CLINICA SI TERAPIA EDENTATIEI PARTIALE ÎNTINSEProf. Dr. Carmen Stadoleanu

CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARŢIAL = cuprinde totalitatea structurilor biologice care vin în contact cu viitorul aparat gnatoprotetic şi cu care realizează interferenţe funcţionale.

Elementele componente ale câmpului protetic edentat parţial sunt reprezentate de:dinţi restanţi cu parodonţiul lor de susţinere;crestele edentate inclusiv zonele biostatice în cazul edentaţiilor terminale şi bolta palatină acoperite de fibromucoasă;elemente morfologice periferice ce vin în contact cu proteza prin intermediul mucoasei orale.

Câmpurile protetice edentate parţial prezintă din punct de vedere morfologic şi fiziopatologic variaţii de la un pacient la altul. Există astfel câmpuri protetice ffavorabileavorabile protezăriprotezări, cu elemente anatomice bine reprezentate,nefavorabile protezăriinefavorabile protezării, când morfologia lor este afectată de modificările survenite la nivelul elementelor componente amintite.

CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARŢIAL În funcţie de rolul lor în cadrul restaurării protetice elementele componente ale câmpului protetic pot fi grupate în:- suport dento-parodontalsuport dento-parodontal;-suport muco-osossuport muco-osos.

Suportul dento-parodontal Suportul dento-parodontal este reprezentat de dinţii restanţi cu paradonţiul lor, care vin în contact cu părţile componente ale aparatului gnatoprotetic parţial amovibil acrilic, respectiv cu baza protetică şi cu elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare. Suportul muco-osos Suportul muco-osos este reprezentat de crestele edentate, iar la maxilar şi de bolta palatină, acoperite de mucoasa fixă specifică. Crestele edentate sunt formaţiuni anatomice care rezultă prin transformarea proceselor alveolare în urma extracţiei dinţilor şi pot prezenta forme şi dimensiuni variate în funcţie de gradul de resorbţie şi atrofie a osului alveolar. Bolta palatină este zona câmpului protetic situată între crestele alveolare maxilare şi a cărei dimensiune şi formă sunt variabile în plan frontal. Ea are valoare protetică mare, îndeosebi, în cazul edentaţiilor biterminale extinse şi a celor subtotale.

ETIOLOGIA EDENTATIEI PARTIALE INTINSE

Starea de edentaţie parţială poate fi consecutivă unei etiologii variate şi complexe. Multitudinea factorilor cauzali se pot încadra în mai multe categorii: factori congenitali, factori aparenţi, factori dobândiţi.

Factorii implicaţi în etiologia edentaţiei parţiale întinse acţionează în perioade diferite ale vieţii, începând cu perioada intrauterină, interferând formarea şi dezvoltarea organului dentar, sau după erupţia dinţilor, producând distrugeri ireversibile ale acestuia sau ale structurilor de suport, făcând imposibilă exercitarea funcţiei sale.

ETIOLOGIA EDENTATIEI PARTIALE INTINSE CAUZE EREDITARE (CONGENITALE)• anodonţia = lipsa în totalitate a unitaţilor dento-parodontale (formă foarte rara);• hipodonţia = lipsa a cel mult cinci unitaţi dento-parodontale;• oligodonţia = lipsa a mai mult de cinci unităţi dentoparodontale.

CA UZE APARENTE• incluzia dentară

CAUZE DOBÂNDITE• Afectiunile odontale - caria dentară - afecţiunile periapicale• Afectiunile parodontale• Extracţii în scop ortodontic• Boala de focar• Osteomielitele maxilarelor• Tumori maligne și benigne• Traumatisme• Nevralgii de trigemen• Condiții socio – economice• Condiții biologice• Iatrogenia

TABLOUL AL EDENTATIEI PARTIALE INTINSE

Tabloul clinic al edentaţiei parţiale se compune dintr-un complex de simptome subiectivesubiective şi obiobiective ective care afectează morfologia arcadelor dento-alveolare, precum şi morfologia şi funcţiele principalelor elemente ale sistemului stomatogat, creeind dishomeostazii ale întregului sistem. SEMNE SUBIECTIVEFENOMENUL DUREROS - hiperestezia alveolară, - durerea fantomă, - sindromul de bont dureros, - durerea componentă a sindromului disfuncţional al sistemului stomatognat. INSUFICIENTA FUNCTIONALĂ - insuficienta functiei masticatorii, - insuficienta functiei fizionomice, - insuficienta functiei fonetice, - insuficienta functiei de deglutitie, - tulburarile psihice.

TABLOUL AL EDENTATIEI PARTIALE INTINSE

SEMNE OBIECTIVESEMNE SEMNE FACIALEFACIALE SEMNESEMNE INTRAORALEINTRAORALE

SEMNE FACIALESEMNE FACIALE1.Tulburările morfologiei faciale – prognatia mentonului – invaginarea obrajiilor şi a buzelelor – adancirea santurilor periorale – aparitia santurilor paracomisurale

2.Modificări tisulare faciale3.Egalitatea etajelor feţei4.Proportia de aur

EGALITATEA ETAJELOR FEŢEI

• metoda Leonardo da Vinci - compară etajul inferior (Sn - Gn) cu etajul mijlociu măsurat Între N - Sn;• metoda Leonardo da Vinci modificată - compară dimensiunea subnazale-gnation cu Oph - Sn;• metoda Boianov – compară distanţa intercomisurală (Ch - Ch) cu distanţa St – Gn şi urmăreşte egalitatea acestora;• metoda Boianov modificată - compară distanţa St-Gn cu distanţa interpupilară, datorită variabilităţii dimensiunii Ch-Ch;• metoda Willis – utilizează ocluzometrul Willis, ce măsoară egalitatea distanţelor Sn-Gn şi fanta labială - fanta palpebrală;• metoda "compasului de aur Appenrodt" - măsoară distanţa Sn – Gn cu gura deschisă şi aceeaşi distanţă cu gura închisă şi obţine un raport constant 3/5, denumit şi "numărul de aur";• metoda planului Frankfurt - utilizează în examinare egalitatea distanţelor dintre planul Frankfurt - vertex şi planul Frankfurt – planul bazal mandibular.

Metoda Leonardo da Vinci

Metoda Leonardo da Vinci modificată

Metoda Boianov

Metoda Boianov modificată

Metoda Willis

SEMNE INTRAORALE

DENTO – PARODONTALE MUCO – OSOASE

1. Prezenta fatetelor de abrazie2. Absenta punctelor de contact3. Migrari dentare4. Recesiuni parodontale5. Pungi gingivale si gingivo-osoase6. Spatiul protetic potential

1. Creasta edentata2. Fenomenul de resobtie si atrofie3. Bolta palatina

EVOLUTIA SI COMPLICATIILE EDENTATIEI PARTIALE INTINSE

Edentatiile partiale intinse evolueaza spre edentatiile totale.

COMPLICATIILE EPI:1. Locale - la nivelul dintilor restanti apar complicatii pulpare, abrazie, mobilitate, migrari, malpozitii - la nivelul parodontiului marginal restant: congestia festonului gingival, pungi parodontale - la nivel muco – osos: stomatite paraprotetice, resobtie si atrofie continua2. Loco – regionale - la nivel ATM-ului apar fenomene de uzura si atrofie a tuberculului articular si a condilului mandibular, cu uzura meniscului - la nivelul glandelor salivare: diminuarea secretiei salivare, hipertrofia glandelor salivare - la nivelul comisurilor: perlesul sau keilita angulara - la nivelul limbii: hipotonii, marire de volum3. Generale - digestiv - metabolic - psihic

FORMELE CLINICE ALE EDENTAŢIEI PARŢIALE INTINSE

Edentaţia parţială poate prezenta un număr foarte mare de variante mergând de la lipsa unui dinte până la pierderea a 15 dinţi pe o arcadă. Descrierea edentaţiilor necesită o clasificare cât mai exactă care să permită o imagine completă a fiecărui caz în parte. În funcţie de amplitudinea breşei şi de zona topografică a edentaţiei, pot exista următoarele situaţii: - când breşa rezultă prin absenţa a 1 până la 3 dinţi consecutivi, se defineşte starea de edentaţie parţială redusă; - când numărul dinţilor absenţi consecutivi este mai mare de 3 (sau mai mare de 4 în zona frontală) se defineşte starea de edentaţie parţială întinsă;- situaţia particulară de edentaţie parţială întinsă caracterizată prin absenţa de pe o hemiarcadă a molarilor, premolarilor şi a caninului defineştestarea de edentaţie parţială extinsă;- prezenţa pe arcadă doar a 1 – 3 dinţi caracterizează edentaţia subtotală; - când breşa este limitată numai mezial de dinţi restanţi se umeşte edentaţie terminală;- când breşa este limitată numai mezial şi distal de dinţi definim edentaţia intercalată; - situaţia particulară când breşa este delimitată distal de dinţi restanţi avem edentaţie frontală.

FORMELE CLINICE ALE EDENTAŢIEI PARŢIALE INTINSE

Clasificările edentaţiilor introduse de şcolile anglo – saxone, franceze şi italiene de stomatologie folosesc clase numerotate cum ar fi cele ale lui Friedman, Cumer, Costa, ACP (AMERICAN COLLEGE OF PROSTHODONTISTS), Kennedy - Applegate, Bailyn, Beckett şi Wilson.

CLASIFICAREA FRIEDMAN utilizează criteriul funcţional şi descrie trei clase:Clasa I, edentaţiile care afectează incizia - zona anterioară a arcadei;Clasa a II-a, edentaţiile care afectează triturarea - varianta A (breşa din zona laterală este delimitată de dinţi restanţi mezi al şi distal) şi B (breşa este delimitată numai mezi al de dinţi).Clasa a III-a, edentaţiile care afectează incizia şi triturarea.

FORMELE CLINICE ALE EDENTAŢIEI PARŢIALE INTINSE

CLASIFICAREA CUMMER foloseşte drept criteriu de clasificare plasarea liniei care uneşte croşetele şi în jurul căreia apare mişcarea de basculare a protezei – fulcrum line. Autorul clasifică edentaţiile funcţie de raportul acestei linii cu planul medio-sagital al arcadei.Clasa I, linia croşetelor întretaie în diagonală planul medio-sagital;Clasa a II-a, linia croşetelor este transversală, perpendiculară pe planul medio-sagital;Clasa a III-a, linia croşetelor este plasată lateral de planul medio-sagital;Clasa a IV-a, unind toate croşetele se obţine un poligon la care două din lateralele sale traversează planul medio-sagital.

FORMELE CLINICE ALE EDENTAŢIEI PARŢIALE INTINSE

CLASIFICAREA COSTA foloseste criteriul topografic pentru clasificare. Astfel, avem: Clasa I – edentatie frontala;Clasa a II-a – edentatie laterala;Clasa a III-a – edentatie terminala;Clasa a IV-a – edentatie mixta.

CLASIFICAREA ACP (AMERICAN COLLEGE OF PROSTHODONTISTS)Colegiul american al proteticienilor a dezvoltat în 2002 o clasificare a edentaţiilor parţiale bazată pe diagnosticul clinic. În mod asemănător ACP a sistematizat anterior (1994) şi edentaţiile totale. Clasificarea ACP se realizează după patru criterii, fiecare cu câte patru clase.

Criterii de clasificare

Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV

Criteriul 1 - Localizarea şi extinderea breşei

Breşe pe o singură arcadă:- Breşă frontală max. nu mai mare de 2 I;- Breşă frontală mand. care nu depăşeşte 4 I;- Orice breşă laterală care nu este mai întin-să de 2 PM sau un PM şi un M.

Breşe pe ambele arcade:- Breşă frontală max. nu mai mare de 2 I;- Breşă frontală mand. care nu depăşeşte 4 I;- Orice breşă laterală care nu este mai întin-să decât 2 PM sau un PM şi un M;- C max. sau mand. abs.

- Orice breşă laterală max. sau mand. mai mare de 3 dinţisau 2 M;- Orice breşă mai mare de 3 dinţi care se întinde din zona frontală până în zona laterală.

Breşă sau combinaţii de breşe la pacienţi cu pretenţii exagerate.

Criteriul 2 - Starea dinţilor stâlpi

Nu este necesară terapie preprotetică.

- Ţesuturi dure dentare insuficiente pentru realizarea unor proteze conj. - în unul sau două cadrane dentare;- Unii dinţii stâlpi necesită tratament protetic conj., trat parodontal, endodontic, ortodontic - în unul sau două cadrane dentare.

- Ţesuturi dure dentare insuficiente pentru realizarea unor prot. conj. - în patru sau mai multecadrane dentare;- Toţi dinţii stâlpi necesită tratament protetic conj., trat parodontal, endodontic, ortodontic - în patru sau mai multe cadrane dentare.

Dinţii stâlpi au prognostic rezervat

Criteriul 3 - Plan de ocluzie

- Nu necesită terapie preprotetică;- Clasa 1 Angle la nivel molar şi intermaxilar.

- Schema ocluzală necesită uşoare corecturi (prin ameloplastie);- Clasa 1 Angle la nivel molar şi intermaxilar.

Ocluzia necesită corecturi majore, dar fără modificarea DVO;- Clasa a II-a Angle la nrverl morar si intermaxilar.

- Ocluzia necesită corecturi majore cu modificarea DVO.

Criteriul 4 - Situaţia crestei edentate

Înălţimea mandibulei >21 mm, în zona cea mai puţin înaltă

Înălţimea mandibulei 10-20 mm, în zona cea mai puţin înaltă.

Înălţimea mandibulei 11-15 mm, în zona cea mai puţin înaltă.

Înălţimea mandibulei <10 mm, în zona cea mai puţin înaltă;

FORMELE CLINICE ALE EDENTAŢIEI PARŢIALE INTINSE

FORMELE CLINICE ALE EDENTAŢIEI PARŢIALE INTINSE

EXAMENUL CLINIC ÎN EDENTAŢIA PARŢIALĂ ÎNTINSĂ

DATE PERSONALEExaminarea clinică începe cu stabilirea identităţii, vârstă, sex, profesie.

MOTIVELE PREZENTĂRIISunt diverse în funcţie de forma clinică a edentaţiei, de predominenţa unor anumite simtome, de prezenţa

şi amploarea complicaţiilor. Dintre motivele prezentării pacientului in serviciul stomatologic amintim: durerea, insuficienţa funcţională, eventualele accidente sau complicaţii ale unui tratament anterior.

ANAMNEZAÎn cadrul examenului clinic al pacientului edentat parţial întins, culegerea datelor anamnestice va urmări:ISTORICUL AFECŢIUNIIANTECEDENTE PERSONALE GENERALE – Ne interesează în primul rând toate afecţiunile generale pe

care le-a suferit bolnavul, cunoscută fiind interrelaţia între afecţiunile generale şi structurile cavităţii orale. Vom insista mai ales asupra: bolilor cardiovasculare, ale aparatului respirator, ale aparatului digestiv, boli metabolice, bolilor aparatului renal, afecţiunilor sanghine, boli ale sistemului endocrin, ale sistemului nervos, intoxicaţiilor şi boala de iradiere, boli contagioase.

ANTECEDENTE PERSONALE STOMATOLOGICE – Se vor urmări tratamentele efectuate.ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE GENERALE – Existenţa la membrii familiei a unor boli

genetice, a unor boli transmisibile prin contagiune. ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE STOMATOLOGICE – se analizează în vederea depistării

afecţiunilor stomatologice cu transmitere genetică: anomalii dento-maxilare, parodontopatii, carii multiple, malformaţii congenitale

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ

EXAMENUL EXTRAORAL

EXAMENUL FACIAL

Inspecţia În EPI se observă asimetrii faciale, modificări antropologice, cu modificarea indicilor

faciali, datorită micşorării etajului inferior, înfundarea obrajilor simetric sau asimetric, accentuarea şanţurilor faciale.

Inspecţia de faţă urmăreşte analizarea mai multor elemente: conturul feţei, simetria facială şi tipul facial, proporţia etajelor, coloraţia tegumentelor, integritatea tegumentelor, relieful natural al feţei.

Inspecţia de profil urmăreşte următoarele elemente: profilul facial, unghiul nazo-labial,

postura buzelor, treapta labială, şanţul labio-mentonier, poziţia mentonului, unghioul goniac.

PalpareaPalparea superficială: temperatură, umiditate, sensibilitate, denivelări şi deformări.

Palparea profundă se realizează pe elementele componente ale sistemului stomatognat: punctele de emergenţă a trigemenului, muşchi, reliefuri osoase, ganglioni, ATM.

Examenul ATM se realizează prin inspecţie, palpare, ascultaţie, static şi dinamic.

Ascultaţie

Algoritm de examinare intraorala se realizeaza astfel:

examenul orificiului bucal, examenul mucoasei labio-jugale, examenul vestibulului bucal maxilar, examenul arcadei dento-alveolare maxilare, examenul bolţii palatine, examenul vestibulului bucal mandibular, examenul arcadei dento-alveolare mandibulare, examenul planşeului bucal, examenul limbii, examenul ocluziei, examenul relaţiilor mandibulo-craniene.

EXAMENE PARACLINICE

În urma examinării clinice competente realizată, medicul reţine o serie de semne şi simptome pe diferitele elemente componente ale sistemului: articulaţii, muşchi, ocluzie, dinte, parodonţiu etc. Sunt situaţii în care în urma examenului clinic se suspectează o afecţiune, iar pentru diagnosticarea ei precisă fiind necesare date suplimentare de confirmare sau infirmare a diagnosticului presupus şi, în această situaţie se recurge la examinarea paraclinică.1. STUDIUL DE MODELStudiul de model reprezintă o etapa obligatorie de examinare paraclinică la careface apel gnatologia În demersul sau de diagnosticare a bolii.2. EXAMENUL RADIOGRAFIC alături de studiul de model reprezintă principalul examen paraclinic uzual în medicina stomatologică. Examinarea radiografică constă în: radiografia retrodentoalveolară ortopantomografie, ambele cu valoare de necontestat în restaurația fixă odontală. 3. ARTOGRAFIA4. TONOGRAFIA5. ELECTROMIOGRAFIA6. MANDIBULOKINEZIOGRAFIA5. EXAMENUL GNAOSONIC SI GNATOFONIC

DIAGNOSTICUL IN EDENTATIA PARTIALA

INTINSA

PRINCIPIILE DE TRATAMENT IN EDENTAŢIA PARŢIALA ÎNTINSA

PRINCIPIUL PROFILACTIC Principiul profilactic impune ca nici un act terapeutic să nu agraveze leziunile deja existente şi să nu determine apariţia altor leziuni noi.Integrarea programelor profilactice în algoritmul zilnic al asistenţei gnatoprotetice concretizează două preocupări: pe de o parte aplicarea unei profilaxii nespecifice, cu caracter general, iar pe de altă parte profilaxia cu specific gnatoprotetic, ambele la fel de importante în conservarea integrităţii morfologice şi funcţionale a sistemului stomatognat. Programul de profilaxie integrat include, în primul rând, educaţia sanitară intensă, bazată pe modelul teoriei comunicării, in cadrul căruia mesajul circulant de la emiţător la receptor trebuie sa fie clar, expresiv şi adaptat contextului temporal. Terapia parodontală poate preîntâmpina apariţia unei disfuncţii a sistemului stomatognat prin refacerea stării de sănătate parodontală, diminuarea sau dispariţia mobilităţi, limitarea fenomenelor de migrare dentară, îndepărtarea planurilor înclinate traumatizate. Reducerea parafunctiilor, a obiceiurilor vicioase previne instalarea unor modificări ocluzale, parodontale, articulare, musculare care uneori se pot accentua, îmbrăcând forme grave şi ireversibile. Diagnosticarea unor funcţii alterate trebuie urmărită cu atenţie, urmată de reeducarea fonetică, masticatorie, a deglutiţiei, iar uneori a mimicii.

PRINCIPIUL CURATIV Conceperea şi realizarea aparatelor gnatoprotetice conjuncte trebuie să restabilească integritatea morfologică şi funcţională corectă a arcadelor dentare în condiţiile unui echilibru perfect al sistemului stomatognat. Recuperarea morfologică Se obţine printr-un modelaj anatomic individualizat ce respecta forma naturala a unităţilor odonto-parodontale, atât la nivelul elementelor de agregare, cat şi la nivelul intermediarilor ce înlocuiesc unităţile dentare lipsă.Fiecare zonă de arcadă afectată prezintă particularităţi în realizarea morfiologică care stau la baza refacerii funcţiilor sistemului stomatognat (în zona laterală - funcţia de masticaţie, în zona frontală - funcţiile fizionomică, fonetică). Deficienţele de modelare morfologica au un impact direct asupra structurilor locale şi de vecinătate. Recuperarea funcţională Se adresează individualizat fiecărui act funcţional la nivelul sistemului stomatognat. Funcţia masticatorie este restabilită eficient de către aparatul gnatoprotetic conjunct, forţele masticatorii transmiţându-se fiziologic osului maxilar, dar numai în condiţiile unui modelaj ocluzal individualizat şi în relaţie corectă cu dinţii antagonişti. Funcţia fîzionomică se reface aproape integral, asimetria feţei fiind reabilitată, arcada artificială este asemănătoare arcadei naturale. Funcţia fonetică se poate restabili complet mai ales prin protezarea scheleizată şi printr-un modelaj funcţional corect al versanţilor, boltei, dinţilor artificiali. Funcţia de deglutiţie

PRINCIPIUL BIOLOGICPrincipiul biologic impune ca piesa protetică să fie construită din

materiale netoxice care să nu lezeze ţesuturile din jur şi să nu-şi schimbe proprietăţile în timp, disign-ul protezei să se integreze în spaţiul protetic potenţial.

Deasenenea, principiul biologic presupune cunoaşterea clinică a ţesuturilor pe care se sprijină aparatul protetic adjunct, subliniind caracterul individualizat al tratamentului în raport cu indicii clinico-biologici generali (rezultaţi din anamneză) şi locali (rezultaţi în urma examenului clinic local şi paraclinic).

Principiul biologic implică prevenirea complicaţiilor locale printr-o concepţie corectă de restaurare protetică, a complicaţiilor loco-regionale printr-o poziţionare corectă mandibulo-craniană, şi a celor generale printr-o restabilire a funcţiilor sistemului stomatognat.

Principiul biologic presupune cunoasterea clinica a tesuturilor pe care se sprijina aparatul protetic adjunct, subliniind caracterul individualizat al tratamentului gnato-protetic in raport cu indicii clinico-biologici.

PRINCIPIUL BIOMECANICPrincipiul biomecanic are deosebita importanta deoarece se adreseaza unui sistem stomatognat

ale carui functii se bazeaza pe dinamica mandibulara cu declansarea de forte puternice.Substitutul protetic sub forma de aparat gnatoprotetic partial amovibil trebuie sa se integreze

perfect in echilibrul mecanic optim aparat gnatoprotetic – suport biologic. De aceea aceste tipuri de aparate gnatoprotetice trebuie sa reziste la fortele functionale de presiune, tractiune, torsiune, abrazie; sa transmita aceste forte de asa maniera incat suportul biologic sa le poata anula; sa fie stabile pe campul protetic; sa asigure stabilitatea statica si dinamica a mandibulei, indiferent de raportul ei cu craniul in momentul respectiv.

Există o multitudine de factori care influenţează valoarea biomecanica a dinţilor şi aceştia trebuie avuţi în vedere când se aleg pilierii unei punţi, ei constituind adevărate criterii în alegerea dinţilor stâlpi:

A.Morfologia dento-parodontală. B.Pozitia dinţilor pe arcadă. C.Leziunile odontale coronare. D.Vitalitatea dinţilor. E.Leziunile parodontale. F.Dinţii fără antagonist. G.Distribuţia elementelor odonto-pamdontale reziduale pe arcadă. H.Ocluzia. I. Indicii biomecanici.

PRINCIPIUL BIOMECANICPentru îndeplinirea dezideratelor amintite, trebuie avute în vedere două

aspecte şi anume:-asigurarea rezistenţei mecanice a aparatului gnatoprotetic şi a suportului său

biologic;-asigurarea stabilităţii statice şi dinamice a protezei pe câmpul protetic.■ Rezistenţa mecanică a protezei parţiale se va asigura în primul rând prin

crearea unei grosimi uniforme de 2mm a întregii baze protetice, precum şi prin extinderea ei la un maxim posibil pe suprafaţa de sprijin.

Totodată, rezistenţa mecanică a ţesuturilor suport trebuie asigurată prin pregătirile pre- şi proprotetice astfel încât să fie capabile de a prelua şi anihila forţele ce apar la nivelul sistemului stomatognat.

■ În ceea ce priveşte stabilitatea statică şi dinamică a raportului proteză

câmp protetic, aceasta constituie condiţia esenţială a integrării oricărei proteze în ansamblul morfo-funcţional al sistemului stomatognat.

Stabilitatea statică Diagrama statică ne indică localizarea centrului de greutate a câmpului protetic, sugerându-ne zona de stabilitate maximă a bolții palatine care trebuie cuprinsă în perimetrul protetic. Ne arată de asemenea dacă edentația este simetric sau asimetric echilibrată și dispunerea arcului de stabilizare. Se afirmă despre un corp că este în echilibru static, atunci când verticala trecând prin centrul său de greutate este în interiorul poligonului său de susținere. Centrul de greutate al protezei trebuie să coincidă cu centrul de greutate al bolții palatine, iar dacă acest lucru nu este posibil, design-ul conectorului principal trebuie să includă obligatoriu centrul de greutate al bolții palatine. Centrul de greutate pentru maxilar se afla pe axul sagital la unirea a 2/5 posterioare cu 3/5 anterioare.

În mod practic se realizează calcularea vectorului RP (raportul dintre P și R – presiune și rezistență) sau diagrama dinamică.

Stabilitatea dinamică

Direcția și mărimea vectorului RPÎn mod normal (edentație simetrică și redusă) vectorul RP are valoare mică, este orientat postero-anterior și pe linia mediană.Când edentația este asimetrică, vectorul RP este orientat spre edentația mai întinsă indicând în ce zonă trebuie să includem dinți stâlpi.Într-o edentație bilaterală biterminală simetrică, vectorul RP are valoare mare orientat antero-posterior și pe linia mediană.

Vectorul RP este caracterizat prin: valoare, orientare, culoar și sector.

Valoarea vectorului RP: 0= 0-5 mm; 1= 5-10 mm; 2= 10-15 mm; 3= peste 15 mm. Orientarea vectorului RP poate fi: spre anterior sau posterior. Culoarul vectorului: se obține ducând linii paralele la fețele proximale ale dinților frontali, numerotarea culoarului făcându-se dinspre linia mediană. Sectorul vectorului: se obține unind centrul de greutate al fiecărui dinte cu centrul de greutate al bolții palatine, numerotarea sectorului făcându-se tot dinspre linia mediană.

PRINCIPIUL HOMEOSTAZIC

Constituie un alt aspect director în conceperea tratamentului gnatoprotetic prin

mijloace conjuncte. Se va avea în vedere realizarea unor aparate gnatoprotetice conjuncte

a căror morfologie să fie în acord cu celelalte elemente ale sistemului stomatognat: relief

ocluzal, curbele ocluzale, înclinarea planului ocluzal, planurile înclinate ale articulaţiei

temporo-mandibulare. Nu trebuie să producă nici o modificare a constantelor de bază ale

sistemului: relaţia de postură, centrică, ocluzia, dinamica mandibulară, deoarece

dezorganizează întregul sistem de autoreglare.

Principiul conservării prin tratament protetic a homeostaziei sistemului stomatognat

trebuie privit sub aspect morfologic şi funcţional. Pentru conservarea homeostaziei

sistemului este necesară cunoaşterea parametrilor normali, cum ar fi morfologia şi funcţia

normală a arcadei dentare, morfologia şi funcţia musculaturii sistemului stomatognat,

morfologia şi funcţia articulaţiei temporo-mandibulare, rapoartele statice şi dinamice

dintre mandibulă şi maxilar, mandibulă şi craniu.

PRINCIPIUL ERGONOMICOrganizarea activităţii medicului stomatolog în contextul protezării conjuncte are o

importanţă deosebită deoarece acesta desfăşoară o muncă ce însumează un număr enorm de tehnici de lucru, utilizează un instrumentar foarte variat şi complicat, iar câmpul operator pe care acţionează este foarte mic. întreaga sa activitate trebuie să se organizeze şi să se desfăşoare după o serie de principii ergonomice, ce au în vedere protecţia personalului medical şi a bolnavului în faţa stresului activităţii stomatologice.

Terapia gnatoprotetică prin mijloace conjuncte presupune, pe lângă organizarea ergonomică a cabinetului, şi o organizare ergonomică specifică muncii proteticianului şi care trebuie să respecte câteva reguli esenţiale de desfăşurare a activităţii.

Principiul ergonomie stă la baza desfăşurării activităţii umane, ergonomia fiind denumită "preocuparea de a adapta omul la muncă şi munca la om".

In protetica dentară, activitatea se desfăşoară printr-o sumă enormă de tehnici de lucru determinând, prin activitatea pe câmpul operator foarte mic, o concentraţie intelectuală şi fizica a practicianului. Instrumentarul cu care se lucrează este foarte complicat, diferit şi adaptat tehnicii respective. Lucrul fără deplasare, concentrarea mare aduce în prim plan oboseala fizică şi psihică atunci când activitatea nu este coordonată şi organizată ergonomie.

Noua poziţie ergonomică impune o organizare de ansamblu a cabinetului încât cavitatea orală devine centrul de activitate a medicului stomatolog, iar instrumentele sunt aşezate la îndemână. Cabinetul stomatologic este organizat în zone a căror rază este de 50 cm.

PLANUL DE

TRATAMENT1. EDUCAŢIA SANITARĂ2. PREGĂTIREA GENERALĂ 3. PREGĂTIRE LOCALĂ - PREGĂTIREA NESPECIFICĂ (PREPROTETICĂ) cuprinde

ansamblul de măsuri necesare pentru igienizarea şi asanarea cavităţii orale.

- PREGĂTIREA SPECIFICĂ (PROPROTETICĂ) reprezintă ansamblul terapiilor adresate structurilor dure şi moi, destinate pregătirii suportului odontal, parodonţiului, crestelor edentate şi ţesuturilor moi înconjurătoare, în scopul de a favoriza realizarea şi integrarea restaurărilor protetice.

- PREGĂTIREA PROTETICA PROPRIU-ZISA are drept punct de pornire tipul de edentaţie şi caracteristicile biomecanice ale acesteia

- PREGĂTIREA POSTPROTETICA – dispensarizarea pacientului la 6 luni

VARIANTE TERAPEUTICE ÎN EDENTAŢIA PARŢIALĂ ÎNTINSĂ

PROTEZAREA ACRILICĂEste formată din: Şei acrilice (nr. lor) ce susţin dinţi acrilici modelaţi anatomorf (nr. lor); Conector principal – placa acrilică (palatină sau linguală); Elemente de menţinere şi stabilizare – croşete din sârmă

Conector principal

Şei acrilice

Croşete din sârmă

PROTEZARE SCHELETIZATĂ

Este formată din : Şei mixte sau metalo-acrilice ( nr. lor) ce susţin dinţi acrilici modelaţi anatomorf (nr. lor); Conector principal – plăcuţa (palatină sau linguală) sau bara; Elemente de menţinere şi stabilizate – croşete turnate.

Şei mixte

Conector principalbara

Conector principal plăcuţa

Croşete turnate

PROTEZAREA MIXTĂ

a) AGP conjunct + AGP adjunct parţial acrilic b) AGP conjunct + AGP adjunct parţial scheletizat

PROTEZARE COMPOZITĂEste formată din: AGP conjunct pe care se agregă elementele speciale – culise, bare, telescoape; AGP adjunct scheletizat format din:- Şei mixte ce susţin dinţi acrilici modelaţi anatomorfi- Conector principal – plăcuţa sau bara- Elemente de menţinere şi stabilizare speciale – coroana telescop, culisele, barele

Elemente de menţinere

şi stabilizare speciale

PROTEZAREA OVER-LAY

Este formată dint-o proteză total amovibilă ce telescopează peste resturi radiculare corect tratate endodontic şi acoperite cu cape metalice

PROTEZAREA PE IMPLANTE

Aparatele gnatoprotetice adjuncte parţiale

sunt alcătuite din:

şei ce susţin dinţi artificiali;

conectori principali şi secundari;

elemente de menţinere şi stabilizare.

= principalele elemente ale protezelor adjuncte parţiale cu rol de suport al dinţilor artificiali şi de transmitere a forţelor masticatorii spre suportul muco – osos şi dento – parodontal. Din punct de vedere al materialului din care sunt confecţionate sunt: acrilice;

metalo - acrilice.

Caracteristici:= trebuie să realizeze o ocluzie funcţională;= să aibă eficacitate masticatorie;= să aibă un aspect fizionomic bun;= să realizeze confort pentru fonaţie şi spaţiu pentru limbă;= să aibă o rezistenţă mecanică cât mai îndelungată. Tipuri de dinţi artificiali:= prefabricaţi din acrilat;= prefabricaţi din porţelan;= faţete fixate la casete frontale;= coroane şi faţete din acrilat realizate în laborator;= porţelan ars pe scheletul de crom – cobalt;= dinţi metalici;=faţete ocluzale metalice (onlay).

După materialul din care este confecţionat poate fi :- acrilic;- metalic. După topografie poate fi:- maxilar;- mandibular. Caracteristici:- Realizează unirea şeiilor protetice;- Transmite forţele de solicitare ocluzală de la o şea la alta şi de la şea la elementele de menţinere şi stabilizare;- Trebuie să fie rigid şi plasat cât mai simetric;- Pentru a realiza profilaxia parodontală a dinţilor restanţi se va plasa la distanţă de parodonţiu marginal;- Trebuie să aibă un volum redus şi o grosime minimă pentru a nu modifica volumul cavităţii bucale şi a nu jena funcţionalitatea limbii.

Palatin : Placa palatină răscroită distal

Conector principaldecoletat

Conector principal fenestrat

Conector principal Spoon

Conectorul principal în ,,T” Conectorul Every

Proteza Kemmeny:

Conectorul principal lingual:

placa linguală decoletată placa linguală cu sprijin dento- parodontal

Clasificare:• sub formă de plăcuţă : - dento- mucozală sau mucozală;• sub formă de bară: - transversală şi sagitală.

Barele mandibulare pot fi situate lingual, vestibular sau dentar, au formă de semilună deschisă posterior, iar pe secţiune pot fi ovalară, rotundă, semielipsă. Aplicarea barei linguale se face în funcţie de înălţimea şi înclinarea versantului lingual al crestei alveolare – trebuie să depăşească 9- 10 mmDistanţa de la parodonţiu marginal la bară şi de la bară la planşeul bucal va fi de cel puţin 3 mm. Lăţimea barei va fi de 4-5 mm, iar grosimea de 2 mm.

Maxilară

Mandibulară

Croşete simple acrilice: alveolare

dentar - în tură

inelar

Croşete simple metalice:

Croşetul cervico-ocluzal interdentar

Croşetul cervico-ocluzal bidentar Croşetul cervico-ocluzal intors

Croşetul cervico-alveolar deschis dental si edental

Croşetul cervico-ocluzal deschis dental si edental

Croşetul Adams

Croşetul Jakson

Croşetul din sarma cu trei brate

Croşetul Ney nr. 1

Croşetul Ney nr. 2

Croşetul Ney nr. 1-2

Croşetul Ney nr. 3

Croşetul Ney cu actiune posrerioara

Croşetul Ney inelar

Sistemul Roach. Prima grupă: C, L, U, S, T, I, R

Croşetul in ,,C” Croşetul in ,,L” Croşetul in ,,U”

Croşetul in ,,S” Croşetul in ,,T”

Croşetul in ,,I” Croşetul in ,,R”

Sistemul Roach. A doua grupă:• Pensele mezio- distale

• Croşetul unibar

• Croşetul inelar

Pensa mezio-distala: cu dubla extremitate libera, simpla, compusa

Croşete speciale:

Croşetul Ackers

Croşetul Bonwill

Croşetul continuu

Croşete speciale:

Croşetul RPI

Croşetul half and half Croşetul Nally-Martinet Croşetul agrafa de par

Croşetul equi-poise Croşet in ,,T” cu conector secundar prelungit

Croşet in forma de sageata

„Mecanisme de preciziecare asigură prin imbricare legătura temporară dintre proteza amovibilă şi elementele conjuncte fixate pe dinţii restanţi″(V. Burlui).

CLASIFICARELubespire şi Rotemberg(1975), le clasifică astfel:- semirigide; - rigide; -distributoare.Goodkin şi Baker(1976), clasifică aceste elemente după poziţia pe care o au faţă de coroana dintelui în: - intracoronare (reziliente, nerezeliente); - extracoronare (reziliente, nerezeliente).Ene şi Iliescu(1982), clasifică elementele speciale în: - sisteme de culisare; - sisteme de capse; - sisteme de bare; - sisteme de telescopare; - sisteme articulare.V. Burlui(1981), clasifică elementele speciale în: - sisteme conjunctoare(telescoparea, culisarea, bare şi capse); - sisteme disjunctoare(conjunctori cu amortizor, articulate fără dispozitiv de revenire, articulate cu dispozitiv de revenire).

Se poate realiza: - coronar; - corono – radicular; - radicular.

TELESCOPAREA CORONARĂ

Se bazează pe fricţiunea ce apare între suprafeţele de contact dintre o patrice şi o matrice şi se poate realiza intracoronar şi extracoronar.CULISAREA INTRACORONARĂ

CULISAREA EXTRACORONARĂ

BARELEAu srijin şi stabilizare bună. Există mai multe tipuri de

bare:bara Gilmore sau bara cu călăreţ – se plasează într-o

breţă edentată susţinută la capete de elementele de agregare. Pe bară se află doi cavaleri din sârmă elastică sub formă de buclă, peste care se aplică şeaua protezei.

bara Dolder – se aplică în edentaţiile subtotale pe ultimii dinţi restanţi(de obicei caninii). Elementele de susţinere sunt cape cu pivouri radiculare peste care se aplica bara.

bara Ackermann – bară angulată, ce se aplică în cazul în care creasta edentată dintre dinţii restanţi este curbă.

bara Steg sau bara de fricţiune – are formă dreptunghiulară pe secţiune, cu o grosime de 1 mm şi urmăreşte curbura arcadei. Se aplică în edentaţii cu breşe de trei dinţi succesiv.

Bara Gilmore

Bara Dolder

Bara Ackerman Bara Steg

1. Burlui V. şi colab.: Protetică dentară Litografia UMF, 1989;

2. Burlui V., Norina Forna şi Gabriela Ifteni: Clinica şi terapia edentaţiei parţiale intinse. Editura Apollonia, 2001;

3. D. Bratu şi colab.: Bazele clinice şi tehnice ale protezei totale. Ed. Medicală, Bucureşti, 2005;

4. D. Bratu şi colab.: Restaurarea edentatiilor partiale prin proteze mobilizabile. Ed. Medicală, Bucureşti, 2008;

4. Ionescu Andrei: Tratamentul edentaţiei parţiale cu proteze mobile, Ed. Naţional, Bucureşti, 2006;

5. Felicia Prelipcean, Olga Doroga şi M. Ene: Protetică dentară. Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1985;

6. Carmen Stadoleanu şi V. Burlui : Etape clinico-tehnologice în tratamentul edentaţiei parţiale întinse. Ed. Apollonia, 2000.