Ce trebuie să ştii despre custodie, programele de legături personale şi locuinţa copilului

Cunoaşte-ţi drepturile şi obligaţiile cu privire la copilul tău

www.arpcc.ro

2 / 14

Cunoaşteţi

drepturile şi

responsabilităţile

în ceea ce-l

priveşte pe copilul

tău

Dacă ai un copil, tu şi partenerul aveţi

atât drepturi, cât şi obligaţii faţă de el.

Printre acestea se numără dreptul de a

petrece timp cu copilul şi dreptul de a

lua decizii privitor la copil. Atunci când

nu mai formaţi o familie, trebuie să

decideţi cum vă veţi exercita aceste

drepturi şi obligaţii, deoarece chiar

dacă nu mai locuiţi împreună, sunteţi

ambii chemaţi să decideţi cu privire la

modul în care va continua exercitarea

acestor drepturi şi obligaţii.

Termenul juridic ce circumscrie aceste

drepturi şi obligaţii este autoritatea

părintească sau ceea ce se numeşte

colocvial, custodia minorilor. Custodia

implică un aranjament privitor la:

• locuinţa copilului,

• deciziile importante privitoare la copil şi

• legăturile personale dintre copil şi părinţi.

Deşi denumirea legală este cea de

autoritate părintească vom folosi în

cele ce urmează termenul echivalent de

custodie utilizat la nivel internaţional şi

introdus în literatura din România de

către UNICEF prin Manualul pentru

implementarea Convenţiei cu privire la

drepturile copilului . (p. 16,54). Manualul

se poate consulta on-line la adresa web

http://www.arpcc.ro/lex/008.

Custodia nu se rezumă la a decide locul unde va locui copilul, ci stabileşte şi cine va lua deciziile importante

privind viaţa lui

3 / 14

Custodia

Custodia asupra copilului reprezintă

ansamblul drepturilor şi îndatoririlor

legate de îngrijirea copilului după

divorţul sau separarea părinţilor.

Tipul de custodie ales stabileşte cine va

lua deciziile importante din viaţa unui

copil, cum ar fi cele legate de educaţia,

religia, scoaterea copilului din ţară şi

intervenţiile medicale, etc.

Custodia priveşte de asemenea şi

îngrijirile fizice acordate copilului şi mai

ales locul unde copilul locuieşte.

Custodia asupra copilul poate reveni

unui singur părinte sau ambilor părinţi.

În cazuri excepţionale custodia poate fi

exercitată de către alte persoane decât

părinţii (mătuşi şi unchi, bunici, etc.).

Există mai multe forme de custodie care pot coexista în societate: • Custodia unică; • Custodia comună legală; • Custodia comună fizică • Custodia împărţită;

Haideţi să vedem ce înseamnă fiecare

dintre cele patru tipuri de custodie:

Custodia comună legală

Custodia comună legală este modul

preponderent în care se rezolvă în acest

moment deciziile legate de exercitarea

autorităţii părinteşti după divorţ.

Aceasta înseamnă că ambii părinţi

continuă să colaboreze privitor la

deciziile importante din viaţa copilului,

nefiind posibil ca un părinte să ia de

unul singur deciziile majore.

Deşi ambii sunt părinţi custodieni,

copilul locuieşte majoritar la unul dintre

părinţi, numit părinte custodian

rezident sau, pe scurt, părinte rezident.

Părintele rezident este cel care se

ocupă preponderent de îngrijirea zilnică

a copilului.

Te sfătuim să nu renunţi la custodia asupra

copilului tău! Dacă vrei ca minorul să

locuiască la celălalt părinte nu trebuie

să renunţi la autoritatea părintească

asupra copilului ci doar să menţionezi instanţei că doreşti

ca locuinţa copilului să fie stabilită la celălalt

părinte.

Custodia comună legală este regula

conform noului cod civil. Dacă eşti un

părinte care s-a îngrijit cu o minimă

responsabilitate de copil anterior

4 / 14

separării şi dacă nu pui în pericol copilul

prin comportamentul tău, ai tot dreptul

să ţi se recunoască exercitarea în

comun a autorităţii părinteşti.

Custodia unică

Custodia unică reprezintă modul în

care anterior intrării în vigoare a noului

cod civil se rezolvau toate deciziile

legate de exercitarea autorităţii

părinteşti după divorţ. În acest moment

există în România multe familii

divorţate care sunt într-un astfel de

aranjament de tip custodie unică.

Termenul legal era cel de încredinţare a

copilului spre creştere şi educare.

Conform legii vechi încredinţarea se

făcea doar unuia dintre cei doi părinţi

fiind imposibil ca autoritatea

părintească după divorţ să se exercite

în comun.

Şi pe noua legislaţie e posibil ca

instanţa să considere că e în interesul

copilului ca exercitarea autorităţii

părinteşti să se facă în mod unic dar

aceste situaţii sunt excepţionale.

În cazul custodiei unice, copilul

locuieşte cu şi este îngrijit de părintele

custodian care exercită singur

autoritatea părintească şi are dreptul

de a lua de unul singur orice decizie

privitoare la copil, fiind însă dator să o

comunice din timp celuilalt părinte.

Părintele necustodian are de obicei

definit de către instanţă un drept de a

menţine relaţii personale cu minorul

care de regulă se reflectă prin:

• dreptul de a vizita pe copil la locuinţa acestuia,

• dreptul de a găzdui temporar pe copil anumite perioade de timp,

• dreptul de a purta corespondenţă cu copilul,

• dreptul de a fi informat cu privire la deciziile majore referitoare la copil luate de către părintele custodian

• dreptul de a primi informaţii detaliate despre situaţia şcolară şi medicală a copilului.

Chiar dacă în acest moment eşti părinte necustodian

pentru că nu ţi s-a încredinţat copilul spre creştere şi

educare, conform legii vechi, poţi apela la instanţă

pentru a obţine custodie comună asupra minorului

deoarece sentinţele privitoare la raporturile

dintre părinţi şi copii nu sunt niciodată

definitive iar intrarea în vigoare a legii noi reprezintă un motiv

suficient de reanalizare a modului de exercitare a

autorităţii părinteşti

5 / 14

Custodia comună fizică

Deşi legiuitorul nu o prevede în mod

expres, custodia comună fizică este

posibilă în condiţiile legislaţiei actuale.

În cazul custodiei comune fizice copilul

locuieşte, pe rând, cu ambii părinţi,

perioade de timp aproximativ egale.

De exemplu, el poate petrece alternativ

perioade de câte două săptămâni cu

fiecare părinte.

Acest tip de custodie funcţionează cel

mai bine dacă cei doi părinţi locuiesc în

aceeaşi vecinătate, aproape unul de

altul şi de şcoală, respectiv grădiniţă.

Se consideră că un aranjament este de tip custodie comună fizică

dacă fiecare dintre părinţi găzduieşte copilul mai mult de 40% din timp

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Se consideră că un aranjament este de tip custodie comună legală dacă unul dintre părinţi găzduieşte copilul mai mult de 60% din timp

Custodia împărţită

Se aplică familiilor cu mai mulţi copii.

Unul dintre părinţi primeşte custodia

unică a unui copil iar celălalt pentru cel

de-al doilea, etc.

Acest aranjament a fost utilizat cu

precădere anterior intrării în vigoare a

noului cod civil pentru a mima un

aranjament de tip custodie comună,

dar era destul de rar întâlnit de aceea

nu ne vom referi la el pe cuprinsul

acestui material.

Există şi în contextul noului cod civil

situaţii în care poate fi util.

Deciziile privitoare la copil Se disting două tipuri de decizii pe care

părinţii le iau relativ la copil:

Deciziile de zi cu zi:

Deciziile curente cu privire la copil se

iau de părintele care îl găzduieşte la

acel moment nefiind fezabil ca pentru

orice decizie părinţii să se pună în

prealabil de acord.

Astfel, în funcţie de timpul pe care

copilul îl petrece cu fiecare dintre

părinţi, aceştia vor fi pe rând în situaţia

de a lua decizii curente cu privire la

copil.

6 / 14

Deciziile importante

Deciziile importante cu privire la copil

se iau de părintele sau părinţii care

exercită custodia asupra copilului.

Conform celor arătate mai sus, pot fi

situaţii în care deciziile sunt luate de o

singură persoană (părintele custodian

unic, în cazul custodiei unice ori a

custodiei împărţite) sau de către ambii

părinţi care trebuie să se pună de acord

(cazul custodiei comune legale ori a

custodiei comune fizice, în care ambii

părinţi sunt părinţi custodieni).

Locuinţa copilului Locuinţa copilului este o noţiune

introdusă de codul civil intrat în

vigoarea la 1 octombrie 2011,

inexistentă în vechea legislaţie.

Copilul ai cărui părinţi nu sunt divorţaţi

locuieşte la părinţii săi. După divorţ

părinţii pot decide de comun acord cu

privire la locuinţa copilului, ca parte a

divorţului pe cale notarială ori judiciară.

În caz că nu se înţeleg cu privire la acest

aspect, instanţa de tutelă este chemată

să decidă unde va locui minorul în mod

statornic.

Puteţi afla mai multe informaţii despre

locuinţa minorului şi criteriile de

selectare a locuinţei minorului propuse

de către ARPCC, dacă accesaţi linkul

http://arpcc.ro/wiki/locuinta-copil

Programele de legături personale Interesul superior al copilului reclamă

ca acesta să crească înconjurat de ambii

părinţi chiar dacă aceştia au decis să se

despartă. De aceea legislaţia actuală din

România, ca de altfel din majoritatea

ţărilor civilizate porneşte de la premisa

că autoritatea părintească trebuie

exercitată în comun (custodie comună

fizică sau custodie comună legală) iar

părintele cu care copilul nu locuieşte în

mod statornic trebuie să aibă un drept

de interacţiune cu copilul ”rezonabil şi

generos”.

Dreptul la legături personale nu este doar cel al

părintelui ci şi, în primul rând, dreptul copilului.

Părintele care exercită custodia în mod

unic ori părintele la unde copilul locuieşte

nu poate refuza contactul celuilalt părinte

cu copilul din cauza animozităţilor dintre cei doi părinţi sau din cauză

că sunt întârzieri ale plăţii pensiei de întreţinere

7 / 14

Presupunem în cele ce urmează că

autoritatea părintească este exercitată

în comun, deoarece cazurile de

exercitare unică ar trebui să fie foarte

rare, începând cu 1 octombrie 2011:

Există mai multe variante de programe

de legături personale:

Programul nereglementat

O primă variantă este aceea în care

părinţii au o relaţie de colaborare

totală. În această situaţie instanţa

stabileşte locuinţa copilului la unul

dintre părinţi împreună cu autoritate

părintească comună dar ora, locul şi

durata interacţiunilor dintre părintele

nerezident şi copil nu sunt specificate,

lăsând părinţii să le stabilească de

comun acord.

Programul reglementat prin

negocieri O a doua variantă este aceea în care

părinţii au reuşit să ajungă la un acord

singuri ori cu ajutorul unui mediator,

acord şi au reuşit să concretizeze

înţelegerea într-un plan parental care

descrie în detaliu locuinţa minorului,

ora, locul şi durata interacţiunilor dintre

părintele nerezident şi copil. Înţele-

gerea părinţilor poate lua şi forma

tranzacţii încheiate prin negocierea

avocaţilor. Indiferent de situaţie părinţii

pot să supună planul parental

autorizării notarului ori a instanţei.

Programul reglementat de

către instanţa de tutelă

Când părinţii nu pot negocia un acord

cu privire la modul de desfăşurare a

programului de legături personale, ora,

locul şi durata interacţiunilor dintre

părintele nerezident şi copil trebuie

stabilite de către instanţa de tutelă.

În cele ce urmează vom vorbi despre

custodia comună legală sau custodia

comună fizică deoarece potrivit noului

cod civil părinţii exercită autoritatea

părintească în comun şi doar în condiţii

excepţionale (părinte incapabil să

exercite autoritatea părintească ori

care pune în primejdie pe copil) se

acordă custodie unică.

În cazul unui divorţ sau a unei separări a părinţilor, autoritatea competentă, notarul sau instanţa de

tutelă, trebuie să ţină cont de înţelegerea părinţilor.

Metode de reglementare Există patru metode de a stabili locuinţa copilului şi programul de legături personale ale acestuia:

Metoda Cost

1. Înţelegerea părinţilor ($)

2. Medierea ($$)

3. Negocierea avocaţilor ($$$$)

4. Decizia instanţei ($$$$$$$$)

8 / 14

Primele două metode au ca rezultat un

document numit plan parental în timp

ce rezultatul negocierii avocaţilor este o

concretizat într-un document numit

tranzacţie. Documentul emis de către

instanţă se numeşte sentinţă.

Durata procedurilor precum şi costurile

financiare sau emoţionale ale părinţilor

tind să crească pe măsură ce creşte

numărul asignat fiecăreia dintre cele

patru metode prezentate mai sus.

Cea mai bună înţelegere cu privire la

stabilirea locuinţei şi stabilirea

programului de legături personale al

minorului cu părintele nerezident este

cea pe care tu şi partenerul tău o puteţi

încheia şi accepta de comun acord.

Orice înţelegere amiabilă trebuie

certificată la notariat sau încuviinţată

de către instanţa de tutelă, nefiind

altfel valabilă din punct de vedere legal.

Înţelegerea părinţilor (asistată sau nu)

este de preferat deoarece aşa este cel

mai probabil că veţi fi dispuşi să

respectaţi prevederile ei. De asemenea,

pentru că vă cunoaşteţi copilul cel mai

bine, va fi probabil o înţelegere care îi

va conveni acestuia cel mai mult. Atunci

când copii au o vârstă la care îşi pot

exprima opiniile, e util să îi discutaţi cu

ei şi, în măsura în care cererile lor sunt

rezonabile, să le includeţi în planul

parental agreat întocmit.

Totuşi, câteodată, părinţilor le este

greu să cadă de acord privitor la cele

două aspecte de mai sus. Dacă nu

ajungeţi la un consens, puteţi apela la

celelalte metode enunţate, ordinea de

preferinţă fiind aceasta: medierea,

negocierea între avocaţi şi decizia

instanţei.

Înţelegerea părinţilor (neasistată)

Dreptul la legături personale ”rezonabil

şi generos” acordat părintelui

nerezident va funcţiona cel mai bine

atunci când tu şi celălalt părinte puteţi

colabora cu privire la aspectele ce îl

privesc pe copil.

Dacă v-aţi înţeles asupra stabilirii

locuinţei copilului şi a dreptului de

legături personale pe care părintele

nerezident îl va avea cu copilul,

formulaţi toate acestea într-un

document scris numit plan parental.

9 / 14

Este util să vă puneţi de acord dintr-un

început cu privire la majoritatea

aspectelor care pot apărea pe măsură

ce copilul creşte, deoarece atunci când

vor apărea neînţelegeri e mult mai greu

să le mai reconciliaţi.

Vă sugerăm să detaliaţi programul zilnic

al copiilor în perioadele în zilele

lucrătoare şi în zilele de weekend şi în

timpul vacanţelor precum şi cine are

responsabilitatea transportului copilului

de la o reşedinţă la alta precum şi orele

când acest transfer trebuie să se facă,

dacă apar neînţelegeri în viitor.

Vă recomandăm să folosiţi planul

parental propus de către ARPCC. Planul

se poate descărca de la adresa

www.arpcc.ro/wiki/plan-parental

Planul parental propus are avantajul că

structurează deciziile dând, în acelaşi

timp părinţilor suficientă flexibilitate de

a modifica prevederile sale conform cu

schimbările de context viitoare.

Prin faptul că indică posibilele situaţii

neclare ce pot apărea în viaţa copiilor în

viitor, oferă o platformă de colaborare

pentru viitor care e benefică copiilor.

El este inspirat din practica statelor cu

experienţă îndelungată în aplicarea

custodiei comune şi oferă părinţilor o

ghidare de calitate.

Planul parental oferă posibilitatea să se

decidă, dintr-un început şi ne-echivoc

cu privire la abordarea chestiunilor de

împărţire a responsabilităţilor parentale

dar şi cu privire la modul în care se vor

rezolva eventualele neînţelegeri dintre

părinţi.

E util să agreaţi un algoritm echitabil de luare a deciziilor

în situaţia în care ajungeţi la un blocaj.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De exemplu, dacă sunt

doi copii implicaţi, puteţi specifica faptul că pentru

un copil ultimul cuvânt îl ai tu iar pentru celălalt

copil îl are partenerul tău.

În măsura în care vă înţelegeţi cu privire

la majoritatea aspectelor din acest plan

parental, documentul poate fi

completat în aproximativ 2-3 ore.

Planul parental poate fi depus apoi la

judecătoria unde aţi depus dosarul de

divorţ sau poate fi certificat de către un

notar. Notarul nu are însă dreptul să

accepte nici o înţelegere care ar implica

exercitarea autorităţii părinteşti de

către un singur părinte.

Medierea

Dacă nu puteţi ajunge la o înţelegere cu

celălalt părinte pe anumite aspecte din

planul parental atunci este foarte util să

cereţi asistenţa unui mediator.

10 / 14

Mediatorul este o persoană care vă va

ajuta să încheiaţi o convenţie privind

exercitarea autorităţii părinteşti

stabilirea locuinţei copilului şi dreptul

de vizită. El este independent şi nu

poate să ia decizii în locul părinţilor.

Poate totuşi să vă ajute să fiţi şi unul şi

altul mai obiectivi când negociaţi planul

parental.

Mediatorul ia notă de cele agreate de

către părinţi în timpul medierii după

care redactează un document care

descrie lucrurile asupra cărora părinţii

s-au pus de acord.

Mulţi mediatori utilizează planul

parental propus de către ARPCC ca

ghidare, pentru a se asigura că

documentul pe care îl redactează

acoperă toate posibilele aspecte

viitoare din viaţa copiilor.

Rezultatul muncii mediatorului poate

avea mai multe denumiri dar, în esenţă,

este vorba tot de un plan parental.

Ca şi în cazul înţelegerii amiabile

neasistate, planul parental redactat cu

asistenţa mediatorului trebuie să fie

certificat de către un notar ori de către

instanţa de tutelă.

Dacă doriţi să luaţi legătura cu un

mediator vă recomandăm mediatorii

înscrişi pe situl ARPCC la adresa

www.arpcc.ro/mediatori.

O listă a tuturor mediatorilor disponibili

în aria geografică unde locuiţi poate fi

găsită pe situl Consiliului de Mediere

sau la sediul instanţei.

Medierea este un procedeu care are

rezultate extrem de valoroase cu privire

la aplanarea conflictelor dintre părinţi

fiind şi mult mai puţin costisitoare

decât negocierea dintre avocaţi ori

disputa în faţa judecătorului.

Negocierea efectuată de avocaţi

Dacă nu vă înţelegeţi cu celălalt părinte

sau este prea dificil să vorbiţi cu el,

puteţi cere unui avocat să negocieze în

numele vostru aspectele legate de

locuinţa copilului şi întinderea

programului de le legături personale

acordat părintelui nerezident.

Avocatul vă va întreba ce prevederi

doriţi, vă va da sfaturi şi apoi va negocia

cu celălalt părinte sau cu avocatul lui

pentru a ajunge la o înţelegere.

Înţelegerea se numeşte în acest caz

tranzacţie şi, în general se supune

aprobării instanţei de tutelă dar, uneori

poate fi suficient să fie autentificată la

notar.

Decizia instanţei de tutelă

Uneori pot exista disensiuni majore

între părinţi. Dacă niciuna din metodele

anterioare nu funcţionează, sau e

evident că nu vă puteţi înţelege, puteţi

cere unui judecător să hotărască în

locul vostru cine va avea dreptul de a

11 / 14

găzdui minorul în mod statornic (adică

cine va fi părintele rezident) şi cine va

avea doar un drept de a păstra legături

personale (adică cine va fi părintele

nerezident).

Instanţa nu numeşte explicit părinţii ca fiind

părinte rezident şi respectiv părinte nerezident ci face acest lucru prin faptul

că se pronunţă cu privire la locuinţa copilului după

divorţ, stabilind-o la unul dintre voi.

Judecătorul va asculta ce aveţi de spus

fiecare dintre cei doi părinţi şi va lua o

decizie în interesul copilului care,

conform legislaţiei româneşti dar şi

internaţionale ar trebui să prevaleze

asupra intereselor părinţilor.

Dacă anterior intrării în vigoare a noului

cod civil funcţiona o prezumţie nescrisă

de încredinţare a copilului către mamă

(autoritatea părintească exercitată

exclusiv de către aceasta) prezumţia

sub care ar trebui să opereze instanţele

de tutelă ar trebui să fie aceea de

autoritate părintească comună.

Din păcate rezolvarea în instanţă, în

contradictoriu este cea mai costisitoare

variantă de rezolvare a diferenţelor de

opinii cu privire la exercitarea

autorităţii părinteşti. Deoarece

instanţele sunt aglomerate de dosare

rezolvarea dosarului tău va dura foarte

mult. Procedurile judiciare sunt

complicate şi este nevoie să vă angajaţi

un avocat care să vă asiste la care să vă

reprezinte în instanţă şi să redacteze

actele necesare, altfel puteţi avea

surprize neplăcute în timpul procesului.

Costurile avocaţiale în cazul disputelor

în instanţă pot fi semnificative.

Conform legii, instanţa de tutelă este

obligată să stabilească locuinţa copilului

la unul dintre cei doi părinţi. Din păcate

practica instanţelor de tutelă este

neunitară cu privire la stabilirea

locuinţei copilului deci, din acest punct

de vedere sunteţi în faţa unei “loterii”

în care nici măcar avocatul tău nu îţi va

putea garanta rezultatul.

Cu privire la stabilirea programului de

legături personale soluţia apelării la

instanţa de tutelă vă lasă cel mai puţin

control asupra prevederilor legate de

stabilirea întinderii programului de

legături personale.

Cel mai probabil judecătorul va da o

decizie care nu va satisface niciuna

dintre părţi ceea ce implică apelarea la

căile de atac (apel şi recurs) ceea ce

poate să crească şi mai mult costurile.

Pe lângă costurile financiare trebuie să

luaţi în seamă şi costul emoţional al

procedurilor precum şi faptul că în

general procedura contencioasă (în faţa

12 / 14

instanţei) implică acuzaţii mai mult sau

mai puţin adevărate pe care părţile le

fac în faţa instanţei, ceea ce e de natură

să exacerbeze nivelul de conflict.

Dacă celălalt părinte a fost violent sau abuziv nu este recomandat să apelezi la

mediere, fiind recomandat fie să ceri unui avocat să

negocieze în numele tău, fie să apelezi la decizia instanţei.

Anumite instanţe din România au

adoptat bunele practici din străinătate

şi utilizează chiar ele un plan parental

pe care îl supun părinţilor spre discuţie

în cadrul şedinţei de judecată. Din

păcate acest trend nu e încă majoritar

în România în ciuda unei iniţiative

sponsorizate de către CSM şi UNICEF

care militează pentru implementarea

obligativităţii existenţei unui plan

parental. Puteţi însă cere instanţei în

faţa căreia vă prezentaţi să utilizeze un

planul parental propus de către ARPCC.

Pe măsură ce tot mai mulţi părinţi şi

avocaţi vor cere acest lucru în instanţe,

acestea se vor alinia acestei bune

practici.

Stabilirea temporară a

locuinţei şi a programului de

legături personale

Dacă părinţii care divorţează apelează

la încheierea unei înţelegeri pe cale

amiabilă sau la un mediator, redactarea

planului parental nu ia foarte mult

timp. Tranzacţiile încheiate prin

negocierea avocaţilor tind însă să

dureze mai luni de zile în timp ce

disputa în contradictoriu în instanţă

durează ani de zile.

În această situaţie poate fi oportun ca

părţile să deschidă un proces separat în

procedură de urgenţă prin care să ceară

instanţei să dea o soluţie temporară de

stabilire a locuinţei minorului precum şi

a unui program de relaţii personale

între minor şi părintele cu care

minorului nu va locui în bază

permanentă. Acest proces se numeşte

proces pe “ordonanţă preşedinţială” şi,

în general, ar trebui să se finalizeze

mult rapid decât procesul principal.

Deciziile date de judecător într-o

ordonanţă preşedinţială sunt valide

doar până este luată decizia definitivă

în procesul principal.

Modificarea clauzelor legate

de custodie prin înţelegerea

părinţilor

Prevederile din înţelegerea certificată la

notar sau din cuprinsul sentinţei sunt

obligatorii doar în măsura în care

părinții nu se înțeleg. În viața de zi cu zi

se pot realiza ajustări minore, atâta

13 / 14

timp cât ambii părinţi vă înţelegeţi

asupra lor fără a fi nevoie să apelaţi la

notar ori la judecător. Dacă însă apar

neînţelegeri, prevederile conţinute în

înţelegerea certificată la notar ori în

sentinţa instanţei sunt cele obligatorii.

Dacă ambii părinţi doriţi modificări

importante şi permanente ale planului

parental, ar trebui să le formulaţi în

scris, redactând un nou plan parental

pe care să îl autentificaţi la notar

Chiar şi deciziile definitive ale instanţei,

indiferent dacă instanța a aprobat un

plan parental redactat de comun acord

de către părinţi, un acord de mediere o

tranzacţie sau dacă s-a dat o decizie în

contradictoriu, pot fi modificate dacă se

schimbă condiţiile din familie.

Pentru aceasta trebuie să depuneţi

împreună o nouă cerere adresată

instanţei de tutelă. În cazul în care nu

veţi putea proba această schimbare de

împrejurări, instanţa poate însă refuza

modificarea dispoziţiilor date anterior.

Modificarea clauzelor legate

custodie atunci când părinţii

nu se înţeleg

Dacă celălalt părinte refuză schimbările

propuse de dumneavoastră, puteţi

recurge la mediere pentru a încheia un

nou plan parental sau la negociere prin

intermediul avocaţilor pentru a încheia

o nouă tranzacţie. Dacă reuşiţi să

ajungeţi la un acord prin aceste metode

puteţi apela la autoritatea care a

încuviinţat tranzacţia ori planul parental

original (notar sau instanţă) pentru a o

autentifica. Dacă însă nu aţi putut

ajunge la un acord mai aveţi la

dispoziţie doar calea judiciară. Va trebui

să vă angajaţi un avocat şi să încercaţi

să argumentaţi în faţa instanţei de ce

consideraţi că noile împrejurări implică

o schimbare a măsurilor privitoare la

locuinţa copilului ori la întinderea

programului de legături personale

dintre copil şi părintele nerezident.

Procesele de acest fel, în

contradictoriu, sunt de asemenea

costisitoare din punct de vedere

financiar şi emoţional.

14 / 14

Pensia de întreţinere

În timpul discuţiilor despre custodie,

trebuie abordată de asemenea şi

problema plăţii pensiei de întreţinere a

copilului. Se stabileşte cine plăteşte

pensia alimentară şi valoarea ei în

funcţie de hotărârea privind custodia şi

dreptul de vizită.

Conform noului cod civil, instanţa va

prefera o pensie de întreţinere plătită

în natură de către ambii părinţi

nespecificată ca şi cuantum. Aceasta

înseamnă că ambii părinţi trebuie să

achiziţioneze bunurile şi serviciile

necesare copilului în mod solidar.

Planul parental propus de către ARPCC

vă permite să stabiliţi dintr-un început

cheltuielile ce revin exclusiv fiecărui

părinte, precum și cota din cheltuielile

comune ce revine fiecăruia, lucru care,

odată clarificat, va evita potențiale

neînțelegeri și conflicte din viitor.

Părinţii pot totuşi opta pentru o pensie

de în bani, legea menționând anumite

cote procentuale orientative pe care

instanţa le stabileşte părinţilor.

Atenţie: Deşi legea spune că instanţa

de tutelă este obligată să stabilească

pensia pentru ambii părinţi practica

judecătorească în general impune un

cuantum al pensiei de întreţinere doar

pentru părintele nerezident. Aceasta,

din păcate, nu este abordarea corectă.

Îţi sugerăm să ceri în mod formal să

plăteşti pensia de întreţinere în natură,

instanţa fiind obligată să îţi acorde

acest drept, deoarece legea nouă

stabileşte pensie în bani doar pentru

părinţii asupra cărora se face dovada că

nu se achită cu bună-credinţă de

obligaţia de întreţinere.

Pentru detalii cu privire la pensia de

întreţinere, modalitatea corectă de

instituire a pensiei în bani şi beneficiile

pensiei de întreţinere în natură îţi

recomandăm să accesezi pagina web

www.arpcc.ro/wiki/pensie-copil.

Copyright© Asociaţia Română pentru Custodie Comună, traducere Amelia Gheorghe, adaptare Codin Băltăgan.

Acest material poate distribuit liber cu menţionarea deţinătorului drepturilor de autor.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Material publicat sub înaltul patronaj al Consiliului

Superior al Magistraturii, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al UNICEF ca parte a proiectului de

implementare a bunelor practici privind planul parental. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar

poziţia oficială a acestor organizaţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Dacă găsiţi acest material util şi doriţi să contribuiţi la popularizarea bunelor practici din acest domeniu, puteţi să ne sprijiniţi redirecţionând cei 2% din impozitul plătit de dvs. către asociaţia noastră. Detalii pe www.arpcc.ro

versiunea 1.10 - august 2012 [cb521]

acest document se poate descărca de la adresa web:

http://www.arpcc.ro/docs/pg/012