curs 4 rolurile mangerului

7
FUNDATIA ECOLOGICA GREENN MANAGEMENT SI LEGISLATIE SANITARA asistenti medicali an II ROLURILE MANAGERULUI (curs 4) Rolul managerial reprezinta un ansamblu organizat de comportari si atitudini asociat unei pozitii sau functii dintr-un system. Rolurile asigură cheia descifrării diferitelor tipuri de deprinderi şi aptitudini de care managerii au nevoie pentru a realiza munca lor în mod efectiv. Pentru realizarea functiilor manageriale, care sunt grupe complexe de activitati corespunzatoare misiunii organizatiei, managerii dezvolta procese elementare de: - comunicare; - decizie; - influentare. In literature de specialitate, structura activitatii manageriale pe baza a ceea ce fac managerii a fost propusa de Henry Mintzberg care a identificat zece roluri manageriale grupate astfel (fig. 1): 1. – roluri interpersonale – decurg in mod direct din autoritatea formala cu care sunt investiti managerii si implica, in mod fundamental, dezvoltarea de relatii umane – (clasificare in table 1). Aceste roluri sunt atribuite de regula managerilor superiori; 2. roluri informationale – presupun receptionarea si transmiterea informatiilor de catre manageri, fiind facilitate in mare masura de relatiile interpersonale pe care acestia le dezvolta. (clasificare in table 1). 3. roluri decizionale – cuprind ansamblul activitatilor desfasurate de manageri ca decidenti (clasificare in table 1). De regula rolurile decizionale ale managerilor au o importanta deosebita pentru succesul unei organizatii, insa acestea sunt deservite in mare masura de rolurile interpersonale si informationale. Complexitatea activităţii manageriale obligă pe manager să joace roluri diferite. Capacitatea acestuia de adaptare şi interpretare a “rolului situaţional” stă în natura umană a individului, în potenţialul psihosocial şi în bagajul de cunoştinţe de specialitate. De asemenea diversitatea şi intensitatea activităţii managerului diferă în funcţie de poziţia în nivelul ierarhic, sfera compartimentului, domeniul de activitate, profilul şi dimensiunea Management professor ec LUIZA BULGARU 1

Upload: nona-curalariu

Post on 22-Dec-2015

215 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

management

TRANSCRIPT

Page 1: Curs 4 Rolurile Mangerului

FUNDATIA ECOLOGICA GREENNMANAGEMENT SI LEGISLATIE SANITARA asistenti medicali an II

ROLURILE MANAGERULUI

(curs 4)

Rolul managerial reprezinta un ansamblu organizat de comportari si atitudini asociat unei pozitii sau functii dintr-un system.

Rolurile asigură cheia descifrării diferitelor tipuri de deprinderi şi aptitudini de care managerii au nevoie pentru a realiza munca lor în mod efectiv.

Pentru realizarea functiilor manageriale, care sunt grupe complexe de activitati corespunzatoare misiunii organizatiei, managerii dezvolta procese elementare de:

- comunicare;- decizie;- influentare.In literature de specialitate, structura activitatii manageriale pe baza a ceea ce fac managerii a fost

propusa de Henry Mintzberg care a identificat zece roluri manageriale grupate astfel (fig. 1):1. – roluri interpersonale – decurg in mod direct din autoritatea formala cu care sunt investiti

managerii si implica, in mod fundamental, dezvoltarea de relatii umane – (clasificare in table 1). Aceste roluri sunt atribuite de regula managerilor superiori;

2. – roluri informationale – presupun receptionarea si transmiterea informatiilor de catre manageri, fiind facilitate in mare masura de relatiile interpersonale pe care acestia le dezvolta. (clasificare in table 1).

3. – roluri decizionale – cuprind ansamblul activitatilor desfasurate de manageri ca decidenti (clasificare in table 1).

De regula rolurile decizionale ale managerilor au o importanta deosebita pentru succesul unei organizatii, insa acestea sunt deservite in mare masura de rolurile interpersonale si informationale.

Complexitatea activităţii manageriale obligă pe manager să joace roluri diferite. Capacitatea acestuia de adaptare şi interpretare a “rolului situaţional” stă în natura umană a individului, în potenţialul psihosocial şi în bagajul de cunoştinţe de specialitate.

De asemenea diversitatea şi intensitatea  activităţii managerului diferă  în funcţie de poziţia în nivelul ierarhic,  sfera compartimentului, domeniul de activitate, profilul şi dimensiunea organizaţiei, nivelul de dezvoltare al economiei, cultura organizationala.

Management – professor ec LUIZA BULGARU 1

Page 2: Curs 4 Rolurile Mangerului

FUNDATIA ECOLOGICA GREENNMANAGEMENT SI LEGISLATIE SANITARA asistenti medicali an II

Management – professor ec LUIZA BULGARU 2

ROLURI INTERPERSONALE

1.reprezentant oficial 2. lider 3. persoana de legatura

ROLURI INFORMATIONALE 1.observator activ 2. difuzor de informatii 3. purtator de cuvant

ROLURI DECIZIONALE 1. intreprinzator 2. regulator de perturbatii 3. distribuitor de resurse 4. negociator

Managerisuperiori

Managerimijlocii

Manageri deprima linie

Page 3: Curs 4 Rolurile Mangerului

FUNDATIA ECOLOGICA GREENNMANAGEMENT SI LEGISLATIE SANITARA asistenti medicali an II

Tabel nr.1 Grupe roluri manageriale, clasificare, specificatiiGrupa rol

managerialTipuri de roluri in

grupa

Sfera de cuprindere Activităţi identificabile

1.Interpersonal

 

 

Reprezentant official sau simbol

Execută îndatoriri simbolice de natură socială sau legală

Cuvântări, ceremonii, cerinţe şi solicitări legate de status, semnarea documentelor legale, întreţinerea clienţilor.

Lider Construieşte relaţii cu subordonaţii şi comunică cu ei, relizează motivarea şi activarea acestora, alege şi mobilizează echipa de muncă, adeptul perfecţionării profesionale.

Toate activităţile implicând subordonaţii- Organizarea muncii, coordonarea, antrenarea, motivarea, controlul, comunicarea, evaluarea,etc.

Persoana legătură

Menţine reţele de contacte externe unităţii, necesitând ajutor şi informare pentru organizaţia pe care o conduce.

Confirmarea corespondenţei, munca cu comisii externe organizaţiei, diverse activităţi de contact extern organizaţiei.

 

 2. Informaţionale

Monitor Caută şi identifică informaţii interne şi externe privind problemele care pot afecta organizaţia

Monitorizează corespondenţa (ziare, reviste, rapoarte etc.) şi stabileşte contacte pentru a obţine informaţii.

Difuzor Transmite în interior informaţii obţinute din orice fel de sursă, internă sau externă, cu privire la activitatea organizaţiei.

Expediază corespondenţă informativă  în interiorul unităţii referitoare la mediul extern, comunică verbal şi în scris cu subordonaţii, antrenându-i în fluxul informaţional.

Purtător de cuvânt

Transmite informaţii privind activitatea organizaţiei în exterior.

Şedinţe de comitet, corespondenţă şi contacte personale în exteriorul unităţii.

 

 

 3. Decizionale

Intreprinzator sau antreprenor

Evaluează organizaţia şi mediul extern al acesteia, iniţiază proiecte de dezvoltare pentru a stimula schimbarea şi inovaţia.

Reuniuni strategice şi recapitulative implicând iniţierea şi design-ul unor proiecte de dezvoltare.

Factor de solutionare a perturbarilor

Întreprinde acţiuni corective când organizaţia se află în faţa unor dificultăţi importante neaşteptate; analizează riscul şi modalităţile de a-l diminua.

Şedinţe strategice sau recapitulative referitoare la dereglări şi crize.

Factor de alocare a resurselor

Distribuie resursele organizaţionale de orice tip.

Planificări, cereri de autorizare, activităţi bugetare şi de programare a muncii subordonaţilor.

Negociator Reprezintă organizaţia în negocierile importante ce afectează ariile de responsabilitate ale managementului.

Negociere.

          Competenţa managerială se evidenţiază prin capacitatea conducătorilor de a-şi îndeplini activităţile specifice la standardele adoptate de organizaţie.

Management – professor ec LUIZA BULGARU 3

Page 4: Curs 4 Rolurile Mangerului

FUNDATIA ECOLOGICA GREENNMANAGEMENT SI LEGISLATIE SANITARA asistenti medicali an II

VERIFICAREA CUNOSTINTELOR

1. “…managerul indeplineste diferite sarcini cu character ceremonial, realizeaza contacte cu persoane, grupuri de persoane din afara organizatiei, asigura angajarea si perfectionarea personalului din subordine precum si motivarea acestuia,…” corespunde:

a. grupei de roluri decizionale;b. interpersonale;c. grupei de activitati ale managerului in procesul de planificare;d. grupei de activitati ale managerului in procesul de coorddonare si antrenare;e. aptitudini umane;

2. Cand un manager negociaza contracte importante cu colaboratori ai organizatiei care afecteaza ariile de responsabilitate ale managementului, atunci managerul:

a. exercita interpersonal;b. exercita o activitate in cadrul procesului de planificare;c. exercita un rol de difuzor;d. exercita un rol decisional;e. exercita o activitate in cadrul procesului managerial de control.

3. “… managerul urmareste in permanenta activitatea desfasurata in cadrul organizatiei precum si in mediul extern in care aceasta opereaza pentru a capta acele informatii necesare in procesul de management, informatii pe care le transmite membrilor organizatiei pe care o conduce.”, managerul exericta:

a. roluri informationale;b. roluri de monitor si difuzor;c. roluri decizionale;d. exercita activitati in cadrul procesului de organizare;e. roluri de lider si negociator;

4. Rolurile interpersonale sunt exercitate in mare masura de:a. managerii de prima linie;b. managerii mijlocii;c. nonmanageri;d. supervizori;e. managerii superiori.

Management – professor ec LUIZA BULGARU 4

Page 5: Curs 4 Rolurile Mangerului

FUNDATIA ECOLOGICA GREENNMANAGEMENT SI LEGISLATIE SANITARA asistenti medicali an II

R E F E R I N T E

1. Bacanu, B., - Practici de management strategic, ed. Polirom, 2006

2. Celea, C., - Organizarea sistemului sanitar national, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea Bucuresti, 2005.

3. Ciurea, A., V., Rotaru, A., Avram, E., - Dezvoltarea managementului in organizatiile sanatatii, ed. Universala

4. Nica, P., Iftimescu, A. - Management concepte si aplicatii, ed. Sedcom Libris, Iasi, 2004

5. Nica, P., Prodan, A., Iftimescu, A. - Management, ed. Sedcom Libris, Iasi, 2001

6. Colectiv autori, - Comportamentul Organizational, CODECS, Bucuresti, 2002

7. Colectiv autori, - Putere, conducere si schimbare, CODECS, Bucuresti, 2002

8. Colectiv autori, - Eu ca manager, CODECS, Bucuresti, 2002

9. Colectiv autori, - Controlul managerial, CODECS, Bucuresti, 2002

10. Colectiv autori, - Managementul in organizatie, CODECS, Bucuresti, 2002

Management – professor ec LUIZA BULGARU 5