2 7 9 4 6 1 .

CRIZA DE COMBUSTIBIL Şl GERUL BOBOTEZEI

— I n l ipsă d e cărbun i e b u n şi ă s t a !

2 Anui XIV, No. 102, Luni i9 Ianuarie 1920

Vrabia mălai visează; Iar noi coks de Bobotează...

Minunea, care ni se vestea încă de pe cînd eram copii, că în noaptea Bobotezei,' se va deschide cerul, vă încredinţez că nici anul ăsta nu se va 'niîmpla.

Şi totuşi, măcar acum am merita să azistăm la acest spectacol feeric care necontenit se amînă ca_ un alt „Ilderim". Acum, după ce în anii de răsboi s'a deschis aşa de prăpăstios pămîntul spre a înghiţi toată vlaga tînără a neamurilor, s'ar cuveni ca şi cerul să binevoiască a ridica mis-te/ioasa'i cortină odată ş'odată.

Dacă miracolul s'ar săvîrşi, aş dori să văd Raiul şi să felicit pe primii creştini de odinioară pe cari, păgî-nismul Ia început şi pe urmă inqui-ziţiunea, îi csîndeau să fie arşi de vii pentru credinţa lor.

Ah, ce ieftin trebuie să fi costat combustibilul pe vremea aceea! Dacă aş vedea astăzi rugurile acelea enorme făcute din mii şi mii de stînjeni de lemne, 'mi-ar lăsa gura apă, atîta apă încît le-aş stinge pe toate.

Dacă ar trăi în zilele noastre "în România cei dintâi mucenici ai re­ligiei creştine, prigonitorii lor (gu­vern, consiliu comunal, etc.) de si­gur nu 'i-ar mai ucide prin) foc, ci prin frig, cum suntem noi asasinaţi azi încetul cu încetul.

In loc să'i puie pe martiri pe ru­guri înflăcărate, inchizitorii moderni 'i-ar trimete pur şi isimplu să se culce pe păturile de ghiaţă ale otelurilor şi locuinţelor bucureştene şi 'i-ar lăsa acolo să expire în chinurile grozave ale degerărei.

Repet, însă, nici în noaptea Bobo­tezei actuale nu se va deschide cerul. Mai degrabă 'mi-e teamă că—după un început de iarnă milostiv — o să se deschidă gerul.

Asta ar însemna că ne prăpădim, că chiar acei cari au avut norocul să scape din focul războiului se vor cu­raţi de lipsa de foc a păcii.

Eu unul m'am asigurat de o mică provizie, dar nu ştiu cît o să'mi ţie.

— A ha, — va bombăni cu ciudă un cititor, — lesne îţi vine dumitale să faci glume pe o temă aşa de durq-roasă pentru toată lumea, după ce te-ai învîrtit pe la ministere şi di­verse administraţii cazone. Trebuie să ai magazia plină de lemne de cer!

— Nu, cititorule invidios, nu m'am învîrtit de loc, dar am găsit altă so­luţie ca să capăt lemne de...

— De cer ? — Nu: de cer... şit! Mă milogesc

pe la prieteni şi pe la vecini, zilnic, pentru un braţ de lemne, ş'aşa trăesc de azi pe mâine, şi-aşa scăpai până în acest moment să nu mă trezesc

într'o bună dimineaţă in chip1 de carne congelată ca aceea ce ui se expedia din America i care, ştiţi, era foarte proastă. De altminteri totdauna am fost de înţeleaptă părere vechie că'i mai bine să fii un măgar viu decît un filozof mort. încît, mă'ntreb cu grijă : cît o să mai pot practica in­geniosul meu sistem de a'mi procura lemne de cer... şit, şi ce-o să deviu pe urmă ?

Pentru dumneavoastră, aceiaşi cum­plită problemă se pune.

Nu ni se dă lemne, să ni se dea cărbuni, să ni se dea coks.

O ligă a coksumatoriior trebuie ur­gent înfiinţată.

Guvernul teşit din sufragiul uni­versal a dat foc vechei Constituţii, ca să pună alta în locul ei, dar nouă asta nu ne ţine de cald.

Ei bine! noi pretindem să ni se dea o Cokstituţie!

Kiriak Napadarjan

VINUL ŞI A P A In vagonul de clasa a doua al ac­

celeratului care face trei zile şi trei nopţi de Ia Iaşi pînă la Bucureşti — exact atîta cît ar pune un tren euro­pean ca să te ducă de la Insula Şer­pilor şi pînă Ia Kamciatka.

Vorbesc dor.i ovrei negustori de vinuri: • .

— Băui din pruba p? care'mi oi trimăs-o di-ja.

— Ei, cum îţi place? — Bunişor, dar cam apos. —• Dar pa,r'că iu sunt di ghină

dija? — Iu nu ştiu cine'i di ghină. Ghi­

nul e dija apos. — Păi cum să nu Ine, bre, apos?

Podgoreanul, după ce'l aşează în bu-riu, toarnă cîte-va cofe di apă ca să-1 limpedzească, că aşa e obiceiul dija. Eu, cînd om adus poloboacele a casă, am pus, cum face toată lumea, cîte va cofe di apă — că se tulburase pi drum. Crîşmarul, cînd l-o aşezat în hrubă, după ce l-o cumpărat di la mini, o turnat şi el cîte-va cofiţe, că'i om, nu-i cîne, doară. Şi boierul, la masă, după ce'l cumpără, trimite slujnica la băcălie să-i aducă sifon— de mai puni şi el o leacă di apă, că'i are ghinul pre tare.

Cu atîtca fîntîni într'un ghiet bu-riu di zamă cum să nu hie ghinul apos, bre — că se face din poamă, pi feemne, nu din perje!

— Batîr daca ar hi mai ieftior! — - Cum să hie ieftin, bre, cînd

şolticii di la drumul di hier fură, din poloboc, numai ghinul.

— - şi apa 'ţi-o lasă ca s'o vindzi cu balerca!

— Dă! — Dă! Vier

MUCURI DE IDEI — Originale —

La club

Câţiva s'au retras într 'o odae şi dau, pe rând, «şuetă» de vorba .

— Monşer, eu am păţit una l a t ă . . .

— Mai lată de cât tine ? — Aşa de lată că inima mi

s'a îngustat cat un purice. Inchi-pueşte'ţi că azi noapte, întorcân-du-mă mai de vreme acasă, găsesc in patul neveste-niii chiar pe bu­cătar . . .

— Auzi drăcie! — Staţi că nu s'a întâmplat

nimic. Bucătarul era în patul ne­veste-mii cu fata din casă!

— Dar nevastă-ta unde era ? — Asta-i! prea vrei să ştii

multe !

—Şr mie mi s'a întâmplat una boacănă . . .

— Scurte az-o! — Cât mai mult posibil. într 'o

seară, pe la cinci, mă duc la un hotel să caut u n prieten care, îmi spusese alt prieten, venise chiar în ziua aceea dela moşie. Fiind cam întuneric pe coridor, în loc să înemeresc camera prietenului, inemeresc a l ă t u r i . . .

— . . . unde nevastă-ta . . . — . . , Auzi drăcie ! . . . — . . . Biîz . . . bîîîz . . . Toţi cei de faţă au de spus ceva

sarcastic, insultător. Cel cu povestea rămâne cu gura

căscată.., îşi revine în f ire: Eu n'am văzut nimic în odae;

v'am spus că era întuneric. De unde ştiţi voi cine era ?

— Toată lumea ştie ! — Taci, bre ! Şi eu credeam

că vă povestesc ceva inventat de mine !

— Voi ca voi ; eu însă pot să mă laud, că mi-a trecut fierul ro-şiu prin inimă. Imaginaţi-vă că chiar la o săptămână după cunu­nie, vrând să-i spui ceva soţiei mele, deschid uşa camerei ei de dormit şi-o găsesc goală c 'un tip care nu ştiu ce făcea la picioarele ei. E u . . .

— I-ai împuşcat p amândoi ?

F U R N I C A 3

— Glumeşti, monşer ! Tipul era croitorul care venise să'ncerce ro­chia nevestc-mii.

*

Oftică nu optică!

Beţivul vede dublu. Nu totdea­una. Beţivul vede exagerat — după cum îi gonvine. De multe ori chiar micşorează realitatea. Oculistii încă n'au putut lămuri acest fenomen optic. Fabricanţii de lentile cu atât mai puţin. Ochiul, se zice, e organul cel mai delicat. De aceia, poate, nu se dă pe mâna oricărui pârlit de savant. Influ­enţa alcoolului asupra retinei» — e un studiu încă în studiare. Am auzit pe cineva care tocmai era gata să Ji găsească soluţia când a... orbit. Vorba evanghelică : « Vezi paiul din ochiul altuia şi nu vezi bârna din ochiul tău?» Nu uitaţi că pe timpurile acelea, pământul era locuit de nişte uriaşi numiţi ciclopi, c'un singur ochiu în frunte. D'aia tşi puteau permite luxul s i găzduiască în el, oricând, o bârnă. Ochiul pivniţă de lemne ? Ce pleaşcă pentru proprietarii ca să mărească chiriile cu încă trei sute la sută.

Indiscutabil — ca s'o l u ă m de unde a lăsat-o —influenţa alcoo­lului asupra vederei depinde de conformaţia şi calitatea retinei. Unele — vorbesc de retine — se lasă să fie influenţate in plus, altele în minus. De pildă :

Vascris Ilie îşi poartă trupul dela uu trotuar la altul, imitând zig-zagul trăznetului inventat de Sf. Iii*.

Ninge. Fulgii cad domol, r ă tu -ind alb acoperişul caselor şi pă­mântul.

Vascris Ilie voiajează incognito — nici un vardist care să-1 re­cunoască—ciugulit umed de apa zăpezii ce i se topeşte ploae pe figură.

Dintr'o cârciumă sbucneşte Pa-raschiva Ştoalfă. Harnică gospo­dină, ia duce în mână o dami­geana, iar subţioajra strânge la căldură o bucăţică de pâine înfă­şurată într'un petic de ziar vechi şi murdar.

Vascris Ilie clipeşte, plăcut im­

presionat de apariţia neaşteptată a unei reprezentante a sexului frumos — mai mult rumegă decât întreabă :

— Femeie, ce-ai târguit ? — Cinci chile de profiriu şi-un

sfert de pâine. —Eşti nebună, femeie ! Ce faci

tu cu atâta pâine la un pic de vin ?

Ceeace am voit să demonstrăm : influenţa alcoolului asupra reti­nelor... (vezi începutul . )

Eu prost, tu p ros t . .

Se conjugă în toate timpurile, pe timp de pace ca şi de rezme­rită.

La cafenea, Pingelescu, scriitor ratat, trântind cu pumnul in masă.

— Eu, domnilor sunt fiul ope-rilor inele !

— Prost tată a i ! — mormăe unul din cei cari îl alscutau.

— Bine, Popescule, să-mi re­fuzi tu cinci lei împrumut... Eu să fi fost în locul tău şi tu ăla care cere: crezi tu că eu nu ţi-aş fi dat numai decât ?

— Cred, cum nu ; eu însă nu sunt aşa prost oa t ine!

— De obiceiu proştii sunt oa­meni frumoşi !

— Mă mi r ! — De ce ! — Fiindcă tu ar trebui să fii

omul cel mai frumos din lume.

— Eu, unul, ador proştii! — Ionescule, nu te ştiam pă­

gân ! Uitat-ai oare că la carte scrie: Să nu-ţi faci ţie chip cioplit ?

* — Imaginează-ţi, mon cher, că

aseară am făcut cunoştinţă cu un individ mult mai prost ca tine!

— Imposibil !... Imposibil ca tu să fi putut sta de vorbă măcar un minut cu un om superior ţie !

—Adevărat a spus, cine a spus, că omul la bătrâneţe se prosteşte !

— Georgescule, nu te credeam aşa bătrân !

Nae D. Ţăranu

PAROXISM

S\a inoptat. E inii'o Marţi. In casă la Rebeca Şjarţ

sa strecurat, sărind gârliciul, un caporal, numai cu biciul, venit cu ordin de serviciu

din tabăra de internaţi...

Amant sau hol, eu am crezul. că e acest necunoscut;

dar el şopti: nu luminaţi — v'aduc scrisori de la bărbaţi... Apoi i-a zis Rebecăi: na'ţi —

dai' ce i-a dat, eu n'am văzul.

Cet i R e b e c a : ,lnus cniB

,tnu ,ăuo uc tjeşehg ca) iş Jarv ăm iiciref acad rad

uialab uăl lurăp nid ,gor el ...uiat imăs ăţivuş ănub o

.dnuseg ias dnu ,firb a 'Marş A

Şi cum işi poartă părul coadă, Rebeca iute şi-l desnoadă,

căci despre scumpul ei bărbat, de-un an de când e internat, acuma ntâi s'a bucurat,

s'a bucurat — şi-a dat din coadă. laşi Lo. Pa.

* (Traducere) Bine sunt

şi fac comerţ cu ouă, unt — dar dacă fericit mă vrai, te rog din părul tău bălaiu o bună şuviţă să'mi taiu —

Fii bine — scfie'mi amănunt.

Nota Redacţiei. Traducerea e de prisos. Citito­rul n'are nevoe de cunoştinţa limbei ebraice ca să înţeleagă că strofa a treia, citită de la dreapta spre stânga, este aidoma cu limba românească, afară de ultimul vers tradus în jargon.

Doamnele depozitare de ziare :

Mari ţa G. Ionescu, din Ur la ţ i Jeane t t e M. Weiss, d in Tu lcea P . A d ă m o i u d in Drăgăşan i Clara Bacalu d in Săveni Natal ia .Ciobanu d in Mărăşeşt i

Sun t r u g a t e a ne ach i t a ime­dia t s u m e l e ce da to resc d in vân­zarea revis tei „ F u r n i c a " .

Numărul viitor va fi pus în vân­zare Vineri, 23 ianuarie 1920.

„Furnica" 12 pagini 75 bani

MITICA LA PATINAJ

— Sări, domnule... nu vezi cam căzut? — N'aş mai vedea ce-am văzuţi

Desen de f. Ş i r a * »

Anul XiV, No. 102, Luni 19 ianuarie 1919 F U R N I C A 1 — IMPRESII DIN TIMPUL INVAZIEI

Calvarul Presei Vremuri grele pentru presă. Nu

mai e putinţă să găseşti inspiraţie, fiind că'ţi o stinge teama că concepţia dumitale are să fie măsurată de Va-laori cu concepţia cazonă a lui Arghi-rescu.

Ziarele guvernamentale au situaţia şi 'mai grea, cu toată silinţa ce'şi dau piserii de la Censura ca să le în­lesnească deverul. Şi e lesne de în­ţeles : pînă în ziua de 15 August, gazetele acestea au avut zilnic bule­tine de la Grossmann şi Jonsohn des­pre operaţiile de pe front, buletine cari spuneau lămurit printre rin duri că Puterile Centrale sunt imbatabile. Re­dactorii speciali primeau cite 5000 de lei pe lună de Ia Gûnther în afară de leafa bogată, pe care ! eo servia di­recţia ziarelor respective. Or, să con­tinue sistemul după ce guvernul ne băgase şi pe noi în răsboiu cu invin­cibilii, nu se putea — de aceea au şi dat afară, foarte tîrziu, pe autorii buletine/or ; dar să desminţă un tre­cut de doui ani şi să spuie azi că au minţit toată vremea, ar fi piramidal. In această dilemă, organele liberale vegetează penibil — cu tot concursul desinteresat ce li-1 dau proprii lor reporteri, îmbrăcaţi, ca cel din fabulă, în piele de... censori. Viitorul, ne­mulţumit, se vede treaba, de sprijinul ce'i acordă Mavrodi, a ajuns să in­voce „graţia lui Dumnezeu" în fa­voarea armelor romîne — iar despre Independenţa, unul dintre ofiţerii fran cezi cari fac aviaţie la Riegler îmi spunea ieri, după ce o citise din scoarţa pînă în scoarţă :

— Ce n'est pas écrit en français, mais on comprend quand même.

Se pare că guvernul s'a luat de gînduri cu „debandada din ţară" . Faţă cu exodul interminabil al celor cari, văzînd că dezertează autorităţile, au luat şi ei drumul pribegiei, miniştrii, fie care în parte, au adresat cite o circulară prin care invită la linişte pe funcţionarii departamentului respectiv

- şi, cum iscălesc circulara, fug la Iaşi, ca să dea exemplu de calm şi de curagiu.

După ministere, a început poliţia să publice ordonanţe în sensul acesta ; de la poliţie, apucătura a trecut la primărie ; de acolo, la Casa de De­puneri, şi, în fine, la direcţia gene­rală a serviciului sanitar, unde docto­rul Sion, mai prevăzător de cît alţii, e... plecat de anul trecut. Numai Bă-lănescu, secretarul general de la do­menii, n'a iscălit asemenea circulară

fiindcă domnia sa nu se joacă cu focul.

Cînd au văzut ziarele că singurul subiect pe care îngăduie Duca să'l bălăcească, este recomandaţia, către public, de a sta pe loc, liniştit şi cu bărbăţie, ca să privească cum pleacă toată lumea, s'au pus să parafraseze circulara primăriei.

Directorul, de mult faimos, al Vii­torului, a redactat, în sensul acesta, o tartină indigestă — şi, după ce a scuipat-o în gazetă, a fugit în Mol­dova. Barem Adevărul, ca să nu mai aibă bătaie de cap pe urmă, a vorbit publicului de calm şi de curagiu prin-tr'un articol venit de-a dreptul din Odesa...

Băjenarii din Dobrogea au umplut drumurile pe Ialomiţa. Constanţa a primit ordin de evacuare pe cînd erau duşmanii la barieră — aşa în cît bieţii locuitori au plecat cu ce aveau pe e i : femei aproape goale, bărbaţi în că­inase — un nesfîrşit convoiu de ne­fericiţi cari te trimet cu mintea la sfâşietorul Pohod na Sibir.

Un nenorocit dfc negustor din str. Mangaliei rătăcea, pe drumul gărei, cu trei copilaşi într'o roabă •— pe cînd nevasta,pe jos, molcomea la sîn pe al patrulea...

„Tata Oheorghe", avocat cu vază şi cu inimă, a scăpat fără pardesiu şi împrumutase o jarpanâ de la un prieten din Murfatlar — iar Cape-leanu, directorul poliţiei, n'a putut lua, din toată casa, de cît o batistă, care'i a ţinut loc de palton pînă la Ungheni, unde 1-a mutat Panaitescu drept pedeapsă pentru că, după ce fugise poliţaiul din vreme, pe îndelete, el n'a fost în stare să împiedice in­vazia bulgarilor...

După dezastrul de la Braşov, ge­neralul Crăinicianu a fost numit „in­spector general al armatei şi agent de legătură", cu alte cuvinte un fel de ajutor al lui Mestugean pentru cores­pondenţa de răsboiu a Universului.

Decretul a apărut în Monitorul O-ficial dar ziarele nu'I au putut repro­duce fiind că I-a şters la Censură Ma­vrodi, care nu aprobă această scanda­loasă numire.

Ziarele englezeşti sunt pline de a-mănunte picante despre un gest, glu­meţ în aparenţă dar sîngeros în fond, al domnişoarelor din Londra. In urma apelului adresat de Kitchner, s'a în­rolat în armată, de bună voie, toată lumea în stare să poarte arma. Cei cari, cu toată nevoia în care li se găseşte patria, au rămas, totuşi, la... Capsa, sunt obiectul celei mai crude batjocuri din partea miss-elor. Pe unde'i întîlnesc, fetele le oferă cîte o pană albă — şi, în Anglia, pana albă este simbolul laşităţii.

La noi n -ar fi ajuns toate gîştele din Capitală, dacă ar fi fost vorba să se ofere cîte o pană fie căruia dintre cei cari luptă pe Podul Mogoşoaei.

Şi azi ne bîntuiră aeroplanele. Veniră: dimineaţa, după prînz şi

noaptea — dar lecţia de ieri a făcut pe oameni mai prudenţi.

Recolta a fost s labă: asasinară, în strada Zefirului, un copilaş care se juca, în curte, cu un căţel — şi sur-prinseră patru soldaţi la fînăria de la Malmaison, soldaţi cari căutară să se adăpostească în casa, d<n apropiere, a unei unguroaice, dar caritabila fe­meie n'a vrut să descuie uşa.

Pe trei 'i-a omorît, iar celui de al patrulea, 'i-a retezat picioarele.

Puţin lucru pentru slava Kaiserului.

începe lumea să se îngrijască de iarnă. Nu e în tîrg de nici unele. Brînza nu se mai cunoaşte de cît din auzite. Cărbunii se dau, cu recoman­daţii puternice, numai cu bon de la ministerul fratelui lui Sebastian Ra-dovici — şi se dă antracit.

Zahărul îl vinde ministrul, perso>-nal, reporterilor de la anume gazete, ca să-i facă atmosferă, şi'l dă în can­tităţi ca pentru băcănie — iar cel pe care'i furnisează cafegiilor şi in­dustriaşilor, costă : preţul oficial — plus un franc de kilogram filodormă.

Antreprenorul de la cafe Boulevard e o arhivă în privinţa aceasta.

Cît despre lemne, nu sunt, de vîn-zare, azi, în toată Capitala, nici zece stînjeni.

La clubul liberal, pe Calea Vic­toriei, se descăicau adineauri pai-spre-zece care cu lemne — şi le descărcaţi soldaţi, dintre cei cu slujba la de­pozitul cu lemne al ministerului de răsboiu.

Arghirescu, întrebat aftipra feno­menului, mi-1 explică cinstit şi na­tural : soldaţii cari descarcă, sunt or­donanţe ale... intendentului de la club.

Arhibald

(Aceste nete au început la No. 89, au urmat si vor urma regulat la fiecare număr.)

Revista „FURNICA" Proprietar : N. O. Ţ Ă R A N U

Apare de douî ori pe săptămână •. Lunea şl Vinerea

P r e ţ u l : 75 ban i f o a e a A b o n a m e n t u l : 75 lei pe a n ; 38 lei pe şase l u n i ; 20 lei pe trei luni, plătit înainte prin

mandat poştal . A d r e s a i Revista . F U R N I C A " — Bucureş t i

Numărul viitor va fi pus în vân­

zare Vineri, 23 ianuarie 19*Q

F U R N I C A

GREŞEALA DE ADRESĂ

— Doctore, de câteori îmi săruţi mâna, mă 'nf ior . . . — Ah, doamnă, ce fericire! — ... mă 'nfior, gîndindu-mă că ai fost la vreo operaţie şi ai

uitat să te speli în gură ! Dcsrn de F. Şirato

Şezştoarea din Vagon

După ce omorîse cîţi-va oameni, tramvaiul comunal îşi întrerupsese fu-nesta-i activitate şi, fără curent, lă­sase vagoanele înţepenite pe linie, care pe unde le apxicase vremea.

Al meu, No. 16, chaumâ la bise­rica Boteanului. Aşteptasem trei sfer­turi de ceas. Pasagerii, după ce plă­tiseră, descinseseră, unul cîte unul, şi se împrăştiaseră care încotro. Eu, dat afară din slujbă, n'aveam nici o grabă — şedeam, deci, ca să văd cît o să ţie neputinţa celor de Ia uzină.

In vremea asta fiind că spica de ză­padă, conductorii şi mecanicii de la cadavrele de pe linie se grămădiseră în vagonul meu şi spuneau poveşti, încredinţîndu-şi unul altuia cum, din experienţă personală, se fură socie­tatea cu manipularea biletelor.

După glume şi fleacuri şi nimi­curi fără importanţă, cari constituiau mai mult o intrare 'în materie, începe unul, fînăr şi simpatic:

— Deună-zi a fost, mă, unu ' de să te iei cu mîinile de cap.

- Oleo! — Zău! La stanţia din Obor se

urcă, în 1 7, o ceată de vre-o trei zeci de ţigani. Se duceau Ia Gara de Nord :. Se umplusese vagonul de nu mai era loc pentru alţi pasageri. Condictorul, Nae, ăla spînatecul, culege, de pe jos, biletele aruncate şi le dă ţiganilor, încasează, nene, vre-o doui sp'ce franci. Pe urmă se înţelege cu mani-, pulantul să nu oprească pin' la gară - şi ăsta porneşte. Trece peste Moa­ra Iu' Asan, trece peste Ştefan cel Mare, trece peste Romană-Viitor şi, ca vîntul, fără să stea neam, ajunge la Marghiloman. Acolo, cînd era să intre în Bulivard, iaca controlorul.

Mani pul an tuf n 'a avut încotro şi a oprit.

Dar spinul, văzînd primejdia, stri­gă către ţ igani:

— Gara de Nord. Daţi-vă repede jos că pleacă trenul.

Ţiganii, năuciţi, pornesc ca oile. Cînd se cobora, prin faţă, ăl din urmă

pasager, prin dos se urca controlorul. Se uită Ia carnetul lui Nae—carnetul fată mare : nu rupsese nici un belet.

— Păi, zice, n'ai rupt nici un bilet, de Ia Obor şi pînă aici?

— Nu, zice spinul. — Păi, ţiganii ăştia au mers ne­

taxaţi ? —- Să vedeţi, domnule contrilor:

se urcară colea, la Icoană, şi cînd mă dusei să-i taxe-z, zice că merg la Halele Centrale.

— Şi? ' — Şi'i dedei jos să ia pe 16. — Fără bilete? — Fără. Dacă 'i-am dat jos» că

greşiseră oamenii. — Şi contrilorul ce a zis? a intre-

bat unul din vagon.. —• N'a zis nimic. Doar s'a uitat

lung Ia el, că pricepuse kelemecul. — Dar ţiganii? — Ţiganii au făcut gălăgie pînăi

seara, cînd 'i-a împrăştiat sergentul — că nu se putea hodini Marghilor man de răul loir, cînd au văzut că fuseseră fraieriţi.

Watman

Raiul pe pământ

Dumneata îl crezi posibil? — Nici eu. Se vede treaba că nici dumneata, nici eu, n'am ţinut ajunul Bobotezii, când atuncea se spume că se deschide Cerul pentru drept-credincioşi. Am ţi­nut, e drept, şi eu, şi piesupun că şi dumneata, un ajun' mult mai hmg - (al meu durează de vr'o ti*ei ani)—

dar se pare că ajunul trebuie să aibă un sfârşit înainte de a se deschide Cerul, şi ajunul meu - - îţi doresc dti-mitale altul mai hun — ameninţă a voi să treacă şi peste Bobotează.

In schimb, perspectiva Raiului mi-o deschide noul guvern al României mari, - şi n'am decât să arunc o privire asupra programului său de acţiune, pentru ca să mă pot lăudă că, şi fără a fi propriu zis un drept-credincios, am întrezărit acel Paradis, cu a cărui viziune, orice vizionar are dreptul, gratuit, de a-şi indulci amă­răciunea prea realului Iad de pe Pă­mânt, i

Vă rog, într'adevăr, să-mi spuneţi mie, ce nu se cuprinde în acel pro­gram? Coloanele „Furnicii" nu sunt destul de încăpătoare ca să-1 schiţeze cel puţin în resumat; — dar să vă dau măcar aşa de gust câte ceva: „Ravitaliarea popiilaţiunii în întreaga ţara, — măsuri împotriva lipsei de lucru, — clădirea de locuinţe sănă­toase, ieftine, — asigurarea împotriva boalelor, combaterea ofticei, sifilisului si pelagrei"... — Ce să vă maţ spun? Dacă n'ar fi decât ravitaliarea, aş re­nunţă chiar Ia „rânduirea comunica­ţiilor", fiindcă în acest caz n*aş mai

F U R N I C ' A

aveá nevoie s.i mă toi balotez între dincoaci şi dincolo de vechea gra­niţă, ca să mă ravitaliez cu coroanele pe cari le-aş putea avea, în schimbul leilor pe cari nu-i am.

Dar asta n'o înţelege orişicine,— prin urmare să ne amestecăm în re­sorturi care sunt de c o m p e t e n ţ a noastră. Voiam să spun numai atâta, că eu, în programul guvernului celui dintâi al României noui,— pe onoarea şi conştiinţa mea, - n'am găsit decât două lacune:- Că n'a prevăzut fru­museţe pentru madam Smara şi ta­lent pentru dom' Stelian Popescu.

Adică, ce l-ar fi costat? Până să aştept eu ravitaliarea mea

dela dl Vaida-Voevod, ori clădirea să­nătoasă, ieftină, - • asigurarea împo­triva boaielor (între cari nu mă sfiesc să o număr şi pe aceasta, a cârtirii) — şi alte asigurări ale atâtor alte bu­nătăţi... rămân... ceea ce am fost.

Necredincios! Dtrrere! După cum niciodată nu voi putea crede în fru­museţea madam Smarii sau în talentul lui dom' Stelian Popescu, tot ast­fel nu voi fi în stare că cred nici in iravitaliarea mea, iu asigurarea mie, a unei locuinţe sănătoase - (fie chiar şi mai puţin ieftine) sau în alte asigurări (dintre care esclud pe unele pe care orice om prudent ar putea să şi le...asigure O ! Ja ! O ! Ja ! fără intervenţia guvernului) - - nu voi fi în stare, zic, să cred că toate acestea vor prinde fiinţă şi consistenţă prin faptul că... fac parte din programul

• de guvernământ al unui guvern care... Nu care, ci căruia, i s'ar fi pu-

last repeta cu drept cuvânt vorba cu­noscută : „Dacă ai fi făgăduit mai puţin, ar fi fost mai mult".

Dar să nu credeţi că vreau să-i fac opoziţie. Sunt cu trup şi suflet gu­vernamental. Insă nu sper că va des­chide Raiul pe Pământ. L-aş slăvi, dacă ar putea să deschidă măcar... Purgatoriul în Ţara românească.

Ion Grámáticu

BLOC-BOTEAZĂ

U L T I M E I N F O R M A Ţ I I

Din pricina incendiului care a mis­tuit, la Galaţi, un vapor cu hîrtie, volumul d-lui doctor Sion, volum în care urinau să fie strînse articolele-i de pe cînd era corespondent nemţesc la Moldova d-lui Virgil Arion, va a-pare cu oare care întîrziere.

Noroc, pentru admiratorii ilustru­lui doctor, că vaporul a luat foc după ce apăruseră articolele romîneşti pu­blicate, pe urmă, în Mişcarea de la la?.i.

*

O (dată cu generalul Văitoianu din , oştire, cu d. Brătianu din guvern şi

cu d. Emil Petrescu de la primărie, s'a retras şi Toneanu din teatru.

Şi vedeţi cum e bun ea : pe general, , nu'l regretă nici soldaţii; pe Brătianu,

1 bleastămă şi Ma teescuChose ; iar

Ce rîzi, măi Iţic? Ce vrei Puntrn chiar şi iu uvrei M'aş face udată creştin, Daca m'aşi boteza în vin, Şi 'nchi dala de Ştirbey!

Desen de A . M u r n u

pe Matache municipalul, '1 spurcă toată sufiarea care tremură de frig -pe cînd, faţă de Toneanu, un biet muncitoi pe ogorul artei dramatice, toţi cunoscătorii manifestă adîncă pă­rere de rău.

De aia, vezi, gura lumci numai... turburelul o astupă.

A avtlt dreptate preşedintele con­siliului de miniştri să zică, într'un moment de parapon, cînd 'i s'a ra­portat, de c&tre generalul Văitoianu, că a căzut Dinu la alegeri şi a eşit Mihalache:

Ingrată ţară, dom'le — pe o-noarea mea!

Ni se comunică un incident sen­sational de la prima şedinţă a Ca­merei :

Ci-că atunci cînd d. Stroiescti, pre­şedintele de vîrstă, zicea, în discursul de deschidere : „E de dorit ca, d'ucum in colo, ţara să fie guvernată de mîirii curate", fostul ministru de domeniu-stîtid, se vede, în curent, la Senat, a simţit «â'1 ia cu frig şi a vrut să'şi

asctmză labele în buzunar — cum, însă, găsindu-se, printre ţărani, în­tr'o adunare democratică, d. Constan-tinescu era în frac, s'a pomenit că'şi adăposteşte mîinile în buzunarul min-teanului unui vecin.

A fost o tevatură de nu se mai vedea romîn cu romîn.

*

Cînd a intrat d. Pascu în Cameră, la prima adunare a înţelepţilor, un agent liberal 'i-a strigat din tribună, pus probabil de către d. Donescu-Clipiciu, candidatul blackbulat:

Nu e adevărat! — Ce nu e adevărat, domnule, că

n'am spus nimic! s'a apărat consilie­rul d-lui Emil Petrescu.

— Păi, o să spui — şi tot atîta face, a răspuns energumenul, care ştia, se vede treaba, că deputatul liberal nu poate să rostească două vorbe fără să spuie trei minciuni.

- * . * » , « ' *

Mari (o, dacă vine Iorgu să mă caute, să-i spui că am plecat la Ploieşti.

- - Bine, boierule. B a r dacă nu vine, ce să-i Spui ? i u r d » i . b .

F U R N I C A

G r e v e l e Greve şi iar greve ! Poştă, C. F. R„ Tramvay, Regie, Pretutindeni se întinde groaznica epidemie. Lucrătorul, ce stăpân e azi pe apă şi pe gaz, Ne închide robinetul, când 'l-apucă un necaz. Pentru unu 'i neplăcere pentru altul vesel caz. Dezolată 'i când cârpeşte un ciorap o gospodină, Dezolat savantu 'n clipa când lucrează la un op,

Ca tocmai atuncea, hop , Să nu mai aibă lumină. Insă doi îndrăgostiţi Cari convorbesc timizi, Cât se simt de fericiţi,

Cum te binecuvântează, când grevistule 'i închizi Robinetul la uzină!

Dar pungaşii Capitalei ? Ce plăcere, ce plăcere, Când pot s 'opereze 'n pace, în tenebre şi tăcere! Tot aşa e şi cu apa. Pot s 'o 'nchidă cât or vrea,

Apă de nu vom avea, S'o bea ei, a

Iar noi setea potol i -vom cu vinaţuri de Ştirbey! Dar ce'i drept apa mai are Ş'altă întrebuinţare.

Am găsit soluţiunea. Vom trimete toţi, urgent, Rufele noastre murdare Să se spele'n Parlament,

Care — toată lumea ştie — De când s'a deschis , nu este decât 6 spălătorie

D e bulendre, Ce nu'n apă, ci'n discursuri de lături toate's spălate! Când văd grevişti pjt uliţi care Carmagnola cântă, Nu numai c'ale lor greve de loc nu mă înspăimântă

Ci din contră aş dori » De microbul grav al grevei ş'alţi mulţi a se mol ipsi . Dacă n'ar mai scrie versuri eminenta madam Smara, AI. Constantinescu dacă—după ce 'şi-a făcut suma—

S'ar retrage la moşie , Nu'i aşa ? să lăsăm gluma : N'ar fi fericită ţara D'apoi, atâtea artiste, Suferind de răguşeală, Declarînd că sunt greviste N'ar mai cânta prin «reviste», Ar fi fără îndoială Un câştig pentru noi toţi.

Speculaţi d'alimente şi şefii de gări cei hoţi, ; In grevă şi-ei de s'ar p u n e ;

Contra luxului d'ar face o grevă fiicele Evei... N'aş avea dreptul a s p u n e :

Sunt burghez, dar să trăiască binefacerile grevei ?!

Contele de Tekirghiol

M O L I M Ă ŢIGĂRI DE FOI

La 13 km. de Hotin au fost câteva cazuri mortale de ciumă.

Ziarele.

P e m a l u l Nis trului de ghia |ă Stă dîrză dar la noi nu v ine A b o m i n a b i l a c u c o a n ă Deoarece . . . n'ăre pat ine .

Doar' c i u m a m a i l ipsea , că 'nco lo A v e m n e n u m ă r a t e b o l i : De p i ldă , frigurile de l e m n e Ce b întu ie cazarme , şco l i .

D e boala de ficat de g îscă Suferă d o m n u l a n g r o s i s t ; Iar Marele Cartier, deunăz i Fu operat d e - u n groazn ic chist.

Un o m cu influenţă e s te La noi or ice o m î n s e m n a t . Şi noua, boa lă scrumiferă , Ravagii face la Senat .

D e Lupus suferă guvernul ; Şi Par lamentu l , d o m n i l o r , D e două luni se zv î rco l e ş t e De 'ncurcătura maţelor.

D e boală de stomac, Yinti lă Cu întreprinderi le - i s u s p e c t e ; Iar biata l u m e e b o l n a v ă D e - u n fel d e g â l c i z i s e „Prospecte".

August Prostu

„Furnica" 12 pagini 75 bani

— Spune drept, Vaxilescu, ce dai tu acum afară din gură: fum siu scuipat?

— N'ai ghicit, lonexule! E zeamă de foi de cartofi cu aromă de talpă Veche ! Desen de F. Şiratp

CONTRA SCUMPIREI TRAIULUI

—• D-le Popescu, frumoasă blană ai! — E din părul care mi-a căzut din cap!

10 F U R N I C A

LA BIROU

— Ai auzit ?... Ci-că s'a hoiărît ca anul ăsta să aibă numai trei sute de zile.

— Taci, mă ! Păi dacă e vorba să ne plătească zece luni în Ioc de douăsprezece, să ne mărească lefurile.

Desen de Aa Wlurnu

GREVELE

Te scoli buimac de dimineaţă Te'ntin zi, mai căşti şi pan'să te Trezeşti, afli c'o nouă ol agă rl dat peste Onor P. T.

Te uiţi în fugă pe-o gazetă Şi cu enorme litere Citeşti în pagina întîia : Greviştii de la C. F. R.

Pleci la servici ; aştepţi tramvaiul In ger cu-urechile pembe. Şi nasul curgător, ca s'a fii Că'i grevă şi la S. T. B.

Copiii nu mai merg la şcoală Primăvară... Ce fel, pentru ce ? Nu's lamne şi s'au pus în grevă Mi/coşii de la fl. B. C.

Iţi vine poftă de-o ţigare, Te duci la debit şi ţi-se Comunică plăcuta ştire Că'i grevă şi la R. M. S.

E ustoroi puţin pe piaţă Şi cît e, nu se vinde pe Preţ maximal; pentru aceea E grevă şi ia U. E. P.

fîbia se termină o grevă Şi cu-a/fa nouă se reped; Iar publicul ingrat e numai Un anonim X. Y. Z.

fîh, alfabet abominabil, Prea mult pe urma ta am tras! Cu drept cuvînt zicea Nerone: Nescire vclleni lit teras !

A u g u s t P r o s t u

POPESCU & Comp. — Adaptări —

Popesciade

Scăpată de chinurile răsboiului, lumea a început să se distreze. Ba chiar să şi danseze.

Aseară, societatea „Putrigaiul" pentru înzestrarea şi împerechiarea fetelor rămase stinghere din lipsă de „numerar'", şi-a dat primul ei „Mare Bal" cu tombolă, cotilion şi alte „surprize". In al patrulea an de viaţă, actualmente societatea se compune dintr'un steag—stea­gul societăţii — şi d. Praşedinte, onorabilul obligat să poarte stea­gul de cite ori „societatea" iese la câmp să petreacă. Societatea e una din cele mai prospere «fiindcă n'are datorii», — a explicat Într'o zi Preşedintele ei. «N'are datorii» dar nici fonduri : căci toate «fon­durile» au fost sleite cu «întreţi­nerea» steagului şi «sediului» so­cietăţii, locul in care domiciliază gratis însuşi d. Preşedinte.

Pe bănci, o mulţime de domni­şoare bătrîne aşteaptă dănţuitorii ca să le facă să transpire.

Muzica militară dă primul sem­nal de cadril. Numeroasa asistenţă bate veselă din palme, pe când o voce roasă de beţie sbiară: En place l

Popescu, când galop, când pa­tinând pe parchetul proaspăt ce­rnit, se duce de se ploconeşte adînc în faţa unei domnişoare care a uitat de mult să treacă peste vîrsta de 25 ani.

— Domnişoara e angajată '? — întreabă el mieros.

— Nu, domnule. — Atunci de ce nu vă adresaţi

unui birou de plasare?—o povă-ţueşte Popescu plecând să-şi «pla­seze» spiritul la alta.

Se potriveşte ş l a ş a !

Două domnişoare de mahala, care nu se văzuse din noaptea re­velionului, întâlnindu-se azi dimi­neaţă, imediat s'aştern la taifas.

— Tu ce mai faci ? Tot acolo lucrezi ?

— Nu, dragă: prea mă chinuia toată ziua. Am intrat „manechin" într'o mare casă din târg.

FURNICA — Şi ce faci acolo ? — Mai nimic : toată ziua mă

îmbrac şi mă desbrac. înţeleg : ai intrat Intr'o casă

IM V I Z I T A

de „randevu" !

Prietena în chestie nici până azi n'a aflat că se dă, numirea de „ma­nechin" domnişoarelor frumoase şi bine făcute, ce croitorii la modă angajează ca să încerce pe ele ro­chiile cocoanelor din aristocraţie.

Ocazional •

Bobotează s' apropie, purtată în spinare de bătrînul Ger. Femeia e j i l avă : din fustele ude în urma legendarului scăldat, picură apa sfinţită pe trupul rebegit al moş­neagului. Şi imediat îngheaţă, pre-sărîndu-1 cu boabe strălucitoare : faimosul Ger al Bobotezei pare încrustat cu diamante !

I Bobotează s'apropie, dusă'n cîrcă [ de nelipsitu-i Ger. Guturaiul, copil 'murdar, deschide cortegiul, vestin-du-i trecerea prin numeroase stră­nuturi. Iar la coadă, rudele sărace, hipocrite, cari te petrec la groapă în speranţa unui păhăruţ de vin şi-o lingură de colivă : Pneumonia dublă, în persoana a doi gemeni ţinuţi de mână de Congestia pul­monară. Atît... şi'n zare peisajul trist al cimitirului.

Bobotează s'apropie... Popescu, d'asemenea, s'apropie.

Strada se'ntinde până dincolo de barieră, înghesuită între t ro -toarele mărginite cu gard de case antipatice.

Popescu s'apropie de Ionexu ;

care, salutând profund, îi urează : — Să-ţi fie de bine ! Popescu hîrîe... hîrîeala prinde

forma vorbei : — Cum, să'mi fie de bine?.. .

Nu vezi că tuşesc ? — Seuză, Popescule... ştii că

sunt miop ! Nu uitaţi că tot în ziua de Bo­

botează, Sf. Spirit, sub formă de porumbiţă, s'a coborîi peste capul... lui Ionexu !

Vivat c o n c u r e n ţ a !

La mahala, p'aproape de Obor, deunăzi a luat naştere o nouă ra­mură a comerţului bucureştean : vânzarea cu chilo a cartofilor copţi.

Doi negustori stau de pază în faţa prăvăliilor lor compuse, fie­care, dintr'o mică sobă deasupra

mă simt. Eu, maşer, de când am rămas văduvă n'ai idee ce bin e

Lângă altu ? Desen de F . Ş i r a t o

cărei o tavă garnisită cu „bara-bule" îi ţine loc de pălărie.

— Doi frr.nci chilo!... Doi franci chilo !... — strigă unul.

— Numai un leu!... Numai uu leu !... Un leu paraleu chilu drept ca la Dumnezeu !—sbiară al doi­lea negustor, dansând pe loc.

Muşterii, bineînţeles, ocolesc pe cel dintîi, toţi opriodu-se c a s a s e aprovizioneze la fericitul lui con­curent.

Intr 'un sfert de ceas n'a rămas nici urmă de marfă.

Negustorul tocmai se pregătea să-şi ia prăvălia la subţioară, cînd celalt, nemai putînd răbda, des­chide vorba ;

—• I'ascultă vericule; eu am furat cartofii şi cu toate astea nu'mi dă mâna să cer mai jos de doi le i : un leu mă costă lemnele ca să'i coc. Tu cum poţi să'i vinzi numai c'un leu ?

— Păi eu am furat şi lemnele ! Crai de. . . ghindă

Rog să mă credeţi că nu'i vorba de Excelenţa Sa Coşon.

Această desluşire dată, să tre­cem... să trecem pe trotoarul drept al calei Victoriei, tocmai în mo­mentul când Miţa, celebra noastră cocotă mondială, înaintează superb, escortată de doi tipi din tot ce are mai „şic" Bucureştii.

Suava copilă calcă rar, legănat. Haina subţire, ce-i învălue super­bul corp, se bombează armonios mai jos de şeale, ondulând între şoldurile ce saltă la fiecare pas.

Hipnotizat, unul din tipi bîlbîe : — Ce forme ! . . . Dumnezeule

sfinte, ce forme !... Al doilea tip îl asigură victorios : —- Am vrut să le pipăi şi eu

odată, în înghesuială, când ieşeam cu toţii dela teatru, şi am dat de... patru mâni ! Nae D. Ţăranu

SOCOTEALA ROTUNDA

— Chelner! Am o jumătate de vin: cât face? — Un porc şi jumătate!

Dtun it A . Murmi