Curs 2. Tranzacţii economice internaţionale

Economia de piaţă a unei ţări există şi este viabilă doar în cadrul economiilor de piaţă din celelalte ţări. Economia mondială contemporană cuprinde o mare varietate de economii naţionale, aflate în stadii diferite de dezvoltare: unele sunt ţări puternic dezvoltate care deţin o pondere importantă din PIB-ul mondial (SUA, Germania, Japonia, Anglia, Franţa, Italia, Canada etc.), altele sunt ţări în curs de dezvoltare, iar numeroase alte ţări sunt slab dezvoltate. Situaţia lor într-un grup de ţări sau altul depinde de anumiţi factori, numiţi indicatori economici de bază. 

Afacerile internaţionale leagă ţările, instituţiile şi persoanele mai strâns decât în trecut, formând o reţea de legături pe întreg globul. Aceasta aduce laolaltă comerţul, pieţele financiare, tehnologia, standardele de viaţă, precum şi moduri neaşteptate de colaborare şi cooperare.

Poziţia unei economii naţionale în raport cu restul lumii este definită, caracterizată prin două documente:

- balanţa de plăţi externe: cuprinde fluxurile (tranzacţiile) dintre rezidenţi într-un interval de timp;

- balanţa de creanţe şi angajamente externe: cuprinde stocul de creanţe şi angajamente financiare ale economiei necesare elaborării politicii economice externe.

Balanţa de plăţi externe = documentul statistic care rezumă tranzacţiile unei economii cu restul lumii de-a lungul unei perioade de timp.

Tranzacţia economică

Tranzacţia desemnează fluxul economic care prezintă crearea, transformarea, schimbul, transferul sau stingerea unei datorii (valori economice) şi care presupune schimbarea de proprietate asupra bunurilor, a drepturilor financiare, prestare de servicii, disponibilităţi de forţă de muncă şi capital.

Tranzacţiile economice internaţionale sunt exprimate prin două feluri de fluxuri:

● fluxurile comerciale internaţionale sunt rezultatul specializării operatorilor economici din diferite ţări în producerea şi comercializarea de: bunuri tangibile (materii prime, semifabricate şi produse manufacturate), de bunuri intangibile (produse ale inteligenţei umane sub formă de produse incorporale: brevete de invenţie, know-how, lucrări de proiectare) sau de prestări de servicii (transporturi şi asigurări, turism internaţional, servicii profesionale);

● fluxurile financiar-monetare internaţionale - au ca obiect transferul de mijloace de plată şi/sau de credit. Aceste fluxuri sunt tranzacţiile agenţilor economici aparţinând unor state distincte, şi care pe de o parte, vizează compensarea tranzacţiilor comerciale, iar pe de altă parte, sunt tranzacţii financiare (independente de activitatea comercială internaţională) care efectuează sau/şi reflectă şi/sau exprimă activitate, utilizând mijloace de plăţi şi credite.

1

Figura 1. Categoriile de fluxuri economice internaţionale

Comerţul invizibil, parte a tranzacţiilor distincte, cuprinde:

- tranzacţii internaţionale cu produse necorporale (prestări servicii);- creanţe şi obligaţii determinate de mişcarea economică a factorilor de producţie

"capital" şi a forţei de muncă.

Aceste fluxuri nu sunt reflectate la nivel de control vamal (care se limitează la produsele corporale), fapt care determină includerea în conceptul de comerţ invizibil a tuturor acelor fluxuri care nu au ca obiect o marfă tangibilă sau un transfer de capital. 

Acest comerţ scapă de controlul vamal (segmentul circuitului economic mondial care scapă de balanţa de plăţi).

Balanţa de plăţi externe

Reprezintă un instrument economico-statistic în care se include şi se compară încasările şi plăţile realizate de o ţară, provenite din relaţiile sale economice, financiare şi monetare cu alte ţări, pe o anumită perioadă de timp.

Serveşte la corelarea activităţii valutar-financiare cu dezvoltarea economico-socială a ţării pe o perioadă determinată de timp (de regulă un an).

În balanţa de plăţi externe se înscriu toate fluxurile valorice cu străinătatea. Nu se include stocul activ sau pasiv de resurse financiar-valutare ce se află la dispoziţia economiei naţionale la un anumit moment.

Potrivit metodologiei Fondului Monetar Internaţional, balanţa de plăţi externe reflectă ansamblul tranzacţiilor asupra cărora au convenit ţările respective cu privire la transferul de proprietate ce se efectuează în termenul pentru care se întocmeşte balanţa, indiferent de momentul când se va realiza plata în mod efectiv. 

2

Agenţi economici rezidenţi Agenţi economici nerezidenţi

- familiile şi-sau indivizii care îşi creează o gospodărie proprie

- întreprinderi, corporaţii si cvasi-corporaţii

- instituţiile non-profit

- guvernul şi administraţia publica locala

- persoanele fizice/juridice străine care funcţionează în afara ţării

- persoanele (naţionale) care si-au mutat activitatea (interesul) în străinătate

- filialele şi sucursalele ale întreprinderii româneşti stabilitate în afara ţării

- turişti, oameni de afacere, diplomaţi aflaţi temporar în România

Tabel 1. Balanţa de plăţi externe (tranzacţii între agenţii economici rezidenţi şi cei nerezidenţi)

Centrul de interes economic se află acolo unde agentul economic:

- are plasamente in teritoriul economic;- s-a angajat (sau intenţionează) activităţi economice şi tranzacţii o pe o perioadă mai

mare de un an.

Teritoriul economic reprezintă teritoriul geografic administrat de guvernul acelei ţări (fără a fi identic cu teritoriul graniţelor recunoscute administrativ/politic), unde persoanele, bunurile şi capitalul circulă liber (cuprinde spaţiul aerian, apele teritoriale, teritorii din apele internaţionale asupra cărora are drepturi exclusive, enclavele teritoriale din restul lumii, orice zonă liberă, depozitele de graniţă sau unităţi operate de întreprinderi nerezidente sub controlul vamal al ţării respective şi nu cuprinde enclavele teritoriale utilizate de guvernele străine sau de organizaţiile internaţionale localizate în interiorul graniţelor geografice ale ţării).

Balanţa de plăţi externe cuprinde totalitatea tranzacţiilor financiare sau comerciale, fiind un bilanţ al activităţilor: activ (credit) şi pasiv (debit).

La activ (în credit) - balanţa de plăţi externe înregistrează aportul de resurse rezultate din exportul de bunuri, prestarea de servicii, încasarea de venituri aferente factorilor de producţie care au părăsit ţara, precum şi poziţii financiare reprezentând reduceri ale activelor externe sau creşteri ale pasivelor externe ale economiei.

La pasiv (în debit) - scăderea de resurse ca urmare a importului de bunuri, achiziţionării de servicii, plăţi de venituri aferente mijloacelor de producţie atrase spre valorificare din străinătate, precum şi poziţii financiare reprezentând creşteri ale activelor externe ale ţării sau reduceri ale pasivelor sale externe. 

Evaluarea tranzacţiei se face la preţul pieţei: există o sumă de bani pe care potenţialul cumpărător o plăteşte pentru achiziţionarea a ceva de la un potenţial vânzător. Ambii parteneri sunt independenţi reuniţi doar în interes comercial.

Momentul de înregistrare este momentul schimbului de proprietate.

Balanţa de plăţi externe:

se întocmeşte: - global: pentru evidenţa tuturor fluxurilor sau tranzacţiilor economice şi financiare;- bilateral: pentru relaţii cu o anumită ţară;- regional: pentru schimburile cu un grup de ţări. poate fi: - echilibrată: încasările egalează plăţile efectuate către ţările partenere

Activ = Pasiv (debit = credit).

3

- dezechilibrată:

Activ > Pasiv (excedent): încasările depăşesc valoric plăţile efectuate.

Pasiv > Activ (deficit): încasările sunt mai mici decât plăţile.

Prin urmare, orice variaţie în exportul net(vizând contul curent), sau orice variaţie în fluxurile de capital (vizând contul de capital), vor determina apariţia unui dezechilibru la nivelul balanţei de plăţi externe.

Variaţiile sunt efectul a trei factori:

- nivelul preţurilor;- nivelul output-ului;- rata de schimb.

Excedentul balanţei de plăţi externe curente determină:

- un export de capital sub formă de investiţii în străinătate sau împrumuturi acordate altor ţări;

- o sporire a rezervelor monetare internaţionale ale ţării;- reducere a propriei datorii faţă de străinătate.

Deficitul contului curent se rezolvă prin:

- import de capital sub formă investiţiilor străine sau împrumuturilor acordate în şi din străinătate;

- amânarea rambursării datoriei externe;- crearea de arierate financiare în raport cu creditorii; - cheltuirea unei părţi din rezervele monetare.

Politica comerciala a României vizează/ urmăreşte:

- desfiinţarea monopolului statului asupra comerţului exterior

precum şi

- anularea/desfiinţarea planificării comerciale excesive, a planificărilor rigide şi a temporizării planificării.

Politica vamală

Politica vamală reprezintă totalitatea dispoziţiilor legale cu privire la intrarea şi ieşirea mărfurilor în/din ţară.

Cuprind taxele vamale - impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor care trec graniţa.

Pot fi clasificate după:

a. obiectul impunerii vamale/ felul operaţiei comerciale:- taxe vamale de import;- taxe vamale de export;- taxe vamale de tranzit;b. scopul instalării taxei vamale:- taxe vamale protecţioniste (de regulă au nivel mai ridicat);- taxe vamale cu caracter fiscal (pentru venit suplimentar la buget);c. modul de percepere a taxei vamale:- taxe specifice (pe unitate fizică de marfă);- taxe „ad valorem” (cote procentuale din valoarea mărfii);- taxe mixte (când pe lângă taxa „ad valorem” se percepe temporar şi o taxă specifică);d. modul de fixare a taxei vamale:

4

- taxe vamale autonome, generale (stabilite de stat direct);- taxe vamale convenţionale (stabilite de stat prin negociere);- taxe vamale preferenţiale (stabilite la nivel redus);- taxe vamale de retorsiune, de răspuns (stabilite neloial prin politica statului);- taxe vamale antidoping (stabilite prin protocol);- taxe vamale compensatorii (stabilite pentru eliminarea subvenţiei).

Tariful Vamal

În tariful vamal se prevăd mărfurile supuse impunerii vamale şi cuantumul taxelor percepute pe fiecare marfă. Rezultă că tariful vamal este un catalog în care sunt nominalizate toate produsele supuse impunerii vamale şi mărimea taxelor vamale percepute pe fiecare produs sau grupă de produse.

Alături de legislaţia în materie, regulamente, dispoziţii administrative privind comerţul exterior etc., tariful vamal este componenta principală a regimului vamal al unei ţări.

Suplimentar, ca excepţie, se pot nominaliza şi mărfuri scutite la import pe anumite relaţii comerciale.

Taxele vamale produc efecte complexe care se înscriu în sfera pur financiară, dar şi efecte economice şi comerciale. Astfel, taxele vamale pot avea următoarele efecte:

- efect asupra veniturilor bugetare ale statului;- efect de protejare a economiei naţionale sau protecţiei interne;- efect de redistribuire a veniturilor dintre diferitele categorii de participanţi la

activitatea economică (producători, consumatori, stat);- efect asupra raportului de schimb al ţării;- efect de competitivitate;- efecte asupra veniturilor diferitelor categorii sociale;- efect asupra balanţei de plăţi;- efecte asupra costurilor.

Figura 2. Efectele aplicării taxelor vamale

Efectele asupra consumului sunt date de reducerea consumului de la OK la OJ, ca urmare a creşterii preţului datorită aplicării taxei vamale.

Faptul că protecţia vamală permite industriei respective să-şi extindă producţia de la OG la OH, este denumit efectul asupra producţiei.

Prin efect asupra venitului se înţelege modificarea încasărilor statului din taxele vamale. În starea de autarhie (politică prin care se tinde spre crearea unei economii naţionale închise,

5

izolate de economia altor ţări. ), neexistând taxe vamale, nu se înregistrau nici încasări ale statului în acest domeniu: taxa vamală RPm, multiplicată cu cantitatea importată AB, statul încasează o sumă egală cu ABED. În continuare are loc o redistribuire în favoarea producătorilor.

Ca urmare a creşterii preţului intern, renta consumatorilor scade cu suma corespunzătoare ariei RACPm, care înainte era o parte a rentei consumatorilor, corespunzătoare ariei BEF se pierde în mod absolut (dead weight loss). În fine, apar costuri de producţie marginale corespunzătoare ariei ADC, ca urmare a scăderii eficienţei producţiei. Aceste ultime două efecte reprezintă pierderile de bunăstare, apărute ca urmare a introducerii taxei vamale.

Amplitudinea fiecărui efect al taxelor vamale depinde de nivelul taxei vamale şi de elasticitatea faţă de preţ a curbelor ofertei şi cererii.

Regimul investiţiilor străine

Investiţia reprezintă orice utilizare a unui activ in calitate de capital, ducând la obţinerea de profit.

Investiţiile pot fi:

- reale (in obiecte, proprietăţi);- financiare (titluri de valoare, obligaţiuni, plasamente).

Politica valutară reprezintă ansamblul măsurilor, metodelor şi instrumentelor cu ajutorul cărora autoritatea monetară abilitată caută să acţioneze pentru a stabili, urmări sau influenţa cursul de schimb pe piaţa valutară.

Valuta este moneda naţională a unui stat folosită de persoanele fizice/juridice aparţinând altui stat (monedă străină).

Piaţa valutară presupune existenţa unui sistem de relaţii care se formează între bănci, case de schimb şi clienţi ai acestora, prin intermediul cărora se efectuează operaţiuni de vânzare-cumpărare valute şi devize, contribuind la stabilirea cursului de schimb.

Piaţa valutară internaţională concentrează, în mod sintetic, oferta şi cererea de valută la nivel internaţional. Piaţa valutară internaţională cuprinde totalitatea pieţelor valutare naţionale pe care sunt permise astfel de tranzacţii, în interdependenţa lor.

Cursul de schimb reprezintă expresia sintetică a raportului valoric exprimat ca preţ al tranzacţiei cu devize pe piaţa valutară.

Lichiditatea internaţională este dată de totalitatea mijloacelor de plată de care poate dispune un stat la un anumit moment:

- rezerva valutară (rezerva de aur, rezerva de valută, disponibilităţi FMI);

- garantarea solvabilităţii externe;- convertibilitatea monedei reprezintă însuşirea legală a unei monede de a putea fi

preschimbată cu o altă monedă în mod liber prin vânzare şi cumpărare pe piaţă, în sensul că nu există restricţii nici cu privire la suma de preschimbat, nici la scopul preschimbării (plăţi pentru tranzacţii curente sau mişcări de capital) şi nici la calitatea celui care efectuează preschimbarea (rezident al ţării în care se efectuează operaţia sau nerezident).

Regimul valutar poate fi definit ca fiind setul de reglementări constituit de către autoritatea monetară a unui stat,reprezentată de obicei de Banca Centrală a statului respectiv, care stabileşte: 

- modul de determinare a cursului valutar pentru moneda naţională a statului respectiv;

6

- calitatea monedei naţionale de a fi sau nu convertibilă;- modul de funcţionare a pieţei valutare din acel stat.

Instituţii specializate sunt, în general, băncile specializate în astfel de operaţiuni, bursele şi agenţii de schimb valutar.

Regimul de curs de schimb poate fi definit ca un ansamblu de principii, reguli şi norme de procedură instituit de un stat cu privire la: plăţile în valută aferente operaţiunilor de comerţ exterior şi operaţiunilor necomerciale, cursul de schimb al monedei naţionale, rezerva valutară a statului, circuitul aurului şi al metalelor preţioase. Regimul de curs de schimb reprezintă o formă de concretizare a politicii valutar-financiare a statului respectiv.

Regimul valutar – regimul ansamblurilor regulilor.

PEV = PIm / CSm/V PIm = PEV * CS M/V

unde,

PEV = preţ extern valutar

PIm = preţ intern de monedă

CSm/V = curs de schimb al monedei valutare

PIm = preţ intern mărfuri

PEV = preţ extern de valută

CS M/V = curs de schimb valutar

Prin politică de curs de schimb (politica monetară externă) se înţelege totalitatea mijloacelor, tehnicilor şi procedeelor utilizate de către autorităţile monetare ale unui stat, prin care se acţionează asupra circuitelor monetare pe plan naţional şi în relaţiile cu alte ţări, în scopul influenţării gradului de stabilitate al monedei naţionale, precum şi în scopul menţinerii echilibrului dinamic al balanţei de plăţi.

Convertibilitatea înseamnă schimbarea. Fenomenul facilitează

- posesia deplină;- utilizarea internă/externă;- evaluarea curentă/totală.

Cursul valutar – conversia zilnică (paritatea) a ratei schimbului de monede aparţinând unor ţări diferite.

Investiţii bancare –

Convertibilitatea monedei –

Piaţa liberă economică –

Zonă liberă comercială –

Firma în tranzacţii internaţionale

Afacerile internaționale reprezintă factorii primari care au menținut integritatea Imperiului Roman. Încă de pe vremea Imperiului Roman, obținerea de beneficii din afacerile internaționale era văzută că un instrument al politicii naționale.

Importanța afacerilor internaționale a putut fi observată și în anii 30. În acel timp decretul Smoot-Hawley a crescut îndatoririle importatorilor și a avut ca urmare reducerea volumului de bunuri care intrau pe teritoriul SUA; acest act a fost elaborat în speranța că se va întări forță economică internațională a SUA.

7

Economia mondială actuală se caracterizează printr-o nouă bază tehnologică, prin extinderea și intensificarea tranzacțiilor comerciale internaționale, modificarea raporturilor de forțe în plan economic și politico-militar și o nouă modalitate de definire a relației dintre național și internațional.

Comerțul internațional a cunoscut, în ultimele două decenii, o expansiune puternică și aproape neîntreruptă, devansând atât creșterea producției industriale, cât și a PIB pe plan mondial. Accentuarea interdependențelor internaționale prin intermediul fluxurilor comerciale rezultă dintr-o mutație majoră, care a avut loc în domeniul comerțului mondial: trecerea de la structuri de raport de tip produse de bază contra produse manufacturate, la structuri de tipul produse manufacturate contra produse manufacturate și apoi la schimbul de produse în cadrul unor ramuri și subramuri ale industriei sau în cadrul unor grupe de produse.

Internaționalizarea ( înțeleasă ca desfășurare de activități dincolo de granițele naționale) nu este un fenomen nou în economia mondială. Ea capătă însă în perioada postbelică un dinamism fără precedent, sub impulsul mai multor factori între care: procesul de reconstrucție postbelică, instituționalizarea relațiilor economice internaționale, diminuarea progresivă a barierelor din calea fluxurilor comerciale și financiare internaționale, reducerea costurilor de transport și comunicație, evoluția tehnică a modalităților de transport , extinderea activității societăților transnaționale etc.

Strategia de internaţionalizare (pătrundere şi dezvoltare) pe piaţa externa – atribut al managementului firmei, presupune abordarea pieței externe de către o întreprindere. Ea se poate face fie pe baza unui comportament pasiv, axat pe vânzări accidentale, fie pe baza unei strategii a internaționalizării.

Presupune luarea în calcul:

a evoluţiei cadrului mondial (analiza mediului extern); a evidenţierea oportunităţilor şi riscurilor afacerii; a potenţialului firmei (stabilirea avantajelor şi a dezavantajelor competiţiei)

internaționale; determinarea obiectivelor firmei şi a formelor de internaţionalizare.

Prin urmare, procesul internaționalizării s-a realizat integral pe glob, manifestându-se o concentrare puternică a interdependențelor între țările dezvoltate, în speță în cadrul ”triadei” SUA, Europa Occidentală și Japonia. Progresul tehnic determină în mod direct adâncirea diviziunii internaționale a muncii, aprofundând și mai mult specializarea de tip intra-industrial și intra-produs.

Pe de altă parte, acest impact este limitat la țările și zonele în care se afirmă și se valorifică avansul tehnologic, cu alte cuvinte, comerțul internațional se extinde și se adâncește acolo unde, și în măsură în care, există condiții pentru manifestarea progresului tehnic, pe de altă parte, dezvoltările tehnologice actuale, îndeosebi în domeniul industriei prelucrătoare, ţinând să modifice premisele competitivității în afacerile internaționale.

Managementul afacerii internaţionale

Cercetările în domeniu au fost și sunt încă marcate de controverse. De exemplu, unii autori interpretează internaționalizarea ca fiind un rezultat al forțelor din afara firmei și care presează firma să se internaţionalizeze, alții văd internaționalizarea ca un rezultat al deciziilor pe care le adoptă managementul firmei în dezvoltarea afacerilor.

8

Unii autori consideră procesul ca evoluționist, alții îl interpretează ca un proces fortuit, nedeterminat. În ce privește ultimul aspect, cele mai multe din abordările din literatură de specialitate tind să recunoască natura evolutivă a procesului de internaționalizare. Conform acestei teorii, o firmă care se implică în operațiuni internaționale parcurge treptat mai multe stadii cărora le corespund strategii de dezvoltare și structuri organizatorice diferite.

Unele parcurg aceste stadii mai rapid, altele au nevoie de o perioadă mai îndelungată, unele firme pot elimina una sau mai multe etape, altele pot să nu depășească o anumită etapă.

Managementul este o disciplina ştiinţifică, care cuprinde un ansamblu de concepte, principii şi teorii privind conducerea unei organizaţii.

Organizaţia reprezintă grupul de persoane (fizice sau juridice) care îşi desfăşoară activitatea în baza unor obiective comune.

Organizaţia se concretizează în forme diverse:

asociaţii culturale/profesoraleCultura organizațională, reprezentând o combinaţie de valori, atitudini, norme etc.

specifice unei singure organizații; ea reflectă în primul rând cultura națională dar include și alte tipuri de norme și valori pe care angajații sunt obligați să le respecte.

Cultura profesională, împărtăşită de indivizii care aparțin aceleiași profesii, ea fiind legată de conținutul muncii respective și de rolul jucat de membrii profesiunii în societate. Cultura profesională tinde să manifeste caracteristici comune dincolo de granițele naționale, iar înțelegerea ei poate ajuta negociatorul să stabilească relații constructive cu partenerii din alte țări.

asociaţii (firme) cu caracter lucrativ

Managementul - activitate practică, socială, constând în procesul de conducere/dirijare a unor resurse în cadrul unei asociaţii în scopul atingerii unor obiective specific afacerilor:

planificare organizare conducere control

Managementul este reprezentat de echipa de conducere a unei organizaţii. Se numesc firme, personalul care realizează efectele celor 4 funcţii specificate mai sus.

Astfel, managementul este implicit şi cauzal în ansamblul activităţilor ce le desfăşoară:

aprovizionare producţie cercetare dezvoltare marketing finanţare evidenţă contabilă

Managementul impune luarea deciziilor imediate întrucât: funcţia de planificare reprezintă estimarea evoluţiei viitoare. funcţia de organizare reprezintă gruparea şi repartizarea activităţilor. funcţia de coordonare reprezintă stimularea personalului în realizarea practică

şi eficientă a sarcinilor. funcţia de control reprezintă urmărirea gradului obţinerii performanţelor şi

luarea măsurilor pentru nerealizări.

Managementul tradițional – prosperitatea firmei

9

Managementul strategic – valorificarea avantajului competitiv prin strategii de piaţă abţinând superioritate / credibilitate.

Managementul internaţional – mediul în care se desfăşoară activităţile economice ale firmei – reprezintă mediul în care se desfăşoară activitatea economică a firmei (pe piaţa mondială sau tranzacţii internaţionale), şi cuprinde

conducerea tranzacţiei internaţionale tipologii specifice de management, cum ar fi:

diversitatea şi complexitatea elementelor componente, particularităţile producerii şi transmiterii informaţiei (comunicare), risc (valutar) datorat complexităţii condiţiilor de impact, funcţiile managementului (relații funcţionale):

planificare - obiective strategie organizator - crearea cadrului organizat coordonare - iniţiative control - asigurare

Managementul organizaţional – evaluarea rezultatelor performanţelor comerciale.Obiectivele internaţionalizării nu reprezintă elemente izolate în strategia de dezvoltare a

întreprinderii întrucât operațiunile internaționale nu constituie decât un mijloc de a sprijini politica globală a acesteia. Acestea sunt:

- sporirea cifrei de afaceri/creşterea puterii = mărirea potenţialului de producţie- sporirea rentabilităţii/nivelul profitului = valorificare optimă- accelerarea ritmului de dezvoltare/stimularea creşterii = acumulări de capital &

achiziţii şi fuziuni- creşterea ponderii activităţilor/valorificare economică = specializarea şi

diferenţierea producţieiObiectivele pot fi conturate în termeni de: profit, rentabilitate a capitalului, cote de piață

de atins, dispersia activităților de cercetare-dezvoltare etc.

Forme de internaţionalizare

Procesele se grupează în: operaţii comerciale internaţionale alianţe şi cooperări internaţionale implementări in străinătate şi internaţionale

care reprezintă activităţi de comerţ exterior. Dintre aceste activităţi amintim:

export de bunuri şi servicii – internaţionalizarea procesului comercial; vânzarea dreptului de folosinţă a unei tehnologii (franciza, licenţă): în urma

francizării şi licenţierii are loc comercializarea cunoştinţelor tehnice – multiplicarea producţiei în străinătate;

de-localizarea parţial/totală a producţiei pe baza transferului de tehnologii (subcontractarea) – producţie în străinătate;

crearea în străinătate de unităţi proprii – internaţionalizarea firmei prin implantare de specific productiv.

- franciza – tehnologie comercială, tehnologie de comercializare, creşterea profitului prin creşterea tehnologiei comerciale.

A. Operaţiunile comerciale internaţionale

comerţ internaţionale cu bunuri - import/export mărfuri

10

comerţ internaţional cu servicii - comerţ invizibil (turism, transport, asigurări) operaţiuni comerciale combinate: - reexportul

- contrapartida - switch-ul (tehnicile)

facilitarea schimburilor.

B. Implantarea în străinătate – penetrarea internaţională

crearea unei noi entităţi (structura organizaţiei, care aparţin:- firmei iniţiatoare (birouri, sucursale, magazin)- persoanelor juridice autonome (filiale)

activităţi pe termen lung (nelimitat) în raport cu oportunităţile de profit specifice ţării gazdă;

structuri implicate în străinătate (comerţ extern, producţie).

C. Alianţe şi cooperări internaţionale – stabilirea de relaţii durabile în vederea realizării de strategii comune de management pentru diverse activităţi. Acestea:

- au caracter informaţional- se pot întemeia prin contacte cooperare- se pot realiza prin structuri instituţionalizate

Principalele forme de alianţe şi cooperări internaţionale sunt:

cooperări pe baze contractuale

- contracte de licenţă,

- franciză,

- subcontractare,

şi asigură transferul internaţional de tehnologie de producţie şi comerţ.

alianţe strategice tip

- asociaţii,

- consorţii,

având ca obiectiv comun livrări la cheie consalting/engineering

cooperare instituţională – acord între societăţi.

Motivaţii şi avantaje ale internaţionalizării

Motivaţii pro-active, reprezentând stimuli pentru schimbarea strategică a activităţii comerciale

avantajele în realizarea profitului implementarea managerială avantajele fiscale economii de scară largă profit suplimentar avantaj unic producător

Motivaţii reactive, reprezentând răspunsul firmei şi a adaptărilor la schimbările impuse clienţilor exterior:

11

Control de vânzări internaţionale în nume şi contul producătorului

presiunea concurenţei supraproducţia scăderea vânzării pe piaţa internă excesul de capacitate saturarea pieţei apropierea de clienţi şi parteneri

- exportatori pasivi – răspund solicitărilor- exportatori activi – concep strategiile care promovează exportului

Producătorul pe piaţa internaţională

1. Decizia de export: evaluarea capacităţii firmei de a exporta stabilirea produselor destinate exportului alegerea modalităţilor de export

2. Mecanismul exportului:

a. direct: reprezintă exportul realizat prin propriile mijloace și structuri organizatorice de către întreprinderea producătoare.

Acest tip de export corespunde fazei în care, pe măsură înregistrării unor creșteri însemnate la export, firmă tinde spre completarea structurii ei organizatorice pentru a răspunde acestor noi activități.

Avantaje: - posibilitatea reținerii profitului comercial; - contact / legătură directă cu piață externă; - posibilități sporite de promovare a produsului pe piață externă; - un control mai bun asupra exportului;

Limitele formulei decurg din:

- cheltuieli de comercializare ridicate care fac ca numai de la un anumit nivel al vânzărilor în străinătate exportul direct să devină rentabil;

- riscurile specifice activității de comerț exterior se răsfrâng direct asupra producătorului;

- formula necesită o structură organizatorică adecvată și un personal calificat.

b. indirect: (cu intermediari) presupune separarea funcţiei de producţie de cea de comercializare, ultima putând fi preluată de una sau mai multe verigi (persoane fizice sau juridice) care acţionează şi pe piaţa de origine şi pe piaţa externă.

Utilizând exportul indirect - firma poate să debuteze pe piaţa externa cu costuri reduse si riscuri minime.

Această modalitate îi oferă posibilitatea unei explorări a pieţei externe în scopul verificării propriei abilităţi de a concura pe o asemenea piaţă. Dezavantajul major al acestei formule este acela ca nu permite firmei să-şi elaboreze o strategie proprie de marketing şi nici să deţină un control strict al comercializării.

12

compartiment export

client extern

contract vânzare contract vânzare internaţională

contract comision contract vânzareinternaţională

Distingem două scheme de export:

- în numele şi pe contul casei de comerţ

- în numele propriu şi pe contul producătorului

Intermediarii sunt firme mijlocitoare între producători şi consumatori acţionând pe cont propriu sau în contul unui terţ pe baza unui contract. Sunt persoane fizice sau juridice care acționează pe contul altora; pot acționa fie în nume propriu, fie în numele celui pe care-l reprezintă și în funcție de aceasta poartă denumiri diferite: comisionari în primul caz și agenți în cel de-al doilea.

Comisionarii sunt persoane/firme/societăţi care participă la vânzare/cumpărare pe contul altuia, de exemplu exportatorii sau importatori. Sunt de regulă persoane juridice care se obligă să îndeplinească anumite atribuții în nume propriu dar pe contul unei alte persoane numită comitent, contra unei remunerații. De regulă la această variantă recurg exportatorii care doresc să beneficieze de experiență și renumele unui comerciant consacrat pe piață externă dar în acelaşi timp doresc să participe efectiv la realizarea tranzacției.

Reprezentativii sunt agenţi, agenţii care acţionează pe baza ordinelor ce le primesc de la comitent.

Reprezentativul/agentul (spre deosebire de comisionar) contribuie la realizarea tranzacției de vânzare/cumpărare dar NU participă la aceasta în calitate de parte la contract.

El poate fi abilitat doar să pregătească afacerea , încheierea contractului revenind părții ordonatoare sau dimpotrivă , să pregătească afacerea, să negocieze și să încheie contractul în numele părții ordonatoare.

Firmele de comerţ (exterior) – efectuează prestări de servicii comerciale şi au rol de comerciant:

cercetarea şi pregătirea pieţei externe (prospecţia); stabilirea reţelei de comercializare (funcţionarea); asigurarea distribuţiei şi formalităţilor vamale (livrarea); operaţii de asigurarea riscurilor legate de tranzacţie (garantarea).

Specialişti în tranzacţii economice: negociatori de comerţ exterior, lucrător comercial exterior, administrator vânzător la export, trezorier (casier) comerţ exterior (valutist).

13

client externcasă de comerţ

producător

producător comisionar client extern