Curs 5 LM3. SOLUL I SUBSOLUL3.1. Consideratii generate privind degradarea solului

Una din componentele deosebit de importante ale biosferei este solul. Ca suport si mediu de viata pentru plantele superioare solul, mai ales stratul de humus, este unul din principalii depozitari ai substantei vii a uscatului si ai energiei potentiale biotice captate prin fotosinteza, ca si al celor mai importante elemente vitale (carbon, azot, calciu, fosfor, potasiu, sulf etc.) El este principalul mijloc de productie in agricultura. Spre deosebire de celelalte resurse naturale, solul este limitat ca intindere si are caracter de fixitate; odata distrus, el nu se va mai putea reface asa cum a fost, pentru ca nu se pot reproduce conditiile si istoria formarii lui. Nu este vorba numai de epuizarea continutului sau de substante nutritive. Acesta poate fi compensat prin fertilizanti, nici de lipsa sau excesul de apa - umiditatea optima poate fi obtinuta prin lucrari hidroameliorative, ci de intinderea limitata a solului in calitatea sa de suport permanent pentru culturile vegetale. Dezafectarea in mari proportii a terenurilor agricole si silvice pentru constructii, industrie, mine, depozitarea deseurilor, cai de comunicatii etc., ca si procesele de eroziune reduc posibilitatile de folosire a solului, pentru dezvoltarea productiei agricole vegetale si animale.

Datele experimentale atesta ca pentru formarea unui strat de sol gros de 3 cm este nevoie de 300 - 1000 ani, iar geneza unui strat gros de 20 cm dureaza 2000-7000 ani.

In schimb, denaturarea lui sub influenta eroziunii sau a diversilor factori nocivi poate avea loc foarte repede, timp de cativa ani cand este slab gospodarit sau foarte incet, cand este bine intretinut. Epuizarea solurilor prin eroziune are consecinte multiple asupra productiei agricole, a preturilor si a productivitatii muncii. Omul a devenit astfel un important factor geologic care accelereaza scurgerea solurilor fertile in oceane. Pe masura epuizarii solului, tarile se vad obligate sa importe alimente pentru satisfacerea chiar si a nevoilor minime ale populatiei. Zeci de tari slab dezvoltate constata ca problemele legate de datoria lor externa se agraveaza in continuare, din cauza dependentei lor cronice de importul de alimente. Nu exista in acest sens, nici un succes pe plan national, nici un model pe care sa-1 poata imita si alte tari in legatura cu conservarea solului.Pe de alta parte, industrializarea masiva a dus la patrunderea in atmosfera a unor cantitati tot mai mari de metale toxice, Din aer, ploaia si zapada aduc metale pe sol, unde ele se acumuleaza. Ecologia solului este foarte vulnerabila la efectele toxice ale unor asemenea metale (mercur, plumb, nichel, cadmiu, etc), caci ele pot inhiba cresterea plantelor si a bacteriilor folositoare din pamant. Mai mult, pot lua nastere complecsi noi, nenaturali formati intre aceste metale si compusi organici din sol. Daca aceste metale continua sa se acumuleze in sol, capacitatea acestuia de a sustine viata vegetala - producand culturi agricole si substanta lemnoasa - ar putea scadea, pana la urma, in mod catastrofal. In acelasi timp, este posibil ca unii complecsi metalo-organici care sunt inofensivi pentru culturi, sa ajunga prin intermediul hranei in organismul uman, unde se pot dovedi daunatori.

Poluantii care se acumuleaza in sol pot tulbura puternic echilibrul ecologic vital al acestuia. Cei care nu-si termina cursa in sol ajung, pana la urma sa se depuna in mari si oceane, unde au inceput sa se acumuleze pesticide persistente si alte impuritati organice de sinteza.

Putem spune ca poluarea solului este rezultatul oricarei actiuni care produce dereglarea functionarii normale a solului, ca mediu de viata, in cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om, dereglare manifestata prin degradarea fizica, chimica, biologica a solului, care afecteaza negativ fertilitatea sa, respectiv capacitatea sa bioproductiva, din punct de vedere calitativ sau cantitativ.

Indicele sintetic al efectului rezultant al poluarii solului este reprezentat fie prin reducerea cantitativa sau calitativa a productiei vegetale, fie prin cheltuielile necesare mentinerea capacitatii bioproductive la parametrii cantitativi si calitativi anterior manifestarii poluarii.

Poluarea solului este cauzata de pulberile si gazele nocive din aer, de apele reziduale, de deseurile de natura industrial, sau menajera, dar mai ales de pesticide si ingrasaminte chimice folosite in agricultura.

In afara de poluarea naturala, de poluarea fizica si chimica in vecinatatea imediata a unitatilor miniere si in locurile de depozitare a minereurilor radioactive se constata si poluarea radioactiv a solului. La aceasta mai poate contribui si depozitarea in sol a deseurilor nucleare care emit radiatii timp indelungat si care scot din circuit numeroase terenuri.

Pentru toate aceste motive, protectia solului si a subsolului constituie obiect de preocupare majora, reflectata prin masuri juridice de protectie promovate in legislatia tuturor tarilor lumii.

3.2. Msuri legale de conservare i protecie a solului in ara noastrIn Romania solul, indiferent de destinatie si de proprietarii funciari, trebuie gospodarit cu grija, avandu-se in vedere tocmai caracterul limitat al acestei resurse naturale care trebuie sa asigure atat perenitatea ecosistemelor terestre, cat si resursele de hrana si alte materii prime necesare generatiilor prezente si viitoare.

Potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, protectia si ameliorarea solului se realizeaza prin lucrari de prevenire si combatere a proceselor de degradare si poluare, provocate de fenomene naturale sau cauzate de activitati economice si sociale.

Intr-un cadru mai larg, art. 47 din Legea nr. 137/1995, prevede obligatia generala de a proteja solul, subsolul si ecosistemele terestre, prin masuri adecvate de gospodarire, conservare, organizare si amenajare a teritoriului, pentru toti detinatorii, indiferent cu ce titlu.

In acest scop, autoritatea central pentru protectia mediului, cu consultarea ministerelor competente, stabileste: sistemul de monitorizare a calitatii solului in scopul cunoasterii starii actuale si a tendinelor de evolutie a acestuia; reglementarile privind protectia calitatii solului, a ecosistemelor terestre si a biodiversitatii; procedura de autorizare privind probleme de protectie a mediului, cuprinse in planurile de amenajare a teritoriului, amenajarea torentilor pentru intocmirea amenajamentelor silvice, combaterea eroziunii solurilor, foraje de studii si prospectiuni geologice si hidrologice, precum si pentru activitati miniere de extractie; reglementari privind refacerea cadrului natural in zonele in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate de fenomene naturale sau de activitati cu impact negativ asupra mediului.Protectia juridica a terenurilor in general si a celor destinate agriculturii in special, se realizeaza printr-o serie de reglementari menite sa asigure conservarea si ameliorarea solului, sa impiedice scoaterea terenurilor din circuitul agricol, sa determine ca aceste terenuri sa fie utilizate exclusiv pentru productia agricola, prin stabilirea obligatiei detinatorilor de a le exploata si folosi potrivit destinatiei lor.

In vederea protectiei calitative a terenurilor se executa lucrari de conservare si ameliorare a solului in care scop, organele de cercetare si proiectare de specialitate intocmesc, la cerere, studii si proiecte in corelare cu cele de amenajare si organizare a teritoriului. Lucrarile respective se executa de catre detinatorii terenurilor sau prin grija acestora, de catre unitati de specialitate.

Legea fondului funciar prevede ca pentru realizarea coordonata a lucrarilor de interes comun, potrivit cu nevoile agriculturii, silviculturii, gospodaririi apelor, cailor de comunicaie, asezarilor omenesti sau altor obiective economice si sociale, documentatiile tehnico-economice si ecologice se elaboreaza in comun de catre partile interesate.

In cazul in care, prin degradare si poluare, terenurile si-au pierdut, total sau partial, capacitatea de productie pentru culturi agricole si silvice, ele se vor constitui in perimetre de ameliorare. Grupele de terenuri ce intra in aceste perimetre se stabilesc in comun cu Ministerul Agriculturii si Ministerul Mediului.

Delimitarea perimetrelor se face de catre o comisie de specialist stabilita de cele doua ministere mentionate mai sus.

Detinatorii sunt obligati sa puna la dispozitie terenurile din perimetrul de ameliorare in vederea aplicarii masurilor si lucrarilor prevazute in proiectul de ameliorare, pastrand dreptul de proprietate asupra lor. Includerea de catre primarie a unui anumit teren in categoria mentionata, se poate face numai cu acordul proprietarului. In cazul in care proprietarul nu este de acord, primaria va face propuneri motivate prefecturii care va decide.

Statul sprijina realizarea lucrarilor de protectie si ameliorare a solului, suportand partial sau total cheltuielile in limita alocatiei bugetare aprobate, pe baza notelor de fundamentare elaborate de unitatile de cercetare si proiectare, insusite de organele agricole judetene si aprobate de Ministerul Agriculturii.

De asemenea, statul pune la dispozitie gratuit materialul necesar (samanta de ierburi, puieti, asistenta tehnica) detinatorilor de terenuri agricole degradate, chiar daca nu sunt cuprinse intr-un perimetru de ameliorare daca, in mod individual sau asociati vor sa faca din proprie initiativa inerbari, impaduriri, corectare a reactiei solului sau alte lucrari de ameliorare, pe terenurile lor.

Terenurile degradate si poluate cuprinse in perimetrul de ameliorare sunt scutite de taxe si impozite catre stat, judet sau comuna, pe tot timpul cat dureaza ameliorarea lor.

Daca scoaterea din productia agricola sau silvica a unor suprafete de teren prin degradare sau poluare a solului, se dovedeste a fi facuta prin fapta culpabila a persoanelor fizice sau juridice, proprietarul, primaria sau organul agricol sau silvic, pot cere acoperirea de catre culpabil, a cheltuielilor necesitate de lucrarile de refacere i ameliorare a solului.

Ministerul Agriculturii si Ministerul Mediului iau masuri pentru dezvoltarea sistemului national de supraveghere, evaluare si avertizare cu privire la starea calitatii solurilor agricole si silvice, pe baza unui sistem international, cu asigurarea de banci de date la nivelul tarii si a judetului, putand propune masurile necesare pentru protectia si ameliorarea terenurilor, in scopul cresterii capacitatii de productie.

Amenajarile teritoriale complexe legate de valorificarea unor resurse naturale ale solului si subsolului, de mari lucrari hidroenergetice, retele de drumuri, mari exploatari miniere sau forestiere, genereaza la nivelul cerintelor tehnice contemporane masuri pentru adaptarea conditiilor mediului, natural si construit, la necesitatile fundamentale ale colectivitatilor umane.

Folosirea rationala cu maximum de eficienta a tuturor suprafetelor de teren se impune cu privire la oricare dintre destinatiile economice si sociale carora le sunt afectate aceste suprafete.

In ceea ce priveste protectia cantitativa a trenurilor indeosebi, a celor agricole, art. 79 din Legea nr. 18/1991 stabileste obligatia titularilor obiectivelor de investitii sau de productie amplasate pe terenuri agricole, sa ia masuri prealabile executarii constructiei obiectivelor, sa decoperteze stratul de sol fertil de pe suprafetele amplasamentelor aprobate, pe care sa-1 depoziteze si sa-1 niveleze pe terenuri neproductive sau slab productive, indicate de organele agricole in vederea punerii in valoare sau a ameliorarii acestora. Desigur, depozitarea se poate face numai cu acordul proprietarilor terenurilor, care nu pot fi obligati la nici o plata pentru sporul de valoare astfel obtinut si nici nu pot pretinde despagubiri pentru perioada de nefolosire a terenului.

Titularii lucrarilor de investitii sau de productie care detin terenuri pe care nu le mai folosesc in procesul de productie (cum sunt cele ramase in urma excavarii de materii prime -carbune, caolin, argila, sondele abandonate si altele asemenea) sunt obligati sa ia masurile necesare de amenajare si nivelare, dandu-le o folosinta agricola, iar daca aceasta nu este posibil, o folosinta piscicola sau silvica. Daca ei nu se conformeaza acestor dispozitii prevazute de Legea fondului funciar, nu li se va mai aproba scoaterea din productia agricola a altor terenuri, fiind pasibili, in conditiile prevazute de lege si de aplicarea unor sanctiuni contraventionale.

Tot in vederea protectiei cantitative a terenurilor agricole se stabileste in art. 81 din Legea nr. 18/1991 si regula dupa care, liniile de telecomunicatii si cele de transport si distribuire a energiei electrice, conductele de transport pentru alimentare cu apa, canalizare, produse petroliere, gaze, precum si alte instalatii similare, se vor grupa si amplasa de-a lungul si in imediata apropiere a cailor de comunicatii - sosele, cai ferate - a digurilor, canalelor de irigatii si de desecari si a altor limite obligatorii din teritoriu, in asa fel incat sa nu stanjeneasca executarea lucrarilor agricole. Aprobarea ocuparii terenurilor in astfel de cazuri se da de ctre Oficiul de cadastru si organizare teritoriului judetean sau al Municipiului Bucuresti, indiferent de marimea suprafetei necesare, pe baza acordului detinatorilor.

Ocuparea terenurilor necesare remedierii deranjamentelor in caz de avarii si executarea unor lucrari de intretinere la obiectivele la care ne-am referit mai sus, care au caracter urgent si se executa intr-o perioada de pana la 30 de zile, se va putea face pe baza acordului prealabil al detinatorilor de terenuri, iar in caz de refuz, cu aprobarea prefecturii judetului sau a primariei Municipiului Bucuresti. In toate cazurile, detinatorii de terenuri agricole au dreptul la despagubire pentru daunele cauzate. Sunt supuse, de asemenea, unui regim de protectie, resursele naturale ale subsolului, ale platoului continental, zacamintele de ape minerale, lacurile terapeutice si acumularile de namol, regim care cuprinde, printre altele, obligatiile persoanelor fizice si juridice care le prospecteaza sau le exploateaza de a cere acord si/sau autorizatie de mediu, potrivit legii si a respecta prevederile acestora; de a reface terenurile afectate, aducandu-le la parametrii productivi si ecologici naturali sau la un nou ecosistem functional, conform prevederilor si termenelor continute in acordul si/sau autorizatia de mediu, garantand mijloacele financiare pentru aceasta si monitorizand zona; de a anunta autoritatile pentru protectia mediului sau pe cele competente, potrivit legii, despre orice situatii accidentale care pun in pericol ecosistemul terestru si de a actiona pentru refacerea acestuia.

Din reglementarile legale prezentate rezulta ca protectia juridica calitativa si cantitativa a solului si subsolului - ca parte componenta a protectiei mediului - se realizeaza, mai ales, prin stabilirea unor obligatii legale pentru orice detonator de teren, fiind o problema atat de interes public, cat si privat.

Caracterul public pe care il prezinta interesul de protejare calitativa a terenurilor agricole rezulta, in primul rand, din faptul ca statul (prin Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, .alte organe competente la nivel central si local) este chemat sa dezvolte sistemul national de supraveghere, evaluare, prognoze si avertizare cu privire la starea calitativa; terenurilor agricole, pe baza unui sistem informational de asigurare de bnci de date la nivelul judetelor si al tarii si sa propuna masurile necesare pentru protectia si ameliorarea terenurilor, in scopul mentinerii si cresterii capacitatii de productie.

Garantarea aplicarii tuturor masurilor organizatorice, financiare, tehnice, etc. cuprinse in actele normative adoptate in vederea protejarii, conservarii si folosirii intregului fond funciar al tarii este asigurata, pe planul dreptului, prin norme care prevad raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz.

PROTECTIA RESURSELOR NATURALE I CONSERVAREA BIODIVERSITATIILegea protectiei mediului prevede ca protejarea unor specii i organisme rare, amenintate cu disparitia, conservarea biodiversitatii si instituirea de arii protejate, precum si masurile stabilite de autoritatile pentru protectia mediului, sunt prioritare in raport cu alte interese .

La proiectarea lucrarilor care pot modifica cadrul natural al unei zone, este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmata de avansarea solutiilor tehnice de mentinere a zonelor de habitat natural, de conservare a functiilor ecosistemelor si de ocrotire a organismelor vegetale si animale, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei si a conditiilor impuse prin acordul si/sau autorizatia de mediu, precum si monitorizarea proprie pana la indeplinirea acestora.

Detinatorii cu orice titlu de suprafete terestre si acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale sau pentru refacere ecologica care aplica masurile de conservare stabilite de autoritatea centrala pentru protectia mediului sunt scutiti de impozite; detinatorii particulari vor fi compensati, in raport cu valoarea lucrarilor de refacere intreprinse.

Conservarea biodiversitatii si a peisajului forestier se asigura, in principal, prin constituitea de parcuri nationale si alte arii protejate in fondul forestier si in vegetatia forestiera din afara acestuia, dupa caz. Constituirea acestora se face la propunerea institutiilor de specialitate si a altor foruri stiintifice, pe baza cercetarilor intreprinse in acest scop si se aproba prin lege.1. PROTECIA PADURILOR I A ALTOR FORME DE VEGETAIE1.1. Protectia juridica a padurilor

Cuprinzand mai putin de un sfert din suprafata totala a tarii, padurile ocupa un loc important in cadrul economiei noastre nationale. Ele servesc la apararea terenurilor agricole impotriva secetei, a surparilor si alunecarilor de terenuri, la ameliorarea si refacerea calitatilor naturale ale solului, la purificarea aerului, in domeniul balneoclimateric si in dezvoltarea asezarilor omenesti, pentru pasunatul animalelor, exercitarea vanatorii, agrement, etc. Totodata, padurile constituie o pretioasa materie prima pentru industria de prelucrare a lemnului, industria hartiei si celulozei, industria chimica, constructii, transporturi si alte ramuri ale economiei nationale. Nu trebuie trecuta cu vederea nici importanta ce o prezinta padurile in reglarea climei si in realizarea unui important rol sanitar si estetic.

Atat in trecutul indepartat, ct i in secolul nostru, padurile au fost supuse unui jaf furibund, taierile irationale asociate cu nerespectarea masurilor de refacere si protective auprodus importante perturbari ecologice cu consecinte dintre cele mai grave pe plan economico-social si cultural.

In prezent, legea prevede ca mentinerea suprafetei fondului forestier in conformitate cu planul de organizare a teritoriului si de folosire a fondului funciar, constituie o obligatie nationala, fiind interzisa reducerea din orice motiv a fondului forestier national si a vegetatiei forestiere din afara acestuia. In acelasi timp se impune cresterea suprafetei fondului forestier in zonele cu deficit de paduri, in cele cu microclimat deteriorat, in jurul asezarilor umane si in special a celor urbane.

Cadrul legal al ocrotirii si dezvoltarii padurilor il constituie Codul silvic aprobat prin Legea nr. 26 din 24 aprilie 1996.

Potrivit legii, padurile, terenurile destinate impaduririi, cele care servesc nevoilor de cultura, productie ori administrare silvica, iazurile, albiile praielor, precum si terenurile neproductive incluse in amenajamentele silvice constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier national.Prin terenuri destinate impduririi si cele care servesc nevoilor de cultura, productie ori administrate silvica se inteleg: terenurile in curs de regenerare, terenurile degradate si poienile stabilite, prin amenajamentele silvice, sa fie impadurite; pepinierele, solariile, plantatiile, culturile de rachita si cele cu arbusti ornamentali si fructiferi; terenurile destinate asigurarii hranei vanatului si animalelor din dotarea unitatilor silvice; terenurile date in folosinta temporara personalului silvic; terenurile ocupate de constructii si cele aferente acestora, drumuri si cai ferate forestiere, fazanerii, pstrvarii, cresctorii de animale, dotari tehnice specifice sectorului forestier (art. 3).

Terenurile acoperite cu vegetatie forestiera. cu o suprafata mai mare de 0,25 hectare sunt considerate, in sensul Codului silvic, paduri.

Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier national se face pe baza amenajamentelor silvice.

Fondul forestier national este, dupa caz, proprietate publica sau privata si constituie bun de interes national.

Dreptul de proprietate asupra terenurilor ce apartin fondului forestier national se exercita conform prevederilor Codului silvic.

Raporturile juridice, organizatorice, economice si tehnice privind fondul forestier national, fondul cinegetic, fondul piscicol din apele de munte, precum si cele privind vegetatia forestiera de pe terenurile situate in afara fondului forestier national sunt supuse dispozitiilor Codului silvic, completate, dupa caz, cu alte dispozitii legale in materie.

Intregul fond forestier national este supus regimului silvic care constituie un sistem de norme tehnice, economice si juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protectia si paza acestui fond, avand ca scop asigurarea gospodaririi durabile a ecosistemelor forestiere.

Indiferent de natura proprietatii, statul, prin autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura, elaboreaza politici in domeniul fondului forestier national si al vegetatiei forestiere din afara acestuia si exercita controlul asupra modului de gospodarire a lor (art. 8).Fondul forestier national proprietate public este administrat de Regia Nationala a Padurilor.

Administrarea fondului forestier proprietate privat se face de catre proprietarii acestuia, individual sau in asociatii. Proprietarii de paduri si de alte terenuri din fondul forestier proprietate privata sunt obligati sa le gospodareasca in conformitate cu regimul silvic si cu regulile privind protectia mediului.

Conservarea si dezvoltarea durabila a fondului forestier national, potrivit legislatiei in vigoare, se realizeaza in principal prin mentinerea integritatii fondului forestier, fiind interzisa reducerea suprafetei acestuia, indiferent de proprietar, cu exceptia prevazuta de lege; cresterea suprafetei fondului forestier prin recunoasterea unui drept de preemtiune al statului la toate vanzarile de bunavoie sau silite, la pret si in conditii egale, pentru enclavele din fondul forestier proprietate publica si terenurile limitrofe acestuia, precum si pentru terenurile acoperite cu vegetatie forestiera; regenerarea si ingrijirea padurilor, precum si a terenurilor acoperite cu vegetatie forestiera; aplicarea de tehnologii de recoltare si colectare a lemnului care sa nu afecteze echilibrul ecologic; prevenirea proceselor de degradare a padurilor si solurilor forestiere; economisirea masei lemnoase s.a.

Actualul Cod silvic clasifica padurile, in raport cu functiile pe care le indeplinesc, in doua grupe si anume :

a) paduri cu functii speciale de protectie a apelor, a solului, a climei si a obiectivelor de interes national, paduri pentru recreere, paduri de ocrotire a genofondului si ecofondului, precum si padurile declarate monumente ale naturii si rezervatii si,

b) paduri cu functii de productie si de protectie in care se urmarete sa se realizeze, in principal, masa lemnoasa de calitate superioara si alte produse ale padurii si, concomitent, protectia calitatii factorilor de mediu;

Protectia fondului forestier national, indiferent de forma de proprietate, cuprinde cel putin cinci aspecte esentiale: protectia impotriva taierilor ilegale; reconstructia ecologica, regenerarea si ingrijirea padurilor; protectia impotriva poluarii; protectia impotriva bolilor si a daunatorilor; protectia fondului de vanatoare si a celui de pescuit din apele de munte, inclusiv cele de acumulare.

Pentru a evita exploatarea nestiintifica a padurilor, volumul de masa lemnoasa ce se recolteaza anual, pe ansamblu si pe fiecare unitate de productie silvica, se coreleaza cu cota normala de taiere stabilita prin amenajamentele silvice, tinandu-se seama de structura masei lemnoase respective, asigurandu-se evitarea dezgolirii si protejarea solului, consolidarea functiilor de protectie a arboretelor, stabilirea ecosistemelor naturale, ameliorarea factorilor de clima, mentinerea unor debite constante de apa si continuitatea productiei de lemn.

Elaborarea amenajamentelor silvice se face in concordanta cu prevederile planurilor de amenajare a teritoriului, avandu-se in vedere asigurarea continuitatii functiilor ecologice si social - economice ale padurilor.

Detinatorii cu orice titlu ai padurilor, ca de altfel si ai vegetatiei forestiere din afara fondului forestier si ai pajistilor sunt obligati sa exploateze masa lemnoasa numai in limita posibilitatii padurilor, stabilita de amenajamentul silvic si aprobata prin lege; sa asigure respectarea regulilor silvice de exploatare si transport tehnologic al lemnului, stabilite conform legii, in scopul mentinerii biodiversitatii padurilor si a echilibrului ecologic; sa respecte regimul silvic pentru impadurirea suprafetelor exploatate, stabilit de autoritatea centrala pentru silvicultura, in raport cu conditiile de utilizare durabila a padurilor, prevazute de autoritatea centrala psntru protectia mediului; sa asigure aplicarea masurilor speciale de conservare pentru padurile cu functii deosebite de protectie, situate pe terenuri cu pante foarte rnari, cu procese de alunecare si eroziune, pe grohotisuri, stancarii, la limita superioara de altitudine a vegetatiei forestiere, precum si pentru alte asemenea paduri.

Ministerul Mediului exercit controlul silvic de stat, prin personalul de specialitate, asigurand integritatea fondului forestier si a vegetatiei forestiere din afara acestuia, indiferent de detinatori, atat in cadrul circulatiei juridice a terenurilor respective, cat si in directia prevenirii taierilor ilegale de arbori, distrugerii de puieti, a defrisarilor ilegale si pasunatului abuziv, precum si a altor fapte pagubitoare, etc..

In ceea ce priveste reconstructia ecologic, regenerarea si ingrijirea padurilor, acestea se realizeaza conform amenajamentelor silvice si a studiilor de specialitate, de catre Regia Nationala a Padurilor. In acest scop, se constituie la Regia Nationala a Padurilor un fond de conservare si regenerare a padurilor, care se utilizeaza pentru impadurirea unor terenuri goale, pentru regenerarea suprafetelor parcurse de taieri, gospodarirea cu prioritate a unor paduri cu functii speciale de protectie, acoperirea cheltuielilor ocazionate de eventualele calamitati asupra padurilor etc.

Padurile sunt nu numai sursa de materie prima, dar au si un rol deosebit in reglarea factorilor climatici, in conservarea si protejarea mediului inconjurator.

Actiunea poluarii este rapida, determinand modificarea radicala a configuratiei ecosistemelor naturale. Cel mai insemnat efect al poluarii aerului asupra padurilor il constituie reducerile considerabile de cresteri, care pot duce in final la uscarea totala a arborilor. Pe langa reducerea cresterilor cu efectele mentionate, influenta poluarii se resimte si asupra functiei recreative si sanitare a padurilor.

Pentru prevenirea poluarii, trebuie sa se evite, pe cat este posibil amplasarea in apropierea padurilor de unitati industriale cu tehnici poluante, regimul de carantina fito-sanitara ce se poate institui pentru a prentmpina raspandirea daunatorilor, bolilor si buruienilor care constituie un pericol pentru plantele cultivate si paduri, in scopul lichidarii focarelor acestora, precum si pentru a preveni sau opri introducerea lor in tara.

Folosirea pesticidelor in combaterea daunatorilor, bolilor si buruienilor trebuie sa fie autorizata de organele si in conditiile prevazute de lege.

Un alt aspect al protectiei fondului forestier national se refera la fondul cinegetic si fondul piscicol din apele de munte.

Conform art. 83 din Codul silvic, mamiferele, pasarile salbatice, pestele din apele de munte, precum si alte specii de animale care prin rolul lor ecologic, economic si social constituie avutie de interes national, sunt ocrotite de lege.

Autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura stabileste in acest scop, norme tehnice obligatorii pentru ocrotirea si gospodarirea fondurilor de vanatoare si a celor de pescuit in apele de munte, care sunt obligatorii pentru toti detinatorii acestora, indiferent de forma de proprietate (art. 84 alin. 2).

1.2. Protecia punilor i a fneelor naturale

Un rol important in furajarea animalelor il au pasunile si fanetele naturale. Punerea in valoare a resurselor de furaje din pasunile si fanetele naturale impune necesitatea introducerii lor periodice in programele de rotatie cu celelalte culturi in cadrul asolamentelor sau in lucrarile de amenajare, asigurandu-se curatirea, fertilizarea cu ingrasaminte chimice si naturale, executarea de lucrari antierozionale, de desecare si de irigare, aplicarea pasunatului rational, pe grupe de animale si introducerea acestora la pasunat numai la datele si in conditiile stabilite de organele de specialitate.

Detinatorii cu orice titlu a pajistilor sunt obligati potrivit art. 52 lit. g din Legea protectiei mediului, sa asigure exploatarea rationala, organizarea si amenajarea pajistilor, in functie de capacitatea de refacere a acestora.

In conformitate cu Legea nr. 2/1982, producatorii agricoli, persoane fizice si juridice in scopul asigurarii furajelor necesare pentru cresterea animalelor si pasarilor sunt obligati sa cultive in mod rational si eficient toate suprafetele pe care le detin, sa ia masuri de strangere, conservare si folosire a tuturor resurselor furajere de care dispun, sa aplice norme si tehnologii de furajare a animalelor si pasarilor.

Fiecare producator agricol trebuie sa stabileasca suprafetele destinate furajelor, in asa fel incat sa asigure acoperirea necesarului total de substante nutritive, inclusiv furajele concentrate si o rezerva de nutreturi care sa permita furajarea animalelor in conditii normale in perioadele cu recolte slabe.

Toti detinatorii de pajisti naturale si semanate, de terenuri destinate pentru culturi furajere, precum si de suprafete cerealiere, livezi, vii si alte culturi agricole de la care obtin produse ce pot fi folosite in hrana animalelor, au obligatia de a asigura recoltarea, strangerea depozitarea si conservarea in conditii corespunzatoare intregii productii de nutreturi in vederea folosirii acestora cu randament economic ridicat in furajarea animalelor.

De asemenea, detinatorii de pasuni si fanee sunt obligati sa asigure supravegherea permanenta a acestora pentru depistarea oricaror focare de daunatori si agenti patogeni si sa execute lucrarile de prevenire si combatere, potrivit regulilor stabilite de organele de protectie a plantelor si organele silvice.

1.3. Protectia plantelor cultivate

Protectia plantelor cultivate se realizeaza incepand cu producerea, prelucrarea si comercializarea semintelor si a materialului saditor de catre agentii economici, persoane fizice si juridice, autorizati in acest scop de catre Ministerul Agriculturii, prin organele sale teritoriale de specialitate.

In acest scop, Ministerul Agriculturii autorizeaza agentii economici specializati, indiferent de forma de proprietate, sa produca, sa prelucreze si sa comercializeze seminte de plante agricole si material saditor; organizeaza certificarea si controlul puritatii varietale, starii fitosanitare si valorii culturale a semintelor si materialului saditor; urmareste si controleaza aplicarea, de catre agentii economici autorizati, a tehnologiilor specifice si a normelor tehnice stabilite impreuna cu Academia de Stiinte Agricole si Silvice, institutele si statiunile de cercetari agricole de profil pentru producerea semintelor si a materialului saditor; acorda asistenta agentilor economici autorizati in acest domeniu si altele.

Pe teritoriul Romaniei sunt admise producerea, multiplicarea comercializarea si folosirea semintelor si a materialului saditor numai din soiurile inscrise, in conditiile legii, in Registrul de stat si publicate anual in Lista oficiala a soiurilor si hibrizilor de plante de cultura.

Autorizatia de producere, prelucrare si comercializare a semintelor si a materialului saditor se acorda la cererea persoanelor fizice si juridice care fac dovada ca dispun de o baza materiala adecvata si de personal cu pregatire corespunzatoare pentru obtinerea semintelor si a materialului saditor de calitate si pentru mentinerea puritatii varietale a acestora, conform normelor in vigoare.

Agentii economici autorizati raspund de calitatea si autenticitatea acestora, urmand sa suporte daunele provocate beneficiarilor in cazul livrarii de seminte si material saditor necorespunzator.

Protectia soiurilor de plante agricole este asigurata, potrivit Legii nr. 64/1991, prin brevetele de inventii.

Intreaga activitate de protectie a plantelor cultivate se realizeaza pe baza unui sistem integrat de prevenire si combatere a daunatorilor, bolilor si buruienilor, sistem care cuprinde, printre altele: extinderea si generalizarea cultivarii unor soiuri si hibrizi rezistenti la atacul bolilor si al daunatorilor; generalizarea tratarii semintelor si a materialului saditor pentru toate culturile; administrarea uniforma si echilibrata a ingrasamintelor naturale si chimice; asigurarea densitatii optime a culturilor; limitarea utilizarii produselor chimice si excluderea celor daunatoare pentru om sau care ar putea avea efecte negative pentru mediul inconjurator si echilibrul ecologic din natura, prin acumularea de reziduuri in sol, in produsele agroalimentare si in organismul uman; perfectionarea si generalizarea sistemelor de prognoza a atacurilor si de avertizare a tratamentelor impotriva bolilor si daunatorilor etc.

1.4. Protecia vegetaiei forestiere de pe terenurile din afara fondului forestierTerenurile cu vegetatie forestiera au ele insele rolul de protectie a terenurilor agricole si neagricole, nefiind cuprinse in amenjamentele silvice si ca urmare, nesupuse regimului silvic.

Conform art. 6 din Codul silvic, vegetatia forestiera situata pe terenuri din afara fondului forestier este constituita din :

a) vegetatia forestiera de pe pasunile impadurite;

b) perdelele forestiere de protectie a terenurilor agricole;

c) plantatiile forestiere de pe terenurile degradate;

d) plantatiile forestiere si arborii din zonele de protectie a lucrarilor hidrotehnice si de imbunatatiri funciare, precum si cei situati de-a lungul cursurilor de apa si al canalelor de irigatie;

e) perdelele forestiere de protectie si arborii situatii de-a lungul cailor de comunicatie din extravilan ;

f) zonele verzi din jurul oraselor, comunelor, altele decat cele cuprinse in fondul forestier, parcurile din intravilan cu specii forestiere exotice, precum si jnepeniurile din zona alpina;

g) parcurile dendrologice, altele decat cele cuprinse in fondul forestier national.

Vegetatia forestiera situata pe terenurile din afara fondului forestier se administreaza de catre proprietarii acesteia si se gospodareste potrivit scopului pentru care a fost creata, fiind supusa unor norme tehnice silvice si de paza, precum si de circulatie si transport pentru materialul lemnos recoltat, emise de autoritatea publica centrala.

Valorificarea lemnului de pe terenurile de vegetatie forestiera din afara fondului forestier national se face de catre proprietarii acestora.

Pentru pastrarea integritatii acestei vegetatii, recoltarea materialului lemnos este permisa numai cu marcarea prealabila a arborilor de catre ocolul silvic.

Avand in vedere rolul deosebit pe care aceasta vegetatie il indeplineste, legea (art. 88 alin. 2 din Codul silvic) interzice defrisarea ei, in zonele in care vegetatia forestiera indeplineste functii speciale de protectie, pe terenurile cu inclinare mai mare de 30, precum si inainte de atingerea varstei exploatabilitatii, stabilita prin norme tehnice.

Prin sisteme de supraveghere specifice, Regia Nationala a Padurilor intocmeste anual statistica si prognoza daunatorilor vegetatiei forestiere pentru intregul fond forestier national, inclusiv a celei de pe terenurile situate in afara fondului forestier si ia masuri pentru prevenirea si combaterea acestora.

Detinatorii terenurilor cu vegetatie forestiera din afara fondului forestier sunt obligati sa asigure curatirea vegetatiei de arborii cazuti, uscati, atacati de insecte pentru ca aceasta sa fie mentinuta intr-o stare de igiena corespunzatoare.

Persoanele juridice sau fizice pot infiinta, in conditiile legii, plantatii forestiere pe terenuri care le apartin din afara fondului forestier. Recoltarea lemnului din aceste plantatii si valorificarea lui sunt la latitudinea proprietarului.

Statul, prin autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura incurajeaza crearea de perdele forestiere de protectie a terenurilor agricole, plantarea cu specii forestiere a unor terenuri degradate, proprietate privata, neconstituite in perimetre de ameliorare precum si a altor terenuri disponibile, prin acordarea gratuita, la cererea proprietarilor, a materialului de plantat si asistenta tehnica.

Este considerata lucrare de utilitate publica realizarea perdelelor forestiere de protectie in zonele afectate de seceta si eroziune, unde se manifesta puternice dezechilibre ecologice.

2. PROTECIA FAUNEI TERESTRE I ACVATICEProtecia faunei in dreptul intern

Impreuna cu padurile si alte forme de vegetaie sunt supuse protectiei, in conditiile legii, si fauna terestra si acvatica, bogatie a tarii cu rol important in mentinerea echilibrului ecologic si satisfacerea necesitatilor economiei si ale populatiei. Aceasta protectie poate fi asigurata atat prin protejarea speciilor insasi, cat si prin protejarea mediului pe care il locuiesc.

Pentru protectia faunei autohtone, legea interzice naturalizarea ori tinerea in captivitate a faunei salbatice fara autorizatia eliberata de organele de stat competente, comercializarea faunei salbatice, introducerea oricarei specii de fauna straina in natura salbatica a tarii, fara avizul organelor competente, combaterea daunatorilor, bolilor si a rapitoarelor prin metode ce ar putea provoca daune faunei.

Persoanele fizice sau juridice care comercializeaza animale din fauna salbatica, in stare vie sau prelucrate, trebuie sa obtina in prealabil o autorizatie din partea autoritatilor care administreaza i gospodaresc fondurile de vanatoare, contra unei taxe.

In ceea ce priveste gospodarirea vanatului, Legea nr. 26/1976 privind economia vanatului si vanatoarea, prevede ca aceasta trebuie sa se realizeze prin metode care sa asigure mentinerea echilibrului ecologic. In cadrul activitatilor de gospodarire a vanatului se urmareste ocrotirea lui impotriva influentelor naturale negative, a altor actiuni daunatoare de orice fel, rationalizarea recoltrii speciilor de vanat care prezinta interes deosebit sub aspect esthetic, recreativ, sportiv si stiintific, mentinerea unor efective care sa asigure perpetuarea speciilor, cresterea potentialului biologic al vanatului prin pastrarea si imbunatatirea conditiilor naturale de mediu precum si prin selectie si dirijare genetica, popularea cu noi specii de vanat, asigurarea bazei furajere, coordonarea activitatii de conservare si inmultire a vanatului cu dezvoltarea industriei, agriculturii si silviculturii, organizarea vanatorii si valorificarea vanatului

Lista speciilor admise la vanat si-pescuit, a zonelor, perioadek mijloacelor si cantitatilor permise, atat din fondul silvic, cat si pe intregul teritoriu al tarii, cu exceptia celor din crescatorii, stabileste de catre autoritatile care administreaza fondurile nat rale de vanatoare si de pescuit, impreuna cu autoritatile teritork pehtru mediu.

In ceea ce priveste protectia faunei piscicole, Legea nr. 12/1974 privind pescuitul si piscicultura, prevede in art. 13 ca prin pescuit se intelege prinderea pestelui si a celorlalte vietuitoare acvatice pe baza de autorizatie in locuri, perioade, cu unelte si in dimensiuni prevazute de lege, in scop industrial, stiintific sau sportiv.

Potrivit Hotararii Guvernului nr. 457/1994, Ministerul Mediului stabileste si controleaza modul de gospodarire a fondurilor de vanatoare si salmonicole, precum si respectarea legalitatii privind gospodarirea acestor fonduri, organizarea si desfasurarea actiunilor de vanatoare si pescuit. Astfel prin personalul silvic de specialitate, autoritatea centrala pentru protectia mediului controleaza modul de gospodarire a fondurilor de vanatoare si salmonicole, indiferent de detinatorii acestora, potrivit normelor tehnice in vigoare; urmareste aplicarea masurilor necesare pentru realizarea efectivelor optime de vanat pe toate fondurile de vanatoare si de pescuit in apele de munte, inclusiv pe cele date in folosinta; controleaza respectarea legalitatii privind darea in folosinta a fondurilor de vanatoare si a celor de pescuit in apele de munte; verifica aplicarea masurilor de ocrotire a vanaturui, de combatere a rapitoarelor acestuia, a bolilor si a braconajului; urmareste respectarea dispozitiilor in vigoare la organizarea si desfasurarea actiunilor de vanatoare si de pescuit sportiv in apele de munte s.a..

In indeplinirea acestor atributii, personalul silvic de specialitate are dreptul sa verifice si sa controleze actele, registrele si alte documente de evidenta referitoare la asigurarea gospodaririi, conservarii si dezvoltarii fondului forestier si a fondurilor de vanatoare; sa constate contraventiile si infractiunile silvice, precum si cele de vanatoare si pescuit etc.

In scopul conservarii diversitatii biologice, a heterogenitatii structurilor ecologice caracteristice diferitelor medii acvatice si zone umede, al mentinerii i ameliorarii potentialului biologic de regenerare a resurselor acvatice valorificabile economic, se impune, printre altele, declararea ca zone protejate, de interes ecologic national, a unor sectoare de cursuri de apa, a unor ape stagnante sau sectoare din apele teritoriale marine in care sunt prezente biocenoze reprezentative sau populatii ale unor specii endemice, rare sau pereclitate, autohtone sau migratoare. 3. PROTECIA REZERVAIILOR I MONUMENTELOR NATURIINotiunea de ,,rezervaie" si noiunea de ,, monument al naturii".

Msuri juridice de conservare i protecie

Inca din a doua jumatate a secolului trecut, miscarea pentru ocrotirea naturii a inceput sa fie imbratisata de societati stiintifice care si-au dedicat activitatea semnalarii monumentelor naturale din teritoriile nationale si luptei pentru a le salva. In majoritatea cazurilor este vorba de societati de naturalisti care nu s-au multumit cu notiunea de ,,rezervatii fofestiere vanatoresti" sau ,,rezervatii de agrement", ci au largit-o cuprinzand in ea din ce in ce mai insistent si mai constient monumente naturale de importanta stiintifica exceptionala, fie prin formatiunile lor biologice primitive, fie prin animalele sau plantele rare si amenintate pe care le adapostesc.

Emil Racovita a dat cea mai cuprinzatoare si mai sistematizata definitie a monumentelor naturale integrate. ,,Sunt considerate ca monumente ale naturii toate locurile, toti biontii (fiintele vii), toate teritoriile si operele umane preistorice care, din cauza interesului lor stiintific, artistic, peisagistic si legendar, merita a fi conservate pentru folosul public, atat in prezent cat si in viitor, si care au fost declarate astfel prin lege.Elementele din aceasta definitie le regasim si in definitia data de Legea protectiei mediului care, in anexa nr. I, prevede ca prin monument al naturii" se intelege ,,specii de plante si animale rare sau pereclitate, arbori izolati, formatiuni si structuri geologice de interes stiintific sau peisagistic".

Terenurile supuse ocrotirii, in aceasta calitate, pot fi impartite conform clasificarii adoptate de Uniunea International pentru Conservarea Naturii in urmatoarele categorii:

- parcuri nationale care cuprind suprafete de teren si de ape ce pastreaza nemodificat cadrul natural cu flora si fauna sa, destinate cercetarii stiintifice, recreatiei si turismului;

- parcuri naturale care cuprind suprafete de teren in care se urmareste mentinerea peisajului natural existent si a folosirii actuale, cu posibilitati de restrangere a acestei folosinte in viitor;

- rezervatii naturale care cuprind suprafete de teren si de ape, destinate conservarii unor medii de viata caracteristice si care pot fi de interes zoologic, botanic, forestier, paleontologic, geologic, speologic sau mixt;

- rezervatii stiintifice ce includ suprafete de teren si de ape, de intinderi variate, destinate cercetarilor stiintifice de specialitate si conservarii fondului genetic autohton;

- rezervatii peisagiste in care sunt cuprinse terenurile pe care se gasesc asociatii de vegetatie sau forme ce relief de mare valoare estetica, prin a caror conservare se urmareste integritatea frumusetilor naturale;

- monumente ale naturii reprezentand asociatii sau specii de plante si animale rare sau pe cale de disparitie, arbori seculari, fenomene geologice unice - pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte asemenea - precum si locuri fosiliere, situate in afara sau in interiorul perimetrelor construite, potrivit aliniatelor de mai sus.

Atat suprafetele de teren sau de apa, cat si elementele naturale individualizate, ocrotite de lege datorita importantei lor stiintifice, estetice sau raritatii, urmaresc pastrarea peisajului natural, mentinerea unor medii de viata caracteristice de interes stiintific in cele mai diverse domenii de activitate, conservarea frumusetilor naturale sau a fondului genetic autohton si transmiterea lor generatiilor viitoare.

Legea prevede ca pentru conservarea unor habitate naturale, a biodiversitatii care defineste cadrul biogeografic al tarii, precum si a structurilor si formatiunilor naturale cu valoare ecologica, stiintifica si peisagistica, se mentine si se dezvolta reteaua nationala de arii protejate si monumente ale naturii.

Ariile protejate si monumentele naturii se declara prin acte sau reglementari cu caracter normativ, inclusiv prin amenajamente silvice la propunerea Ministerului Mediului, pe baza fundamentarii stiintifice facute de Aacademia Romana. Cele declarate pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 137/1995, isi pastreaza aceasta calitate. Ariile protejate sunt evidentiate in planurile de urbanism si de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.

Constituirea, administrarea si gospodarirea parcurilor nationale si a celorlalte arii protejate din fondul forestier national se fac de catre Regia Nationala a Padurilor.

Ministerul Mediului impreuna cu Academia Romana editeaza si tin la zi Catalogul ariilor protejate si a monumentelor naturii, precum si Cartea Rosie, cuprinzand speciile de plante si animale autohtone rare, pe cale de disparitie sau recent disparute.

In afara parcurilor nationale si a celorlalte arii protejate, autoritatile care administreaza suprafetele terestre sau acvatice pot institui zone protejate, in administrare proprie, pentru conservarea unor elemente floristice si faunistice care prezinta interes economic si stiintific deosebit pentru sectorul respectiv. Cu timpul aceste zone pot fi introduse in circuitul ariilor protejate.

Culegerea si comercializarea plantelor, capturarea prin orice mijloace, detinerea si comercializarea animalelor declarate monumente ale naturii, precum si dislocarea, detinerea si comercializarea unor piese mineralogice, speologice si paleontologice, provenite din locuri declarate monumente ale naturii, sunt interzise.

Ministerul Mediului organizeaza reteaua de supraveghere si paza a ariilor protejate si a monumentelor naturii, stabileste regimul lor de administrare si de abordare turistica si controleaza modul de aplicare a reglementarilor de catre cei ce administreaza ariile protejate si monumentele naturii. 10