CARACTERISTICI GENERALE ALE PROCESULUI DEZVOLTĂRII FIZICE ŞI NEUROPSIHICE ALE COPII LOR ŞI TINERILOR

În această etapă predomină procesele de creştere şi dezvoltare. Prin procesul de creştere se înţelege nivelul cantitativ echivalent cu acumularea de substanţă organică. Creşterea apare atunci când intensitatea proceselor de asimilaţie este mai mare decât a celor de dezasimilaţie. Creşterea se realizează prin hiperplazie şi hipertrofie celulară. Prin dezvoltare înţelegem evoluţia de la un nivel simplu la unul complex de organizare biologică şi psihocomportamentală. Dezvoltarea trebuie privită ca o accentuare a complexităţii structurii şi funcţiilor ca o orientare către maturizarea morfologică. Iniţial apare o diferenţiere celulară, ce determină modificări structurale şi funcţionale. Treptat se ajunge la perfecţionarea şi adaptarea aparatelor şi sistemelor, la o evoluţie complexă cu integrarea lor într-un tot unitar.Aceste două procese au loc concomitent, astfel că ele trebuie înţelese şi abordate complex. Frecvent, termenul de creştere este înţeles cu sens de dezvoltare.Legile creşterii şi dezvoltăriia) Ritmul de creştere scade cu vârsta fiind mai intens la organismele tinere. Cea mai intensă creştere apare în viaţa intrauterină, în perioada embrionară, urmată de cea fetală (cu o creştere mai lentă). În viaţa extrauterină, creşterea este intensă în perioada de nou-născut şi de sugar. b) Ritmul creşterii nu este uniform, perioadele de creştere lentă alternează cu cele de creştere intensă. c) Ritmul creşterii şi dezvoltării diferitelor ţesuturi şi organe este diferit pentru aceeaşi perioadă de timp. Creşterea este neuniformă cu un sens cefalo-caudal (literar “de la cap la picioare”) şi proximo-distal (literar “de aproape către departe”). În timp ce unele organe au o dezvoltare rapidă altele au o dezvoltare lentă, stagnează sau prezintă chiar regresie. Creşterea în lungime alternează cu creşterea în grosime a diferitelor segmente corporale.d) Dezvoltarea fiecărui organ şi ţesut se face în strânsă legătură cu dezvoltarea celorlalte ţesuturi şi organe. Exisă o strânsă relaţie între dezvoltarea aparatului circulator şi a celui respirator, între dezvoltarea maselor musculare şi a sistemului osos, între dezvoltarea creierului şi a analizatorilor.e) Dezvoltarea fizică a celor două sexe are particularităţi care le diferenţiază. La naştere, fetele au înălţimea şi greutatea mai mică decât băieţii, iar pubertatea începe mai rapid cu 2-3 ani faţă de băieţi.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ PROCESUL DE CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE

Deşi a fost intens studiată, problema resorturilor intime ale procesului de creştere şi dezvoltare, a rămas încă insuficient clarificată. Studiile sistematice realizate de numeroşi specialişti au permis identificarea a doi factori esenţiali reprezentaţi de ereditate (factori înnăscuţi) şi mediu (factori câştigaţi). Vom deosebi deci factorii endogeni (interni) şi factorii exogeni (de mediu). Aceşti factori vor fi prezentaţi separat doar din motive de claritate a expunerii deoarece, aşa cum se ştie, efectele lor nu pot fi diferenţiate.Factorii endogeni cuprind factori ce ţin de organismul părinţilor şi a produsului de concepţiea) În cadrul factorilor fiziologici şi patologici ai organismelor părinţilor se insistă asupra mamei neglijându-se frecvent unele probleme de sănătate ale tatălui. Mama poate avea probleme legate de starea de sănătate sau de expunerea la acţiunea unor factori nocivi din mediu.Starea de sănătate a mamei- Malformaţiile uterine, compresiile exercitate de tumori uterine sau de un bazin strâmt pot perturba dezvoltarea produsului de concepţie.

Femeile care suferă de afecţiuni cardiace (hipertensiune arterială), afecţiuni respiratorii sau renale pot fi expuse la riscuri în timpul sarcinii. De asemenea, ele au o probabilitate crescută de a naşte copii cu greutate mică. Cele mai mari probleme pentru făt apar atunci când aportul de oxigen este insuficient (afecţiuni cardiace, respiratorii, sau probleme de dezvoltare şi implantare a placentei). Dezechilibrele hormonale materne pot favoriza apariţia unor probleme legate de evoluţia sarcinii şi dezvoltarea fătului. Cele mai multe probleme apar în condiţii de hipotiroidism, hipertiroidism şi diabet. Mamele cu hipotiroidie, hipertiroidie sau diabet prezintă o incidenţă crescută a avorturilor spontane, a naşterilor premature, a naşterii unui făt mort sau cu malformaţii majore. Iniţial s-a crezut că placenta este o barieră eficientă împotriva unor boli sau substanţe prezente în organismul matern. Placenta este o barieră eficientă pentru unele bacterii, dar virusurile trec cu uşurinţă în circulaţia foetală. Sistemul imunologic al fătului este inadecvat, astfel că el nu poate împiedica diseminarea agenţilor patogeni în diferite ţesuturi. Este cunoscut efectul teratogen al rubeolei contactată de mamă în primele trei luni de sarcină. De asemenea, şi alte afecţiuni virale pot avea acelaşi efect cum ar fi oreion, vărsat de vânt, pojar, gripă. Sifilisul este o afecţiune venerică produsă de Treponema pallidum. Bacteria nu traversează placenta în primele 16-18 săptămâni, astfel că diagnosticul trebuie pus înainte ca fătul să fie afectat. Dintre protozoare Toxoplasma gondi, traversează placenta manifestând efect teratogen (leziuni cerebrale, oculare, ale membrelor). Fătul poate fi contaminat în timpul naşterii, datorită infecţiei colului şi vaginului. Vârsta mamei este un factor important deoarece mamele tinere au un risc crescut de a naşte copii cu greutate mică sau prematur, în timp ce mamele în vârstă au un risc crescut de a naşte copii cu anomalii cromozomiale. Fătul, poate fi afectat în mod negativ de temperaturile crescute, de aceea viitoarea mamă trebuie va evita sauna sau băile generale prea fierbinţi.Factorul mecanic – mediul intrauterin reduce posibilitatea de traumatism a fătului. Totuşi traumatismele majore ale gravidei (căderi, loviri, accidente) îl pot afecta. Statusul nutriţional al femeii afectează toate aspectele vieţii sale reproductive cum ar fi vârsta de apariţie a ciclului menstrual, ovulaţia şi concepţia. Malnutriţia acută sau cronică se însoţeşte de dereglarea ciclului menstrual, de creşterea riscului de avort, a naşterii de feţi morţi sau prematuri. O nutriţie bună presupune asigurarea necesarului de proteine animale şi vegetale, lipide animale şi vegetale, glucide, vitamine (o atenţie deosebită trebuie acordată asigurării unui aport necesar de acid folic, deficienţa expunând fătul la riscul apariţiei unor malformaţii) şi săruri minerale. Administrarea de medicamente – Este cunoscut efectul administrării Thalidomidei pentru prevenirea greţurilor (copiii au prezentat malformaţii ale membrelor). Efecte negative sunt prezente în cazul administrării unor antibiotice (streptomicină, tetraciclină) a excesului de vitamine A, B6, C, D şi K, a barbituricelor, a antidepresivelor, a anestezicelor volatile. O atenţie deosebită trebuie acordată medicamentelor anticonvulsivante care generează deficienţă de acid folic, deficienţă ce favorizează apariţia unor malformaţii în special la nivelul sistemului nervos. În prezent, medicii recomandă evitarea, pe cât posibil, a medicamentelor în timpul sarcinii. Consumul de droguri psihotrope – în această categorie intră heroina, metadona, LSD (acid dietilamid) şi marijuana. Heroina traversează placenta astfel că copiii mamelor dependente sunt şi ei dependenţi. Consumul de droguri sociale – este reprezentat de alcool, nicotină şi cafea.Alcoolul - este important atât consumul de alcool al mamei (atât înainte cât şi timpul sarcinii) cât şi al tatălui. Frecvent, consumul de alcool matern se asociază cu avortul spontan, cu naşterile premature sau cu naşterea unor copii cu greutate mică. A fost descris Sindromul alcoolic fetal caracterizat printr-un aspect facial specific (asimetrie facială cu ochii depărtaţi) malformaţii cardiace, malformaţii la nivelul membrelor, retard mental.

Fumatul matern determină creşterea riscului de avort spontan, de naştere a unui făt mort sau de deces imediat după naştere. Pentru cei care supravieţuiesc a fost identificat Sindromul fumatului fetal manifestat prin retard al dezvoltării fizice şi neuropsihice, creşterea frecvenţei malformaţiilor cardiace, creşterea riscului morţii subite sau de apariţie a unor probleme respiratorii. Cafeina se găseşte în cafea (cantităţi mari) sau în ceai, cacao şi ciocolată (cantităţi mici). Consumul de cafea se asociază cu creşterea riscului de avort spontan, cu naşterea prematură, cu naşterea unor copii cu greutate mică sau cu apariţia unor malformaţii congenitale (nu există totuşi o corelaţie pozitivă între consumul matern de cafea şi apariţia malformaţiilor congenitale). b) Expunerea maternă la factorii din mediu – în această categorie includem expunerea la radiaţii, poluanţi chimici şi la zgomote.Radiaţiile produc o lezare primară determinând moartea celulei şi o lezare secundară ce induce tulburări metabolice şi de permeabilitate celulară. Celula este foarte sensibilă în timpul mitozei şi de aici reiese marea sensibilitate la iradiere a gameţilor. Efectul este atât mutagen cât şi teratogen şi depinde de doza de iradiere şi de perioada de sarcină (de perioadele critice). O altă problemă este legată de expunerea la raze X (explorări medicale), mai ales în primul semestru de sarcină. Copiii acestor mame au şanse mari de a dezvolta un cancer sau de a face leucemie în perioada copilăriei. Terminalul calculatorului expune femeia gravidă la radiaţii electromagnetice, ceea ce ar favoriza apariţia avortului spontan sau al malformaţiilor. Este posibil să intervină şi alţi factori cum ar fi stresul profesional sau păstrarea mult timp a poziţiei aşezat. Totuşi se recomandă ca în primul trimestru de sarcină femeia gravidă să folosească calculatorul doar 20 de ore pe săptămână. Poluanţii chimici din mediu sau de la locul de muncă ajung cu uşurinţă în sângele matern şi de aici prin placentă în circulaţia fetală. Din păcate, ficatul acestuia are capacităţi metabolice limitate, iar sistemele enzimatice şi de transport sunt imature, astfel că aceste substanţe produc dezechilibre serioase. Tata poate fi şi el responsabil de transmiterea unor defecte, dar rolul acestuia a fost mai puţin studiat. Starea de sănătate a tatălui este importantă mai ales în ceea ce priveşte posibilitatea transmiterii unor defecte genetice sau a unor afecţiuni congenitale. Expunerea la radiaţii, poluanţi chimici, plumb, pesticide sau droguri (marijuana) determină scăderea numărului şi motilităţii spermatozoizilor ca şi apariţia unor anomalii genetice ale acesteia. Consumul de alcool este un factor ce favorizează apariţia unor anomalii genetice, ce se vor transmite urmaşilor. Fumatul patern se însoţeşte de naşterea unor copii cu greutate mică şi creşte riscul de apariţie a cancerului în perioada adultă.Vârsta tatălui este asociată cu apariţia unor mutaţii genetice ce cresc riscul de naştere a unui copil cu sindrom Down sau Marfan.Factori fiziologici ce ţin de produsul de concepţie – în această categorie intră factorii genetici, endocrini şi metabolici.a) Factorul genetic - ereditare sunt în primul rând trăsăturile distinctive ale speciei umane cum ar fi: structura şi conformaţia anatomică umană, poziţia verticală, un anumit metabolism, totalitatea reacţiilor vitale (nutriţie, apărare), anumite caracteristici ale sistemului nervos şi ale organelor de simţ. Aceste caracteristici sunt specifice, dar există şi transmiterea ereditară a unor caracteristici de mică importanţă (nespecifice) cum ar fi un anumit semn distinctiv, anumite caracteristici în conformaţia corpului, în culoarea pielii, a părului sau a ochilor .Există un control al înălţimii, iar lungimea membrelor inferioare şi a trunchiului este determinată genetic. Dar, un copil care are înscris genetic o valoare mare pentru înălţime, ajunge la aceasta, doar în condiţii favorabile de mediu. Se poate demonstra determinismul genetic al dezvoltării creierului, a structurilor cortexului, a numărului, naturii şi poziţiei principalelor conexiuni ale reţelei nervoase. Numărul de neuroni este o caracteristică genetică a speciei.

b) Factorii endocrini – s-a presupus existenţa unui centru hipotalamic al creşterii, care răspunde de asigurarea creşterii, conform programului genetic.Hormonii materni şi placentari (gonadostimulatinele şi prolactina) acţionează diferit asupra fătului în funcţie de capacitatea de a traversa placenta. Hormonul somatotrop, gluco şi mineralocorticoizi trec uşor prin placentă, pe când tiroxina şi insulina mai greu. Timusul reglează metabolismul acizilor nucleici şi a unor elemente minerale (calciu).Hipofiza, prin hormonul de creştere, influenţează sinteza proteinelor proprii şi pare să aibă un efect de inhibare a sintezei grăsimilor şi oxidării glucidelor. La nivelul epifizelor stimulează proliferarea celulelor cartilaginoase favorizând astfel creşterea oaselor. Tiroida acţionează prin intermediul tiroxinei şi a triiodotiroxinei stimulând sinteza de proteine şi de ARN ribozomal. Hormonul intervine în creştere, ca şi în maturizarea oaselor, a dinţilor şi a creierului.Paratiroidele intervin în metabolismul elementelor minerale contribuind la menţinerea constantă a calcemiei şi la mobilizarea calciului din oase, atunci când este nevoie.Pancreasul endocrin – insulina este un hormon cu efect anabolizant, ce favorizează transportul în celulă a glucozei, glicogeneza şi lipogeneza. Glandele suprarenale influenţează metabolismul apei şi al elementelor minerale prin hormonii mineralo corticoizi. Hormonii androgeni stimulează metabolismul proteic, influenţând dezvoltarea oaselor şi a muşchilor. Gonadele intră în activitate la pubertate secretând testosteron sau estrogeni, favorizând dezvoltarea celulelor germinale (spermatozoizi sau ovule) şi a caracterelor sexuale secundare .c) Factorii metabolici - sunt foarte importanţi deoarece stau la baza fenomenelor de morfo şi fiziogeneză. La copil se descriu boli ereditare de metabolism la care anomaliile biochimice apărute sunt de natură genetică. În acest context, apar anomalii enzimatice, pentru care nu este stabilită cauza, respectiv dacă este vorba de o anomalie structurală ce afectează funcţia sau de o scădere a ritmului de sinteză. Uneori este suprimată sinteza unui produs final esenţial, astfel că evoluţia este lentă.În alte situaţii se acumulează precursori plasaţi în amonte de deficitul enzimatic, ceea ce are un afect toxic. Aceste anomalii metabolice de origine genetică interesează practic toate sistemele biologice ale organismului uman: hemoglobinopatiile, anomalii ale hemostazei, anomalii de transport celular, de hormonosinteză, de sinteză a imunoglobulinelor etc. Factorii exogeni sau de mediu cuprind condiţiile geoclimatice, mediul de provenienţă al familiei, condiţiile socio-economice, alimentaţia, locuinţa, familia, educaţia fizică, starea de sănătate şi poluarea.Condiţiile geoclimatice – pot influenţa creşterea, dar interpretarea rezultatelor trebuie făcută în strânsă legătură cu flora şi fauna din zona respectivă, adică cu alimentaţia.În general persoanele care trăiesc la altitudine au dimensiuni mai mici, comparativ cu cele care trăiesc la nivelul mării, iar aceste diferenţe apar încă de la naştere. Persoanele care trăiesc în climatul cald prezintă o alungire a extremităţilor inferioare, pe când cele care trăiesc în climatul rece au o alungire a trunchiului. Creşterea în înălţime pare să fie mai rapidă în lunile de primăvară – vară, pe când cea în greutate în lunile de toamnă – iarnă. Acest fenomen nu a fost explicat încă în mod satisfăcător, el fiind atribuit modificărilor secreţiei hormonale, constatându-se nivele de activitate diferite în funcţie de anotimp. De asemenea, creşterea în înălţime poate fi influenţată şi de radiaţia solară (luminoasă şi ultravioletă) mai intensă primăvara şi vara. 2. Mediul de provenienţă al familiei – urban – rural influenţează într-o mare măsură creşterea şi dezvoltarea copiilor. Dezvoltarea fizică a copiilor din urban este superioară celei a copiilor din rural. Acest fenomen există în toate ţările din Europa. Fac excepţie copiii din Australia şi America de Nord la care nu există aceste diferenţe. Vârsta de apariţie a ciclului menstrual diferă în urban faţă de rural, dar aceste deosebiri nu sunt prezenţe în Australia şi America de Nord. Urbanizarea nu înseamnă doar o simplă

creştere a densităţii populaţiei, ci se însoţeşte de o bună aprovizionare cu apă şi alimente, acces larg la instituţiile de educaţie şi îngrijire medicală. Din păcate urbanizarea se însoţeşte şi de efecte negative, cum ar fi marea densitatea a populaţiei, mai ales în cartierele mărginaşe, cu dotări minime. În mediul urban apare poluarea ce este un factor important care afectează creşterea şi dezvoltarea copiilor ca şi starea lor de sănătate.3. Condiţiile socio-economice joacă un rol esenţial în dezvoltarea copilului influenţând şi alţi factori cum ar fi calitatea alimentaţiei, a locuinţei şi nivelul îngrijirilor acordate acestuia. În cadrul acestui indicator se insistă pe venitul părinţilor şi pe nivelul lor educaţional. Se acordă atenţie sărăciei, studiată atât prin lipsa banilor cât şi prin deprivarea culturală şi socială.a) În familiile în care banii lipsesc alimentaţia este săracă în produse de calitate (în special proteine), locuinţa este insalubră, cu dotări minime şi supraaglomerată, iar calitatea îngrijirilor acordate copilului este modestă. Vaccinurile sunt făcute doar atunci când sunt gratuite, iar tratamentele medicale sunt respectate doar în cazuri de urgenţă prin internarea în spitalb) În familiile sărace apare deprivarea culturală şi socială. Clasa socială este sinonimă cu educaţia părinţilor, cartierul de locuit şi venitul familial. 4. Alimentaţia este influenţată de venitul familiei, ea trebuind să asigure necesarul nutritiv calitativ şi cantitativ pentru susţinerea procesului de creştere. În prezent ne confruntăm cu probleme legate atât de subnutriţie cât şi de supraalimentaţie. În condiţii de aport alimentar insuficient, procesul de creştere şi dezvoltare este lent, scade rezistenţa la infecţii şi la substanţe toxice din mediu, apare o dezvoltare intelectuală lentă. În situaţii de exces alimentar, creşte riscul apariţiei bolilor degenerative (obezitate, diabet, boli cardiovasculare, cancer de sân şi colon.5. Locuinţa - este strâns legată de nivelul socio-economic al familiei. O locuinţă este corespunzătoare atunci când numărul camerelor este egal cu numărul de membri de familie şi are dotările necesare (apă curentă, lumină electrică, grup sanitar). Aprovizionarea cu apă curentă se va realiza prin sistem central sau local, ce aduce apa până la robinet. Apa de la robinet va corespunde caracteristicilor de potabilitate a ţării respective. Locuinţa va fi dotată cu sisteme de canalizare care va asigura o îndepărtare igienică a reziduurilor fecaloid-menajere. În lipsa acestor dotări minime creşte frecvenţa afecţiunilor infecţioase în special a celor gastro-intestinale ce sunt considerate boli ale sărăciei şi mizeriei. 6. În perioada copilăriei familia este esenţială deoarece favorizează apariţia unor relaţii bazate pe afectivitate, stimulează dezvoltarea unor comportamente morale şi conferă o anumită tonalitate aspiraţiilor sociale. În familie copilul capătă un nume şi o identitate socială. Toate aceste elemente vor contribui la apariţia unei unităţi psihice a copilului, în care persistă unele structuri cum ar fi limba maternă. 7. Activitatea motrică - exerciţiul fizic declanşează unele reacţii de adaptare şi compensare, reacţii ce stimulează procesul de creştere şi dezvoltare. El acţionează la nivelul aparatului locomotor, iar prin intermediul acestuia sunt solicitate respiraţia şi circulaţia, schimburile nutritive şi procesele de regenerare celulară ca şi sistemul de reglare neuro-endocrin. 8. Starea de sănătate influenţează procesul de creştere şi dezvoltare, dar în acelaşi timp ea este influenţată de o serie de factori.În primul rând este vorba de factorul genetic, care influenţează gradul în care anumite grupuri populaţionale sunt susceptibile de a prezenta anumite probleme de sănătate. Astfel, fibroza chistică este frecventă la albi, rară la negri şi aproape inexistentă la orientali. Deficienţa de glucoză 6-fosfat este frecventă la populaţia mediteraneană (italiană, greacă), africană (negri), orientală şi asiatică. Numeroase boli cronice, apărute în perioada copilăriei, determină perturbarea procesului de creştere şi dezvoltare. În această categorie intră anomaliile cardiace congenitale, afecţiunile respiratorii, sindromul de malabsorbţie ca şi defectele enzimatice digestive. În condiţiile unui nivel socio-economic scăzut apare frecvent malnutriţia, însoţită de o creştere lentă sau chiar inexistentă (în funcţie de gravitatea bolii

La polul opus se plasează copiii din ţările dezvoltate care prezintă o accelerare a creşterii şi dezvoltării.. Din păcate, studiile longitudinale au găsit o corelaţie pozitivă între creşterea în înălţime şi greutate pe de o parte şi incidenţa cancerului de sân pe de altă parte. 9. Poluarea este un factor al mediului extern, care a cunoscut o dezvoltare amplă în ultimii 150 de ani. În prezent, omul este supus acţiunii complexe a poluanţilor din aer, apă şi alimente. Din păcate, o substanţă chimică eliminată în aer, prin sedimentare, ajunge pe sol sau în apă. Dacă ajunge pe sol treptat pătrunde în profunzime până la rădăcina plantelor (va fi preluată de aceasta) sau până la pânza de apă freatică. Practic, substanţa poluantă ajunge în toţi factorii de mediu, solicitând organismul din mai multe direcţii.

DEZVOLTAREA FIZICĂ ŞI NEUROPSIHICĂ A COPIILOR ÎN VÂRSTĂ DE 0 – 3 ANIRitmul de creştere este foarte intens, la 3 ani greutatea creşte de 4 ori, iar talia de 2 ori faţă de valoarea de la naştere. Apare o creştere accentuată a membrelor inferioare în lungime şi grosime şi o creştere lentă în lungime a capului şi trunchiului.Reglarea termică este foarte labilă. Termoproducţia este accentuată datorită unui metabolism accelerat ( determinat de ritmul intens de creştere a întregului corp şi mai ales a maselor musculare şi de activitatea intensă). Termopierderea este de asemenea mare datorită suprafeţei cutanate mari raportate la greutatea corporală şi ţesutului celular subcutanat ce este slab dezvoltat.Metabolismul bazal are o valoare dublă faţă de cea de la adult ( 2,0 kcal/kg/oră).Aparatul locomotor – la naştere coloana vertebrală este dreaptă; la 3 luni apare curbura cervicală şi copilul devine capabil să ridice capul; la 6 luni se dezvoltă curbura dorsală şi copilul stă în şezut; la 9 – 12 luni cea lombară – stă în picioare.Musculatura este slab dezvoltată la naştere. Creşterea acesteia va urma o direcţie proximodistală – întâi masele musculare de la baza membrelor şi ale trunchiului.Apratul respirator – iniţial toracele participă puţin la respiraţie, aceasta fiind de tip diafragmatic; la nou născut frecvenţa respiraţiei ete de 35-40 resp./min şi scade la 3 ani la 30 resp./min. respiraţiile sunt neregulate, ritmul şi amplitudinea lor modificându-se foarte uşor.Aparatul cardiac – volumul cardiac este dependent mai mult de greutatea corporală şi suprafaţa corpului şi mai puţin de vârstă, înălţime sau dimensiunea toracelui; patul vascular are o secţiune mare, iar frecvenţa cardiacă este crescută ( tahicardie fiziologică – la nou născut ajunge la 130-150 bătăi/min); în schimb tensiunea arterială creşte progresiv ( iniţial are o valoare de 80-90/40-50 mm Hg şi creşte până la 90/60 mmHg la 3 ani).Aparatul renal – copilul mic elimină de 2 ori mai multă urină comparativ cu adultul; până la 1 an sfincterul nu este supus controlului cortical; către 1 an apare maturizarea funcţională a legăturii dintre centrii de reglare reflexă şi centri nervoşi superiori ceea ce duce la instalarea controlului cortical al eliminărilor.Aparatul digestiv – capacitatea stomacului este mică, iar activitatea secretorie redusă; de la 6 la 30 luni se dezvoltă dentiţia temporară ce cuprinde 20 de dinţi – 6 luni incisivii mediani inferiori, la 8-10 luni incisivii mediani superiori, la 10-12 luni incisivii laterali superiori, 12-14 luni incisivii laterali inferiori, 18 luni molarii, 18-24 luni caninii.Creierul – 50% din creşterea postnatală a creierului se realizează în primul an de viaţă şi încă 20% în cel de al doilea an; în această etapă procesul de mielinizare este foarte intens.Organele de simţ – Ochiul este relativ bine dezvoltat la naştere; fibrele nervului optic se mielinizează până la 4 luni; iniţial obiectele sunt fixate monocular şi apoi binocular; retina nou născutului nu dispune de conuri ( este insensibilă la culoare) dar la 6 luni începe să devină sensibilă.Auzul este complet dezvoltat imediat după naştere, nou născutul diferenţiind tonuri la 4-5 ore după naştere.

Procesele cognitive – memoria este iniţial tactilă, fiind evaluată prin plasarea obiectului în afara câmpului vizual. Copilul mic atinge toate obiectele pe care le descoperă în acest mod. Atenţia copilului este instabilă la sugar, fiind predominant involuntară, stabilitatea atenţiei voluntare nu depăşeşte 15-20 secunde la sugar. Gândirea copilului mic este predominant egocentrică , respectiv totul funcţionează dependent de el.

DEZVOLTAREA FIZICĂ ŞI NEUROPSIHICĂ A PREŞCOLARULUI (4-7 ani)Ritmul de creştere este mai lent, la 7 ani creşterea este de 50% la greutate şi de 20% la talie faţă de valoarea de la 3 ani. Se menţine un ritm alert de creştere pentru lungimea şi grosimea membrelor inferioare.Metabolismul bazal este dublu faţă de cel al adultului.Aparatul locomotor – începe osificarea oaselor lungi şi dezvoltarea maselor musculare cu creşterea forţei musculare; mişcările sunt imprecise datorită dezechilibrului dintre muşchii flexori ( mai bine dezvoltaţi) şi extensori ( mai puţin dezvoltaţi). În acest context eforturile statice prelungite nu sunt posibile, dar capacitatea de manevrare a obiectelor creşte treptat. Aparatul respirator – respiraţia este de tip diafragmatic; frecvenţa respiraţiei scade treptat; capacitatea vitală creşte progresiv; preşcolarul face faţă efortului fizic prin creşterea frecvenţei respiraţiilor.Aparatul cardio-vascular – greutatea cordului creşte treptat; frecvenţa cardiacă scade, iar tensiunea arterială creşte progresiv; face faţă efortului fizic prin creşterea frecvenţei cardiace.Aparatul digestiv – stomacul are o capacitate mică ce impune fracţionarea alimentelor în trei mese principale şi două gustări; la 6 ani începe schimbarea dentiţiei temporare cu molarii inferiori şi superiori, incisivii mediani inferiori, iar la 7 ani cu incisivii mediani superiori.Aparatul renal – eliminarea urinară este controlată de voinţă; rinichii sunt foarte solicitaţi datorită metabolismului accelerat.Sistemul nervos – creşterea creierului este lentă, în schimb se dezvoltă capacitatea de răspuns la stimuli auditivi/ vizuali, creşte capacitatea de înţelegere a unor sarcini, de învăţare, de diferenţere, de mânuire a obiectelor.Organele de simţ – -se perfecţionează analiza vizuală a formelor, dimensiunilor, culorilor, relaţiilor spaţiale ale obiectelor;-se perfecţionează capacitatea de diferenţiere a mesajului sonor şi de integrare a acestuia la nivel psihointelectual.Procesele cognitive – memoria este involuntară, bazată doar pe asociaţii. Atenţia voluntară devine din ce în ce mai stabilă, capacitatea de concentrare a atenţiei creşte de la 5-7 min la preşcolarul mic, la 20-25 min la cel mijlociu şi la 45-50 min. la cel mare. Gândirea copilului preşcolar este centrată pe anumite simboluri, egocentrică şi fără posibilitate de generalizare (gândirea logică este încă limitată).

DEZVOLTAREA FIZICĂ ŞI NEUROPSIHICĂ A ŞCOLARULUIRitmul de creştere este accelerat între 10-14 ani la fete şi 12-16 ani la băieţi.Necesarul energetic scade treptat, valoarea metabolismului bazal ajungând la 1,5-1,7 kcal/kg corp/zi la adolescenţi.Aparatul respirator – sternul coboară, coastele devin oblice; respiraţia devine toracică, costală inferioară la sexul masculin şi superioară la cel feminin; frecvenţa respiraţiei scade în timp ce capacitatea vitală creşte. După pubertate, la efort apare mărirea volumului respirator.Aparatul cardio-vascular – frecvenţa cardiacă scade în timp ce tensiunea arterială creşte; în efort apare creşterea volumului sistolic.Aparatul digestiv – se impune fracţionarea alimentelor în 3 mese principale şi o gustare; se dezvoltă dentiţia definitivă – 6-7 ani incisivii mediani inferiori; 7-8 ani incisivii mediani superiori, 7-8 ani incisivii laterali inferiori;

10-11 ani incisivii laterali superiori; 9-10 ani caninii de pe mandibulă; 10-12 caninii de pe maxilarul superior; 8-9 primul premolar; 10-12 al doilea premolar ( de pe maxilarul superior); 11-13 al doilea premolar; 6-7 primul molar; 12-13 al doilea molar, 17-25 al treilea molar.Aparatul excretor este apropiat funcţional de cel al adultului.Sistemul nervos – se perfecţionează funcţiile de cunoaştere, atenţie, memorie, gândire, percepţie, reprezentare.Organele de simţ – se perfecţionează progresiv; văzul – se perfecţionează vederea în adâncime, sensibilitatea vizuală, acuitatea vizuală; auzul – se perfecţionează auzul fonematic ( al cuvintelor) şi structura de sunete caracteristică cuvintelor.Procesele cognitive – memoria şcolarului mic păstrează unele caracteristic întâlnite la copilul preşcolar, copilul reţine în special ceea ce l-a impresionat. La adolescent memoria se bazează pe elemente logice, informaţiile reţinute fiind prezentate într-un stil original. La şcolarul mic atenţia voluntară nu depăşeşte 30 de minute, dezvoltându-se şi atenţia selectivă. La adolescent atenţia se dezvoltă sub raportul capacităţii de concentrare, a volumului şi a posibilităţii de subordonare faţă de interese. La şcolarul mic gândirea evoluează către etapa operaţiilor concrete, în care egocentrismul dispare. Gândirea adolescentului capătă o mare flexibilitate ajungând treptat la un nivel optim.

FACTORI CARE INFLUENŢEAZA CAPACITATEA DE LUCRU A ELEVILORCapacitatea de adaptare a copiilor şi adolescenţilor la efortul cerut de activitatea intructiv-educativă din şcoală este influenţată de :-vârstă - modificările fiziologice sunt cu atât mai intense cu cât vârsta elevilor este mai mică;-sex - forţa musculară este mai redusă la fete, îndeosebi la pubertate; -intensitatea, durata şi caracterul solicitărilor - organismul copiilor se adaptează mai uşor la activitatăţile dinamice decât la cele statice; în cazul activităţilor de durată, intensitatea solicitărilor nu trebuie să depăşeacă 15 - 20 % din efortul maximal; antrenamentul creşte randamentul activităţii;-starea emoţional - afectivă - teama, tristeţea, neliniştea stressul, constângerea, dezinteresul pot produce reducerea capacităţii de lucru;-condiţiile de lucru - discomfortul termic, zgomotul, praful, poluarea aerului cu substanţe toxice, mobilierul şcolar inadecvat, iluminatul şi încălzitul neigienic, microclimatul neorespunzător, ventilaţia insuficientă a încăperilor de lucru acţionează negativ asupra organismului tânăr, reducând capacitatea de muncă intelectuală şi fizică a copiilor;-starea de sănătate - în perioada de incubaţie a unor boli acute sau în convalescenţă scade capacitatea de lucru fizic şi intelectual; de asemenea bolile cu evoluţie cronică ( endocrine- hipofiză, tiroidă, suprarenale- reumatism poliarticular acut, tulburări de nutriţie, boli cardiace etc.) pot reduce capacitatea de adaptare la efort.

OBOSEALA ŞCOLARĂDupă o activitate intensă apare femomenul de oboseală manifestat prin reducerea randamentului în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea activităţii desfăşurate. Oboseala este o stare complexă cu manifestări subiective şi obiective neuro-osihice şi neuro-senzoriale, motorii şi cu modificări funcţionale viscerale şi endocrino-metabolice.Starea de oboseală se manifestă prin: scăderea capacităţii de înţelegere a problemelor mai abstracte, reducerea posibilităţilor de generalizare, comparare, diferenţiere, tulburări de

atenţie, memorare dificilă, apariţia unui dezechilibru între dificultatea sarcinii de îndeplinit şi efortul voluntar necesar pentru aceasta. Uneori apar fenomene psihofiziologice subiective şi obiective reprezentate de depresie, iritabilitate, nelinişte, apatie, schimbarea atitudinii faţă de muncă, modificarea comportamentului în clasă şi în familie. În oboseala mai intensă pot apare tulburări la nivelul unor organe reprezentate de :cefalee, palpitaţii, dureri precordiale, hipertensiune arterială trecătoare, senzaţii de sufocare, dureri abdominale, anerexie, flatulenţă, creşterea volumului tiroidian cu semne de hipertiroidie, anemie, dureri musculare, pierdere în greutate.

CONDIŢIILE IGIENICO-SANITARE ALE ŞCOLII

Şcoala se amplasează la nivelul cartierului de locuinţe. Este preferabilă amplasarea şcolii în apropierea locuinţei, astfel încât copilul să parcurgă o distanţă de 0,5-3 km sau 30 minute cu mijloacele de transport. Distanţa mare de acasă până la şcoală este un factor generator de oboseală.Terenul şcolii trebuie să asigure o suprafaţă de 10-50 m2 pentru un elev.În şcoală există încăperi principale destinate procesului de învăţământ şi încăperi auxiliare. În cadrul încăperilor principale intră sălile de clasă, sala de educaţie fizică, laboratoarele, sala de desen. Sala de clasă va asigura o suprafaţă medie de 2,5 m2 şi un cubaj de aer de 5-8 m3 pentru o persoană.Pereţii sălii de clasă vor fi vopsiţi în culori deschise care reflectă lumina, iar tavanul va fi vopsit obligatoriu în alb. Pardoseala indicată este din parchet sau linoleum. Uşa este aşezată în partea anterioară a clasei şi se deschide în exterior. În sălile de clasă se va asigura o temperatură de 18-200C, o umiditate relativă de 30-60% şi o viteză a curenţilor de aer de 0,2-0,3 m/s.Ferestrele vor realiza un raport luminos de 1/4-1/5, cu marginea inferioară la 80 cm de podea şi marginea superioară aproape de tavan. În partea superioară a ferestrelor există oberlicht-uri ce se deschid oblic spre tavan. Iluminatul artificial fluorescent va asigura minim 300 lucşi.Sălile de educaţie fizică sunt prevăzute cu vestiare şi grupuri sanitare, separate pe sexe. În sala de sport se asigură o suprafaţă medie pentru un elev de 4 m2. Pardoseala va fi din parchet, cauciuc presat sau linoleum. Temperatura din sala de educaţie fizică va avea valori de 16-180C. Laboratoarele asigură o suprafaţă de 2,5 m2 pentru un elev şi un cubaj minim de 6 m3 de elev. În laborator pardoseala va fi din ciment sau mozaic, iar mesele acoperite cu gresie sau faianţă. În laboratorul de chimie se amenajează nişe cu hote prevăzute cu sistem de absorbţie a gazelor degajate. Sala de desen va fi orientată spre nord pentru asigurarea unei lumini difuze, iar iluminatul artificial va asigura 400-500 lucşi.În categoria încăperilor auxiliare intră cabinetul medical, sala de festivităţi, biblioteca, cancelaria şi birourile administrative.Şcoala este racordată la sistemul central de aprovizionare cu apă şi îndepărtare a reziduurilor fecaloid-menajere. În situaţia în care nu există posibilitatea racordării la centralele de aprovizionare cu apă, se va amenaja o sursă proprie de apă dotată cu reţea de distribuţie. Dacă nu există sistem public de canalizare atunci va realiza o instalaţie proprie de colectare şi evacuare a reziduurilor fecaloid-menajere.Banca trebuie să aibă dimensiuni apropiate de cele ale elevului pentru a permite asigurarea unei poziţii corecte. Poziţia corectă în bancă este cea în care tălpile sunt lipite de sol şi fac un unghi de 900 cu gambele, gambele fac un unghi de 900 cu coapsele iar coapsele fac un unghi de 900 cu trunchiul. Dimensiunile scaunului trebuie adaptate la dimensiunile copilului, astfel încât:

poziţia aşezat să asigure simetria corpului; tălpile să ajungă pe sol; extremităţile inferioare să aibă un aliniament neutru; poziţia să se menţină uşor.

Înălţimea scaunului va fi egală cu lungimea gambei plus 2-3 cm pentru tocurile pantofilor. În această poziţie se evită presiunea la nivelul spaţiului popliteu.Adâncimea scaunului este egală cu 2/3-3/4 din lungimea coapsei elevului. În acest fel se evită presiunea la nivelul spaţiului popliteu şi căderea umerilor. Căderea umerilor apare frecvent la elevii la care zona lombară nu este în contact cu spătarul.Spătarul va ajunge până la nivelul unghiului inferior al omoplaţilor ceea ce asigură o poziţie corectă a trunchiului şi libertatea de mişcare a braţelor.Unghiul dintre scaun şi spătar va fi cuprins între 95-1100 pentru a asigura o poziţie confortabilă. Unii autori recomandă un unghi de 900 la nivelul şoldului şi al genunchiului deci şi spătarul ar trebui să fie vertical. Totuşi această poziţie este obositoare dacă este menţinută timp îndelungat.Pupitrul are o înclinare de 150 ceea ce asigură o distanţă de 30-40 cm între carte şi ochiul elevului.Există anumite raporturi între elementele băncii:distanţa scaunului reprezintă distanţa între marginea posterioară a pupitrului şi marginea anterioară a scaunului (perpendiculara coborâtă de la marginea posterioară a pupitrului trebuie să cadă în spatele marginii anterioare a scaunului);distanţa spătarului reprezintă spaţiul dintre marginea posterioară a pupitrului şi spătar;diferenţa reprezintă distanţa dintre marginea posterioară a pupitrului şi scaun pe verticală; ea trebuie să fie egală cu distanţa de la suprafaţa scaunului la cotul copilului lipit de corp plus 4-5 cm. Dimensiunile băncilor vor fi de 8 mărimi pentru următoarele grupe de înălţime ale elevilor: 101-110 cm,111-120 cm,121-130cm,131-140 cm,141-150 cm,151-160 cm,161-170 cm, peste 171 cm.

NORME PENTRU DURATA ACTIVITĂŢII ŞCOLARE ŞI PENTRU ODIHNĂ

Programul unei zile obişnuite de lucru a unui elev cuprinde: timp pentru învăţătură (ore de curs); timp pentru pregătirea temelor; somn şi odihnă; timp destinat unor treburi personale; timp liber; alte ocupaţii.Timpul pentru învăţătură (ore de curs) diferă în funcţie de vârsta elevului. Capacitatea maximă de efort intelectual se găseşte dimineaţa între orele 9 – 11 pentru şcolarii mici şi 9 – 12 pentru cei mari iar după amiaza între orele 15-18. Capacitatea de lucru scade între orele 13-15 şi seara după ora 19. Într-o şcoală, programul de instruire trebuie să înceapă după ora 7.30 (preferabil la ora 8) şi nu va depăşi ora 19.În situaţia în care numărul claselor este mare se organizează învăţământul în două ture. Copiii din clasele primare învaţă dimineaţa iar cei din învăţământul gimnazial dimineaţa şi după amaiaza (în funcţie de situaţia claselor). În marile licee, elevii de liceu învaţă dimineaţa, iar cei din ciclul gimnazial după amiaza.Conform legislaţiei în vigoare, elevii din clasa I au programate 3-4 ore zilnic, iar cei din clasele II-IV, 4 ore pe zi. În învăţământul gimnazial programul zilnic este de 4-5 ore, iar pentru cel liceal de 5-6 ore.Lungimea lecţiilor nu va depăşi 30 minute la clasele I-II şi 40-50 minute la clasele mari .Pe săptămână, orarul unui şcolar din clasa I nu trebuie să cuprindă mai mult de 20 de ore putând ajunge la 24 de ore la clasele II-IV. În ciclul gimnazial acest număr creşte ajungând la 25-28 de ore iar la liceu chiar la 30-35 de ore.Încă din clasa I copilul va fi deprins să acorde atenţie programului şcolar, să se implice în discuţii şi în rezolvarea problemelor. Pedagogia modernă acordă atenţie metodelor

participative în care rolul elevului este esenţial. Între elev şi învăţător (profesor) trebuie să existe un dialog continuu care permite şcolarului să înţeleagă şi chiar să înveţe tema încă din clasă.Timpul pentru pregătirea temelor este diferit în funcţie de grupa de vârstă şi de stilul de lucru al elevului. În general, pentru clasele primare se admite o activitate la domiciliu de ½ - 1 oră, pentru elevii de gimnaziu timpul creşte la 2-2 ½ ore pentru a ajunge la cei de liceu la valori de 3 – 3 ½ ore. Timpul lung, necesar pregătirii temelor apare datorită încărcării programelor şcolare şi dozării neadecvate a sarcinilor de către cadrele didactice .Cumulând orele de clasă cu cele de învăţare acasă rezultă un program foarte încărcat al elevilor. Astfel elevii din clasa a 4-a învaţă 6 ore pe zi pe când cei din clasele de liceu ajung şi până la 10-11 ore pe zi.Un alt element important este reprezentat de obiectele cu care se începe pregătirea. Recomandările făcute de specialişti diferă în funcţie de orarul zilnic.Elevii ce învaţă dimineaţa termină cursurile în jurul orelor 13-14. După un scurt interval de odihnă ei se apucă de învăţat, perioada optimă de lucru fiind cuprinsă în intervalul orar 16-19. Copilul începe cu acele obiecte al căror conţinut este uşor de înţeles şi de reţinut. Urmează apoi obiectele care ridică dificultăţi iar la sfârşit cele considerate uşoare. Nu facem specificaţii legate de obiectele dificile sau uşoare pentru un elev deoarece acest aspect este dependent de aptitudinile individuale. Există elevi pentru care matematica este o plăcere şi alţii pentru care ea este o problemă .Elevii ce învaţă după amiază ajung acasă în jurul orelor 18-19. În majoritatea cazurilor ei sunt obosiţi astfel că vor rezolva temele ce nu ridică probleme. Dimineaţa între orele 9 şi 12 curba de efort atinge valori maxime astfel că pregătirea temelor nu este o problemă.Somnul şi odihna. Nevoile de odihnă prin somn sunt mai mari la elevi comparativ cu adulţii. Un elev de 6-7 ani are nevoie de 11-12 ore de somn iar unul de 18 ani de 9 ore de somn. Abia după 20 de ani nevoile de somn ajung la 8 ore, valori caracteristice adulţilor. Din păcate, în numeroase situaţii timpul acordat somnului scade ajungând la valori inferioare celor recomandate adulţilor (6-7 ore pe noapte).Odihna activă face parte integrantă din programul zilnic al şcolarului. Pentru elevul ce învaţă dimineaţa, odihna activă este programată imediat după terminarea programului şcolar (după orele 13-14) şi seara înainte de culcare. La elevul ce învaţă după masă programul de odihnă activă este plasat imediat după terminarea orelor (după orele 18-19) şi la prânz înainte de plecarea la şcoală. Tânărul poate urmări emisiuni de radio sau televiune, citeşte diverse opere literare, desenează, împleteşte, desfăşoară o activitate ce ţine de hobby-ul fiecăruia.Timpul destinat trebuinţelor personale include perioada în care copilul îşi face toaleta, gimnastica de înviorare şi stă la masă.Timpul liber face parte integrantă din programul unui elev. Este timpul petrecut împreună cu prietenii la joacă, la plimbare, la un film.În cadrul altor ocupaţii sunt incluse activităţile casnice (curăţenia în cameră) şi unele programe extraşcolare (ore de înot sau tenis, învăţarea unei limbi străine, ore de pian) .Pe parcursul unei săptămâni şi a unui semestru şcolar există fluctuaţii în ceea ce priveşte capacitatea de muncă. În timpul săptămânii observăm o capacitate de muncă scăzută luni, urmată de un randament maxim în zilele de marţi şi miercuri. Joi capacitatea de muncă să scadă, scădere care este evidentă vineri. Această scădere treptată a capacităţii de muncă apare datorită însumării solicitărilor din zilele anterioare. În timpul unui semestru asistăm iniţial la o perioadă de acomodare în regimul muncii şcolare. Urmează apoi câteva luni de randament şcolar ridicat (1-2 luni) pentru ca în final să se ajungă la scăderea randamentului însoţită chiar de reducerea greutăţii corporale a elevilor.

IGIENA HABITATULUI UMAN IGIENA LOCUINTEI

Au fost stabilite câteva cerinţe sanitare ale locuinţei:-să satisfacă nevoile fiziologice fundamentale ale omului prin realizarea unei ambianţe termice adecvate, a protecţei faţă de zgomote, faţă de poluarea şi vicierea aerului;-aprovizionarea corespunzătoare cu apă potabilă, instalaţii sanitare adecvate care să permit prevenirea apariţiei bolilor transmisibile;-protecţia împotriva accidentelor;-asigurarea cerinţelor socio-psihologice de izolare a fiecărei personae dar şi de desfaşurare a vieţii de familie.

Amplasarea locuinţei se realizează în cadrul zonei rezidenţiale. Terenul pe care se amplasează locuinţa va fi uşor înclinat cu o pantă de 5% pentru scurgerea apelor meteorice. Nivelul apei subterane este la 0,5 - 1m sub partea inferioară a fundaţiei pentru a evita apariţia infiltrărilor. Structura solului este preferabil argilo-nisipoasă, iar porozitatea şi permiabilitatea solului trebuie să fie bună pentru filtrarea apei şi creşterea vegetaţiei. Solurile argiloase nu sunt indicate pentru construcţii de locuit deoarece reţin apa, generând colecţii stagnante. Solurile calcaroase se încălzesc repede şi favorizează infiltrarea rapidă a apelor subterane. Solul stâncos nu permite creşterea vegetaţiei şi determină acumularea căldurii.Nu se amplasează locuinţe pe terenuri în care anterior au fost îngropate reziduuri, de umplutură sau instabile.Locunţa ser amplasează în zona rezidenţială a localităţii prevăzută cu spaţii de joacă, şcoli, grădinişe, magazine la distanţă de străzile aglomerate.

Orientarea locuinţei urmăreşte expunerea la soare, adică pătrunderea radiaţiei solare direct în încăpere.In zona temperată orientarea optimă este sud sau sud-est. Orientarea spre nord nu permite însorirea locuinţei, cea spre vest determină supraâncalzire, iar cea spre est expune la curenţi de aer puternici în sezonul rece. Insorirea locuinţei trebuie să fie de cel putin 1 - 1½ ore zilnic în solstiţiu de iarnă. Aceste valori sunt indicate pentru camera copiilor, camera de zi, dormitor. Bucătăria, cămara şi anexele sanitare au o orientare spre nord sau indiferentă. Cu cât numărul de încăperi este mai mic cu atât orientarea lor trebuie să fie mai bună.

Planificarea interioară a locuinţei cuprinde distribuţia judicioasă a încăperilor pentru realizarea confortului şi menţinerea stării de igienă.Camerele frecvent utilizate (dormitor, camera copiilor, sala de mese) sunt plasate pe faţada principală însorită şi aeresită, dar nu către străzi zgomotoase. Faţada secundară (orientata spre curte) este rezervată pentru debara, sală de baie, alte anexe.Dotarea apartamentului cu anexe este indispensabilă. Camera de baie este dorată cu lavoar, WC şi cadă de baie sau duş. Ea va avea finisajele rezistente şi uşor lavabile şi pardoseala impermiabilă. Este amplasată în apropierea dormitorului, de care este despărţită de un hol ce va izola restul apartamentului de aburi şi zgomote. Bucătăria se amplasează în apropierea vestibulului şi a locului unde se ia masa. Trebuie să aibă dotările necesare pentru pregătirea alimentelor, iar pereţii şi pavimentul trebuie să fie uşor lavabili.Problema climatului cromatic al locuinţei este foarte importantă. Se preferă culori în tonuri optimiste şi care au un coeficient mare de reflexia a luninii de tipul:galben deschis, albastru deschis, vernil, alb.In apartamentele de bloc se recomandă respectarea unor norme minime: suprafaţa pentru o persoană de 8 - 16 m²;

cubajul pentru o persoană de 30 - 35 m³; numărul de persoane egal cu numărul de camere; pentru camere cea mai concisă formulă a raporturilor optime este: înălţimea să fie

inferioară cu două treimi din lungime şi superioară cu două treimi faţă de lăţimea camerei.

Materialele de construcţie trebuie să îndeplinească anumite cerinţe igienico-sanitare, tehnice şi arhitecturale :

termoizolarea permite realizarea menţinerii constante a temperaturii interioare; materialele de constructie cu spaţii goale în interior sunt bune termoizolante;

hidroizolarea protejează locuinţa de pătrunderea apei prin pereţi, acoperiş sau temelie; materialele hidroizolante nu permit apariţia igrasiei;

fonoizolate- asigură protecţia împotriva zgomotului; elasticitatea, rezistenţa crescută,inflamabilitatea redusă şi înteţinerea uşoară

contribuie la asigurarea confortului.

Betonul are rezistenţă şi durabilitate, dar calităţile termice şi antifonice sunt reduse.Cărămida arsă are cele mai multe calităţi: este termoizolantă; are rezistenţă crescută; higroscopicitate redusă; asigură fonoizolare.Lemnul are unele calităţi, dar şi unele defecte: este termoizolant, fonoizolant şi elastic; ca acţiune negativă se particularizează prin rezistenţă scăzută şi inflamabilitate.Cărămida nearsă (chirpici) este necorespunzatoare datorită: rezistenţei scăzute; eliberării prin degradare a prafului, impurităţilor, bacteriilor sau ouălelor de paraziţi.Masele plastice sunt avantajoase datorită: suprafeţei netede, termoizolări, fonoizolări, uşurinţei cu care se întreţin, rezistenţei crescute, higroscopicităţii bune; au şi caractere indezirabile reprezentate de eliberarea unor substante din componenţă în momentul expunerii la temperaturi crescute, oxigen atmosferic sau radiaţii solare - efectul produs este toxic, iritant sau alergen.

Ventilaţia locuinţei – asigurarea permanentă de aer curat contribuie la refacerea capacităţii de muncă a populaţiei. Aerul îşi schimbă proprietăţile fizice datorită activităţilor fiziologice umane: degajarea de căldură, vapori de apă. În plus cresc CO2 şi substanţele chimice eliminate prin respiraţie, de la nivelul tubului digestiv, prin transpiraţie. Modificările ce apar sunt proporţionale cu aglomerarea încăperii şi lipsa ventilaţiei, ceea ce duce la apariţia fenomenului de viciere a aerului. Vicierea aerului este un proces prezent în spaţiile închise, aglomerate în care scăderea oxigenului poate ajunge la 19 – 19,5%. Prin expiraţie se ajunge la o eliminare de 22,6 l/ oră de CO2 ( în condiţii de muncă uşoară). Se elimină şi prin arderea combustibilului cu flacără deschisă, în activităţile menajere ( gătit, încălzit). În cele mai aglomerate încăperi concentraţia de CO2 nu depăşeşte 1%. Aerul viciat conţine şi substanţe volatile: acid butiric, valeric, caproic, metilamine etc. provenite din transpiraţie.În spaţiile aglomerate apar modificări ale proprietăţilor fizice reprezentate de : eliminarea de căldură prin radiaţie, convecţi; creşterea temperaturii ambiante; evaporarea, creşterea umidităţii relative + eliminarea de vapori de apă prin aerul expirat. Expunerea prelungită la aer viciat produce efecte negative, de intensitate diferită în funcţie de sensibilitatea individuală, gradul de viciere, timpul de expunere.Simptome: stării de rău ( oboseală, transpiraţie, cefalee, vertije, greaţă, inapetenţă), scăderea capacităţii de muncă ( scade atenţia), somnolenţă. Uneori se ajunge la pierderea cunoştinţei şi în final la deces. În situaţii de expunere cronică la o atmosferă viciată apare anemie ( mai ales la copii), adinamie, scăderea rezistenţei la agenţii biologici şi chimici, creşterea lentă.Criterii fiziologice de apreciere a ventilaţiei:-scăderea concentraţiei de oxigen până la 19% - apare doar o uşoară anoxie tisulară; sub 16% - apar semne clinice evidente;

-bioxidul de carbon se găseşte în mod normal într-o concentraţie de 0,03 – 0,04% şi poate creşte până la 0,8 – 1,0% în săli de spectacole supraaglomerate, adăposturi; efectele toxice apar la concentraţii de peste 2% valori ce nu sunt întâlnite în vicierea aerului; totuşi la concentraţii mai mari de 0,5% bioxid de carbon apare accelerarea ritmului respirator; practic în starea de rău produsă de aerul viciat CO2 are un rol redus;-modificarea proprietăţilor fizice ale aerului reprezintă fenomenul de bază al vicierii; este vorba de suprasolicitarea proceselor de termoreglare, suprasolicitare produsă din cauza temperaturii şi umidităţii mari şi a lipsei cureţilor de aer.Totuşi CO2 este un indicator al vicierii aerului deoarece creşte proporţional cu aceasta la concentraţii de peste 0,07 – 0,1%.Mirosurile neplăcute datorate compuşilor chimici eliminaţi de transpiraţie, expiraţie, gazele tubului digestiv şi cele cauzate de activităţile menajere produc greţuri, migrene.Norme de ventilaţie – cunoscând concentraţia bioxidului de carbon din aer, CMA a CO2 şi cantitatea de CO2 eliminată prin expiraţie ( 22,6 l/persoană/zi) se poate calcula cantitatea de aer ce trebuie introdusă în încăpere, pentru a menţine aerul la proprietăţile sale normale. m³ aer = N x C/ a-bunde: N = numărul de persoane; C = cantitatea de CO2 eliminată de o persoană; a = cantitatea de CO2 acceptată în încăperi ( 0,07 – 0,1%); b = cantitatea de CO2 existentă în mod normal în aer ( 0,03 – 0,04%).Multiplul de schimb reprezintă frecvenţa cu care trebuie schimbat aerul din încăpere. El depinde de cubajul încăperii raportat la o persoană. Cubajul normal în dormitoare, camere de zi are valoarea 1, în bucătărie de 3, în camera de baie de 1,5 – 2.Tipuri de ventilaţie – naturală şi artificială (mecanică).

- Ventilaţia naturală se realizează prin porii pereţilor, neetanşietăţi, ferestre, uşi şi depinde de diferenţa de temperatură şi presiune. Se schimbă ½ - ¾ din volumul de aer al încăperii. Deschiderea ferestrelor asigură un multiplu de schimb de 3 – 4.

- Ventilaţia artificială implică scoaterea aerului, introducerea aerului, sisteme mixte; în sistemele de aer condiţionat aerul este adus la parametrii recomandaţi de norme ( temperatură, umiditate, curenţi de aer).

Ambianţa termică din locuinţă sau microclimatul este asigurată de temperatura, uniditatea, curentul de aer şi radiaţia calorică de la nivelul acesteia.

Iluminatul – este esenţial pentru asigurarea funcţionării aparatului vizual. El poate fi natural sau artificial.

- Iluminatul natural este asigurat de către soare. El variază de la câteva sute de luxi la 100000 luxi, în mijlocul zilei, în sezonul cald. Lumina din exterior pătrunde prin ferestre şi este reflectată de suprafeţele interioare ( pereţi, plafon, mobile), astfel că iluminatul interior devine difuz. Intensitatea luminoasă din interior raportată la cea din exterior dă coeficientul de iluminare naturală ce are valoarea de 1 – 2%. Ferestrele trebuie să fie orientate către sud, cu marginea superioară la 0,3 – 0,4 m de tavan şi cea inferioară la 0,8 – 0,9 m de podea; raportul dintre suprafaţa ferestrelor şi cea a podelei trebuie să fie de 1/8 – 1/10 în camere, ¼ - 1/6 în şcoli, ½ - ¼ la locuri de muncă cu precizie mare. Unghiul de incidenţă este unghiul sub care cade lumina pe masa de lucru ( trebuie să depăşească valoarea de 27º) iar unghiul de deschidere sau de vedere liberă a cerului are o valoare minimă de 5º. Pentru a respecta aceste unghiuri distanţa dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel mult egală cu înălţimea clădirilor. Însorirea în zona temperată trebuie să depăşească 3 ore/ zi între echinocţiul de primăvară şi toamnă,

- Iluminatul artificial trebuie să asigure conforul vizual, în funcţie de destinaţia încăperii şi activităţile desfăşurate. Acesta poate fi general, local sau mixt. Sub aspect calitativ iluminatul artificial nu trebuie să producă umbre, străluciri excesive, să fie uniform în timp şi spaţiu, să

nu încălzească atmosfera şi să nu producă substanţe nocive pentru organism. Sistemul incandescent: radiaţii vizibile cu lungimi de undă în zona luminii galbene, este neeconomic şi produce căldură. Iluminatul fluorescent: radiaţii luminoase apropiate de lumina naturală, este economic şi produce o lumină rece. Reziduurile solideÎn această categorie intră resturile solide provenite din locuinţe, cămine, restaurante, şcoli, instituţii publice, străzi, pieţe, activităţi comerciale şi industriale. -Reziduurile menajere – cantitatea şi calitatea lor diferă de la o ţară la alta şi depind de o multitudine de factori cum sunt: zona geografică, clima, gradul de satisfacere a nevoilor alimentare ale populaţiei, sistemele de încălzire. -Reziduurile stradale – au o componenţă variată şi cuprind toate resturile din pieţe, parcuri, străzi. Componenţa lor este apropiată de cea a gunoiului menajer.-Reziduurile industriale – natura şi cantitatea lor variază în raport cu procesele de producţie, cu gradul de industrializare. -Reziduurile zootehnice – provin de la creşterea animalelor şi sunt caracteristice mediului rural. Este vorba de reziduuri complexe ce conţin paie, resturi de furaje, dejectele animalelor. Este un gunoi bogat în substanţe organice, ceea ce face ca el să fie folosit ca îngrăşământ.-Reziduurile speciale – cuprind reziduurile cu un înalt grad de periculozitate provenite din spitale ( în special cele de boli infecto-contagioase, umane şi animale, ce sunt bogate în floră microbiană patogenă sau condiţionat patogenă). Clasificarea pe categorii a deşeurilor rezultate din activitatea medicală se face pe criterii practice, după cum urmează:

deşeuri nepericuloase – sunt deşeuri rezultate din activitatea serviciilor medicale, tehnico-administrative, de cazare, a blocurilor alimentare şi a oficiilor de distribuţie a hranei; aceste deşeuri se colectează şi se îndepărtează la fel ca cele menajere; următoarele materiale se includ în această categorie: ambalajele materialelor sterile, flacoane de perfuzie care nu au venit în contact sângele sau cu alte lichide biologice, ghipsul necontaminat cu produse biologice, hârtia, resturile alimentare ( cu excepţia celor provenite de la secţiile de infecto-contagioase), sacii şi alte ambalaje din material plastic, recipientele de sticlă ce nu au venit în contact cu sângele sau alte lichide biologice;

deşeuri periculoase – ce se pot clasifica în: deşeuri anatomo-patologice şi părţi anatomice ce cuprind material biopsic, părţi anatomice rezultate din sălile de operaţii sau de la autopsie, cadavre de animale rezultate din activităţile de cercetare; deşeurile infecţioase sunt cele ce provin sau care au venit în contact cu sângele sau alte lichide biologice, cu virusuri, bacterii, paraziţi ( seringi, sonde, comprese, pansamente, perfuzoare); deşeuri înţepătoare-tăietoare sunt reprezentate de ace, ace cu fir, catetere, seringi cu ac, branule, lame de bisturiu de unică folosinţă); deşeuri chimice şi farmaceutice includ serurile, vaccinurile cu termen de valabilitate expirat, medicamente expirate, reziduuri de substanţe chimioterapice.

Colectarea reziduurilor solide-La locul de producere ele se colectează în condiţii care să asigure izolarea, să împiedice accesul insectelor şi eliminarea mirosurilor. Reziduurile menajere se colectează în saci din material plastic ce se îndepărtează cu totul. Se pot utiliza şi recipienţi metalici sau din material plastic de capacitate mică (5 – 10 l). -Ambalarea deşeurilor de spital se face diferit în funcţie de natura lor. Cele nepericuloase se ambalează în saci de culoare neagră. Cele periculoase în ambalaje galbene. Pentru deşeurile infecţioase (care nu sunt tăietoare-înţepătoare), de laborator sau anatomice se folosesc cutii din carton prevăzute în interior cu saci de polietilenă sau saci de polietilenă galbeni ( trebuie

confecţionaţi din polietilenă de mare densitate pentru a avea rezistenţă mecanică mare). Deşeurile tăietoare-înţepătoare se colectează în cutii din material rezistent la acţiunea mecanică. De asemenea, ele vor fi prevăzute cu un capac special care are un sistem de închidere definitivă ce permite introducerea deşeurilor, dar împiedică scoaterea lor. Ulterior ele sunt depozitate temporar într-un spaţiu special existent în fiecare unitate şi care are un compartiment pentru deşeurile periculoase şi unul pentru cele nepericuloase. Acest spaţiu trebuie separat fucţional de restul construcţiei şi asigurat cu sisteme de închidere. Încăperea va fi prevăzută cu sifon de pardoseală pentru evacuarea apelor uzate ( rezultate în urma curăţării şi dezinfecţiei) în reţeaua de canalizare.Transportul reziduurilor solide-Trebuie făcut la întervale cât mai mici: cel mult 2 zile vara şi 5 zile iarna. -Transportul deşeurilor periculoase se face cu respectarea strictă a normelor de igienă. Vehicolul care le transportă trebuie să corespundă următoarelor cerinţe minime: compartimentul destinat contaierelor să fie separat de cabina şoferului; să aibă dispozitive de fixare a containerelor; să fie dotat cu sisteme etanşe de închidere a uşilor compartimentului ce conţine containerele; să fie dotat cu sisteme de asigurare împotriva răspândirii deşeurilor periculoase în caz de accident.Neutralizarea reziduurilor solideDepozitarea controlată – este o metodă practicată pe scară largă. Sistemul constă în depozitarea reziduurilor în gropi naturale, râpe sau depresiuni provenite din diferite exploatări şi plasate la periferia colectivităţilor. Compostarea reziduurilor – impune depozitarea lor pe o platformă amenajată în afara localităţii. Depozitarea se face în stive de 1,8 – 2 m înălţime, în straturi succesive ( un strat de gunoi, unul de sol).Camere biotermice – sunt construite din cărămidă sau beton, spaţii în care se introduc reziduurile şi unde circulă un curent de aer cald ce permite dezvoltarea florei termofile.Incinerarea – se realizează în cuptoare speciale, denumite crematorii de gunoaie. Problema majore ridicate de incinerare este legată de riscul de poluarea atmosferică.Evacuarea reziduurilor în mare – este o metodă folosită de unele centre populate plasate pe litoral. Reziduurile măcinate trebuie transportate în larg la distanţe convenabile, în zone unde curenţii marini au direcţie numai către larg.Deşeurile periculoase – vor fi incinerate în instalaţii ce respectă normele legate de emisiile de gaze în atmosferă; depozitate în depozitul de deşeuri al unităţii şi apoi neutralizate prin autoclavare, dezinfecţie chimică, dezinfecţie cu microunde, încapsulare, iradiere înainte de a fi eliminate final prin depozitare în depozitul de deşeuri.

Reziduurile lichideReziduurile lichide numite şi ape reziduale apar din apele folosite în diferite scopuri. Clasificarea acestor ape se face pornind de la provenienţa lor şi caracteristicile majore de componenţă.-Apele uzate menajere – rezultă din folosirea apei potabile în locuinţă. Volumul lor este egal cu cel al apei potabile distribuite. -Apele uzate industriale - rezultă în urma folosirii apei în diverse procese industriale. Ele se caracterizează prin variaţii mari de volum, compoziţie şi ritm de producere. Compoziţia lor depinde de procesul de producţie.-Apele uzate din zootehnie – provin de la unităţile de creştere a animalelor. Ele sunt bogate în agenţi patogeni, în substanţe organice.-Apele uzate speciale – provin din spitalele de boli infecţioase, umane şi animale. Conţin cantităţi mari de agenţi biologici, alături de medicamente eliminate de pacienţi prin dejecte.-Apele meteorice – provin din precipitaţiile căzute pe teritoriul colectivităţii.Colectarea şi transportul apelor uzate. Se deosebesc trei sisteme de canalizare:

sistemul unitar în care îndepărtarea tuturor apelor uzate se face prin o singură reţea de canalizare;

sistemul separativ în care există două reţele de canalizare: una pentru apele uzate orăşeneşti şi una pentru apa meteorică;

sistemul mixt utilizabil în zonele cu teren denivelat şi cuprinde sistemul unitar pe terenuri plane şi separativ pe cele în pantă.

Neutralizarea apelor uzateÎn mod normal aceste ape sunt întoarse în natură după o prelucrare prealabilă.-Deversarea apelor uzate în sursele naturale de apă se foloseşte doar pentru situaţia unui volum mic de apă uzată. Neutralizarea se face prin diluţie şi prin procese de autoepurare naturală.-Tratarea apelor reziduale bogate în poluanţi se face prin metode fizice şi biologice.

Epurarea prin metode fizice realizează îndepărtarea substanţelor şi corpurilor în suspensie; înstalaţiile de strecurare sunt reprezentate de grătare cu ochiuri de diferite dimensiuni prin intermediul cărora suspensiile sunt reţinute; instalaţiile de sedimentare sunt formate din bazine de sedimentare.

Epurarea prin metode biologice se realizează natural sau artificial. Metodele biologice naturale sunt reprezentate de: câmpurile de irigare, câmpurile de asanare, irigaţia subterană, lacuri biologice, puţuri absorbante. Metodele biologice artificiale sunt reprezentate de: filtrele biologice ce sunt formate din bazine de ciment ce conţin un material filtrant (zgură, piatră, cărămidă pisată ); nămolul activat ( nămolul activat este format din materii organice şi floră oxidantă).

Dezinfecţia apelor uzate este obligatorie mai ales pentru apele provenite de la spitale, laboratoare de microbiologie şi virusologie. Aceste ape se dezinfectează înainte de a fi îndepărtate prin reţeaua de canalizare a oraşului.