Curgerile noroioase - reprezintă deplasări ale depunerilor de noroi superficiale de pe suprafața versanților înclinați, sub acțiunea gravitației, impulsonate fiind de pătrunderea apei în masa depozitelor, proces urmat de suprasaturarea prin umezire excesivă a materialului și deplasarea sa pe versanți.

Curgerile noroioase prezintă mai multe caracteristici definitorii, cum ar fi:

- materialul ce se deplasează are un aspect noroios cu o fluiditate foarte ridicată;

- viteaza deplasării este considerată a fi mare în geomorfologie, ajungând la ordinul metrilor sau a zecilor de metri pe oră.

În completarea curgerilor noroioase se pot forma torenți noroioși specifici munților de origine vulcanică și nu numai, un exemplu fiind în peninsula Kamceatka, în Japonia, Peru etc., unde viteza de curgere este deosebit de mare, de ordinul zecilor de km/h.

Elementele componente ale unei scurgeri noroioase sunt: râpă de desprindere, canalul de scurgere și canalul de sedimentare.

Râpa de desprindere este slab conturată, uneori putând avea aspectul unui bazin de recepție, asemănător celor întâlnite la torenți, fiind de fapt un spațiu de concentrare a scurgerii apei din precipitații.

Din acest motiv, termenul de “râpa de desprindere” poate fi considerat forțat, deoarece această componentă morfologică a curgerilor noroioase poate fi privită ca un element de mijloc între râpa de desprindere specifică alunecărilor de teren și bazinul de recepție specific organismelor torențiale.

Din acest loc, materialul umezit începe să se deplaseze, iar după primele curgeri produse noroiul este evacuat, în loc rămânând un spatiu golit de sedimente, unde apa precipitațiilor se concentrează și alimentează sedimentele situate mai jos, pe versant, în cadrul canalului de scurgere. Evoluția ulterioară a râpei de desprindere se face sub acțiunea eroziunii regresive produsă de apa precipitațiilor, uneori doar asupra păturii înierbate.

Canalul de scurgere este un spațiu alungit, de până la 1 km, situat în totalitate pe sectorul înclinat al versantului prin care materialul noroios se scurge.

Lățimea canalului este mult mai mică în sectorul superior (doar câțiva metri) și ajunge să crească la peste 100 m în sectorul inferior. Creșterea aceasta în lățime nu este uniformă, ci prezintă multe variații, cu sectoare de îngustare în alternanță cu cele de lărgire.

Malurile canalului de scurgere sunt abrupte, cele mai înalte fiind în sectorul superior al versantului pe măsură ce materialul este

1

evacuat și mai puțin înalte în sectorul inferior, acest fapt fiind datorat și concentrării de material adus din partea superioară a versantului.

Canalul de sedimentare este asemănător conurilor de dejecție torențiale și se formează în spațiul unde panta este foarte mică, cum ar fi terasele sau luncile râurilor. Odată cu depunerea noroiului, apa este rapid evacuată, iar materialul aluvional rămâne pe loc, lăsând la suprafață chiar și pietrișuri.

Fazele următoare de depunere au tendința de a plasa materialul peste cel anterior, ajungându-se astfel la un con gros, care în perioadele de activitate intensă se deplasează sub formă unui val cu înălțime de 1-2 metri către spațiul luncii.

În cazul localității Chirlesti, din județul Buzău, conul de sedimentare înaintează sub forma unui val de circa 1 metru pe spațiul unui drum județean, fiind astfel necesare lucrări de îndepărtare de pe carosabil.

Perioadele ploioase din sezonul rece umezesc materialul, iar dacă această perioadă alternează cu cele de îngheț-dezgheț ele devin periculoase pentru declanșarea curgerilor, deoarece apa înghețată slăbește coeziunea particulelor sedimentare și odată cu producerea dezghețului favorizează declanșarea curgerilor.

După o anumită perioadă de timp, materialul este evacuat în totalitate și în loc rămâne un spațiu erodat căruia cu greu i se poate găsi un mod de folosință.

Pluvio-denudarea

Pluvio-denudarea reprezintă procesul geomorfologic de deplasare a particulelor situate la suprafața scoarței terestre prin acțiunea apei pluviale ce are o scurgere neuniformă, fără o concentrare pe spațiile mai joase.

Apa din precipitații acționează prin pluvio-denudare cu o intensitate mai mare atunci când și volumul ploii este mai ridicat. În timpul producerii unei ploi acțiunea este mai intensă în a 2 a parte a sa și către final.

În cazul ploiilor abundente cu un regim torențial, pluvio-denudarea poate acționa intens, deplasând la baza versantului cantități mari de material, depuse sub formă unor fâșii coluviale.

Pluvio-denudarea se poate produce și în situația topirii zăpezii de pe versanți, mai ales când tempreatura crește brusc în anumite zile, cum ar fi primăvara.

2

Acțiunea de pluvio-denudare este mult mai intensă pe versanții înclinați, dacă aceștia au și un strat de sedimente.

De asemenea, versanții despăduriți sunt foarte vulnerabili la procesul de pluvio-denudare.

În arealul câmpiilor netede acțiunea acestui proces este minimă sau chiar nulă. Aici doar versanții micilor văi suferă modficari.

Efectul imediat și vizibil al pluvio-denundarii se observă asupra rădăcinilor plantelor, acestea rămânând dezgolite de sol.

Se produce, de asemenea, o degradare a solului, iar prin avansarea acestui proces, în timp, se ajunge la apariția șanțurilor de șiruire al avenelor și chiar torenților, astfel că se ajunge la degradarea solului.

3