1

1 PREŢUL CONŞTIINŢEI

Fie că ne place, fie că nu, provocarea morală ne afectează pe fiecare. Ea constituie unul din ingredientele dulce-amare al vieţii şi evitarea ei nu este posibilă. Provocarea morală ne poate ajuta sau ne poate împiedica, în a determina adevărata calitate a relaţiilor cu cei care ne cunosc. Totul depinde de reacţia noastră la acea provocare. Alegerea ne aparţine – este una uşoară şi rar întâlnită.

Avem desigur opţiunea învelirii conştiinţei noastre într-un fel de platoşă a contemplaţiei, continuând să mergem pasiv înainte, ascunzând sentimentele noastre intime de tot ceea ce le-ar putea deranja. Când apar probleme, în loc să luptăm cu ele, putem de fapt să spunem "În asta nu mă implic; alţii pot fi afectaţi – chiar răniţi – dar eu nu”. Unii îşi petrec întreaga viaţă într-o postură de totală neimplicare. Dar când totul a fost spus şi făcut, când sfârşitul vieţii se apropie, se pare că cel care poate spune "Cel puţin m-am luptat pentru ceva", simte o satisfacţie mai mare decât cel care rareori s-a luptat pentru vreun lucru.

Uneori poate ne întrebăm dacă oamenii cu convingeri profunde au devenit o rasă rară, ceva despre care citim în istorie, dar nu vedem în prezent. Majoritatea dintre noi găsesc uşor să acţioneze conform conştiinţei, atât timp cât lucrurile în discuţie sunt minore. Cu cât este mai mult implicat, cu atât costurile sunt mai mari şi cu atât mai grea devine rezolvarea problemelor de conştiinţă, adică luarea unei decizii morale şi acceptarea consecinţelor acesteia. Când costul este foarte mare, ne regăsim la o răscruce morală, în faţa unei adevărate crize din viaţa noastră.

Această carte este despre acest tip de crize, felul în care oamenii le fac faţă şi efectul asupra vieţilor lor.

Povestea oamenilor implicaţi are câte ceva din marea dramă a procesului de erezie a lui John Wycliffe, a intrigii şi urmăririi internaţionale a lui William Tyndale, sau a ororii arderii pe rug a lui Michael Servetus. Totuşi lupta acestor oameni şi suferinţa lor, nu sunt mai puţin intense în felul lor. Puţini dintre ei se pot exprima la fel de elocvent ca Luther, chiar

2

dacă iau aceeaşi poziţie pe care a luat-o el în faţa celor 70 de bărbaţi care îl judecau când a spus:

Dacă nu sunt convins de mărturia Scripturilor sau de dovezi evidente (deoarece nu cred nici în Papă nici în concilii, având în vedere cât de des au greşit şi cât de des s-au contrazis), sunt legat de Scripturile pe care le-am citat, iar conştiinţa mea este ţinută captivă de Cuvântul lui Dumnezeu; şi deoarece nu este nici sănătos şi nici drept să acţionez împotriva conştiinţei, nu pot şi nu voi retracta nimic. Ăsta sunt; nu pot altfel; Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Amin!1 Cu mult timp înaintea acestor bărbaţi, apostolii Petru şi Ioan de

acum nouăsprezece secole s-au confruntat în mod esenţial cu aceeaşi problemă, când s-au aflat în faţa unui consiliu juridic, format din cei mai respectaţi membrii ai religiei lor de-o viaţă şi când au declarat ferm:

Dacă este drept în ochii lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu, voi să judecaţi; deoarece noi nu putem decât să vorbim despre ceea ce am văzut şi ceea ce am auzit.2

Oamenii despre care scriu sunt dintre cei pe care i-am cunoscut cel mai intim, persoane care au fost membrii ai grupului religios cunoscut ca Martorii lui Iehova. Sunt sigur şi sunt multe evidenţe care demonstrează că experienţele lor nu sunt unice, ci există preocupări similare ale conştiinţei printre oamenii din diferite credinţe. Aceştia se confruntă cu aceeaşi problemă cu care Petru şi Ioan şi mulţi bărbaţi şi femei din secolele care le-au urmat lor s-au confruntat: lupta de a-şi păstra conştiinţa curată în faţa presiunii unei autorităţi religioase.

Pentru mulţi este un război emoţional. Pe de o parte se simt obligaţi să refuze interpunerea unei autorităţi umane între ei şi Creatorul lor; să respingă dogmatismul religios, legalismul şi autoritarismul, să rămână strâns ataşaţi de învăţătura că Isus Cristos şi nu un corp religios uman este "capul fiecărui om"3. Pe de altă parte, ei riscă pierderea prietenilor de-o viaţă, traumatizarea relaţiilor familiale, sacrificarea moştenirii religioase ce vine de generaţii întregi. În faţa unor astfel de răscruci, deciziile nu sunt uşoare.

Ceea ce este descris în această carte, nu este doar „o furtună într-un pahar cu apă” ci o dispută majoră într-o religie mică. Sunt convins că

1 Acestea au fost cuvintele de încheiere ale lui Luther rostite în apărarea sa la Dieta Viermilor în aprilie 1521 în Germania. 2 Fapte 4:19, 20, RSV. 3 1 Corinteni 11:3.

3

orice persoană poate trage foloase vitale din aceste informaţii. Pentru că deşi problemele prezentate sunt puţine la număr, ele nu sunt nicidecum lipsite de importanţă. Ele sunt întrebări cu bătaie lungă, care au dus bărbaţi şi femei, în mod repetat de-a lungul istoriei, la crize de conştiinţă similare.

În discuţie stă libertatea de a căuta adevărul spiritual fără restricţii arbitrare, precum şi dreptul de a ne bucura de relaţii personale cu Dumnezeu şi Fiul său, fără interpunerea subtilă a unei agenţii umane de natură preoţească. Chiar dacă mare parte din ceea ce este scris, poate părea că are de-a face cu Martorii lui Iehova, în realitate, problemele fundamentale afectează viaţa persoanelor din orice credinţă care poată denumirea de creştină.

Preţul plătit pentru convingerea fermă că “nu este nici drept şi nici bine să acţionezi împotriva conştiinţei”, nu a fost mic pentru bărbaţii şi femeile pe care îi cunosc. Unii dintre ei, s-au găsit brusc rupţi de familie, ca rezultat al unei acţiuni religioase oficiale – despărţiţi de părinţi, fii, fiice, fraţi şi surori, chiar şi de bunici sau nepoţi. Ei nu se mai pot bucura de asociere liberă cu prietenii de o viaţă pentru care simt afecţiune profundă; o astfel de asociere i-ar pune pe acei prieteni în situaţia de a suferi aceeaşi acţiune religioasă oficială. Au fost martorii ponegririi numelui lor – unul pentru care au muncit o viaţă ca să şi-l facă – precum şi a tot ce a însemnat acel nume, în minţile şi inimile celor care i-au cunoscut. Astfel, ei sunt lipsiţi de orice influenţă bună şi dreaptă pe care ar putea-o avea asupra oamenilor pe care i-au cunoscut cel mai bine în comunitatea lor, în ţara lor şi chiar în lumea întreagă. Pierderile materiale şi abuzul fizic, pot fi mai uşor de suportat decât această situaţie.

Ce ar pute-o determina pe o persoană să rişte asemenea pierderi? Câţi oameni de astăzi ar face-o? Există desigur (aşa cum au existat dintotdeauna), oameni care ar risca oricare dintre aceste lucruri, dintr-o mândrie încăpăţânată, sau pentru a-şi satisface dorinţa de câştig material, putere, prestigiu, proeminenţă sau simpla plăcere carnală. Dar când faptele nu indică în nici un fel astfel de scopuri, ci arată, că bărbaţii şi femeile implicate au avut scopuri exact opuse, ce se poate spune?

Ceea ce s-a întâmplat în mijlocul Martorilor lui Iehova, oferă posibilitatea unui studiu provocator şi neobişnuit în domeniul naturii umane. În afara celor care au fost dispuşi să suferea excluderea de dragul conştiinţei, ce se poate spune despre cei mulţi, care s-au simţit obligaţi să sprijine asemenea excluderi, să permită cercului familial să fie întrerupt şi să rupă prietenii vechi? Nu există nici un dubiu cu privire la sinceritatea multora dintre aceste persoane, sau a faptului că au simţit şi încă mai simt

4

necaz, din îndeplinirea a ceea ce ei consideră o datorie religioasă. Ce convingeri şi raţionamente i-au motivat oare?

Ceea ce merită subliniat cu privire la cazurile descrise aici, este faptul că mulţi, dacă nu chiar toţi cei implicaţi, sunt persoane care s-au asociat cu Martorii lui Iehova timp de douăzeci, treizeci sau chiar mai mulţi ani. Nu vorbim de „elemente marginale”, ci despre oameni care au fost printre cei mai activi şi mai productivi membrii ai organizaţiei. Este vorba despre persoane care au fost membrii proeminenţi ai personalului de la sediul mondial al Martorilor din Brooklyn, New York; bărbaţi care erau bătrâni sau supraveghetori itineranţi; femei care au petrecut mulţi ani în serviciul misionar. Când au devenit Martori, aceştia au întrerupt adesea toate prieteniile pe care le avuseseră înainte cu persoane din alte religii, deoarece astfel de asocieri "străine", sunt descurajate în rândurile Martorilor lui Iehova. Pentru restul vieţii, singurii lor prieteni au fost din rândurile comunităţii lor religioase. Unii şi-au clădit toate planurile în viaţă, în jurul scopurilor stabilite pentru ei de organizaţie, lăsând-o pe aceasta să le controleze nivelul de educaţie pe care l-au atins, locul de muncă pe care şi l-au luat, decizia de a se căsători sau nu, ori dacă să aibă copii sau nu. „Investiţia" lor a fost una considerabilă, care a implicat unele din cele mai preţioase aspecte ale vieţii. Însă, au ajuns să privească cum toate acestea dispar, pur şi simplu şterse, într-un interval de câteva ore.

Această întâmplare cred că este una din cele mai stranii ale timpurilor noastre, ca cele mai stringente măsuri de a reţine exprimarea conştiinţei personale, să vină din partea unui grup religios, remarcat cândva pentru lupta sa în apărarea libertăţii de conştiinţă.

Exemplele a trei bărbaţi – fiecare un instructor religios de notorietate în religia sa, cu situaţii care au culminat toate în acelaşi an – ilustrează acest aspect:

Primul, a scris cărţi şi a ţinut discursuri regulate, mai mult de un deceniu, care prezentau idei ce loveau însăşi inima structurii autorităţii religiei sale.

Altul a ţinut un discurs în faţa unui auditoriu mai mare de o mie de persoane în care a contrazis învăţăturile organizaţiei sale religioase despre o dată cheie şi semnificaţia ei în împlinirea profeţiilor biblice.

Al treilea nu a avut astfel de ieşiri publice. Exprimările sale cu privire la diferite puncte de vedere au fost împărtăşite prietenilor apropiaţi în conversaţii particulare.

Totuşi stricteţea acţiunilor oficiale întreprinse împotriva fiecăruia dintre aceşti bărbaţi, de către organizaţia religioasă a fiecăruia a fost în

5

proporţie inversă cu seriozitatea acţiunilor lor. Iar sursa celei mai mari severităţi a fost exact opusă celei la care cineva s-ar fi aşteptat.

Prima persoană descrisă este preotul Romano Catolic Hans Küng, profesor la Universitatea Tübingen din Germania. După zece ani de criticism public, inclusiv respingerea doctrinei infailibilităţii Papei şi a conciliilor de episcopi, a fost judecat chiar de Vatican şi în 1980 Vaticanul i-a retras statutul oficial de teolog catolic. Totuşi el a rămas preot şi o figură importantă a institutului universitar de cercetări ecumenice. Chiar şi studenţii la preoţie care participă la cursurile sale nu sunt disciplinaţi de biserică.4

A doua persoană este profesorul născut adventist de ziua a şaptea Desmond Ford. Discursul său în faţa unui grup de o mie de persoane laice, la un colegiu din California, în care a contrazis învăţătura adventistă despre anul 1844, l-a condus la o audiere din partea bisericii. Lui Ford i s-au acordat şase luni de concediu, pentru a-şi pregăti apărarea şi în 1980, s-a întâlnit cu aproximativ o sută de reprezentaţi ai bisericii sale care au petrecut circa cincizeci de ore ascultând-i mărturia. Oficialii bisericii au decis apoi să-l destituie din postul său de profesor şi să-i retragă statutul ministerial. Dar el nu a fost excomunicat, deşi şi-a publicat vederile şi continuă să vorbească despre ele în cercuri adventiste.5

Al treilea bărbat este Edward Dunlap, care a fost de-a lungul a mulţi ani secretarul singurei şcoli de misionari a Martorilor lui Iehova, Şcoala Galaad a societăţii Watchtower, de asemenea co-autor al dicţionarului biblic al organizaţiei (Aid to Bible Understanding [acum intitulat Insight on the Scriptures]) precum şi scriitorul singurului comentariu biblic (Commentary on the Letter of James). El şi-a exprimat punctul său de vedere diferit asupra unor învăţături, în conversaţii private cu prieteni vechi. În primăvara lui 1980 un comitet de cinci bărbaţi, nici unul dintre ei membru al Corpului de Guvernare al organizaţiei, s-au întâlnit cu el în secret preţ de câteva ore, interogându-l asupra vederilor sale. După peste patruzeci de ani de apartenenţă la organizaţie, Dunlap a fost destituit din postul său, dat afară din locuinţa sa de la sediul internaţional şi exclus din organizaţie.

Astfel, organizaţia religioasă care pentru mulţi a fost o perioadă lungă un simbol al autoritarismului extrem, a arătat cel mai mare grad de

4 Pur şi simplu nu primeau credite academice pentru participarea la acele cursuri. 5 Într-o conversaţie din 1982 la Chattanooga, Tennessee, Desmond Ford a menţionat că până în acel moment, mai mult de 120 de miniştrii ai bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea demisionaseră sau fuseseră demişi de biserică deoarece nu puteau sprijini anumite învăţături sau acţiuni recente ale organizaţiei.

6

toleranţă faţă de instructorul ei dizident, iar organizaţia care s-a mândrit în mod special cu lupta ei pentru libertatea de conştiinţă, cel mai mic grad de toleranţă.

Aici dăm peste un paradox. În ciuda activităţii lor intense în mărturia din casă în casă, majoritatea oamenilor ştiu puţine lucruri despre Martorii lui Iehova, în afară de poziţia lor cu privire la anumite probleme de conştiinţă. Au auzit despre refuzul lor categoric de a accepta transfuzii de sânge, refuzul de a saluta orice drapel sau emblemă similară, obiecţia lor fermă de a efectua serviciul militar, opoziţia lor în ce priveşte participarea la orice activitate sau funcţie politică. Cei familiarizaţi cu cazurile legale ştiu că Martorii au adus aproape cincizeci de cazuri la Curtea Supremă a Statelor Unite, în apărarea libertăţii lor de conştiinţă, inclusiv a dreptului de a duce la oameni de alte religii mesajul lor, în ciuda obiecţiilor şi opoziţiei considerabile. În ţările unde libertăţile constituţionale îi protejează, ei sunt liberi să-şi exercite astfel de drepturi fără obstacole. În alte ţări, ei s-au confruntat cu persecuţii severe, arestări, întemniţări, atacuri ale gloatelor, bătăi şi interdicţii oficiale ale literaturii şi predicării lor.

Cum se întâmplă atunci că dacă în prezent unul dintre membrii lor afirmă un punct de vedere diferit de învăţăturile organizaţiei, va fi audiat aproape sigur de un comitet judiciar şi în cazul în care nu retractează, este pasibil de excludere? Cum gândesc cei care conduc acele proceduri şi aparentele contradicţii de puncte de vedere? Paralel la aceasta întrebare vine o alta: Dacă îndurarea unei persecuţii severe şi a unui tratament fizic brutal din partea opozanţilor este în sine, o dovadă de credinţă în importanţa vitală a păstrării curate a conştiinţei, sau doar rezultatul preocupării de a adera la standardele şi învăţăturile organizaţiei, a căror încălcare se ştie că aduce acţiuni disciplinare severe?

Unii pot spune că lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum sunt prezentate aici şi că există alte probleme cruciale implicate. Ce se poate spune despre nevoia de ordine şi unitate religioasă? Ce se poate spune despre nevoia de protecţie împotriva celor care răspândesc învăţături false, dezbinatoare şi dăunătoare? Ce se poate spune despre nevoia de respect faţă de autoritate?

A ignora aceşti factori ar însemna a avea o atitudine extremă, oarbă şi neechilibrată. Cine poate pune la îndoială că libertatea greşit folosită poate duce la iresponsabilitate, dezordine şi poate sfârşi în confuzie şi chiar anarhie? Răbdarea şi toleranţa pot deveni de asemenea nimic mai mult decât o scuză pentru indecizie, neimplicare şi coborârea standardelor. Chiar şi iubirea poate deveni un simplu sentiment, o emoţie greşită, care neglijează să facă ceea ce este cu adevărat necesar,

7

ajungându-se astfel la consecinţe crude. Toate acestea sunt adevărate şi sunt aspectele asupra cărora se concentrează cei care impun restricţii conştiinţei personale, prin intermediul unei autorităţi religioase. Totuşi, care este efectul când „îndrumarea” spirituală devine dominare mentală, chiar tiranie spirituală? Ce se întâmplă când calităţile dezirabile ca unitatea şi ordinea sunt substituite cu o conformitate instituţionalizată impusă şi reglementări legaliste? Ce rezultate apar când respectul potrivit pentru autoritate, este convertit în servilism, supunere necondiţionată şi un abandon al responsabilităţii personale în faţa lui Dumnezeu de a lua decizii bazate pe conştiinţa individuală? Aceste întrebări trebuie analizate dacă vrem ca problema să nu fie deformată şi greşit înţeleasă. Ceea ce urmează în această carte ilustrează într-un mod grafic efectul pe care aceste lucruri le au asupra relaţiilor interumane, poziţiile şi acţiunile neobişnuite pe care le adoptă persoanele care văd doar o parte a problemei şi extremele până la care pot merge pentru a susţine acea parte. Caracterul şi spiritul organizaţional manifestat în anii ’80 a continuat neschimbat în anii ’90 şi rămâne acelaşi în acest an 2002. Poate cea mai mare valoare a acestei analize, simt eu, este aceea că ne ajută să discernem mai clar care erau aspectele fundamentale în zilele lui Isus Cristos şi a apostolilor săi şi să înţelegem de ce şi cum o deviere tragică de la învăţăturile şi exemplul lor a intervenit, atât de subtil, cu o relativă uşurinţă şi într-o perioadă aşa de scurtă de timp. Cei care aparţin altor religii şi se grăbesc să-i judece pe Martorii lui Iehova, ar face bine să se întrebe mai întâi pe ei înşişi, despre ei şi religia lor în lumina problemelor implicate, a atitudinilor de bază care subliniază poziţiile descrise şi acţiunile întreprinse. Pentru a căuta răspunsurile la întrebările ridicate, este nevoie să trecem peste indivizii afectaţi şi să pătrundem în structura internă a unei organizaţii religioase distincte, în sistemul ei de învăţare şi control, descoperind cum oamenii care o conduc, ajung la politicile şi deciziile lor şi prin extensie studiindu-i trecutul şi originile. Să sperăm că lecţiile învăţate ne vor ajuta să descoperim rădăcina cauzelor diferendelor religioase şi ne vor arăta ce este necesar, dacă persoanele care vor să fie adevăraţi continuatori ai Fiului lui Dumnezeu, vor să se bucure de pace şi unitate frăţească.