Istoria economiei româneşti

Introducere

Pentru întelegerea complexelor realitati economice de azi, dintre care multe sînt produsul unui trecut mai apropiat sau mai îndepartat, studiul fenomenelor si proceselor economice ce s-au derulat de-a lungul timpului apare în mod firesc necesar si nu este întîmplator ca în preocuparile stiintifice ale unor laureati ai Premiului Nobel se întîlnesc si cele de istorie a economiei.

Istoria economiei este o stiinta sociala, facînd parte din grupa stiintelor economice; ea studiaza fenomenele si procesele economice, ramurile economice si economia în ansamblu din cele mai vechi timpuri pîna în zilele noastre.

În abordarea problemelor economice din trecut, cercetatorul poate sa înceapa utilizînd vectorul timp sau vectorul spatiu. Utilizînd timpul ca element de întelegere a economiei se poate aborda cercetarea unor spatii mari, cum sînt epocile istorice, însa cercetarea este mai eficienta daca se investigheaza segmente de timp mai mici, sau anumite evenimente cu implicatii nationale si internationale (Revolutia Franceza, Primul Razboi Mondial, Al Doilea Razboi Mondial).

Analizînd economia din punct de vedere al spatiului cercetarea poate viza în ansamblu economia lumii, dar si a continentelor sau a unor zone geografice regionale. Aparitia statelor si modelarea economiilor în functie de aceste structuri politice adirectionat importante cercetari cu scopul de a evidentia existenta unor economii statale care însa nu pot fi întelese pe deplin decît integrate unor spatii economice mai largi, stiut fiind ca din epoca moderna structurile economice nu pot evolua izolat.

În procesul de cercetare istoria economiei utilizeaza un numar mare de izvoare, atît scrise cît si nescrise, avînd avantajul ca problemele care intereseaza azi beneficiaza în cea mai mare parte de izvoare scrise, inclusiv date statistice care favorizeaza o cercetare de înalta eficienta.

1

Utilizînd surse exacte, istoria economiei pune la dispozitia factorilor de decizie date obiective, care permit o mai buna întelegere a realitatii si evitarea unor erori care, de regula, au costuri economice si sociale ridicate.

Cercetarile de istorie a economiei dateaza de la începutul secolului trecut si au aparut mai întîi în Anglia, apoi în Germania, Franta si Italia. În spatiul românesc, ele dateaza de la mijlocul secolului trecut si apartin generatiei de la 1848 care, prin Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad au cautat în trecutul economiei cai de solutionare a problemelor economice românesti din vremea lor.

Cercetarile stiintifice s-au dezvoltat dupa întemeierea Academiei Române si înfiintarea Academiei de Înalte Studii Comerciale si Industriale.

În perioada interbelica studii si lucrari de istorie economica au apartinut reputatilor economisti Virgil Madgearu, Victor Stanescu, Mihail Manoilescu, Vintila Bratianu, M. Constantinescu s.a.

Dupa 1990 asistam la o relansare a acestui domeniu de cercetare, pe deplin motivata de noile realitati economice românesti si din lumea internationala.

Capitolul I Economia în spatiul carpato-danubiano-pontic în epoca antica

Descoperirile arheologice de pe întreg cuprinsul României atesta existenta aurului pe teritoriul patriei noastre cu 2.000.000 de ani î. Hr.

Prima perioada a existentei omului este cuprinsa în epoca paleolitica care dureaza pîna la aproximativ 10.000 î. Hr. Aceasta etapa este caracterizata de procesul trecerii treptate de la simpla ocupare a teritoriului la locuirea lui, de încercari de amenajare si chiar de creare a unor adaposturi. Omul paleolitic s-a deosebit de stramosul sau prin faptul ca a prelucrat piatra, reusind sa conceapa si sa faureasca aproape toate tipurile de arme din silex, lemn si os care s-au folosit si în perioadele urmatoare. Perioada de tranzitie de la paleolitic la neolitic (10.000 - 5500 î. Hr.) se caracterizeaza în general prin transformari pe toate planurile: trecerea unor comunitati de la stadiul de vînator-culegator la acela recoltator si apoi de cultivator de

2

plante, domesticirea animalelor, ceea ce va conduce firesc spre sedentarizare, omul fiind legat de gospodarie si de vatra casei. Vînatoarea ramîne, totusi, o activitate de baza.

"Revolutia neolitica� (5500 � 2500 î. Hr.) a însemnat slefuirea si perforarea pietrei, dezvoltarea unor noi mestesuguri (torsul, tesutul si olaritul). Domesticirea unui numar mai mare de animale si cultivarea plantelor au dus la transformarea omului neolitic în producator. Oamenii îsi construiesc locuinte si apar primele asezari compacte pe vaile ferite ale apelor curgatoare si pe terase. Omul neolitic foloseste pentru confectionarea unor unelte si arme primul metal - cuprul. Acest fapt, ca si alte schimbari petrecute în viata si activitatea oamenilor, anunta epoca metalelor. Aceasta cuprinde epoca bronzului (1800 - 1150 î. Hr.) si epoca fierului (1150 î. Hr. - secolul I d. HR.). În epoca bronzului uneltele si armele de metal înlocuiesc pe cele din piatra. Are loc prima mare diviziune a muncii � despartirea agricultorilor de pastori. Cultura materiala si spirituala a epocii bronzului a fost creata de numerosul neam al tracilor, despre care avem informatii de la Herodot. În perioadele de mijloc si de sfîrsit ale Hallstatt-ului s-a desavîrsit cristalizarea etno-lingvistica a geto-dacilor - denumire generica data tuturor triburilor nord-trace. Plamadirea geto-dacilor, stramosii autohtoni ai românilor s-a înfaptuit în spatiul de la nord de Muntii Haemus si a avut o însemnatate majora în istoria întregului teritoriu sud-est european. Constituiti în puternice formatiuni politice, locuind un teritoriu întins si generos din punctul de vedere al bogatiilor solului si subsolului, geto-dacii au atins un nivel economic ridicat în acea perioada istorica, trezind interesul antichitatii.

Economia în Dacia preromana

Perioada de apogeu în dezvoltarea societatii geto-dacice a fost marcata de momentul întemeierii statului centralizat dac sub conducerea lui Burebista (82 - 44 î. Hr.) si s-a încheiat odata cu sfîrsitul domniei lui Decebal (87 - 106 d. Hr.). În acest interval de timp geto-dacii s-au afirmat în plan economic, politic, militar si religios. Societatea geto-dacica era împartita în clase si categorii sociale: tarabostes (nobilii) si comates (oamenii liberi). Sclavii, atîti cîti erau, detineau un rol cu totul neînsemnat în economia geto-dacica. Principalele domenii economice care s-au afirmat în Dacia

3

preromana au fost: agricultura, cresterea animalelor, mestesugurile si comertul.

Agricultura.

Asemenea celorlalte ramuri tracice, si geto-dacii erau mari producatori de cereale (orz, secara, linte, bob si multe varietati de grîu). Baza economica o formau agricultura si cresterea vitelor. Descoperirile arheologice demonstreaza ca geto-dacii foloseau plugul cu brazdar si cutit din fier, coase, seceri, sape, sapaligi, greble cu sase colti. Daco-getii cultivau intens vita de vie. Practicau tot atît de intens apicultura si pescuitul. Cresterea animalelor a fost una dintre vechile îndeletniciri ale tracilor nord-dunareni. Pe bogatele pajisti ale Daciei erau crescute cornutele mici si mari, iar rasa de cai foarte iuti ai getilor era renumita atît în lumea greaca cît si în cea romana. Turmele de oi si cirezile de vite jucau un rol important în economia vietii getice.

Dacia era vestita si prin bogatiile ei naturale. Lemnul padurilor era cautat de greci pentru construirea corabiilor. Sarea era folosita de geto-daci în conservarea pestelui si a carnii, în argasirea pieilor dar si ca produs de schimb cu grecii si, mai tîrziu, cu romanii.

Mestesugurile.

Pamîntul Daciei a fost bogat în minereuri (fier, arama, argint si aur). Datorita acestui fapt, metalurgia fierului s-a dezvoltat înca din jurul anului 800 î. Hr. Au existat numeroase ateliere de metalurgie care nu au fost depasite decît de romani. În atelierele geto-dacilor se confectionau ustensilele de care aveau nevoie mesterii în prelucrarea fierului: nicovale, baroase, pile, clesti si ciocane de forja. Erau produse unelte din fier necesare agriculturii (plugul cu brazdar de fier, seceri, greble, coase). Pentru cei care exploatau si prelucrau lemnul se produceau fierastraie cu pînze late si înguste, topoare, scoabe, cuie, burghie, zavoare si balamale pentru usi. Armata geto-dacilor era înzestrata cu armele produse de mestesugarii autohtoni. Acestia fabricau lanci si sulite, sabii drepte si curbate, pumnale, scuturi, vîrfuri de sageti. Din fier se confectionau podoabe si accesorii pentru îmbracaminte (catarame, paftale, nasturi, fibule, bratari). Aurul si

4

argintul era folosit în confectionarea bijuteriilor (coliere, bratari, fibule, brose, catarame).

Ceramica geto-dacilor impresioneaza atît prin cantitate cît si prin calitate. Mesterii daci au început sa foloseasca roata olarului din prima jumatate a secolului V î. Hr. În perioada de apogeu (sec. I î. Hr.sec. - I d. Hr.) ceramica geto-dacica cunoaste si unele influente elenistice, materializate în pictarea vaselor. Culorile folosite sînt rosu si brun. Remarcabile ca factura, elegante ca forma sînt canile, vasele cu doua torti, strachinile cu picior si cele cu capac. Forma cea mai caracteristica a ceramicii geto-dacice este vestita, cească dacică Relatiile comerciale

Daco-getii au stabilit relatii comerciale cu lumea greaca s apoi cu cea romana. Înfiintarea oraselor-cetati grecesti de pe litoralul Marii Negre a favorizat intensificarea schimburilor comerciale dintre autohtoni si greci. Din lumea greceasca se importau untdelemn si vin, unelte si arme, articole de podoaba si obiecte de arta. Din Dacia se exportau grîne si vite, sare si miere, lemn si piei. Schimburile comerciale au favorizat si folosirea monedelor. Înca din sec. V î. Hr. aparuse în Dacia moneda greceasca. Doua secole mai tîrziu, daco-getii bat moneda proprie, imitata dupa cea greceasca. Emisiunile monetare ale geto-dacilor au durat aproape trei secole. Monedele emise erau din argint si, foarte putine, din aur. Alaturi de moneda autohtona au circulat drahma greceasca si denarul roman.

Economia în Dacia Romana

În urma razboaielor daco-romane din anii 101-102 si 105-106 statul centralizat faurit de Decebal îsi înceteaza existenta. O parte a teritoriilor stapînite de Decebal au fost integrate Imperiului Roman care a creat Provincia Imperiala Dacia. Aceasta cuprindea spatiul intracarpatic pîna pe culmea Brezei si Somesului Mare, Banatul si Oltenia pîna la Jiu.

Întinse teritorii nord-dunarene au fost atribuite Provinciei Moesia Inferior: teritoriul dintre Jiu si Olt, sud-estul Transilvaniei, întreaga Muntenie si partea de sud a Moldovei. Celelalte teritorii apartinînd fostului stat centralizat dac erau locuite de triburile de daci liberi (Carpii, Costobocii, Dacii Mari). Provincia Dacia Romana a cunoscut importante prefaceri determinate de politica dusa de Traian si urmasii sai.

5

Urmarile cuceririi romane s-au resimtit asupra tuturor domeniilor vietii societatii dacice. Dacia Traiana a continuat în linii mari viata economica a Daciei lui Decebal. Au existat, însa, o serie de schimbari atît în domeniile economice traditionale cît si în noile activitati economice înregistrate în noua provincie imperiala. Principalele sectoare economice au fost: agricultura, cresterea animalelor, mineritul si mestesugurile, comertul si circulatia monetara.

Agricultura

În urma cuceririi romane pamîntul devine în totalitate ager publicus, conform dreptului roman. El putea fi atribuit în proprietate ereditara sau numai în folosinta si a constituit un important instrument al procesului de romanizare. Agricultura, viticultura si pomicultura sînt ocupatii de baza ale autohtonilor si colonistilor prezenti în Dacia Romana.

Se cultiva diferite soiuri de grîu, mei si secara. Activitatea din agricultura este favorizata de introducerea unor unelte si practici noi. Cresterea animalelor este confirmata de numeroasele informatii provenite din ordinele romane. Pasunile si fînetele statului sînt date unor arendasi, care impun taxe pentru cei ce trimit vitele pe aceste terenuri. Vitele cornute mari si mici, precum si cabalinele, constituiau una dintre marile bogatii ale Daciei Romane. Acestea erau comercializate în celelalte provincii ale Imperiului Roman.

Mineritul si mestesugurile Prefaceri importante se petrec în domeniul mineritului. Bogatiile subsolului Daciei, aurul si argintul, au reprezentat o puternica atractie pentru romani si unul dintre motivele cuceririi Daciei. De aceea, noii stapîni au fost preocupati de exploatarea lor cît mai rentabila, fapt pentru care minele de metale pretioase au fost declarate proprietatea statului. Specialistii în minerit au fost adusi mai cu seama din Iliria, unde aceasta îndeletnicire avea o veche traditie. Cele mai bogate exploatari aurifere si argintifere erau în muntii Apuseni (Rosia Montana, Abrud si Zlatna). În afara de aur se mai exploatau sarea, fierul, marmura si titeiul (pacura). Sarea se extragea de la Ocna

6

Mures (Salinae), Ocna Sibiului si Ocna Dejului. În ceea ce priveste marmura, ea s-a scos din carierele de la Bucova si Gradistea.

Au luat fiinta numeroase ateliere în care se prelucrau minereurile extrase. Ceramica ocupa un loc important în activitatea mestesugarilor. În atelierele lor se realizau oale, cesti, strachini dar si figurine si statuete folosite la împodobirea unor constructii. Au existat numeroase ateliere în care se prelucra fierul unde se produceau unelte pentru toata gama de activitati economice si se confectionau unele arme necesare armatei romane. În atelierele Daciei Romane se lucrau lemnul, pielea, lîna, inul si cînepa. Mestesugarii si meseriasii erau organizati în asociatii profesionale si religioase numite, Collegiue. Sînt mentionate astfel de asociatii pentru mineri, leticari, plutasi, luntrasi.

Comerţul si circulatia monetara

Despre comertul Daciei Romane, marfurile importate si exportate, precum si negustorii de aici avem numeroase informatii. Inscriptii descoperite la Apullum mentioneaza negustorii din Provincia Dacia Apullensis constituiti într-o confederatie. Alte centre în care apar negustori sînt Sarmizegetusa, Drobeta, Ampelum si Potaissa. Din Dacia se exportau materii prime (aur, argint, sare) dar, alaturi de acestea, obiectul comertului îl faceau si cerealele, vitele, mierea de albine, lemnul si pestele. Se importau vase fine de lux (terra sigillata) din Panonnia, Gallia si malul drept al Rinului. Se mai importau stofe fine, obiecte de podoaba, arme, fructe, minereuri si vinuri sudice. Dezvoltarea comerciala este evidentiata si de descoperirile care arata ca pe teritoriul Daciei au existat în permanenta importante resurse monetare. Populatia de la orase si sate folosea monede de aur, argint si bronz de diferite valori, unitatea de calcul fiind sestertul si denarul. Începînd cu anul 246, conducerea Imperiului va permite Daciei sa emita monede de bronz purtînd inscriptia Dacia Felix, contribuind astfel la revigorarea comertului intern si extern.

7

Capitolul II

Economia româneasca în epoca feudală

Feudalismul reprezinta o etapa în dezvoltarea si evolutia societatii omenesti. Caracterele generale si comune feudalismului pe plan universal se îmbina cu trasaturile particulare, specifice evolutiei istorice unor tari si popoare sau grupuri de tari si popoare. Nasterea relatiilor feudale a avut ca urmare formarea unei suprastructuri feudale corespunzatoare în domeniul politic si spiritual. În plan economic proprietatea funciara feudala a constituit baza feudalismului. Paralel cu formarea proprietatii funciare feudale au luat nastere si cele doua clase sociale fundamentale: proprietarii feudali si taranimea (libera sau dependenta). Orasul medieval, centru de productie mestesugareasca si comerciala, a reprezentat un pas mai departe fata de orasul din antichitate, prin nivelul mai înalt al dezvoltarii mestesugurilor, prin reglementarea productiei de catre bresle sau corporatii, prin existenta unor variate forme de autonomie municipala, prin dezvoltarea unei culturi orasenesti. În comparatie cu Asia si Europa Apuseana, în spatiul geografic locuit de români aparitia si dezvoltarea relatiilor feudale a cunoscut o întîrziere datorita numeroaselor migratii care s-au succedat în intervalul sec. III � XIII. Orînduirea feudala pe teritoriul tarii noastre a durat din sec. VIII si pîna la începutul sec. XIX.

Migratiile si consecintele lor asupra vietii economiceMarile migratii declansate la mijlocul sec. III au avut puternice consecinte asupra teritoriilor nord-dunarene. Confruntata cu probleme militare si economice grave, conducerea Romei hotaraste abandonarea Provinciei Dacia (270 � 275). Dupa retragerea aureliana populatia daco-romana traieste în comunitati satesti, organizate în obsti teritoriale. Economia cunoaste, în noile conditii istorice, o suita de schimbari ce o vor marca pentru lunga perioada de timp. Cel mai important proces este ruralizarea vietii economice, determinat de disparitia oraselor si de efectele negative ale deselor atacuri declansate de populatiile migratoare. În acest context, activitatile economice de baza erau: agricultura pe suprafete mici, cresterea animalelor, pescuitul si vînatoarea, la acestea adaugîndu-se si mestesugurile casnice care solutionau importante probleme de

8

existenta. Începînd cu sec. IX � X viata economica devine mult mai complexa. Agricultura este practicata pe suprafete mult mai mari, fapt demonstrat de uneltele agricole descoperite în numeroase asezari (brazdarele de plug, seceri, hîrlete, sapaligi). Se cultiva grîu, orz, mei, bob, cînepa. Cresterea vitelor continua sa ocupe un loc important în activitatile economice nord-dunarene. Izvoarele vremii amintesc de existenta cailor în Dobrogea, de hergheliile din Banat precum si de nesfîrsitele turme de oi. Pastoritul avea un caracter precumpanitor transhumant, legat de diversitatea de relief, de clima si de vegetatie a diferitelor regiuni. Numeroasele paduri, ape curgatoare si lacuri ofereau locuitorilor posibilitatea practicarii vînatorii si pescuitului. Pe lînga agricultura si cresterea vitelor, în regiunile bogate în minereuri locuitorii se îndeletniceau si cu extractia metalelor (aur, argint, fier) si a sarii, care au toate nume de origine latina. O dezvoltare mai însemnata a cunoscut-o extractia minereului de fier. Dovada a acestei activitati o constituie descoperirea într-o serie de asezari din sec. X � XI a numeroase resturi materiale precum bucati de minereude fier, lupe si zgura de fier, rezultate din operatiunea de reducere a minereului. Astfel de materiale au fost descoperite în asezarile de la Dridu, Buftea, Bucov, Ciurelu si Garvan. În sec. X populatia tarii noastre practica mestesugurile menite sa satisfaca nevoile primordiale ale oamenilor: de îmbracaminte, locuinta, aparare si nevoile gospodaresti. Prelucrarea metalelor este atestata de numeroasele obiecte de fier descoperite în numeroase asezari: cutite, topoare, clesti, ciocane, foarfeci, dalti, seceri, cîrlige de undita, catarame, sfredele, cuie, vîrfuri de sageti. Olaritul a constituit unul dintre mestesugurile importante în asezarile feudale timpurii. Ceramica lucrata cu mîna este înlocuita cu cea lucrata la roata. Este de subliniat aparitia productiei locale de ceramica smaltuita. Mestesugul tesutului s-a dezvoltat datorita folosirii razboiului de tesut de tip orizontal preluat de la bizantini. Prelucrarea lemnului si a pietrei a constituit si ea o îndeletnicire importanta pe teritoriul tarii noastre.O parte din productia mestesugareasca locala era destinata schimbului. Au fost descoperite numeroase tezaure cu monede bizantine la: Cleja, Calarasi, Dolnesti si Orsova. Aceasta demonstreaza cresterea circulatiei monetare ca urmare a schimburilor comerciale interne si externe precum si dezvoltarea economica generala a societatii românesti din sec. X � XI.

9

Economia româneasca în perioada feudalismului dezvoltat

În sec. XIII � XIV societatea româneasca cunoaste importante realizari în plan politic, economic, social si cultural. Apar primele formatiuni politice feudale incipiente de tipul cnezatelor, voievodatelor si tarilor. Treptat, acestea se vor unifica, punînd bazele celor patru state feudale centralizate românesti: Transilvania, Moldova, Muntenia si Dobrogea. Constituirea acestora s-a derulat într-un context extern deosebit de complex determinat de: expansiunea regatului Ungariei, marea invazie tataro-mongola, decaderea Imperiului Bizantin si ascensiunea viitorului Imperiu Otoman. Au fost create institutiile statului feudal (Domnia, Sfatul Domnesc, Armata si Biserica). Formarea statelor feudale românesti a permis si o dezvoltare ascendenta a economiei feudale. Principalele ramuri ale economiei Tarii Românesti, Moldovei si Transilvaniei au fost agricultura, cresterea animalelor, mineritul, mestesugurile si comertul.

Agricultura.

Strainii care au vizitat cele trei tari românesti în acea vreme au remarcat fertilitatea solului si bogatia locuitorilor în grîne si animale. Dezvoltarea demografica si extinderea relatiilor comerciale au avut drept consecinta marirea suprafetelor însamîntate cu cereale. Culturile de cereale cele mai raspîndite erau cele de grîu, mei, orz, secara si ovaz. Pe lînga sistemul mai vechi al destelenirilor permanente, începe sa fie folosit sistemul celor doua tarlale (asolamentul bienal). Tehnica agricola înregistreaza unele progrese ceea ce a contribuit la cresterea productivitatii muncii. Cultivarea vitei de vie continua sa fie o preocupare importanta a locuitorilor din Moldova, Tara Româneasca si Transilvania. În regiunile de deal erau raspîndite livezile de pomi fructiferi. Proprietatea agrara era dominata de marele domeniu boieresc (nobiliar), laic si ecleziastic, care era exploatat prin intermediul taranilor dependenti (rumâni, vecini, iobagi). Obligati pentru lotul primit în folosinta de la proprietar sa dea dijma în produse si sa presteze mai multe zile de munca. Cresterea animalelor constituie o activitate economica deosebita deoarece vitele reprezentau si unul dintre produsele de seama al exportului. Documentele vremii mentioneaza numeroasele herghelii de cai, turme mari de vite si de oi. Feudalii realizau importante venituri din

10

exportul vitelor. Petru Rares împrumuta principelui german Ioachim de Brandenburg suma de 100.000 de florini, rezultate din vînzarea a cca. 50.000 de boi. Domnii Tarii Românesti percepeau de la toate stînele din tara o însemnata dare în natura numita casarit, care aducea importante venituri domniei. Albinaritul si pescuitul constituiau si ele ocupatii de seama în activitatea românilor datorita importantei pe care o aveau în viata de toate zilele: mierea, care înlocuia zaharul, ceara, din care se faceau lumînarile si pestele, unul dintre alimentele de baza ale populatiei. Ca urmare a dezvoltarii albinaritului si pescuitului cresc si cantitatile de miere, ceara si peste vîndute peste hotare.

Mineritul.

Tarile Române dispuneau de importante bogatii ale subsolului care însa nu erau exploatate la nivelul posibilitatilor datorita lipsei tehnicilor si a investitiilor de capital. Extragerea fierului era modesta datorita concurentei obiectelor de import de calitate mai buna aduse din Cehia, Germania sau Polonia. Extragerea aurului si a argintului se dezvolta continuu în vechile regiuni miniere de la Baia Mare, Baia de Aries, Zlatna, Abrud si Rodna. La mina regala de la Baia Mare functionau la mijlocul sec. XVI 14 steampuri puse în miscare de forta hidraulica si 5 topitarii. Posesorii si exploatatorii de mine sînt scutiti de taxele vamale pentru obiectele achizitionate din alte locuri; se admite aducerea de mineri straini si se acorda dreptul nelimitat de exploatare a minelor de aur si argint. O serie de orase miniere din Transilvania dobîndesc privilegii speciale cum ar fi: dreptul de a exploata minele în regie proprie, dreptul de crîsmarit, dreptul de tîrg saptamînal, toate acestea cu obligatia de a renova minele vechi si de a deschide altele noi. Fierul se exploata în minele de la Hunedoara, Ghelar si Rimetia. În sec. XVI � XVII dezvoltarea productiei, a mestesugurilor, a tehnicii militare a dus la cresterea exploatarii metalelor feroase si la specializarea unor regiuni care livrau fier pentru piata. Sarea se exploata atît pentru piata interna cît si pentru cea externa. Principalele ocne de sare erau la Turda, Sibiu, Dej, Rodna, Tîrgoviste, Rîmnic, Tg. Trotus. Cum exploatarea ocnelor constituie în general un monopol al statului veniturile ocnelor apartineau domniei. Astfel în Transilvania la mijlocul sec. XVI fiscul obtinea din exploatarea tarii peste 40.000 de florini.

11

Orasele si productia de marfuri

Dezvoltarea pietei interne datorita productiei mestesugaresti si a comertului a dus la cresterea centrelor urbane din Transilvania si mai tîrziu a celor din Tara Româneasca si Moldova. Cele mai înfloritoare sunt orasele �libere regale�, centre comerciale si mestesugaresti bine fortificate, înzestrate cu drept de auto-administrare si cu privilegii (Brasov, Cluj, Sibiu, Bistrita, Tg. Mures, Sighisoara, Medias). În Moldova si Tara Româneasca orasele se dezvolta mai tîrziu dar nu ating nivelul de urbanizare a celor din Transilvania. S-au impus, Baia, Siret, Trotus, Roman (în Moldova) si Tîrgoviste, Giurgiu, Braila (în Tara Româneasca). O mare parte a populatiei principalelor orase transilvanene era formata din mestesugari organizati în bresle. În sec. XVI numai la Cluj existau 22 de bresle si peste 50 branse mestesugaresti. Numarul mestesugarilor creste încontinuu. Dintre specialitatile nou aparute în aceasta vreme, mai importante erau: postavarii, ceasornicarii, specialistii în email, tipografii, farmacistii. Dezvoltarea productiei mestesugaresti dar si a agriculturii si a celorlalte activitati economice au creat conditiile necesare unui larg schimb comercial. Se exportau produse proprii, se practica un intens comert de tranzit, se importau produse din Europa Occidentala si Orientala. S-au dezvoltat legaturile dintre cele trei tari românesti, s-a extins piata interna, a sporit rolul negustorului ca intermediar între producator si consumator. Comertul intern se desfasoara prin intermediul tîrgurilor, iarmaroacelor si bîlciurilor organizate de diferite localitati anual, lunar si saptamînal. Transilvania era strîns legata din punct de vedere economic de Tara Româneasca si Moldova în special prin cele trei orase de frontiera: Bistrita, Brasov si Sibiu. Pozitia geografica favorabila a Brasovului a facut ca el sa participe la traficul comercial international, sa desfaca în Tara Româneasca si Moldova nu numai produsele mestesugarilor din Transilvania dar si unele marfuri occidentale tranzitate din Orient prin Peninsula Balcanica de negustorii români, sasi, greci si armeni. Comertul cu alte tari se desfasoara cu unele întreruperi în directiile traditionale cu Viena, Italia, Ungaria, Cehia, Polonia si Germania. Imperiul Otoman a limitat comertul extern al Moldovei si Tarii Românesti. În dezvoltarea comertului intern au existat si o serie de obstacole cum ar fi

12

varietatea unitatilor de masura si greutatilor: galeata, butoiul, vadra, fontul si povara. La varietatea de unitati de masura si de greutati se adauga si diversitatea monedelor în circulatie circulau bani emisi în tara si strainatate: taleri, florini, ducati, aspri, dinari, bani turcesti, poloni, austriecii şi italieni. În sec. XVI înceteaza si emisiunile monetare proprii din Moldova si Tara Româneasca. Cauzele sînt de ordin economic � lipsa argintului din tara - si dominarea de catre monedele straine.

Regimul economic al dominatiei otomane

Expansiunea Imperiului Otoman catre centrul Europei a avut efecte negative asupra existentei si evolutiei generale a Tarilor Române. La începutul sec. XV Dobrogea a ost integrata Imperiului Otoman. Treptat, acesta a cucerit si transformat în raiale o serie de orase-cetati ale Tarii Românesti si Moldovei � Turnu, Giurgiu, Chilia, Braila, Cetatea Alba si Tighina. Treptat, Moldova si Tara Româneasca intrau în sfera de influenta a otomanilor. Regimul dominatiei otomane cuprindea, pe lînga plata tributului un lung si variat sir de prestatiuni deosebite, atît prin natura cît si prin beneficiarii lor. Haraciul a fost principala obligatie a Tarii Românesti si Moldovei. Haraciul Tarii Românesti porneste de la aproximativ 10.000 de galbeni în sec. XV pentru ca apoi, în sec. XVI sa creasca vertiginos si astfel, la 1524 ajunge la 24.000 de galbeni, în 1567 la cca. 65.000 de galbeni si, probabil, la 155.000 în 1593. Acesta este punctul maxim atins de haraciul Tarii Românesti în tot cursul vremii cît a fost platit. Haraciul Moldovei porneste în 1456 de la 2.000, în 1527 ajunge la 10.000 de galbeni, iar în 1593 ajunge la 65.000 de galbeni. Alaturi de plata haraciului � obligatie de stat cu caracter de stricta periodicitate � se impun si contributii banesti extraordinare mergînd tot în folosul Imperiului si determinate de nevoile lui militare.Peschesurile la fel de vechi ca si haraciul sînt daruri în bani si natura fata de sultan si fata de un grup tot mai larg de dregatori otomani. Stiri sigure din a doua jumatate a sec. XVI arata constant ca valoarea peschesurilor este egala cu cea a haraciului. Treptat, ocuparea tronurilor în Moldova si Tara Româneasca se va face prin

13

cumpararea acestora în urma unui adevarat mezat. Petru Rares platea aproape 150.000 de galbeni pentru cumpararea tronului, iar Petru Cercel platea 1.160.000 de galbeni. În perioada 1581 � 1590, cheltuielile anuale ale Tarii Românesti fata de Poarta se ridicau la 650.000 de galbeni, suma reprezentînd valoarea a 1275 de sate, calculata la pretul mediu de vînzare a satelor din acea vreme. Alaturi de aceste enorme plati în bani trebuie sa adaugam prestatiile în natura si în munca precum si prejudiciile izvorîte din comertul de monopol. Un document din 1587 arata ca domnul Moldovei Petru Schiopul trimitea 3.000 de care si 15.000 de salahori pentru a ridica �pe cheltuiala sa� cetatea Oceakov distrusa de cazaci. Un raport din aceasta vreme al raguzanului Ioan de Marini Poli vorbeste de asemenea despre �grînele fara de numar, animale si alte provizii� care se iau în fiecare an de catre turci.

Monopolul comercial

Legaturile comerciale cu lumea turceasca � anterioare epocii de aservire si dezvoltîndu-se paralel cu intensificarea relatiilor politice � se transformau în însasi esenta lor, tocmai o consecinta a subordonarii celor doua tari. Extinsa asupra principalelor produse ale economiilor celor doua tari si putînd merge pîna la interdictia totala a exportului în alte directii decît aceea a Imperiului, monopolul comercial al Portii se realiza pe mai multe cai.Mai întîi sînt livrarile prin intermediul statului, care face oficiul de colector. Sînt trimise, la cererea sultanului, importante cantitati de cereale, cai si oi.A doua cale era aceea prin care statul avea doar misiunea de a organiza si supraveghea transporturile care erau însotite de stapînii produselor ce urmau sa fie vîndute. Cea de-a treia modalitate � care va cunoaste si cea mai larga folosire � este aceea a cumpararii directe de la producator, cu concursul statului de catre negustorii veniti din Imperiu. Numeroase documente ale sec. XVI si XVII mentioneaza ca Moldova, Tara Româneasca si Transilvania erau �trei mari, bogate si vesnice camari care aduc provizii Constantinopolului: grîne de tot felul, animale, brînzeturi, unt, miere si fructe de vara si iarna�. �Chelarul

14

împaratiei� se vor numi Tarile Române în mod oficial abia într-o epoca mai tîrzie; în realitate, însa, ele sînt acest chelar înca din a doua jumatate a sec. XVI. Regimul economic al dominatiei otomane, asa cum se constituie el în a doua jumatate a sec. XVI, are o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii românesti. Rolul sau est e unul negativ, de frînare a dezvoltarii economice a Tarilor Române. O analiza atenta a comertului româno-otoman arata ca Tarile Române, desi beneficiau de o piata importanta si sigura pentru produsele lor, aveau pierderi din cauza

Gostian Bogdan Cls a-XII-a B

15

CuprinsISTORIA ECONOMIEI ROMÂNEŞTI......................................................................................................1

INTRODUCERE..............................................................................................................................................1

CAPITOLUL I ECONOMIA ÎN SPATIUL CARPATO-DANUBIANO-PONTIC ÎN EPOCA ANTICA..........................................................................................................................................................2

ECONOMIA ÎN DACIA PREROMANA..............................................................................................................3AGRICULTURA..............................................................................................................................................4MESTESUGURILE..........................................................................................................................................4ECONOMIA ÎN DACIA ROMANA....................................................................................................................5AGRICULTURA..............................................................................................................................................6MINERITUL SI MESTESUGURILE....................................................................................................................6COMERŢUL SI CIRCULATIA MONETARA........................................................................................................7

CAPITOLUL II..............................................................................................................................................8

ECONOMIA ROMÂNEASCA ÎN EPOCA FEUDALĂ............................................................................................8ECONOMIA ROMÂNEASCA ÎN PERIOADA FEUDALISMULUI DEZVOLTAT......................................................10Agricultura............................................................................................................................................10Mineritul...............................................................................................................................................11

ORASELE SI PRODUCTIA DE MARFURI........................................................................................................12REGIMUL ECONOMIC AL DOMINATIEI OTOMANE........................................................................................13Monopolul comercial.................................................................................................................................14

16