Criterii de convergenta

Criteriile de convergenţă reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de pregătire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice şi Monetare. Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de către toate statele membre UE în 1993. Procesul de integrare europeană impune realizarea convergentei nu numai pe axa institutională ci si pe axa economiei reale, ci si pe cea nominală, prin crearea si consolidarea uniunii monetare si trecerea tărilor membre UE la moneda unică – euro. Adâncind analiza diferitelor laturi ale convergentei economice într-o strânsă conexiune cu procesul de integrare europeană, se conturează tot mai clar recunoa terea existentei următoarelor trei tipuri de convergenă: convergenta institutionala,reala si nominala.Convergen a nominală – aplicată în domeniul monetar i financiar, pentru a urmări gradul de stabilitate economică prin ratele privind inflatia, deficitul bugetar, împrumutul public, rata de schimb, în vederea trecerii la moneda unică europeană.Convergen a reală – aplicată în domeniul evolutiei economiei reale, folosind ca indicatori cresterea PIB sau a venitului pe locuitor sau lucrător. În acest caz, convergenta evidentiază tendinta de apropiere a nivelului de dezvoltare economică a entităilor studiate.Convergen a institutională – aplicată în domeniul compatibilizării, până la unificare, a structurii sistemului institutional din diferite tări, inclusiv cresterea calităii acestuia, pentru a asigura o funcionare eficientă a economiei i o bună comunicare între ări i regiuni, în scopul realizării obiectivelor comune.Pentru România, toate cele trei tipuri de convergenă definite prezintă un interes special, având în vedere, pe de o parte, decalajul apreciabil ce o desparte de tările membre ale UE în ce priveste nivelul de dezvoltare a economiei reale (PIB pe locuitor i al i indicatori de nivel), iar pe de altă parte, cerinta pe care o impune integrarea în UE si în Uniunea Economică i Monetară (UEM), aceea de a realiza compatibilizarea structurilor i mecanismelor institu ionale si administrative românesti cu cele ale UE, de a realiza un grad ridicat de stabilitate economico-financiară si de a trece la moneda unică europeană. De altfel, experienta îndelungată a tărilor arată că numai economiile nationale cu un nivel mai ridicat de dezvoltare si care dispun de institutii moderne si eficiente pot face fată marilor provocări ale competitiei în toate domeniile, mai ales în conditiile deschiderii acestor economii. Ele pot stimula dezvoltarea economică si sporirea contributiei noilor factori generali de cunoastere la cresterea economică, asimilarea sau absorbtia lor în economie.

Criteriile de convergenta se refera la :

● stabilitatea preţurilor: Statele membre trebuie să demonstreze o stabilitate durabilă a preţurilor.rata medie a inflaţiei (calculată prin indicele armonizat al preţurilor de consum) iar pe ultimele 12 luni nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetică a ratelor inflaţiei) a celor mai performante state membre în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor; în plus, această evoluţie trebuie sa se dovedească a fi sustenabilă.

● finanţele publice: poziţia financiară a guvernului trebuie să fie sustenabilă, aceasta fiind atinsă prin menţinerea unei poziţii bugetare fără atingerea unui deficit considerat excesiv. În particular: (i) deficitul bugetar al statului (planificat sau efectiv) nu trebuie sa depăşească 3 la sută din PIB; dacă această valoare este depăşită, deficitul bugetar trebuie să fie redus substanţial şi continuu, către o valoare apropiată de cea de referinţă sau depăşirea valorii de referinţă trebuie sa fie excepţională şi temporară: (ii) datoria publică nu trebuie să depăşească 60 la sută din PIB, iar dacă înregistrează valori mai mari trebuie sa se diminueze semnificativ şi să se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm satisfăcător.

● ratele dobânzii: rata medie nominală a dobânzii pe termen lung pe ultimele 12 luni nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetică a ratelor dobânzii pe termen lung) a celor mai performante state membre în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor; rata dobânzii poate fi măsurată pe baza titlurilor de stat pe termen lung sau pe baza altor valori mobiliare comparabile.Ratele dobânzilor pe termen lung sunt calculate pe baza împrumuturilor statelor membre, şi anume atunci când acestea emit obligaţiuni sau titluri echivalente.Rata dobânzii pe termen lung a unui stat membru candidat la introducerea euro este apoi comparată cu o valoare de referinţă. Această valoare de referinţă se obţine prin calcularea mediei ratelor dobânzilor pe termen lung înregistrate de cele trei state membre care au obţinut cele mai bune rezultate în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor.

● stabilitatea cursului de schimb: cursul de schimb trebuie să se menţină în intervalul dintre marjele de fluctuaţie din cadrul mecanismului cursului de schimb (ERM II), pe o perioadă de cel puţin doi ani, fără tensiuni severe, în special fără a se proceda din proprie iniţiativă la devalorizarea monedei naţionale faţă de euro. Noul mecanism al cursului de schimb (ERM II) a înlocuit ERM în ianuarie 1999 şi are drept scop fixarea monedelor statelor membre care nu fac parte din zona euro la euro prin stabilirea, de comun acord, a unui curs central, fix dar ajustabil, faţă de euro şi a unei benzi standard de fluctuaţie de +/-15 puncte procentuale. O bandă mai îngustă de fluctuaţie poate fi stabilită, de comun acord, pe măsură ce se înregistrează progrese în ceea ce priveşte convergenţa.

● Rapoarte de convergenţă

Statele membre care nu îndeplinesc criteriile de convergenţă fac obiectul unei derogări de la a treia etapă a Uniunii Economice şi Monetare. Cel puţin la fiecare doi ani, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană elaborează rapoarte de convergenţă referitoare la aceste state membre. Aceste rapoarte analizează progresele realizate de statele membre în ceea ce priveşte criteriile de convergenţă.Trebuie reamintit că Danemarca şi Regatul Unit fac obiectul unei derogări de la a treia etapă a Uniunii Economice şi Monetare. Aceste două state membre nu au deocamdată intenţia de a adopta moneda euro. Prin urmare, acestora nu li se aplică obligaţiile legate de criteriile de convergenţă.

Cum au fost indeplinite criteriille de convergenta in Romania in 2013 si 2014Într-un context marcat de redresarea lentă a economiei globale, România a consemnatîn anul 2013 performanţe notabile în plan economic, concretizate în accelerarea dinamicii PIB, scăderea substanţială a ratei infl aţiei, reluarea ajustării defi citului de cont curent şi continuarea consolidării fi scale, pe fondul implementării unui mix echilibrat de politici economice, de natură să susţină o creştere economică de durată.

Conform Programului de convergenţă 2014-2017 aprobat de Guvernul României, adoptarea monedei euro de către România este prevăzută pentru data de 1 ianuarie 2019. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv – ambiţios, dar încă fezabil – este esenţială coagularea unui consens de substanţă la nivel politic,dar şi al întregii societăţi, cu privire la eforturile pe care le implică şi la principalele coordonate ale procesului (măsuri necesare, secvenţialitate, termene concrete de implementare). Derularea cu succes a procesului de adoptare a euro presupune nu numai îndeplinirea într-o manieră sustenabilă a criteriilor de convergenţă nominală, dar şi – ca premisă a acestei sustenabilităţi – progrese în sfera convergenţei reale.Doar astfel pot fi comprimate decalajele existente, pentru ca economia românească să poată face faţă rigorilor impuse de apartenenţa la zona euro, în condiţiile în care,după adoptarea monedei unice, ajustările se vor realiza prin nivelul de activitate reală,rata şomajului şi mixul dintre politica fi scală şi reformele structurale. Perioada de cinci ani până la data-ţintă de adoptare a euro reprezintă un interval rezonabil pentru demonstrarea sustenabilităţii evoluţiilor, permiţând totodată o suficientă consolidare a progreselor înregistrate până în prezent, astfel încât durata participării la ERM II săse limiteze la cei doi ani obligatorii.

România îndeplinea la finele anului 2013, precum şi în mai 2014, trei dintre cele patru criterii de evaluare a convergenţei nominale: sustenabilitatea poziţiei fi scale,stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung.In ceea ce priveşte criteriul referitor la stabilitatea preţurilor, similar anilor anteriori,la finele anului 2013 se consemna un ecart pozitiv între rata medie anuală a inflaţiei (IAPC) în România şi valoarea de referinţă.

Întrucât modul de calcul al ratei medii generează în mod inerent un anumit caracter inerţial, decelerarea pronunţată a ritmului de creştere a preţurilor de consum în România pe parcursul anului 2013 s-a reflectat cu o anumită întârziere la nivelul acestui indicator. Astfel, şocurile de

ofertă multiple din semestrul II 2012 şi din prima parte a anului 2013 – majorarea tarifelor pentru energia electrică, recolta slabă obţinută în 2012, creşterea valorii în lei a accizelor –au continuat să afecteze nefavorabil traiectoria ratei medii anuale a IAPC în cea mai mare parte a anului 2013, nivelul atins în luna decembrie (3,2 la sută) situându-se cu doar 0,2 puncte procentuale sub cel de la fi nele anului anterior. În condiţiile în care valoarea de referinţă a criteriului de la Maastricht corespunzător inflaţiei s-a diminuat în acelaşi interval de la 3,1 la sută la 1,8 la sută, într-un context european marcat de trenarea activităţii economice, ecartul s-a lărgit comparativ cu anul 2012, de la 0,3 la 1,4 puncte procentuale, îngustându-se ulterior la 0,1 puncte procentuale (mai 2014).La această evoluţie favorabilă au contribuit factori fundamentali reprezentaţi de persistenţa deficitului de cerere agregată şi de tendinţa descrescătoare a anticipaţiilor privind inflaţia. În ceea ce priveşte anul 2013, ponderea deficitului bugetului general consolidat în PIB este evaluată în reducere până la 2,3 la sută, limita impusă prin Tratatul de la Maastricht fi ind astfel respectată. Cel de-al doilea indicator al sustenabilităţii finanţelor publice, reprezentat de ponderea datoriei publice în PIB, a consemnat o creştere în anul 2013, însă a rămas în continuare sub plafonul prevăzut de criteriul nominal, la un nivel evaluat a fi sustenabil .În ceea ce priveşte criteriul referitor la stabilitatea preţurilor, la finele anului 2013 continua să se înregistreze un ecart pozitiv, în condiţiile în care decelerarea pronunţată a ritmului de creştere a preţurilor de consum în România pe parcursul anului 2013 s-a refl ectat cu o anumită întârziere la nivelul ratei medii anuale a infl aţiei, modul de calcul al acesteia generând în mod inerent un anumit caracter inerţial. Astfel, şocurile de ofertă multiple din semestrul II 2012 şi din prima parte a anului 2013 au continuat să afecteze nefavorabil traiectoria ratei medii anuale a IAPC în cea mai mare parte a perioadei analizate, nivelul atins în decembrie 2013 (3,2 la sută) situându-se cu doar 0,2 puncte procentuale sub cel de la fi nele anului anterior.Din punct de vedere al finanţelor publice, ponderea deficitului bugetar consolidat în PIB şi-a menţinut traiectoria descendentă, ajungând la 2,3 la sută la sfârşitul anului 2013, comparativ cu un nivel de 3,0 la sută în anul precedent. Evoluţia plasează România confortabil sub plafonul stabilit de criteriile de la Maastricht (defi cit mai mic de 3 la sută din PIB), confi rmând progresele constatate de Consiliul UE în iunie 2013, odată cu abrogarea procedurii privind defi citul excesiv. În mod similar, cea de-a doua componentă de evaluare a sustenabilităţii fi nanţelor publice – ponderea datoriei publice în PIB – se menţine cu o marjă considerabilă sub plafonul stabilit, în pofida uşoarei majorări înregistrate în intervalul analizat (+0,4 puncte procentuale,până la 38,4 la sută).Pe parcursul celor doi ani care constituie, conform defi niţiei criteriului nominal, perioada de evaluare a variaţiei cursului de schimb al monedei naţionale faţă de euro (iunie 2012 – mai 2014), aceasta s-a încadrat în banda standard de fluctuaţie de ±15 la sută.

Astfel, faţă de media lunii mai 2012 – considerată în mod convenţional valoare de referinţă, în absenţa unei parităţi centrale –, fl uctuaţiile cursului de schimb s-au situat între +3 la sută şi -4,5 la sută. În anul 2013, moneda naţională s-a apreciat marginal în termeni anuali faţă de euro, traiectoria acesteia fi ind infl uenţată atât de factori externi, cât şi interni. După ce în primele luni ale anului a predominat o tendinţă de întărire a leului, întreruptă temporar de criza bancară din

Cipru, evoluţia acestuia a fost marcată de incertitudinile legate de deciziile principalelor bănci centrale din lume, resimţite de majoritatea economiilor emergente, revenind la fi nele primului semestru la valori apropiate de cele de la începutul anului. Începând cu luna iulie 2013, cursul de schimb a înregistrat o relativă stabilizare, pe fondul detensionării pieţelor internaţionale şi al publicării unor date statistice care refl ectau ameliorarea fundamentelor economiei româneşti.

În linie cu tendinţa manifestată la nivel regional, percepţia riscurilor asociate economiei româneşti s-a îmbunătăţit pe tot parcursul anului 2013, imprimând un trend descrescător ratelor dobânzilor pe termen lung. Pe fondul acestei evoluţii pozitive, ecartul de 1,5 puncte procentuale consemnat în 2012 la nivelul criteriuluide convergenţă aferent dobânzilor pe termen lung a fost complet eliminat.

Începând cu cea de-a doua jumătate a anului 2007 şi până la începutul anului 2009,moneda naţională a înregistrat o depreciere semnificativă în raport cu euro, pe fondul deteriorării, în contextul evoluţiei crizei financiare globale, a percepţiei investitorilor străini privind riscurile asociate statelor din regiune, inclusiv a celei referitoare la România. Ulterior, încheierea şi derularea acordurilor cu instituţiile fi nanciare internaţionale şi aplicarea măsurilor de consolidare fiscală, concomitent cu atenuarea tensiunilor financiare la nivel global, au favorizat evoluţia relativ stabilă a cursului de schimb al monedei naţionale în raport cu euro. Variaţia acestuia care, în condiţiile neparticipării la ERM II, nu se raportează la o paritate centrală, ci la media lunii premergătoare perioadei evaluate – s-a încadrat în banda standard de ±15 la sută atât în anii 2012-2013, cât şi în intervalul iunie 2012 – mai 2014.