cultura plantelor furajere
DESCRIPTION
proiect de anTRANSCRIPT
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI DE MEDICINĂ VETERINARĂ
“ION IONESCU DE LA BRAD” IASI FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA AGRICULTURĂ
PROIECT
LA
CULTURA PAJIŞTILOR
ŞI A PLANTELOR FURAJERE
Îndrumător,
Student,
2003/2004
PLANUL PROIECTULUI
CAPITOLUL I. INTRODUCRE
CAPITOLUL II. CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL
CAPITOLUL III. MĂSURI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A PAJIŞTILOR
a. măsuri de suprafaţă
b. măsuri radicale
CAPITOLUL IV. ORGANIZAREA PĂŞUNATULUI RAŢIONAL
CAPITOLUL V. APLICAŢII PRACTICE
-Bibliografie-
2
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
1.1. Importanţă, clasificare, răspândire
Pajiştea reprezintă suprafaţa de teren acoperită cu vegetaţie ierboasă, alcătuită
în cea mai mare parte din plante perene, ce aparţin diferitelor familii botanice, a căror
producţie este utilizată în alimentaţia animalelor, prin păşunat sau cosit.
Congresul Internaţional al Pajiştilor, defineşte termenul de pajişte ca finnd
teren agricol exploatabil, utilizat pentru cultură mai mulţi ani sau permanent, cu
graminee perene dominante în vegetaţie.
Pentru pajiştea folosită ca fâneaţă s-a utilizat şi termenul de livadă, acesta fiind
teren înierbat pe care sunt plantaţi şi pomi.
Importanţa economică şi ecologică a pajiştilor permanente este deosebită.
Astfel, pajiştile reprezintă:
- sursă importantă de nutreţuri suculente şi fibroase pentru animalele
domestice. În România, se apreciază că pajiştile permanente asigură cca. 40% din
masa verde şi 25% din fânul necesar alimentaţiei animalelor;
- habitat şi sursă de hrană pentru animalele sălbatice. În acest fel, alături de
păduri, pajiştile devin principalele ecosisteme ce asigură supravieţuirea speciilor
respective;
- mijloc de prevenire şi combatere a eroziunii solului . Ierburile de pe pajişti au
însuşirea de a reţine cantităţi mari de apă şi de a spori infiltrarea acesteia în sol,
mergând până la oprirea totală a eroziunii;
- mijloc de îmbunătăţire a structurii şi fertilităţii solului.
- sursă de elemente minerale, stoc de germoplasmă, locuri de recreere. De
asemenea, contribuie la conservarea unor ecosisteme naturale în scop ştiinţific,
conservarea speciilor în pericol, păstrarea unor frumuseţi naturale.
Clasificarea pajiştilor. După originea lor pajiştile sunt naturale şi temporare.
3
Pajiştile naturale sunt reprezentate de suprafeţe pe care vegetaţia ierboasă s-a
instalat spontan. La rândul lor ele se împart în pajişti naturale primare şi pajişti
naturale secundare.
Pajişti naturale primare (pajişti naturale propriu-zise) sunt răspândite în
diferite regiuni ale globului unde factorii ecologici nu au permis formarea pădurilor.
Acestea sunt reprezentate de pampa argentiniană, stepa rusească, savana africană,
marile câmpii americane cu ierburi scunde, preeria cu ierburi înalte, tundra nordică şi
tundra de altitudine, care ocupau suprafeţe imense şi sub învelişul lor ierbos s-au
format soluri negre, fertile şi adânci. În România, pajiştile naturale primare sunt
reprezentate prin ochiurile de stepă din sud-estul ţării şi prin pajiştile alpine, suprafaţa
lor fiind aproximativ 100.000 ha.
Pajiştile naturale secundare, formate pe locul fostelor păduri defrişate de om,
supuse în continuare influenţei activităţii omului şi factorilor naturali, fapt ce a dus la
o mare diversificare sub aspect floristic, ocupă cea mai mare parte a paiştilor
natuarale. În ţara noastră, pajiştile din această categorie sunt răspândite de la nivelul
mării până la etajul subalpin, pe o suprafaţă de peste 4,7 milioane ha.
Datorită dezvoltării agriculturii şi a mijloacelor de producţie, intervenţia
omului în ecosistemele de pajişti naturale s-a accentuat progresiv şi fizionomia
formaţiilor respective este determinată de om şi animalele crescute de el.
De aceea, numai pe suprafeţe restrânse sau în rezervaţii naturale se mai pot
întâlni formaţii de “pajişti naturale”. Ca atare, noţiunea de pajişte naturală rămâne
fără acoperire şi cerinţele pratotehnicii impun introducerea noţiunii de pajişte
permanentă, care defineşte toate pajiştile pe care vegetaţia s-a instalat în mod
spontan.
Pajişti temporare, cunoscute şi sub denumirea de pajişti artificiale, pajişti
cultivate sau pajişti semănate, sunt suprafeţe de teren de regulă arabile, care se
însămânţează cu specii furajere perene (graminee şi leguminoase) în amestec sau
singure. Aceste pajişti se înfiinţează şi în locul pajiştilor permanente degaradate, după
desţelenire şi însămânţarea amestecului de seminţe recomandat.
Răspândire. Din suprafaţa totală a Terrei, de 51.010.000 mii ha, uscatul
reprezintă 29%. Din suprafaţa globului pământesc arabilul reprezintă 9,8%; pajiştile
4
permanente 22,7% şi pădurile 28,2%; ceea ce înseamnă că 60, 7% este acoperită cu
vegetaţie şi 39,3% este reprezentată de alte terenuri.
Potrivit anuarului statistic din 1999, în România suprafaţa pajiştilor
permanente este de 4,872 milioane ha, ponderea lor faţă de suprafaţa totală reprezintă
20,4% faţă de suprafaţa uscatului de 21,2%, iar faţă de suprafaţa agricolă 32,9%.
Pajiştile permanente din ţara noastră sunt răspândite cu precădere în regiunile
de deal şi munte, unde deţin 74% din suprafaţa fondului pastoral.
În funcţie de tipul de pajişte, în absenţa lucrărilor curente de întreţinere şi
îmbunătăţire, producţia pajiştilor permanente oscilează între 0,5 şi 3 t/ha S.U.
Din punct de vedere calitativ, furajul conţine în medie 10 – 13% P.B. din
substanţa uscată (6 – 8% P.B.D.). În aceste condiţii pajiştile permanente furnizează
50 – 400 kg/ha P.B. şi 500 – 3000 U.N./ha.
5
CAPITOLUL II
CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL
DESCRIEREA CADRULUI NATURAL
3.1 Aşezarea geografică
Societatea agricolă S.C. "Prodagro" S.A. Zorleni (fostul I.A.S. Zorleni)
destinată producţiei vegetale îşi are sediul la 5 km de oraşul Bârlad, judeţul Vaslui,
mai exact în comuna Zorleni, fiind încadrată în coordonatele geografice de 46014'
latitudine nordică şi 27040' longitudine estică.
Din punct de vedere administrativ teritorial, societatea face parte din teritoriul
cadastral a oraşului Bârlad, fiind delimitat la nord de oraşul Bârlad, la est de comuna
Zorleni, la vest de DN 24.
Suprafaţa agricolă ocupată de această societate se întinde de o parte şi de alta a
căilor de comunicaţie Bârlad-Vaslui, Bârlad-Murgeni, Bârlad-Alexandru Vlahuţă.
3.2 Regimul temperaturilor
Având în vedere datele Staţiei Meteorologică Bârlad, teritoriul acestei
exploataţii agricole se află într-un climat temperat continental, cu veri călduroase şi
sărace în precipitaţii şi ierni geroase cu precipitaţii puţine, ca urmare a influenţei
continentale ce se manifestă în N-E extrem al Europei.
Temperatura medie pe anotimpuri se prezintă astfel:
- iarna: - 1,70C
- primăvara: + 11,10C
- vara: + 220C
- toamna: + 10,30C
Temperatura maximă absolută a atins valoarea de 40,70C, iar minima absolută
- 31,50C.
6
Amplitudinea termică medie anuală ajunge până la 25,30C, iar cea maximă
până la 70,20C.
Temperatura medie cea mai scăzută este cea a lunii decembrie, cu valoarea de
-5,70C în anul agricol 1998-1999.
Durata intervalului de îngheţ este destul de mare (193 zile), data medie a
primului îngheţ este 16 octombrie.
În graficul nr. 3.2.1. Sunt prezentate abaterile faţă de media multianuală a
temperaturilor. Cea mai mare abatere în plus faţă de media s-a înregistrată în anul
agricol 2000 - 2001,în lunile noiembrie şi decembrie cu + 10,70C, iar în minus în anul
agricol 1999 - 2000, în luna aprilie cu - 6,30C.
Temperaturile mai ridicate din ultimii ani nu au avut o influenţă directă asupra
producţiei principalelor culturi ci ele s-au manifestat doar prin cantitatea mai mare de
precipitaţii evaporată o dată cu efectuarea lucrărilor de bază şi a celor de îngrijire.
Din punct de vedere termic, perioada analizată s-a caracterizat prin următoarele
aspecte:
- În anul agricol 1998 - 1999, suma gradelor temperaturilor medii lunare a fost
de 111,70C, normala fiind de 102,10C, deci abaterea faţă de normală a fost de 15,70C.
Cea mai mare abatere negativă faţă de normală a fost în luna februarie cu ( -
2,80C), iar abaterea pozitivă cea mai mare faţă de normală a fost înregistrată în luna
septembrie cu 5,50C.
- În anul agricol 1999 - 2000, temperatura medie a fost de 1310C, abaterea faţă
de normală fiind de + 18,90C. Cea mai mare abatere negativă faţă de normală a fost în
luna aprilie cu (6,30C), iar abaterea pozitivă cea mai mare faţă de normală a fost
înregistrată în luna septembrie cu (+7,50C).
- În anul agricol 2000 - 2001, temperatura medie anuală a fost cea mai mare,
(134,40C), ducând la o diminuare a producţiei la culturile luate în studiu.
În tabelul 3.2.1. sunt prezentate valorile temperaturilor pe cei trei ani luaţi în
studiu.
7
Tabelul 3.2.1
Temperaturi înregistrate la Bârlad în anii agricoli 1998-2001
Anul Luna Media lunară Normala Abaterea
1998-1999
IXXXIXII
I IIIIIIVVVIVIIVIII
15,510,41,1-5,7-1,40,65,511,414,521,623,221,2
10,09,5-2,0-4,0-2,73,44,69,814,021,022,516,0
5,50,93,1-1,71,3-2,80,91,60,50,60,75,1
Total - 117,8 102,1 15,7
1999-2000
IXXXIXII
IIIIIIIVVVIVIIVIII
17,510,43,61,0-4,11,34,513,517,520,522,622,7
10,09,5-2,0-4,0-2,73,44,69,814,021,022,516,0
7,50,95,65,0-1,4-2,1-0,16,33,5-0,50,16,7
Total - 131 102,1 25,22000-2001 IX
XXIXII
IIIIIIIVVVIVII
15,010,58,72,1-0,21,06,710,815,718,624,2
10,09,5-2,0-4,0-2,73,44,69,814,021,022,5
5,01,010,76,12,5-2,42,11
1,7-2,41,7
8
VIII 23,3 16,0 7,3Total - 136,4 102,1 34,3
9
10
3.3 Regimul precipitaţiilor
Precipitaţiile, în strânsă corelaţie cu temperatura, influenţează în mod direct
creşterea şi dezvoltarea plantelor.
Cantitatea medie anuală de precipitaţii înregistrată la Staţia Meterologică
Bârlad, pe o perioadă de trei ani, este cuprinsă între 450 - 550 mm.
Cele mai frecvente precipitaţii sunt în lunile mai - august - septembrie.
Repartizarea ploilor este foarte diferită, de regulă, după perioade mai mari de secetă,
urmează una sau mai multe ploi torenţiale, ce produc scurgeri de suprafaţă şi eroziuni
puternice.
Precipitaţiile sub formă de zăpadă se înregistrează în anotimpul cu temperaturi
scazute (sub 00C), începând cu decada a III-a a lunii octombrie şi până în prima
decadă a lunii aprilie. Zilele cu precipitaţii sub formă de zăpadă, se înregistrează cu o
frecvenţă mai mare în luna ianuarie. Grosimea stratului de zăpadă atinge valori de 50-
65 cm; numărul anual de zile cu strat de zăpadă variind între 40- 60zile.
Zăpada este în general viscolită şi depozitată la adăposturi în cantităţi mari.
În graficul nr. 3.2 sunt prezentate abaterile faţă de media multianuală a
precipitaţiilor pe cei trei ani luaţi în studiu.
Umiditatea relativă a aerului este în medie de 68% anual, iar umiditatea
relativă medie la ora 1400 în luna iulie este de 45-55% .
Din analiza graficului se observă că cele mai mari cantităţi de precipitaţii
căzute faţă de medie s-au înregistrat în anul agricol 2000-2001, luna septembrie cu
28,5 mm mai mult faţă de medie, iar cele mai mici în anul agricol 1999- 2000, în luna
mai cu 48,1 mm mai puţin faţă de medie.
În tabelul 3.2 sunt înregistrate precipitaţiile pe cei trei ani agricoli luaţi în
studiu (1998- 2001), precum şi media multianuală a precipitaţiilor din judeţul Vaslui,
localitatea Bârlad.
Din tabel reiese că anul cel mai ploios a fost anul agricol 1998- 1999, când au
căzut 508,4 mm, iar anul cel mai secetos a fost 1999- 2000 când au căzut numai
322,7 mm precipitaţii, fapt ce s-a reflectat şi asupra producţiei.
11
Media multianuală a precipitaţiilor este de 451,7 mm.
Ca regim mediu lunar, cele mai mari cantitaţi de precipitaţii cad în luna iunie
(63,0 mm), dar precipitaţii abundente cad şi în lunile mai, iulie şi august.
Cele mai puţine precipitaţii cad în luna martie (22,5 mm) precum şi lunile
ianuarie şi februarie.
Referitor la perioada luată în studiu s-a constatat că:
- În anul agricol 1998/1999 precipitaţiile anuale au fost de 508,4 mm, normala
fiind de 451,7 mm, deci acest an s-a caracterizat printr-o abatere de +56,7 mm.
În acest an putem afirma că din punct de vedere al precipitaţiilor condiţiile au
fost foarte favorabile pentru principalele culturi.
- Anul agricol 1999/2000 s-a caracterizat printr-o abatere faţă de normală de
-129 mm, precipitaţiile în acest an fiind de 322,7 mm.
- Anul agricol 2000/2001 a fost un an secetos în lunile octombrie, ianuarie,
februarie şi august. Acest fapt a adus la diminuarea producţiilor la principalele
culturi, cu toate că abaterea anuală faţă de precipitaţiile normale nu a fost negativă.
12
Tabelul 3.3.1
Precipitaţii (mm) înregistrate la Bârlad în anii agricoli 1998-2001
Anul Luna Media lunară Normala Abaterea
1998-1999
IXXXIXII
IIIIIIIVVVIVIIVIII
40,430,636,628,117,818,821,455,132,8134,041,152,2
37,233,634,528,625,023,422,530,050,063,059,050,3
3,2-3,01,6-0,5-7,2-4,6-1,125,1-17,271,0-17,91,9
Total - 508,4 451,7 56,7
1999-2000
IXXXIXII
IIIIIIIVVVIVIIVIII
39,239,518,036,416,520,527,423,919,915,950,333,2
37,233,634,528,625,023,422,530,050,063,059,050,3
2,05,9
-16,57,8-8,5-2,94,9-6,1-48,1-47,1-8,7-17,9
Total - 322,7 451,7 -129
2000-2001
IXXXIXII
IIIIIIIVVVIVIIVIII
65,72,450,814,79,416,724,154,238,266,952,47,8
37,233,634,528,625,023,422,530,050,063,059,050,3
28,5-31,216,3-13,9-15,6-6,71,624,2-11,83,9-6,6-42,5
Total - 403,3 451,7 -48,8
13
Fig.2 Precipitaţii (mm) în anii agricoli 1998-2001
Lunile
15
3.4 Regimul vânturilor
Iarna, cel mai frecvent vânt în regiune este vântul de nord (crivăţul), care
suflă cu o frecvenţă de (30,9%) şi cu o viteză medie de 3,1 m/s (tab.4).
Urmează vântul de nord-est, cu o frecvenţă de (8,5%) şi cu o viteză medie
de 3,2 m/s, însoţit de scăderi accentuate de temperatură.
Vara, cele mai frecvente vânturi sunt cele din sud cu o viteză medie de 2,4
m/s; acestea aduc, de cele mai multe ori ploi torenţiale însoţite de descărcări
electrice.
În concluzie, se poate spune că din punct de vedere climatic, zona studiată se
caracterizează prin:
- primăveri scurte şi în general secetoase, cu vânturi frecvente care
accentuiază evapotranspiraţia apei din sol, grăbind uscarea lui;
- ploi abundente la sfârşitul primăverii şi mai ales la începutul verii;
- ierni reci, cu zăpadă nu prea multă, care este spulberată.
Aceste vânturi dominante aduc vara secete pronunţate, iar iarna viscole
puternice, însoţite de scăderea pronunţată a temperaturii.
16
Tabelul 3.4.1
Frecvenţa şi viteza vânturilor la Staţia Meterologică Bârlad
Staţia N NE E SE S SV V NV Calm
Frecvenţa % 30,9 8,5 1,4 4,4 13,5 10,1 4,0 6,3 20,5
Viteza m/s 3,1 2,2 1,2 2,8 3,8 2,4 2,0 2,3 -
17
Fig. 3 Roza vânturilor în zona Bârlad
3.5 Aspectul pedologic
18
Din punct de vedere litologic, în toate formaţiunile au o mare răspândire
argilele şi nisipurile. Numai la partea superioară a depozitelor sarmaţionului, se află
un orizont de gresie calcaroasă, pe alocuri cu o grosime de 10-12 m. Un orizont
mai subţire de calcar fosilifer se află şi în cuprinsul sarmaţianului superior.
În depozite, există un strat de cenuşă vulcanică andezitică uşor consolidată,
ca şi un orizont de blocuri de gresie nisipoasă.
Depozitele cuaternare sunt alcătuite din luturi loessoide, aluviuni argilo-
nisipoase, prundişuri de terase şi lunci.
Condiţiile variate de relief, climă, vegetaţie, la care se adaugă local, excesul
de umiditate şi acţiunea omului, au determinat apariţia unei game variate de soluri
zonale şi interzonale.
Zona cuprinde un număr de 17 unităţi de sol, clasificate în 5 grupe
ameliorative: grupa solurilor de tip cernoziom cu profil normal, având structura
orizonturilor A, A/C, C/D şi grupa solurilor slab spre moderat erodate, cu structura
orizonturilor A, B, C, D ocupă cea mai mare parte a suprafeţei zonei. Celelalte
grupe ocupă suprafeţe mici şi izolate.
Grupa cernoziomurilor cuprinde: cernoziomuri tipice şi cernoziomuri
carbonatice, caracteristica formării acestor tipuri de sol constituind-o influienţa
directă a factorilor climatici a celor două unitaţi geomorfologice: versanţi şi lunci.
Astfel, pe versanţii cu roca mamă argila, în condiţii de temperatură scăzută,
ierni cu zăpadă puţină, spulberată de vânt şi temperaturi ridicate, cu precipitaţii
moderate în timpul verii, precum şi o vegetaţie tipică de silvostepă, au dus la
formarea acestor tipuri de sol.
Cernoziomurile tipice ocupă sectoarele cu climat şi vegetaţie propriu-zisă.
Din cauza reliefului frământat, a pantelor pronunţate şi datorită aplicării în
trecut a unei agrotehnici necorespunzătoare, stratul de sol fertil a fost transportat la
19
piciorul pantelor, în momentul de faţă orizontul A prezentând grosimi foarte
variabile sau uneori lipsind, ajugând la profilul de tip B şi C.
Solurile aluviale au răspândire largă pe şesurile şi luncile tuturor arterelor
hidrgrafice. Ele s-au format pe aluviunile luto-argiloase, cu drenaj slab.
3.6 Aspectul geomorfologic
Din punct de vedere geomorfologic unitatea este situată în zona colinară a
Podişului Bârladului, caracterizată printr-o pătură groasă de depozite cuaternare de
loessuri, care ating uneori grosimea de până la 20-40 m. Colinele se caracterizează
prin versanţi parţial afectaţi de alunecări şi au coamele în general rotunde.
Înălţimea maximă a colinelor se apropie de 300 m, iar diferenţa între văi şi
coline este de circa 150 m.
Colinele şi văile sunt orientate pe direcţia nord-est, sud-vest cu un puternic
caracter de paralelism.
Roca generatoare de sol o constituie materialul loessoid depus la începutul
cuaternarului.În consecinţă, dinamica procesului geomorfologic este foarte activă,
apărând versanţi liniari puternic erodaţi, (acolo unde roca dominantă este nisipul
compact) sau versanţi cu alunecări de teren unde printre nisipuri apar intercalaţii de
argilă.
De aceea, în aceleaşi condiţii de relief se întâlnesc depozite de luturi grele
roşcate, argile gălbui sau nisipuri cu petriş şi prundiş.
3.7 Aspectul hidrologic
Din punct de vedere hidrografic S.C. "Prodagro" S.A. Zorleni, face parte din
bazinul râului Bârlad.
20
Reţeaua hidrografică din zonă este densă şi păstrează acelaşi paralelism
consecvent cu înclinarea generală a podişului. Ea este alcătuită dintr-o serie de ape
curgătoare, din care cea mai importantă este râul Bârlad.
a) Apele de suprafaţă
Apele de suprafaţă provin din ploi şi zăpezi şi datorită pantei mici a
terenului, curg cu o viteză redusă, iar stratul de sol de la suprafaţă este afectat, într-
o foarte mică măsură, de eroziune.
Din datele existente, rezultă că regimul anual al acestor ape este foarte
neuniform. Variaţiile de debit şi nivelul sunt foarte mari, iar contrastele apar şi mai
evident când se iau în vedere debitele minime şi maxime. Astfel, în timp ce vara şi
iarna majoritatea râurilor scad foarte mult, primăvara, datorită ploilor torenţiale,
debitele depăşesc adesea 66 m3/s la râurile Tutova, în timp ce debitul râului Bârlad
depăşeşte sute de m3/s în timpul ploilor torenţiale. Ca urmare a faptului că albiile
sunt puţin adânci, nu pot fi evacuate în timp scurt fapt ce determină o frecvenţă
mare a inundaţiilor în zonele limitrofe.
Ca debit specific (1/s/km2), scurgerea medie anuală are valori cuprinse între
1-2 l/s/km2. De la un an la altul, debitele medii variază foarte mult, în raport cu
variaţia cantitativă a elementelor climatice.
Debitele medii lunare maxime se produc frecvent în luna martie. Debitul
mediu din luna martie este de 2-3 ori mai mare decât debitul mediu multianual şi
reprezintă 22-27% din volumul scurgerii anuale. Anotimpul cu cea mai mică
scurgere este toamna (7-10%).
Scurgerea maximă a râurilor este mai ales de provenienţă pluvială (76%) sau
mixtă (ploi şi zăpezi 24%).
Scurgerea minimă a arterelor hidrografice se produce atât în timpul iernii,
datorită îngheţului şi micşorării aportului de apă de suprafaţă, cât şi în perioada de
21
vară-toamnă, când cantitatea mică de precipitaţii nu compensează pierderile mari
ale evapotranspiraţiei.
Turbiditatea depăşeşte în numeroase cazuri media anuală, de 100 g/m3.
Scurgerea medie specifică a aluviunilor prezintă valori care variază în jur de 0,5
t/ha/an.
b) Apele subterane
Pânza de apă freatică variază in funcţie de relief, după cum urmează:
- pe cumpenele de apă, adâncimea pânzei freatice variază de la 5-20m;
- pe văi, apa freatică este la adâncimea minimă de 0,07 m şi maximă de 1,5
m.
Sub aspectul compoziţiei chimice, în general apa de pe cumpene are un
conţinut mai mic de săruri (sulfaţi), fiind potabilă, faţă de pe văi, iar conţinutul de
săruri este mult mai mare pe văi, neputând fi folosită decât pentru adăpatul
animalelor.
Legătura apelor de suprafaţă cu cele subterane şi rolul acestora din urmă se
practică, îndeosebi în alimentarea centrelor populaţiei, a industriei şi a unităţilor
agrozootehnice, şi fac necesară cunoaşterea atât a straturilor acvifere de adâncime,
cât şi a celor freatice.
Sursa principală de apă potabilă pentru această exploataţie agricolă este apa
din râul Bârlad.
3.8 Vegetaţia
Din punct de vedere geobotanic, zona Bârlad, judeţul Vaslui se găseşte
situată în zona vegetaţiei de silvostepă. Caracteristic pentru această regiune sunt
asociaţiile de vegetaţie ierboasă cu mici masive şi pâlcuri de pădure.
Vegetaţia lemnoasă este reprezentată de pădurea Sachelariu, ce ocupă cea
mai înaltă zonă a interfluviului Valea Seacă.
22
Compoziţia vegetaţiei lemnoase este următoarea: Carpinus betulus, Tillia
parviflora, Tillia tomentosa, Acer campestris, Fraxinus excelsior, Ulmus
campestris, Prunus spinosa.
Vegetaţia ierboasă spontană din păşunile situate pe versanţi cuprind
următoarele specii: Poa pratensis, Bromus tectorum, Bromus inermis, Agropyron
repens, Festuca sulcata, Trifolium arvense, Medicago lupulina.
În jurul izvoarelor de coastă, se dezvoltă o vegetaţie tipică excesului de
umiditate: Phragmites comunis, Carex rigoria. Dintre buruienile răspândite pe
pajişti menţionăm: Euphorbia cyparissias, Carduus achanthoides, Xanthium
spinosum, Eringium campestre, Daucus carota.
Pe terenurile cultivate se întâlnesc adesea: Cirsium arvense, Sinapis arvensis,
Capsella bursa-pastoris, Agropyron repens.
De aici rezultă că cea mai mare parte a plantelor cultivate sunt infestate cu
diferite specii de buruieni. Aceasta constituie un important factor diminuator al
producţiei agricole.
Condiţii bune de climă şi sol găsesc în această zonă plante cultivate ca: grâu,
porumb, mazăre, fasole, in pentru ulei, ierburi perene (Bromus inermis, Dactylis
glomerata, Medicago sativa), precum şi viţa de vie.
23
CAPITOLUL III
Măsuri de îmbunătăţire a pajiştilor
Degradarea pajiştilor este determinată de schimbările care au loc în condiţiile
de viaţă ale plantelor şi în structura vegetaţiei.
Printre cauzele care au generat şi generează diferitele fenomene care
înrăutăţesc condiţiile de viaţă ale plantelor, unele sunt legate de factorii naturali, iar
altele de factori de ordin gospodăresc, în care omul şi animalele au un rol hotărâtor.
Tehnologia îmbunătăţirii pajiştilor se diversifică în funcţie de tipul
vegetaţiei, condiţiile ecologice, modul de folosire etc.
Lucrările de îmbunătăţire a pajiştilor permanente se împart în două categorii:
lucrări de suprafaţă (măsuri de suprafaţă) şi lucrări radicale (măsuri radicale).
3.1. Lucrări de suprafaţă
Prin aceste lucrări se urmăreşte realizarea unor condiţii mai bune de viaţă
pentru plantele valoroase de pe pajişti, fără a distruge covorul vegetal existent; şi
îmbunătăţirea compoziţiei floristice.
3.1.1. Curăţirea de resturi vegetale şi de pietre
Prin lucrările de curăţire se îndepărtează de pe pajişti resturile vegetale
rămase după vegetat sau depuse de ape, mărăcinişuri şi cioate rămase după
defrişarea vegetaţiei lemnoase. Lucrarea se face manual sau mecanizat în funcţie de
panta terenului şi gradul de acoperire a pajiştilor cu aceste materiale.
În etajul alpin şi pe terenurile în pantă lucrarea este contraindicată, deoarece
în aceste condiţii pietrele au un rol deosebit de protecţia solului împotriva eroziunii
eoliene şi hidrice.
Lucrările de curăţire a pajiştilor de resturi vegetale şi pietre se fac de regulă
primăvara devreme, însă se pot efectua şi toamna târziu. Pe pajiştile folosite prin
păşunat lucrările de curăţire trebuie întreprinse tot timpul anului.
24
După efectuarea lucrărilor de curăţire, porţiuni de pajişti rămân cu goluri,
denivelate şi se impune nivelarea şi supraînsămânţarea cu un amestec de seminţe de
graminee şi leguminoase perene.
3.1.2. Distrugerea muşuroaielor
Muşuroaiele se formează pe pajiştile neîngrijite, folosite neraţional şi pot
avea o pondere mare (70 – 80%). Muşuroaiele pot fi de origine animală, care în
general sunt lipsite de vegetaţie şi de origine vegetală, acestea fiind parţial
acoperite cu vegetaţie ierboasă nevaloroasă.
Muşuroaiele sunt în faza iniţială mici şi de regulă neînţelenite, însă cu timpul
pot atinge dimensiuni de 60 – 80cm în diametru şi 30 – 40cm înălţime şi se
înţelenesc. Muşuroaiele anuale de origine animală, se distrug relativ uşor manual
sau folosind grape cu colţi; muşuroaiele înţelenite pot fi distruse cu maşini de
curăţat pajişti (MCP-1,5 sau MCP-2) sau cu grederul semipurtat pentru pajişti.
Indiferent cu ce mijloace se face distrugerea muşuroaielor, acestea trebuie bine
mărunţite, împrăştiate uniform şi reînsemânţarea unui amestec de graminee şi
leguminoase perene specific zonei.
3.1.3. Grăpatul pajiştilor
Cercetările au demonstrat că prin grăparea pajiştilor se îmbunătăţesc
condiţiile de aer din sol, se face o mineralizare mai bună a materiei organice şi o
mai bună aprovizionare cu apă. Această lucrare se recomandă numai pe pajiştile de
lunci, sau în cazul depunerii unui strat de aluviuni.
3.1.4. Combaterea vegetaţiei lemnoase
Speciile lemnoase se instalează mai ales pe suprafeţele de pajişti la care nu
se aplică lucrări curente de îmbunătăţire şi îngrijire şi în cazul folosirii neraţionale.
În acelaşi timp vegetaţia lemnoasă favorizează creşterea unor specii ierboase, slabe
din punct de vedere furajer şi stânjeneşte exploatarea pajiştilor.
25
Vegetaţia lemnoasă se îndepărtează total sau parţial pe baza unor proiecte,
denumite amenajamente silvopastorale. Se îndepărtează complet, fără restricţii, pe
terenurile plane până la moderat înclinate, cu panta mai mică de 10o (18%), iar
parţial pe pajiştile situate pe versanţi cu înclinaţie de 10 – 30o, pe pajiştile din
regiunile mai uscate şi pe terenuri cu strat subţire de sol.
Nu va fi defrişată vegetaţia lemnoasă din pajiştile situate pe terenuri cu panta
mai mare de 30o, cele cu sol mai subţire de 10cm, precum şi cele din vecinătatea
ravenelor, ogaşelor sau de pe grohotişuri.
Sunt excluse de la defrişare speciile lemnoase rare şi cele declarate
monumente ale naturii, care sunt ocrotite de lege, ca: Pinus cembra, Taxus baccata,
Larix decidua ssp. carpatica, Rhododendron kotschyi, Pinus mugo.
Defrişarea manuală se aplică mult în ţara noastră, însă este costisitoare.
Speciile lemnoase care nu lăstăresc se taie ras la suprafaţa solului, cele cu drajoni
din colet, iar cele cu drajonare din rădăcini se retează de mai multe ori în perioada
de vegetaţie.
Uneltele care se folosesc la defrişare sunt: toporul coasă, sapa de defrişat,
coasa de arbuşti, cosorul de defrişare etc. Materialul lemnos rezultat se adună în
grămezi numite martoane.
Defrişarea pe cale mecanică se face cu maşini speciale. Tufele lemnoase cu
diametru până la 2,2cm se distrug cu maşina de curăţat pajişti MCP-1,5m, iar cele
cu diametrul până la 4cm cu maşina MCP-2. Arboretul cu diametrul tulpinilor la
sol până la 15cm se distruge cu echipamentul de tăiere al arboretului ETA-3, iar
arborii cu diametru până la 70cm se scot cu rădăcini, cu ajutorul împingătorului
pentru defrişare.
Cioatele rămase după tăierea arboretelui se scot din sol cu ajutorul
echipamentului EEC-1,2.
26
Distrugerea vegetaţiei lemnoase pe cale chimică. Folosirea arboricidelor se
impune pentru eliminarea lăstarilor tineri ce apar din coletele şi rădăcinile rămase
în sol după defrişare.
Perioada optimă pentru efectuarea tratamentului este luna iulie. După
aplicarea tratamentelor se interzice păşunatul timp de 8-10 zile.
Vegetaţia lemnoasă se mai poate înlătura în totalitate cu Roundup (6-10l/ha),
Velpar (2-10l/ha), Garlon (3-6l/ha), Krenite (5-12l/ha).
3.1.5. Combaterea buruienilor
Prin buruieni ale pajiştilor se înţeleg speciile lipsite total sau parţial de
valoare furajeră, cele dăunătoare vegetaţiei ierboase valoroase, care depreciază
calitatea produselor obţinute de la animale şi cele vătămătoare sau toxice.
Metode preventive , dintre acestea menţionăm:
îndepărtarea prin cosit a speciilor neconsumate de animale;
folosirea la fertilizarea pajiştilor a gunoiului de grajd bine fermentat;
împrăştierea dejecţiilor rămase de la animale;
folosirea unor seminţe cu puritate mare la supraînsămânţarea pajiştilor;
recoltarea fâneţelor la epoca optimă;
schimbarea modului de folosire al pajiştilor, la fiecare 3-4 ani.
Metode indirecte, se referă la lucrările de îngrijire şi folosire raţională a
pajiştilor: îmbunătăţirea regimului de umiditate, aplicarea îngrăşămintelor şi
amendamentelor, distrugerea muşuroaielor etc.
Metode directe, se folosesc când pajiştile au un grad de îmburuenare ridicat
cu multe plante toxice.
Metodele mecanice constau în cosiri repetate, plivitul prin retezarea de la
suprafaţă a buruienilor ce se înmulţesc numai prin seminţe, de sub colet a celor care
27
formează lăstari din colet şi smulgerea completă din pământ a buruienilor cu
înmulţire vegetativă.
Metode chimice. Pe pajiştile cu grad ridicat de îmburuenare se folosesc
erbicide neselective, care distrug toată vegetaţia, dintre care se recomandă
Gramaxone (Paraquat), Sandolin (DNOC), Roundup (Glyphosate). Pentru
combaterea separată a anumitor specii de buruieni se folosesc erbicidele selective,
dintre care mai răspândite sunt sărurile şi esterii acidului diclorfenoxiacetic (2,4-D).
3.1.6. Îmbunătăţirea regimului de umiditate
3.1.6.1. Eliminarea excesului de apă de pe pajişti
Excesul de apă de pe pajişti determină crearea unor condiţii nefavorabile
pentru instalarea şi creşterea speciilor de plante valoroase, fiind mai dăunător chiar
decât insuficienţa apei din sol.
Excesul de umiditate favorizează înmulţirea multor paraziţi, provocând
morbiditatea şi chiar moartea animalelor.
Înlăturarea excesului de umiditate se poate realiza prin diverse lucrări de
desecare.
Desecarea prin canale deschise constă în săparea unei reţele de şanţuri pe
întreaga suprafaţă, la 50-150 cm adâncime. Distanţa între canale este de 250-500
m.
Desecarea prin canale închise (drenuri).
Drenajul orizontal se realizează prin drenuri cu cavitatea umplută cu
material filtrant, care poate fi: din piatră, din fascine sau din scânduri, tuburi de
ceramică, beton sau mase plastice. Distanţa între drenuri variază de la 10 la 50 m;
lungimea drenurilor este de 150-200 m.
Drenajul cârtiţă constă în galerii subterane, cu pereţii întăriţi prin presare, ce
se face cu plugul de drenaj-cârtiţă, care lucrează la 50-80 cm adâncime. Distanţa
28
între ele este de 2-10 m în solurile argiloase şi de 10-20 m în solurile turboase, iar
lungimea de la 50 la 200 m.
Drenajul vertical se realizează cu puţuri absorbante sau cu puţuri colectoare.
Puţurile absorbante se folosesc atunci când în sol, la adâncime, se află un
strat permeabil nesaturat de nisip şi pietriş.
Puţurile colectoare se folosesc în cazul în care la fundul puţului este un strat
de sol impermeabil şi prin pompare se realizează coborârea nivelului apei freatice.
Colmatarea constă în umplerea micilor depresiuni cu material adus de apele
râurilor, prin abaterea cursurilor acestuia cu ajutorul barajelor.
Îndiguirea poate fi considerată o desecare preventivă, prin care se fereşte
suprafaţa respectivă de umiditate în exces.
Drenajul biologic. În acest scop, se plantează specii lemnoase mari
consumatoare de apă (Populus alba, Salix alba, S. fragilis, S. cinerea etc.).
3.1.6.2. Completarea deficitului de apă de pe pajişti (irigarea)
Irigarea pajiştilor permanente este condiţionată de existenţa unui covor
ierbos încheiat, alcătuit din specii valoroase, de nivelul scăzut al apelor freatice şi
de permeabilitatea moderată a solului. În general se folosesc norme de udare mai
mici, dar mai dese.
Momentul udării, stabilit pe baza plafonului minim, trebuie corelat cu faza
de vegetaţie al plantelor din pajişti. Obişnuit fâneţele se irigă toamna, primăvara şi
după recoltare, iar păşunile, primăvara şi după fiecare ciclu de păşunat.
Irigarea prin revărsare sau prin circulaţie constă din construirea unei reţele
de canale permanente cu secţiuni reduse, prevăzute cu prize şi stăvilare mici. Apa
se revarsă de o parte şi de alta a canalelor într-un strat subţire, pe întreaga suprafaţă
a pajiştii.
Irigarea prin aspersiune este mai indicată pe pajiştile temporare. Metoda
prezintă avantaje şi poate fi aplicată ţi pe teren frământat, pe pajiştile permanente.
29
Irigarea prin fâşii se aplică numai pe pajiştile temporare, pe terenuri
nivelate. Metoda constă în efectuarea unor canale principale şi secundare, din care
apa se revarsă în fâşii înguste, de lăţimea semănătorii.
Irigarea prin limanuri constă în construirea de valuri de pământ, orientate
după direcţia curbelor de nivel, înalte de cca. 0,50 m, care au şi rolul de a stăvili
procesul de eroziune a solului.
Prin brăzduire se îmbunătăţeşte regimul de apă al plantelor şi se evită
eroziunea solului.
Reţinerea zăpezii se recomandă pe toate pajiştile din regiunile secetoase,
unde stratul de zăpadă este subţire şi spulberat de vânt. Obstacolele se orientează
perpendicular pe poziţia vântului dominant.
Perdelele de protecţie se recomandă tot pe pajiştile din câmpie, contribuind
la crearea unui regim de umiditate mai bun pentru vegetaţia pajiştilor.
3.1.7. Îmbunătăţirea regimului de hrană
Pentru 1000 kg de fân, vegetaţia pajiştilor permanente extrage din sol 15,00
– 21,88 kg azot, 5,00 – 8,80 kg fosfor, 17,50 – 22,10 kg potasiu şi 9,47 – 14,20 kg
calciu.
Variaţiile destul de mari ale consumului de elemente nutritive sunt
determinate de compoziţia floristică a pajiştilor şi de condiţiile pedoclimatice.
Aplicarea îngrăşămintelor reprezintă principala măsură pentru îmbunătăţirea
pajiştilor.
3.1.7.1. Îngrăşămintele chimice
a) Îngrăşămintele chimice cu macroelemente
Îngrăşămintele cu azot. Pe pajişti, îngrăşămintele minerale cu azot se
folosesc în doze mai mari decât la plantele cultivate. Influenţa îngrăşămintelor
minerale cu azot este complexă, manifestându-se asupra producţiei pajiştilor,
30
compoziţiei chimice a furajului, structurii şi compoziţiei floristice a pajiştilor şi
asupra producţiei şi sănătăţii animalelor.
În general, azotul dă sporuri de producţie de 20-160 kg m.v. pentru 1 kg s.a.
îngrăşământ.
Conţinutul în proteină brută a nutreţului se corelează pozitiv cu norma de
îngrăşământ cu azot administrată. Îngrăşămintele cu azot măresc digestibilitatea şi
valoarea nutritivă a nutreţurilor.
Îngrăşămintele cu fosfor. Fosforul are un rol important în metabolismul
plantelor, participă la sinteza proteinelor, facilitează asimilarea altor elemente
nutritive, măreşte rezistenţa la îngheţ, scurtează perioada de vegetaţie şi favorizează
activitatea microorganismelor din sol precum şi a bacteriilor simbiotice.
Sporurile de producţie sunt de cca. 19 kg masă verde, în medie, pentru 1 kg
s.a. îngrăşământ.
Compoziţia chimică a nutreţului se modifică în special prin creşterea
conţinutului de fosfor şi prin îmbunătăţirea raportului P:Ca.
Compoziţia floristică se modifică în măsură mai mică, îngrăşămintele cu
fosfor stimulând creşterea leguminoaselor şi chiar a unor graminee valoroase.
Îngrăşămintele cu potasiu. Acest element are un rol important în
metabolismul plantelor, în sinteza clorofilei şi a hidraţilor de carbon, în stimularea
absorbţiei şi evapotranspiraţiei, în sporirea rezistenţei plantelor la iernare etc.
Influenţa potasiului asupra vegetaţiei se manifestă prin sporirea participării
leguminoaselor.
Dozele de îngrăşământ cu potasiu recomandate pe pajiştile permanente se
situează între 40-80kg/ha s.a.
31
b) Îngrăşămintele cu microelemente
Microelementele au un rol însemnat în metabolismul plantelor, fac parte din
compoziţia chimică a vitaminelor, a fermenţilor, a unor sisteme enzimatice,
influenţează sinteza proteinelor şi hidraţilor de carbon.
Unele microelemente contribuie la sporirea producţiei şi modificarea
compoziţiei floristice.
Pe pajişti se aplică cantităţi mici de microelemente, putându-se folosi unele
reziduuri industriale, bogate în aceste elemente sau diferite săruri.
3.1.7.2. Îngrăşămintele organice
Îngrăşămintele organice, prin calitatea lor de îngrăşăminte complete, exercită
un efect ameliorativ asupra însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului,
utilizarea lor determinând sporuri importante de producţie.
Pe pajiştile permanente se folosesc ca îngrăşăminte organice gunoiul de
grajd, compostul, urina, mustul de grajd şi gülle. De asemenea se practică
fertilizarea prin târlire, care reprezintă folosirea dejecţiilor lăsate de animale pe
locurile de odihnă.
3.1.7.3. Folosirea amendamentelor pe pajişti
În ţara noastră, suprafeţele cele mai mari cu pajişti permanente se găsesc în
regiunile bogate în precipitaţii, pe soluri acide. Pajiştile de pe solurile salinizate
ocupă suprafeţe mici şi îmbunătăţirea lor prin amendare este încă discutabilă.
Pe solurile acide se folosesc amendamente cu calciu: carbonatul de calciu,
oxidul de calciu, hidroxidul de calciu, spuma de defecaţie rezultată de le fabricile
de zahăr, dolomita; pe solurile saline şi alcaline se folosesc amendamentele: gips,
fosfogips, praf de lignit.
3.1.8. Prevenirea şi combaterea eroziunii solului pe pajişti
Eroziunea de suprafaţă are loc în urma acţiunii picăturilor de ploaie sau
scurgerii de suprafaţă şi sunt: şiroirile, rigolele mici, eroziunea de hardpan.
32
Eroziunea de adâncime are loc în urma scurgerii concentrate a apelor pe
versanţi şi duce la îndepărtarea neuniformă a unei cantităţi mari de sol. Formele
eroziunii de adâncime au un caracter permanent şi sunt reprezentate prin rigola
propriu-zisă, ogaşul şi ravena.
3.1.8.1. Prevenirea eroziunii pe pajişti se poate face prin măsuri tehnico-
organizatorice şi lucrări de îngrijire.
3.1.8.2. Combaterea eroziunii solului pe pajişti
Lucrări de reţinere sau evacuare a surplusului de apă
Reţinerea apei din precipitaţii se impune mai ales pe pajiştile permanente din
zonele de stepă şi silvostepă, iar pe pajiştile temporare, mai ales în anul I de
vegetaţie, pentru a evita spălarea solului şi a seminţelor folosite la semănat.
Evacuarea surplusului de apă de pe pajiştile situate pe pante se face numai în
zonele cu exces de umiditate şi se preconizează pentru aceasta, a se executa
următoarele lucrări: brăzduirea, gropile, scarificarea, valurile de pământ (valuri
orizontale şi valuri înclinate), canalele de coastă(canalele orizontale sau de nivel şi
canalele de coastă înclinate).
Lucrări de combatere a eroziunii şi de stabilizare a solului prin plantaţii
silvice
Perdelele antierozionale îmbunătăţesc condiţiile de microclimat, au un rol
important în prevenirea şi combaterea eroziunii, fiind şi o metodă de delimitare a
parcelelor pe pajişti şi de producere a materialului lemnos.
Plantaţiile silvice în masiv se recomandă a fi înfiinţate pe suprafeţele ocupate
de ogaşe şi ravene active, sau pe cele puternic erodate şi cu pante mari, care nu pot
fi înierbate.
33
Lucrări speciale pe ogaşe şi ravene
În cazul în care nu se pot face lucrări de nivelare a ogaşelor şi ravenelor,
pentru combaterea eroziunii de adâncime se fac lucrări speciale, care se referă la
cleionaje, praguri, baraje, fascinaje, garnisaje, gărduleţe.
3.1.9. Supraînsămânţarea
Reprezintă cea de a doua măsură tehnologică de bază, după fertilizare, pentru
sporirea producţiei şi îmbunătăţirea valorii furajului obţinut. Supraînsămânţarea se
face pe pajiştile permanente cu grad redus de acoperire cu vegetaţie ierboasă,
precum şi la cele cu compoziţie floristică necorespunzătoare, în special cu procent
redus de leguminoase.
Supraînsămânţarea este obligatorie pe pajiştile fertilizate prin târlire, pe cele
la care s-au făcut lucrări tehnico-culturale, simple sau complexe şi pentru
prelungirea duratei de folosire a pajiştilor temporare.
În primul an de la supraînsămânţare pajiştea se foloseşte numai ca fâneaţă.
3.1.10. Combaterea dăunătorilor de pe pajişti
Vegetaţia pajiştilor este degradată şi de lăcuste, şoareci de câmp şi cârtiţe, iar
pagubele provocate sunt destul de importante.
3.2. Lucrări radicale
Refacerea radicală a pajiştilor permanente degradate reprezintă o măsură ce
se impune în cazul în care covorul vegetal are o acoperire slabă, sub 60%.
3.2.1. Alegerea terenului
Nu se desţelenesc pajiştile situate pe terenuri cu panta mai mare de 15-17o,
cele situate în apropierea ogaşelor şi ravenelor, cele de pe soluri cu stratul arabil
sub 10-12cm grosime, precum şi pajiştile de pe soluri cu apa freatică la adâncime
mică.
34
3.2.2. Pregătirea terenului
Prin lucrările de pregătire a terenului se urmăreşte atât distrugerea vechiului
covor vegetal cât şi crearea condiţiilor pentru semănat.
Pregătirea terenului cu mobilizarea superficială a solului
Metoda se poate aplica pe suprafeţele unde vegetaţia existentă a fost distrusă
cu un erbicid de contact. La circa 2-3 săptămâni după erbicidare se va întoarce
terenul cu maşina combinată MCR-2,5 sau cu freza de tip Rotaseeder.
Pregătirea terenului cu mobilizarea medie a solului
În acest caz, se folosesc grape cu discuri sau freze pentru pajişti.
Pregătirea terenului cu mobilizare profundă a solului
Lucrarea se face cu plugul, la 20-25cm adâncime, în raport cu grosimea
stratului arabil.
3.2.3. Culturile premergătoare
În ţara noastră se foloseşte mai mult varianta înfiinţării pajiştilor temporare
după desţelenire denumită şi regenerarea rapidă a pajiştilor.
3.2.4. Fertilizarea de bază şi amendamentarea
Pajiştile temporare, prin producţiile ridicate pe care le realizează sunt mari
consumatoare de elemente nutritive din sol. De asemenea pajiştile temporare dau
rezultate bune şi de calitate când reacţia solului este neutră sau slab acidă.
Pajiştile temporare, în comparaţie cu cele permanente, valorifică mai eficient
îngrăşămintele organice, cele chimice mai greu solubile şi amendamentele.
3.2.5. Specii şi soiuri folosite la înfiinţarea pajiştilor temporare
La înfiinţarea pajiştilor temporare se utilizează amestecuri alcătuite din
specii de graminee şi leguminoase perene valoroase şi mai rar graminee în cultură
pură sau amestecuri formate din graminee.
În ţara noastră cele mai răspândita specii în cultură sunt: Dctylis glomerata,
Festuca pratensis, Lolium perene, Phleum pratense, dintre graminee şi Trifolium
35
repens, Medicago sativa, Trifolium pratense, Lotus corniculatus, dintre
leguminoase.
3.2.6. Alcătuirea amestecurilor de graminee şi leguminoase perene
Pentru înfiinţarea pajiştilor temporare se pot folosi amestecuri numai din
graminee perene,graminee perene în cultură pură sau amestecuri de graminee şi
leguminoase perene.
3.2.6.1. Stabilirea duratei şi a modului de folosire a pajiştilor temporare
În funcţie de durata de folosire, pajiştile temporare se împart în trei categorii:
pajişti cu durată scurtă de folosire (2-3 ani)
pajişti cu durată medie de folosire (4-6 ani)
pajişti cu durată lungă de folosire (> 6 ani)
3.2.6.2. Stabilirea numărului de specii din cadrul amestecurilor
Pentru pajişti cu durată scurtă de folosire se recomandă 2-3 specii, pentru
cele cu durată medie de folosire se recomandă 3-5 specii, iar pentru cele cu durată
lungă se recomandă 4-6 se specii.
3.2.6.3. Stabilirea proporţiei gramineelor şi leguminoaselor în cadrul
amestecurilor
Pentru a obţine compoziţia floristică dorită, este necesar ca la stabilirea
proporţiei dintre cele două grupe de plante să se ţină seama de durata şi modul de
folosire al pajiştilor, precum şi de particularităţile biologice ale speciilor
componente.
3.2.6.4. Alegerea speciilor şi stabilirea procentului de participare a fiecărei
specii în amestec
Alegerea speciilor se face în funcţie de condiţiile naturale ale zonei, durata şi
mai ales modul de folosire, ritmul de dezvoltare şi vivacitatea speciilor respective.
În cadrul fiecărei grupe de plante, procentul de participare în amestec al
fiecărei specii se stabileşte în funcţie de valoarea economică a speciei,
36
adaptabilitatea la condiţiile pedoclimatice, pretabilitatea la modul de folosire
stabilit şi de direcţia de evoluţie dorită a viitorului covor vegetal.
3.2.6.5. Alegerea soiurilor în cadrul fiecărei specii
Se recomandă folosirea de soiuri cu acelaşi indice de precocitate sau cu
indici de precocitate apropiaţi.
3.2.6.6. Calculul cantităţii de sămânţă
Calculul cantităţii de sămânţă se face pentru fiecare specie din amestec pe
baza următoarelor elemente:
cantitatea de sămânţă în cultură pură (kg/ha) la valoarea utilă de 100%
(N);
procentul de participare în amestec (p);
procentul de sămânţă utilă (S.U.).
Cantitatea de sămânţă pentru fiecare specie (Q) se determină cu relaţia:
Q (kg/ha) = p x N/S.U.
Cantitatea de sămânţă rezultată din calcul se corectează în funcţie de
capacitatea de concurenţă a speciilor din amestec.
Prin însumarea cantităţilor de seminţe astfel corectate rezultă cantitatea de
sămânţă în amestec necesară pentru un hectar.
3.2.7. Sămânţă şi semănatul
Semănatul ierburilor perene necesită o atenţie deosebită. Acesta se poate
realiza cu sau fără plantă protectoare.
3.2.7.1. Epoca de semănat
Epoca optimă de semănat este primăvara devreme, când solul permite
intrarea maşinilor agricole, iar temperatura este constant peste 0oC.
3.2.7.2. Metoda de semănat
37
Semănatul se poate realiza prin mai multe metode ce variază în funcţie de
configuraţia şi panta terenului, însuşirile seminţelor, dotarea tehnică, prezenţa sau
absenţa plantei protectoare etc. Cele mai folosite metode sunt: semănatul în rânduri
distanţate la 12,5-15cm, semănatul prin împrăştiere manual sau mecanic.
3.2.7.3. Adâncimea de semănat
Adâncimea de semănat se stabileşte în funcţie de mărimea şi forma
seminţelor, puterea de străbatere, textura şi umiditatea solului, variind între 1-3cm.
3.2.8. Lucrări de îngrijire
Aplicarea corectă şi la timp a lucrărilor de îngrijire, mai ales în anul întâi,
favorizează realizarea unui covor vegetal uniform şi bine încheiat, premiza
obţinerii unor produse ridicate.
3.2.8.1. Irigarea de răsărire
Această lucrare este necesară după semănatul de la sfârşitul verii dar uneori
şi în primăverile secetoase, cu o normă de udare de 150-200m3/ha.
3.2.8.2. Distrugerea crustei, se face cu tăvălugul neted înfăşurat cu sârmă
ghimpată, grapa de fier cu colţii îndreptaţi în sus sau cu o grapă de mărăcini.
3.2.8.3. Completarea golurilor
În cazul semnalării golurilor, se impune completarea acestora cu sămânţă din
acelaşi amestec. Când suprafeţele cu goluri sunt mari, operaţiunea se face cu maşini
de semănat, iar pe suprafeţe reduse se poate face manual.
3.2.8.4. Combaterea buruienilor, reprezintă lucrarea cea mai importantă din
anul întâi de vegetaţie la pajiştile temporare semănate fără plantă protectoare şi la
cele înfiinţate primăvara.
Combaterea mecanică constă în cosirea repetată a buruienilor cu coasa, cu
diferite cosiri uşoare, înainte ca acestea să fructifice.
Pe terenurile cu o îmburenare puternică se recomandă folosirea erbicidelor.
Dintre acestea menţionăm: S.D.M.A., Aretit, Basagran, Acetadin, Asulox.
38
3.2.8.5. Fertilizarea
Prin această lucrare se urmăreşte utilizarea de producţii mari şi de bună
calitate, precum şi menţinerea unui covor ierbos valoros pe toată durata folosirii.
3.2.8.6. Irigarea
În regiunile secetoase sau cu precipitaţii neuniform repartizate, se impune
irigarea pajiştilor temporare cu o normă de udare de 400-600m3/ha.
Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin revărsare, cu rigole orizontale
sau înclinate, în funcţie de panta terenului.
3.2.9. Folosirea pajiştilor temporare
Modul de folosire a pajiştilor temporare are o influenţă însemnată asupra
evoluţiei covorului vegetal, a duratei de folosire economică, precum şi asupra
cantităţii şi calităţii furajului obţinut. Pajiştile temporare se pot folosi prin păşunat,
cosit sau mixt.
3.2.10. Refacerea pajiştilor temporare
După 3-5 ani de folosire covorul vegetal începe să se rărească, mai ales prin
dispariţia treptată a leguminoaselor. În aceste situaţii se impune refacerea pajiştilor
respective care se poate realiza prin două procedee: supraînsămânţarea sau
reînsămânţarea.
39
CAPITOLUL IV
ORGANIZAREA PĂŞUNATULUI RAŢIONAL
4.1 Folosirea pajistilor
Importanta folosirii pajistilor prin pasunat
Iarba de pe pajistile permanente si semanate reprezinta un valoros
nutret, bogat in substante nutritive digestibile, in special proteine, saruri minerale si
vitamine. De asemenea, plantele sunt parfumate si au un gust placut, fiind
consumate cu multa pofta de animale.Calitatea ierbii este conditionata de numerosi
factori cum ar fi:
-compozitia floristica
-structura covorului ierbos
-regimul de precipitatii si temperatura
-compozitia chimica a solului
-faza de vegetatie a plantelor in monentul folosirii etc.
In conditiile unei umiditati abundente si temperaturi moderate, plantele au un
continut mai mare de proteine si saruri minerale.In conditii de seceta continutul de
celuloza creste mai repede, procesul de imbatranire al plantelor se accelereaza si
deci valoarea nutritiva se reduce.Lucrarile de ingrijire care se alpica pasunilor, in
special, ingrasarea, influenteaza in mare masura, atat compozitia floristica, cat si
compozitia chimica a furajului. Valoarea nutritiva a plantelor de pasune este foarte
mult influentata de momentul in care are loc folosirea.
Sisteme de pasunat
40
a)Pasunatul liber este un sistem de pasunat extensiv si neeconomic,
cunoscut si sub denumirea de pasunat nesistematic sau nerational. In cazul acestui
sistem de pasunat, animalele umbla libere pe toata suprafata pasunii, incepand de
primavara timpuriu si pana toamna tarziu. Păşunile folosite in acest sistem,sunt in
general, supraîncărcate cu animale.
Pasunatul liber prezinta numeroase dezavantaje cum ar fi:
-inrautatirea compozitiei floristice a pasunii
-distrugerea stratului de telina
-tasarea si denivelarea solului
-dificultăţi in efectuarea lucrărilor de îngrijire
b)Păşunatul in front
Reprezinta o varianta imbunatatita a pasunatului liber si in acest caz
animalelor li se asigura frontul de pasunat numai pe o anumita portiune din
suprafata pasunii.Pasunatul in front elimina o parte din neajunsurile pasunatului
liber.
c)Păsunatul pe parcele(rational)
Acest sistem consta in impartirea pasunii in mai multe parcele sau
tarlale, pe care animalele vor pasuna prin rotatie, intr-o anumita succesiune, de mai
mutle ori in cursul unui sezon de vegetatie.Prin acest mod de folosire se evita
pasunatul repetat al speciilor valoroase, se pastreaza o compozitie floristica mai
buna, palntele se refac cu mai multa usurinta, creste productia pasunii si coeficientul
de folosire al acesteia.
d)Păsunatul dozat
Este o forma imbunatatita a pasunatului pe parcele si consta in atribuirea
pentru pasunat, in mod succesiv, a unor suprafete restranse din parcela necesara
turmei de animale, pe timp de o zi sau chiar jumatate de zi. Delimitarea suprafeţelor
necesare se face prin gard electric.
41
e)Păşunatul in benzi sau in fâşii(păşunatul cu porţia)
Se deosebeste de pasunatul dozat prin aceea ca se atribuie animalelor
portiuni limitate de pasune, sub forma unei fasii cu o latime de 0,5-1m. Lungimea
fasiei se stabileste in functie de numarul de animale.Delimitarea fasiei se face tot cu
ajutorul gardurilor electrice.Acest sistem da rezultate foarte bune la pasunatul
culturilor furajere(borceaguri, porumb, iarba de Sudan, pajisti temporare).
Principiile folosirii raţionale a păşunilor
Folosirea raţională a păşunilor presupune aplicarea unui ansamblu de măsuri
tehnico-organizatorice care să permită valorificarea maximă a plantelor,
îmbunătăţirea continuă a compoziţiei floristice, sporirea producţiei de iarbă si
înlăturarea unor neajunsuri ale păşunatului liber.
In cazul păşunatului pe tarlale, aceste măsuri devin obligatorii si se referă la:
- determinarea producţiei păşunilor
- stabilirea capacităţii de păşunat si a desimii de păşunat
- împărţirea păşunii in tarlale egale sub raportul producţiei, ţinându-se
seama de durata perioadei de regenerare a vegetaţiei si timpul de folosire
a unei parcele intr-un ciclu de păşunat
- stabilirea unui anumit regim de folosire a tarlalelor si executarea unor
lucrări înainte de începerea si după terminarea păşunatului.
Tehnica păşunatului
42
Folosirea pajiştilor prin păşunat ridică si o serie de probleme în legătură cu
data începerii si încetării păşunatului, înălţimea de păşunat, durata de ocupare a
tarlalelor în timpul zilei, frecventa păşunatului, împărţirea animalelor pe grupe etc.
În primul ciclu de păşunat creşterea plantelor are loc în toate parcelele cu aceeaşi
intensitate si pentru a se crea decalajul de creştere a plantelor în vederea
păşunatului în epoca optimă, se impune stimularea creşterii plantelor în tarlalele ce
se vor păşuna primele. Se măreşte viteza de creştere a plantelor prin păşunatul din
toamna anului precedent cu un număr mic de animale si fertilizare cu azot. De
asemenea, aceste prime tarlale se vor păşuna când plantele au înălţime ceva mai
mică decât se recomandă în mod obişnuit pentru vegetaţia respectivă.
La primul ciclu de păşunat se realizează o producţie mai mare decât
necesarul pentru animale, de aceea unele tarlale se vor trata ca fâneţe si se vor cosi
când plantele ajung în faze de vegetaţie diferite (burduf, înspicare), astfel încât să
se asigure eşalonarea creşterii plantelor în următoarele cicluri de păşunat. În anul
următor se va începe păşunatul cu tarlalele care nu au fost păşunate primele în anul
precedent, pentru a nu influienta negativ asupra cresterii plantelor.
În următoarele cicluri de păşunat, ordinea de folosire a parcelelor este
determinată de durata perioadei de refacere stabilită prin planul de organizare a
păşunii.
Data începerii si încetării păşunatului exercită o mare influientă asupra
vegetaţiei si conditiilor stationale. Păşunatul primăvara prea devreme, când solul
este umed, duce la distrugerea stratului de telină, la tasarea solului, înrăutătind
regimul de aeratie, la formarea de gropi si musuroaie, iar pe terenurile înclinate se
declansează fenomene de eroziune a solului. Aceste modificări ale conditiilor
stationale atrag după sine schimbări importante în compozitia floristică, în sensul
că dispar cu timpul plante autotrofe, valoroase din punct de vedere firajer, care sunt
mai pretentioase fata de regimul de aer, de apă si de hrană din sol. Păşunatul
43
timpuriu contribuie si la scăderea treptată a producţiei, deoarece plantele, având o
suprafata foliară mai redusă, sunt obligate să folosească pentru cresterea si
refacerea lor numai substantele de rezervă acumulate în organele din sol, ceea ce
duce la epuizarea lor.
Începerea păşunatului foarte devreme, când iarba este prea tânără, are
neajunsuri si din alt punct de vedere, iarba conţine multă apă si din această cauză
are un efect laxativ epuizant. Datorită rapidităţii tranzitului rezultă o eliminare
excesivă de săruri minerale de cupru, magneziu, dar mai ales de sodiu. Această
iarbă conţine foarte putină celuloză, de aceea se pretează foarte rău la salivaţie si la
rumegare, animalele sunt predispuse la unele forme de indigestie, sau chiar la
meteorizaţii. Iarba foarte tânără conţine cantităţi mari de azot, ceea ce determină
acumularea amoniacului în stomacul animalelor si declanşarea unor fermentaţii
periculoase.
Păşunatul nu trebuie să înceapă nici prea târziu, deoarece creste continutul
de celuloză, odată cu scăderea celui de proteină din plante si se reduce gradul lor de
consumabilitate si digestibilitate.
Epoca optimă de începere a păşunatului este când solul s-a zvântat si plantele
au ajuns la înăltimea de 10-15 cm, în cazul păşunilor formate din plante mărunte.
Pe păşunile din zonele bogate în precipitatii formate din plante mai înalte,
păşunatul poate începe când plantele au ajuns la 15-20 cm.
Păşunatul executat în aceste conditii permite regenerarea rapidă a plantelor,
repartizarea mai uniformă a producţiei pe cicluri si mentinerea unei compozitii
floristice valoroase.
Toamna păşunatul încetează cu 3-4 săptămâni îninte de sosirea îngheturilor
permanente, pentru ca plantele să acumuleze suficiente substante de rezervă pe
44
seama cărora vor suporta mai usor temperaturile scăzute din timpul iernii, iar
primăvara pornesc mai repede în crestere.
Vara, când păşunile nu asigură necesarul de masă verde pentru o nutritie
normală a animalelor, se va recurge la alte surse de nutreturi verzi sau se va folosi
nutret semiînsilozat (semifân) sau fân.
Modul de executare a păşunatului în interiorul fiecărei tarlale are
importantă pentru producţia animalelor, cât si pentru compozitia floristică a
păşunilor.
Sunt două modalităti de desfăsurare a păşunatului în interiorul tarlalelor. În
primul caz animalele au libertatea să se deplaseze pe toată tarlaua, în cel de- al
doilea li se limitează suprafata de păşunat astfel încât nu pot înainta decât treptat,
pe măsură ce consumă plantele, procedeu ce este mult mai bun. Creste gradul de
consumabilitate a plantelor, datorită limitării suprafetei de păşunat, se evită
bătătorirea solului, nu se înrăutătesc conditiile de viată din sol, iar producţia
animalelor va fi mai mare.
Durata zilnică de păşunat pe tarla este o normă de care trebuie să se tină
seama, deoarece observatiile au arătat că animalele reusesc să-si procure hrana
necesară în câteva ore iar în restul timpului nu fac altceva decât să calce iarba si să
bătătorească solul. Animalele se tin la păşunat 6-8 ore/zi, 3-4 ore dimineata, iar
după o perioadă de odihnă se reia păşunatul timp de 2-4 ore.
Eficienta cea mai mare se realizează în cazul în care animalele sunt împărtite
în grupe de producţie, formate din câte 100 U.M.V., si care păşunează pe suprafete
distincte, împărtite în tarlale denumite: “unităti de exploatare“.
Înăltimea de păşunat influentează modul de regenerare al plantelor si
producţia ce se obtine. Cu cât plantele vor fi păşunate mai de jos, cu atât
regenerarea lor va fi mai slabă si productiile la ciclurile următoare mai mici,
deoarece mugurii superficiali si lăstarii scurti, care au un rol important în refacerea
45
masei vegetative după păşunat, nu mai participă la acest proces, fiind îndepărtati în
timpul păşunatului executat prea de jos.
La stabilirea înăltimii optime de păşunat trebuie să se tină seama de talia
plantelor si de modul de repartizare a frunzelor. Plantele de talie joasă, la care
majoritatea frunzelor sunt bazale, se pot păsuna la o înăltime mai mică de la
suprafata solului, cele de talie mijlocie si înaltă, care au mai multe frunze tulpinale,
trebuie să se păşuneze la o înăltime mai mare.
Înăltimea optimă de păşunat este de 4-5 cm de la suprafata solului la
păşunile din etajul forestier, 3-4cm la pajistile cu iarbă scundă din zonele alpine, de
stepă si silvostepă, 5-6 cm la pajistile semănate. Aceasta se poate realiza prin
sporirea sau reducerea desimii animalelor.
Frecventa păşunatului s-a observat că recoltările dese si mai ales când sunt
executate prea de jos slăbesc plantele si reduc din capacitatea lor de regene rare,
producţia scade.
Speciile care alcătuiesc vegetatia pajistilor permanente suportă în mod diferit
recoltările repetate. Cele de talie joasă, adaptate la păşunat ca: Lolium perenne, Poa
pratensis, Festuca rubra, Trifolium repens, Medicago lupulina, Lotus corniculatus
etc. suportă un păşunat repetat, fără ca producţia să scadă către sfârsitul perioadei
de vegetaţie.
Aceasta se datorează numărului mare de frunze bazale si lăstarilor aşternuţi
pe sol, care permit refacerea rapidă după păşunat.
Plantele de talie înaltă care au mai multe frunze tulpinale si care, în general
se refac mai greu după păşunat nu suportă păşunatul repetat.
Păşunatul raţional, denumit şi păşunatul pe tarlale, sistemic sau rotaţional,
reprezintă o metodă intensivă de folosire a pajiştilor permanente şi temporare.
a) Determinarea producţiei pajiştilor se poate face prin metoda directă
(agrotehnică) şi metoda indirectă (zootehnică).
46
Metoda directă sau a cosirilor repetate constă în stabilirea a 4-10 parcele cu
suprafaţa de 1,0-2,5 m2, care se cosesc înaintea fiecărui ciclu de păşunat, după ce s-
a ridicat roua; masa verde se cântăreşte, se face media cântăririlor din parcelele de
probă şi se raportează la hectar.
Prin însumarea producţiilor de masă verde de la fiecare ciclu de producţie
(P1, P2, P3, … Pn), se obţine producţia totală sau globală a pajiştii (Pg).
După fiecare ciclu de păşunat, pe suprafeţe egale cu a parcelelor de probă, se
cosesc resturile de plante neconsumate de animale şi se determină cantitatea
acestora (R1, R2, R3, … Rn), iar prin însumarea lor se află cantitatea totală de masă
verde neconsumată (Rt).
Diferenţa dintre producţia globală şi cantitatea de masă verde neconsumată
reprezintă producţia reală sau utilă (Pu) de masă verde, consumată de animale.
Raportul procentual dintre producţia utilă şi producţia globală de masă verde
exprimă coeficientul de folosire sau consumabilitatea (K) al pajiştii.
Exprimarea numai cantitativă a producţiei de masă verde de pe o pajişte nu
ne permite compararea diferitelor tipuri de pajişti cu producţii diferite calitativ, de
aceea se impune şi exprimarea în unităţi nutritive (UN) a producţiei de masă verde.
Se consideră că o unitate nutritivă corespunde la :
3-4 kg iarbă de calitate foarte bună
5 kg iarbă de calitate bună
6 kg iarbă de calitate mijlocie
7 kg iarbă de calitate inferioară
Metoda indirectă constă în transformarea consumului de unităţi nutritive,
necesare diferitelor activităţi ale organismului animal în masă verde. Animalele se
cântăresc la începutul şi după terminarea păşunatului şi se întocmeşte un jurnal al
păşunatului în care se specifică suprafaţa ce se păşunează, numărul de animale,
47
producţia realizată, furajele administrate suplimentar, iarba cosită pentru fân
(convertită în UN).
b) Stabilirea capacităţii de păşunat
Capacitatea de păşunat (încărcarea pajiştii cu animale) reprezintă numărul de
animale (exprimat în UVM) care poate fi repartizat pe un hectar de păşune într-o
perioadă de păşunat.
Capacitatea de păşunat (Cp) se stabileşte în raport cu producţia utilă a pajiştii
(Pu) şi necesarul de nutreţ verde pentru o unitate vită mare pe întreaga perioadă de
păşunat (G).
Capacitatea de păşunat exprimată în UVM/ha se poate transforma pentru
diferita specii şi categorii de animale cu ajutorul unor coeficienţi.
Deoarece producţia pajiştilor variază în cursul perioadei de vegetaţie, iar
necesarul de iarbă pentru animale rămâne aproape constant, se impune reducerea
capacităţii de păşunat cu până la 30%, iar surplusul de iarbă de la ciclul I şi chiar II
se va transforma în fân, semisiloz sau siloz.
c) Împărţirea păşunii în parcele (tarlale)
Numărul de parcele (tarlale) pentru o turmă este în funcţie de durata ciclului
de păşunat (C), care reprezintă intervalul de timp de la începerea păşunatului pe o
parcelă până la revenirea animalelor pe aceeaşi parcelă, fiind echivalentă cu
perioada de refacere a covorului vegetal şi de timpul de ocupare (O) a unei parcele
utilizându-se relaţia N = C/O.
Durata ciclului de păşunat variază în funcţie de timpul necesar pentru
refacerea vegetaţiei fiind mai scurtă când refacerea vegetaţiei este mai rapidă.
48
Timpul de ocupare a unei parcele de către animale este de 1-6 zile, producţia
fiind mai mare la o durată mai scurtă de folosire a parcelelor.
La numărul de parcele calculat se pot adăuga 1-2 parcele ce nu se păşunează
şi la care se fac lucrări de îmbunătăţire.
Suprafaţa parcelelor se determină în funcţie de uniformitatea producţiei
pajiştilor astfel, când producţia este uniformă pe toată suprafaţa pajiştii, mărimea
unei parcele se calculează cu relaţia:
S = S/N, în care:
S = suprafaţa pajiştii şi N = numărul de parcele
Când pajiştea nu este uniformă ca producţie, parcelele nu vor mai fi egale ca
suprafaţă, acestea trebuie dimensionate astfel ca să se obţină producţii egale sau cât
mai apropiate. Pentru aceasta se împarte pajiştea în trupuri (S1, S2, S3 etc.) cu
producţii aproximativ uniforme (P1, P2, P3 etc.), după care se calculează întreaga
producţie (P) a pajiştii, cu relaţia:
P = (S1P1) + (S2P2) + (S3P3) + … + (SnPn) (kg)
Se determină apoi producţia de masă verde care trebuie să se obţină de pe
fiecare parcelă (p) cu relaţia:
P = P/N (kg/ha)
Se calculează numărul de parcele în care se va împărţi fiecare trup de pajişte
(n1, n2, n3, … nn) cu relaţia:
nn = SnPn/p
Se determină suprafaţa parcelelor din fiecare trup de pajişte, cu relaţia:
sn = Sn/nn
d) Stabilirea desimii de păşunat
49
Desimea de păşunat (D) reprezintă numărul de animale care se repartizează
pe un hectar de parcelă din pajişte şi se calculează pentru a se evita subîncărcarea
sau supraîncărcarea cu animale, după relaţia:
D = Cp x N (UVM/ha parcelă)
e) Alegerea modului de folosire a tarlalelor
Folosirea permanentă a unei pajişti numai ca păşune duce la deprecierea ei
datorită dispariţiei plantelor valoroase care se înmulţesc numai prin seminţe, locul
lor fiind luat de buruieni sau graminee cu valoare furajeră slabă.
Pentru a se înlătura acest neajuns se va aplica o rotaţie în folosirea păşunii,
potrivit căreia în fiecare an cel puţin o tarla va fi folosită prin cosit sau mixt,
aplicându-se, după caz, şi lucrări specifice de îmbunătăţire.
f) Întocmirea graficului păşunatului pe parcele
Graficul păşunatului impune stabilirea numărului şi duratei ciclurilor de
păşunat şi a timpului de ocupare a fiecărei parcele.
g) Stabilirea lucrărilor de îngrijire, înainte şi după păşunat
Înainte de începerea folosirii pajiştilor prin păşunat se fac lucrări de
distrugerea buruienilor, eliminarea excesului de umiditate, reamenajarea
drumurilor, a adăposturilor, construirea de poduri-podeţe etc. În timpul perioadei
de păşunat se poate face cosirea plantelor neconsumate, împrăştierea dejecţiilor
solide ale animalelor, fertilizarea cu îngrăşăminte cu N după fiecare ciclu de
păşunat. La încheierea perioadei de păşunat, pe lângă lucrările prevăzute a se face
în timpul păşunatului se recomandă fertilizarea cu îngrăşăminte organice şi
minerale, strângerea şi depozitarea materialelor folosite.
50
CAPITOLUL V
APLICAŢII PRACTICE
Pajiştea pe care recomandăm aplicarea lucrărilor de suprafaţă este situată în
zona silvostepă, Zorleni Vaslui, se întinde pe o suprafaţă de 20ha, cu panta de 12 -
14 %, din care:
acoperire cu muşuroaie: 4ha cu 20%
exces de umiditate: 3ha
vegetaţie sub 50%: 5ha
Distrugerea muşuroaielor. Avem o suprafaţă de 4ha ocupată cu muşuroaie
cu un procent de acoperire de 20%, muşuroaie care sunt atât de origine animală cât
şi de origine vegetală. Având în vedere că muşuroaiele sunt încă în faza iniţială,
deci sunt mici şi neînţelenite, recomandăm distrugerea muşuroaielor cu ajutorul
grapei cu colţi.
După aceasta vom supraînsămânţa cu un amestec de 3 graminee şi 2
leguminoase furajere perene specifice zonei.
51
> 10% S=4ha
Nr.
Crt
.
Specia N P% P G S.U. Q Ic Q’ Q’’ Qt
1 Dactylis
glomerata
23 20 90 85 77 5,9 1 5,9 6,5 26
2 Festuca
pratensis
35 25 95 85 81 10,8 3 16,2 17,8 71,2
3 Poa pratensis 21 25 90 85 77 6,8 3 10,2 11,2 44,8
4 Lotus
corniculatus
17 10 97 85 82 2,1 3 2,1 2,3 9,2
5 Trifolium repens 12 20 97 85 82 2,9 3 2,9 3,2 12,8
TOTAL 164
Rezultă că norma de sămânţă pe hectar este de:
164: 4 = 41 kg/ha
Se face reducerea cantităţii de sămânţă cu 40%:
41 x 40% = 16,4 kg/ha
52
Eliminarea excesului de apă de pe pajişti
Recomandăm realizarea de drenuri orizontale care vor avea cavitatea
umplută cu material filtrant format din piatră. Se sapă un şanţ de 70cm pe fundul
căruia se realizează o galerie pentru scurgerea apei captate formată dintr-o
conductă triunghiulară din scânduri. Deasupra acesteia se va aşeza piatră spartă,
pietriş, nisip, brazde de iarbă aşezate cu rădăcinile în sus iar restul tranşeii se
acoperă cu pământ de umplutură. Distanţa dintre drenuri va fi de 30m iar lungimea
lor de 200m.
Datorită excesului de apă compoziţia floristică a pajiştii pe cele două hectare
este depreciată, de aceea vom recomanda efectuarea asupra însămânţări.
> 10% S= 3ha
Nr.
Crt
.
Specia N P% P G S.U. Q Ic Q’ Q’’ Qt
1 Dactyiis
lglomerata
23 20 90 85 77 5,9 1 5,9 6,5 19,5
2 Festuca
pratensis
35 25 95 85 81 10,8 3 16,2 17,8 53,4
3 Poa pratensis 21 25 90 85 77 6,8 3 10,2 11,2 33,6
4 Lotus
corniculatus
17 10 97 85 82 2,1 3 2,1 2,3 6,9
5 Trifolium repens 12 20 97 85 82 2,9 3 2,9 3,2 9,6
TOTAL 123
Rezultă că norma de sămânţă pe hectar este de:
53
123 : 3 = 41 kg/ha
Se reduce cantitatea de sămânţă cu 40%:
41 x 40% = 16,4 kg/ha
Efectuarea lucrării de supraînsămânţare se va face cu ajutorul semănătorii
universale SUP-21, iar pregătirea terenului se va efectua cu grapa cu discuri GD-
3,2.
Înfiinţarea pajiştilor temporare
Pregătirea terenului.
Vom pregăti terenul folosind grapele cu discuri, prin 2-3 treceri în sensuri
diferite, mobilizând solul pe o adâncime de 20-30cm. Pregătirea terenului se va
face în benzi cu lăţimea de 30m, care alternează cu benzi de aceeaşi lăţime
nelucrate. Acestea vor fi lucrate după 1-2 ani, când benzile desţelenite iniţial au un
covor vegetal încheiat.
Lucrările se vor face paralel cu curbele de nivel admiţându-se abateri de 2-
3% pe distanţe lungi şi de până la 5% pe distanţe mai mici de 200m.
Cultura premergătoare.
Pajiştea se va înfiinţa direct după desţelenire, metodă denumită regenerarea
rapidă a pajiştilor.
Fertilizarea de bază şi amendamentarea.
Recomandăm a se aplica 30-60kg P2O5 , 40-60kg K2O şi 40-60kg/ha N. Dacă
va fi nevoie, în funcţie de aciditate vom aplica amendamente înainte de desţelenire
în doze de 4-5 doze pe hectar CaO.
De asemenea recomandăm a se încorpora în sol la 15-20cm la înfiinţarea
pajiştii 20-40t/ha gunoi de grajd bine fermentat.
Specii şi soiuri folosite la înfiinţarea pajiştilor temporare.
54
Ţinând cont de toate condiţiile pedoclimatice existente în regiunea Obcinile
Bucovinei vom utiliza următorul amestec alcătuit din trei specii de graminee şi
două de leguminoase perene: Dactylis glomerata Festuca pratensis, Poa pratensis
dintre graminee şi Trifolium repens, Lotus corniculatus, ca leguminoase.
Alcătuirea amestecurilor de graminee şi leguminoase perene.
Stabilirea duratei şi a modului de folosire a pajiştilor temporare.
Pajiştea pe care dorim să o ameliorăm este o pajişte cu durată lungă de
folosire (>6 ani) ce va fi înfiinţată în locul pajiştii permanente degradate.
Modul de folosire a acestei pajişti poate fi prin păşunat sau mixt.
Stabilirea numărului de specii.
Pentru pajiştile cu durată lungă de folosire se recomandă 4-6 specii, fiind un
amestec complex.
Stabilirea proporţiei gramineelor şi leguminoaselor în cadrul amestecurilor.
În amestecurile cu durată lungă de folosire ponderea cea mai mare o au
gramineele (70%), leguminoaselor revenindu-le o proporţie de 30%.
Alegerea speciilor şi stabilirea procentului de participare a fiecărei specii în
amestec.
Deoarece pajiştea noastră va fi folosită prin păşunat vom recomanda specii
cu talie mijlocie şi joasă cu vivacitate ridicată, bogată în frunze bazale, rezistente la
călcat, care formează o ţelină elastică şi care au capacitate mare de regenerare.
Procentul de participare în amestec al fiecărei specii l-am stabilit în funcţie
de valoarea economică a speciei, adaptabilitatea la condiţiile pedoclimatice,
pretabilitatea la modul de folosire şi indicele de concurenţă.
Calculul cantităţii de sămânţă
Cantitatea de sămânţă pentru fiecare specie (Q) se determină cu relaţia:
Q (kg/ha) = p x N/ S.U. unde:
55
- p = procentul de participare în amestec;
- N = cantitatea de sămânţă în cultură pură (kg/ha) la valoarea utilă de
100% (N);
- S.U. = procentul de sămânţă utilă, care se calculează pe baza valorii
purităţii (P) şi germinaţiei (G).
S.U. = P x G/ 100
Cantitatea de sămânţă rezultată din calcul se corelează în funcţie de
capacitatea de concurenţă a speciilor din amestec, separat în cadrul fiecăreia din
cele două grupe de plante.
Prin însumarea cantităţilor de seminţe astfel corectate, rezultă cantitatea de
sămânţă în amestec necesară pentru un hectar.
Toate aceste lucruri le vom evidenţia în următorul tabel:
+40%Ic’ > 10% S= 5 ha
Nr.
Crt
.
Specia N P% P G S.U. Q Ic Q’ Q’’ Qt
1 Dactylis
glomerata
23 20 90 85 77 5,9 1 5,9 6,5 32,5
2 Festuca pratensis 35 25 95 85 81 10,8 3 16,2 17,8 89
3 Poa pratensis 21 25 90 85 77 6,8 3 10,2 11,2 56
4 Lotus
corniculatus
17 10 97 85 82 2,1 3 2,1 2,3 11,5
5 Trifolium repens 12 20 97 85 82 2,9 3 2,9 3,2 16
TOTAL 205
56
Rezultă că norma de sămânţă pe hectar este de:
205 : 5 = 41 kg/ha
Sămânţă şi semănatul.
Epoca de semănat, este primăvara devreme când solul permite intrarea
maşinilor agricole, iar temperatura este constant peste OoC.
Metoda de semănat
Semănatul se va face în rânduri distanţate la 12,5cm folosind semănătoarea
universală SUP-21. În acest scop amestecul de seminţe trebuie foarte bine
omogenizat, cutiile semănătorilor umplute parţial cu seminţe, iar aparatul de
distribuţie supravegheat în permanenţă încât repartiţia seminţelor să se facă cât mai
uniform.
Adâncimea de semănat
Pentru că amestecul este compus din seminţe mici, se seamănă la adâncimea
de 1-2cm. Se impune tăvălugitul înainte şi după semănat.
Lucrări de îngrijire.
Distrugerea crustei
Această lucrare o vom executa cu grapa de fier cu colţii îndreptaţi în sus,
având în vedere ca viteza agregatului să fie mică.
Completarea golurilor
În cazul apariţiei golurilor le vom completa cu un amestec asemănător cu cel
folosit la însămânţare.
Combaterea buruienilor
Vom utiliza combaterea mecanică care constă în cosirea repetată a
buruienilor cu coasa, cu diferite cositori uşoare, înainte ca acestea să fructifice.
Cositul se va face la înălţimea de 8-10cm de la sol, încât speciile semănate să fie
57
cât mai puţin afectate. Materialul rezultat se va aduna şi se va scoate de pe teren
într-un timp cât mai scurt.
Fertilizarea
În anul întâi vom recomanda o doză de 50kg/ha N. În anii următori vom
administra aproximativ 120-150kg/ha N aplicat în 3-4 reprize. Se vor asigura câte
50-60kg/ha P2O5 şi 50-60kg/ha K2O pentru fiecare an de folosinţă. Recomandăm
folosirea în funcţie de posibilităţi a 20-40t/ha gunoi de grajd.
Organizarea păşunatului raţional
Zona: silvostepă, Zorleni – Vaslui
Suprafaţa: 20 ha
Panta: 12 – 14 %
Perioada de păşunat: 170 zile
Data începerii păşunatului: 1 mai
Producţie: neuniformă
S1 = 8 ha
S2 = 12 ha
Pu1 = 14000 kg/ha
Pu2 = 16000 kg/ha
Nz = 50 kg
Rf = 30 zile
O = 10 zile
Folosire: tineret bovin peste 1 an
Producţia totală:
58
P = (S1P1) + (S2P2) + (S3P3) + … + (SnPn)
P = (8 x 14 000) + (12 x 16 000) = 112 000 + 192 000 = 304 000 kg
Producţia pe parcelă:
p = P : N
p = 304 000 : 20 = 15 200 kg
Determinarea numărului de parcele:
N = C : O
N = 40 : 10 = 4 parcele
Determinarea numărului de parcele din care se va împărţi fiecare trup de
pajişte:
n1 = (S1 x P1 ) : p
n1 = (8 x 14 000) : 76 000 = 1,47 = 1 parcelă
n2 = (S2 x P2) : p
n2 = (12 x 16 000) : 76 000 = 2,53 = 3 parcele
Suprafaţa parcelelor din fiecare trup de pajişte:
s1 = S1 : n1
s1 = 8 : 1 = 8 ha
s2 = S2 : n2
s2 = 12 : 3 = 4 ha
Producţia utilă:
Pu = Pt : N
Pu = 304 000 : 4 = 76 000 kg/ha
Stabilirea capacităţii de păşunat:
Cp = Pu : Nz x T = Pu : G
Cp = 15 200 : 50 x 170 = 15 200 : 8 500 = 1,8 UVM/ha
Cp fizic = Cp : coeficient
Cp fizic = 1,8 : 0,7 = 2,6 = 3 vaci – tineret bovin/ha/tarla
59
Desimea de păşunat:
D = Cp fizic x N
D = 3 x 4 = 12 vaci – tineret bovin/ha
Efectivul de animale:
Ef = Cp fizic x S
Ef = 3 x 20 = 60 vaci – tineret bovin/parcelă
Întocmirea graficului păşunatului pe parcele:
1 MAI – 17 OCTOMBRIE (170 ZILE)
Ciclul de păşunat Parcele
1 2 3 4
I
O = 10 zile
R = 30 zile
1 V - 10 V 11 V - 20 V 21 V - 30 V 31 V - 9 VI
II
O = 10 zile
R = 30 zile
10 VI - 19 VI 20 VI - 29 VI 30 VI – 9 VII 10 VII - 19 VII
III
O = 10 zile
R = 30 zile
20 VII -
29 VII
30 VII –
8 VIII
9 VIII -
18 VIII
19VIII -
28 VIII
IV
O = 10 zile
R = 30 zile
29 VIII - 7 IX 8 IX - 17 IX 18 IX – 27 IX 28 IX – 7 X
60
V
O = 10 zile
R = 30 zile
8 X – 17 X - - -
BIBLIOGRAFIE
1. Teodor IACOB, Vasile VÎNTU, Costel SAMUIL – Tehnologia producerii şi
conservării furajelor. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi-2000
2. Adrian IONEL – Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere. Editura A’92
3. Adrian IONEL, Vasile VÎNTU, Costel SAMUIL – Cultura pajiştilor şi a
plantelor furajere (îndrumător de lucrări practice). Editura “Ion Ionescu de la
Brad” Iaşi-2002
4. Judeţele patriei – Judeţul Vaslui
61
62