7/27/2019 Cunoasterea Stiintifica Si Comuna

http://slidepdf.com/reader/full/cunoasterea-stiintifica-si-comuna 1/4

CUNOAŞTEREA COMUNĂ ŞI

CUNOAŞTEREA ŞTIINŢIFICĂ 30 decembrie 2011 Posted by irinel28 in de-ale culturii. 

trackback Celebrul scriitor american Saul Bellow scrie în romanul său Ravelstein, dedicat filosofului Allan Bloom

(1930-1992), că acesta, pe când era profesor de filosofie politică la University of Chicago,  primul lucru pe

care îl făcea la deschiderea cursului era să le ceară studenţilor să uite totul despre familiile lor. Desigur,

trebuia să uite prejudecăţile şi iluziile mediului socio-cultural din care proveneau: “Le declara studenţilor

că veniseră la universitate ca să înveţe ceva şi pentru asta trebuia să se debaraseze de opiniile părinţilor

lor. El avea să-i călăuzească spre o viaţa mai înaltă, plină de varietate şi diversitate, guvernată de

raţionalism –  orice, dar nu genul sec. Dacă aveau noroc, dacă erau inteligenţi şi animaţi de voinţă,

Ravelstein avea să le ofere cel mai mare dar pe care ar putea spera vreodată să -l primească (…)” (Saul

Bellow, Ravelstein, Trad. Antoaneta Ralian, Postfaţă de Sorin Antohi, POLIROM, 2001, p. 34). 

Pentru cei care se iniţiază în cunoaşterea teoretică este necesară abordarea raportului dintre cunoaşterea

comună şi cunoaşterea ştiinţifică. Metodologia cercetării, indiferent de domeniu, a apărut şi s -a dezvoltat

 în perimetrul cercetării ştiinţifice – mai precis, al cercetării medicale, căci primul tratat de metodologie a

fost elaborat de un medic (Claude Bernard). De altfel, iniţierea într-un domeniu specializat al cunoaşterii

nici nu este de conceput fără o critică prealabilă a simţului comun; saltul de la “alchimie” la “chim ie”, adică

saltul de la opinie (doxa) la cunoştinţă (epistema), de la cunoaşterea speculativă la cunoaşterea pozitivă nu

este posibil fără depăşirea iluziilor şi prejudecăţilor proprii simţului comun. Instruirea nu este doar un

proces cantitativ, de acumulare a cunoştinţelor, ci în primul rând unul calitativ, de  

restructurare a gândirii, de schimbare a abordării sau, cum ar spune Thomas Kuhn, de schimbare a

paradigmei. “Când se prezintă în faţa instrucţiei ştiinţifice, spunea Gaston Bachelard, tânărul este mai

degrabă bătrân decât tânăr: el are vârsta prejudecâţilor sale”. În acest sens, instruirea ştiinţifică poate fi

văzută ca un proces de întinerire, de trans-formare a gândirii, de trecere de la o gândire închisă la una

deschisă, capabilă de revizuiri, de evoluţie permanentă. 

Cunoaşterea comună este cunoaşterea pe care oamenii o realizează prin intermediul mijloacelor naturale

(simţurile, gândirea necritică, limbajul natural), în cadrul experienţei cotidiene, pe baza activităţilor

practic-nemijlocite (activităţi în care valoarea supremă este “utilul”, celelalte valori, inclusiv “adevărul”,

fiind valori subordonate sau derivate). Mijloacele naturale sunt reprezentate de simţuri, de gândirea

obişnuită (nespecializată) şi limbajul natural (un limbaj însuşit spontan, nu unul construit pe baza unor

convenţii explicite, cum este limbajul de specialitate al oricărei discipline – de pildă, cel simbolic, de tip

logic sau matematic).

Problema raportului dintre cunoaşterea comună şi cunoaşterea ştiinţifică a apărut odată cu îndepărtarea

tot mai evidentă a acestora. Această îndepărtare constituie o tendinţă mai veche, dar ea s-a acutizat odată

7/27/2019 Cunoasterea Stiintifica Si Comuna

http://slidepdf.com/reader/full/cunoasterea-stiintifica-si-comuna 2/4

cu ştiinţele moderne ale naturii şi a devenit o problemă 

epistemologică centrală odată cu ştiinţa contemporană. 

 Îndepărtarea tot mai pronunţată a limbajului ştiintific de cel natural a creat noi dificultăţi de comunicare

 între spiritul ştiinţific şi simţul comun, ducând la accentuarea crizei de încredere reciprocă între cele două

forme de cunoaştere. Acest lucru a făcut ca ştiinţa, în accepţiunea ei modernă, să fie privită încă de la

 început cu suspiciune de către teologie şi o parte importantă a filosofiei, să fie şi azi tratată cu un respect

distant (în cel mai bun caz), chiar evitată de către simţul comun, de către artă şi morală şi, ceea ce este

mai grav, de către politică. Problema centrală în raportul cunoaştere comună –   cunoaştere ştiinţifică o

reprezintă problema raportului continuitate-discontinuitate.

Psihologia aferentă. Cunoaşterea comună oferă convingeri care nu sunt decât opinii (doxa). Pot exista

coincidenţe între opinii şi adevăruri ştiinţifice, dar ele sunt întâmplătoare; la punctul de întâlnire se ajunge

pe drumuri diferite şi din direcţii opuse5. Fiind animată de pragmatism, cunoaşterea comună determină o

“falsă plecare” (Bachelard), o falsă cale de problematizare şi înstăpânire a realităţii. Adeziunea nemijlocităla un adevăr concret sesizat ca 

“bun” şi utilizat ca o valoare angajează prea concret fiinţa umană sensibilă. Aceasta adeziune oferă, în cel

mai bun caz, satisfacţie intimă, dar nu o evidenţă raţională. Faptul că adeseori subiectul e tentat să -şi ia

satisfacţia drept evidenţă (sentimentul drept cunoştinţă şi dorinţa drept  realitate) se explică prin

mecanisme psihomentale gândirii deziderative, la care ne-am referit deja.

Cunoaşterea ştiinţifică este, dimpotrivă, rezultatul unui şir lung de rectificări succesive. Obiectivitatea ei

este un produs al gândirii ştiinţifice, a cărei armătură este dată de o metodologie şi un instrumentar

aparte. Obiectivitatea cunoaşterii ştiinţifice este o cunoaştere conştientă de sine, care îşi aplică. [...] 

 În concluzie, afirmarea continuităţii dintre cunoaşterea comună şi cunoaşterea ştiinţifică este necesară în

măsura în care exagerarea unilaterală a discontinuităţii a dus deseori la teorii eronate despre procesul

cunoaşterii ştiinţifice, precum şi la ideologii aferente comunităţii 

ştiinţifice de natură elitistă, cum a fost pozitivismul (ideologia care a guvernat ştiinţa modernă). Elitismul

propriu conştiinţei de sine a oamenilor de ştiinţă a obstrucţionat dialogul dintre spiritul ştiinţific şi simţul

comun. El a produs o reacţie contrară din partea “oamenilor comuni”, care şi-au construit o “ideologie de

răspuns”, la fel de unilaterală şi păguboasă: cultul experienţei nemijlocite (“şcoala vieţii”) şi minimalizarea

practicii teoretice (“Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!”). 

7/27/2019 Cunoasterea Stiintifica Si Comuna

http://slidepdf.com/reader/full/cunoasterea-stiintifica-si-comuna 3/4

CUNOAŞTERE COMUNĂ – 

CUNOAŞTERE

ŞTIINŢIFICĂ (SINOPSIS)

 Sep18byFlorin George Popovici

CUNOAŞTEREA COMUNĂ A SOCIETĂŢII  CUNOAŞTEREA ŞTIINŢIFICĂ A

SOCIETĂŢII 

ESTE ÎNTÂMPLĂTOARE, DEZORGANIZATĂNU ESTE

CUPRINSĂ ÎNTR-UN CORP SISTEMATIC DE CUNOŞTINŢE 

ARE ÎNTOTDEAUNA UN CARACTER

SISTEMATIC  – TEORII ŞTIINŢIFICE RIGUROS

STRUCTURATE ŞI ACCEPTATE DECOMUNITATEA OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ 

ESTE TACITĂ SAU IMPLICITĂMULTE EXPLICAŢII ALE

VIEŢII SOCIALE SUNT NEJUSTIFICATE, FIIND „DE LA SINE

 ÎNŢELESE”, „EVIDENTE” ÎN CIUDA LIPSEI ORICĂREI

DOVEZI

DE EXEMPLU: „TOŢI JUDECĂTORII SUNT CORUPŢI ” ESTE O AFIRMAŢIE ADESEA LIPSITĂ

DE ARGUMENTE

REZULTATELE CUNOAŞTERII ŞTIINŢIFICE

SUNT ÎNREGISTRATEÎN BAZA UNOR NORME 

METODOLOGICE BINE DEFINITE 

ŞI VERIFICABILE PERMANENT  ÎNREGISTRARE

A ŞI STOCAREA DATELOR PERMITE

ACUMULAREA CUNOAŞTERII. 

ESTE SUBIECTIVĂ, EMOŢIONALĂ ŞIPASIONALĂ.DEPIND

E DE INTERESELE, TRĂIRILE, VALORILE ŞI CONVINGERILE

OAMENILOR. ACELAŞI FENOMEN SOCIAL POATE FI

EXPLICAT ŞI INTERPRETAT DIFERIT DE PERSOANE

DIFERITE.

DE EXEMPLU: APRECIEM MAI BINE ACELEAŞICOMPORTAMENTE DACĂ ELE SUNTSĂVÂRŞITE DE PERSOANE CARE NE PLAC,DECÂT DE PERSOANE CARE NU NE PLAC.

ESTE OBIECTIVĂ  – SE BAZEAZĂ PERMANENT

PE INSTRUMENTE DE MĂSURARE ,

PRECUMCHESTIONARELE SAU GRILELE DE

OBSERVAŢIE.PERMIT CULEGEREA, ANALIZA

ŞI INTERPRETAREA OBIECTIVĂ A DATELOR. 

DOI CERCETĂTORI VOR OBŢINEACELEAŞI REZULTATE DACĂ VOR MĂSURA ACELAŞI COMPORTAMENT(SAU SET DE OPINII) ALE UNUI

INDIVID UTILIZÂND ACELAŞIINSTRUMENT.

ESTE ADESEA SELECTIVĂ, FALS

GENERALIZATOARE OAMENII SELECTEAZĂ DIN

MULTITUDINEA FENOMENELOR PE CARE LE OBSERVĂ

DOAR INFORMAŢIILE CARE LI SE PAR UTILE SAU

ESTE CENTRATĂ PE GĂSIREA DE 

DOVEZI .SOCIOLOGII CAUTĂ PERMANENT

DOVEZI CARE SĂ LE SUSŢINĂ PUNCTUL DE

VEDERE.

7/27/2019 Cunoasterea Stiintifica Si Comuna

http://slidepdf.com/reader/full/cunoasterea-stiintifica-si-comuna 4/4

 

INTERESANTE, SAU CARE CONFIRMĂ AŞTEPTĂRILE LOR

PREALABILE, IGNORÂND MULTE ALTE INFORMAŢII. EVITĂ GENERALIZĂRILE PRIPITE. 

SE BAZEAZĂ DE MULTE ORI PE PREJUDECĂŢI ŞI ESTE 

INFLUENŢATĂ DE SOCIETATE .MULTE LUCRURI PE CARELE ŞTIM DESPRE VIAŢA SOCIALĂ NU AU LA BAZĂ

PROPRIILE EXPERIENŢE, CI SE REZUMĂ LA SIMPLE

AFIRMAŢII PE CARE LE ACCEPTĂM ŞI LE CREDEM DOAR

PENTRU CĂ NE SPUN CEILALŢI CĂ ELE SUNT

ADEVĂRATE. 

FOLOSEŞTE INSTRUMENTE SPECIFICE 

PENTRU A CONSTRUI EXPLICAŢII ALE FAPTELOR SOCIALE ABORDATE .SOCIOLOGIA

ŞI-A DEZVOLTAT UN SET DE METODE ŞI

INSTRUMENTE DE CUNOAŞTERE A VIEŢII

SOCIALE EXTREM DE RIGUROASE, ÎN

MĂSURĂ SĂ ASIGURE CARACTERUL OBIECTIV

AL CUNOAŞTERII. 

ESTE DE MULTE ORI CONTRADICTORIE ACELAŞI

FENOMEN SOCIAL ESTE JUDECAT ŞI EXPLICAT DIFERIT

DE PERSOANE DIFERITE SAU DE ACEEAŞI PERSOANĂ 

NU ARE CONSTRUCŢII CONTRADICTORII .

CHIAR DACĂ EXISTĂ TEORII SOCIOLOGICE

ALTERNATIVE – CARE EXPLICĂ DIFERITACELEAŞI FAPTE SOCIALE – ELE NU SUNT

INTERN CONTRADICTORII

ESTE ÎN UNELE CAZURI INCONSISTENTĂ ÎN 

TIMP AQCELAŞI FENOMEN POATE FI JUDECAT ŞI

EXPLICAT DIFERIT ÎN MOMENTE DIFERITE DE TIMP.

NU ESTE INCONSIST ENTĂ ÎN TIMP O TEORIE

SOCIOLOGICĂ NU-ŞI SCHIMBĂ

CONŢINUTURILE ÎN FUNCŢIE DE PĂRERI

PERSONALE