferică la orizont de 35’, obţinem că cen-trul său e cu 51’ sub orizont în acel moment, adicătrebuie să scădem din 120° drumul pe ecliptică astfelîncât să se ridice cu 51’ şi, ţinând seama de înclinareaparalelului diurn al Soarelui, trebuie să împărţim cucosinusul aceste înclinări, obţinand astfel 1°13’.

Deci, în loc de 120° vom avea 118°47’ în re-laţia de calcul a răsăritului şi apusului, care devinecos(118°47’)=-tg(latitudine)·tg(24°18’). Efectuândcalculele obţinem 47,7° pentru latitudine. Ştim că lo-caţia trebuie să fie la vest de Marea Neagră, pentru cămai departe în carte se povesteşte că Enoh a fost dusspre est şi a ajuns deasupra unei mări în care se vărsau2 fluvii dinspre nord şi unul dinspre vest. Singura carecorespunde e Marea Neagră în care atunci se vărsauDunărea dinspre vest colectând şi apele Nistrului şiBugului şi Niprul şi Donul dinspre nord.

Cum se modifiă în timp înclinarea axei şiexcentricitatea orbitei

Calculăm acum azimutul de apus şi răsărit lao lună înainte şi după echinocţii şi solstiţii, respectivla solstiţii. La echinocţii, răsăritul este exact la est şiapusul exact la vest. Se foloseşte relaţia sin(azimut)=sin(unghi orar)·cos(declinatie). Unghiul orar se deter-mină din cos(unghi orar)=-tg(latitudine)·tg(declinaţie)şi, pentru că avem nevoie mai întâi de declinaţie, o

putem obţine din sin(declinaţie)=sin(24°18’)·sin(nr.de zile după echinocţiul de primăvară*360°/365 zile).Efectuând toate calculele, rezultă că, faţă de direcţiaest-vest, poziţiile de răsărit şi apus, înainte şi dupăechinocţiu cu o lună, diferă cu 19° , apoi, după încă olună, diferă cu 32°, iar la solstiţii diferă cu 38°.

În concluzie, azimutul se modifică în primaluna cu 19°, în a doua cu 13° şi în luna din apropiereasolstiţiilor cu 6°, păstrând raportul 12:8:4 referitor lanumărul de ferestre ale porţilor descris în carte.

După ce am terminat calculele, m-am de-plasat în locaţia în care a funcţionat acum 7000 aniacest calendar şi de la care se trag toate celelalte, in-clusiv celebrul Stonehenge.

La data obţinută mai sus, locaţia aceasta dinMaramureş este iar una foarte bună, întrucât atunciacolo era cea mai avansată cultură neolitică a conti-nentului, cea la care, în jurul anului 5000 B.C., aparemutaţia genetică care face posibilă asimilarea lapteluide vacă şi pe care vorbitorii de limbă europeană, ces-au răspândit de aici, o vor purta peste continent. Amgăsit acolo, pe platoul Igniş, o structură circulară ca unval de pământ, în centrul căreia era o movilă circulară,totul fiind acum acoperit de vegetaţie (tufe de afine).

Bibliografie:1. URIEL’S MACHINE:THE PREHISTORIC TECH-NOLOGY THAT SURVIVED THE FLOOD , By Christo-pher Knight and Robert Lomas2. http://www.openyoureyesnews.com/2010/10 /12/cli-mate-fact-of-the-day-milankovitch-cycles-as-the-causes-of-glaciations/3. http://www.scientificamerican.com/article. cfm?id= lac-tose-toleraence

Capul de oaie Structura circulară


magazin

22

La Sarmisegetuza, în munţii Şureanu, laGrădiştea Muncelului, lângă Orăştie, se află unsit arheologic, care după numele Sarmis-Se-Getuza înseamnă Sarmis(Hermes) – Nemuri-torul – Geţilor. Sarmis sau Hermes este fiul Hereişi al lui Zeus, nepotul Titanului Troian (Atlas),rege şi bazileu peste cele două Sarmaţii, adicăfostele regate ale lui Uran în nord (viitoarea At-lantidă) şi Zeus-Ra în sud, Mare preot al Soareluiîn sud şi, ca orice mare preot al sudului, purtanumele de Apolo, numit şi Io-An, Ianus cel cudouă feţe (două regate), Armis sau Hermes Mer-curius Trismegistul (de trei ori mare, rege, profetşi înţelept).

Acest complex (sit) după numele celuicare l-a construit, Titanul Sarmis, are o vechimede 10.000 de ani şi este amplasat pe teritoriul şiîn regatul Titanilor, la Sarmisegetuza. Sarmi -segetuza nu a fost capitala regatului Titanilor, Gi-ganţilor, Atlanţilor sau Geţilor, ci a fost locul undeerau depozitate cunoştinţele lor din vremea

aceea, iar într-un complex, din cele existenteacolo şi care încă nu sunt cunoscute, complexulnumit Marele sanctuar rotund, se poate calculatimpul, iar calculul timpului ce rezultă de acolo,este cel mai precis calcul al timpului care a fostcunoscut în lume şi chiar mult mai precis decâtcalculul timpului din zilele noastre; acest lucrudovedeşte faptul că civilizaţia lor era mult supe-rioară civilizaţiei existente astăzi. Toate situriledin jurul Sarmisegetuzei erau numai observa-toare astronomice şi locuri de depozitare a şti-inţei lor, iar după amplasarea lor, nu se cunoaştenici astăzi dacă respectă poziţia stelelor dintr-oconstelaţie sau nu. Personal

dacia – patria originarĂ a arienilor, poporul...

Documents